Sisteme antiefractie

Rezumat

Lector: Andrei LUPU

Securitatea în accepţiunea generală este o necesitate primară a individului extinsă la

diferite nivele organizaţionale. Una din modalităţile de asigurare a funcţiilor conţinute de
conceptul generic de securitate este oferită de sistemele electronice de securitate.
Obiectul acestui modul de curs este familiarizarea cursanţilor cu principiile şi conceptele ce
stau la baza sistemelor de securitate electronice antiefracţie.
Ca funcţionalitate primară, un sistem de securitate poate fi definit ca un ansamblu de
dispozitive ce detectează şi semnalizează o intruziune sau o stare de pericol asociată
intrării neautorizate în spaţiul protejat. Dezvoltarea capacităţii de prelucrare a informaţiilor
precum şi a tehnologiilor de comunicaţie au extins funcţiunile primare ale sistemului de
securitate astfel încât, în prezent, pot fi monitorizate mai multe tipuri de evenimente ce
descriu o situaţie potenţiala de pericol (exemplu: alarmele de tip tehnic sau medical).
Domeniul de aplicaţie este extrem de vast: de la aplicaţii rezidenţiale la sisteme
profesionale de înaltă securitate. În funcţie de particularităţile obiectivului protejat (cu referire
deosebită la valorile ce trebuie protejate) gradul de complexitate al unui sistem poate varia
foarte mult, însă principiile care stau la baza unui sistem electronic de securitate sunt aproape
întotdeauna aceleaşi.
Asigurarea securităţii nu este apanajul exclusiv al sistemelor de securitate electronică;
pentru realizarea acestui deziderat este necesară îmbinarea următoarelor elemente:
a. realizarea detecţiei;
b. evaluarea alarmei;
c. întârzierea acţiunii intrusului prin măsuri de securitate mecanice;
d. asigurarea intervenţiei (răspuns).
Acest ansamblu conţine sisteme tehnice şi umane. Pentru o eficienţă
corespunzătoare a întregului lanţ este necesar ca personalul care exploatează sistemele
precum şi cel de intervenţie să fie corespunzător pregătit pentru a putea opera corect şi a lua
decizii rapide în condiţii extreme de stres produse de apariţia unui eveniment.
În atribuţiunile inginerilor de sisteme de securitate intră următoarele activităţi:
a. Stabilirea procedurilor de instalare rezultate din particularităţile obiectivului în
conformitate cu proiectul de executie;
b. Controlul execuţiei şi coordonarea activităţii de punere în funcţiune;
c. Identificarea necesităţilor clientului referitoare la procedurile de operare a
sistemului şi definirea corespunzătoare a funcţiilor sistemului;
 d. Programarea sistemelor pe baza informaţiilor rezultate din proiectul de execuţie şi din
analiza efectuată la punctul c;
e. Elaborarea sintetică a procedurilor de exploatare specifice obiectivului conform
programării sistemului de securitate;
f. Instruirea personalului de exploatare şi verificarea insuşirii informaţiilor prezentate
prin efectuarea unor teste de funcţionare;
g. Supervizarea activităţii de mentenanţă a sistemelor instalate.
Pentru realizarea acestor atribuţiuni este necesar ca inginerii de sisteme de securitate să
posede cunoştiinţe temeinice referitoare la: tehnologiile de detecţie, conceptele şi principiile
de funcţionare a sistemelor de securitate, regulile de amplasare a echipamentelor şi nu în
ultimul rând a standardelor şi normelor specifice domeniului de activitate.