Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in

dezvoltarea mecanicii cuantice. Ca mijloc de cercetare, radiatiile X au

permis fizicienilor sa confirme experimental teoria cristalografiei.
Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si
structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu
au structura cristalina, dar o structura moleculara regulata. Prin aceste
mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili marimea
particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot
identifica elementele chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din
fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie, razele X se
utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje
metalice. Pentru asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si
Caesium 137.
De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie
si se elimina defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea
autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi.

Radiatii X în medicina:
Radiografia proiectionala:
Radiografia proiectională este
practica de a produce imagini
bidimensionale utilizând radiatia cu
raze X. Oasele conțin mult calciu,
care datorită numărului său atomic
relativ ridicat absoarbe razele x
eficient. Aceasta reduce cantitatea de
raze X care ajung la detector în umbra
oaselor, făcându-le să fie vizibile clar pe radiograf. Plămânii și gazul
prins, de asemenea, apar în mod clar din cauza absorbției mai scăzute
în comparație cu țesutul, în timp ce diferențele dintre tipurile de țesut
sunt mai greu de văzut. Radiografia toracică a unei femei, care
demonstrează o hernie de hiatus Radiografiile proiecționale sunt utile
în detectarea patologiei sistemului schelet, precum și în detectarea unor
procese de boală în țesutul moale. Unele exemple notabile sunt
radiografia toracică foarte comună, care poate fi utilizată pentru a
identifica bolile pulmonare cum ar fi pneumonia, cancerul pulmonar
sau edemul pulmonar și radiografia abdominală, care poate detecta
obstrucția intestinului (sau intestinului), aerul liber (din perforațiile
viscerale) și fluidul liber (în ascite). Radiografiile pot fi, de asemenea,
utilizate pentru a detecta patologia, cum ar fi pietrele de biliară (rareori
radiopatice) sau pietrele la rinichi care sunt deseori (dar nu întotdeauna)
vizibile. Radiografiile simple cu raze X sunt mai puțin utile în
imagistica țesuturilor moi, cum ar fi creierul sau mușchiul. O zonă în
care radiografiile proiecționale sunt utilizate pe scară largă este
evaluarea modului în care un implant ortopedic, cum ar fi un genunchi,
șold sau înlocuitor de umăr, este situat în corp în raport cu osul din jur.
Acest lucru poate fi evaluat în două dimensiuni de la radiografii simple
sau poate fi evaluat în trei dimensiuni dacă se folosește o tehnică numită
"înregistrare 2D la 3D". Această tehnică presupune negarea erorilor de
proiecție asociate cu evaluarea poziției implantului de la radiografiile
simple.
Radiografia dentară este frecvent utilizată în diagnosticarea
problemelor orale comune, cum ar fi cavitățile.
În aplicațiile de diagnosticare medicală, razele X de energie scăzută
(moale) sunt nedorite, deoarece sunt complet absorbite de organism,
crescând doza de radiație fără a contribui la imagine. Prin urmare, o
foaie subțire de metal, adesea din aluminiu, numită filtru cu raze X, este
plasată, de obicei, pe fereastra tubului cu raze X, absorbând partea
energetică redusă din spectru. Aceasta se numește întărirea fasciculului,
deoarece deplasează centrul spectrului spre raze X de energie mai mare
(sau mai greu).
Pentru a genera o imagine a sistemului cardiovascular, inclusiv a
arterelor și a venelor (angiografie), se ia o imagine inițială a regiunii
anatomice de interes. O a doua imagine este apoi luată din aceeași
regiune după ce un agent de contrast iodat a fost injectat în vasele de
sânge din această zonă. Aceste două imagini sunt apoi scăzute digital,
lăsând o imagine cu doar contrastul iodat ce conturează vasele de sânge.
Radiologul sau chirurgul compară apoi imaginea obținută cu imaginile
anatomice normale pentru a determina dacă există vreun defect sau
blocaje ale vasului.
Tomografia computerizata:
Antebratul stang rupt
Tomografia computerizată este o
modalitate imagistică medicală în
care imaginile tomografice sau felii
de zone specifice ale corpului sunt
obținute dintr-o serie mare de
imagini cu raze X bidimensionale
luate în diferite direcții. Aceste
imagini transversale pot fi
combinate într-o imagine tridimensională a interiorului corpului și
utilizate în scopuri diagnostice și terapeutice în diverse discipline
medicale.
Fluoroscopia:
Fluoroscopia este o tehnică de imagistică utilizată în mod obișnuit
de medici sau terapeuți radiologi pentru a obține imagini în mișcare în
timp real ale structurilor interne
ale unui pacient prin utilizarea
unui fluoroscop. În forma sa cea
mai simplă, un fluoroscop constă
dintr-o sursă de raze X și un ecran
fluorescent, între care este plasat
un pacient. Cu toate acestea,
fluoroscopii moderne cuplează
ecranul la un intensificator de
imagine cu raze X și o cameră video CCD care permite înregistrarea și
redarea imaginilor pe un monitor. Această metodă poate utiliza un
material de contrast. Exemplele includ cateterismul cardiac (pentru
examinarea blocajelor arterei coronare) și înghițirile de bariu (pentru a
examina tulburările esofagiene și tulburările de înghițire).
Radioterapia:
Utilizarea razelor X ca
tratament este cunoscută sub
denumirea de radioterapie și este
folosită în mare măsură pentru
managementul (inclusiv paliație) a
cancerului; necesită doze mai mari
de radiații decât cele primite doar
pentru imagistică. Radiografiile cu
raze X sunt utilizate pentru tratarea
cancerelor de piele utilizând raze X de raze reduse, în timp ce grinzile
energetice mai mari sunt utilizate pentru tratarea cancerului în
organism, cum ar fi creierul, plămânul, prostata și sânul.