Clasificarea undelor

electromagnetice

Realizat de :
O În fizică, radiația electromagnetică se referă la undele ale câmpului
electromagnetic, propagându-se prin spațiu-timp, purtând energia radiantă
electromagnetică.[ Radiația electromagnetică este o combinație de câmpuri
electrice și magnetice oscilante care se propagă prin spațiu și care
transportă energie dintr-un loc în altul. În mod clasic, radiația
electromagnetică constă din unde electromagnetice, care sunt oscilații
sincrone ale câmpurilor electrice și magnetice care se propagă la viteza
luminii printr-un vid. Oscilațiile celor două câmpuri sunt perpendiculare
între ele și perpendiculare pe direcția energiei și propagării undelor,
formând o undă transversală. Frontalul undelor electromagnetice emise de o
sursă punctuală (cum ar fi un bec) este o sferă. Poziția unei unde
electromagnetice în spectrul electromagnetic poate fi caracterizată fie
de frecvența oscilației, fie de lungimea de undă. Acesta include
undeleradio, microundele, infraroșu , lumina , ultraviolete, razele
X și razele gamma. Studiul teoretic al radiațiilor electromagnetice se
numește electrodinamica, un subdomeniu al electromagnetismului.
 Clasificare

O În funcție de frecvența sau lungimea de undă cu care radiația se repetă în timp, respectiv în
spațiu, undele electromagnetice se pot manifesta în diverse forme.Spectrul radiațiilor
electromagnetice este împărțit după criteriul lungimii de undă în câteva domenii, de la
frecvențele joase spre cele înalte:
• radiațiile (undele) radio
• microunde
• radiații infraroșii,
• radiații luminoase,
• radiații ultraviolete,
• radiații X (Röntgen),
• radiații "γ" (gamma - literă greacă).
 radiații infraroșii
O Radiația în infraroșu (IR) este o radiație electromagnetică a cărei
lungime de undă este mai lungă decât cea a luminii vizibile (400 - 700
nm), dar mai scurtă decât cea a radiației terahertz (100 μm - 1 mm) și
a microundelor (~30000 μm). Majoritatea radiației termice emise de
către obiectele aflate la temperatura camerei este în infraroșu.
 Razele ultraviolete
O Razele ultraviolete numite și raze UV, sunt radiații
electromagnetice cu o lungime de undă mai mică decât
radiațiile luminii percepute de ochiul omenesc. Razele
Röntgen (= radiația X) au o lungime de undă și mai
mică. Denumirea de „ultraviolet” provine de la
culoarea violet din spectrul luminii albe, care are o
lungime de undă învecinată, doar că ceva mai mare.

O Lumina naturală de la Soare conține, printre altele, și

raze ultraviolete. Expunerea intensă la razele UV, fie
naturale, fie artificiale, dăunează corpului omenesc.
 radiații "γ" (gamma - literă
greacă).
 Razele gama au fost descoperite în anul 1900 de către Paul Villard (1860-1934),
fizician şi chimist francez, în timp ce studia la Paris comportamentul Uraniului şi
Radiului. Numele acestui tip de radiaţie a fost dat de către Ernest Rutherford. Cu
ocazia primelor cercetari privind dezintegrarea radioactiva – emisiile rezultante
au fost clasificate in trei tipuri – „raze” alfa, beta si gamma. De fapt numai tipul
„gamma” reprezinta radiatie electromagnetica propriu-zisa (adica fotoni de inalta
frecventa), celelalte tipuri reprezinta o radiatie de particule (nuclee de heliu de
mare viteză – numite şi raze α, respectiv emisii de electroni – numite şi raze β).

 Proprietatile razelor gamma:

Radiatia sau razele gamma („gamma” de la litera grecească γ) sunt unde
electromagnetice cu frecvente foarte mari (respectiv lungimi de unda mici, sub
0,005 Ä) produse de interactiuni intre particule subatomice, (cum ar fi in
dezintegrarile radioactive sau la ciocnirea si anihilarea unei perechi electron –
pozitron), fiind purtatoare de energie ridicata si deci foarte penetrante, in consecinta
foarte periculoase pentru sanatatea omului.