Aptitudinile

Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul aptus care înseamnă bun
pentru.., capabil de..
Aptitudinea este o însușire sau un complex de însușiri fizice și psihice, relativ stabile,
care determină performanțe în activitate.
Criteriile după care distingem o aptitudine este efortul cu care persoana realizează o
anumită activitate si viteza realizării activitații. Aptitudinile sunt însușirile potențiale ce pot fi
valorificate în condiții favorabile. Daca aptitudinile sunt dezvoltate, perfecționate, aplicate în
situații reale ele devin efective fiind denumite capacități ale persoanei.
-aptitudinea se situează numai la nivelul potențialității, ca premisă a dezvoltării ulterioare, în
timp ce capacitatea reprezintă aptitudinea activată, consolidată prin exercițiu și îmbăgățită cu
cunoștințe adecvate;
-nu orice însușire reprezintă o aptitudine, ci numai cele care contribuie la realizarea peste medie
a unei activități;
-oricât ar fi de dezvoltată, o aptitudine nu poate asigura singură succesul într-o activitate;
Clasificarea aptitudinilor

1. După structura și gradul lor de complexitate, pot fi:

a) simple – exemple: acuitatea vizuală, discriminarea culorilor, etc.
b) complexe– cand rezultă din îmbinarea şi organizarea specifică a unor aptitudini simple și
nu doar din însumarea acestora – exemplu: aptitudini artistice.
2. După specificul activității solicitante, care pot fi:
a) Aptitudini generale, sunt cele care participă și ajută la desfășurarea cu succes a mai multor
forme de activitate – exemple: inteligenţa, spiritul de observaţie.
b) Aptitudini speciale, care sunt necesare pentru desfășurarea unei anumite forme de
activitate – exemple: aptitudinea pedagogică, aptitudini sportive, aptitudini tehnice.

Teoria bifactorială a inteligenței formulată de C. Spearman – ea diferențiază factorul g

(inteligența general – cu ajutorul căreia oamenii obțin performanțe în toate domeniile de activitate
) și factorii s (speciali – cu ajutorul cărora oamenii obțin numai în anumite domenii)

Inteligența ca aptitudine generală

Dacă în limbajul comun inteligența este sinonimă cu gândirea, în sens psihologic ea
presupune o organizare superioară a mai multor procese psihice: gândire, memorie, percepție,
imaginație, performanțe la nivelul limbajului și atenție etc.

Prin inteligență generală înțelegem capacitatea intelectuală globală a individului care asigură
confruntarea eficientă cu situații problematice noi. (se exprimă prin coeficient de inteligență)
Teoria inteligențelor multiple – demonstrează caracterul multiplu al inteligenței umane.
Gardner a pornit de la constatarea că pe de o parte unii copii cu coeficient ridicat de inteligență
nu au rezultate bune la școală, iar pe de altă parte că persoane care au avut remarcabile de-a
lungul vieții, au avut dificultăți la școală. În acest context, definiția pe care o propune inteligenței
este caracterizată de flexibilitate: mod de a rezolva probleme și de a dezvolta produse
considerate ca valori de cel puțin o cultură.
 Gardner a identificat opt tipuri de inteligență: inteligența lingvistică, inteligența logico-
matematică, inteligența muzicală, inteligența spațială, inteligența naturalistă, inteligența
kinestezică, inteligența interpersonală, inteligența intrapersonală.

Teoria genetică a lui J. Piaget – pornește de la ideea că inteligența este o relație adaptată
între om și realitatea înconjurătoare. Adaptarea, în acest context este o echilibrare între asimilare
(integrarea noilor informații cu cele vechi) și acomodare (restructurare a modelelor de cunoaștere
sub influența noilor informații). Conduita inteligentă rezultă astfel din echilibrul dintre
acomodare și asimilare. Cercetările sale au condus la formularea urmatoarelor stadia ale
dezvoltării inteligenței:
Inteligența senzorio-motorie (0 -2 ani) – copilul descoperă relațiile dintre ceea ce percepe
și propriile acțiuni. Învață să pună în legătură cee ace fac oamenii și obiectele din jur, să
reacționeze la schimbările mediului sau cum sa-l controleze. Una din achizițiile importante este
permanența obiectelor, anume că obiectele continua să existe chiar dacă nu le vede.
Stadiul preoperational (2 -7 ani) – deprinderea mersului și a limbajului. Apariția unui tip
de gândire cauzală, amestecul realului cu imaginarul și imposibilitatea de a trece dincolo de
aparențe, egocentrismul, în sensul în care nu pot vedea lucrurile decât din punctul lor de vedere.
Stadiul operațiilor concrete (7 -11 ani) – încep să aplice reguli logice de transformare a
informațiilor pentru a rezolva problema cu care se confruntă. Achiziții importante: clasificarea,
categorizarea și conservarea proprietăților fizice ale obiectelor.
Stadiul operațiilor formale (11 -17 ani) – se dobândește capacitatea de a lucra cu concept
abstracte.
Teoria psihometrică – psihometria se referă la conceperea de probe care să permită
măsurarea obiectivă a unor calități psihologice.
Coeficientul de inteligență - raportul între vârsta mintală si cea cronologică
0 – 25 idiot
25 – 50 imbecil
50 – 70 intelect de limită
80 – 100 normal
100 – 120 superior
120 – 140 excepțional
Peste 140 supradotat

Aptitudini cognitive – sunt aptitudini cu referire la capacitățile și mecanismele învățării și

accederii la cunoștințe, la cunoaștere
Intelegerea verbala Intelegerea limbajului scris
Exprimarea orala Exprimarea in scris
Fluenta ideilor Originalitatea
Capacitatea de memorare Receptivitatea la probleme
Rationamentul matematic Usurinta aritmetica
Rationamentul deductiv Rationamentul inductiv
Ordonarea informatiilor Flexibilitatea categoriala
Rapiditatea structurarii informatiilor Flexibilitatea structurarii
Orientarea spatiala Capacitatea de vizualizare
Rapiditatea perceptiei Atentia selectiva
Atentia distributiva
Aptitudini psihomotorii – aptitudini care se referă la funcțiile motrice realizate prin activitatea
nervoasă superioară
Precizia controlului Coordonarea miscarii membrelor
Alegerea raspunsurilor motrice Sincronizarea miscarilor
Timpul de reactive Stabilitatea mana-brat
Dexteritatea manuala Dexteritatea degetelor
Viteza ansamblului incheieturii mana-degete Rapiditatea de miscare a membrelor

Aptitudini fizice
Forta statica Forta exploziva
Forta dinamica Forta trunchiului
Supletea extensiei Supletea dinamica
Coordonarea ansamblului miscarilor Echilibrul corporal
Rezistenta fizica

Aptitudini senzoriale/ perceptuale

Senzorial – care privește organele de simț, care se realizează prin simțuri. Care are legătură cu
producerea senzațiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni.
Perceptual - referitor la percepție – proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea
obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate în totalitatea
însușirilor lor, ca un întreg unitar; imagine rezultată în urma acestui reflectari; facultatea de a
percepe fenomenele lumii exterioare.
Acuitatea vizuala de aproape Acuitatea vizuala la distanta
Vederea cromatica Vederea nocturna
Vederea periferica Perceperea adancimii / vederea stereoscopica
Vederea în lumina stralucitoare Sensibilitatea auditiva
Atentia auditiva Localizarea sunetelor
Recunoasterea vorbirii Claritatea vorbirii

Aptitudini sociale / interpersonale

Amabilitatea
Flexibilitatea comportamentala Capacitatea de coordonare
Responsabilitatea Asertivitatea
Capacitatea de negociere Persuasiunea
Sociabilitatea Conformismul social
Receptivitatea sociala Auto-controlul
Increderea sociala Dezvoltarea celorlalti
Obtinerea de informatii prin conversatie Dorinta de realizare
Deschiderea catre experiente Independenta / autonomia
Perseverenta Controlul tendintei de a lua decizii pripite
Argumentarea verbal Capacitatea de refacere a tonusului