Aptitudinile

Utilizam deseori expresii precum "apt pentru" sau "inapt pentru..." atunci cand
ne referim la performantele pe care cineva le-a obtinut in efectuarea unei activitati.
De aceea, majoritatea definitiilor date aptitudinilor considera performanta un criteriu
principal in diagnosticarea acestora. Totusi, multi dintre noi stiu ca succesul intr-o
activitate se afla intr-o relatie directa cu gradul de implicare, cu cantitatea de efort
cheltuita, cu calitatea organizarii si indrumarii muncii etc.Oamenii se deosebesc între
ei după capacităţile, posibilităţile lor de acţiune. Aceleaşi activităţi practice,
intelectuale, artistice sunt executate de diverşi indivizi la diverse niveluri calitative, cu
o eficienţă mai mare sau mai mică, uneori foarte redusă.
Aptitudinile constituie latura instrumentală şi executivă a personalităţii. Putem defini
aptitudinile ca fiind un complex de insusiri psihice si fizice strict individuale, relative
stabili ale persoanelor, care conditioneaza realizarea cu randament a unei activitati.
O aptitudine izolată nu poate asigura succesul într-o activitate profesională,
pentru că îndeplinirea oricărei activităţi profesionale necesită conlucrarea unui grup
de aptitudini. Aptitudinea profesională e complexă şi nu poate fi determinată de un
singur factor.
Fiecare din însuşirile necesare luate separat, reprezintă o aptitudine simplă, iar
întregul grup de aptitudini simple de care e nevoie într-o activitate, formează o
aptitudine complexă. E adevărat că aptitudinile se bazează pe anumite premise,
predispoziţii ereditare, dar acestea se formează şi dezvoltă în cursul activităţii, în
funcţie de mediu şi educaţie.
În afară de aptitudini, îndeplinirea cu succes a unei activităţi e condiţionată de
cunoştinţe şi deprinderi, interese şi atitudini. Cunoştinţele şi deprinderile în lipsa
aptitudinilor, asigură îndeplinirea activităţilor profesionale numai la un nivel mediu.
Dacă, pe lângă cunoştinţe şi deprinderi, mai există şi aptitudini, atunci se obţin
rezultate superioare în activitatea respective.
Reuşita profesională reprezintă o structură complexă în care, în afară de
aptitudini, se includ interesele şi motivaţia. În anumite situaţii, aptitudinile ce sunt
deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea într-un grad mai mare a altor însuşiri
sau printr-o înclinaţie puternică pentru activitatea respectivă. Înclinaţia deosebită,
statornică pentru o activitate asociată unei foarte bune dezvoltări ale aptitudinilor se
transformă în vocaţie. O formă superioară de manifestare a aptitudinilor complexe e
talentul. Iar forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifestă într-
o activitate creatoare de însemnătate istorică pentru viaţa societăţii, o constituie
geniul.
Clasificarea aptitudinilor
La momentul actual, psihologia opereaza o diferentiere si o clasificare distincta in
interiorul sistemului aptitudinal, creiteriul cel mai larg acceptat fiind sfera de solicitare
si implicarea in cadrul activitatii. Se delimiteaza intre:
a) aptitudini generale
b) aptitudini speciale.
Aptitudinea generala este accea care este solicitata si intervine in orice fel de
activitate a omului sau in rezolvarea unor clase diferite de sarcini. Aptitudinile
generale alcatuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui individ, care
asgura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditiile variate ale
mediului. Se impart in aptitudini senzo- motorii si intelectuale.
Aptitudinile senzo- motorii intervin in toate situatiile in care este necesara
discriminarea, identificarea si efectuarea unor actiuni directe asupra unor obiecte, in
vederea satisfacerii unor nevoi curente. Includem aici caracteristicile analizatorilor
(pragurile sensibilitatii, dinamica generala a sensibilitatii, acuitatea, capacitatea de
admisie si de procesare informationala, capacitatea de fixare- pastrare etc.) si
caracteristicile structural- dinamice ale aparatelor motorii (forta, viteza, finetea si
armonia miscarilor, tempoul, ritmul, precizia, complecitatea actiunilor etc.).
Aptitudinile intelectuale reunesc mai multe functiuni psihice care, simultan, sunt
implicate in toate formele de activitate si, totodata, sunt proprii tuturor oamenilor.
Acestea sunt inteligenta, memoria , spiritul de obeservatie si atentia.
Inteligenta
Termenul de inteligență are o dublă accepțiune: pe de o parte, de proces de
asimilare și prelucrare a informațiilor variabile, în scopul unor adaptări optime, pe de
alta, de aptitudine rezidând în structuri operaționale dotate cu anumite calități
(complexitate, flexibilitate, fluiditate, productivitate), prin care se asigură eficiența
conduitei.
Inteligența apare ca sistem de însușiri stabile proprii subiectului individual și
care la om se manifestă în calitatea activității intelectuale centrată pe gândire.
Inteligența se poate evalua după randamentul învățării, după ușurința și
profunzimea înțelegerii și după dificultatea și noutatea problemelor pe care subiectul
este în stare să le rezolve.
Memoria
Procesul psihic prin care are loc fixarea, conservarea, recunoaşterea şi
reproducerea informaţiilor poartă numele de memorie.
Memoria care permite introducerea şi conservarea reprezentărilor este memoria
imaginativă; cea care permite introducerea şi conservarea ideilor este memoria
verbal – logică şi memoria care permite formarea deprinderilor poartă denumirea de
memorie motorie.
Memoria este absolut necesară. în desfăşurarea vieţii umane, în cunoaştere,
învăţare, creativitate etc.
Memoria se poate clasifica astfel:
 memoria de foarte scurtă durată – când imaginea este păstrată o perioadă
foarte scurtă de timp;
  memoria de scurtă durată permite păstrarea imaginii o perioadă mai lungă de
timp şi este o memorie
limitată; informaţiile repetate sistematic trec în memoria de lungă durată;
 memoria de lungă durată – memoria prin care informaţiile pot fi păstrate ore,
zile, ani sau chiar întreaga viaţă; este neliminată şi înregistrează tot sau
aproape tot ce ni se întâmplă.
Spiritul de observaţie
Spiritul de observatie este important pentru formarea unei imagini de ansamblu
care sa redea realitatea cat mai fidel cu putinta, avand in vedere conditionarile la
care suntem supusi prin natura creierelor noastre si a organelor de simt.
Prin retinerea detaliilor esentiale si prin eliminarea celor redundante te apropii in
aproximare de o reprezentare complexa si nuantata a realitatii. Daca nu reusim
aceasta vom fi nevoiti sa procesam realitatea pe baza unor tablouri generale neclare
sau depasite, asa ca deciziile noastre vor avea o marja ridicata de risc de esec.
Spiritul de observatie se antreneaza. Prin constientizarea importantei lui se poate
avansa zilnic in concentrare, in observarea cat mai multor detalii. Unele amanunte
se pot dovedi importante mai tarziu.
Exersarea spiritului de observatie intareste memoria, iar cresterea numarului de
sinapse duce chiar la marirea volumului creierului. Aceasta previne o serie de boli
degenerative cum ar fi Alzheimer.
Atenţia
Atentia este un atribut al celorlalte procese psihice. Daca se asociaza cu perceptia,
atunci aceasta va fi mai clara, precisa si completa. Daca se asociaza cu memoria,
atunci aceasta va fi mai bogata, fidela, trainica. Daca se asociaza cu gandirea si
imaginatia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde si creatoare.
Atentia este necesara , este o conditie a reflectarii constiente eficiente, este un
proces psihic, dar si un proces de cunoastere.
E capacitatea de orientare selectivă a conştiinţei între anumiţi stimuli. Ea a
câştigat în importanţă în condiţiile moderne, unde activitatea de supraveghere şi
control a numeroşi stimuli solicită din partea omului menţinerea continuă a unei
atenţii “vigilente”.
Prin vigilenţă se înţelege menţinerea atenţiei în cazul unor semnale rare, de
intensitate slabă, ce apar la intervale de timp imprevizibile.

Principalele caracteristici ale atenţiei sunt:

- a fi atent înseamnă a fi orientat către ceva anume
- a fi atent înseamnă a fi atras de ceva anume
- a fi atent înseamnă a ignora cât mai mult din tot ceea ce există şi se întâmplă în
jurul a ceva anume de care ne ocupăm
- a fi atent înseamnă a fi concentrat asupra a ceva anume.

Aptitudinile special
Aptitudinile speciale constau în abilităţile ce permit unei persoane să dobândească
anumite cunoştinţe şi deprinderi (înclinație artistică sau tehnică, capacitate de
sinteză, capacitate de asimilare a cunoștințelor, îndemânarea pentru efectuarea unor
activităţi, creativitate, conlucrare în echipă, capacitate de concentare, sociabilitate,
acutocontrol, automotivare etc.). Dacă aptitudinile speciale sunt remarcabile, atunci
putem vorbi despre talent, iar posesorul acestora va fi considerat un om talentat.
Talentul este capacitatea deosebită, înnăscută sau dobândită, pe care o persoană o
deține într-unul sau mai multe domenii, propice pentru o activitate creatoare sau
realizată la un nivel superior. Dacă aptitudinile unei persoane sunt la un nivel cu totul
ieșit din comun putem vorbi de un om genial. În astfel de situații, care sunt extrem de
rare, aptitudinile ajung pe cea mai înaltă treaptă a cunoașterii.
Aptitudinile sunt trăsături care influențează succesul omului pe plan profesional sau
social, fără însă a-l determina. Sunt activități pentru a căror realizare trebuie întrunite
anumite aptitudini, în lipsa cărora este previzibil insuccesul. Lipsa aptitudinilor
necesare pentru derularea unor activități determină starea de inaptitudine. Practic,
inaptitudinea este opusul aptitudinii.
Aptitudinile speciale sunt evantaiul de calități ale fiecărui om, care favorizează
obținerea succesului său în anumite domenii de activitate.
Printre aptitudinile speciale se numara in primul rand aptitudinile profesionale. O
anumita combinatie de capacitati si insusiri asigura succesul intr-o activitate
profesionala sau alta. Aptitudinea tehnică sau mecanică include doi factori
principali:aspectul de gândire tehnică, de înţelegere a mecanismelor şi dexteritatea
manuală.
Aptitudinile psihomotorii privesc calităţile de motricitate, siguranţă şi
stabilitatea mişcărilor, viteza şi precizia, dexteritatea manuală, timpul de reacţie, forţa
musculară şi coordonarea între diferite membre şi organe de simţ. Importanţa
acestor aptitudini se reduce pe măsura introducerii automatizării.
-aptitudinile senzoriale se disting, în funcţie de organele senzoriale, în: vizuale,
auditive, kinestezice, tactile etc.
-aptitudinile speciale sunt specifice anumitor profesiuni, de exemplu: artistice,
ştiinţifice, pedagogice.
-aptitudinile de organizare şi conducere
Aptitudinile pot fi considerate niste instrumente fizice sau psihice cu ajutorul carora
executam actiunile, de aceea spunem ca ele reprezinta latura instrumentala si
executiva a personalitatii.
Cercetarile au aratat ca majoritatea aptitudinilor au o distributie normala (gaussiana)
in populatie. O anumita aptitudine (de ex. aptitudinea pentru desen) la majoritatea
oamenilor este dezvoltata mediocru; la un numar redus de oameni este dezvoltata
foarte bine, respectiv foarte slab.
Fiecare individ are numeroase aptitudini dintre care unele sunt bine, altele
mediocru sau slab dezvoltate (de ex. cineva este foarte inteligent, are o dexteritate
manuala mediocra, iar aptitudinea sa pentru muzica este foarte slaba). Nivelul de
dezvoltare al aptitudinilor se poate stabili prin "masurarea" lor cu ajutorul unor teste
si raportarea rezultatelor obtinute la rezultatele populatiei din care face parte
subiectul. Atunci cand stabilim nivelul de dezvoltare al aptitudinilor unei persoane,
spunem ca alcatuim profilul sau aptitudinal. Profilul aptitudinal poate fi utilizat in
activitatile de orientare scolara sau profesionala.