BIOFIZICĂ

RAZE X ȘI RAZE Γ
 BIOFIZICĂ

RAZE X ȘI RAZE Γ
 CE ESTE RADIAȚIA/RADIOACTIVITATEA?
 Toate obiectele din jurul nostru sunt alcătuite din atomi (pietre, aer, apa, etc.).
Atomii pot fi stabili și instabili. Atomii instabili pot elibera energie sub formă de
unde sau particule.

 Radiația este un fenomen fizic de emitere și propagare de unde (radiație

ondulatorie) sau de corpusculi (radiație corpusculară). Orice radiație implică un
transport de energie. În numeroase cazuri, radiația se face sub forma unui fascicul
de raze, astfel că (pentru aceste situații) termenul de raze este folosit cu aceeași
accepțiune ca și termenul radiație.
 Activitatea radioactivă reprezintă numărul de particule (alfa, beta sau gamma) emise
de o sursă radioactivă în timp de o secundă:

A= − d N d t ,
unde semnul minus indică descreșterea în timp a numărului de nuclee inițiale. Se
exprimă în curie sau röntgen.
M O D E L U L R U T H E R F O R D - B O H R R E P R E Z I N T Ă ATO M U L C A C AV Â N D
N U C L E U L , Î N C Ă R C AT P O Z I T I V, C O M P U S D I N P R O TO N I ( PA RT I C U L E
P O Z I T I V E ) Ş I N E U T R O N I ( PA RT I C U L E N E U T R E ) , Î N C O N J U R AT D E
S A R C I N I N E G AT I V E , E L C T R O N I I . N U M Ă R U L E L E C T R O N I L O R E S T E
E G A L C U C E L A L P R O TO N I L O R , D E C I ATO M U L E S T E N E U T R U D I N
PUNCT DE VEDRE ELECTRIC.
 două tipuri
principale:
radiații
ionizante și
radiații
neionizante.
Radiațiile care
au suficientă
energie pentru a
rupe legăturile
chimice și a
forma ioni sunt
CE ESTE RADIAȚIA? denumite
radiații
ionizante.
Radiația
ionizantă se
poate prezenta
sub formă de
particule,
precum
particulele alfa
 RADIAȚII IONIZANTE
 Când radiaţiile lovesc un atom, îşi transferă o parte din energie asupra acestuia.
Radiaţiile care pot transfera suficientă energie pentru a face acest lucru se numesc
radiaţii ionizante, iar cele cu un nivel de energie mai scăzut sunt cele neionizante. Deşi
anumite tipuri de radiaţii neionizante pot fi dăunătoare în doze mari, radiaţiile ionizante
sunt, de regulă, mult mai periculoase. Atunci când oamenii vorbesc despre radiaţii, de
regulă se referă la radiaţii ionizante.
TIPURI DE RADIAȚII
 TIPURI DE RADIAȚII IONIZANTE
 Radiaţia alfa (α), de fapt atomul de heliu, interacţionează cu mulţi atomi pe o distanţă foarte
mică. Dau naştere la ioni şi îşi consumă toată energia pe acea distanţă scurtă. Cele mai multe
particule alfa îşi vor consuma întreaga energie la traversarea unei simple foi de hârtie.
Principalul efect asupra sănătatii corelat cu particulele alfa apare când materialele alfa-
emiţătoare sunt ingerate sau inhalate, iar energia particulelor alfa afectează ţesuturile interne,
cum ar fi plămânii.
 Radiaţia beta (β) sunt compuse din electroni – particule uşoare cu sarcină negativă. Acestea se
deplasează pe o distanţă puţin mai mare în aer şi pot trece prin hârtie, dar nu pot penetra prin
piele în organismul uman. Efectele asupra sănătăţii asociate particulelor beta se manifestă în
principal atunci când materialele beta-emiţătoare sunt ingerate sau inhalate.
 Radiaţia gama (γ) se prezintă sub formă de unde electromagnetice sau fotoni emişi din nucleul
unui atom. Ei pot traversa complet corpul uman, putând fi oprite doar de un perete de beton
sau de o placă de plumb groasă de 15 cm. Radiaţia gama este oprită de: apă, beton şi, în
special, de materiale dense, precum plumbul, folosit ca protectie impotriva expunerii la acest
tip de radiaţie. Efectele asupra sănătăţii asociate particulelor gama se manifestă în principal
atunci când materialele gama-emiţătoare sunt în afara corpului uman.
 Razele X sunt radiaţii gama cu energie scăzută. În cazul organismului uman, acestea pot
penetra ţesuturile musculare, dar nu pot penetra oasele, de unde vine şi utilitatea lor în
medicină (radiografii).
 Ce sunt razele X?

 Razele X sunt radiații electromagnetice, ca şi undele radio, microundele,

radiațiile ultravioletele şi infraroșii.
 Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele ale razelor UV și de
obicei sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma.
 Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații electromagnetice
ionizante, cu lungimi de undă mici, cuprinse între 0,01 și 100 Å.
 Cele mai multe raze X au o lungime de undă cuprinsă între 0,01 și 10 nanometri,
corespunzând frecvențelor cuprinse între 30 petahertz și 30 exahertz (3 × 10 16
Hz până la 3 × 10 19 Hz) și energii cuprinse între 100 și 110 keV.
 Fotonii cu raze X transporta suficientă energie pentru a ioniza atomii și pentru a
întrerupe legăturile moleculare. Aceasta face ca acesta să fie un tip de radiație
ionizantă și, prin urmare, dăunătoare țesutului viu.
 RAZELE X MOI ȘI DURE/TARI

 Razele X cu energii fotonice ridicate (mai mari de 5-10 keV, sub lungimea de
undă de 0,2-0,1 nm) se numesc raze X dure, în timp ce cele cu energie mai mică
se numesc raze X moi. Datorită capacității lor de penetrare, razele X dure sunt
utilizate pe scară largă pentru a imagina interiorul obiectelor, de exemplu în
radiografia medicală și securitatea aeroportului. Termenul de raze X este folosit
metonimic pentru a se referi la o imagine radiografică produsă utilizând această
metodă, în plus față de metoda în sine. Deoarece lungimile de undă ale razelor X
sunt similare cu dimensiunile atomilor, ele sunt, de asemenea, utile pentru
determinarea structurilor de cristal prin cristalografie cu raze X. Prin contrast,
razele X moi sunt ușor absorbite în aer; lungimea atenuării a 600 de eV (~ 2 nm)
raze X în apă este mai mică de 1 micrometru.
 DESCOPERIREA RAZELOR X

În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând un corp
metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiații foarte penetrante, radiații pe
care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai
târziu radiații Roentgen sau Röntgen.
Röntgen a descoperit razele care îi poartă numele din pură
întâmplare, experimentând în laboratorul său efectele
descărcărilor sarcinilor electrice de mare intensitate prin
tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase.
Anterior studiase efectul razelor catodice, raze care apar în
momentul în care curentul electric trece printr-un gaz
extrem de rarefiat. În noiembrie 1895 a descoperit că dacă
tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un
carton negru pentru a exclude orice sursă de lumină, în
condițiile lucrului într-o cameră obscură, un carton care are
pe una din suprafețele sale platinocianidă barică devine
fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de
tub. Röntgen a mers mai departe și a observat că același
fenomen, al înregistrării transparenței unui corp, are loc și
folosind plăci fotografice. Prima radiografie din lume a fost
făcută la scurt timp de către Röntgen, surprinzând pe
clișeele fotografice oasele unei mâini a soției sale și inelul
pe care aceasta îl purta. De aici, savantul a dedus că oasele
sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X, reliefându-
se mai dur, ca și inelul soției sale. Din 1895 și-a petrecut
restul vieții în laborator studiind acest fenomen.
Utilizarea razelor X în medicină

 Utilizarea razelor X în scopuri medicale (care a evoluat în domeniul radioterapiei) a

fost pionieră de către maiorul John Hall-Edwards din Birmingham, Anglia. Apoi, în
1908, el a trebuit să aibă brațul stâng amputat din cauza răspândirii dermatitei cu
raze X.
 În 1914, Marie Curie a dezvoltat aparate radiologice pentru a sprijini soldații răniți
în Primul Război Mondial, mașini ce permiteau imagistica rapidă cu raze X pentru
soldații răniți pe câmpul de luptă; astfel chirurgii puteau să opereze mai rapid și cu
mai multă acuratețe.
 Până în 2010, au fost efectuate 5 miliarde de examinări medicale la nivel mondial.
 RADIOGRAFIA PROIECȚIONALĂ
Radiografia proiecțională este practica de a produce imagini bidimensionale utilizând radiația
cu raze X. Oasele conțin mult calciu, care datorită numărului său atomic relativ ridicat
absoarbe razele x eficient. Aceasta reduce cantitatea de raze X care ajung la detector în umbra
oaselor, făcându-le să fie vizibile clar pe radiograf. Plămânii și gazul prins, de asemenea, apar
în mod clar din cauza absorbției mai scăzute în comparație cu țesutul, în timp ce diferențele
dintre tipurile de țesut sunt mai greu de văzut. Radiografiile proiecționale sunt utile în
detectarea patologiei sistemului schelet, precum și în detectarea unor procese de boală în
țesutul moale. Unele exemple notabile sunt radiografia toracică foarte comună, care poate fi
utilizată pentru a identifica bolile pulmonare cum ar fi pneumonia, cancerul pulmonar sau
edemul pulmonar și radiografia abdominală, care poate detecta obstrucția intestinului (sau
intestinului), aerul liber (din perforațiile viscerale) și fluidul liber (în ascite). Radiografiile
pot fi, de asemenea, utilizate pentru a detecta patologia, cum ar fi pietrele de biliară (rareori
radiopatice) sau pietrele la rinichi care sunt deseori (dar nu întotdeauna) vizibile.
Radiografiile simple cu raze X sunt mai puțin utile în imagistica țesuturilor moi, cum ar fi
creierul sau mușchiul. O zonă în care radiografiile proiecționale sunt utilizate pe scară largă
este evaluarea modului în care un implant ortopedic, cum ar fi un genunchi, șold sau
înlocuitor de umăr, este situat în corp în raport cu osul din jur. Radiografia dentară este
 RADIOGRAFIA PROIECȚIONALĂ

 Razele X sunt blocate de ţesuturile cu densitate mare (oasele) şi sunt lăsate

să treacă de ţesuturile cu densitate mică muşchii şi grăsimea. O radiografie
este realizată prin emiterea unui flux de radiaţii X bine focalizat către un
film fotografic sau către un detector digital prin subiectul supus radiografiei.
Filmul fotografic este alb acolo unde nu trec razele X (prin oase), are tonuri
de gri acolo unde se află muşchii şi grăsimea şi este negru unde razele X nu
au întâmpinat nici un ţesut.
 TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA
Tomografia computerizată este o modalitate imagistică medicală în care imaginile tomografice
sau felii de zone specifice ale corpului sunt obținute dintr-o serie mare de imagini cu raze X
bidimensionale luate în diferite direcții. Aceste imagini transversale pot fi combinate într-o
imagine tridimensională a interiorului corpului și utilizate în scopuri diagnostice și
terapeutice în diverse discipline medicale.
 FLUOROSCOPIA

 Fluoroscopia este o tehnică de imagistică utilizată în mod obișnuit de medici

sau terapeuți radiologi pentru a obține imagini în mișcare în timp real ale
structurilor interne ale unui pacient prin utilizarea unui fluoroscop. În forma
sa cea mai simplă, un fluoroscop constă dintr-o sursă de raze X și un ecran
fluorescent, între care este plasat un pacient. Cu toate acestea, fluoroscopii
moderne cuplează ecranul la un intensificator de imagine cu raze X și o
cameră video CCD care permite înregistrarea și redarea imaginilor pe un
monitor. Această metodă poate utiliza un material de contrast. Exemplele
includ cateterismul cardiac (pentru examinarea blocajelor arterei coronare) și
înghițirile de bariu (pentru a examina tulburările esofagiene și tulburările de
înghițire).
 RADIOTERAPIA

 Utilizarea razelor X ca tratament este cunoscută sub denumirea de radioterapie și

este folosită în mare măsură pentru managementul (inclusiv paliație) a cancerului;
necesită doze mai mari de radiații decât cele primite doar pentru imagistică.
Radiografiile cu raze X sunt utilizate pentru tratarea cancerelor de piele utilizând
raze X de raze reduse, în timp ce grinzile energetice mai mari sunt utilizate pentru
tratarea cancerului în organism, cum ar fi creierul, plămânul, prostata și sânul.
 EFECTE ADVERSE
 Radiografiile sunt clasificate ca fiind cancerigene de către Agenția Internațională pentru
Cercetare a Cancerului din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății și guvernul S.U.A.
 Pentru a plasa riscul crescut în perspectivă, o radiografie în piept obișnuită va expune o
persoană la aceeași cantitate din radiațiile de fond pe care oamenii sunt expuse (în
funcție de locație) în fiecare zi timp de 10 zile, în timp ce expunerea la o radiografie
dentară este aproximativ echivalent cu o zi de radiații de fond de mediu.
 O scanare CT a capului care se efectuează odată cu o singură dată fără agent de contrast,
ar echivala cu 40 de ani de radiații de fond ale capului.
 Riscul de radiații este mai mare pentru un făt, astfel încât la pacienții gravide,
beneficiile investigației (radiografia) ar trebui să fie echilibrate cu potențialele riscuri
pentru făt.
 EFECTE ADVERSE

 Radiațiile X sunt periculoase, deoarece o cantitate mare de radiații pot deteriora

celulele și duc la modificarea ADN-ului, la formarea de celule anormale.
 Adulții sunt mai puțin vulnerabili compartiv cu copii în cazul radiațiilor X, deoarece
celulele se refac rapid. Copii sunt cei mai vulnerabili, deoarece celulele lor se divid
mult mai repede în procesul lor de creștere și procentul de a se forma celule anormale
crește foarte mult și pot duce la cancer mai târziu.
 RADIOPROTECȚIE

 Razele X sunt radiaţii ionizante. Expunerea la radiaţii ionizante se măsoară în

miliSievert (mSv).
 Doza de radiaţii X la care este supus corpul uman nu trebuie să depăşească 50 mSv
într-un interval scurt de timp sau 100 mSv într-un an. Doza, de radiaţii X pe care o
primeşte corpul uman din fondul natural de radiaţii este de maxim 50 mSv/an.
Doze mai mari de 100 mSv/an pun în pericol sănătatea umană.
 ALTE APLICAȚII: MICROSCOPIA CU RAZE X
 Razele X au lungimi de undă mult mai scurte decât lumina vizibilă, ceea ce face posibilă
cercetarea structurilor mult mai mici decât se poate vedea utilizând un microscop
normal. Această proprietate este folosită în microscopia cu raze X pentru a obține
imagini de înaltă rezoluție și, de asemenea, în cristalografia cu raze X pentru a
determina pozițiile atomilor în cristale.
 ALTE APLICAȚII: STUDII IMAGISTICE

 Razele X pot traversa obiecte relativ groase fără a fi mult absorbite sau împrăștiate.
Din acest motiv, razele X sunt utilizate pe scară largă pentru a imagina interiorul
obiectelor opace vizuale. Cele mai des întâlnite aplicații sunt în radiografia
medicală și în scanerele de securitate ale aeroportului, dar tehnicile similare sunt
de asemenea importante în industrie (de exemplu, radiografia industrială și
scanarea CT industrială)
 INTERACȚIUNEA CU MATERIA

 Razele X interacționează cu materia în trei moduri principale, prin

fotoabsorbție, împrăștiere Compton și împrăștiere Rayleigh.
 Rezistența acestor interacțiuni depinde de energia razelor X și de
compoziția elementară a materialului, dar nu și de proprietățile
chimice, deoarece energia fotonilor cu raze X este mult mai mare
decât energiile de legare chimice.
 Fotoabsorbția sau absorbția fotoelectrică este mecanismul de
interacțiune dominant în regimul cu raze X moi și pentru energiile
mai joase ale raze X. La energii mai mari, împrăștierea Compton
domină.
 CUM SE PRODUC RAZELE X?
 Radiațiile X sunt emise ca urmare a bombardării unor materiale cu electroni
 Generarea radiațiilor X se bazează pe emisia termoelectronică al materialelor: în
momentul în care un material este încălzit, electronii din straturile exterioare ale
atomilor părăsesc învelișul electronic. Cu cât este mai cald materialul, cu atât mai
mulți electroni sunt emiși.
 Dacă acești electroni, care au sarcină negativă, sunt atrași de o sursă pozitivă (anod),
părăsesc definitiv materialul care i-a emis. Cu cât diferența de potențial (adică
tensiunea) între sursa de electroni (catod) și sursa pozitivă (anod) este mai mare, cu
atât electronii vor avea viteză mai mare.
 Electronii care se deplasează între anod și catod vor fi frânați pe catod, lovindu-se de
o plăcuță de metal (care trebuie să reziste la temperaturi foarte mari; de exemplu,
wolfram).
Se vor produce astfel două efecte:
Emisia de căldură – cea mai mare parte a energiei generată de frânare este transformată
în căldură (catodul trebuie să aibă un sistem de răcire bine pus la punct)
 PROPRIETĂȚI ALE RAZELOR X
 Sunt penetrante și în funcție de structura atomică a materialelor, de
densitate și de omogenitate, sunt absorbite, atenuate sau împrăștiate prin
material.
Radiațiile X sunt unde care oscilează
 Au efect ionizant
Radiațiile X nu sunt doar unde, ci și emisii de particule discrete (fotoni).
 PROPRIETĂȚI ALE RAZELOR X

 La energii mici ale radiației, apare efectul fotoelectric: fotonii se lovesc de

electroni, sunt absorbiți și le transferă toată energia; prin urmare,
electronii sunt centrifugați afară din învelișul atomic, iar atomul rămâne
ion pozitiv.
 La energii mari ale radiației, apare efectul Compton: fotonul ciocnește un
electron, îl scoate afară din orbită, dar nu este absorbit, ci deviat. Asta
produce radiația împrăștiată, dar și ionul pozitiv.
 La energii foarte mari ale radiației se produce formarea de perechi –
fotonul se dezintegrează într-o pereche pozitron – electron
 IMAGINEA RADIOGRAFICĂ

 Atunci când radiațiile trec printr-un material oarecare, ele sunt atenuate,
absorbite sau împrăștiate, iar o parte traversează complet materialul .
 Radiația emergentă transformă prin ionizare emulsia de argint de pe un film
fotografic. Cu cât radiația emergentă este mai puternică (adică a fost
atentuată mai puțin prin material), cu atât filmul iese mai negru, și invers.
Dacă se utilizează senzori de radiații, aceștia transformă imaginea digital în
funcție de radiația înregistrată.
 IMAGINEA RADIOGRAFICĂ
 Oasele oasele au densitate mai mare, deci atenuează mai mult din radiații – imaginea
iese mai alba
 Mușchii au densitate mai mică, deci atenuează mai puțin – imaginea iese mai închisă
EFECTUL BIOLOGIC AL RADIAȚIILOR (ABSORBITE DE CORPUL
 Suntem expuși
UMAN) natural
ESTE MĂSURAT
la doze ÎN pe
de 2-3 mSv an iar această
SIEVERT (SV).doză nu
creează probleme
 O banană conține o cantitate de 98 nSv de radiații
 10-30 mSv are o tomografie computerizată completă a corpului cu radiații
X
 5-10 μSv are o radiografie dentară cu radiații X
 20mSv pe an este doza maximă recomandată Comisia Internatională pentru
Radioprotecție pentru persoanele care muncesc în mediul radioactiv
 1Sv este doza maximă admisă pentru astronauții NASA, pe parcursul
întregii cariere
 RAZELE Γ
 Spre deosebire de radiaţiile α şi β a căror natură este corpusculară,
radiaţiile X şi γ (gama) sunt de natură electromagnetică având atât
o origine atomică (radiaţia X), cât şi o natură nucleară (radiaţia γ ).
 Radiaţia gama are o energie fotonicã peste 100 keV, în timp ce
razele X au doar energie de pânã la 100 keV.
 Interacţiunea fotonilor X sau γ cu materia poate avea loc cu
electroni, cu nucleele sau cu câmpul coulombian electronic sau
nuclear al mediului străbătut de aceştia. Ca efectal interacţiunii,
fotonii pot fi absorbiţi sau împrăştiaţi elastic sau inelastic de
substanţă.
 RAZELE Γ

Radiaţia γ este o radiaţie de natură nucleară, fiind emisă de

nucleele care au suferit anterior un act de dezintegrare sau un
proces de fisiune. Razele gama interacţionează cu materia prin
care trec prin următoarele mecanisme: efect fotoelectric, efect
Compton, generarea de perechi electron – pozitron.
VARIAȚIA INTENSITĂȚII UNUI FASCICUL DE
RAZE X SAU Γ CU GROSIMEA STRATULUI DE
SUBSTANȚĂ STRĂBĂTUT
 SURSE DE RADIAŢII Γ ŞI UTILIZĂRILE
LOR
 Izotopul 60 27 Co este un important trasor radioactiv şi se foloseşte în
producerea razelor gama de energie înaltă, în radioterapia cancerelor, în
radiografia industrială, la sterilizarea alimentelor şi a echipamentelor
medicale. Iradierea cu 60 27 Co este folosită şi pentru întârzierea coacerii
fructelor şi legumelor precum şi pentru prevenirea încolţirii.
 137 55 Cs are timpul de înjumătăţire de 30,17 ani şieste utilizat în diferite
tipuri de măsurare industriale, printre care se numără măsurarea umidităţii,
densităţii şi a grosimii.
 99 43 Tc este cel mai utilizat radioizotop în studiile de imagistică medicală.
MĂRIMI FIZICE