Apar în acelaşi capitol doi termeni-cheie: 

conţinut manifest (imaginile, sunetele care compun visul; ceea ce ne amintim din vis)
şi conţinutul latent (gândurile ascunse din inconştient şi care reies prin asociere liberă
de cuvinte).
Pornind de la transformarea conţinutului latent în conţinut manifest sau „travaliul
visului”(Traumarbeit),
Freud clasifică visele în trei mari categorii: 
vise cu sens şi inteligibile, 
vise cu sens dar neinteligibile şi 
vise fără sens şi neinteligibile. În spatele fiecărui vis se află o dorinţă refulată. De
aceea şi clasificarea viselor ascunde dependenţa de tipul dorinţelor care au stat la baza
visului. Dacă în  prima categorie sunt incluse visele infantile, este de înţeles de ce
acestea sunt uşor de descifrat, dorinţele copiilor fiind „simple şi nedeghizate”, legate în
general de anumite obiceiuri alimentare sau obiecte refuzate lor în ziua precedentă
visării. (p27) Se întâlnesc şi la adulţi uneori, iar Freud le numeşte „vise de
comoditate”. Visele cu sens, dar neinteligibile sunt coerente, dar nu le găsim un loc în
viaţa noastră psihică, în vreme ce visele fără sens şi neinteligibile sunt cele mai
provocatoare prin aspectul lor incoerent şi absurd. De acestea din urmă se preocupă
psihanaliza. După atitudinea faţă de dorinţe, visele sunt: vise care exprimă nedeghizat o
dorinţă nerefulată (visele infantile), visele care exprimă deghizat o dorinţă refulată şi
vise care exprimă o dorinţă refulată, dar nedeghizată suficient.

Travaliul visului este reprezentat de mai multe procedee: condensarea, dramatizarea,

deplasarea, comprimarea de imagini si simboluri, de cele mai multe ori ironice sau
absurde. Prin condensare apar persoane colective şi mixte, fantasmagorice, acest
procedeu fiind considerat cel mai important pentru travaliul oniric.

Conţinutul visului pare că se leagă de orice trivialitate a zilei, de care ne amintim cu

greu, dar analiza depistează de obicei evenimentul important dintre impresiile
insignifiante. Părintele psihanalizei susţine că travaliul visului alege elementele
semnificative şi de detaliu pe care le amestecă, le prelucrează într-un anumit fel,
pentru a evidenţia o dorinţă refulată. Rolul travaliului oniric este acela de a deforma
visul pentru a ascunde gandurile, astfel analiza visului este extrem de importantă în
cazul persoanelor cu diverse boli psihice care se pot ameliora odată cu recunoaşterea
şi acceptarea ideilor angoasante sau obsesive. Uneori însă travaliul visului eşuează,
lucru de care Freud nu se preocupă decât sumar, spre finalul capitolul XI, dar care a
fost descris de Jean-Pierre Chartier. [5]
Capitolul X este dedicat instanţelor psihice ”formatoare de ganduri” pe care Freud le
consideră componente ale psihicului uman. O instanţă este conştientă, cealaltă
inconştientă, între cele două existând un mecanism de cenzură care lasă să treacă doar
ceea ce este agreabil şi conform cu normele sociale şi culturale. Ceea ce este reţinut
devine refulat, iar în starea de somn, atunci cand cenzura slăbeşte, ajunge în conştient
cu modificări. Schema refularea-slăbirea cenzurii şi formaţiunea de compromis stă la
baza visului.
Visul devine spre final „gardianul somnului”, este, în opinia lui Freud, cel
care  „potoleşte tulburările” şi trezeşte visătorul atunci când situaţia se precipită.
(p.61) Stimulii exteriori influenţează de asemenea produsul oniric. Această ipoteză a
fost confirmată şi de cercetările efectuate de către Dement şi Wolpert. [6]
*
Teoria psihanalitică a lui Freud se bazează pe ideea că cea mai puternică motivaţie
umană este sexul. Organele genitale au cele mai diverse simboluri în vis: arme, beţe,
săbii, trunchiuri, cutii, trăsuri, sobe. Simbolistica visului ajută analiza, dar nu o poate
înlocui, consideră Freud.
De aceea majoritatea viselor adulţilor erau interpretate de psihanalist ca pe dorinţe
erotice reprimate. Chiar dacă aparent simbolurile visului nu sunt de ordin sexual,
analiza interpretativă trimitea la o împlinire de dorinţă sexuală. In ultimul capitol, autorul
decelează: „nicio altă grupă de pulsiuni nu a fost atât de reprimată precum cea
sexuală.”
Deşi pare că subiectul ar putea fi extrem de atractiv pentru publicul larg, interesat de
simbolurile propriilor vise, în realitate cartea este un studiu teoretic, scris în termeni de
specialitate, termeni proprii psihanalizei, iar cititorul neinteresat de psihologie nu va
regăsi aici explicaţii simpliste, ci unele laborioase, care implică multă atenţie pentru a fi
înţelese. Titlul rămâne însă o capcană în care mulţi cititori fără experienţă vor cădea,
aşteptându-se probabil la semnificaţii clare de simboluri pe care apoi să le suprapună
propriilor vise, unele aşa-zis premonitorii. Însuşi Freud conchide în capitolul XII că nu a
aruncat „lumină” asupra tuturor aspectelor visului, că nu a lămurit toate întrebările
suficient de convingător şi trimite cititorul avid de informaţii suplimentare la alte studii ale
literaturii de specialitate.
În această primă parte, sunt deseori folosite cuvinte ca „probabil” sau „poate”, ceea ce
induce o oarecare nesiguranţă cititorului. Daca autorul se îndoieşte de interpretările sale
sau lasă loc şi altor idei, cititorul fie caută şi alte studii, fie rămâne dezamăgit. Totuşi nu
putem spune că nu am fost avertizaţi. Plusul acestei opere îl reprezintă cazurile clinice,
care mie mi-au atras atenţia.
A doua parte este destinată relaţiei dintre psihanaliză şi telepatie, mai precis, explicării
telepatiei din perspectiva lui Freud. Psihanaliştii au primit în nenumărate rânduri invitaţii
de colaborare din partea revistelor cu caracter ocultist. În acea perioadă, psihanaliza
era considerată ocultă de către criticii ei, de aici şi interesul acestor publicaţii pentru
teoriile freudiene. Spre deosebire de psihanaliştii dornici de cunoaşterea ştiiinţifică,
ocultiştii vor doar confirmarea teoriilor bazate pe fabulaţii, teorii pe care  ei nu au curaj
să le rostească.

Singura legătură a lui Freud cu ocultismul a fost telepatia, un

fenomen care l-a interesat, dar căruia nu i-a putut găsi explicaţii. Bazându-se pe cazuri
relatate de pacienţii săi care au apelat la ghicitoare sau prevestitori, Freud consideră că
singurul mod prin care aceste persoane cu puteri „supraomenesti” au expus prevestiri
cu un conţinut personal este transferul de gânduri. Prevestirile nu s-au adeverit
niciodată, dar au avut cumva legătură cu cei cărora le erau destinate, această legătură
exprimând, în viziunea lui Freud, dorinţele intime, reprimate ale acelor indivizi, dornici
de a afla viitorul.
În Vis şi telepatie, studiul de dimensiuni reduse din final, psihanalistul nu crede că există
vreo legătură între oniric şi transferul de gânduri, concluzie bazată pe faptul că în
munca sa nu a întâlnit niciun caz de vis care să se adeverească, şi nici nu a avut
vreunul. Freud relatează două cazuri ale unor corespondenţi de-ai săi din Germania,
cazuri pe care le analizează şi le demontează, negându-le miezul profetic. Telepatia nu
are nimic de-a face cu esenţa visului, ea nu poate adânci înţelegerea analitică a
visului.
Jung, pe de altă parte, îl contrazice pe mentorul său în Analiza viselor. El sublinia că
există un conţinut prevestitor al viselor care vine din inconştient. Multe nenorociri din
viaţa noastră  au  o  poveste  inconştientă  lungă.  Noi  ne îndreptăm treptat spre aceste
dezastre fără să ne dăm seama de pericolul care se acumulează. Dar ceea ce scapă
minţii noastre este adeseori  perceput  de  inconştient,  iar  el  ne  poate  transmite
informaţii prin intermediul visului. [7]
*
Visul a fost un subiect incitant întotdeauna. Poate şi pentru că nu deţinem niciun control
asupra lucrurilor care ne apar în stare de somn sau situaţiilor absurde care ne produc
emoţii. Freud are meritul primului om de ştiinţă interesat de o teorie asupra viselor,
primului om care le-a oferit importanţă terapeutică, iar cartea aceasta esenţializează
foarte bine conceptele desprinse din experienţa sa. Încercând să fie cât mai exact,
autorul oferă chiar o formulă matematică în studiulInterpretarea viselor: (ideile onirice +
resturi diurne) x travaliul oniric = conţinut manifest.
La finalul lucrării Despre vis, se observă cum Freud oferă viselor o funcţie de sprijin
pentru om, deoarece ele eliberează pulsiunile agresive sau sexuale, dar totodată atrage
atenţia asupra posibilităţii ca visele să adâncească angoase, să ajute alunecarea
omului spre patologic, daca nu sunt analizate corect, o analiză destul de subiectivă,
care poate da greş. Şi atunci, cum facem să ne identificăm corect dorinţele ascunse în
spatele visului ca un paravan? Apelăm la un psihanalist? Freud nu oferă prea multe
detalii despre finalitatea viselor, semnificaţia lor, ci se bazează mai mult pe cauze. De
aceea studiul nu este foarte practic, ci teoretic.
Concluzionând, Despre vis nu este o lectură pe care să o parcurgi cu uşurinţă, deşi
termenii nu sunt greu de explicat, ba chiar autorul intervine la fiecare concept cu noi
detalii, dar ei necesită răbdare şi interes. În ceea ce priveşte visul, tind să fiu de acord
cu teoria avansată de Evans în 1984: visul are rolul de a permite creierului să ordoneze
impresiile senzoriale primite în decursul zilei pentru a alege lucrurile care pot fi uitate
sau pe cele rememorate ulterior, nu este o formă de a camufla dorinţe ascunse
distructive (cum credea Freud) sau o formă de a transmite simboluri arhaice din
inconştientul colectiv (cum credea Jung).