Radiaţiile X

Radiaţiile X sunt radiaţii electromagnetice, ionizate, cu lungimi de undă mici, cuprinse

între 0,1 şi 100 Å. Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele ale razelor UV și de
obicei sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma.
Radiaţiile X au fost descoperite în timpul unor experimente de fizicianul german Wilhelm
Conrad Röntgen, care, bombardând un corp metalic cu electroni rapizi, a constatat că acesta
emite radiații foarte penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X. Radiațiile X au fost numite
mai târziu radiații Roentgen sau Röntgen, în cinstea fizicianului care le-a descoperit.
Cum se produc radiaţiile X?
Razele X se pot obține în tuburi electronice vidate, în care electronii emiși de un catod
incandescent sunt accelerați de câmpul electric dintre catod si anod (anticatod). Electronii cu
viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiații X. Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul
interacționează cu atomii acestuia în două moduri:
~ Electronii, având viteză
mare, trec prin învelișul de electroni
al atomilor anticatodului și se
apropie de nucleu. Nucleul, fiind
pozitiv, îi deviază de la direcția lor
inițială. Când electronii se
îndepartează de nucleu, ei sunt
frânați de câmpul electric al
nucleului; în acest proces se emit
radiații X de franare.
~ La trecerea prin învelișul de
electroni al atomilor anticatodului,
electronii rapizi pot ciocni electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un electron de pe un
strat interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este ocupat de
un electron aflat pe straturile următoare (de exemplu de pe straturile L, M sau N). Rearanjarea
electronilor atomilor anticatodului este însoțită de emisia radiațiilor X caracteristice.
Tipuri de radiaţii X
Radiaţiile X au o putere de penetrare indirect proporţională cu lungimea de undă, astfel
se clasifică în:
~ radiaţii moi, care au energie mică, razele mai lungi, apropiate de banda radiaţiilor
ultraviolete şi sunt ușor absorbite în aer;
 ~ radiaţii dure, care au energii fotonice ridicate şi razele scurte, apropiate de radiaţiile
gamma.
Caracteristicile radiaţiilor X:

 în vid ele se propagă cu viteza luminii;

 impresionează plăcile fotografice;
 nu sunt deviate de câmpuri electrice și magnetice;
 produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de substanțe
fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina
galben-verzuie.
 sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;
 pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu prin
corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă , dar sunt
absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de
pătrundere depinde de masa atomică și grosimea substanței prin care trec.
 ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produși indica intensitatea
radiațiilor. Pe această proprietate se bazeazǎ funcționarea detectoarelor de radiații.
 au acțiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru
om..

Aplicaţii ale radiaţiilor X:

În medicină - Ele sunt folosite atât în diagnostic, cât și în tratament. De exemplu, sunt
utilizate în radiologia de diagnostic (radiografii, tomografii) deoarece pot prezenta oase rupte,
tumori şi afecțiuni pulmonare. De asemenea, razele X sunt utilizate şi pentru sterilizarea
echipamentelor medicale (distrug microorganismele) și ucid tumorile în tratamentul cancerului,
adică în radioterapie.

Securitate - Dispozitivele de scanare pentru bagajele de securitate din aeroport folosesc

raze X pentru inspectarea interiorului bagajelor pentru amenințări de securitate înainte de
încărcarea pe aeronave.
În arheologie - pentru datarea osemintelor şi picturilor din peșteri. Radioactivitatea
rocilor permite determinarea vârstei acestora.
Cercetări ştiinţifice - cristalografia cu raze X. Fasciculul de raze X intră printr-un cristal
rezultând astfel împrăștierea fasciculului într-un mod precis de către atomi. În acest mod se
poate măsura distanța dintre un atom și vecinii săi, deoarece apare un fel de umbră a modelului
interior al cristalului. Un exemplu de folosire a cristalografiei cu raze X este descoperirea
structurii ADN.