[Type here]

Radiațiile X
Radiaţiile X sunt o formă de radiaţii prin ionizare. Acestea pot fi foarte
periculoase. Cel mai important lucru este să se cunoască modul în care acţionează
fasciculul incident de raze x. Există mai multe caracteristici ale razelor x care fac din
acest tip de radiaţii unele deosebit de periculoase pentru utilizarea lor în laborator (deşi
în timpul cercetărilor sunt analizate radiaţii de intensitate redusă care nu sunt riscante
pentru specialiştii care le studiază).
Radiaţiile x nu pot fi simţite de om, însă unele persoane pot simţi furnicături la
nivelul pielii atunci când se află în apropierea unui instrument de analiză cu raze x.
Practic nu se simt fasciculele razelor x ci mai degrabă senzaţia rezultată în urma
interacţiunii particulelor ionizate de raze x cu aerul.
Cu ajutorul razelor x medicii pot investiga interiorul organismului bolnavului şi pot
pune diagnosticul în cazul unui traumatism sau boli. Când sunt facute în mod adecvat,
radiaţiile x sunt sigure şi benefice. Este important ca razele x să nu fie utilizate în mod
abuziv pe parcursul vieţii unei persoane, întrucât aceasta poate fi expusă la o cantitate
mare de radiaţii, cumulative.
Un alt aspect esenţial este să se evalueze dacă beneficiile razelor x depăsesc
riscurile presupuse de utilizarea acestora. Medicii radiologi sunt instruiţi să folosească o
cantitate destul de mică de radiaţii pentru a produce imaginea care va ajuta la stabilirea
diagnosticului. Specialiştii care fac investigaţia cu raze x şi apoi interpretează rezultatul
obţinut, sunt adesea în măsură să spună pacientului ce volum de radiaţii este implicat.
Pentru ca o persoană să înteleagă ce cantitate de radiaţii este folosită în timpul
unei investigaţii, trebuie să măsoare acţiunea unei doze efective de radiaţii (1 mSv) într-
o perioada de timp şi riscul rezultat în urma expunerii. De exemplu, valoarea medie a
radiaţiilor la care oamenii sunt expuşi, din mediul înconjurator este de apoximativ 3 mSv
pe an. Iar o mamografie are o doză de 1 mSv sau cantitatea de radiaţii x de pe
parcursul a patru luni.

 Razele x, riscuri şi beneficii

Razele x sunt un tip de energie electromagnetică. Acestea au lungimi scurte de

undă, ceea ce le permite să transporte destul de multă energie. Atunci când acestea
sunt interceptate de organismul uman intră şi radiaţiile ionizate în ecuaţie. Radiaţiile
ionizate pot respinge electronii care orbitează în jurul nucleelor atomilor. Cănd electronii
se deplasează, aceştia creează grupuri de atomi numite ioni, care pot împraştia alţi
atomi prin celulele celui expus la radiaţii x.
Deteriorarea celulelor în urma radiaţiilor poate modifica ADN-ul şi poate duce la
creşterea şanselor formării celulelor anormale în timpul replicării sau chiar a
transformarii în celule canceroase, în timp. Acesta este motivul pentru care specialiştii
utilizează doar doza necesară de radiaţii x sau cea mai mică doză, în cazul imagisticii
medicale.
 [Type here]

Mai mult, radiaţiile se acumulează în timp, astfel încât pot să apară probleme şi
în cazul în care se fac investigaţii cu raze x în mod frecvent. Razele x nu sunt doar
nocive, totuşi. Din fericire celulele umane se pot vindeca în urma expunerii de scurtă
durată la raze x. În cazul unor afecţiuni, razele x pot oferi imaginea unor porţiuni de dinţi
sau organe interne care nu sunt vizibile din exteriorul corpului.
Acestea ajută la evaluarea fracturilor, rupturilor sau modificărilor anormale ale
oaselor şi permit medicilor să urmarească eficienţa operaţiilor chirurgicale. În cele din
urmă, beneficiile stabilirii diagnosticului adecvat şi a urmării tratamentului optim sunt de
multe ori mai mari decât riscurile presupuse de radiaţii. Este adevărat că razele x pot
oferi chiar şi indicii în cazul situaţiilor mai delicate, cum ar fi cazul în care un copil
înghite în mod accidental un obiect.
Expunerea de scurtă durată la radiaţiile ionizate nu este îngrijoratoare în cazul
adulţilor deoarece celulele rapide se pot reface rapid (în cea mai mare parte) dar oasele
şi ţesuturile copiilor sunt expuse unor riscuri mai mari. Celulele copiilor se divid mai
repede pe masură ce aceştia cresc, existand mai multe şanse de formare a celulelor
anormal şi de afectare a ADN-ului a celor care urmează să fie reproduse.
Femeile însarcinate vor anunţa medicul radiolog că sunt gravide, înainte de a
suporta o investigaţie care presupune utilizarea razelor x. Şi chiar dacă în cazul a celor
mai multe dintre scanările medicale se evită expunerea fetuşilor la radiaţii, este
important ca medicul să cunoască detalii de acest gen. De asemenea, pentru că
efectele radiaţiilor asupra organismului se cumulează în timp, medicii vor fi rezervaţi
atunci când trebuie să facă testari cu raze x în cazul tinerilor.
Vulnerabilitatea copiilor implică un risc mai mare al acestora de a dezvotla
cancer sau alte probleme de sănatate, mai târziu, în viaţă. De aceea, înaintea oricărei
investigaţii cu raza x parinţii ar trebui să solicite toate detaliile legate de riscurile şi
beneficiile presupuse de o astfel de testare.

 Prevenirea expunerii la o cantitate mare de radiaţii x

Cu siguranţa că acţiunea razelor x poate fi negativă asupra organismului uman,

dar există multe lucruri care pot fi făcute pentru a se reduce impactul expunerii la
acestea.
În primul rând, oamenii de stiinţă au creat diverse modalităti de a minimiza
expunerea la radiaîii x. Aceasta include în mare parte respectarea măsurilor de
protecţie în timpul unei investigaţii cu radiaţii x, pentru a se micşora cantitatea dozelor
care pătrund în piele.
De multe ori este suficient ca echipamentele să funcţioneze corespunzator,
întrucât oamenii de stiinţă au creat diverse modalitaţi pentru minimizarea expunerii la
raze x.
Acest lucru include, printre altele, reglarea şi măsurarea cantitaţii de raze
absorbite prin piele, în timpul unei proceduri, asigurarea că echipamentele funcţionează
corespunzator şi formarea adecvată a specialiştilor care manvrează aparatura.
 [Type here]

Fiecare persoană trebuie să se asigure că nu este expusă în mod inutil la radiaţii

x, că aparatura este performanată, iar medicii specializaţi în utilizarea ei trebuie să
respecte întocmai recomandările specialistului pe parcursul procedurii. Nimănui nu ar
trebui sa-i fie teamă să întrebe dacă o radiografie cu raze x este sau nu absolut
necesară în cazul său.
 [Type here]

Computer Tomograf (CT)

Tomograful este un aparat utilizat pentru obținerea imaginilor pe secțiuni, prin
folosirea diferitelor tipuri de unde pentetrante. Știința care se ocupă cu obținerea
imaginilor unor obiecte de la diferite adâncimi cu ajutorul tomografului se numește
tomografie. Tomografia computerizată este o tehnică imagistică care folosește raze X
procesate de un computer pentru a produce imagini tomografice ale zonelor investigate.
 Scurt istoric: Originile tomografiei pornesc la începutul anilor 1900 când
radiologul italian Alessandro Vallebona a propus o metodă de a reprezenta o singură
bucată a corpului pe un film radiografic. Ideea era bazată pe principii simple de
geometrie proiectivă: mișcarea sincronizată și în direcții opuse a tubului de raze X și a
filmului, care erau interconectate printr-un ax al cărui punct pivotant este focalizarea.
Primul tomograf pentru CT comercial și fiabil, folosind raze X, a fost inventat de către
Sir Godfrey Hounsfield in Hayes, Regatul Unit, în anul 1967.
 Principiile pe care îşi bazează funcţionarea sunt, ca şi în cazul
radiografiei tradiţionale, măsurarea gradului de atenuare a radiaţiei electromagnetice
care străbate corpul pacientului şi reconstrucţia imaginii obiectului investigat folosindu-
se diversele proiecţii obţinute ale secţiunilor transversale ale acestuia.
 Părţile componente ale computerului tomograf sunt tunelul, detectoarele
de radiaţie X, masa mobilă pe care este aşezat pacientul, sursa de raze X,
monitorul, computerul şi software-ul de reconstrucţie a imaginii aferent, cât şi aparatura
aferentă stocării imaginilor.
 Modul de functionare: Pacientul este întins pe masa tomografului. Masa
glisează înainte si înapoi prin tunel, cu viteze diferite, în funcție de zona examinată sau
timpii explorării. În interiorul carcasei tunelului se găsește un cadru arcuit de care este
fixat tubul de raze X, tub ce se rotește în jurul corpului pacientului în timpul bombardării
cu raze X. În tunel, pe același cadru, opus sursei, se găsește detectorul în formă de arc
care captează intensitatea razelor X ce ajung la el. Folosind date de la un număr foarte
mare de unghiuri, computerul poate reconstrui o imagine 2D a secțiunii respective.
Ulterior cu ajutorul computerului imaginea obținută poate fi modificată structural pentru
a scoate in evidență anumite țesuturi ce necesită o vizualizare mai amănunțită.
Deasemenea utilizând mai multe imagini 2D ale secțiunilor se poate construi și un
model 3D al zonei investigate.

 Avantajele metodei:
 Metoda este noninvazivă si nedureroasă.
 Examinare rapidă si simplă, de neînlocuit în urgențele medicale și pentru
pacienții critici depistând rapid sângerarea sau trauma organelor interne.
 Oferă cu mare acuratețe reprezentarea organelor, a vaselor de sânge și a
pieselor scheletice în același timp.
 Permite explorarea pacienților cu dispozitive medicale ce nu pot beneficia
de diagnostic prin examen RMN și este mai puțin sensibilă la mișcare decât
examinarea prin RMN.
 [Type here]

 Razele X folosite în scanarea CT cu aparate moderne, rapide nu au în

mod obișnuit efecte secundare.
 Reprezintă soluția de diagnostic pentru o gamă foarte largă de probleme
medicale prezentând un excelent raport cost-eficiență.

 Factori de risc:
 Riscul de iradiere, care în cazul unei investigații singulare este minim, dar
crește în cazul unor examinări repetate, medicul va trebui informat de numărul
expunerilor la radiații înainte de efectuarea investigației.
 Sarcina reprezintă o contraindicație absolută pentru examinările CT ca și
pentru orice tip de investigație care folosește razele X.
 Uneori pentru a evidenția mai bine anumite țesuturi se folosesc substanțe
de contrast. La pacienții cu antecedente alergice nu este recomandată administrarea
de substanță de contrast, întrucât aceasta este pe bază de iod și poate determina
efecte alergice relativ importante.
 Pacientul nu trebuie sa mănânce cu 3-4 ore înainte.
 Este de evitat la pacienți cu boala renală avansată și diabet zaharat sever
substanță de contrast, care se elimină în cea mai mare proporție prin rinichi pentru
că poate agrava disfuncția acestora.
 Metoda nu se recomandă la copii decât dacă studiul este absolut necesar
și nu poate fi realizat printr-o altă metodă de diagnostic.
 
Ca și consumabile folosite în timpul unei investigații se numără soluția de
contrast (dacă este necesară), filmul CT (fizic sau format digital) și dacă medicul
consideră necesar pentru pacient chiar și un sedativ.

                                               

Ecografia
 [Type here]

Ecografia se realizează prin intermediul ultrasunetelor. Mecanismul acesteia

constă în cel al sonarului sau al radarului și anume emiterea de semnale ultrasunete
care întâlnesc diverse structuri în traiectoria lor. Aceste structuri reflectă semnalele
ultrasunetelor, care sunt receptate, prelucrate și transformate în imagini alb - negru pe
ecranele monitoarelor.

Semnalele ultrasonice reflectate de structurile tisulare sunt recepționate de către

transductor și sunt afișate printr-un ecran cu tub catodic, numit osciloscop sau monitor.
Structurile de baza ale unui ecograf sunt transductorul sau sondă ecografică, sistemul
de analiză, prelucrare și amplificare al semnalelor reprezentat de corpul ecografului și
sistemul de afișaj al imaginii formate, numit monitor.

Pentru efectuarea examenului ecografic sunt disponibile multiple modele de sonde

după cum urmează:

 Sonde externe, care sunt plasate pe suprafață corporală a pacientului

examinat, în aria topografică a organului de interes.
 Sonde endocavitare, folosite pe cale internă, care se introduc fie pe cale
vaginală pentru realizarea unei ecografii endovaginale cu scopul explorării micului
bazin, fie pe cale intrarectală pentru efectuarea unei ecografi endorectale cu scopul
explorării prostatei, fie pe cale orală pentru efectuarea unei ecografii
endoesofagiene sau transesofagiene cu scopul explorării cordului.
 Sondele miniaturizate, care se introduc în lumenul vaselor, permițând
realizarea ecografiilor intravasculare.

Ultrasunetele care se pot propaga cu ușurință prin mediile lichide și nu pot fi

reflectate de acestea, sunt împiedicate de prezența aerului sau a oaselor. Din acest
motiv, examenul ecografic este contraindicat sau puțin indicat cu scopul examinării
creierului, pulmonilor, a intestinelor sau a structurilor osoase.

Ecografia abdominală se recomandă pacienților care reclamă dureri localizate

sau difuze la nivelul cavității abdominale, în cazul creșterilor de volum abdominale, în
urmă traumatismelor abdominale sau în cazul sindroamelor dispeptice datorate
sarcinilor aflate în primul trimestrului. Majoritatea organelor abdominale sau pelvine pot
beneficia de examinarea ecografică în urmă căreia se identifică forma, dimensiunea,
structura sau raportul cu organele învecinate. În cazul examinării ecografice pelvine
efectuate asupra uterului sau a ovarelor, este recomandat ca vezica urinară să fie plină
pentru permiterea unei penetrări mai bune a ultrasunetelor și modificarea topografiei
intestinului subțire prin ridicarea sa și obținerea de imagini mult mai clare.

Ecografia Doppler poate detecta și permite vizualizarea fluxului vaselor de

sânge accesibile. Astfel, ultrasunetele sunt dirijate de reflectantul aflat în mișcare și se
întorc la emitor sub formă de ecouri cu frecvente diferite de cea inițială. Acest principiu
este folosit pentru observarea circulației sangvine, diferențierea venelor de artere,
 [Type here]

depistarea obstrucțiilor vasculare sau monitorizarea circulației sanguine cardiace.

Ecografia Doppler se poate efectua și color, iar introducerea în practică medicală a
acesteia, în mod continuu sau în mod pulsatil a reprezentat o realizare importantă.

Ecografia cardiovasculară -Transductorul care emite ultrasunetele se aplică pe

suprafață toracelui, în dreptul zonei de contact a cordului sau a vaselor de sânge de
mare calibru cu peretele toracic, în absența interpunerii formățiunilor osoase. Astfel
ecografiile cardiovasculare se pot efectua în zona parasternală stângă, în zona apicală,
subcostală sau suprasternală. Ecografia poate fi realizată uniplan, biplan, bidimensional
sau tridimensional. Ecografia cardiovasculară Doppler furnizează informații importante
asupra fluxului sangvin intracardiac. Ecografia Doppler poate exclude sau confirma
chiar și un diagnostic de stenoză. Ecografia Doppler codificată color poate codifica
fluxurile sanguine prin diferite culori. Ecocardiografiile transesofagiene asigură, de
asemenea, evaluarea foarte bună a modificărilor de ordin patologic survenite.

Ecocardiografia intracoronariană a fost introdusă în practica medicală relativ

recent, cu scopul de a evidenția sediul sau structura plăcilor ateromatoase, permite
evaluarea revascularizării și detectează leziunile coronariene produse la nivelul
segmentelor angiografice normale. Ecocardiografia intracoronariană poate fi efectuată
și simultan cu cardioangiografia.

Ecografia pulmonară permite diferențierea unei formățiuni tumorale cu

consistentă solidă de o formățiune chistică. Prin ecografia pulmonară se pot depista
chisturile bronhogene sau revarsatele pleurale de mici dimensiuni, care nu se pot
detecta radiologic.

Ecografia ficatului și a căilor biliare poate oferi informații cu privire la

dimensiunea organelor, ecostructura lor,  prezența unor eventuale formațiuni precum
chisturile hepatice, tumorile sau hemangioamele. De asemenea, prin intermediul
acestei metode se poate evidenția și structura și integritatea elementelor vasculare
precum arteră hepatică sau venă portă, căile biliare intrahepatice și extrahepatice sau
posibile adenopatii apărute în zona hilului hepatic. Prin intermediul ecografiei se pot
observa aspecte variate ale veziculei biliare, aspecte precum forma, dimensiunea sau
grosimea pereților, prezența calculilor sau a polipilor de vezică. Totuși, este dificilă
indentificarea formățiunilor tumorale cu diametre mai mici de 2 cm, însă este posibilă
evidențierea volumelor mici de lichid ascitic care poate rămâne neidentificat în urmă
examenului clinic.

Ecografia renală poate evidenția detalii morfologice importante precum poziția

celor doi rinichi, ptoza renală, dimensiunea rinichilor și structura sistemului pielo -
caliceal, prezența calcificarilor formate la nivelul parenchimului renal sau a formațiunilor
hiperecogene de la nivelul sistemului pielo - caliceal. Examenul ecografic renal poate să
evidențieze și tumorile renale, vasele de la nivelul hilului renal sau ureterele. Ecografia
 [Type here]

Doppler este recomandată în cazul suspiciunilor de tromboze arteriale sau venoase

renale. Tumorile renale pot fi identificate doar dacă depășesc dimensiunea de 3 cm.
Atunci când sunt prezente formățiuni tumorale, ecogenitatea este modificată, conturul
devine neregulat, structura devine neomogenă, iar zonele centrale sunt necrozate și
calcificate.

Chisturile renale sunt identificate că formatiuni cu caracter hiperecogen cu pereți

regulați, iar la persoanele vârstnice un număr de 1 până la 3 chisturi sunt considerate
fiziologice. Formațiunile chistice septate sau care au pereți nodulari pot sugera procese
maligne.

Calculii renali devin evidenți atunci când depășesc dimensiunea de 5 mm.

Calculii coraliformi se prezintă că și formațiuni cu caracter hiperecogen, mulate pe
suprafață bazinetului.

Hidronefroza se identifică ca având aspect de dilatație pielo - caliceala, iar în

insuficientă renală acută volumul rinichilor este crescut, spre deosebire de cea cronică
în cadrul căreia rinichii devin subdimensionați.

Ecografia prostate evidențiază eventuale adenoame de prostată, formățiuni

tumorale prostatice, prostatite cu caracter cronice sau abcese prostatice. Atunci când
este cazul, se pot efectua și ecografii postmictionale, care constă în efectuarea unei noi
ecografii în urmă golirii complete a vezicii urinare după prima ecografie. Prin acest tip
de ecografie se pot măsură reziduurile din vezica urinară postmictional.

Examenul ecografic este utilizat în cadrul multor ramuri medicale. Astfel, în

anestezie, această metodă permite ghidajul acului cu scopul injectării anestezicelor
locale în apropierea plexurilor nervoase, în cardiologie permite stabilirea diagnosticelor
precum insuficientă cardiacă sau a valvulopatiilor, iar în medicină de urgență se
folosește cu scopul confirmării sau excluderii unor urgențe medicale precum tamponadă
cardiacă sau hemoperitoneul.

Examenul ecografic se poate utiliza și în scop interventional, cu funcție de ghidaj

pentru biopsii, pentru evacuarea unor colecții lichidiene sau injectarea la nivelul
anumitor structuri a unor substanțelor în scop terapeutic, în tratarea unor tumori prin
energia termică țintită, pentru spargerea calculilor, în tratarea cataractei sau în scop
procoagulant.

Prin intermediul ecografiei hepatice se poate evidenția formațiunile chistice,

abcesele, formațiunile tumorale sau calcificarile de la nivelul pancreasului.

Ecografia splinei poate scoate în evidență dimensiunile acesteia, prezența unor

eventuale leziuni focale cu caracter difuz sau traumatismele de la acest nivel.
 [Type here]

Ecografia renală permite determinarea dimensiunii rinichilor, formă acestora,

atingerile parenchimatoase, potențiale leziuni focale, uropatiile obstructive sau formarea
de colecții lichidiene perirenale, structura ureterelor și a vezicii urinare care pot fi
afectate de obstrucții, tumori, paraziți, infecții, calculi sau formarea de diverticuli.

Prin intermediul examenului ecografic se pot observă cavitatea peritoneală și

căile digestive împreună cu patologia lor care poate constă în colecții de lichide,
obstrucții, invaginatii sau stenoza pilorică. De asemenea, se poate analiză dimensiunea
spațiului retroperitoneal, prezența unor eventuale anevrisme aortice sau tromboze ale
venei cave inferioare.  

Ecografia toracică permite observarea diafragmului, identificarea unor colecții

lochide subdiafragmatice sau supradiafragmatice, depistarea pleuritelor sau a
adenopatiilor mediastinale.

Examenul ecografic permite inspectarea pelvisului, a tiroidei, a aparatului

cardiovascular, a prostatei sau monitorizarea unei sarcini.

Investigaţia prin Rezonanţă Magnetică (RMN)

 [Type here]

Este o procedură de diagnostic imagistic de înaltă performanţă, minim invazivă,

atraumatică şi neiradiantă.Investigația RMN foloseşte un câmp magnetic cu intensitate
mare şi radiofrecvenţa pentru obţinerea imaginilor de înaltă rezoluţie ale corpului uman,
permiţând evidenţierea leziunilor cu precizie milimetrică.
Scanarea RMN este aplicabilă pentru toate organele corpului omenesc,
constituind metoda determinantă pentru depistarea afecţiunilor sistemelor nervos,
musculo-scheletal, respirator, genital şi circulator.
 Generalități:
Rezonanţa magnetică nucleară, (titulatură înlocuită în ultimii ani cu cea de
imagistică prin rezonanţă magnetică, din cauza conotaţiei negative a cuvântului
"nuclear"-procedura nu implică folosirea de substanţe radioactive), este o procedură
utilizată pentru obţinerea de imagini ale diferitelor părţi ale organismului fără utilizarea
razelor X, aşa cum se întâmplă în cazul radiografiei tradiţionale şi a tomografiei
computerizate (CT). Un scanner RMN constă, în mare, dintr-un magnet de mari
dimensiuni în interiorul căruia este aşezat pacientul. O antenă radio este folosită pentru
a transmite semnale spre organism, dar şi pentru a recepţiona ceea ce se întoarce
dinspre corpul pacientului. Aceste semnale recepţionate sunt transformate în imagini de
către un calculator ataşat scannerului. Pot fi obţinute imagini din aproape orice zonă a
organismului, sub orice unghi. Semnalele radio folosite sunt, în fapt, câmpuri magnetice
variabile mult mai slabe decât câmpul static foarte puternic generat de magnetul
scannerului.

 Cum funcționează rezonanța magnetică nucleară:

Nu sunt folosite raze X precum în cazul radiografiei tradiţionale ori cel al
tomografiei computerizate). În acest caz pacientul este plasat în interiorul unui câmp
magnetic foarte puternic (în jur de 30000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al
Pământului). Nucleele atomilor de hidrogen ( învelişul protonic) sunt caracterizate de o
proprietate specială cunoscută sub numele de „spin”. Asta înseamnă că anumite
 [Type here]

proprietăţi ale protonilor sunt similare celor ale unor minusculi magneţi bară, care într-un
câmp magnetic static au doar două orientări posibile: fie aliniate, fie opuse câmpului
magnetic. Sunt mai numeroşi protonii care se aliniază cu câmpul magnetic, deoarece
pentru acest lucru este nevoie de o cantitate mai mică de energie. Astfel că, în interiorul
corpului pacientului, magnetizarea netă la nivelul ţesuturilor este caracterizată de o
aliniere paralelă cu câmpul magnetic aplicat.
Depăşirea acestei stări a protonilor poate fi realizată prin aplicarea unui câmp
electromagnetic în spectrul radio, în mod obişnuit în regiunea 20 la 100 de MHz în cazul
celor mai multe scanere RMN. Frecvenţa necesară, cunoscută sub numele de
frecvenţă de rezonanţă ori frecvenţă Larmor, variază liniar cu intensitatea câmpului
magnetic static aplicat. Câmpul electromagnetic este aplicat sub forma unui foarte scurt
puls radio, cu o durată de câteva microsecunde. Semnalul detectat de scanner
reprezintă componenta vectorului câmpului magnetic net (rezultat la nivelul diferitelor
ţesuturi) perpendiculară pe câmpul magnetic aplicat.
Semnalele sunt detectate folosind dispozitive speciale (un soi de bobine, ori
antene), de anumite forme (pentru cap, genunchi, etc). Faptul că aceste dispozitive pot
fi montate în imediata vecinătate a zonei investigate contribuie la calitatea imaginilor
obţinute.
 Principalele diferenţe dintre tomografia computerizată şi RMN
sunt următoarele:
 RMN-ul poate fi folosit pentru a obţine imagini prin secţiuni ale
organismului orientate în orice direcţie, spre deosebire de tomografia computerizată, în
cazul căreia secţiunile erau doar transversale.
 Cu RMN-ul se pot produce şi secţiuni sagitale (plan vertical de
simetrie), ori secţiuni orientate în orice plan.
 Contrastul imaginilor obţinute cu un scaner RMN poate fi modificat,
obţinându-se aşa-numitele imagini ponderate în funcţie de timpii de relaxare T1 (timp de
relaxare spin-spin) şi T2 (timp de relaxare spin-reţea) sau în funcţie de densitatea
protonilor. În cazul tomografiei computerizate contratul este fix, depinzând de
coeficientul de atenuare al ţesuturilor.
Până în prezent nu au fost constatate efecte secundare ale examinării propriu-
zise dar, foarte rar, sunt posibile reacţii adverse în cazul administrării substanţei de
contrast.
Sunt anumite situaţii în care această investigaţie este interzisă (în cazul în care
pacientul are stimulatoare cardiace, proteze metalice magneto-dinamice, schije
metalice în corp sau în ochi ca urmare a unor traumatisme anteriorare, anumite
implanturi dentare, piercing-uri, etc.)
Având în vedere amplasarea şi modul de funcţionare al aparatului de RMN
există posibilitatea ca pacienţilor care prezintă simptomatologie claustrofobică să le fie
accentuată această dispoziţie. În acest caz pacientul trebuie să solicite ajutorul
personalului specializat înaintea începerii procedurii.

 Avantaje:
 [Type here]

 o diferenţiere excelentă între diferitele tipuri de ţesuturi (de pildă, materia

cenuşie poate fi deosebită de materia albă la nivelul creierului),
 absenţa radiaţiei ionizante,
 posibilitatea de a obţine imagini de-a lungul unor secţiuni orientate în orice
plan,
 rezoluţie spaţială excelentă a imaginilor.
 Dezavantaje:
 costul ridicat al echipamentelor şi cel aferent întreţinerii acestora,
 viteza mică de desfăşurare a procedurilor de scanare,
 anumite categorii de pacienţi (de exemplu cei care au montat un
pacemaker) nu sunt eligibili pentru acest tip de investigaţie.