ADHD si tulburarile de conduita la copii si adolescenti

Simptomele caracteristice tulburarii de atentie si hiperactivitate,

precum si cele ale tulburarii de conduita sunt motive frecvente pentru care se
solicita asistenta de specialitate. Copiii si adolescentii care fac parte din
aceste categorii sunt considerati de catre parinti si profesori ca fiind
imposibil de stapanit; ei creeaza probleme in mediile in care isi desfasoara
activitatea si in societate in general, exercitand o influenta negativa asupra
celor de varsta lor in ce priveste comportamentele antisociale, absenteismul
si abandonul scolar.
Intelegerea cauzelor, modului de manifestare si a posibilelor
modalitati de preventie si interventie in aceste tulburari sunt esentiale pentru
reducerea riscurilor asociate cu acestea.
Rolul consilierului este de a depista tulburarile mentionate (inclusiv
prezenta unor comorbiditati intre acestea sau cu alte tulburari - ex. depresia)
si de a face un plan de interventie care poate sa includa:
tratamentul medicamentos recomandat de un medic (daca este cazul)
interventia individuala cu copilul
 interventia individuala cu parintele
educarea parintilor si a profesorilor in ce priveste natura tulburarii si modul
in care pot aborda copilul / adolescentul pentru a se reduce simptomatologia.

I.  Tulburarea de atentie si hiperactivitate

Descrierea si diagnosticul tulburarii de atentie si hiperactivitate
ADHD (din engl. "Attention Deficit and Hyperactivity Disorder"- tulburarea
de atentie si hiperactivitate) este o tulburare caracterizata prin dificultati de
atentie si concentrare, hiperactivitate (agitatie) si impulsivitate.
In manualul de diagnostic DSM IV, se disting trei subtipuri ale acestei
tulburari:
a)      ADHD cu pondere mai mare a componentei de inatentie - copiii sau
adolescenti care fac parte din aceasta categorie sunt apatici, lenti, 'viseaza cu
ochii deschisi'
b)      ADHD in care predomina componentele de hiperactivitate /
impulsivitate - predomina activismul, comportamentele agresive, exista o
rata mare a abandonului scolar si a absenteismului
c)      ADHD combinat (fiind prezente atat elemente de inatentie, cat si de
impulsivitate / hiperactivitate)
 Copiii si adolescentii cu ADHD (tipul in care predomina
hiperactivitatea / impulsivitatea) au dificultati la nivel de:
 Comportament
 Relatii sociale
 Functionare cognitiva
 Functionare emotionala
 Functionare fizica

 Comportament
Majoritatea problemelor comportamentale ale copiilor si
adolescentilor diagnosticati cu ADHD (tipul a si b) sunt legate de
impulsivitate si distractibilitate. Acesti copii sunt "neobositi" si nu pot sta
intr-un loc nici pentru o perioada scurta de timp. Uneori vorbesc mult si au
dificultati in amanarea recompensei. Isi asuma multe riscuri, si ca atare sunt
mai predispusi spre a face accidente sau a fi victime ale accidentelor.

 Relatii sociale
In privinta relatiilor sociale, copiii si adolescentii cu ADHD au dificultati
in a-si face prieteni si in a respecta regulile sociale. Nu respecta limitele
impuse de ceilalti si tind sa nu raspunda la cererile care le sunt adresate. De
asemenea, le este greu sa respecte sentimentele, drepturile si proprietatea /
obiectele care apartin celorlalti. Sunt deseori agresivi, dominanti - ceea ce ii
face sa fie neagreat 919j98j i printre colegi. Nu interiorizeaza regulile de
conduita sociala. Copiii cu ADHD nu respecta regulile jocurilor si au
dificultati in a-si astepta randul la joc - nu sunt preferati parteneri de joaca.

 Functionare cognitiva
Persoanelor cu ADHD le este dificil sa se concentreze si au un deficit in
ce priveste memoria de scurta durata. Se constata de asemenea lispa
abilitatilor de a anticipa consecintele actiunilor. Stilul de invatare si
instructia care se bazeaza pe modalitatea senzoriala tactil - kinestezica si,
respectiv, pe cea vizuala au eficienta cea mai mare. De multe ori, ADHD
este insotita de tulburari de invatare sau de tulburari de vorbire.

 Functionare emotionala
In primul rand, apare lipsa controlului impulsivitatii. Emotiile tind sa fie
extrem de fluctuante - trecand rapid de la o stare de deprimare la una de
exaltare si invers. De asemenea, pot fi prietenosi sau foarte ostili. Au o
toleranta redusa la frustrare si pot manifesta "crize de nervi". Datorita
dificultatilor de relationare sau asocierii tulburarii ADHD cu stari depresive,
pot avea o imagine de sine negativa.

 Functionare fizica
Toleranta mare la durerere combinata cu asumarea unor riscuri extreme
pot constitui un pericol pentru integritatea la nivel fizic - cateva exemple ar
fi: ranirile datorita lovirilor, efectele abuzului de substante etc. De asemenea,
persoanele cu ADHD pot fi alergice la diferite alimente (factor invocat si in
etiologia tulburarii).
Aceste dificultati trebuie vazute si prin prisma prezentei unor alte
tulburari asociate cu ADHD, cum ar fi: depresia, anxietatea, tulburarile de
invatare etc.Comorbiditatea este unul din aspectele importante legate de
diagnosticul si interventia in ADHD. De asemenea, functionarea la nivelul
acestor domenii specifice se bazeaza pe aspecte descriptive. Cercetarile cele
mai actuale se focalizeaza pe procese care reflecta mai bine natura tulburarii.
O parte din simptomele ADHD persista si la varsta adulta. Exista un risc
crescut pentru comportamente antisociale (tulburari de conduita, abuz de
substante, criminalitate). In unele cazuri apar probleme de ajustare la locul
de munca sau tentative de suicid (mai ales in cazul in care aceasta tulburare
este asociata cu depresia).
Varsta la care se poate face diagnosticul tulburarii de atentie si
hiperactivitate este intre 7 si 9 ani, dar primele semne sunt vizibile adesea
inainte de 3 ani. Diagnosticarea tulburarii in perioada scolara reflecta
probabil mediul - care favorizeaza aparitia simptomelor, fiind solicitant,
putin flexibil, prea putin axat pe diferentele interindividuale.

Interventiile in ADHD

Tratamentul medicamentos
In ADHD este recomandata medicatia stimulanta. Pe scurta durata,
medicatia stimulanta (ex. cu Ritalin) are efecte pozitive in 70 - 85% din
cazuri. Se pot observa in acest sens ameliorari in ceea ce priveste
simptomele de inatentie, impulsivitate, precum si cresterea performantelor
scolare, imbunatatirea relatiilor si atenuarea comportamentelor agresive.
Efectele in urma administrarii stimulantelor apar mai ales in sensul
atenuarii comportamentelor negative, neinfluentand considerabil ocurenta
comportamentelor prosociale.
Cu toate ca un consilier nu este implicat in decizia legata de
tratamentul medicamentos, are un rol important in a cauta resurse pentru
aceasta si in a monitoriza efectele medicatiei prescrise de medic.
 Rolul profesorului in abodarea tulburarilorde atentie si hiperactivitate
Profesorii suportivi sunt cei mai eficienti in abordarea copiilor /
adolescentilor cu ADHD. Una din cele mai benefice interventii ale
consilierului este educarea profesorilor cu privire la natura tulburarii de
atentie si hiperactivitate - in special cu privire la faptul ca aceste
comportamente sunt impulsive, necontrolate, dar acest lucru tine mai mult
de lipsa unor abilitati legate de inhibitia comportamentala decat de intentia
de a deranja desfasurarea normala a orelor. Desigur, exista o diferenta intre a
intelege motivul comportamentului acestor elevi si a le permite sa foloseasca
acest lucru ca o scuza pentru comportamentul lor.

Profesorilor li se pot da urmatoarele sugestii (adaptat dupa Muro,

Kottman, 1995):
1. Structurati activitatile desfasurate la nivelul clasei - ex. regulile si
consecintele nerespectarii lor trebuie cunoscute de catre elevi.
2. Organizati mediul din clasa astfel incat stimulii distractori sa fie
evitati cat mai mult cu putinta (ex. izolarea fonica a clasei, izolarea - cel
putin in unele ore - de stimulii vizuali exteriori clasei; este indicat ca elevii
cu ADHD sa nu fie pusi in ultima banca, ci in primele banci, departe de
fereastra).
3. Impartiti sarcinile date in clasa in unitati mici, astfel incat elevii sa
aiba cat mai multe recompense imediate si feedback pentru indeplinirea lor.
Perioadele de concentrare a atentiei trebuie sa alterneze cu cele in care elevii
se pot misca, pot vorbi sau pot urmari activitati care sunt mai dinamice.
4. Incurajati elevii cand manifesta aproximari ale comportamentului
dorit sau in situatiile de esec.
5. Dati-le elevilor responsabilitati care sa le dezvolte abilitatile de
lider si increderea in capacitatea lor de a urma instructiuni (ex. sa organizeze
clasa pentru activitati desfasurate in grupuri mici).

6. Organizati activitati orientate pe lucrul individual si in grupuri mici.

Activitatile in grupuri mari creeaza probleme pentru elevii cu
hiperactivitate / deficit de atentie.
7. Atrageti atentia asupra comportamentelor inacceptabile si
redirectionati elevii inspre comportamente acceptabile.
8. Permiteti elevilor sa se deplaseze pe arii restranse din clasa, cu
conditia de a nu deranja. De obicei, acesti elevi se pot concentra mai bine
daca nu trebuie sa depuna efortul de a sta linistiti. Este bine daca este
valorificata modalitatea kinestezica de invatare.
 9. Formulati instructiunile clar si concis. Este mai usor daca ele sunt
exprimate atat verbal, cat si prin imagini.
10. Alternati sarcinile dificile cu cele usoare si sarcinile care sunt
obositoare cu cele relaxante.
11. Comunicati elevilor atunci cand apar schimbari in ceea ce priveste
cerintele la nivelul clasei, pentru a evita lipsa de complianta si
comportamentele inadecvate.
12. Faceti din cerintele scolare provocari in care elevii sa se implice
din curiozitate sau interes (ex. sa isi dovedeasca faptul ca isi pot depasi
performanta anterioara, sa castige un concurs in cadrul clasei etc.).
13. Comunicati cu parintii despre evolutia copilului, pentru a-i
informa si educa in legatura cu modul in care il pot ajuta. In schimb, nu ii
responsabilizati pentru ceea ce se intampla in timpul orelor la scoala (in
acest interval de timp nu isi poate asuma responsabilitatea controlului
comportamental).
14. Folositi umorul in interactiunea cu elevii cu ADHD.
15. Apreciati creativitatea si spontaneitatea lor atunci cand aveti
ocazia.
Un rol important in etiologia si mentinerea simptomelor ADHD il are
comorbiditatea cu tulburarile de conduita si cu factorii de risc ai acesteia
(adica acele comportamente premergatoare tulburarii de conduita).

II. Tulburarea de conduita

A.   Descrierea si diagnosticul tulburarii de conduita

 Agresiunea fata de oameni si animale
 Distrugerea proprietatii
 Frauda sau furt
 Violari serioase ale regulilor

Exista mai multe subtipuri ale tulburarilor de conduita. Unul se refera la

tendinta tanarului de a comite acte antisociale prin coalizarea cu altii - fiind
capabil sa mentina relatii sociale - sau de a comite actele antisociale singur -
nefiind capabil sa stabileasca raporturi sociale cu altii. O a doua distictie se
realizeaza intre cei care au tulburari de conduita insotite de agresivitate si cei
neagresivi.
Combinatia intre tendinta de a comite acte antisociale singuri si
agresivitate prezinta cea mai mare rezistenta la tratament (Ollendick,1998).
 Manifestarile comportamentale opozante (de tip opozitionist) sunt
relationate cu tulburarea de conduita. Cele doua tulburari au o serie de
puncte comune sub raportul etiologiei, a factorilor de mentinere si a
manifestarii.
In ce priveste caracteristicile comportamentelor opozante, putem spune
ca nu ar fi de dorit ca un copil sa nu fie niciodata agresiv. La unii copii insa,
problemele sunt mai accentuate decat la cei de aceeasi varsta si afecteaza
semnificativ relatiile cu ceilalti (Döpfner, 2004).
Desi manifestarile comportamentale opozante sunt destul de des
intalnite, tulburarile de conduita prezinta mai multe costuri si riscuri pentru
persoana in cauza si pentru cei din jur. De aceea vom avea in vedere mai
mult aspectele legate de tulburarea de conduita, insa unele din
caracteristicile si metodele descrise pot fi extrapolate cu usurinta la situatii
specifice tulburarii de comportament opozant.

B. Comportamente problematice in tulburarile de conduita

1. Comportamentele violente la copii si adolescenti

Copiii pot prezenta comportamente violente de la varsta prescolara.

Cu toate ca pot fi trecatoare, nu trebuie neglijate. Preventia este cu atat mai
eficienta, cu cat este mai timpurie.
Spectrul comportamentelor violente
Comportamentele violente la copii si adolescenti pot include un
spectru larg: crize de furie violente, agresivitate fizica, batai, amenintari de a
rani alte persoane (inclusiv ganduri de omucidere), folosirea armelor,
cruzime fata de animale, incendierea, distrugerea intentionata a proprietatii
si vandalismul (Kaiser, 2002).
Factori care cresc riscul comportamentelor violente
Numeroase studii au concluzionat ca o interactiune complexa sau o
combinare de factori duce la un risc crescut pentru comportamente violente
la copii si adolescenti. Acesti factori includ :
 comportament violent sau agresiv anterior
 a fi victima abuzului fizic sau sexual
 expunerea la violenta acasa sau in comunitate
 factori genetici
 expunerea la violenta prin mass-media (TV, filme etc)
 consumul de alcool si alte droguri
 detinerea unor arme acasa
  combinare a unor factori socio-economici care genereaza stres in
familie (saracia, destramarea familiei, somajul, lipsa suportului social)
 leziuni cerebrale care apar in urma unor raniri
 Care sunt "semnalele de alarma" ale comportamentelor violente la
copii?
 Copiii care sunt sub incidenta unor factori de risc prezinta:
 Furie intensa
 Pierderea frecventa a calmului
 Iritabilitate extrema
 Impulsivitate crescuta
 Toleranta scazuta la frustrare

2. Furtul

O alta categorie de copii care creeaza probleme este cea a copiilor /

adolescentilor care fura. Parintii se intreaba ce ii determina pe copii sa fure
si in ce masura copilul lor este un « delincvent » datorita acestui
comportament.
Pentru un copil mic, este normal sa isi insuseasca ceva care ii starneste
interesul. Acest lucru nu trebuie privit ca furt pana cand copilul nu are 3-5
ani, cand poate intelege ca a lua ceva ce apartine altei persoane este gresit.
Parintii trebuie sa ii invete pe copii despre dreptul la proprietate si
respectarea celorlalti. De asemenea, parintii reprezinta modele pentru copiii
lor. Ei nu trebuie sa le dea copiilor exemple negative de tipul: a aduce pixuri
sau diverse obiecte de la serviciu acasa, a se lauda cu greseala unei
vanzatoare de a lua mai putini bani de la cumparator.
Desi au invatat ca a fura este gresit, copiii mai mari sau adolescentii fura
din diverse motive. Un copil poate fura deoarece se simte nedreptatit fata de
fratii lui in privinta atentiei sau a cadourilor primite. Alteori poate fura
pentru a se afirma in fata prietenilor, pentru a face cadouri familiei sau
prietenilor, pentru a fi acceptat de grupul de colegi etc. Alte motive ar fi
frica de dependenta; ei nu vor sa mai depinda de nimeni, asa ca isi iau
singuri ceea ce au nevoie.
Parintii trebuie sa isi dea seama de situatiile in care copilul fura deoarece
are nevoie de mai multa atentie. In aceste cazuri, parintii trebuie sa faca un
efort pentru a oferi mai multa atentie copilului pentru ca acesta sa se simta
cu adevarat un membru important al familiei. Daca parintii iau masurile
necesare, furtul inceteaza in cele mai multe cazuri, pe masura ce copilul
creste.
 3. Amenintarile
O alta categorie de comportamente inadecvate la copii, care pot avea
consecinte negative sunt amenintarile. Multe din amenintarile pe care le fac
copiii nu sunt duse la indeplinire, insa sunt unele cazuri in care se intampla
tragedii din cauza punerii in aplicare a acestor amenintari. De multe ori
amenintarile sunt un mod al copilului de a atrage atentia. Uneori
amenintarile sunt o reactie la ranire, respingere sau atacuri percepute de
copil.
Care amenintari trebuie luate in serios ?
Situatiile potential periculoase sau de urgenta includ:
Amenintari cu ranirea sau omorarea cuiva
Amenintari cu automutilarea sau sinuciderea
Amenintari cu fuga de acasa
Amenintari cu distrugerea proprietatii
Psihiatrii si psihologii sunt de acord ca este foarte greu sa prezicem cu
acuratete comportamentul viitor al copilului. Comportamentele anterioare
ale unei persoane insa sunt cel mai bun predictor pentru cele viitoare. De
exemplu, un copil cu antecedente de violenta si comportamente agresive este
mai probabil sa isi duca la indeplinire amenintarile si sa fie violent si
ulterior.
Cand exista un risc crescut asociat cu amenintarile din partea copiilor
si adolescentilor?
Prezenta unuia sau mai multora din urmatoarele aspecte creste riscul
comportamentelor violente sau periculoase :
 comportamente anterioare agresive sau violente (inclusiv izbucniri de
furie necontrolata)
 acces la arme
 aducerea unei arme la scoala
 tentative si amenintari cu sinuciderea exprimate anterior
 istorie familiala de comportamente violente si tentative de sinucidere
 invinovatirea altor persoane si/sau refuzul de a accepta
responsabilitatea pentru propriile actiuni
 experiente recente de umilire, rusine, pierdere sau respingere
 terorizarea sau intimidarea colegilor sau copiilor mai mici
 obiceiul de a ameninta
 a fi victima unui abuz (fizic, sexual, emotional) sau a neglijarii
 a fi martor al abuzului sau violentei in familie
 repetarea evidenta a unor teme ca moartea sau deprimarea in
conversatii, scrieri, carti citite sau lucrari artistice
  preocupare pentru teme si acte violente la TV, filme, muzica, reviste,
glume, carti, jocuri si site-uri de internet
 probleme psihice ca depresia, mania sau tulburarea bipolara
 consumul de alcool sau alte droguri
 probleme disciplinare la scoala sau in comunitate (comportamente
delincvente)
 distrugerea proprietatii sau vandalism manifestat in trecut
 cruzime fata de animale
 incendierea
 relatii proaste cu colegii si grupul de varsta si/sau izolare sociala
 implicare in diferite culte sau 'gasti' de cartier
 lipsa sau slaba supervizare si sustinere din partea parintilor sau a altui
adult

4. Automutilarea la adolescenti

Automutilarea este actul de distrugere deliberata a tesuturilor corpului.

Automutilarea este privita diferit de catre diverse grupuri si culturi din
societate. Aceasta pare sa fi devenit mai populara in ultimul timp intre
adolescenti. Cauzele si severitatea automutilarii pot varia. Unele forme pot
sa includa :
 taiere
 zgariere
 ardere
 smulgerea pielii si parului
 jupuire
 muscare
 lovirea capului
 invinetire
 bataie
 tatuare
 perforare a extremitatilor
Unii adolescenti se automutileaza pentru a risca, a fi rebeli, a respinge
valorile parintilor, a-si proclama individualitatea sau pentru a fi acceptati
intr-un anumit grup. Altii, insa, se pot rani din disperare sau furie, pentru a
atrage atentia, pentru a-si arata neajutorarea si lipsa de valoare sau pentru ca
au ganduri suicidale. Acesti copii pot suferi de probleme psihice serioase
cum ar fi depresia, psihoza, stresul posttraumatic, sau tulburarea bipolara. In
plus, unii adolescenti care se angajeaza in comportamente de automutilare
pot dezvolta tulburare de personalitate borderline ca si adulti.
Unii copii mici pot ajunge la acte automutilante din cand in cand, dar
acestea dispar in timp. Copiii cu retard mintal si/sau autism pot prezenta
astfel de comportamente care pot persista si la varsta adulta. Copiii care au
fost abuzati sau abandonati pot recurge de asemenea la automutilare.
De ce se automutileaza adolescentii?
Adolescentii care au dificultati in exprimarea sentimentelor isi pot manifesta
tensiunea emotionala, disconfortul fizic, durerea si stima de sine scazuta prin
comportamente autodistructive. Desi pot simti ca 'presiunea' a fost inlaturata
prin actul de automutilare, adolescentii pot sa simta in schimb si furie, frica
si ura. Efectele presiunii grupului de prieteni pot sa influenteze de asemenea
comportamentul automutilant al adolescentilor. Chiar daca unele semne
dispar, cele mai multe rani pe care si le fac vor fi permanente.

C. Comorbiditate

Comorbiditatea consta in manifestarea simultana a doua tulburari

diferite la aceeasi persoana.
In cazul tulburarilor de conduita, comorbiditatea este mai degraba regula
decat exceptia. Cea mai frecvent intalnita este comorbiditatea dintre
tulburarile de conduita si ADHD.  Proportia celor cu tulburari de conduita
care au ADHD variaza intre 65% si 90%, asa cum arata studiile efectuate
pentru evidentierea asocierii dintre cele doua tulburari (Silver, 2002).
Aceasta asociere duce la manifestari mai severe si agresive in
tulburarile de conduita, la persistenta mai mare a simptomelor si la
consecinte mai accentuate asupra relatiilor cu cei de aceeasi varsta (ex.
respingere din partea acestora).
O alta comorbiditate frecvent intalnita este cu anxietatea. Prezenta
manifestarilor de anxietate duc in general la o atenuare a simptomelor
tulburarii de conduita (ex. aceste persoane sunt mai putin agresive cu cei de
varsta lor, au mai putin frecvent probleme cu politia si nu sunt exmatriculate
in aceeasi masura ca cele care prezinta tulburari de comportament fara
anxietate).
Comorbiditatea cu depresia nu aduce modificari in manifestarea
simptomelor tulburarilor de conduita. Depresia poate aparea ca urmare a
conflictelor pe care le are persoana cu ceilalti si a respingerii din partea
acestora sau datorita altor esecuri pe care le are persoana (ex. in ce priveste
performantele academice). In aceasta combinatie apare riscul foarte mare de
suicid.
 Dincolo de asocierea tulburarilor de conduita cu alte afectiuni, exista
si trasaturi de personalitate care influenteaza amploarea manifestarii
simptomelor. Astfel, stilul de relationare cu ceilalti (ex. lipsa de empatie) si
stilul afectiv (ex. lipsa sentimentelor de vinovatie) influenteaza intensitatea
cu care se manifesta simptomele.

Etiologia tulburarilor de conduita

Principala distinctie in etiologia tulburarilor de conduita se face intre
factorii dispozitionali (trasaturi personale care determina o predispozitie a
persoanei inspre actiuni antisociale) si factorii de mediu (cei din mediul
social al individului). Intre acestia exista interactiuni, factorii dispozitionali
fiind mediati de influentele din mediu.
1. Factorii dispozitionali
a. Predispozitii genetice si neuropsihice
Prezenta unor disfunctii la nivelul neurotransmitatorilor si al
functionarii sistemului nervos sunt prezente in unele cazuri, dar sunt
neconcludente in explicarea aparitie tulburarilor de conduita. Variabilitatea
mare in ce priveste factorii genetici reflecta o legatura inconsistenta a
acestora cu tulburarile de conduita. Astfel, anumite dimensiuni genetice pot
fi corelate doar cu un anumit subgrup din categoria persoanelor cu tulburari
de conduita.
b. Raspunsul la recompense si pedepse
Mai multi autori sustin faptul ca un stil de invatare specific, prin care
persoana se focalizeaza preponderent pe recompense, ignorand pedepsele,
sta la baza unor simptome specifice tulburarii de conduita - ex. lipsa
inhibitiei comportamentale (Ollendick, 1998). Astfel, comportamentul
antisocial se va manifesta chiar si in conditiile constientizarii unei potentiale
pedepse.
Acest factor este prezent doar la o parte din persoanele cu tulburari de
conduita - ex. cele care nu sunt anxioase.
c. Inteligenta si performantele academice scazute
Copiii cu tulburari de conduita au in general un nivel scazut al
inteligentei, mai ales al celei verbale. Acest lucru explica aparitia
simptomelor tulburarii prin lipsa strategiilor de autocontrol, incapacitatea de
a amana recompensele si de a anticipa consecintele unui anumit
comportament. De asemenea, nivelul scazut al inteligentei verbale duce la
dificultati in generalizarile legate de comportamentele considerate a fi
acceptabile si cele inacceptabile, la neintelegera emotiilor celorlalti. Aceasta
poate impiedica si procesul educatiei formale - ex. datorita absenteismului si
abandonului scolar.
 2. Factorii de mediu
a. Disfunctii in interactiunile din cadrul familiei
Influenta familiei asupra aparitiei simptomelor tulburarii de conduita se
manifesta bidirectional: copilul este influentat de factori cauzali sau de risc
din familie (ex. depresia parintelui, metodele disciplinare folosite, abuzul de
alcool si criminalitatea in familie etc.), iar comportamentul copilului
influenteaza contextul familial (ex. cercul vicios reprezentat prin intarirea
comportamentului negativ al copilului de catre parinti - ex. parintele nu
pretinde copilului sa respecte regulile datorita crizelor de nervi manifestate
de acesta - si prin intarirea comportamentului inadecvat al parintelui de catre
copil - copilul asculta doar dupa ce este pedepsit aspru).
b. Respingerea din partea celorlalti si asocierea cu grupuri de
delincventi
Exista o corelatie puternica intre comportamentul antisocial al
copilului si comportamentul antisocial adoptat de cei din grupul sau de
apartenenta. Nu se poate sti exact daca asocierea cu grupul este o cauza sau
o consecinta a comportamentului antisocial (selecteaza grupul pentru ca
membrii lui au comportamente asemanatoare cu ale sale sau dezvolta
tulburari de comportament pentru ca este influentat de grup). O explicatie ar
fi faptul ca o persoana cu tulburari de conduita este respinsa de cei care
adopta comportamente prosociale. Aceasta respingere o determina sa caute
acceptarea din partea persoanelor care au un comportament antisocial, ceea
ce va duce la cresterea frecventei si severitatii conduitei antisociale proprii.
c. Mediul in care traieste copilul / adolescentul
Saracia si mediul saturat cu probleme de delincventa pot influenta
comportamentul antisocial al copilului, chiar daca nu constituie intotdeauna
un factor cauzal al tulburarilor de conduita. Acesti factori actioneaza direct,
sau pot media doar aparitia simptomelor, prin impactul lor asupra
functionarii relatiilor din cadrul familiei.

Interventiile in tulburarile de conduita

Tipurile de interventie descrise mai jos au o eficienta redusa pe
termen lung. Acest lucru se poate datora faptului ca tratamentul este
focalizat de obicei pe un singur tip de factor care determina tulburarile de
conduita, ignorand toti ceilalti factori. Abordarea mai multor metode in
paralel asigura o eficienta mai mare si pe termen lung. Prognosticul bun
este conditionat de varsta copilului (cel mult 8 ani) si de interventia
timpurie, preventiva. De asemenea, rezultatele cele mai bune se regasesc in
randul copiilor care prezinta tulburari de conduita la nivel mediu
(comportamente opozante, lipsa compliantei si agresivitate de intensitate
medie) si care provin din familii lipsite de probleme majore (care nu sunt
familii dezavantajate socio-economic, in care nu este prezenta o
psihopatologie accentuata a parintilor, nu exista conflicte maritale sau un
nivel scazut al suportului social).
Factorii care asigura succesul interventiei in tulburarile de conduita
sunt:
1. orientarea interventiei spre franarea influentei cat mai multor factori
care determina sau favorizeaza tulburarile de conduita;
2. tratamentul acordat este suficient de flexibil incat sa raspunda
nevoilor specifice ale copilului;
3. interventia este orientata inspre prevenirea agravarii tulburarii si a
comportamentelor cu risc antisocial.
Cele mai eficiente metode de interventie in tulburarile de conduita
sunt urmatoarele (Ollendick, 1998):
Training-ul parintilor
Cercetarile au demonstrat eficacitatea acestui tip de interventie,
intrucat este printre putinele modalitati prin care comportamentul copilului
este adus intre limitele normalului, schimbarile sunt de durata (intre 1 si 5
ani) si aceste schimbari tind de sa exercite o influenta pozitiva asupra altor
copii din familie sau de la scoala.
Training-urile pentru parinti in scopul remedierii tulburarilor de
conduita ale copiilor se axeaza pe invatarea de catre parinti a unor abilitati
care sunt importante in socializarea copilului. Astfel, parintele este incurajat:
 sa fie implicat cat mai mult in relatia cu copilul
 sa utilizeze recompensele pentru incurajarea comportamentului
prosocial
 sa utilizeze metode de disciplinare nepunitive pentru a reduce
probabilitatea ocurentei comportamentelor problematice
 sa ii invete pe copii sa isi asume responsabilitatea pentru
comportamentul lor
 sa invete metode de monitorizare a comportamentului copilului.
Acordarea de asistenta pentru temele de casa de catre parinti, tutori sau alte
persoane care il pot ajuta pe copil in acest sens.
Interventii la nivelul clasei, prin care profesorul invata anumite
modalitati de management eficient al clasei si este solicitat sa discute cu
elevii probleme legate de comunicare, relationare cu prietenii, rezolvarea
conflictelor.
 Rezumat
Relevanta abordarii aspectelor legate de tulburarile de atentie si
hiperactivitate si a tulburarilor de conduita (respectiv a manifestarilor de
comportament opozant) este legata de influenta acestora asupra
performantelor scolare ale copilului sau adolescentului, precum si asupra
relatiilor sociale. Etiologia ADHD este legata de factori biologici,
intrapsihici si de mediu, suprapunandu-se in parte peste caracteristicile
tulburarilor de conduita. Interventia in tulburarile mentionate se face la nivel
individual, familial sau educational. Eficienta acestor interventiei depinde de
utilizarea unor metode combinate de catre toti cei care interactioneaza cu
copilul / adolescentul si de asigurarea unui mediu suportiv care sa permita
invatarea comportamentelor dezirabile si preventia actelor antisociale.
Bibliografie selectiva:

 Carr, A. (1999). Child and Adolescent Clinical Psychology: A

Contextual Approach, Routledge.
 Döpfner, M.; Schürmann, S.; Lehmkuhl, G. (2004). Copilul
hiperactiv si incapatanat, ASCR.
 Muro, J.; Kottman, T. (1995). Guidance and Counseling in the
Elementary and Middle Schools,Brown & Benchman Pub.
 Silver, A.; Hagin, R. (2002). Disorders of Learning in
Childhood, John Wiley & Sons, Inc.
 Ollendick, Th.; Hersen M. (1998). Handbook of Child
Psychopathology, Kluwer Academic Publisher.
 Weathers, L. - www.caer.com - ADHD: A Path to Success