Scoala Postliceala Henri Coanda Brasov

Asistent medical generalist

Anul I

Referat

Materia: Biofizica

Razele X- Radiatia X

Nume profesor : Nume elev :

Panait Elena Contu Gabriela Madalina

Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații

electromagnetice ionizante, cu lungimi de undă mici, cuprinse între 0,01 și 100
Å (ångström). Razele X formează radiația X, o formă de radiație
electromagnetică. Cele mai multe raze X au o lungime de undă cuprinsă între
0,01 și 10 nanometri, corespunzând frecvențelor cuprinse între 30 petahertz și
30 exahertz (3 × 1016 Hz până la 3 × 1019 Hz) și energii cuprinse între 100 și 110
keV. Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele ale razelor UV și
de obicei sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma. În multe limbi,
radiația X este menționată cu termeni care denotă radiația Röntgen, după ce
omul de știință german Wilhelm Röntgen , care de obicei este creditat ca
descoperitor, și care l-a numit radiația X pentru a indica un tip de radiație
necunoscut .
În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen,
bombardând un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite
radiații foarte penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X (descoperire
realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai târziu radiații Roentgen
sau Röntgen.
Fizicianul german Wilhelm Röntgen este de obicei creditat ca
descoperitor de raze X în 1895, deoarece el a fost primul care le studiază
sistematic, deși nu este primul care a si observat efectele. El este și cel care le-a
dat denumirea de "raze X" (care semnifică o cantitate necunoscută ), deși multe
altele le-au denumit "raze Röntgen" (și radiografiile asociate cu raze X ca
"Röntgenograme") pentru la câteva decenii după descoperirea lor și chiar și
până în prezent în unele limbi, inclusiv în limba germană a lui Röntgen.
S-au găsit raze X provenind din tuburile Crookes, tuburi experimentale
de descărcare inventate în jurul anului 1875, de către oamenii de știință care
investigau razele catodice, adică grinzile electronice energetice, create mai întâi
în tuburi. Tuburile Crookes au creat electroni liberi prin ionizarea aerului
rezidual în tub printr-o tensiune DC ridicată de oriunde între câțiva kilovolți și
100 kV. Această tensiune a accelerat electronii proveniți de la catod la o viteză
suficient de mare încât au creat raze X atunci când au lovit anodul sau peretele
de sticlă al tubului. Multe dintre tuburile timpurii ale Crookes au radiat, fără
îndoială, raze X, deoarece cercetătorii timpurii au observat efecte care le puteau
fi atribuite, după cum este detaliat mai jos. Wilhelm Röntgen a fost primul care
le studiază sistematic, în 1895.
Descoperirea razelor X a stimulat o adevărată senzație. Biograful
Röntgen, Otto Glasser, a estimat că numai în 1896 au fost publicate 49 de eseuri
și 1044 articole despre noile raze. Aceasta a fost probabil o estimare
conservatoare, dacă se consideră că aproape fiecare lucrare din întreaga lume a
raportat în mod extensiv despre noua descoperire, cu o revistă, cum ar fi Știința,
dedicându-i numai 23 de articole în acel an. Reacțiile de senzație la noua
descoperire includ publicații care leagă noul tip de raze de teoriile oculte și
paranormale, cum ar fi telepatia.
Razele X sunt blocate de ţesuturile cu densitate mare (oasele) şi sunt
lăsate să treacă de ţesuturile cu densitate mică muşchii şi grăsimea. O
radiografie este realizată prin emiterea unui flux de radiaţii X bine focalizat
către un film fotografic sau către un detector digital prin subiectul supus
radiografiei. Filmul fotografic este alb acolo unde nu trec razele X (prin oase),
are tonuri de gri acolo unde se află muşchii şi grăsimea şi este negru unde razele
X nu au întâmpinat nici un ţesut.
Fotonii cu raze X transporta suficientă energie pentru a ioniza atomii și
pentru a întrerupe legăturile moleculare. Aceasta face ca acesta să fie un tip de
radiație ionizantă și, prin urmare, dăunătoare țesutului viu. O doză foarte
ridicată de radiații într-o perioadă scurtă de timp provoacă boală prin radiații, în
timp ce dozele mai mici pot da un risc crescut de cancer indus de radiații. În
imagistica medicală, acest risc crescut de cancer este, în general, mult mai mare
decât beneficiile examinării. Capacitatea ionizantă a razelor X poate fi utilizată
în tratamentul cancerului pentru a ucide celulele maligne folosind radioterapia.
De asemenea, este utilizat pentru caracterizarea materialelor utilizând
spectroscopia cu raze X.

Razele X se pot obține în tuburi electronice vidate, în care electronii

emiși de un catod incandescent sunt accelerați de câmpul electric dintre catod si
anod (anticatod). Electronii cu viteză mare ciocnesc anticatodul care emite
radiații X. Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacționează cu atomii
acestuia în două moduri:
 Electronii, având viteză mare, trec prin învelișul de electroni al atomilor
anticatodului și se apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază de
la direcția lor inițială. Când electronii se îndepărtează de nucleu, ei sunt
frânați de câmpul electric al nucleului; în acest proces se emit radiații X.
 La trecerea prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului, electronii
rapizi pot ciocni electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un
electron de pe un strat interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi
dislocat. Locul rămas vacant este ocupat de un electron aflat pe straturile
următoare (de exemplu de pe straturile L, M sau N). Rearanjarea
electronilor atomilor anticatodului este însotita de emisia radiatiilor X.
Ele prezintă următoarele proprietăți:
 în vid ele se propagă cu viteza luminii;
  impresionează plăcile fotografice;
 nu sunt deviate de câmpuri electrice și magnetice;
 produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de
substanțe fluorescente: silicat de zinc, sulfură de cadmiu, sulfură de zinc,
care emit lumina galben-verzuie.
 sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul
omului;
 pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu
prin corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn,
sticlă ș.a., dar sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu:
plumb). Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică și grosimea
substanței prin care trec.
 ionizează gazele prin care trec. Numărul de ioni produși indica
intensitatea radiațiilor. Pe această proprietate se bazează funcționarea
detectoarelor de radiații.
 au acțiune fiziologică, distrugând celulele organice, fiind, în general,
nocive pentru om. Pe această proprietate se bazează folosirea lor în
tratamentul tumorilor canceroase, pentru distrugerea țesuturilor bolnave.

Bibliografie: Radiație X - Wikipedia

Raze X - Definitie, istoric, generare, utilizare, doza admisă
(despretot.info)