SISTEME DE PROTECŢIE PERIMETRALĂ

Lector: Andrei Lupu

1. ANALIZA FACTORILOR DE RISC ŞI MEDIU

Sistemele de protecţie perimetrală sunt destinate asigurării perimetrului unui obiectiv
împotriva intrărilor şi ieşirilor neautorizate.
Spre deosebire de sistemele de securitate de interior, sistemele de protecţie perimetrală
trebuie să funcţioneze într-o gama extinsă de parametrii ai mediului: temperatură, radiaţii
solare, curenţi de aer, umiditate. Acest fapt ridică atât probleme de detecţie în cazul existenţei
unor factori perturbatori puternici (factori de mediu, prezenţa unor animale sălbatice în
vecinatatea perimetrului protejat, fenomene tranzitorii) cât şi de funcţionare a echipamentelor
în condiţii de mediu foarte variate.
 realizarea detecţiei
 evaluarea alarmei
 întârzierea acţiunii intrusului prin măsuri de securitate mecanice
 asigurarea intervenţiei (răspuns)
Pentru a proiecta un sistem de securitate cât mai bun trebuie făcută o analiza de risc în
urma căreia se stabileşte nivelul de protecţie ce trebuie realizat. Analiza pleacă de la
estimarea valorilor existente şi a pierderilor potenţiale rezultate în urma unui eveniment
(pagube materiale, pierderi de informatii, daune de imagine). Analiza ameninţării (stabilirea
listei de vulnerabilităţi) este un proces logic de stabilire a potenţialilor intruşi şi a nivelului
acestora de pregătire: pericolul vine din partea unui vandal sau a unui expert în securitate
electronică?
De regulă, ameninţarea este situată undeva între celo două extreme.
Analiza factorilor de mediu are ca scop identificarea tehnologiilor de detecţie
corespunzătoare factorilor climatici şi condiţiilor specifice reliefului obiectivului protejat
(planeitatea solului, tipul vegetaţiei, şanţuri, canale de scurgere subterane etc.).

2. ANALIZA MODULUI DE OPERARE ŞI INTERVENŢIE

Operarea sistemelor şi asigurarea intervenţiei sunt factori umani cheie în asigurarea
protecţiei perimetrale. Sistemele implementate trebuie să fie uşor operabile, meniurile trebuie
să fie accesibile şi uşor de înţeles. Ca şi în cazul protecţiei antiefracţie de interior, varietatea
de opţiuni procedurale rezultate din posibilităţile de configurare flexibilă a echipamentelor
necesită participarea inginerilor de sisteme de securitate la elaborarea măsurilor de intervenţie
în cazul apariţiei unui eveniment.
Nivelul de risc evaluat va determina alegerea uneia sau mai multor tehnologii de detecţie.
Structura complexa a unui sistem de protecţie perimetrală e compus din următoarele elemente:
 Elementele de detecţie utilizând tehnologii diferite: senzori amplasaţi pe gard,
senzori
îngropaţi, bariere.
 Elementele de delimitare a fâşiei perimetrale – două rânduri de garduri care previn
 intruziunile accidentale în fâşia de securitate.
 Elementul de evaluare (camera video).
 Elementul de iluminare pe timp de noapte.

Toate elementele de mai sus trebuie să fie prezente pentru un sistem de protecţie
perimetrală corect executat. Evident, în funcţie de nivelul de risc, delimitarea perimetrului se
poate face cu un singur gard exterior, se poate folosi doar o singură tehnologie de detecţie
aleasă în mod adecvat dar sistemul video inclusiv iluminarea trebuie să permită o evaluare
corecta şi rapidă a alarmelor.
Un accent deosebit trebuie pus în cazul protecţiei perimetrale pe pregătirea
operatorilor (dispecerilor) care trebuie nu numai să cunoască în mod mecanic funcţiunile
sistemelor monitorizate ci să şi înţeleagă principiile şi logica de funcţionare pentru a putea lua
în timp real deciziile corecte. Dacă în cazul unui sistem de securitate de interior, întârzierea
în operare în cazul declanşării unei alarme (dezactivare sistem, oprire sirene etc.) are ca
rezultat doar creşterea unor factori de stres, pentru protecţia perimetrală deciziile (realizarea
evaluării) trebuie luate rapid şi în mod corect.
Pentru efectuarea analizei, inginerul de sistem trebuie să cunoască:
 particularităţile obiectivului (vezi proiectul de securitate)
 nivelul ameninţării
 punctele sensibile ale obiectivului
 modul în care este organizată intervenţia şi timpii reali de intervenţie
 factorii de mediu (clima, particularităţile terenului, factori de zgomot din vecinătatea
perimetrului cum ar fi animale sălbatice, medii cu zgomot ridicat, aeroporturi, şosele
cu trafic ridicat etc.)
 posibilităţile de configurare ale echipamentelor instalate.
Pe baza acestor informaţii, inginerul de sisteme de securitate va elabora propunerile
procedurale ce ţin de exploatarea echipamentelor.

3. TIPURI DE DETECŢIE

Senzorii utilizaţi în sistemele de protecţie perimetrală pot fi clasificaţi după mai multe
criterii:
- După modul de funcţionare: PASIVI /ACTIVI - ca şi în cazul sistemelor antiefracţie
- După modul de amplasare VIZIBILI / MASCAŢI – amplasarea vizibilă poate fi
utilizată ca factor de descurajare, amplasarea mascată poate fi recunoscută doar de
specialişti după modul de amenajare a perimetrului (costuri mai ridicate dar prezintă
avantaje în privinţa tentativelor de ocolire sau sabotare).
- După modul de pregătire a mediului de detecţie: VISIBIL OPTIC / CARE
URMĂRESC FORMA PERIMETRULUI. Anumiţi senzori necesită vizibilitate optică,
teren plat, uniform; alţi senzori urmăresc forma solului. Ca observaţie, cu cât solul
este mai denivelat, cu atât costurile de instalare sunt mai mari.
- După modul de realizare a detecţiei: VOLUMETRICI / LINIARI. Senzorii volumetrici
sunt cei care realizează detecţia într-un spaţiu tri-dimensional. Cu cât suprafaţa de
detecţie este mai mare, cu atât sistemul este mai puţin vulnerabil şi oferă o
probabilitate de detecţie mai mare (dar şi rata alarmelor de zgomot poate creşte, în
 special în cazul unei instalări în condiţii neconforme. Senzorii cu detecţie liniară oferă
o arie de detecţie redusă şi pot fi mai uşor evitaţi. În aplicaţiile cu risc ridicat trebuie
utilizaţi împreună cu alte tipuri de detectoare.

PROTECŢIA GARDURILOR

Protecţia gardurilor se poate realiza cu:

 Senzori discreţi de vibraţii
 Cablu electic senzitiv
 Fibră optică
 Sisteme “taut wire”
 Sisteme de detecţie în câmp electrostatic.
 Sisteme de detecţie cu localizare cu puls RF
Senzorii discreţi de vibraţii pot fi de tip geofonici, sensibili la vibraţiile mecanice.
Lungimea zonei se setează din modul de grupare al detectoarelor pe intrări.
Cablul senzitiv este un traductor care transformă vibraţiile în semnal electromagnetic.
Este utilizat pentru protejarea gardurilor la tentativa de escaladare şi presupune contact fizic
între infractor şi gardul protejat. Pentru creşterea sensibilităţii este recomandabilă montarea în
formă de S a cablului senzitiv.
Fibra optică poate fi de asemenea folosită pentru detecţia vibraţiilor unui gard. Detecţia se
realizează prin schimbarea modului de propagare al luminii transmise pe fibra optică. Acest
sistem poate acoperi distanţe de până la 2000m. şi necesită procesare la ambele capete ale
cablului.
SISTEMELE “taut wire” (sârmă tensionată, întinsă): se bazează pe modificarea
echilibrului unei sârme întinse de resorturi. Firele de sârmă menţin senzorii în echilibru,
escaladarea unui gard protejat cu un asemenea sistem modifică echilibrul şi generează alarma.
Lungimea zonelor este dată de amplasarea senzorilor. Aceştia pot fi simple contacte sau senzori piezo.
Sistemul taut wire prezintă avantajul imunităţii relativ mari la factorii de mediu
perturbatori, inclusiv curenţi puternici de aer.
Sistemele de detecţie în câmp electrostatic sesizează prezenţa unui intrus în zona
supravegheată.
Este un sistem de detecţie de tip capacitiv, zonarea se face pe tronsoane.

Sistemele de detecţie a vibraţiei cu localizare utilizând un puls RF sunt printre

cele mai performante sisteme de protecţie perimetrale, datorită următoarelor avantaje:
a. precizia de detecţie este foarte ridicată (3m).
b. zonele se setează software, oriunde pe cablul de detecţie.
c. toate semnalele se transmit pe acelaşi cablu: semnalul de detecţie, comunicaţia şi
alimentarea.
d. zonele se pot omite software sau pe baza unui program orar.
 SENZORI ÎN LINIA DE VIZIBILITATE

Acesti tip de senzori pot fi utilizaţi cu suscces în cazul în care terenul este plat ceea
ce nu permite apariţia unor zone mascate. Există două tehnologii: IR sau microunde.
Tehnologia IR poate fi atât activă cât şi pasivă, bariere şi senzori. Tehnologia MW este activă,
există şi bariere şi senzori.
Bariere IR. Barierele IR sunt o soluţie de detecţie relativ scăzuta ca preţ. Barierele pot
fi atât de interior cât şi de exterior. Detecţia se face în linia de vizibilitate. Bariera conţine un
ansamblu de emiţătoare şi receptoare de semnal modulat pentru a nu putea fi uşor sabotate.
Zona protejată este cea de viziblitate între emiţător şi receptor. Barierele IR se găsesc în
multe variante constructive, de la 1 la 8 spoturi, numărul ridicat de spoturi fiind necesar
pentru creşterea înălţimii de detecţie a barierei. Spoturile pot fi paralele sau încrucişate.
Principala caracteristică a unei bariere IR este distanţa de detecţie. Pentru aplicaţiile de
exterior, distanţa maximă trebuie redusă la jumătate faţă de datele de catalog.
O deosebită atenţie trebuie acordată alimentării, unele dispozitive având un
element de încălzire intern, care creşte mult consumul barierei în condiţii de temperatură
scăzută.
Barierele IR necesită o atenţie deosebită la aliniere. Alinierea se face urmărind
maximizarea nivelului semnalului recepţionat cu ajutorul unui instrument de măsură.
Amplasarea barierelor este extrem de importantă. La exterior trebuie avută în vedere
eliminarea şi controlul permanent al vegetaţiei pentru a nu genera alarme false. De asemenea,
în cazuri extreme de mediu (ploaie, ceaţă, ninsoare) funcţionarea barierelor va fi temporar
întreruptă.
Tehnologia pasivă în IR este similară cu cea de interior cu anumite particularităţi. Pentru protecţie
perimetrală se produc senzori cu lob îngust, cu lentila mare, care au o acoperire de maxim 120m.

Barierele cu microunde sunt mai sigure decât barierele IR datorită principiului de funcţionare. Semnalul
în cazul microundelor ajunge la receptor pe mai multe căi, direct sau prin reflexie, ceea ce face ca forma
zonei de detecţie să fie un elipsoid de rotaţie.

Pentru protecţia perimetrală există dispozitive active monostatice (emiţător şi receptor

incorporate), în aceleaşi benzi K si X. Ca o regulă generală de amplasare, dispozitivele trebuie
să se protejeze între ele.
Şi în cazul detectoarelor monostatice de exterior se impune controlul distanţei pe care
se face detecţia.
O altă tehnologie de detecţie presupune utilizarea de cabluri îngropate. Acestea fie detectează
prezenţa unui intrus utilizând un câmp RF fie detectează vibraţiile produse de paşi (fibră optică
îngropată).

În cazul cablului RF îngropat, caracteristicile de conductivitate ale solului sunt relevante pentru
buna funcţionare a sistemului. Acest sistem dă rezultate foarte bune în cazul în care se realizează o fâşie
de securitate, delimitată de garduri atât la exterior cât şi la interior, fâşie în care se constituie un strat de
pietriş. Acesta are o conductivitate redusă, chiar şi în cazul în care umiditatea este crescută şi permite o
drenare rapidă a apei de ploaie.

Tehnologia de detecţie a vibraţiei folosind fibra optică este similară cu cea de

protecţie a gardurilor. Ca tehnică de creştere a sensibilitatii se poate utiliza amplasarea în
formă de S a cablului. Pentru buna funcţionare trebuie evitate zonele cu eroziune, rădăcini de
copaci, asfalt.