Comunicarea este o componenta esentiala a vietii, componenta care trebuie sa fie

înteleasa cât mai corect pentru a-si atinge scopurile. Pentru a stapâni comunicarea
trebuie sa o întelegem, sa întelegem elementele ei de baza.
În esenta, comunicarea reprezinta schimbul unei particule dintr-o parte a spatiului în
alta parte a spatiului, particula reprezentând subiectul comunicat: un obiect, un
mesaj scris, o idee.
In definirea comunicarii exista mai multe abordari:
• Procesul prin care o persoana (sau un grup) transmite un continut conceptual
(o atitudine, o stare emotionala, o dorinta etc.) unei alte persoane sau unui alt grup;
 Arta transmiterii informatiilor, ideilor, atitudinilor de la o persoana la alta;
 Trecerea unei informatii de la emitator la receptor.
Notiunea de comunicare este inteleasa in mod diferit de oameni:
- fie sub forma unor mesaje scrise (scrisori, rapoarte, memorii, etc.);
- fie sub forma unor schimburi de mesaje verbale (dialog, sedinta, conferinta);
- fie sub forma unor echipamente de comunicatie (radio, televizor, etc)
Orice comunicare, indiferent de forma sa (verbala, scrisa, nonverbala) are patru
obiective:
- receptarea corecta a mesajului;
- intelegerea corecta a mesajului;
- acceptarea mesajului;
- provocarea unei reactii (o schimbare de comportament sau atitudine).
Comunicarea se caracterizeaza prin aceea ca:
♦ are intotdeauna un obiectiv concretizat in cerinta de a influenta gandirea,
sentimentele si comportamentul interlocutorului;
♦ obiectivul este implinit daca mesajul emis este auzit, inteles si acceptat de catre
receptor;
♦ este un proces dinamic:
♦ odata initiat evolueaza si se schimba;
♦ este un proces ireversibil;
♦ mesajul, odata emis si receptionat nu mai poate fi retras;
♦ este un dialog in ambele sensuri intre emitator si receptor;
♦ comunicarea nu este informare;
Din punctul de vedere al transmiterii mesajului, comunicarea poate fi:
 directă: atunci când partenerii de comunicare se află față în față, într-un
context situațional comun
 mediată: când, pentru a comunica, partenerii folosesc diverse alte mijloace de
transmitere a mesajului(scrisoarea, telefonul, faxul, rețelele electronice)
Din punctul de vedere al relației dintre emițător și receptor, se poate vorbi despre:
 comunicare bilaterală: când într-o anumită situație de comunicare receptorul
poate deveni la rândul său emițător(dialog cotidian, emisiuni interactive la
radio sau la televiziune)
 comunicare unilaterală: în cazul în care receptorul nu poate deveni, la rândul
său, emițător, mesajul transmițându-se într-un singur sens(de exemplu,
dinspre ecran sau dinspre scenă spre spectatori).
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
—1. Verbal
—2. Paraverbal
—3. Nonverbal
1. Dintre acestea, nivelul verbal (deci cel al cuvintelor) reprezintă doar 7% din
totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum,
viteza de rostire...) și 55% la nivelul nonverbal (expresia facială, poziția,
mișcarea, îmbrăcămintea etc.).
Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea poate fi eficace.
Dacă însă între niveluri există contradicţii, mesajul transmis nu va avea efectul
scontat.
Comunicarea verbală se realizează oral sau în scris, prin intermediul unei limbi
cunoscute de către toți participanții la actul comunicarii.
2. Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul gesturilor, al mimicii
sau chiar al unui sistem special creat, cum ar fi limbajul surdo-muților.
3. Comunicarea paraverbală se realizează prin intermediul aspectelor legate de
voce(modulație, ritm, volum) sau prin pauzele în vorbire.
În comunicarea orală , elementele verbale sunt însoțite de elemente de comunicare
nonverbală și paraverbală.
Orice comunicare interumana presupune urmatoarele componente.
l. Emitatorul, persoana care initiaza si formuleaza mesajul, declansand actul
comunicarii. Intentia de comunicare este justificata de motivatia transmiterii
mesajului si este necesara de asemenea initiativa de a deschide o secventa de
comunicare. Persoana care transmite mesajul (informatia) trebuie sa aiba atribute
psihologice si fiziologice, pregatire (experienta) sociala, educationala si culturala,
abilitatea de a comunica experienta personala, relatie personala si situationala cu
receptorul. Persoana care se constituie in "emitator" codifica mesajul si opteaza
pentru cea mai "potrivita" cale de transmitere. Ea trebuie sa tina cont de cunostintele
partenerului (daca acesta poate impartasi acelasi limbaj de coduri), pentru a se
poate face inteles.
2. Calea de transmitere. Optiunea este facuta de emitator. Acesta alege canalele
de transmitere a informatiei care sunt lingvistice (limbaj verbal articulat) sau
extralingvistice (nonverbale). In aceasta ultima varianta, mesajul se transforma in
semne grafice, semne plastice, gesturi, mimica etc.
3. Destinatarul, persoana care primeste comunicarea, decodifica mesajul, il
intelege interpretandu-l, tezaurizeaza noutatea informatiei (dupa o prealabila selectie
a datelor) si formuleaza un raspuns adecvat. Ca si pentru emitator, destinatarul
trebuie sa aiba atribute psihologice si fiziologice, sa fie in relatii personale cu
emitatorul, sa posede o motivatie pentru primirea mesajului, sa inteleaga sistemul de
coduri folosit (in comunicarea verbala, ambii parteneri trebuie sa inteleaga limba). In
cazul in care este receptiv, el formuleaza replica, care de fapt este o noua
comunicare adresata emitatorului, care din expeditor se transforma in destinatar.
Aceste roluri interschimbabile ale celor doi parteneri constituie veritabila
caracteristica a comunicarii interumane.
Factorii perturbatori ai comunicării pot fi clasificați în două categorii:
interni
externi
A. Factorii interni:
Barierele de limbaj: deficiențe verbale, auditive.
Barierele semantice: vocabularul sărac, conotații emoționale ale unor cuvinte.
Emoțiile
Timiditatea
Lipsa de cunoaștere
Lipsa de interes
B. Factori externi:
Canalele de comunicare
Climatul de comunicare: atmosfera, condițiile în care se desfășoară procesul
comunicării
Perturbațiile fizice
Interferențele- zgomotele
Locul și momentul
Zvonul
Comunicarea faţă către faţă a devenit ceva aproape exotic, deoarece comunicăm
din ce în ce mai mult prin intermediul reţelelor sociale sau al aplicaţiilor de
comunicare instantanee. Comunicăm în mod telegrafic, superficial cu mulţi oameni,
dar ducem lipsa unei conversaţii eficiente şi cu „miez”. Studiile au demonstrat că
deficienţele în ceea ce priveşte comunicarea pot produce anumite tulburări
psihologice.
Atunci când anumite evenimente, întâmplări din viaţa noastră rămân într-un circuit
închis în mintea noastră, fără a avea posibilitatea de a le împărtăşi cu cei din jur
printr-o comunicare eficientă, emoţiile se amplifică, iar faptele, întâmplările capătă o
dimensiune ireală şi distorsionată.
Evitarea acestor probleme nu este singurul motiv pentru care ar trebui să învăţăm să
comunicăm mai bine. Comunicarea eficientă stă la baza relaţiilor de calitate şi
contribuie în mod considerabil la sănătatea noastră emoţională şi, nu în ultimul rând,
fizică.
Sugestii pentru a îmbunătăţi capacitatea noastră de comunicare:
1. Nu pretinde ca toată lumea să fie de acord cu tine. 2. Nu-l întrerupe pe celălalt,
anticipând ce vrea să-ţi povestească sau ce crezi că ar vrea să-ţi spună. Cei mai
buni comunicatori sunt cei care ştiu să asculte.
3. Nu arăta oboseală sau plictiseală şi nici nu lăsa să ţi se distragă atenţia cu
altceva.
4. Modestia, ingredientul essential
5. Nu vorbi despre tine dacă nu eşti întrebat.
6. Puţin şi bun. O conversaţie lungă nu este neapărat una bună. 7. Fă economie la
sfaturi. Nu îţi oferi sfaturile şi sugestiile, dacă nu ţi se cer.
8. Evită elogiile excesive. Acestea generează semne de întrebare şi neîncredere.
9. Nu face tot timpul afirmaţii.
10. Întreabă. Este cea mai bună metodă de a afla ce gândeşte cu adevărat celălalt şi
de a demonstra interes faţă de persoana lui.
Limbajul verbal reprezinta mult mai mult decat un mijloc de comunicare. El
reprezinta elementul de baza in ordonarea experientei. Pentru insusirea limbajului
verbal este absolut obligatoriu ca fiinta umana sa dispuna de un anumit nivel de
dezvoltare cognitiva si un anumit grad de dezvoltare motorie.
Teoria invatarii limbajului a fost lansata de B.F. Skinner in anul 1957 si ea sustine
ca un copil invata sa vorbeasca asa cum invata toate comportamentele de baza
acceptate social, imitand adultul. El isi insuseste, prin imitare, tipul de vorbire al
adultului (al mamei) cu care se afla in interactiune. Daca vorbeste cu greseli, mama
il corecteaza si, ca rezultat al selectarii si intaririi formelor gramaticale corecte,
copilul deprinde corect limba materna. Daca aceasta teorie ar fi adevarata, ar
insemna ca datorita marii variabilitati a mediului familial si social in care evolueaza
copiii, ca si a modului extrem de variabil in care se poate estima ca se face
corectarea greselilor de vorbire, achizitia vorbirii la copil ar trebui sa se faca la varste
foarte diferite si cu aspecte calitative variate.
Funcţiile limbajului- referat
Functia do comunicare – prin care se realizează o transmitere a cunoştinţelor, a
ideilor de la o persoană la alta.
Funcţia cognitivă – prin care se realizează îmbogăţirea, clarificarea cunoştinţelor şi
care permite fixarea rezultatelor procesului de învăţare.
Functia dialectică – permite formularea, rezolvarea conflictelor sau contradicţiile
apărute.
Funcpa practică – cu ajutorul ei putând acţiona asupra persoanelor din jur,
permiţând coordonarea activităţii mai multor persoane o dată.
Functia afectivă – permite transmiterea stărilor afective, a emoţiilor proprii şi altor
persoane.
Funcţia ludică – constă în posibilitatea de a rezolva integrame, cuvinte încrucişate, a
inventa jocuri noi etc.
Funcţia cathartică – avem posibilitatea de a ne diminua o stare de tensiune, de a ne
elibera, de a ne descărca psihic.
Funcţia simbolic reprezentativă – permite înlocuirea unor obiecte, fenomene prin
formule verbale sau alte semne.
Funcţia expresivă – permite descrierea unor fenomene prin mimică, pantomimică,
gesturi.
Funcţia persuasivă – ne permite transmiterea unor idei şi stări emoţionale la alte
persoane.
Funcpa reglatorie – ne permite acţionarea asupra comportamentului propriu şi al
altor persoane;

Formele limbajului
 limbajul exterior, prin care se realizează comunicarea cu alte persoane; el
poate fi oral sau scris, dialogat sau monologat.
Limbajul oral este cea mai importantă formă a limbajului. Limbajul scris presupune o
alcătuire a propoziţiilor după un anumit plan, neputând fi făcute completări sau
corectări ulterioare asupra textului.
 limbajul interior – care însoţeşte permanent gândirea în starea de trezire şi
ajută la analizarea permanentă a situaţiilor, problemelor cu care ne
confruntăm, permite o comunicare permanentă cu noi înşine.
Limbajul reprezinta esenta comunicarii, motiv pentru care am urmarit in aceasta
lucrare raportul dintre cele doua variabile. Comunicarea verbala, alaturi de cea
nonverbala, ne ajuta la perceperea si asimilarea informatiei care ne inconjoara in
mod continuu.