CURSUL 1

APTITUINILE ȘI EVALUAREA LOR

1.1. Aptitudinile – delimitări conceptuale

“Aptus” în latină înseamnă apt pentru ceva. Ca și sinonime, mai regăsim noțiunile de
abilități și capacități.
Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, relativ stabile
ale persoanei, care condiționează realizarea cu randament a unei anumite activități
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Aptitudine). Unul din criteriile după care distingem o aptitudine
este efortul pe care îl depune o persoană într-o anumită activitate.
Aptitudinile au fost definite ca fiind dispoziţii naturale sau dobândite în efectuarea
anumitor acţiuni (Martin, 2007).
Aptitudinile nu pot fi explicate doar prin condiţii favorizante, subiective, ci se au în
vedere şi aspectele dobândite prin învăţare, prin exerciţiu. Cu alte cuvinte, aptitudinile au
diferite nivele de realizare. Ele sunt însușiri potențiale, care pot fi valorificate în condiții
favorabile. Dacă sunt dezvoltate și perfecționate, atunci, aplicate în situații reale, ele devin
eficiente, purtând denumirea de capacități ale persoanei.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Aptitudine).
Unele dicţionare de psihologie definesc aptitudinea ca fiind o condiţie sau grup de
caracteristici privite ca simptomatice pentru capacitatea unui individ de a câştiga prin
exerciţiu unele cunoştinţe, îndemânări sau grup de deprinderi (de exemplu, a vorbi o limbă,
a compune muzică, etc.).
Paul Popescu Neveanu (apud Martin, 2007) priveşte aptitudinea ca pe un aliaj al
ereditarului şi al dobânditului. Aptitudinea se întemeiază pe anumite premise native. Acelaşi
autor defineşte aptitudinile ca pe nişte sisteme operaţionale stabilizate, superior dezvoltate şi
de mare eficienţă.
Informațiile care urmează mai jos sunt preluate de pe
http://socioumane.ro/blog/mariusdrugas/files/2016/05/4.suport-de-curs-aptitudini.pdf. În ceea
ce privește raportul dintre înnăscut şi dobândit, sau a naturii şi originii aptitudinilor, studiile de
inginerie genetică subliniază pe de o parte prezenţa unor structuri ereditare energizante, iar pe
de altă parte intervenţia unor particularităţi dobândite prin învăţare, care au rolul de a facilita
sau nu manifestarea zestrei genetice. Aptitudinile sunt în cele mai multe situaţii un aliaj între
înnăscut şi dobândit, ele se sprijină pe acele predispoziţii native care au un caracter polivalent.
Acest raport este discutabil şi variabil de la o persoană la alta, de la un gen de activitate la altul.
Dezvoltarea superioară a aptitudinilor, cu alte cuvinte împlinirea acestora, este dependentă
aşadar pe de o parte de factorul ereditar, iar pe de altă parte de factorul mediu (educaţie), ce
presupune activarea predispoziţiilor native. Caracterul polivalent al acestora face posibilă
configurarea unor profiluri psihologice diferite, chiar în condiţiile existenţei unor asemănări
izbitoare, cum ar fi cazul gemenilor univitelini. În privinţa structurii şi relaţiilor dintre
aptitudini, părerile psihologilor sunt împărţite, mergându-se de la considerarea lor ca unităţi
independente, ce nu se influenţează reciproc, până la sublinierea prezenţei unei sinteze sau
existenţa unor relaţii compensatorii dintre acestea, existând activităţi în care au prioritate
aptitudinile generale sau activităţi în care prezenţa celor specifice, dezvoltate peste nivelul
mediu, este absolut obligatorie
Teplov (apud Martin, 2007) susţine că aptitudine poate deveni orice proces psihic care,
prin stereotipizare, prin exerciţiu, ajunge să se obiectiveze în personalitate.
La baza aptitudinilor stau predispozițiile pentru anumite activități. Predispozițiile sunt
înnăscute. Concursul unor factori biologici, psihologici, sociali și culturali pot transforma

1
predispozițiile în aptitudini și aptitudinile în capacități personale. O acțiune negativă a
condițiilor și cauzelor biologice, psihologice, de grup uman și culturale poate stopa devenirea
benefică a predispozițiilor sau chiar pot cauza destructurarea acestora. Aptitudinile sunt parțial
determinate de natură și parțial determinate de umanitate.
În funcție de gradul de dezvoltare și de complexitate aptitudinea poate evolua la forme
superioare. Prima formă superioară pe care o îmbracă aptitudinea este talentul. Talentul este
acea combinație a unor aptitudini care dă individului posibilitatea de a realiza o activitate într-
un mod nou, original, creator. Nivelul extrem al formelor de dezvoltare aptitudinală este geniul.
Geniul este o complexă sinteză de aptitudini ce realizează saltul de la condiția normalității la
condiția anormalității în activitate realizând ceea ce predecesorii nu putuseră realiza, adică noul
absolut. Geniul creează paradigme adică modele noi neexistente până la el în activitatea în
cauză (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aptitudine).

Conceptul de aptitudine implică 3 consecinţe:

1. Potenţialităţile unui subiect nu sunt dezvoltate la acelaşi nivel. Între ele pot să
existe relaţii compensatorii. Adică, deficitul unei aptitudini, poate fi contrabalansat de excesul
alteia.
2. Aptitudinea are un caracter diferenţial, deci diferenţiază oamenii prin nivelul
atins de fiecare individ.
3. Multe din aceste potenţialităţi sunt relativ stabile şi tind să persiste pe o perioadă
îndelungată.
La nivelul personalităţii, aptitudinile constituie latura instrumental-operaţională
a acesteia.
Din punctul de vedere al compoziției sale, o aptitudine cuprinde următoarele elemente
(http://socioumane.ro/blog/mariusdrugas/files/2016/05/4.suport-de-curs-aptitudini.pdf):
 veriga informaţională - implică reprezentări, noţiuni, judecăţi despre un domeniu al
activităţii;
 veriga procesual-operatorie - exprimă setul de operatori ce se aplică elementelor
informaţionale;
 veriga executivă - include acţiuni şi procedee mentale şi motorii;
 veriga dinamogenă - este reprezentată de motivaţie şi afectivitate;
 veriga de reglare, de selectare şi orientare valorică, coordonare, optimizare,
perfecţionare.

1.2. Clasificarea aptitudinilor

Cea mai generală clasificare împarte aptitudinile în generale şi specifice.

a) Aptitudini generale, care sunt cele care participă şi ajută la desfăşurarea cu succes a mai
multor forme de activitate. (Exemplu: inteligenţa, spiritul de observaţie)
b) Aptitudini speciale, care sunt necesare pentru desfăşurarea unei anumite forme de activitate.
(Exemplu: aptitudinea pedagogică, aptitudini sportive, aptitudini tehnice)
În tratatarea problemelor teoretice ale aptitudinilor, Martin (2007) face o referire la
teoria factorială a lui Spearman şi, în general, la factorii puşi în evidenţă printr-un astfel de
procedeu statistic, unde ei au fost de la început asimilaţi aptitudinilor. Potrivit lui Spearman,
toate actvităţile intelectuale implică un factor general („g”) şi numeroşi factori care sunt
specifici unei singure activităţi. Ulterior, Spearman s-a supus evidenţei şi a recunoscut existenţa
unor factori de grup care ar sigura succesul în anumite domenii: mecanic, lingvistic. Acestei
direcţii care limitează aptitudinile la un număr restrâns şi pe care odată cu Anastasi (1976) am
numit-o direcţie convergentă, am mai putea include clasificarea ierarhică a inteligenţei

2
susţinută de psihologii englezi Burt (1949) şi Vernon (1960). Lor li s-a alăturat psihologul
american Humphreys (1962). În acest model, în vârful ierarhiei, este situat factorul intelectual
general „g” al lui Spearman. La un nivel imediat inferior se află doi factori majori de grup:
verbal-educaţional (v:ed) şi practic-mecanic (k:m), care corespund aptidudinilor cu acelaşi
nume. La un nivel următor se situează factorii minori de grup, adică aptitudinile verbală şi
numerică (înglobate în factorul major de grup verbal-educaţional) şi aptitudinile informaţie
mecanică, spaţială şi aptitudine manuală (subordonate factorului major de grup spaţial-
mecanic). Fiecare din factorii minori de grup (aptitudini) se subdivide în factori specifici.

Factorul general (g)

Include:

Factori majori de grup: Factori majori de grup:

verbal-educațional practic-mecanic
Includ: Includ:

Factori Factori Factori Factori Factori

minori de minori de minori de minori de minori de
grup: grup: grup: grup: grup:
aptitudine aptitudinea aptitudinea aptitudinea aptitudinea
a verbala numerică mecanică spațială manuală

O altă clasificare vorbeşte despre aptitudini simple şi complexe. Aptitudinile simple

condiţionează succesul în activităţi de complexitate redusă, în meserii simple. Rădulescu
(2013) subliniază că aptitudinile simple se referă la o serie de însuşiri dezvoltate peste medie,
care permit desfăşurarea cu un randament sporit a unor activităţi. (Exemplu: acuitatea vizuală,
discriminarea culorilor etc.). Aptitudinile complexe rezultă din îmbinarea şi organizarea
specifică a unor aptitudini simple şi nu doar din însumarea acestora. (Exemplu: aptitudini
artistice)
Din acest punct de vedere sunt împărţite în:
 aptitudini senzorio-motorii (simple);
 aptitudini intelectuale (complexe).
După domeniul de exercitare distingem:
 aptitudini ştiinţifice;
 aptitudini tehnice;
 aptitudini artistice;
 aptitudini manageriale;
 aptitudini sportive, etc.
Aptitudinile ştiinţifice reprezintă categoria cea mai înaltă de aptitudini. Ele sunt cele
mai complexe, datorită complexităţii proceselor şi operaţiilor intelectuale care intervin în
calitate de componente.
Aptitudinile tehnice au 2 componente: gândirea tehnică şi aptitudinea spaţială.
Gândirea tehnică poate fi abordată din perspectiva rezolvării problemelor tehnice, ca
un proces. Ea este o cunoaştere generalizată şi mijlocită a realităţii ce permite desprinderea
relaţiilor esenţiale, generale şi necesare dintre diversele componente tehnice, facilitând
înţelegerea funcţionării sistemelor tehnice.
Particularităţile gândirii tehnice sunt:
 nedeterminarea domeniului de căutare;
 implică mai multe posibilităţi de soluţionare a problemelor tehnice, pe căi

3
diferite;
 are trei componente structurale: noţiuni (operează cu concepte, clasifică,
abstractizează, generalizează), imagini (figuri implicate în citirea desenelor tehnice şi în
descifrarea schemelor), acţiuni (prin care se duce la bun sfârşit rezolvarea problemelor tehnice).
Aptitudinea spaţială se referă la capacitatea de a opera în spaţiu, de a înţelege
modificările pe care un corp le poate înregistra prin mişcarea sau rotirea sa în spaţiu, în absenţa
perceperii directe a acestor modificări.
Aptitudinea şcolară este definită de Tiberiu Kulcsar (apud Martin, 2007) drept un
ansamblu de însuşiri care asigură asimilarea cu succes a programei şcolare. Aceasta are un
caracter compozit, incluzând, pe lângă inteligenţă şi gândire, şi aspecte motivaţionale.
Dintre aptitudinile artistice amintim: aptitudinile implicate în artele spaţiului – pictura,
sculptura, gravura; şi în artele timpului (teatru, muzică, coregrafie, literatură, cinematografie).
Aptitudinile sportive sunt clasificate de T. Kelley (apud Martin, 2007) după următoarele
criterii:
 după abilităţile de operare cu relaţii spaţiale;
 după abilităţile de operare în plan mental;
 după abilităţile de operare cu relaţii numerice;
 în funcţie de memorie;
 în funcţie de tempoul mişcărilor şi al percepţiilor.
Revers (apud Martin, 2007) clasifică aptitudinile după formele în care se manifestă
înzestrările native distingând:
 aptitudini reproductive;
 aptitudini aplicative;
 aptitudini interpretative;
 aptitudini productive;
 aptitudinea şcolară.

DE REȚINUT. Aptitudinile pot fi clasificate pe diferite criterii, dar fiecare dintre ele
țintește către o anumită capacitate a individului. Sinteza de mai jos prezintă câteva descrieri
operaționale ale aspectelor care sunt evaluate în anumite aptitudini, astfel:

capacitatea unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anu-

Aptitudine
mit domeniu.
Aptitudinea de per- capacitatea de percepere a constanţei formei şi a detaliilor obiectelor şi
cepţie a formei de discriminare figură-fond.
se referă la capacitățile necesare pentru reuşita în activităţi din dome-
Aptitudini artistice
niul artistic, precum: desen, muzică, pictură, grafică etc.
capacitatea de detecție fină a sunetelor; capacitatea de a procesa in-
Aptitudini auditive
formația auditivă, inclusiv vorbirea.
Aptitudini cognitive reprezintă capacităţile individului implicate în prelucrarea informaţiei.
se referă la capacităţile fizice care permit obţinerea succesului în dome-
Aptitudini fizice
nii care necesită forţă, rezistenţă fizică şi flexibilitatea corpului.

4
 aptitudini care permit obţinerea de performanţe superioare în mai multe
Aptitudini generale
domenii.
capacitatea de detecție și discriminare fină între cele patru gusturi fun-
Aptitudini gustative
damentale: acru, amar, dulce și sărat.
sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea, timbrul sunetelor
Aptitudini muzicale
şi la pattern-urile muzicale.
Aptitudini olfactive capacitatea de detecție fină a mirosurilor.
se referă la capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale şi de a
Aptitudini sociale
utiliza reguli sociale pentru menţinerea relaţiilor.
aptitudinile care permit obţinerea de performanţe superioare într-un
Aptitudini speciale
număr mai restrâns de domenii.
Aptitudini vizuale acuitatea vizuală, detecția culorilor și adâncimea percepției.

În ceea ce privește abilitățile, testele evaluează aspecte precum:

set de cunoștințe declarative și procedurale care reflectă potențialul unei

Abilitate
persoane de a învăța și obține performanță într-un anumit domeniu.
Abilitatea de con- capacitatea de a organiza, coordona, monitoriza și ghida alte persoane în
ducere realizarea unei activități și atingerea unui scop comun.
Abilitatea de
relaționare interper- abilitatea de a interacţiona și de a lucra împreună cu alte persoane.
sonală
Abilitatea generală capacitatea de a dobândi, organiza și utiliza noi cunoștințe, atât în activi-
de învăţare tățile școlare, cât și în activitățile din timpul liber.
capacitatea de a realiza rapid și corect calcule numerice simple (adunare,
Abilitatea numerică scădere, înmulțire, împărțire); capacitatea de a analiza o problemă/sarcină
și de a utiliza metoda potrivită pentru rezolvarea ei.
capacitatea de a reţine şi utiliza conținuturi mintale spațiale care pot fi
prezentate atât în plan, cât și în spațiu (reprezentări ale unor figuri geome-
Abilitatea spaţială
trice sau structuri întâlnite în viața de zi cu zi, cum ar fi de exemplu: interi-
orul unei clădiri, o hartă etc.)
capacitatea de a utiliza adecvat cuvintele și regulile gramaticale, și de a
Abilitatea verbală
înțelege textele citite.

5
Abilităţi de
procesare a in- aptitudini concrete vizând strângerea şi analiza informaţiilor din mediu.
formaţiilor
strategii şi proceduri de acţiune implicate în rezolvarea problemelor de car-
Abilităţi decizionale
ieră şi în selectarea alternativei optime.
capacitatea de a opera cu detalii verbale și numerice din baze de date și
Abilităţi
materiale scrise; modul în care sunt urmate și respectate anumite reguli în
funcţionăreşti
organizarea și realizarea unor astfel de activități.
Abilităţi motorii abilităţi care permit copilului explorarea şi manipularea mediului.
abilităţi mediate de grupurile mici de muşchi ai mâinilor, feţei şi ochilor
Abilităţi motorii fine
utilizate în activităţi cum ar fi scrisul, desenatul, etc.
abilităţi mediate de grupurile mari de muşchi, ele permit copiilor să real-
Abilităţi motorii izeze diferite activităţi care presupun abilităţi motorii de bază, cum ar fi
grosiere abilitatea de a urca şi de a coborî scările, a porni, a se întoarce şi a se opri
în timp ce fuge, a sări în două picioare şi într-un picior etc.
abilităţi dobândite în cadrul unor activităţi specifice (o sarcină şcolară, un
Abilităţile trans-
proiect, o activitate sportivă), care pot fi utilizate şi în realizarea altor
ferabile
sarcini şi activităţi.

1.3. Clasificarea testelor pentru aptitudini

Principalele categorii de teste de aptitudini vizează umătoarele categorii:

1. Testele de atenție
2. Testele senzorio-motorii
3. Testele de dexteritate
4. Teste pentru măsurarea aptitudinilor multiple
Le vom descrie pe fiecare în parte.

1. TESTELE DE ATENŢIE

Atenţia este unul din procesele psihice cele mai solicitate în desfăşurarea activităţilor
umane, indiferent de gradul lor de complexitate. Orice profesiune care implică un anumit
potenţial de risc nu poate să facă abstracţie de importanţa atenţiei sub diversele sale calităţi.
Dintre probele de atenţie enumerăm:
1. proba Toulouse-Pieron;
2. proba Praga;
3. proba Kraepelin,
4. proba AD (romb).
Aceste probe vizează capacitatea de concentrare, distributivitatea sau comutativitatea
atenţiei.

6
 Este totuşi un fapt ştiut că testele de atenţie nu corelează între ele. Atenţia este
descompusă într-o multitudine de caracteristici care ţin de specificul activităţii. Ea are rolul de
a favoriza şi facilita activitatea (Zlate, 2000, apud Martin, 2007).
În continuare vom prezenta specificul probelor de atenţie mai sus menţionate.

Proba Toulouse-Pieron

Proba Toulouse-Pieron
este o probă de baraj, care se
aplică individual sau în grup. Ea
conţine imagini geometrice care
urmează să fie bifate de către
subiecţi.
Scopul probei este
cercetarea nivelului concentrării
atenţiei şi comutării atenţiei,
rapidităţii şi preciziei reacţiilor
subiecţilor.
Materialul probei constă
în 200 de imagini geometrice şi
3 sau 4 figuri – desene aşezate
deasupra câmpului vizual
perceptiv. Testul este compus
dintr-o succesiune de rânduri.
Fiecare rând conţine 8 categorii
de figuri, şi din fiecare categorie
sunt câte 5 figuri într-un rând.
Timpul limită de executare a
sarcinii este de 10 minute.
Primul rând din jocul foii de
răspuns se face de exerciţiu, sub
îndrumarea psihologului şi fără
limită de timp.
Sarcina de lucru: li se
propune subiecţilor să bifeze, în
foaia de răspuns a testului, cu o
linie, numai cele 3 sau 4 desene aşezate deasupra câmpului vizual perceptiv efectiv de lucrat.
Posibila fatigabilitate se reflectă în scăderea ritmului de realizare a sarcinii şi sporirea greşelilor.
Parametrii urmăriţi sunt:
 viteza – total semne corect barate împărţit la 10;
 exactitatea – se calculează după formula TB – (E + O) ,
TB
unde:
TB = total semne posibil corecte pentru cât a lucrat subiectul;
E = semne barate greşit; O = semne corecte omise.

7
 Scorurile obţinute se raportează la următorul barem orientativ

Proba Praga

Testul Praga este un test de atenţie distributivă. El se aplică subiecţilor de 13 ani până
la adulţi.
Materialul testului: Fiecare subiect va avea în faţă 2 pagini. Pagina din stânga are câteva
numere imprimate cu caractere groase, aşezate în pătrate. Fiecare din aceste numere este însoţit
de un alt număr, mai mic, care este aşezat în colţul din dreapta jos al fiecărui pătrat. Pagina din
dreapta are 4 coloane şi, în fiecare coloană, sunt scrise nişte numere, în dreptul fiecăruia
aflându-se un loc liber.
Sarcina de lucru: subiectul trebuie să privească primul număr din coloana paginii din
dreapta, căutându-l printre numerele cu caractere groase care se află pe pagina din stânga. Odată
identificat, subiectul trebuie să observe ce număr se află în colţul din dreapta jos al pătratului.
Acest număr va fi notat în spaţiul liber din prima coloană, în dreptul numărului căutat. Apoi se
trece la al doilea număr şi aşa mai departe.
Timp de lucru: 4 etape a câte 4 minute fiecare, cu o pauză de 1 minut după fiecare etapă.
Subiecţii încercuiesc ultimul număr la care au ajuns
În afară de atenţia distributivă, testul ajută şi la măsurarea rezistenţei la oboseala
psihică, prin compararea randamentelor obţinute în cele 4 etape.
Parametrii urmăriţi: corecte = total numere – erori (minus)

8
Valorile obţinute se raportează la un barem orientativ:

9
 Proba Kraepelin

Proba Kraepelin este o probă de calcul, care se aplică individual sau în grup.

Materialul testului: fiecare subiect primeşte o foaie care conţine şiruri de cifre.
Sarcina de lucru este de a lua perechi de cifre (prima cu a doua, a doua cu a treia, etc.)
şi de a face calculul aritmetic după următoarea regulă: dacă a doua cifră este mai mică decât
prima, se face scădere. Dacă a doua cifră este mai mare decât prima se face adunare.
Valoare diagnostică: capacitatea de concentrare a atenţiei şi capacitatea de învăţare şi
memorare.
Parametrii urmăriţi:
 viteza: total numere corecte împărţite la zece
 exactitatea: calculată după formula: TB – (O + E),
TB
unde:
TB = total perechi de numere posibil corecte pentru cât a lucrat subiectul;
O = perechi de numere omise din calcul;
E = perechi de numere greşit calculate.

10
 Timpul de execuţie este de 10 minute.
Rezultatele obţinute se raportează la un barem orientativ.

Proba AD (romb)

Este o probă individuală sau de grup care măsoară capacitatea de distribuţie şi

mobilitate a atenţiei.
Materialul testului: fiecare subiect primeşte o foaie care are grupate, sub forma unui
romb, numere de mărimi diferite, împrăştiate de la 1 la 70, din care lipsesc însă 10 numere. Pe
foaia de răspuns se află un tabel în care cele 70 de numere sunt grupate în 10 intervale a câte 7
numere, fiecare interval având câte o căsuţă goală.
Sarcina de lucru este de a lua fiecare interval din tabel şi de a căuta cu privirea pe foaia
de test toate numerele din interval, descoperind astfel ce număr lipseşte. Din fiecare interval nu
lipseşte decât un singur număr. Numărul respectiv va fi scris în căsuţa goală din dreapta
intervalului cu care se lucrează.
Parametrii următiţi: corecte = total numere lipsă găsite corect.
Timpul de execuţie – 7 minute.

Rezultatele obţinute se raportează la un etalon orientativ.

11
 2. TESTELE SENZORIO-MOTORII

Investighează aptitudinile senzorio-motorii. Termeni ca perceptiv-motor sau

psihomotricitate au un conţinut asemănător.
Senzorio-motricitatea implică, întotdeauna o latură perceptivă şi una motorie (Pitariu,
1978, apud Martin, 2007).
Probele care testează psihomotricitatea presupun, în general, o sarcină standardizată,
care solicită subiectului unele activităţi musculare ce sunt măsurate. Testele senzorio-motorii
măsoară deci, aptitudinile musculare sau dexteritatea, îndemânarea, coordonarea ochi-mână,
etc.
Un exemplu de astfel de probă este Wide Range Assessment of Visual Motor Abilities
(WRAVMA), test destinat intervalului de vârstă 3-17 ani. Se aplică individual, cu timp de
aplicare între 4 şi 10 minute pentru fiecare subtest.
Are 3 subteste:
 mişcări fine (fixarea unor cuie în lăcaşurile lor);
 abilităţi vizual-spaţiale (test de îmbinare);
 abilităţi vizual-motorii (test de desen).
Aptitudinile senzorio-motorii sunt solicitate de o serie de profesiuni cum sunt cele din
domeniul transporturilor terestre, aeriene sau navale sau cele din domeniul industrial (lăcătuşi,
sudori, electricieni, finisori, etc.).

3. TESTELE DE DEXTERITATE

Vizează precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa şi ritmul execuţiei (Martin, 2007)

Sinusoida Bonnardel

Este utilizată în selecţia şi orientarea către toate activităţile care solicită mişcări precise
ale celor 2 mâini.
Permite observaţii asupra unor indici comportamentali privind: răbdarea, perseverenţa,
emotivitatea, etc.
Dispozitivul este format dintr-o placă metalică în care este practicat un traseu
sinusoidal. Sub sinusoidă se află un disc electroizolat, prevăzut cu 2 pinteni metalici. Prin
rotirea succesivă, cu ambele măini, a discului, subiectul trebuie să-l conducă de la un capăt la
celălalt al traseului sinusoid. Subiectul nu trebuie să atingă marginile sinusoidei cu cei 2 pinteni
metalici. Acest fapt este considerat eroare şi este semnalat acustic. Traseul se parcurge de 3 ori.
Perfomanţa (timpul de execuţie şi numărul de erori) se înregistrează de către un contor
electronic, cuplat la dispozitiv.
Pentru interpretare se utilizează media pe cele 3 administrări a timpului de execuţie şi
a numărului de greşeli.

Proba de coordonare manuală

Este o probă de disociere manuală, cunoscută în ţara noastră sub denumirea DM1.
Dispozitivul este format dintr-un cadru care poate fi deplasat înainte-înapoi şi stânga-
dreapta, prin rotirea, în sensul acelor de ceas şi invers, a 2 manivele. Fixat de cadru este un ac
metalic care poate fi deplasat de-a lungul unui traseu electroizolat, pe o placă metalică fixă.

12
 Proba constă în manevrarea cu ajutorul manivelelor a acului metalic de-a lungul
traseului, format din 4 porţiuni lineare şi de o porţiune circulară cu rază variabilă.
Performanţa este dată de numărul de greşeli (atingerea plăcii metalice), de timpul de
parcurgere a traseului şi durata medie a erorii.
Parametrii vizaţi sunt perseverenţa, stabilitatea emoţională, planificarea activităţii.

4. TESTE PENTRU MĂSURAREA APTITUDINILOR MULTIPLE

În cele mai multe cazuri, testele de aptitudini sunt încorporate în baterii cu variate
destinaţii (Martin, 2007).

Testul pentru aptitudini diferenţiale (The Differential Aptitude Test – DAT)

Istoric. A fost publicat prima dată în 1947, cu intenţia de a fi utilizat în acţiunile de

ghidare educaţională şi vocaţională a elevilor din clasele VIII-XII. Ulterior, a fost folosit în
activităţile de consiliere a tinerilor adulţi şi de selecţie a angajaţilor. A suferit revizii periodice
(1966, 1974, 1982, 1984).
Obiective – consilierea vocaţională a elevilor.
Conţinut – bateria cuprinde 8 teste independente (Mitrofan, 2005, p.216):
1. Raţionamentul verbal – conţine analogii verbale şi măsoară abilitatea de a
raţiona cu cuvinte şi de a înţelege idei exprimate în cuvinte.
Exemplu de item: alege perechea de cuvinte ce se potriveşte pentru completarea
locurilor goale din propoziţia: _____ este pentru ochi, aşa cum sunetul este pentru _____.
A. vederea – auz D. irisul – canalul cohlear
B. retina – lobul urechii E. vederea - ureche
C. lumina – ureche
2. Abilitatea numerică – include probleme de calcul şi măsoară deprinderile
bazale pentru aritmetică şi algebră.
Exemplu de item: alege răspunsul corect pentru ecuaţia 6 (– 4) (+5) = ?
A = 10; B = 120; C = – 120; D = 6; E = nici unul.
3. Raţionament abstract – conţine serii de desene abstracte şi măsoară
raţionamentul nonverbal, atenţia acordată detaliilor, precum şi gândirea relaţională.
Exemplu de item: cele 4 figuri din rândul din stânga alcătuiesc o serie ce se bazează pe
o anumită regulă. Găsiţi care dintre figurile din dreapta ar continua logic această serie.

A B C D
4. Viteza şi acurateţea activităţii funcţionăreşti – conţine combinaţii de litere şi
numere şi măsoară viteza şi acurateţea comparării seriilor de litere şi a seriilor de numere.
Exemplu de item: în fiecare dintre seriile de mai jos, una din combinaţii este subliniată.
Marcaţi aceeaşi combinaţie pe foaia de răspuns:
a) AB Ab AA BA Bb
Ab Bb AA BA AB
b) 5m 5M M5 Mm m5
M5 m5 Mm 5m 5M
5. Raţionamentul mecanic – conţine diferite imagini cu instrumente, pârghii, etc.
şi măsoară înţelegerea principiilor mecanice şi a unor legi din fizică.
Exemplu de item: pentru care dintre cele 2 figuri, A şi B, este necesară o mai mare forţă
pentru ridicarea unei greutăţi? Dacă sunt egale, marcaţi litera C.

13
 A C B
6. Relaţii spaţiale – conţine imagini ale unor figuri desfăşurate şi măsoară abilitatea de a
determina forma, dimensiunea şi orientarea unui obiect în raport cu o anumită structură.
Exemplu de item: care dintre figurile din dreapta pot fi realizate, dacă ne folosim de
figura desfăşurată din stânga? Părţile care se văd sunt părţile exterioare ale figuri.

7. Ortografierea – conţine cuvinte corecte şi incorecte şi măsoară abilitatea de a

recunoaşte greşelile de ortografiere.
Exemplu de item: marcaţi dacă fiecare dintre cuvintele de mai jos este scris corect sau
nu (C = corect, I = incorect)
1. exclusivist C I
2. drăgălişenie C I
3. bicisnik C I
4. fluerătură C I
5. escursie C I
8. Utilizarea limbajului – conţine mai multe propoziţii şi măsoară abilitatea de a
identifica erorile ce le conţin privind diferite reguli gramaticale.
Exemplu de item: specificaţi care parte a propoziţiei conţine erori gramaticale. Scrieţi
pe foaia de răspuns litera corespunzătoare. Dacă nu găsiţi nici o eroare, scrieţi litera N pe foaia
de răspuns.
A
Deşi am venit mai devreme acasă,/
B
nu-am reuşit să fac mare lucru/
C
şi am amânat treburile pentru ziua următoare.

Fiecare dintre cele 8 teste trebuie să fie un test independent, deoarece sunt situaţii în
care bateria poate fi aplicată parţial.
Administrare şi scorare. Pentru fiecare dintre teste sunt necesare în medie, între 6 şi 30
de minute, astfel:
1. raţionament verbal – 30 minute
2. abilitate numerică – 30 minute
3. raţionament abstract – 25 minute
4. viteza şi acurateţea activităţii funcţionăreşti – 6 minute
5. raţionament mecanic – 30 minute
6. relaţii spaţiale – 30 minute
7. ortografierea – 15 minute
8. utilizarea limbajului – 20 minute.

14
 Pentru fiecare test în parte se obţine cu scor separat ce poate fi transformat în centile.
În final, se poate trasa un profil pentru întreaga baterie.

Bateria generală de teste de aptitudini (General Aptitude Test Batery – GATB)

Istoric. Este considerată unul dintre cele mai moderne instrumente folosite pentru
prognozarea performanţei în muncă (Mitrofan, 2005, p.225). A fost creată în anii '40 de către
un grup de experţi în probleme de psihologie industrială şi managerială. A suferit periodic
revizuiri şi modernizări.
Obiective. Scopul principal este de a identifica aptitudinile profesionale.
Conţinut. Întreaga baterie conţine 12 teste cu timp impus, care măsoară 9 aptitudini, şi
anume:
1. Abilitatea de învăţare generală (inteligenţa sau factorul G) – se bazează pe
scorurile la 3 teste: Vocabular, Raţionament aritmetic şi Spaţiu tridimensional, care măsoară
înţelegerea instrucţiunilor şi principiilor, raţionamentul şi judecata.
2. Aptitudinea verbală (V) – derivată din testul de Vocabular, solicită subiectului
să indice care dintre cele 2 cuvinte ce alcătuiesc un set au acelaşi înţeles sau sunt opuse.
3. Aptitudinea numerică (N) – se bazează pe scorurile la 2 teste (Calcul şi
Raţionament aritmetic), ce cuprind sarcini vizând operaţiile aritmetice.
4. Aptitudinea spaţială (S) – este măsurată de testul Spaţiu tridimensional şi
constă în abilitatea de a vizualiza şi manipula mental diferite forme geometrice.
5. Percepţia formei (P) – desemnează abilitatea de a percepe detaliile, abilitatea
de a discrimina mici diferenţe privind formele, umbrele, lungimile şi lăţimile. Această
aptitudine este măsurată de testele Potrivirea formelor şi Potrivirea instrumentelor, ambele
solicitând subiecţii să potrivească desene identice.
6. Percepţia funcţionarului (Q) – se referă la atenţia acordată detaliilor
materialului scris şi ale celui întabelat, evitarea erorilor în calculul aritmetic, precum şi la
abilitatea de a corecta cuvinte şi numere. Această aptitudine este măsurată de testul
Compararea numelui, ce prezintă ca sarcină potrivirea numelui sub presiunea timpului.
7. Coordonarea motorie (K) – se referă la abilitatea de a face rapid mişcări precise
ce precupun coordonarea ochi-mână. K este măsurată cu ajutorul testului Realizarea punctelor.
8. Dexteritatea digitală (F) – se referă la abilitatea de a manipula rapid obiecte
mici cu ajutorul degetelor. Această aptitudine este măsurată cu ajutorul testelor Asamblarea şi
Dezasamblarea, ambele presupunând dexteritatea de a opera practic cu şaibe şi nituri.
9. Dexteritatea manuală (M) – sau abilitatea de a lucra cu mâinile este măsurată
de testele Plasarea şi Întoarcerea, ambele solicitând subiecţilor să transfere şi să replaseze
cuiele de lemn dintr-o bucată de scândură prevăzută cu găuri.
4 din cele 12 teste presupun utilizarea unor materiale sau aparate simple, celelalte 8
sunt teste de tip creion-hârtie.
Cele 9 aptitudini intră în structura a 3 aptitudini compozite:
1. aptitudinea cognitivă (factorii G, V, N);
2. aptitudinea perceptuală (factorii S, P, Q);
3. aptitudinea psihomotorie (factorii K, F, M).
Administrare şi scorare. Bateria poate fi aplicată în întregime, fiind necesare 2 ore şi ½,
sau parţial, cuprinzând teste selectate pentru un anumit domeniu de activitate.Scorurile obţinute
sunt convertite în scoruri standard cu media 100 şi abatere standard – 20.

15
 Aptitudini mentale primare (Mental Primary Abilities - PMA)

Istoric. Bateria a fost publicată în 1947 în SUA sub semnătura autorilor L.L. Thurstone
şi T.G. Thurstone. A suferit revizuiri în 1949, 1958, 1964, 1991 (Mitrofan, 2005, p.230).
Obiective. Bateria se adresează subiecţilor între 11 şi 17 ani şi evaluează 5 factori de
inteligenţă umană.
Conţinut. Bateria cuprinde 5 subteste:
1. Semnificaţia verbală (V) – presupune înţelegerea ideilor exprimate prin
cuvinte. Ea este utilizată în întreaga activitate în care informaţia este obţinută prin lectură sau
prin audierea cuvintelor. Semnificaţia verbală este măsurată prin intermediul itemilor de tipul
sinonimelor.
2. Aptitudinea spaţială (S) – aptitudinea de a reprezenta obiectele în 2 sau 3
dimensiuni. Subiectul trebuie să-şi imagineze cum va apărea un obiect sau un desen în
momentul în care începe să se mişte cu o rotaţie şi să sesizeze relaţiile spaţiale ale unui
aranjament de obiecte.
3. Raţionament (R) – măsoară aptitudinea de a rezolva probleme logice.
4. Aptitudinea numerică (N) – capacitatea de a lucra cu cifrele, de a rezolva rapid
şi corect probleme simple.
5. Fluiditatea verbală (W) – aptitudinea de a furniza cuvinte cu uşurinţă.
Administrare şi scorare. Bateria se poate administra individual sau colectiv, dar nu în
grupuri mai mari de 30 de subiecţi. Timpul total de aplicare variază de la 40 la 50 de minute.
Timpul de muncă efectiv este de 26 de minute. Timpul acordat fiecărui subtest trebuie respectat
cu stricteţe: V – 4 minute, S – 5 minute, R – 6 minute, N – 6 minute, W – 5 minute. Toate aceste
durate sunt indicate în caietul de răspuns, astfel încât subiecţii să ştie ce timp au la dispoziţie.

BIBLIOGRAFIE

1. Mitrofan, N.; Mitrofan, L. (2005), Testarea psihologică. Inteligenţa şi aptitudinile, Iaşi:

Ed. Polirom
2. Martin, N. (2007), Psihodiagnosticul aptitudinilor şi al inteligenţei, Constanţa: Ed.
Ovidius University Press
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Aptitudine
4. Anastasi, A., 1976 – Psychological testing, Mac Millian Publish, Co. Inc., New York.
5. Anastasi, A., 1979 – Field of applied psychology, sec. ed. Mc. Graw-Hill Company.
6. http://www.infogates.ro/sistemul_de_personalitate/clasificare.html
7. http://socioumane.ro/blog/mariusdrugas/files/2016/05/4.suport-de-curs-aptitudini.pdf
8.

16