Sunteți pe pagina 1din 14

Curs Aptitudini-Abilitati-Interese-Valori Delimitari conceptuale

Cuvinte cheie: Aptitudini (generale, speciale), Capacităţi, Abilităţi, Deprinderi, Achiziţii, Cunoştinţe, Talent, Har, Supradotare, Inteligenţă, Teste, Testare, Interese, Valori

Aptitudinile – Definiții și concepte

Dacă ar fi să prezentăm unele definiţii ale noţiunii de aptitudine găsim în literatura de

specialitate diverse puncte de vedere, astfel:

1. Aptitudinile se realizează prin procese psihice, „funcţionalitatea acestora constituind cea mai generală explicaţie psihologică a lor” (P. Popescu-Neveanu)

2. „Aptitudinile sunt însuşiri potenţiale ce urmează a fi puse în valoare atunci când sunt

asigurate condiţiile optime”. (Fl. Ştefănescu Goangă)

3. „Aptitudinea este substratul congenital al unei capacităţi, preexistând acesteia, care va depinde

de dezvoltarea naturală a aptitudinii, de formaţia educativă, eventual, şi de execiţiu; numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe, aptitudinea fiind o virtualitate”. (H. Piéron)

4. „Vorbim de aptitudine atunci când ne referim la performanţa, la efectul, rezultatul ce se realizează printr-un anumit proces sau prin anumite configuraţii, structuri de procese. Orice proces psihic raportat la funcţia sa sau la efectul său dobândeşte caracterul de aptitudine”. (Roşca, Al., Zörgö, B., p.13)

5. „Aptitudinile sunt însuşirile sau calităţile omului care îl fac apt pentru îndeplinirea cu succes a unei forme de activitate” (S. L. Rubinstein)

6. „Aptitudine este orice însuşire psihică sau fizică considerată sub unghiul randamentului”. (Ed. Claparède)

7. „Aptitudinile sunt un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental-operţional care diferenţiază oamenii între ei în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a diferitelor activităţi şi, mai ales, în ceea ce priveşte randamentul cantitativ şi calitativ al acestora”. (M. Zlate)

8. „Aptitudinea este o formaţiune psihologică complexă la nivelul personalităţii care faciliteză un comportament eficient al inidividului în cadrul activităţii”. (N. Mitrofan)

9. „Aptitudinea reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit domeniu”. (G., Lemeni, M. Miclea)

10. „Aptitudinea este o însuşire de personalitate, produs complex al întregii personalităţi, al întregii experienţe, al vitalităţii fizice, al echipamentului informaţional ori al deprinderii, al metodelor de muncă, al integrării sau conflictului intereselor, al capacităţilor intelectuale”. (S. L., Pressey)

11. „Trăsătură individuală imposibil de observat în mod direct şi care poate fi definită prin caracterul analitic, prin caracterul cognitiv sau chiar prin caracterul său constituţional”. (Larousse – Marele dicţionar al psihologiei)

Ce constatăm?

1. Caracterul de potenţialitate al aptitudinii,

2. Legătura acestora cu procesele psihice, când vorbim de aptitudini implicit facem trimitere

la noţiunea de performanţă, randament, eficienţă.

3. Nu putem separa procesele psihice de aptitudini, aceeşi realitate privită din perspective

diferite poate fi caracterizată fie proces fie aptitudine.

Exemple

Dacă ne referim la MEMORIE, putem vorbi despre encodare, stocare, reactualizare ca procese

psihice şi despre aptitudini mnezice atunci când cineva este capabil să reţină cu uşurinţă şi să

reproducă corect, fidel cantităţi mari de informaţie.

Vorbind de PERCEPŢIE ne putem referi la comparare, selecţie, combinare, organizare,

construcţie şi creare de informaţii ca procese psihice implicate şi despre aptitudini senzorial-

perceptive dacă ne gândim la cei care diferenţiază uşor şi precis stimuli vizuali, olfactivi,

auditivi etc. Astfel cei care diferenţiază foarte multe nuanţe de culori au o mare capcitate de

discriminare cromatică, de regulă pictorii. Degustătorii de vinuri sunt capabili să identifice cu

mare precizie soiul de struguri, regiunea, natura solului etc decodificând stimuli vizuali (culoarea

vinului, nuanţa, claritatea, limpezimea) şi mai ales stimuli olfactivi şi gustativi.

Referindu-ne la procese psihice mai complexe precum GÂNDIREA inevitabil ne gândim la

procese de generalizare şi conceptualizare, la prelucrarea, interpretarea, evaluarea, corelarea,

categorizarea informaţiilor etc. Când însă privim din perspectiva capacităţii de a rezolva

probleme diverse cu uşurinţă, într-o manieră originală, într-un timp scurt etc ne referim la

aptitudini intelectuale.

GANDIREA

GANDIREA

Procese

generalizare şi conceptualizare, prelucrarea, interpretarea, evaluarea, corelarea, categorizarea informaţiilor

Aptitudini intelectuale

capacitatea de a rezolva probleme diverse cu uşurinţă

Concluzii

Aptitudinile şi procesele psihice nu se identifică dar nici nu le putem separa de acestea. Orice aptitudine implică diverse procese psihice pentru realizarea, manifestarea ei. Există 2 tendinţe oarecum structurate şi determinate mai ales de raţiuni aplicative (practice):

- de a ne referi la aptitudinile mnezice, senzorial-perceptive, motrice mai degrabă din perspectivă procesuală şi mai puţin sub aspect funcţional;

- de a pune accent îndeosebi pe latura funcţională, adaptativă atunci când ne raportăm la aptitudinile speciale (matematice, tehnice, muzicale, artistice, literare, sportive etc), ceea ce primează în acest caz este randamentul, eficienţa, performanţa obţinută.

Astfel din această perspectivă „orice proces psihic va putea fi privit şi ca o aptitudine (simplă sau

în

acelaşi timp orice aptitudine va putea fi analizată în raport cu procesele prin care se realizează

complexă, generală sau specială), fiind raportat la funcţia adaptativă pe care o îndeplineşte

(Roşca, Al., Zö rg ö, B.) APLICATIE

Unele aptitudini se pot dezvolta prin învăţare şi exersare, din virtualitate, potenţial transformându-se în performanţă, dacă individul este plasat în condiţii favorabile şi supus unui antranament adecvat. Mai întâi se dobândesc abilităţi (informaţii, cunoştinţe declarative şi procedurale), apoi prin aplicare în practică, exersare, repetare abilităţile devin deprinderi (de ex. aptitudinile mnezice).

Alte aptitudini deşi prin antrenament se mai pot înbunătăţi performanţele sunt mai dificil de dezvoltat (de ex. capacitatea discriminativă). Acest aspect este cu atât mai accentuat în situaţia în care există alterări funcţionale (disfuncţionalităţi) la nivel biologic.

Capacităţile

Acest concept apare deseori atât în limbaj obişnuit cât şi în domeniul psihologic atunci când ne referim la latura instrumental-operaţională a personalităţii umane, în strânsă legătură cu cel de aptitudine. Există în literatură diverse opinii. Astfel unii consideră că aptitudinea este o precondiţie obligatorie pentru capacitate (v. H. Piéron).

Pe de altă parte „capacitatea nu are nimic specializat, nimic special; nu este vreo aptitudine sau trăsătură specifică, ci un mod de funcţionare caracteristic şi eminamente uman, mai explicit traducându-se: fiinţa umana are capacitatea, latentă dacă nu manifestă, de a se înţelege pe ea însăşi şi de a-şi rezolva problemele suficient pentru satisfacerea şi eficacitatea necesară funcţionarii adecvate; de adăugat că are de asemenea o tendinţa să exerseze această capacitate; ca potenţiale, această capacitate şi această tendinţă sunt inerente oricărui om”. (C. Rogers)

Ceea ce este esenţial pentru exersarea capacităţii sau aptitudinii sunt:

context pozitiv,

condiţii favorabile şi

antrenamentul care pot duce la dobândirea sau îmbunătăţirea unui randament (T. G. Andrews).

Sunt autori care consideră că aptitudinea şi capacitatea sunt acelaşi lucru. Ar putea fi oarecum forţat să privim aşa pentru că aproape toţi oamenii pot de exemplu cânta, desena dar sunt puţini sunt cei care o fac frumos, cu succes. În alte situaţii se lărgeşte foarte mult sfera aptitudinilor incluzând diverse aspecte psihice – cunoştinţe, deprinderi, tonusul/vitalitatea, capacităţi, interese (S. L., Pressey), ceea ce duce la o confuzie conceptuală.

Abilităţile: Competenţă dobândită, care conduce la niveluri de performanţă ridicate în realizarea unei atribuţii sau a unei categorii de atribuţii”. (Larousse – Marele dicţionar al psihologiei)

Sunt cunoştinţe declarative şi procedurale 1 . Desemnează substratul constituţional sau dobândit al unor însuşiri psihice de mare randament de care dispune cineva. (Dicţionar Enciclopedic). Încă din antichitate şi până azi găsim practici de educare a harului (constau în ritualuri inițiatice unde persoana este expusă la încercări deosebite care îl solicitau peste nevoile zilnice de supraviețuire). Scopul lor este de „a dezvolta abilităţi altfel embrionare, în sisteme de educare a abilităţilor prin antrenamente susţinute sau în formarea abilităţilor în sisteme de formare- selectare pe trepte de formare”.

Educarea abilităţilor personale este un aspect este un aspect care ţine esenţialmente de dezvoltarea umană.

Prin exersarea şi aplicare se automatizează, devin deprinderi.

Sunt transferabile între diferite tipuri de sarcini, activităţi.

Acest concept este îndeosebi folosit atunci când ne referim la acele aspecte care ţin preponderent de „manualitate” (aspecte motrice, tehnice, artistice, sportive) şi mai puţin atunci când facem trimitere la aspecte care ţin de competenţa intelectuală. Dintre abilităţile cele mai studiate de specialişti (mai ales din domeniul psihologiei dezvoltării) sunt cele motrice (dobândirea şi dezvoltarea lor).

1 Cunostintele sunt clasificate (in psihologia cognitiva) in doua mari categorii: (1) cunostinte declarative, despre fapte si evenimente, exprimate in enunturi de genul “ce este ceva” si (2) cunostinte procedurale, despre moduri de actiune, care se refera la “cum sa faci ceva”.

Deprinderile: „Manieră de a se comporta sau de a acţiona, în domeniile motor şi intelectual, dobândită prin învăţare şi, mai ales, prin repetiţie”. (Larousse – Marele dicţionar al psihologiei)

Sunt moduri de acţiune, de operare, tehnici de execuţie a unor activităţi şi presupun o operare eficientă cu informaţiile, cunoştinţele. Ca urmare a exersării sunt automatizate. Ele exercită o influenţa pozitivă asupra dezvoltării aptitudinilor şi reciproc. Ele sunt de asemenea transferabile între diferite tipuri de sarcini, activităţi.

Exemplu:

Unele dintre abilitățile și deprinderile generale care sunt în prezent apreciate și valorizate de angajatori sunt prezentate în tabel (Miclea și Lemeni, 2004):

Categorii de abilități

Exemple

Abilități de comunicare – exprimarea, transmiterea și interpretarea cunoștințelor și ideilor

Facilitarea discuțiilor, furnizarea feedback-ului, perceperea mesajelor nonverbale, intervievare, exprimare adecvată, negociere, sumarizare, redactare, realizare de prezentări, vorbire în public, formulare de întrebări, abilități de conversație

Abilități interpersonale – interacțiune optimă cu oamenii, influențare, înțelegerea nevoilor celorlalți

Abilități de ascultare, sensibilitate la nevoile celorlalți, empatie, acordarea suportului, încrederea acordată celorlalți, cooperare, consiliere, persuasiune, rezolvarea conflictelor, muncă în echipă

Abilități de planificare și rezolvare de probleme – proiectare în viitor, abilitatea de a identifica și conceptualiza nevoile și problemele și generarea de soluții

Identificarea problemelor, elaborarea de strategii, anticiparea consecințelor, analiza alternativelor, fixarea scopurilor, definirea nevoilor, perseverență, monitorizare metacognitivă a demersurilor, dezvoltarea strategiilor de evaluare, abilități decizionale și de organizare a timpului

Abilități de utilizare a tehnologiilor informatice – utilizarea sistemelor informatice ca suport de lucru în diverse tipuri de sarcini

Procesarea informațiilor în diverse programe informatice – utilizarea programelor statistice, a internetului, a sistemelor de operare specifice anumitor sarcini

Abilități de investigare și manipulare de date – explorarea surselor de informații și utilizarea eficientă a informațiilor

Identificarea resurselor, colectarea informațiilor și extragerea informațiilor relevante, gândire critică, formulare de ipoteze și dezvoltare de teorii, sintetizarea informațiilor, organizare, cateorizare, sumarizare de informații

Abilități fizice – folosirea corpului și a instrumentelor pentru a rezolva diverse sarcini

Repararea echipamentelor, manipularea concretă a instrumentelor și aparatelor de lucru, coordonare motorie, capacitate de efort fizic

Calitatea abilităţilor şi deprinderilor de a fi transferabile presupune posibilitatea de a fi utilizate

şi în alte contexte (sarcini, activităţi) decât cele în care au fost deprinse. Gradul lor de

transferabilitate diferă în funcţie de specificitatea, specializarea lor. De exemplu abilitaţile şi

deprinderile legate de utilizarea calculatorului, care au un grad mare de generalitate pot fi

aplicate în activităţi foarte diverse (educaţie, cercetare, predare, studiu etc). Alte abilităţi şi

deprinderile adiacente, de exemplu interpretarea la un instrument muzical, abilităţi tehnice etc

(avand un caracter specific) au o arie redusă de transfer. Putem remarca influenţa, rolul

contextului social-istoric în ceea ce înseamnă dezvoltarea şi transferul unor abilităţi/deprinderi

(de exemplu în anii ‘90 transferul legat de utilizarea tehnicii informatice, a calculatorului avea

încă o arie relativ restrânsă).

Exemple:

deprinderi ortografice etc.

scris-cititul,

calculul

matematic,

redactarea

unui

text,

formularea

unor

mesaje,

Aptitudine

Abilitate

Deprindere

Verbală

De comunicare:

- Facilitarea dialogolui

- Exprimare

- Feedback adecvat

- Transmitere

- Sesizarea şi decodificarea comportamentului, mesajelor

nonverbale

- Interpretarea

informaţiilor

- Exprimare adecvată, claritate, fluenţă

- Concluzionare, sumarizare

- Stimularea, întreţinerea conversaţiei

- Formularea de întrebări adecvate, intervievare

- Uşurinţa de a vorbi în public

- Realizarea de prezentări

Exemplu de test pentru a masurara Intelegerea Verbala

Subiectilor li se poate pune o caseta cu o inregistrare. Caseta este ascultata o singura data timp in care subiectii pot lua notite. Apoi li se aplica un test, itemii fiind codati cu raspunsuri multiple.

Aspectele evaluate sunt:

1) Continutul mesajului,

2) Intelegerea semnificatiei conversatiei,

3) Intelegerea si memorarea informatiilor din discurs,

4) Evaluarea semnificatiilor emotionale ale mesajelor,

5) Urmarea instructiunilor si

6) Un scor total care vizeaza intelegerea

Tabel sintetic

 

Aptitudinile

 

Abilităţi

 

Deprinderile

 

Achiziţiile/

Cunoştinţele

- Apar,

se

formează

pe

baza

- Competenţă dobândită, cunoştinţe declarative şi procedurale

-

Apar,

se

formează

pe

baza

- Idei, informaţii, raţionamente, toate noţiunile cu privire la o relitate

potenţialităţilor, presupun

potenţialităţilor, presupun

învăţare, exerciţiu

 

învăţare, exerciţiu

 

- Corespund unor modele determinate genetic, unor modele determinate de mediul natural şi social-istoric

- Prin aplicare în practică şi exersare devin deprinderi

- Corespund unor modele determinate genetic, unor modele determinate de mediul natural şi social-istoric

 

- Înseamnă

 

potenţial,

 

- Presupun

exerciţiu,

- Se transmit prin diverse metode pedagogice, în procesul instructiv- educativ

capacitatea de dezvoltare în

 

automatizare,

tehnică

de

viitor

execuţie,

modalitate

de

operare

 

- Cuprind toate procesele necesare pentru relizarea unei activităţi, în diverse condiţii

 

- Se referă doar la acţiunile, tiparele comportamentale formate prin exerciţiu

 

- Cu cât sunt mai dezvoltate cu

 

- Automatizarea, exerciţiul

- Exersează diferite procese psihice care intră în structura unor aptitudini

atât

este

mai complexă

 

duce

la

scaderea

proceselor

structura funcţională

 

implicate

- Dezvoltarea unei aptitudini duce la perfecţionarea celor prezente, dă posibilitatea restructurării vechilor deprinderi şi creării unor configuraţii noi sau a unor deprinderi noi

 

- Prin interferenţă şi transfer (posibil datorită generalizării) este facilitată dezvoltarea aptitudinilor (existenţa unor variate deprinderi, creşte posibilitatea de a găsi noi soluţii prin combinarea(re-) acestora

- Ajută ladezvoltarea proceselor psihice, la formarea aptitudinilor iar acestea faciliteăză asimilarea achiziţiilor noi (rol formativ)

- Unele aptitudini nu depind atât de mult de învăţare şi în consecinţă nu sunt influenţate mult de deprinderi

 

- Lipsa unor deprinderi nu se asociază întotdeauna cu absenţa aptitudinii

- Un volum mare de cunoştinţe nu implică prezenţa unei aptitudini

- Determină flexibilitate în rezolvarea problemelor, fac posibilă asimilarea mai uşoară a cunoştinţelor

   

- Trebuie învăţate

activ, conştient,

înţelegându-le

Talent, Har, Geniu, Supradotare

Talentul (harul) este capacitatea cuiva de a obţine performanţe superioare, randament ridicat în diverse domenii (matematică, ştiinţe sociale, artistic etc), este „o continuare a aptitudinii, o treaptă superioară de dezvoltare a acesteia, caracterizat nu numai prin efectuarea cu succes a unei activităţi, ci şi prin capacitatea de a crea opere originale”. (Ş. Zisulescu)

Geniul

Cel care a folosit pentru prima dată termenul de geniu este Francis Galton (1869), referindu-se la acele persoane cu abilităţi şi performanţe intelectuale superioare. Ş. Zisulescu defineşte geniul ca „cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor, dispunând de o extraordinară capacitate creatoare, capabilă de produse deosebit de originale, creând epocă în domeniul său de activitate”. Trăsăturile definitorii a ceea ce înţelegem de obicei prin geniu sunt: capacitate creatoare mare, originalitate, idei şi produse ale activităţii sale noi, spectaculoase, avangardiste, noi structuri conceptuale.

Supradotat: „se spune despre o persoană, un subiect şi, mai ales, un copil ale căror capacităţi intelectuale sunt cu mult meste medie”. (Larousse – Marele dicţionar al psihologiei)

Acest concept este introdus de Lewis M. Terman (cel care introduce în SUA prima versiune a Scalei de Inteligenţă Stanford-Binet) ca o alternativă le cel de geniu, care a iniţiat un studiu longitudinal asupra copiilor supradotaţi („gifted children”). El îi considera ca fiind supradotaţi pe cei care se plasau în urma măsurătorilor cu testul de inteligenţa Standford-Binet în intervalul de 1%. În identificarea supradotării era folosit un singur criteriu şi anume inteligenţa. P. A. Witty (1936) este cel care intuieşte că testele de inteligenţă NU pot surprinde potenţialul creativ, el afirmând că supradotat este „orice copil care are performanţe remarcabile şi consistente în orice domeniu”.

Există cercetători care utilizează conceptele de talent şi supradotare ca sinonime în timp ce alţii fac diferenţieri între aceste concepte, ca urmare a nuanţărilor venite dinspre teoriile ierarhice ale inteligenţei (v. inteligenţa).

La ora actuală nici o definiţie a supradotării nu este unanim acceptată, dar toate semnaleză potenţialul aptitudinal, inteligenţa, performanţa şi necesitatea serviciilor educaţionale diferite” (Stănescu M.L., 2002)

Interesele: „variabilă ipotetică ce explică dispoziţia pozitivă mai mult sau mai puţin intensă a indivizilor faţă de diverse obiecte din mediu, ca şi dispoziţiile lor faţă de activităţi, profesii şi diferite domenii ale cunoaşterii”. (Larousse – Marele dicţionar al psihologiei)

Reprezintă preferinţe cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate şi de asemenea mai presupune interes cognitiv (curiozitate). Sunt factori motivaţionali esenţiali în toate activităţile umane.

Dezvolarea, cristalizarea lor este determinată atât de factori genetici (potenţial aptitudinal) cât şi de oportunităţile de învăţare (jocurile, activităţile în care sunt antrenaţi copiii, instrumentele, materialele pe care le au, oportunităţile care li se oferă). În urma experienţelor pe care le are copilul „va învăţa” să prefere unele activităţi în favoarea altora.

Exemple:

Din perspectiva psihologiei diferenţiale 2 INTERESELE sunt dispoziţii relativ stabile, au cauze multiple individuale şi sociale, sunt diferite de la o persoană la alta şi foarte important pot fi relativ independente de aptitudinile şi/sau cunoştinţele dintr-un anumit domeniu. Apropiat ca sens mai este întâlnit conceptul de valoare (credinţă împărtăşită de o persoană) şi cel de atitudine (dispoziţie personală, internă, stabilă, durabilă a unui individ).

O grupare a intereselor în viziunea lui Holland (1979), este prezentată în tabelul următor:

Interesele

Caracteristici

Posibile profesii

Realiste (R)

Tipul practic, tendin ţ a de a se îndrepta spre activit ăţ i care presupun manipularea obiectelor, uneltelor, maşinilor, îi place să construiasc ă , să repare, îi plac activit ăţ ile practice.

Mecanic, arheolog, inginer mecanic, tâmplar, constructor, tehnician dentar, electrician, fermier, pompier, bijutier, optician, poli ţ ist, instalator etc.

Investigative (I)

Tipul curios, raţ ional, presupun o atracţ ie pentru cercetare, investigare în variate forme şi în diverse domenii, preferă activit ăţ i care pun accent pe creativitate, originalitate.

Antropolog, biolog, chimist, fizician, informatician, inginer de sistem, economist, geograf, geolog, consultant management, farmacist, psiholog etc.

Artistice (A)

Tipul neconven ţ ional, sensibil, preferă mediile mai pu ţ in structurate, preferă activit ăţ ile în care se poate exprima creativ şi oferă posibilitatea de autoexpresie.

Designer în publicitate, de mod ă, de interioare, actor, arhitect, profesor de teatru, dans, jurnalist, fotograf, grafician, editor etc.

2 Se ocup ă cu cercetarea diferen ţ elor comportamentale ale diferitelor persoane sau a unor grupuri diferite de indivizi plasa ţ i în aceeaşi situaţ ie.

Sociale (S)

Tipul suportiv, responsabil, tendin ţ a de a se implica în activit ăţ i care necesit ă rela ţ ionare interpersonală, preferă activit ăţ i prin care poate îi poate ajuta pe ceilalţ i sa ‐şi rezolve diverse probleme, preocupat de starea celorlalţ i, sociabil.

Antrenor, profesor, psiholog, asistent medical, medic, poli ţist, coafor, asistent social, logoped etc.

Antreprenorial

Îi place să domine, are dorin ţă de putere şi statut social, se pricepe să vorbeasc ă, are energie, este entuziast, încreză tor în sine, conving ă tor.

Manager, publicitate, vânzător de automobile, agent de asigură ri, jurnalist, avocat, procuror, agent de turism, rela ţ ii cu publicul etc

Întreprinzător

(E)

Tipul de persoan ă cu iniţ iativă , preferă activit ăţ i în care are posibilitatea de coordonare a propriei activit ăţ i sau a altora.

Conven ţ ional

Este stabil, are respect fa ţă de lege, autorit ăţ i, îi displac muncile fizice, preferă activit ăţ ile bine definite, structurate, are autocontrol puternic, nu caut ă roluri de lider, vrea să ştie ce se a şteapt ă de la el.

Asistent administrativ, contabil, casier, operator calculator, analist financiar, secretar ă , bibliotecar, operator telefonie etc.

Tipul ordonat, sistematic, preferă activit ăţ i derulate întrun context bine definit

Un test românesc care evaluează interesele este Chestionarul de Evaluare a Intereselor (CEI), construit având la baz ă teoria lui Holland (itemii sunt grupa ţi în şase scale corespunz ă toare celor şase tipuri de interese). Testul poate fi folosit în domeniul consilierii şi orient ă rii în carieră , în domeniul psihologiei muncii, pe persoane cu vârsta cuprins ă între 16 şi 62 de ani, din popula ţ ie normal ă (non clinic ă) şi face parte din bateria integrată COGNITROM ASSESSMENT SYSTEM (CAS, CAS++, 2009).

Detalii suplimentare: www.cognitrom.ro

Un test adaptat pe popul ţia româneasc ă destinat evaluă rii intereselor este testul SDS, Self Directed Search), bazat pe tipologia Holland. Scopul principal: evaluarea în vederea consilierii profesionale.

Alt instrument este Chestionarul de Interese Vocationale Jackson (JVIS, Jackson Vocational Interest Survey). Profilul JVIS cuprinde 34 de scale de interese, care se împart în scale de Roluri de munc ă şi scale de Stiluri de munc ă . De asemenea, profilul JVIS calculează indici de similaritate cu un numar de 32 de clase, grupe ocupa ţ ionale şi 350 de profiluri ocupa ţ ionale, precum şi scoruri pe 10 teme ocupa ţ ionale generale. Profilul JVIS ofer ă si coresponden ţ a cu tipologia lui Holland.

Date suplimentare: www.testcentral.ro

Interesele se manifest ă prin comportamente de apropiere fa ță de anumite activit ăți și pot fi identificate atât pe baza unor inidcatori calitativi (de exemplu, tr ă irea emoșț ional ă resim țit ă de o persoană atunci când realizeaz ă o anumit ă activitate), cât și cantitativi (de exemplu, frecvenț a activit ăț ilor de acela și tip în care se angajează o persoană ), dup ă Miclea și Lemeni, 2004.

Indicatori calitativi

Indicatori cantitativi

Atenție focalizată pe activitate (concentrare

Frecvența crescută a activităților specifice

în timpul realizării activității)

domeniului de interes (realizare activității

Afectivitate pozitivă ce acompaniază

chisr și în timpul liber)

realizarea activității (plăcerea de a realiza o

Persistența în timp a preferinței pentru

anumită activitate)

anumite activități (manifestarea preferinței

pentru cel puțin 6 luni în ultima perioadă de

Menținerea unei tendințe de apropiere față

de activitate (dorința de a se reîntoarce la

timp

activitatea respectivă)

Intensitatea de manifestare (nivelul minim

de stimulare necesar pentru declanșarea

Implicare în realizarea activității (atitudine

activă în realizarea activității)

activității)

Persistența în activitate (cât timp continuă

să facă activitatea respectivă)

Caracteristici

personale

şi

domenii

ocupaţionale,

exemple

„Consiliere şi orientare”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2004)

(după

Lemeni,

G.,

Miclea,

M.,

Interese

Abilitati

Valori

Caracteristici de

Activitati si

personalitate

domenii

profesionale

Realiste Masini unelte, aer liber

Aptitudini mecanice, dexteritate, coordonare manuala si digitala

Traditie, realism,

Conformist, sincer, onest, supus, materialist, natural, consecvent, practic, modest, timid, stabil, econom

Operare cu echipamente, folosirea uneltelor, constructie, reparatie

Sofer, operator,

simt practic

     

masinist, fermier

Investigative Stiinta, teorii, idei, date

Aptitudini matematice, verbale, de analiza

Independenta, curiozitate, invatare, dezvoltare

Analist, precaut,

Munca de laborator, rezolvare de probleme abstracte, cercetare

critic, curios,

independent,

     

introvertit, metodic,

modest, precis,

 

rational, rezervat

Medic, chimist, matematician, biolog

Artistice Autoexprimare, arta

Aptitudini artistice,

Frumos,

Complex, dezordonat, emotional, expresiv, idealist, imaginativ, lipsit de abilitati practice, impulsiv, independent, intuitiv, nonconformist, original

Compozitie muzicala, scris, arta vizuala

expresivitate

originalitate,

 

artistica

independenta,

imaginatie

 

Muzician, poet,

sculptor, scriitor

Sociale Oameni, munca in echipa, servicii

Aptitudini verbale,

Cooperare, generozitate, servicii in favoarea celorlalti

Convingator, cooperant, prietenos, generos, saritor, idealist, centrat pe probleme, amabil, responsabil, sociabil, cu tact, intelegator

Predare, consiliere,

comunicare,

suport social

ascultare, intelegere

   

Profesor, consilier,

terapeut

Antreprenoriale Afaceri, politica, conducere, influenta

Aptitudini verbale, abilitatea de a-i motiva si directiona pe ceilalti

Asumarea riscului,

Curajos, ambitios, atrage atentia, dominant, energic, impulsiv, optimist, cauta placerea, popular, increzator in sine, sociabil, vorbaret

Vanzare,

statut, competitie

mnagement,

negociere

 

Manager, politician, agent de vanzari

Conventionale

Aptitudini matematice, aptitudini functionaresti, atentie la detalii

Orgnizare,

Conformist, constiincios, atent, conservator, inhibat, supus, ordonat, consecvent, eficient, practic, controlat, lipsit de imaginatie, eficient

Organizare, operare

Organizare, date

stabilitate, eficienta

pe computer,

aplicarea unor

proceduri

Scriitor, bibliotecar,

 

functionar

Valorile: constituie nucleul central al organizării atitudinilor (H. Newcomb, R. Turner, Converse), ele ghidează, orientează comportamentele şi le susţin. Unii cercetători le abordeză ca „realităţi psihologice naturale” care se asimileză în procesul dezvoltării (J. Piaget, L. Kohlberg), alţii consideră valorile drept „realităţi sociale externe” (Bandura, Sweder, Much) pe care copilul învaţă să şi le însuşească, le internalizeză prin procesul educativ şi prin comunicare.

Bibliografie

Antoci, D., „Raportul dintre aptitudinile pentru arta plastică şi cele generale în perioada de şcolaritate”, Teză de doctorat, 2006 Atkinson, R., L., Atkinson, R., C., Smith, E., E., Bem, D., J., „Introducere în psihologie”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2002 Benito, Y., „Copiii supradotaţi”, Ed. Polirom 2003 Clapar ède, E. „Comment diagnostiquer les aptitudes chez les écolier”, Paris, Flammarion, 1929 Graham, John, R., Naglieri, Jack., A., Weiner, Irving B., „Handbook of Psychology – Assessment Psychology”, by John Wiley&Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2003 Larousse – Marele dicţionar al psihologiei, Ed. Trei 2006 Lemeni, G., Miclea, M., „Consiliere şi orientare”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2004 Luca, A., „Particularităţi în evoluţia psihosocială a părinţilor adolescenţi şi optimizarea asistării lor sociale într-o perspectivă rogersiană, Lucrare de licenţă, Bucureşti, 1995 Mitrofan, N., „Note de curs – Psihodiagnoza aptitudinilor şi inteligenţei”, 2007 Reynolds, William, M., Miller, Gloria, E., Weiner, Irving B., „Handbook of Psychology – Educational Psychology”, by John Wiley&Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 2003 Roşca, Al., Zö rg ö , B., „Aptitudinile”, Ed. Ştiinţifică”, Bucureşti, 1972 Schaffer, H., R., „Introducere în psihologia copilului”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2007 Sidney, L., Pressey, F., Robinson, John, E., Horrocks, „Psychology in Education”, New-York, Harper & Row, 1959 Stănescu, M., L., „Instruirea diferenţiată a elevilor supradotaţi”, Ed. Polirom, 2002 Urbina, S., Testarea psihologică, Edit. Trei, 2009 Zisulescu, Ş., „Aptitudini şi talente”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971 Zlate, M., „Fundamentele psihologiei”, Ed. Universitară, 2006

Adrese web

http://www.cnaa.acad.md/

http://ro.wikipedia.org

15