SISTEME DE PROTECŢIE PERIMETRALĂ.

ELEMENTE DE PROIECTARE

1. Introducere

Compunerea principială a unui sistem de securitate

Sistemul de Securitate reprezintă un ansamblu de echipamente tehnice, aplicaţii
software, resurse umane şi proceduri operaţionale destinat prevenirii, detecţiei şi avertizării
încercărilor de intruziune în zonele cu acces limitat, supravegherii accesului în obiectivul
protejat, precum şi măsurile de răspuns în cazul producerii unui eveniment de securitate, în
enumerarea imediată este prezentată componenţa generică a unui sistem de securitate:
• Subsistem de protecţie perimetrală
• Subsistem de control al accesului
• Subsistem de detecţie şi alarmare la efracţie
• Subsistem de supraveghere prin TVCI
• Subsistem de detecţie şi semnalizare la incendii, inundaţii, C02, CH4, substanţe
toxice, explozive, droguri, din categoria CBRN, ş.a.
• Subsistem de comunicaţii de securitate
• Subsistem DISPECERAT
• Subsistem de ELECTROALIMENTARE
• Alte categorii de subsisteme integrabile: subsisteme de sonorizare şi adresare publică,
sisteme de management în clădiri „inteligente", sisteme de securitate de tip „antitero" .
Din punctul de vedere al specificului componentelor, sistemul de securitate conţine două
părţi fundamentale:
• partea hardware (echipamente, dispozitive, instalaţii, cabluri, mobilier, etc.)
• partea software ( programe interne încorporate în dispozitive, echipamente şi
aplicaţiile software , dedicate, de securitate).

In funcţie de cerinţe şi de rezultatul analizei de risc compunerea principială va fi adaptată,

completată cu elemente suplimentare sau poate fi redusă, păstrând structura strictă de
sistem.
Pe piaţa specifică de securitate, în vorbirea curentă şi chiar în unele lucrări se întâlneşte
termenul de "sistem integrat de securitate"; frecvenţa folosirii sale, care, din punct de
vedere lingvistic este cel puţin deplasată, subliniază, de fapt, calitatea acestui produs de a fi
unitar, cu echipamente interconectate fizic, logic şi funcţional.
Subsistemul de protecţie perimetrală este acea componentă a unui sistem de
securitate complex care are ca misiuni principale detecţia, blocarea, întârzierea
încercărilor de intruziune/ forţare şi accedere în obiectivul protejat.

353
 In limbajul curent se întâlnesc şi termeni ca sistem de detecţie perimetrală, ceea ce nu
constituie o greşeală sau o caracterizare incompletă. Este evident că o detecţie perimetrală
fară elemente de protecţie (blocare şi/sau întârziere) este insuficientă pentru a răspunde în
caz de intruziune sau forţare a pătrunderii în obiectiv.

2. Principii de bază în concepţia şi proiectarea unui (sub)sistem de protecţie

perimetrală
Intr-un obiectiv, perimetrul reprezintă un element deosebit de important, cu
semnificaţii majore. In primul rând se marchează din punct de vedere fizic, topografic şi
juridic limitele obiectivului.
In al doilea rând, perimetrul reprezintă prima barieră de protecţie faţă de ameninţările
exterioare, deci analiza de risc ar trebui să înceapă cu această componentă a obiectivului.

2.1. Principiul inelelor succesive de protecţie

In aplicarea principiului de protecţie succesivă (sau cutie în cutie) pentru asigurarea
securităţii unui obiectiv, perimetrul este primul inel. De modul cum se efectuează detecţia şi
protecţia pe acest inel depinde, în mod substanţial, securitatea întregului obiectiv.

2.2. Continuitatea în detecţia perimetrală

Perimetrul, din punct de vedere constructiv, este alcătuit dintr-un ansamblu de ziduri,
garduri, pereţi de clădiri cu sau fară deschideri, porţi de acces pietonal sau pentru
autovehicule . Ideea de bază este aceea că activitatea de detecţie nu trebuie să
înregistreze "pauze", nici fizice, nici temporale, fie că se realizează pe gardul propriu-zis, fie
are ca obiect punctele de acces în obiectiv.

2.3. Principiul "detecţiei timpurii"

Există un concept, valabil nu neapărat numai în domeniul protecţiei obiectivelor, care
spune că "a conduce (a controla) înseamnă a preveni". Există situaţii când obiectivele au
suprafaţă mare (implicit, perimetrul este foarte lung) şi sunt dispuse în zone izolate . în
astfel de cazuri, este capital pentru asigurarea securităţii să se evalueze din timp posibilele
încercări de intruziune. Deja pătruns în astfel de obiective, intrusul poate fi pierdut sau
foarte greu de urmărit/ interceptat.

2.4. Uniformitatea privind rezistenta la intruziune/ forţare pe perimetru

Existenţa într-un obiectiv a unor ziduri sau garduri solide nu constituie o garanţie în
privinţa evitării unor atacuri. Toate componentele inelului perimetral (deschideri, porţi de
diverse mărimi şi destinaţii, etc) trebuie realizate la acelaşi nivel de rezistenţă, conform
cerinţelor de securitate iniţiale.

2.5. Caracterul determinant al condiţiilor complexe de mediu

354
 Mai mult decât la alte categorii de (sub)sisteme de securitate alegerea şi proiectarea
elementelor sistemelor de protecţie/detecţie perimetrală este major influenţată de condiţiile
de mediu. Majoritatea acestora lucrează în aer liber, fiind supuse variaţiilor de temperatură,
substanţelor toxice din mediu, acţiunii factorilor meteorologici, ceea ce determină creşterea
numărului de alarme false.

2.6. Mecanismul detecţie / evaluare / întârziere

Răspunsul sistemului în cazul unui eveniment de securitate pe perimetru depinde de
derularea corectă a fazelor de detecţie, evaluare, întârziere.
Evaluarea unui atac detectat - număr de infractori, dotare, mijloace tehnice,
armament, etc- are implicaţii asupra deciziei luate de factorul uman în scopul contracarării:
măsuri de alarmare a forţelor de intervenţie locale sau externe, blocarea unor căi de acces,
evacuarea personalului, aplicarea unor proceduri interne specifice. Modul cum se înlănţuie
aceste activităţi are implicaţii majore asupra atigerii parametrilor calitativi ai sistemului de
securitate.

2.7. Criterii de performantă a senzorilor:

• probabilitatea de detecţie
• susceptibilitatea de a genera alarme false
• vulnerabilitatea senzorilor de a fi contracaraţi /anihilaţi.
Sensorii de exterior sunt proiectaţi să lucreze în condiţii de mediu, fara să fie afectaţi,
în mod substanţial, de vînt, ploaie, vegetaţie, variaţii de temperatură, gheaţă, trecerea
animalelor prin zonă, praf, alte surse de perturbaţii.

2.8. Redundanta comunicaţiilor de pe perimetru spre Dispecerat

Conceptul de asigurare a rezervelor de componente, fie ele pasive sau active este
deja implementat în cele mai multe sisteme tehnice. în cazul obiectivelor cu perimetre mari
şi foarte mari aplicarea acestui principiu nu ne scuteşte de probleme în situaţia întreruperii
comunicaţiilor realizate de tip "legătură unică". Se pune, în termeni foarte serioşi, problema
proiectării şi instalării unor linii/ legături duble care să fie folosite la nevoie.

3. Funcţiile sistemelor de protecţie perimetrală

Un (sub)sistem de securitate devine viabil când se reunesc măsurile de securitate fizică
cu procedurile de securitate .
Un criteriu de diferenţiere a sistemelor de protecţie perimetrală este gradul de
consecinţe/ daune pe care îl poate avea un atac asupra obiectivului protejat. Uzual, există
trei grade de protecţie:
• mic, în care protecţia nu asigură un răspuns suficient la atac; totuşi, obiectivul nu
este distrus în întregime, dar reparaţia nu se justifică din punct de vedere economic

355
 • mediu; atacul provoacă pagube serioase, dar structura de protecţie este
reutilizabilă
• mare; structura de protecţie rezistă bine la atac, iar personalul şi o bună parte din
bunuri nu suferă decât consecinţe superficiale.
In faza de concepţie a sistemelor perimetrale un element important îl constituie
dimensionarea corectă a componentelor zonelor de protectie:
o distanţa dintre atacator (persoană sau vehicul agresor) şi ţintă
o depărtarea zonei de protecţie imediată faţă de limita perimetrală
o ce bariere fizice sunt necesare pe perimetru şi la punctele de acces
o cum se poate controla viteza vehiculelor la intrare şi pe căile de circulaţie din
obiectiv
In afara modurilor de atac, aşa-zis "clasice" (intruziune neautorizată pe perimetru,
forţarea acceselor) există şi alte moduri prin care eventuali atacatori pot prejudicia bunurile
sau integritatea obiectivului:
• supravegherea de pe obiecte înalte Vecine si "trasul cu ochiul" de lângă gard
• intrarea sub identitate falsă (prestatori de servicii, curieri, vizitatori)
• trimiterea de plicuri/colete cu substante periculoase
• încercări de contaminare cu substanţe din categoria CBRN
• alte metode sau acţiuni.
Principalele funcţii pe care trebuie să le îndeplinească un (sub)sistem de detecţie
perimetrală sunt:
• descurajarea
• detecţia încercărilor de intruziune
• identificarea evenimentului de intruziune/ forţare pe perimetru
• contracararea atacului (blocare, întârziere ).

4. Criterii de performanţă

4.1. Probabilitatea de detecţie (Pd)

Se defineşte ca raportul dintre numărul de încercări reale detectate şi numărul total
de încercări constatate într-un (sub)sistem de detecţie.
In funcţie de mediul în care se instalează sistemul perimetral, diferitele tipuri de
sisteme de detecţie prezintă valori specifice ale parametrului Pd. Alegerea tipului se
estimează în faza de stabilire a soluţiei de securitate.

4.2. Rata de alarme false

Rata alarmelor false este calculată ca fiind raportul dintre numărul semnalelor de
alarmă orecte, faţă de numărul total de semnale de alarmă primite.

4.3. Timpul de întârziere

356
 Să luăm în considerare un sistem de protecţie/ detecţie perimetrală mai complex, format
din:
a. elemente de descurajare/protecţie (garduri, ziduri, bariere cu sârmă ghimpată,
concertina, etc)
b. elemente de detecţie pe gard (de orice tip)
c. fâşie de siguranţă, prevăzută cu dispozitive de întârziere
d. elemente de detecţie în fâşie (de orice tip)
e. al doilea gard de protecţie , cu elemente de întârziere.
Pentru ca un eventual intrus să ajungă în interiorul curţii el este nevoit să treacă de
obstacolele de pe primul gard (de la punctul a ) în timpul t1, să parcurgă fâşia de siguranţă
(menţionată la punctul b) în timpul t2 şi să treacă şi de al doilea gard (de la punctul d)m
timpul t3. Timpul total Tp=t1+t2+t3. La această valoare trebuie să se mai adauge şi timpul
de propagare a alarmei de la senzorii de pe primul inel către sistemul de monitorizare şi
control.

5. Interconectarea cu alte subsisteme din sistemul de securitate al obiectivului

5.1. Corelarea cu (sub)sistemul de monitorizare şi control. Evaluarea alarmelor

Ca parte componenta a unui sistem complex de securitate, (sub)sistem de detectie
perimetrala va transmite informaţii privind detecţia şi date despre starea senzorilor, precum
şi a mediului, către "creierul" sistemului de securitate, adică spre (sub)sistemul de
monitorizare şi control (Dispecerat). De aici, în funcţie de caracteristicile de construcţie şi de
funcţionare proprii, poate primi "comenzi" de activare/dezactivare , de reconfigurare ş.a. O
bună parte din aceste activităţi sunt alocate acelor componente ale sistemelor de detecţie
perimetrală cunoscute sub denumirea de "transpondere", care supraveghează funcţionarea
senzorilor conectaţi direct; o altă funcţie a acestora este aceea de reglare şi reconfigurare a
senzorilor , pentru adaptarea la schimbările de mediu, precum şi cea de procesare
preliminară a semnalelor pentru reducerea numărului de alarme false.
Deşi, la prima vedere, comparaţia dintre durata parcurgerii de către un intrus a
distanţei dintre perimetru şi valorile/punctele vitale ale obiectivului şi timpul în care un
semnal de alarmă ajunge în Dispecerat, pare disproporţionată. Ţinând cont, însă, că pe
lanţul senzor-unitate centrală există mai multe dispozitive şi au loc conversii de semnal,
acest parametru capătă o altă pondere. In funcţie de echipamentele sistemului şi de
fabricant se pot utiliza diferite echipamente de comunicaţie a alarmelor:
• convenţionale
• de multiplexare, adresabile (de ales în cazul când este nevoie să se transmită şi
alte semnale, nu numai cele care provin de la senzorii de detecţie)
• comunicaţii de tip IP (uzuale când pe perimetru au fost instalate camere video care
realizează, în interior, conversia semnal video-semnal IP)
• module de conversie semnal electric-semnal optic (pe fibră optică).

357
 La primirea unui semnal de alarmă din partea unui subsistem de detecţie
perimetrală, echipamentele centrale din Dispecerat pot comanda începerea operaţiilor de
identificare a caracteristicilor intruziunii (număr de persoane, dotarea lor, dacă sunt
înarmate sau nu, dacă sunt implicate mijloace tehnice şi/sau autovehicule, etc), automat
sau la decizia operatorilor, prin activarea camerelor video din zona unde s-a produs
semnalarea, din curte sau cele care supraveghează căile probabile de acces din interiorul
obiectivului protejat.

5.2. Corelarea cu subsistemul de supraveghere prin TVCI

In situaţia descrisă la aliniatul precedent, de regulă, în Dispecerat, pe ecrane
speciale, se afişează imaginile din zona afectată de intruziune. In subsistemul de
supraveghere prin TVCI din obiectiv, există fie camere video fixe, instalate în fâşia de
siguranţă, fie camere video mobile cu ajutorul cărora se poate îndeplini funcţia de "tracking",
adică urmărirea, în regim semiautomat, a mişcării intrusului în obiectiv. La această operaţie
se activează, de obicei, maximum două camere video, pentru asigurarea identificării
intruziunii.

5.3. Corelarea cu subsistemul de control acces

Punctele de control acces de pe perimetru fac parte integrantă din primul inel de
detecţie, deci vor exista elemente de detecţie montate corespunzător, precum şi dispozitive
de blocare a accesului. Pe durata programului normal de lucru, de regulă, trecerea prin
acest punct este monitorizată prin camere video alocate şi supravegheată de persoane
special instruite; în afara programului normal, supravegherea va respecta aceleaşi reguli ca
pe întregul perimetru, asigurându-se continuitatea detecţiei.
In situaţii deosebite (incendii, inundaţii, etc) se poate lua decizia deblocării punctelor
de control acces pentru a permite evacuarea personalului, supravegherea perimetrală fiind
necesar să continue, dar în alte condiţii (personal de gardă, etc.).

5.4. Corelarea cu subsistemul de comunicaţii de securitate

De cele mai multe ori, necesitatea protecţiei perimetrale este pusă cu acuitate în
cazul obiectivelor care au o suprafaţă mare şi, implicit un perimetru substanţial, de la 10-15
km în sus. Problema majoră este aceea a asigurării rapidităţii intervenţiei forţelor locale ,
precum şi a conducerii acestora în scopul contracarării intruziunii, înainte de a provoca
daune. în acest scop se recomandă dotarea gărzilor cu mijloace rapide de deplasare în
obiectiv, precum şi cu mijloace tehnice de comunicaţii. Privitor la comunicaţii este deosebit
de important faptul de a utiliza echipamente care să garanteze confidenţialitatea şi
integritatea comunicaţiilor.

5.5. Corelarea cu alte subsisteme (detecţie la incendii, inundaţii; sonorizare

publică, etc.)

358
 In funcţie de caracteristicile obiectivelor (unităţi industriale, obiective militare, facilităţi
aeroportuare, ş.a.) şi de politica adoptată de proprietari, în anumite situaţii este necesar să
se treacă de la funcţionarea normală la regimuri speciale, reglementate, de evacuare
controlată a personalului. Pentru aceasta, se poate asocia tratarea unui eveniment de
securitate produs la nivelul perimetrului cu lansarea automată a unor mesaje sonore de
avertizare şi ghidare a publicului spre căile de evacuare desemnate şi semnalizate, precum
şi deschiderea/închiderea controlată a unor puncte de acces din perimetru.

6. Aspecte specifice în concepţia şi proiectarea unui (sub)sistem de protecţie

perimetrală

6.1. Criterii de alegere a unui (sub)sistem de detecţie perimetrală. Suportul fizic

pentru echipamentele de detecţie
Alegerea corectă a senzorilor de detecţie perimetrală este o chestiune complexă,
care poate fi îndeplinită eficient în condiţiile deţinerii unei pregătiri substanţiale şi a unei
experienţe relevante în domeniu. Ca recomandare iniţială, în rândurile de mai jos, este
prezentată, orientativ, o succesiune de activităţi pentru rezolvarea acestei probleme:
■ însuşirea rezultatelor analizei de risc, care a avut în vedere caracteristicile definitorii
ale obiectivului, ameninţările şi vulnerabilităţile specifice
■ evidenţierea caracteristicilor concrete ale gardului (dacă există)
■ studierea amănunţită a caracteristicilor mediului unde se află dispus obiectivul de
protejat:
o vecinătăţi şi activităţi specifice
o fenomene meteo (cu manifestări de durată scurtă şi multianuală)
o caracteristici social-economice
o caracteristici geografice
o caracteristici topografice
o alte elemente determinante, ţinând de mediu
■ îndeplinirea indicilor de performanţă în asigurarea procesului de detecţie, referitor la
condiţiile de mediu
o probabilitatea de detecţie
o rata alarmelor false
o timpul de întârziere a atingerii scopului intruziunii
■ alţi indici (economico-financiari, sociali, etc)
■ evaluarea asigurării mentenanţei.
Un element specific al subsistemelor de detecţie perimetrală este acela că, în
anumite cazuri, există suport pentru componentele sale (gard, porţi, detectoare de tip radar,
etc), dar, în alte situaţii, este necesar să se achiziţioneze sau să se proiecteze suporţi fizici
dedicaţi (pentru camere video în fâşie, bariere în IR, detectoare de mişcare de exterior, etc).
Aceşti suporţi trebuie să îndeplinească condiţii specifice de stabilitate, rezistenţă la vibraţii,

359
şocuri, acţiunea corozivă a mediului şi, bineînţeles, să nu constituie un sprijin pentru
infractori când încearcă să escaladeze gardul.
Alt element specific al instalării de echipamente de detecţie la exterior este
necesitatea protejării eficiente a traseelor de cabluri, împreună cu căminele, dozele sau
cutiile de joncţiune corespunzătoare. Acestea trebuie mascate, protejate la inundaţii şi
temperaturi extreme, semnalizându-se încercările de acces neautorizat, dar, asigurând, în
acelaşi timp, condiţii de acces convenabile în vederea efectuării mentenanţei.

6.2. Dimensionarea zonelor de detectie. Vizibilitatea zonelor de detecţie

Aşa cum la subsistemele de detecţie la efracţie pentru interior supravegherea este
dedicată unor secţiuni din clădire, la detecţia perimetrală se dimensionează zone de
detecţie. Mărimea lor este determinată de considerente cum sunt:
■ corespondenţa cu caracteristicile senzorilor
■ alocarea la un transponder
■ cuprinderea în unghiurile de vedere ale camerelor video
■ caracteristicile topo ale terenului
■ condiţiile de vizibilitate
■ organizarea electroalimentării şi conectării echipamentelor din câmp
Asigurarea iluminatului de securitate pe perimetru este o problemă destul de
spinoasă, care se întâlneşte frecvent şi care devine uneori subiect de dispute între
beneficiari şi furnizorii de sisteme perimetrale. Din punct de vedere teoretic există 4
categorii de iluminat de securitate:
■ continuu
■ în aşteptare
■ deplasabil (portabil)
■ de urgenţă.
Important este să se îndeplinească acele condiţii care asigură, atât funcţionarea
corectă a senzorilor de detecţie, cât şi vizibilitatea necesară intervenţiei gărzilor în
regimurile de patrulare şi contracarare a intruziunilor.

6.3. Electroalimentarea echipamentelor de detecţie

Există senzori care nu necesită electroalimentare, cum sunt senzorii de la sistemele
"taut-wire", care semnalizează printr-un contact. Culegerea şi transmiterea contactelor spre
unitatea centrală se fac de către transponder şi acesta trebuie alimentat cu energie
electrică; majoritatea celorlalte categorii de senzori au nevoie de alimentare. Problema de
proiectare devine complicată când lungimea perimetrului este mare şi, implicit, se măreşte
numărul de echipamente care consumă energie; consecinţele sunt imediate, de la creşterea
căderii de tensiune pe cablu, până la costuri de achiziţie şi de instalare.
Trebuie să se mai ţină seama de faptul că elementele componente ale sistemului de
detecţie perimetrală se încadrează la clasa consumatori "vitali": nu poţi lăsa obiectivul
descoperit pe un perimetru de ordinul kilometrilor sau zecilor de kilometri.

360
 Cea mai mare atenţie trebuie acordată protejării corespunzătoare a cablurilor de
energie şi a conexiunilor în doze, prin activarea tamper-elor şi prin instalarea lor în
tubulatură corespunzător normativelor.

6.4. Trasee de cabluri

In majoritatea situaţiilor pe aceleaşi trasee de electroalimentare se instalează şi
cablurile de semnal, asigurându-se distanţele de separare conform normativelor în materie.
In plus, dacă iniţial se poate avea în vedere o dimensionare acoperitoare relativă la
consum, la cablurile de semnal este mai greu să anticipezi dezvoltările ulterioare ale
echipamentelor de detecţie. Dacă semnalele se transportă prin cabluri de fibră optică,
trebuie să se dimensioneze corespunzător căminele de tragere/conexiune pentru a asigura
spaţiul necesar protejării fibrei şi efectuării sudurilor la fibra.optică.
Aşa cum s-a menţionat la punctul 2.8, unul din principiile de bază al sistemelor de
detecţie perimetrală este asigurarea redundanţei comunicaţiilor de pe perimetru spre
Dispecerat. E uşor de imaginat care este efectul căderii unei legături de tip "linie unică",
care colectează semnalele de pe tot perimetrul, în cazul producerii unei întreruperi, chiar la
distanţă mică de Dispecerat! In funcţie de topografia obiectivului este bine să se constituie
linii de legătură de rezervă.

7. Categorii uzuale de sisteme de detecţie perimetrală

Pentru stabilirea concretă a modului cum se va realiza detecţia perimetrală este

nevoie să găsim răspunsuri la o serie lungă de întrebări, care clarifică particularităţile
constructive, topografice şi funcţionale; deci ne vom "înarma" cu un chestionar, similar cu
cel prezentat în rândurile de mai jos:
• importanţa obiectivului (ce fel de bunuri, valori, categorii de informaţii se doreşte a fi
protejate şi la ce atacuri?);
• care este politica Beneficiarului, privitor la acces, în situaţia apariţiei unei situaţii de
urgenţă în obiectiv (curte, spaţii adiacente perimetrului): incendii, inundaţii, cutremure,
alunecări de teren, etc.)?;
• obiectivul are forţă proprie de intervenţie?;
• care sunt caracteristicile gardului perimetral: înălţime, grosime, consistenţă, rezistenţă,
stare fizică;
• rezistenţa gardului perimetral este în concordanţă cu cerinţele de securitate şi
rezultatele analizei de risc?;
• accesele în perimetru sunt controlate şi/sau monitorizate permanent? este nevoie de
ecluză pentru accesul autovehiculelor?;
• există materiale depozitate în proximitate?;
• există clădiri, vegetaţie, obstacole lângă gard?;
• curtea şi perimetrul sunt uşor vizibile din exterior?;
• care este topografia terenului?;

361
 • care sunt caracteristicile mediului exterior: clădiri, artere de comunicaţie (şosele, căi
ferate, aeroporturi, depozite), vegetaţie, centre comerciale, facilităţi sociale, culturale,
sportive, alte elemente ce pot influenţa securitatea obiectivului;
• există comunicaţie (tunele de acces sau tehnologice) între interior şi exterior?;
• există cerinţa de asigurare a unei zone de acces/patrulare?;
• există iluminat perimetral?;
• zonele vulnerabile/critice din interior, adiacente perimetrului, sunt iluminate
corespunzător condiţiilor de mediu şi cerinţelor de securitate?;
• există surse de energie redundante pentru iluminarea perimetrului?;
• rampele, accesele pentru primire/expediere mărfuri sunt iluminate şi controlate în mod
special?;
• care sunt elementele importante ale mediului: ceaţă, praf, emisii de fum din zonă, emisii
toxice sau corozive, ploi torenţiale frecvente, furtuni, viscole, ceaţă salină, paraziţi de
natură electromagnetică etc..

Senzorii pot fi încadraţi în câteva categorii, plecând de la principiul de funcţionare şi de

modul de instalare, astfel:
I. senzori ataşaţi gardurilor
II. senzori ce funcţionează pe principiul liniei directe de vedere
III. senzori liniari, îngropaţi
IV. senzori ce funcţionează pe principiul detecţiei video a mişcării.

Cele mai frecvente categorii de senzori şi/sau echipamente de detecţie a intruziunilor

neautorizate pe perimetru sunt prezentate în secţiunea care urmează.
7.1. Sisteme bazate pe detectoare PIR
Detectoarele de acest tip sesizează schimbările de energie termică, în gama IR,
existente într- un volum dat, determinate de mişcarea unui corp care intersectează spaţiul
definit. Orice obiect cu temperatura peste zero absolut radiază energie termică. Sunt
senzori de tip pasiv, efectuând numai monitorizarea energiei radiate în zona supravegheată.
Lungimea de undă a radiaţiei energetice în IR se încadrează între 1 şi 1000 microni; radiaţia
termică a corpului uman se situează în spectru în intervalul 7... 14 microni. Pentru acest
lucru detectoarele de mişcare de tip IR sunt proiectate să lucreze în gama de la 4 la 20 de
microni.
In prelucrarea radiaţiei captate există două proceduri: focalizare cu oglinzi parabolice
sau cu lentile optice de tip Fresnel.
In funcţie de varianta constructivă şi de destinaţia senzorului există mai multe
„pattern-uri" de detecţie, diferenţiate prin volumul acoperit, numărul de „raze" şi distanţa
acoperită; ele nu se pot regla, decât prin poziţionarea detectorului în zona de supraveghere.

7.2. Sisteme bazate pe bariere IR

362
 Sistemele cu senzori în IR se întâlnesc, atât în variantă activă, cât şi pasivă. Cele
active constau în emiţătoare care generează unul sau mai multe fascicule modulate de
lumină în gama IR şi receptoare care, de la celălat capăt al zonei supravegheate, captează
aceste semnale. Pentru reducerea alarmelor false ce pot fi produse din cauza variaţiilor
luminii solare, alte surse sau trecerea unor păsări, semnalul transmis are o anumită
succesiune de impulsuri şi pauze. Detectarea, în semnalul recepţionat, a unor diferenţe în
ceea ce priveşte gradul de modulaţie şi codificarea semnalului, conduce la generarea unei
alarme.

7.3. Sisteme bazate pe detectoare cu microunde

Sistemele active generează un fascicul de energie şi analizează schimbările
survenite în energia recepţionată; la apariţia unor diferenţe se generează o alarmă. Cele
pasive monitorizează doar caracteristicile termice ale câmpului supravegheat. Evident, în
ambele situaţii, zona supravegheată trebuie să fie plată şi curăţată de orice obstacol sau
vegetaţie.
Sistemele bazate pe detecţie cu microunde se împart în:
■ sisteme bistatice, cele care folosesc antene separate pentru emisie şi recepţie,
localizate la capetele zonei aflate în comunicaţie prin microunde; distanţa dintre
emiţător şi receptor este de la 30 la 350 m; frecvenţa generată se situează în
apropierea valorii de 10 GHz; un factor deosebit de important în realizarea unei
creşteri a probabilităţii de detecţie este tipul de antenă utilizat; se întâlnesc antene
de tip parabolic, fâşie sau segmente de antenă;
■ sisteme monostatice, care utilizează aceeaşi antenă; emiţătorul poate genera
semnal modulat în amplitudine, sau modulat în frecvenţă, care aplică principiul
Doppler; se recomandă asemenea sisteme pentru protecţia colţurilor clădirilor sau a
unor echipamente de volum mare.

7.4. Sisteme bazate pe detectoare duale PIR-microunde

Pentru a reduce numărul de alarme false, cauzate de alte surse decât intruşi, există
senzori cu dublă tehnologie, care combină cele două tehnologii într-o singură unitate.
Criteriul este de a asocia senzori care prezintă, individual, probabilitate ridicată de detecţie
şi susceptibilitate scăzută la alarme false.
De regulă, se combină principiul detecţiei ultrasonice sau prin microunde, cu detecţia
în IR. Validarea internă a unei alarme se realizează după logica de tip "şi", adică, avem
alarmă dacă ambele componente ale senzorului dual au detectat mişcare. Trebuie subliniat
faptul că, dacă fiecare senzor component din combinaţie are, de exemplu, probabilitatea de
detecţie de 0.9, probabilitatea pe ansamblu a produsului va fi de 0.81! Un alt aspect de care
e necesar să se ţină seama este acela că probabilitatea maximă de detecţie a mişcării,
pentru senzorii ultrasonici şi prin microunde, se realizează când mişcarea are loc înspre sau
dinspre senzor; la senzorii de tip IR, acest lucru se întâmplă când mişcarea se face
transversal faţă de direcţia de vizare a senzorului. Rezultatul este că probabilitatea de

363
detecţie efectivă a unui senzor dual este mai mică decât cea aferentă instalării de senzori
individuali, având zone de supraveghere întretăiate.

7.5. Sisteme bazate pe detectoare de tip radar de securitate

Noile tehnologii radar realizează funcţia principală de detecţie în zona monitorizată,
precum şi funcţii performante de identificare şi urmărire a intruşilor. Lista aplicaţiilor conţine
facilităţi aeroportuare, baze militare, perimetre ale unor obiective de dimensiuni mari,
supravegherea frontierelor, a litoralului, obiective industriale, etc. Se caracterizează prin
distanţe mari de supraveghere şi detecţie, costuri scăzute ale operaţiunilor de mentenanţă
şi durată ridicată de funcţionare.
Sistemele moderne pot fi programate să detecteze şi să urmărească în zone definite
de utilizator, atât persoane (intruşi), cât şi vehicule terestre, aeronave, sau nave de diferite
dimensiuni.
Pe piaţă există echipamente a căror zonă de acoperire terestră, având o
caracteristică de tip cortină, începe de la câteva sute de m, până la câţiva kilometri şi
continuând cu produse cu o acoperire de 5-6 km, în cazul supravegherii aeriene.

7.6. Sisteme bazate pe detectoare cu analiză video

Pe lângă funcţia principală de captare a imaginilor anumite camere de televiziune cu
circuit închis prezintă şi alte caracteristici majore. O unitate specială de procesare
converteşte digital porţiuni selectate (ferestre) din toată imaginea, analizează şi compară
imaginile succesive primite; în situaţia constatării unor diferenţe se va genera o alarmă.
Echipamentele performante permit ignorarea schimbărilor ce pot avea loc în anumite
ferestre, unde imaginile conţin surse de zgomote sau alarme false.
In acelaşi timp este necesar să se semnaleze că imaginile captate în spectrul vizibil
pot fi alterate de variaţii de lumină ce provin de la mişcarea norilor, umbre naturale ce îşi
schimbă poziţia, trecerea păsărilor prin zona supravegheată, etc..

7.7. Sisteme bazate pe detectoare cu fire tensionate (TautWire)

Sistemul de tip "taut-wire" poate fi instalat ca gard independent sau se poate monta
ca o supra- înălţare pe un suport existent. Acest sistem reprezintă o combinaţie de barieră
fizică şi senzori de detecţie la intruziune. Este format dintr-o succesiune de stâlpi, între care
se montează, orizontal- sârme speciale, la distanţe de 10-15 cm. Fiecare sârmă este
tensionată; la un capăt este conectată la un senzor, iar la celălalt, de un punct fix. De
regulă, există două tipuri de senzori:
■ unul este un comutator, special, mecanic, care oferă un contact deschis; la
tensionarea cablului, în cazul unei intruziuni, contactul va fi închis; comutatorul este
livrat într-o carcasă de plastic, ce are rolul de a prelua deformaţiile produse în cablu
de variaţiile mici de temperatură ale mediului;
■ alt tip este reprezentat de un contact special, care, montat într-un circuit electric, la
tensionarea cablului va produce un semnal, ce va fi preluat de procesorul de zonă.

364
 Sistemele de acest tip constructiv sunt destinate să fie instalate pentru protecţia
perimetrelor obiectivelor ameninţate de încercări de forţare cum sunt: căţărare, tăiere, ori
ridicare pe gard.

7.8. Sisteme bazate pe senzori capacitivi de apropiere

Senzorii de acest tip măsoară capacitatea electrică între masa şi o zonă de cabluri-
senzor: orice variaţie găsită faţă de valoarea nominală, ca cea produsă de apropierea unui
intrus de gardul protejat, determină generarea unei alarme. Aceşti senzori au în compunere
două sau trei fire (cabluri) montate de-a lungul unei linii orizontale, deasupra unui gard
existent, zid sau margine de acoperiş. Pentru a reduce numărul alarmelor produse din
cauza mediului senzorul capacitiv este împărţit în două zone, de lungime egală, zone
monitorizate de unitatea de procesare. Variaţiile de capacitate care se produc în ambele
zone, posibil determinate de vânt, ploaie, ghiaţă, ceaţă, sau fulger, sunt anulate.

7.9. Sisteme bazate pe cablu detector de vibraţii (prin reflectometrie)

Există sisteme moderne de detecţie a încercărilor de intruziune (tăiere sau căţărare)
pe perimetrele construite din garduri de plasă de sârmă. Compunerea de bază este formată
din: modulul procesor, cablul special şi aplicaţia software. Cablul special este de tip coaxial,
iar în interiorul său sunt dispuse un conductor central (destinat transportării semnalului de la
modul) şi alte două fire, cu rol de senzor, care se pot mişca libere în interior. Modulul
procesor generează un impuls prin cablul central, care se reflectă în cablurile senzor din
cauza deformaţiilor gardului, în caz de încercare de intruziune. Măsura întârzierii de la
injectarea impulsului de către modul, până la recepţia impulsului indus (recepţionat) la
punctul de intruziune determină locaţia încercării de intruziune. Sistemul detectează orice
perturbare asupra gardului şi o localizează pe o rază de cca 3m. Instalarea nu necesită alte
cablări sau dispozitive suplimentare.
Algoritmii de analiză şi detecţie asigură eliminarea alarmelor false, produse de vânt,
ploaie sau de trecerea prin vecinătate a unor vehicule grele.
Zonarea este definită de utilizator, iar aplicaţia software afişează o hartă cu toate
zonele monitorizate, marcându-se zona unde s-a produs intruziunea. Sistemul efectuează
automat operaţia de calibrare (necesară când gardul este afectat de variaţii de natură
termică). De asemenea, este capabil să transmită la o staţie centrală starea de funcţionare
şi informaţii despre alarmele produse.

7.10. Sisteme bazate pe cablu sensibil la tensionare

Aceşti senzori sunt traductoare liniare care prezintă o sensibilitate uniformă pe toată
lungimea lor. Ele generează o tensiune analogică, funcţie de deformaţiile şi eforturile
suferite de gardul aflat sub acţiuni externe. Cablurile se montează la jumătatea înălţimii
gardului, cu prinderi de plastic. La un capăt al liniei va fi procesorul de semnal, iar la celălalt
se conectează o rezistenţă de sarcină. Pe zone de o anumită lungime se conectează unităţi
de procesare a semnalelor generate de cablu, care, după o filtrare de tip trece bandă,

365
identifică semnalele determinate de forţarea asupra gardului. Se iniţiază un semnal de
alarmă atunci când sunt identificate criteriile prestabilite.

7.11. Sisteme bazate pe cablu detector de vibraţii (cu fibră optică)

Sistemele de senzori de tip cablu cu fibră optică au o funcţionare şi montare similare
cu cele de cablu sensibil la tensionare. Lumina modulată care circulă prin cablu este
transmisă, sensibil mai rapid, de la cablu la unitatea de procesare, unde se determină locul
producerii intruziunii. Un asemenea sistem, care nu conţine componente metalice şi nici
circuite de curenţi slabi, este, evident, mult mai puţin afectat de interferenţe electrice din
cauza descărcărilor atmosferice sau de altă natură.

7.12. Sisteme bazate pe detectoare cu cablu cu pierderi (Leakv Cable)

Este un sistem destinat asigurării detecţiei în fâşii de siguranţă, amenajate de-a
lungul gardurilor sau zidurilor perimetrale. Constă din două cabluri dispuse paralel şi
îngropate, care sunt conectate la o unitate de prelucrare semnale; se declanşează o alarmă
când un intrus traversează zona sub care sunt instalate cablurile. Sistemul este perfect
mascat şi urmăreşte denivelările terenului. Cablurile sensor sunt de tip coaxial şi prezintă o
serie de perforaţii în învelişul exterior. Un emiţător de RF este conectat la unul din cabluri,
iar o parte din radiaţiile emise este culeasă de cablul receptor prin ecranul său perforat (de
aici provine şi numele, de cablu cu pierderi). Când un intrus trece prin zona unde sunt
instalate cablurile are loc o perturbare a semnalului recepţionat, ceea ce duce la generarea
unei alarme.
Există două categorii de cabluri-senzor perforate:
■ se emite un semnal de RF pulsatoriu; în acest caz lungimea cablurilor poate atinge
până la3000 m;
■ semnalul de RF este o undă continuă, caz în care lungimea cablurilor este sensibil
redusă, doar până la 150 m.
Performanţele sistemului depind strâns de caracteristicile solului unde se instalează.
Propagarea şi atenuarea sunt funcţii de constanta dielectrică a solului şi de conductivitatea
acestuia. De exemplu, performanţele sale sunt mai bune într-un sol mai uscat, decât într-un
sol umed; la fel se întâmplă când sistemul este instalat într-un sol îngheţat. Aceste variaţii
sezoniere se compensează prin reglaje corespunzătoare.
Sistemul poate fi instalat şi în teren asfaltat sau acoperit cu beton.
Pentru simplitatea şi rapiditatea instalării sistemul se pretează a fi utilizat în scopul
protejării perimetrelor de organizare temporară.

7.13. Sisteme bazate pe senzori de tip câmp electric

Senzorii de tip câmp electric constau dintr-un ansamblu compus din:
■ generator de câmp electric
■ unul sau mai multe conductoare de camp
■ unul sau mai multe conductoare de detecţie

366
 ■ unitate de procesare de semnal.
Generatorul excită conductoarele de câmp împrejurul cărora se formează un câmp
de o anumită formă. In conductoarele de detecţie se induc semnale electrice, care sunt
procesate de unitatea de procesare. Când are loc o încercare de pătrundere semnalele
electrice de funcţionare normală sunt perturbate, iar unitatea va genera o alarmă. Există
diferite variante constructive, în care diferă numărul de cabluri de câmp şi, implicit, de
detecţie. Din experienţă s-a constatat că versiunile cu 4 cabluri sunt mai susceptibile la
alarme false decât cele cu 3 cabluri, ultimele având şi avantajul economicităţii. Unitatea de
procesare deţine, la intrare, un filtru trece bandă, care are rolul de a rejecta semnalele de
înaltă frecvenţă, ce pot genera alarme false, cum s-ar produce în cazul trecerii prin zona
gardului a unor păsări în zbor. Un alt factor producător de alarme false îl constituie existenţa
vegetaţiei, cum ar fi tufişuri sau iarbă înaltă.
Sistemele de acest tip se pot monta pe garduri independente, ca supraînălţare la
garduri deja existente, sau pentru a proteja anumite porţiuni de acoperişuri.

7.14. Sisteme bazate pe detectoare geofonice

O categorie aparte este reprezentată de senzorii geofonici, îngropaţi sau implantaţi la
suprafaţa terenului. Sunt componente deosebit de robuste, nu sunt afectaţi de temperaturile
extreme din mediu, sau de fenomene extreme ale acestuia, cum sunt: ploaia, ceaţa sau
zăpada. Se pot instala în diferite feluri de sol, şi chiar în asfalt sau beton. Nu necesită
activităţi complicate de amenajare a terenului, urmărind neregularităţile acestuia.
Senzorii îngropaţi sunt greu de localizat sau de compromis (contracarat). O
asemenea alegere de senzori se pretează pentru obiective de genul: facilităţi militare,
închisori, tuneluri, rafinării de petrol, alte obiective industriale, terenuri/proprietăţi private.
Ţinând cont de simplitatea şi rapiditatea montării lor pot servi la protecţia unor zone de
securitate temporare, relocabile.

7.15. Sisteme bazate pe detectoare acustice

Detecţia este realizată prin analiza semnalelor induse de vibraţiile produse de un
intrus când încearcă să taie, să se caţere sau să supratraverseze un gard. Senzorul
microfonic poate fi utilizat în aplicaţii, de la zona arctică, până la zona deşertică; gama de
temperaturi în care lucrează se întinde de la minus 40 grade Celsius, până la plus 70 grade
Celsius. Este un senzor robust şi simplu de instalat şi se pretează atât pentru aplicaţii
comerciale, cât şi la aplicaţiile de înaltă securitate. Poate detecta încercări de intruziune de
la o distanţă de 3m.

7.16. Influenţa factorilor de mediu asupra performantei sistemelor de detecţie

Plecând de la cele prezentate mai sus, se poate afirma că evaluarea influenţei
factorilor de mediu asupra funcţionării şi performanţelor subsistemelor de detecţie depinde,
atât de categoria din care fac parte, cât şi de principiile fizice care stau la baza funcţionării.

367
 De regulă, senzorii montaţi pe garduri pot fi influenţaţi, în primul rand, de
caracteristicile gardurilor, iar în al doilea rând, de fenomenele meteo specifice zonei: vânt,
ploaie, gheaţă etc. Ei prezintă o "imunitate" ridicată faţă de vibraţiile sau şocurile care se pot
produce în imediata apropiere a perimetrului.
Elementele de detecţie din gama "LOS", prezintă o sensibilitate crescută faţă de
fenomene meteo cum sunt: ceaţă, ploaie deasă, fum, viscol etc..
La prima vedere, discutând despre senzorii îngropaţi, se constată că aceştia au o
rezistenţă mare faţă de fenomenele meteo care îngreunează vederea; de asemenea, prin
zona selectivă de detecţie, ataşată direct fâşiei de siguranţă, prezintă o "independenţă"
majoră la vibraţiile sau şocurile care se pot produce în afara perimetrului.
Senzorii ce lucrează pe baza detecţiei video a mişcării, deşi, la acest moment de
timp, beneficiază în construcţie de tehnologii avansate de procesare a imaginilor, sunt
influenţaţi de fenomenele meteo care reduc vizibilitatea.

8. Elemente de protecţie fizică şi întârziere

Aceste categorii de componente ale protecţiei perimetrale se stabilesc în funcţie de câteva

criterii de bază, care trebuie să primeze în faţa altora (arhitecturale, constructive, estetice,
etc):
• să corespundă valorii de risc de securitate, determintă prin analiza de risc
• să asigure aceeaşi rezistenţă la forţare pe toată lungimea unde sunt instalate
• să asigure valoarea de timp de întârziere, necesară în obţinerea timpului total de
întârziere a pătrunderii la elementele vitale (critice, esenţiale) ale obiectivului.

8.1. Garduri perimetrale

8.1.1. Garduri din plasă de sârmă, plasă sudată
Reprezintă o soluţie frecvent utilizată de proprietari pentru a-şi proteja proprietatea.
Este modulară, relativ economică, se montează rapid şi oferă un aspect acceptabil.
Din punctul de vedere al asigurării unui suport fizic pentru sistemele de detecţie este o
"gazdă" primitoare pentru o serie largă de senzori, evident din categoria I (pagina 11).
Diametrul cel mai frecvent pentru sârmă este de 3 mm. înălţimea uzuală pentru
garduri este de 2 m, la care se adaugă o supraînălţare de cca 0.6 m, realizată din rulouri de
sârmă ghimpată.
In acelaşi timp, trebuie menţionat faptul că trecerea peste un asemenea obstacol nu
poate dura un timp prea mare (15 -25 sec), în funcţie de dificultatea tăierii, a escaladării
sale, depinzând desigur şi de antrenamentul intrusului. Din această cauză, pentru a obţine o
întârziere mai mare, gardul se va dota cu rulouri de sârmă ghimpată (sau lamată).
Construcţia unui asemenea gard, fară fundaţie sau postament, îl face vulnerabil la
subtraversări şi forţare cu mijloace auto.

8.1.2. Garduri (ziduri) din beton şi prefabricate

368
 Facilităţile destinate protejării unor bunuri, valori sau informaţii deosebit de importante
trebuie înconjurate de ziduri de beton sau din panouri orizontale din placi de beton. Evident,
la acestea există o fundaţie tot din beton armat. Soluţia oferă o protecţie corespunzătoare,
dar are reversul costurilor mai mari şi a duratelor crescute de construcţie.
Problema intruziunii în aceste cazuri se poate rezolva prin instalare de senzori
adecvaţi la partea superioară a zidului, combinaţi sau nu cu elemente de întârziere de tip
rulouri -concertină .

8.1.3. Sârmă ghimpată, rulouri cu lame tăietoare

Au rolul de descurajare/blocare a încercărilor de căţărare şi supratraversare a
gardurilor, în acelaşi timp reprezintă un element serios de întârziere a pătrunderii intruşilor.
Pot fi instalate şi în spatele gardurilor, clădirilor sau în fâşia de siguranţă amenajată pe
perimetru. Sârma ghimpată standard este formată din două fire cu diametrul de 1,63 mm
fiecare, răsucite, cu ţepi în 4 puncte, egal distanţate. Distanţa dintre fire nu trebuie să fie
mai mare de 15 cm.
Concertină (barbed-tape) este fabricată din oţel inoxidabil şi este disponibilă, de regulă
sub formă de bobine (colaci) de diametre de la 62,5 cm, până la 152,4 cm; ţepii trebuie să
aibă 3 cm. O lungime pe teren de cca 15 m poate fi acoperită cu 100 spire de colac.
Există pachete de trei rulouri de sârmă ghimpată (triplu standard concertina), care se
pot monta unul deasupra celuilalt (tip stivă) sau într-o configuraţie cu 2 rulouri la bază şi
unul deasupra (tip piramidă); se recomandă ca acest tip să se monteze în fâşia de
siguranţă, pentru obţinerea timpilor necesari de întârziere. înălţimea totală depinde de
diametrul rulourilor folosite. Există dispozitive care permit o instalare rapidă a rulourilor de
concertina.
O modalitate frecventă de montaj a concertinei este deasupra gardurilor, între două
bare metalice, aşezate pe stâlpi, în formă de "V", cu unghiul de 45 de grade; pe distanţa
dintre stâlpi concertina este susţinută de sârme ghimpate, spaţiate la distanţă de 15 cm. La
nevoie, concertina poate servi şi pentru blocarea deschiderilor din perimetru (în caz de
lucrări temporare).

8.2. Grilaje
In principal, grilajele sunt un element de blocare folosit pentru protecţia deschiderilor
în clădiri, la ferestre sau chiar la uşi, situate la parter sau ultimul etaj. în cazul în care există
case de poartă, situate pe perimetru, pentru protecţia acestora se recomandă grilaje la
geamurile dinspre exterior. Dacă aspectul estetic are un rol prevalent, se pot proteja aceste
ferestre prin aplicarea de folie antiefracţie, a cărei tărie se alege în funcţie de posibilele
atacuri din exterior.
In afară de aceste locuri se montează grilaje pentru protecţia geamurilor încăperilor
când în acestea există bunuri sau valori de importanţă deosebită.

369
 De regulă, barele metalice (realizate din fier beton) verticale au diametrul de 15-20
mm, distanţate la max. 20 cm; cele orizontale sunt de tip platbandă (45 x 6 mm), distanţate
la max. 20 cm.

8.3. Fundaţii, structuri antipenetrare

Fundaţiile construite pentru a suporta ziduri sau garduri metalice trebuie să fie în
concordanţă cu cerinţele de securitate ale perimetrului. Adâncimea lor este calculată pentru
a depăşi limita de îngheţ. De regulă, lăţimea fundaţiilor este de cca 20 cm, dacă nu sunt alte
cerinţe speciale. Pentru a opri forţarea gardurilor de plasă de sârmă cu mijloace grele auto,
deasupra solului, integrat în fundaţie, se realizează un postament din beton armat.
Privitor la alegerea de structuri antipenetrare, în funcţie de destinaţie se pot folosi
obstacole fixe sau deplasabile, în forma de "L" sau alte variante, realizate din beton armat.

8.4. Puncte de acces la nivelul perimetrului

Cele mai frecvente puncte de acces pe perimetru sunt porţile pietonale sau porţile
pentru autovehicule. Principala grijă este de a fi realizate de aceeaşi tărie ca celelalte
elemente de perimetru. Accesul pietonilor pe poartă poate fi continuat într-o cameră de
verificare corporală sau a bagajelor.
Elementele uzuale de constructie a porţilor pentru accesul autovehiculelor sunt
grilaje metalice, structuri metalice, montate în formă batantă sau culisantă. Sunt purtătoare
de senzori sau sunt subiect de supraveghere cu detectoare de mişcare. în scopul verificării
mărfurilor şi persoanelor din autovehicule se pot amenaja ecluze auto.
Atenţie la locul de instalare a cititoarelor de cârduri, pentru a fi la îndemâna
conducătorilor de autovehicule, fară a coborî din cabină!
Pentru asigurarea securităţii în cazul rampelor de încărcare/descărcare se
recomandă separarea acestora prin paravane sau închideri temporare. Este strict necesar
să existe camere video şi iluminare corespunzătoare a spaţiului astfel delimitat.

8.4.1. Blocarea accesului vehiculelor

Blocarea accesului autovehiculelor face parte din categoria "bariere active" şi are loc
în zonele deschiderilor din perimetru. Aceste obstacole trebuie să se poată coborî, ridica
sau deplasa pentru a bloca, la momentul dorit, calea de acces. Câteva tipuri mai cunoscute
sunt bariere simple auto, porţi culisante metalice, tyre-killer, bolarzi retractabili, road blocker.
Ultimele două menţionate sunt capabile să oprească vehicule de 5-7 t, care se deplasează
cu 70-80 km/oră. Pentru a permite efectuarea unui control suplimentar, privitor la identitatea
persoanelor, calitatea şi cantitatea mărfurilor se amenajează ecluze: spaţii delimitate lateral
de obstacole adecvate, iar în faţă şi spate de obstacole retractabile. Ecluzele sunt
supravegheate de camere video special alocate.
Pe traseele interioare, pentru a determina ca vehiculele să-şi reducă viteza se
instalează obstacole de înălţime redusă, pe o traiectorie de tip serpentină sau insule

370
circulare, semiînălţate, în special la intersecţii. In acest fel, se asigură şi reducerea costurilor
de implementare.

8.4.2. Blocarea accesului persoanelor

Dispozitivele de blocare a accesului persoanelor neautorizate pot fi porţi metalice,
comandate de electromagneţi, dar cele mai întâlnite sunt turnicheţii (full-height) sau uşile
rotative de securitate.

9. Integrarea în sistemul de securitate al obiectivului

9.1. Integrarea hardware

într-un sistem de securitate al unui obiectiv, în subsistemul de monitorizare şi control
(Dispecerat) converg semnale primite de la toate subsistemele încorporate:
• de la subsistemul de control acces sosesc mesaje privind trecerea prin punctele de
control, starea echipamentelor şi a elementelor de blocare; de aici se pot genera şi
transmite comenzi de deblocare în situaţii de urgenţă
• de la subsistemul de detecţie la efracţie se primesc semnale despre starea incintelor
supravegheate: armate, dezarmate, suspendate, etc.; la fel, se pot genera şi transmite
comenzi de dezarmare în anumite situaţii
• subsistemul TVCI transmite către Dispecerat semnale video (pe cablu coaxial,
torsadat, fibră optică, etc.); camerele video mobile pot primi comenzi de poziţionare
prestabilită anterior sau sub acţiunea manuală a operatorului;
Subsistemul de detecţie perimetrală, aflat în prima linie de protecţie a obiectivului nu
poate face excepţie de la aceste misiuni fundamentale. In plus, are de suportat atacurile
directe şi încercările de intruziune, care se soldează, de regulă cu primele pagube
înregistrate.

9.2. Componenta software aplicativă specifică

La sistemele de securitate mari, compuse din subsisteme de control acces, de
detecţie la efracţie, supraveghere prin TVCI, detecţie şi semnalizare la incendii, care conţin
numeroase şi variate echipamente tehnice, chiar dacă semnalele fizice sunt concentrate
hardware şi semnalizate în centrul de monitorizare şi control (Dispecerat), cuprinderea,
analiza, ordonarea lor şi, mai ales, elaborarea deciziei adecvate tratării evenimentului de
securitate sunt extreme de greu de îndeplinit de operatori în timp util.
Această misiune poate fi acoperită eficient numai prin încorporarea în sistemul de
securitate al obiectivului a unei aplicaţii software, specializate, dedicate acestei situaţii.
Modulul software, pe baza unor algoritmi avansaţi, este capabil să efectueze o procesare
suplimentară a unor semnale de alarmă, să ierarhizeze diverse situaţii apărute în obiectiv şi
chiar să propună măsuri de soluţionare a evenimentelor de securitate.

371
 Privitor la funcţiile pe care diverse aplicaţii software le îndeplinesc pentru
subsistemele care aparţin perimetrului se menţionează:
• comanda afişării imaginilor de la camerele video care supraveghează zona în care
s-a semnalat intruziune
• suport pentru evaluarea alarmelor de pe perimetru
• transmiterea automată a imaginilor din zona de detecţie afectată către staţia grupei
de intervenţie
• evaluarea distanţei dintre sediul grupei de intervenţie şi zona unde s-a produs
intruziunea
• transmiterea datelor caracteristice intruziunii către grupa de intervenţie
• memorarea şi clasificarea semnalizărilor privind alarmele tehnice din perimetru
• reconfigurarea şi reglarea de la distanţă a parametrilor de funcţionare a senzorilor
de detecţie instalaţi
• programe-suport de asigurare a măsurilor recomandate privind mentenanţa
echipamentelor de pe perimetru.

9.3. Raportul fată de factorul uman

Factorul uman îşi pune, evident amprenta şi asupra acestei componente a unui
sistem complex de securitate. Omul este cel care parcurge perimetrul pe toată lungimea sa
în vederea evidenţierii vulnerabilităţilor, efectuează analiza de risc, concepe, proiectează,
implementează şi testează sistemul de detecţie perimetrală. Ipostaza nouă, specifică, este
aceea a intervenţiei directe, cu braţul sau cu arma, în scopul contracarării atacului.

10. Concluzii

10.1. Complexitate şi diferenţe fată de alte categorii de subsisteme de securitate

Deşi punerea în temă şi descrierea componenţei şi funcţionării senzorilor specifici
sunt cu caracter rezumativ consider că au fost subliniate cerinţele specifice de protecţie şi
condiţiile deosebite de funcţionare. Dacă un alt subsistem, de exemplu cel de detecţie la
efracţie, are, de regulă, componentele situate în interiorul clădirilor, în cazul subsistemelor
de detecţie perimetrală majoritatea pieselor sunt amplasate în aer liber, expuse tuturor
intemperiilor, solicitărilor diverse ale mediului ambient şi, nu în ultimul rand, atacului direct al
eventualilor intruşi.
O altă caracteristică este aceea a instalării de sisteme perimetrale în tandem,
acestea funcţionând pe bază de principii fizice de detecţie diferite. Chiar în această
configuraţie funcţia de detecţie nu este suficientă; pentru asigurarea protecţiei obiectivului
este necesar să se adauge elemente specifice de blocare/întârziere.

10.2. Ghid-rezumat privitor la concepţia şi proiectarea unui sistem de protecţie perimetrală

372
 In textul de mai jos se prezintă, cu caracter orientativ, succesiunea de activităţi
principale, necesare pentru conceperea şi proiectarea unui subsistem de detecţie
perimetrală:
• analiza cerinţelor de realizare a protecţiei perimetrale
• site-survey în obiectiv
• consultarea şi însuşirea rezultatelor analizei de risc
• clarificarea criteriilor de alegere a senzorilor necesari pentru asigurarea detecţiei în
condiţiile concrete ale obiectivului
• alegerea senzorilor/ subsistemelor de detecţie perimetrală
• dimensionarea zonelor de detecţie
• alegerea şi dimensionarea elementelor de blocare/întârziere pe perimetru şi la
punctele de control acces de pe perimetru
• amenajarea fâşiei de siguranţă
• stabilirea traseelor de cabluri
• integrarea şi interconectarea în sistemul de securitate
• evaluarea finală a timpului de întârziere .
Din punctul de vedere al compunerii proiectului este de subliniat necesitatea prezenţei
următoarelor piese:
• schemele bloc ale subsistemului de detecţie
• amplasarea echipamentelor şi a traseelor de cabluri
• planşe cu zonele de detecţie
• acoperirea asigurată de senzorii de detecţie (spaţială)
• acoperirea cu camere video.

373