RADARUL

RADAR ( detectarea prin radio și determinarea distanței) reprezintă o instalație de

radiolocație care radiază microunde electromagnetice și folosește reflexia acestora pe diferite
obiecte pentru a determina existența și distanța lor față de antenă. Se compune, de obicei,
dintr-un emițător, un receptor și un sistem de antene (care, de obicei, se poate roti în plan
orizontal și/sau vertical) cu directivitate pronunțată. Receptorul cuprinde și un indicator al
existenței și poziției obiectului (de obicei un tub catodic cu persistență mărită a imaginii).Se
foloseşte pentru detecţia ţintelor "vizibile" radar. Aceste ţinte sunt de două feluri: ţinte de
natură meteorologică (nori care conţin precipitaţii, neomogenităţi ale atmosferei, etc.) şi ţinte
de altă natură decât meteorologică (orografie, clădiri, avioane, păsări, insecte, etc.)
Deși principiile radarului au fost enunțate de către Nikola Tesla la sfârșitul secolului al XIX-
lea, primele implementări fizice au avut loc în Marea Britanie, pe coasta de sud, în 1935 -
1936. Inițial, aparatele erau destinate navigației maritime, însă ele s-au dovedit foarte utile în
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru detecția din timp a bombardierelor
inamice.

CLASIFICAREA RADARELOR
Clasificarea radarelor se face:
- după domeniul de aplicaţie al acestora:
 radare meteorologice
 radare de geodezie
 radare de aviaţie
- după felul platformei pe care se află instalat:
 radare de sol, care la rândul lor pot fi fixe sau mobile
 radare aeropurtate
 radare spaţio purtate.
Meteorologia este domeniul în care se întâlnesc cele mai multe aplicaţii ale radarului. Datele
obţinute cu ajutorul radarului fac parte din sistemul observaţional şi sunt folosite:
- pentru iniţializarea modelelor numerice de prognoză a vremii;
- pentru prognoza de foarte scurtă durată, mai ales în prognoza şi detecţia fenomenelor meteo
periculoase.
PRINCIPII FUNDAMENTALE
1. Reflexia undelor electromagnetice
Undele electromagnetice sunt reflectate dacă întâlnesc o suprafaţă conductoare
electric. Dacă undele reflectate sunt recepţionate în punctul de unde au plecat, aceasta
înseamnă că pe direcţia de propagare se află un obstacol.

2. Energia electromagnetică se deplasează prin aer cu viteză constantă, aproximativ

egală cu viteza luminii,
 300 000 kilometri pe secundă, sau
 186 000 mile pe secundă, sau
 162 000 mile nautice pe secundă.
3. Energia electromagnetică se deplasează prin spaţiu în linie dreaptă, traiectoria fiind
foarte puţin afectată de condiţiile atmosferice şi meteo. Folosind antene de construcţie
specială, această energie poate fi focalizată într-o anumită direcţie dorită. În acest fel
se poate determina direcţia obiectelor (în azimut şi elevaţie).

PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE
Principiul de bază al radarului este reprezentat de reflexia microundelor pe suprafețe solide.
Receptorul, analizând diferența de timp dintre emisia și recepția undei reflectate de către un
corp detectat, poate aprecia distanța r a acestuia față de sursa microundelor. Antena de
microunde este reciprocă, putând atât emite cât și recepționa undele electromagnetice. Cele
două stări ale antenei funcționează secvențial (pe rând).

Pentru obiectele în zbor, poziția este caracterizată de trei coordonate. În practică nu se folosește sistemul
tridimensional (cartezian) ci se lucrează cu coordonate polare. Azimutul Θ și unghiul de înălțare β nu pot fi
deduse prin procedeul radar. Ele sunt stabilite la sol, cu ajutorul mecanismului de orientare al antenei. În
mediile militare, unghiul Θ nu se exprimă în grade sau radiani, ci în sutimi. Acestea sunt unități fixe,
corespunzătoare principalelor puncte cardinale, în sens antitrigonometric (N = 000 sutimi, E = 100 sutimi,
S = 200 sutimi, V = 300 sutimi și iarăși N = 400 sutimi).
Antena cu rază lungă, utilizată pentru urmărirea obiectelor spațiale și a rachetelor balistice.

Radar de tipul utilizat pentru detectarea aeronavelor. Se rotește constant, mătură spațiul
aerian cu un fascicul îngust.