Sistemul Locomotor - Oasele PDF

Cristina Furnică Horaţiu Varlam
Raluca Minea Dan-Ştefan Antohe
SISTEMUL LOCOMOTOR
OASELE
Ediţie bilingvă româno-engleză
Editura Junimea
Iaşi – 2012
AUTORI
Prof. Dr. Dan-Ştefan Antohe Conf. Dr. Horaţiu Varlam
Catedra de Anatomie Catedra de Anatomie
Facultatea de Medicină Facultatea de Medicină
UMF „Gr. T. Popa” UMF „Gr. T. Popa”
Str. Universităţii, nr. 16, Iaşi Iaşi Str. Universităţii, nr. 16,
E-mail: dstantohe@yahoo.com E-mail: horatiuvarlam@yahoo.com
Asist. Drd. Raluca Minea Şef lucrări Dr. Cristina Furnică

Catedra de Anatomie Artistică Catedra de Anatomie
Facultatea de Arte Plastice, Facultatea de Medicină
Decorative şi Design UMF „Gr. T. Popa”
UA „G. Enescu” Str. Universităţii, nr. 16, Iaşi
Str. Sărărie nr. 189, Iaşi E-mail: cristinafurnica@yahoo.com
E-mail: ralucaid@yahoo.com
REFERENŢI ŞTIINŢIFICI
Prof. Dr. Petru Bordei Prof. Dr. Tiberiu Vlad
Catedra de Anatomie şi Catedra de Anatomie Artistică
Embriologie Facultatea de Arte Plastice,
Facultatea de Medicină Decorative şi Design
Universitatea “Ovidius”, Constanţa UA „G. Enescu”
Str. Sărărie nr. 189, Iaşi
tiberiuvlad@hotmail.com
Ilustraţii Corespondenţă
Prof. Univ. Dr. Dan-Ştefan Antohe Şef lucrări Dr. Cristina Furnică
Asist. Univ. Drd. Raluca Minea cristinafurnica@yahoo.com
Descrierea Cip a Bibliotecii Naţionale a României

Sistemul nervos periferic: oasele / Dan Ştefan Antohe, Horaţiu Varlam,
Raluca Minea, Cristina Furnică; sub red., trad.: prof. dr. Dan Ştefan Antohe –
Iaşi : Junimea, 2012
ISBN 978-973-37-1615-0
I. Antohe, Dan-Ştefan I.
II. Varlam, Horaţiu
III. Minea Raluca
IV. Furnică Cristina
611.71
CUPRINS
Introducere 7
Istoria anatomiei de la începuturi până în epoca postvesaliană 9
Partea I-a. Generalităţi 15
1. Terminologie anatomică 17
1.1. Poziţia anatomică 17
1.2. Planurile anatomice 17
1.3.Termeni de orientare anatomică 18
2. Dezvoltarea scheletului 21
2.1. Dezvoltarea craniului 21
2.2. Dezvoltarea coloanei vertebrale 25
2.3. Dezvoltarea scheletului apendicular 28
3. Date generale privind oasele 35
3.1. Alcătuirea scheletului uman 35
3.2. Forma generală a oaselor 35
3.3. Detalii anatomice particulare ale formelor oaselor 40
3.4. Microstructura osului viu 45
Partea a II-a. Scheletul organului axial 45

4. Coloana vertebrală 55
5. Vertebrele 58
5.1. Vertebra 58
5.2. Vertebrele cervicale 62
5.3. Vertebrele toracice 73
5.4. Vertebrele lombare 76
Partea a III-a. Toracele osos 72

6. Sternul 83
7. Coastele 88
8. Cutia toracică 94
Partea a IV-a. Craniul 97

9. Osul frontal 99
10. Osul etmoid 108
11. Osul sfenoid 118
12. Osul temporal 134
13. Osul occipital 156
14. Osul parietal 163
15. Maxila 166
16. Osul zigomatic 176
17. Osul lacrimal 179
18. Osul nazal 181
19. Osul palatin 183
20. Conca nazală inferioară 189
21. Vomerul 191
22. Mandibula 193
23. Osul hioid 200
24. Cavităţile viscerocraniului 202
24.1. Generalităţi 202
24.2. Cavitatea nazală 202
24.3. Orbita 207
24.4. Fosa pterigopalatină 211
25. Craniul în ansamblu 205
25.2. Suprafaţa exterioară a craniului 219
25.3. Suprafaţa interioară a craniului 211
26. Structurile de rezistenţă ale craniului 223
27. Morfometria craniului adult 227
Partea a V-a. Centura pectorală 233

28. Clavicula 235
29. Scapula 239
Partea a VI-a. Scheletul apendicular rostral 247

30. Humerusul 249
31. Radiusul 258
32. Ulna 265
33. Oasele carpiene 272
33.2. Osul scafoid 273
33.3. Osul lunat 274
33.4. Osul triquetrum 275
33.5. Osul pisiform 277
33.6. Osul trapez 278
33.7. Osul trapezoid 279
33.8. Osul capitat 280
33.9. Osul hamat 281
34. Oasele metacarpiene 284
35. Oasele degetelor 291
Partea a VII-a. Centura pelvină 295

36. Osul coxal 297
37. Osul sacrum 308
38. Osul coccis 314
39. Bazinul osos 316
Partea a VIII-a. Scheletul apendicular caudal 321

40. Femurul 323
41. Patela 332
42. Tibia 334
43. Fibula 341
44. Oasele tarsiene 345
Talusul 348
Osul calcaneu 345
Osul navicular 358
Osul cuboid 360
Oasele cuneiforme 363
45. Oasele metatarsiene 369
46. Falangele 376
Bibliografie 631
7 Sistemul locomotor
INTRODUCERE
Corpul uman are organizare caracteristică, în sisteme funcţionale care pot fi grupate
în:
partea somatică (pars somatica), alcătuită din sistemele cutanat şi locomotor;
partea viscerală (pars visceralis), alcătuită din sistemele de import (respirator şi
digestiv), de transport (cardiovascular) şi de export (excretor şi genital);
partea nervoasă (pars nervosa), alcătuită din sisteme complexe care preiau
informaţiile din mediile intern şi extern, le procesează şi elaborează răspunsuri
adecvate, efectorii, de integrare sau cognitive.
Regional şi funcţional, se pot descrie structuri somatice pure, cu dispoziţie
apendiculară şi structuri mixte, somatocavitare, alcătuite dintr-un conţinător parietal, somatic
şi un conţinut nonsomatic. Din acest punct de vedere, corpul uman este alcătuit din:
organul axial (organum axiale), structură mixtă care conţine partea nervoasă;
organul truncal (organum truncale), structură mixtă care conţine partea viscerală;
organul apendicular rostral (organum apendiculare rostrale), structură pur
somatică reprezentată de membrele superioare, a căror funcţionalitate motorie şi
comportamentală este specific umană;
organul apendicular caudal (organum apendiculare caudale), structură pur
somatică reprezentată de membrele inferioare cu funcţii specifice de tip uman.
Sistemul locomotor este alcătuit din structurile conjunctive organizate, dispuse
parietal la nivelul organelor axial şi truncal, şi axial, în organele apendiculare. Acestea se pot
sistematiza în două componente:
pasivă, dură, de rezistenţă, susţinere şi interconectare care are topografie profundă,
axială locală, reprezentată de subsistemele osos (systema skeletale) şi articular
(systema articulare);
activă care asigură motilitatea, are topografie peri-osteo-articulară,
interosteofascială subcutanată sau subseroasă şi este reprezentată de subsistemul
muscular (systema musculare).
Cele două componente sunt coordonate şi integrate funcţional de structuri nervoase
specifice cu reprezentare la toate nivelurile sistemului nervos central, care formează în
ansamblu creierul locomotor şi realizează locomoţia de tip uman.
ISTORIA ANATOMIEI DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ ÎN EPOCA POSTVESALIANĂ
Anatomia ca ştiinţă este de o vârstă cu civilizaţia umană şi a apărut ca parte integrantă

a filosofiei. Primii anatomişti au fost şi filosofi sau, mai corect spus, marii filosofi ai tinereţii
omenirii au fost şi anatomişti.
Conform Sfintei Scripturi primul anatomist a fost Adam care, imediat după Creaţie, privind-o
pe Eva, a remarcat că ea este alcătuită diferit, conform dimorfismului sexual. De altfel,
primul îndemn adresat de Creator lumii vii, înmulţiţi-vă, a fost fără îndoială anatomic.
Trecând peste posibila interpretare anecdotică a acestei afirmaţii, începuturile anatomiei vin
dintr-un trecut foarte îndepărtat, în legătură cu Divinitatea, fie ea păgână sau creştină, şi
observarea muşchilor contractaţi ai unui războinic, aşa cum sunt reprezentaţi în vechile
picturi murale sau ceramice sunt cu siguranţă mai vechi decât aforismul “panta rhei” al lui
Heraclit.
Prima disecţie a unui cadavru uman în scop ştiinţific este menţionată în secolul V
înainte de Christos şi este atribuită lui Alcmaeon din Crotona, unul din elevii filosofului
grec Pythagoras din Samos. Două secole mai târziu Herophilus din Chalcedonia (335-280
A.C.) fondează, la Alexandria, prima şcoală de anatomie unde, prin disecţii minuţioase, s-au
acumulat cele mai importante cunoştinţe ale timpului său Herophilus a descoperit şi descris
duodenul, ficatul, splina, creierul şi sistemul ventricular, sinusurile durei mater (confluenţa
dintre sinusurile longitudinal superior şi lateral îi poartă şi azi numele) şi a diferenţiat nervii
senzitivi de cei motori. Erasistratus ( 304-250 AC), colegul lui Herophilus la Alexandria a
fost un alt mare anatomist (şi medic) al Greciei Antice, care este creditat cu descoperirea
valvelor inimii, a rolului să de pompă şi cu descrierea aprofundată a creierului.
Celsus Aulus Cornelius (25 AC – 50 DC) a fost un medic şi enciclopedist roman
care a scris o Encyclopedia exhaustivă din care s-a păstrat numai tratatul de Medicina,
descoperit de papa Niccolo al V-a în biblioteca Vaticanului şi publicat din ordinul acestuia în
1479. În cartea a patra din de Medicina intitulată de Partibus Corporis sunt sintetizate
cunoştinţele anatomice ale epocii sale. A tradus în limba latină cancer termenul hippocratic
carcinos şi a formulat dictoanele “tumor, dolor, rubor, calor” and “ clysterium dare, deinde
seignare, ensuitta purgare”, preluate mai apoi de toate tratatele clasice şi moderne.
După Celsus, cel mai important reprezentant al începutului primului mileniu a fost Galen
din Pergam a cărui operă medicală în 83 de volume conţine ample studii anatomice, bazate
pe vivisecţie (Fig. 1-1). La apogeul carierei, Galen devine medicul personal al împăratului
Marcus Aurelius şi chirurgul gladiatorilor romani, ocazie cu care îşi amplică studiile
anatomice. Galen sintetizează cunoştinţele şcolilor hipocratice şi arabe într-o operă
exhaustivă care devine dogma medicală Europei antice (pâna la căderea Romei în 476) şi
medievale (până la căderea Constantinopolului 1453 ) iar terminologia anatomică Galenică
se latinizează treptat.
La sfârşitul Evului Mediu prefigurând Renaşterea, Mondino de Luzzi, (1270 –
1326), medic, anatomist, şi profesor de chirurgie la Bologna încearcă să reviveze anatomia
prin reintroducerea disecţiei cadavrelor umane şi, în 1316, scrie prima carte modernă de
anatomie practică şi disecţie intitulată Anathomia corporis humani. Două secole mai târziu,
alt reprezentant al şcolii din Bologna, Berengario da Carpi (1460-1530) elaborează primul
Oasele 10
tratat renascentist de anatomie, Anatomia Carpi, Isagoge breves perlucide ac uberime, in

Anatomiam humani corporis publicat la Bologna în 1535.
În timpul Renaşterii, anatomia este revoluţionată de operele a trei mari personalităţi
Andreas Vesalius, Leonardo DaVinci şi Bartolomeo Eustachio (Fig. 1-2, 1-3, 1-4).
Andreas Vesalius (1514-1564) s-a născut pe 31 Decembrie 1514, la Brussels într-o
familie flamandă cu tradiţii medicale. Străbunicul şi bunicul său au fost medici, ultimul chiar
profesor la nou fondata Universitate din Louvain iar tatăl său, Anders van Wesel, a fost
farmacistul împăraţilor Maximillian şi Carol al V-lea. După studii aprofundate de greacă şi
latină la Brussels, tânărul de 18 ani începe să studieze medicina la Universitatea din Louvain
1532 şi continuă la Paris 1533 unde este elevul lui Jacobus Sylvius (Jacques du Bois) şi al lui
Jean Fernel, ambii galenişti înfocaţi. Reîntors la Louvain în 1536, îşi completează studiile
cu Johannes Andernach, este diplomat în 1537 şi în acelaşi an obţine doctoratul la
Universitatea din Padua unde rămâne ca explicator chirurgiae şi în 1538 publică Tabulae
Anatomicae Sex care conţine desene pentru studenţi. În 1539 obţine permisiunea să disece
cadavrele criminalilor executaţi şi adună o colecţie impresionantă de diagrame anatomice
desenate de elevul lui Tiţian, Stephan Calcar. În 1543 finalizează şi publică, De Humani
Corporis Fabrica Libri Septem opera sa capitală, minunat ilustrată, care constituie baza
anatomiei moderne. Vesalius a fost un critic acerb al dogmelor galenice şi a îmbogăţit
literature anatomică cu corecturi ale greşelilor predecesorilor şi cu numeroase contribuţii
originale. Curând după apariţia Fabricei, Vesalius părăseşte catedra de anatomie a
Universităţii din Padua şi devine medical personal al împăratului Carol Quintul şi mai apoi al
regelui Filip al II lea, care ia oferit o pensie pe viaţă. Deşi protejat, Vesalius intră în conflict
cu inchiziţia şi este condamnat să facă un pelerinaj în Ţara Sfântă. La întoarcere naufragiază
în insula Zakynthos a arhipelagului ionic grecesc şi moare la numai 49 de ani.
Leonardo daVinci (1452 – 1519), anatomist, botanist, geologist, poet, pictor,
sculptor, arhitect, muzician, matematician şi inginer a fost cu siguranţă cea mai strălucită
minte a Renaşterii şi după unii autori cea mai strălucită minte a omenirii din toate timpurile.
Leonardo şi-a început ucenicia la Florenţa cu Andrea del Verrocchio şi a studiat anatomia,
obligatorie în acea epocă la Academia Medici. Datorită aptitudinilor sale excepţionale
primeşte permisiunea de a face disecţii publice pe cadavrele criminalilor executaţi, la
Ospedale Santa Maria Novella din Florenţa. Împreună cu Marcantonio della Torre (1481–
1511) începe să scrie un tratat de anatomie pentru care realizează peste două sute de desene şi
note personale scrise în grafia sa ilizibilă şi ciudată “în oglindă”. Marcantonio della Torre
moare de ciumă la numai 30 de ani şi cartea rămâne nepublicată dar Leonardo continuă
studiile de anatomie şi realizează peste 800 de planşe dintre care cea mai mare parte se găsesc
la Royal British Museum. Dintre acestea numai câteva au fost incluse de Leonardo în tratatul
său despre pictură. Contribuţia sa la dezvoltarea anatomiei este inestimabilă. El este
considerat întemeietorul biomecanicii, desenând nu numai oasele şi muşchii dar şi forţele
care se exercită în articulaţii. De asemenea a descris “grafic” inima, sistemul vascular,
organele sexuale şi fătul în uter. Omul Vitruvian este considerat idealul proporţiilor corpului
uman. Desenele sale marcate de personalitatea şi forţa creatoare a genialului artist n-au putut
fi niciodată plagiate (datorită grafiei) aşa cum s-a întâmplat cu fabrica lui Vesalius (copiată de
Valverde, Fallopio, Guidi) sau cu Tabulele lui Eustachio (copiate de Winslow).
Bartolomeo Eustachio (1520 -1574) s-a născut la San Severino, ca fiu al medicului
roman Mariano Eustachio şi a primit o educaţie umanistică tipică la Arhigimnasio della
Sapienza din Roma. La 18 ani obţine diploma de medic iar la 20 devine medicul personal al
ducelui d’Urbino şi mai apoi al cardinalului Giulio della Rovere, viitorul papa Iulius al II lea.
În 1561 primeşte catedra de anatomie a Universităţii La Sapienza dar rămâne toată viaţa
(până la moartea sa în 1574) un slujitor al familiei della Rovere. Eustachio a rămas un
admirator a lui Galenus ca fiind un mare profesor, dar şi-a impus propriile principii
anatomice şi a dezvoltat noi tehnici de fixare a preparatelor anatomice în alcool (în vin
vechi), injecţii intravasculare cu ceară sau cu seu şi diferite tehnici de maceraţie. Primeşte
aprobarea personală a Papei Iulius al II lea pentru disecţia cadavrelor şi întreprinde studii
anatomice minuţioase cu ajutorul lupei astfel încât este considerat întemeietorul anatomiei
mezoscopice. Dintre cele mai importante descoperiri ale lui Eustachio cităm tuba auditivă,
valvula venei cavei inferioare, glanda suprarenală, agenezia şi ectopia pelvină a rinichiului,
rinichiul polichistic şi cei 10 nervi cranieni (n.glosofaringian şi n. accesor fiind consideraţi
ramuri vagale). Opera sa capitală, Tabulae Anatomicae rămâne necunoscută în biblioteca
Vaticanului până în 1715 când este publicată de Giovanni Maria Lancisi. Eustachio a mai
scris De dissentionibus ac controversiis anatomicae 1552 (unde descrie valvula venei cave
inferioare), Ossium Examen 1560, De motu capitis 1561, De auditu organis ( în care este
descrisă tuba auditivă) 1562, De vena qua azygos graeci dicitur 1565, Opuscula anatomica
1566, De renum structura 1567, De Dentibus 1569 şi rămâne cel mai prolific autor dintre
„cei trei Mari”.
Şcoala postvesaliană de anatomie din Padua continuă marile tradiţii cu personalităţi de primă
mărime, elevi şi succesori ai lui Vesalius.
Realdo Colombo (1510-1559), este primul profesor după Vesalius şi în cartea sa De
re anatomica libri XV a descris clitorisul, circulaţia pulmonară, dinamica valvelor inimii şi
fosa triunghiulară a ventriculului III cerebral.
Gabriele Fallopio (1523-1562), profesor la Padua şi la Ferrara a scris Observationes
anatomicae în care descrie trompele şi celelalte anexe uterine şi canalul transpetros al
nervului facial care-i poartă şi astăzi numele.
Fabricius ab Aquapendente (1533-1619) a fost succesorul lui Fallopio la catedra de
anatomie a Universităţii din Padua pe care a servit-o timp de 50 de ani (1562-1613). În 1595
a construit Theatrum Anatomicum care poate fi admirat şi astăzi la catedra de anatomie a
Universităţii din Padua. Opera lui Fabricius este monumentală şi conţine studii despre
valvulele venelor periferice (De Venarum Ostioles), studii de embriologie (De Foetu
Formatione 1604) şi de anatomie comparată (Totius Animalis Fabriciae Theatrum). Opera
Omnia a lui Fabricius ab Aquapendente a fost republicată în 1738 la Leyden de Albinus
(Bernhard Siegfried).
Giulio Casserius (1561-1616) a fost succesorul lui Fabricius şi a scris Vocis
Auditusque Organis cu ilustraţii frumoase ale urechii şi laringelui. Împreună cu Fabricius au
fost profesorii lui William Harvey.
Ultimul mare profesor paduan a fost Adrian van der Spieghel (1578-1625) care a scris o
carte de embriologie şi un tratat foarte apreciat de anatomie, De Humani Corporis Fabrica
ambele publicate postum.
Oasele 12
Un mare anatomist al secolului XVI prea uşor şi pe nedrept uitat a fost Guido Guidi
Florentino (1509-1569) supranumit Vidus Vidius. Născut în Florenţa ca fiu al doctorului
Giuliano Guidi şi al Constanţei, fiica marelui pictor Domenico Ghirlandaio. Guido Guidi a
primit o educaţie umanistică şi la 18 ani începe să practice medicina la Florenţa. Foarte
curând este remarcat şi devine medicul personal al regelui Francisc I şi primul profesor de
anatomie la nou înfiinţatul College de France. A scris primul tratat ilustrat de chirurgie
Chirurgia e graeco in latinum conversa şi De anatome, în care pentru prima dată sunt
prezentate separat oasele craniului. Guidi a descris canalul care străbate baza procesului
pterigoid, a numit apendix vermiforme apendicele ileocecal şi a descris pentru prima dată
varicela.
Alţi anatomişti faimoşi ai Renaşterii au fost Andres Laguna (1499-1560),
Giambattista Canano (1515-1578), Giovanni Filipo Ingrassia (1510-1580), Giulio Cesare
Aranzius (1530-1589), Leonardo Botallo (1530-1600), Volcher Coiter (1534-1600),
Barthelemy Cabrol (1529-1605) şi Felix Platter (1536-1614).
Secolul XVII este era lui William Harvey (1578-1657) care în Exercitatio Anatomica
De Motu Cordis Et Sanguinis In Animalibus a descris mişcările inimii şi circulaţia sângelui.
Fost student la Padua Harvey a scris, sub influenţa lui Fabricius şi Casserius tratatul de
embriologie intitulat De generatione.
Marcello Malpighi (1628-1694), folosind ochelari de mărire a descoprit capilarele
pulmonare (De pulmonibus, observationes anatomicae), observaţie confirmată după
descoperirea microscopului de studiile lui Jan Swammerdam (1637-1680), Regnier de
Graaf (1641-1673) şi Friderick van Ruysch (1638-1731).
În De formatione pulli in ovo Malpighi descrie arcurile aortice, şanţul neural şi
veziculele cerebrale.
După Reformă, la Universitatea din Padua a fost interzis accesul studenţilor de altă
religie decât cea catolică şi treptat nivelul universităţii decade. Un nou centru ştiinţific apare
la Leyden unde în 1575 Wilhelm I de Orania (Tăcutul) a înfiinţat o universitate şi a dăruit-o
cetăţenilor din Leyden drept răsplată pentru curajul şi abnegaţia cu care au apărat oraşul
împotriva trupelor spaniole ale ducelui de Alba.
Foarte curând universitatea devine un sanctuar ştiinţific în care au studiat mari savanţi
europeni ca Hermann Boerhaave, Christiaan Huygens, Anton van Leeuwenhoek.
În 1597 Pieter Pauw (1564-1617), primul profesor de anatomie al Universităţii din Leyden a
construit vestitul Teatru Anatomic, a scris Primitiae anatomicae de humani corporis ossium
şi a republicat Epitomele lui Vesalius . Succesorii săi au fost nu mai puţin celebrii Bernhard
Albinus (1697-1770) şi Frederick van Ruysch (1638-1731).
Un alt efect al Reformei a fost apariţia şi dezvoltatea şcolilor naţionale de medicină cu
învăţământ în limba maternă ceea ce a dus la apariţia de termeni confuzivi sau repetitivi şi la
redescoperirea unor structuri deja descrise. Terminologia în limba proprie a creat dificultăţi în
identificarea unor elemente şi în comunicarea şi difuzarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice
anatomice. Această situaţie durează până la sfârşitul secolului al XIX-lea când un grup de
anatomişti germani elaborează în limba latină un glosar de termeni anatomici, adoptat la
Congresul societăţii germane de anatomie (Anatomische Geselschaft) de la Basel (1895), sub
numele de Nomina Anatomica Basel (BNA).
La iniţiativa profesorului Nicolas (Nancy, Franţa) se înfiinţează Federaţia

Internaţională a Asociaţiilor Anatomiştilor (IFAA) al cărei prim congres are loc la Geneva în
1903, ocazie cu care este adoptată Nomina Anatomica de la Basel. Şapte ani mai târziu
(1910) are loc la Bruxelles, sub preşedinţia profesorului Heinrich Waldeyer, cel de al doilea
congres IFAA care adoptă Nomina Embryologica şi revizuieşte Nomina Anatomica.
Congresul al treilea are loc la Amsterdam în 1930, iar al patrulea la Milano în 1936, când se
înfiinţează Comitetul Internaţional de revizuire a Nominei Anatomica (IANC). Al cincilea
congres are loc în 1950 la Oxford, ocazie cu care se editează Nomina Anatomica Oxford şi
numărul membrilor IANC sporeşte la trei pentru fiecare ţară afiliată la IFAA. Acest comitet
realizează Nomina Anatomica Parisiensis care este prezentată la Congresul Federaţiei de la
Paris (1955), care rămâne în vigoare până la sfârşitul secolului XX când este înlocuită cu
Terminologia Anatomica (1998). În fine, în anul 2011 apare ediţia a doua a Terminologiei
Anatomica, cu unele completări şi precizări şi, ceeace ni se pare cel mai important, cu
invitaţia de a discuta şi a propune noi nomenclaturi la leser.service@thieme.de.
Partea I
GENERALITĂŢI
William Cheselden Osteographia, London, 1733.
1. Terminologie anatomică
2. Dezvoltarea scheletului
3. Date generale privind oasele
17 Generalităţi
1. TERMINOLOGIE ANATOMICĂ
Descrierea corectă a părţilor componente ale corpului omenesc este posibilă numai
utilizând o terminologie adecvată, deja existentă sau nou elaborată de autor în concordanţă cu
exigenţele terminologiei anatomice internaţionale, soluţie pe care am utilizat-o şi în prezenta
lucrare. Elaborarea unui termen anatomic nou constituie un proces dificil de realizare a unei
sintagme clare care să permită identificarea apartenenţei la o structură şi să nominalizeze
detaliile şi diferenţele specifice nou descrise. Utilizarea corectă a limbii latine este strict
necesară, dar în terminologia anatomică modernă se foloseşte încă şi limba greacă. Un
exemplu elocvent îl constituie denumirea neuronilor fără axon din retină drept celule
amacrine (a + makros + inos), desemnând o structură căreia îi lipseşte prelungirea lungă.
Acest exemplu demonstrează şi necesitatea cunoaşterii etimologiei şi a sensului originar al
termenilor anatomici, ceea ce poate uşura înţelegerea descrierilor.
Considerăm esenţială însuşirea unui limbaj anatomic comun, concordant şi logic, care
să permită accesul la bibliografia internaţionala modernă şi comunicarea rezultatelor
cercetării. Pentru acest motiv am recurs la utilizarea exclusivă a Terminologiei Anatomice în
partea ilustrativă a lucrării, iar în descrierile din text am românizat pe cât posibil unii termeni
latini extrem de uzuali. Din motive de uşurinţă a exprimării şi a evitării unor genitive forţate,
unii termeni au fost traduşi în limba română. În aceste cazuri termenul latin este menţionat
între paranteze. În cazurile în care termenul românesc provenea din limba franceză, am
preferat utilizarea acestuia în forma sa originară (ex. serratus anterior şi nu „marele dinţat”).
1.1.Poziţia anatomică
Toate descrierile anatomice se realizează utilizând termeni specifici în raport cu
„poziţia anatomică”. Aceasta se referă întotdeauna la corpul viu în staţiune caracteristic
umană, bipedă, cu călcâiele lipite şi axele picioarelor divergente sub un unghi de 450.
Membrele superioare, în extensie pasivă, atârnă pe lângă corp, palmele sunt orientate medial
cu policele în adducţie. Capul este situat în poziţie intermediară între flexie şi extensie, cu
axele globilor oculari paralele cu solul.
Practica anatomică impune utilizarea şi descrierea unei poziţii anatomice
suplimentare, cea a cadavrului rigid, pregătit pentru disecţie la care membrele superioare se
prezintă disectorului în extensie, supinaţie maximă şi abducţia policelui.
Corpul uman prezintă trei axe:
longitudinală, craniocaudală, perpendiculară pe sol;
sagitală, dorsoventrală, perpendiculară pe suprafeţele majore ale trunchiului şi
membrelor;
transversală, care uneşte punctele corespunzătoare drept şi stâng, respectiv medial
şi lateral, ale unui segment al corpului.
1.2.Planurile anatomice
Se trasează prin axele descrise şi pot fi:
imaginare, care permit definirea şi orientarea precisă a detaliilor anatomice;
Oasele 18
reale, de secţiune, care se trasează cu mijloace specifice, rezultând „felii” a căror

observare directă pe preparate proaspete, fixate sau plastinate şi prin mijloace
imagistice moderne oferă informaţii valoroase anatomotopografice şi
medicochirurgicale.
1.2.1. Planul (sagital) median (planum medianum) este vertical, cu direcţie
anteroposterioară şi se trasează prin axa sagitală a organului truncal pe care îl împarte în două
„jumătăţi” relativ simetrice numite„jumătăţi” antimere (Fig. 1-4).
1.2.2. Planurile sagitale (plana sagittalia) sunt paralele cu cel median (parasagitale)
şi se pot trasa prin orice reper de interes anatomic faţă de care restul elementelor sunt situate
lateral sau medial.
Planum
horizontale
Planum Planum
frontale medianum
Figura 1-4.
Planuri anatomice (Scopas, 395 AC-350 AC, Herakles)
1.2.3. Planurile frontale (plana frontalia) sunt verticale, paralele cu fruntea,
perpendiculare pe planul median şi se pot trasa prin orice reper anatomic faţa de care celelalte
structuri sunt situate anterior sau posterior.
1.2.4. Planurile orizontale (plana horisontalia) sunt paralele cu solul şi
perpendiculare pe planurile verticale. Faţa de un plan orizontal, elementele anatomice pot fi
situate superior sau inferior.
1.3.Termeni de orientare anatomică
1.3.1. La nivelul organului truncal
Median (medianus, a, um) defineşte structuri situate în planul mediosagital;
Dreapta (dexter, dextra, dextrum)/ Stânga (sinister, sinistra, sinistrum) definesc
poziţia structurilor anatomice antimere.
19 Generalităţi
Restul termenilor anatomici au specificitate topografică relativă şi îi prezentăm pe

segmente, sub formă de glosar:
Cranial (cranialis, e) – spre craniu;
Caudal (caudalis, e) – spre coadă (în anatomia comparativă), spre segmentul terminal
al trunchiului;
Superior (superior, ius, oris, comparativ de la superus) – mai sus, deci „mai
superior” constituie o exprimare pleonastică, aceasta trebuind evitată;
Inferior (inferior, ius, oris, comparativ de la inferus) – mai jos;
Dorsal (dorsalis, e) – către spate;
Ventral (ventralis, e) – către „burtă”, partea opusă spatelui;
Posterior (posterior, ius, oris, comparativ de la posterus) – înapoi, îndărăt;
Anterior (anterior, ius, oris, comparativ de la anterus) – înainte;
Medial (medialis, e) – către planul mediosagital;
Lateral (lateralis, e) – către partea opusă planului mediosagital.
1.3.2. La nivelul organelor apendiculare
Proximal (proximalis, e) – către rădăcina membrelor;
Distal (distalis, e) – către extremitatea liberă a membrelor;
Radial (radialis, e) – către marginea radială a antebraţului care în timpul pronaţiei
devine succesiv anterioară şi medială, dar anatomic rămâne radială;
Ulnar (ulnaris, e) - către marginea ulnară a antebraţului care în poziţie anatomică
priveşte posterior şi medial în supinaţie;
Tibial (tibialis, e) – către marginea tibială a gambei. Se va evita termenul medial;
Fibular (fibularis, e) – către marginea fibulară a gambei. Se va evita termenul lateral.
Ventral (ventralis, e) – pentru membrul superior indică faţa de flexie, iar pentru
membrul inferior indică faţa situată în continuarea feţei ventrale a trunchiului;
Dorsal (dorsalis, e) – pentru membrul superior indică faţa de extensie, iar pentru
membrul inferior indică faţa situată în continuarea feţei dorsale a trunchiului;
Palmar (palmaris, e) – către faţa palmară a mâinii;
Dorsal (dorsalis, e) – către faţa dorsală a mâinii;
Plantar (plantaris, e) – către faţa piciorului care se sprijină pe sol;
Dorsal (dorsalis, e) – către faţa dorsală a piciorului.
1.3.3. La nivelul capului şi gâtului
Frontal (frontalis, e) – către frunte;
Occipital (occipitalis, e) – către ceafă;
Bazal (basalis, e) – către baza craniului sau a creierului;
Oral (oralis, e) – către gură sau care aparţine gurii;
Rostral (rostralis, e) – către extremitatea incipientă a tubului neural şi intestinului
primitiv, uneori sinonim cu cranial.
1.3.4. La nivelul sistemului stomatognat
Mezial (mesialis, e) – care priveşte spre planul mediosagital;
Distal (distalis, e) – care priveşte în direcţia opusă planului mediosagital;
Apical (apicalis, e) – care priveşte spre apexul dentar;
Ocluzal (occlusalis, e) – spre faţa liberă a dintelui.
Oasele 20
1.3.5. Pe secţiuni anatomice

Superficial (superficialis, e) – la periferie;
Profund (profundus, a, um) – în profunzime;
Intern (internus, a, um) – în interior. Folosirea termenului în sensul de medial este
inadecvată.
Extern (externus, a, um) – la exterior. Folosirea termenului în sensul de lateral este
inadecvată.
1.4.Mişcările în articulaţii
Flexia (flexio, -onis) – mişcarea de angulare a segmentelor organului truncal şi
membrelor;
Extensia (extensio, -onis) – mişcarea inversă, de repunere în axul longitudinal a
segmentelor organului truncal şi membrelor;
Adducţia (adductio) – mişcarea de apropiere a extremităţilor superioare de corp, a
extremităţilor inferioare de planul mediosagital, a degetelor mâinii de medius şi a degetelor
piciorului de degetul al II-lea;
Abducţia (abductio,-onis) – mişcarea inversă, de îndepărtare a extremităţilor
superioare de corp, a extremităţilor inferioare de planul mediosagital, a degetelor mâinii de
medius şi a degetelor piciorului de degetul al II-lea;
Rotaţia laterală (rotatio lateralis) – mişcarea de torsiune axială a unui segment de
membru în sens mediolateral;
Rotaţia medială (rotatio medialis) – mişcarea de torsiune axială a unui segment de
membru în sens lateromedial;
Pronaţia (pronatio,-onis) – mişcarea de torsiune în jurul axei transcapitale radio-
ulnare care face ca palma să privească posterior;
Supinaţia (supinatio,-onis) – mişcarea inversă, care aliniază oasele antebraţului şi
face ca palma să privească anterior;
Inversia (inversio,-onis) – mişcarea de ridicare a marginii mediale a piciorului, care
face ca planta să privească medial;
Eversia (eversio,-onis) – mişcarea de coborâre a marginii mediale a piciorului, care
face ca planta să privească lateral;
Protruzia (protrusio,-onis) – mişcarea specifică articulaţiei temporomandibulare care
face ca mentonul să se deplaseze anterior;
Retruzia (retrusio,-onis) – mişcarea specifică articulaţiei temporomandibulare care
face ca mentonul să se deplaseze posterior.
21 Generalităţi
2. DEZVOLTAREA SCHELETULUI
2.1.Dezvoltarea craniului
Apariţia şi dezvoltarea primordiilor craniului embrionar constituie unul dintre
procesele complexe ale edificării extremităţii cefalice, care se desfăşoară sub acţiunea
inductoare evolutivă, corelată şi interdependentă a extremităţii rostrale a tubului neural,
situată dorsal şi segmentul faringian al intestinului anterior situat ventral.
Formarea craniului embrionar este prefigurată în săptămâna a 3-a a vieţii fetale, odată
cu formarea mezodermului axial caudal, cordal, care corespunde plăcii neurale spinale şi
respectiv, mezodermului axial rostral, precordal (placa precordală), care corespunde plăcii
neurale cefalice. Placa precordală participă la formarea mezodermului cefalic, împreună cu
mezenchimul provenit din placodele neurosenzoriale ectodermice, crestele neurale
cefalice, primele trei arcuri faringiene şi primele patru somite occipitale.
Modelul mezenchimal al craniului embrionar are dispoziţie bazală în raport cu faţa
ventrală a encefalului şi tegmentală faţă de gura primitivă şi segmentul iniţial al intestinului
anterior. El evoluează preponderent desmal, la nivelul bolţii craniului şi preponderent
condral, la nivelul bazei craniului.
Din mezenchimul cefalic se dezvoltă atât neurocraniul care adăposteşte encefalul cât
şi viscerocraniul în care se găseşte sistemul neurosenzorial optic şi olfactive şi segmentele
iniţiale ale sistemelor digestiv şi respirator.
2.1.1.Dezvoltarea neurocraniului
Neurocraniul, alcătuit din bază (basis cranii) şi boltă (calvaria), se osifică atât
condral cât şi desmal. Structurile care evoluează prin osificarea unui primordiu cartilaginos
formează condrocraniul, iar cele la care osificarea începe într-un model membranos
formează desmocraniul.
Condrocraniul evoluează pe baza unui model primitiv format, în sens caudocranial,
din (Fig. 2-1):
cartilaje para-axiale:
 cartilajele occipitale (cartilagines occipitales) formate prin fuzionarea
sclerotoamelor primelor patru perechi de somite occipitale cu segmentul
corespunzător al notocordului;
 cartilajele paracordale (cartilagines parachordales), care înglobează
extremitatea rostrală a notocordului şi formează, împreună cu cartilajul
occipital, partea bazilară a osului occipital;
 cartilajele hipofizare (cartilagines hypophyseales), din care se formează
corpul osului sfenoid;
 cartilajele trabeculare (cartilagines trabeculares) (trabeculae cranii), din care
se formează cea mai mare parte a osului etmoid.
Aceste cartilaje fuzionează în sens craniocaudal şi formează o lamă cartilaginoasă
bazală unică, întinsă de la primordiul etmoidal până la foramenul magnum primitiv. În zona
centrală, între cartilajele hipofizare, această lamă este întreruptă de canalul hipofizofaringian.
Oasele 22
Prin acesta se angajează punga faringiană a lui Rathke , diverticul al mucoasei plafonului
extremităţii rostrale a intestinului anterior, care va forma adenohipofiza.
cartilaje laterale:
 cartilajele capsulare nazale, din care se formează părţile olfactive osoase ale
foselor nazale;
 aripile orbitale (alae orbitales), din care se formează aripile mici ale osului
sfenoid;
 aripile temporale (alae temporales) din care se formează aripile mari ale osului
sfenoid;
 cartilajele capsulare labirintice, care participă la formarea părţilor petroase ale
oaselor temporale.
Mesenchyma cephalicum
Cartilago
trabecularis
Ala orbitalis
Canalis
hypophysialis
Cartilago
hypophysialis
Ala temporalis
Cartilago
parachordalis
Cartilago
occipitalis
Notochord
Somitae
occipitales
Figura 2-1.
Cartilajele condrocraniului.
Cartilajele laterale fuzionează între ele în sens craniocaudal, iar lateromedial cu lama
cartilaginoasă medială, lăsând spaţii prin care vor trece elementele neurovasculare ale bazei
craniului. Prin acest mecanism se formează condrocraniul primitiv care începe să se osifice
în săptămâna a 7-a a vieţii embrionare pornind de la centri de osificare multipli separaţi de
zone cu valoare de centri de creştere numite sincondroze bazale în care proliferarea
cartilaginoasă continuă sub acţiunea STH, asigurând creşterea condrocraniului. Osificarea
succesivă a acestora are drept rezultat atât formarea definitivă a oaselor cât şi a suturilor bazei
craniului după următoarea secvenţialitate temporală:
sincondroza intersfenoidală (synchondrosis intersphenoidalis) imediat după
naştere;
sincondroza sfenopetroasă (synchondrosis sphenopetrosa) în primul an de viaţă;
simfiza mandibulei (symphysis mandibulae) la 1an;
sincondroza petro-occipitală (synchondrosis petro-occipitalis) între 1-2 ani;
sincondrozele intra-occipitale (synchondrosis intra-occipitalis anterior, posterior)
*
Martin Heinrich Rathke (1793-1860). Anatomist şi fiziolog german.
23 Generalităţi
între 5-6 ani;

sincondroza sfeno-occipitală (synchondrosis spheno-occipitalis) la 20 ani.
Desmocraniul se dezvoltă din mezenchimul cefalic situat pe părţile superolaterale ale
encefalului primitiv şi osificarea sa începe în săptămâna a 8-a a vieţii embrionare prin cinci
centri:
doi anteriori, corespunzători tuberculilor frontali care vor forma scuama osului
frontal;
doi superolaterali, corespunzători tuberculilor parietali care vor forma oasele
parietale;
unul posterior care va forma scuama osului occipital.
Squama
Desmocranium
frontalis
Squama
parietalis
Capsula Ala major ossis
nasalis sphenoidalis
Maxilla Capsula
otica
Cartilago
Mandibula occipitalis
Cartilago
thyroidea Anulus Squama
tympanicus temporalis
Figura 2-2.
Componentele craniului fetal la sfârşitul lunii a 3-a.
Centrii de osificare desmală se extind excentric prin spiculi osoşi cu aspect
caracteristic, radiar (Fig. 2-3) şi evoluează spre suturile calvariei, păstrând între ei spaţii
membranoase numite fontanele (Fig. 2-4, 2-5).
Fontanelele desmocraniului sunt situate la intersecţiile principalelor suturi ale
calvariei (Fig. 2-4) şi asigură:
deformarea optimă a craniului fetal (prin încălecarea marginilor oaselor bolţii) în
timpul expulziei;
sporirea capacităţii cutiei craniene proporţional cu creşterea volumului encefalului.
Ele evoluează astfel:
fontanela anterioară (fonticulus anterior) (mare) situată la intersecţia suturilor
coronală şi sagitală, are formă rombică şi se osifică în cursul celui de al 2-lea an de
viaţă;
fontanela posterioară (fonticulus posterior) (mică) situată la intersecţia suturii
sagitale cu suturile parieto-occipitale (sutura lambdoidă), are formă triunghiulară şi se
osifică în primele 6 luni după naştere;
fontanela anterolaterală (fonticulus anterolateralis, sphenoidalis) (pterică,
sfenoidală) situată la intersecţia suturii coronale, dispusă vertical, cu suturile fronto-,
Oasele 24
parieto- şi scuamosfenoidale, are formă patrulateră alungită cu axul mare orizontal şi

se osifică imediat după naştere;
A Sutura coronalis Spiculi ossei B
Fonticulus
anterior
Sutura
mendosa
Sutura
metopica
Figura 2-3.
Aspectul fontanelei anterioare la făt (A). Osificarea desmală a scuamei osului
occipital (B) (preparate anatomice).
fontanela posterolaterală (fonticulus posterolateralis, Mastoideus) (asterică,
mastoidiană) situată între suturile parieto-occipitală şi petro-occipitală, are formă
patrulateră alungită cu axul mare vertical şi se osifică în primul an după naştere.
Fonticulus anterior Sutura Sutura Sutura Sutura

frontalis coronalis sagittalis lambdoidea
Os frontale
Os parietale
Os
Os temporale occipitale Os frontale Os parietale
Maxilla
Mandibula
Fonticulus Fonticulus Fonticulus Fonticulus

sphenoidalis mastoideus anterior posterior
Figura 2-4.
Fontanelele desmocraniului.
Suturile desmocraniului reprezintă centri de creştere secundari datorită
persistenţei intrasuturale a unei lame minime de ţesut conjunctiv desmal care asigură sporirea
volumului cutiei craniene până la osificarea lor definitivă care are loc astfel:
sutura sagitală (sutura sagittalis) la 20-30 ani;
sutura coronală (sutura coronalis) la 30-40 ani;
sutura lambdoidă (sutura lambdoidea) la 40-50 ani.
25 Generalităţi
2.1.2.Dezvoltarea viscerocraniului
Dezvoltarea viscerocraniului se realizează în cea mai mare parte prin osificare
desmală, cu excepţia derivatelor cartilajelor arcurilor faringiene a căror osificare este de tip
condral.
Oasele desmale ale feţei sunt (Fig. 2-2):
oasele cavităţii nazale, situate pe faţa internă a capsulei nazale, în special conca
nazală inferioară;
maxila, osul palatin şi osul zigomatic care se dezvoltă din mezenchimul primului
arc faringian;
mandibula care se dezvoltă dintr-o matrice mezenchimatoasă desmală ce se
organizează în jurul cartilajului lui Meckel (primul arc faringian) şi începe să se
osifice imediat după claviculă, în săptămânile 6-7 ale vieţii embrionare.
Oasele condrale ale feţei sunt:
procesul condilian şi eminenţa mentonieră care sunt asimilate extremităţilor
posterolaterală şi anteromedială ale cartilajului lui Meckel;
osul hioid care se formează prin osificarea cartilajelor Reichert (arcul II faringian)
şi tirohial (arcul III faringian).
2.2.Dezvoltarea coloanei vertebrale
Dezvoltarea coloanei vertebrale este un proces continuu care se desfăşoară în trei
faze, mezenchimală şi cartilaginoasă, care aparţin perioadei embrionare şi osoasă, fază care
începe în perioada fetală timpurie şi se continuă postnatal în toată perioada de creştere.
2.2.1.Faza mezenchimală
Vertebrele se dezvoltă din mezodermului para-axial care evoluează sub inducţia
Os occipitale
celulelor crestelor neurale şi se segmentează în mase mezenchimale cu dispoziţie metamerică,
numite somite. Segmentarea începe din regiunea cervicală inferioară a embrionului şi
evoluează în sens cervicorostral şi cervicocaudal în strânsă corelaţie cu procesul de închidere
al tubului neural.
Fiecare somită se organizează iniţial în trei zone cu populaţii celulare cu morfologie şi
evoluţie diferită (Fig. 2-5):
dermatom, situat dorsolateral, din care se formează structurile conjunctive
organizate superficiale (derm, hipoderm, fascia superficialis);
miotom, situat dorsomedial, din care se formează muşchii somitici şi structurile
conjunctive organizate anexe;
sclerotom, situat ventromedial, din care se formează vertebrele şi structurile
conjunctive organizate ale organului axial.
Evoluţia mezenchimului sclerotomial începe în săptămânile 4-5 ale vieţii
embrionare, prin segregarea materialul său celular în două populaţii cu evoluţie diferită:
medială, care migrează inferomedial şi celulele sale nediferenţiate formează în jurul
notocordului, pe faţa ventrală a tubului neural, o teacă pericordală continuă şi
*
Johann-Friedrich Meckel (1781-1833). Anatomist şi embriolog german.
*
Karl Bogislaus Reichert (1811-1883). Anatomist german.
Oasele 26
uniformă;
laterală, care se dispune pe faţa laterală a tubului neural şi a crestelor neurale şi
formează mase celulare compacte, separate de spaţiile de mezenchim lax
intersomitice. Acestea reprezintă sclerotoamele definitive care au poziţie paratecală
şi paraneurală şi evoluează în strânsă interdependenţă cu materialul crestelor neurale
care va forma ganglionii spinali (Fig. 2-6).
A B
Ectoblast Ectoblast
Ectoblast Ectoblast
Creastă
neurală
Ganglion
spinal
Tub neural
Tub neural
Teacă
Notocord pericordală
Dermatom
Aorta Aorta
dorsală Miotom dorsală
Sclerotom
Sclerotom
Miotom
C Ectoblast
Ganglion
spinal
Disc
intervertebral
Proces neural
Proces costal
Centru Rest Nerv

vertebral notocordal spinal
Figura 2-5.
Morfogeneza coloanei vertebrale – migrarea populaţiei sclerotomiale mediale (A),
formarea tecii pericordale (B) şi formarea centrului vertebral (C).
Formarea corpului (centrului) vertebral se realizează prin segmentarea
transversală, inegală, a tecii pericordale în mase celulare clare, voluminoase, care alternează
cu zone celulare înguste, dense, întunecate pe preparatul microscopic. Concomitent, calibrul
notocordului se modifică şi devine moniliform, mai subţire în dreptul maselor clare şi
expandat la nivelul zonelor dense. Materialul celular al fiecărei zone clare proliferează în
27 Generalităţi
segmentul notocordal corespunzător pe care îl înglobează şi formează centrul corpului

vertebral. Zona întunecată se organizează la periferia expandării notocordale şi formează
împreună cu aceasta discul intervertebral.
Formarea arcului neural se realizează pe seama sclerotomului definitiv care, sub
acţiunea inductoare a primordiilor ganglionilor spinali, se segmentează transversal în două
zone (Fig. 2-6):
cranială, clară, laxă, care corespunde viitorului foramen intervertebral şi are rol de
ţesut conjunctiv portvas şi portnerv pentru ganglionul spinal, ramura segmentară a
aortei dorsale şi nervul spinal corespunzător;
caudală, densă, care proliferează:
 dorsal, pe părţile superolaterale ale tubului neural, în spaţiile dintre ganglionii
spinali şi formează procesul neural, primordiul arcului neural;
 ventrolateral, formând procesul costal, primordiul coastei somitice, din care se
dezvoltă capul, gâtul, tuberculul şi arcul posterior al coastei.
Spina bifida fiziologică
Proces neural
Canal vertebral
cu m Măduva spinării
Joncţiune Proces costal

neurocentrală
Joncţiune Sclerotom definitiv
neurocostală – zonă întunecată
Sclerotom definitiv
– zonă clară
Teacă pericordală
– zonă clară
Teacă pericordală Primordiul discului
– zonă întunecată intervertebral
Notocord
Figura 2-6.
Morfogeneza coloanei vertebrale – formarea centrului vertebral şi a arcului neural.
Joncţiunea neurocentrală reprezintă fenomenul morfogenetic de edificare a
modelului mezenchimal al vertebrei de tip uman şi se realizează prin fuziunea extremităţilor
anterolaterale ale proceselor neurocostale cu feţele posterolaterale ale centrului vertebral (Fig.
2-7).
2.2.2.Faza cartilaginoasă
Faza cartilaginoasă începe în săptămânile 5-6 ale vieţii embrionare prin formarea
centrilor cartilaginoşi ai corpului vertebral, arcului vertebral şi procesului costal. Centrii
cartilaginoşi secundari se dezvoltă în timpul vieţii fetale, la nivelul epifizelor inelare, a
proceselor articulare şi a vârfurilor proceselor transversale şi spinos.
2.2.3.Faza osteogenetică
Oasele 28
Osificarea centrilor cartilaginoşi primari începe din săptămâna a 9-a a vieţii

embrionare, din trei zone active, una anterioară a corpului neural şi două posterolaterale ale
arcurilor neurale care finalizează joncţiunea neurocentrală. Fuzionarea centrilor cartilaginoşi
secundari se produce în primii 3-4 ani de viaţă şi se definitivează după pubertate. Osificarea
efinitivă are loc la 20-25 ani.
2.2.4.Particularităţile dezvoltării joncţiunii occipitocervicale
Dezvoltarea regiunii occipitocervicale începe în săptămânile 4-5 ale vieţii embrionare
când extremitatea cranială a tecii pericordale şi notocordului este înglobate în bazi-occipital,
iar primele patru perechi de sclerotoame definitive, în exo-occipital (Fig. 2-8).
1 1
Exooccipital
2 2
3 3
Basioccipital
4 4
5 X 5
6 Y 6
7 Z 7
8 C3 8
9 C4 9
10 C5 10
Centrii
vertebrali
Sclerotoame definitive
Figura 2-8.
Morfogeneza joncţiunii occipitocervicale. Săgeţile
indică sediul şi secvenţa cuplării neurocentrale.
Notocordul şi teaca pericordală corespunzătoare somitelor cervicale 5-6 formează o
coloană centrală, cu caracter de centru vertebral, alcătuită din trei segmente notate, în sens
craniocaudal, cu x, y şi z, care formează procesul odontoid şi corpul axisului. Zonele
întunecate ale sclerotoamelor cervicale 5 şi 6 formează arcul posterior al atlasului şi
respectiv, arcul neural al axisului.
Primele două vertebre cervicale au caracter tranziţional şi formează complexul
articular de tip trohoid care permite mişcările de rotaţie ale capului.
2.3.Dezvoltarea scheletului apendicular
Procesul de formare a membrelor începe în săptămâna a 4-a a vieţii embrionare sub
forma a două creste ectodermice situate pe părţile laterale ale trunchiului embrionar, care
reprezintă primordiile membrelor. La nivelul regiunilor cervicotoracică şi lombară inferioară,
din aceste creste se dezvoltă mugurii membrelor, iar în segmentul intermediar au loc procese
intense de apoptoză având drept consecinţă dispariţia crestelor ectodermice în regiunea
toracală embrionară. În momentul apariţiei lor, mugurii membrelor sunt formaţi dintr-un
conţinător extern ectodermic şi dintr-un ax mezenchimal care provine din:
29 Generalităţi
materialul celular al crestelor neurale care are şi efect inductor;

mezenchimul somitic;
mezenchimul somatopleural parietal.
Mugurii membrelor au formă iniţială de paletă şi prezintă (Fig. 2-9):
faţă laterală;
faţă medială;
margine cranială, pre-axială;
margine caudală, postaxială;
rădăcină aderentă la peretele lateral al trunchiului embrionar;
extremitate periferică. Aceasta prezintă creasta ectodermică apicală, element
inductor al dezvoltării degetelor.
Margo
preaxialis
Crista
apicalis
Somitae Eminentia Margo

lumbales caudalis postaxialis
Figura 2-9.
Aspectul mugurelui membrului inferior la un embrion de 42-44 zile, aproximativ 11
mm. Vedere laterală.
Mugurii membrelor cresc şi, în săptămâna a 6-a a embriogenezei, se diferenţiază în
patru segmente, separate prin pliuri de flexie:
zonal, din care se vor forma centurile scapulară şi, respectiv, pelvină;
stilopodial, din care se vor forma braţul şi, respectiv, coapsa;
zigopodial, din care se vor forma antebraţul şi, respectiv, gamba;
autopodial, din care se vor forma mâna şi, respectiv, piciorul prin diferenţiere în
basipodium (carp, tars), metapodium (metacarp, metatars) şi acropodium
(degetele mâinii şi piciorului) (Fig. 2-12).
Dezvoltarea scheletului membrelor este progresivă şi stadială şi parcurge mai multe
etape:
etapa iniţială caracterizată prin condensarea axială a mezenchimului care formează
modele osoase primitive;
etapa osificării primare caracterizată prin apariţia unei matrice de fibrile colagene
divers anastomozate care se mineralizează precoce formând ţesutul osos nonlamelar,
de tip embrionar, care persistă la adult numai la nivelul capsulei labirintice
cohleovestibulare;
Oasele 30
etapa formării modelelor osoase desmale (claviculă) sau cartilaginoase ale oaselor
membrelor;
etapa apariţiei centrilor de osificare diafizari şi epifizari, a căror ordine precisă are
importanţă în clinica pediatrică şi medicina legală (Fig. 2-10, 2-11);
etapa osificării definitive în care, după procese colagenogeneză şi de remaniere, se
formează ţesutul osos lamelar cu două varietăţi:
Acropodium Basipodium
Zonapodium
Stylopodium
Zygopodium
Metapodium
Autopodium Eminentia
caudalis
Autopodium
Figura 2-12.
Segmentele membrelor la un embrion uman de 51-53 zile (preparate
anatomice).
 compact, ale cărui lamele osoase au dispoziţie geometrică ordonată, fiind
dispuse paralel cu periferia diafizei sau concentric, în osteoane;
 spongios, ale cărui lamele osoase formează trabecule care se anastomozează
labirintic şi formează areole în care se găseşte măduva osoasă roşie.
31 Generalităţi
2.4. Punctele de osificare ale membrului superior.
Corpus claviculae 7s
Extremitas
Apophysis sternalis 18-20 ani
apicis 15-16 ani
Apophysis
Acromion curvaturae 15-16 ani
15-18 ani Apophysis
Caput humeri corporis 1 an
12-15 l Margo medialis
Tuberculum 18-19 ani
majus 2-3 ani
Tuberculum Corpus 8s
minus 2-4 ani Cavitas
glenoidalis Angulus inferior
18 ani 15-18 ani
Corpus
humeri 7-8s
Figura 2-13.
Punctele de osificare ale scheletului umărului
Corpus
humeri 9s
Epicondylus Epicondylus
lateralis 8-13 ani medialis 5 ani
Capitulum Trochlea
humeri 1 an humeri 12 ani
Olecranon
8-12 ani
Caput
radii 5-7 ani
Tuberositas
radii 10-12 ani
Corpus radii 9s Corpus ulnae 9s
Epiphysis Caput
distalis 8-16 l ulnae 5-7 ani
Processus Processus
styloideus 10-12 ani styloideus 7-8 ani
Figura 2-14.
Punctele de osificare ale scheletului brahiantebrahial
Oasele 32
Os lunatum,
25-65 l
Os scaphoideum, Os triquetrum,
44-75 l 5-38 l
Os pisiforme,
Os trapezium, 8-12 ani
45-90 l
Os hamatum,
Os trapezoideum,
0-7 l
45-80 l
Os capitatum,
1-6 l
Basis ossis
metacarpalis
Ossa metacarpalia
pollicis 17-39s
II-V 9s
Corpus ossis
metacarpalis Capita ossium
pollicis 9s metacarpalium II-V 17-36
lBasis phalangis,
1-3 ani
Corpus phalangis, 9s
Basis phalangis
2-3 ani
Corpus phalangis 11-12s
Basis phalangis 2-3 ani
Corpus phalangis 7-8s
Figura 2-15.
Punctele de osificare ale scheletului mâinii
33 Generalităţi
2.5. Punctele de osificare ale membrului inferior
Epiphyses marginales,
Os ilii, 12-16 s 13-15 ani
Spina iliaca anterior

Spina ischiadica, inferior, 13-15 ani
13-15 ani Epiphyses acetabuli,
10-13 ani
Caput femoris, Os acetabuli,
5–8l 10-13 ani
Trochanter major, Tuberculum pubicum,
3-5 ani 18-20 ani
Trochanter minor, Os pubis, 5-7 l

10-11 ani Angulus pubis,
18-20 ani
Tuber ischiadicum,
13-15 ani
Figura 2-16.
Punctele de osificare ale scheletului şoldului
Corpus
femoris 24 s
Epiphysis
distalis, 10 l
Caput fibulae, Epiphysis
5-6 ani proximalis, 10 l
Tuberositas
tibiae, 12-14 ani
Corpus
tibiae, 24 s
Corpus
fibulae, 24s
Figura 2-16.
Punctele de osificare femurocrurale
Oasele 34
Malleolus
lateralis, 12 l Epiphysis
Tuber distalis, 6 l
calcanei, 9-11 ani
Calcaneus,
24s
Talus, 32s
Os cuboideum,
38s Os naviculare,
1,6-3 ani
Os cuneiforme
laterale, 0,5-1 an Os cuneiforme
mediale, 1,5-3 ani
Os cuneiforme
intermedium, 1,5-3 ani
Figura 2-17.
Punctele de osificare talocrurale
Basis ossis
Corpora ossium metatarsalis I,
metatarsalium 12s 3-4 ani
Capita ossium Diaphyses
metatarsalium II-V 2 ani metacarpalia 12s
Diaphysis phalangis
Epiphysis
proximalis 32s
Epiphysis proximalis, 2-3 ani
proximalis, 4 ani
Epiphysis
proximalis, 2-3 ani
Diaphysis phalangis
distalis 36s Epiphysis Diaphysis, 12-16 s
proximalis, 4 ani
Figura 2-18.
Punctele de osificare metatarsofalangiene
35 Generalităţi
3. DATE GENERALE PRIVIND OASELE
3.1.Alcătuirea scheletului uman

Subsistemul scheletic este alcătuit din totalitatea oaselor corpului şi studiul acestora
poate fi întreprins:
direct, prin examinarea suprafeţelor exterioare sau a secţiunilor pieselor osoase
izolate şi uscate, preparate prin metode anatomice specifice;
indirect, in vivo, prin tehnici radiologice clasice sau prin tehnici imagistice
moderne (CT, RMN, tomodensitometrie etc.) care oferă date variate privind
morfologia şi funcţionalitatea osului viu.
Studiul direct al sistemului scheletic constituie obiectul ramurii anatomiei sistemice
numită osteologie (Gr. osteon, os + logos, cuvânt), iar termenul de schelet (Gr. skeletos,
uscat) se referă la totalitatea pieselor osoase obţinute prin procedee anatomice care
îndepărtează părţile moi ale cadavrului prin macerare (putrezire) sau fierbere, urmate de
degresare şi coroziunea chimică a resturilor proteice.
Modelul general de alcătuire a scheletului este înscris în genom şi are caracter strict
uman, recognoscibil pe orice piesă osoasă separată. Din punct de vedere regional, se descriu:
scheletul axial (skeleton axiale), principala structură de rezistenţă şi susţinere a
corpului, reprezentat de craniu şi coloana vertebrală;
scheletul truncal (skeleton truncale) situat în grosimea pereţilor trunchiului,
conectat posterior la scheletul axial şi lateral la scheletul apendicular, format din
oasele cutiei toracice şi cele ale centurilor pectorală şi pelvină;
scheletul apendicular (skeleton appendiculare) format din oasele situate în axul
membrelor superioare şi inferioare.
Scheletul uman (inclusiv lanţul osicular al urechii medii şi oasele sesamoide constante)
este alcătuit din 208 oase, perechi sau impare (situate pe linia mediană), a căror morfologie are
caracter de specie şi este adaptată funcţiei în cadrul sistemului (Tabelul 3-1).
3.2.Forma generală a oaselor
Din acest punct de vedere, se descriu:
oase plane (ossa plana) care pot fi:
 nondiploice
 diploice
oase lungi (ossa longa)
oase scurte (ossa brevia)
oase neregulate (ossa irregularia) care pot fi:
 compacte
 pneumatice.
3.2.1.Oasele plane (ossa plana)
Oasele 36
nondiploice (Fig. 3-1), care sunt alcătuite din două lamine, externă şi internă, de
ţesut osos lamelar compact între care se găseşte o zonă de ţesut osos lamelar
spongios de grosime variabilă. Sunt dispuse la nivelul:
 bazei craniului şi feţei (lama orbitală a osului frontal, vomerul, procesul palatin
al maxilei);
 trunchiului (sternul, coastele, scapula, osul coxal) care formează planul
intermediar al pereţilor trunchiului sau aparţin centurilor.
diploice (Fig. 3-1), dispuse numai la nivelul calvariei (oasele parietale şi porţiunile
scuamoase ale oaselor frontal, temporal şi occipital) şi sunt alcătuite din:
 lamina externă, mai groasă, formată dintr-un strat de ţesut osos lamelar
compact, care se numeşte lamina densa şi împreună cu periostul şi părţile moi,
epicraniene, asigură elasticitatea şi rezistenţa bolţii craniului la solicitările
externe;
Compacta externa
Os spongiosum
Compacta interna
A Canales venosi
Lamina densa
Diploe
Lamina vitreea
B
Figura 3-1.
Oase plane A- nondiploice B-diploice.
 stratul intermediar, de grosime variabilă, alcătuit din ţesut osos lamelar
spongios, care se numeşte diploe şi are organizare particulară, labirintică, cu
lamelele osoase dispuse în jurul unei reţele de canale venoase, bogat
anastomozate (venele diploice). Acestea interconectează sinusurile durei mater
cu venele epicraniene şi participă la sporirea elasticităţii bolţii craniului.
 lamina internă, formată dintr-un strat de ţesut osos lamelar compact, mai
subţire, care se numeşte lamina vitreea şi, împreună cu periostul intern şi dura
mater, asigură rezistenţa calvariei la solicitările interne, fiziologice, pe care le
înregistrează morfologic sub formă de impresiuni girale (impressiones
gyrorum), creste cerebrale (juga cerebralia) şi şanţuri vasculare (sulci
vasorum).
În cadrul oaselor plane ale calvariei se individualizează oasele suturale, prezenţe
anatomice variabile reprezentate de fragmente osoase neregulate, izolate, numite generic
ossicula Wormiana , care se pot dezvolta:
în suturi – ossa suturalia (Fig. 3-2);
în fontanele – ossa fonticulorum (Fig. 3-2);
*
Ole Worm (1588-1654). Anatomist danez.
37 Generalităţi
în interiorul oaselor calvariei – ossa intercalaria (Fig. 3-2).
Oasele suturale pot fi:

totale atunci când interesează întreaga grosime a calvariei;
superficiale când sunt prezente numai pe aspectul exocranian al unei suturi;
profunde când apar numai în faţa endocraniană a suturii.
Oasele suturale cele mai des întâlnite sunt:
os postfrontale, situat unilateral în sutura coronală (2,7 %);
os interparietale, situat în sutura sagitală (0,17 %);
os paramendosum, situat între sutura lambdoidă şi sutura mendosa (occipitală
transversă), median sau lateral, unic sau multiplu (5,4 %);
A B C
Os astericum
D E F
Figura 3-2.
Oase suturale – Ossa apicis (A), Ossa asteriaca izolate (B), Ossa asteriaca conglomerate (C),
Os astericum – aspect CT (D), oase suturale multiple, totale, văzute pe faţa internă a calvariei
(E), oase suturale minime (F).
os supramastoideum, situat în sutura parietomastoidiană (5,8 %);
os bregmaticum, situat la nivelul fontanelei anterioare (1,16 %);
os apicis, situat la nivelul fontanelei posterioare (4 %) (Fig. 3-2);
os asteriacum, situat la nivelul fontanelei asterice (6,51 %) (Fig. 3-2);
os epiptericum, situat la nivelul fontanelei pterice (4-12 %);
os lambdaticum, situat la nivelul suturii lambdoide (10-13 %);
os incae, situat central între sutura lambdoidă şi sutura mendosa (2,84 %).
Oasele 38
3.2.2. Oasele lungi (ossa longa) formează scheletul axial al organelor apendiculare
(femur, radius, ulna, oasele metatarsiene şi metacarpiene) şi sunt alcătuite din (Fig. 3-3):
segmentul central numit corp (corpus) care este format din ţesut osos lamelar
compact (substantia corticalis) dispus în jurul canalului central (cavitas medullaris)
(Fig. 3-4):
segmente periferice numite extremităţi, alcătuite din două zone (Fig. 3-4):
 periferică, corticală (substantia corticalis), formată dintr-un strat subţire de os
lamelar compact;
 centrală (substantia spongiosa), formată din ţesut osos lamelar spongios ale
cărui trabecule se ordonează pe direcţiile liniilor de forţă ale solicitărilor
mecanice.
Femur Radius
Figura 3-3.
Oase lungi.
Subtantia
compacta
Cavitas
medullaris
Subtantia spongiosa
Figura 3-4.
Structura unui os lung.
3.2.3. Oasele scurte (ossa brevia)
Acestea au dimensiuni reduse, formă poligonală sau ovoidală şi sunt formate din:
zonă corticală (substantia corticalis), dispusă periferic şi alcătuită dintr-un strat
subţire de ţesut osos lamelar compact;
zonă centrală (substantia spongiosa), alcătuită din ţesut osos lamelar spongios, ale
cărui trabecule sunt orientate în sensul liniilor de forţă (Fig. 3-5).
Oasele scurte se clasifică în:
bazipodale, situate în partea distală a membrelor, între zigopodium şi autopodium,
39 Generalităţi
unde formează blocuri osoase (carpiene, tarsiene) de maximă rezistenţă (Fig. 3-8);
sesamoide, situate în partea profundă, prearticulară, a unor tendoane a căror
traiectorie o modifică având rol de hipomohlion. Ele se pot fi:
 constante (patela, oasele sesamoide ale halucelui) (Fig. 3-7) care prezintă o faţă
superficială în raport cu fibrele tendinoase şi o faţă profundă, articulară,
acoperită de cartilaj hialin;
 inconstante, care apar ca variante anatomice situate în:
- originea unor muşchi: fabella, os sesamoid situat în originea capătului
lateral al muşchiului gastrocnemian (Fig. 3-7);
- inserţia unor muşchi: flexorul ulnar al carpului, flexorul scurt al policelui.
Substantia
corticalis
Substantia
spongiosa
Clivus Talus
Figura 3-5.
Secţiune printr-un os spongios.
Ossa carpalia Ossa tarsalia
Figura 3-6.
Oase scurte.
3.2.4. Oase neregulate (ossa irregularia)
Au dimensiuni variabile, nu pot fi încadrate în formele geometrice uzuale şi prezintă
diferenţieri structurale cu funcţionalitate specifică (Fig. 3-8). Pot fi:
compacte (vertebrele, mandibula) care sunt alcătuite din (Fig. 3-5):
 zonă corticală (substantia corticalis), periferică, formată din ţesut osos lamelar
compact;
 zonă centrală (substantia spongiosa), formată din ţesut osos lamelar spongios,
Oasele 40
ale cărui trabecule sunt orientate pe direcţiile solicitărilor mecanice.

pneumatice (ossa pneumatica) (frontal, etmoid, sfenoid, temporal, maxila) care
participă la formarea joncţiunii pneumatizate craniofaciale şi a bazei neurocraniului
(Fig. 3-9). Pereţii osoşi pericavitari au structură de os lat şi sunt formaţi din:
 lamă externă de ţesut osos lamelar compact acoperită de dura mater sau părţile
moi extracraniene;
 strat intermediar de ţesut osos lamelar spongios;
 lamă internă de ţesut lamelar compact acoperită de mucoperiostul cavităţii
pneumatice.
Fabella
Patella
Figura 3-7.
Oase sesamoide.
Vertebra Os palatinum
Figura 3-8.
Oase neregulate.
3.3.Detalii anatomice particulare ale formelor oaselor

Forma generală a oaselor este determinată genetic şi caracterizează nivelul de
organizare al scheletului uman. Conform teoriei histogenezei cauzale, în cursul ontogenezei
pre şi postnatale a sistemului locomotor, procesele de dezvoltare, creştere şi realizare a
aspectului caracteristic definitiv al osului adult sunt dependente de solicitările mecanice şi
determină pe suprafeţele osoase deformări caracteristice inserţiilor capsuloligamentare şi
musculare, raporturilor cu mănunchiurile neurovasculare sau tranziţiei organelor situate în
41 Generalităţi
conţinătorul somatic. Aceste detalii de formă (suprafeţe, reliefuri, depresiuni şi orificii) pot fi:
majore, care se regăsesc pe loturi mari de specimene şi definesc norma anatomică;
minime, observabile numai pe unele piese a căror prezenţă face parte din
variabilitatea anatomică.
proeminenţe:
 procesul (processus) (Fig.3-10) proeminenţă alungită care prezintă o bază de
implantare care poate fi numită rădăcină şi o parte liberă de dimensiuni
variabile, a cărei formă se regăseşte în nomenclatură (ex. procesul coracoid, în
formă de „cioc de cioară”, procesul stiloid în formă de tijă ascuţită, procesul
hamat (hamulus) sau uncinat în formă de cârlig, procesul cornual (cornu) în
formă de corn) (Fig. 3-10);
Maxilla Sinus frontale Labyrinthum

etmoidale
Figura 3-9.
Oase pneumatice.
Processus Acromion
coracoideus
Processus Hamulus ossis

styloideus hamati
Figura 3-10.
Detalii particulare ale formelor osoase: tipuri de procese – unghiul lateral al scapulei,
extremitatea distală a radiusului şi osul hamat.
Din punct de vedere morfologic, detaliile particulare ale formelor osoase se clasifică în:
 tuberculul, tuberozitatea, eminenţa, protuberanţa (tuber, tuberculum,
tuberositas, eminentia, protuberantia), proeminenţe rotunjite care se
individualizează prin precizarea osului căruia aparţin (ex. tuberozitatea frontală,
Oasele 42
eminenţa parietală, protuberanţa occipitală externă) (Fig. 3-11);

 crestele (cristae, sing. crista), mai evidente, care se definesc după formă (ex.
creasta falciformă, în formă de coasă) sau după dimensiuni şi localizare:
- subţiri, ascuţite şi fine (ex. creasta lacrimală posterioară);
- groase, rotunjite, neregulate şi rugoase (ex. creasta sacrată mediană) care pot
prezenta margini laterale proeminente numite buze (labia, sing. labium)
(ex. buzele laterală şi medială ale crestei iliace).
 linii (lineae, sing. linea) puţin reliefate, care se definesc după geometria
traiectului (linia arcuată), localizare (linia nucală superioară) sau inserţii
musculare (linia muşchiului solear) (Fig. 3-11);
Protuberantia Linea arcuata

Tuber frontale
occipitalis externa
Figura 3-11.
Detalii particulare ale formelor osoase: protuberanţe, tuberozităţi, linii – faţa externă a osului
frontal, faţa externă a osului occipital şi faţa medială a osului coxal.
suprafeţe plane
 netede, pe care alunecă planurile superficiale ale regiunii (ex. faţa superficială a
calvariei), tendoane (ex. tendonul muşchiului gluteu mijlociu pe jumătatea
superioară a feţei laterale a trohanterului mare) sau mănunchiuri neurovasculare
(faţa laterală a procesului zigomatic pe care alunecă vasele temporale
superficiale);
 rugoase, pe care se inseră structurile conjunctive organizate ale sistemului
locomotor. În funcţie de intensitatea solicitărilor mecanice şi a antrenamentului
muscular, suprafeţele rugoase se accentuează şi devin proeminenţe de formă
variată care intră în categoria variantelor anatomice.
suprafeţe excavate
 fose, fovee sau impresiuni (fossae, sing. fossa, foveae, sing. fovea,
impressiones, sing. impressio), netede şi rotunjite, aflate în raport cu suprafeţele
convexe organice sau articulare (ex. fosele cerebeloase, impressiones gyrorum,
foveea dentis) (Fig. 3-12);
 şanţuri (sulci, sing. sulcus) (ex. şanţul radial, şanţurile vasculare ale oaselor
calvariei) sau incizuri (incisurae, sing. incisura), netede şi înguste (ex. incizura
scapulei) sau largi (incizura mandibulei), cu traiect variat în raport cu tendoane
43 Generalităţi
sau mănunchiuri neurovasculare (Fig. 3-12);

 orificii (foramina, sing. foramen, hiatus, sing. hiatus) şi canale osoase
(canales, sing. canalis) care se clasifică în:
- nutritive (foramina nutricia), prin care pătrund vasele nutritive ale osului
(Fig. 3-13);
- de pasaj, prin care trec dintr-o regiune în alta, fie mănunchiuri
neurovasculare, fie elemente izolate nervoase, arteriale sau venoase (ex.
foramenul jugular, meatul acustic intern, canalul nervului facial) (Fig. 3-
13).Utilizarea termenului de foramen în locul celor de orificiu sau gaură
este recomandabilă şi concordantă cu Terminologia anatomica.
Fossa cerebellaris Impressiones gyrorum Sulci arteriosi
A B C
Fovea dentis Incisura mandibulae Sulcus tali
D E F
Figura 3-12.
Detalii particulare ale formelor osoase: fose, impresiuni, şanţuri, fovee, incizuri – faţa
internă a osului occipital (A), faţa internă a osului frontal (B), faţa internă a osului
parietal (C), faţa inferioară a atlasului (D), faţa externă a mandibulei (E) şi faţa
laterală a talusului (F).
suprafeţe articulare care pot fi:
 netede, acoperite de cartilaj hialin pe osul viu, caracteristice articulaţiilor
sinoviale. Forma acestor suprafeţe este extrem de variabilă, proeminentă (capul
femural) (Fig. 3-14), excavată (trohleea humerală) (Fig. 3-14) sau plană (faţa
articulară a maleolei laterale) (Fig. 3-14), iar geometria lor determină axele
mişcărilor şi constituie criteriul principal de clasificare al articulaţiilor mobile.
 rugoase, cu geometrie extrem de variată (ex. suprafeţele suturale), pe care se
inseră structurile conjunctive organizate ale articulaţiilor fixe.
Oasele 44
Din punct de vedere funcţional, detaliile particulare ale formelor osoase se clasifică
în:
suprafeţe nearticulare care sunt acoperite de inserţii musculoligamentare,
mănunchiuri neurovasculare, burse seroase sau corpuri adipoase.
Din punct de vedere morfogenetic, detaliile particulare ale formelor osoase se
clasifică în:
apofizare (Gr. apo, derivat din + physis), care sunt caracteristice oaselor lungi, se
dezvoltă pe circumferinţa periferică a metafizelor, se caracterizează prin
vascularizaţia precară şi sunt sediul necrozelor aseptice juvenile. Exemple:
tuberculii şi epicondilii humerusului, trohanterii şi epicondilii femurali, maleolele
(Fig. 3-14). Folosirea termenului de apofiză pentru alte proeminenţe osoase este
inadecvată.
Meatus acusticus Foramen nutricium

externus
Figura 3-13.
Foramine – faţa exocraniană a osului temporal şi faţa
posterioară a tibiei.
nonapofizare, care se dezvoltă pe diafizele oaselor lungi şi pe feţele şi marginile
oaselor late, scurte, pneumatice şi neregulate. Gradul de dezvoltare a acestor detalii
osoase depinde de intensitatea solicitărilor mecanice care acţionează asupra
structurilor conjunctive organizate inserate la acest nivel.
Caput Trochanter Tuberculum Tuberculum Olecranon

femoris major majus minus
Caput
humeri
Processus
coronoideus
Trochanter
minor
A B C
Figura 3-14.
45 Generalităţi
Suprafeţe osoase articulare – extremitatea proximală a femurului (A), extremitatea proximală

a humerusului (B) şi extremitatea proximală a ulnei (C).
3.4.Microstructura osului viu
Scheletul adultului este alcătuit din două varietăţi de ţesut osos:
nonlamelar, a cărui structură aminteşte de cel al centrilor primitivi de osificare de
tip embrionar prin dispoziţia reticulară a fibrelor colagene mineralizate precoce.
Acest tip de ţesut nu dezvoltă procesul de remaniere osoasă şi la adult se găseşte în
capsula labirintică cohleovestibulară care nu este expusă la solicitările mecanice
externe.
lamelar, alcătuit din trabecule osoase organizate sub formă de ţesut osos compact
cu topografie periferică sau ţesut osos spongios (Fig. 3-15) situat în interiorul
oaselor scurte şi late. Ţesutul osos lamelar se formează prin reordonarea
trabeculelor modelelor osoase primitive şi osificarea definitivă a acestora de tip
condral sau desmal.
Pe secţiune, oasele vii prezintă un model comun de organizare sub forma a trei straturi
concentrice (Fig. 3-15):
Strat circumferenţial
extern
Strat intermediar
haversian
Unitate lamelară
interstiţială
Canal
Cavitatea Havers
medulară Fibre
Sharpey
Canal
Strat Volkmann
spongios
Periost
Figura 3-15.
Structura diafizei unui os lung.
extern, periostul, structură conjunctivă vasculară, care prezintă două lame:
 externă, fibroasă, densă, ale cărei fibre colagene se continuă cu cele ale
capsulelor articulare, ligamentelor, tendoanelor şi fasciilor;
 internă, osteogenetică, intens vascularizată, responsabilă de creşterea în
grosime a oaselor care este interconectată cu corticala prin sistemul fibrelor
colagene perforante;
intermediar, corticala, formată, la oasele scurte şi late, dintr-un singur strat subţire
de ţesut osos lamelar compact. Corticala oaselor lungi, mai groasă, este alcătuită din
trei straturi:
 circumferenţial extern, superficial, subperiostic, format din 3-4 rânduri de
Oasele 46
lamele osoase concentrice, unit cu lama profundă, osteogenetică a

periostului prin fibre colagene (fibrele perforante ale lui Sharpey );
 intermediar, de tip haversian, format din osteoane, unităţi funcţionale
alcătuite din lamele osoase dispuse concentric în jurul unui canal vascular
(canal Havers ) şi din unităţi lamelare interstiţiale dispuse între osteoane;
 circumferenţial intern, format din lamele osoase dispuse concentric
canalului medular.
intern, format din ţesut lamelar spongios care formează:
 stratul spongios profund din jurul canalului medular al oaselor lungi;
 stratul intermediar al oaselor late;
 masa subcorticală a oaselor scurte.
A B
A
Figura 3-16.
Ţesut osos lamelar spongios – aspect mezoscopic (A) şi diagrama
dispoziţiei spaţiale a trabeculelor şi a lamelelor osoase intratrabeculare
(B).
În areolele ţesutului lamelar spongios se găseşte măduva osoasă roşie (medulla
ossium rubra) cu potenţial hematogen. La oasele lungi, între metafizele proximală şi distală,
stratul spongios limitează la periferie canalul medular în care se găseşte măduva osoasă
galbenă (medulla ossium flava).
3.5. Creşterea osoasă se realizează prin două mecanisme:
osteogeneza metafizară, bazată pe organizarea funcţională particulară a corpului
oaselor lungi care este alcătuit din două segmente (Fig. 3-17):
 periferic, juxta-epifizar, cartilaginos, avascular, numit physis, placă metafizară
sau placă de creştere unde se iniţiază procesul de creştere în lungime a diafizei;
 central, juxtadiafizar, vascularizat, care formează metafiza propriu-zisă, spre
care avansează osificarea iniţiată în stratul profund al physis-ului.
Ambele segmente alcătuiesc zona de tranziţie dintre diafiză şi epifiză care se
numeşte metafiză (metaphysis) şi este prezentă la extremităţile corpului osului lung în toată
perioada de creştere (până la 25 ani) (Fig. 3-18).
Din acest punct de vedere, oasele lungi se pot clasifica în:
*
William Sharpey (1802-1880). Fiziolog şi histolog scoţian.
*
Clopton Havers (1650-1702). Anatomist englez.
47 Generalităţi
 adevărate (humerus, radius, ulna, femur, tibia, fibula) care prezintă corp, două
metafize, două epifize şi cresc spre ambele extremităţi. Creşterea este mai evidentă
spre una dintre ele, a cărei metafiză se numeşte activă.
 minime sau miniaturale (metacarpiene, metatarsiene, falange) care prezintă corp şi
două extremităţi dintre care numai una este prevăzută cu metafiză (sediu al procesului
de creştere în lungime), poate fi considerată epifiză adevărată şi are topografie
proximală pentru primul os metacarpian şi pentru falangele degetelor mâinii şi
piciorului şi distală pentru oasele metacarpiene şi metatarsiene II-V.
 osteogeneza periostică, care se realizează pe seama stratului profund al periostului şi
asigură creşterea în grosime a oaselor.
Epiphysis
Physis
A. epiphysialis
Metaphysis
A. metaphysialis
Diaphysis
Figura 3-17.Organizarea funcţională a metafizei
Figura 3-18. Aspectul radiologic al extremităţii proximale a

femurului unde metafiza apare ca o linie transparentă situată
între cap şi colul anatomic.
3.6. Vascularizaţia oaselor
Vascularizaţia oaselor lungi este asigurată de două tipuri de vase (Fig. 3-19):
diafizare, reprezentate de artera principală (arteria nutricia) care pătrunde prin
foramenul nutritiv, străbate corticala şi ajunge în canalul central unde se împarte în
ramuri terminale centrifuge direcţionate spre metafize. În acest traiect artera emite
Oasele 48
colaterale care formează următoarele plexuri:

 plexul periostic, situat în stratul profund al periostului, alimentat de pediculi
accesori multipli proveniţi din arterele musculare ale regiunii care, la nivelul
metafizei, formează plexul metafizar superficial;
 plexul stratului compact, situat în sistemul de canale Volkmann şi Havers;
 plexul medular, format din arteriole şi capilare sinusoide situate profund în
jurul canalului central;
 plexul metafizar profund care vascularizează faţă metafizară, osteogenetică, a
plăcii cartilaginoase de creştere.
vasele epifizare, care provin din cele ale capsulei articulare. Arterele epifizare sunt
numeroase, pătrund prin foramine vasculare multiple şi mici situate la periferia
zonei epifizare acoperită de cartilaj hialin şi formează plexuri epifizare care au
caracter segmentar şi determină teritorii arteriale epifizare.
Periost Canal medular
Vase nutritive
Plexul
periostic
Vase diafizare
principală
Plexul stratului
compact
Plexul medular
Plex metafizar
profund
Plex metafizar
superficial
Plici sinoviale
cu vase epifizare
Plex epifizar
profund
Plex epifizar
superficial
Cartilaj articular
Figura 3-19.
Vascularizaţia unui os lung.
Plexurile venoase, extrem de abundente, colectează în canale venoase cu caracter
comitant şi, datorită raporturilor importante cu areolele în care se găseşte măduva osoasă
galbenă, au potenţial emboligen.
3.7. Inervaţia oaselor
Inervaţia oaselor este asigurată de fibre propriopceptive, amielinice, libere şi
încapsulate, terminaţii ale axonilor aferenţi ai neuronilor din ganglionii spinali segmentari
care percep informaţiile nociceptive, presionale şi vibratorii. Acestea se dispun plexiform în
periost şi zona adiacentă a corticalei şi sunt mai abundente juxta-articular.
*
Alfred Wilhelm Volkmann (1800-1877). Fiziolog german.
49 Generalităţi
Inervaţia autonomă este asigurată de axonii eferenţi ai neuronilor postganglionari care se

distribuie segmentar, sub forma nervilor arteriali, axelor arteriale regionale şi ramificaţiilor
acestora cu destinaţie osoasă. Nervii pătrund prin foraminele nutritive sub formă de plexuri
peri-arteriale şi asigură vasomotricitatea locală. Se pare că aceste plexuri conţin şi axoni
autonomi aferenţi care închid circuite de feed-back locale.
3.8.Compoziţia osului
La un adult (70 kg), sistemul osos reprezintă 5-6 % (4 kg) din greutatea corporală şi
ocupă un volum de aproximativ 1700 cm3.
Ţesutul osos este format din apă 10-20 % şi reziduu uscat. Acesta este alcătuit din
substanţe anorganice, 70 % şi substanţe organice, 30 %.
3.8.1.Substanţele anorganice sunt reprezentate de cristale de hidroxi-apatită
(Ca10(PO4)6OH2) şi cantităţi neînsemnate de carbonat de calciu (CaCO3) şi fosfat acid de
calciu (CaHPO4). Acesta din urmă este mai solubil decât hidroxi-apatita şi participă la
schimburile iniţiale, minime şi rapide ale homeostaziei calciului.
În ansamblu, în sistemul osos al adultului se găsesc aproximativ 1000 g calciu.
Ţesutul osos mai conţine şi alţi anioni ca fluoruri şi citraţi şi cationi bivalenţi de Mg,
Fe, Zn, Cu, Sr şi Pb, ultimii doi fiind consideraţi metale osteotrope implicate în boli cronice
ale sistemului osos.
3.8.2.Substanţele organice sunt reprezentate de:
colagenul de tip I (90 %) care formează fibrilele caracteristice cu înaltă specializare
funcţională ale ţesutului osos;
alte proteine (10 %), dintre care cele mai importante sunt:
◦ colagenul de tip V care are rolul de a regla formarea şi dispoziţia funcţională a
fibrelor de colagen tip I;
◦ osteocalcina, inhibitor al mineralizării, la rândul sau inhibată de vitamina D3;
◦ osteonectina, care reglează migrarea celulară şi procesul de formare a
adeziunilor intercelulare;
◦ osteopontina, care inhibă formarea hidroxi-apatitei şi pare să fie implicată în
eliminarea renală a calciului şi producerea calculozei renale;
◦ bone-sialoproteina, care reglează procesul de formare a centrilor de osificare
(nucleaţie);
◦ decorina, care reglează fibrilogeneza colagenului;
◦ osteo-adherina, care reglează procesul de ordonare geometrică a osteoanelor.
3.9. Oasele scheletului uman
Numărul şi distribuţia oaselor pe segmentele topografice ale scheletului sunt
reprezentate în tabelul 3.1.
Oasele 50
Tabelul 3-1. Oasele scheletului uman

Componentele scheletului Număr oase
Scheletul axial 53
Craniul 29
Neurocraniul 8
Osul frontal 1
Osul etmoid 1
Osul sfenoid 1
Osul occipital 1
Osul parietal 2
Osul temporal 2
Viscerocraniul 14
Maxila 2
Osul zigomatic 2
Osul lacrimal 2
Osul nazal 2
Conca nazală inferioară 2
Osul palatin 2
Osul vomer 1
Mandibula 1
Osişoarele auzului 6
Ciocanul 2
Nicovala 2
Scăriţa 2
Osul hioid 1
Coloana vertebrală 24
Vertebre cervicale 7
Vertebre toracice 12
Vertebre lombare 5
Scheletul truncal 31
Centura scapulară 4
Clavicula 2
Scapula 2
Cutia toracică 25
Stern 1
Coaste 24
Centura pelvină 4
Sacrum 1
Coccis 1
51 Generalităţi
Osul coxal 2
Scheletul apendicular 124

Membrul superior 60
Humerus 2
Ulna 2
Radius 2
Oasele carpiene 16
Oasele metacarpiene 10
Falange 28
Membrul inferior 64
Femur 2
Tibia 2
Fibula 2
Patela 2
Oasele tarsiene 14
Oasele metatarsiene 10
Oasele sesamoide ale 4
halucelui 28
Falange
TOTAL 208
Partea a II-a
COLOANA VERTEBRALĂ (COLUMNA VERTEBRALIS)
William Cheselden Osteographia, London, 1733.
4. Coloana vertebrală
5. Vertebrele
55 Coloana vertebrală
4. COLOANA VERTEBRALĂ
(COLUMNA VERTEBRALIS)
4.1. Generalităţi
Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului şi formează, împreună cu
structurile conjunctive organizate şi neurovasculare adiacente, organul axial. Acesta are o
poziţie strategică în structura funcţională a trunchiului deoarece este organizat concentric
spaţiului neural spinal, dar participă şi la alcătuirea conţinătorului somatic ventral truncal.
În ansamblu, coloana este alcătuită dintr-o structură de rezistenţă anteromediană de
formă tronconică cu baza în jos, reprezentată de corpurile vertebrale şi altele două
posterolaterale alcătuite din suprapunerea proceselor articulare (Fig. 4-1 A, B).
Corpurile vertebrale formează proeminenţa mediană dorsală a cavităţilor trunchiului
al cărei volum sporeşte în sens craniocaudal până la unghiul vertebropromontorial. Lateral,
aceasta se continuă cu unghiurile vertebrotransversale cervicale, transversocostale şi
vertebrotransversale lombare.
Vertebrae Lordosis
cervicales (1-7)
Vertebrae
thoracicae (8-19)
Kyphosis
Vertebrae
lumbales (20-24)
Lordosis
Os sacrum
Os coccyx
A B
Figura 4-1.
Regiunile coloanei vertebrale – vedere posterioară (A) şi curburile sale în plan sagital (B).
În partea dorsală proeminenţele mediane ale proceselor spinoase şi cele paramediane,
antimere, ale proceselor articulare şi transversale delimitează cu lamele vertebrale
corespunzătoare, şanţurile vertebrale în care se găsesc muşchii erectori spinali.
Oasele 56
4.2. Lungime şi regionalizare

Lungimea coloanei vertebrale a adultului este, în medie, de 70 cm la bărbat şi 60 cm
la femeie, ceea ce înseamnă două cincimi din înălţimea totală a corpului. Din aceasta, o
pătrime este reprezentată de discurile intervertebrale. Înălţimea coloanei se reduce temporar
cu aproximativ 2 cm în timpul activităţii cotidiene diurne şi revine treptat în timpul somnului.
Procesul de îmbătrânire, prin îngustarea progresivă a discurilor intervertebrale şi accentuarea
în special a lordozei toracice determină scăderea progresivă a lungimii coloanei şi a înălţimii
individului. La cadavru, înălţimea coloanei este mai mare cu 2 cm datorită redresării
curburilor consecutiv atoniei musculare.
Coloana vertebrală a adultului poate suporta o greutate de aproximativ 350 kg, o
tensiune de întindere de aproximativ 150 kg şi este mai vulnerabilă la joncţiunea dintre părţile
fixe şi părţile mobile.
A B C
Figura 4-2.
Tipuri de cifoscolioze – piesă provenită de la un pacient cu
spondilită ankilopoetică (A, B) şi cifoză dorsală superioară cu
lordoză cervicală compensatorie (C).
Elasticitatea intrinsecă a coloanei vertebrale se realizează datorită curburilor
fiziologice care sunt situate în plan mediosagital şi au dispoziţie alternantă. Zonele de
mobilitate, convexe ventral, se numesc lordoze, au topografie cervicală şi lombară şi sunt
conectate printr-un segment intermediar cu topografie toracală, care este fix, lung, convex
dorsal, care se numeşte cifoză (Fig. 4-1, B).
Curburile coloanei vertebrale în plan frontal se numesc scolioze, se definesc după
localizare şi direcţia convexităţii (ex. scolioză dorsală sinistroconvexă) şi pot fi:
funcţionale care apar odată cu stabilirea asimetriei motorii (dreptaci, stângaci), sunt
mobile, localizate în regiunile cervicală inferioară şi toracală superioară şi se
redresează la trecerea din ortostatism în decubit;
patologice care apar în diferite afecţiuni cu interesare osoasă, musculară şi nervoasă

a organului axial, sunt fixe şi pot fi (Fig. 4-2):
 compensate, atunci când sub deviaţia laterală iniţială apare o curbură în sens
invers care readuce coloana în axul gravitaţional;
 decompensate, când deviaţia de la axul gravitaţional este importantă şi redresarea
minimă.
Determinarea gradului curbură se numeşte scoliozometrie, se realizează cu firul cu
plumb occipito-intercluneal sau cu scoliozometrul şi constituie o metodă investigativă uzuală
în ortopedie.
4.3. Coloana vertebrală osoasă a adultului este alcătuită din 24 de piese mobile
numite vertebre între care se găsesc discurile intervertebrale şi alte structuri conjunctive
organizate care realizează articulaţii complexe, mobilizate de aparatul neuromuscular specific
uman al organului axial. Acesta realizează acte motorii statice şi dinamice extrem de variate,
cu secvenţă kinematică regională.
Vertebrele sunt formaţiuni segmentare cu originea în mezenchimul para-axial somitic,
care rămân separate şi mobile în ontogeneza postnatală şi reflectă această diversitate prin
dezvoltarea unor structuri suplimentare care le conferă caracter regional. Prezenţa acestora
justifică o anumită funcţionalitate şi permite recunoaşterea apartenenţei la una dintre cele trei
regiuni (cervicală, toracală, lombară) ale coloanei vertebrale.
În cadrul organului axial, vertebrele au topografie suprasacrală, motiv pentru care sunt
numite libere sau adevărate şi în sens craniocaudal sunt repartizate regional astfel: 7
cervicale, 12 toracale şi 5 lombare.
În zonele de tranziţie (craniocervicală, cervicotoracică, toracolombară şi
lombosacrată) vertebrele extreme ale fiecărei regiuni prezintă detalii particulare care sunt
descrise clasic drept caractere individuale.
La nivelul extremităţii craniale, coloana vertebrală se articulează cu osul occipital
prin intermediul complexului articular de tip trohoid atlanto-axoidian care include vertebre cu
morfologie specifică. Caudal, coloana vertebrală se articulează cu osul sacrum care,
împreună cu osul coccis, au originea în mezenchimul nesegmentat al eminenţei caudale,
evoluează de la început ca piese cartilaginoase şi osoase unitare, prezintă puncte de osificare
cu dispoziţie asemănătoare celor vertebrale şi sunt asimilate segmentului distal al organului
axial şi coloanei vertebrale osoase deoarece prezintă puncte de osificare asemănătoare celor
vertebrale şi conţin porţiunea terminală a spaţiului neural spinal. Anatomic şi funcţional,
oasele sacrum şi coccis aparţin pelvisului al cărui peretele dorsal îl formează.
Oasele 58
5. VERTEBRELE (VERTEBRAE)
5.1.Vertebra (vertebra)
Vertebra este un os median, neregulat, cu detalii anatomice definitorii care o
încadrează într-un model general de organizare recognoscibil la toate vertebratele şi cu atât
mai mult la toate regiunile coloanei vertebrale umane. Orice vertebră (exceptând atlasul) este
alcătuită din: corpul vertebral, situat ventral şi arcul vertebral, situat dorsolateral care
circumscriu foramenul vertebral (Fig. 5-1).
5.1.1.Corpul vertebrei (corpus vertebrae) este voluminos, turtit craniocaudal şi are
forma unui trunchi de con cu baza mare în jos, din care s-a rezecat un segment cu profil
biconvex echivalent cu 1/6 posterioară din volumul său. Corpul vertebral prezintă:
feţele intervertebrale, cranială, constant mai mică şi caudală, mai extinsă. Fiecare
faţă prezintă două zone (Fig. 5-1):
 periferică, de forma unei benzi înguste, netede, acoperită de cartilaj hialin, numită
epifiză inelară (epiphysis anularis). Aceasta este concavă posterior şi convexă
anterolateral, unde proemină excentric formând cu circumferinţa corpului vertebral
o margine evidentă.
Epiphysis
Corpus anularis
vertebrae Facies
intervertebralis
Pediculus arcus
Foramen vertebrale
vertebrae
Processus
articularis inferior
Lamina arcus Processus
vertebrae transversus
Processus
spinosus
Figura 5-1.
Vertebra – vedere superioară.
 centrală, deprimată, cu numeroase foramine minime, înscrisă în concavitatea
epifizei inelare, care are raport cu discul intervertebral.
circumferinţă care prezintă:
 faţa anterolaterală, convexă transversal şi concavă vertical, rugoasă, cu foramine
vasculare, care are raporturi cu structurile prevertebrale şi paravertebrale ale
organului truncal (Fig. 5-1, 5-2);
 faţa posterioară care prezintă:
◦ zonă mediană, concavă transversal şi plană vertical, care formează peretele
anterior al foramenului vertebral şi prezintă foramenul bazivertebral, de
dimensiuni mai mari, neregulat, situat pe linia mediană prin care trec venele
bazivertebrale şi foramine minime, multiple, arteriale şi venoase.

◦ zone laterale, antimere, care în două treimi superioare fuzionează cu arcul
vertebral şi în o treime inferioară se continuă cu o creastă verticală care
limitează anterior foramenul intervertebral.
5.1.2.Arcul vertebral (arcus vertebrae) situat dorsal, are formă ogivală caracteristică
şi este alcătuit din rădăcini (radix arcus vertebrae), numite pediculi vertebrali (Fig. 5-1) şi
din ramuri (ramus arcus vertebrae), numite lame vertebrale (Fig. 5-1).
Arcul vertebrei prezintă două suprafeţe:
 anteromedială care circumscrie posterior şi lateral foramenul vertebral;
 posterolaterală de pe care se detaşează procesele arcului vertebral.
Pediculii arcului vertebrei (pediculus arcus vertebrae) sunt lame osoase antimere, groase,
patrulatere, turtite lateral, cu direcţie anteroposterioară, ataşate la zonele laterale ale feţei
posterioare a corpului vertebral. Fiecare pedicul vertebral prezintă (Fig. 5-1, 5-3):
Corpus
vertebrae
Processus
articularis superior
Processus
transversus
Processus
Processus
spinosus
Figura 5-2.
Vertebra – vedere anterioară. Săgeata indică lamela de tip
contrafort a procesului articular superior.
 faţa medială, concavă, care formează peretele lateral al foramenului vertebral;
 faţa laterală, rugoasă, pe care se inseră structuri conjunctive organizate şi muşchi
cu caracter regional;
 marginea superioară, concavă, numită incizura vertebrală superioară (incisura
vertebralis superior), care limitează inferior foramenul intervertebral;
 marginea inferioară, cu o concavitate mai accentuată, numită incizura vertebrală
inferioară (incisura vertebralis inferior), care limitează superior foramenul
intervertebral;
 extremitatea anterioară care fuzionează cu zona intermediară a feţei posterioare a
corpului vertebral;
 extremitatea posterioară care fuzionează cu lama vertebrală.
5.1.3.Foramenul intervertebral (foramen intervertebrale) se formează prin
suprapunerea vertebrelor şi reprezintă deschiderile laterale, segmentare ale canalului vertebral
prin care trec trunchiul nervului spinal, ramura sa recurentă meningeală, artera radiculară şi
Oasele 60
plexul venos comitant şi fundul de sac dural lateral corespunzător. Foramenul intervertebral
este limitat:
 anterior, de creasta zonei laterale a feţei posterioare a corpului vertebral şi inelul
fibros al discului intervertebral;
 posterior, de faţa anterioară a capsulei articulaţiei zigapofizare şi marginea laterală
a ligamentului galben;
 superior şi inferior, de marginile corespunzătoare ale pediculilor vertebrali.
5.1.4. Lamele arcului vertebral (laminae arcus vertebrae) continuă posterior
pediculii vertebrali, fuzionează cu lama antimeră (de partea opusă) pe linia mediană dorsală şi
închid posterior foramenul vertebral (Fig. 5-1, 5-3, 5-4). Lama arcului vertebral este subţire,
patrulateră, orientată posteromedial şi inferior şi prezintă:
 faţa posterioară, orientată superior, posterior şi lateral, care participă la formarea
şanţului vertebral şi pe care se inseră muşchiul erector spinae. În partea cea mai
cranială, prezintă o zonă rugoasă adiacentă procesului transvers, pe care se inseră
fibrele superficiale ale ligamentului galben.
Processus
Processus
transversus
Processus
Corpus
vertebrae
Pediculus arcus Processus
vertebrae spinosus
Figura 5-3.
Vertebra – vedere laterală.
 faţa anterioară, orientată inferior, anterior şi medial, care formează peretele
posterior al foramenului vertebral şi are raporturi cu meningele spinale şi măduva
spinării. În partea sa caudală, prezintă o suprafaţă rugoasă pe care se inseră fibrele
profunde ale ligamentului galben.
 marginile, superioară şi inferioară, prezintă două zone:
◦ laterală, care fuzionează cu baza proceselor articulare;
◦ medială, pe care se inseră ligamentul galben.
 extremitate anterolaterală care se continuă cu pediculul vertebral;
 extremitate posteromedială care fuzionează cu lama antimeră la nivelul bazei
procesului spinos.
5.1.5.Procesul spinos (processus spinosus) rezultă din fuziunea posterioară a lamelor
vertebrale şi este orientat postero-inferior pe linia mediană dorsală. Are formă de piramidă
triunghiulară, turtită laterolateral care fuzionează prin bază sa cu bazele lamelor vertebrale şi
prezintă: (Fig. 5-1, 5-2, 5-3, 5-4)
 feţele laterale care participă la formarea şanţurilor vertebrale;
 faţa inferioară, triunghiulară cu baza anterosuperior, pe care se inseră ligamentul
interspinos subiacent;
 marginea superioară, mai ascuţită, pe care se inseră ligamentul interspinos
supraiacent;
 marginile inferolaterale, divergente anterior, care se continuă cu marginile
inferioare ale lamelor vertebrale şi pe care se inseră ligamentele interspinoase;
 vârful pe care se inseră ligamentul supraspinos.
Foramen
vertebrale
Processus
Processus
transversus
Processus articularis
inferior
Lamina arcus
vertebrae
Processus
spinosus
Figura 5-4.
Vertebra – vedere posterioară.
5.1.6.Procesele transversale (processi transversi) se desprind de pe feţele laterale ale
arcului vertebral, la nivelul zonei de joncţiune dintre pediculi şi lamele vertebrale. Fiecare
proces transvers este turtit anteroposterior, dirijat lateral şi prezintă (Fig. 5-1, 5-2, 5-3, 5-4):
 baza care fuzionează cu arcul vertebral;
 vârful, bont şi rugos, pentru inserţii musculoligamentare;
 faţa anterioară care participă la formarea unghiului corporeotransversal al
regiunilor prevertebrale;
 faţa posterioară care delimitează anterolateral şanţul vertebral;
 marginile superioară şi inferioară pe care se inseră ligamentele şi muşchii
intertransversali.
5.1.7.Procesele articulare superioare (processi articulares superiores,
zygapophyses superiores) se desprind de pe marginile superioare ale arcului vertebral, la
nivelul joncţiunilor pediculolamelare (Fig. 5-1, 5-2, 5-3, 5-4). Fiecare proces articular superior
este orientat în plan frontal şi prezintă:
 faţa articulară (facies articularis superior), orientată posterior, care se articulează
Oasele 62
cu procesul corespunzător al vertebrei supraiacente;

 faţa nearticulară, rugoasă, orientată anterior, care prezintă două zone:
◦ medială, care participă la formarea peretelui posterior al canalului vertebral în
segmentul intervertebral;
◦ laterală, care fuzionează cu marginea superioară a pediculului vertebral.
5.1.8.Procesele articulare inferioare (processi articulares inferiores, zygapophyses
inferiores ) se desprind de pe marginile inferioare ale arcului vertebral, la nivelul joncţiunilor
pediculolamelare (Fig. 5-2, 5-3, 5-4). Fiecare proces articular inferior este orientat în plan
frontal şi prezintă:
 faţa articulară (facies articularis inferior), orientată anterior, piriformă cu vârful
în jos, care se articulează cu procesul corespunzător al vertebrei subiacente;
 faţa nearticulară, rugoasă, orientată posterior, care formează segmentul
zigapofizar al şanţului intervertebral.
5.1.9.Foramenul vertebral (foramen vertebrale), de formă inelară sau triunghiulară
(Fig. 5-1) este delimitat anterior de faţa dorsală a corpului vertebral, lateral de feţele mediale
ale pediculilor vertebrali şi posterior de feţele anterioare ale lamelor vertebrale. Prin
suprapunerea foraminelor vertebrale se formează canalul vertebral.
5.2.Vertebrele cervicale (vertebrae cervicales)
Vertebrele regiunii cervicale a coloanei vertebrale sunt în număr de 7, la toate
mamiferele şi la om. Sunt cele mai mici, dar prezintă multiple adaptări funcţionale exprimate
prin caractere morfologice regionale care apar la toate elementele vertebrei.
5.2.1.Caracterele regionale ale vertebrelor cervicale
Corpul vertebrei este cel mai mic, alungit transversal, de formă aproximativ
paralelipipedică cu marginile rotunjite (Fig. 5-5) şi prezintă:
 faţa intervertebrală superioară este situată într-un plan orientat oblic antero-inferior,
partea centrală are formă patrulateră, iar epifiza inelară are următoarele zone (Fig. 5-6):
◦ posterioară, proeminentă, concavă superior;
◦ anterioară, deprimată, concavă posterior şi superior;
◦ laterale pe care se găsesc procesele uncinate (processi uncinati), două
proeminenţe verticale antimere, sagitale, cu marginea liberă convexă care
prezintă:
◦ versant anterior, care se continuă cu zona anterioară a epifizei inelare;
◦ versant posterior care se continuă cu zona posterioară, mai proeminentă, a
epifizei inelare, îi accentuează concavitatea şi îi conferă un aspect de şa
dispusă transversal.
 faţa intervertebrală inferioară este situată într-un plan orientat oblic antero-inferior
mai înclinat decât cel al feţei superioare, partea centrală are formă patrulateră, iar
epifiza inelară are următoarele zone (Fig. 5-10):
◦ anterioară, proeminentă, care formează împreună cu faţa anterioară o creastă
osoasă proiectată antero-inferior numită rostrum;
◦ laterale, reprezentate de două depresiuni mici corespunzătoare proceselor
uncinate ale vertebrei supra-iacente;
◦ posterioară, proeminentă şi concavă.
circumferinţa prezintă:
 zonă posterioară cu o creastă centrală pe care se inseră ligamentul longitudianal
comun posterior şi zone laterale deprimate. În ansamblu zona posterioară
formează peretele anterior al canalului rahidian cervical;
Figura 5-5. Coloana vertebrală cervicală – incidenţă laterală.
 zona anterioară, înclinată antero-inferior, proeminentă pe linia mediană sub

forma unei creste pe care se inseră ligamentul longitudinal anterior şi muşchii
prevertebrali care participă la formarea rostrumului şi a conturului convex al
lordozei cervicale (Fig. 5-5). Pe părţile laterale, rugoase, convexe transversal şi
concave vertical se inseră porţiunea verticală a muşchiului lung al gâtului.
Processus Foramen
uncinatus transversarium
Tuberculum
posterius
Tuberculum
anterius
Processus
inferior
Lamina arcus
vertebrae
Processus
spinosus
Figura 5-6.
Vertebra cervicală – vedere superioară.
 zonă laterală, cu trei sectoare:
◦ anterior, care fuzionează cu rădăcina costală a procesului transversal;
◦ intermediar care formează peretele medial al canalului transversar prin care
trece artera vertebrală;
◦ posterior care formează versantul anteromedial al foramenului transversal şi în
partea inferioară fuzionează cu radacina vertebrală a procesului transversal.
Oasele 64
Arcul vertebral prezintă următoarele particularităţi:

pediculii vertebrali sunt scurţi, orientaţi posterolateral, se desprind la egală distanţă
între feţele intervertebrale şi prezintă (Fig. 5-6)
 faţa medială care formează cu faţa posterioară a corpului vertebral un unghi obtuz
deschis posteromedial;
 faţa laterală care limitează posteromedial foramenul transversal;
 marginea superioară care prezintă incizura vertebrală superioară ce apare mai
adâncă pe seama defileului osos limitat anterior de faţa posterolaterală a procesului
uncinat şi posterior de faţa anteromedială a procesului articular superior;
 marginea inferioară cu incizura vertebrală inferioară mai puţin accentuată.
Lamina Processus
vertebralis uncinatus Processus
articularis
superior
Facies Tuberculum
superior posterius
Facies Sulcus
anterior nervi
Tuberculum spinalis
Rostrum anterius
Figura 5-7.
Vertebra cervicală – vedere anterioară.
lamele vertebrale sunt patrulatere, orientate postero-inferior, cu marginea superioară
mai ascuţită. Lungimea lor este aproximativ egală cu înălţimea şi cu dimensiunile
axului transversal al corpului vertebral;
procesul spinos este scurt, cu marginea superioară proeminentă şi vârful bifid, cu
tuberculi de dimensiuni inegale pe care se inseră ligamentul nucal şi o parte dintre
muşchii planului profund al regiunii nucale (Fig. 5-6, 5-7, 5-10).
procesele transversale sunt dispuse în plan frontal, orientate oblic anterior, inferior şi
lateral şi formează cu corpul vertebral unghiul corporeotransversal, obtuz, deschis
anterolateral (Fig. 5-6, 5-10). Au formă de jgheab şi prezintă:
baza, alcătuită din:
◦ rădăcina posterioară (vertebrală), fuzionată cu faţa laterală a arcului
vertebral;
◦ foramenul transversal (foramen transversarium), uneori d (Fig. 5-8), prin care
trec artera vertebrală, plexul venos comitant şi plexul simpatic perivertebral
(nervul vertebral al lui François Franck );
◦ rădăcina anterioară (costală), care fuzionează cu faţa laterală a corpului
vertebral în dreptul procesului uncinat.
faţa superioară, concavă, care formează şanţul nervului spinal (sulcus nervi
spinalis) prin care trec, în sens vertical, mănunchiul neurovascular vertebral şi în
sens transversal dar pe un plan posterior, prelungirea laterală a sacului dural (care
*
Charles Emile François Franck (1849-1921). Fiziolog francez.
conţine rădăcinile, ganglionul spinal şi trunchiul nervului spinal) şi mănunchiul

neurovascular radicular;
faţa inferioară, convexă, formată dintr-un versant anterior, corporeotransversal şi
altul posterior, zigapofizar, care priveşte spre procesul articular inferior;
marginea anterioară care uneşte tuberculul anterior cu faţa laterală a corpului
vertebral;
marginea posterioară care uneşte tuberculul posterior cu faţa laterală a procesului
articular superior;
A B C
Figura 5-8.
Foramine transversale duble – bipartit (A) şi accesor (B) (preparate
anatomice).
vârful care prezintă (Fig. 5-9):

◦ tuberculul anterior (tuberculum anterius) dirijat superolateral, pe care se
inseră muşchii scalen anterior, lung al capului şi lung al gâtului;
Tuberculum Processus
anterius articularis
superior
Processus
spinosus
Sulcus Tuberculum Processus

nervi spinalis posterius articularis inferior
Figura 5-9.
Vertebra cervicală – vedere laterală.
◦ tuberculul posterior (tuberculum posterius) mai voluminos, situat
inferolateral, pe care se inseră muşchii splenius, longissimus şi iliocostalis
cervicis, levator al scapulei şi scaleni posterior şi mijlociu;
Oasele 66
◦ tuberculul scalenic (al lui Juvara ), situat inferior faţă de tuberculul anterior şi
anterior faţă de tuberculul posterior, la extremitatea laterală a şanţului nervului
spinal, pe care se inseră muşchii scalen mijlociu şi posterior.
Procesul transversal poate fi considerat ca alcătuit din două părţi: diapofiza,
reprezentată de partea medială a rădăcinii dorsale şi care este echivalentă procesului
transversal şi pleurapofiza, formată din toate celelalte elemente (rădăcina şi tuberculul
anterior, lama intertuberculară, partea laterală a rădăcinii dorsale şi tuberculul dorsal),
echivalentă unei coaste şi de aceea numită şi element costal al vertebrei cervicale.
Procesele articulare sunt voluminoase, se desprind de pe feţele laterale ale arcului
vertebral la acelaşi nivel şi alcătuiesc structuri cilindroide antimere cu axul mare dirijat
anterosuperior. Fiecare dintre acestea prezintă (Fig. 5-6, 5-9, 5-10):
Foramen
transversarium Radix costalis
Tuberculum
anterius
Tuberculum
posterius
Radix
vertebralis
Processus
articularis
inferior
Lamina arcus
vertebrae
Processus
spinosus
Figura 5-10.
Vertebra cervicală – vedere inferioară.
suprafaţă articulară superioară, orientată superior, posterior şi lateral;
suprafaţă articulară inferioară, orientată inferior, anterior şi medial;
suprafaţă nearticulară periferică, concavă vertical, convexă transversal, situată în
partea laterală a şanţului vertebral.
Foramenul vertebral este larg, deoarece conţine intumescenţa cervicală a măduvei
spinării, are formă pentagonală şi este limitat astfel (Fig. 5-6, 5-10):
anterior – faţa posterioară a corpului vertebral;
anterolateral – faţa medială a pediculilor vertebrali;
posterolateral – faţa anteromedială a lamelor vertebrale.
Lăţimea maximă a foramenului vertebral se realizează prin devierea posterolaterală a
pediculilor vertebrali şi este reprezentată de linia care uneşte unghiurile pediculolamelare.
Prima, a doua, a şasea şi a şaptea dintre vertebrele cervicale au o serie de caractere
prin care se deosebesc net de celelalte vertebre ale regiunii.
*
Ernest Juvara (1870-1933). Anatomist şi chirurg ieşean.
5.2.2. Atlas (atlas)

Atlasul este prima vertebră cervicală, ataşată funcţional osului occipital împreună cu
care formează versantul inferior al joncţiunii craniovertebrale. Atlasul realizează cu cea de a
doua vertebră cervicală articulaţia trohoidă atlanto-odontoidiană în care au loc mişcările de
rotaţie ale capului. Nu prezintă corp vertebral şi are forma unui inel osos alcătuit din arcurile
anterior şi posterior şi din masele laterale.
5.2.2.1.Arcul anterior (arcus anterior atlantis), scurt, de formă aproximativ
patrulateră, fuzionează la extremităţi cu feţele anterioare ale maselor laterale şi prezintă (Fig.
5-11, 5-12):
faţa anterioară, convexă, pe care se găseşte:
 tuberculul anterior al atlasului (tuberculum anterius) situat median pe care
se inseră ligamentul longitudinal anterior;
 suprafaţe laterale triunghiulare, rugoase, cu vârful la tuberculul anterior,
care se continuă cu faţa anterioară a maselor laterale şi pe care se inseră
muşchii drepţi ai capului anteriori.
Arcus anterior
atlantis
Massa lateralis Tuberculum Processus

atlantis anterius transversus
Figura 5-11.
Atlas – vedere anterioară.
faţa posterioară, concavă, care prezintă pe linia mediană o suprafaţă articulară,
netedă, ovalară, concavă, net delimitată de margini proeminente, numită fovea
dentis care se articulează cu suprafaţa corespunzătoare a dintelui axisului;
marginea superioară, concavă superior, pe care se inseră membrana atlanto-
occipitală anterioară;
marginea inferioară concavă, pe care se inseră membrana atlanto-axială anterioară
şi ligamentul longitudinal anterior.
5.2.2.2.Masele laterale ale atlasului (massae laterales atlantis) constituie elementele
cele mai voluminoase ale vertebrei şi au formă de trunchi de piramidă cu axul mare orientat
anteromedial. Fiecare masă laterală prezintă (Fig. 5-11, 5-12):
faţa superioară, cu două zone:
 articulară (facies articularis superior), netedă, elipsoidală cu axul mare
anteromedial şi concavă superomedial, care se articulează cu condilul occipital.
Suprafaţa articulară are forma caracteristică de „amprentă de pantof pe nisip”
deoarece este îngustată în partea mijlocie de o incizură laterală care corespunde
conturului medial al foramenului transversal şi o alta medială situată deasupra
Oasele 68
rugozităţii ligamentului transvers.

 nearticulară, rugoasă, cu aspect de şanţ circumferenţial, pe care se inseră
capsula articulaţiei atlanto-occipitale.
faţa inferioară (facies articularis inferior) (Fig. 5-13), netedă, circulară, concavă
inferomedial, care se articulează cu faţa articulară superioară a axisului. Pe
marginile ei se inseră capsula articulaţiei atlanto-axiale zigapofizare;
faţa medială, ocupată în întregime de un tubercul rugos (tuberculum ligamenti
transversi atlantis), pe care se inseră ligamentul transvers al atlasului;
faţa laterală, care prezintă trei zone:
 anterioară, fuzionată cu rădăcina anterioară a procesului transversal;
 intermediară, care formează peretele medial al canalului transversal;
 posterioară, de pe care se desprinde rădăcina posterioară a procesului
transversal.
Tuberculum Massa lateralis

anterius atlantis
Arcus anterior
atlantis
Processus
Facies
transversus
Foramen articularis
transversarium superior
Sulcus arteriae
vertebralis
Canalis arteriae
Arcus posterior vertebralis
atlantis
Tuberculum Tuberculum ligamenti
posterius transversi atlantis
Figura 5-12.
Atlas – vedere superioară. Şanţul arterei vertebrale drepte este transformat
în canal de o punte osoasă (variantă).
5.2.2.3.Procesul transversal (processus transversus) (fig. 5-12, 5-13), scurt este
format din:
baza alcătuită din:
 rădăcina anterioară dispusă în plan frontal care continuă lateral faţa anterioară
a masei laterale şi prezintă o faţă anterioară pe care se inseră elementele
musculofasciale ale regiunii prevertebrale şi alta posterioară care formează
peretele anterior al foramenului transversal;
 rădăcina posterioară, oblică posteromedial, dispusă în planul arcului posterior,
care prezintă o faţă anterioară care formează peretele posterior al foramenului
transversal şi alta posterioară pe care se inseră muşchiul oblic inferior al
capului.
foramenul transversal prin care trec artera vertebrală, plexul venos comitant şi
plexul simpatic perivertebral;
vârful voluminos, unituberculat, proeminent inferolateral pe care are originea

muşchiul oblic superior al capului.
5.2.2.4.Arcul posterior (arcus posterior atlantis) este mai lung decât cel anterior şi
formează aproximativ două cincimi din circumferinţa inelului atlasului. Fuzionează la
extremităţi cu zonele mijlocii ale feţelor posterioare ale maselor laterale, este concav anterior
şi prezintă (Fig. 5-11, 5-12):
faţa anterioară concavă, oblică posterosuperior, mai înaltă pe linia mediană, care
se îngustează treptat lateral şi devine o simplă margine la joncţiunea cu masele
laterale. Formează peretele posterior al foramenului vertebral.
faţa posterioară convexă, oblică posterosuperior, care prezintă:
 zonă mediană, pe care se găseşte, mai aproape de marginea superioară,
tuberculul posterior (tuberculum posterius) pe vârful căruia se inseră
ligamentul nucal şi muşchiul drept posterior mic al capului;
 zone laterale, care formează planşeul triunghiurilor suboccipitale şi au
raporturi cu muşchii drepţi posteriori mari ai capului. Acestea se îngustează
treptat spre extremităţi şi se continuă cu feţele posterioare ale proceselor
transversale.
Tuberculum anterius
Arcus anteriorl Facies articularis
inferior
Fovea
dentis
Processus
transversus
Foramen
transversarium
Arcus posterior
atlantis
Tuberculum posterius
Figura 5-13. Atlas – vedere inferioară

marginea superioară care prezintă:
 zonă posteromediană, proeminentă, pe care se inseră membrana atlanto-
occipitală posterioară;
 zone anterolaterale, turtite craniocaudal, pe care se găsesc şanţurile arterelor
vertebrale (sulcus arteriae vertebralis) care conţin arterele vertebrale şi prima
pereche de nervi spinali. Şanţul arterei vertebrale este adâncit pe seama feţei
posterioare a masei laterale şi poate fi transformat într-un canal, canalul arterei
vertebrale (canalis arteriae vertebralis) printr-o punte osoasă suplimentară
(Fig. 5-12).
marginea inferioară, pe care se inseră prima pereche de ligamente galbene,
devine aplatizată la joncţiunea cu feţele posterioare ale maselor laterale unde
participă la formarea primei perechi de foramine intervertebrale cervicale.
Oasele 70
5.2.2.5.Foramenul atlasului (foramenul atlantis) are formă de clepsidră şi este

delimitat (Fig. 5-13):
anterior - faţa posterioară a arcului anterior;
posterior - faţa anterioară a arcului posterior;
lateral - feţele mediale ale maselor laterale.
Ligamentul transvers al atlasului împarte foramenul în două compartimente:
 anterior, care aparţine articulaţiei trohoide atlanto-odontoidiene;
 posterior, mai mare, echivalent foramenului vertebral, care reprezintă
extremitatea superioară a canalului vertebral în care se găsesc meningele
spinale, joncţiunea medulospinală, rădăcina spinală a nervului accesor (XI), şi
arterele spinale, anterioară şi posterolaterale.
5.2.3.Axis (axis)
Este a doua vertebră cervicală, reprezintă versantul inferior al joncţiunii
craniovertebrale şi formează cu atlasul un complex articular de tip trohoid în care se execută
mişcările de rotaţie ale capului. Are următoarele particularităţi (Fig. 5-13):
Apex dentis
Dens axis
Processus
spinosus
Facies articularis
anterior
Facies
Eminentia
Processus
cruciformis
transversus
Processus
Rostrum
Figura 5-14. Axis – vedere anterioară.

5.2.3.1.Corpul vertebral este masiv, are forma unui dinte canin cu rădăcina în sus şi
prezintă:
faţa superioară de pe care se desprinde dintele axisului (dens axis) un proces,
conic cu baza inferior, înalt de 12-15 mm (Fig. 5-14), care constituie elementul
specific al vertebrei. Dintele axisului, neuniform calibrat, format din bază fuzionată
cu corpul vertebral urmată de un gât îngustat şi un corp mai voluminos care se
termină prin apex, extremitatea liberă ascuţită. În ansamblu, prezintă:
 faţa anterioară pe care se găseşte faţeta articulară anterioară (facies
articularis anterior), o suprafaţă netedă, ovalară cu axul mare vertical, convexă
în plan transversal, cu margini periferice proeminente, care se articulează cu
fovea dentis de pe faţa posterioară a arcului anterior al atlasului;
 faţa posterioară pe care se găseşte faţeta articulară posterioară (facies

articularis posterior), o suprafaţă netedă, concavă în sens vertical şi convexă
transversal, care se articulează cu ligamentul transversal al atlasului;
 feţe laterale pe care se inseră ligamentele alare;
 apex pe care se inseră ligamentul apical al dintelui axisului.
faţa inferioară, patrulateră, concavă, în raport cu primul disc intervertebral şi faţa
intervertebrală superioară a corpului celei de a treia vertebre cervicale;
faţa anterioară care prezintă eminenţa cruciformă (eminentia cruciformis)
alcătuită din:
 creastă verticală, mediană, dispusă în axul dintelui, care se bifurcă inferior
delimitând o suprafaţa triunghiulară, rugoasă, proeminentă inferior, numită
rostrumul axisului;
 creastă orizontală, concavă inferior, care se prelungeşte lateral cu marginea
anterioară a procesului transversal. Inferolateral se găseşte o suprafaţă rugoasă
triunghiulară pe care se inseră muşchiul lung al gâtului.
faţa posterioară, rugoasă, cu o proeminenţă centrală pe care se află foramenul
bazivertebral.
Apex dentis
Dens axis
Facies articularis
posterior
Facies articularis
superior
Foramen
transversarium
Processus
transversus
inferior
Processus
spinosus
Figura 5-15. Axis – vedere superioară.
5.2.3.2.Pediculi vertebrali sunt groşi, au formă aproximativ paralelipipedică şi

prezintă:
faţa superioară pe care se găsesc, anterior, suprafeţele articulare superioare şi
posterior, incizurile vertebrale superioare, puţin adânci;
Oasele 72
faţa inferioară, mai îngustă, rotunjită, care prezintă incizura vertebrală inferioară;
faţa laterală de pe care se desprind rădăcinile, anterioară, mai voluminoasă şi
posterioară, subţire, ale procesului transvers. Între acestea se găseşte, în partea
medială a foramenului transversal, o fosă profundă care adăposteşte primul cot al
sifonului arterei vertebrale.
5.2.3.3.Lamele vertebrale sunt groase, rugoase, patrulatere, orientate inferolateral şi
pe ele se inseră prima pereche de ligamente galbene (Fig. 5-15).
5.2.3.4.Procesul spinos este scurt, lat şi prezintă (Fig. 5-15):
feţele laterale rugoase, concave vertical şi transversal;
faţa inferioară, bine reprezentată, rugoasă, concavă inferior, cu o creastă mediană
evidentă;
marginea superioară, proeminentă;
marginile laterale care se termină posterior cu tuberculii care alcătuiesc vârful
procesului spinos.
Procesele transversale sunt unituberculate şi fiecare dintre ele prezintă:
rădăcina anterioară, mai voluminoasă, care se continuă superomedial cu creasta
transversală de pe faţa anterioară a corpului axisului;
rădăcina posterioară, subţire, oblică posteromedial, care se dirijează spre polul
anteromedial al procesului articular inferior;
foramenul transversal, orientat superolateral.
C6
C7
T1
A B
Figura 5-16.
Vertebra a VII-a cervicală cu coastă cervicală bilaterală şi foramine transversale
inegale – vedere superioară. Limitele coastei cervicale (A) sunt marcate cu albastru
(preparat anatomic). Aspectul radiologic al unei coaste cervicale drepte (B).
5.2.3.5.Feţele articulare superioare sunt netede, ovalare, privesc superior şi lateral şi
sunt susţinute de corpul vertebrei, pediculi şi procesele transversale.
5.2.3.6.Feţele articulare inferioare sunt mai mici, netede, circulare, orientate
inferomedial.
5.2.3.7.Foramenul intervertebral este mai mare decât al celorlalte vertebre cervicale
subiacente şi are o formă inelară, întreruptă anterior de proeminenţa feţei posterioare a
corpului vertebral, realizând un aspect caracteristic axisului, comparat de anatomiştii clasici
cu semnul de „cupă” de la cărţile de joc.

5.2.4.Vertebra a VI-a cervicală reprezintă punctul în care lordoza cervicală se
continuă cu cifoza dorsală şi are tuberculul anterior al procesului transversal mai dezvoltat.
Acesta se numeşte tubercul carotic (tuberculum caroticum, al lui Chassaignac ) şi constituie
un reper pentru compresiunea sau descoperirea arterei carotide comune.
5.2.5.Vertebra a VII-a cervicală (vertebra proeminens) prezintă un proces spinos
lung, cu direcţie aproape orizontală, care se termină printr-un tubercul voluminos pe care se
inseră extremitatea distală a ligamentului nucal. El depăşeşte postero-inferior procesul spinos
al celei de a şasea vertebre, proemină pe linia mediană dorsală a rădăcinii gâtului şi constituie
un punct de reper pentru delimitarea gâtului de torace şi pentru identificarea şi numărarea
vertebrelor. Procesul transversal prezintă un tuberculul posterior voluminos, orientat
superolateral şi altul anterior, şters, aflat în raport cu ganglionul inferior al lanţului simpatic
cervical. În unele cazuri este proeminent lateral, în planurile regiunii prevertebrale şi
determină sindromul de coastă cervicală (caracterizat prin compresiunea elementelor
neurovasculare ale pasajelor cervicotoracic şi cervicobrahial) (Fig. 5-16). Foramenul
transversal, cel mai adesea absent sau variabil ca formă şi dimensiuni, uneori bipartit, prin
care trec eventual vene vertebrale suplimentare.
A B
Figura 5-17.
Coloana dorsală – radiografie anteroposterioară (A) şi de profil (B).
5.3.Vertebrele toracice (vertebrae thoracicae)
Vertebrele toracice (sau toracale) sunt în număr de 12, formează segmentul toracal al
organului axial, peretele dorsal al cutiei toracice şi caracterele lor particulare se datorează
articulării cu coastele (Fig. 5-15).
5.3.1.Caracterele regionale ale vertebrelor toracice
5.3.1.1.Corpul vertebrei prezintă o morfologie asemănătoare cu cea descrisă pentru
vertebra tip. Dimensiunile corpurilor vertebrale cresc constant în sens craniocaudal şi feţele
intervertebrale se ovalizează pe măsură ce ne apropiem de regiunea lombară. Datorită
convexităţii dorsale a coloanei vertebrale toracice, corpul vertebral este mai înalt cu
aproximativ 2 mm în partea posterioară. Pe faţa laterală a corpului vertebral se găsesc (Fig. 5-
17):
▪ fovea costală superioară (fovea costalis superior) (Fig. 5-18), situată la joncţiunea
*
Charles Marie Edouard Chassaignac (1805-1879). Anatomist şi chirurg francez.
Oasele 74
pediculocorporeală, care se articulează cu suprafaţa articulară inferioară a capului

coastei corespunzătoare ca număr;
▪ fovea costală inferioară (fovea costalis inferior) situată în unghiul postero-inferior
al feţei laterale care se articulează cu suprafaţa articulară superioară a capului
coastei subiacente.
5.3.1.2. Pediculii vertebrei au direcţie oblică posterior şi superior (Fig. 5-16), iar
incizurile vertebrale inferioare sunt mai adânci decât în celelalte regiuni ale coloanei
vertebrale, astfel încât foramenul intervertebral se realizează pe seama pediculului vertebrei
supraiacente.
5.3.1.3. Lamele vertebrale sunt patrulatere, cu dimensiunile aproape egale.
5.3.1.4. Procesul spinos este lung, cu vârful unituberculat, orientat oblic postero-
inferior (Fig. 5-16). Oblicitatea cea mai accentuată corespunde vertebrelor toracale V-VIII
care sunt situate în zona de maximă convexitate, cu mobilitate minimă a cifozei dorsale.
5.3.1.5. Procesele transversale sunt lungi, groase, turtite anteroposterior, cu
vârfurile, rotunjite, orientate posterolateral. Feţele anterioare prezintă două zone:
▪ medială, rugoasă, pe care se inseră ligamentele costotransversale:
▪ laterală, pe care se găseşte fovea costală a proceselor transversale (fovea costalis
processus transversi), suprafaţă articulară rotunjită, concavă, orientată
anterosuperior şi lateral, care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare ca
număr (Fig. 5-18).
Processus
Fovea costalis articularis superior
superior
Fovea costalis
processus transversi
Processus
Processus
spinosus
Fovea costalis
inferior
Figura 5-18.
Vertebra toracală – vedere laterală.
5.3.1.6. Procesele articulare superioare se detaşează de pe marginile superioare ale
joncţiunilor pediculolamelare şi sunt dispuse în plan frontal. Fiecare proces articular superior
prezintă (Fig. 5-18):
▪ faţa articulară, orientată posterior, superior şi lateral;
▪ faţa nearticulară, rugoasă, unită cu marginea superioară a pediculului vertebral
printr-o lamă osoasă de tip contrafort (Fig. 5-2) şi participă la formarea reliefului
zigapofizar al şanţului vertebral.
5.3.1.7. Procesele articulare inferioare se detaşează de pe marginile inferioare ale
joncţiunilor pediculolamelare şi sunt dispuse în plan frontal. Fiecare proces articular inferior

▪ faţa articulară, orientată anterior, inferior şi medial;
▪ faţa nearticulară, rugoasă, suspendată lateral printr-o creastă osoasă arcuată de
marginea inferioară a pediculilor vertebrali, care participă la formarea şanţului
vertebral.
5.3.1.8.Foramenul vertebral este mic, aproximativ circular şi participă la formarea
zonei celei mai înguste a canalului vertebral.
5.3.2.Prima vertebră toracică are corpul alungit transversal şi prezintă următoarele
particularităţi:
procesele uncinate ale primei vertebre toracice (processi uncinati vertebrae
toracicae primae) situate pe părţile laterale ale feţei superioare;
suprafeţe articulare complete pentru capetele primei perechi de coaste, situate pe
feţele laterale ale corpului vertebral;
suprafeţe articulare mici pentru capetele celei de a doua perechi de coaste, situate
în unghiurile postero-inferioare ale feţelor laterale.
Fovea
costalis
Fovea costalis
processus transversi T10
Fovea
Processus costalis
T11
Processus
spinosus
Fovea
Processus costalis
mammillaris
Apex processus T12
transversi
Processus
Figura 5-19.
Vertebrele toracice X-XII
5.3.3.Vertebra a IX-a toracică reprezintă punctul în care se termină cifoza dorsală şi
începe lordoza lombară. Corpul vertebrei prezintă:
▪ suprafeţe articulare complete pentru capetele celei de a noua perechi de coaste,
situate în partea superioară a feţelor laterale ale corpului vertebral (Fig. 5-19);
▪ suprafeţe articulare incomplete, inconstante, mici, pentru capetele perechii de
coaste subiacente, situate în unghiurile postero-inferioare ale feţelor laterale.
5.3.4.Vertebra a X-a toracică prezintă în partea posterosuperioară a feţelor laterale
ale corpului câte o singură suprafaţa articulară completă pentru capul coastei a X-a (Fig. 5-
19).
5.3.5.Vertebra a XI-a toracică are corpul mai voluminos, asemănător celor lombare
Oasele 76
şi prezintă pe feţele laterale ale joncţiunilor pediculocorporeale câte o singură suprafaţa

articulară completă pentru capul coastei a XI-a (Fig. 5-19). Procesul spinos este mai scurt,
turtit lateral şi are formă triunghiulară cu marginea inferioară aproape orizontală. Procesele
transversale sunt scurte, rugoase, se termină cu un tubercul bont şi nu prezintă suprafeţe
articulare costale.
A B
Figura 5-21.
Coloana lombară – radiografie anteroposterioară (A) şi laterală (B).
5.4.Vertebrele lombare (vertebrae lumbales)
Vertebrele lombare sunt în număr de 5, participă la formarea segmentului lombar al
organului axial, corespund etajului abdominal mijlociu şi prezintă:
Corpus
vertebrae L3
Pediculus arcus
vertebrae
Processus
accessorius
Processus
Processus Processus costiformis
articularis superior mammillaris
Processus
spinosus
Figura 5-22.
Vertebra lombară – vedere superioară.
5.3.6.Vertebra a XII-a toracică are cel mai voluminos corp, cu faţa intervertebrală
inferioară reniformă şi prezintă pe feţele laterale ale joncţiunilor pediculocorporeale câte o
suprafaţă articulară unică, completă, pentru capul coastei a XII-a (Fig. 5-20). Procesul
spinos este turtit lateral, patrulater şi orizontal. Procesele transversale sunt scurte,
voluminoase, nu prezintă suprafeţe articulare şi se termină prin trei tuberculi: anterior, care
reprezintă procesul transvers, posterosuperior, echivalent tuberculului mamilar şi postero-
inferior, echivalent tuberculului accesor al vertebrelor lombare. Procesele articulare
inferioare au suprafeţele articulare convexe, orientate posterolateral.
5.4.1.Corpul vertebrei este voluminos, cu feţele intervertebrale de aspect reniform
şi diametrul transversal mai mare decât cel anteroposterior. Corpul vertebral este mai înalt
anterior decât posterior datorită convexităţii anterioare a coloanei lombare (Fig. 5-21), iar
feţele sale anterioară şi laterale sunt mai concave în plan vertical decât faţa posterioară (Fig.
5-23).
5.4.2.Pediculii vertebrali se desprind din jumătatea superioară a zonei laterale a feţei
posterioare a corpului vertebrei, sunt scurţi şi masivi, iar incizurile vertebrale inferioare sunt
adânci (Fig. 5- 22).
5.4.3.Lamele vertebrale sunt groase, scurte, aproape verticale, iar înălţimea lor este
mai mică decât cea a corpului vertebral. Marginile lor superioare şi inferioare sunt concave şi
determină apariţia unor spaţii interlamelare semnificative care sunt închise de ligamentele
galbene lombare. Prin spaţiile interlamelare lombare distale se practică puncţia spaţiului
subarahnoidian lombar.
Corpus superior
vertebrae Processus
mammillaris
Processus
costiformis
Processus
spinosus
Pediculus Facies articularis

vertebrae inferior
Figura 5-23.
Vertebra lombară – vedere laterală.
5.4.4.Procesul spinos este dispus orizontal şi are formă patrulateră neregulată, cu
baza mare mai subţire, dispusă anterior şi baza mică alungită craniocaudal, dispusă posterior,
sub forma unei margini groase şi rugoase care în anatomia practică se numeşte vârf.
5.4.5.Procesele transversale se numesc procese costiforme (costale) (processi
costiformes, processi costales), au formă triunghiulară alungită, turtite anteroposterior, cu
vârful bont, dirijat posterolateral (Fig. 5-19, 5-20). Procesul costiform al vertebrei L3 este
dispus orizontal, procesele costiforme ale vertebrelor L1 şi L2 sunt oblice inferolateral, iar
cele ale vertebrelor L4 şi L5, oblice superolateral. Fiecare proces costiform prezintă:
faţa anterioară, pe care se găseşte în treimea medială o creastă verticală pe care se
inseră muşchiul psoas mare;
faţa posterioară, pe care se găseşte în treimea medială procesul accesor
(processus accessorius) pe care se inseră partea profundă (m. longissimus şi m.
Oasele 78
multifidus) a muşchiului erector spinal.

5.4.6.Procesele articulare superioare sunt dispuse în plan sagital şi fiecare dintre ele
faţa medială, articulară, netedă, concavă, care devine posteromedială la vertebrele
L4-L5;
faţa laterală, rugoasă, care devine anterolaterală la vertebrele L4-L5 şi pe care se
găseşte, în vecinătatea marginii posterioare, o proeminenţă rotunjită numită proces
mamilar (processus mammillaris).
5.4.7.Procesele articulare inferioare se detaşează de pe marginea inferioară a

joncţiunii pediculolamelare în plan sagital şi fiecare dintre ele prezintă:
faţa laterală, articulară, netedă, convexă, care devine posterolaterală la vertebrele
L4-L5;
faţa medială, rugoasă, care devine posteromedială la vertebrele L4-L5 care participă
la formarea şanţurilor vertebrale lombare pe care se inseră muşchiul erector spinal
(Fig. 5-24).
5.4.8.Foramenul vertebral are formă pentagonală cu laturile posterolaterale şi
anterioară aproape egale, este mic şi participă la formarea canalului vertebral lombar care
adăposteşte conul terminal al măduvei spinării, cauda equina şi meningele spinal.
Facies articularis Processus

superior spinosus
Processus
mammillaris
Processus
costiformis
Processus
accessorius
Lamina arcus
vertebrae
Corpus vertebrae
inferior
Figura 5-24.
Vertebra lombară – vedere posterioară.
5.4.9.Vertebra a V-a lombară este situată în zona de tranziţie lombosacrată şi
reprezintă limita inferioară a lordozei lombare. Corpul vertebrei este cel mai voluminos, mai
înalt anterior decât posterior, cu feţele intervertebrale ovalare sau reniforme. Faţa
intervertebrală inferioară este semnificativ mai mare şi se articulează cu baza osului sacrum
prin intermediul ultimului disc intervertebral. Pediculii vertebrali sunt scurţi, aplatizaţi
craniocaudal, cu feţele laterale fuzionate cu baza proceselor costiforme. Incizurile vertebrale
inferioare sunt mai adânci şi se continuă pe faţa inferioară a proceselor costiforme cu
şanţurile celei de a cincia perechi de nervi spinali lombari. Lamele vertebrale sunt subţiri,
scurte şi patrulatere, procesul spinos este mai mic decât al celorlalte vertebre lombare iar
procese costiforme sunt scurte, groase, cu vârfurile rotunjite, orientate lateral, posterior şi
superior. Baza lor ocupă în întregime feţele laterale ale joncţiunii pediculolamelare,
pediculilor vertebrali, joncţiunii pediculocorporeale şi se continuă cu feţele laterale ale
corpului vertebral, ceea ce permite identificarea facilă a vertebrei L5. Procesele articulare
inferioare sunt mai îndepărtate unul de celălalt şi suprafeţele lor articulare uşor convexe,
orientate anterolateral, se sprijină pe suprafeţele articulare superioare ale osului sacrum şi
previn glisarea anterioară a coloanei lombare.
Partea a III-a
TORACELE OSOS (SKELETON THORACIS)
Bernhard Siegfried Albinus Tabulae sceleti et musculorum corporis humani,

Leyden, 1747
6. Sternul
7. Coastele
8. Cutia toracică
83 Toracele osos
6. STERNUL (STERNUM)
6.1.Generalităţi
Sternul este un os lat, alungit craniocaudal şi aplatizat anteroposterior, situat pe linia
mediană a peretelui anterior al toracelui, de la rădăcina gâtului până în epigastru. Este mai lat
în partea superioară şi se reduce treptat spre extremitatea inferioară, prezentând o îngustare
cranială, manubriocorporeală şi alta caudală, xifocorporeală.
La adult, sternul este dirijat oblic antero-inferior şi formează, cu planul frontal care
trece prin extremitatea sa superioară, un unghi ascuţit de aproximativ 300, deschis caudal.
Corespondenţa sternovertebrală se stabileşte trasând trei planuri orizontale:
▪ superior, tangent la marginea superioară a manubriului sternal, care corespunde
vertebrei a doua toracale;
▪ intermediar, prin articulaţia manubriosternală care corespunde discului
intervertebral dintre a IV-a şi a V-a vertebră toracală;
▪ inferior, prin vârful procesului xifoid, care corespunde vertebrei a zecea toracale.
Sternul se articulează lateral, cu claviculele şi cu primele şapte perechi de cartilaje
costale.
6.2.Orientare spaţială
Sternul izolat se orientează astfel:
▪ superior – extremitatea cea mai voluminoasă;
▪ anterior – faţa convexă.
Sternul este alcătuit din trei părţi: manubriul sternului (manubrium sterni),
corpul sternului (corpus sterni) şi procesul xifoid (processus xiphoideus) (Fig. 6-1).
Considerat în ansamblu, sternul prezintă:
6.3.Faţă anterioară, superficială, acoperită de structurile musculofasciale şi
tegumentul regiunii sternale care prezintă în sens craniocaudal, are următoarele caractere
particulare:
la nivelul manubriului este convexă ventral şi pe ea se inseră (Fig. 6-2):
▪ medial, capătul sternal al muşchiului sternocleidomastoidian;
▪ lateral, fasciculele sternale ale muşchiului pectoral mare.
la nivelul corpului este plană în sens vertical şi concavă în sens transversal datorită
proeminenţei marginilor sale laterale. Faţa anterioară a corpului sternului este mai
îngustă la extremităţi, se extinde lateral în zona mijlocie unde prezintă trei creste
transversale care corespund incizurilor costale III, IV şi V. Distal, în partea
inferioară, imediat deasupra procesului xifoid, se găseşte foseta supraxifoidiană.
Pe părţile laterale ale feţei anterioare se inseră muşchiul pectoral mare.
la nivelul procesului xifoid este îngustă, concavă ventral, corespunzător fosetei
epigastrice şi pe ea se inseră ligamentul costoxifoidian ventral, muşchiul drept
abdominal şi extremitatea proximală a liniei albe.
la joncţiunea manubriosternală se găseşte o creastă osoasă transversală mai
proeminentă care marchează vârful unghiului sternului (angulus sterni, al lui
Oasele 84
Ludwig sau al lui Louis ) care corespunde lateral incizurii pentru coasta a doua şi
constituie un reper pentru numărarea coastelor.
6.4.Faţa posterioară este profundă, concavă şi contribuie la formarea pereţilor
anteriori ai mediastinului şi etajului superior al abdomenului. Este acoperită de structurile
musculofasciale retrosternale şi, în sens craniocaudal, are următoarele caractere particulare:
la nivelul manubriului au originea muşchii sternohioidian şi sternotiroidian (Fig.
6-2) şi fascia pretraheală care îl separă de etajul vasculoglandular al mediastinului
cervicotoracic (loja timică, vena brahiocefalică stângă, arcul aortic şi ramurile sale)
şi recesurile pleurale costomediastinale anterioare.
Incisura jugularis
Incisura
clavicularis
Facies
articularis costae I
Manubrium sterni
Angulus sterni
Corpus sterni
Incisurae costales
Processus
costalis
Processus
A xiphoideus
B
Figura 6-1.
Sternul – vedere anterioară (A) şi laterală (B).
la nivelul corpului, pe linia mediană, se inseră membrana sternală internă,
muşchiul transvers toracic, ligamentele tirosternale şi sternopericardice, care îl
separă de etajele anterior şi mijlociu ale mediastinului antero-inferior
(cardiopericardic), recesurile pleurale costomediastinale şi marginile anterioare ale
plămânilor.
la nivelul procesului xifoid se inseră ligamentele xifocostale posterioare,
fasciculele xifoidiene ale muşchilor transvers toracic şi diafragma şi fibrele
posterioare ale liniei albe.
*
Daniel Ludwig (1625-1680). Anatomist german.
*
Pierre Charles Alexandre Louis (1787-1872). Medic francez.
85 Toracele osos
6.5.Marginile laterale prezintă câte şapte incizuri costale (incisurae costales) care
se articulează cu cartilajele costale ale primelor şapte perechi de coaste (Fig. 6-1). Incizura
costală prezintă:
excavaţie centrală ovoidală, netedă, cu axul mare longitudinal pentru incizurile 1-4
şi orizontal pentru următoarele trei;
margine circumferenţială, proeminentă, care formează cranial şi caudal procesele
costale (processus costalis) ale sternului, iar anterior şi posterior proeminenţe care
se continuă cu crestele transversale ale corpului.
M. sternohyoideus
M. sternocleido-
mastoideus M. sternothyroideus
M. pectoralis M. transversus
major thoracis
M. rectus Diaphragma
abdominis
A B
Figura 6-2.
Sternul – inserţii musculare ale feţelor anterioară (A) şi posterioară (B).
Prima incizură costală este situată pe marginea laterală a manubriului sternal, sub
incizura claviculară, iar cea de a doua corespunde sincondrozei manubriosternale.
Următoarele patru sunt situate la extremităţile laterale ale crestelor transversale ale corpului
sternal. A şaptea incizură costală este formată din două versante: superior (corporeal) şi
inferior (xifoidian), care corespund sincondrozei sternale distale, corporeoxifoidiene.
Incizurile costale alternează cu depresiuni rugoase, nearticulare, care formează
extremităţile anterioare ale primelor şase spaţii intercostale şi pe care se inseră membrana
muşchiului intercostal extern, muşchiul intercostal intern şi ligamentele sternocostale.
Pe marginile laterale ale procesului xifoid se inseră muşchii drepţi abdominali şi teaca
lor fibroasă.
6.6. Baza este situată cranial, corespunde marginii superioare a manubriului sternal şi
prezintă:
incizura jugulară (incisura jugularis), situată median, care participă la formarea
Oasele 86
aperturii superioare a toracelui şi prezintă în sens anteroposterior trei zone:

▪ anterioară, superficială, oblică antero-inferior, pe care se inseră fibrele sternale
ale muşchiului sternocleidomastoidian;
▪ intermediară, sub forma unei creste proeminente şi rotunjite, pe care se inseră
ligamentului interclavicular;
▪ posterioară, profundă, mediastinală, oblică postero-inferior pe care se inseră
fascia de înveliş a gâtului şi fascia omotraheală.
incizura claviculară (incisura clavicularis) netedă, cu axul mare oblic
superolateral, concavă craniocaudal şi transversal, care se articulează cu
extremitatea sternală a claviculei.
6.7.Vârful este reprezentat de procesul xifoid situat în partea ventrală şi mediană a
joncţiunii toraco-abdominale, inclus în linia albă şi prezintă o mare variabilitate de formă şi
poziţie. Poate rămâne cartilaginos şi la adult, prezintă uneori foramenul xifoidian şi poate fi
ascuţit, rotunjit, bifid, deviat lateral, recurbat anterior sau posterior.
Nucleul central
al manubriului
Nucleul lateral
al manubriului
Nucleul superior al
corpului sternului
Bară sternală
Nucleul inferior al
corpului sternului
Nucleul
procesului xifoid
Figura 6-3.
Dezvoltarea sternului.
6.8.Particularităţi ale dezvoltării sternului

Tipul osificării sternului este cel condral. Debutul procesului de osificare are loc în
săptămâna a 7-a a embriogenezei, imediat după primordiul clavicular. Centrii cartilaginoşi
primari se formează pe seama mezenchimului somatopleural şi evoluează sub forma a două
bare sternale paramediane, care sunt conectate lateral cu extremităţile anterioare ale
primordiilor cartilaginoase ale primelor şapte perechi de coaste (Fig. 6-3).
În partea superolaterală a barelor sternale apar nucleii laterali şi nucleul central ai
manubriului sternal, iar inferior nucleul procesului xifoid. Aceşti centri fuzionează pe linia
mediană, în sens craniocaudal şi formează modelul cartilaginos sternal.
În luna a 3-a a vieţii intra-uterine, în modelul cartilaginos sternal, apar cinci perechi
de centri de osificare paramediani care fuzionează pe linia mediană, în sens craniocaudal şi
rămân separaţi de benzi cartilaginoase transversale care vor asigura creşterea în lungime a
87 Toracele osos
osului. În perioada postnatală, osificarea sternului avansează în sens craniocaudal şi în primul

an după naştere apare centrul de osificare al procesului xifoid. Fuzionarea centrilor de
osificare şi osificarea definitivă a sternului are loc între 20-24 ani.
6.9.Variante anatomice
▪ oasele suprasternale (1-2%);
▪ foramina sternalia (5-9%) – orificii situate în partea inferioară a corpului sternului,
în dreptul coastelor IV-V;
▪ manubriu sternal izolat (0,2 %), nearticulat cu corpul sternului.
Oasele 88
7. COASTELE (COSTAE)
7.1.Date generale
Coasta este o structură mixtă, osteocartilaginoasă, alcătuită dintr-un segment dorsal,
mai lung, osos (os costale), care se articulează cu vertebra toracală corespunzătoare ca număr
şi un segment ventral, scurt, cartilaginos (cartilago costalis), cu comportare variabilă.
Vertebra toracală şi perechea corespunzătoare de coaste formează un arc toracic.
La om există 12 perechi de coaste care se numerotează în sens craniocaudal. În
funcţie de comportamentul cartilajului costal, se clasifică în:
coaste adevărate (costae verae), primele şapte perechi, care se articulează anterior
cu sternul prin intermediul cartilajului costal descriind o semicircumferinţă
completă vertebrosternală. Cartilajele costale I, VI şi VII realizează cu sternul
sincondroze iar cartilajele costale II, III, IV şi V formează articulaţii sinoviale
condrosternale.
coaste false (costae spuriae), ultimele cinci perechi, care nu se articulează cu
sternul şi, în funcţie de modul de terminare al cartilajului costal, pot fi:
▪ coaste vertebrocondrale, perechile a VIII-a şi a IX-a, ale căror cartilaje
stabilesc articulaţii intercondrale cu marginea inferioară a cartilajelor costale
supraiacente, respectiv VII şi VIII;
▪ coaste vertebrale, perechile a X-a (în două treimi din cazuri), a XI-a şi a XII-a,
ale căror cartilaje se efilează treptat şi se termină printr-o extremitate anterioară,
liberă în masa muşchilor laterali ai abdomenului.
Din punct de vedere al mobilităţii extremităţilor vertebrală şi sternală, coastele se
clasifică în:
fixe (costae affixae), perechile I-IX, care au ambele extremităţi articulate la
structurile toracice;
flotante (costae fluctuantes), perechile X-XII, care au extremitatea anterioară
liberă.
În general, coastele sunt orientate oblic antero-inferior şi descriu o semicircumferinţă
concavă medial. Oblicitatea şi raza de curbură cresc în sens craniocaudal până la coasta a IX-
a, după care oblicitatea scade către coasta a XII-a, în timp ce raza de curbură continuă să
crească. Lungimea lor creşte până la coasta a VII-a, după care scade progresiv. Coasta izolată
se orientează astfel:
▪ dorsal – extremitatea mai voluminoasă;
▪ medial – faţa concavă a osului;
▪ inferior – şanţul feţei concave.
În ansamblu, coastele sunt oase late, arciforme, alungite postero-anterior, care
prezintă multiple caractere comune care justifică descrierea coastei tip pentru perechile III-
IX. Coastele I, II, X, XI şi XII au şi caractere particulare.
Coasta tip este alcătuită din extremitate dorsală, corp şi extremitate ventrală.
7.3. Extremitatea dorsală (vertebrală) prezintă cap, gât şi tubercul (Fig. 7-1).
89 Toracele osos
7.3.1.Capul coastei (caput costae) prezintă două feţe articulare (facies articulares
capitis costae):
▪ superioară, orientată superomedial, care se articulează cu faţa costală a corpului
vertebral supra-iacent;
▪ inferioară, mai mare, orientată inferomedial, care se articulează cu faţa costală a
corpului vertebrei corespunzătoare ca număr.
Între cele două feţe se formează creasta capului coastei (crista capitis costae),
orizontală, cu direcţie anteroposterioară, care vine în raport cu discul intervertebral şi pe care
se inseră ligamentul intra-articular al capului coastei.
Caput
costae
Facies articularis Crista capitis
capitis costae costae
Collum Crista colli
costae costae
Tuberculum Facies articularis
costae tuberculi costae
Angulus
costae
Corpus
Sulcus costae costae
Figura 7-1.
Coasta – vedere posterioară.
7.3.2. Gâtul coastei este situat posterolateral faţă de cap, turtit anteroposterior şi
prezintă:
faţa anterioară, concavă anterior, rugoasă, pe care se inseră ligamentul radiar al
capului coastei;
faţa posterioară, convexă, rugoasă, care prezintă foramine vasculare şi pe care se
inseră ligamentul costotransversal interosos;
marginea superioară, ascuţită, creasta gâtului coastei (crista colli costae) pe care
se inseră ligamentul costotransversal superior;
marginea inferioară, rotunjită, care se continuă cu creasta coastei şi pe care se inseră
ligamentul gâtului coastei.
7.3.3.Tuberculul coastei, mai voluminos la coastele superioare, este situat la
joncţiunea dintre extremitatea posterioară şi corpul coastei şi prezintă:
faţa articulară a tuberculului coastei (facies articularis tuberculum costae),
ovalară, situată inferomedial, care se articulează cu faţa anterioară a procesului
transvers al vertebrei corespunzătoare ca număr;
zonă nearticulară, rugoasă, proeminentă, situată superolateral, pe care se inseră
ligamentul costotransversal latera
Oasele 90
7.4.Corpul coastei (corpus costae) este alungit în sens axial, turtit transversal şi
prezintă:
faţă externă, netedă, convexă orizontal şi vertical, este orientată succesiv posterior,
lateral şi anterior. La 5-6 cm lateral de tuberculul coastei, se găseşte, marcat de o
suprafaţă rugoasă, unghiul coastei (angulus costae) care reprezintă locul unde
segmentul mediolateral al corpului coastei se continuă cu cel dorsoventral. Valoarea
sa creşte progresiv de la coasta a II-a la coasta a X-a. Faţa externă a coastei este
împărţită de suprafaţa rugoasă a unghiului în două zone:
Figura 7-2.
Coasta – vedere medială.
▪ posteromedială, mai mică, situată între tuberculul coastei şi unghiul coastei, pe
care se inseră muşchiul erector spinal;
▪ anterolaterală, care ţine de la unghiul coastei până la extremitatea anterioară a
acesteia, pe care se găsesc originile muşchilor pectoral mare şi mic, latissimus dorsi,
serratus anterior şi oblic extern al abdomenului. Fasciculele ultimilor doi muşchi
determină, pe faţa externă a coastei, o rugozitate care se proiectează pe linia ce
uneşte mijlocul claviculei cu mijlocul crestei iliace (linia lui Gerdy ).
faţa internă, netedă, concavă medial, este orientată succesiv anterolateral, medial şi
posterior şi prezintă trei zone:
▪ superioară, convexă vertical, în raport cu fascia endotoracică şi pleura costală;
▪ intermediară, rugoasă, proeminentă, numită creasta coastei (crista costae), pe care
se inseră muşchiul intercostal intern (Fig. 7-2);
▪ inferioară, concavă vertical, cu foramine vasculare minime, numită şanţul coastei
(sulcus costae), în care se găseşte mănunchiul neurovascular intercostal (Fig. 7-2).
marginea superioară este rotunjită şi pe ea se inseră muşchii intercostali şi fasciile
*
Pierre-Nicolas Gerdy (1797-1856). Anatomist şi chirurg francez.
91 Toracele osos
lor.
marginea inferioară este ascuţită în jumătatea posterioară, se rotunjeşte treptat către
extremitatea anterioară şi limitează lateral şanţul coastei.
7.5. Extremitatea ventrală, mai lăţită, osteocartilaginoasă, este alcătuită din două
segmente:
lateral, osos, care se termină cu o fosetă ovalară, cu axul mare vertical, în care se
înscrie extremitatea laterală a cartilajului costal. La acest nivel periostul se continuă
cu pericondrul.
medial, cartilaginos, reprezentat de cartilajul costal care se articulează medial cu
sternul.
În ansamblu, extremitatea ventrală prezintă:
faţa anterioară pe care se găsesc originile muşchilor pectoral mare, drept
abdominal şi oblic extern al abdomenului;
faţa posterioară pe care se inseră muşchii transvers toracic şi diafragma;
marginile superioară şi inferioară care delimitează extremitatea anterioară a
spaţiului intercostal şi pe care se inseră elementele musculo-aponevrotice ale
acestuia.
Tuberculum Caput
costae costae
Collum
costae
Sulcus arteriae
subclaviae
Tuberculum
m. scaleni anterior
Sulcus venae
subclaviae
Figura 7-3.
Coasta I-a –vedere superioară.
7.6.Caracterele particulare ale coastelor
7.6.1.Coasta I-a prezintă următoarele particularităţi
turtită craniocaudal, dispusă orizontal, este cea mai scurtă exceptând a XII-a coastă;
are cea mai mică rază de curbură şi limitează lateral apertura superioară a toracelui;
extremitatea posterioară formează cu corpul un unghi drept;
capul coastei este proeminent, cu o singură suprafaţă articulară pentru corpul primei
Oasele 92
vertebre toracale;
faţa superioară a corpului prezintă trei zone (Fig. 7-3):
▪ anterioară, pe care se găseşte un şanţ orientat anterolateral prin care trece vena
subclaviculară;
▪ intermediară, proeminentă, rugoasă, numită tuberculul scalenic (al lui
Lisfranc ), pe care se inseră muşchiul scalenic anterior;
▪ posterioară, pe care se găseşte un şanţ orientat anterolateral prin care trece
artera subclaviculară.
extremitatea anterioară se continuă cu primul cartilaj costal şi prezintă pe faţa
superioară, suprafaţa articulară pentru claviculă şi rugozitatea ligamentului
costoclavicular;
prima coastă nu are şanţ subcostal.
Tuberculum Caput
costae costae
Angulus
costae
Corpus
costae
Tuberositas
m. serrati anterior
Figura 7-4.
Coasta a II-a –vedere superioară
7.6.2. Coasta a II-a
este de două ori mai lungă decât prima coastă, dar mai îngustă;
feţele sunt orientate superolateral şi inferomedial;
faţa superolaterală prezintă în zona mijlocie o rugozitate pentru primul fascicul de
inserţie al muşchiului seratus anterior (Fig. 7-4);
extremitatea anterioară corespunde unghiului manubriosternal;
*
Lisfranc, Jacques de Saint Martin (1790-1847). Medic francez.
93 Toracele osos
nu prezintă şanţ subcostal.

7.6.3. Coasta a X-a prezintă pe cap o singură faţetă articulară pentru corpul vertebrei
a X-a toracală.
7.6.4. Coasta a XI-a
se articulează cu corpul vertebrei corespunzătoare printr-o singură suprafaţă
articulară;
tuberozitatea nu prezintă suprafaţa articulară pentru procesul transvers al celei de a
unsprezecea vertebre toracale;
nu prezintă unghi costal.
Caput costae
Corpus costae
Figura 7-5.
Coastele a XI-a şi a XII-a –vedere posterioară.
7.6.5. Coasta a XII-a este scurtă, subţire, nu prezintă tubercul, unghi şi şanţ costal
(Fig. 7-5).
Oasele 94
8. CUTIA TORACICĂ (CAVEA THORACIS)
Cutia toracică este alcătuită din reprezintă totalitatea pieselor osoase care formează
organul axial şi pereţii toracelui, considerate în poziţie anatomică aşa cum sunt montate pe
preparatele anatomice pentru uz didactic sau cum sunt observabile pe radiografiile toracelui.
Cutia toracică osoasă este alcătuită dorsal din segmentul corespunzător al coloanei
vertebrale, lateral de cele 12 perechi de coaste şi anterior de stern (Fig. 8-1). Are forma unui
trunchi de con cu baza mare caudal şi prezintă:
Apertura
toracis superior
Spatium
intercostale
Sternum
Angulus
infrasternalis
Sulcus
pulmonaris
Cartilago
costalis
Apertura
toracis inferior
Figura 8-1.
Cutia toracică – vedere anterolaterală.
8.1.Perete anterolateral alcătuit din (Fig. 8-1):
suprafaţa exterioară care prezintă:
 zonă mediană, subcutanată, care aparţine regiunii sternale şi este mai
proeminentă în zona unghiului sternal care corespunde celei de a doua articulaţii
sternocondrale. Planul orizontal trasat prin unghiul sternal întâlneşte posterior
corpul celei de a patra vertebre toracale.
 zone laterale, antimere, care aparţin regiunilor costale şi sunt acoperit de muşchii
exotoracici.
suprafaţa interioară care prezintă:
 zonă mediană care formează peretele anterior al mediastinului;
95 Toracele osos
 zone laterale, antimere, care formează pereţii laterali ai lojelor pleuropulmonare.

spaţiile intercostale osoase reprezintă deschiderile laterale ale toracelui osos care,
pe specimenul acoperit de părţi moi, realizează, împreună cu muşchii intercostali,
substratul funcţional al mişcărilor de expansiune laterală a toracelui şi
anatomoclinic constituie principala cale de abord a lojelor pleuropulmonare.
Vertebra
thoracica I
Processus
spinosus
Processus
transversus
Tuberculum
costae
Angulus
costae
Sulcus
vertebralis
Vertebra
lumbalis I
Figura 8-2.
Cutia toracică – vedere posterioară.
8.2. Perete posterior alcătuit din:
suprafaţa exterioară, formată din elementele constitutive ale şanţurilor vertebrale
şi feţele externe ale celor 12 perechi de coaste (Fig. 8-2). Între perechile de coaste
II-VIII, faţa posterolaterală a toracelui are raporturi cu feţele anterioare ale
scapulelor a căror margine medială delimitează cu coloana vertebrală toracală
spaţiul interscapulovertebral osos.
suprafaţa interioară care prezintă pe linia mediană proeminenţa corpurilor
vertebrelor toracale şi lateral şanţurile pulmonare (sulcus pulmonalis) care sunt
situate posterior planului frontal trasat prin faţa anterioară a coloanei vertebrale
toracale.
8.3. Apertura toracică superioară (apertura thoracis superior) reprezintă baza mică
a toracelui osos situată la joncţiunea cervicotoracică şi este limitată anterior de incizura
Oasele 96
jugulară a manubriului sternal, lateral de marginea medială a primei coaste şi posterior de

corpul primei vertebre toracale (Fig. 8-3).
Apertura toracică superioară are diametrul transversal de 10 cm şi cel anteroposterior
de aproximativ 5 cm datorită proeminenţei anterioare a corpului primei vertebre toracale care
îi conferă, pe secţiune, aspect reniform. Conturul său este situat
într-un plan oblic anterior şi inferior astfel încât planul orizontal trasat prin marginea
superioară a manubriului sternal întâlneşte posterior cea de a doua vertebră toracală.
Columna vertebralis
Scapula
Costa
Apertura thoracis prima
superior
Clavicula
Manubrium sterni
Figura 8-3.
Cutia toracică – vedere superioară.
8.4. Apertura toracică inferioară (apertura thoracis inferior) corespunde bazei
mari a toracelui osos, este situată la joncţiunea toraco-abdominală superficială şi este limitată
anterior de procesul xifoid şi lateral de marginile inferomediale ale perechilor de cartilaje
costale VII–X împreună cu care formează unghiul infrasternal (angulus infrasternalis)
(Fig. 8-1). Posterolateral, baza mare a toracelui osos este discontinuă până la vârful coastei a
XII-a de unde urmează marginea inferioară a acesteia până la cea de a XII-a vertebră toracală.
În ansamblu, apertura toracică inferioară este formată din două semicontururi antimere,
convexe inferolateral, al căror punct distal corespunde vârfului coastei a X-a şi este situat la
2-3 cm de creasta iliacă.
97 Craniul
Partea a IV-a
CRANIUL (CRANIUM)
Vincent van Gogh (1853-1890), Crâne et Cigarette,

Van Gogh Museum, Amsterdam.
9-14. Neurocraniul
15-24. Viscerocraniul
25. Craniul în ansamblu
26. Structuri de rezistenţă
27. Morfometrie
99 Craniul
9. OSUL FRONTAL (OS FRONTALE)
9.1. Generalităţi
Este un os lat, pneumatizat, situat pe linia mediană, în partea anterosuperioară a
craniului, care participă la formarea etajelor anterioare ale bolţii şi bazei craniului şi ale
joncţiunii pneumatizate craniofaciale.
Osul frontal se articulează cu:
oasele parietale, posterosuperior;
osul sfenoid, postero-inferior;
osul etmoid, inferomedial;
oasele nazale, lacrimale, zigomatice şi cu maxilele, inferior.
Osul frontal participă la formarea calvariei, a foselor cerebrale anterioare, a orbitelor
şi a cavităţilor nazale.
9.2. Orientare spaţială
Osul frontal izolat se orientează astfel:
▪ superior – faţa care prezintă impresiuni girale şi creste cerebrale;
9.3. Osul frontal este alcătuit din scuamă, dispusă vertical şi din partea
orbitonazală, dispusă orizontal. Fiecare dintre acestea prezintă o zonă situată pe linia
mediană cu valoare de jugum, care uneşte structuri laterale relativ simetrice (antimere).
9.3.1. Scuama osului frontal (squama frontalis) convexă anterior, realizează
aspectul tipic al frunţii umane şi este alcătuită din:
faţa externă (facies externa) netedă, convexă în sens vertical şi transversal,
acoperită de capătul frontal al muşchiului occipitofrontal prezintă o zonă mediană şi
două zone laterale. În sens craniocaudal, în zona mediană se găsesc (Fig. 9-1):
▪ sutura metopică (sutura frontalis persistens, sutura metopica). Este un termen
generic care defineşte zona mediosagitală a feţei externe pe care se găseşte, de
obicei, o linie delicat dantelată care reprezintă vestigiul traiectului de fuziune a
centrilor de osificare ai scuamei.
▪ glabella (glabella), este o zonă deprimată situată pe linia mediană, între
extremităţile mediale ale arcurilor supraciliare sub extremitatea distală a suturii
metopice, la 1 cm deasupra suturii frontonazale care formează versantul superior al
unghiului frontonazal.
Fiecare zonă laterală prezintă:
▪ tuberozitatea frontală (tuber frontale, eminentia frontalis), convexă anterior, cu
dimensiuni variabile care reproduce cu aproximaţie convexitatea lobului frontal al
emisferei cerebrale;
▪ linia temporală (linea temporalis), situată lateral, care continuă marginea
posterioară a procesului zigomatic, se dirijează superior şi posterior şi se împarte, în
unghi ascuţit, în două ramuri:
Oasele 100
◦ superioară care se continuă cu linia temporală superioară pe care se inseră

fascia muşchiului temporal;
◦ inferioară care se continuă cu lina temporală inferioară pe care se inseră
fasciculele anterioare ale muşchiului temporal.
▪ faţa temporală (facies temporalis) situată postero-inferior, sub linia temporală,
netedă, concavă antero-inferior şi convexă posterosuperior, care participă la
formarea planşeului fosei temporale şi pe care se inseră fasciculele anterioare ale
muşchiului temporal;
Squama frontalis
Tuber frontale
Linea
temporalis
Facies
temporalis
Glabella Foramen
supra-orbitale
Margo Arcus Processus
supraorbitalis superciliaris zygomaticus
Spina Processus
nasalis nasalis
Figura 9-1. Osul frontal – vedere anterioară.

▪ arcul superciliar (arcus superciliaris) reprezentat de o proeminenţă osoasă
rotunjită, alungită superolateral, concavă inferior, mai evidentă medial, cu
extremitatea laterală ştearsă, a cărei dezvoltare este proporţională cu gradul de
pneumatizare al sinusului frontal.
faţa internă (facies interna) este concavă şi prezintă (Fig. 9-2):
▪ foramen caecum (foramen caecum) situat inferior şi median, care reprezintă
foramenul endocranian al unui canal osos format dintr-un versant anterior, frontal
şi altul posterior, etmoidal, situat pe faţa anterioară a cristei galli. El conţine o
prelungire a durei mater în care se găseşte o venă anastomotică între venele
cavităţilor nazale şi originea sinusul sagital superior.
▪ creasta osului frontal (crista frontalis) care începe deasupra foramenului caecum,
se dirijează superior, în plan mediosagital, pe o distanţă de 3-4 cm şi pe care se
inseră falx cerebri;
▪ şanţul sinusului sagital superior (sulcus sinus sagittalis superioris) este dispus
mediosagital, începe la extremitatea cranială a crestei frontale, se lărgeşte treptat
spre marginea parietosfenoidală şi formează peretele superior al sinusului
longitudinal superior. Pe marginile şanţului se inseră falx cerebri, iar pe suprafaţa sa
se găsesc foramine minime ale venelor comunicante diploice.
101 Craniul
▪ foveole granulare (foveolae granulares), depresiuni determinate de vilozităţile

arahnoidiene (corpusculii lui Pacchioni ), situate lateral faţă de şanţul sinusului
longitudinal superior;
▪ impresiuni girale (impressiones gyrorum), depresiuni rotunjite, puţin adânci,
separate de creste cerebrale (juga cerebralia) şterse, determinate de reliefurile
sulcogirale ale polului frontal al emisferei cerebrale;
Sulcus sinus
sagittalis superioris
Squama
frontalis Foveolae
granulares
Impressiones
gyrorum
Crista
frontalis
Pars Foramen
orbitalis caecum
Incisura Spina
nasalis nasalis
Figura 9-2. Osul frontal – vedere posterioară.

▪ şanţuri arteriale dispuse lateral, determinate de ramificaţiile frontale ale arterei
meningeale mijlocii.
marginea orbitonazală separă scuama de partea orbitonazală a osului frontal şi este
alcătuită din (Fig. 9-1):
▪ marginea nazală (margo nasalis), situată median, în formă de potcoavă cu
deschiderea postero-inferior, care se întinde între cele două procese nazale drept şi
stâng şi se articulează inferior, cu marginile superioare ale oaselor nazale şi lateral,
cu procesele frontale ale maxilelor şi cu oasele lacrimale;
▪ margini supra-orbitale (margo supra-orbitalis), antimere, situate lateral. Fiecare
dintre ele se întinde de la procesul nazal la cel zigomatic, limitează inferior faţa
externă şi separă scuama de partea orbitală a osului frontal. Este concavă inferior,
rotunjită şi ştearsă în o treime medială, ascuţită şi evidentă în două treimi laterale şi
limitează superior aditusul orbital. În treimea medială este întreruptă de:
◦ incizura supra-orbitală (incisura supra-orbitalis), prin care trece mănunchiul
neurovascular supra-orbital. Uneori, incizura este închisă inferior de o punte
osoasă care o transformă în foramenul supra-orbital (foramen supra-
orbitale).
*
Antonio Pacchioni (1665-1726). Medic italian.
Oasele 102
◦ incizura frontală (incisura frontalis), situată mai medial, între incizura supra-
orbitală şi procesul nazal prin care trece mănunchiul neurovascular
supratrohlear. În unele cazuri poate fi transformată de o punte osoasă în
foramenul frontal (foramen frontale).
▪ procesul zigomatic (processus zygomaticus) care continuă lateral marginea
orbitală, iar vârful său se articulează cu procesul frontal al osului zigomatic. Are
formă de piramidă triunghiulară cu:
◦ faţa medială, orbitală, care participă la formarea peretelui lateral al orbitei în
zona fosei lacrimale;
Lamina
verticalis
Lamina
horisontalis
Lamina
perpendicularis
Processus
frontalis maxillae
Figura 9-3. Spina nazală a osului frontal.

◦ faţa anterioară, plană, netedă, subcutanată;
◦ faţa posterioară, temporală, care limitează anterior fosa temporală;
◦ marginea medială care continuă marginea supra-orbitală şi formează unghiul
superolateral al aditusului orbital;
◦ marginea inferioară, scurtă, care se articulează cu aripa mare a osului sfenoid
şi procesul orbital al osului zigomatic;
◦ marginea laterală care se continuă cu porţiunea iniţială a liniei temporale.
marginea parietosfenoidală limitează posterior, lateral şi inferior scuama osului
frontal şi prezintă:
▪ segment parietal, care ocupă trei cincimi mediale şi se articulează cu marginile
frontale ale oaselor parietale formând sutura coronală. În acest segment marginea
parietosfenoidală este convexă posterior, dinţată, groasă şi prezintă un profil oblic
postero-inferior astfel încât tăblia internă o depăşeşte posterior pe cea externă cu 5-8
mm.
▪ segmente sfenoidale, situate lateral. Fiecare dintre ele se dirijează oblic anterior şi
inferior, limitează inferior faţa temporală a scuamei şi se articulează cu marginea
superioară a aripii mari a osului sfenoid, formând sutura frontosfenoidală.
9.3.2. Partea orbitonazală participă la formarea plafonului orbitelor, a pereţilor
superior şi laterali ai cavităţilor nazale şi a planşeului foselor cerebrale anterioare şi prezintă:
▪ zona nazo-etmoidală (pars nasalis) ocupă regiunea mediană, a părţii orbitonazale,
are forma unui „diapazon” cu deschiderea posterior şi este formată dintr-o parte
103 Craniul
anterioară şi mediană, cu caracter de jugum, care uneşte extremităţile anterioare ale

celor două suprafeţe etmoidale situate posterolateral. În sens anteroposterior, ea
prezintă:
◦ spina nazală, subţire, dirijată antero-inferior, formată dintr-o lamă
orizontală şi alta sagitală, cu dispoziţie cruciformă. Lama orizontală,
dirijată inferolateral, se articulează prin faţa superioară cu oasele nazale şi
procesele frontale ale oaselor maxilare, în timp ce faţa sa inferioară,
concavă, formează plafonul foselor nazale înaintea lamei cribriforme. Lama
verticală se articulează superior cu oasele nazale şi inferior cu lama
perpendiculară a osului etmoid (Fig. 9-3).
Spina ethmoidalis
Apertura Fossa
sinus frontalis trochlearis Fossa glandulae
lacrimalis
Foramen
ethmoidalis
anterior
Cellulae fronto-
ethmoidales
Foramen Processus
ethmoidalis zygomaticus
posterior Incisura
ethmoidales
Figura 9-3. Osul frontal – vedere inferioară.

▪ spina etmoidală care proemină posterior în zona centrală a incizurii etmoidale şi se
articulează cu marginea anterioară a cristei galli;
▪ suprafeţe etmoidale, antimere, dispuse posterolateral. Fiecare are formă relativ
paralelipipedică şi prezintă:
◦ faţa inferioară (etmoidală), care se articulează cu faţa superioară a labirintului
etmoidal. Clasic, această faţă este considerată ca fiind alcătuită din structuri de
tip alveolar cu deschiderea inferior, semicelule frontale, care completează
cranial semicelulele etmoidale. La adult această zonă de fuziune pneumatizată
fronto-etmoidală este osificată şi dezarticularea celor două oase nu este posibilă.
În partea anteromedială a acestei feţe se găseşte apertura sinusului frontal
(apertura sinus frontalis) completat distal de o celulă etmoidală împreună cu
care formează canalul frontonazal care se deschide în meatul mijlociu al fosei
nazale.
◦ faţa superioară (endocraniană), care formează planşeul fosei cerebrale
anterioare în segmentul paramedian;
◦ faţa laterală (orbitală), care formează partea superioară a peretelui medial al
orbitei;
◦ faţa medială (olfactivă) delimitează, împreună cu faţa laterală a cristei galli,
fosa olfactivă. Pe ea se găsesc în sens posteroanterior foraminele endocraniene
ale canalelor etmoidale posterior, anterior şi şanţul nervului nazociliar.
Oasele 104
Termenul de incizură etmoidală (incisura ethmoidalis) defineşte spaţiul de forma

literei U, cu deschiderea posterior, delimitat de cele două feţe mediale ale suprafeţelor
etmoidale şi feţele posterioare ale aripilor cristei galli în care pot fi observate şanţurile
olfactive şi linia de fuziune a lamei cribriforme cu feţele mediale ale labirinturilor etmoidale.
◦ faţa anterioară (sinusală), în raport cu peretele posterior al infundibulului
sinusului frontal;
◦ faţa posterioară (sfenoidală), redusă, care se articulează cu aripa mică a osului
sfenoid medial canalului optic.
Joncţiunea fronto-etmoidală este traversată de canalele etmoidale anterior şi posterior,
prin care trec mănunchiurile neurovasculare respective. Fiecare canal etmoidal prezintă un
foramen medial, endocranian, situat pe peretele lateral al fosei olfactive şi altul lateral situat
pe peretele medial al orbitei, de-a lungul suturii fronto-etmoidale. Topografia acestora ar
putea reprezenta limita dintre oasele frontal şi etmoid.
A B
1
3 2
C D
__________________________________________________________________
Figura 9-4. Aspecte anatomice şi CT ale sinusului frontal. A - preparat
anatomic, secţiune sagitală; B - preparat anatomic, secţiune orizontală; C -
imagine CT, secţiune sagitală; D - imagine CT, secţiune în planul
orbitomeatal. Săgeţile indică canalul frontonazal. 1 - foramen caecum; 2 -
procesul crista galli pneumatizat; 3 - celule frontoetmoidale.
Zona orbitală (pars orbitalis), situată lateral, este reprezentată de două lame
triunghiulare, subţiri, transparente în porţiunea lor mijlocie. Fiecare lamă formează ¾
anterioare ale plafonului orbitei şi prezintă:
▪ faţa inferioară, (orbitală) (facies orbitalis), netedă, concavă, pe care se găsesc:
105 Craniul
◦ fosa glandei lacrimale (fossa glandulae lacrimalis), o depresiune situată în

partea laterală a acestei feţe, accentuată de acutizarea marginii supra-orbitale şi
a procesului zigomatic, în care se găseşte glanda lacrimală.
◦ fovea trohleară (fovea trochlearis), o depresiune mică situată medial, posterior
marginii supra-orbitale, la jumătatea distanţei între incizura supra-orbitală şi
sutura frontolacrimală, pe care se inseră trohleea muşchiului oblic superior al
globului ocular. Uneori, fovea coexistă sau este înlocuită de o spină
proeminentă, ascuţită, spina trohleară (spina trochlearis), cu rol de
hipomohlion pentru tendonul muşchiului oblic superior al globului ocular.
▪ faţa superioară, (cerebrală), convexă, care prezintă impresiuni girale şi creste
cerebrale determinate de reliefurile sulcogirale ale feţei inferioare a lobului frontal
al emisferei cerebrale şi şanţuri arteriale fine determinate de ramurile arterei
meningeale anterioare;
▪ marginile anterioară şi laterală care formează cu scuama un unghi drept în
secţiune sagitală şi, respectiv, transversală şi corespund marginii inferolaterale a
lobului frontal;
▪ marginea sfenoidală (margo sphenoidalis) sau posterioară, care se articulează cu
marginea anterioară a aripii mici a osului sfenoid. Ea se termină lateral printr-o
suprafaţă rugoasă, triunghiulară cu baza lateral, numită suprafaţă sfenoidală
(facies sphenoidalis) care se articulează cu aripa mare a osului sfenoid. Medial,
marginea posterioară se prelungeşte cu o lamă de tip vaginal care limitează superior
canalul sfeno-etmoidal (Fig. 10-2, săgeata).
▪ marginea medială care delimitează lateral incizura etmoidală.
9.4. Sinusurile frontale (sinus frontalis) sunt două cavităţi aerice situate în grosimea
osului frontal, la joncţiunea dintre scuamă şi partea orbitonazală. Ele se dezvoltă individual,
asimetric şi variabil în urma procesului de pneumatizare, care are originea în unităţile
ostiomeatale etmoidale corespunzătoare, care se deschid în meaturile mijlocii ale foselor
nazale. În secţiune sagitală, sinusul frontal are formă de piramidă triunghiulară şi prezintă:
peretele anterior (chirurgical), gros, în raport cu planurile regiunii frontale;
peretele posterior (cerebral), subţire, uneori incomplet sau dehiscent, care
corespunde spaţiilor meningeale ale fosei cerebrale anterioare şi lobului frontal;
peretele medial (septal), care separă cele două sinusuri, subţire, de obicei deplasat
paramedian spre sinusul mai puţin dezvoltat;
baza, alcătuită din două segmente:
◦ lateral (orbital), dispus orizontal, de formă triunghiulară cu baza orientată
medial;
◦ medial (fronto-etmoidal), oblic inferomedial, care se adânceşte în partea
medială şi formează infundibulul sinusal. Acesta se continuă cu canalul
frontonazal care se deschide în partea anterioară a meatului mijlociu al foselor
nazale;
 marginea superolaterală care se formează prin unirea pereţilor anterior şi
posterior, are contur policiclic şi în secţiune sagitală, apare ca vârf al profilului sinusal
Oasele 106
triunghiular.
9.5. Particularităţi ale dezvoltării osului frontal
Tipul de osificare a osului frontal este cel desmal. Centrii de osificare primari apar
bilateral, în săptămâna a 7-a a vieţii embrionare, la nivelul tuberculilor frontali şi rămân
separaţi prin sutura metopică şi unghiul anterior al fontanelei anterioare.
A B
__________________________________________________________________________
Figura 9-5. Variante ale osului frontal. A – agenezia sinusurilor frontale şi persistenţa suturii
metopice; B – foramine supraorbitale supranumerare.
A B
Figura 9-6. Variante ale osului frontal - persistenţa suturii metopice; A - preparat
anatomic; B - Paul Cézanne (1839–1906), Piramida de cranii (detaliu).
Ei fuzionează în luna a 7-a a vieţii fetale. Sutura metopică este prezentă la naştere, se
închide definitiv după vârsta de 5-6 ani şi se osifică între 16-20 ani, dar poate persista şi la
adult, situaţie numită metopism. Centrii de osificare secundari apar în procesele zigomatice,
fosele trohleare şi spina nazală.
107 Craniul
persistenţa suturii metopice (8%) (Fig. 9-5 A);
absenţa sinusurilor frontale, bilateral sau unilateral (Fig. 9-5 A);
prezenţa uni sau bilaterală a foraminelor supra-orbital şi frontal (Fig. 9-5 B).
Oasele 108
10. OSUL ETMOID (OS ETHMOIDALE)
10.1. Generalităţi
Este un os neregulat, median, situat în partea anterioară a bazei craniului care
participă la formarea foselor craniană anterioară şi olfactivă şi se extinde distal în
profunzimea masivului facial unde contribuie la formarea cavităţilor nazale şi a orbitelor.
Etmoidul se articulează cu:
osul frontal, superior;
osul sfenoid, posterior;
oasele palatine, posterior şi inferior;
oasele nazale, anterior;
maxilele şi oasele lacrimale, lateral;
osul vomer, inferior.
Osul etmoid izolat, care se obţine cu dificultate, se orientează astfel:
superior – procesul median vertical, scurt şi triunghiular;
anterior – structurile de tip alar ale acestuia.
Etmoidul are o formă complexă şi neregulată fiind alcătuit din labirinturile
etmoidale, unite printr-o structură orizontală de tip „jugum”, lama cribriformă, sprijinită pe
o structură mediană de rezistenţă, lama perpendiculară (Fig. 10-1).
Crista gali
Lamina
cribrosa
Labirinthum
etmoidale
Lamina
perpedicularis
Concha
nasalis superior
Concha
nasalis media
Figura 10-1. Osul etmoid – model general de organizare.

10.3.Lama cribriformă (lamina cribrosa)
Dispusă orizontal între cele două labirinturi etmoidale, are formă patrulateră, alungită
anteroposterior, este subţire, străbătută de numeroase foramine şi prezintă:
faţa superioară formată din (Fig. 10-2):
▪ zona mediană, reprezentată de crista galli (crista galli), o proeminenţă
mediosagitală, verticală, turtită lateral, de formă triunghiulară cu baza inferior
fuzionată cu lama cribriformă. Procesul crista galli este inclus în totalitate în
109 Craniul
grosimea segmentului iniţial al falx cerebri şi prezintă:

▪ feţele laterale care participă la delimitarea foselor olfactive;
Crista galli
Foramen
ethmoidale
Fissura
ethmoidalis
Lamina
cribrosa
Cellulae
ethmoidofrontales
Spina
sphenoidalis
Spina
ethmoidalis
A B
Figura 10-2. Osul etmoid – vedere superioară. A- fosa olfactivă, B-

preparat de transiluminare a laminei cribriformis
▪ marginea anterioară, mai scurtă, mai groasă, aproape verticală, care se termină
prin două lame dispuse în plan frontal, aripile cristei galli (ala cristae galli).
Pars orbitalis Crista

ossis frontalis frontalis
Foramen
caecum
Crista galli
Lamina
cribrosa
Spina
sphenoidalis
Spina
ethmoidalis
Jugum
sphenoidale
Figura 10-3. Spina sfenoidală.

Acestea se articulează, prin feţele anterioare, cu creasta osului frontal şi completează
posterior foramenul caecum, iar prin feţele posterioare, limitează anterior fosele olfactive
(Fig. 10-4). De pe faţa posterioară a aripii cristei galli se detaşează un mic sept osos dirijat
posterior, parasagital, care separă foramenul etmoidal, situat anterolateral, de fisura
etmoidală, situată posteromedial.
Oasele 110
marginea posterioară, lungă, subţire, oblică postero-inferior, care se şterge

treptat şi se termină cu o proeminenţă osoasă evazată sub formă de spatulă cu
convexitatea posterior, spina sfenoidală (spina sphenoidalis), care se
articulează cu spina etmoidală a osului sfenoid (Fig. 10-3);
vârful, ascuţit, situat superior.
zonele laterale, alungite anteroposterior, concave sagital şi transversal, mai
înguste în partea anterioară. Fiecare zonă laterală formează planşeul fosei
olfactive, se numeşte şanţ olfactiv şi are raporturi cu bulbul şi tractul olfactiv.
Sutura Sulcus sinus

frontoethmoidalis longitudinalis superioris
Sinus
Crista
frontalis
Spina frontalis
sphenoidalis Crista interna
galli Foramen
caecum
Lamina Lamina Ala Spina

cribrosa perpendicularis cristae nasalis Area
galli ethmoidalis
Ala Ala Foramen

cristae cristae caecum
galli Crista galli
galli
Spina Crista
sphenoidalis galli
Lamina Ala cristae Lamina Sulci Area

cribrosa galli perpendiculari olfactorii ethmoidalis
s
_____________________________________________________________________
Figura.10-4. Lamina perpendicularis cu alae cristae gali şi foramenul caecum
Fiecare zonă laterală este traversată de:

unităţile canaliculare olfactive, prin care fosa nazală comunică cu fosa olfactivă.
Fiecare unitate este alcătuită dintr-o extremitate aferentă, de convergenţă,
reprezentată de un număr variabil (3-5) de foramine olfactive inferioare situate pe
faţa nazală a lamei cribriforme, zonă de pasaj reprezentată de grupuri de canalicule
care continuă foraminele olfactive inferioare, traversează lama cribriformă şi
111 Craniul
fuzionează într-un canal unic şi extremitate eferentă reprezentată de foramenul

propriu prin care acest canal se deschide pe faţa superioară a lamei cribriforme.
Aceste unităţi canaliculare conţin axonii eferenţi ai neuronilor olfactivi care, în
traiectul lor spre bulbul olfactiv, se asociază în mănunchiuri a căror grosime creşte
spre faţa superioară a lamei cribriforme (Fig. 10-5).
fisura etmoidală, situată în vecinătatea feţei laterale a cristei galli, prin care trece
nervul terminal şi teaca sa durală;
foramenul etmoidal care se găseşte anterolateral faţă de fisura etmoidală, în
concavitatea aripii cristei galli şi prin care trece mănunchiul neurovascular
nazociliar.
Sinus Bulbus Extremitate

frontalis olfactorius eferentă
Zona de pasaj
Extremitate
aferentă
Sinus
sphenoidalis
Spina Septum Fila Lamina
nasalis nasi olfactoria cribrosa
Figura 10-5. Organizarea unităţilor canaliculare olfactive.

De-a lungul marginii labirintice, zona laterală prezintă în treimea anterioară şanţul
nervului etmoidal anterior care se dirijează postero-anterior, de la foramenul endocranian al
canalului etmoidal anterior spre foramenul etmoidal. În treimea posterioară, adiacent incizurii
etmoidale, se găseşte şanţul nervului etmoidal posterior care se dirijează anteroposterior,
de la foramenul endocranian al canalului etmoidal posterior spre foramenul canalului sfeno-
etmoidal.
faţa inferioară concavă transversal şi convexă în sens sagital, formează plafonul
fosei nazale în zona olfactivă şi prezintă foraminele olfactive inferioare.
margini anterioară şi laterale care sunt inclavate în incizura etmoidală şi fuzionează
cu feţele mediale ale labirinturilor etmoidale.
marginea posterioară subţire şi concavă posterior, se articulează pe linia mediană cu
spina etmoidală a osului sfenoid, iar lateral delimitează, împreună cu lama vaginală a
părţii orbitale a osului frontal, canalul sfeno-etmoidal.
10.4. Lama perpendiculară (lamina perpendicularis)
Lama perpendiculară se desprinde în plan mediosagital de pe linia mediană a feţei
inferioare a lamei cribriforme şi participă la formarea segmentului anterosuperior al septului
nazal (Fig. 10-6). Este subţire, netedă, are formă pentagonală şi prezintă:
feţele laterale dreaptă şi stângă participă la formarea pereţilor mediali ai foselor
nazale (Fig. 10-6). Pe fiecare faţă se găsesc şanţuri arteriale, orientate antero-inferior,
determinate de ramurile septale ale arterei nazopalatine şi şanţuri fine, ascendente,
Oasele 112
pentru nervul terminal şi fibrele nervilor olfactivi.

marginea superioară este orizontală şi fuzionează cu faţa inferioară a lamei
cribriforme.
marginea anterosuperioară oblică antero-inferior, prezintă două aripi laterale ce
delimitează un şanţ care se articulează cu spina nazală a osului frontal şi cu oasele
nazale.
marginea antero-inferioară mai groasă, oblică postero-inferior, se articulează cu
cartilajul septului nazal.
marginea postero-inferioară, oblică posterosuperior, se articulează cu osul vomer.
marginea posterosuperioară oblică postero-inferior, se articulează cu creasta feţei
anterioare a corpului osului sfenoid.
Ala
Spina Sinus cristae Crista Cellulae
nasalis frontalis galli galli ethmoidales
Sinus
sphenoidalis
Lamina
perpendicularis Ala
vomeris
Vomer
Crista nasalis
maxillae
Crista nasalis
ossis palatini
Figura 10-6. Osul etmoid- lamina perpendicularis.
10.5.Labirintul etmoidal (labyrintus ethmoidalis)

Este o structură antimeră ataşată marginii laterale a lamei cribriforme, situată în
profunzimea scheletului feţei (Fig. 10-6). Fiecare labirint are o organizare funcţională
particulară, pneumatizată, fiind format din cavităţi osoase, cu pereţi subţiri, care comunică cu
fosa nazală prin foramine situate pe peretele medial al labirintului. Are formă paralelipipedică
neregulată, este mai voluminos posterior şi inferior şi prezintă:
10.5.1.Faţa laterală este reprezentată de lama orbitală (lamina orbitalis), subţire,
transparentă, care formează cea mai mare parte din peretele medial al orbitei (Fig. 10-7). Ea
se articulează superior cu lama orbitală a osului frontal, inferior cu maxila şi procesul orbital
al osului palatin, anterior cu osul lacrimal şi posterior cu faţa anterioară a corpului osului
sfenoid.
10.5.2. Faţa superioară se articulează cu faţa inferioară a suprafeţei etmoidale
corespunzătoare a osului frontal, participă la formarea joncţiunii pneumatizate craniofaciale
113 Craniul
şi este traversată de canalele etmoidale anterior şi posterior. În partea anterioară, contribuie la

formarea canalului frontonazal, care se deschide în infundibulul etmoidal (infundibulum
ethmoidale) al meatului mijlociu al fosei nazale.
Cellulae Canalis Canalis Canalis
ethmoido- ethmoidalis ethmoidalis ethmoidalis
frontalis anterior accesorius posterior
Cellulae
ethmoido-
Lamina
lacrimales
orbitalis
Os
lacrimale
Ductus
lacrimo-
nasalis
Hamulus ossis Hamulus accsorius Cellulae

lacrimalis laminae orbitalis ethmoidomaxillares
________________________________________________________________
Figura 10-7. Lamina orbitalis
10.5.3. Faţa anterioară este îngustă, orientată oblic anterolateral şi se articulează cu
osul lacrimal formând sutura pneumatizată etmoidolacrimală.
Figura 10-8. Labirinturile etmoidale – imagine CT.

10.5.4. Faţa posterioară este mai extinsă transversal, se articulează cu faţa anterioară
a corpului osului sfenoid şi cu procesul orbital al osului palatin şi formează suturile
pneumatizate etmoidosfenoidale şi etmoidopalatine Fig. 10-8.
10.5.5. Faţa medială (nazală) participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale
Oasele 114
şi prezintă două zone:

olfactivă, situată superior, sub lama cribriformă, delimitează, împreună cu treimea
superioară a septului nazal, culoarul olfactiv al foselor nazale. În această zonă, faţa
medială a labirintului prezintă în două treimi anterioare numeroase şanţuri verticale
determinate de nervii olfactivi (Fig. 10-9). În treimea posterioară acest spaţiu se
îngustează şi formează, împreună cu faţa anterioară a corpului osului sfenoid,
recesul sfeno-etmoidal în care se deschide sinusul sfenoidal.
Rostrum Crista Crista

sphenoidale galli frontalis
Sinus
frontalis
Cellulae spheno - Foramen
ethmoidales caecum
Cellula
Onodi
Sinus Sulci nn.

sphenoidalis olfactorii
Concha Concha
nasalis suprema nasalis superior
Foramen
sphenopalatinu Concha
m tripartitum nasalis media
Processus *
uncinatus
Concha
nasalis inferior
*
Hiatus Processus Processus
semilunaris ethmoidalis lacrimalis
___________________________________________________________________
Figura 10-9. Faţa medială a labirintul etmoidal
meatoturbinală, de pe care se desprind două lame osoase subţiri, torsionate

mediolateral în jurul axului anteroposterior: conca nazală superioară (concha
nasalis superior) şi conca nazală mijlocie (concha nasalis media) (Fig. 10-9).
Numite şi turbine sau cornete nazale, acestea prezintă:
extremitatea anterioară (capul), voluminoasă, cu aspect spongios;
extremitatea posterioară (coada), subţire, efilată;
faţa medială, convexă, care priveşte spre septul nazal împreună cu care
determină spaţiul interseptoturbinal;
faţa laterală, concavă, care delimitează împreună cu faţa medială a labirintului
etmoidal un spaţiu îngust, alungit anteroposterior, numit meat nazal;
marginea superioară (rădăcina concăi), aderentă la peretele medial al
labirintului, este angulată şi prezintă o pantă anterioară scurtă, oblică
posterosuperior şi alta posterioară, mai lungă, oblică postero-inferior.
115 Craniul
marginea inferioară, liberă, convexă inferior, mai groasă, spongioasă şi

torsionată lateral.
10.5.6.Conca nazală superioară (Fig.10-9) are dimensiuni reduse şi este situată în
partea posterosuperioară a feţei mediale. Marginea sa superioară are o direcţie oblică
postero-inferior, extremitatea sa anterioară corespunde aproximativ mijlocului lamei
cribriforme, iar cea posterioară se proiectează în recesul sfeno-etmoidal care o separă de faţa
anterioară a corpului osului sfenoid. Faţa laterală a concăi superioare delimitează, împreună
cu faţa medială a labirintului etmoidal, meatul nazal superior (meatus nasi superior), în
care se deschid celulele etmoidale posterioare. Faţa medială este oblică inferomedial, spre
septul nazal închizând inferior pasajul olfactiv.
Infundibulum Bulla Sulcus

ethmoidale ethmoidalis retrobullaris
Apertura canalis Radix conchae

frontonasalis superioris
Meatus nasi
Os lacrimale superior
*
Atrium
meatus medii Radix conchae
Processus * mediae
lacrimalis * Meatus nasi
medius
Caput conchae
inferioris
Cauda conchae
Meatus nasi inferioris
inferior
Processus Processus
uncinatus ethmoidalis
__________________________________________________________________________
Figura 10-10. Conţinutul meatului mijlociu. * - foraminele lui Giraldes.
10.5.7.Conca nazală mijlocie (Fig.10-9) este mai voluminoasă, extinsă în sens

sagital, depăşeşte atât anterior cât şi posterior faţa medială a labirintului etmoidal. Marginea
superioară, concavă inferior, prezintă o pantă anterioară, scurtă, oblică posterosuperior şi
alta posterioară, mai lungă, oblică postero-inferior. Marginea inferioară este mai groasă şi
mai recurbată superolateral. Capul concăi nazale mijlocii depăşeşte anterior lama cribriformă
şi se articulează cu procesul frontal al maxilei, iar coada se articulează cu lama
perpendiculară a osului palatin şi proemină în cadrul coanal. Faţa sa laterală delimitează cu
faţa medială a labirintului etmoidal meatul nazal mijlociu (meatus nasi medius) (Fig. 10-
10) unde se găsesc aperturile sinusurilor frontal şi maxilar şi foraminele celulelor etmoidale
anterioare. La nivelul meatului mijlociu, faţa medială a labirintului etmoidal prezintă în
partea anterioară un şanţ oblic postero-inferior, infundibulul etmoidal (infundibulum
Oasele 116
ethmoidale), iar posterior bulla etmoidală (bulla ethmoidalis), proeminenţă determinată de

cea mai voluminoasă celulă a grupului etmoidal mijlociu (Fig. 10-10). Faţa medială
delimitează împreună cu septul nazal segmentul superior al spaţiului interseptoturbinal.
Uneori, pe faţa medială a labirintului etmoidal, deasupra concăi superioare, se poate
găsi conca nazală supremă (concha nasalis suprema) (cornetul lui Santorini ) care
delimitează meatul nazal suprem.
10.5.8. Faţa inferioară este îngustă şi prezintă trei zone:
▪ anterioară, care formează sutura pneumatizată etmoidomaxilolacrimală;
▪ mijlocie, care traversează hiatusul maxilar, de pe care se detaşează, oblic postero-
inferior, procesul uncinat (processus uncinatus) alcătuit din:
◦ baza, aderentă la faţa inferioară a labirintului etmoidal;
◦ vârful care se articulează cu procesul etmoidal al concăi nazale inferioare,
trimite posterosuperior prelungirea posterioară şi participă împreună cu
aceasta la delimitarea foraminelor sinusale maxilare accesorii;
Capsula Lamillae Lamillae Capsula Lamillae Septum Cellulae

labyrinthi ethmoidales ethmoidales labyrinthi ethmoidales nasi ethmoidales
A B C D
__________________________________________________________________
Figura 10-11. Principiul de funcţionare a unităţilor osteomeatale. A şi B –
dispoziţia anatomică cu evidenţierea lamilelorcare separă unităţile celulare. C şi D
sugerează modul de funcţionare al unităţilor ostiomeatale care se ventilează în
expir. C- inspir; D – expir;
◦ marginea anterioară care participă la delimitarea fontanelei sinusale
anterioare;
◦ marginea posterioară care delimitează cu bula etmoidală, şanţul uncibular în
care se deschide canalul fronto-etmoidal.
▪ posterioară, care se articulează cu lama perpendiculară a osului palatin şi formează
*
Giandomenico (Giovanni Domenico) Santorini (1681-1737). Anatomist italian.
117 Craniul
sutura etmoidopalatină.
10.5.9. Celulele etmoidale reprezintă unitatea structurală şi funcţională a labirintului
etmoidal care asigură creşterea şi modelarea feţei de tip uman, realizarea structurilor de
rezistenţă mediofaciale şi a cavităţilor pneumatizate, paranazale cu rol fonator. O celulă
etmoidală este formată dintr-un perete osos, periferic, subţire, care circumscrie o cavitate
aerică. Celulele etmoidale sunt organizate pe principiul unităţii ostiomeatale, conform
căruia gruparea funcţională şi topografică a celulelor este dependentă de foramenul (ostium)
din meatul mijlociu prin care acestea se ventilează. (Fig.10-11)
Grupele celulare sunt separate prin lamele osoase mai groase, numite lamile
etmoidale, care sunt ancorate la rădăcina concăi mijlocii, traversează labirintul etmoidal de la
faţa medială la cea laterală şi îi asigură rezistenţa.
Anatomochirurgical, celulele etmoidale se clasifică în:
▪ celule etmoidale anterioare (cellulae ethmoidales anteriores), tributare meatului
mijlociu, care se deschid prin 1-2 foramine situate în hiatusul semilunar;
▪ celule etmoidale posterioare (cellulae ethmoidales posteriores) care se deschid
printr-un foramen comun în meatul superior. Dintre acestea, se individualizează
celula sfeno-etmoidală superioară Onodi (Fig. 10-9.) care proemină în cavitatea
sinusului sfenoidal şi poate avea raporturi cu canalul optic.
10.6.Particularităţi ale dezvoltării osului etmoid
Tipul de osificare a osului etmoid este exclusiv condral. Modelul cartilaginos al
capsulei nazale se formează în săptămânile 4-5, iar centrii de osificare primari apar în
săptămânile 7-8 ale vieţii embrionare în fiecare labirint etmoidal. Osificarea continuă în viaţa
fetală când se schiţează modelul parietal al celulelor etmoidale, plin cu o substanţă amorfă.
După naştere, odată cu prima respiraţie, aerul pătrunde treptat prin unităţile osteomeatale şi
iniţiază procesul de pneumatizare care se termină după 25 de ani.Osificare a lamei
perpendiculare începe după vârsta de 1 an şi se definitivează după 16-20 ani. Lama
cribriformă începe să se osifice după vârsta de 2 ani şi fuzionează cu osul sfenoid după 25
ani.
1. Conca nazală supremă (21 %). (Fig. 10-9)
2. Concha bullosa – pneumatizarea excesivă a capului concăi nazale mijlocii (18 %).
3. Celule etmoidale supranumerare extinse în oasele peretelui lateral al fosei nazale.
4. Procese unciforme aberante ca formă, mod de terminare şi articulare cu oasele
periantrale.
*
Adolf Onodi (1857-1919). Rinolaringolog maghiar.
Oasele 118
11. OSUL SFENOID (OS SPHENOIDALE)
Este un os neregulat, median, situat în centrul bazei craniului, în partea posterioară a
joncţiunii pneumatizate craniofaciale. El prezintă un aspect endocranian care participă la
formarea foselor cerebrale anterioară, mijlocie şi posterioară şi altul exocranian care participă
la formarea orbitelor, a cavităţilor nazale şi a foselor temporală, infratemporală şi
pterigopalatină.
Se articulează cu:
oasele frontal şi etmoid, anterior;
oasele zigomatice, anterolateral;
oasele temporale şi parietale, lateral;
osul occipital, posterior;
oasele palatine şi vomerul, inferior.
Spina Canalis Fissura orbitalis

Ala major Ala minor ethmoidalis opticus superior
Facies Processus
cerebralis Fossa clinoideus
hypophysialis anterior
Foramen
rotundum
Foramen
ovale
Foramen
Synostosis
spinosum
sphenooccipitalis
Juga Tuberculum Sulcus Spina ossis
cerebralia pterygoideum caroticus sphenoidalis
Figura 11-1. Osul sfenoid – vedere superioară.

Osul sfenoid izolat se orientează astfel:
superior – faţa segmentului central al osului care prezintă o fosă profundă;
anterior – faţa segmentului central al osului care prezintă două aperturi separate de
o creastă mediană.
Osul sfenoid este alcătuit din corp, situat pe linia mediană, care conţine sinusurile
sfenoidale şi din trei perechi de procese cu caracter alar, aripile mici, aripile mari şi
procesele pterigoide. Privit din faţă, evocă aspectul de liliac sau de „bufniţă în zbor” (M.
Dufour).
11.3.Corpul osului sfenoid (corpus sphenoidale) are formă aproximativ cubică şi
prezintă:
119 Craniul
11.3.1. Faţa superioară, patrulateră pe care se găsesc, în sens anteroposterior (Fig.

11-1):
▪ spina etmoidală care se articulează cu spina sfenoidală a lamei cribriforme a osului
etmoid;
▪ jugumul sfenoidal (jugum sphenoidale), suprafaţă netedă, patrulateră, limitată
lateral de bazele aripilor mici, anterior de procesul etmoidal al jugumului sfenoidal
care se articulează cu spina sfenoidală a lamei cribriforme şi posterior de o creastă
transversală numită limbul sfenoidal (limbus sphenoidalis). Pe linia mediană
prezintă o creastă ştearsă care corespunde fisurii interemisferice, iar lateral
şanţurile olfactive (sulci olfactorii), anteroposterioare, puţin adânci care au
raporturi cu tracturile olfactive.
Spina Spina
Ala minor sphenoidalis ethmoidalis
Sulcus
Jugum sphenoidale olfactorius
Limbus
sphenoidalis Canalis
opticus
Fissura
orbitalis
Sella turcica superior
Processus Tuberculum Foramen

clinoideus sellae Sulcus rotundum
anterior prechiasmaticus
Figura 11-2. Corpul şi aripile mici ale osului sfenoid – vedere superioară (preparat
anatomic).
▪ şanţul prechiasmatic (sulcus prechiasmaticus), dispus transversal, între limbul
sfenoidal şi tuberculul selar, care are raport cu faţa ventrală a chiasmei optice (Fig.
11-2);
▪ tuberculul selar (tuberculum sellae) care limitează anterior fosa hipofizară;
▪ şaua turcească (sella turcica), o depresiune adâncă, concavă superior, care conţine
în profunzime fosa hipofizară (fossa hypophysialis), în care este situată glanda
hipofiză. Ea este alcătuită din:
◦ versant anterior, pe care se găsesc, în sens anteroposterior, şanţul transversal al
sinusului coronar anterior (intercavernos), creasta sinostotică reprezentând
linia de sutură dintre centrii de osificare bazipresfenoidal şi bazipostsfenoidal şi
procesele clinoide mijlocii (processus clinoideus medius) situate la
extremităţile crestei;
◦ planşeu pe care se găseşte, uneori, o mică depresiune care reprezintă
extremitatea cranială a canalului hipofizofaringian din tipul vieţii embrionare;
◦ versant posterior, format din dorsum-ul selar (dorsum sellae), o lamă osoasă
patrulateră, oblică postero-inferior, care prezintă o faţa anterioară netedă şi
Oasele 120
concavă şi alta posterioară, plană, care formează extremitatea superioară a

clivusului şi versantul anterior al incizurii tentoriale. Marginea superioară,
groasă şi concavă este limitată lateral de procesele clinoide posterioare
(processus clinoideus posterior), pe care se inseră circumferinţa mare a
tentorium cerebelli şi ligamentul petrosfenoidal. Marginile laterale prezintă
superior incizura nervului oculomotor şi inferior incizurile nervului
abducens şi a sinusului petros inferior.
Processus Fisura
clinoideus Canalis orbitalis
posterior opticus superior
Ala minor
Ala major
Juga
cerebralia
Sulcus
caroticus
Canalis
pterygoideus
Fossa
Rostrum scaphoidea
sphenoidale Fossa
Lamina pterygoidea
medialis Lamina
Incisura
lateralis
pterygoidea
Figura 11-3. Osul sfenoid – vedere posterioară.

11.3.2. Faţa laterală, oblică inferolateral este alcătuită din trei zone:
▪ pre-alară, situată anterosuperior, care formează peretele medial al orbitei, posterior
lamei orbitale a osului etmoid;
▪ radiculocanaliculară, intermediară, formată, în sens supero-inferior din alternanţa
canalelor aripei mari cu rădăcinile osoase care le delimitează:
◦ rădăcina superioară a aripii mici;
◦ peretele medial al canalului optic;
◦ rădăcina inferioară a aripii mici;
◦ conturul medial al fisurii orbitale superioare;
◦ rădăcina anterioară a aripii mari;
◦ conturul medial al foramenului rotund;
◦ rădăcina intermediară principală a aripii mari;
◦ conturul superomedial al foramenului oval;
◦ rădăcina posterioară a aripii mari.
▪ postalară, situată postero-inferior, concavă, sub forma unui şanţ puţin adânc,
determinat de artera carotidă internă, şanţul carotidian (sulcus caroticus), care
prezintă:
◦ segmentul iniţial, posterior, vertical, delimitat lateral de lingula sfenoidală şi
medial de vârful părţii petroase a osului temporal;
121 Craniul
◦ segmentul intermediar, cu direcţie postero-anterioară ascendentă;

◦ segmentul terminal, vertical, situat medial faţă de procesul clinoid anterior;
◦ buză superomedială care marchează limita dintre feţele superioară şi laterală
ale corpului osului sfenoid;
Canalis Canalis Ala minima Sulcus
pterygoideus vomerovaginalis Luschka caroticus
Lingula
sphenoidalis
Tuberculum
pterygoideum
Fossa
scaphoidea
Fossa
pterygoidea
Canalis Ala Canalis Processus
palatovaginalis vomeris vomerorostralis vaginalis
Figura 11-4. Osul sfenoid – faţa posterioară.

◦ buză inferolaterală care corespunde rădăcinilor anterioară şi intermediară ale
aripii mari şi se continuă posterior cu lingula sfenoidală.
Pe toată această suprafaţă se inseră structurile durei mater care participă la formarea
sinusului cavernos.
Facies
Cellulae Canalis Facies frontalis
sphenoethmoidales opticus cerebralis
Ala minor Crista Facies
sphenoidalis temporalis
Crista
zygomatica
Fisura
orbitalis
superior
Apertura sinus
sphenoidalis
Canalis
pterygoideus
Rostrum Concha Processus

sphenoidale sphenoidalis pterigoydeus
______________________________________________________________________
Fig. 11-5. Corpul osului sfenoid - faţa anterioară
11.3.3. Faţa posterioară este zona cea mai lată a corpului osului sfenoid şi este
alcătuită dintr-un segment median, patrulater, care ocupă două treimi din această faţă şi se
articulează cu partea bazilară a osului occipital formând sincondroza sfeno-occipitală şi două
segmente laterale care prezintă:
Oasele 122
lingulele sfenoidale;
porţiunile iniţiale ale şanţurilor carotidiene drept şi stâng (Fig 11-4).
tuberculul pterigoid;
apertura posterioară a canalului pterigoid;
ala minima, Luschka, structură lamerală antimeră cu marginea posterioară liberă
care se întinde de la creasta sfenoidală până la tuberculul pterigoid (Fig 11-4).
11.3.4. Faţa anterioară prezintă (Fig. 11-5):
▪ zona mediană, reprezentată de creasta osului sfenoid (crista sphenoidalis), care se
articulează cu marginea posterosuperioară a lamei perpendiculare a osului etmoid şi
participă la formarea septului nazal. Extremitatea sa superioară fuzionează cu spina
etmoidală, iar cea inferioară se uneşte cu creasta feţei inferioare a corpului osului
sfenoid şi formează rostrumul sfenoidal.
Crista
sphenoidalis Apertura sinus
anterior sphenoidalis
Rostrum
sphenoidale
Concha
sphenoidalis
Crista
sphenoidalis
anterior
Sulcus
vomerorostralis
Lamina vaginalis
processus pterigoydei
Figura 11-6. Osul sfenoid – faţa inferioară a corpului.

▪ zona intermediară, concavă anterior, care prezintă apertura sinusului sfenoidal
(apertura sinus sphenoidalis) şi formează versantul posterior al recesului sfeno-
etmoidal. Inferior, faţa anterioară a corpului osului sfenoid este formată dintr-o lamă
osoasă subţire, concavă posterosuperior, conca osului sfenoid (concha
sphenoidalis) (Fig. 11-5). Aceasta prezintă:
◦ partea verticală, patrulateră, care aparţine feţei anterioare;
◦ partea orizontală, triunghiulară, care aparţine feţei inferioare.
Conca sfenoidală este înglobată, fără limite de demarcaţie, în peretele antero-inferior
al corpului osului sfenoid şi reduce inferolateral dimensiunile aperturii sinusale.
▪ zona laterală, etmoidală, care se articulează cu faţa anterioară a labirintului
etmoidal, realizând joncţiunea pneumatizată sfeno-etmoidală (Fig.11-6).
11.3.5. Faţa inferioară care prezintă trei zone:
▪ mediană, pe care se găseşte creasta sfenoidală inferioară care se articulează cu
123 Craniul
marginea superioară a osului vomer la nivelul schindilezei sfenovomeriene,

delimitează canalul sfenovomerian median (canalis vomerorostralis) (Fig.11-6)
prin care trece o venulă comunicantă. Creasta formează partea inferioară a
rostrumului osului sfenoid (rostrum sphenoidale);
▪ intermediară, alcătuită dintr-o suprafaţă anteromedială, triunghiulară, netedă,
considerată parte componentă a concăi sfenoidale şi alta posterolaterală, rugoasă,
străbătută în sens anteroposterior, de:
◦ şanţul vomerovaginal, situat medial, care se articulează cu aripa osului vomer,
procesul vaginal al aripii interne a procesului pterigoid şi procesul sfenoidal al
lamei perpendiculare a osului palatin şi formează canalul vomerovaginal
(canalis vomerovaginalis) prin care trece o ramură faringiană a arterei
nasopalatine (Fig. 11-6);
◦ şanţul palatovaginal, situat lateral, care se articulează cu procesul vaginal al
aripii mediale a procesului pterigoid şi procesul sfenoidal al lamei
perpendiculare a osului palatin şi formează canalul palatovaginal (canalis
palatovaginalis) prin care trece mănunchiul neuro-arterial palatovaginal.
▪ laterală, formată din trei segmente:
◦ posterior care corespunde rădăcinii mediale a procesului pterigoid şi canalului
pterigoid care poate proemina pe planşeul sinusului sfenoidal;
◦ intermediar, neted, concav, care formează semiconturul superior al canalului
sfenopalatin;
◦ anterior, rugos, care se articulează cu procesul sfenoidal al osului palatin.
11.4. Aripile mici (alae minores)
Aripile mici sunt procese antimere, de formă triunghiulară, cu dispoziţie orizontală şi
direcţie mediolaterală, care se desprind de pe părţile anterosuperioare ale zonelor radiculare
ale feţelor laterale ale corpului osului sfenoid (Fig. 11-2). Fiecare aripă mică prezintă:
faţa superioară este netedă, cu impresiuni girale minime şi prezintă în partea medială
relieful canalului optic. Formează partea posterioară a fosei craniene anterioare şi are
raport cu faţa orbitală a lobului frontal al emisferelor cerebrale;
faţa inferioară de asemenea netedă, concavă inferior, formează partea posterioară a
plafonului orbitei şi delimitează, împreună cu marginea medială a aripii mari, fisura
orbitală superioară (fissura orbitalis superior);
marginea anterioară este dinţată şi se articulează cu marginea sfenoidală a părţii
orbitale a osului frontal (Fig. 11-3);
marginea posterioară concavă posterolateral, ascuţită şi netedă, are raport cu
porţiunea iniţială a fisurii laterale a emisferei cerebrale;
baza situată medial, ataşată la zona radiculară a feţei laterale a corpului osului sfenoid
printr-o rădăcină anterosuperioară, orizontală care se continuă fără limită de
demarcare cu aripa mică şi alta postero-inferioară, oblică superolateral, care se
termină pe faţa inferioară a acesteia. Cele două rădăcini delimitează canalul optic
(canalis opticus) prin care trec nervul optic şi artera oftalmică. Posterolateral faţă de
apertura centrală, endocraniană, a canalului optic, la extremitatea medială a marginii
Oasele 124
posterioare, se găseşte procesul clinoid anterior (processus clinoideus anterior)

(Fig. 11-2). Acesta se dirijează posteromedial spre şaua turcească şi marginea sa
medială limitează anterolateral şanţul carotidian. Pe marginea sa laterală şi pe vârf se
inseră fibre ale tentorium cerebelli;
vârful este ascuţit, îndreptat lateral şi se articulează cu aripa mare a osului sfenoid şi
partea orbitală a osului frontal.
11.5. Aripile mari (alae majores) (Fig. 11-1, 11-3, 11-5, 11-7)
Aripile mari sunt procese antimere, de formă neregulată, aplatizate craniocaudal,
concave posterosuperior, care se desprind de pe părţile postero-inferioare ale feţelor laterale
ale corpului sfenoidal prin trei rădăcini, anterioară, intermediară şi posterioară, între care
se delimitează foraminele rotund şi oval ((Fig. 11-1, 11-3, 11-5, 11-7)). Fiecare aripă mare
prezintă un segment orizontal care aparţine bazei craniului şi altul vertical care aparţine
calvariei.
Septum sinuum
Facies Facies sphenoidalium
frontalis cerebralis Concha Apertura sinus
sphenoidalis sphenoidalis
Ala minor
Ala major
Fisura orbitalis
superior
Foramen
rotundum
Canalis
pterygoideus
Processus
vaginalis
Processus
Rostrum pterigoydeus
sphenoidale
Lamina Lamina
medialis lateralis
Hamulus
pterygoideus
________________________________________________________________________
Fig 11-7. Osul sfenoid - aripile mari
Aripa mare a osului sfenoid prezintă o faţă internă, endocraniană sau cerebrală, care
participă la formarea fosei craniene mijlocii şi alta externă, exocraniană, foarte neregulată,
cu creste ascuţite care o împart în suprafeţe cu valoare funcţională diferită care aparţin foselor
temporală, infratemporală şi pterigopalatină şi peretelui lateral al orbitei.
11.5.1. Faţa internă (facies cerebralis), cerebrală este alcătuită dintr-un segment
posteromedial, orizontal şi altul anterolateral, vertical, care descriu un unghi diedru obtuz
deschis posterosuperior, se continuă progresiv şi formează partea anterioară a fosei cerebrale
mijlocii. În ansamblu, faţa cerebrală este concavă posterosuperior, cu numeroase impresiuni
girale, creste cerebrale şi prezintă:
▪ şanţul ramurii anterioare a arterei meningeale mijlocii, situat aproximativ la
unirea pătrimii laterale cu trei pătrimi mediale ale acestei feţe;
125 Craniul
▪ foramenul rotund (foramen rotundum), un canal scurt, de 4-5 mm, oblic

inferolateral, situat între rădăcinile anterioară şi intermediară ale părţii verticale a
aripii mari, care se deschide în fosa pterigopalatină. Prin foramenul rotund trece
nervul maxilar.
▪ foramenul oval (foramen ovale) situat posterolateral, pe partea orizontală a aripii
mari, este un canal lung de 7-8 mm, oblic posterolateral, prin care trec nervul
mandibular, artera meningeală medie şi uneori, nervul petros mic;
▪ foramenul venos (foramen venosum) (al lui Vesalius ), situat anteromedial faţă de
foramenul oval, prin care trece o venă comunicantă între sinusul cavernos şi plexul
pterigoid (Fig. 11-1, 11-3, 11-5, 11-7);
▪ foramenul spinos (foramen spinosum) situat posterolateral faţă de foramenul oval,
prin care trec vasele meningeale mijlocii şi ramura meningeală a nervului
mandibular;
▪ foramenul petros (foramen petrosum) (al lui Arnold ), situat medial faţă de
foramenul spinos, prin care trece nervul petros mic.
Facies Facies
cerebralis cerebralis
Facies
temporalis
Crista
zygomatica
Facies Facies
orbitalis orbitalis
_________________________________________________
Figura 11-8. Aripa mare a osului sfenoid – aspect CT.
11.5.2. Faţa externă (exocraniană) (Fig. 11-8, 11-9)

Faţa externă este străbătută de patru creste:
▪ zigomatică (crista zygomatica), oblică inferomedial, care se articulează cu procesul
orbital al osului zigomatic şi împarte segmentul vertical al feţei exocraniene într-o
suprafaţă medială, orbitală şi alta laterală, temporală. Creasta zigomatică se
termină inferior cu tuberculul crestei zigomatice (tuberculum cristae
zygomaticae) care proemină în aria fisurii orbitale inferioare.
▪ orbitală (crista orbitalis), care se întinde de la tuberculul crestei zigomatice la
rădăcina superioară a aripii mari a osului sfenoid, formează conturul superior al
*
Andreas Vesalius (1514-1564). Anatomist flamand. Considerat fondatorul anatomiei moderne.
*
Friederich Arnold (1803-1890). Anatomist german.
Oasele 126
fisurii orbitale inferioare şi separă suprafeţele orbitală şi maxilară;

▪ infratemporală (crista infratemporalis), orizontală, care începe pe marginea
laterală a aripii mari, la limita dintre porţiunea orizontală şi cea verticală, se
dirijează antero-inferior separând feţele temporală şi infratemporală şi se termină
anterior prin tuberculul sfenoidal (tuberculum sphenoidale);
▪ maxilară (crista maxillaris), care începe la nivelul tuberculului sfenoidal, se
dirijează inferomedial spre faţa anterioară a procesului zigomatic şi separă feţele
infratemporală şi maxilară.
Aceste creste împart faţa exocraniană a aripii mari în patru suprafeţe:
▪ orbitală (facies orbitalis), netedă, verticală, de formă patrulateră, dirijată
anterolateral, care formează două treimi posterioare ale peretelui lateral al orbitei şi
este limitată de:
Os pterycum
Sutura
Sutura fronto- sphenoparietalis
sphenoidalis
Sutura
Facies sphenotemporalis
Crista temporalis
zygomatica
Tuberculum Facies
sphenoidale infratemporalis
Fissura
pterygomaxillaris
Tuberositas Lamina lateralis
maxillae processi pterygoidei
Crista
infratemporalis
______________________________________________________________
Figura 11-9. Aripa mare a osului sfenoid – faţa externă.
◦ sutura frontosfenoidală, superior;

◦ creasta orbitală, inferior;
◦ marginea anterosuperioară a aripii mari la nivelul semiconturului inferior al
fisurii orbitale superioare, medial;
◦ creasta zigomatică, lateral.
▪ temporală (facies temporalis), convexă, netedă, verticală, care participă la
formarea peretelui medial al fosei temporale. Pe ea au originea fibrele anterioare ale
muşchiului temporal şi este limitată de:
127 Craniul
◦ suturile frontosfenoidală şi parietosfenoidală, superior;

◦ creasta infratemporală, inferior;
◦ sutura sfenozigomatică, anterior;
◦ sutura sfenotemporală, posterior.
▪ infratemporală (facies infratemporalis), orizontală, concavă inferior, prezintă
originea capătului superior al muşchiului pterigoidian lateral şi este limitată de:
◦ creasta infratemporală, anterolateral;
◦ creasta maxilară şi rădăcina laterală a procesului pterigoid, anteromedial;
◦ marginea laterală a aripii mari, lateral;
◦ marginea posterioară a aripii mari, posterior.
▪ maxilară (facies maxillaris), concavă inferior, formează plafonul fosei
pterigopalatine lateral faţă de foramenul rotund şi este limitată de:
◦ creasta orbitală, superior;
◦ creasta maxilară, inferior;
◦ tuberculul marginii zigomatice şi tuberculul sfenoidal, lateral;
◦ semiconturul medial al foramenului rotund, medial.
11.5.3. Marginea posterioară
Marginea posterioară se întinde de la faţa laterală a corpului sfenoidului până la spina
sfenoidală. Este neregulată, oblică posterolateral şi prezintă, în sens mediolateral:
▪ lingula osului sfenoid (lingula sphenoidalis), o lamelă osoasă subţire şi ascuţită,
care se dirijează posterolateral şi prezintă:
◦ faţă medială care formează, împreună cu vârful părţii petroase a osului
temporal şi cu corpul osului sfenoid, apertura internă a canalului carotidian
(apertura interna canalis carotici); (Fig. 11-1, 11-3, 11-5, 11-7)
◦ faţă laterală care delimitează anteromedial foramenul lacerum.
▪ zonă rugoasă care formează marginea laterală a foramenului lacerum;
▪ zonă rugoasă, cu un versant superior care se articulează cu marginea anterioară a
porţiunii petroase a osului temporal şi altul inferior, exocranian, liber, pe care se
inseră porţiunea cartilaginoasă a tubei auditive;
▪ spina sfenoidală (spina ossis sphenoidalis) rezultată din unirea marginilor
posterioară şi laterală şi pe ea se inseră ligamentele sfenomandibular, pterigospinos,
anterior al ciocanului şi muşchiul tensor al timpanului.
11.5.4. Marginea laterală (margo squamosus)
Marginea laterală este concavă posterolateral, se articulează cu scuama osului
temporal şi este alcătuită dintr-un segment posterior, ascendent, oblic anterolateral, care ţine
de la spina osului sfenoid până la creasta sfenotemporală şi altul anterior, vertical, care ţine
de la creasta sfenotemporală până la intersecţia suturală pterică.
11.5.5. Marginea medială
Fuzionează cu faţa laterală a corpului osului sfenoid prin rădăcinile anterioară,
intermediară şi posterioară.
11.5.6. Marginea anterosuperioară (orbitofrontală)
Prezintă două segmente:
Oasele 128
▪ medial care formează semiconturul inferior al fisurii orbitale superioare;

▪ lateral (frontoparietal), gros, rugos, oblic superolateral şi posterior, care se evazează
lateral sub forma suprafeţei frontale, triunghiulară cu vârful la creasta zigomatică,
care se articulează cu oasele frontal şi parietal.
11.6. Procesele pterigoide (processus pterygoidei)
Sunt structuri antimere, dispuse vertical, în partea posterioară a scheletului feţei, la
joncţiunea cervicofacială (Fig. 11-1, 11-3, 11-4). Fiecare proces pterigoid este ataşat la faţa
inferioară a corpului osului sfenoid prin rădăcinile medială şi laterală, separate de canalul
pterigoid şi este alcătuit din lama laterală (lamina lateralis), oblică posterolateral şi din
lama medială (lamina medialis), mai îngustă şi mai lungă, care delimitează fosa pterigoidă.
În ansamblu, procesul pterigoid prezintă:
Apertura posterior
canalis pterygoidei
Sinus
sphenoidalis
Tuberculum
pterygoideum
Processus
vaginalis
Fossa
scaphoidea
Processus
pterygospinosus
Sulcus hamuli
pterygoidei
Fossa
pterygoidea
Lamina
lateralis
Lamina
medialis
Incisura
pterygoidea Hamulus
pterygoideus
______________________________________________________________
Figura 11-10. Faţa posterioară a procesului pterigoid.
11.6.1. Baza procesului pteriogoid reprezintă extremitatea aderentă a procesului
pterigoid şi este formată din (Fig.11-11):
▪ rădăcina medială, subţire, oblică inferolateral, care se detaşează din zona laterală a
feţei inferioare a corpului sfenoidal;
▪ rădăcina laterală, groasă, oblică inferomedial, care fuzionează cu rădăcina
intermediară a aripii mari a osului sfenoid;
▪ canalul pterigoid (canalis pterygoideus), prin care trece mănunchiul neurovascular
omonim, traversează postero-anterior baza procesului şi prezintă:
◦ apertura posterioară, situată la nivelul foramenului lacerum, mascată
inferomedial de un tubercul proeminent situat în continuarea marginii
129 Craniul
posterioare a lamei mediale pe care se inseră fascia faringobazilară;

◦ traiect, postero-anterior, orizontal, adesea proeminent pe planşeul sinusului
sfenoidal;
◦ apertura anterioară, evazată sub formă de estuar pe peretele posterior al fosei
pterigopalatine.
Superomedial, de pe baza procesului pterigoid se desprinde procesul vaginal
(processus vaginalis), o lamă triunghiulară, subţire, cu dispoziţie orizontală, care prezintă:
▪ faţa inferioară, străbătută de şanţul palatovaginal (sulcus palatovaginalis), care
participă la formarea plafonului cavităţii nazale în zona coanală. În partea laterală,
această faţă devine rugoasă şi se articulează cu procesul sfenoidal al osului palatin
care transformă şanţul în canal palatovaginal prin care trece mănunchiul
neurovascular faringian.
▪ faţa superioară care prezintă şanţul vomerovaginal (sulcus vomerovaginalis) şi
se articulează cu aripa osului vomer şi faţa inferioară a corpului osului sfenoid,
formând canalul vomerovaginal (canalis vomerovaginalis) prin care trece ramura
faringiană a arterei sfenopalatine.
Canalis Canalis
rotundus pterygoideus
Sinus
sphenoidalis
Canalis palatovaginalis
Lamina vaginalis
Facies anterior
processi pterygoidei
Lamina medialis
Sulcus palatinus
Lamina lateralis
Processus
pterygospinosus
Hamulus
pterygoideus
Processus pyramidalis
ossis palatini
______________________________________________________________
Figura 11-11. Faţa anterioară a procesului pterigoid.
11.6.2. Faţa anterioară
Este convexă şi prezintă trei zone (Fig. 11-11):
▪ laterală (infratemporală), concavă vertical şi plană transversal, care participă la
formarea peretelui medial al fosei infratemporale şi se continuă superior cu faţa
infratemporală a aripii mari a osului sfenoid. Pe ea se găseşte originea capătului
inferior al muşchiului pterigoidian lateral.
Oasele 130
▪ intermediară (pterigomaxilară), alcătuită din două segmente:

◦ superior, liber, care formează peretele posterior al fosei pterigomaxilare sub
foramenul rotund, prezintă apertura anterioară a canalului pterigoid şi se
continuă superomedial cu suprafaţa maxilară a aripii mari;
◦ inferior care prezintă, în sens lateromedial:
- suprafaţă laterală, rugoasă, care se articulează cu tuberozitatea maxilei;
- incizura pterigoidiană (incisura pterygoidea) în care se înscrie procesul
piramidal al osului palatin;
- suprafaţă medială, rugoasă, care se articulează cu lama perpendiculară a
osului palatin şi completează posteromedial canalul palatin mare.
▪ medială (nazală), care formează peretele lateral al cavităţii nazale în partea
posterioară juxtacoanală.
11.6.3. Faţa posterioară
Este reprezentată de fosa pterigoidă (fossa pterygoidea), o depresiune adâncă,
ovoidală, cu axul mare vertical, completată inferior de procesul piramidal al osului palatin, în
care se găseşte originea muşchiului pterigoidian medial (Fig.11-10).
11.6.4. Marginea posterolaterală
Aparţine lamei laterale a procesului pterigoid, este ascuţită, neregulată, şi prezintă la
unirea treimii superioare cu două treimi inferioare procesul pterigospinos al lui Civinini
(processus pterygospinosus) pe care se inseră ligamentul pterigospinos, iar superior acestuia,
procesul suprapterigospinos pe care se inseră ligamentul omonim, componentă a fasciei
pterigoidiene.
11.6.5. Marginea posteromedială
Aparţine lamei mediale a procesului pterigoid, este subţire şi pe ea se inseră marginea
anterioară a fasciei faringobazilare şi are originea muşchiul constrictor superior al faringelui.
În treimea superioară această margine se bifurcă şi delimitează fosa scafoidă (fossa
scaphoidea), o depresiune alungită, cu axul mare orientat inferomedial şi anterior, în care se
găseşte originea muşchiului tensor al vălului palatin. Corespunzător extremităţii inferioare a
fosei scafoide, pe marginea posterioară se găseşte şanţul tubei auditive (sulcus tubae
auditivae), de care aderă extremitatea faringiană a tubei auditive cartilaginoase. Extremitatea
inferioară a marginii posteromediale se prelungeşte inferolateral cu hamulusul pterigoidian
(hamulus pterygoideus), un proces subţire, rotunjit, recurbat lateral, pe a cărui faţă
anteromedială se găseşte şanţul hamulusului pterygoidian (sulcus hamuli pterygoidei) cu
rol de hipomohlion pentru tendonul muşchiului tensor al vălului palatin (Fig.11-10).
11.6.6. Extremitatea distală
Prezintă incizura pterigoidă (incisura pterygoidea), triunghiulară cu baza inferior,
care se articulează cu procesul piramidal al osului palatin.
11.6.7. Fisura orbitală superioară (fissura orbitalis superior)
Reprezintă spaţiul cuprins între aripile mare şi mică ale osului sfenoid prin care
cavitatea craniană comunică cu orbita. Are formă caracteristică, de virgulă cu extremitatea
mai voluminoasă dispusă inferomedial şi posterior şi axul mare orientat inferior, posterior şi
*
Filippo Civinini (1805-1844). Anatomist italian.
131 Craniul
medial şi prezintă:
▪ marginea superioară, formată de faţa inferioară a aripii mici a osului sfenoid;
▪ marginea inferioară, reprezentată de marginea superioară a aripii mari, care
prezintă un segment medial, oblic ascendent superolateral şi un segment lateral,
îngust, aproape orizontal. La limita dintre cele două segmente se găseşte o spină pe
care se inseră tendonul comun, inelar, de origine al muşchilor drepţi ai globului
ocular.
▪ baza, situată inferomedial şi posterior, formată de faţa laterală a corpului osului
sfenoid între rădăcina postero-inferioară a aripii mici şi rădăcina anterosuperioară a
aripii mari;
▪ vârful, situat superolateral şi anterior, format prin juxtapunerea celor două aripi
sfenoidale separate de suprafaţa sfenoidală a osului frontal.
Prin fisura orbitală superioară trec nervii cranieni oculomotor, trohlear, abducens,
ramurile nazală, frontală şi lacrimală ale nervului oftalmic (V1), venele oftalmice superioară
şi inferioară şi ramura meningeală anterioară a arterei lacrimale.
11.7. Sinusurile sfenoidale (sinus sphenoidales)
Sunt două cavităţi aerice, neregulate, inegale, situate în interiorul corpului osului
sfenoid, separate de un sept cu formă variabilă, de cele mai multe ori deviat de la linia
mediană. Fiecare sinus sfenoidal are formă cubică şi prezintă:
▪ peretele superior, în raport cu chiasma optică şi cu loja glandei hipofize;
▪ peretele inferior care corespunde peretelui superior al fosei nazale, rădăcinilor
procesului pterigoid şi canalului pterigoid;
▪ peretele anterior care aparţine plafonului fosei nazale corespunzător zonei concale
a corpului osului sfenoid şi formează versantul posterior al recesului sfeno-
etmoidal. Pe el se găseşte apertura sinusului sfenoidal.
▪ peretele posterior care are raport variabil cu şaua turcească şi glanda hipofiză, iar
în cazul unui sinus mare, poate ajunge până la sincondroza sfeno-occipitală;
▪ peretele lateral care prezintă, în sens craniocaudal şi anteroposterior, relieful
canalului optic, al şanţului sinusului cavernos şi al şanţului carotidian şi are raport
cu extremitatea medială a fisurii orbitale superioare şi polul temporal al emisferei
cerebrale;
▪ peretele medial, reprezentat de septul intersinusal.
În funcţie de gradul pneumatizării, sinusurile pot fi mici (hipopneumatizate), mijlocii
(normopneumatizate) şi mari (hiperpneumatizate), extinse în structurile osoase din jur
determinând recesuri sau bule (Fig.11-12). Cele mai frecvente extensii pneumatizate
interesează:
▪ vomerul (recesul septal, bula sfenovomeriană);
▪ partea posterioară a labirintului etmoidal (recesul etmoidal);
▪ canalul optic (recesul superior);
▪ aripa mică a osului sfenoid (recesul superolateral);
▪ procesul orbital al osului palatin (recesul palatinal);
Oasele 132
▪ aripa mare a osului sfenoid (recesul inferolateral);

▪ baza procesului pterigoid (recesul pterigoid);
▪ partea bazilară a osului occipital, până la foramen magnum (recesul posterior şi
posterosuperior).
Gradul de dezvoltare al sinusului sfenoidal se apreciază în funcţie de raportul cu şaua
turcească şi poate fi minim, concal, când sinusul este situat în întregime înaintea şeii turceşti,
preselar, selar sau postselar. În mod excepţional sinusul sfenoidal poate lipsi.
Sinus Crista Lamina Sinus Labyrinthus Sinus

frontalis galli cribrosa sphenoidalis ethmoidalis sphenoidalis
A B
Figura 11-12. Sinus sfenoidal, aspect CT. A - secţiune sagitală; B - secţiune în planul
orbitomeatal.
11.8. Particularităţi ale dezvoltării osului sfenoid
Osificarea osului sfenoid este exclusiv condrală.
Centrii de osificare primari apar în săptămânile 8-10 ale vieţii embrionare pe linia
mediană, în cartilajele presfenoidal, hipofizar şi postsfenoidal şi lateral în cartilajele aripilor
mici, mari şi ale proceselor pterigoide. Cartilajul hamulusului pterigoidian apare în luna a 3-a
a vieţii fetale şi începe să se osifice după naştere.
A B C
Figura 11-13. Foramenul venos al lui Vesalius (A), spina lui Hyrtl (B) şi foramenul
clinocarotidian (C) (preparate anatomice).
133 Craniul
11.9. Variante anatomice

▪ foramenul petros al lui Arnold situat medial foramenului oval prin care trece nervul
petros mic (16 %);
▪ foramenul venos al lui Vesalius situat medial foramenului spinos prin care trece o
venă aferentă plexului venos pterigoidian (22 %) (Fig. 11-13);
▪ spina lui Hyrtl situată lateral foramenului oval, pe care se inseră marginea
superioară a fasciei interpterigoidiene (11 %) (Fig. 11-13);
▪ prezenţa foramenului clinocarotidian rezultat din fuziunea proceselor clinoide
anterior şi mijlociu, prin care trece artera carotidă internă (8 %) (Fig. 11-13).
*
Joseph Hyrtl (1811-1894). Anatomist austriac.
Oasele 134
12. OSUL TEMPORAL (OS TEMPORALE)
12.1.Generalităţi
Este un os pereche, de formă neregulată, care participă la formarea foselor craniene
mijlocie şi posterioară ale bazei craniului şi a părţii inferolaterale a calvariei.
Osul temporal se articulează cu:
osul parietal, superior;
osul occipital, posterior şi medial;
osul sfenoid, anterior şi medial;
osul zigomatic, anterior şi lateral;
mandibula, inferior.
Osul temporal izolat se orientează astfel:
superior – faţa concavă cu impresiuni girale şi creste cerebrale;
medial – partea osului cu formă piramidală;
anterior – vârful trunchiat al părţii piramidale a osului.
La adult, osul temporal este format din patru părţi: petroasă, scuamoasă, timpanică
şi stiloidiană. Partea stiloidiană va fi descrisă împreună cu faţa postero-inferioară a părţii
petroase.
12.3. Partea petroasă (pars petrosa)
Aparţine exclusiv bazei craniului şi are organizare labirintică multiplă, fiind formată
dintr-un labirint primar, condensat, cohleovestibular, un labirint secundar, expandat,
pneumatizat, tubotimpanomastoidian şi un labirint terţiar, alcătuit din totalitatea canalelor
care străbat partea petroasă. Dintre acestea, se remarcă cel al arterei carotide interne şi cel al
nervului facial. În ansamblu, partea petroasă are formă de piramidă patrulateră cu axul mare
orientat anteromedial şi superior şi prezintă patru feţe.
12.3.1. Faţa anterioară (facies anterior partis petrosae), endocraniană sau cerebrală
este orientată superior, anterior şi lateral şi participă la formarea fosei cerebrale mijlocii. Are
raport cu lobul temporal al emisferei cerebrale şi pe ea se găsesc, în sens mediolateral (Fig.
12-1):
amprenta trigeminală (impressio trigeminalis), o depresiune ovalară cu axul mare
transversal, situată în apropierea vârfului părţii petroase, care are raporturi cu cavumul
trigeminal al durei mater şi ganglionul semilunar („al lui Gasser”) al nervului
trigemen;
tegmenul carotidian, o lamă subţire de os, uneori dehiscentă, situată anterior
amprentei trigeminale, care formează plafonul porţiunii terminale a canalului
carotidian;
tegmenul tubar, situat lateral faţă de precedentul, care formează plafonul tubei
auditive osoase şi al canalului muşchiului tensor al timpanului;
135 Craniul
fosa geniculată, o depresiune situată posterolateral amprentei trigeminale, care

corespunde primei flexuri a canalului nervului facial de care este separată printr-o
lamă subţire de os cu valoare de tegmen geniculat;
hiatusul canalului nervului petros mare (hiatus canalis nervi petrosi majoris),
zonă dehiscentă situată pe convexitatea primei flexuri a canalului nervului facial, prin
care nervul petros mare părăseşte canalul şi intră ramura timpanică superioară a
arterei meningeale mijlocii;
şanţul nervului petros mare (sulcus nervi petrosi majoris), care începe la nivelul
hiatusului, se dirijează anteromedial, traversează amprenta trigeminală şi se termină la
extremitatea posterioară a foramenului lacerum;
Squama
temporalis
Tegmen
Fissura tympani
petrosquamosa
Impressio Eminentia
arcuata
trigeminalis
Incisura
sphenoidalis
Hiatus et sulcus
nervi petrosi minoris
Hiatus et sulcus Sulcus sinus
nervi petrosi majoris petrosi superioris
Figura 12-1. Osul temporal – vedere superioară.

hiatusul canalului nervului petros mic (hiatus canalis nervi petrosi minoris),
dehiscenţă a tegmenului timpanic situată pe peretele superior al cavităţii timpanice
prin care trece nervul petros mic;
şanţul nervului petros mic (sulcus nervi petrosi minoris) care începe la nivelul
hiatusului şi se dirijează anterolateral spre foramenul oval sau foramenul petros;
eminenţa arcuată (eminentia arcuata), o proeminenţă rotunjită, situată posterior
fosei geniculate, în apropierea marginii superioare a părţii petroase, care corespunde
canalului semicircular anterior;
tegmenul timpanic (tegmen tympani), o lamă osoasă subţire, dispusă între eminenţa
arcuată, situată medial şi sutura petroscuamoasă, situată lateral, care formează
peretele superior al cavităţii timpanice;
tegmenul adito-antral care continuă posterolateral tegmenul timpanic şi formează
peretele superior al aditusului ad antrum şi al antrului masoidian.Toate „zonele
Oasele 136
tegmentale” descrise aparţin tegmenului timpanic, structură lamelară unitară dispusă

postero-anterior şi lateromedial, care formează peretele superior al labirintului
secundar, tubotimpanomastoidian. În partea anterioară a suturii petroscuamoase,
marginea laterală a tegmenului timpanic se recurbează inferior, formează peretele
lateral al canalului muşchiului tensor al timpanului şi se exteriorizează la nivelul
fisurii timpanoscuamoase („a lui Glaser”) pe care o împarte într-o ramură medială
petrotimpanică şi alta laterală, petroscuamoasă.
12.3.2. Faţa posterioară (facies posterior partis petrosae), cerebeloasă este orientată
posteromedial şi superior, are formă triunghiulară cu vârful medial, formează versantul
anterior, temporal, al fosei cerebrale posterioare şi are raporturi cu faţa anterolaterală a
trunchiului cerebral şi unghiul pontocerebelos. În sens mediolateral, pe această faţă se găsesc
(Fig. 12-2, 12-3):
Pars
squamosa
Margo parietalis
Margo Facies cerebralis

sphenoidalis
Tegmen tympani
Eminentia arcuata
Impressio Sulcus sinus
trigeminalis petrosi superioris
Sulcus Margo
sphenoidalis occipitalis
Sulcus
sigmoideus
Sulcus sinus Fossula
petrosi inferioris petrosa
Porus acusticus Fossa
internus unguealis
Figura 12-2. Osul temporal drept – vedere posteromedială.
semişanţul sinusului petros inferior (sulcus sinus petrosi inferioris), care este
completat de o structură asemănătoare situată pe faţa superioară a părţii bazilare a
osului occipital şi conţine sinusul venos omonim;
porul acustic intern (porus acusticus internus), de formă ovoidală cu axul mare
transversal şi care prezintă un semicontur lateral, proeminent şi altul medial, şters
datorită raporturilor tangenţiale cu pediculul său neuro-arterial format din nervii
facial, intermediar („al lui Wrisberg”), vestibulocohlear şi vasele labirintine;
meatul acustic intern (meatus acusticus internus), un canal scurt, dirijat transversal,
mediolateral, care comunică cu fosa posterioară prin porul acustic intern şi prezintă:
137 Craniul
 peretele inferior, în raport cu bulbul venei jugulare interne de care este separat
prin grupul celulelor sublabirintine;
 peretele superior care corespunde feţei anterioare a părţii petroase a osului
temporal, medial fosei geniculate de care este separat prin grupul celulelor
labirintice superioare;
 peretele posterior, reprezentat de porţiunea din faţa posterioară a părţii
petroase situată sub fosa subarcuată, medial reliefului canalului semicircular
posterior;
 peretele anterior, în raport cu baza canalului cohlear;
Porus
Sulcus sinus Fossa acusticus
petrosi inferioris subarcuata internus
Apex
partis petrosae
Sulcus sinus Sulcus sinus

sigmoidei petrosi inferioris
Fossula petrosa
Fossa
jugularis Apertura
canaliculi
cochleae
Apertura canaliculi Canaliculus

vestibuli (fossa unguealis) tympanicus
Figura 12-3. Osul temporal stâng
 fundul meatului acustic intern (fundus meatus acustici interni), o lamă

osoasă perforată de numeroase orificii care închide canalul în profunzime care
reprezintă hilul labirintului cohleovestibular. Fundul meatului acustic intern este
împărţit de două creste osoase cu dispoziţie cruciformă, creasta transversală
(crista transversa) şi creasta verticală (crista verticalis) sau Bill’s bar, în
patru cadrane:
- anterosuperior, aria nervului facial (area nervi facialis) care prezintă
apertura iniţială a canalului nervului facial prin care se angajează nervii
facial, intermediar al lui Wrisberg şi ramura superioară a arterei labirintine;
- antero-inferior, aria cohleară (area cochlearis), care corespunde bazei
modiolului cohleii şi se numeşte tract spiral deoarece este perforată de
numeroase foramine, dispuse spiralat, prin care trec mănunchiurile axonilor
neuronilor din ganglionul spiral („al lui Corti”) şi ramura cohleară a arterei
labirintine;
- posterosuperior, aria vestibulară superioară (area vestibularis superior),
care are raport cu partea superioară a ganglionului vestibular („al lui
Oasele 138
Scarpa”) şi prezintă numeroase foramine prin care trec prelungirile

periferice ale neuronilor vestibulari destinate utriculei şi canalelor
semicirculare superior şi lateral şi ramura vestibulară superioară a arterei
labirintine;
- postero-inferior, aria vestibulară inferioară (area vestibularis inferior),
care are raport cu partea inferioară a ganglionului vestibular şi prezintă
numeroase foramine prin care trec prelungirile periferice ale neuronilor
vestibulari destinate saculei. Posterior ariei vestibulare inferioare se găseşte
foramenul singular (foramen singulare) („al lui Morgagni”) prin care trece
nervul canalului semicircular posterior. apertura canaliculului vestibulului
(apertura canaliculi vestibuli), prin care se deschide în fosa posterioară
canaliculul vestibulului (canaliculus vestibuli) care conţine sacul şi ductul
endolimfatic. Apertura se găseşte în foseta ungveală, o fantă oblică
inferolateral situată la aproximativ 1 cm posterior meatului acustic intern.
Această fantă este limitată superomedial de o spină osoasă cu marginea
liberă verticală care maschează apertura canaliculului vestibulului.
Processus Foramen
mastoideus stylomastoideum
Sulcus m. Processus
digastrici zygomaticus
Tuberculum
articulare
Fossa
mandibularis
Tegmen tympani
Processus procidens
vaginalis
Processus caroticus
ossis tympanalis
Fossa
jugularis
Fossula
petrosa
Apertura externa Origo m. levatoris
canalis carotici veli palatini
Figura 12-4. Osul temporal drept – vedere inferioară.
fosa subarcuată (fossa subarcuata), o depresiune variabilă ca formă şi dimensiuni,

situată anterior şi superior apertura canaliculului vestibulului şi posterior meatului
acustic intern, aproape de marginea superioară a părţii petroase care o separă de
eminenţa arcuată. Aici se găsesc foramine vasculare multiple pentru vasele
subarcuate şi apertura medială a canalului petromastoidian prin care trece vena
omonimă.
şanţul sinusului sigmoid (sulcus sinus sigmoidei), oblic antero-inferior, profund,
ocupă o cincime posterolaterală a acestei feţe şi în el se găseşte sinusul venos
139 Craniul
omonim. Pe suprafaţa şanţului se găseşte foramenul venei emisare mastoidiene.

aperturile externe ale canaliculelor caroticotimpanice (canaliculi
caroticotympanici) (1-2), situate pe peretele posterolateral (timpanic) al canalului
carotidian prin care trec nervii omonimi şi arterele timpanice anterioare; creastă
jugulară (crista jugularis), dirijată ascendent, superomedial şi posterior, care
separă apertura inferioară a canalului carotidian de fosa jugulară şi prezintă, în
porţiunea mijlocie, apertura inferioară a canaliculului timpanic (canaliculus
tympanicus) prin care trece nervul timpanic („al lui Jacobson”).
12.3.3. Faţa inferioară (facies inferior partis petrosae), exocraniană, este orientată
postero-inferior, extrem de neregulată şi prezintă în sens mediolateral (Fig. 12-4, 12-5):
suprafaţă patrulateră, rugoasă pe care se inseră muşchiul levator al vălului
palatin;
apertura externă a canalului carotidian (apertura externa canalis carotici),
ovalară, cu axul mare paralel cu cel al părţi petroase, prin care pătrunde în craniu
artera carotidă internă;
procesul stiloid (processus styloideus), care prezintă o bază implantată în foseta
stiloidiană şi o parte liberă, cilindrică, ascuţită, lungă (1-4 cm), concavă anterior,
dirijată inferomedial şi anterior, pe care se inseră:
Fissura Fossa
Glaseri mandibularis
Tuberculum
articulare
Tegmen tympani Os tympanale
procidens
Tuba Processus
auditiva styloideus
Apertura externa Foramen
canalis carotici stylomastoideum
Crista jugularis et
canaliculus tympanicus
Sulcus Fossula Fossa Processus Processus

sphenoidalis petrosa jugularis jugularis mastoideus
Figura 12-5.
Osul temporal stâng – vedere postero-inferioară .
La extremitatea medială, creasta se bifurcă, delimitând împreună cu marginea

posterioară a părţii petroase foseta petroasă (fossula petrosa) în care se găseşte ganglionul
inferior al nervului glosofaringian. În profunzimea acesteia se deschide canaliculul cohleei
(apertura canaliculi tympanici).
▪ fosa jugulară (fossa jugularis), o excavaţie profundă, în raport cu faţa laterală a
bulbului venei jugulare interne. Pe peretele lateral al fosei jugulare se găseşte
Oasele 140
apertura inferioară a canaliculului mastoidian (canaliculus mastoideus) prin care

trece ramura auriculară a nervului vag.
▪ foseta stiloidiană (fossa styloidea), limitată lateral şi anterior de procesul vaginal al
osului timpanal, medial de marginea inferioară a fosei jugulare şi posterior de
marginea anterioară a foramenului stilomastoidian în care se articulează procesul
stiloid;
 muşchiul stilohioidian, posterolateral;
 ligamentul stilomandibular, lateral;
 muşchiul stilofaringian, medial;
 muşchiul stiloglos, anterior;
 ligamentul stilohioidian, pe vârf.
foramenul stilomastoidian (foramen stylomastoideum), situat posterior procesului
stiloid, la extremitatea anterioară a şanţului muşchiului digastric, reprezintă apertura
terminală a canalului nervului facial şi prin el trec nervul facial şi artera
stilomastoidiană;
Prominentia
Processus canalis Aditus
cochleariformis facialis ad antrum
Iter chordae
anterius Tegmen
tympani
Semicanalis m. Prominentia canalis
tensor tympani semicircularis lateralis
Tuba auditiva
Fossula fenestrae
ossea
vestibuli
Ponticulus
Promontorium promontorii
Canaliculus
tympanicus Fossula fenestrae
cochleae
Figura 12-6. Faţa timpanică a părţii petroase .
zona mastoidiană pe care se găsesc în sens mediolateral:

 şanţul arterei occipitale;
 şanţul capătului posterior al muşchiului digastric;
 vârful procesului mastoid pe care se inseră muşchiul sternocleidomas-toidian.
12.3.4. Faţa timpanică (facies tympanica) prezintă numeroase accidente de formă,
este vizibilă după ablaţia osului timpanic, are orientare antero-inferioară, formează peretele
medial al cavităţii timpanice şi prezintă:
zona mijlocie, timpanică, extinsă în sens vertical, care corespunde feţei laterale a
capsulei labirintice;
zone periferice, posterioară şi anterioară, înguste în sens vertical, care corespund
respectiv, aditusului ad antrum şi tubei auditive osoase.
141 Craniul
În sens postero-anterior şi craniocaudal, pe această faţă se găsesc următoarele

segmente (Fig. 12-6, 12-7, 12-8):
posterior, adital, cu:
 creasta aditală, concavă superomedial, care delimitează lateral apertura
timpanică a aditusului ad antrum;
 relieful canalului semicircular lateral (prominentia canalis semicircularis
lateralis);
 relieful celei de a doua porţiuni a canalului nervului facial (prominentia
canalis facialis);
posterior, retropromontorial, cu:
 eminenţa piramidală (eminentia pyramidalis), un proces scurt, de formă
conică, care prezintă un canal central prin care trece tendonul muşchiului
stapedius;
 apertura timpanică a canalului posterior al nervului corzii timpanului, prin
care intră în cavitatea timpanică nervul omonim;
 sinusul timpanic (sinus tympani), o depresiune situată posterior
promontoriului, sub ponticulus promontorii;
 subiculum promontorii, o creastă osoasă care limitează inferior sinusul
timpanic şi se dirijează spre fosa ferestrei rotunde;
 sinus posterior, o depresiune situată sub subiculum promontorii, care reprezintă
extremitatea posterioară a recesului hipotimpanic;
intermediar, promontorial, care prezintă în sens craniocaudal (Fig. 12-6):
 fosa ferestrei ovale (fossula fenestrae vestibuli), o depresiune în centrul căreia
se găseşte un orificiu elipsoidal, fereastra ovală (fenestra vestibuli), care
corespunde scalei vestibulare a cohleei şi pe conturul său se inseră ligamentul
inelar şi platina scăriţei;
 promontoriul (promontorium), proeminenţă centrală, rotunjită, care
corespunde primului tur al cohleei osoase. Pe suprafaţa sa se găsesc şanţuri fine,
divers anastomozate, determinate de plexul neuro-arterial timpanic.
 fosa ferestrei rotunde (fossula fenestrae cochleae), o excavaţie în care se
găseşte, excentric anterosuperior fereastra rotundă (fenestra cochleae) care
corespunde scalei timpanice a cohleei şi este închisă de membrana ferestrei
rotunde. Fosa osoasă propriu-zisă are formă patrulateră şi este mărginită anterior
şi posterior de două proeminenţe osoase numite postis anterior şi posterior.
Superior, fosa este îngustată de un limb osos proeminent, tegmen fossulae, iar
inferior de o proeminenţă osoasă cilindrică, fustis fossulae, care se întinde până
la proeminenţa rădăcinii procesului stiloid.
 apertura superioară a canaliculului timpanic, situat sub promontoriu, prin
care pătrund nervul timpanic şi artera timpanică inferioară;
anterior, protimpanic, cu:
 semicanalul muşchiului tensor al timpanului (semicanalis m. tensor
tympani) care se prelungeşte suprapromontorial şi se termină superior faţă de
Oasele 142
fosa ferestrei ovale printr-o lamă osoasă, recurbată lateral, numită proces
cohleariform (processus cochleariformis) care serveşte drept hipomochlion
tendonului muşchiului tensor al timpanului;
 semicanalul tubei auditive (semicanalis tubae auditivae) care formează
peretele medial, protimpanic, al tubei auditive osoase;
 creasta hipotimpanică, care se întinde de-a lungul marginii inferioare a acestei
feţe, proemină lateral şi se articulează cu o creastă similară de pe osul timpanal
formând planşeul recesului hipotimpanic numit solum tympani. Anterior
promontoriului, creasta hipotimpanică devine ascendentă şi participă la
formarea versantului petros al istmului tubei auditive osoase.
 suprafaţă tubară extratimpanică pe care se inseră porţiunea cartilaginoasă a
tubei auditive.
Sulcus Canalis Tegmen Squama ossis

caroticus caroticus tympani temporalis
Sutura
petrosquamosa
Canalis m.
tensoris tympani
Incisura Tuba
sphenoidalis auditiva
Sutura
petrotympanica
Meatus
acusticus
internus
Fossa
jugularis
Figura 12-7. Vârful părţii petroase.
12.3.5. Marginea anterioară prezintă două segmente:

medial, care se articulează cu marginea posterioară a aripii mari a osului sfenoid şi
formează sutura petrosfenoidală;
lateral, care formează, cu scuama osului temporal, sutura petroscuamoasă.
12.3.6. Marginea superioară prezintă în sens mediolateral (Fig. 12-12):
incizura nervului abducens, îngustă, mărginită posterior de o spină mică şi
ascuţită pe care se inseră ligamentul petrosfenoidal ce transformă şanţul într-un
canal osteofibros („al lui Dorello”);
incizura trigeminală, situată posterior amprentei trigeminale, care delimitează
inferior porul trigeminal prin care rădăcinile nervului trigemen pătrund în cavum
Meckeli;
şanţul sinusului petros superior (sulcus sinus petrosi superioris), situat în axul
143 Craniul
marginii superioare, conţine sinusul venos omonim şi pe buzele sale se inseră

segmentul petros al circumferinţei mari a tentorium cerebelli.
12.3.7. Marginea posterioară prezintă trei segmente:

anterior care se articulează cu procesul bazilar al osului occipital şi formează sutura
petro-occipitală pe al cărei aspect endocranian se găseşte şanţul sinusului petros
inferior;
intermediar, incizura jugulară (incisura jugularis), care limitează anterolateral
foramenul jugular. La nivelul marginii posterioare a fosetei petroase există uneori
spina jugulară care se articulează cu o formaţiune similară de pe osul occipital şi
împarte foramenul jugular într-un compartiment anteromedial care conţine sinusul
petros inferior şi nervii glosofaringian, vag şi accesor şi altul posterolateral în care
se găseşte vena jugulară internă.
Cell. periantrales
Cell. Cell. antrales

tegmentales
Cell. centrales
Cell. perifaciales
Cell. apicis
Cell. apicis Cell. apicis

laterales mediales
Figura 12-8. Grupele celulare mastoidiene.

posterior, rugos, care se articulează cu procesul jugular al osului occipital şi
formează sutura petro-occipitală.
12.3.8.Marginea inferioară separă faţa postero-inferioară de faţa timpanică şi
prezintă două segmente:
posterior, care se articulează cu osul timpanal şi formează sutura petrotimpanică
inferioară;
anterior, scurt, care separă suprafaţa tubară de suprafaţa de origine a muşchiului
levator al vălului palatin.
12.3.9. Vârful neregulat, trunchiat, este dirijat anteromedial şi prezintă un şanţ care
formează peretele posterior al aperturii superioare a canalului carotidian vis a vis de şanţul
carotidian al corpului sfenoid. Şanţul prezintă o margine medială care se articulează cu
creasta petroasă a corpului osului sfenoid şi alta laterală care se articulează cu lingura
Oasele 144
sfenoidală. Lateral faţă de aceasta, vârful părţii petroase prezintă un şanţ, incizura sfenoidală
care se articulează cu creasta pietroasă de pe faţa laterală a corpului osului sfenoid. În
ansamblu varful părţii pietroase participă la formarea versantului posteromedial al
foramenului lacerum (Fig. 12-7).
12.3.10. Baza este segmentul cel mai voluminos al părţii petroase, dispus
posterolateral, care se articulează cu partea retromeatică a scuamei şi formează procesul
mastoid. Acesta are formă de piramidă triunghiulară cu vârful liber, orientat anterior, inferior
şi medial şi prezintă:
Cavitas
Malleus tympani M.A.E
Os tympanale
M.A.E Cochlea
Körner
septum
Canalis
Antrum semicirularis Cell Cell
mastoideum posterior mediales laterales
Figura 12-9. Aspectul CT al grupelor celulare mastoidiene.
faţa laterală este convexă vertical şi anteroposterior, limitată anterior de sutura

timpanomastoidiană şi posterior de sutura petroscuamoasă posterioară. Pe ea se
găsesc în sens anteroposterior:
▪ spina suprameatică (spina suprameatica) („a lui Henle”), situată posterosuperior
faţă de meatul auditiv extern. Între spină şi creasta supramastoidiană se găseşte
zona ciuruită suprameatică, uneori dehiscentă, care corespunde peretelui lateral al
aditusului ad antrum.
▪ zona ciuruită retromeatică care corespunde în profunzime antrului mastoidian;
▪ suprafaţă rugoasă pe care se inseră muşchii auricular posterior şi occipital.
faţa posterioară este rugoasă şi pe ea se inseră muşchii occipital,
sternocleidomastoidian, splenius al capului şi lung al capului. Posterior zonei de
inserţii musculare se găseşte foramenul mastoidian prin care trece vena emisară
mastoidiană.
faţa medială, cerebrală, contribuie la formarea fosei cerebeloase în zona şanţului
sinusului sigmoid.
Marginea anterioară (meatală) este verticală şi prezintă două zone:

▪ superioară, care se articulează cu osul timpanal şi participă la formarea versantului
posterior al porului acustic extern;
▪ inferioară, pe care se inseră muşchiul sternocleidomastoidian.
145 Craniul
Marginea superioară se articulează cu unghiul postero-inferior al osului parietal şi

este separată de scuamă prin incizura parietală (incisura parietalis).
Marginea posterioară se articulează cu osul occipital, formând sutura
occipitomastoidiană.
Partea mastoidiană conţine segmentul posterolateral, al sistemului pneumatic
tubotimpanomastoidian, format din:
antrumul mastoidian (Fig. 12-9), cavitate centrală de formă cubică, care prezintă:
▪ perete superior, reprezentat de tegmenul antral care îl separă de fosa craniană
mijlocie;
▪ perete inferior, îngust, care corespunde vârfului procesului mastoid;
▪ perete anterior, pe care se găseşte apertura antrală a aditusului ad antrum;
▪ perete posterior, care corespunde fosei cerebeloase;
▪ perete medial, pe care proemină şanţul sinusului sigmoid şi formează cu peretele
posterior unghiul sigmoido-antral „al lui Citelli”;
▪ perete lateral, care corespunde zonei retromeatice şi feţei laterale a procesului
mastoid.
Tuberculum Tuberculum
Crista zygomaticum zygomaticum
supramastoidea posterior anterior
Incisura Processus
parietalis zygomaticus
Area perforata
retromeatica Tuberculum
articulare
Foramen
mastoideum
Tuberculum
zygomaticum mediale
Fossa
mandibularis
Sulcus Processus Processus
digastricus mastoideus vaginalis
Figura 12-10. Osul temporal drept – vedere laterală.
aditusul ad antrum, canal cu direcţie postero-anterioară, prin care antrumul

mastoidian comunică cu cavitatea timpanică. Aceasta prezintă apertura posterioară
antrală, apertura anterioară timpanică şi patru pereţi:
▪ superior, reprezentat de tegmenul adital care îl separă de fosa craniană mijlocie;
▪ inferior, care corespunde peretelui superior al meatului auditiv extern;
▪ medial, pe care se găseşte proeminenţa extremităţii neampulare a canalului
semicircular lateral;
Oasele 146
▪ lateral, care corespunde zonei suprameatice.

celulele mastoidiene, cavităţi pneumatizate, situate în grosimea procesului mastoid,
care se ventilează din cavitatea adito-antrală şi se clasifică în funcţie de poziţia faţă de
antrumul mastoidian. Principalele grupe de celule mastoidiene sunt reprezentate în
Fig. 12-9.
Pneumatizarea se poate extinde în partea petroasă (perilabirintic, peritubar, spre
vârful părţii petroase) sau în scuama osului temporal, în vecinătatea sinusurilor sigmoid
sau transvers sau în procesul zigomatic. Limita între celulele părţii pietroase propriu-zise şi
celulele scuamei osului temporal este marcată de septul Körner.
12.4. Partea scuamoasă (pars squamosa)
Partea scuamoasă este situată în partea superolaterală a părţii pietroase şi participă la
formarea fosei cerebrale mijlocii şi a foselor temporală şi infratemporală. Are formă
caracteristică de solz de peşte fiind alcătuită dintr-o lamă osoasă convexă inferolateral şi
vertical, turtită mediolateral care prezintă (Fig.12-10):
faţa laterală, exocraniană, este alcătuită din:
▪ zonă superioară, temporală (Fig.12-11), dispusă vertical, care participă la
formarea planşeului fosei temporale în jumătatea postero-inferioară. Convexă în
sens anteroposterior şi vertical, rugoasă, aceasta prezintă pe toată suprafaţa sa
originea fibrelor muşchiului temporal şi în pătrimea posterioară şanţul arterei
temporale mijlocii (sulcus arteriae temporalis mediae), cu traiect vertical,
determinat de artera omonimă;
M. temporalis
M. trapezius
M. masseter
M. splenius
capitis M. stylopharyngeus
Lig. stylomandibulare
M. digastricus M. sternocleido- M. styloglossus
(venter posterior) mastoideus M. stylohyoideus
Figura 12-11. Osul temporal drept – inserţii musculare (vedere laterală).

▪ zona inferioară, infratemporală, dispusă orizontal, care este separată de partea
verticală prin creasta sfenotemporală şi baza procesului zigomatic. În sens
anteroposterior zona infratemporală este alcătuită din:
◦ planum subtemporale, suprafaţă triunghiulară limitată lateral de creasta
147 Craniul
sfenotemporală, medial de sutura sfenotemporală şi posterior de tuberculul

articular care formează, împreună cu porţiunea orizontală a aripii mari a osului
sfenoid, plafonul fosei infratemporale pe care se inseră capătul superior al
muşchiului pterigoidian lateral;
◦ tuberculul articular (tuberculum articulare) (Fig. 12-10), proeminenţă
rotunjită, convexă anteroposterior şi concavă transversal, care se dirijează
medial şi posterior şi se articulează cu condilul mandibulei. Tuberculul articular
prezintă:
- zona centrală, deprimată, care se continuă anterior cu planul subtemporal şi
posterior cu fosa mandibulară. Pe ea alunecă fibrocartilajul articular în
timpul mişcării de coborâre a mandibulei.
- extremitatea medială, reprezentată de tuberculul zigomatic medial;
- extremitatea laterală care se termină cu tuberculul zigomatic anterior.
În ansamblu, tuberculul articular şi cei doi tuberculi zigomatici descrişi formează
rădăcina transversală a procesului zigomatic.
◦ fosa mandibulară (fossa mandibularis), depresiune ovoidală, concavă inferior,
cu axul mare transversal, oblic medial şi posterior, care este limitată anterior de
rădăcina transversală a procesului zigomatic şi posterolateral de tuberculul
zigomatic posterior şi posteromedial de creasta timpanală. Aceasta începe la
nivelul tuberculului zigomatic posterior, se îndreaptă medial şi anterior către
tuberculul zigomatic medial şi separă fosa mandibulară de fosa auditivă externă.
Creasta timpanală se articulează succesiv, în sens lateromedial, cu marginea
superioară a osului timpanal formând scizura lui Glaser (fissura Glaseri), cu prelungirea
inferioară a tegmenului timpanic formând sutura petroscuamoasă inferioară care reprezintă
braţul anterior al scizurii Glaser şi cu spina sfenoidală formând sutura sfenoscuamoasă.
◦ fosa auditivă externă, concavă inferior, dispusă transversal, este limitată astfel:
- anterior, creasta timpanală şi tuberculul zigomatic posterior;
- posterior, faţa anterioară a procesului mastoid;
- lateral, creasta supramastoidiană şi spina suprameatică;
- medial, creasta aditală.
Ea formează peretele superior al meatului acustic extern şi pe ea se inseră, în partea
medială, pars flaccida a membranei timpanice.
▪ zona intermediară, zigomatică, este reprezentată de procesul zigomatic
(processus zygomaticus) alcătuit din:
◦ bază, orizontală, turtită craniocaudal şi orientată mediolateral, de formă
triunghiulară, care prezintă două feţe:
- superioară, concavă transversal şi anteroposterior, pe care au originea
fibrele posterioare ale muşchiului temporal (Fig. 12-10);
- inferioară, care aparţine articulaţiei temporomandibulare şi prezintă două
zone:
 posterioară, concavă, care formează segmentul lateral al fosei
mandibulare;
Oasele 148
 anterioară, convexă, care formează segmentul lateral al tuberculului

articular.
◦ faţa laterală, groasă, convexă, în raport cu planurile superficiale ale regiunilor
zigomatică şi parotidomaseterină;
◦ marginea medială care fuzionează cu scuama la limita dintre zonele temporală
şi infratemporală;
◦ marginea superioară care se continuă posterior cu creasta supramastoidiană şi
anterior cu marginea superioară a părţii libere a procesului zigomatic. Aceasta
limitează inferior fosa temporală şi pe ea se inseră fascia temporală.
◦ margine inferioară pe care se inseră capsula şi ligamentul colateral lateral ale
articulaţiei temporomandibulare şi prezintă în sens anteroposterior:
- tuberculul zigomatic anterior, care reprezintă extremitatea laterală a
tuberculului articular;
- incizura mandibulară, concavă inferior, care reprezintă extremitatea
laterală a fosei mandibulare;
- tuberculul zigomatic posterior care se articulează cu osul timpanal şi
participă la delimitarea porului acustic extern.
Spina Spina
tympanica tympanica Fissura Condylus
major minor Glaseri articularis
Fossa
mandibularis
Fissura
M.A.E. petrosquamosa
Tegmen
tympani
procidens
Processus
tubalis
Processus Fissura
mastoideus petrotympanica
Processus vaginalis
Figura 12-12. Osul timpanal drept (vedere laterală).

◦ partea liberă, procesul zigomatic propriu-zis, o baghetă osoasă turtită
mediolateral, convexă lateral, care se dirijează postero-anterior şi se articulează
cu osul zigomatic formând arcul zigomatic. Prezintă:
- faţa laterală, convexă, netedă, în raport cu planurile superficiale ale regiunii
zigomatice;
- faţa medială, concavă, care delimitează, împreună cu creasta
sfenotemporală, foramenul temporozigomatic prin care fosa temporală
comunică cu fosa infratemporală şi trec procesul coronoid şi tendonul
149 Craniul
muşchiului temporal. Pe această faţă se inseră fibrele profunde ale

muşchiului maseter şi capătul accesor al muşchiului temporal.
- marginea superioară, subţire, ascuţită, pe care se inseră fascia temporală.
Posterior, marginea superioară se continuă cu creasta supramastoidiană
formând rădăcina orizontală a procesului zigomatic.
- marginea inferioară, groasă, rugoasă, pe care se inseră muşchiul maseter;
- extremitatea anterioară, prevăzută cu o suprafaţă rugoasă, dinţată, oblică
superior şi anterior, care se articulează cu osul zigomatic.
faţa medială, endocraniană, concavă superior, care participă la formarea fosei
craniene mijlocii şi prezintă şanţuri vasculare determinate de ramurile arterei
meningeale mijlocii şi impresiuni girale şi creste cerebrale care corespund
arhitecturii girale a feţelor laterale şi inferioare ale lobului temporal.
Marginea superioară este concavă inferior, subţire, cu profil oblic inferomedial şi se
articulează cu marginea inferioară a osului parietal.
Marginea anterioară este verticală, concavă posterior şi se articulează cu aripa mare
a osului sfenoid.
Os tympanale
Sulcus
tympanicus
Processus
vaginalis
Figura 12-13. Sulcus tympanicus evidenţiat după trepanarea osului timpanal.

Marginea medială se articulează:
▪ endocranian, cu partea petroasă, formând sutura petroscuamoasă superioară;
▪ exocranian, cu osul timpanal şi marginea laterală a tegmenului timpanic formând
suturile timpanoscuamoasă şi petroscuamoasă inferioară, ambele componente ale
scizurii Glaser.
12.5. Partea timpanică (pars tympanica)
Este reprezentată de osul timpanal care se prezintă ca o lamă osoasă concavă cranial,
cu aspect navicular, carenat, care se îngustează în partea anteromedială. Se articulează cu
toate componentele osului temporal şi participă la formarea meatului acustic extern, a
cavităţii timpanice şi a tubei auditive. El prezintă (Fig.12-12):
Oasele 150
faţa anterosuperioară are formă triunghiulară cu baza lateral, concavă cranial şi

prezintă trei zone:
▪ posterolaterală, cea mai extinsă, care are forma unui jgheab orientat superior şi
medial şi formează pereţii anterior, inferior şi posterior ai meatului acustic extern;
▪ intermediară, restrânsă, care prezintă şanţul timpanal (sulcus tympanicus), în
care se inseră ligamentul anular şi membrana timpanică. Şanţul timpanic este
orientat oblic posterior şi superior, formând cu planul orizontal un unghi de 300
deschis posterior. Prezintă o extremitate anterolaterală, spina timpanică mare
(spina tympanica major) şi o extremitate posteromedială, spina timpanică mică
(spina tympanica minor) pe care se inseră ligamentele timpanomaleolare anterior,
respectiv posterior (Fig.12-13).
▪ anteromedială, care devine ascendentă, se îngustează brusc şi formează peretele
inferolateral al protimpanului şi tubei auditive osoase. În partea inferioară această
zonă se prelungeşte medial cu o creastă hipotimpanică care o separă de faţa
medială a osului şi se articulează cu o creastă similară de pe faţă antero-inferioară a
părţii petroase formând solum tympani, planşeul recesului hipotimpanic.
faţa medială are formă triunghiulară neregulată cu baza posterior, este verticală,
dirijată anterior şi medial şi alcătuită din două zone:
▪ superioară, rugoasă, care se articulează succesiv cu faţa anterioară a procesului
mastoid şi cu partea petroasă, realizând suturile timpanomastoidiană şi respectiv,
timpanopetroasă;
▪ inferioară, liberă, subţire, care se aplică în manieră vaginală (tecală) pe detaliile
feţei postero-inferioare a părţii petroase, de care rămâne separată prin şanţuri bine
delimitate. Această zonă prezintă, în sens postero-anterior, următoarele segmente:
 mastoidian;
 stilomastoidian, care prelungeşte inferior versantul lateral al foramenului
stilomastoidian şi fosei stiloidiene;
 jugular, care completează inferior fosa jugulară;
 carotidian, care formează versantul lateral al aperturei inferioare a canalului
carotidian.
faţa anteroinferioară este triunghiulară cu baza posterolateral, concavă în sens
transversal şi vertical, priveşte către articulaţia temporomandibulară şi are raporturi cu
loja glandei parotide.
Marginea anterosuperioară se articulează succesiv cu partea orizontală a scuamei
osului temporal, cu prelungirea inferioară a tegmenului timpanic şi spina sfenoidală şi
formează versantul posterior al scizurii lui Glaser. Aceasta separă osul timpanal de fosa
mandibulară, are formă de Y şi prezintă trei braţe:
▪ posterior (timpanoscuamos), la nivelul căruia se deschide canalul anterior al
nervului corzii timpanului şi canalul ligamentului anterior al ciocanului;
▪ anterolateral, reprezentat de sutura petroscuamoasă inferioară;
▪ anteromedial, reprezentat de sutura petrotimpanică.
151 Craniul
Marginea anteromedială separă faţa anterosuperioară de faţa medială şi prezintă trei

segmente:
▪ lateral, care se articulează cu faţa anterioară a procesului mastoid şi formează
sutura timpanomastoidiană. Aceasta prezintă în partea mijlocie apertura superioară a
canaliculului mastoidian (canaliculus mastoideus), un foramen prin care trece
ramura auriculară a nervului vag.
▪ intermediar, care corespunde extremităţii posterosuperioare a şanţului timpanal şi
spinei timpanice mici;
▪ medial, care corespunde crestei hipotimpanice, se articulează cu faţa antero-
inferioară a părţii petroase a osului temporal şi participă la formarea recesului
hipotimpanic.
Marginea inferioară este subţire, neregulată, oblică anteromedial şi prezintă mai
multe proeminenţe cu comportament vaginal, deoarece se aplică laterolateral pe structurile
feţei postero-inferioare a părţii petroase a osului temporal şi le depăşesc inferior. În sens
lateromedial, se găsesc:
▪ procesul mastoidian, concav posterior, care se aplică pe faţa anterolaterală a
procesului mastoid de care rămâne separată printr-un şanţ întotdeauna vizibil;
▪ incizura stilomastoidiană care corespunde marginii laterale a foramenului
stilomastoidian;
▪ procesul vaginal (vagina processus styloidei) care întecuieşte feţele laterală şi
anterioară ale rădăcinii procesului stiloid. De cele mai multe ori procesul vaginal
este format dintr-o lamă laterală şi una transversală care limitează o depresiune,
fosa stiloidiană, prin care partea fixă a procesului stiloid pătrunde în partea
petroasă.
▪ procesul jugular, situat lateral faţă de incizura jugulară;
▪ procesul carotidian, situat lateral faţă de apertura inferioară a canalului carotidian.
Extremitatea posterolaterală este subţire, concavă posterosuperior şi limitată
anterior de spina zigomatică, iar posterior de procesul mastoid al osului timpanal. Pe ea se
inseră partea fibrocartilaginoasă a meatului acustic extern.
Extremitatea anteromedială este mai îngustă şi se termină prin:
procesul sfenoidal, situat lateral, care se articulează cu faţa medială a spinei
sfenoidale;
procesul tubar, dispus intermediar, concav superior, pe care se inseră partea
membranoasă a tubei auditive. Procesul tubar se prelungeşte uneori caudal cu o
proeminenţă subţire şi ascuţită, spina tubară, pe care se inseră fibre din muşchiul
levator al vălului palatin;
procesul carotidian, situat medial, de formă semilunară, concav posteromedial,
care formează semiconturul anteromedial al aperturii inferioare al canalului
carotidian.
12.6. Canalele osului temporal pot fi grupate în:
Oasele 152
12.6.1. Canalele asociate labirintului primar prezintă prelungiri ale labirintului osos
prin care spaţiile perilimfatice stabilesc raporturi cu spaţiul subarahnoidian al fosei
posterioare.
▪ canaliculul cohleei (canaliculus cochleae) care se deschide pe faţa postero-
inferioară a părţii petroase, în profunzimea fosetei petroase (fossula petrosa);
▪ canaliculul vestibulului (canaliculus vestibuli) care se deschide prin apertura
canaliculului vestibulului (apertura canaliculi vestibuli) în foseta ungveală şi
conţine sacul şi ductul endolimfatic.
12.6.2. Canalele asociate labirintului secundar sunt reprezentate de structuri port
muşchi prevăzute cu procese de tip hipomohlion care asigură motilitatea lanţului osicular al
urechii medii.
▪ canalul eminenţei piramidale care începe printr-o apertură situată pe faţa
anterioară a porţiunii mastoidiene a canalului facial, deasupra aperturii canalului
posterior al nervului corzii timpanului, se deschide pe vârful eminenţei piramidale
şi conţine muşchiul stapedius, nervul stapedial şi o ramură timpanică posterioară a
arterei stilomastoidiene;
▪ canalul muşchiului tensor al timpanului (semicanalis m. tensor tympani) care
începe pe faţa medială a tubei auditive osoase, urmează peretele medial al
cavităţii timpanice şi se termină prin procesul cohleariform în partea
anterosuperioară a ferestrei ovale.
12.6.3. Canalele labirintului terţiar sunt neuroarteriale şi pot fi:
canalul nervului facial (canalis nervi facialis), apeductul lui Fallopio care începe
prin apertura profundă, endocraniană, situată în cadranul anterosuperior al fundului
meatului auditiv intern şi prezintă:
 porţiunea intercohleovestibulară, iniţială (I), cu direcţie postero-anterioară,
perpendiculară pe axul părţii petroase, care conţine nervii facial, intermediar şi o
ramură a arterei labirintine;
 prima flexură (genunchi), care corespunde fosei geniculate, în care se găseşte
ganglionul geniculat, originea nervului intermediar;
 porţiunea intertimpanolabirintică, intermediară (II), cu direcţie mediolaterală,
paralelă cu axul părţii petroase, în care se găseşte nervul facial şi o ramură
geniculată a arterei meningeale mijlocii;
 a doua flexură (cot), care proemină pe faţa medială a aditusului ad antrum;
 porţiunea mastoidiană, descendentă (III), paralelă cu faţa posterioară a bazei
procesului stiloid, care se deschide la nivelul foramenului stilomastoidian şi
conţine nervul facial, porţiunile iniţiale ale nervilor corzii timpanului şi
stapedial şi artera stilomastoidiană.
canale asociate ramurilor nervului facial
 canalul posterior al nervului corzii timpanului (iter chordae posterius) care
începe pe faţa anterioară a porţiunii mastoidiene a canalului facial, la 2-3 mm
deasupra foramenului mastoidian şi se termină pe faţa posterioară a cavităţii
timpanice, lateral faţă de eminenţa piramidală. Conţine segmentul pretimpanic
153 Craniul
al nervului corzii timpanului şi o ramură timpanică posterioară a arterei

stilomastoidiene.
 canalul anterior al nervului corzii timpanului (iter chordae anterius) al lui
Huguier care începe prin apertura timpanică situată pe peretele superolateral al
protimpanului, se deschide la nivelul scizurii lui Glasser şi conţine segmentul
post-timpanic al nervului corzii timpanului.
 hiatusul canalului nervului petros mare (hiatus canalis nervi petrosi
majoris) situat în partea superomedială a primei flexurii, prin care trece nervul
petros mare şi o ramură a arterei meningeale mijlocii;
canale asociate nervului vestibulocohlear
 meatul acustic intern care conţine nervii facial, intermediar, vestibulocohlear
şi artera labirintină.
Sulcus n. Canalis Canalis Canalis sinusi Meatus

petrosi majoris Dorello Dorello petrosi inferioris acusticus internus
Hiatus Canalis Impresio Foramen

Canalis Foramen
canalis caroticus trigeminalis lacerum
condylaris jugulare
facialis externum
Figura 12-14. Osul temporal – vedere posterioară a vârfului stâncii cu două

variante ale canalului Dorello; În imaginea din dreapta se mai remarcă canalul
sinusului pietros inferior şi şi canalul condilar dublu.
canale asociate nervului glosofaringian
 canaliculul timpanic care începe prin apertura inferioară situată pe creasta
jugulară a feţei postero-inferioare a părţii petroase, se deschide în cavitatea
timpanică la marginea inferioară a promontoriului şi conţine nervul timpanic al
lui Jacobson şi o arteriolă timpanică inferioară.
 hiatusul tegmenului timpanic care se deschide pe faţa anterosuperioară a părţii
petroase, prin care trece nervul petros mic si o arteriolă timpanică superioară.
* Pierre
Charles Huguier (1804-1873). Chirurg francez.
Oasele 154
 canaliculele caroticotimpanice situate pe peretele posterolateral al canalului

carotidian, prin care trec nervul caroticotimpanic, ramuri postganglionare
simpatice care participă la formarea plexului timpanic şi arteriole timpanice
anterioare.
canale asociate nervului vag
 canaliculul mastoidian (canaliculus mastoideus) care conţine ramura
auriculară a nervului vag, începe prin apertura inferioară situată pe peretele
lateral al fosei jugulare şi se termină prin apertura superioară situată în fisura
timpanomastoidiană pe peretele posterior al meatului auditiv extern osos.
 canale vasculare majore
- canalul carotidian (canalis caroticus) care începe la nivelul aperturii
inferioare situată medial crestei jugulare de pe faţa inferioară a părţii
petroase, urmează un traiect ascendent scurt, după care se inflectează
superior, anterior şi medial spre apertura endocraniană situată la vârful părţii
petroase. Canalul conţine segmentul petros al arterei carotide interne, plexul
simpatic pericarotidian şi plexul venos pericarotidian (Fig.12-14).
A B C
Figura 12-15. Proces paramastoidian (A), foramine mastoidiene

multiple (B), foramenul suprameatic (C).
 canale vasculare minime
- canalul petromastoidian (antrocerebelos) prin care antrumul mastoidian
comunică cu fosa subarcuată. Canalul conţine vena petromastoidiană
aferentă sinusului petros superior şi arteriola subarcuată, ramură a arterei
labirintine.
- canalul sigmoido-antral prin care antrumul mastoidian comunică cu şanţul
sinusului sigmoid prin care trece vena antrosigmoidiană.
- canalul mastoidian (foramen mastoideum) care începe pe planşeul
porţiunii verticale a şanţului sigmoid, conţine vena emisară mastoidiană şi se
termină pe faţa laterală a procesului mastoidian.
12.7. Particularităţi ale dezvoltării osului temporal
Osul temporal se osifică atât condral cât şi desmal.
155 Craniul
Capsula cartilaginoasă labirintică se dezvoltă în săptămânile 4-5 ale vieţii embrionare

şi începe să se osifice condral (ţesut osos nonlamelar) în săptămâna a 7-a a vieţii embrionare.
La formarea părţii petromastoidiene a osului temporal contribuie şi cartilajul arcului al doilea
faringian care formează procesul stiloid ai cărui centri, superior (timpanohial) şi inferior
(stilohial), încep să se osifice în luna a 6-a a vieţii fetale şi fuzionează după primul an de
viaţă. Partea inferioară a procesului stiloid se osifică după pubertate. Partea timpanică se
dezvoltă dintr-un centru cartilaginos de formă inelară situat anterolateral faţă de capsula
labirintică care începe sa se osifice în luna a 3-a a vieţii fetale şi formează inelul timpanal pe
care se inseră membrana timpanică fetală.
Osificarea desmală începe în săptămâna a 9-a a vieţii embrionare în centrul
scuamozigomatic situat la nivelul rădăcinii arcului zigomatic şi se extinde spre periferia
scuamei participând la delimitarea fontanelelor laterale, pterică şi asterică.
prezenţa foramenului Huschke pe faţa antero-inferioară a osului timpanal (16 %);
prezenţa canalului Dorello (Fig. 12-14);
persistenţa canalului petromastoidian care conţine vena omonimă (0,3 %);
procesul paramastoidian (0,5 %) (Fig. 12-15);
absenţa procesului zigomatic (rarisimă);
foramine mastoidiene multiple (21%);
foramenul suprameatic (corespunde aditusului ad antrum 9%), (Fig. 12-15).
*
Emil Huschke (1797-1858). Anatomist german.
Oasele 156
13. OSUL OCCIPITAL (OS OCCIPITALE)
Este un os lat, median, situat în partea posterioară a cutiei craniene, care participă atât
la formarea bazei cât şi a bolţii craniului.
Osul occipital se articulează cu:
osul sfenoid, anterior;
oasele parietale, superior;
oasele temporale, anterolateral;
atlasul, inferior.
Osul occipital izolat se orientează astfel:
inferior – faţa care prezintă condili articular;
anterior – partea osului care prezintă un foramen larg.
În ansamblu, osul occipital are formă rombică neregulată şi prezintă în partea
anteroinferioară, un orificiu larg, foramen magnum, faţă de care se descriu scuama, situată
postero-superior, partea bazilară situată anterior faţă de foramen magnum şi părţile laterale
care completează lateral conturul foramenului.
13.3. Scuama osului occipital (squama occipitalis) este situată posterior faţă de
foramen magnum şi prezintă:
faţa externă este convexă, orientată succesiv postero-inferior, posterior şi
posterosuperior pe care se găsesc (Fig. 13-1):
▪ protuberanţa occipitală externă (protuberantia occipitalis externa), situată în
plan mediosagital, la jumătatea distanţei dintre unghiul superior şi marginea
posterioară a foramenului magnum, pe care are originea ligamentul nucal (Fig. 13-
2);
▪ creasta occipitală externă (crista occipitalis externa), proeminentă, mai ascuţită
antero-inferior, dispusă în plan mediosagital de la protuberanţa occipitală externă
până la marginea posterioară a foramenului magnum, pe care se continuă inserţia
ligamentului nucal (Fig. 13-1);
▪ linia nucală supremă (linea nuchalis suprema), concavă inferior, care începe la
nivelul protuberanţei occipitale externe, se dirijează către marginea superolaterală a
osului şi împarte scuama într-o zonă superioară, planul occipital (planum
occipitale), care aparţine regiunii fronto-occipitale şi alta inferioară, planul nucal
(planum nuchale), pe care se inseră muşchii regiunii nucale;
▪ linia nucală superioară (linea nuchalis superior), concavă inferomedial, care
începe la nivelul protuberanţei occipitale externe, se dirijează inferolateral, către
unghiul lateral al scuamei osului occipital şi prezintă două buze:
◦ superioară, pe care are originea capătul occipital al muşchiului occipitofrontal;
◦ inferioară, pe care se inseră muşchii trapez şi sternocleidomastoidian.
157 Craniul
▪ zona superioară a planului nucal, reprezentată de suprafaţa scuamei situată între

liniile nucale superioară şi inferioară pe care se inseră muşchii semispinal şi oblic
superior ai capului;
▪ linia nucală inferioară (linea nuchalis inferior), concavă inferomedial, care
începe în partea mijlocie a crestei occipitale externe şi se dirijează lateral şi inferior
către procesul jugular. Pe ea se inseră, în sens lateromedial, muşchii drepţi
posteriori, mic şi mare, ai capului.
Protuberantia Linea nuchalis
occipitalia externa superior
Linea nuchalis
inferior
Crista occipitalis
externa
Fossa
Foramen condylaris
magnum Condylus
occipitalis
Processus
jugularis
Processus
intrajugularis
Incisura
jugularis
Tuberculum Crista
pharyngeum pharyngobasilaris
Figura 13-1. Osul occipital – vedere inferioară.

▪ zona inferioară a planului nucal, reprezentată de suprafaţa scuamei situată între
linia nucală inferioară şi marginea posterioară a foramenului magnum pe care se
inseră muşchii drepţi posteriori, mic şi mare, ai capului (Fig. 13-2).
faţa internă endocraniană, este concavă, orientată anterosuperior şi pe ea se găsesc
(Fig. 13-3):
▪ protuberanţa occipitală internă (protuberantia occipitalis interna), o
proeminenţă voluminoasă pe care se inseră tentorium cerebelli şi falx cerebri.
Uneori prezintă o depresiune centrală sau excentrică, corespunzătoare confluenţei
sinusurilor venoase longitudinal superior, drept şi lateral;
▪ şanţul sinusului sagital superior (sulcus sinus sagittalis superioris) care se întinde
de la protuberanţa occipitală internă până la unghiul superior al scuamei. pe buzele
şanţului se inseră marginea convexă a falx cerebri care conţine sinusul venos
logitudinal superior;
▪ creasta occipitală internă (crista occipitalis interna), proeminentă şi ascuţită,
dispusă mediosagital, care se întinde de la protuberanţa occipitală internă până la
marginea posterioară a foramenului magnum pe care se inseră falx cerebelli.
Inferior, creasta se bifurcă, delimitând împreună cu marginea posterioară a
Oasele 158
foramenului magnum fosa vermiană. Ramurile de bifurcare se dirijează

anterolateral spre tuberculul jugular, limitează antero-inferior fosele cerebeloase şi
formează semiconturul posterior al foramenului magnum.
M. occipitofrontalis
(venter occipitalis)
M. trapezius M. sternocleido-
mastoideus
M. semispinalis
M. splenius capitis
Lig. nuchae
M. rectus capitis
posterior major
M. obliquus
capitis superior
Membrana atlanto- M. rectus capitis
occipitalis posterior posterior minor
M. rectus
capitis lateralis
Membrana atlanto-
occipitalis anterior
M. rectus
capitis anterior
Fascia pharyngo- M. constrictor

basilaris pharyngis superior
Figura 13-2. Osul occipital – inserţii musculoligamentare (vedere inferioară).

▪ şanţul sinusului transvers (sulcus sinus transversi) începe la nivelul protuberanţei
occipitale interne, se dirijează spre unghiul lateral al scuamei, conţine sinusul venos
transvers şi pe marginile sale se inseră tentorium cerebelli.
Totalitatea reliefurilor feţei interne a scuamei osului occipital formează eminenţa
cruciformă (eminentia cruciformis) care delimitează superolateral fosele cerebrale (fossa
cerebralis), de formă triunghiulară, care au raport cu polii occipitali ai emisferelor cerebrale
şi inferolateral, fosele cerebeloase (fossa cerebellaris), de formă patrulateră, care corespund
feţelor inferioare ale emisferelor cerebeloase (Fig. 13-3).
marginea lambdoidă (margo lambdoideus) convexă, dinţată, se articulează cu
marginea occipitală ale osului parietal şi participă la formarea suturii lambdoide (Fig.
13-3);
marginea mastoidiană (margo mastoideus) se articulează cu procesul mastoid al
osului temporal (Fig. 13-3);
unghiul superior se articulează cu unghiurile occipitale ale oaselor parietale la
nivelul intersecţiei suturale lambdoide;
159 Craniul
unghiurile laterale sunt delimitate de marginile lambdoidă şi mastoidiană. Fiecare

unghi lateral se articulează cu partea mastoidiană a stâncii osului temporal şi participă
la formarea intersecţiei suturale asterice.
Sulcus sinus
sagittalis superioris
Fossa
occipitalis
Protuberantia
occipitalia interna
Sulcus sinus
transversi
Fossa Crista occipitalis

cerebellaris interna
Sulcus sinus
marginalis
Foramen
magnum Tuberculum
jugulare
Processus Canalis
intrajugularis condylaris
Synchodrosis
sphenooccipitalis
Figura 13-3. Osul occipital –vedere anterosuperioară.

13.4. Părţile laterale (partes laterales) sunt mase osoase antimere, neregulate,
dispuse orizontal, mai voluminoase anterior, situate anterolateral faţă de foramen magnum,
între scuamă şi porţiunea bazilară. Fiecare parte laterală prezintă:
faţa inferioară este alcătuită din (Fig. 13-1):
 condilul occipital (condylus occipitalis), proeminenţă antimeră de formă
ovalară, îngustat în partea mijlocie, cu axul mare dirijat anteromedial, prezintă o
suprafaţă netedă, convexă în sens axial şi transversal care priveşte inferolateral
şi se articulează cu suprafaţa corespunzătoare de pe faţa superioară a masei
laterale a atlasului. Medial condilului occipital se găseşte un tubercul rugos pe
care se inseră ligamentele alare. Lateral condilului occipital se găsesc, în sens
anteroposterior:
 fosa condiliană anterioară care conţine apertura superficială, exocraniană, a
canalului nervului hipoglos (canalis nervi hypoglossi). Acesta poate fi septat
într-un compartiment medial nervos, prin care părăseşte cavitatea craniană
Oasele 160
nervul hipoglos şi altul lateral, veno-arterial prin care trec ramura meningeală a
arterei faringiene ascendente şi plexul venos comitant.
 procesul jugular (processus jugularis), o proeminenţă osoasă neregulată, care
se detaşează de la nivelul jumătăţii posterioare a feţei laterale a condilului
occipital şi se dirijează transversal către marginea posterioară a părţii petroase a
osului temporal cu care se articulează în zona corespunzătoare bazei procesului
stiloid. El prezintă două versante:
- anterior, vertical, neted, care limitează posteromedial foramenul jugular;
- posterior, orizontal, rugos, pe care se inseră muşchiului drept lateral al
capului şi ligamentul atlanto-occipital lateral. Posterolateral se termină cu o
spină care are comportanent de tip vaginal faţă de baza procesului stiloid.
 fosa condiliană posterioară (fossa condylaris), străbătută de un canal
condilian (canalis condylaris) prin care trec o venă emisară şi, inconstant, o
ramură a arterei meningeale posterioară.
faţa internă, endocraniană, prezintă în sens mediolateral (Fig. 13-3):
▪ suprafaţă netedă, care corespunde condilului occipital, formează versantul antero-
inferior al planşeului fosei craniene posterioare şi are raporturi cu faţa anterolaterală
a bulbului rahidian;
▪ apertura profundă, endocraniană, a canalului nervului hipoglos;
▪ tuberculul jugular (tuberculum jugulare), proeminenţă rotunjită determinată de
relieful canalului nervului hipoglos;
▪ şanţ incomplet, dirijat posterolateral, care conţine segmentul terminal al sinusului
venos petros inferior;
▪ şanţul sinusului sigmoid (sulcus sinus sigmoidei) care corespunde versantului
medial al foramenului jugular şi conţine flexura inferomedială a sinusului.
marginea medială limitează lateral foramenul magnum;
marginea laterală prezintă două zone:
▪ posterioară, rugoasă, care se articulează cu suprafaţa jugulară a părţii petroase a
osului temporal;
▪ anterioară, netedă, incizura jugulară, care formează versantul medial al
foramenului jugular. Aceasta prezintă, uneori, procesul intrajugular (processus
intrajugularis), care se articulează cu o structură similară de pe marginea
posterioară a părţii petroase a osului temporal şi împart foramenul jugular într-un
compartiment anteromedial, îngust, prin care trec nervii glosofaringian, vag şi
accesor şi altul posterolateral, mai larg, care conţine segmentul iniţial al venei
jugulare interne.
13.5. Partea bazilară (pars basilaris) este dirijată anterosuperior, are formă
aproximativ patrulateră, mai groasă în partea anterioară şi prezintă:
faţa superioară, netedă, concavă sagital şi transversal, este orientată superior şi
posterior şi se continuă anterosuperior cu faţa posterioară a dorsumului selar,
împreună cu care formează un şanţ numit clivus (clivus) care are raporturi cu faţa
161 Craniul
ventrală a trunchiului cerebral (Fig. 13-3). Lateral, prezintă câte un şanţ incomplet
pentru sinusul petros inferior;
faţa inferioară, rugoasă, prezintă la aproximativ 1 cm înaintea marginii anterioare a
foramenului magnum, tuberculul faringian (tuberculum pharyngeum), pe care se
inseră extremitatea superioară a fasciei faringobazilare şi rafeul muşchilor constrictori
superiori ai faringelui (Fig. 13-1). Anterior tuberculului faringian se găseşte foseta
faringiană care are raporturi cu cavumul rinofaringian şi tonsila faringiană. De la
tuberculul faringian pornesc:
▪ creasta musculară, dirijată posterolateral, pe care se inseră muşchii lung al gâtului
şi drept anterior al capului;
▪ creasta faringobazilară, dirijată anterolateral spre marginea medială a formenului
lacerum, pe care se inseră fascia omonimă.
marginea anterioară se articulează cu corpul osului sfenoid formând sincondroza
sfeno-occipitală care poate persista şi la adult;
marginea posterioară este concavă şi subţire anteromedial, unde prezintă pe linia
mediană tuberculul apical (tuberculum apicis), determinat de inserţia ligamentului
apicis dentis. Posterolateral se îngroaşă treptat şi se continuă cu rugozitatea de pe faţa
internă a părţii laterale, delimitând semiconturul antero-inferior al foramenului
magnum. În sens anteroposterior, pe ea se inseră structurile conjunctive organizate ale
joncţiunii craniocervicale: ligamentul longitudinal anterior, membrana atlanto-
occipitală anterioară, ligamentul apicis dentis, membrana tectoria şi ligamentul
longitudinal posterior;
marginea laterală se articulează cu partea petroasă a osului temporal.
A B C
Figura 13-4. Canal hipoglosal bipartit (A) şi, respectiv, dublu (B,C).
13.6. Foramen magnum (foramen magnum)
Foramen magnum reprezintă orificiul prin care spaţiul neural cranian se continuă cu
cel vertebral şi prin el trec meningele, bulbul rahidian, arterele vertebrale şi rădăcinile spinale
ale nervilor accesori. Are formă ovalară, mai larg posterior şi este format din (Fig. 13-1):
▪ semicontur antero-inferior care se dirijează postero-inferior şi lateral şi este
format de marginea posterioară a porţiunii bazilare cu tuberculul apical, rugozitatea
ligamentului alar şi versantul inferior al aperturii endocraniene a canalului hipoglos;
Oasele 162
▪ semicontur posterosuperior care se dirijează anterosuperior şi lateral de la nivelul

fosei vermiene, urmează ramura de bifurcare a crestei occipitale interne, formează
versantul superior al aperturii profunde a canalului nervului hipoglos şi se termină la
tuberculul jugular.
Diametrul său mare, de aproximativ 35 mm, este dispus anteroposterior de la
tuberculul apical la fosa vermiană. Diametrul transversal maxim, de aproximativ 30 mm, este
situat posterior şi corespunde extremităţilor posterioare ale celor doi condili.
13.7. Particularităţi ale dezvoltării osului occipital
Tipul de osificare a osului occipital este atât condral cât şi desmal.
Osificarea condrală începe în săptămânile 7-8 ale vieţii embrionare la nivelul
următorilor centri care circumscriu foramenul magnum:
 centrum basi-occipitale situat la nivelul părţii bazilare;
 centrum exo-occipitale situat la nivelul condilului occipital;
 centrum supra-occipitale situat posterior foramenului magnum.
Aceşti centri rămân separaţi prin sincondrozele intra-occipitale.
Osificarea desmală începe în săptămâna a 8-a a vieţii embrionare în centrii
interparietali care vor forma jumătatea superioară a scuamei osului occipital.
dedublarea canalului hipoglosal uni sau bilaterală (15 %) (Fig. 13-4);
persistenţa suturii mendosa care separă segmentele de origine condrală şi desmală
ale scuamei osului occipital şi corespunde şanţului sinusului transvers (2 %);
existenţa izolată a părţii desmale a scuamei osului occipital sub formă de os sutural
unic (os incae) sau multiplu situat în sutura lambdoidă (Fig. 13-4).
163 Craniul
4. OSUL PARIETAL (OS PARIETALE)
Este un os lat, pereche, care formează, împreună cu cel de partea opusă, cea mai mare
parte a calvariei. Parietalul se articulează cu:
osul temporal, inferior;
osul frontal, anterior;
osul occipital, posterior;
osul parietal de partea opusă, medial.
Osul parietal izolat se orientează astfel:
medial – faţa concavă, cu şanţuri vasculare;
antero-inferior – unghiul feţei concave unde au originea şanţurile vasculare;
inferior – marginea cea mai concavă al cărei profil oblic prezintă striaţii radiare.
Angulus Margo Angulus

occipitalis sagitalis frontalis
Linea
temporalis
superior
Tuber parietale
Margo
frontalis
Linea
temporalis
inferior
Margo
occipitalis Angulus Margo Angulus
mastoideus squamosus sphenoidalis
Figura 14-1. Osul parietal drept – faţa externă.

Osul parietal are formă aproximativ patrulateră şi prezintă:
faţa externă (facies externa) netedă, convexă, care proemină în zona centrală sub
forma eminenţei parietale (tuber parietale, eminentia parietalis) şi prezintă trei
zone (Fig. 14-1):
▪ superomedială, care ocupă două treimi superioare ale feţei externe, aparţine
regiunii fronto-occipitale şi are raporturi cu părţile moi epicraniene. În apropierea
marginii superioare, la 2-3 cm anterior unghiului occipital, se găseşte foramenul
parietal (foramen parietale) prin care trece ramura meningeală a arterei occipitale
şi vena emisară parietală (a lui Santorini);
Oasele 164
▪ intermediară, pe care se găsesc două creste şterse, paralele, concave inferior, care
încep din treimea inferioară a marginii frontale şi se termină în vecinătatea
unghiului postero-inferior:
◦ linia temporală superioară (linea temporalis superior) pe care se inseră fascia
muşchiului temporal;
◦ linia temporală inferioară (linea temporalis inferior) pe care se găseşte
originea muşchiului temporal.
▪ inferolaterală, numită suprafaţa temporală, care ocupă treimea inferioară a feţei
externe, devine mai rugoasă în vecinătatea suturii parietotemporale, formează
planşeului fosei temporale şi este acoperită de originea muşchiului temporal.
Angulus Sulcus sinus Foveolae

frontalis sagittalis superioris granulares
Angulus
occipitalis
Margo
Sulci arteriae occipitalis
meningeae mediae
Sulcus sinus
sigmoidei
Angulus Margo Angulus

sphenoidalis squamosus mastoideus
Figura 14-2. Osul parietal drept – faţa internă.

faţa internă (facies interna) numită şi faţa cerebrală, este concavă şi prezintă:
▪ impresiuni girale puţin adânci, separate de creste cerebrale determinate de
reliefurile sulcogirale ale feţei laterale a emisferei cerebrale;
▪ şanţuri arteriale (sulci arteriosi) determinate de:
◦ ramura frontală a arterei meningeale mijlocii, al cărei şanţ abordează faţa
cerebrală la nivelul unghiului sfenoidal, se dirijează posterosuperior
ramificându-se aproximativ dicotomic şi realizează aspecte arborescente;
◦ ramura parietală a arterei meningeale mijlocii, al cărei şanţ abordează faţa
cerebrală în vecinătatea unghiului mastoidian şi se dirijează superomedial şi
posterior, spre unghiul occipital, fără ramificaţii colaterale importante;
▪ şanţuri venoase:
◦ şanţul sinusului sagital superior (sulcus sinus sagittalis superioris), situat
superomedial, de-a lungul marginii sagitale, de la unghiul frontal până la
unghiul occipital. Împreună cu cel de partea opusă, formează un şanţ mai larg în
165 Craniul
care se găseşte sinusul longitudinal superior. Pe buzele laterale ale şanţului se

inseră falx cerebri. Lateral, de-a lungul şanţului, se găsesc foveole granulare.
◦ şanţul sinusului sfenoparietal situat antero-inferior;
◦ şanţul sinusului transvers, situat postero-inferior, în vecinătatea unghiului
mastoidian.
marginea sagitală (margo sagittalis) are direcţie anteroposterioară, este convexă,
groasă, dinţată şi formează împreună cu cea de partea opusă sutura sagitală;
marginea scumoasă (margo squamosus) situată inferior, este concavă şi prezintă trei
porţiuni:
▪ anterioară, scurtă şi subţire, care se articulează cu aripa mare a osului sfenoid şi
formează sutura sfenoparietală;
▪ mijlocie, care prezintă un profil oblic inferomedial cu striaţii verticale şi se
articulează cu scuama osului temporal formând sutura parietotemporală;
▪ posterioară, scurtă, groasă şi dinţată care se articulează cu partea mastoidiană a
osului temporal şi formează sutura parietomastoidiană.
marginea frontală (margo frontalis) concavă anterior, cu dinţături pronunţate,
prezintă un profil oblic postero-inferior, astfel încât tăblia externă depăşeşte anterior
pe cea internă cu 5-8 mm şi se suprapune pe marginea superioară a osului frontal
formând sutura coronală;
marginea occipitală (margo occipitalis) concavă posterior, cu dinţături accentuate,
se articulează cu osul occipital formând sutura lambdoidă;
unghiul frontal (angulus frontalis) situat anterosuperior, între marginile frontală şi
sagitală, se articulează cu osul frontal şi cu osul parietal de partea opusă, formând
intersecţia suturală bregmatică;
unghiul sfenoidal (angulus sphenoidalis) situat antero-inferior, între marginile
frontală şi scuamoasă, se articulează anterior cu osul frontal şi inferior cu aripa mare a
osului sfenoid;
unghiul mastoidian (angulus mastoideus) situat postero-inferior, între marginile
scuamoasă şi occipitală, se articulează posterior cu osul occipital şi inferior cu partea
mastoidiană a osului temporal formând intersecţia suturală asterică;
unghiul occipital (angulus occipitalis) situat posterosuperior, între marginile
occipitală şi sagitală, se articulează cu osul occipital şi cu osul parietal de partea opusă
formând intersecţia suturală lambdoidă.
14.3. Particularităţi ale dezvoltării osului parietal
Osului parietal se osifică desmal. Centrii primari, superior şi inferior, apar în
săptămâna a 8-a a embriogenezei, la nivelul tuberculului parietal şi respectiv, în vecinătatea
sinusului sigmoid, şi fuzionează în luna a 4-a a vieţii fetale. Osificarea secundară evoluează
excentric, sub formă de spiculi osoşi radiari şi respectă unghiurile osului parietal. Acestea
rămân membranoase până după naştere şi evoluează odată cu fontanelele calvariei.
▪ osul intraparietal (os intercalare) (0,11 %);
▪ foramen parietal absent sau multiplu.
Oasele 166
15. MAXILA (MAXILLA)
Maxila este un os pereche, neregulat, pneumatizat, situat în partea anterosuperioară a
craniului facial, căruia îi conferă aspect uman. Participă la formarea cavităţilor orbitală,
nazală, orală şi a foselor infratemporală şi pterigopalatină.
Maxila se articulează cu:
oasele frontal, lacrimal şi etmoid, superior;
osul palatin, posterior;
osul zigomatic, lateral;
osul nazal, conca nazală inferioară, vomerul şi maxila de partea opusă,
împreună cu care formează scheletul fălcii superioare, medial.
Maxila izolată se orientează astfel:
inferior – marginea care prezintă alveole dentare;
anterior – marginea care prezintă o incizură adâncă;
medial – faţa care prezintă orificiul sinusal.
Maxila are formă neregulată şi este alcătuită dintr-un corp organizat în jurul sinusului
maxilar şi patru procese orientate superior, inferior, medial şi lateral:
15.3. Corpul maxilei (corpus maxillae) prezintă două feţe şi patru margini:
15.3.1. Faţa laterală este convexă, neregulată şi prezintă, în sens anteroposterior
(Fig. 15-1):
zona inferomedială, neregulată, situată între procesul alveolar şi planul orizontal
trasat prin marginea inferioară a incizurii nazale, cu două reliefuri verticale rotunjite
numite juga alveolaria. Acestea corespund rădăcinilor incisivilor superiori şi sunt
separate de o depresiune interdentară, fosa incisivă, pe care are originea muşchiul
depresor al septului nazal (Fig. 15-2);
eminenţa canină care reprezintă jugum-ul alveolar al rădăcinii caninului superior;
foramenul infra-orbital (foramen infra-orbitale), prin care se exteriorizează
mănunchiul neurovascular omonim;
fosa canină (fossa canina) (suprafaţa sinusală), depresiune mai profundă, de formă
patrulateră, delimitată:
 medial, de linia verticală trasată prin eminenţa canină;
 lateral, de linia verticală trasată prin eminenţa primului molar superior;
 superior, de linia orizontală tangentă la marginea inferioară a foramenului
suborbital;
 inferior, de linia orizontală care urmăreşte vârfurile reliefurilor radiculare.
Această suprafaţă corespunde peretelui anterior al sinusului maxilar în grosimea
căruia se găsesc canalele alveolare anterioare prin care trec mănunchiurile neurovasculare
destinate incisivilor şi caninului superior. Ea reprezintă zona de elecţie pentru abordul
167 Craniul
chirurgical al sinusului maxilar şi aici au originea muşchii nazal şi levatori ai buzei superioare
şi unghiului gurii .
faţa anterioară a bazei procesului zigomatic;
zona infratemporală, reprezentată de tuberozitatea maxilei (tuber maxillae),
convexă transversal şi vertical, care prelungeşte posteromedial faţa posterioară a
procesului zigomatic, formează peretele anterior al fosei infratemporale şi pe care se
găsesc:
 foraminele alveolare (foramina alveolaria) prin care trec mănunchiurile
neurovasculare alveolare posterioare destinate molarilor superiori;
 şanţul arterei maxilare (Juvara) care conţine artera maxilară ancorată la
tuberozitatea maxilei prin ramurile sale suborbitală şi alveolară;
 fascicolul maxilar al muşchiului pterigoidian lateral.
Processus Processus
uncinatus frontalis
Crista
Facies lacrimalis
Incisura
orbitalis
lacrimalis
Foramen
infraorbitale
Processus Incisura
zygomaticus nasalis
Foramina Spina nasalis
alveolaria anterior
Tuber Fossa
maxillae incisiva
Processus Fossa Juga

alveolaris canina alveolaria
Figura 15-1. Maxila dreaptă – vedere laterală.

15.3.2. Faţa medială este împărţită de procesul palatin într-un etaj superior, nazal
care formează cea mai mare parte a peretelui lateral al cavităţii nazale şi altul inferior,
oral care sunt separate prin procesul palatin.
15.3.2.1. Etajul nazal ( facies nasalis) prezintă, în sens anteroposterior, trei zone
(Fig. 15-3):
anterioară, situată între incizura nazală şi hiatusul maxilar, pe care se găsesc:
 suprafaţă concavă, netedă, care participă la delimitarea atriumului meatului
mijlociu;
 creasta concală (crista conchalis) care se articulează cu marginea superioară a
concăi nazale inferioare;
 suprafaţă concavă vertical şi anteroposterior, netedă care formează peretele
lateral al meatului inferior.
Oasele 168
 şanţul lacrimal (sulcus lacrimalis) care se articulează cu osul lacrimal şi conca

nazală inferioară formând canalul nazolacrimal. Buza posterioară, proeminentă
anterosuperior, a acestui şanţ se numeşte lunula lacrimală.
mijlocie, alcătuită în sens craniocaudal din:
 aria etmoidală (area ethmoidalis), suprafaţă rugoasă, spongioasă, care se
articulează laterolateral cu labirintul etmoidal formând joncţiunea pneumatizată
etmoidomaxilară;
 hiatusul maxilar (hiatus maxillaris), de formă triunghiulară cu baza superior,
contur neregulat şi margini subţiri, care ocupă treimea mijlocie a feţei nazale a
maxilei şi reprezintă orificiul primar al sinusului maxilar. Acesta este îngustat
de (Fig. 15-4):
Processus Sulcus Facies
frontalis lacrimalis orbitalis
Crista
ethmoidalis
Atrium Area
meatus medii ethmoidalis
Hiatus
Crista maxillaris
conchalis
Fissura
Spina nasalis palatina
anterior Processus
palatinus
Canalis
incisivus Processus
alveolaris
Figura 15-2. Maxila dreaptă – vedere medială.

◦ labirintul etmoidal, superior;
◦ procesele maxilar şi etmoidal ale concăi nazale inferioare, inferior;
◦ osul lacrimal, anterior;
◦ procesul vertical al osului palatin, posterior (Fig. 15-3).
 aria meatală, suprafaţă netedă, situată sub rădăcina concăi nazale inferioare,
care aparţine meatului inferior şi este străbătută, în sens postero-inferior, de
fisura palatină (fissura palatina) care începe la nivelul unghiului inferior al
hiatusului maxilar şi se termină în dreptul marginii posterioare a procesului
palatin al maxilei, articulându-se cu marginea anterioară a procesului vertical al
osului palatin şi cu procesul maxilar al acestuia.
posterioară care prezintă în sens anteroposterior:
 suprafaţă rugoasă de formă triunghiulară care se articulează cu procesul
orbital al osului palatin;
169 Craniul
 suprafaţă rugoasă de forma unei benzi verticale adiacentă marginii

posterioare a sinusului maxilar care se articulează cu lama verticală a osului
palatin;
 şanţul palatin mare (sulcus palatinus major) prin care trece mănunchiul
neurovascular omonim;
 suprafaţă rugoasă triunghiulară care se articulează cu procesul piramidal al
osului palatin.
15.3.2.2. Etajul oral este restrâns, participă la formarea arcului lateral al palatului dur
şi este acoperit de gingie şi mucoperiostul palatin.
marginea superioară prezintă în partea anterioară incizura lacrimală (incisura
lacrimalis), concavă medial, care participă la delimitarea ostiumului superior al
canalului nazolacrimal şi se articulează, în sens anteroposterior, cu osul lacrimal, lama
orbitală a labirintului etmoidal şi procesul orbital al osului palatin;
marginea inferioară se continuă cu procesul alveolar;
marginea anterioară prezintă, în sens craniocaudal:
Os Sulcus Labirinthus
lacrimale uncobullaris ethmoidalis
Bulla
ethmoidalis
Sulcus
retrobullaris
Processus
unciformis
H.M.
Processus
maxillaris
ossis palatini
Processus Processus Concha nasalis

lacrimalis ethmoidalis inferior
Figura 15-3. Hiatusul maxilar drept (H.M.) şi structurile limitante.

incizura nazală (incisura nasalis), concavă anteromedial, ascuţită, care delimitează
lateral şi inferior apertura piriformă (apertura piriformis) pe care se inseră
structurile fibrocartilaginoase ale nasului;
semispina nazală anterioară, proces ascuţit, proeminent anteromedial, situat în
partea inferomedială a incizurii nazale, la joncţiunea marginii anterioare a maxilei
cu creasta nazală a procesului palatin. Acesta se uneşte cu procesul omonim al
maxilei controlaterale şi formează spina nazală anterioară (spina nasalis anterior)
care se articulează cu cartilajul septului nazal.
suprafaţă rugoasă, situată sub spina nazală, care se articulează cu o suprafaţă
similară a maxilei controlaterale şi formează sutura intermaxilară (sutura
intermaxillaris).
Oasele 170
marginea posterioară este groasă, convexă, alcătuită dintr-un versant lateral care
participă la formarea peretelui anterior al fosei infratemporale şi altul medial care
formează peretele anterior al fosei pterigopalatine. În sens craniocaudal, versantul
medial prezintă trei zone:
▪ superioară care se articulează cu procesul orbital al osului palatin;
▪ intermediară, liberă, care formează marginea anterioară a fisurii pterigopalatine;
▪ inferioară care se articulează cu faţa anterioară a procesului pterigoid şi procesul
piramidal al osului palatin.
15.3.3. Procesul zigomatic (processus zygomaticus)
Are formă piramidală triunghiulară a cărei bază fuzionează cu faţa laterală a maxilei
şi prezintă (Fig. 15-1):
faţa anterioară continuă lateral fosa canină, corespunde peretelui anterior al
sinusului maxilar lateral faţă de foramenul infra-orbital şi este acoperită de originile
muşchilor nazal şi zigomatic mic;
faţa posterioară formează zona laterală a peretelui anterior al fosei infratemporale;
faţa superioară are formă triunghiulară cu baza anterior şi formează peretele inferior
al cavităţii orbitale, pe care se găseşte şanţul infra-orbital (sulcus infra-orbitalis).
Acesta începe la marginea inferioară a fisurii orbitale inferioare, se dirijează postero-
anterior şi, la o distanţă variabilă de marginea orbitală, se transformă în canalul infra-
orbital (canalis infra-orbitalis) care se deschide prin foramenul infra-orbital. Prin
toate aceste structuri trece mănunchiul neurovascular suborbital. Din canalul infra-
orbital se desprind succesiv canalele alveolare mijlociu şi anterior care trec prin
peretele lateral al sinusului maxilar şi conţin mănunchiurile neurovasculare destinate
premolarilor, caninului şi incisivilor superiori. În partea anteromedială a acestei feţe,
lateral faţă de incizura lacrimală, se găseşte o depresiune în care are originea muşchiul
oblic inferior al globului ocular;
marginea anterosuperioară contribuie la formarea marginii inferioare a aditusului
infra-orbital în partea medială;
marginea posterosuperioară formează conturul inferior al fisurii orbitale inferioare
şi prezintă în zona centrală incizura suborbitală (incisura suborbitalis) care
reprezintă extremitatea posterioară a şanţului suborbital prin care trec nervul maxilar
şi vasele suborbitale;
marginea inferioară este concavă şi prelungeşte inferomedial marginea inferioară a
arcului zigomatic, până în dreptul proeminenţei radiculare a primului molar;
vârful este trunchiat şi are forma unei suprafeţe triunghiulare cu baza în sus, rugoasă,
care se articulează cu zona corespunzătoare a feţei mediale a osului zigomatic,
formând sutura zigomaticomaxilară.
15.3.4.Procesul frontal (processus frontalis)
Este situat în partea anterosuperioară a corpului maxilei, la unirea marginilor
anterioară şi superioară, are formă patrulateră, se dirijează superomedial şi prezintă (Fig. 15-
1):
faţa laterală prezintă în sens postero-anterior:
▪ semişanţul lacrimal care participă la formarea fosei sacului lacrimal (fossa sacci
171 Craniul
lacrimalis);
▪ creasta lacrimală anterioară (crista lacrimalis anterior), oblică posterior, inferior
şi lateral, şi concavă superolateral. Este rotunjită superior şi ascuţită inferior, unde
se termină cu un tubercul care se articulează cu hamulusul osului lacrimal. Participă
la formarea marginii mediale a aditusului orbital şi pe ea se inseră ligamentul
palpebral medial.
▪ zona nazală, concavă superolateral, care se continuă cu faţa laterală a maxilei,
prezintă şanţuri şi foramine vasculare minime şi pe care se găseşte originea
muşchilor levator al buzei superioare şi aripii nasului şi orbicular al ochiului.
faţa medială participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale şi prezintă (Fig.
15-3):
▪ zona superioară, rugoasă, care se articulează cu faţa anterioară a labirintului
etmoidal şi reprezintă o zonă de extensie a pneumatizării cu originea în grupul
celulelor etmoidale anterioare;
▪ agger nasi, proeminenţă rotunjită, de dimensiuni variabile, determinată de
joncţiunea cu cea mai dezvoltată (pneumatizată) celulă etmoidală anterioară;
▪ creasta etmoidală (crista ethmoidalis) care se articulează cu segmentul anterior,
ascendent, al rădăcinii concăi nazale mijlocii;
▪ suprafaţă netedă care se prelungeşte pe faţa medială a corpului maxilei până la
creasta concală şi formează peretele lateral al atriumului meatului mijlociu.
marginea superioară se articulează cu marginea nazală a osului frontal;
marginea anterioară se articulează cu marginea laterală a osului nazal;
marginea posterioară se articulează cu marginea anterioară a osului lacrimal;
marginea inferioară corespunde liniei orizontale care uneşte marginea inferioară a
osului nazal cu ostiumul superior al canalului nazolacrimal.
15.3.5. Procesul alveolar (processus alveolaris)
Este un arc osos vertical, cu concavitatea orientată posteromedial, care prelungeşte
inferior, sub procesul palatin, marginea inferioară a corpului maxilei. Volumul său creşte în
sens anteroposterior, pe măsura complicării arhitecturii rădăcinilor dentare. Procesul alveolar
este alcătuit din (Fig. 15-5):
faţa laterală este acoperită de gingie, participă la delimitarea vestibulului bucal şi
prezintă, deasupra alveolelor molarilor, originea muşchiul buccinator;
faţa medială este acoperită de gingia palatinală care participă la formarea peretelui
lateral al cavităţii bucale propriu-zise şi prezintă, în unghiul maxilopalatinal, torusul
maxilar, o creastă rugoasă cu direcţie postero-anterioară, care limitează lateral şanţul
palatinal în care se găseşte mănunchiul neurovascular palatin mare;
extremitatea medială este rugoasă şi se articulează cu cea a maxilei controlaterale
formând segmentul distal al suturii intermaxilare;
extremitatea posterioară se articulează superior cu procesul piramidal al osului
palatin, iar inferior proemină sub forma tuberozităţii retromolare;
marginea superioară fuzionează cu corpul maxilei;
Oasele 172
marginea inferioară pe ea se găsesc alveolele dentare (alveoli dentales), opt cavităţi

conice, care prezintă:
▪ vârful, străbătut de foramenul apical prin care pătrund elementele neurovasculare
destinate dinţilor şi formaţiunilor parodontale;
▪ peretele vestibular, mai gros, perforat de foramine neurovasculare minime, în
grosimea căruia se găseşte plexul apical („al lui Valentin”);
▪ peretele palatinal, mai subţire, care prezintă, de asemenea, multiple foramine
neurovasculare minime;
▪ pereţii septali, medial şi lateral, reprezentaţi de septurile interalveolare (septa
interalveolaria) care separă între ele alveolele dentare. Pereţii septali mediali ai
alveolelor incisivilor mediali participă prin faţa lor extra-alveolară la formarea
suturii intermaxilare.
▪ septurile interradiculare (septa interradicularia) care separă între ele rădăcinile
premolarilor şi molarilor superiori.
15.3.6. Procesul palatin (processus palatinus)
Se desprinde de pe faţa medială a maxilei, se dirijează superomedial descriind o boltă
(palatină) cu concavitatea inferior şi se articulează cu procesul palatin al maxilei
controlaterale participând la formarea palatului dur care separă cavităţile nazale de cavitatea
bucală (Fig. 15-5)
Faţa inferioară este concavă, rugoasă, cu numeroase foramine vasculare şi
depresiuni pentru glandele palatine, formează, împreună cu procesul palatin de partea opusă,
trei pătrimi anterioare ale palatului dur şi prezintă:
Processus alveolaris
maxillae Foramen incisivum
Processus palatinus
maxillae Sutura palatina mediana
Lamina horisontalis Sutura palatina transversa

ossos palatini
Canalis palatinus major
Spina nasalis posterior
Canalis palatinus minor
Figura 15-4. Maxila – procesele palatin şi alveolar .

▪ şanţurile palatine (sulci palatini), medial şi lateral, cu direcţie postero-anterioară,
paralelă cu procesul alveolar, în care se găsesc ramurile mănunchiului
neurovascular palatin mare;
▪ foseta incisivă, situată în partea anteromedială a acestei feţe, care se prelungeşte
spre sutura intermaxilară unde formează versantul lateral al foramenului incisiv
(foramen incisivum);
173 Craniul
▪ torusul palatin (torus palatinus), creastă anteroposterioară cu lungime variabilă

situată paramedian faţă de sutura intermaxilară.
Faţa superioară este concavă în sens transversal, netedă şi formează cea mai mare
parte din peretele inferior al cavităţii nazale. În partea sa anteromedială, se găseşte foramenul
superior al canalului incisiv.
Marginea anterolaterală este concavă posteromedial şi se continuă inferior cu
procesul alveolar şi superior cu faţa nazală a corpului maxilei.
Marginea medială este groasă şi se articulează cu procesul palatin de partea opusă
formând sutura intermaxilară (sutura palatina mediana). Buza nazală a acestei margini
este proeminentă, dirijată superolateral şi formează, împreună cu cea controlaterală, creasta
nazală (crista nasalis), structură de tip alar a cărei şanţ anteroposterior se articulează cu
marginea inferioară a osului vomer. În partea antero-inferioară, posterior incisivului medial,
se găseşte un semicanal oblic antero-inferior care, prin articularea cu procesul maxilar
controlateral formează canalul incisiv (canalis incisivus). Acesta are formă de Y, cu două
braţe superolaterale, drept şi stâng, care încep în cavităţile nazale, de o parte şi de alta a
rădăcinii septului nazal, se dirijează inferomedial şi se unesc într-un braţ comun, inferior, care
traversează sutura intermaxilară şi se deschide în partea anteromedială a palatului dur, la
nivelul foramenului incisiv. Prin aceste canale trec mănunchiurile neurovasculare palatine
mari.
Processus Paries
uncinatus superior
Hiatus
semilunaris Paries
anterior
Paries
posterior
Paries
inferior
_______________________________________________________________
Figura 15-5. Faţa internă a bazei sinusului maxilar
În intervalul dintre incisivul lateral şi canin, se poate găsi sutura incisivă (sutura
incisiva) care se dirijează posteromedial şi delimitează împreună cu sutura controlaterală osul
incisiv (os incisivum) sau premaxila (premaxilla).
Marginea posterioară este concavă posterior, dinţată şi se articulează cu marginea
anterioară a procesului orizontal al osului palatin formând sutura palatină transversală
(sutura palatina transversa).
15.3.7. Sinusul maxilar numit şi antrumul lui Highmore , se găseşte în interiorul
corpului maxilei şi reprezintă extremitatea antero-inferioară a zonei pneumatizate de
*
Nathaniel Highmore (1613-1685). Anatomist englez.
Oasele 174
joncţiune craniofacială, pe seama căreia craniul creşte şi se modelează conform aspectului

uman (Fig. 15-5).
Sinusul maxilar are formă de piramidă triunghiulară şi prezintă:
baza, situată medial pe care se găseşte hiatusul maxilar (hiatus semilunaris) al
cărui contur endosinusal prezintă două zone (Fig. 15-4):
 inferioară (concală), relativ compactă, care corespunde peretelui lateral al
meatului inferior şi este completată în două treimi anterioare de procesul
maxilar al concăi nazale inferioare şi în treimea inferioară de procesul maxilar al
lamei perpendiculare a osului palatin;
 superioară (etmoidală), care corespunde peretelui lateral al meatului mijlociu,
în aria căruia se găsesc:
◦ faţa laterală a osului lacrimal, la nivelul unghiului anterosuperior al
hiatusului maxilar;
◦ procesul uncinat care se dirijează postero-inferior şi se articulează cu
procesul etmoidal al concăi nazale inferioare;
◦ prelungirea posterioară a procesului uncinat care îl continuă posterior şi
superior.
Labirynthum
Orbita
etmoidale
Sulcus Concha nasalis
oinfraorbitalis media
Vomer
Proeminentia Concha nasalis
canalis dentalis inferior
anterior Crista
Area nasalis
periapicalis Processus
Processus palatinus
alveolaris
________________________________________________________________
Figura 15-6. Pereţii sinusului maxilar
Aceste repere osoase împart hiatusul maxilar în foraminele sinusale secundare,
anterior, mijlociu şi posterior, situate pre-uncinat, supra-uncinat şi respectiv retro-uncinat,
dintre care unul rămâne permeabil formând foramenul principal al sinusului maxilar.
Celelalte două, numite foramine accesorii („ale lui Giraldes”), sunt acoperite de mucoasa
nazală care formează la acest nivel fontanele sinusale.
vârful care corespunde procesului zigomatic al maxilei;
peretele anterior (vestibulosuborbital), care corespunde feţei anterioare a
procesului zigomatic şi fosei canine (Fig. 15-6);
peretele superior (orbital), care corespunde feţei superioare a procesului zigomatic
şi prezintă:
 relieful postero-anterior, procident în sinus al şanţului şi al canalului
suborbital;
175 Craniul
 creasta etmoidală care limitează lateral joncţiunea pneumatizată

etmoidomaxilară şi delimitează, cu marginea superioară a maxilei, „zona de
atac” prin care se poate aborda transsinusal labirintul etmoidal posterior şi
sinusul sfenoidal.
peretele posterior (tuberozitar), care prezintă reliefurile verticale ale canalelor
alveolare posterioare şi în partea superioară, relieful lateromedial al arterei maxilare
(Juvara).
Dintre marginile sinusului, cea inferioară prezintă importanţă deoarece constituie
punctul decliv al sinusului. Are forma unui şanţ anteroposterior dispus de-a lungul marginilor
anterioară şi posterioară ale bazei sinusului şi are raporturi cu rădăcinile premolarilor şi
molarilor.
Dimensiunile sinusului maxilar sunt extrem de variabile şi se încadrează în
următoarele situaţii anatomice:
hipopneumatizare – sinus mic;
normopneumatizare – sinus mijlociu care ocupă tot corpul maxilei;
hiperpneumatizare – sinus mare care se prelungeşte în:
 procesul frontal al maxilei;
 procesul zigomatic al maxilei şi osul zigomatic;
 procesul alveolar, când raporturile dentosinusale se extind anterior;
 procesul palatin al maxilei;
 procesul orbital al osului palatin.
15.4. Particularităţi ale dezvoltării maxilei
Tipul de osificare a maxilei este cel desmal. Centrii de osificare primari apar în
săptămâna a 7-a a vieţii embrionare în mezenchimul procesului maxilar al primului arc
faringian, de-a lungul feţei inferioare a nervului suborbital primitiv. În luna a 2-a a vieţii
fetale se formează canalul suborbital şi, inferior acestuia, modelul mezenchimal al sinusului
maxilar. Premaxila se osifică dintr-un centru care se organizează în jurul germenilor dinţilor
incisivi superiori în săptămâna a 7-a.
Oasele 176
16. OSUL ZIGOMATIC (OS ZYGOMATICUM)
Este un os pereche, neregulat, situat în partea laterală a scheletului feţei, care
formează pometul obrazului. Este situat strategic la intersecţia arcurilor de rezistenţă
parasagitale şi orizontal ale craniului şi conectează, în partea laterală, neurocraniul la
viscerocraniu.
Osul zigomatic se articulează cu:
maxila, antero-inferior;
scuama osului temporal, posterolateral;
aripa mare a osului sfenoid, posteromedial.
Osul zigomatic izolat se orientează astfel:
inferior – marginea cea mai dreaptă a osului;
posterior – unghiul cel mai ascuţit;
lateral – faţa convexă.
Processus Tuberculum
frontalis marginale
Margo Foramen
orbitalis zygomaticofaciale
Margo
maxillaris
Facies Processus
lateralis temporalis
Figura 16-1. Osul zigomatic stâng – vedere anterolaterală.

16.3. Osul zigomatic are formă patrulateră neregulată şi prezintă:
faţa laterală (facies lateralis) este subcutanată, netedă, convexă, orientată
anterolateral şi prezintă aproape de marginea sa orbitală foramenul zigomaticofacial
(foramen zygomaticofaciale) prin care trece mănunchiul neurovascular
zigomaticofacial. Sub foramen, convexitatea feţei laterale se accentuează de-a lungul
unei linii care uneşte unghiurile anterior şi posterior şi constituie punctul cel mai
proeminent al arcului zigomatic. Inferior acestei zone se găseşte originea muşchilor
zigomatic mare şi mic şi în apropierea marginii inferioare, o zonă rugoasă pe care are
originea muşchiul maseter (Fig. 16-1);
177 Craniul
faţa medială este neregulată, orientată posteromedial şi prezintă, în sens

anteroposterior:
▪ zona antero-inferioară (maxilară), rugoasă, triunghiulară, care se articulează cu
vârful procesului zigomatic al maxilei;
▪ zona anterosuperioară (orbitală), concavă, netedă, orientată superomedial, care
formează peretele inferior al orbitei, lateral faţă de şanţul suborbital şi prezintă, în
sens craniocaudal, tuberculul orbital (tuberculum orbitale), proeminenţă rotunjită
pe care se inseră ligamentul palpebral lateral şi foramenul zigomatico-orbital
(foramen zygomatico-orbitale) prin care trece mănunchiul neurovascular omonim;
▪ procesul orbital (processus orbitalis), lamelă osoasă, subţire, dispusă într-un plan
vertical oblic posteromedial, care prezintă:
Processus
frontalis
Processus
Processus temporalis
orbitalis
Foramen
zygomaticotemporale
Foramen
zygomaticoorbitale
Processus
temporalis
Facies Facies Facies Facies
A temporalis orbitalis orbitalis temporalis B
Figura 16-2.Osul zigomatic stâng. A.vedere anterolaterală; B.vedere posteromedială.

◦ baza, fuzionată cu faţa medială;
◦ marginea liberă, cu trei segmente:
- inferior, neted, concav posteromedial, care limitează anterior fisura orbitală
inferioară;
- intermediar, vertical, dinţat, care se articulează cu creasta zigomatică a
aripii mari a osului sfenoid;
- superior, care se articulează cu procesul orbital al osului frontal;
◦ faţa medială, care continuă posterior zona orbitală a feţei mediale a osului şi
participă la formarea segmentul anterior al peretelui lateral al orbitei;
◦ faţa posterolaterală, care limitează anterior fosa temporală;
▪ zona postero-inferioară (zigomatică), netedă, concavă posteromedial, care
formează versantul anterolateral al foramenului zigomatic prin care comunică fosele
temporală şi infratemporală;
▪ zona posterosuperioară (temporală), concavă transversal, care completează
anterolateral fosa temporală şi prezintă foramenul zigomaticotemporal (foramen
Oasele 178
zygomaticotemporale) prin care trece mănunchiul neurovascular omonim (Fig. 16-

2).
Marginea anterosuperioară se numeşte şi orbitală, este concavă superomedial şi
participă la formarea aditusului orbital în partea sa inferolaterală.
Marginea anteroinferioară se numeşte şi maxilară, este oblică postero-inferior şi se
articulează cu procesul zigomatic al maxilei formând sutura zigomaticomaxilară.
Marginea posterosuperioară se numeşte şi temporală, este concavă posterior şi
superior, prezintă uneori în apropierea unghiului superior, tuberculul marginal (tuberculum
marginale). Pe ea se inseră fascia temporală.
A * * B
Figura 16-3. Variante ale osului zigomatic. A. foramine zigomaticofaciale multiple,

tuberculul marginal, os zigomatic supranumerar (*); B. osul zigomatic supranumerar văzut de
pe faţa profundă a arcadei zigomatice.
Marginea posteroinferioară este groasă, rotunjită, rugoasă, se continuă posterior cu
marginea inferioară a procesului zigomatic al scuamei osului temporal şi pe ea se inseră
fibrele anterioare ale muşchiului maseter.
Unghiul superior este reprezentat de procesul frontal (processus frontalis), al cărui
vârf trunchiat, dinţat, se articulează cu procesul zigomatic al osului frontal.
Unghiul anterior şi inferior limitează periferia zonei maxilare a feţei mediale a
osului zigomatic şi se articulează cu procesul zigomatic al maxilei.
Unghiul posterior are un profil oblic posterior şi inferior şi se articulează cu vârful
procesului zigomatic al osului temporal.
16.4. Particularităţi ale dezvoltării osului zigomatic
Tipul de osificare este cel desmal. Centrul de osificare apare în săptămânile 8-10
ale vieţii embrionare şi evoluează în concordanţă cu cei ai maxilei pentru a realiza faţa de tip
uman.
▪ prezenţa foraminelor zigomaticofaciale multiple (Fig. 16-3);
▪ prezenţa foramenului zigomaticotemporal superior (Fig. 16-3);
▪ prezenţa tuberculului marginal (Fig. 16-3);
▪ prezenţa osului zygomatic sutural (accesor).
179 Craniul
17. OSUL LACRIMAL (OS LACRIMALE)
Este un os pereche, de forma unei lame patrulatere, subţiri şi fragile, a cărei grosime a
fost comparată cu cea a unei unghii (os unguis). Contribuie la formarea pereţilor medial al
orbitei şi lateral al foselor nazale.
Osul lacrimal se articulează cu:
osul etmoid, posterior;
maxila, anterior;
conca nazală inferioară, inferior.
Osul lacrimal izolat, care se obţine cu dificultate datorită friabilităţii şi dimensiunilor
reduse, se orientează astfel:
lateral – faţa care prezintă o creastă şi un şanţ;
superior – marginea cea mai scurtă a osului;
anterior – marginea cea mai apropiată de şanţul feţei laterale.
17.3. Osul lacrimal are formă aproximativ patrulateră şi prezintă:
faţă laterală numită şi orbitală pe care se delimitează trei zone (Fig. 17-1 A):
 anterioară (lacrimală), pe care se găseşte, şanţul lacrimal (sulcus
lacrimalis), dispus vertical, care prezintă două segmente:
◦ orbital, superior, evazat, care se articulează cu procesul frontal al
maxilei şi formează fosa lacrimală, care conţine sacul lacrimal;
◦ nazal, inferior, îngust, care se articulează cu şanţul lacrimal al maxilei
şi formează versantul medial al canalului nazolacrimal (canalis
nasolacrimalis) care conţine ductul nazolacrimal membranos.
 intermediară, reprezentată de creasta lacrimală posterioară (crista
lacrimalis posterior), pe care se inseră ligamentul palpebral medial şi
fibrele mediale ale muşchiului orbicular al ochiului. Inferior, creasta
lacrimală posterioară se termină printr-o prelungire osoasă de forma unui
cârlig, hamulus lacrimal (hamulus lacrimalis), care se articulează cu
tuberculul lacrimal al maxilei şi delimitează apertura superioară a
canalului nazolacrimal.
 posterioară (orbitală), plană care prezintă două zone:
◦ etmoidală, situată superior, care se continuă posterior cu lama
orbitală a osului etmoid şi participă la formarea peretelui medial al
orbitei în partea anterioară;
◦ maxilară, situată inferior, care se articulează cu faţa medială a
maxilei superior şi anterior faţă de hiatusul maxilar.
faţa medială numită şi nazală, care formează peretele lateral al meatului
mijlociu în segmentul anterior şi este alcătuită din trei zone (Fig. 17-1 B):
Oasele 180
▪ anterioară, convexă datorită proeminenţei şanţului nazolacrimal;

▪ intermediară, pe care se află un şanţ îngust care corespunde crestei
lacrimale;
▪ posterioară, care se articulează în partea superioară cu labirintul
etmoidal formând celulele etmoidolacrimale, iar inferior este netedă şi
participă la formarea peretelui medial al meatului mijlociu.
Facies Facies
orbitalis meatalis
Crista
lacrimalis
posterior
Sulcus
faciei
medialis
Sulcus
lacrimalis
Hamulus
A lacrimalis B
Figura 17-1. Osul lacrimal drept – vedere laterală (A) şi medială (B).
margine superioară care se articulează cu osul frontal;
margine inferioară, împărţită de extremitatea distală a crestei lacrimale
posterioare în două segmente:
 anterior care se articulează cu procesul lacrimal al concăi nazale
inferioare;
posterior care se articulează cu o zonă rugoasă a feţei mediale a maxilei
situată între marginea anterioară a hiatusului maxilar şi şanţul lacrimal.
margine anterioară care se articulează, în două treimi superioare, cu marginea
posterioară a procesului frontal al maxilei, iar în o treime inferioară cu buza
anterioară a şanţului lacrimal al acesteia.
margine superioară care se articulează superior cu marginea anterioară a
lamei orbitale a osului etmoid şi inferior cu incizura lacrimală a marginii
mediale a feţei orbitale a maxilei.
17.4. Particularităţi ale dezvoltării osului lacrimal
Tipul de osificare a osului lacrimal este cel desmal. Centrul de osificare apare în luna
a 3-a a vieţii fetale pe faţa laterală a capsulei nazale.
181 Craniul
18. OSUL NAZAL (OS NASALE)
Este un os pereche care contribuie la formarea peretelui superior al foselor nazale şi a
scheletului piramidei nazale.
Osul nazal se articulează cu:
procesul frontal al maxilei, lateral;
osul nazal controlateral, median;
osul etmoid, postero-inferior;
cartilajul aripii nasului, inferior.
Osul nazal izolat se orientează astfel:
inferior – marginea care prezintă o incizură;
anterior – faţa concavă axial;
lateral – marginea cea mai lungă.
A Foramen Sulcus B
nasale ethmoidalis
Figura 18-1. Osul nazal drept – vedere superolaterală (A) şi inferomedială (B).
18.3. Osul nazal are forma unei lame patrulatere cu axul mare orientat antero-inferior
şi prezintă:
faţa anterolaterală, mai extinsă în partea sa inferioară, convexă transversal şi
concavă vertical, este orientată superior, anterior şi lateral. În zona centrală se găsesc
unul sau mai multe foramine nazale (foramina nasalia) prin care trec mănunchiuri
neurovasculare nazale minime, iar în partea sa inferioară se inseră muşchiul procerus
(Fig. 18-1);
faţa posteromedială prezintă două zone:
▪ superioară, îngustă, rugoasă, care se articulează cu faţa superioară a spinei nazale a
osului frontal;
Oasele 182
▪ inferioară, mai extinsă în sens craniocaudal, concavă transversal, care se evazează

progresiv spre marginea inferioară, prezintă şanţul etmoidal (sulcus ethmoidalis)
parcurs de mănunchiul neurovascular etmoidal anterior şi participă la formarea
peretelui superior al cavităţii nazale în partea anterioară (Fig. 18-1).
marginea superioară este îngustă, groasă, dinţată şi se articulează cu marginea
nazală a osului frontal.
marginea inferioară este mai largă, subţire, dirijată inferior, lateral şi anterior şi
prezintă în partea mijlocie o incizură prin care trece nervul nazal extern. Completează
anterosuperior apertura piriformă şi se articulează cu cartilajul aripii nasului.
marginea laterală prezintă un profil oblic posterior şi inferior şi se articulează cu
marginea anterioară a procesului frontal al maxilei.
marginea medială prezintă două zone:
▪ în o treime superioară este mai groasă, cu profil oblic posterior şi inferior şi se
articulează, în sens anteroposterior, cu osul nazal de partea opusă şi cu faţa laterală a
spinei nazale a osului frontal;
▪ în două treimi inferioare se articulează cu osul nazal de partea opusă formând o
creastă mediană proeminentă inferior care se articulează cu şanţul marginii
anterosuperioare a lamei perpendiculare a osului etmoid.
18.4. Particularităţi ale dezvoltării osului nazal
Tipul de osificare a osului nazal este cel desmal. Centrul de osificare, unic pentru
fiecare os nazal, apare la sfârşitul lunii a 2-a a vieţii fetale pe faţa externă a capsulei nazale.
183 Craniul
19. OSUL PALATIN (OS PALATINUM)
Este un os pereche, neregulat, situat în profunzimea etajului posterior al feţei, între
baza craniului şi palatul dur. El participă la formarea cavităţilor orbitală, nazală, orală şi a
fosei pterigopalatine.
Osul palatin se articulează cu:
osul etmoid, maxila şi conca nazală inferioară, anterior;
osul sfenoid, superior şi posterior;
osul vomer şi osul palatin controlateral, pe linia mediană.
Osul palatin izolat, care se obţine cu dificultate datorită situaţiei profunde multiplelor
suturi, se orientează astfel:
superior – lama cea mai lungă a osului;
posterior – marginea ascuţită şi concavă a procesului orizontal;
lateral – faţa lamei verticale care prezintă un şanţ.
19.3. Osul palatin are forma literei “L” şi este alcătuit din două lame între care se
realizează un unghi de aproximativ 900 deschis superomedial. (Fig. 19-1).
Processus
sphenoidalis
Lamina
perpendicularis
Crista Lamina Processus

nasalis horisontalis pyramidalis
Figura 19-1. Osul palatin drept – aspect general, vedere posterioară.

19.3.1. Lama orizontală (lamina horizontalis) are formă patrulateră, alungită în sens
transversal şi prezintă (Fig. 19-2):
faţă superioară (facies nasalis), netedă, concavă în sens transversal formează partea
posterioară a peretelui inferior al cavităţii nazale.
faţă inferioară (facies palatina) este rugoasă, contribuie la formarea treimii
posterioare a palatului dur şi prezintă:
▪ creasta palatină (crista palatina), dispusă transversal, înaintea marginii
posterioare, pe care se inseră aponevroza muşchiului tensor al vălului palatin;
Oasele 184
▪ foramenul palatin mare situat în unghiul posterolateral al lamei orizontale, prin

care trece mănunchiul neurovascular omonim;
▪ şanţul nervului palatin mare care se prelungeşte şi se ramifică pe procesul palatin
al maxilei şi este parcurs în sens postero-anterior de mănunchiul neurovascular
palatin mare
marginea anterioară este subţire, dinţată şi se articulează cu procesul palatin al
maxilei formând sutura palatină transversală (sutura palatina transversa).
marginea posterioară este liberă, subţire, ascuţită, concavă posterior, dispusă între
spina nazală posterioară şi procesul piramidal şi formează marginea inferioară a
cadrului coanal pe care se inseră structurile palatului moale.
Processus Processus
orbitalis sphenoidalis
Incisura
sphenopalatina
Facies
nasalis
Crista
conchalis
Crista
nasalis
Figura 19-2. Osul palatin drept – vedere medială.

marginea medială este reprezentată de o suprafaţă verticală, rugoasă, groasă, care se
articulează pe linia mediană cu cea de partea opusă, formând sutura interpalatină
(sutura palatina mediana). Versantul superior al marginii mediale este mai înalt şi
proemină superolateral spre cavitatea nazală. Prin articularea celor două versante,
drept şi stâng, se formează creasta nazală (crista nasalis), care continuă posterior
creasta nazală a maxilei şi, ca şi aceasta, este alcătuită din două expansiuni laterale,
alare separate de un şanţ median în care pătrunde marginea inferioară a osului
vomer, formând o articulaţie de tip schindileză. La unirea marginii mediale cu
marginea posterioară se găseşte o semispină care se articulează cu cea de partea opusă
şi formează spina nazală posterioară (spina nasalis posterior), proeminentă în
cadrul coanal, pe care se inseră structurile musculo-aponevrotice ale vălului palatin.
marginea laterală prezintă trei zone:
▪ posterioară care se continuă cu lama perpendiculară şi cu procesul piramidal;
▪ intermediară pe care se găseşte incizura palatină care formează semiconturul
medial al foramenului canalului palatin mare;
▪ anterioară care se articulează cu faţa medială a maxilei.
185 Craniul
19.3.2. Lama perpendiculară (lamina perpendicularis) este subţire, de formă

patrulateră, alungită craniocaudal, oblică anterolateral şi prezintă:
faţă medială (facies nasalis) alcătuită, în sens craniocaudal, din:
▪ creasta etmoidală (crista ethmoidalis), dispusă anteroposterior, formată dintr-un
segment anterior, oblic posterosuperior şi altul posterior, oblic postero-inferior,
separate de semiconturul inferior al incizurii sfenopalatine. Creasta etmoidală se
articulează cu marginea superioară a concăi nazale mijlocii.
▪ suprafaţa meatală superioară, netedă, concavă medial, care aparţine peretelui
lateral al extremităţii posterioare a meatului mijlociu;
▪ creasta concală (crista conchalis), orizontală, care se articulează cu conca nazală
inferioară;
▪ suprafaţa meatală inferioară, netedă, concavă medial, care formează peretele
lateral al extremităţii posterioare a meatului inferior (Fig. 19-2).
Processus Processus
sphenoidalis orbitalis
Crista
ethmoidalis
Incisura
sphenopalatina
Sulcus
palatinus major
Facies
maxillaris
Processus Lamina
pyramidalis horisontalis
Figura 19-3. Osul palatin drept – vedere laterală.

faţă laterală (facies maxillaris) rugoasă şi neregulată, se îngustează progresiv către
partea superioară şi prezintă, în sens anteroposterior, următoarele suprafeţe (Fig. 19-
3):
▪ sinusală, numită şi proces maxilar, care se articulează cu fisura palatină,
îngustează posterior hiatusul maxilar şi formează partea posterioară a bazei
sinusului maxilar;
▪ maxilară, rugoasă, care se articulează cu faţa medială a maxilei, posterior hiatusului
maxilar;
▪ pterigopalatină, netedă, triunghiulară cu baza în sus la incizura sfenopalatină şi
vârful inferior, care se continuă distal cu şanţul palatin mare (sulcus palatinus
major). Această suprafaţă este situată intermaxilopterigoidian şi formează peretele
medial al fosei pterigopalatine şi al canalului palatin mare.
Oasele 186
▪ pterigoidiană, rugoasă, care se articulează cu lama medială a procesului pterigoid.

Din treimea inferioară a acestei feţe se detaşează, oblic inferior, posterior şi lateral,
pătrunzând în unghiul dintre extremităţile inferioare ale lamelor procesului pterigoid,
procesul piramidal (processus pyramidalis) care prezintă:
 faţă posterioară, alcătuită din trei zone:
◦ laterală, rugoasă, care se articulează cu lama laterală a procesului pterigoid;
◦ intermediară, de forma unei depresiuni triunghiulare, netedă, care participă la
formarea zonei celei mai profunde a fosei pterigoide şi pe care se inseră
muşchiul pterigoidian medial;
◦ medială, rugoasă, care se articulează cu lama medială a procesului pterigoid.
Foramen
palatinus major
Foramina
palatina minores
Processus Crista Semispina

pyramidalis palatina nasalis posterior
Figura 19-4. Osul palatin drept – faţa palatinală a lamei orizontale.

 faţa anterolaterală, alcătuită din două zone:
◦ anterioară, rugoasă, care se articulează cu tuberozitatea maxilei;
◦ laterală, netedă, triunghiulară cu baza în jos, care participă la formarea peretelui
medial al fosei infratemporale în partea cea mai distală şi pe care se inseră
fibrele inferioare ale muşchiului pterigoidian lateral.
faţa inferioară, care continuă posterior procesul alveolar al maxilei şi prezintă în
partea medială, la unirea cu lama orizontală, foraminele palatine mici (foramina
palatina minora) care reprezintă deschiderile inferioare ale canalelor palatine mici ce
se desprind din canalul palatin mare şi conţin ramificaţiile mănunchiului
neurovascular palatin mic.
marginea anterioară este subţire, neregulată, concavă anterior şi prezintă,
aproximativ la nivelul extremităţii anterioare a crestei concale inferioare, procesul
maxilar al osului palatin. Acesta se articulează cu fisura palatină a feţei nazale a
maxilei şi cu marginea posterioară a procesului maxilar al concăi nazale inferioare şi
îngustează posterior şi inferior hiatusul maxilar.
marginea anterioară este subţire, dinţată şi se articulează cu lama medială a
procesului pterigoid.
187 Craniul
marginea superioară, neregulată prezintă în sens anteroposterior:

procesul orbital (processus orbitalis) este situat profund în centrul joncţiunii
pneumatizate craniofaciale, anterior şi lateral corpului osului sfenoid, posterior
tuberozităţii maxilei şi labirintului etmoidal. Este fixat printr-un pedicul îngust
în unghiul anterosuperior al lamei perpendiculare, imediat deasupra segmentului
anterior al crestei etmoidale şi prezintă patru feţe:
 antero-inferioară (maxilară), rugoasă, alungită, care se articulează cu
triunghiul palatin al maxilei formând sutura palatinomaxilară;
 superioară (sfenoetmoidală), rugoasă, care se articulează superomedial cu
corpul osului sfenoid şi superolateral cu labirintul etmoidal, formând suturile
pneumatizate palatinosfenoidale şi respectiv, palatino-etmoidale. La acest
nivel pneumatizarea zonei de joncţiune craniofacială se poate extinde în
procesul orbital al osului palatin.
 superomedială (orbitală), netedă, triunghiulară, care formează partea
posteromedială a planşeului orbitei;
 laterală (pterigopalatină), care formează partea cea mai înaltă a peretelui
anterior al fosei pterigopalatine şi segmentul posterior al marginii mediale a
fisurii orbitale inferioare.
incisura sfenopalatină (incisura sphenopalatina) este limitată anterior de
procesul orbital, posterior de procesul sfenoidal şi, prin articularea cu faţa
inferioară a corpului osului sfenoid, formează foramenul sfenopalatin
(foramen sphenopalatinum) prin care trece mănunchiul neurovascular
nazopalatin. Rădăcina concăi nazale mijlocii traversează anteroposterior aria
nazală a acestui foramen şi îl împarte în două compartimente:
 superior prin care trec ramurile mănunchiului neurovascular nazopalatin
destinate septului nazal, concăi nazale superioare şi meatului superior;
 inferior prin care trec artera sfenopalatină şi ramurile nazale superioare
posterioare ale nervului maxilar.
procesul sfenoidal (processus sphenoidalis), situat posterior incizurii
sfenopalatine, are formă triunghiulară şi prezintă:
 faţa superioară care se articulează cu zona laterală a feţei inferioare a
corpului osului sfenoid, cu procesul vaginal al lamei mediale a procesului
pterigoid şi cu marginea laterală a aripii osului vomer şi participă la
formarea segmentului iniţial al canalului palatovaginal prin care trece
mănunchiul neurovascular faringian;
 faţa inferomedială, netedă, concavă, care participă la formarea pereţilor
superior şi lateral ai fosei nazale, deasupra crestei etmoidale;
 faţa laterală, cu două zone:
◦ anterioară, netedă, care formează partea posterioară a peretelui medial
al fosei pterigopalatine;
◦ posterioară, rugoasă, care se articulează cu lama medială a procesului
pterigoid.
Oasele 188
marginea inferioară se continuă cu marginea laterală a lamei orizontale şi cu

procesul piramidal.
19.4. Particularităţi ale dezvoltării osului palatin
Tipul de osificare a osului palatin este cel desmal. Centrii de osificare primari apar în
mezenchimul procesului maxilar al primului arc branhial în săptămâna a 8-a a vieţii
embrionare. Osificarea osului palatin evoluează în strânsă corelaţie cu cea a maxilei.
189 Craniul
20. CONCA NAZALĂ INFERIOARĂ

(CONCHA NASALIS INFERIOR)
Conca nazală inferioară (cornetul nazal sau turbină nazală inferioară) este un os
pereche, care se detaşează oblic inferomedial de pe peretele lateral al foselor nazale,
formează cu acesta un şanţ anteroposterior numit meatul nazal inferior şi delimitează cu
septul nazal culoarul respirator al foselor nazale.
Conca nazală inferioară se articulează cu:
osul lacrimal, anterior;
osul etmoid, superior;
osul palatin, posterior;
maxila, inferolateral.
Processus Processus
ethmoidalis ethmoidalis
Processus Processus
lacrimalis lacrimalis
Cauda conchae Caput
Caput conchae
conchae
Sulcus a. Pars Pars Pars Pars Processus

conchalis inferior spongiosa plana plana spongiosa maxillaris B
A
Figura 20-1. Conca nazală inferioară dreaptă. A - faţa superomedială. B - faţa

inferolaterală.
Conca nazală inferioară izolată, care se obţine cu dificultate datorită friabilităţii şi
dimensiunilor reduse, se orientează astfel:
superior – marginea care prezintă trei procese;
anterior – extremitatea mai voluminoasă;
medial – faţa convexă.
20.3. Conca nazală inferioară are formă ovoidală alungită, cu axul mare
anteroposterior şi prezintă:
faţă superomedială convexă, parcursă axial, în sens postero-anterior, de şanţul arterei
turbinale inferioare care, în unele zone, devine un tunel osos. Şanţul împarte faţa medială
într-o zonă superioară, netedă şi alta inferioară, cu aspect spongios, mai evident la bărbat.
Are raport cu septul nazal de care este separat prin spaţiul interseptoturbinal (Fig. 20-1).
faţă inferolaterală, concavă şi delimitează împreună cu peretele lateral al foselor nazale
meatul nazal inferior în partea anterosuperioară a căruia se deschide canalul nazolacrimal.
Oasele 190
marginea superioară numită şi rădăcina concăi nazale inferioare, este în întregime

articulară, subţire, neregulată şi prezintă:
▪ zona anterioară, oblică superior şi posterior, care se articulează cu creasta concală
a maxilei;
▪ zona mijlocie care prezintă în sens anteroposterior:
◦ procesul lacrimal (processus lacrimalis), o lamă osoasă subţire, trapezoidală, a
cărei bază mică orientată superior se articulează cu marginea inferioară a osului
lacrimal. Faţa laterală a procesului lacrimal este concavă, are forma unui şanţ
vertical ale cărui margini se articulează cu cele ale şanţului lacrimal al maxilei şi
completează medial segmentul inferior al canalului nazolacrimal. Faţa medială
formează peretele lateral al meatului mijlociu în partea anterioară.
◦ procesul maxilar (processus maxillaris), are formă triunghiulară cu baza
superior, se desprinde din zona mijlocie a rădăcinii concăi nazale inferioare şi se
dirijează inferolateral. Închide hiatusul maxilar în partea inferioară şi formează
cu faţa medială a concăi nazale inferioare un unghi diedru deschis inferior. El
prezintă:
- faţa laterală (sinusală) care participă la formarea bazei sinusului maxilar în
partea mijlocie;
- faţa medială (meatală) care participă la formarea peretelui lateral al
meatului inferior în zona mijlocie;
- margine anterioară, care se articulează cu marginea antero-inferioară a
hiatusului maxilar;
- margine posterioară, care se articulează cu procesul maxilar al osului
palatin;
- margine superioară, aderentă la marginea superioară a concăi nazale
inferioare.
◦ procesul etmoidal (processus ethmoidalis), subţire, triunghiular cu baza în jos,
se desprinde din partea mijlocie a rădăcinii concăi nazale inferioare, se dirijează
posterosuperior şi se articulează cu marginea inferioară, dantelată a procesului
uncinat al osului etmoid, împreună cu care delimitează ostii sinusale minime.
▪ zona posterioară, oblică posterior şi inferior, care se articulează cu creasta concală
a osului palatin.
marginea inferioară este liberă, convexă inferior, groasă, spongioasă şi proemină în
cavitatea nazală.
extremitatea anterioară este voluminoasă, rotunjită, cu aspect rugos, se numeşte capul
concăi nazale inferioare (caput conchae) şi proemină în apertura piriformă;
extremitatea posterioară este mai subţire şi efilată, se numeşte coada concăi nazale
inferioare (cauda conchae) şi proemină în cadrul coanal.
20.4. Particularităţi ale dezvoltării concăi nazale inferioare
Tipul de osificare a concăi nazale inferioare este cel condral. Ea începe să se osifice
din luna a 5-a a vieţii fetale, dintr-un centru situat în partea inferioară a capsulei nazale.
191 Craniul
21. OSUL VOMER (VOMER)
Este lat, impar, dispus vertical pe linia mediană şi formează partea postero-inferioară
a septului nazal.
Osul vomer se articulează cu:
osul sfenoid, superior;
maxilele şi oasele palatine, inferior;
osul etmoid şi cartilajul septului nazal, anterior.
Osul vomer izolat se orientează astfel:
superior – marginea care prezintă procese de tip alar;
posterior – marginea liberă, concavă, ascuţită.
21.3. Osul vomer are formă patrulateră neregulată comparată cu cea a unei “lame de
plug” şi prezintă:
feţe laterale care contribuie la formarea peretelui medial (septal) al foselor nazale şi
în partea posterosuperioară se dirijează superolateral şi se continuă cu feţele inferioare
a aripilor osului vomer. În marea majoritate a cazurilor aceste feţe nu sunt perfect
plane ci prezintă deviaţii de la linia mediană, concavitatea unei feţe fiind compensată
de o convexitate a feţei controlaterale (Fig. 21-1 B).
Pe ele se găsesc:
▪ şanţurile mănunchiurilor neurovasculare nazopalatine dirijate antero-inferior;
▪ şanţuri neurovasculare minime;
▪ crestele septale, uni sau bilaterale, cu direcţie anteroposterioară, variabile ca
dimensiuni.
marginea superioară, groasă şi voluminoasă, turtită craniocaudal este alcătuită din:
▪ şanţul osului vomer (sulcus vomeris) situat pe linia mediană, dirijat
anteroposterior, care se articulează cu creasta sfenoidală şi delimitează canalul
vomerosfenoidal median prin care trec venule aferente plexului faringian;
▪ aripile osului vomer (alae vomeris) care formează, împreună cu şanţul median, o
structură de forma unui unghi diedru deschis superior care se articulează cu creasta
şi zonele adiacente ale feţei inferioare ale corpului osului sfenoid. Se formează
astfel schindileza sfenovomeriană, sutură caracteristică structurilor de rezistenţă
mediofaciale. Fiecare aripă a osului vomer prezintă (Fig. 21-1):
◦ faţa superioară care se articulează cu zona intermediară a feţei inferioare a
corpului osului sfenoid;
◦ faţa inferioară, netedă, care participă la formarea peretelui superior al fosei
nazale în segmentul juxta-coanal şi prezintă creasta aripii vomeriene (crista
alae vomeris) care se dirijează superolateral şi se termină în dreptul suturilor
dintre procesul sfenoidal al lamei perpendiculare a osului palatin şi procesele
vaginale ale oaselor palatin şi pterigoid;
Oasele 192
◦ marginea posterioară care participă la formarea segmentului superomedial al

cadrului coanal;
◦ marginea anterioară este oblică anteromedial, care se articulează cu zona
inferioară, concală, a corpului sfenoidului;
◦ marginea laterală care este împărţită de creasta aripii vomeriene într-un
segment posterior, pterigoidian care se articulează cu procesul vaginal al lamei
mediale a procesului pterigoid şi altul anterior, palatin, care se articulează cu
procesul sfenoidal al lamei verticale a osului palatin. Această margine
completează medial canalul vomerovaginal (canalis vomerovaginalis) prin
care trece o ramură faringiană a arterei sfenopalatine.
◦
Sulcus ossis vomeris
Ala
Margo Margo vomeris
anterior superior
Crista
choanalis
vomeris
Sulci a. et nn.
Margo inferior nasopalatines
Figura 21-1. Osul vomer – vedere laterală, superioară şi posterioară.

marginea inferioară este subţire şi se articulează cu unghiul diedru format de
procesele alare ale crestei nazale formând în sens postero-anterior schindilezele
vomeropalatină şi vomeromaxilară;
marginea anterioară este cea mai lungă, orientată antero-inferior şi continuă
structura de tip alar a marginii superioare, prezentând un şanţ median şi două aripi
laterale care se articulează cu lama perpendiculară a osului etmoid şi cu cartilajul
septului nazal;
marginea posterioară este groasă în treimea superioară şi subţire în două treimi
inferioare, liberă, se numeşte creasta coanală (crista choanalis vomeris) şi formează
marginea medială a cadrului coanal (Fig. 21-1).
21.4. Particularităţi ale dezvoltării osului vomer
Tipul de osificare a osului vomer este cel condral. Centrii de osificare apar în
pericondrul feţelor cartilajului septal, în luna a 3-a a vieţii fetale şi fuzionează în sens
caudocranial. Procesul se definitivează după pubertate.
193 Craniul
22. MANDIBULA (MANDIBULA)
Este un os impar, mobil, situat în partea inferioară a feţei, care formează scheletul
fălcii inferioare. Ea se articulează superior cu ambele oase temporale.
Mandibula izolată se orientează astfel:
▪ superior – marginea care prezintă alveole dentare;
22.3. Mandibula are formă de potcoavă cu deschiderea posterior şi este alcătuită din
corpul şi ramurile mandibulei.
22.3.1. Corpul mandibulei (corpus mandibulae)
Corpul mandibulei este turtit de la exterior spre interior şi are formă de “U” cu
deschiderea posterior. În poziţie anatomică, este dispus într-un plan transversal oblic antero-
inferior, iar planul vertical al feţelor sale este oblic inferolateral, astfel încât apertura
mandibulară este mai largă la nivelul marginii inferioare.
Corpul mandibulei prezintă:
Processus Incisura Processus

condylaris mandibulae coronoideus
Juga
alveolaria
Ramus
mandibulae Symphysis
menti
Tuberculum
Tuberositas mentale
maseterica
Angulus Linea Foramen Protuberantia

mandibulae obliqua mentale mentalis
Figura 22-1. Mandibula – vedere laterală.

faţa externă este convexă, alcătuită din două zone:
▪ mediană, pe care se găsesc, în sens mediolateral (Fig. 22-1):
◦ simfiza mentală (symphysis menti), creastă verticală mediană care marchează
fuziunea jumătăţilor antimere ale mandibulei în ontogeneza prenatală. Ea începe
la marginea alveolară şi se bifurcă în treimea inferioară, delimitând
protuberanţa mentală (protuberantia mentalis). Aceasta are formă
triunghiulară (trigonum mentale) cu vârful în sus, unghiurile sale inferioare
Oasele 194
fiind reprezentate, de fiecare parte de câte un tubercul mental (tuberculum

mentale).
◦ fosa incisivă, o depresiune puţin adâncă, situată superolateral faţă de tuberculul
mental pe care se inseră muşchii mentalis şi orbicularis oris;
▪ laterală, pe care se găsesc:
◦ foramenul mental (foramen mentale), situat în dreptul septului interalveolar
dintre premolarii inferiori, la egală distanţă între marginile alveolară şi bazilară
ale mandibulei, prin care se exteriorizează mănunchiul neurovascular alveolar
inferior;
◦ linia oblică (linea obliqua), o creastă rugoasă mai evidentă posterior, care
începe la nivelul tuberculului mental şi se dirijează posterior şi superior către
ultimul molar inferior unde se continuă cu buza laterală a marginii anterioare a
ramurii mandibulei. Pe lina oblică se inseră muşchii platysma şi depresori ai
unghiului gurii şi buzei inferioare.
◦ suprafaţă rugoasă situată între linia oblică şi marginea alveolară pe care se
găseşte originea muşchiului buccinator (Fig. 22-2).
M. pterygoideus
lateralis M. temporalis
M. depressor
M. buccinator anguli oris
M. masseter M. platysma M. depressor M. mentalis

labii inferioris
Figura 22-2. Mandibula – inserţiile musculare ale feţei externe.

faţa internă este concavă posterior şi prezintă în sens mediolateral (Fig. 22-3):
▪ spina mentală superioară (spina mentalis superior), proeminenţă ascuţită, situată
paramedian, la unirea a două treimi superioare cu o treime inferioară a feţei interne,
pe care se inseră muşchiul genioglos;
▪ spina mentală inferioară (spina mentalis inferior), situată sub precedenta, pe care
se inseră muşchiul geniohioidian;
▪ linia milohioidiană (linea mylohyoidea), creastă rugoasă mai evidentă posterior, în
dreptul ultimului molar inferior. Începe la nivelul spinei mentală inferioare, se
dirijează posterior şi superior şi se continuă cu buza internă a marginii anterioare a
ramurii mandibulei. Pe linia milohioidiană au originea, în sens anteroposterior,
muşchii milohioidian, constrictor superior al faringelui şi ligamentul
pterigomandibular.
195 Craniul
▪ şanţul nervului lingual, oblic anterior şi inferior, paralel cu versantul superior al

liniei milohioidiene vizibil în dreptul ultimilor molari inferiori;
▪ fosa sublinguală (fovea sublingualis), este situată anterosuperior, între linia
milohioidiană şi marginea alveolară, în dreptul caninului şi incisivilor inferiori şi
formează peretele lateral al lojei glandei sublinguale;
▪ torus mandibular (torus mandibularis), proeminenţă rotunjită, situată deasupra
liniei milohioidiene, care corespunde premolarilor inferiori;
▪ fosa submandibulară (fovea submandibularis), depresiune ovoidală, alungită,
situată între linia milohioidiană şi marginea bazilară a mandibulei, care formează
peretele lateral al lojei glandei submandibulare;
Processus
condylaris
Ramus M. pterygoideus
mandibulae lateralis
Tuberositas
pterygoidea M. pterygoideus
Foramen medialis
mandibulae
Sulcus
mylohyoideus
M. mylo-
Fovea hyoideus
submandibularis
Spina mentalis Linea M. genio-
superior mylohyoidea glossus
Fovea
sublingualis
Fossa
digastrica
Spina mentalis M. genio- M. digastricus
inferior hyoideus (venter anterior)
Figura 22-3. Mandibula – vedere posteromedială, cu inserţii musculare.

▪ şanţul milohioidian (sulcus mylohyoideus), începe pe faţa medială a ramurii
verticale, sub lingula mandibulei, se dirijează anterior şi inferior spre spina mentală
inferioară, paralel cu versantul inferior al liniei milohioidiene şi conţine mănunchiul
neurovascular milohioidian.
marginea superioară (pars alveolaris) are forma unei arcade concavă posterior,
arcul alveolar (arcus alveolaris) (Fig. 22-5), pe care se găsesc alveolele dentare
(alveoli dentales) care se articulează cu dinţii inferiori formând un tip particular de
sindesmoze numite gonfoze. Alveolele au forma unor cavităţi conice al căror vârf,
situat inferior, este străbătut de foramenul apical prin care pătrund elementele
neurovasculare destinate dinţilor şi formaţiunilor parodontale. Alveolele sunt separate
între ele de septurile interalveolare (septa interalveolaria) şi, la dinţii poliradiculari,
prezintă în interior septuri interradiculare (septa interradicularia) care separă între
Oasele 196
ele rădăcinile premolarilor şi molarilor inferiori şi determină pe faţa externă a

procesului alveolar, proeminenţe alungite vertical, juga alveolaria, care corespund
rădăcinilor dentare.
marginea inferioară, bazilară (basis mandibulae), groasă şi rotunjită este dirijată
posterolateral şi prezintă:
▪ fosa digastrică (fossa digastrica), situată inferolateral spinei mentale inferioare, în
care se inseră burta anterioară a muşchiului digastric;
▪ şanţul premaseterin prin care trec, de la gât la faţă, artera şi vena facială.
Protuberantia
mentalis
Alveolae
dentales
Septa Arcus
interalveolaria alveolaris
Crista
buccinatoria
Trigonum Crista Processus
retromolare temporalis coronoideus
Angulus
mandibulae Incisura
Collum mandibulae
mandibulae
Fossa Caput
pterygoidea mandibulae Processus
condylaris
Figura 22-4. Mandibula – vedere superioară.

22.3.2. Ramura mandibulei (ramus mandibulae)
Ramura mandibulei are formă patrulateră, este dispusă vertical, oblic posterior,
superior şi lateral şi este alcătuită din:
faţa laterală care prezintă:
▪ creasta colului mandibulei, care începe de la marginea laterală a colului condilului
mandibulei şi se dirijează oblic anterior şi inferior spre marginea anterioară a
ramurii mandibulei în zona retromolară (Fig. 22-4);
▪ suprafaţă concavă, rugoasă, situată deasupra crestei, pe care se inseră fasciculul
profund al muşchiului maseter;
▪ tuberozitatea maseterică (tuberositas masseterica), suprafaţă concavă, cu
rugozităţi liniare dirijate posterior şi inferior, situată sub creasta colului mandibular,
pe care se inseră fasciculul superficial al muşchiului maseter.
faţa medială prezintă (Fig. 22-3):
▪ foramenul mandibulei (foramen mandibulae), situat aproximativ în centrul
acestei feţe, prin care trece mănunchiul neurovascular alveolar inferior;
197 Craniul
▪ lingula mandibulei (lingula mandibulae) (spina lui Spix ), lamelă subţire,

triunghiulară cu vârful orientat posterosuperior, pe care se inseră fibrele superficiale
ale ligamentul sfenomandibular;
▪ antilingula, spină situată pe marginea posterioară a foramenului mandibular, pe
care se inseră fibrele profunde ale ligamentul sfenomandibular;
▪ aria retrolingulară care formează cu faţa laterală a ligamentului sfenomandibular
butoniera retrocondiliană a lui Juvara prin care trec nervul auriculotemporal,
artera maxilară şi plexul venos comitant;
▪ şanţul milohioidian (sulcus mylohyoideus) care începe din partea inferioară a
foramenului mandibular, între lingula şi antilingula, se dirijează oblic inferior şi
anterior continuându-se pe faţa internă a corpului mandibulei şi conţine mănunchiul
neurovascular milohioidian;
▪ tuberozitatea pterigoidiană (tuberositas pterygoidea), suprafaţă rugoasă,
triunghiulară, situată între şanţul milohioidian şi unghiul mandibulei, pe care se
inseră muşchiul pterigoidian medial;
▪ suprafaţă triunghiulară, situată anterosuperior spinei mandibulei, între aceasta şi
baza procesului coronoid, pe care se inseră fibrele mediale ale tendonului
muşchiului temporal (Fig. 22-4).
marginea anterioară prezintă două segmente:
▪ superior, subţire, convex anterior, situat în continuarea marginii anterioare a
procesului coronoid, pe care se inseră fibrele anterioare ale tendonului muşchiului
temporal;
▪ inferior, în care marginea anterioară se împarte în două creste:
◦ creasta buccinatorie (crista buccinatoria), situată lateral, pe care se găseşte
originea muşchiului buccinator, limitează lateral triunghiul retromolar şi se
continuă antero-inferior cu linia oblică;
◦ creasta temporală (crista temporalis) situată medial, pe care se inseră fibrele
antero-inferioare ale tendonului muşchiului temporal, limitează medial
triunghiul retromolar şi se continuă antero-inferior cu linia milohioidiană.
marginea posterioară este netedă, groasă, concavă posterior, oblică anterior, inferior
şi lateral, şi prezintă două segmente:
▪ superior, care participă la delimitarea fosei retromandibulare şi are raport cu glanda
parotidă;
▪ inferior, pe care se inseră ligamentul stilomandibular.
marginea inferioară se continuă anterior cu marginea bazilară şi posterior
delimitează împreună cu marginea posterioară unghiul mandibulei (angulus
mandibulae), rotunjit şi proiectat lateral.
marginea superioară este alcătuită, în sens anteroposterior, din (Fig. 22-5):
*
Johann Baptist von Spix (1781-1826). Anatomist german.
Oasele 198
▪ procesul coronoid (processus coronoideus), dispus vertical, care are formă

triunghiulară cu baza inferior, fuzionată cu ramura verticală a mandibulei şi
prezintă:
◦ zona intratendinoasă acoperită de tendonul muşchiului temporal, reprezentată
de:
- feţele laterală şi medială care se continuă cu feţele respective ale ramurii
verticale a mandibulei;
- marginea anterioară, convexă, care se continuă cu marginea anterioară a
ramurii mandibulei;
- vârful, ascuţit, rezultat din unirea celor două margini, acoperit, de asemenea,
de fibrele tendonului muşchiului temporal.
◦ zona extratendinoasă reprezentată de marginea posterioară care formează
versantul anterior al incizurii mandibulare.
▪ incizura mandibulei (incisura mandibulae) prin care trece mănunchiul
neurovascular maseterin;
▪ procesul condilian (processus condylaris) care este alcătuit din:
◦ capul mandibulei (caput mandibulae), o proeminenţă ovalară, al cărei ax mare
orientat posteromedial intersectează axul capului mandibular controlateral în
treimea anterioară a foramenului magnum. Prezintă, în sens anteroposterior:
- versantul anterior, convex, orientat anterosuperior, acoperit de cartilaj
hialin, care corespunde feţei inferioare a fibrocartilajului articulaţiei
temporomandibulare şi condilului osului temporal;
- creasta transversală, netedă, acoperită de cartilaj hialin, care separă cele
două versante şi reprezintă punctul cel mai proeminent al capului
mandibulei;
- versantul posterior, convex, orientat posterosuperior, acoperit de cartilaj
hilain numai în treimea superioară, care corespunde feţei profunde a
capsulei articulaţiei temporomandibulare în compartimentul
meniscomandibular;
- extremitatea laterală, proeminentă sub forma unui tubercul, pe care se
inseră ligamentul lateral al articulaţiei tempromandibulare;
- extremitatea medială, proeminentă superomedial faţă de fosa pterigoidă a
colului mandibulei, pe care se inseră ligamentul medial al articulaţiei
temporomandibulare.
◦ colul mandibulei (collum mandibulae), partea mai îngustă, aplatizată
anteroposterior, care uneşte capul cu ramura mandibulei şi prezintă:
- faţa anterioară, orientată anteromedial, concavă, rugoasă, reprezentata de
fovea pterigoidă (fovea pterygoidea) în care se inseră muşchiul
pterigoidian lateral;
- faţa posterioară, convexă în sens vertical şi transversal, acoperită de fibrele
inferioare ale capsulei articulare şi ligamentul temporomandibular care
participă la delimitarea fosei retromandibulare;
199 Craniul
- marginea laterală, concavă vertical şi convexă anteroposterior, care

continuă inferior creasta transversală a capului mandibulei şi pe care se
inseră ligamentul colateral lateral al articulaţiei temporomandibulare;
- marginea medială, concavă vertical şi plană anteroposterior, pe care se
inseră ligamentul colateral medial al articulaţiei temporomandibulare şi
delimitează, împreună cu faţa laterală a ligamentului sfenomandibular,
butoniera retrocondiliană prin care trec nervul auriculotemporal, artera
maxilară şi vena retromandibulară.
Foramen Canalis Canalis

mentale mandibulae incisivus
Figura 22-5. Canalul mandibulei.

22.3.3. Canalul mandibulei (canalis mandibulae) (Fig. 22-5) începe la nivelul
foramenului mandibular, se dirijează oblic anterior şi inferior, parcurge ramura verticală mai
aproape de compacta sa medială, corpul mandibulei mai aproape de marginea sa bazilară şi se
termină între premolarii inferiori printr-o ramură medială, canalul incisiv (canalis incisivus),
care se îndreptă spre incisivi şi alta laterală, canalul mental (canalis mentalis) care se
deschide pe faţa anterioară a corpului mandibulei la nivelul foramenului mental. Canalul
mandibulei şi ramurile sale conţin mănunchiurile neurovasculare alveolar inferior, incisiv şi
respectiv, mental şi emit, în unghi drept, de-a lungul feţei superioare, canalicule ascendente
care se deschid la nivelul foramenului apexului alveolar şi conţin mănunchiurile
neurovasculare destinate dinţilor de pe hemi-arcada inferioară.
22.4. Particularităţi ale dezvoltării mandibulei
Mandibula se dezvoltă din mezenchimul mugurelui mandibular al primului arc
faringian care apare şi evoluează începând din săptămâna a 5-a a vieţii embrionare.
Mezenchimul mugurelui mandibular al primului arc faringian se condensează de-a lungul
marginii inferioare a ramurii mandibulare a nervului trigemen şi formează cartilajul Meckel.
Acesta se osifică direct condral, formează partea bazilară a corpului mandibulei, condilul şi
triunghiul retromolar al ramurii verticale şi induce formarea unui model membranos
mandibular organizat perineurovascular care se osifică desmal şi formează mandibula
definitivă. Din extremitatea posterioară a cartilajului Meckel se mai dezvoltă ligamentul
sfenomandibular şi ciocanul.
Oasele 200
23. OSUL HIOID (OS HYOIDEUM)
Este un os impar şi mobil, situat în loja viscerală a gâtului, în partea postero-inferioară
a bazei limbii şi a planşeului bucal, între mandibulă şi cartilajul tiroid, de care este ancorat
printr-un sistem complex musculoligamentar. În repaus, corespunde vertebrei a IV-a
cervicală şi se mobilizează în masticaţie, deglutiţie, fonaţie.
Osul hioid izolat se orientează astfel:
▪ superior – marginea care prezintă procese cu aspect cornual;
anterior –faţa convexă.
23.3. Osul hioid are formă de potcoavă cu concavitatea posterior şi este alcătuit din
corp, coarnele mari şi coarnele mici.
Cornu Cornu
minus majus
Crista
mediana Cornu
* majus
Corpus ossis
A hyoidei B C D
Figura 23-1. Osul hioid – A.vedere anterioară; B. corpul osului hioid (CT); C.
cornul mic (CT); D. cornul mare (CT).
23.3.1. Corpul osului hioid (corpus ossis hyoidei) este turtit anteroposterior, concav
posterior, are formă patrulateră şi prezintă:
faţă anterioară, convexă, orientată anterosuperior, pe care se găsesc (Fig. 23-1):
▪ creasta mediană, verticală, palpabilă în regiunea anterioară a gâtului, la 2 cm
deasupra incizurii cartilajului tiroid;
▪ creasta transversală, convexă inferior, care se continuă lateral cu coarnele mici ale
osului şi pe care se inseră muşchiul milohioidian;
▪ suprafaţă rugoasă superioară, situată deasupra crestei transversale, pe care se
inseră muşchii geniohioidian şi hioglos;
▪ suprafaţă rugoasă inferioară, situată sub creasta transversală, pe care se inseră,
mediolateral, muşchii sternohioidian, omohioidian şi tendonul superficial al
muşchiului stilohioidian.
faţă posterioară, netedă, concavă, orientată postero-inferior, parcursă de un şanţ
transversal în care se inseră membrana tirohioidiană. Acest şanţ împarte această faţă
într-o zonă superioară în raport cu spaţiul tirohioepiglotic şi cu epiglota şi alta
inferioară în raport cu bursa seroasă infrahioidiană.
201 Craniul
margine superioară subţire şi rotunjită, pe care se inseră membrana hioglosiană,

fibrele inferioare ale muşchiului genioglos şi ligamentul hioepiglotic.
margine inferioară, mai groasă pe care se inseră ligamentul tirohioidian median şi
muşchii tirohioidian şi ridicător al glandei tiroide.
23.3.2. Cornul mare continuă posterior corpul osului hioid, este concav medial,
orientat posterior, lateral şi superior şi prezintă:
faţă superioară, îngustă, pe care se inseră muşchii hioglos şi constrictor mijlociu al
faringelui;
faţă inferioară, triunghiulară cu baza medial, pe care se inseră membrana
tirohioidiană;
margine laterală, situată în continuarea marginii inferioare a osului, pe care se inseră
muşchiul tirohioidian;
margine medială, oblică inferomedial, pe care se inseră membrana tirohioidiană;
extremitate liberă, proeminentă, numită tubercul faringian, pe care se inseră fascia
faringobazilară, ligamentul tirohioidian lateral şi muşchiul constrictor mijlociu al
faringelui.
23.3.3. Cornul mic (cornu minus) se desprinde la nivelul joncţiunii corpului cu
cornul mare, continuă posterosuperior şi lateral creasta transversală de la nivelul corpului şi
prezintă:
bază, fuzionată cu corpul osului, pe care se inseră muşchii lingual superior, lingual
inferior, hioglos şi membrana hioglosiană.
vârf, orientat posterolateral în axul stilohial, pe care se inseră ligamentul stilohioidian,
membrana faringobazilară şi muşchiul constrictor mijlociu al faringelui.
23.4. Particularităţi ale dezvoltării osului hioid
Osul hioid se dezvoltă din mezenchimul arcuri faringiene 2 (facial) şi 3
(glossofaringian). Din mezenchimul celui de al 2-lea de arc faringian se dezvoltă cartilajul
Reichert din care se formează jumătatea superioară a corpului şi coarnele mici ale osului
hioid, ligamentul stilohioidian şi procesul stiloid al osului temporal. Cartilajul celui de al 3-
lea arc faringian formează cornul mare şi jumătatea inferioară a corpului osului hioid şi o
parte din cartilajele laringelui. Osificarea osului hioid începe după naştere şi este definitivă
după vârsta de 40 ani.
Oasele 202
24. CAVITĂŢILE VISCEROCRANIULUI
Între oasele feţei se delimitează spaţii antimere, mai mult sau mai puţin închise,
numite cavităţi sau fose, în care se găsesc segmentele periferice ale unor sisteme
neurosenzoriale, părţile iniţiale ale sistemului de import sau care constituie căi de pasaj
pentru elementele neurovasculare. Cele mai importante sunt: cavităţile nazale, orbitele şi
fosele pterigopalatine.
24.2. Cavitatea nazală osoasă (cavitas nasalis ossea)
Cavitatea nazală este situată paramedian, deasupra cavităţii orale, sub baza craniului,
medial cavităţii orbitale, sinusului maxilar şi fosei pterigopalatine şi prezintă:
peretele superior, îngust, concav în sens transversal şi sagital alcătuit din (Fig.24-1):
▪ segment anterior (pre-olfactiv), oblic posterior şi superior, format din:
◦ faţa posteromedială a osului nazal, în partea inferioară;
◦ faţa posterolaterală a spinei nazale a osului frontal, superior.
▪ segment intermediar (olfactiv), format din lama cribriformă a osului etmoid,
Sinus frontalis Crista galli
Spina
nasalis Sinus
sphenoidalis
A B C
Rostrum
Lamina sphenoidale
perpendicularis D Ala ossis
vomeris
Vomer
Crista
nasalis
Spina nasalis Spina nasalis
anterior inferior posterior inferior
Figura 24-1. Peretele medial al cavităţii nazale. Segmentele pre-olfactiv (AB),

olfactiv (BC) şi retro-olfactiv (CD) ale peretelui superior.
▪ segment posterior (retro-olfactiv), care prezintă două versante:
◦ anterior, oblic posterior şi inferior, format din zona intermediară a feţei
anterioare a corpului osului sfenoid pe care se găseşte foramenul sinusului
sfenoidal (Fig.24-1);
203 Craniul
◦ posterior, reprezentat de faţa inferioară a corpului osului sfenoid, aripa osului

vomer, procesul sfenoidal al osului palatin şi procesul vaginal al lamei mediale
a procesului pterigoid.
Processus
Hamulus pterigoydeus
Spina nasalis
posterior
Foramen
palatinum minor
Lamina Foramen
horisontalis palatinum major
ossis palatini Sutura palatina
Sutura palatina transversa
mediana Sinus
Corpus maxillaris
maxillae Processus
Crista nasalis palatinus
maxillae
Canalis
incisivus
Canalis
radicularis
Spina nasalis
anterior
Figura 24-2. Peretele inferior al cavităţii nazale.
Choana Vomer Septum nasi

Fossa
pterygoidea Labyrinthus
Fossa ethmoidalis
pterygomaxillaris Lamina
Fonticulus
orbitalis
sinus maxillaris Fossa
Processus
temporalis
uncinatus
Concha Canalis
nasalis media opticus
Fossa cerebralis
media
Ductus Alae Canalis

A lacrimalis vomeris caroticus B
Figura 24-3. Peretele lateral al fosei nazale – etajele maxilar (A) şi orbital (B) aspect CT în
planul orbitomeatal.
peretele inferior, neted mai extins, concav în sens transversal, este format din:
▪ procesul palatin al maxilei, anterior;
Oasele 204
▪ lama orizontală a osului palatin, posterior.

▪ peretele medial separă cavităţile nazale antimere, se numeşte septul nazal osos
(septum nasi osseum) şi este format din (Fig. 24-1):
▪ lama perpendiculară a osului etmoid şi spina nazală a osului frontal,
anterosuperior;
▪ osul vomer, postero-inferior;
▪ crestele nazale ale proceselor palatin al maxilei şi orizontal al osului palatin,
inferior.
Rostrum Crista Crista

sphenoidale galli frontalis
Sinus
frontalis
Cellulae spheno - Foramen
ethmoidales caecum
Cellula
Onodi
Sinus Sulci nn.

sphenoidalis olfactorii
Concha Concha
nasalis suprema nasalis superior
Foramen
sphenopalatinu Concha
m tripartitum nasalis media
Processus *
uncinatus
Concha
nasalis inferior
*
Hiatus Processus Processus
semilunaris ethmoidalis lacrimalis
Figura 24-4. Peretele lateral al fosei nazale – etajele maxilar şi etmoidal.
peretele lateral este alcătuit, în sens anteroposterior, din trei zone (Fig. 24-2):
zonă preconcală, formată de feţele mediale ale osului nazal, procesului frontal al
maxilei şi osului lacrimal;
zonă concală, formată din feţele mediale ale labirintului etmoidal, maxilei, lamei
perpendiculare a osului palatin şi a concăi nazale inferioare;
zonă coanală, formată din feţele mediale ale lamei perpendiculare a procesului
pterigoid şi cozii concăi nazale inferioare.
În sens craniocaudal, peretele lateral al fosei nazale prezintă:
▪ etaj inferior (maxilar) (Fig. 24-3, 24-4), alcătuit din peretele medial al maxilei cu
hiatusul maxilar, îngustat anterior de osul lacrimal, posterior de lama perpendiculară
a osului palatin, inferior de conca nazală inferioară şi superior de labirintul
etmoidal;
205 Craniul
▪ etaj superior (etmoidal) (Fig. 24-3, 24-4), mai îngust, format din faţa medială a
labirintul etmoidal situată deasupra planului orizontal trasat prin faţa superioară a
procesului zigomatic al maxilei.
Lamina Sulcus
perpendicularis uncobullaris
Labyrinthus Recessus spheno-
Sinus ethmoidalis ethmoidalis
frontalis
Sinus
sphenoidalis
Rostrum
sphenoidale
Bulla Concha media
ethoidalis Sulcus
retrobullaris
Foramen
sphenopalatinum
Hiatus
semilunaris
Sulcus n. Concha Processus Processus

ethmoidalis inferior uncinatus ethmoidalis
____________________________________________________________________
Figura 24-5. Elementele meatului mijlociu.
Os nasale
Processus
frontalis
Lamina
perpendicularis
Caput
conchae mediae
Incisura
nasalis
Vomer
Caput
conchae inferioris
Spina nasalis
anterior inferior
______________________________________________
Figura 24-6. Apertura anterioară a foselor nazale
În sens lateromedial, peretele lateral al fosei nazale este alcătuit din trei planuri osoase
juxtapuse:
Oasele 206
▪ lateral, format din maxilă şi aripa medială a procesului pterigoid;

▪ intermediar, format din osul lacrimal, lama verticală şi procesul piramidal ale
osului palatin;
▪ medial, format din partea concală a labirintului
Crista etmoidal şi conca nazală inferioară, care
galli
proemină spre lumenul fosei nazale.
În acest plan se delimitează, între faţa medială a concăi nazale corespunzătoare şi peretele
lateral al fosei nazale, şanţuri anteroposterioare numite meaturi nazale în care se deschid
sinusurile paranazale, astfel:
◦ în meatul superior, sinusul sfenoidal şi celulele etmoidale posterioare;
◦ în meatul mijlociu, sinusurile frontal, maxilar şi celulele etmoidale anterioare
(Fig. 24-5);
◦ în meatul inferior, ductul nazolacrimal.
Canalis Canalis
vomerovaginalis vomerorostralis
Canalis
pterygoideus
Fossa
scaphoidea Ala vomeris
Crista choanalis
Choana vomeris
sinistra
Fossa
Cauda conchae pterygoidea
nasalis inferior
Processus pyramidalis
Hamulus ossis palatini
pterygoideus
Foramen Crista Spina nasalis Foramen palatinum

palatinum minor palatina posterior major
Figura 24-7. Aperturile posterioare ale foselor nazale.

apertura anterioară, limitată medial de marginea anterioară a cartilajului septal şi
lateral de marginea inferioară a osului nazal şi incizura nazală a marginii anterioare a
maxilei. Pe craniul preparat anatomic, cartilajul septal lipseşte şi marginile antero-
inferioară a lamei perpendiculare şi anterosuperioară a osului vomer, care formează un
unghi ascuţit deschis anterior, nu ajung în planul frontal al incizurii nazale, astfel încât
cele două fose nazale prezintă o deschidere anterioară comună numită, datorită formei
sale, apertura piriformă (apertura piriformis) (Fig.24-6).
apertura nazală posterioară (apertura nasalis posterior) sau coana (choana), are
forma unui cadru patrulater în aria căruia proemină extremitatea posterioară a concăi
nazale inferioare. Cadrul coanal este limitat astfel (Fig. 24-7):
▪ superior, faţa inferioară a corpului osului sfenoid şi aripa vomerului;
207 Craniul
▪ inferior, marginea posterioară a lamei orizontale a osului palatin de la spina nazală

posterioară până la procesul piramidal şi hamulusul procesului pterigoid;
▪ lateral, marginea posterioară a lamei mediale a procesului pterigoid;
medial, marginea posterioară a osului vomer.
Comunicările cavităţii nazale
Cavitatea nazală comunică cu regiunile vecine prin foramine situate la nivelul
pereţilor săi (Tabelul 24-I).
Tabelul 24-I. Comunicările cavităţii nazale.

Regiunea Foramenul/Deschiderea Conţinut
foraminele lamei nn. olfactivi
Fosa craniană cribriforme
anterioară foramen caecum venă emisară spre sinusul
venos sagital superior
Orbita canalele etmoidale nn. şi aa. etmoidale
(anterior şi posterior) anterioare şi posterioare
osos canalul lacrimal
membranos
Cavitatea orală canalul incisiv n. nazopalatin,
Fosa foramenul sfenopalatin nn. nazali posteriori
pterigopalatină superiori
Sinusul sfenoidal foramenul sinusului
Sinusul frontal canalul frontonazal
Sinusul maxilar foramenul sinusului
Labirintul foraminele celulelor
zone de pasaj ventilator
etmoidal etmoidale
Nazofringele apertura nazală
posterioară
Exteriorul apertura piriformă
24.3. Orbita (cavitas orbitalis)

Orbita este o cavitate paramediană a feţei, care contribuie la formarea unui spaţiu
neurosenzorial, comparabil cu un neurocraniu în miniatură (al ochiului, Augenschädel al
anatomiştilor germani), în care se găsesc globul ocular, muşchii extrinseci ai acestuia,
aparatul lacrimal, structuri conjunctive organizate specific şi ţesut adipos, vase şi nervi.
Orbita este situată inferior fosei craniene anterioare, lateral fosei nazale, anteromedial
fosei craniene mijlocii, superomedial fosei infratemporale şi superior sinusului maxilar. Are
formă de trunchi de piramidă patrulateră cu baza mare anterior, al cărei ax, dirijat
posteromedial, intersectează axul orbitei controlaterale sub un unghi de 400-450 posterior
corpului osului sfenoid. Prezintă:
perete superior (paries superior), cranian, format în sens anteroposterior de (Fig. 24-7,
24-8, 24-8):
Oasele 208
▪ faţa inferioară a părţii orbitale a osului frontal;

▪ sutura sfenofrontală, dispusă orizontal;
▪ aripa mică a osului sfenoid.
Foramen Foramen
Fossa ethmoidale ethmoidale
trochlearis anterius posterius
Processus
Canalis
frontalis
opticus
maxillae
Lamina orbitalis
Os lacrimale
Crista ossis ethmoidalis
lacrimalis
Sulcus
nasolacrimalis
Figura 24-8. Pereţii mediali şi superiori ai orbitei.

Prin intermediul peretelui superior, orbita are raport cu sinusul frontal şi cu faţa
inferioară a lobului frontal al emisferei cerebrale.
peretele medial (paries medialis), nazal, este format, în sens anteroposterior, de (Fig.
24-8, 24-9):
Fossa Fisura
lacrimalis orbitalis
superior
Crista Fisura
orbitalis orbitalis
inferior
Foramen
Sulcus
zygomato-
orbitalis
orbitalis
Foramen
suborbitalis
Figura 24-9. Pereţii lateral şi inferior ai orbitei.

▪ faţa laterală a procesului frontal al maxilei cu creasta lacrimală anterioară;
▪ fosa sacului lacrimal traversată vertical de sutura maxilolacrimală;
▪ osul lacrimal cu creasta lacrimală posterioară; sutura lacrimo-etmoidală;
▪ lama orbitală a labirintului etmoidal;
209 Craniul
▪ sutura sfeno-etmoidală;
▪ zona pre-alară a feţei laterale a corpului osului sfenoid.
Lamina orbitalis
Facies orbitalis
ossis ethmoidalis
ossis zygomatici
M. rectus lateralis Facies orbitalis alae
majoris ossis sphenoidalis
M.Nervus
rectus medialis
opticus Facies temporalis alae
Labyrinthus majoris ossis sphenoidalis
ethmoidalis Fossa cerebralis
Fossa
media
hypophysialis
Dorsum sellae
Figura 24-10. Secţiune orizontală (CT) la nivelul etajului orbital al feţei.

Prin intermediul peretelui medial, orbita are raport cu cavitatea nazală de care este
separată prin zona pneumatizată paranazală.
peretele inferior (paries inferior), sinusal, orientat inferolateral, este format, în sens
mediolateral, de (Fig. 24-7, 24-8):
▪ faţa orbitală a corpului maxilei cu şanţul infra-orbital;
▪ sutura zigomaticomaxilară;
▪ zona anterosuperioară, orbitală, a feţei mediale a osului zigomatic;
▪ faţa orbitală a procesului orbital al osului palatin.
Tabelul 24-II. Comunicările orbitei.
a. oftalmică
canalul optic
n. optic
nn. oculomotor, oftalmic,
Fosa
abducens, trohlear, vv.
craniană mijlocie
fisura orbitală superioară oftalmice superioară şi
inferioară, r. recurentă din a.
lacrimală.
mănunchiul neurovascular
Fosa canalul etmoidal anterior
etmoidal anterior
craniană
canalul etmoidal mănunchiul neurovascular
anterioară
posterior etmoidal posterior
Cavitatea nazală canalul nazolacrimal ductul lacrimal membranos
Fosa mănunchiul neurovascular
fisura orbitală inferioară
pterigopalatină infra-orbital
Fosa foramenul n. zigomaticotemporal
infratemporală zigomaticotemporal
Prin intermediul peretelui inferior, orbita are raport cu sinusul maxilar.
Oasele 210
peretele lateral (paries lateralis), temporal, orientat anterolateral, este format, în sens
anteroposterior, de (Fig. 24-7, 24-8):
▪ zona anterosuperioară, orbitală, a feţei mediale a osului zigomatic;
▪ sutura zigomaticosfenoidală;
▪ faţa orbitală a aripii mari a osului sfenoid.
Prin intermediul acestui perete orbita are raport cu fosa temporală şi fosa craniană
mijlocie.
marginea superolaterală separă pereţii superior şi lateral şi urmează, în sens
anteroposterior, suturile frontozigomatică, frontosfenoidală şi conturul superior al fisurii
orbitale superioare.
marginea superomedială separă pereţii superior şi medial şi urmează, în sens
anteroposterior, suturile frontomaxilară, frontolacrimală şi frontoetmoidală. La nivelul
suturii fronto-etmoidale se găsesc foramenul etmoidal anterior prin care trec nervul
etmoidal anterior şi vasele etmoidale anterioare şi foramenul etmoidal posterior prin
care trece mănunchiul neurovascular omonim.
marginea inferomedială urmează, în sens anteroposterior, incizura lacrimală a maxilei,
sutura lacrimomaxilară şi sutura maxilo-etmoidală care separă pereţii medial şi inferior;
marginea inferolaterală separă pereţii lateral şi inferior şi este reprezentată de
concavitatea feţei orbitale a osului zigomatic şi posterior acesteia, de fisura orbitală
inferioară (fissura orbitalis inferior). Aceasta are formă triunghiulară cu vârful
posteromedial şi prezintă:
▪ baza, situată anterolateral, reprezentată de segmentul inferior, liber, al procesului
orbital al osului zigomatic;
▪ vârful care corespunde segmentului superior al fosei pterigopalatine;
▪ marginea superolaterală, formată de creasta orbitală a aripii mari a osului sfenoid;
▪ marginea inferomedială, formată de marginea posterioară a procesului zigomatic
al maxilei. Prin fisura orbitală inferioară trec nervul maxilar şi vasele infra-orbitale.
baza mare a orbitei sau aditusul orbital (aditus orbitalis) este reprezentată de un
contur proeminent numit marginea orbitei (margo orbitalis). Acesta este dispus într-un
plan vertical, oblic anterolateral, are formă patrulateră şi prezintă (Fig. 24-7, 24-10):
▪ marginea supraorbitală (margo supra-orbitalis) care se întinde de la procesul
nazal la cel zigomatic ale osului frontal şi prezintă incizurile frontală şi supra-
orbitală;
▪ marginea infra-orbitală (margo infraorbitalis) formată din marginea orbitală a
osului zigomatic şi marginea anterioară a feţei orbitale a procesului zigomatic al
maxilei;
▪ marginea medială (margo medialis) formată de creasta lacrimală anterioară care se
prelungeşte superior până la procesul nazal al osului frontal;
▪ marginea laterală (margo lateralis), proeminentă, formată de crestele orbitale ale
proceselor zigomatic al osului frontal şi frontal al osului zigomatic.
baza mică are formă patrulateră neregulată şi prezintă: două zone (24-7, 24-10):
211 Craniul
▪ zonă medială, triunghiulară cu baza în sus, care corespunde, în sens mediolateral,

marginii anterioare a rădăcinii anterosuperioare a aripii mici, aperturii anterioare a
canalului optic şi marginii anterioare a rădăcinii postero-inferioare a aripii mici a
osului sfenoid;
▪ zonă laterală, triunghiulară cu baza inferomedial, reprezentată de fisura orbitală
superioară (fissura orbitalis superior) alcătuită din:
◦ margine superioară, formată de faţa inferioară a aripii mici a osului sfenoid;
◦ margine inferioară, formată de segmentul medial al marginii orbitofrontale a
aripii mari a osului sfenoid;
◦ bază, situată medial, care corespunde zonei radiculare a feţei laterale a corpului
osului sfenoid, între rădăcina postero-inferioară a aripii mici şi rădăcina
anterosuperioară a aripii mari;
◦ vârf, situat superolateral, reprezentat de unirea feţei inferioare a aripii mici cu
marginea orbitofrontală a aripii mari.
Prin fisura orbitală superioară trec nervii oftalmic, oculomotor, trohlear şi abducens,
venele oftalmice şi ramura meningeală a arterei lacrimale.
Crista infratemporalis et Facies infratemporalis

tuberculum sphenoidale alae majoris
Foramen Spina
ovale sphenoidalis
Foramen
Tuberculum cristae spinosum
zygomaticae Foramen
Fisura orbitalis inferior Vesalii
Fisura pterygopalatina Processus orbitalis
Foramen ossis palatini
spfenopalatinum Fossa
Tuber maxillae pterygoidea
Canalis palatinus minor

et processus pyramidalis
Figura 24-11. Pereţii anterior şi lateral (fisura pterigopalatină) ai fosei pterigopalatine.

Comunicările orbitei
Orbita comunică cu spaţiile neurale ale craniului şi cu regiunile profunde ale feţei prin
foramine şi fisuri aflate la nivelul pereţilor şi marginilor sale (Fig. 24-10 şi Tabelul 24-II).
24.4. Fosa pterigopalatină (fossa pterygopalatina)
Fosa pterigopalatină este un spaţiu de formă de piramidă patrulateră cu baza superior,
situat inferior fosei craniene mijlocii, lateral cavităţii nazale (Fig. 24-11), medial fosei
Oasele 212
infratemporale, posterior maxilei şi anterior procesului pterigoid. Conţine nervul maxilar,

ganglionul pterigopalatin şi prezintă:
baza este formată de suprafaţa maxilară a feţei externe a aripii mari a osului sfenoid
în zona canalului rotund;
vârful se continuă cu canalul palatin mare;
faţa laterală este formată de fisura pterigomaxilară (fissura pterygomaxillaris) prin
care trec artera maxilară şi plexul venos pterigoidian.
faţa medială este formată de lama perpendiculară a osului palatin cu foramenul
sfenopalatin prin care trec artera maxilară şi nervii nazali posteriori superiori;
faţa anterioară este formată de marginea posterioară a corpului maxilei şi
extremitatea posteromedială a fisurii orbitale inferioare (Fig. 24-11);
faţa posterioară este formată de faţa anterioară a procesului pterigoid cu apertura
anterioară a canalului pterigoid prin care trece mănunchiul neurovascular omonim.
Comunicările fosei pterigopalatine
Fosa pterigopalatină comunică cu cavitatea craniană şi cu spaţiile profunde ale feţei
prin foramine şi fisuri aflate la nivelul pereţilor săi (Fig. 24-11 şi Tabelul 24-III).
Tabelul 24-III. Comunicările fosei pterigopalatine.

Fosa craniană n. maxilar
foramenul rotund
mijlocie v. emisară
canalul pterigoidian mănunchiul neurovascular omonim
Fosa infratemporală fisura pterigomaxilară a. maxilară
vasele sfenopalatine
Cavitatea nazală foramenul sfenopalatin
nn. nazali posteriori superiori
mănunchiul neurovascular
Orbita fisura orbitală inferioară
suborbital
canalele palatine mari şi
Cavitatea bucală nn. palatini mare şi mic
mici
213 Craniul
25. CRANIUL ÎN ANSAMBLU
Craniul (Gr. kranion) este alcătuit din totalitatea oaselor care formează scheletul
capului, inclusiv mandibula şi osul hioid şi prezintă două componente:
neurocraniul (neurocranium),
viscerocraniul (viscerocranium).
Neurocraniul (craniul cerebral) este format din opt oase:
frontal, etmoid, sfenoid şi occipital, oase impare, situate median,
parietale şi temporale, oase perechi, situate lateral.
Ele se articulează prin suturi şi delimitează cavitatea craniană (cavitas cranii) sau
spaţiul neural cranian în care se găsesc creierul, meningele şi spaţiile lichidiene
corespunzătoare.
Neurocraniul este format din boltă sau calvarie (calvaria) şi baza craniului (basis
cranii), separate prin planul orizontal, oblic postero-inferior, care uneşte glabela cu
protuberanţa occipitală externă. Piesele componente ale lanţului osicular auditiv, ciocanul
(malleus), nicovala (incus) şi scăriţa (stapes), sunt considerate elemente componente ale
osului temporal dar, datorită funcţionalităţii caracteristice, sunt descrise împreună cu sistemul
auditiv.
Viscerocraniul (craniul facial) este format din paisprezece oase:
vomerul şi mandibula, oase impare, mediane,
maxila, osul zigomatic, osul lacrimal, conca nazală inferioară, osul nazal şi osul
palatin, oase perechi.
La adult, oasele craniului sunt plane sau neregulate şi cu excepţia mandibulei, se
articulează între ele prin sinostoze cu geometrie variabilă.
25.2. Suprafaţa exterioară a craniului
Descrierea aspectului exterior al craniului ca întreg se realizează din următoarele
incidenţe standardizate:
norma verticalis reprezintă aspectul craniului privit din incidenţă superioară. În
general el are formă rotundă sau ovoidală, diametrul transversal maxim fiind mai
aproape de polul posterior. Sub această incidenţă, craniul îşi expune calvaria. La
alcătuirea sa participă:
 oasele parietale;
 scuamele oaselor frontal, occipital şi temporale;
 părţile verticale ale aripilor mari ale osului sfenoid.
Pe suprafaţa calvariei se remarcă suturi simple:
▪ sutura coronală (sutura coronalis), cu direcţie transversală, situată între osul
frontal şi oasele parietale;
▪ sutura sagitală (sutura sagittalis), situată pe linia mediană, care uneşte cele două
oase parietale;
Oasele 214
▪ sutura lambdoidă (sutura lambdoidea), care uneşte osul occipital cu oasele

parietale.
Locul de întâlnire a suturilor coronală şi sagitală se numeşte bregma (bregma), iar cel
al suturilor sagitală şi lambdoidă, lambda (lambda). Cele două repere corespund fontanelelor
anterioară şi respectiv, posterioară, vizibile pe craniul nou-născutului şi sugarului. Punctul cel
mai înalt al suturii sagitale şi al craniului se numeşte vertex (vertex).
De fiecare parte a suturii sagitale se găsesc eminenţele parietale, la nivelul cărora
bolta craniului prezintă convexitatea laterală maximă.
În apropierea suturii sagitale, în partea posterioară a acesteia şi anterior faţa de sutura
lambdoidă, se găseşte, de fiecare parte, foramenul parietal.
Anterior, se găsesc, dispuse antimer eminenţele frontale.
norma frontalis reprezintă aspectul anterior al craniului. El prezintă două
componente cu aspect foarte diferit. Treimea superioară, partea craniană, este relativ
regulată, netedă, convexă, formată aproape în totalitate de osul frontal. Partea
inferioară, facială, este neregulată, fiind alcătuită din mai multe oase de forme foarte
diferite şi marcată de prezenţa deschiderilor anterioare ale orbitelor şi cavităţilor
nazale şi a proceselor alveolare ale maxilei şi mandibulei (Fig. 25-1).
Os frontale
Os parietale
Linea
temporalis
Incisura Os temporale
supraorbitalis Os nasale
Os sphenoidale Fissura orbitalis
Processus frontalis inferior
Concha nasalis Os zygomaticum
inferior Foramen
Spina nasalis infra-orbitale
anterior Maxilla
Sutura Processus
inframaxillaris alveolaris
Processus
mastoideus
Figura 25-1.Norma frontalis.

Văzut din faţă, craniul are formă ovoidală, axul transversal cel mai mare fiind situat în
partea superioară, între cele două eminenţe parietale. Cea mai mare contribuţie la realizarea
normei frontalis o au osul frontal, oasele nazale, maxila, mandibula şi oasele zigomatice. În
afara acestora, norma frontalis permite observarea unor porţiuni din oasele temporal, sfenoid,
etmoid, lacrimal şi conca nazală inferioară.
Partea superioară a normei frontalis este reprezentată de frunte (frons), cu orientare şi
aspect tipic uman. La joncţiunea cu norma verticalis se găsesc eminenţele frontale iar
inferior acestora, arcurile superciliare, mai voluminoase către extremitatea medială, între
care se găseşte o proeminenţă mediană, glabella. Sub glabella se află o depresiune care
corespunde rădăcinii nasului şi suturii frontonazale. Sutura frontonazală se continuă lateral
cu suturile frontomaxilară şi frontolacrimală, prin care osul frontal se articulează cu
215 Craniul
procesul frontal al maxilei şi, respectiv, cu osul lacrimal.

Inferior arcurilor superciliare se găsesc aperturile orbitale, de formă aproximativ
patrulateră. Fiecare margine supraorbitală, formată în întregime de osul frontal, prezintă, la
unirea treimii mediale cu două treimi laterale, incizura supraorbitală, transformată, uneori,
în foramenul supraorbital prin care trec nervul şi vasele supra-orbitale. Lateral, marginea
supraorbitală este formată de procesul zigomatic al osului frontal. Marginea laterală este
formată, în cea mai mare parte de procesul frontal al osului zigomatic, care se articulează
superior cu procesul zigomatic al osului frontal, formând sutura frontozigomatică.
Marginea infraorbitală este formată, lateral, de osul zigomatic şi medial, de maxilă.
Marginea medială, mai puţin evidentă, este formată, superior, de osul frontal şi inferior, de
procesul frontal al maxilei.
Între cele două orbite se găseşte scheletul piramidei nazale, format din oasele nazale,
articulate pe linia mediană prin sutura internazală şi din procesele frontale ale maxilei,
care se articulează cu precedentele prin sutura nazomaxilară.
Zona centrală a scheletului feţei este ocupată de apertura piriformă a cavităţii
nazale. Aceasta este formată, superior, de marginea inferioară a oaselor nazale şi, lateral şi
inferior, de incizurile nazale ale maxilelor care se articulează inferomedian formând spina
nazală anterioară. În aria aperturii piriforme se proiectează, pe linia mediană, marginea
anteroinferioară a lamei perpendiculare a osului etmoid şi segmentul terminal al marginii
superioare a osului vomer, iar lateral, capul concăi nazale inferioare.
Inferior aperturii piriforme se găseşte masivul osos al fălcii superioare, format din
articularea pe linia mediană a celor două maxile. Pe faţa sa anterioară, sub marginile infra-
orbitale, se găsesc foraminele infraorbitale, iar lateral, procesele zigomatice ale maxilei se
articulează cu oasele zigomatice formând suturile zigomaticomaxilare. Superolateral oasele
zigomatice prezintă foraminele zigomaticofaciale şi formează pomeţii care se continuă
posterior cu arcurile zigomatice. Inferior, se găseşte marginea alveolară cu dinţii superiori,
proeminenţele alveolelor dentare, eminenţa canină fiind mai evidentă. Medial de aceasta se
găseşte fosa incisivă, iar lateral, fosa canină.
În segmentul mandibular, norma frontalis prezintă marginea alveolară cu dinţii
inferiori şi, pe linia mediană, protuberanţa mentonieră, inferolateral de care se găsesc
tuberculii mentonieri. De la nivelul lor, se îndreaptă superolateral linia oblică, ce se
prelungeşte cu marginea anterioară a ramurii mandibulei. Deasupra acesteia, în dreptul celui
de-al doilea premolar inferior, se găseşte foramenul mentonier. Inferior, marginea
bazilară, reperul cel mai distal al craniului facial, se continuă cu ramura mandibulei la
nivelul unghiului mandibulei (gonion).
norma occipitalis reprezintă aspectul posterior al craniului. În această incidenţă,
conturul craniului are formă de dom, convex superolateral şi orizontal inferior. În sens
craniocaudal, în această incidenţă se observă extremitatea posterioară a suturii sagitale.
Aceasta se continuă inferolateral cu suturile parietooccipitale, formând sutura
lamdoidă sub care se găseşte scuama osului occipital. Extremităţile inferolaterale ale
suturilor parietooccipitale se continuă, anteroinferior cu suturile parietomastoidiene şi
inferior cu suturile occipitomastoidiene formând suturile asterice dreaptă şi stângă.
Scuama osului occipital prezintă protuberanţa occipitală externă de la care se extind
Oasele 216
lateral, spre procesele mastoide, liniile nucale superioare şi deasupra acestora liniile
nucale supreme. Inferior protuberanţei occipitale externe, se găseşte, pe linia mediană,
creasta occipitală externă, care se dirijează spre foramenul magnum.
În partea laterală a normei occipitalis se găsesc procesele mastoide. Pe suprafaţa
acestora sau chiar în suturile occipitomastoidiene se găsesc foraminele mastoidiene.
norma lateralis reprezintă aspectul craniului în incidenţă laterală şi permite
observarea unor detalii specifice, cât şi a unor elemente vizibile şi din celelalte
incidenţe deja deschise. În zona centrală a normei laterale se găseşte fosa temporală
care reprezintă zona inferolaterală, deprimată, a calvariei şi este limitată superior de
linia temporală superioară şi inferior de marginea superioară a arcului zigomatic.
În aria sa se observă linia temporală inferioară şi suturile parietoscuamoasă,
sfenoscuamoasă şi extremitatea distală a suturii coronale situate superior.
Anteroinferior se găsesc suturile frontosfenoidală şi sfenoscuamoasă, dispuse
vertical şi sutura sfenoparietală, dispusă transversal. Se realizează astfel un complex
sutural a cărui geometrie aminteşte litera H, numit sutura pterică.
În jumătatea inferioară, norma lateralis prezintă arcul zigomatic format din
articularea procesului zigomatic al osului temporal cu procesul temporal al osului
zigomatic care limitează lateral spaţiul temporozigomatic, mai larg anterior, prin
care trec procesul coronoid, fibrele posterioare şi tendonul muşchiului temporal.
Figura 25-2. Norma basalis – etajele anterior (A), mijlociu (B) şi

posterior (C).
Inferior arcului zigomatic se găsesc, în sens anteroposterior, faţa laterală a
corpului maxilei cu procesul alveolar şi dinţii molari superiori, faţa laterală a ramurii
mandibulei, condilul mandibulei şi fosa mandibulară, meatul acustic extern şi faţa
laterală a procesului mastoid.
Inferior şi medial faţă de arcul zigomatic se găseşte fosa infratemporală (fossa
infratemporalis), limitată anterior de tuberozitatea maxilei, medial de lama laterală a
procesului pterigoid şi lateral de faţa medială a ramurii mandibulei. Aceasta comunică
217 Craniul
cu fosa pterigopalatină prin fisura pterigomaxilară şi cu orbita prin fisura orbitală

inferioară.
norma basalis reprezintă aspectul craniului fără mandibulă, văzut din incidenţă
inferioară şi la alcătuirea ei participă maxilele, oasele palatine, osul vomer, osul
sfenoid, oasele temporale şi osul occipital. Norma basalis este limitată anterior de
procesele alveolare ale maxilelor cu dinţii incisivi centrali, lateral de arcurile
zigomatice şi posterior de liniile nucale superioare (Fig. 25-2).
Liniile convenţionale transversale trasate prin marginea superioară a cadrului
coanal şi marginea anterioară a foramenului magnum împart norma basalis în trei
zone:
▪ zona anterioară aparţine craniului facial şi este situată pe un plan inferior faţă de
zonele mijlocii şi posterioare ale normei bazale care aparţin bazei craniului. Ea
este formată din palatul dur, limitat anterolateral de procesele alveolare ale
maxilelor care, prin articulare pe linia mediană, formează arcul alveolar
superior ce prezintă complexele dentoalveolare superioare (Fig. 25-3).
Foramen
incisivum
Processus alveolaris
maxillae
Sutura palatina
mediana
Processus palatinus
maxillae
Sutura palatina
transversa
Canalis
palatinus major
Canalis
palatinus minor
Spina nasalis Lamina horisontalis
posterior ossis palatini
Figura 25-3. Norma basalis – etajul anterior (preparat anatomic).

La alcătuirea palatului dur participă procesele palatine ale maxillor şi lamele
orizontale ale oaselor palatine, care se articulează pe linia mediană prin suturile
interpalatină (sutura interpalatina mediana) şi palatină transversală (sutura interpalatina
transversa) care alcătuiesc complexul sutural cruciform. La extremitatea anterioară a
suturii interpalatine se găseşte fosa incisivă, pe pereţii laterali ai căreia se găsesc foramenele
incisive prin care se deschid canalele incisive. Palatul dur prezintă numeroase foramine
vasculare şi fosete pentru glandele palatine, iar în partea posterolaterală, în dreptul molarilor,
paralel cu procesul alveolar se găseşte torusul maxilar. În unghiurile posterolaterale ale
palatului dur, se găsesc foraminele palatine mari, iar posterior acestora, pe suprafaţa
proceselor piramidale ale oaselor palatine, se găsesc foraminele palatine mici. Marginea
posterioară a palatului dur proemină pe linia mediană sub forma spinei nazale posterioare.
Anterolateral acesteia se găsesc crestele palatine, ale căror extremităţi laterale se continuă cu
Oasele 218
procesele piramidale, separând foraminele palatine mari de foraminele palatine accesorii.

În plan frontal se găsesc aperturile posterioare ale cavităţilor nazale numite coane. Ele
sunt limitate superior de corpul osului sfenoid, inferior de marginea posterioară a lamei
orizontale a osului palatin, lateral de marginile posterioare ale lamelor mediale ale proceselor
pterigoide, iar medial de marginea posterioară a osului vomer. Marginea superioară a acestuia
prezintă două expansiuni laterale, aripile osului vomer, care se articulează cu rostrumul
sfenoidal formând sutura sfenovomeriană.
Posterolateral de coane se găsesc procesele pterigoide. Fiecare proces este alcătuit
din lamele medială şi laterală care delimitează, împreună cu procesul piramidal al osului
palatin, fosa pterigoidă. La baza fiecărui proces pterigoid se află fosa scafoidă şi, superior
acesteia, apertura posterioară a canalului pterigoid. Extremitatea inferioară a lamei mediale
se termină cu un proces alungit inferolateral, hamulusul pterigoidian. Lama laterală a
procesului pterigoid, mai lată, se dirijează posterolateral şi prezintă pe marginea posterioară
procesul pterigospinos.
Pars basilaris et
tuberculum pharyngeum
Sulcus tubae Processus Processus
auditivae pterygoideus zygomaticus
Facies infratemporalis
alae majoris
Planum subtemporale
Foramen ovale
Tuberculum articulare
Foramen spinosum
Fossa mandibularis Apertura externa
Fissura Glaseri
Condylus occipitalis Foramen canalis carotici
Foramen Processus mastoideus
stylomastoideum magnum
Foramen Sulcus m. digastrici
magnum Sulcus arteriae
occipitalis
Foramen
Crista occipitalis mastoideum
externa Linea nuchalis
inferior
Protuberantia
occipitalis externa
Figura 25-4. Norma basalis – etajele mijlociu şi posterior.

▪ zona mijlocie este situată superior şi posterior faţă de zona anterioară şi este
alcătuită dintr-o parte mediană şi două părţi laterale antimere. Pe linia mediană se
găseşte partea bazilară a osului occipital cu tuberculul faringian, fosa faringiană
şi marginea anterioară, proeminentă, a foramenului magnum (Fig. 25-4).Fiecare
parte laterală prezintă, posterolateral faţă de baza procesului pterigoid, foramenul
oval, iar posterolateral acestuia, foramenul spinos şi spina osului sfenoid.
Lateral faţă de spina osului sfenoid se găseşte fosa mandibulară, limitată anterior
de tuberculul articular şi posterior de partea timpanică a osului temporal. Fosa
madibulară este străbătută de fisura timpanoscuamoasă. În partea medială a
acesteia poate apărea o lamelă osoasă reprezentând marginea laterală a tegmenului
219 Craniul
timpanic recurbat inferior, care împarte fisura timpanoscuamoasă în fisura

petroscuamoasă situată anterolateral şi fisura petrotimpanică situată
anteromedial. Posterior bazei lamei mediale a procesului pterigoid se găseşte
foramenul lacerum, un orificiu neregulat, de dimensiuni variabile, obturat, pe
craniul acoperit cu părţi moi, de o lamă fibrocartilaginoasă care completează
superior canalul carotidian transpetros. Foramenul lacerum este limitat lateral de
aripa mare a osului sfenoid, medial de lingula sfenoidală, anterior de baza
procesului pterigoid şi posterior de vârful părţii petroase a osului temporal.
Posterolateral de foramenul lacerum, pe faţa inferioară a părţii petroase a osului
temporal, se află o suprafaţă rugoasă pe care se inseră muşchiul levator al vălului
palatin, iar lateral de aceasta se găseşte şanţul tubei auditive, cu direcţie
anteromedială, străbătut axial de fisura petrosfenoidală. Posterior de şanţul tubei
auditive se găseşte apertura inferioară a canalului carotidian.
▪ zona posterioară este situată posterior marginii anterioare a foramenului
magnum (Fig. 25-4). Ea este formată majoritar de feţele inferioare ale osul
occipital şi părţii petroase a osului temporal şi prezintă pe linia mediană
foramenul magnum şi lateral, condilii occipitali, de formă elipsoidală cu axul
mare orientat posterolateral. Deasupra fiecărui condil se află apertura exocraniană
a canalului nervului hipoglos, anterolateral acestuia foramenul jugular şi
posterolateral procesul jugular. Lateral faţă de procesul jugular, se găseşte
procesul stiloid, a cărui rădăcină este mascată de procesul vaginal al părţii
timpanice a osului temporal. Posterior faţă de procesul stiloid se găseşte procesul
mastoid, pe faţa medială a căruia se află şanţul mastoid şi şanţul arterei
occipitale. Între cele două procese se găseşte foramenul stilomastoidian.
25.3. Suprafaţa interioară a craniului are aspect diferit la nivelul calvariei şi la
nivelul bazei.
Suprafaţa interioară a calvariei, netedă şi concavă, este formată din oasele frontal,
parietal şi părţile superioare ale scuamelor oaselor temporal şi occipital (Fig. 25-5) şi prezintă
impressiones gyrorum şi juga cerebralia care corespund circumvoluţiilor şi respectiv,
şanţurilor emisferelor cerebrale, şanţuri arteriale înguste, cu geometrie variată şi şanţuri mai
largi, venoase. Suturile descrise pe suprafaţa exterioară a calvariei sunt liniare şi mai puţin
evidente.
Pe linia mediană, în partea anterioară, se găseşte creasta frontală, care se continuă cu
şanţul sinusului sagital superior. De o parte şi de alta a acestuia se găsesc foveolele
granulare, în partea posterioară foramenul parietal şi lateral, mai ales la nivelul feţei
interne a osului parietal, se găsesc şanţuri arteriale şi venoase ale vaselor meningeale
mijlocii, care încep imediat înapoia suturii coronale şi au direcţie posterosuperioară.
Suprafaţa interioară a bazei craniului (basis cranii interna) prezintă impressiones
gyrorum şi juga cerebralia şi este organizată sub forma a trei fose cu dispoziţie scalariformă,
anteroposterioară, din ce în ce mai profunde şi mai bine delimitate (Fig. 25-6):
fosa craniană anterioară (fossa cranii anterior), numită şi frontoetmoidală, este
limitată anterior de părţile orbitale şi scuama osului frontal, iar posterior de marginile
posterioare ale aripilor mici ale osului sfenoid, procesele clinoide anterioare, marginea
Oasele 220
posterioară a şanţului chiasmatic şi tuberculul selar. Are raport cu lobii frontali ai

emisferelor cerebrale şi este alcătuită din lamele orbitale ale osului frontal, lama
cribriformă a osului etmoid, jugum sphenoidale, aripile mici, şanţul chiasmatic şi
tuberculul selar ale osului sfenoid.
Pe linia mediană se găsesc, în sens anteroposterior, foramenul caecum, lama
cribriformă cu crista galli şi foraminele nervilor olfactivi. Pe marginea laterală a lamei
cribriforme, la nivelul suturii frontoetmoidale, se găsesc foraminele endocraniene ale
canalelor etmoidale anterior şi posterior, iar posterior suturile sfenoetmoidală şi
sfenofrontală.
Sinus
frontalis
Os frontale
Sutura
coronalis
Sutura
sagittalis
Sulci arteriosi
Os parietale
Foveolae
granulares
Sutura
Os occipitale lambdoidea
Diploe
Figura 25-5. Suprafaţa interioară a calvariei.

fosa craniană mijlocie (fossa cranii media) numită şi sfenotemporală, este situată
posterior şi inferior fosei craniene anterioare şi limitată anterior de marginile
posterioare ale aripilor mici ale osului sfenoid, procesele clinoide anterioare şi
marginea posterioară a şanţului chiasmatic şi posterior, de dosumul selar şi marginile
superioare ale părţilor petroase ale oaselor temporale, posteromedial. Lateral, planul
transversal care separă baza craniului de calvarie încrucişează aripa mare a osului
sfenoid, scuama osului temporal şi unghiul sfenoidal al osului parietal.
Planşeul fosei craniene mijlocii prezintă pe linia mediană regiunea hipofizară alcătuită
din faţa superioară a corpului osului sfenoid, iar lateral de lojele temporale. Fiecare lojă
temporală este formată din faţa cerebrală a aripii mari a osului sfenoid, faţa anterioară a părţii
petroase şi faţa superioară a scuamei osului temporal şi unghiul sfenoidal al osului parietal
care se articulează formând suturile sfenoparietală, sfenoscuamoasă, sfenopetroasă şi
petroscuamoasă.
Fosa craniană mijlocie, mai întinsă şi mai adâncă decât cea anterioară, are raport pe
linia mediană cu glanda hipofiză şi hipotalamusul, iar lateral cu lobii temporali ai emisferelor
cerebrale.
Pe linia mediană, se găsesc, în sens anteroposterior, şaua turcească cu fosa
hipofizară şi procesele clinoide mijlocii. Şaua turcească este limitată posterior de dorsumul
221 Craniul
selar şi procesele clinoide posterioare.

Pe faţa laterală a corpului osului sfenoid se găseşte şanţul carotidian, mărginit lateral
de lingula sfenoidală. Mai lateral, planşeul fosei craniene mijlocii comunică cu orbita prin
fisura orbitală superioară. Posterior şi medial faţă de aceasta se găsesc foraminele rotund,
oval, spinos şi venos. Posteromedial faţă de foramenul oval se găseşte foramenul lacerum
mărginit posterior de vârful părţii petroase a osului temporal, lateral de aripa mare a osului
sfenoid şi anterior de lingula sfenoidală care îl separă de şanţul carotidian.
Zona posterioară a planşeului fosei craniene mijlocii este formată de faţa anterioară a
părţii petroase a osului temporal, pe care se găsesc, în sens posterolateral, impresiunea
trigeminală, hiatusurile canalelor nervilor petroşi mare şi mic, şanţurile acestora care se
dirijează spre foramenul lacerum, eminentia arcuata şi tegmenul timpanic.
Fossa cranii anterior
Fossa cranii media
Fossa cranii posterior
Figura 25-6. Suprafaţa interioară a bazei craniului.

fosa craniană posterioară (fossa cranii posterior) este largă şi adâncă şi conţine
cerebelul şi trunchiul cerebral. Este limitată anterior de dorsumul selar şi marginile
superiore ale părţilor petroase ale osului temporal, iar posterior de planul orizontal
trasat prin protuberanţa occipitală internă şi şanţurile sinusurilor transversale.
Planşeul său este alcătuit din faţa posterioară a dorsumului selar, feţele superioare ale
părţii bazilare şi scuamei osului occipital, feţele posterioare ale părţilor petroase şi feţele
interne ale părţilor mastoidiene ale osului temporal şi unghiurile mastoidiene ale oaselor
parietale care se articulează formând suturile petrooccipitale, occipitomastoidiene şi
parietomastoidiene.
În zona centrală a fosei craniene posterioare se găseşte foramenul magnum. Anterior
de acesta, faţa superioară a părţii bazilare a osului occipital continuă faţa posterioară a
corpului osului sfenoid şi cea a dorsumului selar formând clivusul. Lateral de clivus se
găseşte, de fiecare parte, şanţul sinusului petros inferior. În partea anterolaterală a
foramenului magnum se află canalul nervului hipoglos. Lateral de foramenul magnum se
găseşte partea laterală a osului occipital care este separată de partea petroasă a osului
Oasele 222
temporal prin foramenul jugular.

Posterior foramenului magnum se găseşte, pe linia mediană, creasta occipitală
internă care separă fosele cerebeloase. Fiecare fosă cerebeloasă este limitată superior de
şanţul sinusului transversal care se continuă lateral cu şanţul sinusului sigmoid care
ajunge la extremitatea posterioară a foramenelor jugulare, trecând succesiv pe faţa internă a
osului occipital, unghiul mastoidian al osului parietal, partea mastoidiană a osului temporal şi
procesul jugular al osului occipital. În apropierea foramenului jugular, şanţul sinusului
sigmoid prezintă foramenul venei emisare mastoidiene.
Pe faţa posterioară a părţii petroase a osului temporal, aproximativ deasupra
foramenului jugular, se găseşte meatul acustic intern. Posterosuperior faţă de acesta se află
fosa subarcuată, iar posterolateral, apertura canaliculului vestibulului. Pe marginea
superioară a părţii petroase a osului temporal se găseşte şanţul sinusului petros superior.
223 Craniul
26. STRUCTURILE DE REZISTENŢĂ ALE CRANIULUI
26.1. Principii de organizare funcţională a craniului

Organizarea funcţională a craniului de tip uman este determinată de:
▪ dezvoltarea encefalului ale cărui volum şi formă contribuie la apariţia unui
conţinător neurosenzorial adecvat;
▪ plasarea în plan frontal a telereceptorilor optic şi olfactiv şi fixarea laterală a celui
auditiv;
▪ apariţia sistemului stomatognat adaptat unei alimentaţii procesate culinar;
▪ apariţia fonaţiei şi a limbajului articulat de tip uman;
▪ dezvoltarea feţei de tip uman caracterizată prin dispunerea verticală etajată a
cavităţilor sale.
Structurile de rezistenţă ale craniului pot fi:
comune bazei şi bolţii care se dispun pe linia mediană şi sunt reprezentate de arcul
mediocranian. Acesta începe la nivelul corpului osului sfenoid de unde se dirijează
posterior de-a lungul clivusului până la marginea anterioară a foramenului magnum
unde se dedublează, urmează în sens anteroposterior marginile laterale ale acestuia,
după care se reuneşte la nivelul liniei mediane a marginii posterioare, urmează creasta
occipitală internă până la protuberanţa occipitală internă, de unde se continuă cu
şanţul sinusului cavernos şi cu crista galli până la jugum-ul sfenoidal. (Fig. 26-1).
Arcul mediocranian
Arcul paramedian
superior
Arcul paramedian
inferior
Arcul transversal
posterolateral
Pilier Pilier Pilier

frontozigomatic mastoidian
nazal
Figura 26-1. Structuri de rezistenţă sagitale ale calvariei şi bazei

craniului.
ale bazei craniului, dispuse transversal, reprezentate de:
 structura transversală anterioară care începe la nivelul tuberculului selar şi al
jugum-ului sfenoidal şi se dirijează lateral spre baza aripii mici a osului sfenoid
unde se împarte în două fascicule:
Oasele 224
◦ anterior, concav anteromedial, care se dirijează anterolateral către pilierul

zigomatic;
◦ posterior, concav posteromedial, care urmează marginea posterioară a aripii
mici a osului sfenoid şi se continuă cu arcul lateral inferior (linia temporală
inferioară);
 structura transversală posterioară este reprezentată de părţile pietroase ale
oaselor temporale care unesc clivusul cu arcurile posterioare ale calvariei.
Arcul mediocranian
Structura transversală
anterioară (fasciculul anterior)
anterioară (fasciculul posterior)
Arcul mediocranian
(segment bazal)
posterioară
Arcul mediocranian
Figura 26-2. Structurile transversale de rezistenţă ale bazei craniului.

structurile de rezistenţă ale calvariei reprezentate de:
 arcul mediocranian, deja descris;
 arcul paramedian superior care începe la nivelul procesului orbital al osului
zigomatic şi se continuă posterosuperior de-a lungul procesului zigomatic al
osului frontal şi linia temporală superioară, până la procesul mastoid (Fig. 26-1);
 arcul paramedian inferior începe la nivelul crestei sfenotemporale şi se
dirijează superior şi posterior de-a lungul liniei temporale inferioare, până la baza
procesului mastoid;
 arcul transversal posterolateral este reprezentat de arcul zigomatic osos, începe
la nivelul procesului mastoid prin creasta supramastoidiană şi se continuă
anterior cu arcurile orbitale inferior şi superior.
▪ arcul transversal superior care urmează sutura lambdoidă (Fig. 26-3);
▪ arcul intermediar care corespunde liniei nucale superioare de la protuberanţa
occipitală externă până la procesul mastoid;
▪ arcul inferior care începe la nivelul crestei occipitale externe şi se dirijează lateral
de-a lungul liniei nucale inferioare până la procesul jugular al osului occipital.
pilierii de rezistenţă ai craniului sunt dispuşi vertical şi, în sens anteroposterior şi
mediolateral, sunt reprezentaţi de (Fig. 26-4):
225 Craniul
▪ pilierul frontonazal, care începe la nivelul dinţilor incisivi şi canini şi se dirijează

ascendent de-a lungul eminenţei canine şi procesului frontal al maxilei, intersectând
extremităţile anterioare ale arcurilor supra-orbital şi infra-orbital;
Arcul mediocranian
Arcul transversal
posterior superior
Arcul transversal
posterior intermediar
Arcul transversal
posterior inferior
Arcul mediocranian
Figura 26-3. Arcurile transversale posterioare.

▪ pilierul zigomatic, care începe la nivelul primului molar şi urmează marginea
inferioară a procesului zigomatic al maxilei, osul zigomatic, procesul zigomatic al
osului frontal, intersectând arcurile zigomatic, infraorbital, supraorbital şi
paramedian superior;
Arcul mediocranian
Pilierul
zigomatic
Pilierul
frontonazal
Figura 26-4. Pilierii de rezistenţă ai craniului.

▪ pilierul maxilopterigoid, care începe la nivelul ultimului molar şi tuberozităţii
maxilei şi se continuă ascendent şi medial, de-a lungul feţei anterioare a procesului
pterigoid până la corpul osului sfenoid;
Oasele 226
structurile de rezistenţă mandibulare organizate prin condensarea trabeculelor

osteoconjunctive situate între cele două lame de os compact ale mandibulei sunt
determinate de funcţionalitatea de tip uman a maxilarului inferior. Trabecule
osteoconjunctive se asociază în fascicule numite traiectorii (trajectorium), care au
arhitectură spaţială caracteristică şi se intersectează, de obicei, în unghi drept. Cele
mai importante traiectorii mandibulare sunt (Fig. 26-5):
▪ trajectorium dentale începe la nivelul condilului, traversează oblic anterior şi
inferior ramura verticală şi urmează marginea alveolară;
▪ trajectorium basilare care începe la nivelul condilului, se dirijează oblic antero-
inferior şi urmează marginea bazilară a mandibulei;
▪ trajectorium posticum începe la nivelul condilului şi urmează, în sens
craniocaudal, marginea posterioară a ramurii verticale;
Trajectorium
Trajectorium posticum
copolans
Trajectorium Trajectorium
praeceps transversum
Trajectorium Trajectorium Trajectorium

dentale basilare marginale
Figura 26-5. Traiectoriile de rezistenţă ale mandibulei.

▪ trajectorium marginale traversează unghiul mandibulei de la marginea posterioară
a ramurii verticale la marginea bazilară;
▪ trajectorium copolans începe la nivelul condilului şi urmează incizura mandibulei
până la vârful procesului coronoid;
▪ trajectorium praeceps începe la nivelul procesului coronoid, urmează marginea
anterioară a ramurii mandibulei, se inflectează anterior şi se împarte într-un fascicul
lateral care urmează linia oblică şi altul medial care urmează linia miohioidiană.
Această condensare de fibre este rezultatul acţiunii muşchiului temporal.
▪ trajectorium transversum începe la nivelul procesului coronoid şi se îndreaptă
posterior şi inferior către unghiul mandibulei
227 Craniul
27. MORFOMETRIA CRANIULUI
Studiile morfometrice standard utilizate în antropologie permit compararea craniilor şi
utilizează, alături de reperele anatomice descrise, planuri de referinţă care permit
poziţionarea identică a craniilor ce vor fi măsurate şi puncte de reper ale neuro şi
viscerocraniului cu valoare de landmark.
Planurile de referinţă orizontale sunt:
planul alveolocondilian (al lui Broca ) care uneşte marginea alveolară a maxilei cu
punctele de convexitate maximă ale condililor occipitali;
planul Frankfurt care uneşte marginea infraorbitală cu marginea superioară a
meatului acustic extern şi formează cu planul alveolocondilian un unghi de 250
deschis anterior. Acest plan, propus de Virchow (1882), este cel mai frecvent
utilizat de antropologi;
planul lui Reid care uneşte marginea infraorbitală cu protuberanţa occipitală
externă trecând prin centrul meatului acustic extern.
Punctele craniometrice ale neurocraniului cu valoare de landmark se clasifică astfel
(Fig. 27-1, 27-2):
mediane:
▪ basion, situat la mijlocul marginii anterioare a foramenului magnum;
▪ opisthion, situat la mijlocul marginii posterioare a foramenului magnum;
▪ inion, reprezentat de punctul cel mai proeminent al protuberanţei occipitale
externe;
▪ supra-inion, punctul situat la joncţiunea crestei occipitale externe cu protuberanţa
occipitală externă;
▪ endinion, reprezentat de punctul cel mai proeminent al protuberanţei occipitale
interne;
▪ lambda, punctul în care se intersectează suturile sagitală şi lambdoidă;
▪ obelion, punctul virtual situat la unirea a două treimi anterioare cu treimea
posterioară a suturii sagitale care corespunde inferolateral foraminelor parietale;
▪ bregma, punctul în care se intersectează suturile sagitală şi coronală;
▪ vertex, punctul cel mai înalt al calvariei stabilit pe craniul sau capul subiectului
aşezat în planul orizontal de referinţă, ceea ce face ca vertexul determinat în
planul lui Broca să fie translat anterior înainte de bregma, în timp ce vertexul
determinat în planul Frankfurt este situat pe linia perpendiculară trasată prin polul
superior al meatului acustic extern;
*
Pierre Paul Broca (1824-1880). Chirurg, neurolog şi antropolog francez.
*
Robert W. Reid (1851-1939). Anatomist scoţian.
Oasele 228
▪ ophryon, punctul situat deasupra glabelei, la intersecţia cu planul mediosagital cu

planul orizontal trasat prin punctele de convexitate maximă ale pereţilor superiori
ale cavităţilor orbitale;
▪ punctul glabelar, situat la intersecţia planului mediosagital cu planul trasat prin
punctele de convexitate maximă ale arcurilor supraciliare;
▪ punctul sfenoidal este situat endocranian şi corespunde punctului celui mai
proeminent al tuberculului selar.
Vertex Bregma
Obelion
Stephanion
DIAMETRUL
VERTICAL MAXIM Ophryon
Lambda Glabella
Nasion
Supra- Pterion Rhinion
Asterion Dacryon
inion
Inion Nasospinale
Porion
DIAMETRUL PLANUL PLANUL

ORIZONTAL MAXIM FRANKFURT BROCA
Figura 27-1. Planurile de referinţă şi punctele de reper ale craniului.

Diametrul anteroposterior maxim (glabella – supra-inion). Diametrul
vertical maxim faţă de planul Frankfurt (porion – vertex).
laterale:
▪ stephanion, situat la intersecţia suturii coronale cu linia temporală superioară;
▪ pterion, punctul situat la mijlocul suturii parietosfenoidale;
▪ porion, punctul situat la polul superior al meatului acustic extern;
▪ euryon, situat în punctul cel mai proeminent al tuberculului parietal;
▪ asterion, punctul de intersecţie a suturilor lambdoidă, parietomastoidiană şi
occipitomastoidiană.
Punctele craniometrice ale viscerocraniului cu valoare de landmark se clasifică
astfel (Fig. 27-1, 27-2):
mediane:
▪ nasion, situat la intersecţia suturii medionazale cu sutura frontonazală, reprezintă
punctul cel mai înalt al viscerocraniului şi corespunde în profunzime rădăcinii
spinei nazale a osului frontal şi marginii anterioare a lamei cribriforme.
▪ rhinion, situat la extremitatea inferioară a suturii medionazale;
▪ punctul nazospinal, situat pe linia orizontală trasată prin baza spinei nazale
anterioare;
229 Craniul
▪ prosthion (punctul alveolar superior), situat la extremitatea inferioară a suturii

intermaxilară;
▪ punctul alveolar inferior situat la intersecţia procesului alveolar al mandibulei cu
planul sagital;
▪ staphylion, punctul virtual care corespunde bazei spinei nazale inferioare;
▪ symphision, punctul cel mai proeminent al tuberculului mentonier;
▪ gnathion, punctul virtual situat la intersecţia planului mediosagital cu marginea
bazilară a mandibulei care reprezintă reperul cel mai decliv al viscerocraniului.
Glabella
Sellare Nasion
Rhinion
Inion
Basion Nasospinale
Alveolare
PLANUL BROCA
Opisthion
Figura 27-2. Punctele de reper şi unghiurile profilului craniului (secţiune

sagitală, fără mandibulă). Unghiul bazilar al lui Broca (nasion – basion –
opisthion). Unghiul sfenoidal al lui Virchow şi Welcker (nasion – sellare –
basion). Unghiul lui Rivet (nasion – alveolare – basion). Unghiul profilului
facial (nasion – alveolare – planul Broca).
laterale:
▪ dacryon, situat la intersecţia suturilor frontomaxilară şi lacrimomaxilară;
▪ punctul lacrimal situat la intersecţia suturii frontolacrimale cu creasta lacrimală
posterioară;
▪ supra-orbitale, corespunde convexităţii maxime a marginii orbitale inferioare;
▪ ectokonchion, punctul virtual situat la jumătatea marginii orbitale externe;
▪ orbitale (punctul orbital inferior), corespunde concavităţii maxime a marginii
orbitale inferioare şi este situat în planul Frankfurt;
▪ zygion, punctul virtual care corespunde convexităţii maxime a arcului zigomatic;
▪ gonion, punctul care corespunde vârfului unghiului mandibulei.
Date de morfometrie a neurocraniului
Planurile şi punctele de reper descrise permit efectuarea unor măsurători complexe,
atât pe craniile preparate anatomic cât şi pe imaginile radiologice, CT şi RMN, sistemele
imagistice moderne de explorare fiind dotate cu programe automate de morfometrie.
Parametrii morfometrici ai neurocraniului au fost stabiliţi prin măsurători
efectuate pe loturi semnificative şi exprimă cantitativ normalitatea şi respectiv, abaterile de la
norma anatomică. Parametrii cel mai frecvent utilizaţi sunt (Fig. 27-2):
Oasele 230
diametrul anteroposterior maxim uneşte glabela cu subinionul şi are în medie 180

mm;
diametrul transvers maxim (biparietal), se măsoară de la un euryon la celălalt şi
are în medie 145 mm;
diametrul vertical maxim, este reprezentat de linia basion-bregma şi are în medie
130 mm;
punctul central al neurocraniului se găseşte la intersecţia liniilor care unesc
glabela cu lambda şi respectiv bregma cu basion;
capacitatea craniană este aproximativ egală cu cea a volumului cerebral, se
măsoară prin metoda înlocuirii volumului cavitar şi are în medie 1550 cm3. În
funcţie de capacitatea craniană Broca a descris cinci tipuri de cranii:
▪ sub 1150 cm3 – microcefal;
▪ 1150-1450 cm3 – craniu mic;
▪ 1450-1650 cm3 – craniu mijlociu;
▪ 1650-1950 cm3 – craniu mare;
▪ peste 1950 cm3 – macrocefal.
unghiul bazilar (al lui Broca) se formează între liniile basion-opistion şi basion-
nasion şi dă indicaţii despre orientarea foramenului magnum, care la om este
orientat anteroinferior, iar la mamifere posteroinferior;
unghiul sfenoidal (al lui Virchow şi Welcker ) se formează între liniile basion –
punctul sfenoidal şi respectiv, punctul sfenoidal – nasion, se măsoară pe secţiunile
mediosagitale ale craniului sau pe profilul radiologic şi are o valoare de 125-1450;
indicii cefalici exprimă interdependenţa şi modul de variaţie a unor parametri liniari
determinaţi morfometric şi se calculează după formula:
diametrul mic
x 100
diametrul mare
Indicii neurocranieni cel mai frecvent utilizaţi sunt:
▪ indicele cefalic orizontal reprezintă raportul dintre valorile diametrelor maxime
transversal şi anteroposterior. În funcţie de acesta, Broca a clasificat craniile în:
- lungi (dolichocefale), cu indicele cefalic orizontal sub 75;
- medii (mezaticefale), cu indicele cefalic orizontal între 75-80;
- scurte (brahicefale), cu indicele cefalic orizontal peste 80.
▪ indicele cefalic sagital reprezintă raportul dintre valorile diametrelor nasion-
bregma şi anteroposterior maximal şi permite aprecierea perimetrului profilului
cranian. În funcţie de acesta, craniile se clasifică în:
- turtite (platicefale), cu indicele cefalic sagital sub 70;
- normale (ortocefale), cu indicele cefalic sagital între 70-75;
*
Rudolf Virchow (1821-1902). Patolog german.
*
Hermann Welcker (1822-1898). Antropolog şi anatomist german.
231 Craniul
- alungite (hipsicefale), cu indicele cefalic sagital peste 75.

▪ indicele transversovertical reprezintă raportul dintre valorile diametrelor nasion-
bregma şi diametrul biparietal şi permite aprecierea variaţiilor diametrului
transversal al craniului observat în norma anterior. În funcţie de acesta, craniile se
clasifică în:
- tapinocefale cu indicele transversovertical sub 92;
- metriocefale cu indicele transversovertical între 92-98;
- stenocefale cu indicele transversovertical peste 98;
- turicefale (în formă de turn) cu indicele transversovertical peste 100.
Parametrii morfometrici ai viscerocraniului exprimă aspectele cantitative ale feţei
de tip uman şi se determină atât pe craniile preparate anatomic cât şi în practica medicală pe
vizualizările radiologice, CT şi RMN de faţă şi profil. Datele de morfometrie a
viscerocraniului sunt utilizate în clinică pentru stabilirea tipologiei faciale normale sau
patologice, iar în antropologie pentru stabilirea vârstei, sexului şi eventual, a rasei la craniilor
recente de Homo sapiens cât şi pentru identificarea şi clasificarea craniilor fosilelor
hominide.
Parametri cel mai frecvent utilizaţi sunt:
diametrul bizigomatic se măsoară de la un zygion la celalalt şi este mai mic decât
diametrul biparietal numai la Homo sapiens;
diametrul vertical maxim al feţei se măsoară de la nasion la gnathion;
diametrul vertical nazo-alveolar se măsoară de la nasion la prosthion şi reprezintă
înălţimea feţei fără mandibulă;
unghiul profilului facial se formează la intersecţia liniei nasion-prosthion cu planul
condilo-alveolar al lui Broca;
unghiul facial lui Rivet se formează la intersecţia liniei nasion-prosthion cu linia
prosthion-basion, exprimă gradul de deplasare anterioară a viscerocraniului faţă de
neurocraniu şi permite clasificarea craniilor în:
▪ prognate, cu unghiul lui Rivet mai mic de 700;
▪ mezognate, cu unghiul lui Rivet între 700-730;
▪ ortognate, cu unghiul lui Rivet mai mare de 730.
Omul modern este ortognat, cu unghiul lui Rivet deschis datorită dezvoltării
importante a lobilor prefrontali.
unghiul mandibular se formează la intersecţia liniilor trasate pe marginea bazilară
şi respectiv posterioară a ramurii verticale a mandibulei;
unghiul facial inferior se formează la intersecţia liniei care uneşte punctul alveolar
inferior cu symphysion cu orizontala
Indicii craniofaciali cel mai frecvent utilizaţi sunt:
indicele facial total reprezintă raportul dintre valorile diametrului bizigomatic şi
diametrul vertical maxim al feţei. Din acest punct de vedere craniile se clasifică în:
*
Paul Rivet (1876-1958). Antropolog şi etnolog francez.
Oasele 232
▪ dolichofaciale, înguste şi înalte;

▪ mezatifaciale, medii;
▪ brahifaciale, turtite şi largi.
indicele nazal reprezintă raportul dintre valorile lungimii maxime şi înălţimii
maxime a nasului şi permite clasificarea craniilor în:
▪ leptorhine, nas lung şi subţire;
▪ mezorhine, nas mediu;
▪ platyrhine, nas larg şi turtit.
Partea a V-a
CENTURA PECTORALĂ (CINGULUM PECTORALE)
Andreas Vesalius, De humani corporis fabrica libri septem,

Basel, 1543.
28. Clavicula
29. Scapula
235 Centura pectorală
28. CLAVICULA (CLAVICULA)
Clavicula este un os lung dispus orizontal în partea anterioară a centurii pectorale,
între manubriul sternului şi procesul acromion al scapulei. Are forma literei S italic (∫) şi
prezintă două curburi, una medială cu convexitatea anterior şi una laterală cu convexitatea
posterior.
Clavicula se articulează cu:
▪ sternul, situat medial;
▪ scapula, situată posterolateral.
Clavicula izolată se orientează astfel:
▪ medial – extremitatea mai voluminoasă;
▪ anterior – curbura convexă anterior care continuă extremitatea mai voluminoasă,
cu;
▪ superior – faţa cea mai netedă şi rotunjită a osului.
28.3. Clavicula este alcătuită din:
28.3.1. Extremitatea sternală (extremitas sternalis), mai voluminoasă, are formă de
trunchi de piramidă patrulateră şi prezintă (Fig. 28-1, 28-3):
▪ faţa medială, (baza mare), netedă, alungită în sens vertical, pe care se găseşte faţa
articulară sternală (facies articularis sternalis) pentru incizura claviculară a
manubriului sternal;
▪ faţa anterioară pe care se inseră muşchiul pectoral mare;
▪ faţa posterioară pe care se inseră muşchiul sternohioidian;
▪ faţa superioară pe care se inseră fascicolul clavicular al muşchiului
sternocleidomastoidian;
▪ faţa inferioară pe care se găsesc:
◦ medial, suprafaţa articulară pentru faţa superioară a primei coaste;
◦ lateral, o suprafaţă rugoasă, impresiunea pentru ligamentul costoclavicular
(Impressio ligamenti costoclavicularis), pe care se inseră ligamentul
costoclavicular;
▪ faţa laterală care fuzionează cu corpul osului.
28.3.2. Corp (corpus claviculae), turtit în sens craniocaudal, mai evident către
extremitatea laterală, prezintă:
▪ faţă superioară, plană în treimea laterală, unde se inseră, anterior muşchiul deltoid,
iar posterior muşchiul trapez şi convexă în două treimi mediale unde este acoperită
doar de planurile superficiale ale triunghiului lateral la gâtului (Fig. 28-2);
▪ faţă inferioară care prezintă două zone:
◦ anterioară, netedă, care se întinde de la tuberculul conoid până la impresiunea
ligamentului costoclavicular (Fig. 28-3);
Oasele 236
◦ posterioară care prezintă în sens lateromedial:

- linia trapezoidală (linea trapezoidea), orientată oblic posteromedial, pe
care se inseră fasciculul trapezoid al ligamentului coracoclavicular;
- tuberculul conoid (tuberculum conoideum), situat la extremitatea medială
a liniei trapezoidale, pe care se inseră fasciculul conoid al ligamentului
coracoclavicular (Fig. 28-4);
- şanţul muşchiului subclavicular (sulcus musculi subclavii), în care se
inseră muşchiul subclavicular. În partea laterală a şanţului se găseşte
foramenul nutritiv principal al osului, iar pe marginile sale se inseră fascia
clavipectorală.
Margo posterior
Extremitas Margo anterior Extremitas

acromialis sternalis
Figura 28-1.
Clavicula dreaptă – faţa superioară.
M. trapezius
M. sternocleidomastoideus
M. deltoideus
M. pectoralis major
Figura 28-2.
Clavicula dreaptă – inserţii musculare (faţa superioară).
▪ marginea anterioară care prezintă:

◦ zona laterală, concavă, subţire, rugoasă, pe care se prelungeşte inserţia
muşchiului deltoid. Uneori, în zona de concavitate maximă, se găseşte
tuberculul deltoidian.
◦ zona intermediară, subcutanată, variabilă ca întindere în funcţie de dezvoltarea
musculară a subiectului, care formează baza fosei infraclaviculare;
◦ zona medială, pe care se inseră muşchiului pectoral mare.
▪ marginea posterioară care limitează anterior pasajul cervicobrahial şi are raporturi

cu vena subclaviculară, artera subclaviculară şi trunchiurile plexului brahial. Ea
prezintă trei zone:
◦ laterală, convexă, rugoasă pe care se inseră muşchiul trapez;
◦ intermediară, variabilă ca întindere în funcţie de dezvoltarea musculară a
subiectului, acoperită de planurile superficiale ale triunghiului lateral al gâtului;
◦ medială, pe care se inseră muşchiului sternocleidomastoidian.
Facies articularis Facies articularis
acromialis sternalis
Sulcus m. subclavii
Impressio lig. costoclaviculare
Extremitas sternalis
Linea Tuberculum SulcusCorpus claviculae

m. subclavii Impressio lig.
trapezoidea conoideum costoclaviculare
Figura 28-3.
Clavicula dreaptă – faţa inferioară.
Lig. costocondro-
M. deltoideus M. pectoralis major clavicularis
Lig. trapezoideum
M. pectoralis major
M. deltoideus Lig. costoclaviculare
M. sternocleido-
M. trapezius Lig. conoideum M. subclavius hyoideus
Figura 28-4.
Clavicula dreaptă – inserţii musculoligamentare (faţa inferioară).
28.3.3. Extremitate acromială (extremitas acromialis) (Fig. 29-1), este aplatizată

craniocaudal şi prezintă (Fig. 28-1, 28-3):
▪ faţa superioară, rugoasă, ce poate fi împărţită trei zone:
◦ anterioară pe care se inseră muşchiul deltoid;
◦ intermediară, subcutanată;
◦ posterioară pe care se inseră muşchiul trapez.
▪ faţa inferioară care prezintă două zone:
◦ anterioară pe care se găseşte prelungirea liniei trapezoidale;
Oasele 238
◦ posterioară, netedă, care participă la formarea bolţii coraco-acromio-

claviculare şi este separată de articulaţia scapulohumerală prin bursa seroasă
subacromială.
▪ semiconturul periferic, care prezintă în partea mijlocie faţa articulară acromială
(facies articularis acromialis). Aceasta are formă ovoidală cu axul mare dirijat
anteroposterior, este orientată inferolateral şi se articulează cu procesul acromion.
Anterior şi posterior suprafeţei articulare se inseră, respectiv, muşchii deltoid şi
trapez.
28.4. Particularităţi ale dezvoltării claviculei
Clavicula este sediul iniţierii osificării scheletului uman şi se osifică desmal, fiind
singurul os cu acest tip de osificare al scheletului postcranian. Debutul osificării are loc
precoce, în săptămânile 5-6 ale embriogenezei. Centrii de osificare primari, medial şi
lateral, apar la unirea treimii mijlocii cu cea laterală a corpului claviculei şi fuzionează la
începutul săptămânii a 7-a a vieţii embrionare.
În perioada fetală apare centrul cartilaginos de tip epifizar al extremităţii sternale care
asigură şi după naştere, creşterea osului în lungime. El se osifică şi fuzionează cu corpul
osului la vârsta de 18-20 ani. Osificare definitivă are loc la 25 ani.
În cursul dezvoltării, pot apărea unele defecte. Spre exemplu, lipsa fuziunii centrilor
primitivi produce disostoza claviculară care poate fi asociată cu defecte ale osificării
desmale ale calvariei (disostoza cleidocraniană).
▪ canal osos pentru nervii supraclaviculari (6%);
▪ diartroză suplimentară coracoclaviculară.
29. SCAPULA (SCAPULA)
29.1. Date generale

Scapula reprezintă segmentul posterior al centurii pectorale la alcătuirea căreia
participă împreună cu clavicula. Contribuie la formarea umărului şi a părţii superolaterale a
feţei dorsale a toracelui, corespunzător coastelor III-VII. Are topografie extraparietală fiind
ataşată pe partea dorsolaterală a peretelui toracic şi lateral faţă de organul axial, prin planuri
musculare intermediare care asigură mobilitatea specifică centurii scapulare.
Scapula se articulează cu:
clavicula, anterior;
humerusul, lateral.
Scapula izolată se orientează astfel:
anterior – faţa concavă;
lateral – unghiul cel mai voluminos;
inferior – unghiul cel mai ascuţit.
29.3. Scapula este un os lat cu formă triunghiulară caracteristică şi prezintă două feţe,
trei margini şi trei unghiuri.
29.3.1. Faţa anterioară (facies anterior) se numeşte şi faţa costală (facies costalis)
şi este concavă (Fig. 29-1). Cea mai mare parte a sa este ocupată de fosa subscapulară (fossa
subscapularis) şi prezintă 3-4 creste rugoase (cristae musculares) dirijate inferomedial pe
care se inseră muşchiul subscapular şi fascia sa (Fig. 29-2). Fosa subscapulară este limitată
medial de o creastă verticală care se evazează treptat la extremităţi unde formează câte o
suprafaţă triunghiulară adiacentă unghiurilor superior şi inferior. Pe creastă şi pe cele două
suprafeţe osoase se inseră muşchiul serratus anterior.
Lateral, fosa subscapulară prezintă pilierul cavităţii glenoide (Rouvière ) sau crista
infraglenoidalis, o creastă verticală groasă, netedă, proeminentă, care începe din partea
mijlocie a gâtului cavităţii glenoide şi se dirijează oblic inferolateral către treimea inferioară a
marginii laterale a osului.
29.3.2. Faţa posterioară (facies posterior) este convexă şi prezintă în sens
craniocaudal (Fig. 29-3):
▪ aria suprasinoasă are formă triunghiulară cu:
◦ baza situată medial, care corespunde segmentului superior al marginii
vertebrale a osului;
◦ vârful situat lateral la nivelul colului cavităţii glenoide;
◦ marginea inferioară reprezentată de rădăcina spinei scapulei;
◦ marginea superioară reprezentată de marginea superioară a osului.
Aria supraspinoasă formează cu faţa superioară a spinei scapulei fosa
supraspinoasă (fossa supraspinata) unde se inseră muşchiul supraspinos şi fascia sa.
*
Henri Rouvière (1875-1952). Anatomist francez.
Oasele 240
▪ spina scapulei (spina scapulae) se detaşează în unghi drept de pe faţa

posterioară, are formă triunghiulară şi prezintă (Fig. 29-3):
faţa superioară care închide inferior fosa supraspinoasă;
faţa inferioară care completează superior fosa subspinoasă;
baza, situată anterior, dirijată superolateral, care fuzionează cu faţa
posterioară a scapulei;
marginea posterioară, orizontală, îndreptată posterior, superior şi lateral, care
începe la nivelul marginii vertebrale a scapulei printr-o zonă triunghiulară teşită
numită triunghiul spinei scapulei (trigonum spinae scapulae) aflată în raport cu bursa
seroasă a fasciei muşchiului trapez.
Processus
coracoideus
Acromion Incisura Angulus

scapulae superior
Tuberculum
supraglenoidale Margo
superior
Cavitas
glenoidalis
Tuberculum
infraglenoidale
Crista
infraglenoidalis
Fossa
subscapul Cristae musculares
aris
Margo
lateralis
Margo
medialis
Angulus
inferior
Figura 29-1.
Scapula dreaptă – vedere anterioară.
Ea prezintă o buză superioară pe care se inseră fasciculele caudale ale muşchiului
trapez şi alta inferioară pe care au originea fibrele posterioare ale muşchiului deltoid şi care
prezintă în partea medială tuberculul deltodian (tuberculum deltoideum).
marginea laterală, convexă craniocaudal, concavă transversal şi care
prezintă:
- extremitatea superolaterală, subţire, care fuzionează cu marginea
posterioară a spinei scapulei formând procesul acromion;
- zona mijlocie, ascuţită, care delimitează cu colul cavităţii glenoide

incizura scapulară mare sau şanţul spinoglenoidian prin care trece
mănunchiul neurovascular suprascapular;
- extremitatea inferomedială, lăţită sub formă de consolă care fuzionează cu colul
cavităţii glenoide.
vârful care se continuă superolateral cu acromionul.
▪ acromionul (acromion) este un proces turtit craniocaudal situat posterosuperior
unghiului lateral al scapulei (Fig. 29-3). Are formă triunghiulară cu axul mare orientat
anterolateral şi prezintă:
Tendo
M.communis
omohyoideus
mm. biceps brachii
(caput breve) et
coracobrachialis
M. deltoideus
M. pectoralis minor
M. biceps brachii M. omohyoideus

(caput longum)
M. triceps brachii
(caput longum)
M. subscapularis
M. serratus
anterior
Figura 29-2.
Scapula dreaptă – inserţii musculare (vedere anterioară).
baza, situată medial, care fuzionează cu vârful spinei scapulei;
vârful, situat anterolateral, pe care se inseră ligamentul acromiocoracoidian;
faţa superioară, convexă, rugoasă, acoperită de planurile superficiale ale regiunii
scapulare;
faţa inferioară, concavă, netedă, care participă la formarea bolţii coraco-acromiale
şi are raporturi cu capsula articulaţiei scapulohumerale prin intermediul bursei
seroase subacromiale;
Oasele 242
marginea anterioară, scurtă, prezintă lateral o suprafaţă netedă, ovalară, faţa

articulară claviculară (facies articularis clavicularis) pentru extremitatea laterală
a claviculei şi se continuă medial, cu buza superioară a spinei scapulei, realizând
segmentul posterior al conturului acromioclavicular medial pe care se inseră
muşchiului trapez.
marginea posterioară continuă, fără limită de demarcaţie, buza inferioară a spinei
scapulei, până la vârful acromionului, realizând segmentul posterior al conturului
acromioclavicular lateral pe care se inseră muşchiul deltoid. Prezintă un segment
iniţial, posteromedial şi altul terminal, posterolateral, care formează între ele
unghiul acromionului (angulus acromii), cu vârful proeminând sub tegumentele
regiunii deltoidiene.
Fossa Acromion
supraspinata Spina Angulus
scapulae acromii
Margo
glenoidea
Tuberculum
infraglenoidale
Tuberculum
deltoideum
Fossa
infraspinata
Figura 29-3.
Scapula dreaptă – vedere posterioară.
▪ aria subspinoasă are formă triunghiulară cu:
bază situată medial, care corespunde segmentului inferior al marginii vertebrale a
osului;
vârf situat superolateral la nivelul colului cavităţii glenoide;
margine superioară, reprezentată de baza spinei scapulei;
margine laterală, reprezentată de marginea laterală a osului.
Aria subspinoasă prezintă trei zone:
medială care formează cu faţa inferioară a spinei scapulei fosa subspinoasă (fossa
infraspinata) unde se inseră muşchiul supraspinos şi fascia sa (Fig. 29-4);
intermediară, reprezentată de un şanţ oblic inferomedial care începe de la colul

cavităţii glenoide şi se şterge treptat spre vârful osului. Şanţul corespunde pilierului
cavităţii glenoide de pe faţa anterioară a scapulei şi conferă marginii laterale un
aspect torsionat.
laterală, îngustă, rugoasă, adiacentă marginii laterale a osului, triunghiulară cu
vârful în sus, care este împărţită de o creastă oblică inferomedial într-o suprafaţă
superioară pe care se inseră muşchiul rotund mic şi alta inferioară pe care se inseră
muşchiul rotund mare.
29.3.3. Margine superioară (margo superior) sau cervicală, concavă şi ascuţită,
înclinată inferolateral care se întinde de la unghiul superior al scapulei până la baza
procesului coracoid, împreună cu care delimitează incizura scapulară (incisura scapulae).
M. levator M. trapezius M. deltoideus

scapulae
M. supraspinatus
M. rhomboideus M. triceps brachii

minor (caput longum)
M. teres minor
M. rhomboideus
major
M. teres major
M. latissimus
dorsi
Figura 29-4.
Scapula dreaptă – inserţii musculare (vedere posterioară).
Aceasta este transformată de ligamentul transvers superior al scapulei într-un canal

osteofibros prin care trece nervul suprascapular. Deasupra ligamentului trec artera
suprascapulară şi venele comitante. Pe marginea superioară, lateral incizurii scapulei, are
originea capătul scapular al muşchiului omohioidian.
29.3.4. Marginea medială (margo medialis) sau vertebrală, este ascuţită şi prezintă
trei segmente:
Oasele 244
superior, scurt, oblic, orientat inferomedial pe care se inseră muşchiul ridicător al

scapulei;
intermediar, unghiul marginii mediale, care corespunde trigonului spinei scapulei;
inferior, mai lung, vertical, pe care se inseră muşchii romboizi, mic şi mare.
29.3.5. Marginea laterală (margo lateralis) sau axilară, groasă, oblică inferomedial,
prezintă (Fig. 29-5) la extremitatea superioară, imediat sub cavitatea glenoidă, o proeminenţă
rugoasă, tuberculul subglenoidian (tuberculum infraglenoidale), pe care se inseră capătul
lung al muşchiului triceps brahial;
29.3.6. Unghiul superior (angulus superior) se formează prin unirea marginilor
superioară şi medială, este subţire şi ascuţit şi pe el se inseră muşchiul ridicător al scapulei;
29.3.7. Unghiul inferior (angulus inferior) se formează prin unirea marginilor
medială şi laterală, este cel mai ascuţit, rugos şi gros şi pe el se inseră posterior muşchii
latissimus dorsi şi rotund mare, iar anterior muşchiul serratus anterior;
Acromion Processus
coracoideus
Tuberculum
supraglenoidale
Incisura
Tuberculum glenoidalis
Assaky
Cavitas
Spina
glenoidalis
scapulae
Tuberculum
infraglenoidale Crista
infraglenoidalis
Margo
lateralis
Figura 29-5.
Scapula dreaptă – vedere laterală.
29.3.8. Unghiul lateral (angulus lateralis) este voluminos, neregulat şi prezintă:

▪ cavitatea glenoidă (cavitas glenoidalis), ovalară, cu axul mare postero-inferior, uşor
concavă şi netedă, este orientată superior, inferior şi lateral şi se articulează cu capul
humerusului (Fig. 29-5). Este alcătuită din:
fosa articulară care prezintă în zona centrală tuberculul glenoidian (tuberculul lui
Assaky );
marginea glenoidiană, pe care se inseră fibrocartilajul (labrum glenoidale) şi
capsula articulaţiei glenohumerale şi care prezintă în partea sa anterosuperioară
incizura glenoidiană (incisura glenoidalis). Aceasta este transformată de inserţia
fibrocartilajul articular într-un canal osteofibros de pasaj pentru vasele şi nervii
destinaţi articulaţiei. Corespunde spaţiului dintre originile ligamentelor
glenohumerale superior şi mijlociu şi are raporturi cu bursa seroasă şi tendonul
muşchiului subscapular.
colul scapulei (collum scapulae) care reprezintă zona îngustată, periglenoidiană,
care susţine cavitatea glenoidă. El prezintă:
- faţa anterioară care se continuă medial cu fosa subscapulară şi inferior cu
pilierul cavităţii glenoide;
- faţa posterioară care delimitează cu spina scapulei şanţul spinoglenoidian;
- marginea superioară, scurtă, orizontală, corespunde bazei procesului coracoid şi
prezintă tuberculul supraglenoidian (tuberculum supraglenoidale) pe care se
inseră capătul lung al muşchiului biceps brahial şi, medial acestuia;
- marginea inferioară, oblică inferomedial, se continuă la nivelul tuberculului
infraglenoidian cu marginea axilară a scapulei.
Figura 29-6. Scapula dreaptă – foramen scapular
29.3.9. Procesul coracoid (processus coracoideus) se detaşează din partea

superomedială a unghiului extern al scapulei şi se dirijează superior, lateral şi anterior,
descriind un arc deasupra cavităţii glenoide (Fig. 29-4, 29-5). Are un aspect uşor torsionat, cu
o bază largă care fuzionează cu unghiul lateral şi prezintă:
*
George Assaky (1855 - 1899). Anatomist şi chirurg francez de origine română, nepotul lui Gheorghe Asachi.
Oasele 246
vârful pe care are originea, printr-un tendon comun, capătul scurt al muşchiului
biceps brahial şi muşchiul coracobrahial;
faţa inferioară, concavă, netedă, separată de articulaţia glenohumerală prin bursa
seroasă subcoracoidiană;
faţa superioară, rugoasă, pe care se inseră ligamentele coracoclaviculare, trapezoid
şi conoid;
marginea medială pe care are originea muşchiul pectoral mic;
marginea laterală pe care se inseră ligamentele acromiocoracoidian şi
coracohumeral.
29.4. Particularităţi ale dezvoltării scapulei
Tipul de osificare a scapulei este cel condral. Debutul osteogenezei are loc în
săptămâna a 8-a a embriogenezei când, în corpul scapulei, apare un centru de osificare
primar, unic. În perioada fetală apar numeroşi centri cartilaginoşi care se osifică şi
fuzionează succesiv după naştere.
▪ osul acromial (7-15%) rezultă din lipsa de fuzionare dintre punctele de osificare
bazal şi apical şi poate fi diagnosticat numai după vârsta de 25 de ani;
▪ foramenul scapular (19-23%) rezultă prin exces de osificare al ligamentului scapular
superior.
Partea a VI-a
SCHELETUL APENDICULAR ROSTRAL

(PARS LIBERA MEMBRI SUPERIORIS)

Basel, 1543.
30. Humerusul
31. Radiusul
32. Ulna
33. Oasele carpiene
34. Oasele metacarpiene
35. Falangele
249 Scheletul apendicular rostral
30. HUMERUSUL (HUMERUS)
Humerusul formează scheletul braţului. Extremităţile sale participă la alcătuirea
umărului şi cotului.
Privit în ansamblu, osul pare torsionat datorită poziţiei posteromediale a capului şi
frontale a extremităţii distale şi a direcţiei şanţului radial.
Humerusul se articulează cu:
scapula, proximal, cu care formează articulaţia glenohumerală;
radius şi ulna, distal, cu care realizează articulaţia cotului.
Pe membrul superior în poziţie anatomică, humerusul are o direcţie oblică
inferomedial, formând versantul proximal al valgusului fiziologic al cotului.
Humerusul izolat se orientează astfel:
superior şi medial – suprafaţa articulară unică, voluminoasă şi convexă;
posterior – fosa cea mai adâncă a extremităţii aplatizate.
30.3. Humerusul este un os lung format din extremitate proximală, corp şi
extremitate distală.
30.4. Extremitatea proximală este mai voluminoasă, formează versantul brahial al
articulaţiei glenohumerale (Fig. 30-1, 30-3) şi prezintă:
30.4.1. Capul humeral (caput humeri) este reprezentat de o calotă osoasă de forma
unui segmnet de sferă (aproximativ o treime), a cărei suprafaţă netedă şi convexă, este
orientată posterior, medial şi superior şi se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei (Fig.
30-1). Axul capului humeral se trasează prin centrul geometric al segmentului de sferă şi
formează cu axul longitudinal al corpului, un unghi de înclinare de 1300, deschis medial,
(Fig. 30-1) iar cu axul transversal al extremităţii distale, un unghi de declinare de 200
deschis posteromedial (Fig. 30-2).
30.4.2. Colul anatomic (collum anatomicum), situat la periferia capului humeral este
reprezentat de un şanţ rugos, circular, mai evident inferior. Planul său formează cu planul
transversal al corpului humerusului un unghi de 400 deschis lateral. Colul anatomic prezintă:
zonă intercapitotuberculară, situată anterior, superior şi posterior, în raport
cu capsula articulară, ligamentele glenohumerale, cu tendoanele capei
muşchilor rotatori şi cu bolta acromiocoracoidiană;
zonă intemediară, care corespunde cavităţii glenoide;
zonă intercolocorporeală, situată inferior, în raport cu zona slabă a capsulei,
sub care se continuă fără limite de demarcaţie, cu colul chirurgical şi corpul
osului.
▪ tuberculul mare (tuberculum majus) este o proeminenţă voluminoasă situată
în axa corpului, superolateral faţă de capul humeral, de care este separată prin
colul anatomic. Prezintă:
Oasele 250
◦ faţă superioară (subacromială) pe care se găsesc:

- faţeta superioară pe care se inseră fasciculul lateral al ligamentului
coracohumeral şi muşchiul supraspinos;
- faţeta posterosuperioară pe care se inseră muşchiul infraspinos;
- faţeta posteroinferioară pe care se inseră muşchiul rotund mic.
◦ faţa laterală (subdeltoidiană) care se continuă distal cu faţa laterală a corpului
humerusului şi corespunde bolţii acromiocoracoidiene (fornix humeri),
bursei seroase subdeltoidiană, fascia profundă a muşchiului deltoid şi;
1300
Figura 30-1.
Extremitatea proximală a humerusului drept (radiografie
anteroposterioară). Unghiul de înclinare al capului
humeral.
marginea anterioară care se prelungeşte inferior cu creasta tuberculului
mare (crista tuberculi majoris) şi pe care se inseră ligamentul transvers al
humerusului;
marginea posterioară care se prelungeşte distal până la marginea laterală a
tuberozităţii deltoidiene.
Axul capului humeral
Axul transversal al
extremităţii distale a
humerusului
Figura 30-2.
Unghiul de declinare al capului humeral.
tuberculul mic (tuberculum minus) este situat în partea anteromedială a

extremităţii proximale şi prezintă o faţetă superomedială (subacromială), pe care
se inseră muşchiul subscapular, ligamentul glenohumeral superior şi fasciculul
medial al ligamentului coracohumeral şi alta inferolaterală (subdeltoidiană), de
formă triunghiulară, care se prelungeşte inferior cu creasta tuberculului mic
(crista tuberculi minoris).
şanţul intertubercular (sulcus intertubercularis), delimitat lateral de marginea
anterioară şi creasta tuberculului mare şi medial de tuberculul mic şi creasta sa,
prezintă:
segment superior (intertubercular propriu-zis), situat intra-articular, pe ale cărui
margini se inseră ligamentul humeral transvers şi tendonul muşchiului subscapular;
segment inferior (subtubercular), situat extra-articular, delimitat de:
- creasta intertuberculară (buza) laterală (labium laterale), pe care se inseră
muşchiul pectoral mare (Fig. 30-4);
minus majus
Sulcus Collum
intertubercularis chirurgicum
Crista tuberculi
Crista tuberculi majoris
minoris
Labium
Labium posterior
posterior
Tuberositas
deltoidea
Figura 30-3.
Extremitatea proximală a humerusului drept – vedere laterala.
- creasta intertuberculară (buza) medială (labium mediale) pe care se inseră
muşchiul rotund mare. Muşchiul latissimus dorsi se inseră anterior acestuia, pe
creasta longitudinală omonimă, situată în profunzimea şanţului intertubercular.
Acesta este transformat într-un canal osteofibros de ligamentul transvers şi de
fibrele superficiale ale tendonului muşchiului subscapular, structuri cu funcţie
de retinacul. În partea inferioară, ligamentul humeral transvers este întărit de
fibrele feţei profunde a tendonului muşchiului pectoral mare. Şanţul
intertubercular conţine tendonul capătului lung al muşchiului biceps brahial,
teaca sa sinovială şi ramura ascendentă a arterei circumflexe humerală
anterioară.
30.4.3. Colul chirurgical (collum chirurgicum), zona circulară mai îngustă care
uneşte extremitatea proximală cu corpul humerusului este un sediu frecvent de fractură. Colul
Oasele 252
chirurgical este lipsit de inserţii musculare şi prezintă următoarele raporturi:

posterior – nervul axilar, artera circumflexă humerală posterioară şi venele
comitante;
medial – recesul axilar al articulaţiei glenohumerale;
anterior – tendoanele muşchilor pectoralis major şi latissimus dorsi;
lateral – bursa seroasă subdeltoidiană şi faţa profundă a muşchiului deltoid.
În jurul colului chirurgical se găseşte inelul arterial perihumeral format prin
anastomoza arterelor circumflexe humerale anterioară şi posterioară.
30.5. Corpul humerusului (corpus humeri) este cilindric în partea proximală, devine
triunghiular către joncţiunea cu extremitatea distală şi prezintă (Fig. 30-4):
faţa anteromedială (facies anteromedialis) este convexă, mai evident în partea
superioară şi prezintă:
Collum
anatomicum M. supraspinatus
Caput humeri
Tuberculum
majus Tuberculum M. subscapularis
Sulcus minus
Collum M. pectoralis major
intertubercularis
chirurgicum M. latissimus dorsi
M. teres major
Tuberositas
M. deltoideus
deltoidea
Facies M. coracobrachialis
Facies
anterolateralis anteromedialis
M. brachialis
Margo
Crista anterior M. brachioradialis
supracondylaris Crista M. extensor carpi
lateralis supracondylaris radialis longus
medialis M. pronator teres
Capitulum M. flexor carpi radialis
Trochlea M. palmaris
humeri
humeri
Fossa Fossa M. extensor carpi M. flexor digitorum
radialis coronoidea radialis brevis superficialis
Figura 30-4.
Humerusul drept – vedere anterioară (A) şi inserţii musculare (B).
zonă superioară pe care alunecă tendoanele muşchilor latissimus dorsi şi teres
major în timpul mişcărilor de rotaţie a braţului;
zonă mijlocie pe care se găseşte rugozitatea de inserţie a muşchiului
coracobrahial şi foramenul nutritiv medial al humerusului;
zonă inferioară pe care se inseră muşchiul brahial. Uneori, înaintea marginii

mediale poate exista procesul supracondilian (processus supracondylaris),
proeminenţă situată deasupra epicondilului medial, pe care se inseră arcada
fibroasă a lui Struthers şi fibrele superioare ale muşchiului pronator rotund (Fig.
30-6).
faţa anterolaterală (facies anterolateralis) prezintă:
zonă superioară (subdeltoidiană), destinată funcţional abducţiei, cu două
segmente:
Caput Tuberculum
humeri majus M. supraspinatus
Collum M. infraspinatus
anatomicum
M. teres minor
Collum
chirurgicum
M. vastus
lateralis
Tuberositas M. deltoideus
deltoidea
Sulcus Sulcus
nervi nervi
radialis
radialis
Margo
M. vastus
medialis
medialis
Margo
lateralis
Fossa
olecrani
Epicondylus Epicondylus M. flexor M. anconeus

medialis lateralis carpi ulnaris
Figura 30-5.
proximal, convex şi neted, acoperit succesiv de inelul arterial perihumeral, bursa
subdeltoidiană, fascia şi fibrele profunde ale muşchiului deltoid;
distal, reprezentat de o proeminenţă de forma unui “vârf de săgeată” direcţionat
inferior, numită tuberozitatea deltoidiană (tuberositas deltoidea). Ocupă suprafaţa
dintre marginea anterioară şi buza superioară a şanţului radial şi este alcătuită din:
Humerusul drept - vedere posterioară (A) şi inserţii musculare (B).
*
Sir John Struthers (1823-1899). Anatomist scoţian.
Oasele 254
- arie rugoasă pe care se inseră muşchiul deltoid;

- margine distală liniară, netă, de forma literei “V”, cu două versante:
 lateral, pe care se inseră superior, capătul lateral al muşchiului triceps
brahial şi inferior, muşchiul brahial;
 medial, pe care se inseră muşchiul brahial.
zonă inferioară, uşor concavă, separată de precedenta prin terminarea şanţului
radial (foseta subdeltoidiană) şi care oferă inserţie muşchiului brahial.
faţa posterioară (facies posterior), străbătută, în sens inferolateral, de şanţul
nervului radial (sulcus nervi radialis), prin care trece mănunchiul neurovascular
radial format din (Fig. 30-7):
trunchiul nervului radial, situat direct pe os şi care dă aici principalele ramuri
colaterale;
artera profundă a braţului;
venele comitante.
Şanţul nervului radial împarte faţa posterioară în două zone:
superioară, pe care se inseră capătul lateral al muşchiului triceps brahial şi prezintă
foramenul nutritiv posterior al humerusului (Fig. 30-7);
inferioară, mai întinsă, pe care se inseră capătul medial al muşchiului triceps
brahial.
Crista Crista
supracondylaris supracondylaris
lateralis medialis
Fossa radialis Fossa

coronoidea
Epicondylus
Capitulum medialis
humeri
Sulcus Trochlea
capitulotrohlearis humeri
Figura 30-6.
Extremitatea distală a humerusului drept – vedere anterioară.
La nivelul buzelor şanţului, aceste inserţii devin fibroase şi formează canalul
osteofibros spiral, substratul anatomic al sindromului de compresiune al nervul radial.
marginea medială (margo medialis) apare în treimea mijlocie a corpului humerusului,
sub rugozitatea de inserţie a muşchiului coracobrahial şi se accentuează progresiv
craniocaudal. Inferior, devine subţire şi proeminentă, creasta supracondiliană medială
(crista supracondylaris medialis) pe care se inseră septul intermuscular medial;
marginea laterală (margo lateralis) se întinde de la tuberozitatea deltoidiană până la
epicondilul lateral. Ştearsă în partea mijlocie de şanţul nervului radial, se accentuează

inferior, unde ia numele de creastă supracondiliană laterală (crista supracondylaris
lateralis). Pe ea se inseră:
septul intermuscular lateral;
muşchiul brahioradial;
muşchiul extensor radial lung al carpului.
marginea anterioară (margo anterior) este cea mai lungă dintre marginile corpului
humerusului şi continuă creasta tuberculului mare şi buza externă a şanţului
intertubercular până în vecinătatea extremităţii distale.
Marginea anterioară este evidentă şi rugoasă în jumătatea superioară, devine rotunjită
inferior şi, la nivelul extremităţii distale, se trifurcă delimitând fosele radială, situată lateral
şi coronoidă, situată medial. Jumătatea inferioară a marginii anterioare este acoperită de
originea muşchiului brahial.
30.6. Extremitatea distală aplatizată anteroposterior şi recurbată uşor anterior, este
alcătuită din (Fig. 30-8):
partea articulară (condylus humeri) formată din capitulum, trohlee, şanţ
capitulotrohlear, fosa radială, fosa coronoidiană, fosa olecraniană;
partea nearticulară, reprezentată de epicondilul medial şi epicondilul lateral.
30.6.1. Capitulul (capitulum humeri) este o suprafaţă netedă, convexă anterior,
reprezentând un sector de sferă care se articulează cu fovea capului radial şi este limitat la
periferie de trei margini:
◦ superioară, care îl separă de fosa radială, situată anterosuperior;
◦ inferolaterală, care îl separă de fosa epicondilului lateral situată postero-
inferior şi lateral, destinată inserţiei ligamentului colateral radial;
◦ medială, reprezentată de şanţul capitulotrohlear.
30.6.2. Trohleea humerusului (trochlea humeri) este situată medial faţă de capitul,
are forma unei clepsidre alcătuită din două trunchiuri de con cu acelaşi ax, unite prin bazele
mici, de-a lungul unui şanţ oblic spiralat postero-anterior şi mediolateral numit gâtul
trohleei, care separă cele două versante. Trunchiul de con medial este mai extins transversal
şi anteroposterior, cel lateral este mai scurt. Trohleea prezintă:
◦ extremitatea laterală, separată de capitulum printr-un şanţ adânc numit şanţul
capitulotrohlear;
◦ extremitatea medială, mai voluminoasă şi separată net de epicondilul medial;
◦ versantul medial, mai lat şi mai proeminent anteromedial şi inferior;
◦ versantul lateral, mai extins posterior.
Trohleea humerală se articulează cu incizura trohleară a ulnei.
Geometria versantului medial şi a gâtului trohleei contribuie la stabilirea valgusului
fiziologic al cotului şi a direcţiei mişcărilor de flexie a antebraţului pe braţ.
şanţul capitulotrohlear are organizare de tip trohlear, se articulează cu lunula oblică
a capului radial şi prezintă:
◦ versantul lateral, capitular;
◦ versantul medial, trohlear;
Oasele 256
◦ şanţul propriu-zis (gâtul trohleei), care este paralel cu acesta şi poate fi echivalat
funcţional cu gâtul trohleei.
fosa radială (fossa radialis) este situată superior faţă de capitulum, între ramurile de
trifurcaţie laterală şi mijlocie ale marginii anterioare a corpului humerusului. Are
forma unei depresiuni triunghiulare, puţin adâncă, acoperită de sinoviala articulaţiei,
în care pătrunde marginea anterioară a capului radial în flexia maximă a antebraţului
pe braţ;
fosa coronoidă (fossa coronoidea) este situată deasupra trohleei, pe faţa anterioară a
extremităţii distale a humerusului, între ramurile mijlocie şi medială ale marginii
anterioare a corpului acestuia. Are formă triunghiulară, este adâncă şi este acoperită
de sinoviala articulaţiei. În flexia forţată a antebraţului pe braţ, vârful procesului
coronoid pătrunde în fosă;
fosa olecraniană (fossa olecrani) este situată pe faţa posterioară a extremităţii distale
a humerusului, deasupra trohleei şi în ea pătrunde vârful olecranului în extensia
maximă a antebraţului pe braţ. Are forma unei depresiuni triunghiulare, adâncă,
extinsă în sens transversal, al cărui planşeu subţire, uneori transparent sau perforat de
foramen supratrohleare, corespunde în cea mai mare parte fosei coronoide.
Fosele prezentate sunt în întregime intracapsulare, motiv pentru care au fost
descrise împreună cu suprafeţele articulare ale extremităţii distale a humerusului.
30.6.3. Epicondilul lateral (epicondylus lateralis) este o tuberozitate voluminoasă,
piramidală, situată lateral, posterior şi superior faţă de capitulum, şi proemină subcutanat. Pe
faţa sa anterioară se inseră muşchii extensor radial scurt al carpului, extensor al degetelor şi
extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului şi supinator iar pe faţa posterioară se
inseră ligamentul colateral radial şi muşchiul anconeu;
30.6.4. Epicondilul medial (epicondylus medialis) este o tuberozitate piramidală,
mai voluminoasă decât epicondilul lateral, situată medial, posterior şi superior faţă de trohlee,
care proemină pe partea medială a cotului. Pe faţa sa anterioară se inseră muşchii pronator
rotund, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului şi flexor superficial al
degetelor, pe marginea inferioară se inseră ligamentul colateral ulnar iar pe faţa
posterioară prezintă şanţul nervului ulnar (sulcus nervi ulnaris) completat lateral de faţa
medială a olecranului;
30.7. Torsiunea şi detorsiunea humerusului
La făt şi nou-născut toracele este cilindric, scapulele sunt orientate aproape sagital şi
unghiul acromioclavicular este obtuz, deschis posteromedial. Capul humeral urmează această
dispoziţie, privind posterior, iar epifiza distală, medial. Unghiul dintre axul geometric al
capului şi cel al epifizei distale este de 60°, deschis posteromedial şi reprezintă torsiunea
humerusului. De-a lungul ontogenezei postnatale toracele se turteşte progresiv
anteroposterior, se dezvoltă unghiurile costale şi scapula se dispune în plan frontal, iar
unghiul acromioclavicular se închide. Humerusul urmează această mişcare, capul priveşte
posteromedial şi epifiza distală anterior, iar unghiul dintre axele lor principale se reduce la
15-300. Acest fenomen este numit detorsiunea humerusului, se referă la epifiza distală şi
permite individualizarea anatomică şi funcţională a zonelor de abducţie şi flexie ale osului.
30.8. Particularităţi ale dezvoltării humerusului
Tipul de osificare a humerusului este cel condral. Debutul procesului are loc în
săptămânile 7-8 ale embriogenezei când, în treimea mijlocie a modelului cartilaginos diafizar,
apare un centru de osificare primar, unic.
În perioada fetală, osificarea diafizară se extinde spre extremităţi şi apar numeroşi
centri cartilaginoşi epifizari care se osifică după naştere. În perioada postnatală, osificarea
diafizară avansează spre extremităţi şi creşterea osului în lungime se realizează în special pe
seama epifizei proximale (epifiza activă) a diafizei. Fuzionarea centrilor într-o masă osoasă
unică are loc la vârsta de 6-8 ani pentru epifiza proximală şi la 14 ani pentru epifiza distală.
Osificarea definitivă a humerusului are loc la 18-20 ani la femeie şi la 20-22 ani la bărbat.
Figura 30-7.
Extremitatea distală a humerusului stâng – coexistenţa
procesului supracondilian şi a foramenului supratrohlear
(preparat anatomic).

▪ canal osos pentru nervul radial (3%);
▪ foramenul supratrohlear (8%) (Fig. 30-7);
▪ procesul supracondilian (1%), proeminenţă sub formă de cârlig orientat inferior
situată pe faţa medială la aproximativ 5 cm deasupra epicondilului medial (Fig. 30-
7).
Oasele 258
31. RADIUSUL (RADIUS)
Radiusul formează, împreună cu ulna, faţă de care este situat lateral, scheletul
antebraţului. Reprezintă osul antebrahial principal al articulaţiei pumnului şi extremitatea sa
inferioară depăşeşte distal pe cea a ulnei.
În ansamblu, axul osului descrie, în plan frontal, trei curburi:
o curbură corporeală mijlocie, convexă lateral;
două curburi corporeale periferice, concave lateral.
Corpul radiusului prezintă şi o curbură în plan sagital, cu convexitatea orientată
dorsal.
Pe membrul superior în poziţie anatomică, radiusul are o direcţie oblică inferolateral,
participând la formarea versantul inferior al valgusului fiziologic al cotului.
Radiusul se articulează cu:
humerusul, proximal, cu care formează articulaţia cotului;
ulna, medial, cu care formează articulaţiile radio-ulnare;
oasele scafoid şi lunat, distal, cu care realizează articulaţia pumnului.
Radiusul izolat se orientează astfel:
inferior – extremitatea cea mai voluminoasă;
anterior – faţa concavă a corpului;
medial – marginea cea mai evidentă.
31.3. Radiusul este un os lung format din (Fig. 31-1) extremitatea proximală, corp
şi extremitate distală.
31.4. Extremitatea proximală de formă cilindrică neregulată, este alcătuită din cap,
col şi tuberozitatea radială.
31.4.1. Capul radiusului (caput radii) are formă aproximativ cilindrică (capiteliu de
coloană) şi prezintă o faţă superioară şi o circumferinţă.
faţa superioară este circulară, concavă, netedă, alcătuită din:
 fovea articulară (fovea articularis) care se articulează cu capitulul
humerusului;
 lunula oblică, situată pe marginea ulnară a feţei superioare, care se articulează
cu şanţul capitulotrohlear. Ea este alcătuită din:
◦ creastă centrală rotunjită;
◦ versant medial, trohlear, situat în partea superioară a circumferinţei
articulare a capului radiusului;
◦ versant lateral, capitular, situat pe faţa superioară, medial foveei
articulare.
marginea periferică, care prezintă trei zone:
 medială care aparţine lunulei oblice;
 anterioară care pătrunde în fosa radială a humerusului în timpul flexiei

maxime a antebraţului pe braţ;
 posterolaterală, în raport cu faţa profundă a ligamentului inelar.
circumferinţa (circumferentia articularis), netedă, în totalitate articulară,
corespunde feţei profunde a ligamentului inelar. Este mai înaltă medial unde
prezintă:
 zonă inferomedială, semilunară, pentru incizura radială a procesului
coronoid al ulnei;
 zonă superomedială, care formează versantul trohlear a lunulei oblice.
Fovea Caput
articularis radii M. supinator
Circumferentia
articularis
Collum radii
Tuberositas M. biceps brachii
radii
Corpus radii
M. flexor digitorum
superficialis
Tuberositas
pronatoria M. pronator
Facies teres
anterior
Margo
interosseus M. flexor pollicis
longus
Margo
anterior
M. pronator
Crista quadratus
suprastyloidea
Processus M. brachioradialis
styloideus
Figura 31-1.
Radiusul drept - vedere anterioară (A) şi inserţii musculare (B).
31.4.2. Colul radiusului (collum radii) are formă cilindrică, cu diametrul mai mic
decât al capului şi axul mare orientat inferomedial. Este situat intra-articular şi prezintă
următoarele raporturi:
medial – recesul sacciform şi ligamentul pătrat al articulaţiei radio-ulnare
superioare;
anterior, lateral şi posterior – ligamentul inelar al radiusului şi fibrele
profunde ale muşchiului supinator.
Oasele 260
31.4.3. Tuberozitatea radială (tuberositas radii) se găseşte pe partea anteromedială

a extremităţii proximale a radiusului, la joncţiunea cu corpul. Are formă ovoidală cu axul
mare vertical şi prezintă două zone:
posteromedială, rugoasă, mai proeminentă, pe care se inseră tendonul
muşchiului biceps brahial;
anterioară, mai netedă, în raport cu bursa seroasă subbicipitală şi cu tendonul
muşchiului biceps brahial în timpul pronaţiei.
31.5. Corpul radiusului (corpus radii) prezintă în plan sagital, o curbură cu
convexitatea orientată dorsal. La joncţiunea cu extremitatea proximală, este cilindric, în rest
are formă prismatică triunghiulară şi prezintă trei feţe (anterioară, posterioară şi laterală) şi
trei margini (anterioară, posterioară şi interosoasă) (Fig. 31-1, 31-2).
Circumferentia
articularis
Collum radii
Tuberositas
radii
M. supinator
Margo
posterior
Tuberositas M. pronator
pronatoria teres
Facies M. abductor
posterior pollicis longus
M. extensor
pollicis brevis
Tuberculum M. brachioradialis
dorsale
Incisura
ulnaris
Figura 31-2.
Radiusul drept - vedere posterioară (A) şi inserţii musculoligamentare.
Faţa anterioară (facies anterior) este concavă anterior şi mai îngustă în partea proximală,
unde prezintă:
creasta laterală a tuberozităţii radiale, care se dirijează inferolateral şi se
continuă cu marginea anterioară a corpului. Pe ea se inseră arcada fibroasă a
muşchiului flexor superficial al degetelor (Fig. 31-1).
creasta medială a tuberozităţii radiale, orientată inferomedial, care se continuă cu
marginea interosoasă şi pe care se inseră fibrele superficiale ale corzii oblice a
membranei interosoase.
Faţa anterioară se evazează progresiv spre extremitatea distală şi prezintă în treimea

proximală, mai aproape de marginea anterioară, foramenul nutritiv principal al radiusului, în
două treimi proximale, originea muşchiului flexor lung al policelui iar în treimea distală,
inserţia muşchiului pronator pătrat.
Faţa posterioară (facies posterior) este convexă în treimea proximală şi pe ea se
inseră muşchiul supinator (Fig. 31-2). În treimea mijlocie, este concavă adiacent marginii
interosoase şi convexă în rest. Pe ea se inseră muşchii abductor lung şi extensor scurt ai
policelui. În treimea distală este mai lată şi convexă, acoperită de tendoanele muşchilor
extensor lung al policelui şi extensor al indexului.
Faţa laterală (facies lateralis) este convexă, rotunjită şi prezintă în treimea proximală
suprafaţa de inserţie a muşchiul supinator (Fig. 31-1). În treimea mijlocie se găseşte
tuberozitatea pronatorie (tuberositas pronatoria), suprafaţă rugoasă, ovoidală cu axul mare
vertical, pe care se inseră muşchiul pronator rotund iar în treimea distală, este convexă şi
netedă, acoperită de tendoanele muşchilor extensori radiali ai carpului, lung şi scurt.
Marginea anterioară (margo anterior) continuă distal creasta laterală a tuberozităţii
bicipitale până la creasta suprastiloidiană (crista suprastyloidea), pe care se inseră
muşchiul pronator pătrat. Distal, creasta se bifurcă, continuându-se cu marginile procesului
stiloid al radiusului.
Marginea posterioară (margo posterior) este rotunjită, puţin evidentă şi se continuă
distal cu creasta tuberculului dorsal.
Marginea interosoasă (margo interosseus) continuă distal creasta medială a
tuberozităţii radiale şi pe ea se inseră membrana interosoasă. Inferior se bifurcă, delimitând o
suprafaţă triunghiulară rugoasă care aparţine sindesmozei radio-ulnare. Pe ramura anterioară
de bifurcare se inseră fibrele profunde ale muşchiului pronator pătrat.
Incisura Crista lunato- Tuberculum

ulnaris navicularis dorsale
Tuberculum Incisura Processus

lunatum lunatona- styloideus
vicularis
Figura 31-3
Extremitatea distală a radiusului drept – suprafaţa articulară carpiană.
31.6. Extremitatea distală, mai voluminoasă, are forma unui trunchi de piramidă
patrulateră, care prezintă o bază mare orientată distal care se prelungeşte inferolateral cu
procesul stiloid şi o bază mică orientată cranial care se continuă cu corpul osului. Ea prezintă:
Oasele 262
faţă inferioară, carpiană (facies articularis carpalis), concavă şi netedă, de formă

triunghiulară cu baza medial, este străbătută în sens anteroposterior de creasta
lunatonaviculară care o împarte în (Fig. 31-3):
suprafaţă laterală, triunghiulară cu baza medial, concavă transversal şi
anteroposterior, care se articulează cu osul scafoid. Concavitatea transversală se
prelungeşte pe faţa medială a procesul stiloid.
suprafaţă medială, patrulateră, concavă transversal şi anteroposterior, cu marginea
posterioară proeminentă, care se articulează cu osul lunat.
faţa medială este situată în continuarea suprafeţei triunghiulare cuprinsă între
ramurile marginii interosoase. Se numeşte incizura ulnară (incisura ulnaris), are
formă patrulateră, concavă transversal şi craniocaudal, este netedă şi se articulează cu
capul ulnei. Prezintă patru margini proeminente:
Tendo m. extensor
pollicis longus
M. brachioradialis
Tendo m. abductor
pollicis longus
Tendo m. extensor
pollicis brevis
Tendo m. extensor carpi

radialis longus
Tendo m. extensor carpi
radialis brevis
Tendines m. Tuberculum
extensor digitorum dorsale
et extensor indicis
Figura 31-4.
Extremitatea distală a radiusului drept – feţele posterioară şi posterolaterală.
 anterioară, superioară şi posterioară care oferă inserţie capsulei articulaţiei radio-
ulnare inferioare;
 inferioară pe care se inseră baza discului articular al articulaţiei pumnului.
faţa anterioară este concavă şi prezintă două zone:
 superioară, situată în continuarea feţei anterioare a corpului, netedă, extinsă
craniocaudal, pe care se inseră muşchiul pronator pătrat;
 inferioară, mai proeminentă, concavă în partea laterală, rugoasă în partea medială
unde se inseră capsula articulară şi ligamentul radiocarpian palmar.
faţa posterioară, concavă, se întinde de la marginea posterioară a incizurii ulnare
până la tuberculul dorsal (tuberculum dorsale) al radiusului (tuberculul lui Lister )
*
Sir Joseph Lister (1827-1912). Chirurg britanic.
(Fig. 31-2) şi prezintă:

 zonă superioară împărţită de o creastă verticală situată în apropierea tuberculului
dorsal, în (Fig. 31-4):
◦ şanţ medial, vertical, superficial şi evazat prin care trec tendoanele muşchilor
extensor al degetelor şi extensor al indexului;
◦ şanţ lateral, oblic inferolateral, mai îngust şi adânc, prin care trece tendonul
muşchiului extensor lung al policelui.
 zonă inferioară, proeminentă medial sub forma tuberculului lunat (tuberculum
lunatum) şi concavă lateral, pe care se inseră capsula articulară.
faţa laterală este situată în continuarea feţei laterale a corpului radiusului şi se
continuă distal cu faţa laterală a procesului stiloid. Prezintă două zone:
▪ superioară, pe care se inseră muşchiul brahioradial;
▪ inferioară care se întinde de la tuberculul dorsal până la marginea anterioară a
extremităţii distale şi prezintă în zona mijlocie o creastă verticală care o împarte în:
◦ şanţ medial, prin care trec tendoanele muşchilor extensori radiali, lung şi scurt, ai
carpului;
◦ şanţ lateral, prin care trec tendoanele muşchilor abductor lung şi extensor scurt ai
policelui.
31.6.1. Procesul stiloid al radiusului (processus styloideus radii) este situat sub planul
transversal al interliniei articulaţiei radiocarpiene, are formă conică turtită lateral, cu baza
fuzionată cu partea inferolaterală a extremităţii distale şi prezintă:
faţă laterală, concavă, cu un şanţ oblic inferomedial, situat în continuarea celui de
pe faţa laterală a extremităţii distale, prin care trec tendoanele muşchilor abductor
lung şi extensor scurt ai policelui;
faţă medială care amplifică concavitatea suprafeţei articulare naviculare a feţei
inferioare a extremităţii distale;
margine posterioară care se întinde de la creasta suprastiloidiană până la vârful
procesului stiloid;
margine anterioară concavă care se continuă cu marginea anterioară a extremităţii
distale;
vârf, situat inferior, pe care se inseră ligamentului colateral al articulaţiei pumnului.
Pe procesul stiloid, tuberculul dorsal şi crestele osoase ale feţelor posterioară şi laterală se
inseră retinaculul muşchilor extensori ai carpului şi degetelor.
31.7. Particularităţi ale dezvoltării radiusului
Tipul de osificare a radiusului este cel condral şi începe în săptămânile 7-8 ale
embriogenezei când apare un centru de osificare primar unic în treimea mijlocie a
modelului cartilaginos diafizar. Centrii cartilaginoşi epifizari apar în perioada fetală. După
naştere osificarea diafizară avansează spre extremităţi şi creşterea osului în lungime se
realizează în special pe seama părţii inferioare a diafizei. În centrii cartilaginoşi epifizari ai
radiusului osificarea începe după primul an de viaţă şi progresează astfel:
pentru epifiza superioară:
Oasele 264
 centrul capului radial la 5-7 ani;

 centrul tuberozităţii radiale la 10-12 ani.
În jurul vârstei de 12-14 ani are loc fuzionarea centrilor epifizari superiori într-o masă
osoasă unică.
pentru epifiza inferioară, „activă” din punctul de vedere al creşterii în lungime:
 centrul epifizar distal 18 luni la 2 ani;
 centrul procesului stiloid la 10-12 ani.
Fuzionarea centrilor epifizei superioare într-o masă osoasă unică are loc la 14-18 ani.
Osificarea definitivă se realizează către vârsta de 21-25 ani.
32. ULNA (ULNA)
Ulna formează, împreună cu radiusul, scheletul antebraţului, fiind situată medial.
Reprezintă osul antebrahial principal al articulaţiei cotului şi depăşeşte cranial radiusul cu
înălţimea procesului olecranian.
Ulna prezintă trei curburi:
în plan sagital, osul este convex posterior;
în plan frontal, în jumătatea superioară este concav medial, iar în cea inferioară
concav lateral.
Pe membrul superior în poziţie anatomică, axul longitudinal al osului are direcţie
oblică inferolateral astfel încât ulna formează cu humerusul un unghi obtuz deschis lateral.
Vârful acestui unghi este situat medial axului vertical al membrului superior, reprezentat de
linia care uneşte centrul geometric al capului humeral cu cel al capului ulnei.
Ulna se articulează cu:
humerusul, proximal, cu care formează articulaţia cotului;
radiusul, lateral, cu care formează articulaţiile radio-ulnare;
osul triquetrum, distal, prin intermediul discului articular.
Ulna izolată se orientează astfel:
superior – extremitatea cea mai voluminoasă;
anterior – concavitatea acestei extremităţi;
lateral – marginea cea mai evidentă a corpului.
Ulna este un os lung alcătuit din extremitate proximală, corp şi extremitate distală.
32.3. Extremitatea proximală este partea cea mai voluminoasă şi complexă a osului.
Se articulează cu trohleea humerală şi circumferinţa capului radial. Este alcătuită din olecran,
proces dispus vertical, posterior şi superior şi procesul coronoid, dispus orizontal, anterior şi
inferior, care delimitează împreună incizura trohleară (incisura trochlearis) (Fig. 32-1).
32.3.1. Olecranul (oleocranon) este o proeminenţă masivă, verticală, situată în
prelungirea diafizei ulnare, care, privită din faţă, este asemănătoare unui “cap de cobră”. Are
forma unei prisme patrulatere neregulate, a cărei faţă inferioară se continuă cu diafiza (Fig.
32-2) şi prezintă:
faţă anterioară pe care se disting:
 zonă superioară, concavă şi netedă, în întregime articulară, care formează partea
superioară a incizurii trohleare, are formă patrulateră şi este alcătuită din:
◦ creasta trohleară, verticală, rotunjită, concavă antero-inferior, care o împarte
în două versante, lateral, îngust şi medial, mai lat şi mai înalt, care corespund
suprafeţelor similare ale trohleei humerusului;
◦ marginea inferioară, marcată de un şanţ transversal rugos, neregulat,
incomplet lateral care o separă de faţa superioară a procesului coronoid;
Oasele 266
◦ marginea superioară, subţire, ascuţită, angulată, al cărei vârf anterior

(rostrum) corespunde extremităţii proximale a crestei trohleare, o separă de
faţa superioară şi pătrunde în fosa olecraniană în extensia maximă a cotului;
◦ marginile laterală şi medială, pe care se inseră capsula articulară.
 zonă inferioară, care fuzionează cu baza procesului coronoid.
Figura 32-1.
Radiografie de cot – vedere laterală.
faţă posterioară este netedă, triunghiulară, limitată de ramurile bifurcaţiei proximale

a marginii posterioare a corpului. Are raporturi cu planurile superficiale ale regiunii,
prin intermediul bursei seroase olecraniene subcutanate.
faţă superioară, aproximativ patrulateră, care prezintă:
 zonă anterioară, îngustă, adiacentă rostrumului olecranian, intra-articulară,
acoperită de cartilaj hialin;
 zonă intermediară, de forma unui şanţ transversal, rugos, puţin adânc, în care
se inseră, succesiv, sinoviala, corpul adipos subsinovial şi capsula articulaţiei
humero-ulnare;
 zonă posterioară, mai extinsă, mai rugoasă şi proeminentă, pe care se inseră
tendonul muşchiului triceps brahial.
faţă medială, rugoasă, patrulateră, care se continuă distal cu faţa medială a osului. În
sens anteroposterior, pe ea se inseră:
 capsula articulară, de-a lungul şanţului vertical care îl continuă pe cel al feţei
superioare;
 fasciculele posterior şi oblic ale ligamentului colateral ulnar al cotului;
 capătul ulnar al muşchiului flexor ulnar al carpului;
 fibrele cele mai distale ale capătului medial al muşchiului triceps brahial.
faţă laterală, rugoasă, patrulateră, care continuă distal faţa posterioară a corpului
ulnei. Anteroposterior, pe ea se inseră:
 capsula articulară, în şanţul vertical care îl continuă pe cel al feţei superioare;
 fasciculul posterior al ligamentului colateral radial al cotului;
 muşchiul anconeu;
 fibre ale capătului lateral al muşchiului triceps brahial.
32.3.2. Procesul coronoid (processus coronoideus) este situat în plan transversal şi
are formă de piramidă patrulateră, a cărei bază situată posterior se desprinde în unghi drept
(dispoziţie ”în consolă”) de pe faţa anterioară a olecranului (Fig. 32-2).
Procesul coronoid prezintă:
A Olecranon M. pronator teres B

Incisura trochlearis Tuberositas ulnae
Processus coronoideus M. flexor digitorum
superficialis
Incisura radialis
M. brachialis
Facies anterior
M. flexor digitorum
Corpus ulnae profundus
Margo interosseus
M. pronator
quadratus
Circurmferentia
articularis capitis ulnae
Processus
styloideus ulnae
Figura 32-2.
Ulna – vedere anterioară (A) şi inserţii musculoligamentare (B).
faţă superioară, concavă, articulară, netedă, care formează partea inferioară a
incizurii trohleare. Are formă patrulateră şi prezintă creasta trohleară,
anteroposterioară, rotunjită, concavă superior, care o împarte în două versante:
 medial, mai extins anteroposterior şi transversal;
 lateral, mai îngust transversal, separat de incizura radială printr-o creastă
netedă, concavă lateral, care corespunde lunulei oblice a capului radial.
Versantele corespund suprafeţelor similare ale trohleei humerale.
faţă inferioară, neregulată şi rugoasă, concavă antero-inferior. Craniocaudal, ea
prezintă:
 suprafaţă cu numeroase foramine vasculare, în raport cu recesul antero-
inferior al capsulei articulaţiei cotului şi bursa seroasă a muşchiului brahial;
 tuberozitatea ulnei (tuberositas ulnae), proeminenţă rugoasă pe care se inseră
muşchiul brahial;
Oasele 268
 creastă verticală care uneşte marginile mediale ale tuberozităţii ulnare şi

procesului coronoid şi pe care are originea fasciculul ulnar al muşchiului
pronator rotund.
faţa medială, proeminentă, pe care se inseră:
 fasciculele anterior şi oblic ale ligamentului colateral ulnar al articulaţiei cotului;
 capătul ulnar al muşchiului flexor superficial al degetelor;
 capătul ulnar al muşchiului pronator rotund.
Processus
coronoideus M.anconeus
M. triceps
Olecranon
brachii
Incisura radialis
M. supinator
M. flexor digitorum
Facies medialis profundus
Margo posterior M. extensor

carpi ulnaris
Facies posterior
Processus
A styloideus B
Figura 32-3.
Ulna – vedere posterioară (A) şi inserţii musculare (B).
faţa laterală, de formă triunghiulară cu baza posterior, care prezintă:
 zonă anterioară, îngustă, pe care se inseră extremitatea anterioară al ligamentului
inelar al radiusului şi fasciculul anterior al ligamentului colateral radial al
articulaţiei cotului;
 zonă intermediară, cu două segmente:
◦ superior, articular, reprezentat de incizura radială (incisura radialis),
suprafaţă concavă, netedă, care se continuă cu faţa superioară a procesului
coronoid şi se articulează cu capul radiusului (Fig. 32-4);
◦ inferior, nearticular, situat la baza ariei triunghiulare cuprinsă între ramurile

de bifurcare ale marginii interosoase, aflat în raport cu recesul sacciform al
capsulei articulaţiei cotului şi pe care se inseră ligamentul pătrat al
articulaţiei radio-ulnare superioare.
 posterioară, pe care se inseră:
◦ extremitatea posterioară a ligamentului inelar al radiusului;
◦ fascicolul mijlociu al ligamentului colateral radial al articulaţiei cotului;
◦ muşchiul supinator.
Olecranon
Incisura
trochlearis M. anconeus
Processus coronoideus
Incisura radialis
Crista musculi
M. supinator
supinatoris
M. extensor carpi
ulnaris
Facies M. abductor
posterior pollicis longus
Margo M. extensor pollicis
interosseus brevis
M. extensor pollicis
longus
M. extensor indicis
Sulcus tendinis
m. extensor carpi ulnaris
Circumferentia
articularis
Processus
styloideus
A B
Figura 32-4.
Ulna – vedere laterală (A) şi inserţii musculare (B).
vârful, angulat, orientat anterior, care pătrunde în fosa coronoidă în flexia maximă a
antebraţului pe braţ.
32.3. Corpul ulnei (corpus ulnae) are formă de prismă triunghiulară în două treimi
proximale şi devine aproximativ cilindric spre treimea distală. În ansamblu, corpul ulnei este
uşor convex posterior. În plan frontal el prezintă un aspect sinuos cu o dublă curbură:
superioară, concavă lateral şi inferioară, concavă medial. Corpul ulnei prezintă:
Oasele 270
faţă anterioară (facies anterior), mai lată în două treimi proximale şi se îngustează
progresiv distal. Proximal, faţa anterioară este separată de extremitatea superioară prin
linia de bifurcaţie anterioară a marginii interosoase şi tuberozitatea ulnei (Fig. 32-2).
În două treimi proximale se disting:
 un şanţ longitudinal larg şi, uneori, adânc, pe care se găseşte originea muşchiului
flexor profund al degetelor;
 foramenul nutritiv al osului, situat mai aproape de marginea anterioară, care
conduce în canalul nutritiv al osului, cu direcţie cranială şi în care pătrunde o
ramură din artera interosoasă anterioară şi venele comitante.
În treimea distală, faţa anterioară devine convexă şi este încrucişată de o linie rugoasă
oblică cu direcţie inferomedială, care se întinde între marginile anterioară şi interosoasă şi
marchează limita laterală a inserţiei muşchiului pronator pătrat.
faţă medială (facies medialis) este lată şi plană sau uşor concavă proximal, se
îngustează şi devine convexă distal. În trei pătrimi proximale se găseşte originea
muşchiului flexor profund al degetelor, iar în o pătrime distală este acoperită de
planurile superficiale corespunzătoare şanţului medial al antebraţului (Fig. 32-3, 32-
4);
faţă posterioară (facies posterior) este mai lată proximal unde se găseşte o creastă
rugoasă, oblică superolateral, care începe la nivelul unirii treimii superioare cu cea
mijlocie a marginii posterioare şi se termină pe marginea posterioară a incizurii
radiale. Această creastă împarte faţa posterioară într-o suprafaţa proximală care se
continuă cu faţa laterală a olecranului pe care se inseră muşchiul anconeu (Fig. 32-4)
şi o alta distală, împărţită de o linie rugoasă, verticală, în:
suprafaţa medială, netedă, pe care are originea muşchiul extensor ulnar al
carpului;
suprafaţa laterală, mai îngustă, pe care au originea, în sens proximodistal, muşchii
abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui şi extensor al indexului.
Originile musculare sunt separate de creste oblice cu direcţie inferomedială.
marginea anterioară (margo anterior) începe medial faţă de tuberozitatea ulnei, este
rotunjită, are un traiect sinuos şi se termină la baza procesului stiloid. În trei pătrimi
proximale se găseşte originea muşchiului flexor profund al degetelor;
marginea posterioară (margo posterior) este superficială, subcutanată pe toată
lungimea sa. Începe la nivelul olecranului, unde continuă creasta care separă feţele
posterioară şi laterală ale acestuia şi se termină pe faţă dorsală a procesului stiloid.
Este sinuoasă, mai evidentă în treimea mijlocie, netedă şi rotunjită în treimea distală şi
pe ea se inseră fascia de înveliş a antebraţului. Prezintă:
 versant anterior, pe care se găsesc originile muşchilor flexor profund al degetelor
şi flexor ulnar al carpului;
 versant posterior, pe care se găseşte originea muşchiului extensor ulnar al
carpului.
marginea interosoasă (margo interosseus) este ascuţită şi pe ea se inseră membrana
interosoasă radio-ulnară. Proximal, această margine se bifurcă într-o ramură
posterioară, ascendentă, creasta muşchiului supinator (crista musculi supinatoris)

şi alta anterioară, oblică superomedial, care delimitează, împreună cu marginea
inferioară a incizurii radiale, o suprafaţa rugoasă, triunghiulară, pe care, în sens
craniocaudal, se inseră ligamentul pătrat al articulaţiei radio-ulnare superioare şi are
originea capătul ulnar al muşchiului supinator. Distal, marginea interosoasă devine
ascuţită şi se termină pe partea laterală a capului ulnei.
32.4. Extremitatea distală este mult mai puţin voluminoasă decât cea proximală şi
prezintă două proeminenţe: capul ulnei şi procesul stiloid al ulnei.
32.4.1. Capul ulnei (caput ulnae), rotunjit şi neted, prezintă circumferinţa
articulară (circumferentia articularis), care se articulează cu incizura ulnară a extremităţii
distale a radiusului. Faţa inferioară a capului ulnei este uşor plană, netedă şi se află în raport
cu discul articular ce separă capul ulnei de osul triquetrum.
32.4.2. Procesul stiloid al ulnei (processus styloideus ulnae) este o proeminenţă
rotunjită situată în partea posteromedială a extremităţii distale, care depăşeşte distal
circumferinţa articulară. Prezintă:
faţă medială, proeminentă subcutanat;
faţă laterală, pe care se inseră discul articular ulnocarpal;
vârf, pe care se inseră ligamentul colateral ulnar al pumnului.
Pe faţa dorsală a extremităţii distale a ulnei, între cele două proeminenţe, se găseşte un
şanţ puţin adânc, prin care alunecă tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului.
32.5. Particularităţi ale dezvoltării ulnei
Tipul osificării ulnei este cel condral. Debutul procesului de osificare are loc în
săptămânile 7-8 ale embriogenezei. Centrul de osificare primar este unic şi apare în treimea
mijlocie a modelului cartilaginos diafizar. În perioada fetală apar centrii cartilaginoşi ai
incizurilor trohleară care corespunde bazei olecranului şi respectiv, radială care corespunde
procesului coronoid. Aceştia se osifică şi fuzionează cu epifiza în săptămănile 24-26 ale vieţii
intra-uterine. Spre deosebire de radius, procesul de osificare al ulnei este mai avansat la
naştere. Creşterea osului în lungime se realizează în special pe seama metafizei distale.
Postnatal, mai evoluează următorii centrii cartilaginoşi epifizari care se osifică:
pentru epifiza superioară:
 centrul olecranian rostral la 8-12 ani;
 centrul olecranian intermediar la 8-12 ani.
Fuzionarea acestor centri într-o masă osoasă unică are loc la 16-19 ani.
pentru epifiza inferioară, „activă” din punctul de vedere al creşterii în lungime:
 centrul capitular la 5-7 ani;
 centrul procesului stiloid la 7-8 ani.
Fuzionarea centrilor epifizei inferioare într-o masă osoasă unică are loc la 18-20 ani,
iar osificare definitivă se produce la vârsta de 22-25 ani.
Oasele 272
33. OASELE CARPIENE

(OSSA CARPI, OSSA CARPALIA)
Oasele carpiene formează un complex osos numit carp (carpus), care este solidarizat
prin articulaţii intrinseci într-un bloc osos, convex dorsal şi concav palmar, unde formează
şanţul carpian prin care trec tendoanele muşchilor flexori ai degetelor, tecile lor sinoviale şi
mănunchiul neurovascular median (Fig. 33-1).
Carpul este alcătuit din opt oase scurte, aşezate pe două rânduri care se articulează
între ele la nivelul articulaţiei mediocarpiene (Fig. 33-2):
 rândul proximal (antebrahial) este format, în sens radio-ulnar, din oasele scafoid,
semilunar, triquetrum şi pisiform, are formă arcuată, convexă proximal şi
prezintă:
 faţa proximală, convexă, care formează condilul carpian proximal şi se
articulează cu extremitatea inferioară a radiusului şi fibrocartilajul articulaţiei
radiocarpiene;
 faţa distală, concavă, aflată în raport cu faţa superioară, de aspect condilian, a
celui de-al doilea rând de oase carpiene.
Figura 33-1.
Oasele carpiene – radiografie anteroposterioară.
 rândul distal (metacarpian) format, în sens radio-ulnar, din oasele trapez,
trapezoid, capitat şi hamat, este mai extins în sens transversal, centrat de osul
capitat şi prezintă:
 faţa proximală, convexă, formează condilul carpian distal şi se află în raport
cu faţa distală a primului rând de oase carpiene;
 faţa distală este în raport cu baza oaselor metacarpiene.
Fiecare rând prezintă oase marginale care dezvoltă tuberculi sau procese care
proemină medial sub forma emineneţei carpiene ulnare (eminentia carpi ulnaris) şi lateral
sub forma eminenţei carpiene radiale (eminentia carpi radialis) pe care se inseră
retinaculele muşchilor flexori ai mâinii şi oase centrale aflate în raport cu tecile sinoviale ale
muşchilor flexori şi extensori ai carpului şi degetelor.

Oasele carpiene au formă cuboidală neregulată, cu şase feţe care prezintă următoarele
particularităţi:
 oasele centrale au feţele dorsală şi ventrală nearticulare;
 oasele marginale prezintă o a treia faţă nearticulară, radială (laterală) sau ulnară
(medială);
 faţa nearticulară dorsală este mai mare decât cea ventrală;
Os lunatum
Os triquetrum
Os scaphoideum Os pisiforme
Os trapezium Os capitatum
Os trapezoideum Os hamatum
I II III IV V
Figura 33-2.
Oasele carpiene drepte – vedere anterioară.
 faţa articulară distală este mai mare decât cea proximală;
 feţele articulare laterale (ulnară sau radială) prezintă zone netede acoperite de
cartilaj hialin şi zone rugoase pentru inserţia ligamentelor interosoase.
33.2.Osul scafoid (os scaphoideum)

33.2.1. Generalităţi
Este osul marginal radial al rândului proximal al oaselor carpiene, are aspect
caracteristic cu axul mare orientat distal, lateral şi palmar şi contribuie la formarea eminenţei
carpiene laterale.
Osul scafoid se articulează cu:
 radiusul, situat proximal;
 osul lunat şi osul capitat, situate medial;
 osul trapez şi osul trapezoid, situate distal.
33.2.2.Orientare spaţială
Osul scafoid izolat se orientează astfel:
 proximal – faţa articulară convexă;
 lateral – faţa nearticulară care prezintă un tubercul;
 dorsal – faţa nearticulară care prezintă un şanţ.
33.2.3.Osul scafoid are formă neregulată şi prezintă:
faţa proximală, netedă, convexă, triunghiulară, orientată proximolateral care se
Oasele 274
articulează cu suprafaţa laterală de pe faţa inferioară a extremităţii distale a radiusului.

Osul scafoid drept – vedere dorsoproximală (A) şi proximopalmară(B).
faţa distală, netedă, convexă, triunghiulară care este împărţită de o creastă subţire
într-o suprafaţă laterală care se articulează cu osul trapez şi una medială care se
articulează cu osul trapezoid;
faţa medială este traversată de o creastă dorsoventrală rugoasă, care o împarte în
două suprafeţe (Fig. 33-3):
Facies articularis
ossis trapezium Facies palmaris
Facies articularis Tuberculum
ossis trapezoideum ossis scaphoidei
Facies articularis
ossis capitatum Sulcus tendinis m.
flexoris carpi radialis
Facies articularis
Facies articularis ossis lunatum
A Facies dorsalis radialis B
Figura 33-3.
 proximală, netedă, plană, care se articulează cu osul lunat;
 distală, mai mare, netedă, concavă, semicirculară, care se articulează cu partea
laterală a capului osului capitat;
faţa laterală este îngustă, rugoasă şi pe ea se inseră ligamentul colateral radial al
articulaţiei radiocarpiene.
faţa palmară, nearticulară, rugoasă, concavă care prezintă:
 medioproximal, şanţul prin care alunecă tendonul muşchiului flexor radial al
carpului;
 laterodistal, tuberculul scafoidului (tuberculum ossis scaphoidei) pe care se inseră
retinaculul muşchilor flexori şi muşchiul abductor scurt al policelui;
faţa dorsală, nearticulară, rugoasă, îngustă care prezintă (Fig. 33-3):
 şanţ rugos cu direcţie laterodistală în care se inseră fasciculul lateral al ligamentului
radiocarpian dorsal;
 foramenul nutritiv al osului.
33.3.Osul lunat (os lunatum)

Este situat între oasele scafoid şi triquetrum, în centrul arcului format de rândul
proximal al oaselor carpiene şi aspectul caracteristic semilunar se observă privit din profilul
mediolateral.
Osul lunat se articulează cu:
 radiusul, situat proximal;
 osul scafoid, situat lateral;
 osul capitat şi osul hamat, situate distal;
 osul triquetrum, situat medial.

33.3.2. Orientare spaţială
Osul lunat izolat se orientează astfel:
 proximal – suprafaţa articulară convexă;
 medial – suprafaţa articulară patrulateră;
 palmar – faţa nearticulară mai mare şi convexă.
33.3.3. Osul lunat are formă neregulată cuboidală şi prezintă:
faţa proximală, netedă şi convexă care se articulează cu suprafaţa articulară medială
a extremităţii distale a radiusului (Fig. 33-4);
faţa distală, netedă, profund concavă, care prezintă (Fig. 33-4):
▪ suprafaţa articulară laterală, mai extinsă, care se articulează cu capul osului
capitat;
▪ suprafaţa articulară medială, mai redusă, care se articulează cu osul hamat.
Facies dorsalis
Facies articularis
ossis capitatum
Facies articularis
ossis scaphoideum
Facies palmaris

ossis triquetrum A B radialis
Figura 33-4.
Osul lunat drept – vedere dorsoproximală (A) şi proximopalmară (B).
faţa medială, netedă, patrulateră care se articulează cu osul triquetrum;
faţa laterală care prezintă o suprafaţă articulară îngustă, semilunară, pentru osul
scafoid;
faţa palmară, rugoasă, mai extinsă pe care se inseră fibre ale ligamentului
radiocarpian palmar;
faţa dorsală, care, spre deosebire de alte oase carpiene, este mai mică decât cea
palmară şi pe ea se inseră fibre ale ligamentului radiocarpian dorsal.
33.4. Osul triquetrum (os triquetrum)

Osul triquetrum sau piramidal este situat la marginea ulnară a rândului proximal al
oaselor carpiene, medial osului semilunar şi posterior osului pisiform.
Osul triquetrum se articulează cu:
 discul articular ulnocarpal, situat proximal;
 osul lunat, situat lateral;
 osul hamat, situat distal;
 osul pisiform, situat anterior.
Oasele 276

Osul triquetrum izolat se orientează astfel:
 distal – suprafaţa articulară concavă;
 lateral – suprafaţa articulară patrulateră;
 dorsal – faţa nearticulară mai mare.
33.4.3. Osul triquetrum are formă neregulată cuboidală şi prezintă:
faţa proximală cu două zone, una laterală, netedă şi convexă, care se articulează cu
fibrocartilajul articulaţiei radiocarpiene şi alta medială, rugoasă, nearticulară, pe care
se inseră fibrele profunde ale ligamentului colateral medial al articulaţiei
radiocarpiene;
faţa distală, orientată inferolateral, concavă şi lată superior, convexă şi mai îngustă
inferior care se articulează în întregime cu osul hamat;
faţa medială, rugoasă şi îngustă pe care se inseră distal, ligamentul colateral ulnar al
articulaţiei radiocarpiene şi proximal, discul articular ulnocarpal;
faţa laterală, netedă, plană şi patrulateră, orientată superolateral care se articulează cu
osul lunat (Fig. 33-5);
Facies articularis disci Facies articularis

articulationis radiocarpea ossis hamatum
Facies articularis
Facies
ossis lunatum
palmaris
Facies articularis
ossis pisiforme
Crista ossis
triquetrum Insertio lig. colaterale
A B carpi ulnaris
Figura 33-5.
Osul triquetrum drept – vedere dorsodistală (A) şi proximopalmară(B).
faţa palmară care prezintă:
 zonă medială, netedă şi ovală, cu axul mare vertical, care se articulează cu osul
pisiform (Fig. 33-5);
 zonă laterală, rugoasă, pe care se inseră fibrele mediale ale ligamentului
radiocarpian palmar.
faţa dorsală, lată şi rugoasă pe care se găsesc:
creasta osului triquetrum, situată inferomedial, cu direcţie transversală, pe care se
inseră fibrele mediale ale ligamentului radiocarpian dorsal;
tuberculul osului triquetrum, situat la extremitatea medială a crestei, pe care se
inseră fasciculul posterior al ligamentului colateral ulnar al articulaţiei
radiocarpiene.
33.5. Osul pisiform (os pisiforme)

Este cel mai mic dintre oasele carpiene şi proemină proximo-ulnar intrând în
alcătuirea eminenţei carpiene mediale. Este inclus în tendonul muşchiului flexor ulnar al
carpului şi are valoare de os sesamoid.
Osul pisiform se articulează numai cu osul triquetrum, situat dorsal.
Osul pisiform izolat se orientează astfel:
distal – extremitatea osului care depăşeşte suprafaţa articulară;
lateral – faţa care prezintă un şanţ;
dorsal – suprafaţa articulară.
33.5.3. Osul pisiform are formă caracteristică, ovoidală, cu axul mare orientat
laterodistal şi prezintă:
extremitatea proximală, mai voluminoasă, rotunjită şi rugoasă, care nu depăşeşte
proximal planul transversal tangent la conturul superior al suprafeţei articulare;
Facies articularis
Sulcus n. ulnaris ossis triquetrum
A B
Figura 33-6.
Osul pisiform drept – vedere palmară (A) şi dorsală (B).
extremitatea distală, îngustă şi rugoasă, care depăşeşte distal suprafaţa articulară şi
pe ea se inseră ligamentele pisometacarpian şi pisohamat;
faţa palmară, rugoasă şi convexă, pe care se inseră tendonul muşchiului flexor ulnar
al carpului, retinaculul muşchilor flexori, ligamentele pisometacarpian şi pisohamat şi
are originea muşchiul abductor al degetului mic (Fig. 33-6).
faţa medială, rugoasă şi convexă, care prezintă aceleaşi inserţii musculoligamentare
ca şi faţa palmară;
faţa laterală care prezintă un şanţ şi formează peretele medial al tunelului
osteofibros ulnar inferior (canalul lui Guyon ) prin care trece mănunchiul
neurovascular ulnar;
faţa dorsală, prezintă o suprafaţă netedă, ovalară, situată mai aproape de extremitatea
superioară a osului, care se articulează cu osul triquetrum.
*
Felix Jean Casimir Guyon (1831-1920). Chirurg francez.
Oasele 278
33.6. Osul trapez (os trapezium)

Este situat în extremitatea radială a rândului distal al oaselor carpiene şi contribuie la
formarea eminenţei carpiene laterale.
Osul trapez se articulează cu:
osul scafoid, situat proximal;
osul trapezoid şi al doilea os metacarpian, situate medial;
 primul os metacarpian, situat distal.
Osul trapez izolat se orientează astfel:
 distal – faţa care prezintă o suprafaţă articulară de tip selar;
 medial – faţa care prezintă două suprafeţe articulare;
 palmar – faţa nearticulară care prezintă un tubercul.
33.6.3. Osul trapez are formă ovoidală, cu axul mare orientat laterodistal şi prezintă:
faţa proximală, netedă, uşor concavă care se articulează cu osul scafoid (Fig. 33-7);
Facies articularis
ossis metacarpale II
Tuberculum
ossis trapezium
Facies palmaris
Facies
Facies dorsalis
articularis
ossis
metacarpale I Facies articularis
ossis trapezoideum
Facies articularis
A ossis scaphoideum B
Figura 33-7.
Osul trapez drept – vedere dorsoproximomedială (A) şi
ventrodistală (B).
faţa distală, netedă, orientată laterodistal, concavă în sens transversal şi convexă în
sens anteroposterior are formă de şea şi se articulează cu baza primului os
metacarpian (Fig. 33-7);
faţa medială prezintă:
 suprafaţă proximală, mai mare, netedă şi concavă, care se articulează cu osul
trapezoid;
 suprafaţă distală, mai mică, netedă, ovalară, care se articulează cu baza celui de al
doilea os metacarpian;
faţă laterală, rugoasă, pe care se inseră ligamentul colateral radial al articulaţiei
radiocarpiene;
faţă palmară, îngustă, rugoasă, care prezintă:
▪ lateral – tuberculul osului trapez (tuberculum ossis trapezii) pe care se inseră
retinaculul muşchilor flexori şi au originea muşchii abductor scurt al policelui,

opozant al policelui şi flexor scurt al policelui;
▪ medial – un şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor radial al carpului.
faţa dorsală, rugoasă şi îngustă, alungită transversal şi prezintă la extremităţi câte un
tubercul pe care se inseră ligamentele carpometacarpiene dorsale.
33.7. Osul trapezoid (os trapezoideum)

Este osul central radial al rândului distal al oaselor carpiene, insinuat între oasele
scafoid, trapez, capitat şi baza celui de al doilea os metacarpian ca o structură de tip „cheie de
boltă” cu rol în menţinerea excavaţiei carpiene.

ossis trapezium ossis scaphoideum
Facies palmaris Facies dorsalis
Facies articularis ossis Facies articularis

A metacarpale II ossis capitatum B
Figura 33-8.
Osul trapezoid drept – vedere ventrodistală (A) şi dorsomedială (B).
Osul trapezoid se articulează cu:
 osul scafoid, situat proximal;
 osul trapez, situat lateral;
 osul capitat, situat medial;
 al doilea os metacarpian, situat distal.
Osul trapezoid izolat se orientează astfel:
 proximal – faţa care prezintă două faţete articulare;
 medial – suprafaţa articulară triunghiulară;
 palmar – faţa nearticulară mai mică.
33.7.3. Osul trapezoid are formă de trunchi de piramidă cu baza mare dorsal şi
prezintă:
faţă proximală, netedă şi concavă care se articulează cu osul scafoid;
faţa distală, netedă şi concavă transversal şi convexă anteroposterior şi se articulează
cu baza celui de al doilea os metacarpian;
faţa medială prezintă palmar o suprafaţă netedă, concavă, care se articulează cu osul
Oasele 280
capitat şi dorsal o zonă rugoasă pentru inserţia ligamentelor intercarpiene dorsale (Fig.
33-8);
faţa laterală este netedă, convexă, se articulează cu osul trapez;
faţa palmară este rugoasă, îngustă, participă la formarea planşeului şanţului carpian
şi pe ea au originea fasciculele carpiene ale muşchilor adductor şi flexor scurt ai
policelui;
faţa dorsală este rugoasă, mai extinsă şi acoperită de ligamentele intercarpiene
dorsale.
33.8. Osul capitat (os capitatum)

33.8.1.Generalităţi
Este osul cel mai voluminos al masivului carpian, situat central ulnar în rândul distal
al oaselor carpiene şi formează proeminenţa centrală condilului carpian distal. Este alungit
proximodistal şi axul său mare coincide cu axul anatomic al mâinii, care trece prin cel de al
treilea os metacarpian.
Osul capitat se articulează cu:
 osul lunat, situat proximal;
 osul scafoid şi osul trapezoid, situate lateral;
 osul hamat, situat medial;
 oasele metacarpiene II-IV, situate distal.
Pe preparatul anatomic izolat osul capitat se orientează astfel:
 distal – faţa care prezintă trei suprafeţe articulare;
 palmar – faţa nearticulară care prezintă un tubercul;
 lateral – faţa care prezintă două suprafeţe articulare.
33.8.3. Osul capitat are formă caracteristică de „dop de şampanie” (Dufour) şi este
alcătuit din cap, reprezentat de extremitatea proximală, netedă şi rotunjită, col, îngust şi rugos
şi corp, voluminos, dispus distal. În ansamblu, osul capitat are formă cuboidală şi prezintă:
faţa proximală este netedă, corespunde convexităţii capului şi se articulează cu faţa
distală a osului lunat;
faţa distală este împărţită de două creste netede în trei zone (Fig. 33-9):
▪ laterală, netedă, îngustă, care se articulează cu baza celui de al doilea os
metacarpian;
▪ intermediară, netedă, mai largă, trapezoidală cu baza mare dorsal, care se
articulează cu baza celui de al treilea os metacarpian;
▪ medială, netedă, alungită dorsal, care se articulează cu baza celui de al patrulea os
metacarpian;
faţa medială este netedă, concavă şi mai extinsă proximal, plană şi îngustă distal şi se
articulează cu osul hamat (Fig. 33-9);
faţa laterală prezintă:
▪ suprafaţă proximală, netedă, convexă, semicirculară, care se articulează cu osul
scafoid;
▪ zonă intermediară, rugoasă, pentru inserţia ligamentului interosos intercarpian;

▪ suprafaţă distală, netedă, plană, triunghiulară, care se articulează cu osul trapezoid;
faţa palmară este rugoasă şi prezintă laterodistal tuberculul osului capitat
(tuberculum ossis capitati) pe care se inseră ligamentele radiocarpian şi carpian
radiar palmar şi au originea fasciculele carpiene ale muşchilor adductor şi flexor scurt
ai policelui.

ossis metatarsale IV ossis metatarsale IV
Facies articularis
ossis metatarsale III
Facies articularis Tuberculum ossis
ossis trapezoideum capitatum
ossis scaphoideum ossis hamatum
Facies articularis
A ossis lunatum B
Figura 33-9.
Osul capitat drept – vedere laterală (A) şi medială (B).
faţa dorsală este rugoasă, proeminentă proximal bazei metacarpianului trei şi pe ea se
inseră ligamentele intercarpiene şi carpometacarpiene dorsale.
33.9.Osul hamat (os hamatum)

Este osul marginal ulnar al rândului distal al oaselor carpiene. Participă la formarea
eminenţei carpiene mediale şi limitează medial şanţul carpian.
Osul hamat se articulează cu:
 osul lunat, situat proximal;
 osul capitat, situat lateral;
 osul triquetrum, situat medial;
 oasele metacarpiene IV-V, situate distal.
Osul hamat izolat se orientează astfel:
 distal – faţă care prezintă două suprafeţe articulare;
 medial – faţa nearticulară cea mai îngustă;
 palmar – faţa nearticulară care prezintă un proces uncinat.
33.9.3. Osul hamat are formă de trunchi de piramidă cu baza mare situată lateral şi
prezintă:
faţa proximală formează extremitatea laterală a interliniului mediocarpian şi prezintă
două zone:
▪ laterală, îngustă, care se articulează cu osul lunat (Fig. 33-10),
Oasele 282
▪ mediană, netedă, convexă şi lată superior, concavă şi mai îngustă inferior, care se
articulează cu osul triquetrum;
faţa distală prezintă două zone separate de o creastă netedă (Fig. 33-10):
▪ laterală, orientată distal, care se articulează cu baza celui de al patrulea os
metacarpian;
▪ medială, orientată oblic distal şi medial, care se articulează cu baza celui de al
cincilea os metacarpian;
faţa medială corespunde bazei mici, este rugoasă, îngustă şi pe ea se inseră
ligamentele carpometacarpiene mediale.
Hamulus ossis
hamatum Hamulus ossis
Facies articularis ossis Facies articularis hamatum
metacarpale IV ossis metacarpale V
Facies articularis
ossis triquetrum
Facies articularis
ossis capitatum
Facies articularis
A ossis lunatum B
Facies palmaris
Figura 33-10.
Osul hamat drept – vedere anterioară (A) şi posterioară (B).
faţa laterală echivalentă bazei mari, este netedă şi se articulează în întregime cu osul
capitat;
faţa palmară este rugoasă, nearticulară şi prezintă în porţiunea mediodistală cârligul
osului hamat (hamulus ossis hamati), un proces unciform aplatizat dorsopalmar care
se detaşează din partea inferomedială a acestei feţe şi se dirijează oblic, palmar şi
lateral. El prezintă:
▪ suprafaţa medială, convexă, care participă la formarea eminenţei carpiene mediale
şi prezintă la bază un şanţ prin care trece mănunchiul neurovascular ulnar profund;
▪ suprafaţa laterală, concavă, care formează peretele medial al şanţului carpian;
▪ vârful, pe care se inseră retinaculul muşchilor flexori şi au originea muşchii flexor
scurt şi opozant ai degetului mic;
faţa dorsală este rugoasă şi pe ea se inseră ligamentele carpometacarpiene dorsale.
33.10. Particularităţi ale dezvoltării oaselor carpiene
În săptămânile 10-12 ale embriogenezei se dezvoltă câte un centru cartilaginos unic
pentru fiecare dintre oasele carpiene. La naştere, modelele oaselor carpiene sunt
cartilaginoase şi osificarea începe la vârste diferite, într-o ordine precisă, care are importanţă
în stabilirea stării de sănătate a copilului şi în diferite situaţii medicolegale.
Ordinea osificării masivului carpian:
▪ osul capitat – 1-6 luni;

▪ osul hamat – 1-7 luni;
▪ osul triquetrum – 5-38 luni;
▪ osul lunat – 25-65 luni;
▪ osul scafoid – 44-75 luni;
▪ osul trapez – 45-90 luni;
▪ osul trapezoid – 45-80 luni;
▪ osul pisiform – 8-12 ani.
▪ os stiloidian (os styloideum) (3-4%) situat la nivelul liniei articulare
carpometacarpiene între oasele capitat şi trapezoid, proximal şi extremităţile
proximale ale oaselor metacarpiene II şi III, distal;
▪ os hamat propriu (os hamuli proprium), existenţa separată a procesului osului
hamat;
▪ os central al carpului (os centrale carpi), os carpian supranumerar situat între osul
scafoid, situat proximal şi oasele capitat şi trapezoid, situate distal.
Oasele 284
34. OASELE METACARPIENE

(OSSA METACARPI)
Oasele metacarpiene formează scheletul mâinii şi sunt în număr de cinci, numerotate
cu cifre romane (I–V) în sens radio-ulnar. Au dispoziţie caracteristică, „în evantai”, fiind
strâns unite la nivelul bazelor şi divergente radiar către extremitatea distală, delimitând între
corpuri spaţiile interosoase (Fig. 34-1). Primul os metacarpian are o situaţie specială datorită
mobilităţii caracteristice a policelui uman.
Ossa carpi
Ossa
metacarpi
Phalanges
A B
Figura 34-1. Scheletul mâinii. A. Faţa dorsală; B. Faţa palmară.

În general, oasele metacarpiene sa articulează cu:
oasele carpiene din rândul metacarpian, proximal;
prima falangă a degetului corespunzător, distal;
oasele metacarpiene învecinate (la nivelul extremităţilor proximale), cu excepţia
primului metacarpian.
Oasele metacarpiene se orientează astfel:
distal – extremitatea cu o suprafaţă articulară rotunjită alungită dorsopalmar;
anterior – marginea concavă şi proeminentă;
radial – marginea cea mai ascuţită, continuă pe toată lungimea corpului osului.
Oasele metacarpienele sunt oase lungi, miniaturale, alcătuite din extremitate
proximală (bază), corp, şi extremitate distală (cap).
34.3. Bază (basis ossis metacarpi) este proeminentă palmar, are formă cuboidală
neregulată a cărei faţă distală fuzionează cu corpul osului şi prezintă (Fig. 34-2, 34-3, 34-5):
 faţă dorsală, rugoasă, nearticulară, acoperită de complexele ligamentare
carpometacarpiene dorsale şi fascia muşchilor extensori;
Facies articularis
ossis capitatum
ossis hamatum ossis trapezoideum
Facies articularis
ossis trapezium
Basis
Corpus
Caput
V IV III II I
Figura 34-2. Oasele metacarpiene – vedere anterioară.

 faţă palmară, rugoasă, nearticulară, acoperită de capsulele şi ligamentele
articulaţiilor carpometacarpiene palmare, care formează planul profund al spaţiilor
mâinii;
Processus styloideus
ossis metacarpale III
Processus styloideus Facies articularis
ossis metacarpale II ossis hamatum
Facies articularis
ossis trapezium
Tuberositas ossis
metacarpale V
I II III IV V
Figura 34-3. Oasele metacarpiene – vedere medială.

 faţă proximală care se articulează cu cel de al doilea rând de oase carpiene;
 feţe medială şi laterală care prezintă:
◦ suprafeţe netede, articulare pentru bazele oaselor metacarpiene vecine;
◦ suprafeţe rugoase pe care se inseră ligamente interosoase.
Oasele 286
34.3.4.Corp (corpus ossis metacarpi) este concav palmar, în sensul flexiei şi

prehensiei, mai subţire în partea mijlocie, are formă prismatică, triunghiulară şi prezintă (Fig.
34-2, 34-3, 34-5):
 faţă dorsală, mai îngustă în partea mijlocie şi evazată spre extremităţi, care are
raporturi cu fascia şi tendoanele muşchilor extensori ai degetelor;
 faţă medială, plană în sens vertical şi concavă în sens anteroposterior care
delimitează versantul lateral al spaţiului interosos (cu excepţia celui de al cincilea os
metacarpian);
 faţă laterală, convexă în sens vertical şi concavă în sens anteroposterior, care
delimitează versantul medial al spaţiului interosos (cu excepţia primului os
metacarpian);
Facies articularis
carpale Processus
styloideus
Basis Facies articularis
intermetacarpale
Corpus
Tuberculum
colaterale
Caput Collum
anatomicum
Capitulum
Figura 34-5. Caracterele generale ale unui os metacarpian

(vedere laterală).
 margine anterioară, proeminentă, concavă, pe care se inseră structurile musculo-

aponevrotice ale regiunilor palmei;
 marginile medială şi laterală, proeminente, care se continuă pe toată lungimea
corpului şi pe care se inseră formaţiunile musculo-aponevrotice profunde ale
regiunii dorsale a mâinii.
34.3.5. Cap (caput ossis metacarpi) participă la formarea articulaţiei
metacarpofalangiene, este turtit mediolateral şi prezintă două zone (Fig. 34-2, 34-3,
34-5):
 zonă articulară reprezentată de capitulul metacarpian (capitulum ossis
metacarpale), suprafaţă netedă, convexă sagital şi transversal, care se prelungeşte
pe faţa palmară a extremităţii distale prin două proeminenţe rotunjite, separate de o
incizură concavă proximal. Capitulul se articulează cu baza primei falange.
 zonă nearticulară formată din:

◦ “colul anatomic” (collum anatomicum), şanţ periferic, rugos, îngust, pe care se
inseră capsula articulară. Acesta prezintă:
- segment dorsal, evident, separat de capitul printr-o margine transversală
evidentă;
- segmente laterale, evazate sub forma a două fovee rugoase, cu numeroase
foramine vasculare;
- segment palmar, de forma literei V cu deschiderea proximal, care pătrunde
între prelungirile palmare ale capitulului.
◦ tuberculii colaterali (tuberculum colaterale), medial şi lateral, pe care se
inseră ligamentele colaterale ale articulaţiei metacarpofalangiene.
34.3.6. Osul metacarpian I (os metacarpi I)
Este cel mai scurt şi mai gros şi nu are contacte articulare cu celelalte oase
metacarpiene. Axul său longitudinal este orientat oblic laterodistal şi palmar astfel încât, în
poziţie anatomică, policele este situat într-un plan mai ventral decât faţa palmară a mâinii.
Este alcătuit din:
bază (basis ossis metacarpi primi) prezintă:
 suprafaţă proximală, în formă de şa, care se articulează cu osul trapez;
 faţă laterală care prezintă un tubercul pe care se inseră muşchiul abductor lung al
policelui;
 faţă medială pe care se inseră capsula articulară;
corp (corpus ossis metacarpi primi) este turtit dorsopalmar şi prezintă:
 faţă dorsală, convexă, în raport cu tendoanele muşchilor extensori ai policelui;
 faţă medială, concavă, pe care are originea capătul lateral al primului muşchi
interosos dorsal;
 faţă laterală, concavă pe care se inseră muşchiul opozant al policelui.
cap (caput ossis metacarpi primi) este voluminos, convex distal şi palmar, unde se
articulează, respectiv, cu baza falangei proximale a policelui şi cu oasele sesamoide
ale tendoanelor celor două capete ale muşchiului flexor scurt al policelui (Fig. 34-6).
La periferia capului se găseşte un şanţ rugos pe care se inseră capsula primei
articulaţii carpometacarpiene.
34.3.7. Osul metacarpian II (os metacarpi II)
Este cel mai lung dintre oasele metacarpiene şi prezintă:
bază (basis ossis metacarpi secundi) fuzionează prin faţa sa distală cu corpul osului,
este voluminoasă, incastrată între oasele trapez, trapezoid şi capitat şi prezintă:
 faţă proximală cu trei suprafeţe:
◦ laterală, patrulateră, care se articulează cu osul trapez;
◦ intermediară, concavă, alungită anteroposterior, care se articulează cu osul
trapezoid;
◦ medială, îngustă, triunghiulară cu baza palmar, care se articulează cu osul
capitat.
Oasele 288
 faţă medială pe care se găseşte o suprafaţă netedă, alungită dorsoventral, mai

îngustă în partea sa mijlocie, care se articulează cu cel de al treilea os metacarpian;
 faţă laterală, rugoasă, pe care se inseră ligamentele carpometacarpiene laterale;
 faţă dorsală care prezintă în partea medială o proeminenţă rugoasă, alungită axial,
procesul stiloid al osului metacarpian II (processus styloideus ossis metacarpi
secundi), pe care se inseră muşchiul extensor radial lung al carpului (Fig. 34-6);
 faţă palmară pe care se găseşte, în partea medială, un tubercul pe care se inseră
muşchiul flexor radial al carpului.
corp (corpus ossis metacarpi secundi) are formă triunghiulară în secţiune
transversală şi prezintă:
 faţă dorsală, convexă, în raport cu tendoanele muşchilor extensori ai indexului;
 faţă laterală pe care are originea capătul ulnar al primului muşchi interosos dorsal;
 faţă medială care prezintă o creastă axială care o împarte în două zone:
◦ palmară, pe care are originea primul muşchi interosos palmar;
◦ dorsală, pe care are originea capătul radial al celui de al doilea muşchi interosos
dorsal.
cap (caput ossis metacarpi secundi) se articulează cu baza falangei proximale a
indexului.
Figura 34-6. Scheletul mâinii – radiografie anteroposterioară.
34.3.8. Osul metacarpian III (os metacarpi III)

Este mai scurt, dispus în axul mâinii.
bază (basis ossis metacarpi tertii) prezintă:
 faţă proximală, netedă, concavă, care se articulează cu osul capitat;
 faţă dorsală, rugoasă, care prezintă în partea laterală procesul stiloid al osului
metacarpian III (processus styloideus ossis metacarpi tertii) pe care se inseră
muşchiul extensor radial scurt al carpului (Fig. 34-7);

 faţă laterală pe care se găseşte o suprafaţă netedă, concavă, care se articulează cu
cel de al doilea os metacarpian;
 faţă medială care prezintă două suprafeţe netede, ovalare, care se articulează cu cel
de al patrulea os metacarpian.
corp (corpus ossis metacarpi tertii) prezintă:
 faţă dorsală care vine în raport cu tendonul pentru medius al muşchiului extensor al
degetelor;
 faţă laterală pe care are originea capătul ulnar al celui de al doilea muşchi interosos
dorsal;
 faţă medială pe care are originea capătul radial al celui de al treilea muşchi
interosos dorsal;
 margine anterioară pe care are originea muşchiul adductor al policelui.
cap (caput ossis metacarpi tertii) se articulează cu baza falangei proximale a
mediusului.
34.3.9. Osul metacarpian IV (os metacarpi IV)
Este mai scurt şi mai subţire şi prezintă:
bază (basis ossis metacarpi quarti) prezintă:
 faţă proximală cu două suprafeţe articulare:
◦ medială, pentru osul hamat;
◦ laterală, pentru osul capitat.
 faţă laterală pe care se găsesc două faţete articulare pentru cel de al treilea os
metacarpian;
 faţă medială care prezintă o suprafaţă netedă, concavă, care se articulează cu cel de
al cincilea os metacarpian.
corp (corpus ossis metacarpi quarti) prezintă:
 faţă laterală pe care se găseşte o creastă axială care o împarte în două suprafeţe:
◦ palmară, pe care are originea cel de al treilea muşchi interosos palmar;
◦ dorsală, pe care are originea capătul ulnar al celui de al treilea muşchi interosos
dorsal.
 faţă medială pe care are originea ce-l de al patrulea muşchi interosos dorsal;
 faţă dorsală în raport cu fascia extensorie a degetului IV;
cap (caput ossis metacarpi quarti) se articulează cu baza falangei proximale a
inelarului.
34.3.10. Osul metacarpian V (os metacarpi V)
Este cel mai scurt şi mai subţire alcătuit din:
bază (basis ossis metacarpi quinti) care prezintă:
 faţă proximală pe care se găseşte o suprafaţă netedă, concavă transversal şi
convexă dorsopalmar care priveşte proximolateral şi se articulează cu osul hamat;
 faţă laterală care se articulează cu cel de al patrulea os metacarpian;
 faţă medială, rugoasă, care prezintă un tubercul pe care se inseră tendonul
Oasele 290
muşchiului extensor ulnar al carpului.

corp (corpus ossis metacarpi quinti) prezintă:
 faţă dorsală în raport cu tendoanele muşchilor extensori ai degetului mic;
 faţă laterală pe care se găseşte o creastă axială care o împarte în două suprafeţe:
◦ palmară, pe care are originea al treilea muşchi interosos palmar;
◦ dorsală, pe care are originea capătul ulnar al celui de al patrulea muşchi
interosos dorsal.
 faţa medială pe care se inseră muşchiul opozant al degetului mic.
cap (caput ossis metacarpi quinti) se articulează cu baza falangei proximale a
degetului mic.
34.5. Particularităţi ale dezvoltării oaselor metacarpiene
Tipul de osificare a oaselor metacarpiene este cel condral. Debutul procesului are loc
în săptămâna a 9-a a embriogenezei. Centrul de osificare primar este unic pentru fiecare os
metacarpian şi apare, succesiv, în ordinea II, III, IV, V, I, în treimea mijlocie a modelului
cartilaginos diafizar. În perioada fetală, osificarea diafizară se extinde spre extremităţi şi
apare câte un centru cartilaginos în epifiza distală pentru oasele metacarpiene II-V şi în
epifiza proximală pentru primul os metacarpian. După naştere, osificarea are loc în
următoarea ordine:
centrii epifizari distali ai oaselor metacarpiene II-V – 17-36 luni;
centrul epifizar proximal al osului metacarpian I – 17-39 luni;
oasele sesamoide ale primei articulaţii metacarpofalangiene încep să se osifice după
18 ani.
Fuzionarea centrilor într-o masă osoasă unică se petrece la 15-20 ani.
Osificarea definitivă are loc la 22-25 ani.
35. OASELE DEGETELOR (FALANGELE)

(OSSA DIGITORUM, PHALANGES)
Falangele sunt oase lungi, miniaturale, care formează scheletul degetelor. Degetele II-
V au trei falange: proximală, mijlocie şi distală (Fig. 35-1). Policele are două falange,
proximală şi distală. Fiecare falangă este alcătuită din extremitate proximală (baza), corp şi
extremitate distală (cap).
35.2. Falanga proximală (phalanx proximalis)
35.2.1. Baza falangei (basis phalangis) este cuboidală, aplatizată dorsopalmar. Faţa
sa distală fuzionează cu corpul şi prezintă:
faţa proximală, cu aspect glenoidian, netedă, ovalară, concavă, mai lată transversal
care se articulează cu capul osului metacarpian corespunzător;
feţele laterală şi medială pe care se inseră muşchii interosoşi şi ligamentele
colaterale ale articulaţiilor metacarpofalangiene;
faţa dorsală pe care se inseră tendonul muşchiului extensor lung al degetelor;
faţa palmară pe care se inseră fibrocartilajul glenoidian, capsula articulară şi teaca
fibroasă a tendoanelor muşchilor flexori ai degetelor.
Basis
phalangis
Phalanx Corpus
proximalis phalangis
Trochlea
phalangis
Phalanx
media
Caput
Phalanx phalangis
distalis Tuberositas
phalangis distalis
Figura 35-1.
Falangele mediusului – vedere posterioară.
35.2.2. Particularităţi
La nivelul policelui, pe faţa laterală a bazei se inseră muşchii abductor scurt şi flexor
scurt ai policelui, iar pe faţa medială, muşchiul adductor al policelui. Pe faţa dorsală se inseră
tendonul muşchiului extensor scurt al policelui.
La nivelul degetului mic, pe faţa medială a bazei se inseră muşchii abductor şi flexor
scurt ai degetului mic, iar pe faţa laterală al patrulea muşchi interosos palmar.
Corpul falangei (corpus phalangis) este turtit dorsopalmar şi prezintă:
Oasele 292
faţa dorsală, convexă transversal şi plană axial, este în raport cu tendonul

muşchiului extensor al degetelor;
faţa palmară, concavă transversal şi axial, pe care se inseră tecile fibroase ale
muşchilor flexori ai degetelor.
35.2.3. Capul falangei (caput phalangis) prezintă trohleea falangei (trochlea
phalangis), suprafaţă articulară caracteristică, având un şanţ central şi două versante care se
extind palmar, în zona de flexie (Fig. 35-1). Feţele laterale ale capului prezintă un şanţ
periferic, rugos, pentru inserţia capsulei articulare şi câte un tubercul pe care se inseră
ligamentele colaterale ale articulaţiilor interfalangiene proximale.
35.3. Falanga mijlocie (phalanx media)
35.3.1. Baza falangei (basis phalangis) prezintă o creastă centrală rotunjită şi două
versante laterale care se articulează cu capul falangei proximale.
35.3.2. Corpul falangei (corpus phalangis) este turtit dorsopalmar şi prezintă:
faţa palmară, concavă, pe care se inseră, în părţile laterale, tendonul muşchiului
flexor superficial al degetelor;
faţa dorsală, convexă, pe care se inseră tendonul muşchiului extensor al degetelor.
35.3.3. Capul falangei (caput phalangis) are formă de trohlee, care se articulează cu
baza falangei distale formând articulaţia interfalangiană distală. Face excepţie falanga a doua
a policelui care prezintă tuberozitatea terminală.
35.4. Falanga distală (phalanx distalis)
Este cea mai scurtă şi prezintă caracterele generale ale falangelor cu următoarele
excepţii:
35.4.1. Baza falangei (basis phalangis) prezintă pe faţa palmară inserţia tendonului
muşchiului flexor profund al degetelor. La nivelul policelui, pe faţa palmară se inseră
muşchiul flexor lung al policelui, iar pe faţa dorsală, muşchiul extensor lung al policelui.
35.4.2. Corpul falangei (corpus phalangis) este scurt şi aplatizat anteroposterior.
35.4.3. Capul falangei (caput phalangis) este nearticulară şi prezintă o suprafaţă
rugoasă în formă de potcoavă cu concavitatea proximal, tuberozitatea falangei distale
(tuberositas phalangis distalis), pe care se inseră palmar elementele conjunctive ale pulpei
degetului şi dorsal matricea ungveală.
35.5. Particularităţi ale dezvoltării falangelor
Tipul de osificare a falangelor este cel condral. Debutul osificării în perioada
embriogenezei, este diferit pentru cele trei falange:
▪ falangele proximale, în săptămâna a 9-a;
▪ falangele intermediare, în săptămâna a 11-a;
▪ falangele distale, în săptămânile 7-8.
Centrul de osificare primar este unic pentru fiecare falangă şi apare în zona centrală a
modelului cartilaginos diafizar. În perioada fetală apare câte un centru cartilaginos epifizar
proximal pentru fiecare falangă. În perioada postnatală, osificarea falangelor evoluează astfel:
▪ falangele proximale, 1-3 ani;
▪ falangele intermediare, 2-3 ani;
▪ falangele distale, 2-3 ani.
Fuzionarea centrilor într-o masă osoasă unică are loc la 15-20 ani.
Osificare definitivă a falangelor are loc la 20-24 ani.
▪ police cu trei falange (0,1 %).
Partea a VII-a
CENTURA PELVINĂ (CINGULUM PELVICUM)

Basel, 1543.
36. Osul coxal

37. Osul sacrum
38. Coccisul
39. Bazinul osos
297 Centura pelvină
36. OSUL COXAL (OS COXAE)
Coxalul este un os lat care alcătuieşte, împreună cu oasele sacrum şi coccis, bazinul
osos. Acesta formează atât scheletul segmentului inferior al trunchiului cât şi centura pelvină.
Termenul de centură nu are valoare funcţională echivalentă la cele două extremităţi ale
trunchiului deoarece centura pectorală este exotruncală, fără participare cavitară, deci un
cingulum extern pentru torace, iar cea pelvină este dispusă intratruncal şi formează un
cingulum pentru viscerele pelvine.
Osul coxal este situat în partea anterolaterală a bazinului, în partea anteromedială a
rădăcinii membrului inferior şi se articulează cu:
▪ osul sacrum, posteromedial;
▪ osul coxal de partea opusă, pe linia mediană ventrală;
▪ femurul, lateral.
Osul coxal izolat se orientează astfel:
cranial – marginea cea mai groasă de forma literei S italic (∫);
lateral – faţa care prezintă o cavitate articulară;
posterior – marginea care prezintă o incizură profundă.
36.3. Osul coxal are formă patrulateră neregulată, îngustată în partea mijlocie şi este
comparat clasic cu cifra 8 sau cu o elice a cărei jumătate superioară este torsionată
anterolateral şi participă la realizarea formei caracteristice, turtită dorsoventral, a trunchiului
de tip uman, în timp ce jumătatea inferioară este torsionată inferomedial şi participă la
formarea bazinului mic care conţine segmentele terminale ale sistemelor digestiv, genital şi
urinar (Fig. 36-1).
Morfogenetic, osul coxal este format din trei componente separate, ilion, ischion şi
pubis, unite printr-un cartilaj în formă de Y, cu valoare de cartilaj de creştere, prin
intermediul căruia corpurile celor trei oase fuzionează la nivelul acetabulului.
Osul ilion este format din corp (corpus ossis ilii) dispus inferior şi aripa iliacă (ala
ossis ilii) situată superior.
Osul pubis este alcătuit din corp (corpus ossis pubis) situat antero-superior, un
segment orizontal aflat în continuarea corpului, numit ramura superioară a osului pubis
(ramus superior ossis pubis), o parte simfizară (pars symphysialis), cu direcţie verticală,
adesea confundată cu corpul osului pubis şi o parte descendentă, cu direcţie postero-
inferioară, ramura inferioară a osului pubis (ramus inferior ossis pubis).
Osul ischion este format din corp (corpus ossis ischii) dispus posterosuperior, care se
continuă succesiv cu ramura (ramus ossis ischii) dispusă descendent, vertical, tuberozitatea
ischiatică (tuber ischiadicum) situată în unghiul postero-inferior al osului coxal şi cu pars
pubica, orientată anterosuperior, care reprezintă segmentul distal al ramurii ischiopubiene.
La nivelul marginii acetabulului, zonele de fuziune ale corpurilor celor trei oase sunt marcate
de şanţurile ischiopubian, ischioiliac şi iliopubian.
Oasele 298
La adult, osul coxal este o entitate anatomică bine individualizată şi prezintă două
feţe (laterală şi medială), patru margini (superioară, inferioară, anterioară, posterioară) şi
patru unghiuri (anterosuperior, antero-inferior, posterosuperior şi postero-inferior).
36.3.1 Faţa laterală (exopelvină) prezintă trei zone (Fig.36-2, 36-3):
superioară, numită suprafaţa gluteală;
mijlocie, îngustă, alcătuită din acetabulum şi suprafaţa supraretro-acetabulară;
inferioară, alcătuită din aria preforaminală, foramenul obturat şi aria
retroforaminală.
Suprafaţa gluteală (facies glutea) reprezintă zona feţei externe corespunzătoare
aripii iliace. Suprafaţa gluteală este hemiciclică, mai înaltă în partea mijlocie, cu axul mare
orientat anteroposterior. Convexă în vecinătatea marginilor anterioară şi posterioară şi
concavă în treimea mijlocie, ea este străbătută de trei creste rugoase:
Figura 36-1. Bazinul osos – radiografie anteroposterioară.

linia gluteală inferioară (linea glutea inferior) care începe în partea cea mai
profundă a incizurii ischiatice mari, se dirijează anterior şi superior paralel cu
conturul superior al limbului acetabular şi se termină pe faţa laterală a spinei iliace
antero-inferioare;
linia gluteală anterioară (linea glutea anterior) care începe la mijlocul marginii
superioare a incizurii ischiatice mari, se dirijează anterosuperior şi se termină pe
buza laterală a crestei iliace, posterior spinei iliace anterosuperioare printr-o
proeminenţă numită tubercul iliac. Este cea mai lungă, proeminentă, arciformă, cu
concavitatea orientată inferior.
linia gluteală posterioară (linea glutea posterior) care începe la nivelul spinei
iliace postero-inferioare, se dirijează vertical şi se termină pe buza laterală a crestei
iliace, la aproximativ 5 cm înaintea spinei iliace posterosuperioare.
Liniile gluteale delimitează pe faţa laterală a aripii iliace trei suprafeţe:
 posterioară, situată între unghiul posterosuperior al osului şi linia gluteală
posterioară, pe care se găseşte originea muşchiului gluteu mare (Fig. 36-3);
 intermediară, situată între liniile gluteale posterioară şi anterioară, pe care se
găseşte originea muşchiului gluteu mijlociu;
 anterioară, situată între liniile gluteale anterioară şi inferioară, pe care se găseşte

originea muşchiului gluteu mic.
Acetabulum (acetabulum) este o cavitate hemisferică adâncă, aparţinând articulaţiei
coxofemurale, şi prezintă:
marginea acetabulului (margo acetabuli) sau limbul acetabulului (limbus
acetabuli) care reprezintă conturul periferic, proeminent şi ascuţit al cavităţii
articulare, pe care se inseră labrumul acetabular şi capsula articulaţiei coxofemurale.
Pe marginea acetabulară se găsesc trei şanţuri:
 ilioischiatic, situat posterosuperior;
 iliopubian, situat anterosuperior;
 ischipubian, situat inferior.
Crista iliaca Linea glutea

labium externum anterior
Linea glutea
posterior
Tuberculum
Facies iliacum
glutea Spina iliaca
anterior superior
Spina iliaca
posterior superior Sulcus supra-
Spina iliaca acetabularis
posterior inferior Incisura
ischiadica Facies lunata
major Fossa acetabuli
Limbus acetabuli
Incisura acetabuli
Spina ischiadica
Incisura Ramus superior
ischiadica minor ossis pubis
Tuber ischiadicum Foramen obturatum
Corpus
ossis ischii
Ramus Ramus inferior

ossis ischii ossis pubis
Figura 36-2. Osul coxal – vedere laterală.

Acestea împart limbul acetabular în trei sectoare:
◦ iliac, superior, care ocupă două cincimi superioare;
◦ pubian, antero-inferior, care ocupă o cincime anterioară;
◦ ischiatic, postero-inferior, care ocupă două cincimi posterioare.
suprafaţa semilunară (facies lunata), situată la periferie, netedă, cu formă de
potcoavă deschisă antero-inferior, care reprezintă zona de contact a acetabulului cu
capul femural. Suprafaţa semilunară este mai extinsă în sectorul mijlociu, iliac şi se
îngustează progresiv spre extremităţi unde se termină printr-un corn anterior, mai
îngust şi puţin proeminent şi un corn posterior, rotunjit şi bine reliefat.
Oasele 300
fosa acetabulară (fossa acetabuli) este situată în profunzimea acetabulului, în

concavitatea suprafeţei semilunare faţă de care este excentrică inferior unde se
extinde până la marginea superioară a foramenului obturat. Are formă patrulateră,
rugoasă, cu numeroase foramine vasculare şi are raporturi cu corpul adipos al
articulaţiei coxofemurale.
incizura acetabulară (incisura acetabuli) corespunde şanţului ischiopubian şi este
delimitată:
 anterior, de tuberculul crestei obturatorii dorsale care aparţine corpului osului
pubis;
M. obliquus
M. gluteus internus abdominis
medius M. obliquus
externus abdominis
M. latissimus
dorsi M. tensor
fasciae latae
M. gluteus M. sartorius
maximus M. gluteus
minimus
M. rectus femoris M. rectus femoris
(caput reflexum) (caput rectum)
M. gemellus
superior
M. gemellus M. gracilis
inferior M. adductor
M. semi-
brevis
membranosus
M. biceps femoris M. adductor
(caput longum) et longus
m. semitendinosus
M. quadratus M. obturatorius
femoris externus
M. adductor
magnus
Figura 36-3. Osul coxal – inserţii musculare (vedere laterală).

 posterior, de faţa inferioară a cornului posterior al facies lunata care proemină
sub forma unei margini ascuţite în aria incizurii;
 medial, de zona fosei acetabulare vecină marginii superioare a foramenului
obturat.
Inserţia labrumului acetabular şi a ligamentului transvers al acetabulului transformă
această incizură într-un tunel osteofibros prin care trec vasele şi nervii destinaţi capului
femural.
Suprafaţa supraretro-acetabulară prezintă:
şantul supra-acetabular (sulcus supra-acetabularis) unde are originea capătul
orizontal al muşchiului drept femural;
aria retro-acetabulară pe care alunecă muşchii pelvitrohanterieni.

Aria preforaminală este situată anterior şi inferior foramenului obturat şi pe ea se
găsesc superior originile muşchilor pectineu şi obturator extern, iar inferior originile
muşchilor gracilis şi adductori lung, scurt şi mare (Fig. 36-3).
Foramenul obturat (foramen obturatum) este situat antero-inferior faţă de
acetabulum şi conturul său, pe care se inseră membrana obturatorie, are formă ovoidală la
bărbat şi triunghiulară la femeie. Foramenul obturat este format din:
semicontur superior care se dirijează anterior, superior şi lateral spre faţa femurală
a pubisului şi este limitat posterosuperior de corpul ischionului şi anterosuperior de
corpul pubisului. La nivelul joncţiunii celor două oase se găseşte tuberculul
obturator posterior (tuberculum obturatorium posterius), situat sub incizura
acetabulară, în dreptul cornului posterior al facies lunata şi a extremităţii anterioare
a şanţului infra-acetabular. Între acest tubercul şi tuberculul pubian, semiconturul
superior proemină sub forma crestei obturatorii laterale (crista obturatoria) şi
formează versantul superolateral al şanţului obturator.
semicontur inferior care se dirijează anterior, superior şi medial spre faţa pelvină a
ramului superior al pubisului şi este limitat în sens postero-anterior de tuberculul
ischiatic, ramura pubică a ischionului şi ramura inferioară a pubisului. La joncţiunea
acesteia cu partea simfizară se găseşte tuberculul obturator anterior (tuberculum
obturatorium anterius) şi semiconturul inferior proemină sub forma crestei
obturatorii mediale care formează versantul superomedial al şanţului obturator.
şanţul obturator format din divergenţa crestelor obturatorii, laterală şi medială, se
dirijează oblic inferolateral şi este închis în partea inferioară de marginea
superioară, liberă, a membranei obturatorii care îl transformă în canalul obturator
prin care trec mănunchiul neurovascular şi corpul adipos obturator.
Aria retroforaminală este o suprafaţă situată înapoia foramenului obturat, care
prezintă superior şanţul infra-acetabular prin care trece tendonul muşchiului obturator
extern şi inferior suprafaţa de origine a muşchiului pătrat femural.
36.3.2. Faţa medială (endopelvină) prezintă în sens craniocaudal (Fig. 36-4):
fosa iliacă (fossa iliaca) este o suprafaţă netedă, concavă anterosuperior,
triunghiulară, căreia i se descriu:
 baza, orientată superior, reprezentată de creasta iliacă;
 vârful, orientat antero-inferior spre spina iliacă antero-inferioară;
 marginea anterioară, formată de segmentul vertical al marginii anterioare a osului
coxal;
 marginea posterioară, formată proximal de marginea anterioară a suprafeţei sacro-
iliace şi distal de linia arcuată.
Fosa iliacă prezintă în partea postero-inferioară foramenul nutritiv principal. Pe toată
suprafaţa sa se găseşte originea muşchiului iliac şi se inseră fascia iliacă.
linia arcuată (linea arcuata) este o creastă netedă, proeminentă, care începe la
nivelul convexităţii maxime a suprafeţei auriculare şi ţine până la eminenţa
iliopectinee, formând segmentul mijlociu al liniei terminalis care marchează
Oasele 302
strâmtoarea superioară a bazinului;

faţa sacropelvină (facies sacropelvica) dispusă într-un plan oblic posteromedial,
formează cu fosa iliacă un unghi diedru obtuz deschis posterior şi este alcătuită din
(Fig. 36-4):
zona articulară situată posterosuperior care prezintă:
◦ suprafaţa auriculară (facies auricularis), situată antero-inferior, are formă
semilunară cu concavitatea orientată posterosuperior şi se articulează cu faţa
laterală a osului sacrum. Înaintea marginii anterioare, ascuţite şi convexe se
găseşte şanţul pre-auricular pe care se inseră ligamentele sacro-iliace anterioare.
Marginea posterioară, concavă, este separată de tuberozitatea iliacă printr-o
depresiune rugoasă şi profundă unde se inseră fasciculele anterioare ale
ligamentului interosos sacro-iliac. Cornul posterior al suprafeţei auriculare
proemină pe marginea posterioară a osului coxal la nivelul spinei iliace postero-
inferioare.
Crista iliaca
(labium internum)
Fossa iliaca Tuberositas

Spina iliaca iliaca
anterior superior
Facies
Linea arcuata auricularis
Spina iliaca
Spina iliaca posterior superior
anterior inferior Spina iliaca
Incisura posterior inferior
Eminentia ischiadica
iliopubica major
Pecten pubis
Sulcus obturatorius
* Spina ischiadica
Tuberculum * Incisura
pubicum ischiadica minor
Facies
symphysialis
Tuber ischiadicum
Foramen
obturatum
Figura 36-4. Osul coxal – vedere medială.
◦ tuberozitatea iliacă (tuberositas iliaca) este situată posterosuperior, între
suprafaţa auriculară şi creasta iliacă. Prezintă un tubercul central mai proeminent
şi numeroase proeminenţe şi depresiuni rugoase în care se inseră, în sens
anteroposterior, ligamentele interosos, sacro-iliace posterioare, iliolombare şi se
găseşte originea muşchiului erector spinal.
zona nearticulară (facies pelvina), de formă triunghiulară cu:
◦ baza orientată posterosuperior şi reprezentată de marginea convexă a suprafeţei
auriculare;
◦ vârful orientat antero-inferior spre incizura ischiatică;
◦ marginea superioară reprezentată de linia arcuată;
◦ marginea inferioară reprezentată de conturul superior al incizurii ischiatice.
suprafaţa acetabulară corespunde fosei acetabulare, are formă patrulateră şi pe ea
se inseră muşchiul obturator intern;
creastă netedă, care se întinde de la spina ischiatică până la tuberculul obturator
posterior şi participă la delimitarea strâmtorii mijlocii a bazinului. Pe ea au originea
fasciculele laterale ale muşchiului levator anal.
foramenul obturat format din (Fig. 36-5):
◦ contur pe care se inseră membrana obturatorie şi are originea muşchiul obturator
intern;
M. iliacus M. quadratus
lumborum
M. transversus M. erector
abdominis spinae
Lig. sacro-iliacum
posterius
Arcus Lig. sacro-iliacum
iliopectineus interosseum
M. rectus femoris Lig. sacro-iliacum
caput rectum anterius
M. pectineus M. obturatorius
internus
Lig. lacunare M. coccygeus
M. rectus Lig. sacrospinale
abdominis Arcus tendineus
M. levator ani fasciae pelvis
Lig. sacrotuberale
M. transversus M. ischio
perinei profundus cavernossus
Figura 36-5. Osul coxal – inserţii musculoligamentare (vedere medială).

◦ aria pre-obturatorie care corespunde feţei posterioare a părţii simfizare a
pubisului şi pe care au originea fasciculele anterioare ale muşchiului levator anal
şi se inseră segmentul anterior, pubogenital, al lamelor sacrorecto-genitopubiene;
◦ aria subobturatorie care corespunde feţei mediale a ramurii ischiopubiene şi pe
care se inseră elementele musculofasciale şi erectile ale perineului anterior;
◦ aria retro-obturatorie care corespunde feţei mediale a tuberozităţii ischiatice şi
care formează peretele lateral al fosei ischiorectale.
Oasele 304
36.3.3. Marginea anterioară se întinde de la spina iliacă anterosuperioară până la

marginea superioară a feţei simfizare (facies symphysialis) a pubisului, are direcţie oblică
inferomedial, descrie în ansamblu o curbă concavă superomedial şi prezintă în sens
craniocaudal:
spina iliacă anterosuperioară (spina iliaca anterior superior) pe care au originea
muşchii tensor al fasciei lata şi sartorius şi se inseră ligamentul inghinal;
incizura interspinoasă anterioară prin care trece nervul cutanat femural lateral;
spina iliacă antero-inferioară (spina iliaca anterior inferior) pe care are originea
capătul direct al muşchiului drept femural;
şanţul muşchiului iliopsoas prin care trec muşchiul iliopsoas şi nervul femural;
eminenţa iliopubiană (eminentia iliopubica) care marchează locul de fuziune a
corpurilor oaselor ilion şi pubis. Pe ea se inseră arcul iliopectineal care separă
compartimentul muscular de lacuna vasculară a regiunii femurale anterioare.
suprafaţa pectineală de formă triunghiulară cu:
 baza situată lateral, la nivelul eminenţei iliopubiene;
 vârful situat medial, la nivelul tuberculului pubian;
 marginea posterioară, proeminentă, ascuţită, numită pecten pubis pe care se
inseră ligamentul lacunar;
 marginea anterioară reprezentată de creasta obturatorie laterală pe care se
inseră ligamentul pubofemural al articulaţiei coxofemurale.
Pe suprafaţa pectineală se inseră ligamentul pectineal (al lui Cooper ) şi are originea
muşchiul pectineu.
tuberculul pubian (tuberculum pubicum) pe care se inseră banda laterală a
ligamentului inghinal;
creasta pubiană (crista pubica) pe care se inseră muşchii drept abdominal,
piramidal al abdomenului şi ligamentul reflectat.
36.3.4. Marginea posterioară se întinde de la spina iliacă posterosuperioară la
tuberozitatea ischiatică. Descrie o curbă concavă posteromedial şi prezintă în sens
craniocaudal:
spina iliacă posterosuperioară (spina iliaca posterior superior) care prezintă un
versant anterior pe care se inseră ligamentele sacro-iliace dorsale scurte şi unul
posterior pe care se inseră ligamentele sacro-iliace dorsale lungi şi fibrele superioare
ale ligamentului sacrotuberal;
incizura interspinoasă posterioară pe care se continuă inserţia ligamentului
sacrotuberal;
spina iliacă postero-inferioară (spina iliaca posterior inferior) care prezintă un
versant anterior reprezentat de cornul posterior al suprafeţei auriculare şi altul
posterior pe care se inseră ligamentele sacrotuberal şi sacrospinos;
incizura ischiatică mare (incisura ischiadica major), profundă, concavă
posteromedial. Ligamentele sacrospinos şi sacrotuberal o transformată într-un
*
Sir Astley Paston Cooper (1768-1841). Anatomist şi chirurg englez.
orificiu osteofibros, foramenul ischiatic mare (foramen ischiadicum majus) prin

care trece muşchiul piriform. Acesta împarte foramenul în două compartimente:
 suprapiriform, prin care trece mănunchiul neurovascular gluteal superior;
 infrapiriform, prin care trec mănunchiurile neurovasculare ischiatic şi pudendal.
spina ischiatică (spina ischiadica) de formă triunghiulară, cu:
 vârful dirijat medial, pe care se inseră ligamentul sacrospinos;
 faţa laterală pe care are originea muşchiul gemen superior;
 faţa medială pe care are originea muşchiul levator anal.
incizura ischiatică mică (incisura ischiadica minor) prin care trec tendonul
muşchiului obturator intern şi mănunchiul neurovascular pudendal.
M. quadratus
Spina iliaca lumborum
posterior superior M. erector
spinae
M. latissimus
dorsi
Crista iliaca
labium externum
M. transversus
abdominis
Crista iliaca
labium internum M. obliquus
internus abdominis
M. obliquus
Tuberculum externus abdominis
iliacum
Spina iliaca
anterior superior
Figura 36-6. Creasta iliacă – inserţii musculare.

36.3.5. Marginea superioară numită şi creasta iliacă (crista iliaca), se întinde între
spinele iliace anterosuperioară şi posterosuperioară. Are formă de S italic în plan transversal,
este mai groasă către extremităţi, convexă superior, concavă medial în două treimi anterioare
şi lateral în o treime posterioară şi prezintă (Fig. 36-6):
buza externă (labium externum) pe care au originea în două treimi anterioare
muşchiul oblic extern al abdomenului şi în o treime posterioară muşchii latissimus
dorsi şi gluteu mare. La aproximativ 5-7 cm posterior spinei iliace anterosuperioare
proemină spre suprafaţa gluteală tuberculul iliac (tuberculum iliacum) pe care au
originea fibre ale muşchiului gluteu mijlociu şi tractul iliotibial.
linia intermediară (linea intermedia) pe care au originea în două treimi anterioare
muşchiul oblic intern al abdomenului şi în o treime posterioară, muşchiul pătrat
Oasele 306
lombar;
buza internă (labium internum) pe care au originea în două treimi anterioare
muşchiul transvers al abdomenului şi în o treime posterioară, muşchiul erector
spinal;
36.3.6. Marginea inferioară se întinde între tuberozitatea ischiatică şi marginea
inferioară a feţei simfizare a pubisului. Este reprezentată de marginea inferioară a ramurii
ischiopubiene şi prezintă un versant femural pe care se inseră fascia femurală şi altul perineal
pe care se inseră fascia perineală superficială. În ansamblu, această margine este superficială
şi poate fi palpată în profunzimea şanţului genitofemural;
36.3.7. Unghiul anterosuperior este reprezentat de spina iliacă anterosuperioară;
36.3.8. Unghiul posterosuperior este reprezentat de spina iliacă posterosuperioară;
36.3.9 Unghiul anteroinferior este reprezentat de faţa simfizară (facies
symphysialis) a corpului pubisului, suprafaţă netedă, de formă ovoidală cu axul mare vertical.
Ea este orientată anteromedial şi se articulează cu cea de partea opusă prin intermediul unui
fibrocartilaj, formând simfiza pubiană;
36.3.10. Unghiul posteroinferior, reprezentat de faţa posterioară a tuberozităţii
ischiatice. În ansamblu, tuberozitatea prezintă (Fig. 36-3):
faţă medială, pe care se inseră structurile musculofasciale şi erectile ale perineului
anterior;
faţă laterală, pe care se găsesc, în sens craniocaudal, originile muşchilor gemen
inferior şi pătrat femural;
faţă posterioară, mai extinsă, rugoasă, împărţită de un şanţ transversal în două
zone:
 superioară, pe care se găseşte, lateral, originea muşchiului semimembranos şi
inferomedial originea comună a muşchiului semitendinos şi capătul lung al
muşchiului biceps femural;
 inferioară, care prezintă o faţă femurală pe care are originea muşchiul adductor
mare şi alta gluteală acoperită de bursa seroasă a muşchiului gluteu mare.
36.4. Particularităţi ale dezvoltării osului coxal
Tipul de osificare a osului coxal este cel condral. Debutul procesului are loc în
săptămâna a 7-a a embriogenezei. Centrii de osificare primari apar la nivelul corpului pentru
fiecare dintre cele trei componente ale osului coxal (ilion, ischion şi pubis). Cei trei centri
primari sunt separaţi de un cartilaj în forma literei Y cu deschiderea postero-inferior, care
traversează acetabulul şi prezintă:
braţul anterior care corespunde eminenţei iliopubice;
braţul posterosuperior care corespunde şanţului ilio-ischiatic al marginii
acetabulare;
braţul postero-inferior care corespunde părţii superioare a şanţului ischiopubian.
În lunile 3-4 ale vieţii intra-uterine, osificarea centrului corpului ilionului se extinde
superior şi formează aripa iliacă. În lunile 4-5 are loc osificarea centrului corpului
ischionului, care se extinde postero-inferior şi formează tuberozitatea ischiatică. În luna a 6-a
a vieţii fetale osificarea corpului pubisului se extinde anteromedial şi formează ramura
orizontală şi partea simfizară. după naştere apar, apoi, numeroşi centri cartilaginoşi
secundari ai componentelor osului coxal care avansează excentric, zona activă de creştere
fiind cartilajul în Y. Centrii cartilaginoşi secundari se osifică în primul an de viaţă (Fig. 2-11).
os acetabuli (0,2 %) care constă în osificarea separată a centrului acetabular pubian
în interiorul ramurii anterioare a cartilajului în Y.
Oasele 308
37. OSUL SACRUM (OS SACRUM)
Este situat la extremitatea caudală a organului axial, conţine segmentul distal al
canalului vertebral şi formează peretele posterior al bazinului.
Osul sacrum se articulează cu:
a cincea vertebră lombară, situată cranial;
oasele coxale, situate lateral;
osul coccis, situat caudal.
Osul sacrum izolat se orientează astfel:
superior – suprafaţa articulară ovalară cea mai mare.
37.3. Osul sacrum are formă de piramidă patrulateră neregulată cu baza
anterosuperior şi vârful postero-inferior şi prezintă:
37.3.1. Faţa pelvină (facies pelvica), concavă în sens transversal şi vertical, este
orientată antero-inferior, şi prezintă: trei zone (Fig. 37-1):
zonă mediană, tronconică cu baza mare în sus, străbătută de patru creste rugoase,
liniile transversale (lineae transversae) care delimitează cinci segmente sacrale,
suprafeţe netede, concave vertical şi convexe transversal, a căror dimensiuni scad în
sens craniocaudal. Clasic, se afirmă că liniile transversale reprezintă resturi osificate
ale discurile intervertebrale sacrale, iar segmentele sacrale corespund corpurilor
vertebrale sacrale care fuzionează în timpul ontogenezei pre şi postnatale;
zonă intermediară, pe care se găsesc:
patru perechi de orificii numite foramine sacrale anterioare (foramina
sacralia anteriora). Fiecare foramen prezintă:
◦ semicontur medial, abrupt care corespunde extremităţii liniei sacrale
respective;
◦ semicontur lateral, şters, evazat, care se continuă cu un şanţ transversal
dirijat spre versantul sacral al incizurii ischiatice.
Foraminele sacrale anterioare sunt mai mari decât cele posterioare şi prin ele trec
ramurile anterioare ale primelor patru perechi de nervi sacrali, ramurile spinale ale arterelor
sacrale laterale superioară şi inferioară şi venele comitante.
trei perechi de punţi osoase orizontale, creste interforaminale (cristae
interforaminales), cranială, intermediară şi caudală, pe care are originea
muşchiul piriform. Punţile cranială şi caudală sunt late şi patrulatere, iar cea
intermediară este ascuţită, orizontală, se dirijează spre marginea laterală a osului
sacrum şi corespunde cornului posterior al suprafeţei auriculare. Clasic, se
afirmă că aceste creste rezultă din fuziunea proceselor costale.
zonă laterală, triunghiulară cu baza în sus, străbătută de şanţurile transversale ce

continuă lateral foraminele sacrale pe care are originea muşchiul piriform (Fig. 37-
1).
Faţa pelvină este acoperită de fascia presacrală şi are raporturi cu plexul sacral,
simpaticul sacral, ramurile parietale ale arterei hipogastrice, plexurile venoase pelvine
profunde, faţa posterioară a rectului şi recesurile peritoneale laterorectale.
37.3.2. Faţa dorsală (facies dorsalis), triunghiulară cu baza în sus, convexă în sens
vertical şi transversal, orientată posterosuperior este mai îngustă decât faţa pelvină şi prezintă
numeroase detalii care îi conferă un aspect foarte accidentat. În sens mediolateral, pe ea se
găsesc:
Promontorium
Processus
Ala ossis sacri
Pars sacralis
lineae terminalis
Cristae
interforaminales
Lineae
transversae
Foramina
sacralia anteriora
Os coccygis
Figura 37-1. Osul sacrum – vedere supero-anterioară

creasta sacrală mediană (crista sacralis mediana) care prezintă 3-4 tuberculi cu
valoare de procese musculare pe care se inseră muşchiul erector spinal şi fascia
toracolombară (Fig. 37-2). La extremitatea superioară, creasta sacrală se ramifică în
două creste oblice anterolateral care fuzionează cu baza osului sacrum la nivelul
proceselor articulare şi delimitează posterolateral apertura superioară a canalului
sacral. Inferior, creasta se bifurcă, iar ramurile rezultate se unesc cu crestele sacrale
mediale corespunzătoare şi limitează superolateral hiatusul sacral (hiatus sacralis).
Acesta reprezintă apertura inferioară a canalului sacral şi este limitat lateral de
crestele sacrale mediale şi inferior de baza osului coccis.
şanţul sacral posterior este rugos, dispus vertical şi continuă distal şanţul vertebral
corespunzător. Aici se inseră capătul distal al muşchiului erector spinal (Fig. 37-2);
creasta sacrală medială (crista sacralis medialis) care se întinde de la procesul
articular al bazei osului sacrum până la cornul sacral şi proemină sub forma a 3-4
tuberculi situaţi pe versantul medial al foraminelor sacrale posterioare pe care se
inseră fasciculele superficiale ale muşchiului gluteu mare. Inferior, creasta se uneşte
cu ramura de bifurcaţie a crestei mediane, devine mai reliefată, limitează lateral
hiatusul sacral şi formează cornul sacral (cornu sacrale) care se articulează cu
cornul osului coccis.
Oasele 310
foraminele sacrale posterioare (foramina sacralia posteriora) prin care trec

ramurile posterioare ale nervilor sacrali;
creasta sacrală laterală (crista sacralis lateralis), care prezintă 3-4 tuberculi situaţi
lateral foraminelor sacrale posterioare pe care se inseră ligamentele sacro-iliace
posterioare, ligamentul sacrotuberos şi muşchiul gluteu mare.
Clasic, se afirmă că pe faţa dorsală a osului sacrum se pot recunoaşte elementele
arcului vertebral. Astfel, creasta sacrală mediană rezultă din fuziunea proceselor spinoase,
crestele sacrale mediale din fuziunea articulaţiilor zigapofiziale, crestele sacrale laterale din
fuziunea proceselor transverse, iar şanţul sacral posterior corespunde lamelor vertebrale.
Crista sacralis
Processus mediana
Facies auricularis
Tuberositas ossis
sacri
Crista sacralis
medialis
Crista sacralis
lateralis
Foramina sacralia
posteriora
Cornu sacrale
Cornu ossis
coccygis
Hiatus sacralis
Apex ossis sacri
Figura 37-2. Osul sacrum – vedere posterioară

37.3.3. Faţa laterală (pars lateralis) prezintă două zone (Fig. 37-3):
superioară, triunghiulară cu baza în sus, extinsă anteroposterior, care corespunde
primelor trei segmente sacrale, respectiv crestelor interforaminale superioară şi
intermediară ale feţei pelvine şi este alcătuită din:
 suprafaţa auriculară (facies auricularis), de formă semilunară cu concavitatea
posterosuperior, care se articulează cu osul coxal;
 tuberozitatea osului sacrum (tuberositas ossis sacri), o zonă cu proeminenţe şi
depresiuni rugoase, pe care se inseră ligamentele sacro-iliace interosos şi
posterior.
inferioară, subţire, concavă anterior, pe care se inseră, în sens anteroposterior,
muşchiul coccigeus, ligamentul sacrospinos, ligamentul sacrotuberos şi muşchiul
gluteu mare. Inferior faţa laterală a osului sacrum se termină prin tuberculul
terminal care este unit cu partea laterală a vârfului osului printr-o lamă transversală
(Fig. 37-3 B).
37.3.4. Baza osului sacrum (basis osis sacri) este situată cranial şi prezintă trei zone:
mediană, ovalară, alcătuită dintr-o zonă centrală rugoasă şi alta periferică cu

caracter de epifiză inelară, care se articulează cu ultimul disc intervertebral şi faţa
inferioară a corpului vertebrei a cincea lombară. Marginea acestei suprafeţe este
plană posterior, unde limitează anterior apertura superioară a canalului sacral şi
convexă, groasă şi proeminentă, anterolateral unde formează promontoriul
(promontorium) care reprezintă un element de referinţă al strâmtorii superioare a
pelvisului (Fig. 37-4).
laterale, antimere, fiecare dintre ele reprezentată de aripa osului sacrum (ala ossis
sacri), o suprafaţă triunghiulară, care formează planşeul fosei iliolombare şi
prezintă:
baza, situată lateral, care aparţine articulaţiei sacro-iliace;
vârful, dirijat medial spre suprafaţa sacrovertebrală;
Corpus
Processus transversus vertebrae L5
vertebrae L5
Processus spinosus
vertebrae L5
Tuberositas
ossis sacri
Facies
auricularis
Crista sacralis
mediana
Facies
Facies
pelvica
dorsalis
Os coccygis
Figura 37-3. Osul sacrum – vedere laterală.

marginea posterioară alcătuită din trei zone:
◦ medială, echivalentă şanţului intervertebral în raport cu trunchiul celui de al
cincilea nerv lombar;
◦ intermediară de pe care se detaşează procesul articular al bazei osului
sacrum ce prezintă două suprafeţe:
- articulară, concavă, orientată posteromedial, care se articulează cu
procesul articular inferior corespunzător al ultimei vertebre lombare;
- nearticulară, convexă, este rugoasă, orientată anterolateral, care
prezintă tuberculul mamilar.
◦ laterală, pe care se inseră ligamentele lombosacrale.
marginea anterioară care formează segmentul sacral al liniei terminalis.
37.3.5. Vârful osului sacrum (apex ossis sacri) prezintă:
zonă medială, reprezentată de o suprafaţă ovoidală, uşor convexă, netedă, care se
Oasele 312
articulează cu baza osului coccis;

zonă laterală, sub formă de creastă transversală care se dirijează lateral şi
fuzionează cu tuberculul terminal al feţei laterale.
37.3.6. Canalul sacral (canalis sacralis) reprezintă extremitatea caudală a canalului
vertebral şi conţine spaţiul peridural sacral, fundul de sac dural cu prelungirile laterale şi
inferioară, cauda equina sacrală şi cisterna sacrală a spaţiului subarahnoidian. Pe secţiune
transversală, are formă triunghiulară în partea superioară şi de fantă semilunară cu concavitatea
anterior în partea inferioară (Fig. 37-3).
Pars sacralis
lineae terminalis Promontorium Ala ossis sacri
Canalis sacralis
Crista sacralis Processus

mediana articularis superior
Figura 37-4. Osul sacrum – vedere superioară.
Figura 37-5. Canalul sacrat – vedere superioară.

Prezintă:
peretele anterior, convex, reprezentat de feţele posterioare ale segmentelor sacrale;
peretele posterior, concav, care corespunde aspectului anterior al crestei sacrale
mediane, şanţurilor sacrale şi crestelor sacrale mediale;
marginile laterale pe care se găsesc aperturile mediale ale canalelor
intersegmentale sacrale;
apertura superioară, triunghiulară, situată la nivelul bazei osului sacrum;

apertura inferioară, semilunară, situată în unghiul superior al hiatusului sacral.
Canalele intersegmentale sacrale sunt patru perechi de tuneluri osose prin care se
exteriorizează ramurile nervilor sacrali. Fiecare tunel începe printr-o apertură medială situată
pe marginea laterală a canalului sacral, se dirijează anterolateral şi inferior şi se termină la
nivelul foramenului sacral anterior. Prezintă:
pereţi superior şi inferior reprezentaţi de feţele corespunzătoare ale crestelor
interforaminale sacrale;
perete anteromedial, convex, reprezentat de faţa posterolaterală a crestei
intertransversale şi zonelor adiacente ale segmentelor sacrale corespunzătoare;
perete posterolateral, concav, care prezintă foramenul sacral posterior.
37.4. Particularităţi ale dezvoltării osului sacrum
Osul sacrum este segmentul distal, fix, al organului axial, dar aparţine funcţional
bazinului, al cărui perete posterior îl formează. Dezvoltarea acestei regiuni se realizează pe
seama mezodermului para-axial al eminenţei caudale care apare sub acţiunea inductoare a
procesului de neurulaţie secundară şi se dispune ventromedian, pe faţa ventrală a
extremităţii distale a tubului neural şi posterolateral, de o parte şi de alta a buzelor
neuroporului posterior.
Mezenchimul ventromedian, fără componentă notocordală, rămâne nesegmentat şi
dezvoltă, începând din luna a 3-a a vieţii fetale, nucleii cartilaginoşi primari cu dispoziţie
segmentară, care se osifică după naştere şi fuzionează în sens craniocaudal, formând
coloanele mediane ale oaselor sacrum şi coccis.
Materialul mezenchimal dorsolateral se dispune sub forma unui manşon unic la
periferia conului terminal al tubului neural primitiv şi sacului său dural, din care se dezvoltă
centri cartilaginoşi primari de tip arc neural care realizează joncţiunile neurocentrale.
Centrii cartilaginoşi secundari apar în toate detaliile de tip epifizar ale crestelor
sacrale, mediană şi laterale, ale aripilor şi părţilor laterale ale osului sacrum, iar osificarea lor
definitivă are loc târziu, după pubertate.
Oasele 314
38. OSUL COCCIS (OS COCCYGIS)
Aparţine segmentul terminal al organului axial, constituie principalul element osos
median al perineului posterior şi este format din fuzionarea a 3-5 segmente mezenchimale
coccigiene cu originea în eminenţa caudală.
Osul coccis se articulează superior cu osul sacrum şi inferior este ancorat la
structurile musculoligamentare pelviperineale.
Osul coccis izolat se orientează astfel:
cranial – partea mai voluminoasă a osului, care prezintă o suprafaţă articulară
elipsoidală.
38.3. Osul coccis are formă triunghiulară, cu axul mare orientat antero-inferior şi
prezintă:
38.3.1. Faţa pelvină, concavă, orientată anterior, prezintă trei şanţuri transversale
care marchează limitele intersegmentare şi pe ea se inseră ligamentul sacrococcigian
anterior şi fibre ale muşchilor coccigian şi levator anal (Fig. 37-1).
Cornua coccygis
Facies anterior Facies posterior
Figura 37-1. Osul coccis.

38.3.2. Faţa dorsală este convexă, orientată posterior şi prezintă pe linia mediană o
creastă minimă care pare să continue creasta sacrală mediană şi marchează unghiul
inferior al hiatusului sacral. Pe ea se inseră ligamentele sacrococcigiene posterioare,
superficial şi profund, filum terminale şi au originea fibrele inferioare ale muşchiului
gluteu mare;
38.3.3. Marginile laterale sunt dirijate inferomedial şi pe ele se inseră în sens
anteroposterior muşchii coccigian şi levator anal, ligamentele sacrospinos,
sacrotuberos şi au originea fibrele inferioare ale muşchiului gluteu mare;
38.3.4. Baza este situată superior şi prezintă:
 zonă mediană, pe care se găseşte o suprafaţă articulară, elipsoidală, cu axul
mare transversal, care se articulează cu suprafaţa corespunzătoare a vârfului
osului sacrum;
 zone intermediare, antimere, de pe care se detaşează vertical coarnele osului
coccis, care se articulează cu coarnele osului sacrum şi completează

inferolateral hiatusul sacral;
 zone laterale, cu aspect lamelar, care sunt unite cu tuberculii terminali ai
feţelor laterale ale osului sacrum prin ligamentele sacrococcigiene
posterolaterale şi au raporturi cu ramurile perechii a cincea de nervi sacrali
(Fig. 37-1);
38.3.5. Vârful poate fi rotunjit sau bifid, uneori deviat lateral şi pe el se inseră rafeul
fibros anococcigian.
38.4. Particularităţi ale dezvoltării osului coccis
În modelul mezenchimal al osului coccis se dezvoltă patru centri cartilaginoşi primari
cu dispoziţie segmentară craniocaudală care încep să se osifice după naştere şi fuzionează
între 14 şi 20 de ani.
Oasele 316
39. BAZINUL OSOS (PELVIS)
Bazinul osos este alcătuit posterior de oasele sacrum şi coccis şi anterolateral de
oasele coxale considerate în poziţie anatomică, aşa cum sunt montate pe preparatele
anatomice pentru uz didactic sau cum sunt observabile pe radiografii (Fig. 39-1).
Bazinul prezintă:
suprafaţa exterioară care posterior şi median aparţine organului axial, iar
anterolateral corespunde rădăcinii membrului inferior;
suprafaţa interioară, pelvisul osos, care este împărţit de linea terminalis în două
zone:
 superioară, abdominală, numită şi pelvisul mare (pelvis major);
 inferioară, numită şi pelvisul mic (pelvis minor) sau cavitatea pelvină (cavitas
pelvis).
Cavitatea pelvină este limitată de:
Figura 39-1. Bazinul osos – radiografie anteroposterioară.

39.2. Apertura pelvină superioară (apertura pelvis superior) formată din
promontoriul osului sacrum, linia arcuată, eminenţa iliopubiană, pecten pubis şi marginea
superioară a simfizei pubiene;
39.3. Apertura pelvină inferioară (apertura pelvis inferior) delimitată de marginea
inferioară a simfizei pubiene care formează arcul pubian (arcus pubicus), marginea
inferioară a osului coxal, tuberculul ischiatic, marginea posterioară a osului coxal şi marginile
laterale ale oaselor sacrum şi coccis unite prin ligamentele sacrotuberal şi sacrospinos;
39.4. Suprafaţa interioară a pelvisului este delimitată în sens anteroposterior de:
faţa posterioară a simfizei pubiene;
feţele posterioare ale părţilor simfizare ale oaselor coxale (ariile
preobturatorii);
feţele mediale ale foraminelor obturate şi membranelor obturatorii,
ligamentelor sacrospinos şi sacrotuberal, şi foraminelor ischiatice;
feţele anterioare ale oaselor sacrum şi coccis.
Aceasta circumscrie pelvisul mic şi prezintă o zonă centrală îngustată, strâmtoarea
mijlocie a bazinului care este delimitată:
anterior, de eminenţa retropubică;

lateral, de feţele mediale ale spinelor ischiatice;
posterior, de faţa anterioară a celui de al treilea segment sacral.
La femeie, cavitatea pelvină osoasă formează canalul dur parcurs de mobilul fetal în
timpul naşterii şi morfometria sa este importantă în obstetrică (Fig. 39-2).
Vertebra
lumbalis V Os sacrum Os coxae
Pelvis major
Linea terminalis
(pars sacralis)
Linea terminalis
(pars arcuata)
Pelvis minor
Os femoris
Symphysis
pubica
Figura 39-2. Organizarea bazinului osos.
Distantia
intercristalis
Distantia
interspinosa
Distantia
intertrochanterica
Figura 39-3. Parametrii morfometrici ai pelvisului.
39.5. Parametrii morfometrici ai pelvisului

unghiul pubian (arcus pubicus), deschis postero-inferior, de 110-1200;
distanţa interspinală (distantia interspinosa) care se măsoară între spinele iliace
anterosuperioare antimere – 25-26 cm;
Oasele 318
distanţa intercristală (distantia intercristalis) care se măsoară, în plan frontal,

între punctele cele mai îndepărtate ale crestelor iliace – 28-29 cm (Fig. 39-3);
distanţa intertrohanterică (distantia intertrochanterica) care se măsoară între
punctele extreme ale feţelor laterale ale trohanterilor mari – 31 cm;
Diameter
obliqua II
Diameter
transversa
Diameter
obliqua I
Figura 39-4. Diametrele aperturii pelvine superioare.
diametrul distanţa pubospinală (conjugata externa) care se măsoară între

marginea superioară a simfizei pubiene şi vârful procesului spinos al celei de a V-a
vertebre lombare – 18-21 cm.
C
A
M
R
Figura 39-5. Diametrele aperturilor pelvine. CA – conjugata

anatomica; CV – conjugata vera; CD – conjugata diagonalis; DM
– conjugata medialis; DR – conjugata recta.
39.6. Morfometria aperturii pelvine superioare
diametrul anatomic (conjugata anatomica) care se măsoară între marginea
superioară a simfizei pubiene şi promontoriu – 12 cm;
obstetrical (conjugata vera [obstetricia]) care se măsoară între punctul cel mai
proeminent al feţei posterioare a simfizei pubiene, eminenţa retropubiană
(eminentia retropubica) şi promontoriu – 11-11,5 cm;
diametrul diagonal (conjugata diagonalis) care se măsoară între marginea
inferioară a simfizei pubiene şi promontoriu – 13 cm;
diametrul transversal maxim superior (diameter transversa);
diametrul oblic prim (stâng) (diameter obliqua I) care se măsoară între articulaţia
sacro-iliacă dreaptă şi eminenţa iliopubiană stângă – 12-12,5 cm (Fig. 39-4);
diametrul oblic secund (drept) (diameter obliqua II) care se măsoară între
articulaţia sacroiliacă stângă şi eminenţa iliopubiană dreaptă – 11,5-12 cm;
39.7. Morfometria aperturii pelvine inferioare:
diametrul pubococcigian (sagital) (conjugata recta, diameter sagittalis), care se
măsoară între marginea inferioară a simfizei pubiene şi vârful osului coccis – 9,5-10
cm (Fig. 39-5). Prin luxaţia fiziologică a osului coccis în timpul naşterii, poate
ajunge până la 11,5 cm.
diametrul pubosacral (conjugata mediana, distantia sacropubica) care se
măsoară între marginea inferioară a simfizei pubiene şi vârful osului sacrum – 11,5
cm;
diametrul transvers inferior (diameter transversa) care se măsoară între feţele
mediale ale tuberozităţilor ischiatice – 10-11 cm;
diametrul transvers al strâmtorii mijlocii care se măsoară între feţele mediale ale
spinelor ischiatice – 10,5 cm.
Partea a VIII-a
SCHELETUL APENDICULAR CAUDAL

(PARS LIBERA MEMBRI INFERIORIS)

Basel, 1543.
40. Femurul
41. Patela
42. Tibia
43. Fibula
44. Oasele tarsiene
45. Talusul
46. Osul calcaneu
47. Osul navicular
48. Osul cuboid
49. Oasele cuneiforme
50. Oasele metatarsiene
51. Oasele degetelor
323 Scheletul apendicular caudal
40. FEMURUL (FEMUR, OS FEMORIS)
40.1 Generalităţi
Femurul este cel mai lung şi mai puternic os al corpului, dimensiunile sale fiind
proporţionale cu talia individului (la adult poate depăşi 50 cm). Formează scheletul coapsei şi
intră în alcătuirea şoldului şi a genunchiului.
În plan sagital, femurul este convex anterior, iar în plan frontal, el prezintă o
concavitate laterală.
Pe membrul inferior, în poziţie anatomică, axul longitudinal al corpului osului are o
direcţie oblică inferomedial şi formează cu cel al tibiei un unghi obtuz deschis lateral, numit
valgusul fiziologic al genunchiului. Vârful acestui unghi este situat medial faţă de axul
vertical al membrului inferior, care uneşte centrul geometric al capului femural cu talusul. La
specimenele de aceeaşi talie, acest ax este mai înclinat la femeie, al cărei bazin are diametrul
transversal mai mare.
Femurul se articulează cu:
osul coxal, proximal, cu care formează articulaţia şoldului;
tibia şi patela, anterodistal, cu care formează articulaţia genunchiului.
Femurul izolat se orientează astfel:
superior – extremitatea care prezintă un cap articular;
posterior – marginea cea mai proeminentă;
medial – capul articular.
40.3. Femurul este un os lung format din extremitate proximală, corp, extremitate
distală.
40.3.1. Extremitatea proximală este alcătuită din capul femural (caput femoris),
colul femural (collum ossis femoris), trohanterul mare (trochanter major), trohanterul
mic (trochanter minor) şi colul chirurgical şi formează versantul femural al articulaţiei
şoldului (articulatio coxae).
40.3.1.1. Capul femural (caput femoris) are forma unei calote care reprezintă două
treimi dintr-o sferă. Suprafaţa sa este netedă, se articulează cu facies lunata a cavităţii
acetabulului şi este mai extinsă superolateral datorită amplitudinii abducţiei coapsei (Fig. 40-
1). Posteroinferior punctului unde axul colului intersectează suprafaţa articulară a capului se
găseşte foseta capului femural (fovea capitis femoris), o depresiune circulară cu foramine
vasculare minime în care se inseră ligamentul capului femural. La periferie, suprafaţa
articulară este limitată de un contur neregulat dispus într-un plan oblic posteromedial, care
reprezintă zona de joncţiune dintre cap şi colul femural.
40.3.1.2. Colul femural (collum ossis femoris) este situat între corpul şi capul
femural, are formă cilindroidă turtită anteroposterior şi prezintă:
faţa anterioară, de formă trapezoidală cu baza mică reprezentată de conturul
periferic al capului şi baza mare de linia intertrohanterică (linea
intertrochanterica). Este situată în întregime intracapsular, în raport cu sinoviala
Oasele 324
articulaţiei şi perforată de numeroase foramine vasculare. Linia intertrohanterică

oferă inserţie capsulei articulaţiei coxofemurale şi este limitată la extremităţi de
tuberculii superior şi inferior pe care se inseră respectiv ligamentele iliofemural şi
pubofemural. Inferomedial este conectată prin linia spirală cu creasta medială a
liniei aspre.
Figura 40-1. Extremitatea proximală a femurului - radiografie anteroposterioară.
faţa posterioară, mai extinsă în sens mediolateral şi care are de asemenea formă
trapezoidală cu baza mică reprezentată de conturul periferic al capului şi baza mare
de creasta intertrohanterică (crista intertrochanterica). Ea este alcătuită din:
Z1
120 O
X Z2
Figura 40-2. Unghiul de torsiune al extremităţii superioare a femurului..

 zonă medială, care reprezintă două treimi din faţa posterioară, este intracapsulară,
perforată de numeroase foramine vasculare şi are raport cu sinoviala articulaţiei;
 zonă laterală, extracapsulară, care prezintă în partea superolaterală şanţul şi fovea
trohanterică unde se inseră muşchiul triceps fesier (mm. obturator intern, gemen
superior şi gemen inferior) şi este acoperită de muşchii pelvifemurali.
marginea superioară, îngustă, aproape orizontală;
marginea inferioară, mai extinsă şi oblică inferolateral.
Axul colului femural (XO) întâlneşte medial centrul geometric al suprafeţei articulare
a capului, iar lateral formează cu axul transversal bi-epicondilian (Z1Z2) unghiul de torsiune
de aproximativ 12-150 (Fig. 40-2), deschis posteromedial, care exprimă gradul de rotaţie de
tip uman a extremităţii superioare a femurului.
Axul colului femural (XO) formează cu axul corpului (YO) unghiul de înclinaţie de
aproximativ 1270 orientat inferomedial. Scăderea valorii acestui unghi sub 1200 determină
poziţia vicioasă numită coxa vara şi are drept consecinţă îndepărtarea feţelor mediale ale
coapselor în treimea superioară, accentuarea valgusului fiziologic al genunchiului şi scurtarea
membrului inferior. Creşterea valoriiacestui unghi peste 1350 determină coxa valga, care are
drept consecinţă anularea valgusului fiziologic al genunchiului, poziţionarea paralelă a
coapselor şi alungirea membrului inferior (Fig. 40-3).
X X
X
O
1270 O O
1350
1200
Y Coxa vara Y Coxa valga Y
Figura 40-3.
Unghiul de înclinaţie al colului femural.
40.3.1.3. Trohanterul mare (trochanter major) este situat posterolateral faţă de
complexul cap-col, în continuarea axului corpului femurului, are formă de prismă a cărei
bază fuzionează cu acesta şi prezintă (Fig. 40-4, 40-5):
margine superioară (muchia prismei) pe care se inseră muşchiul piriform;
faţă anterioară, plană, pe care se inseră muşchiul gluteu mic;
faţă posterioară pe care se găseşte, în zona mijlocie, tuberculul pătrat
(tuberculum quadratum) şi pe care se inseră muşchiul pătrat femural;
faţă laterală, convexă, care prezintă trei zone:
 superioară, netedă, pe care alunecă muşchiul gluteu mijlociu prin intermediul
bursei sale trohanterice;
 intermediară, reprezentată de o creastă neregulată dirijată oblică anterior şi
inferior pe care se inseră muşchiul gluteu mijlociu;
 inferioară, netedă, care, prin intermediul bursei trohanterice a muşchiului gluteu
mare, vine în raport cu faţa profundă a acestuia.
faţă medială, concavă, care prezintă o depresiune profundă, fosa trohanterică
(fossa trochanterica) în care se inseră tendonul muşchiului obturator extern.
Această fosă se prelungeşte anteromedial, către faţa posterioară a colului femural cu
un şanţ în care se inseră muşchii gemen superior, obturator intern şi gemen inferior.
Oasele 326
40.3.1.4. Trohanterul mic (trochanter minor) este o proeminenţă conică situată în

partea posteromedială a extremităţii proximale, în unghiul dintre marginea inferioară a
colului femural şi corpul osului. Posterosuperior, este unit prin creasta intertrohanterică cu
trohanterul mare, anterosuperior, prin linia spirală cu linia intertrohanterică şi inferior cu linia
pectineală. Pe trohanterul mic se inseră proximal muşchiul psoas mare şi distal muşchiul iliac
(Fig. 40-4, 40-5).
40.3.1.5. Colul chirurgical (colum chirurgicum) descris ca zona de unire dintre
extremitatea proximală şi corpul osului, colul chirurgical al femurului este reprezentat de
planul transversal convenţional trasat prin trohanterul mic, care constituie, de asemenea,
reperul pentru amputaţiile înalte ale coapsei.
Fossa Caput
trochanterica femoris M. piriformis
Trochanter Fovea capitis
major femoris M. gluteus
Linea inter- Collum M. gluteus
medius minimus
trochanterica femoris
Trochanter M. iliopsoas
minor
M. vastus
intermedius
M. articularis
genus
Epicondylus Epicondylus Lig. collaterale

lateralis medialis tibiale
Condylus Condylus
lateralis Lig. collaterale
medialis
Facies patellaris fibulare
Figura 40-4. Femurul – vedere anterioară.

40.3.2. Corpul femurului (corpus ossis femoris) este convex anterior, cilindroid, mai
îngust în zona mijlocie, inclus în masa muşchiului quadriceps femural şi prezintă trei feţe şi
trei margini.
40.3.2.1. Faţa anterioară este netedă şi convexă în plan transversal şi sagital şi
prezintă:
zonă superioară, extinsă pe trei pătrimi proximale, pe care are originea muşchiul
vast intermediar;
zonă intermediară, redusă, pe care are originea muşchiul articularis genu;

zonă inferioară, corespunzătoare pătrimii distale, intracapsulară, în raport cu
prelungirea cranială a bursei suprapatelare a sinovialei genunchiului.
40.3.2.2.Faţa posterolaterală este mai lată, concavă sagital şi convexă transversal şi,
în sens anteroposterior, prezintă:
zonă anterioară, care ocupă cinci şesimi din această faţă şi pe care are originea se
inseră muşchiul vast intermediar;
zonă posterioară, îngustă, paralelă cu buza laterală a liniei aspre, pe care are
originea muşchiul vast lateral.
40.3.2.3. Faţa posteromedială este mai îngustă spre extremităţi, concavă sagital,
convexă transversal şi, în sens anteroposterior, prezintă;
zonă anterioară, vecină marginii mediale, pe care are originea muşchiul vast
intermediar;
zonă intermediară, netedă, în raport cu faţa profundă a muşchiului vast medial;
zonă posterioară, îngustă, liniară, paralelă cu buza medială a liniei aspre pe care
are originea muşchiul vast medial.
Caput Trochanter
femoris major M. obturatorius externus
Fovea M. piriformis
capitis Crista
intertrochanterica M. gluteus medius
Collum Trochanter M. quadratus femoris
femoris minor M. iliopsoas
Linea Tuberositas M. gluteus
M. pectineus maximus
spiralata glutea
Linea
pectinea
M. adductor
brevis
Linea M. adductor
aspera magnus
M. adductor
Labium Labium longus
mediale laterale
M. vastus M. vastus
medialis lateralis
Crista
supracondylaris Crista
supracondylaris M. biceps femoris
medialis
lateralis (caput breve)
Facies M. adductor
Tuberculum poplitea M. gastrocnemius
magnus
adductorium Linea M. gastrocnemius (caput laterale)
intercondylaris (caput mediale) M. plantaris
M. popliteus
Condylus Condylus
medialis lateralis Lig. cruciatum Lig. cruciatum
Fossa posterius anterius
intercondylaris
Figura 40-5. Femurul – vedere posterioară.

Oasele 328
40.3.2.4. Marginea posterioară prezintă în porţiunea mijlocie linia aspră (linea

aspera), o creastă osoasă proeminentă, rugoasă, care este alcătuită din:
buza laterală (labium laterale) pe care au originea în sens anteroposterior
următoarele planuri musculofasciale:
 muşchiul vast lateral;
 septul intermuscular lateral;
 capătul scurt al muşchiul biceps femural.
buza medială (labium mediale) prezintă următoarele planuri musculofasciale:
 originea muşchiului vast medial;
 inserţia muşchilor adductori scurt şi lung;
 inserţia muşchiului adductor mare;
 originea septului intermuscular medial.
Proximal, linia aspră devine mai groasă şi mai proeminentă şi se împarte treptat în
trei creste rugoase divergente:
laterală, cea mai evidentă, mai rugoasă, se îndreaptă spre trohanterul mare unde
devine proeminentă sub forma celui de-al treilea trohanter (trochanter tertius). În
totalitate, această creastă poartă numele de tuberozitatea gluteală (tuberositas
glutea) şi pe ea se inseră muşchiul gluteu mare. Cranial, ea se continuă cu o creastă
orizontală care corespunde bazei trohanterului mare şi pe care are originea muşchiul
vast lateral.
mijlocie care se îndreaptă către trohanterul mic, se numeşte linia pectineală (linea
pectinea) şi pe ea se inseră muşchiului pectineu;
medială care se dirijează superomedial, încrucişează faţa medială a osului unde este
numită linia spirală şi se continuă cu extremitatea distală a liniei intertohanterice.
Pe ea are originea muşchiului vast medial.
Distal, linia aspră se reduce progresiv şi se împarte în:
creasta supracondiliană laterală (crista supracondylaris lateralis) care se
dirijează inferolateral spre epicondilul femural lateral şi pe care au originea capătul
scurt al muşchiului biceps femural şi se inseră septul intermuscular lateral;
creasta supracondiliană medială (crista supracondylaris medialis), orientată
inferolateral spre tuberculul adductorului mare şi care prezintă trei porţiuni:
 o treime proximală pe care, în sens anteroposterior, au originea muşchiul vast
medial, septul muscular medial şi se inseră fibrele distale ale muşchiului aductor
mare;
 o treime medie în care este mai puţin evidentă, formează partea ventrală, osoasă a
inelului muşchiului adductor mare şi are raporturi cu vasele femurale şi teaca lor;
 o treime distală pe care se inseră fibrele superioare ale tendonului muşchiului
adductor mare.
Spre extremităţi, între ramificaţiile liniei aspre, se găsesc două arii triunghiulare care
aparţin corpului femurului dar nu pot fi asociate feţelor acesteia:
aria triunghiulară proximală, orientată cu vârful în jos şi limitată astfel:
◦ anterior, linia spirală;

◦ posterior, linia pectineală;
◦ superior, planul colului chirurgical trasat prin trohanterul mic.
aria triunghiulară distală sau suprafaţa poplitee (facies poplitea), cu vârful
proximal, mai extinsă în sens craniocaudal, asociată feţei posterioare a complexului
articular al genunchiului şi planului profund al fosei poplitee. Ea este limitată astfel:
 medial, creasta supracondilară medială;
 lateral, creasta supracondilară laterală;
 inferior, linia intercondiliană.
40.3.2.5.Marginea medială se întinde de la tuberculul inferior al liniei
intertrohanteriene până la partea superioară a epicondilului medial, este netedă şi pe ea au
originea fibre ale muşchiul vast intermediar.
40.3.2.6.Marginea laterală se întinde de la baza trohanterului mare la partea
superioară a epicondilului lateral. Este netedă şi acoperită de originea muşchiului vast
intermediar.
Cele două margini sunt rotunjite, puţin evidente, ceea ce conferă corpului femural
aspectul aproape cilindric.
Fabella
Patella
Figura 40-6. Genunchiul – radiografie laterală.

40.3.3. Extremitatea distală este alcătuită din doi condili, medial şi lateral, care
fuzionează anterior la nivelul suprafeţei patelare (facies patellaris) şi sunt separaţi posterior
prin fosa intercondiliană (fossa intercondylaris) (Fig. 40-4, 40-5, 40-6).
40.3.3.1. Condilul medial (condylus medialis) este mai îngust, extins anteroposterior
şi proemină lateral pe versantul proximal al valgusului fiziologic al genunchiului. Are formă
de rolă care fuzionează proximal cu corpul femurului şi prezintă:
suprafaţă articulară, netedă, situată anteromedial, inferior şi posterior, care se
articulează cu meniscul şi platoul tibial medial. Anterolateral, suprafaţa articulară a
condilului medial este separată de suprafaţa patelară prin linia condilopatelară
medială şi posterior de suprafaţa poplitee prin extremitatea medială a liniei
intercondiliene.
Oasele 330
suprafaţă nearticulară laterală care corespunde şanţului intercondilian şi pe ea se

inseră, în partea anterioară, ligamentul cruciat posterior;
suprafaţă nearticulară medială, proeminentă, care poartă numele de epicondil
medial (epicondylus medialis) şi prezintă în sens craniocaudal:
 tuberculul adductor (tuberculum adductorum), situat la joncţiunea cu linia
supracondiliană medială pe care se inseră tendonul muşchiului adductor mare;
 suprafaţă rugoasă alungită inferomedial pe care are originea capătul medial al
muşchiului gastrocnemius;
 suprafaţa de inserţie a capsulei articulare şi ligamentului colateral tibial.
40.3.3.2. Condilul lateral (condylus lateralis) este mai voluminos, extins în sens
transversal şi situat în axul membrului inferior. Are formă de rolă care fuzionează superior cu
corpul femurului şi prezintă (Fig. 40-7):
suprafaţă articulară, netedă, mai extinsă transversal, situată anterolateral, inferior
şi posterior, care se articulează cu meniscul şi platoul tibial lateral. Anteromedial,
suprafaţa articulară a condilului lateral este separată de suprafaţa patelară prin linia
condilopatelară laterală şi posterior de suprafaţa poplitee prin extremitatea laterală
a liniei intercondiliene.
suprafaţă nearticulară medială care corespunde şanţului intercondilian şi pe ea se
inseră, în partea posterioară, ligamentul cruciat anterior
Facies patellaris
Linea Linea
condylopatellaris condylopatellaris
lateralis medialis
Epicondylus Epicondylus
medialis medialis
Condylus Condylus
lateralis medialis
Fossa intercondylaris
Figura 40-7. Condilii femurali – vedere inferioară.
suprafaţă nearticulară laterală, proeminentă, care poartă numele de epicondil

lateral (epicondylus lateralis) este mai accidentată şi prezintă în sens craniocaudal:
 suprafaţă rugoasă alungită inferolateral pe care are originea muşchiul plantaris;
 suprafaţă rugoasă deprimată sub forma unei fosete în care are originea capătul
lateral al muşchiului gastrocnemius;
 suprafaţa de inserţie a capsulei articulare şi ligamentului colateral fibular al
articulaţiei genunchiului;
 fosetă rugoasă în care are originea muşchiul popliteu.
Cei doi condili fuzionează anterior la nivelul suprafeţei patelare şi sunt separaţi
posterior prin fosa intercondiliană.
40.3.3.3. Suprafaţa patelară (facies patellaris)
Suprafaţa patelară este o structură de tip trohlee care se articulează cu faţa posterioară
a patelei. Este alcătuită din:
suprafaţă articulară laterală, orientată anteromedial, extinsă în sens

anteroposterior şi transversal, separată de suprafaţă articulară a condilului lateral
prin linia condilopatelară laterală (linea condylopatellaris lateralis) (Fig. 40-7),
situată pe un plan dorsal celei mediale;
şanţ median vertical care se întinde până la nivelul fosei intercondiliene şi
corespunde crestei de pe faţa posterioară a patelei;
suprafaţă articulară medială, orientată anterolateral, mai redusă transversal,
separată de suprafaţa articulară a condilului medial prin linia condilopatelară
medială (linea condylopatellaris medialis) (Fig. 40-7).
40.3.3.4. Marginea proximală, dirijată inferomedial, este separată printr-o creastă
puţin evidentă de zona feţei anterioare a corpului femurului corespunzătoare bursei
suprapatelare.
40.3.3.5. Marginea distală prezintă:
▪ zone laterale, reprezentate de liniile condilopatelare, medială şi laterală;
▪ zonă centrală, care reprezintă extremitatea posterioară a şanţului median şi este
separată de fosa intercondiliană printr-o creastă ascuţită.
40.3.3.6. Fosa intercondiliană (fossa intercondylaris)
Fosa intercondiliană este o depresiune adâncă, intracapsulară dar extrasinovială, care
conţine elementele conjunctive organizate de stabilizare ale articulaţiei genunchiului. Este
limitată anterior de marginea distală a suprafeţei patelare, posterosuperior de linia
intercondiliană şi lateral de suprafeţele intercondiliene descrise.
40.4. Particularităţi ale dezvoltării femurului
Tipul osificării femurului este cel condral. Debutul procesului de osificare are loc în
săptămâna a 7-a a embriogenezei. Centrul de osificare primar este unic şi apare în zona
centrală a modelului cartilaginos diafizar. În perioada fetală, osificarea diafizară se extinde
spre extremităţi şi apar centri secundari epifizari, cartilaginoşi, care se osifică după naştere.
În perioada postnatală, osificarea diafizară avansează spre extremităţi şi creşterea în lungime
a femurului se realizează în special pe seama extremităţii inferioare a diafizei. În centrii
cartilaginoşi epifizari ai femurului osificarea începe imediat după naştere şi progresează
astfel:
▪ pentru epifiza superioară:
 centrul capului femural, la 10 luni;
 centrul trohanterului mare, la 3 ani;
 centrul trohanterului mic, la 11 ani.
Epifiza inferioară prezintă un singur centru care corespunde trohleei femurale şi
începe să se osifice în luna a 9-a a vieţii intra-uterine.
Oasele 332
41. PATELA (PATELLA)
Patela este un os scurt, sesamoid, situat în grosimea tendonului muşchiului quadriceps
femural care se articulează cu extremitatea distală a femurului (Fig. 41-1).
Patela izolată se orientează astfel:
posterior – faţa cu suprafeţe articulare;
lateral – suprafaţa articulară mai lată transversal a feţei posterioare;
inferior – unghiul cel mai ascuţit al osului.
Figura 41-1. Genunchi în extensie maximă cu patela ascensionată supratrohlear–

radiografie laterală.
Patela are formă triunghiulară cu vârful în jos şi prezintă:
41.3.Faţa anterioară (facies anterior), convexă în sens transversal şi longitudinal, cu
numeroase foramine vasculare şi striaţii verticale (Fig. 41-2) determinate de inserţiile fibrelor
superficiale ale tendonului muşchiului quadriceps femural este acoperită de planurile
superficiale ale regiunii patelare, cu bursele seroase prepatelare.
41.4. Faţa posterioară (facies posterior) prezintă două zone (Fig. 41-2):
articulară (facies articularis), care ocupă patru cincimi superioare ale feţei
posterioare, se articulează cu suprafaţa patelară a femurului şi este alcătuită din:
 creastă verticală rotunjită, care corespunde şanţului feţei patelare;
 suprafaţă medială, îngustă şi plană care prezintă în partea cea mai laterală
faţeta „odd” (asimetrică) care serveşte drept hipomohlion pentru muşchiul
cvadriceps femural în debutul extensiei din hiperflexie;
 suprafaţă laterală, extinsă transversal, uşor concavă.
Cele două suprafeţe corespund versatelor omonime ale suprafeţei patelare a
femurului şi formează unghiul patelar, deschis anterior, a cărui valoare
normală este de 120-1400.
nearticulară, rugoasă, care ocupă cincimea inferioară a feţei posterioare şi are
raport cu corpul adipos infrapatelar şi fibrele profunde ale ligamentului patelar.

41.5. Baza patelei (basis patellae) este groasă, dispusă transversal, convexă proximal
şi prezintă anterior o creastă rugoasă, pe care se inseră tendonul muşchiului quadriceps
femural şi posterior o zonă netedă şi îngustă, acoperită de sinoviala fundului de sac
subcvadricipital;
Facies anterior Facies articularis

Basis patellae
*
Apex patellae
A B
Figura 41-2. Patela – vedere anterioară (A) şi posterioară

(B). Asterix-ul marchează faţeta „odd”
41.6. Marginile patelei, laterală şi medială sunt ascuţite şi pe ele se inseră
complexele fibrotendinoase care formează retinaculele patelei;
41.7. Vârful patelei (apex patellae) este bont, orientat distal şi pe el se inseră
ligamentul patelar. Pe genunchiul în extensie moderată, vârful patelei corespunde interliniului
articulaţiei genunchiului (Fig. 41-1).
41.8. Particularităţi ale dezvoltării patelei
Patela prezintă un centru cartilaginos unic care începe să se osifice după vârsta de 3
ani.
Oasele 334
42. TIBIA (TIBIA)
Tibia formează, împreună cu fibula, scheletul gambei, fiind situată medial. Reprezintă
osul gambei care participă exclusiv la formarea articulaţiei genunchiului şi prioritar la
articulaţia talocrurală.
În plan sagital, tibia este convexă anterior, iar în plan frontal, în jumătatea superioară
este concavă lateral, iar în cea inferioară concavă medial, ceea ce îi conferă aspectul general
de S italic (∫).
Pe membrul inferior, în poziţie anatomică, axa longitudinală a osului are o direcţie
oblică inferolateral şi formează cu femurul un unghi obtuz deschis lateral numit valgusul
fiziologic al genunchiului. Vârful acestui unghi este situat medial axului vertical al
membrului inferior (linia Mikulicz ), care uneşte centrul geometric al capului femural cu
talusul trecând prin pilonul tibial şi respectiv extremitatea distală ale osului.
Tibia se articulează cu:
femurul, proximal, cu care formează articulaţia genunchiului;
talusul, distal, cu care formează articulaţia talocrurală;
fibula, lateral, cu care formează articulaţiile tibiofibulare proximală, intermediară şi
distală.
Tibia izolată se orientează astfel:
▪ proximal – extremitatea cea mai voluminoasă;
▪ anterior – marginea cea mai ascuţită;
▪ medial – procesul extremităţii mai puţin voluminoase.
42.3.Tibia este un os lung format din extremitate proximală, corp şi extremitate
distală.
42.3.1. Extremitatea proximală este partea cea mai voluminoasă şi complexă a
osului. Are forma unui capiteliu de coloană sprijinit excentric pe corpul osului, pe care îl
depăşeşte medial şi posterior (retroversio tibiae). Se articulează cu condilii femurali şi
formează versantul crural al articulaţiei genunchiului. Este alcătuită din condilii tibiali,
dispuşi posteromedial şi posterolateral, separaţi prin zona intercondilară şi din tuberozitatea
tibiei, dispusă antero-inferior (Fig. 42-1).
42.3.1.1. Condilul medial (condylus medialis) depăşeşte medial axul corpului
formând versantul tibial al valgusului fiziologic al genunchiului. Este o proeminenţă
verticală, masivă, cuboidală, a cărei faţă laterală fuzionează cu condilul lateral, iar inferior se
continuă cu corpul osului.
faţa superioară (platoul tibial medial), concavă şi alungită anteroposterior,
 zona centrală, ovoidală, netedă, extinsă pe versantul medial al eminenţei
intercondiliene, care se articulează cu condilul femural medial.
*
Johannes von Radecki Mikulicz (1850-1905). Chirurg polonez care a activat în Germania.
 zona laterală, care corespunde compartimentului tibiomeniscal al articulaţiei

genunchiului şi prezintă:
◦ aria meniscală, netedă, în raport cu faţa inferioară a meniscului medial;
◦ aria capsulară, situată periferic, rugoasă, pe care se inseră fibrele profunde
tibiomeniscale ale capsulei articulaţiei genunchiului.
faţa anterioară, rugoasă, cu numeroase foramine vasculare, pe care se inseră
capsula articulaţiei şi fibrele profunde ale retinaculului medial al patelei;
faţa medială care prezintă:
 inserţia capsulei articulare;
 inserţia ligamentului colateral medial;
 şanţ transversal în care se inseră tendonul anterior al muşchiului semimembranos.
faţa posterioară, care prezintă o impresiune rugoasă pe care se inseră tendonul
distal al muşchiului semimembranos.
Figura 42-1. Genunchiul – radiografie anteroposterioară.

42.3.1.2. Condilul lateral (condylus lateralis) depăşeşte lateral axul corpului tibiei,
dar este dispus în axul membrului inferior care uneşte centrul geometric al capului femural cu
talusul. Este o proeminenţă verticală, masivă, cuboidală, a cărei faţă medială fuzionează cu
condilul medial, iar inferior se continuă cu corpul tibiei.
faţa superioară (platoul tibial lateral), rotunjită şi concavă, prezintă (Fig. 42-2):
 zona centrală, circulară, netedă, care se articulează cu condilul femural lateral şi
se extinde pe versantul lateral al eminenţei intercondiliene;
 zona laterală, care aparţine compartimentului tibiomeniscal al articulaţiei
genunchiului şi prezintă:
◦ aria meniscală, netedă, în raport cu faţa inferioară a meniscului lateral;
◦ aria capsulară, situată periferic, rugoasă, pe care se inseră fibrele profunde
tibiomeniscale ale capsulei articulaţiei genunchiului.
faţa anterioară, rugoasă, cu numeroase foramine vasculare, care prezintă:
 zona superioară pe care se inseră capsula articulaţiei şi fibrele profunde ale
retinaculului lateral al patelei;
Oasele 336
 tuberculul tractului iliotibial (tuberculum tractus iliotibialis) (al lui Gerdy ) pe

care se inseră tractul iliotibial, fascia crurală şi are originea muşchiul tibial
anterior.
faţa laterală care prezintă:
 inserţia capsulei articulare şi a tractului iliotibial;
 originea muşchiului extensor lung al degetelor.
faţa posterioară care prezintă:
 zonă rugoasă pentru inserţia capsulei articulare;
 faţa articulară fibulară (facies articularis fibularis), o suprafaţă articulară
rotunjită, plană, care se articulează cu extremitatea proximală a fibulei.
Tuberositas tibiae
Area intercondylaris
anterior
superior superior
(condylus medialis) Eminentia
intercondylaris (condylus lateralis)
intercondylare intercondylare
mediale laterale
Area intercondylaris
posterior
Figura 42-2. Tibia dreaptă – faţa superioară a extremităţii proximale.

42.3.1.3. Zona intercondiliană este dispusă central între platourile tibiale lateral şi
medial, corespunde în profunzime fuziunii axiale a celor doi condilii (Fig. 42-2) şi este
alcătuită din:
aria intercondiliană anterioară (area intercondylaris anterior) pe care se inseră,
în sens anteroposterior, cornul anterior al meniscului tibial şi ligamentul transvers al
genunchiului;
eminenţa intercondiliană (eminentia intercondylaris) formată din:
 tuberculul intercordilian medial (tuberculum intercondylare mediale);
 tuberculul intercordilian lateral (tuberculum intercondylare laterale).
Aceştia sunt uniţi printr-un masiv osos de formă piramidală care prezintă:
◦ versant anterior, pe care se inseră extremitatea anterioară a meniscului fibular;
◦ versant posterior, pe care se inseră extremitatea posterioară a meniscului fibular;
◦ versant lateral, care amplifică suprafaţa articulară a condilului fibular;
◦ versant medial, care măreşte suprafaţa articulară a condilului tibial.
aria intercondiliană posterioară (area intercondylaris posterior) pe care se inseră,
în sens anteroposterior, extremitatea posterioară a meniscului tibial, ligamentul
meniscofemural posterior şi ligamentul cruciat posterior.
*
Pierre-Nicolas Gerdy (1797-1856). Anatomist şi chirurg francez.
42.3.1.4. Tuberozitatea tibiei (tuberositas tibiae) este o proeminenţă rugoasă,

triunghiulară, cu vârful distal şi cu baza dirijată către suprafaţa intercondiliană anterioară.
Tuberozitatea tibiei este formată din:
zonă superioară, în raport cu faţa profundă a ligamentul patelar şi corpul adipos
infrapatelar al lui Hoffa ;
zonă intermediară, pe care se inseră ligamentul patelei;
zonă inferioară, netedă, subcutanată, care se continuă proximal, cu o creastă oblică
îndreptată superolateral spre tuberculul tractului iliotibial, pe care au originea
muşchii tibial anterior şi fascia crurală iar distal, cu marginea anterioară a tibiei.
Condylus Eminentia Lig. cruciatum

lateralis intercondylaris anterius
Condylus Lig. transversum
medialis genu
Tuberositas Lig. patellae
Tuberculum tibiae
M. sartorius
tractus
iliotibialis M. gracilis
M. semitendinosus
Facies
lateralis
Margo M. tibialis
anterior anterior
Facies
medialis
Malleolus
A medialis B
Figura 42-3. Tibia dreaptă – vedere anterioară (A) şi inserţii musculare (B).
42.3.2. Corpul tibiei (corpus tibiae) are formă de prismă triunghiulară în jumătatea
proximală şi volumul său se reduce progresiv spre extremitatea inferioară unde devine
aproximativ cilindric şi se numeşte pilon tibial. În ansamblu, corpul tibiei este uşor concav
posterior şi în plan frontal prezintă o curbură superioară, concavă lateral şi una inferioară,
concavă medial. Corpul tibiei prezintă (Fig. 42-3):
42.3.2.1. Faţa medială (facies medialis), lată, uşor convexă în jumătatea proximală,
mai îngustă şi plană în jumătatea distală, pe care se inseră în partea superioară pes anserinus
*
Albert Hoffa (1859-1908). Chirurg german.
Oasele 338
superficialis, formaţiune fibroasă alcătuită din tendoanele muşchilor sartorius, semitendinos

şi gracilis (Fig. 42-3). Restul feţei mediale este subcutanată, încrucişată de vena safenă mare.
42.3.2.2. Faţa laterală (facies lateralis), concavă, mai îngustă spre extremităţi, pe
care se inseră muşchiul tibial anterior (Fig. 42-3). În vecinătatea extremităţii distale, ea
devine netedă, convexă şi se dirijează anteromedial, conferind părţii distale a osului un aspect
uşor torsionat (Fig. 42-3).
În acest segment faţa laterală a tibiei vine în raport cu tendoanele muşchilor tibial
anterior, extensor lung al halucelui, extensor lung al degetelor, al treilea peronier şi
mănunchiul neurovascular tibial anterior.
42.3.2.3. Faţa posterioară (facies posterior) prezintă în treimea superioară linia
muşchiului solear (linea musculi solei), o creastă rugoasă, oblică inferomedial care se
întinde de la suprafaţa articulară fibulară până în treimea proximală a marginii mediale.
Creasta este alcătuită din:
buza superioară pe care se inseră fascia şi muşchiul popliteu;
interstiţiul pe care are originea muşchiul solear. Aici se găsesc tuberculul arcadei
sale fibroase şi foramine vasculare.
buza inferioară pe care se găsesc, medial, originea muşchiului flexor lung al
degetelor şi lateral, originea muşchiului tibial posterior.
Linia muşchiului solear împarte faţa posterioară în două zone:
proximală, de formă triunghiulară, numită suprafaţa poplitee pe care se inseră
muşchiul popliteu;
distală, împărţită de o creastă verticală în două segmente aproximativ egale:
◦ medial pe care se găseşte originea muşchiului flexor lung al degetelor;
◦ lateral, pe care se găsesc originea muşchiul tibial posterior şi un şanţ vertical,
îngust, care se dirijează distal spre foramenul nutritiv principal al osului.
În vecinătatea extremităţii distale, faţa posterioară a tibiei este netedă, acoperită de
tendoanele muşchilor flexor lung al halucelui, flexor lung al degetelor şi tibial posterior .
42.3.2.4. Marginea anterioară (margo anterior) se întinde de la partea inferolaterală
a tuberozităţii tibiei până la marginea anterioară a maleolei mediale. Are formă de S italic,
foarte proeminentă şi ascuţită în treimea mijlocie. Pe ea se inseră fascia crurală;
42.3.2.5. Marginea medială (margo medialis) se întinde de la partea posterioară a
condilului medial până la marginea posterioară a maleolei mediale. Este netedă şi rotunjită
spre extremităţi şi proeminentă în treimea mijlocie şi pe ea se inseră fascia crurală;
42.3.2.6. Marginea interosoasă (margo interosseus) se întinde de la partea
posterioară a condilului lateral, sub suprafaţa articulară fibulară până la nivelul suprafeţei
articulare laterale a extremităţii distale. Pe ea se inseră membrana interosoasă.
43.3.3.Extremitatea distală este mai puţin voluminoasă decât cea proximală, se
articulează inferior cu talusul şi lateral cu fibula. Are forma unui trunchi de piramidă
patrulateră a cărei bază mică, orientată cranial, fuzionează cu corpul tibiei şi prezintă:
42.3.3.1. Faţa inferioară (facies articularis inferior) reprezintă baza mare a
trunchiului de piramidă, este netedă, concavă antero-inferior şi prezintă o creastă mediană,
rotunjită, cu direcţie anteroposterioară şi două versante care se articulează cu trohleea

talusului.
42.3.3.2. Faţa anterioară, netedă, convexă, acoperită de retinaculele şi tendoanele
muşchilor extensori ai degetelor, depăşeşte distal faţa inferioară realizând o creastă rugoasă
pe care se inseră capsula articulaţiei talocrurale;
42.3.3.3. Faţa posterioară, convexă, prezintă un şanţ oblic inferomedial prin care
trece tendonului muşchiului flexor lung al halucelui şi depăşeşte distal faţa inferioară cu care
realizează o creastă mai proeminentă şi voluminoasă numită maleola posterioară pe care se
inseră capsula articulaţiei talocrurale;
intercondylare mediale intercondylare laterale M. semimembranosus
Condylus
Condylus lateralis
medialis Facies articularis
fibularis M. popliteus
Linea M. soleus
musculi solei
Facies
posterior M. tibialis
posterior
Margo
medialis M. flexor
Margo digitorum
interosseus longus
Incisura Tendo m.
Sulcus fibularis tibialis posterior
malleolaris Tendo m. flexor
Tendo m. flexor digitorum longus
A hallucis longus B
Figura 42-4. Tibia dreaptă – vedere posterioară (A) şi inserţii musculare (B).
42.3.3.4. Faţa laterală are formă triunghiulară, rezultă din bifurcarea distală a
marginii interosoase şi se numeşte incizura fibulară (incisura fibularis). Este concavă,
rugoasă şi se articulează cu tibia prin intermediul ligamentului interosos tibiofibular inferior.
Pe marginile sale se inseră ligamentele tibiofibulare anterior şi posterior;
42.3.3.5. Faţa medială, convexă, subcutanată, se prelungeşte inferior sub nivelul
interliniului articulaţiei talocrurale cu maleola medială (malleolus medialis).
Acesta prezintă:
baza care fuzionează cu restul extremităţii distale;
faţa medială, convexă, netedă, subcutanată;
faţa laterală care prezintă două zone:
Oasele 340
 anterosuperioară, reprezentată de faţa articulară a maleolei mediale (facies

articularis malleoli medialis), netedă, în formă de virgulă, dispusă orizontal, cu
extremitatea voluminoasă anterior care se articulează cu suprafaţa maleolară
tibială a talusului;
 postero-inferioară, rugoasă, pentru inserţia fibrelor profunde ale ligamentului
colateral medial al articulaţiei talocrurale.
vârful maleolei care prezintă, în sens anteroposterior:
 tuberculul maleolar anterior, mai voluminos;
 incizura maleolară, situată în vecinătatea marginii posterioare;
 tuberculul maleolar posterior care o separă de şanţul maleolar tibial. Pe vârful
maleolei tibiale se inseră ligamentului colateral medial al articulaţiei talocrurale.
margine anterioară pe care se inseră capsula articulaţiei talocrurale;
margine posterioară care prezintă şanţul maleolar tibial (sulcus malleolaris
tibiae), un şanţ dirijat inferomedial prin care trec tendoanele muşchilor tibial
posterior şi flexor lung al degetelor.
42.4. Particularităţi ale dezvoltării tibiei
Tipul de osificare al tibiei este cel condral. Debutul procesului are loc în săptămâna a
7-a a embriogenezei. Centrul de osificare primar este unic şi apare în treimea mijlocie a
modelului cartilaginos diafizar. În perioada fetală, în epifiza proximală apare un centru
secundar, cartilaginos, care începe să se osifice în ultima lună a vieţii intra-uterine. Apar
apoi şi centrii cartilaginoşi ai tuberozităţii tibiei şi ai epifizei distale. În perioada postnatală,
procesul de osificare avansează excentric, dar creşterea osului în lungime se realizează în
special pe seama extremităţii superioare a diafizei. Postnatal, mai evoluează următorii centrii
cartilaginoşi epifizari care se osifică:
▪ centrul epifizei inferioare, la 2 ani
▪ centrul tuberozităţii tibiei, la 12-14 ani
Osificare definitivă are loc la 22-25 ani.
43. FIBULA (FIBULA)
Fibula formează, împreună cu tibia, scheletul gambei, fiind situată lateral. Este un os
subţire, mai voluminos la extremităţi, care au aspect de “vârf de lance” şi proemină pe părţile
laterale ale genunchiului şi respectiv, gleznei. Corpul său este acoperit în totalitate de grupele
musculare crurale.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, axul longitudinal al osului are o direcţie
oblică inferolateral.
În plan sagital fibula prezintă o curbură cu concavitatea anterior, iar în plan frontal
osul este concav lateral.
Fibula se articulează cu:
tibia, cu care formează articulaţiile tibiofibulară proximală, intermediară şi distală;
talusul, distal, cu care formează versantul fibular al articulaţiei talocrurale.
Fibula izolată se orientează astfel:
distal – extremitatea care prezintă o suprafaţă articulară triunghiulară;
posterior – depresiunea rugoasă vecină suprafeţei articulare triunghiulare;
lateral – faţa concavă a corpului.
43.3. Fibula este un os lung format din extremitate proximală, corp, extremitate
distală.
43.3.1. Extremitatea proximală se numeşte capul fibulei (caput fibulae), are formă
de piramidă patrulateră şi prezintă:
faţa superomedială, reprezentată de o suprafaţă netedă, faţa articulară a capului
fibulei (facies articularis capitis fibulae) care se articulează cu condilul tibial
lateral;
faţa inferolaterală, rugoasă, pe care au originea muşchii peronier lung şi extensor
lung al degetelor;
faţa anterioară, pe care se inseră ligamentului colateral fibular şi fibrele anterioare
ale tendonului muşchiului biceps femural;
faţa posterioară, rugoasă, pe care au originea fibrele inferioare ale muşchiului
popliteu şi capătul fibular al muşchiului solear;
vârful capului fibulei (apex capitis fibulae) sau procesul stiloid al fibulei, pe care
se inseră fibrele posterioare ale tendonului muşchiului biceps femural.
43.3.2. Corpul fibulei (corpus fibulae) este unit cu extremitatea proximală printr-o
zonă mai îngustă numită colul fibulei (collum fibulae) şi prezintă:
faţa posterioară prezintă, în două treimi superioare, creasta medială (crista
medialis) care se dirijează antero-inferior de la colul fibulei către marginea
interosoasă. Creasta medială împarte faţa posterioară a osului într-o arie
Oasele 342
anteromedială, pe care se află originea muşchiului tibial posterior şi alta posterioară

unde au originea fibrele muşchiului flexor lung al halucelui.
faţa laterală se întinde de la colul fibulei până la extremitatea distală şi este concavă
în 3/4 superioare unde au originea, în sens proximodistal, muşchii peronieri lung şi
scurt. În pătrimea inferioară această faţă se dirijează postero-inferior şi se continuă cu
faţa posterioară a maleolei externe fiind separată de faţa anterioară a maleolei printr-o
creastă evidentă care se termină la nivelul tuberculului maleolar posterior;
faţa medială, mai îngustă şi neregulată, prezintă în porţiunea mijlocie creasta
interosoasă pe care se inseră membrana interosoasă tibiofibulară. Creasta interosoasă
împarte această faţă într-o zonă anterioară pe care au originea muşchii extensor lung
al degetelor, extensor lung al halucelui şi al treilea peronier şi alta posterioară pe care
se inseră muşchiul flexor lung al halucelui;
Apex Lig. collaterale

capitis laterale
ffibulae Facies articularis M. biceps femoris
capitis fibulae M. soleus
Collum
fibulae
M. peroneus
Margo longus fasc.
anterior posterior
M. peroneus
longus fasc.
Facies anterior
lateralis
M. peroneus
Margo superficialis
posterior
M. peroneus
brevis
Malleolus
lateralis
A B
Figura 43-1. Fibula – faţa laterală (A) şi inserţii musculare (B).

marginea posterioară oferă inserţie septului intermuscular crural posterior;
marginea anterioară, ascuţită, pe care se inseră septul intermuscular crural anterior;
marginea medială este puţin proeminentă, aparţine compartimentului osteofascial
crural posterior şi pe ea se inseră muşchiul flexor lung al halucelui.
43.3.3. Extremitatea distală se numeşte şi maleola laterală (malleolus lateralis).
Are formă de piramidă triunghiulară a cărei bază fuzionează cu corpul osului şi este alcătuită
din trei feţe, vârf şi trei margini:
faţa laterală, netedă, subcutanată, care determină proeminenţa maleolară laterală;
faţa posterioară, îngustă, concavă, care formează şanţul maleolar (sulcus

malleolaris) care are raport cu retinaculul şi tendoanele muşchilor peronieri;
faţa medială care prezintă trei zone:
 superioară, rugoasă care este solidarizată la incizura fibulară a tibiei prin
ligamentul interosos tibiofibular inferior;
 antero-inferioară, reprezentată de faţa articulară maleolară fibulară (facies
articularis malleolaris fibularis), de formă triunghiulară cu baza în sus, netedă,
care se articulează cu suprafaţa corespunzătoare a feţei laterale a talusului;
 postero-inferioară care prezintă o excavaţie profundă, fosa maleolei laterale
(fossa malleoli lateralis) în care se inseră ligamentul talofibular posterior;
Apex capitis Lig. collaterale

fibulae fibulare
Caput
fibulae
Collum
fibulae
Facies M. tibialis
medialis posterior
Margo M. extensor
anterior digitorum longus
Crista Membrana
interossea interossea
Margo M. extensor
posterior hallucis longus
Crista M. peroneus
medialis tertius
Lig. tibiofibularis
Malleolus interosseus
lateralis
Fossa malleoli
lateralis
Facies articularis
malleoli lateralis
A B
Figura 43-2. Fibula dreaptă – vedere medială (A) şi inserţii musculoligamentare (B).
vârful maleolei laterale prezintă tuberculii anterior şi posterior separaţi de o
incizură în care se inseră fasciculul calcaneofibular al ligamentului colateral lateral
al articulaţiei talocrurale;
marginile anterioară şi posterioară sunt rugoase şi pe ele se inseră capsula şi
ligamentul colateral lateral ale articulaţiei talocrurale;
Oasele 344
marginea laterală face parte din proeminenţa maleolară laterală, separă faţa
subcutanată de cea posterioară şi se continuă proximal cu o creastă oblică
anterosuperior care fuzionează cu marginea anterioară a corpului.
43.4. Particularităţi ale dezvoltării fibulei
Tipul de osificare a fibulei este cel condral. Debutul procesului de osificare are loc în
săptămâna a 8-a a embriogenezei. Centrul de osificare primar este unic şi apare în treimea
mijlocie a modelului cartilaginos diafizar. În perioada fetală apar centrii secundari epifizari,
cartilaginoşi. În perioada postnatală, osificarea fibulei evoluează astfel:
centrul epifizar inferior, la 2 ani;
centrul epifizar superior, la 4-6 ani;
Fuzionarea centrilor epifizari cu diafiza are loc între 17-19 ani.
44. OASELE TARSIENE (OSSA TARSI)
Piciorul reprezintă extremitatea distală, liberă, a organului apendicular caudal şi este
organizat sub forma unei pârghii de gradul II care are rol în susţinerea greutăţii corpului în
timpul locomoţiei statice (poziţia bipedă) sau dinamice (mers). Aceasta se transmite prin
intermediul complexului articular talocrural braţului pârghiei care are punctul de sprijin distal
la extremitatea liberă a piciorului şi este mobilizată antigravitaţional la nivelul extremităţii
posterioare a piciorului (Fig. 44-1).
Greutatea
Tracţiune musculară corpului
(m. triceps surae)
Punct de sprijin posterior Punct de sprijin anterior
Figura 44-1. Reprezentarea gambei şi piciorului ca o pârghie de gradul II.

Scheletul piciorului este alcătuit din 7 oase tarsiene care participă la alcătuirea
piciorului tarsian sau proximal şi din 5 oase metatarsiene şi 14 falange care participă la
formarea piciorului metatarsofalangian sau distal (Fig. 44-4).
Oasele tarsiene sunt dispuse pe două rânduri:
proximal, format inferolateral de osul calcaneu şi superomedial de talus (Fig. 44-4);
distal, format lateral de osul cuboid şi medial de osul scafoid şi oasele cuneiforme.
A B
Figura 44-2. Arcurile de rezistenţă longitudinale medial (A) şi lateral (B).

Între cele două rânduri se realizează articulaţia mediotarsiană (a lui Chopart ). Feţele
distale ale oaselor cuneiforme şi cea a osului cuboid formează cu bazele celor cinci oase
metatarsiene articulaţia tarsometatarsiană (a lui Lisfranc) (Fig. 44-4).
*
Francois Chopart (1743-1795). Chirurg francez.
Oasele 346
În ansamblu, piciorul este structurat sub formă de boltă susţinută de arcuri de

rezistenţă longitudinale şi transversale. Arcurile longitudinale sunt:
medial, mai adânc, care urmează marginea superomedială a scobiturii plantare şi
este format din oasele calcaneu, talus, scafoid şi primul os metatarsian (Fig. 44-2);
B C D
E
A F
Figura 44-3. Arcurile de rezistenţă transversale ale piciorului – proximal (A),

intermediar (B), distal (C), metatarsian distal (D), falangian proximal (E) şi
falangian distal (F).
Calcaneus
Talus
Interlinia
mediotarsiană
Os naviculare
Os cuboideum
Os cuneiforme
Os cuneiforme mediale
laterale
Interlinia
Os cuneiforme
tarsometatarsiană
intermedium
Ossa
metatarsalia
Phalanx
proximalis
Phalanx
media
Phalanx
distalis
V IV III II I
________________________________________________________________
Figura 44-4. Interliniile articulare mediotarsian şi tarsometatarsian
lateral, mai deprimat, format din oasele calcaneu, cuboid şi cel de al cincilea os
metatarsian. (Fig. 44-2).
Arcurile transversale, dispuse divergent începând de la marginea laterală a piciorului,

sunt:
proximal (calcaneotalar);
intermediar (cuboidocuneiform);
distale, tarsometatarsian, alcătuit din bazele oaselor metatarsiene şi
metatarsofalangian, alcătuit din capetele oaselor metatarsiene, interfalangian
proximal şi distal. Arcurile transversale distale reprezintă punctul de sprijin
principal al pârghiei funcţionale a piciorului (Fig. 44-3).
44.2. Variabilitatea oaselor tarsiene
Înafara celor şapte oase tarsiene normale, pot apărea oase suplimentare cu aspect
fragmentar care, pe radiografie, pot fi confundate cu fragmente de fractură. Cele mai
cunoscute sunt:
os trigonum situat pe marginea posterioară a talusului (13%);
os tibiale externum situat la nivelul tuberozităţii osului navicular (10 %);
calcaneus secundarius (4,5 %);
os peroneum (10 %);
os cuboideum secundarium (1 %).
Oasele 348
45. TALUSUL (TALUS)
Talusul aparţine tarsului posterior şi este situat în partea proximală, anterioară şi
medială a acestuia, în profunzimea complexului articular tibiobimaleolar (scoaba
tibiofibulară) care îl maschează aproape în totalitate (Fig. 44-1, 45-1). Este dispus
perpendicular pe axul membrului inferior şi reprezintă punctul în care greutatea corpului se
repartizează pe arcurile funcţionale ale piciorului.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, talusul este cel mai înalt os al piciorului şi
singurul aflat în contact cu oasele gambei.
Talusul se articulează cu:
faţa inferioară a extremităţii distale a tibiei, situată proximal;
maleola laterală, situată lateral;
maleola medială, situată medial;
osul calcaneu, situat distal;
osul navicular, situat anterior.
Figura 45-1. Articulaţia talocrurală – radiografie anterioară.

Talusul izolat se orientează astfel:
proximal – suprafaţa articulară în formă de trohlee;
anterior – suprafaţa articulară în formă de calotă sferică;
lateral – suprafaţa articulară triunghiulară.
45.3. Talusul este un os scurt, de formă neregulată alcătuit din cap (caput tali), col
(collum tali) şi corp (corpus tali) şi, în ansamblu, prezintă:
45.3.1. Faţa superioară alcătuită din (Fig. 45-2):
zona anterioară, oblică postero-inferior care aparţine colului talusului şi este
rugoasă, perforată de numeroase foramine vasculare. În sens anteroposterior pe ea
se inseră ligamentul talonavicular, capsula şi sinoviala articulaţiei talocrurale.
Posterior această suprafaţă se termină cu o depresiune centrală, rugoasă, cu
foramine vasculare minime, care corespunde gâtului trohleei.

zona posterioară, patrulateră şi netedă, trohleea talusului (trochlea tali) care se
articulează cu faţa inferioară a extremităţii distale a tibiei şi prezintă:
 gâtul trohleei, un şanţ central dirijat posteromedial;
 versant medial, îngust, deprimat, convex anteroposterior şi transversal, care se
continuă medial cu suprafaţa articulară maleolară tibială;
 versant lateral, mai extins şi convex, atât în sens anteroposterior, cât şi
transversal, care se continuă medial cu suprafaţa articulară maleolară fibulară.
Trohleea talusului este limitată de (Fig. 45-2):
 marginea anterioară, mai extinsă şi oblică posteromedial care separă trohlea de
gâtul talusului cu care formează un şanţ transversal mai adânc central în care
pătrunde marginea anterioară a extremităţii distale a tibiei în timpul dorsiflexiei
exagerate a piciorului;
Caput tali Facies articularis

ossis naviculare
Collum tali
Corpus tali
Trochlea tali Facies malleolaris

lateralis
Processus
Tuberculum lateralis tali
mediale
Tuberculum
laterale
Sulcus tendinis m. flexoris
hallucis longi
Figura 45-2. Talusul – vedere superioară.

 marginea posterioară, mai restrânsă şi oblică anteromedial, care separă trohleea
de faţa posterioară a osului;
 marginea medială, ştearsă, mai puţin înaltă, care separă trohleea de faţa medială
a osului;
 marginea laterală, înaltă şi ascuţită, care separă trohleea de faţa laterală a
talusului.
45.3.2. Faţa inferioară prezintă:
zona articulară anterioară, formată din (Fig. 45-3):
 faţa articulară pentru ligamentul calcaneonavicular plantar (facies articularis
ligamenti calcaneonavicularis plantaris), netedă, situată anteromedial, care se
articulează cu ligamentul calcaneonavicular plantar care are valoare de
fibrocartilaj;
 suprafaţa articulară calcaneană anterioară (facies articularis calcanea
anterior) care limitează anterolateral sinus tarsi;
Oasele 350
 suprafaţa articulară calcaneană medie (facies articularis calcanea media) care

limitează anteromedial sulcus tarsi.
excavaţia talusului, depresiune adâncă, triunghiulară cu baza anterolateral şi vârful
posteromedial, alcătuită din:
 şanţul talusului (sulcus tali), un şanţ profund, rugos, cu numeroase foramine
vasculare, situat posteromedial între suprafaţa articulară calcaneană medie şi
suprafaţa articulară calcaneană posterioară şi pe care se inseră ligamentul
talocalcanean interosos (pars medialis) (Fig. 45-3);
 sinus tarsi, situat între suprafeţele articulare calcaneene anterioară şi posterioară,
reprezintă deschiderea anterolaterală, “în estuar” a şanţului talusului, este mai
profund, rugos şi pe el se inseră ligamentul talocalcanean interosos (pars
lateralis);
 suprafaţa articulară calcaneană posterioară (facies articularis calcanea
posterior), netedă, ovalară, cu axul mare dirijat anterolateral, mai concavă în sens
axial şi care se articulează cu suprafaţa omonimă a calcaneului.
Caput tali
Facies articularis Facies articularis capitis

calcanea anterior Facies articularis ligamenti
calcaneonavicularis plantaris
Sinus tarsi Facies articularis
Corpus tali calcanea media
Sulcus tali
Facies articularis
Tuberculum
calcanea posterior Processus
mediale
Tuberculum tali posterior
laterale
Figura 45-3. Talusul – vedere inferioară.

45.3.3. Faţa laterală prezintă:
zona anterioară, îngustă, corespunzătoare colului talusului, la nivelul deschiderii
sinusului tarsi;
zona intermediară, articulară, care prezintă două suprafeţe:
 faţa maleolară laterală (facies malleolaris lateralis), triunghiulară cu baza
superior, netedă, concavă vertical şi convexă anteroposterior, care se extinde pe
toată înălţimea acestei feţe şi se articulează cu suprafaţa corespunzătoare a
maleolei fibulare (Fig. 45-4);
 faţa articulară intermediară posterioară (facies articularis intermedia
posterior), situată posterosuperior, sub marginea versantului lateral al trohleei
talusului, triunghiulară şi care are raporturi cu fibrele inferioare ale ligamentului
tibiofibular posterior în timpul flexiei plantare maxime a piciorului.
zona posterioară, îngustă, rugoasă, pe care se inseră ligamentul talofibular
posterior;
procesul lateral al talusului (processus lateralis tali), proeminenţă rugoasă cu

formă piramidală triunghiulară situată la joncţiunea feţei laterale cu faţa inferioară,
posterior sinusului tarsi.
45.3.4. Faţa medială prezintă:
zona anterioară care corespunde colului talusului şi pe care se inseră ligamentul
tibiotalar anterior;
Trochlea tali
Collum Caput
Corpus tali tali tali
Facies articularis
intermedia posterior
Tuberculum
laterale Sinus
tarsi
Facies malleolaris Processus Facies
lateralis lateralis tali articularis capitis
Figura 45-4. Talusul – vedere laterală.

zona intermediară, anterosuperioară, faţa maleolară medială (facies malleolaris
medialis), în formă de virgulă cu extremitatea mai voluminoasă anterior, care se
articulează cu faţa laterală a maleolei mediale (Fig. 45-5);
zona posterioară, situată postero-inferior feţei maleolare mediale, rugoasă, cu
numeroase foramine vasculare, pe care se inseră fibrele profunde ale ligamentului
colateral medial (deltoid).
Facies malleolaris Corpus tali

medialis Tuberculum
mediale
Collum tali
Tuberculum
Caput tali
laterale
Sulcus tendinis
Facies Processus m. flexoris
articularis capitis lateralis tali hallucis longi
Figura 45-5. Talusul – vedere anteromedială.

45.3.5. Faţa anterioară este ocupată în întregime de suprafaţa articulară
naviculară (facies articularis navicularis) (Fig. 45-5). Aceasta are formă ovoidală cu axul
mare orientat inferomedial, este convexă şi netedă şi se articulează cu faţa posterioară a
osului navicular. Inferior se continuă cu faţa articulară pentru ligamentul calcaneonavicular
plantar şi cu suprafaţa articulară calcaneană anterioară.
Oasele 352
45.3.6. Faţa posterioară este puţin înaltă si alungită transversal şi prezintă în sens
supero-inferior:
zonă rugoasă pe care se inseră ligamentul talofibular posterior;
procesul posterior al talusului (processus posterior tali) format din (Fig. 45-5):
 tuberculul lateral (tuberculum laterale), mai voluminos, pe care se inseră,
superior ligamentul talofibular posterior, iar inferior, ligamentul talocalcanean
lateral;
 tuberculul medial (tuberculum mediale), mai mic, pe care se inseră, superior,
fasciculul tibiotalar posterior al ligamentului deltoid, iar inferior, ligamentul
talocalcanean medial;
 şanţul tendonului muşchiului flexor lung al halucelui (sulcus tendinis musculi
flexoris hallucis longi) situat între cei doi tuberculi şi orientat oblic inferomedial.
45.4. Particularităţi ale dezvoltării talusului
Nucleul cartilaginos al talusului apare şi începe să se osifice în luna a 7-a a vieţii
fetale. Nucleii secundari pentru tuberculul lateral şi procesul posterior al talusului apar în
timpul vieţii fetale şi se osifică la 1-2 ani. Osificarea definitivă are loc la 18-20 ani.
46.OSUL CALCANEU (CALCANEUS)
Aparţine tarsului posterior şi este situat în partea posterolaterală, şi inferioară a
acestuia (Fig. 44-4). Depăşeşte posterior articulaţia talocrurală formând proeminenţa
călcâiului şi reprezintă punctul comun de sprijin posterior al arcurilor funcţionale sagitale ale
piciorului.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, osul calcaneu reprezintă principalul os de
contact al piciorului cu solul.
El se articulează cu:
talusul, situat proximal;
osul cuboid, situat anterior.
Figura 46-1. Tarsul posterior şi articulaţia talocrurală –

radiografie laterală.
Osul izolat se orientează astfel:
proximal – faţa osului care prezintă trei suprafeţe articulare separate de un şanţ
profund;
anterior – faţa osului care prezintă o suprafaţă articulară unică;
medial – faţa nearticulară a osului care prezintă un şanţ larg.
46.3. Osul calcaneu este un os scurt, de formă paralelipipedică neregulată cu axul
mare dirijat anterolateral şi prezintă:
46.3.1. Faţa superioară, formată din:
zona subtalară care prezintă în sens anteroposterior:
 suprafaţa articulară talară anterioară (facies articularis talaris anterior),
netedă, ovoidală, cu axul mare orientat anterolateral care corespunde feţei
omonime a talusului şi este separată printr-o creastă ascuţită de faţa
Oasele 354
anterioară a osului (Fig. 46-2);

 suprafaţa articulară talară mijlocie (facies articularis talaris media),
situată posteromedial, de formă ovoidală, cu axul mare orientat anteroinferio
şi lateral, paralel cu marginea anterioară a sinusului tarsi, care este unită cu
precedenta printr-o punte osoasă sau şanţ puţin adânc formând facies
bipartita calcanei şi se articulează cu suprafaţa calcaneană mijlocie a
talusului.
Facies articularis
talaris anterior
Sinus
Facies articularis tarsi
talaris media
Sustentaculum tali
Sulcus calcanei
Facies articularis
talaris posterior
Processus medialis
tuberis calcanei
Facies calcanei
posterior
Figura 46-2. Osul calcaneu – vedere superioară.

sustentaculum tali, un proces turtit craniocaudal care se detaşează la
joncţiunea feţelor superioară şi medială ale osului calcaneu, se dirijează medial
şi prezintă:
 faţă superioară pe care se află suprafaţa articulară talară mijlocie;
 faţă inferioară, concavă inferomedial, care limitează superior şanţul
calcanean medial. Pe ea se găseşte şanţul tendonului muşchiului flexor lung
al halucelui (sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi), oblic antero-
inferior care continuă şanţul intertubercular al talusului.
 margine laterală care fuzionează cu osul;
 margine medială, orientată antero-inferior, pe care se află şanţul tendonului
muşchiului flexor lung al degetelor;
 margine anterioară pe care se inseră fibrele mediale ale ligamentului
calcaneonavicular;
 margine posterioară pe care se inseră fibrele superficiale ale ligamentului
deltoid, ligamentul talocalcanean medial şi un fascicul din tendonul
muşchiului tibial posterior.
excavaţia calcaneană care corespunde structurii similare a talusului, are
formă triunghiulară cu axul mare dirijat anterolateral şi este alcătuită din:
 sulcus calcanei, situat posteromedial faţă de suprafaţa articulară talară
mijlocie, este profund, rugos, cu numeroase foramine vasculare, pe care se
inseră ligamentul talocalcanean interosos (pars medialis). Împreună cu şanţul

omonim de pe talus formează canalis tarsi;
 sinus tarsi, situat între suprafeţele articulare talare anterioare, medie şi
suprafaţa articulară talară posterioară, reprezintă versantul calcanean, planşeul
acestui veritabil tunel interosos care conţine ligamentul talocalcanean
interosos (pars lateralis), structură principală de stabilizare a tarsului
posterior. În partea anterioară, lateral faţă de suprafaţa articulară talară
anterioară se găseşte o zonă rugoasă pe care se inseră extremitatea posterioară
a ligamentului bifurcat şi muşchiul extensor scurt al degetelor.
suprafaţa articulară talară posterioară (facies articularis talaris posterior),
netedă, ovalară, cu axul mare dirijat anterolateral, convexă în sens axial şi
concavă în sens transversal şi care se articulează cu suprafaţa omonimă a
talusului;
Facies articularis
talaris media
Facies articularis
talaris posterior Facies articularis
Facies talaris anterior
posterior
Trochlea
Facies
fibularis
anterio
r
Sulcus tendinis
m. fibularis longi
Processus lateralis Sulcus tendinis m.
tuberis calcanei fibularis brevis
Figura 46-3. Osul calcaneu – vedere laterală.

zona retrotalară situată posterior articulaţiei talocrurale, este reprezentată de
o suprafaţa rugoasă, alungită anteroposterior, care formează două cincimi
posterioare din lungimea totală a osului şi aparţine funcţional levierului
calcanean. Este convexă transversal, concavă sagital şi are raporturi cu corpul
adipos al regiunii talocrurale posterioare.
46.3.2. Faţa anterioară este orientată anteromedial şi în întregime ocupată de o
suprafaţă netedă, patrulateră, în formă de şa, concavă în sens sagital, convexă în sens
transversal, faţa articulară cuboidiană (facies articularis cuboidea) prin care osul calcaneu
se articulează cu osul cuboid;
46.3.3. Faţa laterală, relativ plană, este alcătuită din:
zona subtalară, care ocupă trei cincimi anterioare şi prezintă:
 suprafaţă rugoasă, pe care se inseră ligamentul calcaneocuboidian lateral;
 trohleea fibulară (trochlea fibularis), un tubercul relativ proeminent care
corespunde pe tarsul articulat procesului fibular al talusului şi are rol de
hipomochlion pentru tendoanele muşchilor peronieri lung şi scurt (Fig. 46-3);
Oasele 356
 şanţul tendonului muşchiului peronier scurt (sulcus tendinis musculi peronei

brevis) situat superior trohleei fibulare;
 şanţul tendonului muşchiului peronier lung (sulcus tendinis musculi peronei
longi) situat inferior. Pe toate aceste repere osoase se inseră retinaculul inferior al
muşchilor peronieri.
zona retrotalară, plană, mai extinsă în sens vertical, care aparţine regiunii
calcaneene şi pe care se inseră ligamentul calcaneofibular şi retinaculul superior al
muşchilor peronieri.
46.3.4. Faţa medială este concavă şi prezintă, în sens anteroposterior:
suprafaţă rugoasă pe care se inseră ligamentul calcaneonavicular plantar;
şanţul calcanean, limitat anterosuperior de sustentaculum tali şi postero-inferior de
procesul medial al tuberozităţii calcaneului (processus medialis tuberis
calcanei). Pe conturul şanţului are originea muşchiul adductor al halucelui şi se
inseră retinaculul medial al muşchilor flexori transformându-l în canalul calcanean
prin care trec tendoanele muşchilor tibial posterior, flexor lung al halucelui, flexor
lung al degetelor şi mănunchiul neurovascular tibial posterior.
Facies articularis
cuboidea
Sulcus tendinis
m. tibialis anterior
Tuberculum Sustentaculum tali
calcanei
Sulcus tendinis m. flexor
digitorum longus
Processus
Processus medialis
lateralis
tuberis calcanei
Tuber
calcanei
Figura 46-4. Osul calcaneu – vedere inferomedială.

46.3.5. Faţa posterioară este mai lată inferior, convexă în sens vertical şi transversal
şi poate fi împărţită în trei zone:
superioară, care are raporturi cu bursa tendonului calcanean şi cu corpul adipos
pretendinos calcanean;
mijlocie, pe care se inseră tendonul calcanean şi medial acestuia, tendonul
muşchiului plantaris;
inferioară, voluminoasă, orientată oblic antero-inferior, care se sprijină pe sol prin
intermediul unui corp adipos subcutanat bine dezvoltat.
46.3.6. Faţa inferioară se dirijează anterosuperior şi este alcătuită din:
zonă posterioară, superficială, extinsă transversal, care prezintă tuberozitatea
calcaneului (tuber calcanei) formată din (Fig. 46-4):
 posteromedial, pe care se inseră partea superficială a retinaculului muşchilor

flexori, fascia plantară şi au originea muşchii adductor al halucelui şi flexor scurt
al degetelor;
 procesul lateral (processus lateralis), mai mic, pe care are originea muşchiul
abductor al degetului mic.
zonă intermediară, rugoasă, care aparţine lojei plantare mijlocii şi pe care se inseră
ligamentul plantar lung şi are originea muşchiul pătrat plantar;
zonă anterioară care prezintă tuberculul calcanean (tuberculum calcanei) pe care
se inseră ligamentul calcaneocuboidian plantar.
46.4. Particularităţi de dezvoltare ale osului calcaneu
Nucleul cartilaginos principal începe să se osifice în lunile 5-6 de viaţă fetală. Se
descrie şi un nucleu secundar, posterior care corespunde extremităţii posterioare a osului şi
începe să se osifice după 13 ani.
Oasele 358
47.OSUL NAVICULAR (OS NAVICULARE)
Osul navicular aparţine tarsului anterior, este situat în partea posterioară, superioară şi
medială a acestuia şi formează partea medială a versantului anterior al articulaţiei
mediotarsiene. Reprezintă punctul cel mai înalt al arcului sagital medial al piciorului şi nu are
contact cu solul.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, osul navicular se articulează cu:
talusul, situat posterior;
osul cuboid, situat lateral;
oasele cuneiforme, situate anterior (Fig.44-4).
Osul navicular izolat se orientează astfel:
superior – faţa nearticulară cea mai extinsă a osului;
anterior – faţa articulară a osului care prezintă trei suprafeţe articulare;
medial – tuberculul osului.
Facies articularis ossis Facies articularis ossis
Facies dorsalis cuneiforme laterale cuneiforme mediale
Tuberositas ossis Facies plantaris

naviculare Facies articularis Facies articularis ossis Tuberositas ossis
A talaris cuneiforme intermedium naviculare B
Figura 47-1. Osul navicular drept – vedere proximodorsală (A) şi inferodistală (B).
47.3.Osul navicular are formă caracteristică, este turtit anteroposterior, alungit în
sens transversal şi prezintă:
47.3.1. Faţa posterioară, concavă, ovoidală, cu axul mare orientat inferomedial care
se articulează cu capul talusului (Fig. 47-1);
47.3.2. Faţa anterioară, convexă care prezintă două zone:
superioară, netedă, care ocupă majoritatea feţei anterioare şi este împărţită în (Fig.
47-1):
 suprafaţă medială, relativ triunghiulară cu baza în jos şi vârful în sus, care se
articulează cu osul cuneiform medial (I);
 suprafaţă intermediară, triunghiulară cu baza în sus şi vârful în jos, care se

articulează cu osul cuneiform intermediar (II);
 suprafaţă laterală, ovalară, care se articulează cu osul cuneiform lateral (III).
inferioară, ovalară, rugoasă, perforată de numeroase foramine vasculare, pe care se
inseră fibrocartilajul şi ligamentul calcaneonavicular.
47.3.3. faţa superioară, îngustă şi rugoasă, convexă transversal, pe care se inseră
ligamentele talonavicular dorsal, cuneonavicular dorsal, cuboideonavicular dorsal şi banda
medială a ligamentului bifurcat;
47.3.4. Faţa inferioară, numită şi faţa plantară, este rugoasă, concavă inferior, se
îngustează progresiv în zona mijlocie, unde prezintă un tubercul care separă faţa anterioară de
punctul cel mai decliv al feţei inferioare. Medial acesteia se inseră ligamentul talonavicular
inferior şi expansiunea tendonului muşchiului tibial posterior (Fig. 47-1);
47.3.5. Faţa medială reprezentată de tuberozitatea osului navicular (tuberositas
ossis navicularis), proeminenţă rotunjită, relativ voluminoasă, pe care se inseră tendonul
muşchiului tibial posterior;
47.3.6. Faţa laterală, îngustă, rugoasă şi pe ea se inseră ligamentul calcaneonavicular
interosos. Uneori poate prezenta o suprafaţă articulară mică pentru osul cuboid.
47.4. Particularităţi de dezvoltare ale osului navicular
Nucleul cartilaginos al osului navicular se formează în timpul perioadei fetale şi
începe să se osifice după vârsta de 4 ani. Este ultimul dintre oasele tarsiene la care începe
osificarea.
Oasele 360
48. OSUL CUBOID (OS CUBOIDEUM)
Osul cuboid aparţine tarsului anterior şi este situat în partea inferolaterală a acestuia
formând versantul antero-lateral al articulaţiei mediotarsiene. Aparţine arcului funcţional
lateral al piciorului şi are contact cu solul prin faţa sa laterală.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, osul cuboid se articulează cu:
osul calcaneu, situat posterior;
osul navicular şi osul cuneiform lateral, situate medial;
oasele metatarsiene IV şi V, situate anterior (Fig.44-4).
Osul cuboid izolat se orientează astfel:
superior – faţa nearticulară cea mai extinsă a osului;
anterior – faţa care prezintă două suprafeţe articulare;
lateral – faţa nearticulară, cea mai îngustă.
48.3. Osul cuboid are formă de trunchi de piramidă cu baza mică orientată lateral şi
prezintă:
48.3.1. Faţa superioară, rugoasă, trapezoidală cu baza mare situată medial, orientată
superolateral, pe care se inseră ligamentele cuboideonavicular dorsal, cuneocuboidian dorsal,
cuboideometatarsiene dorsale şi banda laterală, calcaneocuboidiană, a ligamentului bifurcat
(Fig. 44-20).
Facies articularis Facies articularis Facies Facies articularis ossis
ossis metatarsale V ossis metatarsale IV dorsalis cuneiforme lateralis
Tuberositas Sulcus tendinis Facies articularis

ossis cuboidei m. peronei longi ossis calcanei Facies articularis Facies
ossis calcanei dorsalis
A B C
Figura 48-1. Osul cuboid drept – vedere inferodistală (A), proximală (B) şi dorsală (C).
48.3.2. Faţa inferioară (plantară) trapezoidală, cu baza mare medial, este traversată
mediolateral de o creastă proeminentă, tuberozitatea osului cuboid (tuberositas ossis
cuboidei) (Fig.48-1 A, 48-2 A), pe care se inseră fibrele profunde ale ligamentului
calcaneocuboidian plantar. Creasta împarte această faţă în:
zona anterioară, care prezintă un şanţ transversal adânc, şanţul tendonul
muşchiului fibular lung (sulcus tendinis musculi fibularis longi) (Fig. 48-1 A, 48-
2 A). Şanţul este separat de faţa anterioară a osului printr-o margine proeminentă pe
care se inseră fibrele superficiale ale ligamentul plantar lung;
zona posterioară, triunghiulară, rugoasă, mai proeminentă posteromedial, procesul
calcanean (processus calcaneus), pe care se inseră ligamentul calcaneocuboidian
plantar, expansiunea muşchiului tibial posterior şi au originea muşchii abductor al
degetului mic, flexor scurt al degetului mic, adductor oblic al halucelui şi flexor
scurt al halucelui;
48.3.3. Faţa laterală, care este cea mai îngustă şi prezintă extremitatea laterală a
şanţului tendonului muşchiului fibular lung (Fig. 48-1 C);
48.3.4. Faţa medială, plană, dispusă sagital, care prezintă în sens posteroanterior:
suprafaţă rugoasă pentru inserţia ligamentului cuboideonavicular şi benzii laterale
a ligamentului bifurcat;
suprafaţă articulară mică, inconstantă, pentru osul navicular;
suprafaţă articulară triunghiulară cu baza antero-inferior, pentru osul cuneiform
lateral (Fig. 48-2 B);
suprafaţă rugoasă pentru inserţia ligamentului interosos cuneocuboidian.
Tuberositas
ossis cuboidei Facies articularis ossis
cuneiforme laterale
Processus Sulcus tendinis

calcaneus m. fibularis longi Facies plantaris
A B
Figura 48-2. Osul cuboid drept – faţa plantară (A) şi faţa medială (B).
48.3.5. Faţa anterioară, care este în întregime articulară şi prezintă o creastă
verticală rotunjită care o împarte în (Fig. 48-1 A):
suprafaţa medială, patrulateră, concavă, care se articulează cu baza celui de al IV-
lea os metatarsian;
suprafaţa laterală, dreptunghiulară cu axul mare transversal, concavă medial şi
convexă lateral, care se articulează cu baza celui de al V-lea os metatarsian;
48.3.6. Faţa posterioară este în întregime articulară, are formă de şea şi se
articulează cu faţa anterioară a osului calcaneu (Fig. 48-1 B).
48.4. Particularităţi de dezvoltare ale osului cuboid
Osul cuboid începe să se osifice în prima lună după naştere. Semnalăm faptul că
numai talusul şi osul calcaneu prezintă fenomene de osificare în viaţa fetală, iar osul cuboid
este primul dintre oasele tarsiene la care începe osificarea postnatal.
Oasele 362
49. OASELE CUNEIFORME (OSSA CUNEIFORMIA)
Oasele cuneiforme, medial, intermediar şi lateral, sunt oase scurte, situate în partea
anteromedială a tarsului anterior şi asociate funcţional osului navicular. Oasele cuneiforme
sunt situate medial osului cuboid, anterior osului navicular şi posterior primelor trei oase
metatarsiene. Au formă prismatică triunghiulară fiind formate din patru feţe, bază şi cant
(canthus). Bazele au dispoziţie strategică, „în cheie de boltă”, osul cuneiform medial fiind
dispus cu cantul dorsal iar cele intermediar şi lateral cu cantul plantar. Se realizează astfel un
bloc osos cu concavitatea orientată inferomedial, care participă la realizarea arcurilor
transversale de rezistenţă ale piciorului.
49.1. Osul cuneiform medial (os cuneiforme mediale)
Este cel mai voluminos dintre oasele cuneiforme şi situat în axul arcului longitudinal
medial al piciorului.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, osul cuneiform medial se articulează cu:
osul navicular, situat posterior;
osul cuneiform intermediar şi baza osului metatarsian II, situate lateral;
osul metatarsian I, situat anterior (Fig. 44-4).
A Canthus Canthus B
Facies articularis ossis

cuneiforme intermedium
Facies articularis
ossis metatarsale I
Facies articularis
ossis naviculare
Basis Basis
Figura 49-1. Osul cuneiform medial drept – vedere proximolaterală (A)

şi distală (B).
Osul cuneiform medial izolat se orientează astfel:
▪ superior – faţa nearticulară cea mai îngustă;
▪ lateral – faţa care prezintă o suprafaţă articulară semilunară;
▪ posterior– suprafaţă articulară triunghiulară.
49.1.3. Osul cuneiform medial are formă de prismă triunghiulară cu cantul (canthus)
orientat superolateral şi prezintă:
49.1.3.1. Faţa posterioară are formă triunghiulară cu vârful superior, este netedă,
concavă vertical şi se articulează cu suprafaţa articulară medială a feţei anterioare a osului

navicular (Fig. 49-1);
49.1.3.2. Faţa anterioară este netedă, reniformă, concavă lateral, convexă în sens
vertical şi se articulează cu baza primului os metatarsian;
49.1.3.3. Faţa medială este rugoasă, convexă în sens transversal şi pe ea se inseră
ligamentele cuneonaviculare dorsale. În unghiul antero-inferior al feţei mediale se găseşte un
tubercul rotunjit pe care se inseră tendonul muşchiului tibial anterior iar superolateral se
găseşte un şanţ în raport cu bursa seroasă a acestuia (Fig. 49-2);
Facies articularis Facies articularis ossis B

A ossis naviculare cuneiforme intermedium
Sulcus et tuberculum tendinis

m. tibialis anterioris
Figura 49-2. Osul cuneiform medial drept – vedere mediodistală (A) şi

laterală (B).
49.1.3.4. Faţa laterală prezintă:
zona posterosuperioară, netedă, semilunară, concavă inferior, care se articulează
cu osul cuneiform intermediar (Fig. 49-2);
zona anterosuperioară, dispusă paralel cu cantul osului, care se articulează cu baza
celui de-al doilea os metatarsian;
zona antero-inferioară, rugoasă, pe care se inseră ligamentele interosoase
intercuneiform, cuneometatarsian (Lisfranc) şi o expansiune a tendonului
muşchiului fibular lung.
49.1.3.5. Baza este rugoasă, dreptunghiulară, orientată inferior, convexă transversal şi
plană anteroposterior şi prezintă două zone:
posterioară pe care se inseră tendonul muşchiului tibial anterior;
anterioară pe care se inseră tendonul muşchiului tibial posterior.
49.1.3.6. Cantul este dirijat superolateral şi pe el se inseră ligamentul cuneonavicular
dorsal medial.
49.2. Osul cuneiform intermediar (os cuneiforme intermedium)
Este cel mai mic dintre oasele cuneiforme.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, osul cuneiform intermediar se articulează
cu:
Oasele 364

osul cuneiform medial, situat medial;
osul cuneiform lateral, situat lateral;
osul metatarsian II, situat anterior (Fig. 44-4).
Osul cuneiform intermediar izolat se orientează astfel:
superior – suprafaţa nearticulară cea mai extinsă;
medial – faţa care prezintă suprafaţa articulară de forma literei „L” inversat;
posterior – faţa articulară triunghiulară.
49.2.3. Osul cuneiform intermediar are formă de prismă triunghiulară cu baza
orientată superolateral şi prezintă:
A Basis Basis B

cuneiformis laterale
Facies articularis
ossis naviculare
Facies articularis
ossis metatarsale II
Canthus Canthus
Figura 49-3. Osul cuneiform intermediar drept – vedere

superoproximală (A) şi distală (B).

Basis Basis cuneiforme laterale
Facies articularis
cuneiforme mediale
Facies articularis
Canthus Canthus
A B
Osul cuneiform intermediar drept – vedere superomedială (A) şi

Figura 49-4.Cantus
laterală (B).
49.2.3.1. Faţa posterioară, netedă, triunghiulară cu vârful inferior, se articulează cu
faţeta mijlocie de pe faţa anterioară a osului navicular (Fig. 49-3);
49.2.3.2. Faţa anterioară este netedă, triunghiulară cu vârful inferior şi se articulează
cu baza celui de al doilea os metatarsian.
49.2.3.3. Faţa medială prezintă:

zona posterosuperioară, netedă, de forma literei „L” inversat cu deschiderea
antero-inferior, care se extinde în lungul marginilor superioară şi posterioară şi se
articulează cu osul cuneiform medial;
zona antero-inferioară, rugoasă, pe care se inseră ligamentul interosos
intercuneiform.
49.2.3.4. Faţa laterală prezintă două zone:
posterioară, netedă, dreptunghiulară, cu axul mare vertical, cu o incizură în partea
mijlocie a marginii sale anterioare, care se articulează cu osul cuneiform lateral
(Fig. 49-3);
anterioară, rugoasă, pe care se inseră ligamentul interosos intercuneiform;
49.2.3.5. Baza este plană, orientată dorsal, dreptunghiulară cu axul mare
anteroposterior, uşor convexă transversal şi pe ea se inseră ligamentul cuneonavicular dorsal
intermediar.
49.2.3.6. Cantul este rugos, orientat plantar şi pe el se inseră posterior, expansiunea
fibroasă a tendonului muşchiului tibial posterior şi ligamentul cuneonavicular intermediar
plantar, iar anterior are originea muşchiul flexor scurt al halucelui (Fig.49-4).
49.3. Osul cuneiform lateral (os cuneiforme laterale)
Este situat în partea centrală a arcului transversal intermediar al piciorului.
Pe membrul inferior în poziţie anatomică, osul cuneiform lateral se articulează cu:
osul cuneiform intermediar şi osul metatarsian II, situate medial;
osul cuboid şi osul metatarsian IV, situate lateral;
osul metatarsian III, situat anterior (Fig. 44-4).
Osul cuneiform lateral izolat se orientează astfel:
superior – faţa nearticulară cea mai mare;
posterior – faţa articulară triunghiulară;
medial – faţa care prezintă trei suprafeţe articulare.
49.3.3 Osul cuneiform lateral are formă de prismă triunghiulară cu baza orientată
superolateral şi prezintă:
49.3.3.1 Faţa posterioară alcătuită din:
zona superioară, netedă, triunghiulară cu vârful inferior, concavă vertical şi plană
transversal, care se articulează cu faţa anterioară a osului navicular;
zona inferioară, rugoasă şi îngustă, pe care se inseră ligamentul cuneonavicular
plantar;
49.3.3.2 Faţa anterioară, triunghiulară alungită cu vârful inferior, este netedă şi se
articulează în întregime cu baza celui de-al treilea os metatarsian;
Oasele 366
49.3.3.3. Faţa medială prezintă:

zona posterosuperioară, netedă, cu o incizură la nivelul marginii sale anterioare,
care se articulează cu osul cuneiform intermediar (Fig. 49-5);
zona intermediară, rugoasă, care prezintă un şanţ oblic postero-inferior, mai adânc
în partea sa inferioară, pe care se inseră un ligament interosos intercuneiform;
zona anterioară pe care se găsesc două suprafeţe netede semilunare, superioară şi
inferioară, care se articulează cu faţa laterală a bazei celui de al doilea os
metatarsian;
Facies articularis
ossis naviculare
Facies articularis
ossis metatarsale III
cuneiforme intermedium
Figura 49-5. Osul cuneiform lateral drept – vedere proximolaterală (A) şi

distală (B).
Facies articularis
Facies articularis ossis cuneiforme Facies articularis
ossis metatarsale II intermedium ossis cuboidei
Facies articularis
ossis naviculare
Facies articularis
ossis metatarsale IV
Figura 49-6. Osul cuneiform lateral drept – vedere medială (A)

şi laterală (B).
49.3.3.4. Faţa laterală prezintă:
zona posterosuperioară, netedă, triunghiulară cu vârful inferior, care se articulează
cu osul cuboid (Fig. 49-6);
zona intermediară, rugoasă, pe care se inseră ligamentul interosos cuneocuboidian;
zona anterosuperioară, netedă, ovoidală cu axul mare vertical, care se articulează
cu partea dorsală a feţei mediale a bazei celui de al patrulea os metatarsian;
49.3.3.5. Baza este dreptunghiulară cu axul mare anteroposterior, plană, rugoasă şi pe
ea se inseră ligamentul lateral cuneonavicular dorsal;
49.3.3.6. Cantul este rugos, orientat inferior, dirijat anteroposterior şi rotunjit
transversal. Pe el se inseră expansiunea fibroasă tendonului muşchiului tibial posterior şi au

originea capătul oblic al muşchiului adductor al halucelui şi muşchiul flexor scurt al
halucelui.
49.3.4. Particularităţi de dezvoltare ale oaselor cuneiforme
Nucleul cartilaginos al osului cuneiform lateral, format în timpul vieţii fetale, începe
să se osifice precoce, în primele 6 luni după naştere, iar cei ai oaselor cuneiforme medial şi
intermediar, după vârsta de 3 ani. Subliniem faptul că osificarea piciorului începe în arcul
longitudinal lateral, în sens postero-anterior (osul calcaneu, osul cuboid, osul cuneiform
lateral).
Oasele 368
50. OASELE METATARSIENE (OSSA METATARSI)
Oasele metatarsiene formează scheletul piciorului metatarsofalangian, sunt situate
între tarsul anterior şi rădăcina degetelor şi sunt numerotate cu cifre romane (I-V) în sens
mediolateral. Sunt dispuse “în evantai”, fiind interconectate strâns în partea proximală prin
articulaţiile tarsometatarsiene şi intermetatarsiene şi divergente distal, unde delimitează
spaţiile interosoase ale piciorului (Fig. 45-1). În secţiune transversală, complexul funcţional
metatarsian are formă de boltă concavă plantar şi medial, sprijinită pe sol numai pe marginea
sa laterală.
Figura 50-1. Oasele metatarsiene – radiografie

anteroposterioară.
În general, oasele metatarsiene sa articulează cu:
oasele tarsului anterior, proximal;
prima falangă a degetului corespunzător, distal;
oasele metatarsiene învecinate, la nivelul extremităţilor proximale (Fig.44-4 şi
Fig. 50-1).
Oasele metatarsiene se orientează astfel:
distal – extremitatea cu o suprafaţă articulară rotunjită alungită plantar;
plantar – marginea concavă şi proeminentă;
medial – marginea cea mai ascuţită, continuă pe toată lungimea corpului osului.
50.3.Oasele metatarsiene sunt oase lungi alcătuite din extremitate proximală
(bază), corp, şi extremitate distală (cap).
50.3.1. Baza (basis ossis metatarsi) are formă de prismă triunghiulară neregulată a
cărei faţă distală fuzionează cu corpul şi prezintă:
 faţa dorsală, rugoasă, nearticulară, acoperită de complexele ligamentare şi
tendinoase tarsometatarsiene dorsale;
 cantul, orientat inferior, rugos, nearticular, acoperit de complexele ligamentare şi
tendinoase tarsometatarsiene plantare;
 faţa proximală care se articulează cu oasele cuneiforme sau osul cuboid;
 feţe medială şi laterală pe care se găsesc două tipuri de suprafeţe:
 netede, articulare, pentru bazele oaselor metatarsiene vecine;
 rugoase, pe care se inseră ligamente interosoase.
50.3.2. Corpul (corpus ossis metatarsi) are formă prismatică triunghiulară, mai
subţire în partea mijlocie şi prezintă:
 faţa dorsală, străbătută de o creastă care începe în treimea mijlocie a marginii
laterale, se dirijează oblic anteromedial şi o împarte în:
 zona proximală, patrulateră, care se înclină treptat inferomedial şi se continuă cu
faţa medială a osului, ceea ce conferă corpului osului un aspect uşor torsionat
axial;
 zona distală, triunghiulară cu baza distal, net delimitată, care are raporturi cu
tendoanele muşchilor extensori ai degetelor.
 faţa medială, plană în sens vertical şi concavă în sens anteroposterior, care
formează versantul lateral al spaţiului interosos (cu excepţia primului os
metatarsian);
 faţa laterală, convexă în sens vertical şi concavă în sens anteroposterior, care
delimitează versantul medial al spaţiului interosos (cu excepţia celui de-al cincilea
os metatarsian);
 marginea inferioară (plantară), proeminentă, concavă inferior, pe care se inseră
structurile fibromusculare ale plantei;
 marginea medială, ascuţită, continuă pe toată lungimea corpului;
 marginea laterală, ştearsă în porţiunea mijlocie.
50.3.3. Capul (caput ossis metatarsi) are valoare de condil articular care participă la
formarea articulaţiei metatarso-falangiene. Capul osului metatarsian este turtit mediolateral şi
prezintă:
 suprafaţă articulară, netedă, convexă sagital şi transversal, care se prelungeşte pe
faţa plantară a extremităţii distale prin două proeminenţe rotunjite, separate de o
incizură concavă posterior;
 şanţ periferic, rugos, îngust, de tip “col anatomic”, pe care se inseră capsula
articulară. Acesta este mai evident superolateral unde versantul capitular se termină
printr-o margine transversală evidentă, iar cel corporeal prezintă doi tuberculi,
lateral şi medial, pe care se inseră ligamentele colaterale ale articulaţiei
metatarsofalangiene. Lateral şi medial şanţul se evazează sub forma a două fovee
rugoase cu foramine vasculare, pe care se inseră capsula articulaţiei
metatarsofalangiene.
Oasele 370
50.4. Osul metatarsian I (os metatarsale I)

Cel mai scurt şi cel mai gros dintre oasele metatarsiene, are următoarele caractere:
baza (basis ossis metatarsi primi) are formă de prismă triunghiulară a cărei faţă
distală este fuzionată cu corpul şi prezintă:
 faţa proximală, netedă, ovoidală, cu axul mare vertical, care se articulează cu faţa
distală a osului cuneiform medial (Fig. 50-2). La periferia suprafeţei articulare se
găsesc două incizuri:
◦ laterală, situată între suprafaţa articulară pentru cel de al doilea os metatarsian şi
tuberozitate;
◦ medială, situată în continuarea marginii mediale a corpului. Cele două incizuri
sunt unite printr-o creastă orizontală netedă, care împarte faţa articulară principală
în două suprafeţe:
- inferioară, ovoidală, plană sau uşor concavă;
- superioară, circulară, cu concavitatea mai accentuată.
F.A.O. F.A.O.C. F.A.O.C.
cuboidei laterale intermedium
Tuberositas ossis F.A.O.M. III F.A.O.M. II F.A.O.C. Tuberositas ossis
metatarsale V mediale metatarsale I
F.A.O.M. IV
Basis
Corpus
Caput
V IV III II I
_____________________________________________________________
Figura 50-2. Oasele metatarsiene drepte – vedere medială. În galben:
F.A.O.C. – facies articularis ossis cuneiforme; F.A.O.M. – facies articularis
ossis metatarsale;
 faţa medială, rugoasă pe care se inseră ligamentele tarsometatarsiene mediale;
 faţa laterală, care prezintă:
◦ superior, o suprafaţă ovalară cu axul mare vertical care se articulează cu baza
celui de-al doilea os metatarsian,
◦ inferior, tuberozitatea primului os metatarsian (tuberositas ossis metatarsi
primi) pe care se inseră lateral, tendonul muşchiului fibular lung şi medial,
expansiunea tendonului muşchiului tibial anterior.
corpul (corpus ossis metatarsi primi) are formă prismatică triunghiulară şi prezintă:
 faţa dorsală, plană, în raport cu tendoanele muşchilor extensori ai halucelui;
 faţa laterală, uşor concavă, pe care se inseră capătul medial al primului muşchi
interosos dorsal;
 faţa medială, de formă triunghiulară cu baza orientată posterior şi inferomedial şi
care are raporturi cu elementele lojei plantare mediale.
capul (caput ossis metatarsi primi) prezintă:
 zonă articulară superioară pentru baza falangei proximale a halucelui (fig. 50-2);
 zonă articulară inferioară, străbătută de o creastă mediană posteroanterioară,
rotunjită care delimitează două suprafeţe articulare medială şi laterală. creasta
corespunde fibrocartilajul primei articulaţii metatarsofalangiene iar suprafeţele
laterale corespund feţelor dorsale ale oaselor sesamoide median şi lateral incluse în
tendoanele muşchiului flexor scurt al halucelui.
 şanţ periferic rugos pe care se inseră capsula primei articulaţii metatarso-
falangiene.
F.A.O.M. III
F.A.O.C. F.A.O.C. F.A.O.M. V F.A.O.
intermedium laterale cuboidei
F.A.O.C.
mediale
Figura 50-3.Oasele metatarsiene drepte – vedere laterală. În galben:

F.A.O.C. – facies articularis ossis cuneiforme; F.A.O.M. – facies
articularis ossis metatarsale;
50.5. Osul metatarsian II (os metatarsale II)
Este cel mai lung os metatarsian şi este situat în axul anatomic al piciorului.
baza (basis ossis metatarsi secundi) are formă caracteristică şi prezintă:
 faţa proximală, triunghiulară, concavă în sens vertical, care se articulează cu osul
cuneiform intermediar (Fig. 50-2);
 faţa medială, pe care se găsesc:
◦ suprafaţă articulară superioară, patrulateră, pentru osul cuneiform medial;
◦ suprafaţă articulară inferioară, pentru baza primului os metatarsian;
◦ zona intermediară, rugoasă, pentru inserţia ligamentului interosos
intermetatarsian.
 faţa laterală, pe care se găsesc:
Oasele 372
◦ suprafaţă articulară superioară, ovoidală cu axul mare anteroposterior,

împărţită de o creastă verticală într-o arie posterioară care se articulează cu osul
cuneiform lateral şi alta anterioară care se articulează cu baza celui de al treilea
os metatarsian (Fig. 50-2);
◦ suprafaţă articulară inferioară, ovoidală, are axul mare vertical împărţită de o
creastă verticală într-o arie posterioară care se articulează cu osul cuneiform
lateral şi alta anterioară care se articulează cu baza celui de al treilea os
metatarsian;
◦ zona intermediară, rugoasă, pentru inserţia ligamentului interosos
intermetatarsian, care prezintă un şanţ profund dirijat antero-inferior care separă
suprafeţele articulare.
corpul (corpus ossis metatarsi secundi) are formă de prismă triunghiulară şi este
subţire cu marginea inferioară ascuţită şi concavă. Pe faţa sa medială are originea
capătul lateral al primului muşchi interosos dorsal, iar pe faţa laterală capătul medial
al celui de-al doilea muşchi interosos dorsal (Fig. 50-3);
capul (caput ossis metatarsi secundi) se articulează cu baza falangei proximale a
celui de al doilea deget.
50.6. Osul metatarsian iii (os metatarsale iii)

baza (basis ossis metatarsi tertii) prezintă:
 faţa posterioară, triunghiulară cu vârful în jos, care se articulează cu osul
cuneiform lateral;
 faţa medială pe care se găsesc două suprafeţe articulare:
◦ superioară, orizontală, mai extinsă anteroposterior;
inferioară, verticală, mai mică, ambele articulându-se cu suprafeţele corespunzătoare bazei
celui de al doilea os metatarsian.
 faţa laterală care prezintă în partea superioară o suprafaţă articulară ovoidală cu
axul mare anteroposterior care se articulează cu cel de al patrulea os metatarsian
(Fig. 50-3);
 cant pe care se inseră o expansiune a tendonului muşchiului tibial posterior şi are
originea capătul oblic al muşchiului adductor al halucelui.
corpul (corpus ossis metatarsi tertii) are forma caracteristică oaselor metacarpiene,
este subţire cu marginea plantară ascuţită şi concavă. Pe faţa sa medială au originea
primul muşchi interosos plantar şi capătul lateral al celui de al doilea muşchi interosos
dorsal, iar pe faţa laterală se găseşte originea capătului lateral al celui de-al treilea
muşchi interosos dorsal.
capul (caput ossis metatarsi tertii) se articulează cu baza falangei proximale a celui
de al treilea deget.
50.7. Osul metatarsian IV (os metatarsale IV)

baza (basis ossis metatarsi quarti) prezintă:

 faţa posterioară, ovoidală, cu axul mare dirijat inferomedial care se articulează cu
osul cuboid (Fig. 50-3);
 faţa medială, cu două zone:
◦ posterosuperioară, netedă, triunghiulară cu baza posterior, împărţită de o creastă
verticală într-o zonă posterioară care se articulează cu osul cuneiform lateral şi
alta anterioară care se articulează cu cel de al treilea os metatarsian;
◦ antero-inferioară, rugoasă, pentru inserţii ligamentare.
 faţa laterală care prezintă o suprafaţă triunghiulară cu vârful anterior pentru
articulaţia cu cel de al cincilea os metatarsian;
 cantul, bine reprezentat, voluminos, pe care se inseră ligamentul transvers
intermetatarsian plantar;
corpul (corpus ossis metatarsi quarti) este mai scurt şi turtit lateral. Pe faţa sa
medială au originea al doilea muşchi interosos plantar şi capătul lateral al celui de al
treilea muşchi interosos dorsal, iar faţa laterală, capătul medial al celui de-al patrulea
muşchi interosos dorsal;
capul (caput ossis metatarsi quarti) se articulează cu baza falangei proximale a celui
de al patrulea deget.
50.8. Osul metatarsian V (os metatarsale V)

Este cel mai scurt şi efilat os metatarsian, alcătuit din:
baza (basis ossis metatarsi quinti) prezintă:
 faţa posterioară, triunghiulară cu vârful dirijat posterolateral care se articulează cu
osul cuboid (Fig. 50-3);
 faţa medială care prezintă o suprafaţă triunghiulară cu axul mare anteroposterior
care se articulează cu baza celui de al patrulea os metatarsian;
 faţa laterală, proeminentă, care se prelungeşte cu tuberozitatea celui de al
cincilea os metatarsian (tuberositas ossis metatarsi quinti). Aceasta are formă
piramidală a cărei bază fuzionează cu extremitatea proximală şi prezintă:
◦ faţa superioară separată de restul extremităţii printr-un şanţ dirijat anteromedial
pe care se inseră muşchiul al treilea fibular;
◦ faţa inferioară pe care se inseră muşchiul abductor al degetului mic şi banda
laterală a fasciei plantare (Fig. 50-3);
◦ faţa laterală pe care se inseră muşchiul fibular scurt;
corpul (corpus ossis metatarsi quinti) este mai scurt, mai subţire şi turtit lateral. Pe
faţa sa medială au originea al treilea muşchi interosos plantar şi capătul lateral al celui
de al patrulea muşchi interosos dorsal, iar faţa laterală are raport cu elementele lojei
plantare laterale;
capul (caput ossis metatarsi quinti) se articulează cu baza falangei proximale a
Oasele 374
degetului mic.
50.9. Particularităţi de dezvoltare ale oaselor metatarsiene
Nucleii cartilaginoşi diafizari ai oaselor metatarsiene încep să se osifice în săptămâna
a 9-a a embriogenezei, în ordinea II, III, IV, V, I. Nucleii cartilaginoşi secundari apar în
epifiza proximală a primului os metatarsian şi în epifizele distale ale celorlalte oase
metatarsiene. Osificarea acestora începe între 1-4 ani, iar osificarea definitivă a oaselor
metatarsiene se realizează după 20-22 ani.
51. OASELE DEGETELOR (FALANGELE)

(OSSA DIGITORUM, PHALANGES)
Scheletul degetelor piciorului este alcătuit din oase lungi, miniaturale, numite falange.
Ele sunt asemănătoare celor de la mână în ce priveşte:
numărul total: 14;
dispoziţia: degetul mare are două falange, iar degetele II-V câte trei;
nomenclatura: proximală (I), mijlocie (II) şi distală (III).
Falangele degetelor piciorului prezintă:
extremitate proximală (baza falangei);
corpul falangei;
extremitate distală (capul falangei).
51.2. Falanga proximală (phalanx proximalis) este alcătuită din:
baza falangei (basis phalangis) are formă cuboidală a cărei faţă distală fuzionează cu
corpul şi prezintă:
 faţa proximală, netedă, concavă, cu axul mare transversal, care se articulează cu
capul osului metatarsian corespunzător;
Caput Corpus Basis

Caput Corpus Basis
Tuberositas Basis Corpus Basis
Phalanx Phalanx Phalanx Os metatarsi

distalis media proximalis
_______________________________________________________________
Figura 51-1. Scheletul degetului II. Model general de organizare
 faţa dorsală pe care se inseră aparatul capsular al articulaţiei metatarsofalangiene şi
tendoanele muşchilor extensori ai degetelor;
 faţa ventrală, concavă în sens transversal şi anteroposterior, pe care se inseră
capsula articulară şi teaca fibrosinovială a tendoanelor muşchilor flexori ai degetelor
(Fig. 51-1);
 feţele interdigitale, laterală şi medială, pe care se inseră ligamentele colaterale ale
articulaţiei metatarsofalangiene şi fibre ale tendoanelor muşchilor interosoşi;
corpul falangei (corpus phalangis) este subţire, rotunjit, convex dorsal, acoperit de
expansiunea fibroasă a muşchilor extensori şi concav ventral unde se inseră teaca
fibrosinovială a tendoanelor muşchilor flexori ai degetelor.
capul falangei (caput phalangis) prezintă trohleea falangei (trochlea phalangis), o
suprafaţă articulară orientată antero-inferior cu un şanţ median sagital şi două versante
laterale, care se articulează cu baza falangei mijlocii. Pe părţile laterale, posterior
Oasele 376
suprafeţei articulare, se găsesc tuberculii lateral şi medial, pe care se inseră

ligamentele colaterale ale articulaţiilor interfalangiene proximale.
51.3. Falanga mijlocie (phalanx media) este alcătuită din:
baza falangei (basis phalangis) care prezintă faţă dorsală, articulară, alcătuită din
două suprafeţe concave, ovoidale cu axul mare transversal, separate de o creastă
verticală rotunjită, pentru capul falangei proximale;
corpul falangei (corpus phalangis) este scurt, condensat între cele două extremităţi,
convex dorsal, acoperit de expansiunea fibroasă a muşchilor extensori şi concav
ventral unde se inseră teaca fibrosinovială a tendoanelor muşchilor flexori ai degetelor
şi tendonul muşchiului flexor scurt al degetelor;
capul falangei (caput phalangis) care prezintă o suprafaţă articulară în formă de
trohlee orientată antero-inferior cu şanţul median sagital şi două versante laterale care
se articulează cu baza falangei distale. Pe părţile laterale se inseră ligamentele
colaterale ale articulaţiilor interfalangiene distale.
51.4. Falanga distală (phalanx distalis) este formată din:
baza falangei (basis phalangis) care prezintă o faţă netedă cu creastă şi două versante
care se articulează cu trohleea falangei mijlocii;
corpul falangei (corpus phalangis) este de dimensiuni mici, pe care se inseră, pe faţa
plantară, tendonul muşchiului flexor lung al degetelor şi pe faţa dorsală, expansiunea
tendonului muşchiului extensor lung al degetelor;
capul falangei (caput phalangis) este reprezentat de un tubercul rugos, aplatizat
transversal, tuberozitatea falangei distale (tuberositas phalangis distalis), separat de
corp printr-o margine concavă posterior pe care se inseră dorsal matricea ungveală şi
plantar elementele conjunctive ale pulpei degetelor piciorului.
51.5. Particularităţile falangelor unor degete
51.5.1. Degetul mare (hallux) are numai două falange.
Falanga proximală este scurtă şi voluminoasă, cu axul corpului dirijat anterolateral şi
formează un unghi de aproximativ 6-100 deschis lateral cu axul corpului primului os
metatarsian (valgusul fiziologic al halucelui).
Baza falangei, a cărei faţă distală fuzionează cu corpul, prezintă:
faţa proximală, concavă, netedă care se articulează cu capul primului os
metatarsian;
faţa dorsală pe care se inseră muşchii extensori lung şi scurt ai halucelui;
faţa plantară care prezintă trei zone:
 medială, pe care se inseră mediolateral fasciculul medial al muşchiului flexor
scurt al halucelui şi muşchiul abductor al halucelui;
 intermediară, în raport cu tendonul muşchiului flexor lung al halucelui şi oasele
sesamoide respective;
 laterală, pe care se inseră fasciculul lateral al muşchiului flexor scurt al halucelui
şi muşchiul adductor al halucelui.
feţele laterală şi medială care au raporturi cu aparatul capsular şi ligamentele
colaterale ale primei articulaţii metatarsofalangiene.
Corpul falangei scurt, gros, turtit dorsoventral şi concav plantar, este acoperit dorsal
de expansiunea tendoanelor muşchilor extensori ai halucelui şi plantar, de inserţia tecii
fibrosinoviale a tendonului muşchiului flexor lung al halucelui.
Capul falangei prezintă trohleea caracteristică, mai voluminoasă.
Falanga distală se deosebeşte de celelalte doar prin volumul său şi prezintă pe faţa
plantară, concavă, inserţia tendonului muşchiului flexor lung al halucelui, iar pe cea dorsală,
inserţia tendonului muşchiului extensor lung al halucelui.
51.5.2. Degetul mic (digitus quintus) falangele sale au caracterele generale descrise,
dar pot fi incomplet dezvoltate sau pot lipsi parţial. Pe faţa plantară a bazei primei falange se
inseră muşchiul flexor scurt al degetului mic, iar pe cea laterală, muşchiul abductor al
degetului mic.
51.6. Particularităţi de dezvoltare ale falangelor
Tipul osificării este cel condral. Debutul procesului are loc diferit pentru cele trei
falange:
falangele proximale în lunile 3-4 ale vieţii fetale;
falangele intermediare în lunile 4-8 ale vieţii fetale;
falangele distale în săptămâna a 10-a a embriogenezei.
Centrul de osificare primar este unic pentru fiecare falangă şi apare în zona centrală
a modelului cartilaginos diafizar. În perioada fetală: apare câte un centru cartilaginos
epifizar proximal pentru fiecare falangă. În perioada postnatală, osificarea falangelor
evoluează astfel:
▪ în falangele proximale apare un centru epifizar proximal la 3-4 ani;
▪ în falangele intermediare apare un centru epifizar proximal la 2-3 ani;
▪ în falangele distale apare un centru epifizar proximal la 1-2 ani.
Fuziunea centrilor într-o masă osoasă unică are loc la 16-20 ani, iar osificarea
definitivă între 20-24 ani.
DAN STEFAN ANTOHE
HORATIU VARLAM
RALUCA MINEA
CRISTINA FURNICA
THE LOCOMOTORY
SYSTEM
THE BONES
Junimea, 2012
Francesco Salviati, 1510-1563.

CONTENTS
Introduction 385
Short history of anatomy from the beginnings until postvesalian era 387
Chapter I 393
1.Anatomical terminology 393
1.1. The anatomical positions 393
1.2. The anatomical planes 394
1.3. The terms of anatomical orientation 394
2. The skeleton development 397
2.1. The skull development 397
2.2. The development of the vertebral column 400
2.3. The apendicular skeleton development 401
3. Generalities about bones 403
3.1. The skeletal subsystem 403
3.2. The general shape of the bones 403
3.3. The anatomical details of the bones 405
3.4. The microstructure of the living bone 406
Chapter II 411
4. The vertebral column 411
5. The vertebrae 413
5.1. Vertebra 413
5.2. The cervical vertebrae 415
5.3. The thoracic vertebrae 422
5.4. The lumbar vertebrae 424
Chapter III-The bones of the thorax 427
6. Sternum 427
7. The ribs 429
8. The thoracic cage 432
Chapter IV-The skull 433
9. Frontal bone 433
10. Ethmoid bone 438
11. Sphenoid bone 443
12. Temporal bone 453
13. Occipital bone 468
14. Parietal bone 473
15. Maxilla 476
16. Zygomatic bone 484
17. Lacrimal bone 486
18. Nasal bone 488
19. Palatine bone 490
20. Inferior nasal concha 494
21. Vomer bone 496
22. Mandible 498
23. Hyoid bone 503
24. The cavities of the viscerocranium 505
25. General consideration concerning the skull 512
26. The resistence structures of the skull 518
27. Skull morphometry 521
Chapter V-The pectoral girdle 527
28. Clavicle 527
29. Scapula 530
Chapter VI - The upper limb 535
30. Humerus 535
31. Radius 540
32. Ulna 544
33. Carpal bones 549
33.1. Generalities 549
33.2. Scaphoid bone 549
33.3. Lunate bone 550
33.4. Triquetrum bone 551
33.5. Pisiform bone 552
33.6. Trapeze bone 552
33.7. Trapezoid bone 553
33.8. Capitate bone 554
33.9. Hamate bone 555
33.10. Developmental particularities of the carpal bones 556
33.11. Anatomical variants 556
34. Metacarpal bones 557
35. Phalanges 562
Chapter VII-The pelvic girdle 565
36. Coxal bone 565
37. Sacrum 573
38. Coccyx 577
39. Pelvis 578
Chapter VIII - The lower limb 581
40. Femur 581
41. Patella 587
42. Tibia 588
43. Fibula 593
44. Tarsal bones 595
45. Talus 596
46. Calcaneus 599
47. Navicular bone 602
48. Cuboid bone 604
49. Cuneiform bones 606
50. Metatarsal bones 610
51. Phalanges 615
References 619
385 Locomotory system
INTRODUCTION
The human body is organized into functional systems that may be grouped as follows:
the somatic part (pars somatica), consisting of integumentum and locomotory
systems;
the visceral part (pars visceralis), made of import (respiratory and digestive), of
transport (cardiovascular) and of export (excretory şi genital) systems;
partea nervoasă (pars nervosa), that collect and process the informations from the
internal and external media and elaborate adequate effector, integration or
cognitive answers.
Regionally and funcţionally, there are described pure somatical structures, with
apendicular disposition and somatocavitary mixted structures that consists of parietal,
always somatical container and a visceral or nervous content. From this view point the
human body is made of:
the axial organ (organum axiale), a mixted structure that contains centrally the
nervous part;
the truncal organ (organum truncale), a mixted structure that contains centrally
the visceral part;
the rostral apendicular organ (organum apendiculare rostrale), pure somatical
structure with specific human motor and behavioral functions represented by the
upper limbs;
the caudal apendicular organ (organum apendiculare caudale), pure somatical
structure with specific human locomotory functions.
The locomotory system is formed by all the organized connective tissues structures
disposed parietally at the level of axial and truncal organs, and axially,in the apendicular
organd. They could be systematized into two components:
passive, tough of resistence, sustentation and interconnection that has deep, axial
topography and is represented by the bones (systema skeletale) and articular
(systema articulare) subsystems;
active that assures the motility, is disposed periosteoarticulary, interosteofascially,
subcutaneously or subserously, and is represented by the muscular subsystem
(systema musculare).
The two components are funcţionally coordinated şi integrated by the specifical
nervous structures represented at all central nervous system that form the locomotory brain
and realize the human type locomotion.
SHORT HISTORY OF ANATOMY FROM THE BEGINNINGS UNTIL

POSTVESALIAN ERA
The edification of anatomy as science is as early as the human civilization and
appeared as a part of philosophy. The first anatomists were also philosophers, or better said:
the greatest philosophers of the early age of mankind were also anatomists! According to the
Holly Book the first anatomist was Adam who, just after creation, looking to Eve, realized
that she is different and so he established the bases of anatomical comparative observation.
So, the first knowledge given by Our Lord to Adam was referred to the female Eve, as well as
the invitation to procreation, which, without any doubt, was anatomical. Passing over the
possible misunderstandings of this sentence, the beginnings of anatomy come from the
farthest past and it is sure that the prominent contracted biceps muscles of a warrior was an
observation older than “ panta rhei”of Heraclit.
The first dissection of a human cadaver is mentioned in the fifth century before Christ
and was performed by Alcmaeon of Croton, a pupil of the Greek philosopher
Pythagoras.Two centuries later Herophilus of Chalcedon (335-280 B.C.) founded the first
school of anatomy in Alexandria where he practiced minute human cadaver dissection,
leading to the greatest anatomical knowledge of his times. Herophilus discovered and
described the duodenum, liver, spleen, the brain and its ventricular system (the confluence of
longitudinal superior and lateral sinuses bears and today his name), the sinuses of dura mater
and also distinguish between sensory and motor nerves. Erasistratus ( 304 - 250 BC), the
fellow of Herophilus at Alexandria is other great anatomist (and physician) of the Greek
Antiquity, credited with the discovery of heart valves and pump role of the heart and deep
description of the brain.
Aulus Cornelius Celsus (25 BC - AD 50) was aroman physician and encyclopedist
that wrote an exhaustive Encyclopedia from which only the treatise de Medicina was
preserved. The fourth book of de Medicina entitled de Partibus Corporis synthesizes the
anatomical knowledge of that time. He trandlated in Latin cancer the Hippocratic term
carcinos and also is credited with the dictons “tumor, dolor, rubor, calor” and “clysterium
dare, deinde seignare, ensuitta purgare”.
After Celsus, the most important representative of this period is considered Galen
from Pergam whose medical opera (83 volumes) contains ample anatomical studies, based on
vivisection (Fig. 1-1). At the top of his career, Galen becomes the personal physician of the
emperor Marcus Aurelius and the surgeon for the roman gladiators. This was the opportunity
that his work, that is a synthesis of knowledge from the Hippocratic and Arabian schools, to
become known and adopted as a dogma in ancient Europe (up to the fall of Rome in 476 and
through entire Middle Ages, and the Galenic anatomical terminology becomes more and
more Latin.
At the end of the Middle Age, prefigurind Renaissance, Mondino de Luzzi, (1270 –
1326), an physician, anatomist, and professor of surgery from Bologna tried to restore
anatomy by reintroducing the dissection of human corpses and writing in 1316 Anathomia
corporis humani, the first modern book of practical anatomy and dissection. Two centuries
later, also in Bologna, Berengario da Carpi (1460-1530) wrote the first renascentist treatise of
Bones 388
anatomy, Anatomia Carpi, Isagoge breves perlucide ac uberime, in Anatomiam humani

corporis published in Bologna 1535.
During Renaissance, the anatomy is revolutionized by the works of three scientific
personalities Andreas Vesalius, Leonardo DaVinci and Bartolomeo Eustachio (Fig. 1-2, 1-3,
1-4).
Andreas Vesalius (1514-1564) was born on 31 December 1514, in a Brussels
family of Flemish physiciand. His great-grandfather and his grandfather had been physiciand,
the last one professor at the newly founded University of Louvain. His father, Anders van
Wesel, was the apothecary of the Emperors Maximillian, and Charles V. After studying
Greek and Latin in Brussels the eighteen years young entered the University of
Louvain 1532 and in 1533 moved to study medicine at the University of Paris. Here he
studied with Jacques Dubois (Jacobus Sylvius) and Jean Fernel both fervent admirers of
Galen. In 1536 returned to Louvain, completed his studies with Johann Andernach,
graduated the next year and in the same year (1537) he moved to the University of
Padua where he received his doctorate also in 1537. He remained in Padua as explicator
chirurgiae and published the drawings made for his students in 1538 under the title Tabulae
Anatomicae Sex. In 1539 he received the permission to dissect the bodies of executed
criminals and collected a extensive anatomical material with diagrams executed by various
artists from which the figure of Stephan Calcar, a Titian’s pupil, is the most prominent. In
1543 he finished a magnificent opera, De Humani Corporis Fabrica Libri Septem that may
be considered the base of the modern anatomy and one of the most beautiful illustrated books
of the whole Renaissance. In his Fabrica Vesalius criticized and corrected the mistakes of his
illustrious predecessors, from Aristotle and Galen until Mundino de Luizzi and Berengario da
Carpi, and added a lot of new data to the anatomical knowledge of his time. Soon after
Fabrica apparition ,Vesalius accepted to become the personal physician of the Emperor
Charles V who protected him against Inquisition and remained in the same position under
the king Philip II, who rewarded him with a pension for life. During a pilgrimage to the Holy
Land he was wrecked on the greek island of Zakynthos and died there at only fourty nine.
Leonardo daVinci (1452 – 1519) was anatomist, botanist, geologist, poet, painter,
sculptor, architect, musician, mathematician and inventor engineer. He started his
apprenticeship in Florencce with Andrea del Verrocchio and studied anatomy that was
obligatory at Medici Academy. Very soon, due to his extraordinary skills, he obtained
permission to dissect human cadavers at the Ospedale Santa Maria Novella in Florence.
Together with Marcantonio della Torre (1481–1511), they started a treatise on anatomy for
which Leonardo made more than 200 drawings and personal notes written with its ilisible
mirror graphy. But Marcantonio della Torre died by plague in 1511 at only 30 years and the
book remained unpublished. Leonardo continued anatomical drawing and realized more than
800 plates, most of them hosted at Royal British Museum. Some of them were included in
Leonardo's Treatise on painting. The contribution of Leonardo is inestimable. He is
considered as the founder of biomechanics drawing not only bones, muscles and nerves but
also the mechanical forces exerted on the joints. In his plates are described “ graphically” the
heart, the vascular system, the sex organd and the fetus in utero. His Vitruvian Man is
considered the ideal of human body proportions. His drawings, marked by the personality
and the creative force of the genial artist were never plagiarized as happened with Vesalius’
Fabrica (copied byValverde, Fallopio, Guidi) or Eustachio’s Tabulae (copied by Winslow).
Bartolomeo Eustachio (1520 -1574) was born in San Severino as the son of Mariano
Eustachio, a roman physician. He received a typical humanistic education at Arhigimnasio
della Sapienza from Roma. He graduated at eighteen year and at his twenty became the
personal physician of the duke d’Urbino and then of his brother the cardinal Giulio della
Rovere, the future pope Julius the 2nd. In 1561 he receives the chair of Anatomy at La
Sapienza University but remained a servant of della Rovere family until his death in 1574.
Remains an admirer of Galenus as a great teacher but imaginates important new anatomical
technics as the fixedation of the anatomical preparates in alchool, the intravascular injection
with vax or tallow and various technics of maceration. Having Pope’s personal permission for
dissection, he performs minute studies using the lupe an dis considered as the founder of
mesoscopical antomy. The most important discoveries of Eustachio are the auditory tube, the
valve of inferior vena cava, the adrenal gland, the kidney agenesia, the kidney pelvic ectopy,
the polycystic kidney. Eustachio’s capital work, Tabulae Anatomicae remained unknowed
until 1715 when it was published by Giovanni Maria Lancisi. Eustachio also wrote De
dissentionibus ac controversiis anatomice 1552 (where describes the inferior cava vein
valvula ), Ossium Examen1560, De motu capitis1561, De auditus organis (where describes
the auditory tube) 1562, De vena qua azygos graeci dicitur1565, Opuscula anatomica1566,
De renum structura1567, De Dentibus1569 and remains the most prolific author of „the
three Greats”.
The postvesalian Padua school of anatomy continues its great traditions with first
class personalities, pupils and successors of Vesalius.
Realdo Colombo (1510-1559), in his book De re anatomica libri XV, described the
clitoris, the pulmonary circulation and the heart valves dynamics.
Gabriele Fallopio (1523-1562) wrote Observationes anatomicae where he describes
the uterine tube, other uterine anexes and the trandpetrous canal of facial nerve that still today
bears his name.
Fabricius ab Aquapendente (1533-1619) followed Fallopio at the chair of anatomy
and held this position for about fifty years (1562-1613). In 1595 he built the Theatrum
Anatomicum in Padua. Fabricius work is monumental and contains studies of vein valves (De
Venarum Ostioles), studies of embriology (De Foetu Formatione 1604) comparative anatomy
(Totius Animalis Fabriciae Theatrum). Fabricius’ Opera Omnia were republished in 1738 by
Albinus in Leyden.
The successor of Fabricius was Giulio Casserius (1561-1616) who wrote De Vocis
Auditusque Organis with beautiful illustrations of ear and larynx. Together with Fabricius he
was one of Harvey’ teachers. Casserius was succeded by Adrian van der Spieghel (1578-
1625). He wrote a book of embryology and a very apreciated De Humani Corporis Fabrica,
both published posthumously.
A great anatomists of the XVI-th century, unjustly and too easy forgoten was Guido
Guidi Florentino (1509-1569) also called Vidus Vidius. Born in Florence as the first son of
the physician Giuliano Guidi and Constanza, the daughther of the great painter Domenico
Ghirlandaio, Guido Guidi received an humanistical education, graduated at his eighteen and
started to practice medicine. Very soon he became the personal physician of the king Francisc
Bones 390
Ist and the first professor of anatomy at College de France. He wrote the first ilustrated
treatise of surgery Chirurgia e graeco in latinum conversa and De anatome, were, for the
first time, are presented separately the bones of the skull. Guidi described the canal passing
through the base of the pterygoid process that bears his name, named the apendix vermiforme
and gave the first description of the smallpox.
Other famous anatomists during his period were Andres Laguna (1499-1560),
Giambattista Canano (1515-1578), Giovanni Filipo Ingrassia (1510-1580), Giulio Cesare
Aranzius (1530-1589), Leonardo Botallo (1530-1600), Volcher Coiter (1534-1600),
Barthelemy Cabrol (1529-1605) and Felix Platter (1536-1614).
The seventeen century is the era of William Harvey (1578-1657) who in the book
Exercitatio Anatomica De Motu Cordis Et Sanguinis In Animalibus described the movements
of the heart and the blood circulation. Harvey graduated in Padua where he studied with
Fabricius and Casserius and under their influence also wrote a book of embriology entitled
De generatione.
Marcello Malpighi (1628-1694), using a magnifying glass discovered the lung
capillaries (De pulmonibus, observationes anatomicae), observation confirmed later, after
microscope discovery, by the studies of Jan Swammerdam (1637-1680), Regnier de Graaf
(1641-1673) and Friderick Ruysch (1638-1731). In De formatione pulli in ovo where he
described the aortic arches, the brain vesicles and neural groove.
After protestant reformation the acces of noncatholic students in Padua University
was interdicted and the University gradually declined and a new scientifical center apeared in
Leyden where in 1575 Wilhelm I de Orania (the Silent) founded an University and gifted it to
the Leyden citizens. Very soon the Leyden University became a scientific sanctuary where
studied some of the greatest european scientists as Hermann Boerhaave, Christiaan
Huygens, Anton van Leeuwenhoek. In 1597 Pieter Pauw (1564-1617), the first professor
of anatomy in Leyden, built the famous Anatomical Theatrum; he wrote Primitiae
anatomicae de humani corporis ossium and republished the Vesalius Epitome and was
succeded by Bernhard Albinus (1697-1770), Frederick Ruysch.
Another effect of the Reformation was the apparition and development of the national
medical schools with maternal language teaching that imposed the trandlation of the latin
terms into the own language and led to a confusive and repetitive anatomical terminology.
This allowed the rediscovery under new names of the already previous described structures
and generated real difficulties in the recognition of some anatomical features and in the
research results communication and trandmision.
This situation subsisted until the end of the XIX-th century when a group of german
anatomists elaborated a glossary of latin anatomical terms, Nomina Anatomica Basel, (BNA)
adopted by the Congress of the Deutsche Anatomische Geselschaft, Basel 1895.
At the initiative of professor Nicolas (Nancy, France) is estabilished the International
Federation of the Asociations of Anatomists (IFAA) whose first Congress takes place at
Geneva, 1903, when was internationally adopted Nomina Anatomica Basel. Seven years
later (1910), the second IFAA Congress held in Bruxelles under the presidency of professor
Heinrich Waldeyer adopted Nomina Embryologica şi reviewed Nomina Anatomica. The third
Congress al treilea takes place at Amsterdam în 1930 and the fourth at Milano, 1936, when is
founded the International Committee of Nominei Anatomica reviewing (IANC). The fifth
Congress, held at Oxford, 1950, adopted Nomina Anatomica Oxford and the number of IANC
memberships increases to three for each IFAA affiliated country. This committee realizes
Nomina Anatomica Parisiensis (PNA) that is presented at the IFAA Congress Paris (1955)
and remained valid until the end of the XX century when was replaced with Terminologia
Anatomica (1998).
Bones 392
393 Generalities
Chapter 1
1.ANATOMICAL TERMINOLOGY
Anatomy is a science based on observation and description and uses approximately

6000 terms that define the human body structures and their details. This chapter of
anatomical terms was formd through the progressive accumulation of basic knowledge and
the permanent updating of the information in minute detail. The majority of anatomical terms
have Latin origin and were elaborated during Renaissance or later, the oldest ones being
trandlated from Greek.
The correct description of the components of the human body is possible only usind
an adequate terminology, already existent or formd by the author in concordance with the
exigencies of the International Anatomical Terminology, solution that we also adopted in the
present work. The development of a new anatomical term a difficult process that implies the
creation of a new, clear concept expressed by an adequate word (name) that contains the
particularities of the new described structure and the general features that allow to be
included into a system, organ or region.
The correct usage of Latin is an absolute requirement, but also the Greek language is
still used in the modern anatomical terminology. An eloquent example is the name of neurons
without axon from the retina known as amacrine cells (a + makros + inos), designates a
structure that lacks the long prolongation. This example also demonstrates the necessity of a
robust knowledge of ethymology and original meanings of the anatomical terms that enable
the understanding of the descriptions. We consider of highest interest the teaching using a
common anatomical language, consistent and logical, to allow the access to the modern
international bibliography and publishing the results of the research. For this reason we have
used exclusively the latin Terminologia Anatomica in the illustrative part of the book, and
for the descriptions the corresponding English terms from the Anatomical Terminology
(1998) the Latin name being mentioned in parenthesis only when the term is used for the
first time.
1.1. The anatomical positions
All anatomical descriptions are realized using specific terms reported to the
“anatomical position”. This also relates to the living body in specific human upright posture,
with the juxtaposed heels and the axes of the feet in a 45º divergent angle, the upper limbs
hanginging in passive extension along the body, the palms oriented medial and the thumb in
adduction. The head is in intermediate position between flexion and extension, with the eye
axes parallel with the ground. The anatomical practice imposes the utilization and description
of a supplementary anatomical position, the one of a rigid corpse position prepared for
dissection, when the superior limbs are presented in extension, maximum supination and
thumb abduction.
Spatially, the human body presents three axes:
longitudinal, craniocaudal, perpendicular to the ground;
sagittal, dorsoventral, perpendicular on the major surfaces of the trunk and limbs;
Bones 394
transversal, parallel to the ground that unites the corresponding points right and
left, respectively medial and lateral of a body segment.
1.2.The anatomical planes
Are traced by the described axes and could be:
imaginary, that allow the definition and correct orientation of anatomical details;
real, of section, which are traced specifically and result in fresh, fixeded or
plastinated preparates for direct observation and in imagistical “slices” relized by
modern technics (CT, IRM) that provide valuable anatomo-topographical or
medico-surgical informations.
1.2.1. The median sagittal plane (planum medianum) is vertical, oriented
anteroposteriorly, and passes through the sagittal axis of the trunkal organ which is divided in
two “halves” relatively symmetrical called antimeres.
1.2.2. The parasagittal planes (plana sagittalia) are parallel with the median one and
could be traced by any anatomical landmark of interest, the rest of the elements being located
laterally or medially.
1.2.3. The frontal planes (plana frontalia) are vertical, parallel with the forehead,
perpendicular on the median plane and could be traced through any anatomical landmark
towards which the rest of the structures are located anterior or posterior.
1.2.4. The horizontal planes (plana horizontalia) are parallel with the ground and
perpendicular on the vertical planes. In relation to an horizontal plane, the anatomical
elements could be located superior or inferior.
1.3. The terms of anatomical orientation
1.3.1. The trunk level
median (medianus, a, um) defines structures located in mediosagittal plane;
right (dexer, dextra, dextrum) / left (sinister, sinistra, sinistrum) define the
position of the anatomical antimere structures.
The rest of the anatomical terms have relative topographical specificity and are
presented by segments, as a glossary:
cranial (cranialis, e) – towards the cranium;
caudal (caudalis, e) – towards the tail (in the comparative anatomy), towards the
terminal segment of the trunk;
superior (superior, ius, oris, comparative from superus) - higher, so “more
superior” constitutes a pleonasm to be avoided;
inferior (inferior, ius, oris, comparative from inferus) – lower;
dorsal (dorsalis, e) – towards the back;
ventral (ventralis, e) – towards the abdominal wall, the opposite side from back;
posterior (posterior, ius, oris, comparative of posterus) – backwards;
anterior (anterior, ius, oris, comparative from anterus) – in front;
medial (medialis, e) – towards the mediosagittal plane;
lateral (lateralis, e) – towards the opposite side of mediosagittal plane.
1.3.2. The limbs levels
proximal (proximalis, e) – towards the root of the limb ;
distal (distalis, e) - towards the free extremity of the limb;
395 Generalities
radial (radialis, e) – towards the radial edge of the forearm that during pronation
becomes successively anterior and medial, but anatomically remains radial;
ulnar (ulnaris, e) – towards the ulnar edge of the forearm that in anatomical
position faces posterior and medial during supination;
tibial (tibialis, e) – towards the tibial edge of the leg. Should be avoided the term
“medial”;
fibular (fibularis, e) – towards the fibular edge of the leg. Should be avoided the
term “lateral”;
ventral (ventralis, e) – for the upper limb indicates the flexion face, and for the
lower limb indicates the face that continues the ventral face of the trunk;
dorsal (dorsalis,e) – for the upper limb indicates the face of extension and for the
lower limb indicates the face that continues the dorsal face of the trunk;
palmar (palmaris, e) – towards the palmar face of the hand;
planetar (planetaris, e) – towards the face of the foot that touches the ground;
1.3.3. The head and neck
frontal (frontalis, e) towards forehead;
occipital (occipitalis, e) – towards the nuchal region;
basal (basalis, e) – towards the base of the skull or brain;
oral (oralis, e) – towards mouth, or it belongs to the mouth;
rostral (rostralis, e) – towards the incipient extremity of the neural tube and
primitive intestine, sometimes synonym with cranial;
1.3.4. The somatoghnat system
mesial (mesialis, e) – towards the middle or mediosagittal plane;
distal (distalis, e) – towards the opposite direction of the mediosagittal plane;
apical (apicalis, e) – towards the dental apex;
occlusal (occlusalis, e) – towards the free edge of the tooth/ pertaining to
mastication.
1.3.5. The sectional anatomy
superficial (superficialis, e) – at periphery ;
profound (profundus, a, um) – in the depth;
intern (internus, a, um) – inside. The utilization of the term in sense of medial is
inadequate.
extern (externus, a, um) – outside. The utilization of the term as lateral is
inadequate.
1.3.6. The movements of the joints
flexion (flexio, -onis) – the movements of body segments angulation;
extension (extensio, -onis) – the reverse movement, of coming back in the
longitudinal axis of the body;
adduction (adductio , -onis ) – the movement that pulls a structure or part towards
the midline of the body, or towards the midline of a limb. Adduction of the wrist is
called ulnar deviation.
abduction (abduction, -onis) – the reverse movement that pulls a structure or part
away from the midline of the body. Abduction of the wrist is called radial deviation;
Bones 396
rotation (rotatio, -onis) – is the movement around the body or limb axis and could be
medial, towards the midline, or lateral, away from the midline, in the mediolateral
sense;
pronation (pronatio, -onis) – is a typical human movement of the forearm
lateromedial torsion that brings the palm in a posterior facing position;
supination (supinatio, -onis) – is the reverse movement, that brings the palm facing
anterior;
inversion (inversio, -onis) - the movement of the sole of the foot towards the median
plane; eversion (eversio, -onis) - the movement of the sole of the foot away from the
median plane;
protrusion (protrusio, -onis) - specifical to the temporomandibular joint consists of
anterior movement of the jaw and the anterior displacement of the chin;
retrusion (retrusio, -onis) –specifical movement of the temporomandibular joint that
pushes the chin posteriorly.
397 Generalities
2.THE SKELETON DEVELOPMENT
2.1. The skull development

The appearance and development of the embryonic head primordium constitutes
one of the complex processes of the cephalic extremity edification, which is developed under
the inductor action of the rostral extremity of the neural tube, located dorsally, and the
pharyngeal segment of the anterior intestine, situated ventrally. The skull development is
prefigured in the third week of embryonic life, once with the formation of chordal axial
mesoderm caudally, that corresponds to the spinel neural plate and respectively, of the
prechordal plate (the rostral axial mesoderm) that corresponds to the neural cephalic plate.
The prechordal plate participates to the formation of the cephalic mesoderm together
with the mesenchyme derived from the neurosensorial ectodermic placodes, the cephalic
neural crests, the pharyngeal arches 1-3 and the 1-4 occipital somites. The mesenchymal
model of the embryonic skull is situated basally reported to the encephalon and tegmentally
with regard to the primitive mouth and pharynx. It evoluates desmally at the level of skull
vault and chondrally at the skull. From the cephalic mesenchyme develops the brain box
that contains the encephalon as well as viscerocranium where are located the neurosensory
optic system and the initial segments of the digestive and respiratory tracts.
2.1.1. The neurocranium or brain box consists of a base (basis cranii) and a vault
(calvaria) that ossifies both chondral and desmal. The structures where ossification starts
from a membranous model will form the desmocranium while chondral ossification implies
an initial condrification of a mesenchymal model forming the chondrocranium and then the
ossification of the cartilaginous primordium.
The chondrocranium evolutes starting from a primitive model formed by para-axial and
lateral paired cartilages:
The para-axial cartilages, four pairs, appear in a caudocranial order as follows:
the occipital cartilages (cartilagines occipitales) result from the fusion of the
sclerotomes of the first four pairs of occipital somites around the rostral extremity of
notochorde;
the parachordal cartilages (cartilagines parachordales), that incorporates the
rostralmost extremity of notochorde and form togrther with the occipital cartilages,
the basilar part of the occipital bone;
the hypophyseal cartilages (cartilagines hypophyseales), from which derives the
sphenoid bone body;
the trabecular cartilages (cartilagines trabeculares, trabeculae cranii) from which
develops the most part of the ethmoid bone.
All these cartilages fuse caudocranially and form a continuous cartilaginous basal
plate from the primitive foramen magnum up to the ethmoid primordium. In the central area,
between the hypophyseal cartilages, this blade is discontinued by the hypophysiopharyngeal
canal through which passes the pharyngeal pouch of Rathke, an evagination of the
pharyngeal roof mucosa which will form the adenohypophysis.
The lateral cartilages are also four pairs and develop in the same caudocranial order:
Bones 398
the nasal capsular cartilages (capsulae nasales), which form the olfactive bone
parts of the nasal fossa;
the orbital wings (alae orbitales) which form the small wings of the sphenoid bone;
the sphenoidal wings (alae temporales), that form the large wings of the sphenoid
bone;
the labyrinth capsular cartilages (capsulae labyrinthi), that contribute to the
formation of the temporal bone petrous part.
The lateral cartilages fuse among themselves in the caudocranial sense and,
lateromedially, with the basal cartilaginous plate, leaving spaces through which will pass the
neurovascular bundles of the skull base. In the seventh week of the embryonic life the so
formed primitive chondrocranium starts to ossify from multiple centers of ossification which
are separated by cartilaginous areas with value of growth centers called basal
synchondroses where the cartilage proliferation continues under STH action, ensuring the
growth of the chondrocranium. The susccesive ossification of the growth centers results in
the definitive formation of the skull bones. The basal sutures ossify as follows:
synchondrosis intersphenoidalis – immediately after the birth;
synchondrosis sphenopetrosa – in the first year of life;
symphysis mandibulae – at one year;
synchondrosis petro-occipitalis between 1-2 years;
synchondrosis intra-occipitalis anterior and posterior – between 5-6 years
synchondrosis spheno-occipitalis – after 20 years.
The desmocranium develops from the cephalic mesenchyme located on the
superolateral sides of the primitive encephalon and its ossification starts in the 8th week of
embryonic life from five centers:
two anterior, corresponding to the frontal tubercles and will follow the squama of
the frontal bone ;
two superolateral – corresponding to the parietal tubercles that will form the parietal
bones;
one posterior that will form the squama of the occipital bone.
The centers of the desmal ossification expand eccentrically through the osseous
spikes with radial characteristic appearance and evolutes towards the sutures of calvaria
preserving in between membranous spaces called fontanelles (fonticulus, -i).
The desmocranium fontanelles are located at the crossing of the main calvaria
sutures and ensures the increase of the skull capacity proportionally with the of the
encephalon volume increasing and allow the optimal deformation of the fetal skull (by the
vault bone edges overlapping ) during expulsion. There are described:
the anterior fontanelle (fonticulus anterior), relatively large and rhomboid shaped,
is situated at the crossing of the coronal and sagittal sutures, and ossifies the latest, at
the end of the second year of life;
the posterior fontanelle (fonticulus posterior), small and triangular shaped, is
located at the intersection of the sagital and parieto-occipital suture (lambdoid suture)
and ossifies in the first 6 month after birth;
399 Generalities
the anterolateral fontanelle (fonticulus anterolateralis, sphenoidalis), also called

pterycal or sphenoidal , is small, rectangular shaped with the longest axis directed
horizontally and ossifies immediately after birth. It is located at the intersection of the
coronal suture, disposed vertically, with the fronto- parieto and squamosphenoidal
sutures and corresponds to the pteryon craniometric point;
the posterolateral fontanelle (fonticulus posterolateralis, mastoideus), also called
asterical or mastoid , located in between the parieto-occipital and petro-occipital
sutures, is the smallest, rectangular shaped with the longest axis directed vertically
and ossifies just after birth.
Due to intrasutural persistence of a minimal lamina of mesenchymal tissue, the
desmocranium sutures are secondary growth centers that ensures the increase of the skull
volume up to the definitive ossification that take place as follows:
sagitttal suture (sutura sagittalis) at 20-30 years;
coronal suture (sutura coronalis) at 30-40 years;
lambdoid suture (sutura lambdoidea) at 40-50 years.
2.1.2. The development of viscerocranium
The development of viscerocranium is realized mostly by desmal ossification,
excepting the derivatives of the pharyngeal arches cartilages that ossify chondrally. The
desmal bones of the face are:
the frontal bone, initially made of two relatively symmetrical halves that fuse on the
median line at the metopic suture. It ossifies in the second year of life, disappears
completely at 5-8 years or it could persist the whole life, phenomenon called
metopism;
the bones of the nasal cavity, located on the internal face of the nasal capsule,
especially the inferior nasal concha;
maxilla, the palatine and zygomatic bones that develop from the mesenchyme of
the first pharyngeal arch;
the mandible that develops from a desmal matrix organized around the Meckel
cartilage (the first pharyngeal arch) and starts to ossify early in the weeks 6-7 of
embryonic life, immediately after the clavicle.
The chondral bones of the face are:
the condylar process and the menton of mandible that are assimilated to the
posterolateral and anteromedial extremities of the Meckel cartilage;
the hyoid bone that forms by the ossification of the Reichert (second pharyngeal
arch) and tirohyal (III pharyngeal arch) cartilages.
2.2. The development of the vertebral column
The development of the vertebral column is a continuous process that takes place in
three phases, mesenchymal and cartilaginous, belonging to the embryonic period, and the
osseous phase that starts in the early fetal stage and continues after the birth throughout the
growing period.
2.2.1. The mesenchymal phase of vertebrae development originate in the para-axial
mesoderm and, under the induction of the neural crest cells, divides into mesenchymal
masses with metameric disposition, called somites. The segmentation begins in the cervical
Bones 400
inferior region of embryo and progresses peripherically, both cervicorostral and

cervicocaudally, in close relationship with the process of of the neural tube closure. Each
somite organizes into three distinct cellular populations:
dermatome, located dorsolaterally, from which are formed the superficial organized
connective tissue structures (derm, hypoderm, fascia superficialis);
myotome, located dorsomedially, from which are formed the somatic muscles of the
axial organ and their annexed organized connective tissue structures;
sclerotome, located ventromedially, which will form the vertebrae and the organized
connective tissue structures of the axial organ.
The evolution of the sclerotome starts in the weeks 4-5 of embryonic life, by
segregation of its mesenchyme material into two cellular populations with different
evolution:
medial, of nondifferentiated cells that migrates inferomedially and the form around
the notochord, on the ventral face of the neural tube, a continue and uniform
perichordal sheath;
lateral, that migrate on the lateral face of the neural tube and forms the compact
cellular masses, separated by the lax intersomitic mesenchyme spaces. They
represent the definitive sclerotomes that have a parathecal, paraneural position and
develop in close interdependence with the material from the neural crests from which
will be formed the spinel ganglia.
The formation of the vertebral body (center) is realized by unequal, transversal
segmentation of the perichordal sheath in large, clear cellular masses that alternate with
narrow dark and dense cellular zones. Concurrently, the notochord caliber changes and
becomes moniliform, thinner at the level of clear masses and expanded at the level of dense
masses. The cellular material of each clear zone proliferates inside the corresponding
notochordal segment, incorporates it and forms the center of the vertebral body. The dark
zone organizes at periphery of the notochordal expanded part and form the intervertebral disc.
The neural arch formation takes place under the inductive action of the spinel
ganglia primordial. The definitive sclerotome divides transversally into two zones:
cranial, clear and lax, that corresponds to the future intervertebral foramen with
portvessel and portnerve role for the spinel ganglia, segmentar branch of the dorsal
aorta and the corresponding spinel nerve;
caudal, dense, that proliferates dorsally, on the superolateral sides of the neural tube
and, in the spaces between the spinel ganglia, form the neural process, the
primordium of the neural arch.
The neurocentral junction represents the morphogenetic phenomenon of building up
the mesenchymal model of the human vertebra and is realized through fusion of the
anterolateral extremities of the neurocostal processes with the posterolateral faces of the
vertebral center. It consists of:
2.2.2. Cartilaginous phase that starts during the 5-6 weeks of the embryo life through
the formation of the cartilaginous centers of the vertebral body, vertebral arch and costal
process. The secondary cartilaginous centers develop during fetal life at the annular
epiphyses of the articular processes and the apex of the transversal processes and spinous.
401 Generalities
2.2.3. Osteogenic phase starts in the 9th week of embryonic life from three active
zones, one anterior, of the neural body and two posterolateral, of the neural arches that
finalize the neurocentral junction. The definitive fusion of the secondary cartilaginous centers
takes place in the first 3-4 years of life and finalizes after the puberty. The ossification is
completed at 20-25 years.
2.2.4. The developmental particularities of the occipito-cervical junction
The development of the occipitocervical region of the spine starts in the weeks 4-5 of
embryonic life when the cranial extremities of the perichordal sheath and the notochordare
incorporated in the basi-occipital and the first fourth pairs of definitive sclerotomes, in exo-
occipital.
The notochord and the pericordal sheath corresponding to the cervical somite 5-6
form a central column with vertebral body character, made of three segments noted in the
craniocaudal sense with x, y and z, that form the odontoid process and the axis body. The
first two cervical vertebrae have a trandition character and form the articular complex of
trochoid type that enables the rotation movements of the head.
2.3. The apendicular skeleton development
The formation of the limbs begins in fourth week and continues during all
embryogenesis. It starts by the appearance of two ectodermic crests located on the lateral
sides of the embryonic trunk that represent the limbs primordia. At the level of the
cervicothoracic and inferior lumbar regions from these crests develop the limb buds and in
the intermediary midthoracic segment the limb crest disappears due to an intense processes of
apoptosis. Initially, the limbs buds are made of a external ectodermic container and a
mesenchymal core that originate from the somatic mesenchyme, the parietal somatopleural
mesenchyme and the cellular material of the neural crests that also has inductor effect. The
primitive limbs buds are paddle-shaped sagittally disposed that present lateral and medial
faces and cranial, pre-axial and caudal postaxial margins. The root of the limb bud adheres to
the lateral wall of the embryonic trunk and the free peripheral extremity ends with the
ectodermic apical crest that represents the fingers and toes primordia.
The limbs buds grow and in the 6th week of embryogenesis develop transversal flexion
grooves that differentiate them in four segments:
zonal, from wich will form the scapular and pelvic girdles;
stylopodium from which forms the arm and thigh;
zeugopodium from which forms the forearm and the leg;
autopodium from which forms the hand and the foot by differentiation in
basipodium (carpus, tarsus), metapodium (metacarpus, metatarsus) and acropodium
( fingers and toes).
The development of the limbs skeleton is a progressive stadialized process that passes
through the following stages:
the initial stage, characterized by axial condensation of the mesenchyme that forms
the primitive osteoarticular models;
the primary ossification stage characterized by the apparition of a matrix of various
anastomozed collagen fibers which mineralize early and form the nonlamellar bone
Bones 402
tissue of embryonic type that persists in adult only in the cohleovestibular labyrinthic
capsule ;
the formation of the desmal (clavicle) or cartilaginous osseous models of the limb
bones;
the ossification centers appearance at the level of diaphyses and epiphyses whose
precise order of development is important in pediatrics and forensic medicine;
the final ossification when, after collagenic reshuffling processes, forms the lamellar
bony tissue of two varieties:
 compact, whose bony lamellae are geometrical organized, being parallel
with the periphery of the diaphyses or concentrical, in the osteons.
 spongious, whose bony lamellae form trabeculae that labyrinthically
anastomoses and form areolae that contain the red marrow.
403 Generalities
3. GENERALITIES ABOUT BONES
3.1. The skeletal subsystem consists of the all human body bones and they could be
studied:
directly, examining the exterior surfaces or sections of isolated dry bones prepared
by special anatomical methods;
indirectly, in vivo, by modern imagistical techniques as CT, IRM or bone
densitometry, etc.) that offer valuable information regarding the morphology and
function of the living bones.
The direct study of the skeletal system constitutes the object of osteology (gr. osteon,
bone + logos, word) and the term of skeleton (gr. skeletos, dry) meand the totality of bone
pieces obtained through the anatomical technics that remove the soft parts of the corpse by
maceration (putrefaction) or boiling and clean the bones by degreasing and chemical
corrosion of the proteic remnants. The overall modell of the skeleton organization is
included in the genome and is purely human, recognizable on any separate bone. Regionally
there are described:
the axial skeleton (skeleton axiale), the main structure of resistance and support of
the body, represented by the skull and the vertebral column;
the trunk skeleton (skeleton truncale) consists of thoracic cage bones that is
located in the thickness of the trunk walls and of the pectoral and pelvic girdle bones
that connect the appendicular skeleton the axial skeleton and to the trunk
the appendicular skeleton (skeleton appendiculare) consisting in the bones from the
upper and lower limbs axis.
The human skeleton (including the ossicular chain of the middle ear and the constant
sesamoid bones) is made of 210 bone, paired or singular (located on the median line), whose
morphology has human characteristics and are adapted to the function of the system (Table 3-
1).
3.2. The general shape of the bones
From the view point of the shape there are described flat, long, short and irregular bones.
3.2.1. The flat bones (ossa planea) are:
nondiploic, located at the skull base, face ( orbital lama of the frontal bone, vomer,
palatine process of the maxilla) and trunk (sternum, the ribs, scapula, hip bone),
consist of two external and internal laminae of compact lamellar bony tissue in
between is a thin layer of spongious bone;
diploic, represented by parietal bones and the squamous parts of the frontal, temporal
and occipital bones. The diploic bone is trilaminary structured and consists of:
 lamina densa , the external thick layer of compact lamellar bone that together
with the periosteum and epicranium, ensure the elasticity and resistance of the
skull vault;
 diploe , the spongious bone intermediary layer whose trabecullae thicken around
the venous walls and form a rich network of canals through which are passing the
Bones 404
diploic veins that interconnect the dura matter sinuses with the epicranium veins
and contribute to increasing the elasticity of the skull vault.
 lamina vitrea, a thinner layer of compact lamellar bony tissue whose periosteum
adheres to the and reproduces the negative model of gyral impressions
(impressiones gyrorum) and cerebral crests (juga cerebralia) and presents the
vascular grooves (sulci vasorum) of the pachimeningeal vessels.
Among the diploic bones are individualized the sutural bones or wormian bones.
These are irregular isolated bones that occur within the skull sutures and are formed by
appearance of additional centers of ossification in the sutural membranes. They occur most
frequently in the lambdoid suture, which, is more “denticulate”, but are occasionally seen
within the sagittal and coronal sutures. A large wormian bone at lambda is often referred as
an Inca bone (os Incae), due to the relatively high frequency of occurrence in Peruvian
mummies:
The sutural bones could be complete, when involves the entire thickness of the
suture,
superficial, when they appear only on the exocranial side of a suture and deep when they
involve only the endocranian aspect of the suture.
The most frequent sutural bones are:
os postfrontale, unilateral in the coronal suture (2.7%);
os interparietale, in the sagittal suture (0.17%);
os paramendosum , locate between the lambdoid suture and the sutura mendosa
(occipital transverse), median or lateral, unique or multiple (5.4%);
os supramastoideum, located in the parietomastoidian suture (5.8%);
os bregmaticum, located in the anterior fonatanelle (1.16%);
os aspicis, located in the posterior fontanellele (4%);
os asteriacum, in the asterion fontanellele (6.51%);
os epiptericum, in the pterion fontanellele (4-23%);
os lambdaticum, in the lambdoid suture (10-13%);
os Incae, located centrally, between the lambdoid suture and mendosa suture (2.84%);
3.2.2. The long bones (ossa longa)
Form the skeleton of the appendicular organd (humerus/femur, radius and ulna/tibia
and fibula, metacarpal/metatarsal and finger/toes bones) and consist of:
the body (corpus) that is formed of compact lamellar bone (substantia corticalis)
organized around the central canal (cavitas medullaris);
the extremities that continue the body at its periphery and consist of a spongious
core (substantia spongiosa) surrounded by a cortical (substantia corticalis) thin
layer of compact lamellar bone. The trabecula of the spongiosa are oriented according
to the force lines of mechanical solicitation.
3.2.3. The short bones (ossa brevia) are polygonal shaped, with relatively equal
small dimensions and are made of:
the cortical zone (substantia corticalis) placed peripheral and consisting in a thin
layer of compact lamellar bone;
405 Generalities
the central zone (substantia spongiosa), made of spongious lamellar bone tissue with
trabecula oriented along the force lines;
The short bones could be:
basipodal, located on the distal part of the limbs, between zygopodium and
autopodium, where form bone masses (carpus, tarsus) of maximum resistance.
sesamoid, located periarticular, in the depth of the tendons, act as hypomochlion by
angulation the tendon traject. They could be:
 constant (patella,the sesamoid bones of the pollex and hallux), with a
superficial intratendinous face and a deep articular face covered by hyaline
cartilage;
 inconstant, that are located in the muscles origin ( fabella, the sesamoid bone
of the lateral caput of gastrocnemius muscle or insertion (flexor pollicis
brevis).
3.2.4. The irregular bones (ossa irregularia) cannot be fitted into regular
geometrical shapes, their size and structural particularities vary according to the specific
functionality and are classified as:
compact (vertebrae, mandible) made of cortical compact bone (substantia corticalis)
and central spongious core (substantia spongiosa), with the trabeculae are oriented
on the direction of mechanical forces exerted on the bone;
pneumatic (maxillae, frontal, ethmoid, sphenoid and temporal temporal) that form
the craniofacial pneumatic junction and contribute to the edification of human face.
The peri and intercavity osseous walls have the same structure as the flat bones.
3.3.The anatomical details of the bones
The general shape of the bones is genetically determined and characterizes the human
level of the skeleton organization. According to the theory of the causal hystogenesis, the
development and growth of the locomotory system during pre and postnatal ontogenesis is
depending upon mechanical solicitations of human type exerted on the capsules, ligaments
and muscles insertions and memored by genome which guides the achievement of the final
characteristic appearance of the adult bone. This includes the major shape details found on
large groups of specimens and define norma anatomica. Apart may be described rare or
minimal features observed only on some individuals and their presence belongs to the
anatomical variability.
Morphologically, the bone shapes details are classified as follows:
the prominent surfaces
 process (processus, us), an elongated prominence an adherent base or
root and a free part of various sizes, whose shape in found in the
nomenclature (ex. coracoid as a “crow beak “, styloid, as a sharp rod,
hamate or uncinate, as a hook, cornu as a horn);
 tubercle, tuberosity, eminence, protuberance (tuber, tuberculum,
tuberositas, eminentia, protuberantia) rounded swellings
individualized by the indication of the bone they belong to (ex. frontal
protuberance, parietal eminence, external occipital protuberance);
Bones 406
 crests (cristae, ae) elongated swellings that could be thin or thick,

sharp or shallow, smooth or rough, linear or sinuous and are
determined by muscles or ligaments insertions.
the excavated surfaces, determined by the pressure exerted on bone surface by
various structures:
 fossa (fossa, ae), fovea(fovea, ae), impression (impressio, onis) (ex.
cerebellum fossa, impressiones gyrorum, fovea dentis);
 groove (sulcus, i), notch or incisures (incisura, ae) (ex. radial groove,
vascular grooves of the skull vault, scapular notch);
the orifices (foramen, is or hiatus, us) and channels (canalis, es) that estabilish the
communication between two regions giving passage to various neurovascular bundles
(ex. jugular foramen, internal acustic meatus, the canal of the facial nerve) or end
blind in the depth of the bone nutritive foramina (foramina nutricia) as and contain
its nutritive vessels.
The usage of the term foramen instead of orifice is recommended and in
concordance with Terminologia anatomica.
3.4. The microstructure of the living bone
The adult skeleton is made of two varieties of bone tissue:
the nonlamellar, whose structure resembles the one of the primitive embryonic
ossification centers by the reticular disposition of the collagen fibers and early
mineralization. This type of tissue will not develop the process of the bone reshuffling
and persists only in the adult cohleovestibular capsule that is not exposed to the
external mechanical solicitations.
the lamellar that consists of bony trabeculae organized as compact bone with cortical
topography or spongious bone disposed cetrally inside the short and flat.
On cross section, the living bones respect the three stratified model of organization.
The external layer is represented by the periosteum, a vascular connective tissue
structure made of by:
the external lamina, fibrous and dense, whose collagen fibers continue with the ones
of the joint capsule, ligaments, tendons and fasciae;
the internal lamina, intensely vascularized and osteogenetic that is responsible for
the thickness growth of the bones and is interconnected with the cortical through the
system of perforant Sharp ey fibers.
The intermediary layer, with cortical disposition is made of a single compact bony
lamina on short and flat bones. The cortical layer of the long bones is thicker, and consists of:
the external circumferential stratum, disposed under the periosteum, made of 3-4
layers of concentrical lamellae united with the deep osteogenetic lamina of the
periosteum through Sharpey fibers;
the middle stratum, of haversian type, with the lamellae disposed concentrically
around the vascular micro canal of Havers forming an osteon. In between osteons
and uniting them, there are interstitial lamellary units that represent previous
reshuffled osteons.
407 Generalities
the internal circumferential stratum, made of bony lamellae disposed

concentrically to the medullary canal;
The innermost deep layer, made of spongious bone, limits the periphery of the
medullary canal of the long bones between the proximal and distal metaphyses and contains
the yellow bone marrow (medulla ossium flava). At the flat and short bones. the areolae
of the spongious lamellar bone tissue are occupied by the red marrow (medulla ossium
rubra) with hematogenic potential.
3.5. The bone growth is realized by two mechanisms:
the metaphyseal osteogenesis, based on the particular functional organization of
long bones. The metaphysis, that unites the body with its extremities, consists of a
central physis or metaphyseal plaque, also called growth plaque that is cartilaginous
and avascular. The physis has a peripheral inactive face looking to the epiphysis
and a central face looking to the diaphysis, richly vascularized, where is initiated the
length growth process toward the diaphysis. Overall it realizes the transition zone
between the diaphysis and epiphysis and is present at the extremities of the long bones
body during the growth period (up to 25 years). From this view point, the long bones
could be classified as:
 true (humerus, radius, ulna, femur,tibia, fibula) that have two proximal and
distal metaphyses, from which one is more active and grow towards both
extremities;
 minimal or miniatural (metacarpal, metatarsal, phalagee) that have
body and two extremities, but only one of them has a metaphysis
assures the length growth. This could be considered true epiphysis and
is situated proximally at the first metacarpal, first metatarsal and the
phalangae of the hand and foot, and distally for the metacarpal and
metatarsal II-V bones.
the periostic osteogenese, realized in the deep layer of the periost and ensures the
growth in thickness of the bone.
3.6. The bone vascularization is ensured by two types of vessels:
diaphyseal, represented by the nutritive artery (arteria nutricia) that enters through
the nutritive foramen, traverses the cortical bone and arrives in the central canal
where divides into terminal centrifugal branches, directed towards the metaphyses.
Along this traject the artery sends collaterals that form the following plexuses:
 the periostic plexus, located in the deep layer of periost and supplied by the
multiple accessory sources from the neighbor muscular arteries. In the
metaphysis region it is called the superficial metaphyseal plex;
 the compact layer plexus, located in the Volkmann and Havers canals
system;
 the medullary plexus made of arterioles and sinusoid capillaries located
deeply around the central canal;
 the profound metaphyseal plexus that vascularizes the metaphyseal,
osteogenic face of the growth plaque.
Bones 408
epiphyseal vessels derive from the ones in the articular capsule. The epipyseal
arteries are numerous, penetrate through multiple vascular foraminae located at the
periphery of the epiphyseal zone and form the epiphyseal plexus with segmental
character and determine arterial territories for the epiphysis.
The venous plexuses, extremely abundant, collect into the venous canals, committant to the
arteries and due the intimate relations with the areolar fatty yellow marrow, have embolic
potential.
3.7. The bone innervation
The proprioceptive innervations is ensured by the encapsulated and free nervous
endings of the afferent axons of the segmental spinel ganglia neurons that collect the both
nociceptive and proprioceptive (pressure and vibration) informations. They are plexiform
organized in the periosteum and the adjacent cortical zone, more abundant juxta-articular.
The autonomic innervations is ensured by the efferent axons of the postganglionic
sympathetic neurons distributed metamerically, as arterial nerves, to the bone regional arterial
axes. The nerves penetrate through nutritive foraminae as peri-arterial plexus and ensures the
local vasomotricity. It seems that these plexus contain also afferent autonomic axons that
close local feed-back circuits.
3.8. The bone composition
At an adult of 70kg , the skeletal system represents 5-6% (4kg) of the body weight
and occupies a volume of 1700cm³.
The bone tissue is made of 10-20% water and dry residue. This one is consists of 70%
anorganic and 30% organic substances.
3.8.1. The anorganic substances are represented by hydroxyapatite
(Ca10(PO4)6OH) crystals and unsignificant quantities of calcium carbonate (CaCO3) and
calcium acid phosphate CaHPO4). The latest is more soluble than hydroxyapatite and
participates in the minimal and quick, initial exchange of calcium homeostasis. In ensemble,
the skeletal system of the adult contains approximately 1000g of calcium. The bony tissue
also contains other anions as fluorides and citrates and bivalent cations of Mg, Fe, Zn, Cu,
St and Pb, the last ones being considered osteotropic metals, implicated in the chronic
diseases of the skeletal system.
3.8.2. The organic substances are represented by:
collagen type I (90%) that forms the characteristical fibers with high functional
specialization of the bone tissue;
other proteins (10%), among which the most important are:
 collagen type V with role in regulation in the creation and functional disposition of
collagen fiber type I;
 osteocalcine, inhibitor of mineralization, that is inhibited by the vitamin D3
 osteonectine, that regulates the cellular migration and the formation of intercellular
adhesions;
 osteopontine, that inhibits the synthesis of hydroxyapatite and seems to be implicated
in the kidney elimination of calcium and renal calculi formation.
 bone sialoproteine that regulates the formation of ossification centers (nucleation).
 decorine, that regulates the collagen fibrilogenesis.
409 Generalities
 osteo-adherine, that regulates the process of geometrical disposition of the osteons.
3.9. The components of the skeleton The number of bones

Axial skeleton 53
Cranium 29
Neurocranium 8
Frontal bone 1
Ethmoid bone 1
Sphenoid 1
Occipital 1
Parietals 2
Temporals 2
Viscerocranium 14
Maxillae 2
Zygomatic 2
Lacrimal 2
Nasal 2
Inferior nasal concha 2
Palatine 2
Vomer 1
Mandible 1
Auditory ossicles 6
Hammer 2
Incus 2
Stapes 2
Hyoid 1
Vertebral column 24
Cervical vertebrae 7
Thoracic vertebrae 12
Lumbar vertebrae 5
Trunk skeleton 31
Pectoral girdle 4
Clavicle 2
Scapula 2
Thorax 25
Sternum 1
Ribs 24
Pelvic girdle 4
Sacrum 1
Coccyx 1
Hip bone 2
Apendicular skeleton 124
Upper limb 60
Bones 410
Humerus 2
Ulna 2
Radius 2
Carpals 16
Metacarpals 10
Phalanges 28
Lower limb 64
Femur 2
Tibia 2
Fibula 2
Patella 2
Tarsals 14
Metatarsals 10
Sesamoids 4
Phalanges 28
Total 208
411 The vertebral column
Chapter II
4. THE VERTEBRAL COLUMN (COLUMNA VERTEBRALIS)
4.1. Generalities
The vertebral column represents the axial skeleton of the trunk and forms together
with the adjacent organized connective tissues and the neurovascular structures, the axial
organ. It has a strategic position in the functional structure of the trunk because is
concentrically organizedaround the spinel neural space and also participates to the formation
of the trunk ventral somatic container. Overall, the spine is formed of three columnar
resistance structures, tronconically shaped, with the base directed caudally: one
anteromedian, consisting of the superposed vertebral bodies and other two posterolateral,
resulting by the superposition of the antimere articular processes.
The vertebral body form the dorsal median prominence of the trunk cavities, whose
volume increases craniocaudally up the angle vertebropromontorial angle. Laterally, it
continues with the cervical vertebrotransversal, the thoracic trandversocostal and the lumbar
vertebrotransversal angles.
Dorsaly, the median prominences of the spinous processes, and the paramedian ones,
of the articular and tranversal processes, limit with the corresponding vertebral laminae the
vertebral grooves where are located the spinel erector muscles.
4.2. The length of an adult spine is approximately 70 cm for males and 60 cm for
women, meaning the two fifth of the entire individual height. A fourth of the spine length is
represented by the intervertebral discs. The height of the spine is temporary reduced about 2
cm during diurnal activities, and comes back slowly during sleep. During aging, by the
progressive narrowing of the intervertebral discs and the increased curvature of the thorax
lordosis, determines the progressive decrease of the spine length and of the individual height.
On a corpse, the height of the spine is longer with 2 cm, due to the recovery of the spine
curvatures as a consequence of the muscular atony.
The adult spine could hold a weight of 350 kg, a tension of approximately 150 kg and
is more vulnerable at the junction between the fixeded and the mobile parts.
The intrinsic elasticity of the spine is due to the mediosagitally located physiological
curvatures that are alternantly disposed.
The mobile, ventrally convex zones of the spine with cervical and lumbar topography are
called lordoses and are interconnected through a long, fixeded, dorsally convex, intermediary
segment with thoracic topography called kyphosis.
The curvatures of the spine in frontal plane, called scoliosis, is defined by its location and the
orientation of the convexity (ex. scoliosis dorsalis sinistroconvexe), and could be:
functional, that appear with the establishment of the motor asymmetry
(righthanded or lefthanded), are mobile, located in the region cervical inferior and
thoracic superior, and corrects itself to the change from orthostatic to decubitus
positions.
Bones 412
pathological, that appear in various conditions with bone, joint, muscular or

nervous involvement of the axial organ, are fixed and could be:
 compensated, when under the initial lateral deviation is a curvature in the
opposite sense that brings back the spine in the gravity axis;
 decompensated, when the deviation from the gravity axis is important and the
recovery is minimal.
The determination of the curvature degree, called scoliosometry, is performed with the
plummet occipito-intercluneal or with the scoliosometer and constitute a common
investigative method in orthopedy.
4.3. The osseous vertebral column of the adult consists of 24 mobile pieces called
vertebrae that are interconnected by the intervertebral discs and other connective organized
structures and form complex joints, mobilized by the human neuro-muscular apparatus of the
axial organ.
The vertebrae are segmental structures originating in the para-axial somitic
mesenchyme, that are separated and mobile in the postnatal ontogenesis and reflect their
diversity by developing supplemental features that determine the regional characters. Their
presence justify a certain functionality and allows the recognition of the apartenence to one of
the three regions (cervical, thoracic, lumbal) of the spine. Within the axial organ the
vertebrae, called free and true have a suprasacral topography and, regionally, are distributed
as follows: 7 cervical, 12 thoracic and 5 lumbal.
In the transition zones (craniocervical, cervico-thoracic, thoracolumbar and lombosacral) the
extreme vertebrae of each region have particular details that are classically described as
individual characteristics. At the level of the cephalic extremity, the spine articulates with
the occipital bone through the atlanto-axoidian trochoid articular complex that includes
vertebrae with specific morphology. Caudally, the spine articulates with the sacrum bone
that, together with the coccyx bone, originate in the nonsegmented mesenchyme of the the
caudal eminence and develop as cartilaginous or osseous pieces with ossification points that
resemble with that of the primitive vertebrae. They form the distal segment of the axial organ
and contain the terminal part of the spinel neural space. Anatomically and functional the
sacrum and coccyx bones belong to the pelvis and form its dorsal wall.
5. THE VERTEBRAE (VERTEBRAE)
5.1. Vertebra is a median, irregular bone, with specifical anatomical details that fit in
a general model of organization, common to all vertebrate species and also to all the regions
of the human spinel column. Each vertebra (except the atlas) is made of: the body, located
ventrally, and the arch, located dorsolaterally, that circumscribe the vertebral foramen.
5.1.1. The body of vertebra (corpus vertebrae) is voluminous, flattened
craniocaudally, shaped as a cone trunk with the large base caudally, from wich misses a
biconvex segment, equivalent with 1/6 posterior of its volume. The vertebral body presents:
the intervertebral faces (facies intervertebralis), are two, cranial, consistent in
presence and small, and caudal, more expanded. Each face presents two areas:
 peripheral, shaped as a narrow smooth, band, covered by hyaline cartilage,
called annular epiphysis (epiphysis annularis). This face, concave
posteriorly and convex anterolaterally, protrudes excentrically forming with
the vertebral body circumference a marked crest.
 central, depressed, with numerous minute foraminae, situated in the concavity
of the annular epiphysis, which is related to the inervertebral disc.
the circumference that presents:
 the anterolateral face, convex transversally and concave on the vertical
plane, rough, with vascular foramina that has relations with the prevertebral
structures and paravertebral structures of the trunkal organ;
 the posterior face, with three areas:
◦ one median, concave transversal and plane vertical, that forms the anterior
wall of the vertebral foramen with minute arterial and venous foramina and
the larger, median located basivertebral foramen giving passage to the
basivertebral veins;
◦ two lateral, antimeres, that in two thirds superior fuses with the vertebral
arch, and in the inferior third continues with a vertical crest that limits anterior
the intervertebral foramen.
5.1.2. The vertebral arch (arcus vertebrae) is located dorsally, ogival or ring shaped
and consists of two roots (radix arcus vertebrae) called pedicles of vertebral arch (radix
arcus vertebrae), that the arch with the posterior side of the vertebral body, two branches
(ramus arcus vertebrae) called laminae vertebrae that continues the pedicle posteriorly,
converge posteromedially and fuses on the median dorsal line forming the spinous process.
The vertebral arch has presents an anteromedial surface that circumscribes posteriorly and
laterally the vertebral foramen and a posterolateral one from which detach the processes of
the vertebral arch.
The vertebral pedicules, osseous antimere laminae, are thick, rectangular, laterally
flattened, anteroposteriorly oriented that attached on the lateral zones of the vertebral body
posterior face and present (Fig. 5-1, 5-3):
medial face, concave, that forms the lateral wall of the vertebral foramen,
Bones 414
lateral face, rough, on which insert the organized connective tissue structures and the
regional muscles;
superior margin, concave, named superior vertebral notch ( incisura vertebralis
superior), that limits inferiorly the intervertebral foramen;
inferior margin, more concave, called inferior vertebral notch (incisura vertebralis
inferior), that limits superiorly the intervertebral foramen;
anterior extremity that fuses with the intermediate zone of the posterior face of the
vertebral body;
posterior extremity that fuses with the vertebral laminae.
5.1.3. The foramen intervertebral (foramina intervertebralia), the segmentary,
lateral openings of the vertebral canal are formed by superposition of vertebrae and gives
passage to the spinel nerve trunk,its menigeal recurrent branch, the radicular artery and the
commitant venous plexus and the corresponding dural sac. The intervertebral foramen is
limited:
anteriorly, by the crest of the lateral zone of the vertebral body posterior face and by
the fibrous ring of the intervertebral disc;
posteriorly, by the anterior face of the zygapohyseale joints capsules and by the
lateral margin of the yellow ligament;
superiorly and inferiorly, the corresponding margins of the vertebral pedicles.
5.1.4. The vertebral arch laminae (laminae arcus vertebrae) continue posteriorly
the vertebral pedicles, fuses with the antimer lamina (from the opposite side) on the median
dorsal line, and close the vertebral foramen posterior. The lamina of the vertebral arch
presents:
the posterior face, oriented superiorly and posterorlaterally, participates the vertebral
groove formation on which inserts the spinel erector muscle. In the most cranial part,
adjacent to the transverse process it has a rough zone on which insert the superficial
fibers of the yellow ligament (ligamentum flavum).
the anterior face, oriented inferiorly and anterormedially forms the posterior wall of
the vertebral foramen and has relations with the spinel meninges and the spinel cord.
Caudally presents a rough area on which inserts the deep fibers of the yellow
ligament.
the superior and inferior margins with a lateral part that fuses with the base of the
articular processes and a medial one on which inserts the yellow ligament.
the anterolateral extremity that continues with the vertebral pedicle;
the medial extremity that fuses with the antimer lamina at the base of the spinel
process.
5.1.5. The spinous process (processus spinosus) results from the fusion of the
vertebral laminae, tip of the vertebral arch that it continues posterior. Is located on the median
line, is flatten lateral, postero-inferior oriented, is shaped as a triangular pyramid which base
fuses with the vertebral laminas and has:
the lateral faces that participate to vertebral grooves formation;
the inferior face, triangular shaped, with the base anterosuperiorly, directed on which
inserts the subjacent interspinous ligament;
the superior margin, sharper, on wich inserts the suprajacent interspinous ligament;
the inferolateral margins, diverge anteriorly, continue with the inferior margin of
the vertebral laminae and gives attachment to the interspinous ligament;
the apex, on which inserts the supraspinous ligament.
5.1.6. The transverse processes (processi trandversi) detaches from the lateral face
of the vertebral arch, at the junction between the vertebral pedicles and laminae. Each
transverse process is flattened anteroposteriorly, directed laterally, and presents:
the base, that fuses with the vertebral arch;
the apex, blunt and rough, for muscle and ligament insertions;
the anterior face, participating to the prevertebral, corporeotransversal angle
formation;
the posterior face, that limits anterolaterally the vertebral groove;
the superior and inferior margins on which insert the ligaments and intertransversal
muscles.
5.1.7. The superior articular processes (processi articulares superiores,
zygapophyses superiores) detach from the superior margins of the vertebral arch, at the level
of the pediculo-lamellar jonctions. Each superior articular process is oriented frontally and
presents:
the articular face (facies articularis superior), oriented posteriorly that articulates
with the corresponding process of the superjacent vertebra;
the non-articular face, rough, oriented anteriorly, that medially limits the posterior
wall of the vertebral notch in the intervertebral segment and laterally fuses with the
superior margin of the vertebral pedicule.
5.1.8. The inferior articular processes (processi articulares inferiors, zygapophyses
inferiors) that detach from the inferior margins of the vertebral arch, at the level of
pediculolamellar junction. Each inferior articular process is oriented frontally and presents:
the articular face (facies articularis inferior), looking anteriorly, pyramidal shaped
with the apex downwards, that articulates with the corresponding process of the
subjacent vertebrae;
the non-articular face, rough, facing posteriorly, that limits the zygapophyseal
segment of the vertebral notch.
5.1.9. The intervertebral foramen (foramen vertebrale), ring or triangular shaped is
limited anteriorly by the dorsal surface of the vertebral body, laterally by the medial surfaces
of vertebral pedicles and posteriorly by the anterior surfaces of the vertebral laminae. By the
superposition of the vertebral foramina forms the vretebral canal.
5.2. The cervical vertebrae (vertebrae cervicales) are seven in all mammals as well
as in humand. They are the smallest vertebrae with multiple functional adaptations
materialized by regional morphological characters that are visible at all vertebrae elements.
5.2.1. The regional characters of the cervical vertebrae
The vertebral body is small, transversally elongated, rectangular shaped with rounded edges
and presents:
Bones 416
the superior intervertebral face, anteroinferiorly oriented, displays a central

quadrilateral part and the annular epiphysis with the following zones:
 posterior, prominent, concave superiorly;
 anterior, depressed, concave posteriorly and superiorly;
 lateral, from which detach the unciate proceses (processi uncinati), sagittal
antimere prominences, with a convex free margin and two slopes, one
anterior that continues with the anterior zone of the annular epiphysis and one
posterior that continues with the more prominent, posterior zone of the
annular epiphyses, accentuates its concavity and confers an appearance of a
transversally oriented saddle.
the inferior intervertebral face, anteroinferiorly oriented, is more oblique than the
superior one, with a central rectangular zone and the peripheral annular epiphyses.
The inferior face is convex transversally and, due to the prominence of the anterior
margin, concave anteroposteriorly and presents the following zones:
 anterior, prominent and concave, that forms on the anterior midline an
anteroinferiorly projected bone crest called rostrum;
 lateral, consisting in two small depressions corresponding to the uncinate
processes of the superjacent vertebrae;
 posterior, prominent and concave.
the circumference that presents:
 the posterior part is less tall than the anterior one, with a central crest
that gives attachments to the common posterior longitudianal ligament
and two lateral depressed zones that form the anterior wall of the cervical
spinel canal.
 the anterior part, inclined antero-inferior with a median prominent crest
that gives attachments to the anterior longitudinal ligament and to the
prevertebral muscles and participate to the formation of rostrum and the
convex prominence of the cervical lordosis. On the laterally rough
surfaces inserts the longissimus colli muscle.
 the lateral part with an anterior zone that fuses with the costal root or the
transverse process, an intermediary part that forms the medial wall of the
transversal canal and a posterior zone that fuses with the vertebral root of the
transversal process and closes posteriorly the transverse foramen.
The vertebral arch presents the following peculiarities:
the vertebral pedicles are short posterolaterally oriented, detach from the vertebral
body at equal distance between the intervertebral sides and present:
 the medial face that forms with the posterior face of the vertebral body an
oblique angle opened posteromedially;
 the lateral face that limits posteromedially the transversal foramen;
 the superior margin that has a deeper superior vertebral notch limited
anteriorly by the posterolateral face of the uncinate process and posteriorly by
the anteromedial face of the superior articular process;
 the inferior margin with a less accentuated inferior vertebral notch.
the vertebral laminae, posteroinferiorly oriented are rectangular, with a sharper

superior margin. Their length is approximately equal with the height and also with the
transversal diameter of the vertebral body.
the spinous process is short, with the prominent superior margin and bifid apex with
unequal tubercles. On it insert the ligamentum nuchae and some muscles of the neck
region deep plane.
the transversal processes, oriented frontally, oblique anteriorly and inferolaterally
forms with the vertebral body the corporeo-transversal angle opened anterolaterally.
They are groove shaped and consists of:
 the base, made of:
 posterior root (vertebral), fusing with the lateral side of the vertebral arch;
 transversal foramen (foramen trandversarium), sometimes divided by a
bony septum, through which passes the vertebral artery, the venous commitant
plexus and the sympathetic perivertebral plexus (the vertebral nerve of
Francois Franck*);
 anterior root (costal), that fuses with the lateral face of the vertebral body in
front of the uncinat process.
 the superior face, concave, forms the spinel nerve groove (sulcus nervi
spinelis) through which passes vertically the vertebral neurovascular bundle and
transversally, in a posterior plane, the lateral extension of the dural sac that
contains the roots, the spinel ganglia and the trunk of the spinel nerve and the
radicular neurovascular bundle;
 the inferior face, convex, consisting of an anterior corporeotransversal slope,
and another posterior one, zygapophyseal, that faces towards the inferior
articular process;
 the anterior margin uniting the anterior tubercle with the lateral face of the
vertebral body;
 the posterior margin that uniting the posterior tubercle with the lateral face of
the superior articular process;
 the apex, that has:
 the anterior tubercle (tuberculum anterius) oriented superolaterally, on
which inserts the scalenus anterior, longissimus capitis and colli muscles.
 the posterior tubercle (tuberculum posterius) larger, directed inferolaterally,
gives attachments to the splenius, longissimus colli, iliocostalis inferolateral,
scalenus medius and posterior muscles;
 the scalenic tubercle (of Juvara*), situated inferiorly to the anterior tubercle,
at the lateral extremity of the spinel nerve groove gives attachment to the
scalene muscles.
Ontogeneticaly, the transverse process consists of a dorsal root - the diapophyse - that
represents the transverse process per se and a ventral root – pleurapophyse – that represents
the equivalent of a rib.
Bones 418
The articular processes are large, detach from the lateral sides of the vertebral arch
at the same level and form cylindrical structures antimere, with the long axle oriented
anterosuperior. Each of them presents:
the superior articular surface, oriented superiorly and posterollaterally;
the inferior articular surface, oriented inferiorly and anteromedially;
the peripheral non-articular surface, concave vertically, convex transversally,
located on the lateral face of the vertebral notch.
The vertebral foramen is large, contains the cervical intumescence of the spinel
cord, is shaped as a pentagon and is limited as follows:
anteriorly by the posterior face of the vertebral body;
anterolaterally by the median face of the vertebral pedicles;
posterolaterally by the anteromedial face of the vertebral lamina.
The maximum width of the vertebral foramen is formed by posterolateral divergence
of the vertebral pedicles and is represented by the line that unites the pediculolamellar angles.
The first, the second and the seventh cervical vertebrae are characteristical shaped that allow
to differentiate them from the rest of the cervical vertebrae.
5.2.2. Atlas is the first cervical vertebra connected anatomofunctionally with the
occipital bone that forms the inferior slope of the craniovertebral junction. The atlas forms
with the second cervical vertebra the trochoid atlanto-odontoid joint where are performed the
rotation movements of the head. It doesn’t have a vertebral body and is shaped as a ring
shaped consisting of:
5.2.2.1. The anterior arch (arcus anterior atlantis), short, almost rectangular and
anteroposterior flattened, fuses at extremities with the anterior faces of the lateral masses and
presents:
 the anterior face, convexe, with a median anterior tubercle of the atlas
(tuberculum anterius) on which inserts the anterior longitudinal ligament and two
lateral rough surfaces, triangular shaped with the apex towards the anterior tubercule
that continues with the anterior faces of the lateral masses and give insertions to the
anterior rectus muscle of the head.
 the posterior face, concave, presents on the midline fovea dentis, a shallow concave
articular surface with prominent margins that articulates with the corresponding
surface of the dens axis;
 the superior margin, concave superior, on which inserts the membrane atlanto-
occipital anterior;
 the inferior margin, concave, on which inserts the membrane atlanto-axial anterior
and the anterior longitudinal ligament.
5.2.2.2. The lateral masses of the atlas (massae laterals atlantis) constitute the
largest parts of the vertebra and are shaped as pyramid trunk with the great axis oriented
anteromedially. Each lateral mass presents:
the superior face, with two zones:
 the articular (facies articularis superior) part, smooth, ellipsoid, with the
great axis directed anteromedially and concave superomedially it articulates
with the occipital condyl. The articular surface is characteristically shaped as a
“shoe print on sand” because is narrowed in the middle part by a lateral notch
corresponding to the medial contour of the transversal foramen, and by a
medial one located above the roughness of the transverse ligament.
 the non-articular part, rough, with a circumferential groove on which inserts
the atlanto-occipital articular capsule.
the inferior face (facies articularis inferior), smooth, rounded, concave
inferomedially, articulates with the the superior articular face of the axis. On the
edges insert the capsule of the atlanto-axial zygapophyeal joint;
the medial face presents an anterior area fused with the anterior root of the
transversal process, an intermediate one that forms the median wall of the transversal
canal and a posterior area from which detaches the posterior root of the transversal
process.
5.2.2.3. The transversal process is short and consists of:
the base fomed of:
 the anterior root located in frontal plane, continues laterally the anterior side
of the lateral mass and has an anterior face on which insert the
musculofascial elements of the prevertebral region and a posterior face that
forms the anterior wall of the transversal foramen;
 the posterior root, oblique posteriomedially, located in the plane of the
posterior arc, presents an anterior face that forms the posterior wall of the
transversal foramen, and a posterior face on which inserts the inferior oblique
muscle of the head.
the transversal foramen through which pases the vertebral artery, the committing
venous plexus and the perivertebral sympathetic plexus;
the apex, unitubercular, looking inferolaterally, where originates the superior oblique
muscle of the head.
5.2.2.4. The posterior arch (arcus posterior atlantis) is longer than the anterior one
and represents almost two fifth of the atlas circumference. Concave anteriorly, with the
extremities fused with the middle zone of the lateral masses posterior faces the posterior arch
presents:
the anterior face concave, oblique posterosuperiorlly, taller on the midline that
progressively narrows laterally and becomes a simple edge at the junction with the
lateral masses. It forms the posterior wall of vertebral foramen.
the posterior face convex, oblique posterosuperiorlly consist of a median zone
presenting, closer to the superior margin, the posterior tubercle (tuberculum
posterius) on whose apex inserts the ligamentum nuchae and the rectus capitis minor
posterior muscle and two lateral zones forms the floor for the suboccipital triangles
and have relationship with the rectus posterior grand muscle of the head. They
become narrow towards extremities and continues with the posterior faces of the
transversal processes;
 the superior margin is formed by the prominent posteromedian zone on
which inserts the posterior atlanto-occipital membrane and the anterolateral
zones, flattened craniocaudally, where finds the grooves of the vertebral
Bones 420
arteries (sulcus arteriae vertebralis) that contain the vertebral arteries and the
first pair of spinel nerves. The vertebral artery groove is deepened towards the
posterior face of the lateral masses and could be trandformed into a canal
(canalis arteriae vertebralis) by a supplementary bony bridge (Fig. 5-12);
 the inferior margin, on which inserts the first pair of ligamenta flava,
becomes flattened at the junction with the posterior faces of the lateral masses
where participate to the formation of the first pair of cervical intervertebral
foraminae .
5.2.2.5. The atlas foramen (foramen atlantis) is shaped as an hourglass, is limited
anteriorly by the posterior face of the anterior arch, posteriorly by the anterior face of the
posterior arch and laterally by the medial faces of the lateral masses. The transversal
ligament of the atlas divides the foramen into an anterior compartment, that belongs to the
atlanto-odontoid joint and a posterior one, larger, equivalent with the vertebral foramen that
represents the superior extremity of the vertebral canal containing the spinel meninges, the
medullospinel junction, the spinel root of the accesor nerve (XI) and the anterior and
posterolateral spinel arteries.
5.2.3. The axis, the second cervical vertebra, represents the inferior slope of the
craniovertebral junction and forms with the atlas a trochoid articular complex where are
performed the rotation movements of the head. The axis presents the following
particularities:
5.2.3.1. The vertebral body is large, shaped as a canine tooth with the root looking
upward and presents:
the superior face, from which detaches dens axis, a vertical, conical process, 12-15
mm tall that constitutes the specifical element of the vertebra. The dens axis is formed
by a base fused with the vertebral body, a narrow neck and a swelled body ending by
a sharp apex. Overall it presents:
 the anterior face with the smooth, oblong and transversally convex anterior
articular face (facies articularis anterior) which articulates with the fovea
dentis from the of the anterior atlas arch posterior face;
 the posterior face with the smooth, vertically concave, posterior articular
face (facies articularis posterior), that articulates with the tranversal ligament
of the atlas;
 the lateral faces on which insert the alar ligaments;
 the apex on which inserts the apical ligament of the dens axis.
the inferior face, is rectangular, concave, in connection with the first intervertebral
disc and the intervertebral superior face of the body of the third cervical vertebra;
the anterior face presents the cruciform eminence consisting of:
 the vertical crest, median, disposed in the densaxis, that inferiorly splits into
two crests that limit rostrum axis, a rough triangular surface prominent
inferiorly;
 the horizontal crest, concave inferiorly that continues laterally with the
anterior margin of the transversal process and gives attachments to the
longissimus colli muscle.
the posterior face that presents centrally the basivertebral foramen.

5.2.3.2. The vertebral pedicles, thick, cuboidal shaped, present:
the superior face on which are situated the superior articular surfaces anteriorly and
the shallow superior vertebral notches posteriorly;
the inferior face, narrower, rounded, has the inferior vertebral notch;
the lateral face from which detach the roots, anterior, larger and posterior, thinner, of
the transverse process. In between is the median part of the transversal foramen, a
deep fossa that shelters the first turn of the vertebral artery siphon.
5.2.3.3. The vertebral laminae, rough, rectangular shaped are oriented inferolaterally
and give insertion to the first pair of the ligamenta flava.
5.2.3.4. The spinous process, short and wide, consists of:
the lateral faces rough, concave vertically and transversally give attachements to the
deep posterior muscles of the neck;
the inferior face, rough, well represented, concave inferiorly, with a visible median
crest;
the superior edge, prominent;
the lateral edges that end posteriorly with the tubercles that form the apex of the
spinous process.
The transversal processes, unitubercular, consist of:
the anterior root, larger, that continues superomedially with the transversal crest of
axis body anterior face;
the posterior root, thin, oblique posteromedially, directs towards the anteromedial
pole of the inferior articular process;
the transversal foramen is oriented superolaterally.
5.2.3.5. The superior articular faces are smooth, oblong, oriented superolaterally
and are sustained by the vertebral body, pedicles and transversal processes.
5.2.3.6. The inferior articular faces small, smooth, circular, are oriented
inferomedially.
5.2.3.7. The vertebral foramen, annular shaped, is larger than in other cervical
subjacent vertebra.
5.2.4. The VI cervical vertebra represents the point where the cervical lordosis
continues with the dorsal kyphosis and presents a more developed anterior tubercle of the
transversal process called tuberculum caroticum or Chassaignac tubercle, landmark for
compression and discovery of the common carotid artery.
5.2.5. The VIIth cervical vertebra (vertebra proeminens)
The spinos process is long, directed horizontally, and ends in a voluminous tubercle
on which inserts the distal extremity ligamentum nuchae. It overcomes posteroinferiorly the
spinous process of the VIIth vertebrae, protrudes on the medial dorsal line of the base of the
neck and constitutes a landmark for identifying and counting the vertebrae.
The transversal process is large and presents:
the posterior tubercle, large and oriented superolateral;
Bones 422
the anterior tubercle, small, shallow, in connection with the inferior ganglia of the
sympathetic cervical chain. In some cases it is protruding laterally, in the planes of the
prevertebral region and determines the “thoracic inlet syndrome” (characterized by
the compression of neurovacular bundle passing between the anterior scalene and
middle scalene and affects the brachial plexus and/or the subclavian artery or vein).
the transversal foramen, is more often absent, variable as shape and size,
sometimes bipartited.
5.3. The thoracic vertebrae (vertebrae thoracicae) (12) , form the thoracic segment
of the axial organ, the dorsal wall of the thoracic cage and their particular characteristics are
due to the artculations with the ribs.
5.3.1. Regional features of the thoracic vertebrae
5.3.1.1. The vertebral body presents the same details as the standard vertebrae. The
size of the vertebral body grows progressively craniocaudally and the inervertebral faces
become more oblong transversally towards the lumbar region. Due to the dorsal convexity of
the thoracic spine, the vertebral body is taller almost 2mm posteriorly. On the lateral face of
the vertebral body there are situated:
the superior costal facet (fovea costalis superior) that articulates with the inferior
articular facette of the rib head corresponding in number;
the inferior costal facet (fovea costalis inferior), located at the posteroinferior angle
of the lateral face that articulates with the superior articular surface of the subjacent
costal head.
5.3.1.2. The vertebral pedicles are posterosuperior directed and the inferior vertebral
notches are deeper than in other regions of the spine, so the intervertebral foramina are
formed predominantly by the suprajacent vertebra pedicles.
5.3.1.3. The vertebra laminae are rectangular, almost equal in size.
5.3.1.4. The spinous process is long, unitubercular, posteroinferiorly directed. The
most accentuated obliquity corresponds to the vertebrae V-VIII which are located in the zone
of maximum spine convexity, with minimal mobility of the dorsal kyphosis.
5.3.1.5. The transversal processes are long, anteroposteriorly flattened, with the
rounded apex directed posterolaterally. The anterior face is made of two zones:
medial, rough, on which inserts the costotransversal ligament,
lateral, that presents fovea costalis of the transversal process (fovea costalis
processus trandversi), a rounded, concave articular surface, oriented anterosuperiorly
and laterally that articulates with the tuberclte of the corresponding rib.
5.3.1.6. The superior articular processes are attached to the superior edge of the
pediculolamellar junctions and are disposed frontally. Each superior articular process
presents:
the articular face, oriented posterosuperiorly and laterally;
the non-articular face, rough, connected with the superior ridge of a vertebral
pedicle through a “ buttress” like bony lamella and participates to the fomation of the
zygoapophyseal relief of the vertebral groove.
5.3.1.7. The inferior articular processes detach from the inferior border of the
pediculo lamerar junction and are disposed also frontally. Each of them consist of:
articular faced looking anteroinferiorly and medially;

nonarticular faced, rough is united by osseous crest with the inferior border of th
evertebral pedicles and participates to the vertebral groove formation.
5.3.1.8. The vertebral foramen is small, almost circular and participates to the
formation of the narrowest zone of the spinel canal.
5.3.2. The first thoracic vertebra vertebral body is transversally elongated and
presents the following features:
the uncinate process of the first thoracic vertebra (processi uncinati vertebrae
thoracicae primae) located lateraly on the superior face;
the complete articular facet for the first ribs, located on the lateral faces of the
vertebral body;
the small articular facet for the second ribs pair, located in the posteroinferior angles
of the lateral faces.
5.3.3. The IXth thoracic vertebra represents the point where the dorsal kyphosis
continues with the lumbar lordosis.The vertebral body presents:
the complete articular facet for the ninth ribs pair, situated in the superiorpart of the
vertebral body lateral face;
the incomplete articular facet, inconsistent, small, for the subjacent ribpair of,
located in the lateral faces posteroinferior angles.
5.3.4. The Xth thoracic vertebra body is larger, resembling the lumbar vertebrae,
and presents on the lateral faces of the pediculocorporeal junctions a single articular facet
complete, for the XI-th rib. The transversal processes, short and rough, end with a blunt
tubercle and don’t have costal articular facet.
5.3.5. The XIIth thoracic vertebra has the largest vertebral body of the thoracic
vertebrae, with the inferior intervertebral face kidney shaped and with an unique, complete,
articular facet on the lateral sides of the pediculocorporeal junctions.
The spinous process is short, laterally flattened, rectangular and horizontal.
The transversal processes are short, voluminous, without rib articular facet and are
ending in three tubercles: anterior, that is the transversal process, posterosuperior,
equivalent to the mamillary tubercle, and postero-inferior, equivalent to the accessory
tubercle of the lumbar vertebrae. The inferior articular processes have convex articular
facets, oriented posterolaterally.
5.4. The lumbar vertebrae (vertebrae lumbales) are five and participate to the
formation of the lumbar segment of the axial organ and correspond to the middle abdominal
etage.
5.4.1. The vertebral body is large, with intervertebral faces kidney shaped and the
transversal diameter longer that the anteroposterior one. The vertebral body is taller anteriorly
than posteriorly due to the anterior convexity of the lumbar spine, and the anterior and lateral
faces are more concave vertically than the posterior face.
5.4.2. The vertebral pedicles detach from the superior half of the lateral zone of the
vertebral body posterior face, are short and massive and the inferior vertebral notches are
deep.
Bones 424
5.4.3. The vertebral laminae are thick, short, almost vertical, and their height is
smaller that the one of the vertebral body. Their superior and inferior margins are concave
and determine significant interlamellar spaces which are closed by the lumbar ligamenta
flava. Between the distal interlamellar spaces is practiced the puncture of the lumbar
subarachnoid space.
5.4.4. The spinous process, horizontally directed, is irregular and rectangular shaped,
with an anterior thinner large base and a posterior, craniocaudally elongated, smaller base
thick and rounded.
5.4.5. The transversal processes also called costal processes (processi costiformes,
processi costales), are triangular shaped, elongated, flattened anteroposteriorly, with the blunt
apex directed posterolaterally. The costiform process of vertebra L3 is horizontal, that of L1
and L2 vertebrae are oblique inferolaterally and the ones of L4 and L5 are oblique
superolaterally. Each costiform process presents:
the anterior face, that has in its median third a vertical crest for psoas major muscle
origin;
the posterior face, that has in its median third has the accesor process (processus
accessorius) on which originate the deep parts (m. longissimus and m. multifidus) of
the spinel erector muscle.
5.4.6. The superior articular processes are located in sagittal plane and each of them
presents:
the medial face, articular, smooth, concave becomes posteromedial at L4-L5;
the lateral face, rough becomes anterolateral at L4-L5 and near its posterior edge
presents a rounded eminence called mamillary process (processus mammillaris).
5.4.7. The inferior articular processes detach from the inferior edge of the
pediculolamellar junction and each of consists of:
the lateral face, articular, smooth, convexe, that becomes posterolateral at L4-L5;
the median face, rough, becomes posteromedial at L4-L5 and contributes to
formation of the lumbar vertebral notches on which inserts the spinel erector muscle.
5.4.8. The vertebral foramen is pentagonal shaped, with the posterolateral and
anterior faces almost equal, is small and contributes to the formation of the lumbar vertebral
canal that contains the terminal cone of the spinel cord, the cauda equina and the spinel
meninges.
5.4.9. The Vth lumbar vertebra is situated at the lumbosacral trandition zone and
the vertebral body is the largest, taller anteriorly than posteriorly, with the intervertebral
facets oblong or kidney shaped, the inferior intervertebral facet significantly larger and
articulates with the sacrum base through the last intervertebral disc. The vertebral pedicles
are short, craniocaudally flattened, with the lateral faces attached to the base of the costiform
processes. The inferior vertebral notches are deep and continue on the inferiorfaces of the
costiform processes with the grooves of the fifth pair of lumbar spinel nerves. The vertebral
laminae are thin, short, rectangular and the spinous process is smaller than of the other
lumbar vertebrae. The costal processes are short, thick, with the rounded tips oriented
laterally and posterosuperiorly. Their bases occupy the entire lateral faces of the
pediculolamellar junction, vertebral pedicles, pediculocorporeal junction and continues with
the lateral faces of the vertebral body, facilitating the identification of L5. The inferior
articular processes are more apart from each other because their articular surfaces, slightly
convex, oriented anterolaterally, by the contact with the superior articular surfaces of the
sacrum, prevent the anterior gliding of the lumbar spine.
427 The bones of the thorax
Chapter 3
THE BONES OF THE THORAX
6. STERNUM
6.1. Generalities
Sternum is a flat bone quadrangular shaped with the greatest axis directed
craniocaudally. It is located on the midline of the anterior thoracic wall from the root of the
neck until epigastrium. Wider in its superior part, it straitens progressively towards the
inferior extremit and presents two narrowings, one cranial, manubrio-corporeal, and another
one caudal, xipho-corporeal.
The adult sternum is directed antero-inferiorly and forms with the frontal plane a
sharp angle of approximately 30◦, opened caudally. The horizontal plane tangent to the
superior margin of manubrium corresponds to the second thoracic vertebra, the
manubriosternal plane to the fourth intervertebral disc and the transversal plane passing
through the apex of the xiphoid process, to the tenth thoracic vertebra. Laterally, sternum
articulates with the clavicles andwith the first seven pairs of rib cartilages.
6.2. The spatial orientation of the isolated bone realizes positionning the most
voluminous extremity cranially and the convex face anteriorly.
Sternum consists of manubrium (manubrium sterni), body (corpus sterni) and the xipoid
process (processus xiphoideus). It presents:
6.3. The anterior face, superficial, covered by the musculofascial structures and the
tegument of the sternal region, presents the prominent sternum angle (angulus sterni
Ludovici) whose apex is marked by a transversal osseous crest, landmark for ribs counting,
because it corresponds laterally to the notches for the second ribs. At the level of manubrium
the anterior face is convex ventrally and gives attachments mediolaterally to the
sternocleidomastoid and pectoralis major muscles. At the body level it is plane vertically
and concave transversally, presents three transversal crests that correspond to the the ribs
III, IV and V notches and just above the xiphoid process, is found the supraxiphoid fosette.
All this face is occupied by the origin of pectoralis major muscle and its fascia. The anterior
face of the xiphoid process is narrow, concave ventrally corresponding to the epigastric
fosette and on it attach the rectus abdominis muscle and its sheath, the costoxiphoid
ligament and the cranial extremity of the linea alba;
6.4. The posterior face, profound and concave, contributes to the formation of the
anterior mediastinum wall and is covered by the retrosternal musculofascial structures. In the
craniocaudal sense on the manubrium originate the stenohyoid and sternothyroid muscles
and inserts the pretracheal fascia; on the body originate the transverse thoracic muscle and
insert the internal sternal membrane and the thyrosternal and sternopericardic ligaments and
on the xiphoid process originate the transverse thoracic, rectus abdominis and diaphragma
muscles and insert the posterior xiphocostal ligaments and the posterior fibers of the linea
alba.
6.5. Lateral margins, left and right, present each seven rib notches (incisurae
costalis) that articulates with the I-VII rib cartilages. The rib notch is made of an oblong and
Bones 428
smooth central excavation surrounded by a prominent circumferential margin, that forms

cranially and caudally the costal processes (processus costalis) of the sternum, and anterior
and posterior continue with the transversal crests of the body. The first costal notch is
situated on the lateral margin of manubrium, under the clavicular notch, the second notch
corresponds to the synchondrosis manubriosternalis, the following four notches are located at
the lateral extremities of transversal crests of the body and the seventh notch to the
xiphosternal synchondrosis. The rib notches alternate with rough grooves that form the
anterior extremities of the first six intercostal spaces and give attachments to the external
intercostal muscle membrane, the internal intercostal muscle and to the sternocostal
ligaments. On the lateral edges of the xiphoid process originate the rectus abdominis muscles
and their fibrous sheath.
6.6. The base, looking cranially, corresponds to the superior margin of the
manubrium and is made of:
the jugular notch (incisura jugularis), located medially, participates to
the formation of the superior thoracic aperture and, anteroposteriorly, gives
attachments to the sternal head of the sternocleidomastoid muscle, the
interclavicular ligament, the deep investing fascia of the neck, the
sternothyroid and sternohyoid muscles and the omotracheal fascia.
the clavicular notch (incisura clavicularis), is smooth, concave
craniocaudally and transversally, with the long axis directed superolaterally
and articulates with the sternal extremity of the clavicle.
6.7. The apex, represented by the xiphoid process, is very variable as shape, size and
positions. It is located at the thoracoabdominal junction, included in the linea alba, sometimes
pierced by the xiphoid foramen and could remain cartilaginous in adults.
6.8. The particularities of sternum development
The type of ossification is chondral. The ossification process starts in the seventh
week of embryogenesis, immediately after the clavicular primordium. The primary
cartilaginous centers originate from the somatopleural mesenchyme and evolutes as two
paramedial sternal bars, connected laterally with the anterior extremities of the cartilaginous
primordia of the first seven ribs pairs. Superolaterally from the sternal bars develop the lateral
nuclei and the central nucleus of the manubrium, and inferiorly the xiphoid process nucleus.
These centers fuse craniocaudally on the midline and form the cartilaginous sternum model.
During the third month of fetal life, in the sternal cartilaginous model appear five paramedian
pairs of ossification centers that fuse craniocaudally on the midline and remain separated by
transversal cartilaginous strips that will ensure the growth in length of the bone. The postnatal
ossification of the sternum advances craniocaudally and during the first year after birth
appears the center of ossification of the xiphoid process. The fusion of the ossification centers
and the final ossification of sternum takes place between 20-24 years.
6.9.Anatomical variants
Suprasternal bones (1-2%);
Foramina sternalia (5-9%) – orifices located in the inferior part of the sternum
body, next to the ribs IV-V;
Isolated manubrium (0.2%), unarticulated with the sternum body.
7. THE RIBS (COSTAE)
7.1. Generalities
The rib is a mixed, osteocartilagineous structure, consisting of a dorsal segment,
longer, osseous (os costale), that articulates with the thoracic vertebra corresponding in
number, and a ventral segment, short, cartilaginous (cartilagio costalis), with variable
morphology. The thoracic vertbra and the corresponding pair of ribs form a thoracic arch.
In humand there are 12 pairs of ribs, numbered craniocaudally. Depending on the rib cartilage
comportment, they classify as:
the true ribs (costae verae), the first seven pairs, that describe a complete
vertebrosternal semicircumference and articulates anterior with the sternum through
the costal cartilage, as follows:
▪ the rib cartilage I, VI, VII form with the sternum synchondrosis;
▪ the rib cartilage II, III, IV, and V form synovial chondrosternal joints;
the false ribs (costae spuriae) the last five pairs, that don’t articulate with the
sternum and, depending on the rib cartilage ending, could be:
▪ the vertebro-chondral ribs, pairs VIII and IX, whose cartilage establish
interchondral joints with the inferior margin of superjacent rib cartilage,
respectively VII and VIII.
▪ the vertebral ribs, the pair X (two thirds of the cases), XI and XII, whose
cartilage thin out progressively and end through a sharp anterior extremity,
free in the lateral muscles of the abdomen.
7.2. The spatial orientation
In general the ribs are oriented oblique antero-inferiorly and describe a circumference
concave medial. The obliquity and the radius of the rib curvature grow craniocaudally up to
the IX rib, after which the obliquity decreases towards the twelve rib, while the radius of
curvature continue to grow. Their length grows up to rib VII then decreases progressively. A
rib is oriented as follows:
dorsally – the most voluminous extremity
medially – the concave face of the bone
inferiorly – the concave face groove.
Overall the ribs are flat bones, arciform elongated postero-anteriorly, that have multiple
common features that justify the description of the standard rib for the pairs III-IX. The ribs I,
II, X, XI, XII have particular characteristics. The standard rib consists in a dorsal extremity,
body and ventral extremity.
7.3. The dorsal extremity, vertebral, is made of head, neck and tubercle.
7.3.1. The head of the rib (caput costae) has two articular faces (facies articulares
capitis costae):
superior, oriented superomedially, that articulates with the rib faced of the
suprajacent vertebral body;
Bones 430
inferior, larger, oriented inferomedially, that articulates with the rib face of the
vertebral body corresponding in number.
Between the two faces is formed a crest of the rib head (crista capitis costae),
horizontal, directed anteroposteriorly, that corresponds to the intervertebral disc and on which
inserts the intra-articular ligament of the rib head.
7.3.2. The neck (collum costae), flattened anteroposteriorly, is located
posterolaterally from the head and presents:
the anterior face, rough, concave anteriorly, on which inserts the radiar ligament of
the rib head;
the posterior face, also rough, convex posteriorly, with numerous vascular foraminae
gives insertion to the interosseous costotransversal ligament;
the superior margin, sharp, the rib neck crest (crista colli costae) on which inserts
the superior costotransversal ligament;
the inferior margin, rounded, that continues with the rib crest and on which inserts
the rib neck ligament.
7.3.3. The rib tubercle (tuberculum costae), located at the junction between the
posterior extremity and the rib body is more voluminous in the superior ribs and presents:
the articular face of rib tubercle (facies articularis tuberculum costae), oblong,
located inferomedially, articulates with the anterior face of transversal process of the
corresponding vertebrae;
the nonarticular zone, rough and prominent, located superolaterally, on which
inserts the lateral costotransversal ligament.
7.4. The rib body (corpus costae) is elongated axially, flattened transversally and
presents:
the external face, smooth, convex horizontally and vertically, is oriented
successively posterior, lateral and anterior. At 5-6 cm laterally of the rib tubercle is
found, on a rough surface, the rib angle (angulus costae) that represents the point
where the mediolateral segment of the rib body continues with the dorsoventral one.
Its value increases progressively from rib II to rib X. The external face of the rib is
divided by the rough surface of the angle into two zones:
▪ posteromedial, smaller, located between the rib tubercle and the rib angle,
on which inserts the spinel erector muscle;
▪ anterolateral, that lasts from the rib angle up to the anterior extremity of
the rib and on it originate the pectoralis major and minor, latissimus dorsi,
serratus anterior and oblique extern of the abdomen muscles. The fascicules
of the last two muscles determine , on the external face of the last six ribs,
successive craniocaudally rough facets that projects along the line that
unites the middle of clavicle and the middle of the iliac crest (Gerdy line).
the internal face, smooth, concave medially, oriented successively anterolateral,
medial and posterior and presents three zones:
▪ superior, convexe vertical, covered by the endothoracic fascia and the costal
pleura;
▪ intermediary, rough, prominent, called crista costae, on which insert the

internal intercostal muscle;
▪ inferior, concave, with minimal vascular foraminae, called sulcus costae,
where is situated the intercostal neurovascular bundle.
7.5. The ventral extremity, osteocartilaginous, is wider and made of two segments:
lateral, osseous, that ends with an oblong fossa, with the large axis vertical, where
enters the lateral extremity of the rib cartilage. At this level the periosteum continues
with the perichondrium .
medial, cartilaginous, consisting of the rib cartilage that articulates medially with the
sternum.
Overall, the ventral extremity presents:
the anterior face, on which originate the pectoralis major, rectus abdominis and
obliquus externus of the abdomen;
the posterior face on which insert the transverse thoracic and diaphragma muscles;
the superior and inferior margins, limit the anterior extremity of the intercostal
space on which insert the elements of the musculo-aponeurosis of the space.
7.6. Particular features of the ribs
7.6.1. The first rib, horizontally disposed, flattened craniocaudally, is the shortest
rib excepting the twelveth. Its curvature radius is the smallest and limits laterally the
superior aperture of the thorax. It presents:
the posterior extremity forming with the body a right angle;
the head with only one articular facet for the first thoracic vertebra body;
the superior face of the body presents three zones:
▪ anterior, with an anterolaterally directed groove through which passes the
subclavian vein;
▪ intermediate, rough and prominent, called scalenic tubercle (of Lisfranc), on
which inserts the scalenus anterior muscle;
▪ posterior, with an anterolaterally directed groove through which passes the
subclavian artery;
the anterior extremity forms the first costosternal synchondrosis and present on the
superior face, an articular surface for clavicle and a roughness for the costoclavicular
ligament;
7.6.2. The IInd rib is twice longer than the first rib, but narrower. Its faces are
oriented superolaterally and inferomedially. The superolateral face presents in the middle a
roughness for the insertion of the serratus anterius muscle. The anterior extremity
corresponds to the manubrosternal angle. The inferomedial face doesn't have a rib groove.
7.6.3. The Xth rib presents on its head only one articular facet for the vertebra X
body.
7.6.4. The XIth rib doesn't have a rib angle, nor articular facet on its tuberosity; the
head presents only one articular facet for the body of eleventh thoracic vertebra:
7.6.5. The XIIth rib is short and doesn't have rib tubercle, angle or groove.
Bones 432
8. THE THORACIC CAGE (CAVEA THORACIS)
The thoracic cage represents the totality of the bones that form the thoracic walls,
considered in anatomical position as they are mounted in anatomical preparations for
didactic use or as they are observed on radipgraphy.
The bony thoracic cage consists of the dorsal corresponding segment of the vertebral
column, laterally of the 12 pairs of ribs and anteriorly of the sternum. The thoracic cage is
shaped as a cone trunk with the large base caudally directed and presents:
8.1. The anterolateral wall consisting of:
external surface, made of the elements of the vertebral grooves and the external faces
of the twelve ribs pairs. Between the IInd and the VIIIth rib pairs, the posterior face of
the thorax reports with the anterior faces of scapula, whose medial margin limits with
the thoracic vertebral column the iterscapulovertebral space.
the interior surface presents on the midline the prominence of the thoracic vertebral
bodies and laterally the sulcus pulmonalis that are situated posteriorly from the
frontal plane traced through the anterior face of the thoracic column.
8.2. The posterior wall presenting:
outer suface formed by the vertebral grooves and the external surfaces of the ribs.
Between the II-VIII rib pairs the posterolateral surface of the thorax is covered by the
anterior surfaces of the scapulae.
inner surface that presents on the midline the vertical prominence of the vertebral
bodies an laterally the pulmonary grooves (sulcus pulmonalis) situated posteriorly
from the frontal plane passing through anterior surface of the thoracic spine.
8.3. The superior thoracic aperture (apertura thoracis superior) represents the
smaller base of the thorax, located at the cervicothoracic junction and is limited anteriorly by
the manubrium, laterally by the medial margin of the first rib and posteriorly the body of the
first thoracic vertebrae. The superior thoracic aperture has the transversal diameter of 10 cm
and the one anteroposterior of 5cm due to the anterior prominence of the first thoracic
vertebra body that on a section, confers the kidney aspect. The contour is located in an
anteroinferior oblique plane, so the horizontal plane traced through the superior margin of
manubrium meets posteriorly the second thoracic vertebra.
8.4. The inferior thoracic aperture (apertura thoracis inferior) corresponds to the
greater base of the thorax, is located at the thoracoabdominal superficial junction and is
limited anteriorly by the xiphoid procedd and laterally by the inferomedial margins of the
cartilaginous of the VIIth-Xth ribs forming the infrasternal angle (angulus infrasternalis)
(Fig. 8-1). Posterolaterally, the greater base of the thorax is discontinued up to the tip of the
rib XII from where follows the inferior margin of the rib up to the XII thoracic vertebra. In
ensemble, the inferior thoracic aperture consists in two antimere semi contours, convex
inferolaterally, their distal point corresponding to the apex of the Xth rib and is located 2-3 cm
above the iliac crest.
433 The skull
Chapter IV
THE SKULL (CRANIUM)
9. FRONTAL BONE (OS FRONTALE)
9.1. Generalities
It is a flat, pneumatic bone, situated in the anterosuperior part of the skull and
participates to the formation of the calvaria and skull base anterior etage as well as to the
craniofacial pneumatized junction.The frontal bone articulates posterosuperiorly with the
parietal bones, posteroinferiorly with the sphenoid bone, inferomedially with the ethmoid
bone, and inferiorly with the nasal, lacrimal, zygomatic bones and with maxilla.
9.2. The spatial orientation
The frontal bone is oriented posterosuperiorly with the concave face that presents
impressiones gyrorum and juga cerebralia.
9.3. The frontal bone consists of the squama, oriented vertically and of the
orbitonasal part, oriented horizontally. Each of them presents a midline located part, with
jugum value, that unites the relatively symmetrical, antimere, lateral structures.
9.3.1. The frontal bone squama (squama frontalis), convex anteriorly, gives the
typical human forehead aspect and is made of:
the external face (facies externa) smooth, convex vertically and transversally, is covered
by the frontal head of the occipitofrontal muscle and consists of a midline and two lateral
zones. The medial zone presents:
 the metopic suture (sutura frontalis persistens, sutura metopica). It is a generic
term that defines a mediosagittal delicate line zone of the external face on which is
usually found a that represents the vestige of the squama ossification centers fusion
traject.
 the glabella is a midline, shallow depressed area located between the medial
extremities of the supracilliary arches, bellow the distal extremity of the metopic
suture, 1cm above the frontonasal suture that forms the superior slope of the
frontonasal angle.
The lateral zone presents:
 the frontal tuberosity (tuber frontale, eminentia frontalis) is located laterally,
convex anteriorly and reproduces the convexity of the frontal lobe of the cerebral
hemisphere;
 the temporal line (linea temporalis), located more laterally, continues the posterior
margin of the zygomatic process , directs posterosuperiorly and divides into two sharp
crests:
 one superior that continues with the superior temporal line on what inserts the
fascia of the temporal muscle;
 the other one inferior, that continues with the inferior temporal line on what
inserts the anterior fascicles of the temporal muscles.
Bones 434
 the temporal face (facies temporalis) located postero-inferiorly, under the temporal
line is smooth, concave antero-inferiorly and convex posterosuperiorly and participate
to the formation of the temporal fossa floor on which insert the anterior fascicles of
the temporal muscle;
 the supercilliar arch (arcus supercilliaris) represented by a rounded bony
prominence, elongated superolaterally, concave inferiorly, more obvious medially,
with a shallow lateral extremity, whose development is proportional with the degree
of the frontal sinus pneumatization.
the internal face (facies interna) is concave and consists of a midline and two lateral
zones.The medial zone presents:
 the foramen caecum (foramen caecum) situated in front of crista galli represents the
endocranial foramen of a bony canal formed by an anterior frontal slope and another
one posterior, ethmoidial, located on crista galli. Through it passes a prolongation of
dura matter and an anastomosis between the nasal veins and the superior sagittal
sinus origin.
 the frontal crest (crista frontalis) that starts above the foramen caecum, ascends 3-4
cm in the mediosagital plane and gives attachment to the falx cerebri;
 the superior sagittal sinus groove (sulcus sinus sagittalis superioris) results by the
bifurcation of the cranial extremity of the frontal crest, widens progressively towards
the posterosuperior margin and forms the superior wall of the superior longitudinal
sinus with minimal foramina of the diploic communicanting veins. On the groove
borders inserts the falx cerebri and the superior longitudinal sinus.
 the foveolae granulares (foveolae granulares) depressions determined by the
arachnoids villi (Pacchioni corpuscules), located laterally in the superior longitudinal
sinus groove;
The lateral zone presents:
 the gyral impressions (impressiones gyrorum), rounded superficial depressions,
separated by shallow cerebral crests (juga cerebralia), determined by the sulcogyral
relief of the cerebral emisphere frontal pole;
 the arterial grooves, disposed laterally, determined by the frontal ramifications of the
middle menigeal artery;
9.3.2.The orbitonasal margin separates the squama from the frontal orbitonasal part
and consists of:
 the nasal margin (margo nasalis), located on the midline is horseshoe shaped, with
the postero-inferior opening. It is limited laterally by the two right and left nasal
processes, and articulates inferiorly with the superior margins of the two nasal bones
and laterally, with the frontal processes of the maxilla and with the lacrimal bones;
 the supra-orbital margins (margo supra-orbitalis) is located laterally and lasts
between the nasal and zygomatic processes; it limits inferiorly the external face and
separates it from the orbital face of the frontal bone. It is rounded, concave inferiorly,
more prominent in its two thirds lateral and shallow in the medial third and limits
superiorly the orbital aditus. In the medial third is interrupted by:
435 The skull
 the supra-orbital notch (incisura supra-orbitalis) through which passes the

supra-orbital neurovascular bundle. Sometimes, the notch is closed inferiorly
by an osseous bridge that trandforms it into the supra-orbital foramen
(foramen supra-orbitale).
 the frontal notch (incisura frontalis), located medially, between the supra-
orbital notch and the nasal process through which passes the supratrochlear
neurovascular bundle. Sometimes it is closed by an osseous bridge and
trandformed in the frontal foramen (foramen frontale).
 the zygomatic process (processus zygomaticus) continues laterally the orbital
margin, and articulates with the frontal process of the zygomatic bone. It is triangular
pyramidal shaped and presents:
 the medial face, orbital, that participates to the formation of the superolateral
wall of the orbit in the area of lacrimal fossa;
 the anterior face, plane, smooth, subcutaneous;
 the posterior face, temporal, limits anteriorly the temporal fossa;
 the medial margin that continues the supra-orbital margin and forms the
superolateral angle of the orbital aditus;
 the inferior margin, is short and articulates with the greater wing of the
sphenoid bone and wirh the zygomatic bone.
 the lateral margin continues with the initial portion of the temporal line.
The parieto-sphenoidal margin
Limits posteriorly, laterally and inferiorly the frontal bone squama and presents:
 the parietal segment that occupies medial three fifth, articulates with the frontal
margins of the parietal bones forming the coronal suture. In this segment, the
parietosphenoidal margin is convex posteriorly, thick and serrated and is oblique
postero-inferiorly taylored so that the internal aspect overlaps posteriorly the external
one by 5-8mm.
 the sphenoidal segments, located laterally, directs oblique anteroinferiorly, limits
inferiorly the temporal face of squama and articulates with the superior margin of the
sphenoid greater wings.
The orbitonasal part participates to the formation of the orbit roof, of the superior
and lateral walls of the nasal cavities and of the floor of the anterior cerebral fossa. It
presents:
the naso-ethmoidal zone (pars nasalis) occupies the median region of the orbito-nazal
part, is diapason shaped opened posteriorly and consists of an anteromedial part, with
jugum value that unites the anterior extremities of the two ethmoid surfaces located
posterolaterally. In the anteroposterior sense, it presents:
 the nasal spine, thin, oriented antero-inferiorly, made of by the horizontal and sagittal
laminae with cruciform disposition. The horizontal laminae, oriented inferolaterally,
presents a superior face that articulates with the inferior face of the nasal bones and
frontal process of the maxilla an inferior face concave, that forms roof of the nasal
fossa before the lamina cribrosa. Lama verticalis articulates superiorly with the nasal
bones and inferiorly with the perpendicular lamina of the ethmoid bone (Fig. 9-3_.
Bones 436
 the ethmoid spine prominates posteriorly, in the central area of the ethmoid notch
and articulates with the anterior margin of crista galli;
 the ethmoid surfaces, antimere and posterolaterally oriented, are rectangular shaped
and everyone presents:
 the inferior face that articulates with the superior face of the ethmoidal
labyrinth. Classically, this face is considered as being made of alveolar like
structures, with the inferiorly opened, the frontal semicells, that complete
cranially the ethmoidal semicells. In adult the pneumatized zone of fronto-
ethmioidal fusion is ossified and the disarticulation of the two bones is not
possible. Anteromedially is presents the aperture of the frontal sinus (apertura
sinus frontalis) completed distally by an ethmoid cell forming togheter the
frontonasal canal that opens in the middle meatus of nasal cavity.
 the superior face forms the floor of the anterior cerebral fossa in the
paramedian segment;
 the lateral face forms the superior part of the orbit medial wall;
 the medial face limits laterally the olfactive fossa, on which are disposed
posteroanteriorly the endocranian foramina of the posterior and anterior
ethmoidal canals and the groove of the nasocilliary nerve. The term of
ethmoidal notch (incisura ethmoidalis) defines the U shaped space opened
posteriorly, where inserts the lamina cribrosa;
 the anterior face forms the inferior part of the frontal sinus posterior wall;
 the posterior face is reduced and articulates with the lesser wing of the
sphenoid bone, medially to the optic canal.
The fronto-ethmoidal junction is traversed by the anterior and posterior ethmoid
canals, through which pass the homonym neurovascular bundles. Each ethmoidal canal
consist of a medial endocranial foramen, situated on the lateral wall of the olfactive fossa and
another one lateral, situated on the medial orbit wall, along the fronto-ethmoidal suture. Their
topography could be considered as the limit between the frontal and ethmoid bones.
the orbital zone (pars orbitalis) is a triangular shaped lamina, thiner and trandparent in
the middle, located laterally. It forms the ¾ anterior of the orbit roof and presents:
 the inferior face (facies orbitalis), smooth, concave, on which are found:
 the lacrimal gland fossa (fossa glandulae lacrimalis), a laterally located
depression deepened by the sharpening of the supraorbital margin and
zygomatic process;
 the trochlear fovea (fovea trochlearis) situated at mid distance between the
supraorbital notch and the frontolacrimal suture, is a small medially located
fossete where inserts the trochlea of the superior oblique muscle of the ocular
globe. Sometimes, fovea coexiste or it is replaced by a poignant, prominent
spine, spine trochlearis (spine trochlearis), with hypomohlion role.
 the superior face convex, with gyral impressions and cerebral crests determined by
the sulcogyral reliefs of the frontal lobe inferior face and with fine arterial grooves
determined by the branches of the anterior meningeal artery;
437 The skull
 the lateral and anterior margins form with the squama a right angle in sagittal and
transversal sections, and correspond the inferolateral margin of the frontal lobe;
 the sphenoidal margin (margo sphenoidalis) or posterior, that articulates with the
anterior margin of the small wing of the sphenoid bine. It is ending lateral through a
rough surface, triangular, with the base lateral, called sphenoidal surface (facies
sphenoidalis) that articulates with the large wing of the sphenoid bone. Medial, the
posterior margin extends with a blade type vaginal that limits superior the spheno-
ethmoidal canal.
 the medial margin limits laterally the ethmoidal notch.
9.4. The frontal sinuses (sinus frontalis) are two pneumatic cavities located in the
thickness of the frontal bone, at the junction between squama and the horizontal part. They
develop individually, asymmetrically and variable according to the pneumatization process,
that originates in the corresponding middle meatus osteomeatal units. In the sagittal section,
the frontal sinus is triangular pyramid shaped and presents:
 the anterior wall (surgical), thick, in contact with the planes of the frontal region;
 the posterior wall (cerebral), thin, sometimes incomplete or dehiscent, that
corresponds to the meningeal spaces of the cerebral anterior fossa and to the frontal
lobe;
 the medial wall (septal) that separates the two sinuses, thin, usually disposed
paramedian towards the less developed sinus;
 the base consists of two segments:
 lateral (orbital), horizontal, triangular shaped with the medially oriented base;
 medial (fronto-ethmoidal) that directs inferomedially, deepens progressively
and forms the sinus infundibulum. It continues with the fronto-nasal canal that
opens in the anterior part of the middle meatus.
 the superolateral margin that is formed by the union of the anterior and posterior
walls, has polycyclic shape and in sagittal section appears as the apex of the triangular
sinus profile.
9.5. Particularities of the frontal bone of development
The frontal bone ossifies desmally. The primary ossification centers appear in the
seven week of embryonic life, bilaterally at the level of the frontal tubercles and are separated
by the metopic suture until the anterior angle of the anterior fonanelle. They fuse in the
seventh month of fetal life. The metopic sutura is present at the birth, closes after 5-6 years
and ossifies definetively between 16-20 years. Its persistence in the adult is called metopism.
The secondary ossification centers appear in the zygomatic processes, trochlear fossa and the
nasal spine.
9.6. Anatomical variants
 Persistence of the metopic sutura (8%);
 The absence of the frontal sinuses, bilateral or unilateral;
 The presence uni or bilateral of supra-orbital and frontal foramina.
Bones 438
10. ETHMOID BONE (OS ETHMOIDALE)
10.1. Generalities
The ethmoid bone is irregular, median, situated in the anterior part of the skull base
that participates to the formation of the anterior cranial and olfactory fossae and expands
distally in the deepness of the facial skeleton where contributes to the formation of the nasal
and orbital cavities.
The ethmoid articulates with:
 frontal bone, superiorly;
 sphenoid bone, posteriorly;
 palatine bones, posteroinferiorly;
 nasal bones, anteriorly;
 maxilla and the lacrimal bones, laterally;
 the vomer, inferiorly.
10.2. Spatial orientation
The isolated ethmoid bone is very difficult to be obtained and due to its median position must
be oriented as follows:
 superiorly – the vertical median process, short and triangular;
 anteriorly – the alar type structures of this process.
The ethmoid is irregular shaped and consists of the antimere ethmoidal labyrinths,
united by an horizontal “jugum” like lamina cribrosa and a mediofacial resistance structure
called, lamina perpendicularis.
10.3. Lamina cribrosa is disposed horizontally, uniting the two ethmoid labyrinth. It
is rectangular shaped, elongated anteroposteriorly, thin and crossed by numerous
foraminae, and presents:
the superior face made of:
 the median zone, crista galli (crista galli), a mediosagittal, vertical prominence,
flattened laterally, is triangular shaped with the inferior base fused with lamina
cribrosa. The crista galli process is entirely included in the thickness of the initial
segment of falx cerebri and presents:
 the lateral faces that participate inlimit ing the olfactory fossae;
 the anterior margin, short, thick, almost vertical, that ends by two frontal
laminae, the crista galli wings (ala cristae galli). Anteriorly they articulate
with the frontal bone crest and complete posteriorly the foramen caecum.
Posteriorly they limit anteriorly the olfactory fossae. From the posterior face
of crista galli wing detach a small bony sept oriented posteriorly,
parasagittally, that separates the ethmoidal foramen, located anterolaterally,
from the ethmoidal fissure located posteromedially.
 the posterior margin long and thin, decreases progressively posteroinferiorly
as size and ends with a spatula flattened like prominence, spine sphenoidales
439 The skull
(spine sphenoidalis), that articulates with the ethmoidal spine of the sphenoid
bone;
 the apex, sharp, directed superiorly;
The lateral zones are traversed by:
 the olfactory canalicular units, through which the nasal fossa communicates with
the olfactory fossa. Each unit consists of an afferent extremity, of convergence,
represented by a variable number (3-5) of olfactory inferior foramina located on the
nasal face of lamina cribrosa, zone of passage consisting of groups of ducts that that
continue the foramina olfactory inferior, crosses the lamina cribrosa and fuses in a
unique channel and the efferent extremity represented by the own foramen through
which this channel opens on the superior face of lamina cribrosa. These canalicular
units contain the efferent axons of olfactory neurons that, on their trajectory towards
the olfactory bulb, associate in bundles that increase in thickness towards the superior
face of lamina cribrosa.
 the ethmoid fissure, located in the vicinity of the lateral face of crista galli, through
which passes the terminal nerve and its dural sheath;
 the ethmoid foramen that is situated anterolaterally from the ethmoidal fissure, in the
concavity of crista galli wing and through which passes the ethmoid anterior
neurovascular bundle.
the inferior face, concave transversally and convex sagittally, forms the roof of the nasal
cavity in the olfactory zone and presents the inferior olfactory foramina.
the anterior and lateral margins are inserted in the ethmoid groove of the frontal bone
and fuse with the medial faces of the frontoethmoidal junctions.
the posterior margin is thin, concave posteriorly, articulates medially with the ethmoidal
spine of the sphenoid bone, and laterally with the vaginal lamina of the frontal bone
orbital part, forming the spheno-ethmoidal canal containing the sphenoidal sinus branch of
the posterior ethmoidal nerve.
10.4. Lamina perpendicularis (lamina perpendicularis)
Lamina perpendicularis detaches from the midiline of the lamina cribrosa, inferior
face, in the mediosagittal plane and participates to the formation of the anterosuperior
segment of the nasal septum. It is thin, smooth, pentagonal shaped and consists of:
the lateral faces, right and left, participate to the formation of the nasals cavities, medial
wall-the nasal septum. Each septal face presents the arterial grooves, oriented antero-
inferiorly, determined by the sept branches of the nasoplatine artery and the fine ascending
grooves, for the terminal nerve and the olfactory nerve fibers.
the superior margin is horizontal and fuses with the lamina cribrosa inferior face;
the anterosuperior margin is oblique antero-inferiorly and bifurcates into two lateral
wings whose groove articulates with the nasal spine of the frontal bone and with the nasal
bones;
the anteroinferior margin is thicker, oblique postero-inferiorly and articulates with the
nasal septum cartilage;
Bones 440
the posteroinferior margin is oblique antero-inferiorly and articulates with the vomer
bone;
the posterosuperior margin is oblique antero-inferiorly and articulates with the crest of
the sphenoidal body, anterior face.
10.5. The ethmoidal labyrinth (labyrinthus ethmoidalis)
The ethmoidal labyrinth as metameric structure, is located at the lateral margin of
lamina cribrosa, in the depth of the face skeleton. Each labyrinth displays a particular
pneumatized functional organization consisting of bony cells with thin walls, that
communicate with the nasal cavity through foramina located on the medial wall of the
labyrinth. It is very irregular, larger posteroinferiorly, rectangular shaped and presents:
10.5.1. The lateral face represented by the thin and trandparent orbital lamina
(lamina orbitalis) that forms the largest part of the orbit medial wall. It articulates superiorly
with the orbital lamina of the frontal bone, inferiorly with maxilla and the orbital process of
the palatine bone, anteriorly with the lacrimal bone and posteriorly with the anterior face of
the sphenoid bone;
10.5.2. The superior face articulates with the frontal bone, corresponding ethmoidal
surface and participates to the formation of the craniofacial pneumatised junction, crossed by
the anterior and posterior ethmoidal canals. Anteriorly it contributes to the formation of the
frontonasal duct, that opens in the ethmoidal infundibulum (infundibulum ethmoidale) of
the middle meatus;
10.5.3. The anterior face is narrow, anterolaterally oriented and articulates with the
lacrimal bone forming the pneumatized ethmoidolacrimal suture;
10.5.4. The posterior face, expanded transversally, articulates with the anterior face
of the sphenoid bone body and with the orbital process of the palatine bone forming the
pneumatized ethmoido-sphenoidal junction and the ethmoido-palatine suture;
10.5.5. The medial face (nasal) participates to the formation of the nasal cavity
lateral wall and is divided into:
 the olfactory zone, located superiorly, bellow the lamina cribrosa, limits with the
superior third of the nasal septum the olfactory passage of the nasal cavity. The two
third anterior of this zone present numerous vertical grooves determined by the
olfactory nerves (Fig. 10-9). In the posterior third the passage narrows, bends
medially and forms with the anterior face of the sphenoid bone body, the speno-
ethoidal recessus where opens the sphenoid sinus;
 the meatoturbinal zone, from which detach the superior nasal concha (concha
nasalis superior) and middle nasal concha (concha nasalis media)(Fig. 10-8). Each
of them presents:
 the anterior extremity (head), large, with spongiform aspect;
 the posterior extremity (tail), thin and elongated;
 the medial face, convex looking towards the nasal septum with which
determines the interseptoturbinate space;
 the lateral face, concave, limits with the medial face of the ethmoidal
labyrinth a narrow, anteroposteriorly elongated space, called nasal meatus;
441 The skull
 the superior margin (the root of concha), adherent to the medial wall of the
labyrinth, is angulated with a shorter anterior slope, oblique posterosuperiorly
and another one posterior, longer, oblique posteroinferiorly;
 the inferior margin, free, convex inferiorly, thicker and spongiform is
curved laterally.
10.5.6. The superior nasal concha is the smallest, and is located in the
posterosuperior part of the labirynth medial face. The superior margin is posteroinferiorly
directed, the anterior extremity (head) corresponds approximately to the middle of the
lamina cribrosa, and the posterior extremity (tail) projects into the spheno-ethmoidal recess.
The lateral face of the superior concha limits togheter with the medial face of the ethmoidal
labyrinth the superior nasal meatus (meatus nasi superior), where open the posterior
ethmoidal cells. The medial face directs inferomedialy towards the septum closing inferiorly
the olfactory passage.
10.5.7. The middle nasal concha is larger, expanded anteroposteriorly, depasses
anteriorly and posteriorly the medial face of the ethomoidal labyrinth. Its superior margin is
angulated inferiorly and presents a short anterior posterosuperiorly directed slope, another
one posterior, longer, oblique postero-inferiorly. The inferior margin is thicker and curved
superolaterally. The head of the middle nasal concha and articulates with the frontal process
of the maxilla, and the tail articulates with the perpendicular blade of the palatine bone and
promines into the choana. The lateral face limits with the medial face of the ethmoid
labyrinth the middle nasal meat (meatus nasi medius) where open the apertures of the
frontal and maxillary sinuses and the anterior ethmoidal cells. On the middle meatus, the
medial face of the ethmoid labyrinth has on the anterior part an oblique groove postero
inferior, ethmoidal infundibulun (infundibulum ethmoidale), and posteriorly the ethmoid
bulla (bulla ethmoidalis), prominence determined by the most voluminous cell of the middle
ethmoidal group. The medial face limits with the nasal septum the superior part of the
interseptoturbinal space.
Sometimes, on the medial face of the ethoidal labyrinth, above the superior concha, it can be
found the supreme nasal concha (concha nasalis suprema) (concha of Santorini ) that limits
the supreme nasal meatus.
10.5.8. The inferior face is narrow and may be divided into:
 the anterior zone, that forms the pneumatized ethmoido-maxillary-lacrimal suture;
 the middle zone, that crosses the maxillary hiatus, from which detaches postero-
inferiorly, the uncinate process (processus uncinatus) made of:
 the base, attached to the inferior face of the ethmoidal labyrinth;
 the free extremity that trandiently articulates with the ethmoidal process of
the inferior nasal concha and bends posterosuperiorly until the perpendicular
lamina of the palatine bonelimit ing the maxillary sinus accessory foraminae.
 the anterior margin that participates to the anterior sinusal fontanella
limiting;
 the posterior margin, that limits with the ethmoidal bulla, the uncibullar
groove, where opens the fronto-ethmoidal duct.
Bones 442
the posterior face, that articulates with the lama perpendicularis of the palatine bone
forming the ethmoidopalatine suture.
10.5.9. The ethmoidal cells
The ethmoidal cells represent the structural and functional unity of the ethmoidal labyrinth
involved in:
the growth and the human face modeling;
realizing of the pneumatized paramediofacial resistance structures;
the formation and development of the pneumatized paranasal sinuses with
resonance cavities role during phonation;
An ethmoidal cell consists of peripheral thin osseous wall coated by a prolongation of
the nasal mucous membrane, that surrounds an air cavity. The ethmoid cells are organized
according to the principle of the osteomeatal unity, the functional and topographical
grouping of the cells depending on the foramen (ostium) of the middle meatus through which
they are ventilated.
Anatomosurgically the ethmoidal cells are classified:
 the anterior ethmoidal cells (cellulae ethmoidales anteriores), tributary to the
middle meatus, open through 1-2 foramina located in the semilunate hiatus;
 the posterior ethmoidal cells (cellulae ethmoidales posteriores), that open through a
common foramen in the superior meatus. From the posterior group individualizes by
its constance and dimensions the spheno-ethmoidal cell Onodi that promines in the
sphenoidal sinus cavity until the optical canal.
10.6. Developmental particularities of the ethmoid bone
The ethmoid bone ossifies exclusively chondrally. The cartilaginous model of the
nasal capsule is formed in the weeks 4-5, and the primary ossification centers appear in the
weeks 7-8 of embryonic life in each ethmoidal labyrinth. The ossification continues up to
birth when the ethmoidal cells walls and their mucous membrane coat is able to start
ventilation. The ossification process of the perpendicular blade starts at one year and
completes after 16-20 years. Lama cribrosa starts to ossify after 2 years and fuses with the
sphenoid bone after 25 years old.
1. The supreme nasal concha (21%).
2. The concha bullosa – excessive pneumatization of the middle concha’s head (18%);
3. The supranumerary ethmoidal cells, extended in the nasal fossa lateral wall.
4. The aberrant forms of the uncinat process.
443 The skull
11. SPHENOID BONE (OS SPHENOIDALE)
11.1. Generalities
It is a median irregular bone, located in the middle of the skull base and in the
posterior part of the craniofacial pneumatized junction. It consists of an endocranial aspect
that participates to the formation of the anterior, middle and posterior cerebral fossae and
another one, exocraninal that participates to the formation of the orbital and nasal cavities and
of the temporal, infratemporal and pterygopatatine fossae.
It articulates with:
 anteriorly with the frontal and ethmoid bones;
 anterolaterally with the zygomatic bones;
 laterally with the temporal and parietal bones;
 posteriorly with the occipital bone;
 inferiorly with the palatine and vomer bones.
The isolated sphenoid bone is oriented as follows:
 superiorly – the face of the bone central segment that presents a deep fossa;
 anteriorly – the face of the bone central segment with two apertures separated by a
median crest.
The sphenoid bone is made of a median body that contains the sphenoidal sinuses and
of three pairs of alae like processes, the lesser wings, the greater wings and the pterygoid
processes. Viewed from the front, the sphenoid bone resembles a bat or owl silhouette in
flight (M. Dufour).
11.3. The sphenoid body (corpus sphenoidale) is cubic shaped and consists of:
11.3.1. The superior face is almost rectangular and anteroposteriorly presents:
 the ethmoidal spine that articulates with sphenoidal spine of the lamina cribrosa
of the ethmoid bone;
 the jugum sphenoidale (jugum sphenoidale), a smooth rectangular surface,
limited laterally by the bases of the lesser wings, anteriorly by the ethmoidal process
of the jugum sphenoidale that articulates with spine sphenoidale of the lamina
cribrosa and posteriorly by a transversal crest called limbus sphenoidal (limbus
sphenoidalis). On the midline the jugum has a shallow crest that corresponds to the
interhemispheric fissure, and laterally the anteroposterior, olfactory grooves (sulci
olfactorii) that contain the olfactory tracts;
 the prechiasmatic groove (sulcus prechiasmaticus), oriented transversally,
between the sphenoidal limb and tuberculum sellae, that contains the ventral face of
the optic chiasma;
 tuberculum sellae, that limits anterior the hypophysis fossa;
 sella turcica, a deep, superiorly concave depression, that forms the hypophyseal
fossa (fossa hypophysialis), where is located the hypophysis gland. It consists of:
Bones 444
 the anterior slope, where are found, anteoposteriorly, a transversal groove for
the anterior coronary sinus (intercavenous), the sinostotic crest, that marks
the suture line between the basi-pre-sphenoidal and basi-postsphenoidal
ossification centers and the middle clinoid process (processus clinoideus
medius) located at the crest extremities;
 the floor where sometimes may be found a small depression or orifice that
represents the cranial extremity of the pharyngo hypophyseal duct during the
embryonic life;
 the posterior slope, consisting of dorsum sellae, an osseous blade rectangular,
oblique postero-inferior, that has:
- the anterior face, smooth, concave;
- the posterior face, flat, that forms the superior extremity of the clivus
and the anterior slope of the tentorial notch;
- the superior margin, thick, concave, limited lateral by the posterior
clinoid processes, on which inserts the adherent circumference of the
tentorium cerebelli and the petrosphenoidal ligament;
- the lateral margins, on which are found superiorly the oculomotor
nerve groove and inferiorly the grooves of abducens nerve and of the
inferior petrosal sinus.
11.3.2. The lateral face, oblique inferolaterally, consists of:
 the pre-alar zone, situated anterosuperiorly, that forms the medial wall of the orbit,
posterior to the ethmoid orbital lamina;
 the radicular zone, situated intermediary, that presents in the sense posteroinferior
sense:
 the superior root of the lesser wing base;
 the medial wall or the optic canal;
 the inferior root of the lesser wing base;
 the medial contour of the superior orbital fissure;
 the anterior root of the greater wing base;
 the medial contour of the round foramen;
 the main intermediary root of the greater wing base;
 the superomedial contour of the oblong foramen;
 the posterior root of the greater wing base.
 the postalar zone, located posteroinferiorly presents the shallow groove of internal
carotid artery. The carotic groove (sulcus caroticus), is formed of:
 the initial segment, posterior, vertical,limited laterally by the sphenoidal
lingula and medially by the apex of the temporal bone petrosal part;
 the intermediary segment, directed anterosuperiorly;
 the terminal segment, vertical, located between the sphenoidal limbus and
the anterior clinoid process;
 the superomedial lip that marks the limit between the superior and lateral
faces of the sphenoid bone;
445 The skull
 the inferolateral lip that corresponds to the anterior and intermediary roots of
the greater wing base and continues posterior with sphenoidal lingula.
On this entire surface insert the dura matter structures that participate in the formation of the
cavernous sinus.
11.3.3. The posterior face consists of a median segment that occupies two thirds of
this face, and articulates with the basilar part of the occipital bone, forming the spheno-
occipital synchondrosis and two lateral with the two lingulae sphenoidales and the initial
parts of the carotic grooves.
11.3.4. The anterior face consists of:
 the median zone, with the crest of the sphenoid bone (crista sphenoidalis), that
articulates with the postero-superior margin of the perpendicular lamina of the
ethmoid and participates to the formation of the nasal septum. The superior extremity
of the crest fuses with the ethmoidal spine, and the inferior extremity fuses with the
crest of the inferior face of the sphenoid body and forms the rostrum sphenoidale.
 the intermediate zone, concave anteriorly, that presents the sphenoidal sinus
aperture (apertura sinus sphenoidalis) and forms the posterior aspect of the
sphenoidoethmoidal recessus. Inferiorly, the anterior face of the sphenoid body is
made of a thin osseous lamina, concave posterosuperiorly, the sphenoidal concha
(concha sphenoidalis) with a vertical part, rectangular, belonging to the anterior
face and an horizontal part, triangular, belonging to the inferior face. Concha
sphenoidalis is incorporated without limits, into the anteroinferior wall of the
sphenoid body and diminuates infero-laterally the size of the sinusal apertures.
 the lateral zone, ethmoidal that articulates with the anterior face of the ethmoid
labyrinth, forming the spheno-ethmoidal pneumatized junction.
11.3.5. The inferior face consists of:
 the median zone with the inferior sphenoidal crest that articulates with the alae of the
vomer superior margin and forms the sphenovomerian schindylesis, traversed by the
median sphenovomerian canal (canalis vomerorostralis) through which passes a
communicanting vein;
 the intermediary zone, that presents:
 the vomerovaginal groove, that articulates with the vomer wing and forms
the vomerovaginal canal;
 the palatovaginal groove that articulates with vaginal process of the
pterygoid internal wing and with the sphenoidal process of the perpendicular
blade of the palatine bone and forms the palatovaginal canal (canalis
palatovaginalis) through which passes the palatovaginal neuro-arterial bundle.
 the lateral zone, consisting in three segments:
 posterior, that corresponds to the medial root of the pterygoid process and to
pterygoid canal and could be prominent on the floor of the sphenoidal sinus;
 intermediary, smooth, concave, that forms the superior semicontour of the
sphenopalatine canal;
Bones 446
 anterior, rough, that articulates with the sphenoidal process of the palatine
bone.
11.4. The lesser wings (alae minores)
The lesser wings are antimer processes triangular shaped, with horizontal disposition
and mediolateral direction, that detach from the anterosuperior parts of the radicular zones of
the lateral faces of the sphenoid bone body. Each lesser wing presents:
the superior face, smooth, with minimal gyral impressions forms the posterior part of the
anterior cranian fossa and reports to the orbital face of the frontal lobe of the cerebral
hemispheres. In its medial part may be observed the relief of the optic canal;
the inferior face, smooth and concave inferiorly forms the posterior part of the orbital
floor and limits with the median margin of the great wing, the superior orbital fissure
(fissura orbitalis superior);
the anterior margin is serrated and articulates with the sphenoidal margin of the frontal
bone orbital part;
the posterior margin concave posterolateral, sharp and smooth, coresponds to the initial
part of the lateral fissure of the cerebral hemisphere;
the base, located medially, attaches to the sphenoid lateral face by two roots, one
anterosuperior horizontal and another one posteroinferior, oblique superolaterally that
limit the optic canal (canalis opticus), through which passes the optic nerve and the
ophtalmic artery. Posterolaterally, behind the central endocranial aperture of the optic
canal, the medial extremity of the posterior margin ends by the anterior clinoid process
(processus clinoideus anterior). It directs posteromedially towards the sella turcica and
its apex limits anterolaterally the carotic canal and gives attachment to the tentorium
cerebelli;
the apex is pointed, oriented laterally and articulates with the sphenoid greater wing and
with the orbital part of the frontal bone.
11.5. The greater wings (alae majores)
The greater wings are irregular shaped antimere processes flattened craniocaudally,
concave posterosuperiorly, that detach from the postero-inferior parts of the lateral faces of
the sphenoid body. Each great wing is attached by three roots, anterior, intermediate and
posterior, thatlimit ate the roundum and ovale foraminae and presents an horizontal
segment that belongs to the base of the skull and another one vertical that belongs to the
vault.
Each greater wing presents an internal face, endocranial or cerebral, that participates
in the formation of the middle cranian fossa, and an external face, exocranial, extremely
irregular, with sharp crests that divide it into surfaces with different functional values and
participate to the formation of the temporal, infratemporal, pterygopalatine fossae and of the
lateral wall of the orbit.
11.5.1. The internal face (facies cerebralis) is made of a posteromedial segment,
horizontal, and another one anterolateral, vertical, that describe an obtuse dihedral angle,
opened posterosuperiorly and forms the anterior part of the middle cerebral fossa. Overall,
the cerebral face, concave posterosuperiorly, with gyral impression and cerebral crests,
presents:
447 The skull
 the groove of the middle meningeal artery anterior branch, located at the junction of
th lateral fourth with three fourth median of this face;
 the foramen roundum (foramen rotundum), a 4-5mm, short canal, oblique
inferolaterally, located on the vertical part of the greater wing, between the anterior
and intermediate roots, that opens into the pterygopalatin fossa. Through the round
foramen passes the maxillary nerve.
 the foramen ovale (foramen ovale), located posterolaterally, on the horizontal part
of the great wing. It is a 7-8 mm long canal, oblique posterolaterally, through which
passes the mandibular nerve, the accessory meningeal artery and sometimes the lesser
pertosal nerve;
 the venous foramen (foramen venosum) (of Vesalius), located anteromedially from
the foramen ovale, gives passage to a communicanting vein between the cavernous
sinus and the pterygoid plexus;
 the spinous foramen (foramen spinosum) located posterolaterally from the foramen
ovale, through which passes the middle meningeal vessels and the meningeal branch
of the mandibular nerve;
 the petrosal foramen (foramen petrosum) (of Arnold), located medially from the
spinous foramen, through which passes the lesser petrosal nerve.
11.5.2. The external face (exocranian) consists of an horizontal inferomedial
segment and another one superolateral, vertical, and is crossed by four crests:
 the zygomatic crest (crista zygomatica), oblique inferomedially, articulates with the
orbital process of the zygomatic bone and divides the vertical segment of the
exocranian face into a medial surface, orbital and a lateral surface, temporal. The
zygomatic crest ends inferiorly with the tubercle of the zygomatic crest (tuberculum
cristae zygomaticae) that protrudes in the area of the inferior orbital fissure.
 the orbital crest (crista orbitalis), that expands from the zygomatic crest tubercle to
the superior root of the greater wing of the sphenoid, forms the superior contour of the
inferior orbital fissure and separates the orbital and maxillary surfaces;
 the infratemporal crest (crista infratemporalis), horizontal, that originates on the
lateral margin of the great wing, at the limit between the horizontal and vertical parts,
directs antero-inferiorly and separates the temporal and the infratemporal faces.
Anteriorly it ends through the sphenoidal tubercle (tuberculum sphenoidale);
 the maxillary crest (crista maxillaris), originates at the sphenoidal tubercle, directs
inferomedially towards the anterior face of the zygomatic process and separates the
infratemporal and maxillary faces.
These four crests divide the exocranian face of the great wing into four surfaces:
 orbital, smooth, vertical, rectangular, oriented anterolaterally, that forms two-thirds
posterior of the lateral wall of the orbit and is limited:
 superiorly by the frontosphenoidal suture;
 inferiorly by the orbital crest;
 medially by the anterosuperior margin of the greater wing, on the inferior
semicontour of the superior orbital fissure;
Bones 448
 laterally by the zygomatic crest.

 the temporal face (facies temporalis), smooth, convex vertically, participates to the
formation of the temporal fossa floor, gives attachment to the anterior fibers of the
temporal muscle and is limited:
 superiorly by the frontosphenoidal and parietoshenoidal sutures;
 inferiorly by the infratemporal crest;
 anteriorly by the sphenozygomatic suture;
 posterior by the sphenotemporal suture.
 the infratemporal face (facies infratemporalis), horizontal, concave inferiorly, gives
attachment to the superior head of the lateral pterygoidian muscle and is limited:
 anterolaterally by the infratemporal crest;
 anteromedially by the maxillary crest and by the lateral root of the
pterygoid process;
 laterally by the lateral margin of the greater wing;
 posteriorly by the posterior margin of the greater wing;
 the maxillary face (facies maxillaries), concave inferiorly, forms the roof of the
pterygopalatine fossa laterally from the foramen rotundum and is limited:
 superiorly by the orbital crest;
 inferiorly by the maxillary crest;
 laterally by the zygomatic and sphenoidal tubercules;
 medially by the medial semicontour of the round foramen.
11.5.3. The posterior margin lasts from the lateral face of the sphenoid body up to
the spine sphenoidalis. It is irregular, oblique posterolaterally and, in mediolateral sense
presents:
 the lingual sphenoid bone (lingula sphenoidalis), a thin, sharp osseous lamella
directed posterolaterally whose medial face forms togheter with the apex of the
petrosal part and with the sphenoid body, the internal aperture of the carotidic
canal (apertura interna canalis carotici). The lateral face limits anteromedially the
foramen lacerum.
 a rough zone that forms the lateral margin of foramen lacerum;
 the superolateral slope of the osseous auditory tube that gives attachement to its
cartilaginous part;
 the sphenoidal spine (spine ossis sphenoidalis) resulting from the posterior and
lateral margins, where take attachments the sphenomandibular, the pterygospinous,
the anterior malleus ligaments and the tensor tympani muscle.
11.5.4. The lateral margin (squamuos) (margo squamosus) is concave
posterolaterally, articulates with the temporal bone squama and consists of a posterior
segment, ascending, oblique anterolaterally, that lasts from the sphenoidal spine up to the
sphenotemporal crest and an anterior segment, vertical, that lasts from the sphenotemporal
crest up to the pteric suture intersection.
11.5.5. The medial margin (radicular) fuses with the lateral face of the sphenoid
body through the anterior, intermediary and posterior roots.
11.5.6. The anterosuperior margin (orbitofrontal) consists of two segments:
449 The skull
 medial that forms the inferior semicontour of the superior orbital fissure;
 lateral (frontoparietal), thick, rough, oblique superolaterally and posteriorly, that fand
laterally as the frontal surface. It is triangular shaped with the apex at the zygomatic
crest and articulates with the frontal and parietal bones;
11.6. The pterygoid processes (processus pterygoidei) are antimere structures,
oriented vertically, in the posterior part of the face skeleton and the junction cervicofacial.
Each pterygoid process is attached to the inferior face of the sphenoid bone through the
medial and lateral roots, separated by the pterygoid canal, and consist of a lateral lamina
(lamina lateralis), oblique posterolaterally and a medial lamina (lamina medialis), narrower
and longer, that limits the pterygoid fossa. Overall, the pterygoid process is made of:
11.6.1. The base that represents the superior, adherent extremity of the pterygoid
process;
 the medial root, thin, oblique inferolaterally, that detaches from the lateral zone of
the inferior face of the sphenoid bone;
 the lateral root, thick, oblique inferomedially, that fuses with greater wing
intermediary root;
 the pterygoid canal (canalis pterygoideus), through which passes the omonim
beurovascular bundle, crosses postero-anterior the base of the process and has:
 the posterior aperture, located on the foramen lacerum, masked
inferomedially by the prominent pterygoid tubercle situated at the cranial
extremity of the medial lamella posterior margin, on which inserts the
pharyngobasilar fascia;
 the traject horizontal, directed posteroanteriorly, often prominent on the floor
of the sphenoidal sinus;
 the anterior aperture, enlarged as an estuary on the posterior wall of the
pterygopalatine fossa.
Superomedially, from the base of the pterygoid process detaches the vaginal process
(processus vaginalis), a triangular shape lamella, thin and horizontal, that presents:
 the inferior face, that participates in the formation of the nasal cavity roof in the
choanae zone. Laterally the face becomes rough, crossed by the palatovaginal
groove (sulcus palatovaginalis) and articulates with the sphenoidal process of the
palatine bone forming the palatovaginal canal through which passes the pharyngeal
 the superior face that presents the vomerovaginal groove (sulcus
vomerovaginalkis) and articulates with the vomer wing and the inferior sphenoid
body face, forming the vomerovaginal canal (canalis vomerovaginalis) through
which passes the pharyngeal branch of the sphenopalatine artery.
11.6.2. The anterior face is convex and presents:
 the lateral zone (infratemporal), concave vertically and plane transversally, that
participates to the formation of the medial wall of the infratemporal fossa and
continues superiorly with the infratemporal face of the greater wing of the sphenoid.
On the lateral zone originate the inferior head of the lateral pterygoidian muscle.
Bones 450
 the intermediary, pterygomaxillary zone, made of two segments:

 superior, free, that forms the posterior wall of pterygomaxillaryfossa bellow
the foramen rotundum, presents the anterior aperture of the pterygoid canal
and continues superomedially with the maxillary surface of the greater wing;
 inferior that, in the lateromedial sense presents:
 the lateral surface, rough, that articulates with maxilla tuberosity;
 the pterygoid notch (incisura pterygoidea) where enters the pyramidal
process of the palatine bone;
 the medial surface, rough, that articulates with the perpendicular lamina of
the palatine bone and completes posteromedially the greater palatin canal.
 the medial zone (nasal) that forms the lateral wall of the nasal cavity in the posterior,
juxtachoanal part.
11.6.3. The posterior face is represented by the pterygoid fossa (fossa pterygoidea),
a deep, oblong, vertical depression completed inferiorly by the pyramidal process of the
palatine bone, where originate the medial pterygoid muscle.
11.6.4. The posterolateral margin belongs to the pterygoid process lateral lamina, is
sharp, irregular and presents at the junction of one third superior with two third inferior the
pterygospinous process of Cividini (processus pterygospinosus), on which inserts the
pterygospinous ligament, and superiorly from this, the suprapterygospinous process on
which inserts the homonym ligament, that is a component of the pterygoid fascia.
11.6.5. The posteromedial margin belongs to the pterygoid process medial lamina,
is thin and gives attachment to the pharyngobasilar fascia anterior margin and to the superior
constrictor of the pharyngs muscle. In the superior third the margin splits andlimit ates the
scaphoid fossa (fossa scaphoidea), an elongated depression, with the long axis oriented
inferomedially and anteriorly where originate the tensor veli palatini muscle. Corresponding
to the inferior extremity of the scapoid fossa, on the posterior margin is found the auditory
tube groove (sulcus tubae auditivae) on which adheres the pharyngeal extremity of the
cartilaginous auditory tube. The inferior extremity of the posteromedial margin extends
inferolaterally with the hamulus pterygoideus (hamulus pterygoideus), a thin rounded
process, laterally curved, that presents anteromedially the hamulus pterygoideus groove
(sulcus hamuli pterygoidei) with role of hypomochlion for the tensor veli palatini muscle.
11.6.6. The distal extremity presents the pterygoid notch (incisura pterygoidea),
triangular shaped with the base inferiorly that articulates with the pyramidal process of the
palatine bone.
11.6.7. The superior orbital fissure (fissura orbitalis superior) represents the space
between the greater and lesser sphenoid wings through which the cranial cavity
communicates with the orbit. It is characteristically comma shaped with the more voluminous
extremity oriented inferomedially and posteriorly and the long axis oriented posteroinferiorly
and medially. The superior orbital fissure presents:
 the superior margin, consisting of the inferior face of the lesser wing;
 the inferior margin, consisting of the superior margin of the greater wing that has a
medial segment ascending superolaterally and a lateral, narrower segment, almost
451 The skull
horizontally. At the limit between the two segments is found a spine on which inserts
the common annular tendon of origin of the ocular globe rectus muscles.
 the base, located inferomedially and posteriorly, is made of the sphenoid bone
lateral face, between the postero-inferior root of the lesser wing and the
anterosuperior root of the greater wing;
 the apex, located superolaterally and anteriorly, is made of the juxtaposition of the
two sphenoid wings on the sphenoid surface of the frontal bone.
Through the superior orbital fissure are passing the oculomotor, trochlear, abducens
nerves and the terminal nasal frontal and lacrimal branches of the ophtalmic nerve, the
superior and inferior ophtalmic veins and the lacrimal artery anterior meningeal branch.
11.7. The sphenoid sinuses (sinus sphenoidales) are two irregular and unequal
pneumatized cavities, located inside the sphenoid body. A variable shape septum, most of the
times deviated from the median line, separates the two sinuses Each sinus is cubic shaped and
presents:
 the superior wall, in rapport with the optic chiasm and the pituitary gland loge;
 the inferior wall, corresponding to the superior wall of the nasal fossa, the roots of
the pterygoid process and pterygoid canal;
 the anterior wall, belongs to the nasal fosa roof corresponding to the concha zone of
the sphenoid and forms the posterior slope of the spheno-ethmoidal recessus.
 the posterior wall has a variable rapport with the sella turcica and the pituitary gland
and a larger sinus could reach the spheno-occipital synchondrosis;
 the lateral wall presents in the craniocaudal and anteroposterior sense, the optic canal
relief, the cavernous sinus and the carotic grooves prominences and has rapports
with the medial extremity of the superior orbital fissure and with the temporal pole
of the cerebral hemisphere;
 the medial wall, consists of the intersinusal septum.
Depending on the degree of pneumatization, the sinuses could be small (hypopneumatized),
middle (normopneumatized) and large (hyperpneumatized), extended in the surrounding bone
structures and determining recesses and bullae. The most frequent extensions pneumatized
interests:
 the vomer (septal recess, sphenovomeral bubble);
 the posterior part of the ethmoidal labyrinth (ethmoidal recess)
 the optic canal (superior recess);
 the lesser wing of the sphenoid (superolateral recessus);
 the orbital process of the palatine bone (palatial recessus)
 the great wing of the sphenoid (inferolateral recessus)
 the base of the pterygoid process (pterygoid recessus);
 the basilar part of the occipital bone, up to the formen magnum (posterior recessus
and posterosuperior).
The degree of development of the sphenoidal sinus is estimated depending on the
rapport with the sella turcica and could be minimal, conchal, when the sinus is located
Bones 452
entirely in front of the sella, presellar , sellar or postsellar. Exceptionally the sphenoid sinus
could be missing.
11.8. The development particularities of the sphenoid bone
The sphenoid bone ossifies exclusively chondrally. The primary centers of
ossification appear in the weeks 8-10 of the embryo on the median line, inside the
presphenoidal, hypophyseal and postsphenoidal cartilages, and laterally inside the cartilages
of the lesser wings, greater wings and pterygoid processes. The pterygoid hamulus cartilage
appears in the third month of fetal life and starts to ossify after birth.
 the petrous foramen of Arnold located medially from the foramen ovale through
which passes the lesser petrosal nerve (16%);
 the venous foramen of Vesalius, located medially from the spinous foramen, through
which passes an afferent vein to the pterygoidian venous plexus (22%);
 the Hyrtl spine, located laterally from the foramen ovale, on which inserts the superior
margin of interpterygoid fascia (11%);
 the presence of the clinocarotic foramen resulted from the fusion of the anterior and
middle clinoid processes, through which passes the internal carotide artery (8%).
453 The skull
12. TEMPORAL BONE (OS TEMPORALE)
12.1 Generalities
The temporal bone, antimere disposed, is irregularly shaped and participates to the
formation of the middle and posterior cranial fossae, of the skull base midlle etage and of the
inferolateral part of the calvary.
The temporal bone articulates with:
 the parietal bone, superiorly;
 the occipital bone, posteromedially;
 the sphenoid bone, anteromedially;
 the zygomatic bone, anterolaterally;
 the mandible, inferiorly.
The isolated temporal bone is oriented as follows:
 superiorly – the concave face with gyral impressions and cerebral crests;
 medially – the pyramid shaped part of bone;
 anteriorly – the pyramidal part apex.
The adults temporal bone consists of petrous, squamous, tympanic and styloid
parts. The styloid part will be described with the posteroinferior face of the petrous part.
12.3. The petrous part (pars petrosa)
The petrous part belongs exclusively to the base of the skull and has a multiple
labyrinth organization, consisting of a condensed, cochleovestibular primary labyrinth, a
pneumatized, tubotympanomastoid secondary labyrinth and a tertiary labyrinth, consisting
of the neuroarterial canals that pass through the petrous part. Among these, the most
important are considered the canal of the internal carotid artery and the Fallopio aqueduct of
the facial nerve. Overall, the petrous part is shaped as a rectangular pyramid with the long
axis oriented anteromedially and superiorly and consists of four faces.
12.3.1. The anterior face (facies anterior partis petrosae), oriented anterosuperiorly
and laterally, is endocranial and cerebral and participates in the formation of middle cerebral
fossa. It corresponds to the temporal lobe of the cerebral hemisphere and, in mediolateral
sense presents:
 the trigeminal impression (impressio trigeminalis), an oval depression with the long
axis transversally, situated close to the apex of the petrous part, that contains the
cavum trigeminale of Meckel and the semilunar ganglion of Gasser of the trigeminal
nerve;
 the carotic tegmen, a thin bony lamina, sometimes dehiscent, located anteriorly from
that trigeminal impression, that forms the roof of the carotic canal terminal part;
 the tubal tegmen, located laterally from the carotic tegmen, that forms the roof of the
auditory tube and of the tensor tympani canal;
Bones 454
 the geniculate fossa, a depression located posterolaterally from the trigeminal

impression that corresponds in the depth to the first flexure of the facial nerve
aqueduct from which is separated by a thin bony lamina with geniculate tegmen
value;
 the hiatus of the greater petrosal nerve canal (hiatus canalis nervi petrosi
majoris), a dehiscent area located on the convexity of the facial nerve canal first
flexure, through which the greater petrous nerve leaves the canal and enters the
superior tympanic branch of the middle menigeal artery.
 the groove of the greater petrosal nerve (sulcus nervi pietrosi majoris), that
originates at the hiatus, directs anteromedially, crosses the trigeminal impression and
ends at the posterior extremity of the foramen lacerum;
 the hiatus of the lesser petrosal nerve canal (hiatus canalis nervi petrosi minoris),
dehiscence of tegmen tympani located on the superior wall of tympanic cavity
through which passes the lesser petrosal nerve;
 the arquate eminence (eminentia arcuata), a rounded prominence, located posterior
from the genicuate fossa close to the superior margin of the petrous part
corresponding to the anterior semicircular canal;
 the tympanic tegmen (tegmen tympani), a thin osseous lamina, situated between the
arcuate eminence, medially and the pietrosquamous suture, laterally, that forms the
superior wall of the tympanic cavity;
 the adito-antral tegmen, continues posterolaterally the tympanic tegmen and forms
the superior wall of the aditus ad antrum and of the mastoid antrum.
All the described “tegmental zones” belong to the tympanic tegmen, lamellar structure
oriented posteroanteriorly and lateromedially, that forms the superior wall of the
tubotympanomastoid secondary labyrinth. Anteriorly from the petrosquamous suture, the
lateral margin of tegmen tympani curves inferior, forms the lateral wall of the tensor tympani
muscle canal and exteriorizez through the tympanosquamous fissure (of Glaser) which,
medially, divides into the petrotympanic and petrosquamous branches.
12.3.2. The posterior face (facies posterior partis petrosae), cerebellar, oriented
posteromedially and superiorly, is triangular shaped with the apex medially, forms the
anterior, temporal slope of the posterior cerebral fossa and corresponds to the
pontocerebellary angle. In the mediolateral sense this face presents:
 the semigroove of the inferior petrosal sinus (sulcus sinus petrosi inferioris), that
is completed by a similar structure, located on the superior face of the occipital bone
basilar part and contains the inferior petrous sinus;
 the internal acustic pore (porus acusticus internus), elipsoidal, with the long axis
transversally is made of a prominent lateral semicontour and another one medial,
shallow due to the tangential rapports with its neuroarterial pedicle consisting of the
facial, intermediary (of Wrisberg), vestibulocochlear nerves and the labyrinthine
vessels;
 the internal acustic meatus (meatus acusticus internus), a short channel, directed
transversally, mediolaterally, that communicates with the posterior fossa through the
acustic pore and presents:
455 The skull
 the inferior wall, corresponding to the internal jugular vein bulb from which
is separated by the sub-labyrinthine cells group.
 the superior wall that corresponds to the anterior face of the petrosal part
medially from the geniculate fossa from which is separated by superior
labyrinthin cells group;
 the posterior wall, represented by the area of the posterior face of the petrosal
part located under the subarquate fossa, medial of the relief of the posterior
semicircular canal;
 the anterior wall correspondig to cochlear canal base;
 the fundus of the internal acustic meatus (fundus meatus acustici interni),
a perforated osseous lamina that closes the canal in the depth and represents
the hillus of the cochleovestibular labyrinth. It is divided by the intersection
of the transversal (crista trandversa) and vertical crests (crista verticalis,
Bill’s bar), into:
- the anterosuperior quadrant, the facial nerve area (area nervi
facialis), that presents the initial aperture of the facial nerve canal
through which pass the facial and intermediary of Wrisberg nerves and
the superior branch of the labyrinthine artery;
- the anteroinferior quadrant, the cochlear area (area cochlearis),
that corresponds to the base of modiolus and is also called the spiral
tract because it is perforated by numerous foraminae spirally oriented,
through which pass the central axons bundles from the spiral ganglion
of Corti and the cochleat branch of the labyrinthine artery.
 the posterosuperior quadrant, the superior vestibular area (area
vestibularis superior), that contains the superior part of the vestibular
ganglion of Scarpa and is perforated by numerous orifices through
which pass the utricular and lateral and superior semicircular canals
nerves and also the superior vestibular branch of the labyrinthic artery;
 the posteroinferior quadrant, the inferior vestibular area (area
vestibularis inferior), that contains the inferior part of the vestibular
ganglion and presents the orifices through which pass the sacular
nerves. Posteriorly, the inferior vestibular area presents the foramen
singulare (foramen singulare) of Morgagni through which passes the
nerve of the posterior semicircular canal.
 the aperture of the vestibular canaliculus (apertura canaliculi vestibuli) through
which the vestibular canaliculus (canaliculus vestibuli) opens in the posterior fossa. It
contains the endolymphatic sac and duct. The aperture is situated in the ungueal
fossette, a narrow, oblique inferolaterally orifice, located approximately 1cm
posterior from the internal acustic meatus.
 the subarquate fossa (fossa subarcuata), a depression variable as shape and size,
located between the canaliculus vestibuli aperture and the internal acustic meatus,
close to the superior margin of the petrosal part that separates it from the arquate
Bones 456
eminence. Through the fossa are passing the subarquate vessels and the petromastoid
canal and vein;
 the groove of the sigmoid sinus (sulcus sinus sigmoidei), deep, oblique
anteroinferiorly, that occupies the posterolateral fifth of the face and hosts the vertical
part of the lateral sinus and presents the mastoid emissary vein foramen.
12.3.3. The inferior face (facies inferior partis petrosae), exocranial, extremely
irregular, is oriented posteroinferiorly and presents mediolaterally:
 the rectangular rough surface, where originates the levator velli palatini muscle;
 the external aperture of the carotic canal (apertura externa canalis carotici),
through which the internal carotid artery enters the skull.
 the external aperture of the caroticotympanic canaliculus (canaliculus
coroticotympanici) (1-2), located on the posterolateral tympanic wall of the carotic
canal through which pass the carotico tympanic branches of the pericarotic
simpathetic plexus and the anterior tympanic arteries;
 the jugular crest (crista jugularis), directed superomedially and posteriorly,
separates the inferior aperture of the carotic canal from the jugular fossa and presents
on the middle part, the inferior aperture of the tympanic canal (canaliculus
tympanicus) through which passes the tympanic nerve of Jacobson. At the medial
extremity, the crest bifurcates limiting with the posterior margin of the petrosal part,
the petrosal fossette (fossula petrosa) that contains the glosopharyngeal nerve inferior
ganglion. In the depth of the petrosal fossette opens the cochlear canaliculus.
 the jugular fossa (fossa jugularis), a deep excavation that contains the lateral face of
the internal jugular vein bulb. On the lateral wall of the jugular fossa is found the
inferior aperture of the mastoid canaliculus (canaliculis mastoideus) through which
passes the auricular branch of the vagus nerve.
 the styloidian fossa (fossa styloidea), limited anterolaterally and by the vaginal
process of the tympanic bone, inferomedially by the jugular fossa margin and
posteriorly by the anterior margin of the sylomastoid foramen where articulates the
styloid process;
 the styloid process (processus styloideus), consists of a base (root) implanted into the
styloid fossette and a free iregular cylindrical part sharp,1-4 cm long, concave
anteriorly, directed inferomedially and anteriorly, on which inserts the classical
Riolan bouquet consisting of:
 the styloid muscle, posterolaterally;
 the stylomandibular ligament, laterally;
 the stylopharyngeal muscle, medially;
 the stylogloss muscle, anteriorly;
 the stylohyoid ligament, on the apex.
 the stylomastoid foramen (foramen stylomastoideum), located posteriorly from the
styloid process, at the anterior extremity of the digastric muscle groove, represents the
terminal aperture of the facial nerve canal and gives passage to the facial nerve and
the stylomastoid artery;
 the mastoid zone that presents mediolaterally:
457 The skull
 the groove of the occipital artery;

 the groove of the digastric muscle posterior belly origin;
 the apex of the mastoid process on which inserts the sternocleidomastoid
muscle.
12.3.4. The tympanic face, very irregular, visible after the ablation of tympanic bone,
is oriented anteroinferiorly, forms the medial wall of the tympanic cavity and consists of:
 the middle zone, tympanic, expanded vertical, that corresponds to the lateral face of
the labyrithic capsule;
 the peripheral posterior and anterior zone, narrowed vertically, that correspond
respectivelly to the aditus ad antrum and auditive tube.
Posteroanteriorly and craniocaudally, this face presents:
 the posterior, adital segment, with:
 the adital crest, concave superomedially, that limits laterally the tympanic
aperture of aditus ad antrum;
 the relief of the lateral semicircular canal (prominentia canalis
semicircularis lateralis);
 the relief of the second portion of the facial nerve canal (prominentia
canalis facialis);
 the posterior, retropromontory segment, with:
▪ the sinus of the facial nerve (sinus nervi facialis), a depression located in the
concavity of the second flexion of the facial nerve canal;
▪ the ponticulus promontorii, an osseous crest that connects the base of the
pyramidal eminence with the inferior semicontour of the oval window fossa;
▪ the pyramidal eminence (eminentia pyramidalis), a short process, shaped as
a cone, that has a central canal through which passes the tendon of the
stapedius muscle;
▪ the tympanic aperture of the posterior canal of the chorda tympani nerve,
through which the homonym nerve enters the tympanic cavity;
▪ the tympanic sinus (sinus tympani), a depression located behind the
promontory and bellow the ponticulus promontorii;
▪ the subiculum promontorii, an osseous crest directed towards the round
window fossa that limits inferiorly the tympanic sinus;
▪ the posterior sinus, a depression located under subiculum of the promontory
that represents the posterior extremity of the hypotympanic recess;
 the intermediary, promontory segment presents craniocaudally:
 the oval window fossa (fossula fenestrae vestibuli), a depression situated
above and behind the promontory that presents centrally an ellipsoid orifice,
the oval window (fenestra vestibuli) that corresponds to the vestibular scale
of the cochlea. On the oval window contour insert the anular ligament and the
stapes base;
Bones 458
 the promontory (promontorium), a central rounded prominence, that

corresponds to the first tour of the cochlea. On the surface we find fine various
anastomosed grooves determined by the neuro-arterial tympanic plexus;
 the round window fossa (fossula fenestrae cochleae), an excavation situated
bellow and behind the promontory that presents excentrically, anterosuperiorly
the round window (fenestra cochleae) that corresponds to the scala tympani
of the cochlea and is closed by the membrane of the round window. The
osseous fossa is rectangular shaped and is limited anteriorly and posteriorlz by
two vertical prominences called portis anterior and portis posterior.
Superiorly, the fossa is narrowed by a prominent osseous limb, tegmen
fossulae, and inferiorly by a cylindrical prominence, fustis fossulae, that
extends posteriorly up to the prominence of the styloid process root.
 the superior aperture of the tympanic canal located under the promontory,
through which enter the tympanic cavity, the tympanic nerve and the inferior
tympanic artery;
 anterior, protympanic segment, with:
 the semicanal of the tensor tympani muscle (semicanalis m. tensor
tympani) situated suprapromontorially that ends above the oval window fossa
through the processus cochleariformis, a laterally curved lamina which
serves as hypomochlion of the tensor tympani tendon ;
 the semicanal of the auditory tube (semicanalis tubae auditivae) forms the
medial protympanic wall, of the auditory tube;
 the hypotympanic crest, expands along the inferior margin of the tympanic
face, promines laterally and articulates with a similar crest of the tympanic
bone, creatig forming the floor of the hypotympanic recess called solum
tympani. Anterior from the promontory, the hypotympanic crest becomes
ascending and participates in the formation of the petrosal slope of the
auditory tube isthmus;
 the extratympanic tubal surface on which inserts the cartilaginous portion
of the auditory tube.
12.3.5. The anterior margin is made of a medial segment that articulates with the
greater wing posterior margin and a lateral one, that forms with the temporal bone squama,
the petro-squamous suture.
12.3.6. The superior margin presents mediolaterally:
 the abducens nerve notch, narrow, bordered posteriorly by a small sharp spine on
which inserts the petrosphenoidal ligament that trandforms the notch into a
osteofibrous canal (of Dorello);
 the trigeminal notch, located posteriorly from the trigeminal impression, forms the
inferior aspect the trigeminal nerve pore;
 the groove of the superior petrosal sinus (sulcus sinus petrosi superioris), located
in the axis of the superior margin, contains the superior petrosal sinus and gives
attachment to the tentorium cerebelli greater circumference.
12.3.7. The posterior margin is made of three segments:
459 The skull
 anterior that articulates with the basilar process of the occipital bone and forms the
petro-occipital suture; endocranially, along the suture is disposed the inferior
petrosal sinus groove;
 intermediary, the jugular notch (incisura jugularis), that limits anterolaterally the
jugular foramen. At the level of petrosal fossa, the posterior margin presents
sometimes the jugular spine that articulates with a similar formation of the occipital
bone and divides the jugular foramen in an anteromedial compartment that contains
the inferior petrosal sinus and the glosopharyngeal, vagus and accessory nerves and
another posterolateral one that contains the initial, dilated part (bulbus) of the internal
jugular vein.
 posterior, rough, that articulates with the jugular process of the occipital bone and
forms the petro-occipital suture.
12.3.8. The inferior margin separates the postero-inferior face from the tympanic
face and presents two segments:
 posterior, that articulates with the tympanic bone and forms the inferior
petrotympanic suture;
 anterior, short, that separates the tubular surface from the surface of origin of the
levator muscle of the soft palate.
12.3.9. The apex, irregular truncated, is concave anteromedially and presents a
groove that forms the posterior aspect of the carotic canal opposite to the sphenoidal carotic
sulcus. The groove is limited medially by a crest that articulates with the corresponding one
of the sphenoid body and laterally by another one crest that articulates with lingula
sphenoidalis. More laterally, the apex of the petrosal part participates to the formation of the
posteromedial slope of the foramen lacerum.
12.3.10. The base is represented by the mastoid process, the most voluminous
segment of the petrosal part, oriented posterolaterally, that articulates with the retromeatic
part of the squama. The mastoid process is triangular pyramidal shaped with free apex,
oriented anteroinferiorly and medially and consists of:
The lateral face, convex vertically and anteroposteriorly, is limited anteriorly by the
tympanomastoid suture and posteriorly by the posterior petrosquamosal suture.
Anteroposteriorly, it presents:
 the suprameatic spine (spine suprameatica) (of Henle), located posterosuperiorly
from the external auditory meatus. Between the spine and the supramastoid crest is
situated the perforated suprameatic zone, sometimes dehiscent, that corresponds to
the lateral wall of the aditus ad antrum;
 the retromeatic perforated zone, that corresponds in depth to the mastoid antrum;
 a rough surface on which inserts the posterior auricular and occipital muscles.
The posterior face is rough and gives attachments to the occipital,
sternocleidomastoid, splenius capitis and longissimus capitis muscles. Posteriorly from the
muscles insertion zone is found the mastoid foramen through which passes the mastoid
emissary vein.
Bones 460
The medial face, cerebral, contributes to the formation of the cerebellar fossa in the
area of the sigmoid sinus groove.
The anterior margin, meatal, is vertical and presents:
 the superior zone, that articulates with the tympanic bone and participates to the
formation of the external acoustic meatus posterior slope;
 the inferior zone, on which inserts the sternocleidomastoid muscle.
The superior margin articulates with the postero-inferior angle of the parietal bone
and is separated by squama by the parietal incisure (incisura parietalis).
The posterior margin articulates with the occipital bone forming the occipitomastoid
suture.
The mastoid process contains the posterolateral segment of the tubotympanomastoid
pneumatic system consisting of:
The mastoid antrum presenting:
 the superior wall, represented by the antral tegmen that corresponds to the middle
cerebral fossa;
 the inferior wall, narrow, that corresponds to the apex of the mastoid process;
 the anterior wall, on which is found the antral aperture of the aditus ad antrum;
 the posterior wall, that corresponds to the cerebellar fossa;
 the medial wall, on which protrudes the sigmoid sinus groove and forms with the
posterior wall the sigmoid antral angle of Citelli;
 the lateral wall, that corresponds to the retromeatic zone and to the lateral face of the
mastoid process.
The aditus ad antrum, canal with a postero-anterior direction, through which the
mastoid antrum communicates with the tympanic cavity. It presents the posterior, antral, the
anterior, tympanic apertures and four walls:
 superior, represented by the adital tegmen that separates from the middle cerebral
fossa;
 inferior, that corresponds to the superior wall of the external auditory meatus;
 medial, on which is found the prominence of lateral the semicircular canal;
 lateral, that corresponds to the suprameatic zone.
The mastoid cells, are pneumatic cavities, located in the thickness of the mastoid
process, that are ventilated from the adito-antral cavity. Depending upon their position with
regards to the mastoid antrum the main groups of mastoid cells are classified as will be
described later.
The pneumatization could extend in the petrosal part (perilabyrinthine, peritubal or towards
the apex of the petrosal part), in the squama of the temporal bone, in the vicinity of the
sigmoid sinus or transverse sinus and in the zygomatic process.
12.4. The squamous part (pars squamosa) of the temporal bone squama is disposed
vertically, flattened mediolaterally, a bone blade convex inferolateral, located in the
inferolateral portion of the cranial cavity, and presents:
The lateral face is exocranial and consists of:
 the superior, temporal zone, oriented vertically, that participates to the formation of
postero-inferior half of the temporal fossa floor. The temporal zone is rough, convex
461 The skull
anteroposteriorly and vertically, gives attachments of the temporal muscle fibers and
presents in the posterior fourth the middle temporal artery groove (sulcus arteriae
temporalis mediae).
 the inferior, infratemporal zone, is horizontal, located antero-inferiorly, bellow the
sphenotemporal crest and presents anteroposteriorly:
- the planum subtemporale, a triangular surface limited laterally by the
sphenotemporal crest, medially by the sphenotemporal suture and posteriorly
by the articular tubercle that forms togheter with the horizontal part of the
sphenoid greater wing, the roof of the infratemporal fossa, where originate the
sphenoidal fascicle of the pterygoid lateral muscle;
- the articular tubercle (tuberculum articulare), is a rounded prominence,
convex anteroposteriorly and concave transversally, that directs
posteromedially and articulates with the mandible condyl. The articular
tubercle is made of:
◦ the central depressed zone, that continues anteriorly with the planum
subtemporale and posteriorly with the mandible fossa;
◦ the medial extremity, represented by the medial zygomatic tubercle;
◦ the lateral extremity that ends with the anterior zygomatic tubercle.
Overall the articular tubercle and the two described zygomatic tubercles, form the transversal
root of the zygomatic process.
 the mandibular fossa (fossa mandibularis), a inferiorly concave depression,
with the greater axis oblique posteromedially that is limited anteriorly by the
transversal root of the zygomatic process, posterolaterally by the posterior
zygomatic tubercle and posteromedially by the tympanic crest. The latest
starts at the level of the posterior zygomatic tubercle, directs anteromedially
and towards the medial zygomatic tubercle and separates the mandibular fossa
from the external auditory fossa. The tympanic crest articulates successively,
lateromedially, with the superior margin of the tympanic bone and with the
inferior extention of the tympanic tegmen forming the Glaser fissure (fissura
Glaseri). It is continued anteriorlly by the inferior petrosal-squamous suture
that represents the anterior arm of the Glaser fissure and with the sphenoid
spine forming the sphenosquamous suture.
 the external auditory fossa, disposed transversally and concave inferiorly is
limited:
- anteriorly, the tympanic crest and the posterior zygomatic tubercle;
- posteriorly, the anterior face of the mastoid process;
- laterally, the supramastoid crest and the suprameatic crest;
- medially, the adital crest.
It forms the superior wall of the external acustic meatus and on it inserts medially pars
flaccida of the tympanic membrane.
intermediary (zygomatic), represented by the zygomatic process (processus
zygomaticus) consisting of:
Bones 462
 the base, triangular shaped and horizontally, mediolaterally disposed, is

flattened craniocaudally with a superior, concave face where originates the
posterior fibers of the temporal muscle and an inferior one that belongs to the
mandibular fossa, forming posteriorly its lateral segment and anteriorly the
lateral segment of the articular tubercle;
 the lateral face, thick and convex, covered by the superficial planes of the
zygomatic and masseteric regions;
 the medial margin fuses with squama at the limit between the temporal and
infratemporal zone;
 the superior margin continues posteriorly with the supramastoid crest and
anteriorly with the superior margin of the zygomatic process free part. It limits
lateraly the temporal fossa and on it inserts the temporal fascia.
 the inferior margin on which inserts the capsule and the lateral collateral
ligament of the temporomandibular joint and has on the anteroposterior
direction:
- the anterior zygomatic tubercle, that represents the lateral extremity
of the articular tubercle;
- the mandibular notch, concave inferiorly, that represents the lateral
extremity of the mandibular fossa;
- the posterior zygomatic tubercle that articulates with the tympanic
bone and participates to the limiting the external acoustic pore.
 the free part (the zygomatic process per se) is a mediolaterally flattened
process, convex laterally, that directs posteroanteriorly and articulates with the
zygomatic bone forming the zygomatic arch. It presents:
- the lateral face, convex and smooth, covered by the superficial planes
of the zygomatic region;
- the medial face, concave, that limits, with the sphenotemporal crest
the temporozygomatic foramen, through which the temporal fossa
communicates with the infratemporal fossa and passes the coronoid
process and the temporal muscle tendon. It gives attachments to the
deep fibers of the masseter muscle and to the zygomatic fascicle of the
temporal muscle.
- the superior margin, thin and sharp, on which inserts the temporal
fascia. Posteriorly, the superior margin continues with the
supramastoid crest forming the horizontal root of the zygomatic
process.
- the inferior margin, thick andrough, on which inserts the masseter
muscle;
- the anterior extremity, rough and serated, oblique anterosuperiorly,
articulates with the zygomatic bone.
The medial face, endocranial or cerebral, is concave superiorly, participates tothe
formation of the middle cranial fossa and presents vascular grooves, determined by the
463 The skull
middle meningeal artery branches, gyral impressions and cerebral crests that correspond to
the gyral architecture of the lateral and inferior faces of the temporal lobe.
The superior margin is thin and sharp, convex superiorly, with an inferomedially
oblique profile, and articulates with the inferior margin of the parietal bone.
The anterior margin is vertical, concave posterior and articulates with the greater
wing of the sphenoid bone.
The medial margin articulates, endocranially, with the petrosal part, forming the
superior petrosquamous suture and exocranially, with the tympanic bone and with the
lateral margin of the tympanic tegmen, forming the tympanosquamous and inferior
petrosquamous sutures, both components of the Glaser fissure.
12.5. The tympanic part (pars tympanica)
Is represented by the tympanic bone that consists of a cranially concave bony lamina,
navicular streamlined shaped, that narrows anteromedially. It articulates with all the
components of the temporal bone and participates to the formation of external auditory
meatus, of the tympanic cavity and of the auditory tube. The tympanic bone presents;
The anterosuperior face, triangular shaped with the base laterallyis concave cranially and
may be divided into three zones:
 the posterolateral zone, the largest, that is shaped as a wide, deep groove directed
superomedially that forms the anterior, inferior and posterior walls of the external
acoustic meatus;
 the intermediary zone, narrow, that presents the tympanic sulcus (sulcus
tympanicus), where inserts the annular ligament and the tympanic membrane. The
tympanic sulcus is oriented oblique posterosuperiorly, forming with the horizontal
plane a 300 posteriorly opened angle. It presents an anterolateral extremity, the spine
tympanica major, and a posteriomedial extremity, the spine tympanica minor, on
which inserts the anterior and posterior tympanomaleolar ligaments.
 the anteromedial zone, becomes ascendant, narrows suddenly and forms the
inferolateral wall of the protympanum and the osseous auditory tube. Inferiorly, the
anteromedial zone prolongates medially with the hypotympanic crest that
articulates with a similar crest from of the antero-inferior face of the petrosal part and
forms the solum tympani, the floor of the hypotympanic recess .
The medial face, vertical, triangular shaped with the base posteriorly is oriented
anteromedially and consists of:
 the superior zone, rough, that articulates successively with the anterior face of the
mastoid process and with the petrosal part, forming the tympanomastoid and
tympanopetrosal sutures.
 the inferior zone, free, thin and sharp, is applied in a vaginal manner on the details
of the petrosal part postero-inferior face, from which remains separated by well
marked grooves. Anteroposteriorly this zone is made of the following sutural
segments:
 mastoid;
 stylomastoid , that prolongates inferiorly the lateral slope of the stylomastoid
foramen and styloid fossa;
Bones 464
 jugular, that completes inferolaterally the jugular fossa;

 carotic, that forms the lateral slope of the carotic canal inferior aperture.
The antero-inferior face is triangular shaped with the base posterolaterally. Concave
transversally and vertically, this face is looking towards the temporomandibular joint and the
parotid gland.
The anterosuperior margin articulates succesively with the horizontal part of the
temporal squama, with the inferior prolongation of the tympanic tegmen and with the
sphenoid spine, forming the posterior aspect of the Glaser fissure. The latest separates the
tympanic bone from the mandibular fossa and is Yshaped with three arms:
 posterior (tympanosquamous) where opens the anterior canal of the chorda tympani
nerve and the canal of the malleus anterior ligament.
 anterolateral, represented by the inferior petrosquamous suture;
 anteromedial, represented by the petrotympanic suture.
The anteromedial margin separates the anterosuperior face from the medial face is
made of three segments:
 lateral, that articulates with the anterior face of the mastoid process and forms the
tympano-mastoid suture. It presents in the middle part the superior aperture of the
mastoid canaliculus (canaliculus mastoideus), through which passes the auricular
branch of the vagus nerve.
 intermediate, corresponds to the posterosuperior extremity of the tympanic groove
and to the lesser tympanic spine;
 medial, that corresponds to the hypotympanic crest, articulates with the anteroinferior
face of the petrosal part, and participates to the hypotympanic recessus formation.
The inferior margin, thin and irregular, oriented anteromedially, is applied
laterolaterally on the petrosal part posteroinferior face in the vaginal manner and presents:
 the mastoid process, concave posteriorly, that applies on the anterolateral
face of the mastoid process from which is separated by an always visible
groove;
 the stylomastoid incisure corresponds to the lateral margin of the
stylomastoid foramen;
 the vaginal process (vagina processus styloidei) that covers the lateral and
anterior faces of the styloid process root. In most of cases the vaginal process
consists of a lateral root and a transversal one that limits a depression, the
styloid fossa, through which the fixed part of the styloid process protrudes the
petrosal part.
 the jugular process, located laterally from the jugular notch.
 the carotic process, located laterally from the carotic canal inferior aperture.
The posterolateral extremity, thin, concave posterosuperiorly, is limited anteriorly
by the zygomatic spine and posteriorly by the tympanic bone mastoid process. This extremity
gives attachments the external acoustic meatus fibrocartilaginous part.
The anteromedial extremity is thinner and ends by:
 the sphenoid process, located laterally, that articulates with the medial face of the
sphenoid spine;
465 The skull
 the tubal process, oriented intermediary, concave superiorly, on which inserts the
membranous part of the auditory tube. Sometimes, the tubal process extends caudally
with a thin and sharp prominence, the tubal spine, on which insert some fibers from
the levator veli palatini muscle.
 the carotic process, located medially, is crescent shaped, concave posteromedially,
and forms the anteromedial semicontour of the carotic canal inferior aperture.
12.6. The temporal bone channels
12.6.1. The channels associated with the primary labyrinth represent
prolongations of the bony labyrinth through which the perilymphatic spaces juxtaposed to the
subarachnoidian space of the posterior cerebral fossa:
the cochlea canaliculus (apertura canaliculi tympanici) that opens on the
posteroinferior face of the petrosal part, in the depth of the petrosal fossa (fossula
petrosa).
the vestibular canaliculus (canaliculus vestibuli) that opens through the vestibular
canaliculus aperture (apertura canaliculi vestibuli) in the ungueal fossette and
contains the endolymphatic sac and duct.
12.6.2. The channels associated to the secondary labyrinth represent port-muscle
structures which present hypomochlion type processes that assure the motility of the middle
ear ossicular chain:
the canal of the pyramidal eminence starts through an aperture located on the
anterior face of the facial canal mastoid part above the posterior aperture iter chordae
posterius, opens on the top of the pyramidal eminence and contains the stapedius
muscle, the stapedial nerve and a posterior tympanic branch of the stylomastoid
artery.
the semicanal of the tensor muscle tympani (semicanalis m. tensor tympani) starts
on the medial face of the osseous auditory tube, follows the medial wall of the
tympanic cavity and ends in the cochlear process in the anterosuperior part of the
oblong window.
12.6.3. The channels of the tertiary labyrinth are neuro-arterial channels:
 the canal of the facial nerve (canalis nervi facialis, aqueduct Fallopii) starts
through the deep endocranial aperture, located in the anterosuperior quadrant of the
internal auditory meatus fundus and presents:
 the intercochleovestibular part, the first part directed postero-anteriorly, is
perpendicular on the petrosal part axis, and contains the facial and
intermediary nerves and a branch of labyrinth artery;
 the first flexure (geniculum), that corresponds to the geniculate fossa, which
contains the geniculate ganglion, the origin of the intermediary nerve;
 the intertypanolabyrinthic part, the intermediary part directed
mediolaterally, parallel with the petrosal part axis, that contains the facial
nerve and a geniculate branch of the middle menigeal artery;
 the second flexure (elbow) is prominent on the tympanic medial wall of
aditus ad antrum;
Bones 466
 the mastoid part is descending, parallel with the posterior face of the styloid
process base, opens at the stylomastoid foramen and contains the facial nerve,
the initial portions of the chorda tympani and stapedial nerves and the
stylomastoid artery.
 the canals associated to the facial nerve branches
 the posterior canal of the tympani chorda nerve (iter chordae posterius)
starts on the anterior face of the facial canal mastoid, 2-3mm above the
stylomastoid foramen, and opens on the posterior face of the tympanic cavity,
superolaterally from the pyramidal eminence. It contains the pretympanic
segment of the chorda tympani nerve and the posterior tympanic branch of the
stylomastoid artery.
 the anterior canal of the tympani chorda nerve (iter chordae anterius) of
Huguier, that originates by the tympanic aperture located on the superolateral
wall of protympanum, opens at the Glasser fissure and contains the post-
tympanic segment of the chorda tympani nerve.
 the hiatus of the greater petrosal nerve canal (hiatus canalis nervi petrosi
majoris) located superomedially from the first flexure, through which passes
the greater petrosal nerve and a branch of the middle meningeal artery;
 the channels associated to the vestibulocochlear nerve:
 the internal acoustic meatus that contains the facial, intermediary and
vestibulocochlear nerves and the labyrinthine artery.
the channels associated with the glossopharyngeal nerve:
▪ the tympanic canaliculus that starts with the inferior aperture located
on the jugular crest of the postero-inferior face of the petrosal part,
opensd in the tympanic cavity at the inferior margin of the promontory
and contains the tympanic nerve of Jacobson and the inferior tympanic
artery.
- the tympanic tegmen hiatus opens on the anterosuperior face of the
petrosal part, through which passes the lesser petrosal nerve and the
superior tympanic artery.
the channels associated to the vagus nerve:
- the mastoid canaliculus (canaliculus mastoideus) originates on the
lateral wall of the jugular fossa through the inferior orifice called
ostium introitus and opens on the posterior wall of the auditory
external meatus in the middle part of the tympanomastoid fissure. It
contains the auricular branch of the vagus nerve.
the carotic canal (canalis caroticus) starts at the level of the inferior aperture located
medial from the jugular crest on the inferior face of the petrosal part, follows a short
ascendant trajectory, after which curves superior, anterior and medial towards the
endocranial aperture located at the top of the petrosal part. The canal contains the
petrosal segment of the internal carotid artery, sympathetic pericarotidian plexus and
the pericarotic venous plexus.
other minimal vascular channels:
467 The skull
- the petromastoid canal or antrocerebellary through which the

mastoidi antrum communicates with the subarquate fossa. The canal
contains the subarquate artery, branch of the labyrinthine artery and the
petromastoid vein afferent to the superior petrosal sinus;
- the sigmoidantral canal through which the mastoid antrum
communicates with the sigmoid sinus groove and contains the
antrosigmoid vein.
- the mastoid foramen (foramen mastoideum) that starts on the floor
of the vertical portion of the sigmoid groove, contains the mastoid
emissary vein and ends on the lateral face of the mastoid process.
12.7. The developmental particularities of the temporal bone
The temporal bone ossifies both chondrally and desmally. The cartilaginous labyrinthic
capsule develops in the week 4-5 of embryonic life and starts to ossify chondrally (non-
lamellar bone tissue) in the 7th week of the embryogenesis. To the formation of the
petromastoid part of the temporal bone contributes the cartilage of the second pharyngeal
arch that forms the styloid process with the superior tympanohyal and the inferior stylohyal
centers. They start to ossify in the 6th month of fetal life and fuse after the first year of life.
The inferior part of the styloid process ossifies after puberty. The tympanic part develops
from a annulary shaped cartilaginous center located anterolaterally from the labyrinth capsule
and starts to ossify in the third month of fetal life; it forms the tympanic ring on which inserts
the fetal tympanic membrane.
Desmal ossification starts in the 9th week of embryonic life in the squamozygomatic center
located at the root of the zygomatic arch and expands towards the periphery of the squama
participating in thelimit ation of the lateral pteric and asteric fontanelles.
 the presence of the Huschke foramen on the antero-inferior face of the tympanic bone
(16%);
 the presence of Dorello canal;
 the persistence of the petromastoid canal (0.3%);
 the paramastoid process (0.5%);
 the absence of the zygomatic process (very rare);
 the multiple mastoid foraminae (21%).
Bones 468
13. OCCIPITAL BONE (OS OCCIPITALE)
13.1. Generalities
The occipital is a flat, median bone, located in the posterior part of the skull that
participates to the formation of the base and also the vault of the cranium.
The occipital bone articulates with:
 the sphenoid bone , anteriorly;
 the parietal bones, superiorly;
 the temporal bones, anterolaterally;
 the atlas, inferiorly.
13.2. Space orientation
The isolated occipital bone is oriented as follows:
 anteriorly – the concave face;
 superiorly – the bone part that has a large foramen.
Overall, the occipital bone is irregular rhomboidal shaped and consists of squama,
located on the postero-superior part of the bone, the lateral parts and the basilar part
located laterally and anteriorly around the foramen magnum:
13.3. The occipital bone squama (squama occipitalis) is located posteriorly from the
foramen magnum and is made of:
the external face, convex, oriented postero-inferiorly, presents:
 the external occipital protuberance (protuberantia occipitalis externa),
located mediosagittally, half distance between the superior angle and the
posterior margin of foramen magnum, on which originates the nuchal ligament;
 the external occipital crest (crista occipitalis externa), prominent, more
sharp antero-inferiorly, oriented mediosagittally, lasts from the external
occipital protuberance up to the posterior margin of foramen magnum and
gives attachment to the nuchal ligament base;
 the supreme nuchal line (linea nuchalis suprema), concave inferiorly, starts at the
level of the external occipital protuberance, directs towards the superolateral margin
of the bone and divides the occipital squama into a superior zone, the occipital
plane (planum occipitale) that belongs to the fronto-occipital region and another
one inferior, the nuchal plane (planum nuchale) on which inserts the nuchal
muscles;
 the superior nuchal line (linea nuchalis superior), concave inferomedially,
that starts at the external occipital protuberance, directs inferolaterally, towards
the lateral angle of the occipital bone squama and present a superior lip, on
which originates the occipital end of the occipitofrontal muscle and an inferior
one, on which insert the trapez and sternocleidomastoid muscles;
 the superior zone of the nuchal plane, represents the squama surface located
between the superior and inferior nuchal lines, on which insert the semispinelis
and obliquus capitis superior of muscles.
469 The skull
 the inferior nuchal line (linea nuchalis inferior) concave inferomedially,

starts in the middle part of the external occipital crest and directs inferolaterally
towards the jugular process. Lateromedially on it insert the rectus capitis
posterior major and minor muscles.
 the inferior zone of the nuchal plane, is situated between the inferior nuchal
line and the posterior margin of the foramen magnum and gives attachments to
the posterior recti capitis muscles
the internal face, endocranial, is concave, oriented anterosuperiorly and
presents:
 the internal occipital protuberance (protuberantia occipitalis interna), a
massive prominence on which insert tentorium cerebelli and falx cerebri.
Sometimes it presents a central or excentrical depression corresponding to the
confluence of the superior longitudinal, right and lateral venous sinuses;
 the groove of the superior sagittal sinus (sulcus sinus sagittalis superioris)
that lasts from the internal occipital protuberance until the superior squama
angle, contains the homonymous venous sinus and on its lips inserts falx
cerebri;
 the internal occipital crest (crista occipitalis interna), prominent and sharp,
mediosagittaly disposed, lasts from the internal occipital protuberance to the
posterior margin of the foramen magnum and gives attachments to the falx
cerebelli. Inferiorly, the crest splits into two branches, limiting with the
posterior margin of the foramen magnum, the vermian fossa. The bifurcation
branches direct anterolaterally towards the jugular tubercle, limit antero-
inferiorly the cerebellar fossae and form the posterior semicontour of the
foramen magnum.
 the transverse sinus groove (sulcus sinus trandversi) starts at the internal
occipital protuberance, directs towards the lateral squama angle, contains the
transverse venous sinus and on its margins inserts tentorium cerebelli.
The reliefs of the occipital squama internal face form the cruciform eminence
(eminentia cruciformis) that limits superolaterally the triangular shapped cerebral fossae
(fossa cerebrales), that correspond to the cerebral hemispheres occipital poles and
inferolateraly, to the cerebellar fossae (fossae cerebellares), rectangular shaped, that
correspond to the inferior faces of the cerebellar hemispheres.
The lambdoid margin (margo lambdoideus) is convex and serrated, articulates with
the occipital margin of the parietal bone and participates to the formation of the labdoid
suture.
The mastoid margin (margo mastoideus) articulates with the mastoid process of the
temporal bone.
The superior angle articulates with the occipital angles of the parietal bones at the
lambdoid suture intersection.
The lateral angles are limited by the lambdoid and mastoid margins. Each lateral
angle articulates with the mastoid process of the temporal petrosal part and participates to the
formation of the asteric suture intersection.
Bones 470
13.4. The lateral parts (partes laterales) are antimer,irregular bony masses, oriented
horizontally and larger anteriorly, located anterolaterally from foramen magnum, between
squama and the basilar part . Each lateral part presents:
the inferior face consisting of:
 the occipital condyl (condylus occipitalis), an oblong shaped, smooth prominence,
narrowed in the middle, convex in the sense axially and transversally, with the long
axis directed anteromedially that faces inferolaterally and articulates with the
corresponding articular cavities of the superior face of the atlas lateral mass. Medially
from the occipital condyl is found a rough tubercle on which insert the alar ligaments,
occipitoodontoid lateral. Lateral from the condyl is found anteroposterior:
 the anterior condylian fosa (fossa condylaris)that contains the superficial,
exocranial aperture, of the hypoglossal nerve canal (canalis nervi hypoglossi).
Sometimes it is divided by a bony septum into a medial nervous compartment,
through which leaves the cranial cavity the hypoglissal nerve, and a lateral,
veno-arterial compartment through wich pass the meningeal branch of the
ascending pharyngeal artery and the committing venous plexus.
 the jugular process (processus jugularis), an irregular, osseous prominence
that detach from the posterior half of the occipital condyl lateral face and directs
transversally towards the posterior margin of the petrosal and articulates with the
corresponding area for the styloid process base. The jugular process presents a
vertical, concave, anterior slope that limits posteromedially the jugular foramen
and a posterior one, horizontal and rough, on which insert the rectus lateralis
capitis muscle and the lateral atlanto-occipital ligament. Posterolaterally it ends
with a spine that articulates with the base of the styloid process.
 the posterior condylar fossa (fossa condylaris), traversed by the condylian
canal ( canalis condylaris) through which pass an emissary vein and a branch
of the posterior meningeal artery.
The internal face, endocranial, presents mediolaterally:
 a smooth surface, that corresponds to the occipital condyl, forms the antero-inferior
slope of the posterior cranial fossa floor and corresponds to the medulla anterolateral
face.
 the deep, endocranial aperture of the hypoglossal nerve canal;
 the jugular tubercle (tuberculum jugulare), a rounded prominence determined by
the relief of the hypoglossal nerve canal;
 the semigroove of the inferior petrosal venous sinus containing the sinus terminal
segment;
 the sigmoid sinus groove (sulcus sinus sigmoidei) corresponds to the medial slope of
the jugular foramen and contains the sinus inferomedial flexure.
The medial margin limits laterally the foramen magnum.
The lateral margin consists of a posterior rough zone, that articulates with the
jugular surface of the petrosal part and another one anterior, the jugular notch, that forms the
medial slope of the jugular foramen. This one presents sometimes the intrajugular process
(processus intrajugularis) that articulates with a similar structure on the posterior margin of
471 The skull
the petrosal part and divide the jugular foramen into a narrow, anteromedial compartment
through which pass the glosopharyngeal, the vagus and accessory nerves, and a wider,
posterolateral compartment, that contains the initial segment of the internal jugular vein
13.5. The basilar part (pars basilaris), rectangular shaped, directs anterosuperiorly
progressively thickening and presents:
the superior face, smooth, concave sagittally and transversally, is loking
posterosuperiorly and continues anterosuperiorly with the posterior face of the
dorsum sellae, forms a wide shallow groove called clivus (clivus) that corresponds to
the brainstem ventral face. The clivus is limited laterally by the semigroove of the
inferior petrosal sinus.
the inferior face is rough and presents approximately 1cm before the anterior margin
of foramen magnum , the pharyngeal tubercle (tuberculum pharyngeum), on which
insert the superior extremity of the pharyngobasilar fascia and the rafe of the pharynx
constrictor muscles. Anterior to the pharyngeal tubercle is found the pharyngeal
fossette that corresponds to the rhynopharyngeal cavum and to the pharyngeal tonsil.
From the pharyngeal tubercle start:
 the muscular crest, oriented posterolaterally, on which insert the longissimus
colli and rectus capitis anterior muscles.
 the pharyngobasilar crest, oriented anterolaterally towards the medial
margin of foramen lacerum, on which inserts the homonymous fascia.
the anterior margin articulates with the sphenoid bone body forming the spheno-
occipital synchondrosis that could persist in adults also.
the posterior margin, concave and thin anteromedially, limits anteriorly the foramen
magnum and presents on the midline the apical tubercle (tuberculum apicis),
determined by the insertion of the apicis dentis ligament. Posterolaterally it gradually
thickens and gives attachments to the organized connective structures of the
craniocervical junction: the anterior longitudinal ligament, the anterior atlanto-
occipital membrane, the apicis dentis ligament, membrane tectoria and the posterior
longitudinal ligament.
the lateral margin articulates with the petrosal part of the temporal bone.
13.6. The foramen magnum (foramen magnum) represents the orifice through
which the cranial neural space continues with the vertebral space and through it pass the
meninges, the medulla, the vertebral arteries and the spinel roots of the accessory nerves. It
has an oval shaped, larger posteriorly, and consist of:
the antero-inferior semi contour that directs postero-inferiorly and laterally and is
made of the posterior margin of the basilar portion with the apical tubercle, the
roughness of the alar ligament and the inferior slope of the endocranial aperture of
the hypoglossal canal;
 the posterosuperior semicontour directs anterosuperiorly and laterally from the
wormian fossa, follows the bifurcation branch of the internal occipital crest , forms
the superior slope of the deep aperture of the hypoglossal nerve canal and ends at the
jugular tubercle.
Bones 472
The larger diameter, approximately 35 mm, is oriented anteroposteriorly from the

apical tubercle to the wormian fossa. The maximum transversal diameter is approximately
30mm, it is located posteriorly and corresponds to the posterior extremities of the two
condyls.
13.7. The developmental particularities of the occipital bone
The occipital bone ossifies both chondrally and desmally. The chondral ossification starts in
the weeks 7-8 of the embryonic life, at the level of the following centers that circumscribe the
foramen magnum:
 the basi-occipital center located in the basilar part;
 the exo-occipital center located in the occipital condyl;
 the supra-occipital center located posterior from the foramen magnum.
These centers are separated from each other through the intra-occipital
synchondroses.
The desmal ossification starts in the 8th week of embryonic life in the interparietal
centers that will form the superior half of the occipital bone squama.
13.8. The anatomical variants:
 the duplication of the hypoglossal canal uni or bilateral (15%);
 the persistence of the sutura mendosa that separates the segments of chondral and
desmal origine of the occipital bone squama and corresponds to the transversal sinus
groove (2%);
 the isolated existence of the desmal part of occipital bone squama as a unique sutural
bone (os incae) or multiple bone located in the lambdoid suture.
473 The skull
14. PARIETAL BONE (OS PARIETALE)
14.1. Generalities
The parietal bones are antimere flat wide bones, that form togheter the most part of
the calvary. Each parietal bones articulates with:
 the temporal bone, inferiorly;
 the frontal bone, anteriorly;
 the occipital bone, posteriorly;
 the opposite parietal bone, medially.
The isolated parietal bone is oriented as follows:
 medially – concave face, with vascular grooves;
 anteroinferiorly – the concave face angle where originate the vascular grooves;
 inferiorly – the most concave margin whose profile is oblique and has radial
striations.
14.3. The parietal bone is rectangular shaped and presents:
the external face (facies externa) is smooth,convex and promines in the central zone
as the parietal eminence (tuber parietale, eminentia parietalis) and presents:
 the superomedial zone, that occupies two superior thirds of the external face,
belongs to the fronto-occipital region and is covered by the soft epicranial
parts. Near the superior margin, at 2-3cm anteriorly from the occipital angle, is
found foramen parietal (foramen parietale) through which passes the
meningeal branch of the occipital artery and the emissary parietal vein (of
Santorini);
 the intermediary zone, with two parallel crests, concave inferiorly, that start
in the inferior third of the frontal margin and end near the postero-inferior
angle:
◦ the superior temporal line (linea temporalis superior) on which
insert the temporal muscle fascia;
◦ the inferior temporal line (linea temporalis inferior) on which
originates the temporal muscle.
 the inferolateral zone, also called temporal surface, occupies the inferior
third of the external face, forms the floor of the temporal fossa, is covered by
the origin of the temporal muscle and becomes rough at the parietotemporal
suture .
the internal face (facies interna), also called cerebral face, is concave and presents:
 the gyral impressions, shallow, separated by cerebral crests determined by
the sulcogyral reliefs of the cerebral hemisphere lateral face;
 the arterial grooves (sulci arteriosi) determined by the frontal branch of the
middle meningeal artery, whose groove enters the cerebral face at the
sphenoidal angle, directs posterosuperiorly and branches approximately
dichotomically forming a tree like pattern. The parietal branch enters the
Bones 474
cerebral face near the mastoid angle and directs towards the occipital angle
without important collateral ramifications.
 the venous grooves are represented by:
◦ the semigroove of the superior sagittal sinus (sulcus sinus sagittalis
superioris), lasts from the frontal to the occipital angles along the
sagittal margin. It forms togheter with the antimere semigroove a
larger complete groove where is hosted the superior longitudinal sinus.
On the lateral lips of the groove inserts falx cerebri. Laterally, along
the groove, there are disposed the granular foveolae;
◦ the groove of the sphenoparietal sinus located anteroinferiorly;
◦ the groove of the transverse sinus, located posteroinferiorly, near the
mastoid angle.
the sagittal margin (margo sagittalis) directs anteroposteriorly, is thick, serrated and
forms with the antimere, opposite margin, the sagittal suture.
the squamous margin (margo squamousus) located inferior, is concave and is made
of three parts:
 anterior, short and thin, articulates with the greater wing of the sphenoid bone
and forms the sphenoparietal suture;
 middle, that has an oblique inferomedial profile with vertical striations and
articulates with the temporal bone squama forming the parietotemporal suture;
 posterior, short, thick and serrated, articulates with the mastoid part of the
temporal bone forming the parietomastoid suture.
the frontal margin (margo frontalis) concave anteriorly, with accentuated serrations,
has an oblique postero-inferior profile, so the external bord overpasses anteriorly the
internal one by 5-8mm, and superimposes over the superior margin of the frontal bone
creating the coronal suture.
the occipital margin (margo occipitalis) concave posterior, with accentuated
serrations, articulates with the occipital bone creating the labdoid suture.
the frontal angle (angulus frontalis) located anterosuperiorly, between the frontal
and sagittal margins, articulates with the frontal and parietal bone from the opposite
side , creating the bregmatic suture intersection.
the sphenoid angle (angulus sphenoidalis) located anteroinferiorly, between the
frontal and squamous margins, articulates anteriorly with the frontal bone and
inferiorly with the sphenoid bone.
the mastoid angle (angulus mastoideus) located posteroinferiorly, between the
squamous and occipital margins, articulates posteriorly with the occipital bone and
inferiorly with the mastoid part of the temporal bone forming the asteric suture
intersection.
the occipital angle (angulus occipitalis) located posterosuperiorly, between the
occipital and sagittal margins, articulates with the occipital bone and the parietal bone
of the opposite side creating the labdoid suture intersection.
14.4. The developmental particularities of the parietal bone
475 The skull
The parietal bone ossifies desmally. The primary ossification centers, superior and
inferior, appear in the 8th week of the embryogenesis, at the level of the parietal tubercle, near
the sigmoid sinus and fuses in the 4th month of fetal life. The secondary ossification evolutes
eccentrically, as radial bony spiculi that respect the parietal bone angles. They remain
membranous up to the birth and evolutes as the calvary fontanellele.
14.5. The anatomical variants
 the intraparietal bone (os intercalare) (0.11%);
 the missing or multiple parietal foramen.
Bones 476
15. MAXILLA (MAXILLA)
15.1. Generalities
The maxillae are antimere, irregular, pneumatized bones, located in the anterosuperior
part of the facial cranium to which confer the human aspect. It participates in the formation of
the upper jaw, nasal, oral and orbital cavities and also of the infratemporal and pterygoid
fossa.
Maxilla articulates with:
 the frontal bone, lacrimal and ethmoid, superiorly;
 the palatine bone, posteriorly;
 the zygomatic bone, laterally;
 the nasal bone, inferior nasal concha, vomer and with the opposite maxilla
forming the skeleton of the upper jaw.
The isolated, maxilla orients as follows:
 inferiorly – the margin with dental alvoli;
 anteriorly – the margin with a deep notch;
 medially – the face with the sinus orifice.
Maxilla is irregular shaped and consists of a body organized around the maxillary sinus and
four processes oriented superiorly, inferiorly, medially and laterally:
15.3. The maxilla body (corpus maxillae) consists of two faces and four margins:
15.3.1. The lateral face is convex, irregular and presents, anteroposteriorly:
the inferomedial zone, located between the alveolar process and the horizontal plane
traced through the inferior margin of the nasal notch, with two vertical reliefs
rounded, called juga alveolaria. They correspond to the roots of the superior incisive
and are separated by a interdental depression, the incisive fossa, on which originates
the depressor of the nasal septum muscle;
 the canine eminence represents the alveolar jugum determined by the root of the
superior canine tooth;
 the infra-orbital foramen (foramen infra-orbitale), through which passes the
infraorbital neurovascular bundle;
 the canine fossa (fossa canina), a deeper, rectangular shaped depression, limited:
 medially by the vertical line traced through the canine eminence;
 laterally by the vertical line traced through the eminence of the first superior
molar;
 superiorly by the horizontal line, tangent on the inferior margin of suborbital
foramen;
 inferiorly by the horizontal line that follows the radicular reliefs.
The canine fossa corresponds to the anterior wall of the maxillary sinus and to the
anterior alveolar canals contained in its thickness through which pass the neurovascular
bundles for the incisors and the superior canine teeth. It represents the zone of election for the
surgical approach for the maxillary sinus and here originate the levator labii superioris
alaeque nasi and the levator angulis oris muscles.
477 The skull
 the anterior face of the zygomatic process base;

 the infratemporal zone, represented by the maxilla tuberosity (tuber
maxillae), convex transversally and vertically, that prolongates
posteromedially the posterior face of the zygomatic process and forms the
anterior wall of the infratemporal fossa. The infratemporal zone presents
alveolar foramina (foramina alveolaria) through which pass the
posterosuperior alveolar neurovascular bundles for the superior molar
teeth.The maxillary artery is anchored by its suborbital and alveolar branches
into an horizontal groove of Juvara. More laterally takes attachments the
maxillary fascicle of the lateral pterygoid muscle.
15.3.2. The medial face is divided by the palatine process into a superior nasal zone,
that forms most part of the nasal cavity lateral wall and another one, inferior, oral.
15.3.2.1.The nasal zone (facies nasalis) presents:
the anterior area, located between the nasal notch and the maxillary sinus
hiatus, on which are found:
 the concave surface, smooth, that participates to thelimit ation of the
middle meatus atrium;
 the conchal crest (crista conchalis) that articulates with the superior
margin of nasal inferior concha;
 a concave surface, smooth, that forms the lateral wall of the inferior
meatus.
 the lacrimal groove (sulcus lacrimalis) that articulates with the
lacrimal bone and the inferior nasal concha forming the nasolacrimal
canal. The superior prominent anterosuperiorly lip of this groove, is
called lacrimal lunula.
the middle area, having craniocaudal the following:
 the ethmoidal area (area ethmoidalis), a rough spongiform, surface,
that articulates laterolaterally with the ethmoid labyrinth creating the
ethmoido maxillary pneumatic junction;
 the maxillary hiatus (hiatus maxillaries), triangular shaped with the
superior base, irregular contour and thin margins that occupy the
middle third of the nasal face of maxilla and represents the primary
orifice of the maxillary sinus. It is narrowed by (Fig. 15-4) the
ethmoid labyrinth, superiorly, the maxillary and ethmoidal
processes of the inferior nasal concha, inferiorly, the lacrimal bone,
anteriorly and the vertical process of the palatine bone, posteriorly;
 the meatal area, a smooth surface, located under the inferior nasal
concha root, that belongs to the inferior meatus and is crossed,
posteroinferiorly, by the palatine fissure (fissura palatine). This starts
at the level of the inferior angle of the maxillary hiatus and ends at the
posterior margin of the palatine process of the maxilla, articulating
with the anterior margin of the vertical process and with the maxillary
process of the palatine bone.
Bones 478
 posterior, that presents anteroposteriorly:

 the rough surface triangulary shaped that articulates with the orbital process
of the palatine bone;
 the rough surface shaped as a vertical band adjacent to the posterior
margin of the maxillary sinus that articulates with the vertical lamina of the
palatine bone;
 the great palatine sulcus (sulcus palatinus major) through which passes the
homonymous neurovascular bundle;
 the rough triangular surface that articulates with the pyramidal process of
the palatine bone.
15.3.2.2. The oral floor is small, participates in the formation of the lateral arch of
the hard palate and is covered by the gingiva and mucoperiost of the hard palate.
The superior margin presents anteriorly the medially concave lacrimal incisure
(incisura lacrimalis), that limits the superior ostium of the nasolacrimal canal and articulates,
anterosuperiorly with the lacrimal bone, orbital lamina of the ethmoidal labyrinth and with
the orbital process of the palatine bone.
The inferior margin continues with the alveolar process.
The anterior margin presents, craniocaudally:
 the nasal notch (incisura nasalis), concave anteromedially, limits inferolaterally the
pyriform aperture (apertura piriformis), on which insert the fibrocartilaginous
structures of the nose;
 the anterior nasal semispine, sharp process, prominent anteromedial, located
inferomedially from the nasal notch, at the junction of the anterior margin of maxilla
with the nasal crest of the palatine process. It articulates with the homonimus process
of contolateral maxilla and forms the anterior nasal spine (spine nasalis anterior)
that articulates with the nasal septum.
 the rough surface, locates under the nasal spine, that articulates with a similar
surface on the controlateral maxilla and forms the intermaxillar suture (sutura
intermaxillaris).
The posterior margin is thick, convex, made of a lateral slope that participates in the
formation of the anterior wall of the infratemporal fossa and another one medial, that forms
the anterior wall of pterygopalatine fossa. Craniocaudally, the medial slope presents:
 the superior area, that articulates with the orbital process of the palatine bone;
 the intermediary area, free, that forms the anterior margin of the pterygopalatine
fissure;
 the inferior area that articulates with the anterior face of the pterygoid process and
the pyramidal process of the palatine bone.
15.3.3. The zygomatic process (processus zygomaticus) is pyramidal triangular
shaped with the base fused with the maxilla lateral face and is made of:
the anterior face continues the canine fossa superiorly, corresponds to the anterior
wall of the maxillary sinus towards the infra-orbital foramen and it is covered by the
origin of the nasal and zygomatic muscles;
479 The skull
the posterior face forms the lateral zone of the anterior wall of the infratemporal
fossa;
the superior face is triangular shaped with the base anteriorly and forms the inferior
wall of the orbital cavity, on which is found the infra-orbital groove (sulcus
infraorbitalis). It starts at the inferior margin of the inferior orbitral fissure, directs
posteroanteriorly and is replaced progressively, at a variable distance from the orbital
margin by the infra-obital canal (canalis infra-orbitalis). Through it passes the
suborbital neurovascular bundle. From the infraorbital canal detach successively the
middle and anterior alveolary canals that pass through the maxillary sinus lateral wall
and contain the neurovascular bundles for premolar, canine and upper incisor teeth. In
the anteromedial part of these face, laterally from the lacrimal notch, is found a
depression where originates the inferior oblique muscle of the eyeball;
the anterosuperior margin forms the inferior contour of the inferior orbital fissure
and presents in the central zone the suborbital notch (incisura suborbitalis) that
represents the posterior extremity of the suborbital groove through which pass the
maxillary nerve and the suborbital vessels;
the inferior margin is concave, continues inferomedially the inferior margin of the
zygomatic arch, up to the radicular prominence of the first molar tooth;
the apex rough, is triangular shaped with the base superiorly, that articulates with the
corresponding zone of the medial face of the zygomatic bone, forming the
zygomaticomaxillary suture.
15.3.4. The frontal process (processus frontalis) is located in the anterosuperior part
of the maxillary body, at the junction of the anterior and superior margins. It is rectangular
shaped, directs superomedially and is made of:
the lateral face that presents posteroanteriorly:
 the lacrimal semigroove, that participates in the formation of the lacrimal sac
fossa (fossa sacci lacrimalis);
 the anterior lacrimal crest (crista lacrimalis anterior), oblique posteroinferiorly
and laterally, concave superolaterally, it is rounded superiorly and sharp
inferiorly, where ends with a tubercle that articulates with the lacrimal bone
hamulus. It participates in the formation of the medial margin of the orbital aditus
and on it insert the medial palpebral ligament;
 the nasal zone, concave superolaterally, with minimal vascular grooves and
foramina continues with the lateral face of maxilla, has and gives attachment to
the orbicularis and levator labii superioris alaeque nasi.
the medial face participates in the formation of the lateral wall of the nasal cavity and
presents:
▪ the superior zone, rough, that articulates with the anterior face of the ethmoidal
labyrinth and may be pneumatized from the anterior ethmoidal cells group;
▪ the agger nasi, a rounded prominence of variable size, determined by the junction
with the more pneumatized anterior ethmoidal cell;
Bones 480
▪ the ethmoidal crest (crista ethmoidalis) that articulates with the anterior,
ascending segment of the middle nasal concha root;
▪ the smooth surface that continues the medial face of the maxilla body up to the
conchal crest and forms the lateral wall of middle meatus atrium.
the superior margin articulates with the nasal margin of the frontal bone;
the anterior margin articulates with the lateral margin of the nasal bone;
the posterior margin articulates with the anterior margin of the lacrimal bone;
the inferior margin corresponds to the horizontal line that unites the inferior margin
of the nasal bone with the superior ostium of the nasolacrimal canal.
15.3.5. The alveolar process (processus alveolaris) consists of a vertical,
posteromedially concave bony arch, that prolongates inferiorly, bellow the palatine process
until the inferior margin of the maxilla body. Its volume increases anteroposteriorly, due to
the complexity of the dental roots architecture. The alveolar process consists of:
the lateral face covered by the gingiva, participates to thelimit ation of the buccal
vestibule and above the molar alveoli, presents the origin of the buccinator muscle;
the medial face is covered by the palatine gingiva that participates in the formation of
the lateral wall of the buccal cavity and has in the maxilopalatinal angle, the maxillary
torus, a rough crest directed postero-anterior, thatlimit s lateral the paltinal groove
where is found the great palatine neurovascular bundle;
the medial extremity is rough and articulates with the controlateral maxilla forming
the distal segment of the intermaxillary suture;
the posterior extremity articulates superior with the pyramidal process of the
palatine bone and prolongates inferiorly as a retromolar tuberosity;
the superior margin fuses with the maxilla body;
the inferior margin presents the dental alveoli (alveoli dentales), eight conical
cavities made of:
▪ the apex, crossed by the apical foramen through which penetrate the
neurovascular elements for the teeth and parodontium;
▪ the vestibular wall, thicker, perforated by neurovascular foramina, contains
the apical plexus;
▪ the palatine wall, thinner, also has multiple neurovascular foramina;
▪ the septal walls, medial and lateral, represented by the interalveolar septa
(septa interalveolaria) that separates the dental alveoli. The medial septal
walls of the medial incisive alveoli participate to the formation of the
intermaxillary suture;
▪ the interradicular septa (septa interradicularia) separates the premolar and
superior molar teeth roots.
15.3.6. The palatine process (processus palatinus) emerges from the medial face of
the maxilla, directs superomedially and describes the palatine vault concave inferiorly and
articulates with the controlateral palatine process and forms the hard palate that separates the
nasal from the buccal cavity. It presents:
481 The skull
the inferior face is concave, rough, with numerous vascular foramina and
depressions for the palatine glands, forms, with the palatine palace of the opposite
side, three fourth anterior of the hard palace and has:
▪ the palatine grooves (sulci palatini), medial and lateral, directed
posteroanteriorly, parallel with the alveolar process, where are situated the
branches of the greater palatine neurovascular bundle;
▪ the incisive fosette, located in the anteromedial part of the inferior face,
prolongates towards the intermaxillary suture where forms the lateral slope of
incisive foramen (foramen incisivum);
▪ the palatine torus (torus palatinus) is a anteropostrior crest of variable
length, located paramedially from the intermaxillary suture.
the superior face smooth, is concave transversally and forms the most part of the
inferior wall of the nasal cavity. Anteromedially is situated the superior foramen of
the incisive canal;
the anterolateral margin is concave posteromedially and continues inferiorly with
the alveolar process and superiorly with the nasal face of maxilla’s body;
the medial margin is thick and articulates with the palatine process of the opposite
side forming the intermaxillary suture (sutura palatine mediana). The nasal lip of
this margin is prominent, directed superolaterally and forms, with the controlateral
one, the nasal crest (crista nasalis), alar type structure whose anteroposterior groove
articulates with the inferior margin of the vomer. Anteroinferiorly, behind the medial
incisive, it presents an anteroinferior oblique semicanal that articulates with the
controlateral maxillary process forming the incisive canal (canalis incisivus). It is Y
shaped, with two right and left superolateral arms, that start in the nasal cavities, each
side of the nasal septum root, direct inferomedially and unite in the anteromedial part
of the hard palate, at the level of the incisive foramen. Through these channels pass
the great palatine neurovascular bundles.
In the interval between the lateral incisive and canine teeth, may be observed the
incisive suture (sutura incisive) that directs posteromedially and limits with the controlateral
suture of the incisive bone (os incisivum) or premaxilla (premaxilla).
the posterior margin is concave posteriorly, serrated and articulates with the anterior
margin of the horizontal process of the palatine bone forming the transversal platine
suture (sutura palatine transversa).
15.3.7. The maxillary sinus also called Highmore antrum, the maxillary sinus is
situated inside the maxilla body and represent the antero-inferior extremity of the craniofacial
junction pneumatized zone. The maxillary sinus is pyramidal triangular shaped and presents:
 the base, located medially presents the semilunar hiatus (hiatus semilunaris)
through witch the sinus opens in the nasal fossa. The contour of maxillary hiatus
consists of:
 the inferior, conchal zone, relatively compact, that corresponds to the lateral
wall of the inferior meatus and is completed in two thirds anterior by the
Bones 482
maxillary process of the inferior nasal concha and in the inferior third by the
maxillary process of the palatine bone perpendicular lamina;
 the superior, ethmoidal zone that corresponds to the middle meatus lateral
wall and presents:
- the lateral face of lacrimal bone, at the level of the anterosuperior
angle of maxillary hiatus;
- the uncinate process that directs postero-inferiorly and articulates
with the ethmoidal process of the inferior nasal concha;
- the posterior extension of the uncinate process that directs
posterosuperiorly.
These landmarks divide the maxillary hiatus into the anterior, middle and posterior
secondary sinusal foramina, located pre-uncinate, supra-uncinate and respectively retro-
uncinate. One of them remains permeable forming the principal foramen of the maxillary
sinus. The other two, called accessory foramina (of Giraldes), are covered by the nasal
mucous membrane that forms at this level the sinus fontanelleles.
 the apex that corresponds to the zygomatic process of maxilla;
 the anterior wall, vestibulosuborbital that corresponds to the anterior face of the
zygomatic process and canine fossa;
 the superior wall, orbital, corresponds to the superior face of the zygomatic process
and presents:
 the postero-anterior relief of the suborbital canal procident in the sinus;
 the ethmoidal crest that limits lateral the pneumatic junction
ethmoidomaxillary and that limits, with the superior margin of maxilla the
“attacking zone” through which is approached transantrally the posterior
ethmoid labyrinth and the sphenoid sinus.
 the posterior wall that has vertical reliefs of the posterior alveoli channels and
superiorly, the lateromedial relief of the maxillary artery (Juvara).
Among the sinus margins, the inferior one has importance because constitutes the declive
point of the sinus. Is shaped as a anteroposterior groove directed along the anterior and
posterior margin of the sinus base and has connections with the roots of premolars and
molars.
The size of maxillary sinus varies and corresponds to the following anatomical situation:
 the small hypopneumatized sinus;
 the middle normopneumatized sinus that occupies the entire body of the maxilla;
 the large hyperpneumatic sinus that expands in:
 the frontal process of the maxilla;
 the zygomatic process of maxilla and zygomatic bone;
 the alveolar process, when the dentosinusal reports expand anteriorly;
 the palatine process of maxilla;
 the orbital process of the palatine bone.
15.4. The developmental particularities of maxilla
483 The skull
Maxilla ossifies desmally. The primary ossification centers appear in the 7th week of
embryonic life in the maxillary process mesenchyme of the maxillary process of the first
pharyngeal arch, along the inferior face of the primary suborbital nerve. In the second month
of fetal life is formed the suborbital canal and inferior, the mesenchymal model of the
maxillary sinus. Premaxilla ossifies from a center that organizes around the superior incisor
teeth germs in the 7th week.
Bones 484
16. ZYGOMATIC BONE (OS ZYGOMATICUM)
16.1. Generalities
It is an irregular paird bone, situated on the lateral part of the face skeleton forming
the cheek. It is strategically located at the intersection of the parasagittal and horizontal
resistance arches of skull and connects the lateral side, neurocranium to viscerocranium.
The zygomatic bone articulates with:
 the frontal bone, superiorly;
 the maxilla, anteroinferiorly;
 the temporal bone squama, posterolaterally;
 the greater wing of the sphenoid, posteromedially.
The zygomatic isolated bone, orients as follows:
 inferiorly – the most straight edge of the bone;
 posteriorly – the sharper angle of the bone;
 laterally – the convex face of the bone.
16.3. The zygomatic bone is romboid irregular shaped and is made of:
the lateral face (facies lateralis) subcutaneous, smooth, convex, oriented
anterolaterally presents close to the orbital margin the zygomaticofacial foramen
(foramen zygomaticofaciale) through which passes the zygomaticofacial
neurovascular bundle. Bellow the foramen the lateral face convexity accentuates
along the line that unites the anterior and posterior angles and forms the most
prominent part of the zygomatic arch. Inferiorly from this zone originate the
zygomaticus major and minor muscles and close to the inferior margin, a rough area
on which originates the masseter muscle;
the medial face is irregular, oriented posteromedially and presents:
▪ the anteroinferior zone, maxillary, rough, triangular, that articulates with the
apex of the maxilla zygomatic process;
▪ the anterosuperior zone, orbital, concave, smooth, oriented superomedially,
that forms the inferior wall of the orbit, laterally from the suborbital groove
and has, craniocaudally, the orbital tubercle (tuberculum orbitale), a rounded
prominence that is and on which insert the lateral palpebral ligament and the
zygomatic-orbital foramen (foramen zygomatico-orbitale) through which
passes the homonymous neurovascular bundle;
◦ the orbital process (processus orbitalis), a thin bony lamella, oriented
posteromedially with the the base, fused with the medial face and the
free margin with three segments:
- inferior, smooth, concave posteromedially, that limits anteriorly
the orbital inferior fissure;
- intermediary, vertical, serrated, that articulates with the
zygomatic crest of the sphenoid greater wing;
485 The skull
- superior, that articulates with the orbital process of the frontal

bone.
◦ the medial face, that continues posteriorly the orbital zone of the
medial face of the bone and participates to the formation of the anterior
segment of the orbit lateral wall;
◦ the posterolateral face that limits anteriorly the temporal fossa;
◦ the posteroinferior zone, smooth, concave posteromedially, that
forms the anterolateral slope of the zygomatic foramen through which
communicates the temporal and infratemporal fossae;
◦ the posterosuperior zone (temporal), concave transversally, that
completes anterolaterally the temporal fossa and presents the
zygomaticotemporal foramen (foramen zygomaticotemporale) through
which passes the homonymous neurovascular bundle.
the anterosuperior margin, also called orbital, is concave superomedially and
participates to the formation of the orbital aditus inferolateral side;
the anteroinferior margin (maxillary), is oblique posteroinferiorly and articulates
with the zygomatic process of maxilla forming the zygomaticomaxillary suture;
the posterosuperior margin (temporal), it is concave posterosuperiorly and
presents sometimes close to the superior angle,the marginal tubercle (tuberculum
marginale) on which inserts fascia temporalis;
the posteroinferior margin thick, rounded and rough, continues posteriorly the
inferior margin of the zygomatic process of the temporal bone squama, and gives
attachments to the anterior fibers of the masseter muscle;
the superior angle is represented by the frontal process (processus frontalis), whose
truncated and serrated apex, articulates with the zygomatic process of the frontal
bone;
the anteroinferior angle limits the periphery of the maxillary zone the zygomatic
bone medial face and articulates with the zygomatic process of maxilla;
the posterior angle presents an oblique, posteroinferior profile, and articulates with
the apex of the temporal squama zygomatic process.
16.4. The developmental particularities of the zygomatic bone
The zygomatic bone ossifies desmally. The center of ossification appears in the 8-10
weeks of embryonic life and evolutes concordantly with the ones of maxilla to realize the
human face.
 the presence of multiple zygomaticofacial foraminae;
 the presence of the superior zygomaticotemporal foramen;
 the presence of the marginal tubercle;
 the presence of zygomatic sutural (accessory) bone.
Bones 486
17. LACRIMAL BONE (OS LACRIMALE)
17.1. Generalities
The lacrimal bone is antimere disposed, shaped as a rectangular lamina, thin and
fragile, whose form is comparable with a fingernail (os unguis). It contributes to the
formation of the medial walls of the orbit and of the lateral one of the nasal fossa.
The lacrimal bone articulates with:
 the frontal bone, superiorly
 the ethmoid bone, posteriorly;
 the maxilla, anteriorly;
 the inferior nasal concha, inferiorly.
The isolated, lacrimal bone, which is difficult to obtain due to its friability and small
size, orients as follows:
 lateraly - face that has a crest and a groove;
 superiorly – the shortest margin of the bone;
 anteriorly – the closest margin to the lateral face groove.
17.3. The lacrimal bone is rectangular shaped and presents:
the lateral face, also called orbital, that may be divided into:
 the anterior zone (lacrimal) on which we find the lacrimal groove (sulcus
lacrimalis), oriented vertically, that presents a wider superior orbital segment
that articulates with the frontal process of maxilla and forms the lacrimal fossa
that contains the lacrimal sac and a narrower inferior nasal segment that
articulates with the lacrimal groove of the maxilla and forms the medial slope
of the nasolacrimal canal (canalis nasolacrimalis).
 the intermediary zone, represented by the posterior lacrimal crest (crista
lacrimalis posterior) where inserts the medial palpebral ligament and the
medial fibers of the orbicularis muscle. The posterior lacrimal crest ends
inferiorly with hook shaped process, the hamulus lacrimal (hamulus
lacrimalis) that articulates with the lacrimal tubercle of maxilla andlimit s the
superior aperture of the nasolacrimal canal.
 the posterior zone, orbital, flat, with a superior ethmoidal part that
continues posteriorly with the orbital lamina of the ethmoid bone and an
inferior maxillary
part that articulates with the medial face of the maxilla, limiting anteriorly the
maxillary hiatus.
the medial face also called nasal, forms the lateral wall of the middle meatus in the
anterior segment, presents the inferior extremity of the nasolacrimal groove (Fig. 17-
1B) and articulates superiorly with the ethmoidal labyrinth forming the
ethmoidolacrimal cells.
the superior margin articulates with the frontal bone.
487 The skull
the inferior margin that articulates anteriorly with the lacrimal process of the
inferior nasal concha and posteriorly with the rough zone of the maxillary hiatus
anterior margin;
the anterior margin that articulates, in the two third superior, with the posterior
margin of the maxilla frontal process and in the inferior third with the anterior lip of
the lacrimal groove;
the posterior margin articulates superiorly with the anterior margin of the ethmoid
bone orbital lamina and inferiorly, with the lacrimal notch of the medial margin of
the maxilla orbital face.
17.4. The developmental particularities of the lacrimal bone
The lacrimal bone ossifies desmally. The center of ossification appears in the third
month of the fetal life on the lateral face of the nasal capsule.
Bones 488
18. NASAL BONE (OS NASALE)
18.1. Generalities
The nasal bone is antimere disposed and contributes to the formation of the nasal
fossa superior wall and to the nasal pyramid skeleton. It articulates with:
 the frontal bone, superiorly;
 the frontal process of the maxilla, laterally;
 the controlateral nasal bone, medially;
 the ethmoid bone, postero-inferiorly;
 the alar nasal cartilage, inferiorly.
18.2. The space orientation
The isolated nasal bone orients as follows:
 inferiorly - the margin that has an incisure;
 anteriorly - the axial concave face;
 laterally - the longest margin.
18.3. The nasal bone is a rectangular shaped lamina with the longest axis oriented
anteroinferiorly and presents:
the anterolateral face is wider inferiorly, convex transversally and concave vertically,
is looking anteorsuperiorly and laterally. In the central area is pierced by one or more
nasal foramina (foramina nasalia) through whichpass minimal nasal neurovascular
bundles and inferiorly inserts the procerus muscle;
the posteromedial face is divided into two zones:
 superior, narrower and rough that articulates with the superior face of frontal
bone the nasal spine;
 inferior, wider craniocaudally and concave transversally, progressively exlaarges
towards the inferior margin, presents the ethmoidal sulcus (sulcus ethmoidalis)
through which passes the anterior ethmoidal neurovascular bundle and
participates in the formation of the nasal cavity superior wall in the most anterior
part.
the superior margin narrower, thickand serrated, articulates with the nasal margin of
the frontal bone.
the inferior margin, wider and thin is directed inferolaterally and anteriorly and
presents midway an incisure through which passes the external nasal nerve. It completes
anterosuperior the pyriform aperture and articulates with the alar cartilage;
the lateral margin is oblique posteroinferiorly and articulates with the anterior margin
of the maxilla frontal process;
 the medial margin presents is thicker in the superior third and articulates
anteroposteriorly with the opposite nasal bone and with the lateral face of the frontal
bone nasal spine. In the inferior two third articulates with the nasal bone of the
opposite side forming a median crest, prominent inferiorly, that articulates with the
anterosuperior margin of the ethmoid perpendicular plate.
18.4. The developmental particularities of the nasal bone
489 The skull
The nasal bone ossifies desmally. The unique ossification center appears at the end of
the second month of embryonic life, on the external face of the nasal capsule.
Bones 490
19. PALATINE BONE (OS PALATINUM)
19.1. Generalities
The palatine bone is antimere disposed, very irregular, located posteriorly in the depth
the face skeleton and participates to the formation of the orbital, nasal and oral cavities and
of the pterygopalatine fossa.
The palatine bone articulates with:
 the ethmoid, maxilla, inferior nasal concha bones, anteriorly;
 the sphenoid bone, posterosuperiorly;
 the vomer and the controlateral palatine bones, on the midline.
The palatine bone, isolated, very difficult to obtain due to the friability and its small
size, orients as follows:
 superiorly – the longest plate of the bone;
 posteriorly – the sharp and concave margin of the horizontal process;
 laterally – the face of the vertical plate that presents a groove.
19.3. The palatine bone is “L” shaped as and consists of two flat processes that form
between them a 900 angle, open superomedially.
19.3.1. The horizontal plate (lamina horizontalis) is rectangular shaped, elongated
transversally and presents:
the superior face (facies nasalis) is smooth, concave transversally and forms the
posterior part of the nasal cavity inferior wall.
the inferior face (facies palatina) is rough, thin, contributes to the formation of posterior
third of the hard palate and presents:
 the palatine crest (crista palatina), is disposed transversally, in front of the posterior
margin, and gives attachment to the aponeurosis of the tensor veli palatini muscle and
of the soft palate;
 the greater palatine foramen, located in the posterolateral angle of the horizontal
plate, through which pass the homonymous neurovascular bundle;
 the groove of the great palatine nerve that continues and branches out postero-
anteriorly on the maxilla palatine process and contains the greater palatine
the anterior margin, thin and serrated articulates with the palatine process of maxilla
forming the transversal palatine suture (sutura palatina transversa).
the posterior margin, free, thin and sharp, concave posteriorly, disposed between the
posterior nasal spine and the pyramidal process and forms the inferior margin of the
choanal on which insert the soft palate fascia and muscles.
 the medial margin presents a vertical rough and thick surface that articulates on the
midline with the the opposite one forming the interpalatine suture (sutura palatina
mediana). The superior slope of the medial margin it is taller, bends superolaterally
towards the nasal cavity and by the articulation of the two slopes, right and left, is
formed the nasal crest (crista nasalis) that continues posteriorly the nasal crest of
maxilla and consists of two lateral, ala like, expansions that limit a median groove
491 The skull
where penetrates the inferior margin of the vomer forming a mediofacial schindylesis.
At the union of the medial and posterior margins forms a semispine that articulates
with the opposite one complete the posterior nasal spine (spine nasalis posterior) on
which insert the musculo-aponeurotic structures of the soft palate.
the lateral margin consists of :
 the posterior zone that continues with the perpendicular plate and the pyramidal
process;
 the intermediary zone on which is found the palatine notch that forms the medial
semicontour of the great palatine canal foramen;
 the anterior zone that articulates with the medial face of maxilla.
19.3.2. The perpendicular plate (lamina perpendicularis) is thin, rectangular,
elongated craniocaudally, oblique anterolaterally and presents:
the medial face (facies nasalis) consists, craniocaudally, of:
 the thmoid crest (crista ethmoidalis) oriented anteroposteriorly, made of an anterior,
oblique posterosuperiorly segment, and another one posterior segment, oblique
posteroinferiorly, separated by the inferior semicontour of the sphenopalatine notch.
The ethmoid crest articulates with the superior margin of the middle nasal concha.
 the middle meatal surface, smooth, concave medially, that belongs to the lateral wall
of the middle meatus posterior extremity;
 the conchal crest (crista conchalis), disposed horizontally, that articulates with the
inferior nasal concha;
 the inferior meatus surface, smooth and concave medially, forms the lateral wall of
the posterior extremity of the inferior meatus.
the lateral face (facies maxillaris), rough and irregular, narrows progressively towards
the superior part and , anteroposteriorly, presents:
 the sinusal surface, also called maxillary process, that articulates with the maxila
palatine fissure, narrows posterior of the maxillary hiatus and forms the posterior part
of the maxillary sinus base;
 the maxillary surface that articulates with the medial face of maxilla, posteriorly
from the maxillary hiatus;
 the pterygopalatine surface, smooth and triangular shaped, with the base superiorly,
towards the sphenopalatine notch, continues distally with the greater palatine
groove (sulcus palatinus major). This surface is intermaxillopterygoid situated and
forms the medial wall of the pterygopalatine fossa and of the greater palatine canal;
 the pterygoid surface, rough, that articulates with the medial plate of the pterygoid
process.
From the inferior third of this face detaches, oblique posteroinferiorly and laterally,
the pyramidal process (processus pyramidalis) that enters in the angle between the
two pterygoid process laminae and presents:
 the posterior face, consisting of:
- the lateral zone, rough, that articulates with the lateral lamina of the
pterygoid process;
Bones 492
- the intermediary zone, a triangular shaped smooth depression, that

participates in the formation of the most profound zone of the
pterygoid fossa and on which insert the medial pterygoid muscle.
- the medial zone, rough, that articulates with the medial lamina of the
pterygoid process.
 the anterolateral face, consisting of:
- the anterior zone, rough, that articulates with the maxilla tuberosity;
- the lateral zone is smooth, triangular shaped with the base
downwards, and participates in the formation of the medial wall of the
infratemporal fossa, in the most distal part, on which insert the inferior
fibers of the lateral pterygoid muscle.
 the inferior face, continues posteriorly from the alveolar process of maxilla
and presents medially, at the junction with the horizontal plate, the lesser
palatine foramina (foramina palatine minora) that are the inferior openings
of the lesser palatine canals that detach from the greater palatine canal and
contain branches of the lesser palatine neurovascular bundle.
the anterior margin is thin, irregular, concave anteriorly and presents at the anterior
extremity of the inferior conchal crest, the maxillary process of the palatine bone. It
articulates with the palatine fissure of the nasal face of maxilla and narrows posteriorly
the maxillary hiatus.
the posterior margin is thin, serrated and articulates with the medial lamina of the
pterygoid process.
the superior margin is irregular and presents, anteroposteriorly:
The orbital process (processus orbitalis) is located profoundly, in the middle of the
pneumatized craniofacial junction, anterolaterally and from the sphenoid body, posteriorly
from the maxilla tuberosity and ethmoidal labyrinth. It is fixeded by a narrow pedicule to the
anterosuperior angle of the perpendicular plate, immediately above the anterior segment of
the ethmoidal crest and presents:
 the antero-inferior facette (maxilarry), rough and elongated, that articulates with the
palatine triangle of the maxilla forming the palatinomaxillary suture;
 the superior facette (sphenoethmoidal), rough, that articulates superomedially with
the sphenoid body and superolaterally with the ethmoid labyrinth, forming the
pneumatized, palatosphenoidal and palatoethmoidal sutures. At this level the
pneumatization of the craniofacial junction area expands in the orbital process of the
palatine bone.
 the superomedial facette (orbital), smooth and triangular, forms the posteromedial
part of the orbit floor;
 the lateral facette (pterygopalatine) forms the superior most part of the anterior wall
of the pterygopalatine fossa and the posterior segment of the medial margin of inferior
orbital fissure.
The sphenopalatine notch (incisura sphenopalatina) is limited anteriorly by the
orbital process, posteriorly by the sphenoidal process and by the articulation with the inferior
face of sphenoid body, forms the sphenopalatine foramen (foramen sphenopalatinum)
493 The skull
through which passes the nasopalatine neurovascular bundle. The root of the middle nasal
concha crosses anteroposteriorly the nasal area of the foramen and divides it into:
 the superior compartment, through which pass the branches of the nasopalatine
neurovascular bundle for the nasal septum, superior nasal concha and superior
meatus.
 the inferior compartment through which pass the sphenopalatine artery and the
superior nasal branches of the maxillary nerve.
The spenoidal process (processus sphenoidalis) is triangularly shaped, located
posteriorly from the sphenopalatine notch, and presents:
 the superior face that articulates with the lateral zone of the inferior face of the
sphenoid bone, with the vaginal process of the pterygoid process medial lamina and
with the lateral margin of the vomer ala forming the initial segment of the
palatovaginal canal through which passes the pharyngeal neurovascular bundle;
 the inferomedial face, smooth and concave, participates to the formation of the
superior and lateral walls of nasal fossa, above the ethmoid crest;
 the lateral face, with an anterior, smooth zone that forms the posterior part of the
pterygopalatine fossa medial wall and a posterior one that articulates with the medial
lamina of the pterigoid process;
the inferior margin continues with the lateral margin of the horizontal plate and with the
pyramidal process.
19.4. The developmental particularities of the palatine bone
The palatine bone ossifies desmally. The ossification centers appear in the
mesenchyme of the maxillary process of the first brachial arch in the 8th week of embryonic
life. The ossification of the palatine bone evolutes in close relationship with the maxilla.
Bones 494
20. INFERIOR NASAL CONCHA (CONCHA NASALIS INFERIOR)
20.1. Generalities
The inferior nasal concha is a paired bone that detaches oblique inferomedially from
the lateral wall of the nasal fossa together with which forms an anteroposterior groove called
inferior nasal meatus and together with the nasal septum limits the respiratory passage of the
nasal fossa.
The inferior nasal concha articulates with:
 the lacrimal bone, anteriorly;
 the ethmoid bone, superiorly;
 the palatine bone, posteriorly;
 the maxilla, inferolaterally.
The isolated inferior nasal concha, which is difficult to obtain due to its friability and
deep sitution, orients as follows:
 superiorly - the margin with three processes;
 anteriorly - the larger extremity;
 medially - the convex face.
20.3. The inferior nasal concha is ovoid shaped, elongated, with the long axis
anteroposterior and presents:
the superomedial face, convex, traversed axially in posteroanterior sense by the
inferior conchal artery groove that in some areas, becomes an osseous tunnel. The
groove divides the medial face into a superior zone, smooth and an inferior zone with
spongiform aspect, more obvious in men. It is separated from the nasal septum by
the interseptotubinate space.
the inferolateral face, concave, and limits with the nasal fossa lateral wall, the
inferior nasal meatus where opens anterosuperiorly the nasolacrimal canal.
the superior margin, also called the root of the inferior nasal concha, thin and
irregular, it is entirely articular and presents:
 the anterior zone, oblique posterosuperiorly that articulates with the conchal
crest of maxilla;
 the middle zone that presents anteroposteriorly :
 the lacrimal process (processus lacrimalis), a thin trapezoidal shaped
flattened process, whose small base is oriented superiorly and articulates with
the inferior margin of the lacrimal bone. The lateral, concave face of the
lacrimal process, is shaped as a vertical groove whose margins articulates with
the ones of the lacrimal groove of maxilla and complete medially the inferior
segment of the nasolacrimal canal. The medial face forms the lateral wall of
the middle meatus in the anterior part.
 the maxillary process (processus maxillaris), triangular shaped with the
adherent base oriented superiorly, detaches from the middle zone of the
concha root and directs inferolaterally. The maxillary process closes the
495 The skull
inferior part of themaxillary hiatus and forms with the medial face of the
inferior nasal concha a dihedral angle opened oferior. It presents:
- the lateral face (sinusal)that participates to the formation of the
maxillary sinus base in the middle part;
- the medial face (meatal) that participates in the formation of the
inferior meatus lateral wall in the middle zone;
- the anterior margin that articulates with the antero-inferior margin of
the maxillary hiatus;
- the posterior margin, that articulates with the maxillary process of the
palatine bone;
- the superior margin, adherent to the superior margin of inferior nasal
concha.
 the ethmoidal process (processus ethmoidalis) thin, triangular with the base
downwards, detaches from the middle part of the inferior nasal concha, directs
postereosuperiorly and articulates with the inferior margin of the uncinate
process of the ethmoid bone limiting the minimal sinus ostia.
 the posterior zone, oblique posteroinferiorly, articulates with the conchal crest of the
palatine bone.
the inferior margin, free, thick and spongiform is convex inferiorly and promines into
the nasal cavity;
the anterior extremity, large, rounded and also spongiform is called the head of the
inferior nasal concha (caput conchae) and promines into the pyriform aperture;
the posterior extremity, thinner and elongated, called the tail of the inferior nasal
concha (cauda conchae) and protrudes in rhinopharynx through the choana.
20.4. The developmental particularities of the inferior nasal concha
The inferior nasal concha ossifies chondrally in the 5th month of fetal life starting
from a center located at the inferior part of the nasal capsule.
Bones 496
21. VOMER BONE (VOMER)
21.1. Generalities
Vomer is flattened bone disposed vertically on the midline and forms the
posteroinferior part of the nasal septum.
The vomer articulates with:
 the sphenoid bone, superiorly;
 the maxillary and palatine bones, inferiorly;
 the ethmoid and the cartilage of the nasal septum, anteriorly.
21.2. Space orientation the vomer bone isolated is oriented as follows:
 superior – the margin that has alar type processes;
 posterior – the free margin, concave and sharp.
21.3. The vomer is irregular rectangular shaped and presents:
the lateral faces contribute to formation of the nasal fossa septum (medial wall).
Posterosuperiorly they direct superolaterally and continue with the inferior face of the
vomer bone alae. In the most of the casses the lateral faces are deviated from the
midline totally flat, presenting uni or bilateral septal crests variable as size and
direction. On their surface may be found the anteroinferiorly directed grooves of
nasopalatine neurovascular bundles and other minimal neurovascular grooves;
the superior margin, thick, craniocaudally flattened consists of:
 the groove of the vomer (sulcus vomeris) located on the median line, directed
anteroposteriorly, articulates with the sphenoid crest and limits the
vomerosphenoidal canal through which pass some afferent venules of the
pharyngian plexus;
 the vomer alae (alae vomeris) that form togheter with the median groove a dihedral
angle opened superiorly that articulates with the crest and the adjacent zones of the
inferior face of the sphenoid body forming the sphenovomer schindylesis suture,
characteristical to the mediofacial resistance structures. Each ala presents:
 the superior face that articulates with the intermediary zone of the sphenoid
body inferior face;
 the inferior face, smooth, that participates to the formation of the nasal fossa
superior wall in the juxtachoanal segment and presents the crest of the vomer
ala (crista alae vomeris) that directs superolaterally and ends at the level of
the suture between the perpendicular plate the palatine bone sphenoidal
process and the palatine and pterygoid vaginal processes;
 the posterior margin participates to the formation of the superomedial
choanal segment;
 the anterior margin, oblique anteromedially, articulates with the inferior
conchal area of the sphenoid body;
 the lateral margin that is divided by the vomer ala crest into a posterior,
pterygoid segment that articulates with the pterygoid vaginal process and an
anterior palatine, segment that articulates with the sphenoidal process of the
497 The skull
palatine bone vertical plate. This margin completes medially the

vomerovaginal canal (canalis vomerovaginalis) through which passes a
pharyngeal branch of the sphenopalatine artery;
the inferior margin is thin and articulates with the dihedral angle formed by the alar
processes of the nasal crest, forming the vomeropalatine and vomeromaxillary
schindyleses;
the anterior margin is longer, oriented anteroinferiorly and continues the structure
type alar of the superior margin, having a median groove and two lateral alae that
articulate with the perpendicular plate of the ethmoid and with the nasal septum
cartilage;
the posterior margin free, thicker in the superior third and thiner in the two-third
inferior is called choanal crest (crista choanalis vomeris) and forms the medial
margin of the choanae;
21.4. The developmental particularities of vomer bone
The vomer ossifies chondrally. The centers of ossification appear in the
perichondrium of the septal cartilage, in the 3rd fetal month and fuse craniocaudally. The
ossification ends after puberty.
Bones 498
22. MANDIBLE (MANDIBULA)
22.1. Generalities
The mandible is an impar, mobile bone, located at the face inferior part that forms the
skeleton of the lower jaw. It articulates superiorly with both temporal bones.
The mandible isolated orients as follows:
 superiorly – the margin that presents the dental alveoli;
 anteriorly – the convex face.
22.3. The mandible is horse-shoe or “U”shaped opened posteriorly and consists of a
body and two branches.
22.3.1. The mandible body (corpus mandibulae) is flattened mediolaterally, directed
posterolaterally and inferolaterally the vertical plane of its faces it is oblique, so the mandible
aperture is larger along the inferior margin. It presents:
the external face is convex and consists of:
 the medial zone, that presents mediolaterally:
◦ the mental symphysis (symphysis menti), a vertical median crest, that
marks the fusion of the antimer halves of the mandible during the
prenatal ontogenesis. It starts at the alveolar margin, directs inferiorly
and bifurcates in the inferior third limiting the mental protuberance
(protuberantia mentalis);
◦ the incisor fossa a shallow depression located superolaterally from the
mental tubercle and on which insert the mentalis and orbicularis oris
muscles.
 the lateral zone, that presents:
 the mental foramen (foramen mentale) located at the level of the
interalveolar septum between the inferior premolars, at equal distance from the
alveolar and basilar margins through which is exteriorizes the inferior alveolar
neurovascular bundle;
 the oblique line (linea oblique) a crest more rough posteriorly, that starts at
the mental tubercle and directs posterosuperiorly towards the last inferior
molar where continues with the lateral lip of the mandibular vertical branch.
On the oblique line insert the platysma depressors angulis oris and depressors
labii inferioris muscles.
 the rough surface located between the oblique line and the alveolar margin
where is the buccinators muscle.
the internal face is concave posteriorly and presents mediolaterally:
 the superior mental spine (spine mentalis superior), a sharp paramedian process
situated at the junction of two third superior with one third inferior of the internal
face, on which inserts the genioglossus muscle;
 the inferior mental spine (spine mentalis inferior) located under the previous
spine, on it inserts the geniohyoid muscle;
499 The skull
 the mylohyoid line (linea mylohyoidea), a crest more rough posteriorly that starts
at the level of the inferior mental spine, directs posterosuperiorly and continues
with the internal lip of the mandible branch anterior margin. On the mylohyoid line
originate, anteroposteriorly, the mylohyoid and superior constrictor of the pharynx
muscles and the pterygomandibular ligament.
 the sublingual fossa (fovea sublingualis) is located anterosuperiorly, between the
mylohyoid line and the alveolar margin, at the level of the canine and inferior
incisors teeth and forms the lateral wall of the sublingual gland;
 the torus mandibularis (torus mandibularis), rounded protuberance located
above the mylohyoid line, that corresponds to the inferior premolars teeth;
 the lingual nerve groove, oblique anteroinferiorly, situated above the mylohyoid
line at the level of last two inferior molar teeth;
 the submandibular fossa (fovea submandibularis), an ovoid anteroposterior
elongated fossete, located between the mylohyoid line and the basilar margin of the
mandible that forms the lateral wall of the submandibular gland lodge;
 the mylohyoid groove (sulcus myohyoideus), starts on the medial face of the
vertical branch, under the lingula of mandible, directs anteroinferiorly towards the
inferior mental spine, parallel with the mylohyoid line and contains the mylohyoid
the superior margin (alveolar) (pars alveolaris) is arch shaped (arcus alveolaris)
concave posteriorly and presents the dental alveoli (alveoli dentales) that articulates
with the inferior teeth forming a special type of syndesmosis called gomphosis. The
alveols are shaped as conical cavities with the apex, oriented inferiorly, is pierced by
the apical foramen through which pass the neurovascular elements for the teeth and
paradontium . The alveoli are separated by interalveolar septa (septa interalveolaria),
and, for the multiple roots teeth present interradicular septa (septa interradicularia)
that separates the roots of the premolars and inferior molars teeth. The alveoli
determine on the external face of the alveolar process, vertical elongated
prominences, juga alveolaria, that correspond to the dental roots.
the inferior margin (basilar) (basis mandibulae) is thick and rounded, directed
posterolaterally and presents:
 the digastric fossa (fossa digastrica) located inferolaterally from the inferior
mental spine, where inserts the anterior belly of the digastrics muscle;
 the premasseteric groove through which pass, from the neck to the face, the facial
artery and vein.
22.3.2. The ramus mandibulae (ramus mandibulae)
The mandible ramus, rectangular shaped is oriented oblique posterosuperiorly and laterally
and consists of:
the lateral face that presents:
 the mandible collum crest starts at the lateral margin of the mandibular collum and
directs anteroinferiorly towards the anterior margin of the mandible ramus in the
retromolar zone.
Bones 500
 the concave rough surface, located above the crest, on which inserts the deep
fascicle of the masseter muscle;
 the masseter tuberosity (tuberositas masseterica) concave surface with linear
roughness oriented posteroinferiorly, located under the mandibular collum crest, on
which inserts the superficial fascicle of the masseter muscle.
the medial face that presents:
 the mandible foramen (foramen mandibulae), situated approximately in the center
of the lateral face, through which passes the inferior alveolar neurovascular bundle.
 the mandible lingula (lingula mandibulae) or the Spix spine is a triangular shaped
thin and sharp spine, with the apex oriented posterosuperiorly, on which insert the
superficial fibers of the sphenomandibular ligament.
 the antilingula, a small spine located on the posterior margin of the mandibular
foramen, on which insert the profound fibers of the sphenomandibular ligament;
 the retrolingular area forms with the lateral face of the sphenomandibular ligament
the retrocondyl “buttoniere” of Juvara, through which pass the auriculotemporal
nerve, the maxillary artery and the commiting venous plexus;
 the mylohyoid groove (sulcus mylohyloideus) starts at the inferior part of the
mandibular foramen, between lingula and antilingula, directs oblique
anteroinferiorly, continues on the the internal face of the mandible and contains the
mylohyoid neurovascular bundle;
 the pterygoid tuberosity (tuberositas pterygoidea), a triangular, rough surface
located between the mylohyoid groove and the mandible angle, on which inserts the
medial pterygoid muscle;
 a triangular surface, located anterosuperiorly from the mandible spine, between the
latter and the base of the coronoid process, on which insert the medial fibers of the
temporal muscle tendon.
the anterior margin divided into:
 the superior segment, thin and sharp, convex anteriorly, continues the anterior
margin of the coronoid process and gives attachment to the anterior fibers of the
temporal muscle tendon;
 the inferior segment, where the anterior margin gradually divides into two crests:
 the buccinator crest (crista buccinatoria), located laterally, on which
originates the buccinator muscle, limits laterally the retromolar triangle and
continues antero-inferior with the oblique line;
 the temporal crest (crista temporalis), located medially, on which inserts the
antero-inferior fibers of the temporal muscle tendon, limits medially the
retromolar triangle and continues antero-inferiorly with the mylohyoid line.
the posterior margin is smooth and thick, concave posteriorly, oblique anteroinferiorly
and laterally, and
 the superior segment, that participates to the retromandibular fossa and the parotid
gland fascial spacelimit ation;
 the inferior segment, on which inserts the stylomandibular ligament
501 The skull
the inferior margin continues anteriorly with the basilar margin and limits with the
posterior one the mandibular angle (angulus mandibulae), rounded and projected
laterally.
the superior margin is made of, anteroposteriorly:
 the coronoid process (processus coronoideus) is triangular shaped with the base
inferiorly oriented, fused with the vertical branch and presents:
 the intratendinous zone covered by the temporal muscle tendon, consisting
of:
- the lateral and medial faces that continue with the corresponding
faces of the mandible vertical rami;
- the apex, resulting from the fusion of the two margns, is sharp,covered
by the temporal muscle tendon fibers.
 the extratendinous zone, is represented by the posterior process margin that
forms the anterior slope of the mandibular notch;
 the mandible notch (incisura mandibulae) through which passes the
masetericneurovascular bundle;
 the mandible condyl (processus condylaris), also called the condyloid process, is
made of:
 the mandibular head (caput mandibulae), an ovoid prominence with the
long axis oriented posteromedially that intersects the axis from the
controlateral mandible head in the anterior third of foramen magnum.
Anteroposterior it presents:
- the anterior slope, convex, oriented anterosuperiorly, covered by
hyaline cartilage that corresponds to the inferior face of
temporomandibular joint fibrocartilage;
- the transversal crest, smooth, covered by hyaline cartilage, separates
the two slopes and represents the most prominent point of the mandible
head.
- the posterior slope, convex, oriented posterosuperiorly is covered by
hyaline cartilage only in the superior third that corresponds to the deep
face of the temporomandibular joint capsule in the meniscomandibular
compartment.
 the mandible neck (collum mandibulae) is the narrowest, anteroposteriorly flattened
part that unites the head with the mandible ramus and presents:
 the anterior face, consists of the pterygoid fovea (fovea pterygoidea), rough
and concave, oriented anteromedially where inserts the lateral pterygoid
muscle;
 the posterior face, convex vertically and transversally is covered by the
inferior fibers of the articular capsule and by the temporomandibular ligament
and participates to the retromandibular fossalimit ing.
Bones 502
 the lateral margin, concave vertically and convex anteroposteriorly,

continues inferiorly the transversal crest of the mandible head, gives
attachment to the lateral collateral ligament of the temporomandibular joint.
 the medial margin, concave vertically and flattened anteroposteriorly, on
which inserts the medial collateral ligament of the temporomandibular joint
and limits, with the lateral face of the sphenomandibular ligament, the
retrocondyl “buttoniere” through which pass the auriculotemporal nerve, the
maxillary artery and the commiting veins.
22.3.3. The mandible canal (canalis mandibulae) starts at the mandible foramen,
traverses anteroinferiorly the vertical branch closer to the medial compacta and the mandible
body closer to its basilar margin. The canal ends on the mandible body lateral face at the
level of interradicular septum between the inferior premolars teeth bifurcating into:
the medial branch, the incisor canal (canalis incisivus) that continues the direction
of the principal canal towards the incisors teeth
the lateral branch, the mental canal (canalis mentalis) that bends laterally and
opens on the anterior face of the mandibular body at the mental foramen.
The mandibular canal contains the inferior alveolar, incisory and mental
neurovascular bundles. Along its superior face the canal sends in right angle ascending
canalicles that open at the alveolar apex foramen and contain the neurovascular bundles for
the teeth of the inferior mandibular semiarch.
22.4. The developmental particularities of the mandible
The mandible develops from the first pharyngeal arch mesenchyme that apear and
start to evoluate in the 5th week of the embryonic life. The mesenchyme of the mandibular
bud of the first pharyngeal arch condenses along the inferior margin of the trigeminal nerve
mandibular branch as the Meckel cartilage that ossifies chondrally and forms the basilar part
of the mandibular body, the condyl and the vertical branch retromolar triangle. It also
induces the formation of a membraneous model organized perineurovascular that ossifies
desmally and forms the definitive mandible. Fromt he posterior extremity of the Meckel
cartilage also develop the sphenomandibular ligament and the malleus.
503 The skull
23. HYOID BONE (OS HYOIDEUM)
23.1. Generalities
The hyoid bone, median and mobile, is located in the visceral lodge of the neck, in the
postero-inferior part of the tongue base and buccal floor, between mandible and the thyroid
cartilage, from which is anchored through a complex musculo-ligamentar system. In resting
position it corresponds to the IVth cervical vertebra and mobilizes during mastication,
swallowing, respiration and phonation.
The isolated hyoid bone orients as follows:
 superiorly - the margin that presents horn like processes;
 anteriorly - the convex face.
23.3. The hyoid bone is horseshoe shaped with the concavity looking posteriorly and
is made of the body, greater and lesser cornu.
23.3.1. The hyoid bone body (corpus ossis hyoidei) is rectangular, flattened
anteroposteriorly, concave posteriorly and presents:
the anterior face, convex, oriented anterosuperiorly, presents:
 the median crest, disposed vertically is palpable in the anterior region of the
neck, 2cm above the thyroid cartilage notch;
 the transversal crest, convex inferiorly, continues laterally with the lesser cornu
of the bone and gives attachments to the mylohyoid muscle;
 the superior rough surface, situated above the transversal crest, on which insert
the geniohyoid and hyoglossus muscles.
 the inferior rough surface, situated bellow the transversal crest, on which insert
mediolaterally the sternohyoid and omohyoid muscles and the superficial tendon of
the stylohyoid muscle.
the posterior face, concave and smooth, oriented posteroinferiorly is transversed by
an horizontal groove where inserts the thyrohyoid membrane. This groove divides the
posterior face into a superior part that belongs to the thyro-hyo-epiglotic space and an
inferior part that corresponds to the the infrahyoid serous bursa.
the superior margin, thin and rounded, on which insert the hyoglossal membrane,
the inferior fibers of the genioglossus muscle and the hyo-epiglotic ligament.
the inferior margin, thicker, on which insert the median thyrohyoid ligament and the
thyrohyoid and levator glandulae thyroidea muscles.
23.3.2. The greater cornu (cornu majus) concave medially, oriented posterolaterally
and superiorly, continues posteriorl the hyoid body and presents:
the superior face, narrow, where insert the hyoglossus and the middle pharynx
constrictor muscles;
the inferior face, triangular with the base medially, where inserts the thyrohyoid
membrane;
Bones 504
the lateral margin, that continues the body inferior margin and gives insertion to the
thyrohyoid muscle;
the medial margin, oblique inferomedial, where insert the thyrohyoid membrane;
the free extremity, prominent, called the pharyngeal tubercle, where inserts the
pharyngobasillar fascia, the lateral thyrohyoid ligament and the middle pharynx
constrictor muscle.
23.3.3 The lesser cornu (cornu minus) of the hyoid bone detaches at the level of the
junction between the greater cornu and the body whose transversal crest continues
posterosuperiorly and laterally. It consists of:
the base, fused with the hyoid body, where insert the superior lingual, the inferior
lingual and the hyoglossus muscles and also the hyoglossal membrane.
the apex oriented posterolaterally, in the stylohyal axis, where insert the stylohyoid
ligament, the pharyngobasilar membrane and the middle pharynx constrictor muscle.
23.4. The developmental particularities of the hyoid bone
The hyoid bone develops from the mesenchyme of the second and third pharyngeal
arches. The mesenchyme of the second arch develops the Reichert cartilage from which
forms the superior half of the body and the lesser cornu of the bone, the stylohyoid ligament
and the styloid process of the temporal bone. The cartilage of the third arches forms the
greater cornu and the inferior half of the hyoid body and part of the larynx cartilages. The
ossification of the hyoid starts after birth and finalizes after the age of 40 years .
505 The skull
24. THE CAVITIES OF THE VISCEROCRANIUM
24.1. Generalities
In between the face bones are limited the antimer spaces, more or less closed, called
cavities or fossae, that contain the peripheral segments of neurosensory systems, as well as
the initial parts of the import digestive and respiratory systems or form the passage ways for
the neurovascular elements. The most important are: the nasal cavity, the orbit and the
pterygopalatine fossa.
24.2. The osseous nasal cavity (cavitas nasalis ossea) is an antimere fossa located
above the oral cavity, under the base of the cranium, medially from the orbit, maxillary sinus
and pterygopalatine fossa, and presents:
the superior wall, narrow, concave transversally and sagittally, consists of:
▪ the anterior segment (pre-olfactory), oblique posterosuperiorly, made of:
 the posteromedial face of the nasal bone, inferiorly;
 the posterolateral face of the nasal spine of the frontal bone, superiorly;
▪ the intermediary segment (olfactory), formed by the ethmoid lama cribrosa;
▪ the posterior segment (retro-olfactory), that presents:
 the anterior slope, obique posteroinferiorly, made of by the intermediary
zone of the sphenoid body anterior face with the sphenoid sinus foramen;
 the posterior slope, represented by the inferior face of the sphenoid bone, the
vomer alae, the sphenoidal, palatine and the vaginal processes of the medial
pterygoid lamina.
the inferior wall is more wide, smooth, concave transversally, made of:
◦ the palatine process of the maxilla, anteriorly;
◦ the horizontal blade of the palatine bone, posteriorly.
the medial wall separates the antimere nasal cavities, it is called osseous nasal
septum (septum nasi osseum) and is made of:
 the perpendicular lamina of the ethmoid and nasal spine of the frontal
bone, anterosuperiorly;
 the vomer bone, posteroinferiorly;
 the nasal crests of the palatine process of the maxilla and the horizontal of
the palatine bone, inferiorly;
the lateral wall is made, anteroposterior, by:
 the preturbinal zone, made of the medial faces of nasal bone, the frontal
process of the maxilla and the lacrimal bone;
 the conchal zone, made of the medial faces of the ethmoid labyrinth, maxilla,
the perpendicular plate of the palatine bone and of the inferior nasal concha;
 the choanal zone, made of the medial faces of the medial lamina of the
pterygoid process and the posterior extremity of the palatine bone and inferior
nasal concha.
Bones 506
 the maxillary zone consisting of the medial wall of maxilla with the
maxillary hiatus narrowed anteriorly by the lacrimal bone, posteriorly by the
perpendicular plate of the palatine bone, inferiorly by the inferior nasal concha
and superiorly by the ethmoidal labyrinth;
 the orbital zone, narrower, is made of the medial face of the ethmoid
labyrinth, located above the horizontal plane passing through the superior
margin of the zygomatic process of the maxilla.
Lateromedially, the lateral wall of the nasal fossa consists of three juxtaposed osseous planes:
 lateral, formed by the maxilla and the medial lamina of the pterygoid process;
 intermediary formed by the lacrimal bone, the vertical plate and the pyramidal
process of the palatine bone;
 medial, formed by the conchal part of the ethmoidal labyrinth and of the inferior
nasal concha, that protrudes towards the nasal fossal lumen. Between the medial face
of the corresponding nasal conchae and the nasal fossa lateral wall there are limited
anteroposterior three grooves called nasal meatus where open the paranasal sinuses
as follows:
 the superior meatus, the sphenoid sinus and the posterior ethmoidal cells,
 the middle meatus, the frontal and maxillary sinuses and the anterior
ethmoidal cells;
 inferior meatus, the nasolacrimal duct.
the anterior aperture is limited medially by the anterior margin of the septal
cartilage and laterally by the inferior margin of the nasal bone and the nasal notch of
the maxilla anterior margin. On the dry skull the septal cartilage is missing and the
antero-inferior margins of the perpendicular plate and anterosuperior blade of the
vomer, that forms a sharp angle opened anterior, don’t reach the frontalplane of the
nasal notch, so the two nasal fossa have an anterior opening, a common anterior
opening called, due to its shape, piriform aperture (apertura piriformis).
the posterior aperture (apertura nasalis posterior) also called choana (choana) is
rectangular shaped and through it promines in the rhinopharynx the tail of the inferior
nasal concha. The choana is limited as follows:
▪ superiorly, the inferior face of the sphenoid bone and of the vomer alae;
▪ inferiorly, the posterior margin of the horizontal plate of the palatine bone
from the posterior nasal spine to the pyramidal process and the pterygoid
hamulus;
▪ laterally, the posterior margin of the medial lamina of the pterygoid process;
▪ medially, the posterior margin of the vomer.
The nasal cavity communications with the neighboring regions through the
foramina located in its walls (Table 24-I).
507 The skull
Table 24-I. Nasal cavity communication
Region Foramen/opening Content
the cribriform lamina the olfactory nerves

foramina
Anterior cranial
fossa foramen caecum the emissary vein towards
the venous sinus sagittal
superior
Orbit the anterior and posterior the anterior and posterior

ethmoidal canals ethmoidal nn and aa
the lacrimal canal the membranous lacrimal

duct
Oral cavity the incisive canal the nasopalatin n and

greater palatine n.
Pterygoid fossa the sphenopalatine the posterior and superior

foramen nasal nn.
Sphenoid sinus the sinus orifice
Frontal sinus the frontonasal canal
Maxillary sinus the sinus orifice
Ethmoid labyrinth the ethmoid cells orifices the ventilation passage
Nasopharynx the posterior nasal

aperture
Outside the pyriform aperture
24.3. The orbit (cavitas orbitalis)

The orbit is a paramedian cavity of the face, that contributes in the formation of a
neurosensory space, comparable with a miniatural neurocranium (Augenschädel of German
anatomists), that contains the eyeball and its anexes.
The orbit is located inferiorly from the anterior cranian fossa, laterally from the nasal
fossa, anteromedially from the the middle cranium fossa, superomedially from three
infratemporal fossa and superiorly from the maxillary sinus. It is shaped as a truncated
rectangular pyramid with the greater base anteriorly and its axis, directed posteromedially,
intersects the axis from the controlateral orbit under a angle of 40-45º posteriorly to the
sphenoid body. The orbit presents:
Bones 508
the superior wall (paries superior), cranial, consists anteroposteriorly of:

▪ the inferior face of the orbital part of the frontal bone;
▪ the sphenofrontal suture, oriented horizontal;
▪ the lesser wing of the sphenoid bone. Through the superior wall, the orbit
corresponds to the the frontal sinus and to the frontal lobe inferior face.
the medial wall (paries medialis), nasal, is made of:
▪ the lateral face of the maxilla frontal process and the anterior lacrimal crest;
▪ the lacrimal sac fossa crossed by the maxillolacrimal suture;
▪ the lacrimal bone with the posterior lacrimal crest;
▪ the lacrimoethmoidal suture;
▪ the orbital lamina of the ethmoid labyrinth;
▪ the sphenoethmoidal suture;
▪ the prealar zone of the sphenoid body lateral face. The medial orbital wall
corresponds to the lateral one, pneumatized of the nasal cavity.
the inferior wall (paries inferior), sinusal, is oriented inferolaterally and consists of:
▪ the orbital face of the maxilla with the infraorbital groove;
▪ the zygomaticomaxillary suture;
▪ the anterosuperior orbital zone of the medial face of the zygomatic bone;
▪ the orbital face of the palatine bone orbital process. Through the inferior wall
the orbit corresponds to the maxillary sinus.
the lateral wall (paries lateralis), temporal, is oriented anterolaterally and consists
of:
▪ the anterosuperior orbital zone of the zygomatic bone medial face with the
zygomaticoorbital foramen;
▪ the zygomaticosphenoidal suture;
▪ the orbital surface of the greater wing of the sphenoid bone. Through this
wall the orbit corresponds to the temporal fossa and middle cranial fossa.
the superolateral margin separates the superior and lateral walls and follows,
anteroposteriorly, the frontozygomatic and frontosphenoidal sutures and the superior
contour of the superior orbital fissure;
the superomedial margin separates the superior and medial walls and follows,
anteroposteriorly, the frontomaxillary, frontolacrimal and frontoethmoid sutures.
At the level of the fronto-ethmoid suture is found the anterior ethmoid foramen
through which pass the anterior ethmoid nerve and the anterior ethmoid vessels and the
posterior ethmoid foramen through which pass the homonymous neurovascular bundle.
the inferomedial margin separates the medial and inferior walls and follows,
anteroposteriorly, the lacrimal notch of the maxilla, the lacrimomaxillary and the
maxiloethmoidal sutures;
the inferolateral margin separates the lateral and inferior walls and is represented by
the zygomatic bone, orbital face concavity and posteriorly by the inferior orbital
509 The skull
fissure (fissura orbitalis inferior) that is a triangular shaped with the posteromedially
apex and presents:
▪ the base, located anterolaterally, consisting of the free, inferior segment of the
zygomatic bone orbital process;
▪ the apex, that corresponds to the superior segment of the pterygopalatine
fossa;
▪ the superolateral margin, consisting of the orbital crest of the sphenoid
greater wing;
▪ the inferomedial margin, consisting of the posterior margin of the zygomatic
process of the maxilla. Through the inferior orbital fissure pass the maxillary
nerve and the infra-orbital vessels.
the base, also called orbital aditus (aditus orbitalis) is represented by a prominent
contour called the orbital margin (margo orbitalis). It is rectangular shaped, oriented
in a vertical plane, oblique anterolaterally and presents:
▪ the supraorbital margin (margo supraorbitalis) that lasts from the nasal to the
zygomatic process of the frontal bone and is interrupted by the the frontal notch and
supraorbital notch;
▪ the infraorbital margin (margo infraorbitalis) consisting of the zygomatic bone
orbital margin and of the anterior margin of the orbital face of the zygomatic
process of maxilla;
▪ the medial margin (margo medialis) consisting of the anterior lacrimal crest that
expands superior to the nasal process of the frontal bone;
▪ the lateral margin (margo lateralis), prominent, consisting of the orbital crests of
the zygomatic process of the frontal bone and frontal process of the zygomatic bone.
the lesser base, irregular, rectangular shaped presents:
▪ the medial area, triangular with the base upward, that corresponds, mediolaterally,
to the anterior margin of the lesser wing anterosuperior root, to the anterior aperture
of the optical canal through which pass the optic nerve and the ophtalmic artery and
to the anterior margin of the lesser wing posteroinferior root;
▪ the lateral area, triangular with the base inferomedially, represented by the
superior orbital fissure (fissure orbitalis superior) consisting of:
 the superior margin, formed by the inferior face of the lesser wing of the
sphenoid bone;
 the inferior margin, formed by the medial segment of the orbitofrontal
margin of the greater wing;
 the base, located medially, that corresponds to the radicular zone of the lateral
face of the sphenoid bone, between the posteroinferior root of the lesser wing
and the anterosuperior root of the greater wing;
 the apex, located superolaterally, is represented by the fusion of the inferior
face of the lesser wing with the orbitofrontal margin of the greater wing.
Through the superior orbital fissure pass the ophtalmic, oculomotor, trochlear and abducens
nerves, the ophtalmic veins and the meningeal branch of the lacrimal artery.
Bones 510
The orbit communication

The orbit communicates with the neural spaces of the cranium and the deep regions of
the face through foraminae and fissure found on the walls and margins (Table 24-II).
Table 24-II. Orbit communications.
Region Foramen/opening Content

the ophtalmic a.
the optic canal
the optic n.
the oculomotor, ophtalmic,
Middle cranial
abducens, trochlear nn., the
fossa the superior orbital
ophtalmic superior and inferior
fissure
vv., the recurrent r. from the
lacrimal a.
the anterior ethmoid the anterior ethmoidal
Anterior cranial canal neurovascular bundle
fossa the posterior ethmoid the posterior ethmoid
canal neurovascular bundle
Nasal cavity the nasolacrimal canal the membranous lacrimal duct
Pterygopalatine the infraorbital neurovascular
the inferior orbital fissure
fossa bundle
the zygomaticotemporal the zygomaticotemporal n.
Infratemporal fossa
foramen
The pterygopalatine fossa (fossa pterygopalatine) is a pyramidal rectangular shaped

space with the base superiorly, located bellow the middle cranial fossa, laterally from the
nasal cavity (Fig. 24-10), medially from the infratemporal fossa, posteriorly from maxilla and
anteriorly from the pterygoid process, that presents:
the base, consisting of the maxillary surface of the greater wing external face of the
sphenoid bone in the area of the foramen rotundum;
the apex that continues with the greater palatine canal;
the lateral face consisting of the pterygomaxillary fissure (fissura
pterygomaxillaris) through which pass the maxillary artery and the pterygoid venous
plexus;
the medial face consists of a perpendicular plate of the palatine bone and of the
sphenopalatine foramen through which pass the maxillary artery and the posterior
superior nasal nerves;
the anterior face consists of the posterior margin of the maxilla’s body and the
posteromedial extremity of the inferior orbital fissure;
the posterior face consists of the anterior face of the pterygoid process with the
anterior aperture of the pterygoid canal through which passes the homonymous
The communications of the pterygopalatine fossa
511 The skull
The pterygopalatine fossa communicates with the cranial cavity and with the deep
spaces of the face through foramina and fissures of its walls (Table 24-III).
Table 24-III. Communications of the pterygopalatine fossa.

Region Foramen opening Content
Middle cranial the maxillary n.
the foramen rotundum
fossa the emissary v.
the homonymous neurovascular
the pterygoid canal
bundle
Infratemporal fossa the pterygomaxillary fissure the maxillary a.
the sphenopalatine vessels
Nasal cavity the sphenopalatine foramen
the posterior superior nasal nn.
Orbit the inferior orbital fissure the suborbital neurovascular bundle
the lesser and greater palatine
Buccal cavity the lesser and greater palatine nn.
canals
Bones 512
25. GENERAL CONSIDERATION CONCERNING THE SKULL
25.1. Cranium (Gr. Kranion) consists in the totality of the bones that form the skull,
inclusive mandible and the hyoid bone and has two components:
 the neurocranium (neurocranium)
 the visceocranium (viscerocranium).
The neurocranium consists of eight bones, the frontal, ethmoid, sphenoid and
occipital, bones located on the midline and the parietal, temporal, pair bones located laterally.
They articulate through sutures and limit the skull cavity (cavitas cranii) or the
cranial neural space that contains the brain, the meninges and the corresponding liquid
spaces. The neurocranium consists of a vault or calvary (calvaria) and of the base of the
skull (basis cranii), separated by the posteroinferiorly oblique plane, passing through
glabella and the external occipital protuberance. The components of the auditory ossicular
chain, the malleus (malleus), the anvil (incus) and the stapes (stapes), are considered
components of the temporal bone but, due to their characteristical functionality and are
described togheter with the auditory system.
The viscerocranium consists of fourteen bones from which the vomer and the
mandible as odd bones are situated on the midline and the maxilla, zygomatic, lacrimal,
inferior nasal concha, the nasal and the palatine, are paired bones.
25.2. The external surface of the skull
The description of the external appearance of the skull is realized following incidences:
norma verticalis represents the skull appearance viewed from above. Generally, it has a
round or ovoid shape with the maximum transversal diameter closer to the posterior pole.
From this incidence the cranium observes the calvary, formed by the parietal bones and
the frontal occipital and temporal bones squamae and the vertical parts of the sphenoid
greater wings.
The calvary presents the following sutures:
 the coronal suture (sutura coronalis), with transversal direction, realized between
the frontal and parietal bones.
 the sagittal suture (sutura sagittalis), located on the medial line, unites the parietal
bones.
 the lambdoid suture (sutura lambdoidea) that unites the occipital with the parietal
bones.
The coronal and sagittal sutures meet togheter at the craniometry point called bregma
(bregma) and the sagittal and lambdoid sutures at the level of lambda (lambda). The two
landmarks correspond to the anterior and posterior fontanels, visible on the new born and
suckling children skull. The highest point of the sagittal suture and of the skull is called
vertex (vertex).
Each side of the sagittal suture the skull vault presents its maximum diameter at the
level of parietal eminences. Close to the sagittal suture posterior extremity and anteriorly
from the lambdoid suture is situated, bilaterally, the parietal foramen.
513 The skull
Anteriorly, the surface of the norma verticalis presents the two simetrical swellings of the
frontal eminences.
norma frontalis represents the anterior appearance of the skull formed by a cranial
part that occupies the superior third, is relatively regular, smooth and convex formed by the
frontal bone. Inferiorly, the irregular, facial part, consists of different shapes bones and is
marked by the presence of the orbits, of the anterior openings of the nasal cavities and of
the alveolar processes of the maxilla and mandible.Viewed from the front the skull is
oblong with the the greatest, transversal axis situated between the two parietal eminences.
The superior part of the norma frontalis is represented by the forehead (frons) with typical
human aspect. Laterally from the midline, the frontal eminences are limited inferiorly by
the supracilliary arches, more voluminous towards the medial extremities, separated by the
median prominence of glabella. Under glabella, a depression marks the frontonasal suture
that corresponds to the nose root. The frontonasal suture continues laterally with the
frontomaxillary and frontolacrimal sutures, through which the frontal bone articulates with
the frontal process of the maxilla and respectively, with the lacrimal bone. Each
supraorbital margin belongs entirely to the frontal bone and presents at the union of the
medial third with the two thirds lateral, the supraorbital notch, transformed sometimes in
supraorbital foramen through which pass the supraorbital nerve and vessels. Laterally, the
supraorbital margin continues with the zygomatic process of the frontal bone.
The lateral orbital margin is formed by the frontal process of the zygomatic bone,
that articulates superiorly with the zygomatic process of the frontal bone forming the
frontozygomatic suture. The infraorbital margin is made of the zygomatic bone laterally
and medially by the maxilla. The medial orbital margin, less evident, is made of by the
frontal bone superiorly, and inferiorly by the frontal process of the maxilla.
In between the two orbits, the nasal skeleton, is formed by the nasal bones,
articulated on the median line by the internasal suture and by the frontal processes of the
maxilla, that articulate with the precedent through the nasomaxillary suture.
The central zone of the face skeleton is occupied by the piriform aperture of the
nasal cavities. The aperture is formed by the inferior margin of the nasal bones superiorly and
inferolaterally by the nasal notch of the maxilla that articulates on the midline forming the
anterior nasal spine. In the area of the piriform aperture project on the midline, the
anteroinferior margin of the ethmoid perpendicular lamina and the terminal segment of the
vomer superior margin and, laterally, the head of the inferior nasal concha’s.
Inferiorly from the piriform aperture the superior jaw skeleton is made of the two
maxillae articulated on the midline. Bellow the infraorbital margins, are found the
infraorbital foramina, and laterally, the zygomatic processes of the maxillae articulate with
the zygomatic bones forming the zygomaticomaxillary sutures. Superolaterally the zygomatic
bones present the zygomaticofacial foramina and form the cheekbones that continue
posteriorly with the zygomatic arches. Inferiorly, this face ends with the alveolar margin and
the superior teeth, the swellings of the dental alveoli, the canine eminence being more
prominent. Medially from it is situated the incisive fossa, and laterally, the canine fossa.
In the mandibular segment, norma frontalis presents the alveolar margin with the
inferior teeth and, on the midline, the menton protuberance and, inferolaterally, the menton
Bones 514
tubercles. The oblique line directs superolaterally and continues with the anterior margin of
the mandibular branch. Above it, at the level of second inferior premolar tooth is found the
menton foramen. Inferior, the basilary margin, the continues with the mandible rami at the
mandible angle (gonion).
norma occipitalis represents the general posterior skull appearance. From this view the
cranium surface is dome shaped, convex superolaterally and horizontal inferiorly.
Craniocaudally, the norma occipitalis presents the posterior extremity of the sagittal
suture and inferolaterally, the parietooccipital sutures forming together the labdoid
suture that limit the occipital squama. The inferolateral extremities of the parietooccipital
sutures continue anteroinferiorly with the parietomastoid sutures and inferiorly with the
occipitomastoid sutures forming the right and left asteric sutures. The squama of the
occipital bone presents the external occipital protuberance from which extend laterally,
towards the mastoid processes, the superior nuchal lines and above them, the supreme
nuchal lines. Inferiorly from the external occipital protuberance, the external occipital
crest directs towards the foramen magnum. More laterally, the norma occipitalis presents
the mastoid process, the occipitomastoid sutures and the mastoid foramina.
norma lateralis represents the skull appearance from lateral incidence and permits the
observation of specifical details, and also some, already described features. In the central
zone, the norma lateralis presents the fossa temporalis limited superiorly by the
superior temporal line and inferiorly by the superior margin of the zygomatic arch.
This area presents superiorly the inferior temporal line, the parietosquamous suture and
the sphenosquamous sutures and the distal extremity of the coronal suture and
anteroinferiorly the vertical frontosphenoidal and sphenosquamous sutures, and the
transversal sphenoparietal suture. They form together sutural complex whose geometry
reminds the letter “H”, called pteric suture. In the inferior half, norma lateralis presents
the zygomatic arch formed by the articulation between the zygomatic process of the
temporal bone and zygomatic bone that limits laterally the temporozygomatic space,
larger anteriorly, through which pass the coronoid process, the posterior fibers and the
tendon of the temporal muscle.
Inferior from the zygomatic arch norma lateralis consists of the lateral face of the
maxilla with the alveolar process and the superior molar teeth, the lateral face of the
mandibular branch, condyl and fossa, the external acustic meatus and the lateral face of
the mastoid process.
Inferioromedially from the zygomatic arch is found the infratemporal fossa, limited
anteriorly by the maxilla tuberosity, medially by the lateral lamina of the pterygoid
process and laterally by the medial face of the mandible branch. It communicates with
the pterygopalatine fossa through the pterygomaxillary fissure and with the orbit through
the inferior orbital fissure.
norma basalis represents the skull appearance without mandible, viewed from inferior
incidence and formed by the maxilla, the palatine, the vomer, the sphenoid, the temporal
and the occipital bones. Norma basalis is limited anteriorly by the alveolar processes of
the maxilla , laterally by the inferior margin of the zygomatic arch and posteriorly by the
superior nuchal line.The transversal conventional lines traced through the superior
515 The skull
margin of the choana and the anterior margin of the foramen magnum divide norma
basalis into:
 anterior zone that belongs to the facial cranium and is located on an inferior plane
and consists of the hard palate, limited anterolaterally by the superior alveolar arch
with the superior dental-alveolar complex. The hard palate is formed by the
palatine processes of the maxilla and the horizontal plates of the palatine bones that
articulate on the median line through the interpalatine and transversal paltine
sutures form the cruciform sutural complex. The hard palate presents numerous
vascular foramina and fossettes for the palatine glands and posterolaterally,
medially to the molars teeth and parallel with the alveolar, the maxillary torus. In
the posterolateral angles of the hard palace there are the greater and accessory
palatine foramina. On the midline, the posterior margin of the hard palate promines
as the posterior nasal spine and anterolaterally the palatine crests continue with
the pyramidal processes, separating the greater palatine foramina from the
accessory palatine foramina. The anterior zone ends in the frontal plane with the
choanae, posterior apertures of the nasal cavities. They are limited superiorly by
the body of the sphenoid bone, inferiorly by the posterior margin of the horizontal
plate of the palatine bone, laterally by the posterior margins of the pterygoid
medial laminae and medially by the posterior margin of the vomer
 the middle zone, located posterosuperiorly from the anterior zone, consists of a
median and two lateral antimere parts. On the midline it presents the basilary part
of the occipital with the pharyngeal tubercle, pharyngeal fossa and the anterior,
prominent margin, of the foramen magnum. Each lateral part presents
anteroposterolateraly, the foramen ovale, the foramen spinoum and the spine of
the sphenoid bone. Laterally from the sphenoid bone spine, fossa mandibularis,
limited anteriorly by the articular tubercle and posteriorly by the tympanic part of
the temporal bone, is crossed by the tympanosquamous fissure. In the medial part,
the inferior curved, lateral margin of the tegmen tympani, divides the
tympanosquamous fissure in into the anterolateral petrosquamous fissure and the
anteromedial petrotympanic fissure. Posterior from the pterygoid process base of
the is situated the foramen lacerum, a variable size, irregular orifice, obturated on
the cranium with soft tissues, by a fibrocartilaginous membrane that completes
superiorly the transpetrosal carotic canal. The foramen lacerum is limited
anteriorly by the pterygoid process base, posteriorly by the apex of the petrosal
part, laterally by the sphenoid greater wing and medially by the sphenoidal lingual.
Posterolaterally from the foramen lacerum, the inferior face of the petrosal part of
the temporal is rough, with a medial surface on which inserts the levator veli
palatini muscle and a lateral one that forms the medial slope of the
petrosphenoidal fissure on which inserts the cartilaginous auditory tube.
Posteriorly from the auditory tube groove is found the inferior aperture of the
carotic canal.
 the posterior zone is situated behind the horizontal line passing through the
anterior margin of foramen magnum. It consists of the inferior faces of the
Bones 516
occipital bone and of the temporal petrosal part. It presents on the midline the
foramen magnum and laterally the occipital condyls, elipsoidal shaped with the
great axis oriented posterolaterally. Above each condyl opens exocranially the
hypoglossus nerve canal, anterolaterally from it is the jugular foramen and
posterolaterally the jugular process. Laterally from the jugular process, the styloid
process root is covered by the tympanic bone vaginal process. The mastoid process
is situated posteriorlaterally from the styloid process and presents on its medial
face the mastoid groove and the groove of the occipital artery.
The internal surface of the skull is divided into:
the calvary, made of the parietal bones and the superior parts of the frontal, temporal
and occipital squamae.The internal surface of the calvary is relatively smooth and
concave, presents shallow fossetes - impressiones gyrorum - , crests - juga
cerebralia - that correspond to cerebral hemispheres gyri and sulci and also
narrower arterial and larger venous grooves, with various geometry. The sutures
described on the external surface of the calvary are linear and less evident.
The inner surface of the calvary presents, anteroposteriorly, on the midline, the frontal
crest and the groove of the superior sagittal sinus with foveoles granulares. Laterally
are disposed the parietal foraminan and the arterial and venous grooves of the middle
meningeal vessels.
the internal surface of the skull base (basis cranii interna) also presents
impressiones gyrorum and juga cerebralia and is organized into three scalariform,
anteroposteriorly disposed fossae:
 the anterior cranial fossa (fossa cranii anterior), also called the fronto-
ethmoid or anterior cerebral fossa, it is limited anteriorly by the orbital
parts and squama of the frontal bone, and posteriorly by the posterior
margins of the sphenoid lesser wings, anterior clinoid processes, the
posterior margin of the chiasmatic groove and the sellar tubercle. It
corresponds to the frontal lobes of the cerebral hemispheres and consists of
the orbital plates of the frontal bone, lamina cribriformis and jugum
sphenoidale, the lesser wings, the chiasmatic groove and the sellar tubercle
of the sphenoid. On the the midline are found anteroposteriorly, foramen
caecum, lama cribriformis with crista galli and the foramina for the
olfactory nerves. On the lateral margin of the cribriform lamina at the
frontoethmoidal suture, open the endocranial foramina of the anterior and
posterior ethmoid canals, and posterior, the spheno-ethmoid suture and
sphenofrontal suture.
 the middle cranial fossa (fossa cranii media), also called
sphenotemporal fossa, is located more posteroinferiorly, behind the
anterior cranial fossa and is limited anteriorly by the lesser wings posterior
margins, the anterior clinoid processes and the posterior margin of the
chiasmatic groove and posteriorly by the dorsum sellae and the superior
margins of the petrosal parts of the temporal bones. The floor of the
middle cranial fossa presents on the midline the hypophyseal region
consisting of the superior face of the sphenoid bone body and lateral by the
517 The skull
temporal lodges. Each lodge is made of the cerebral face of the greater
wing, the anterior face of the petrosal part and the superior face of the
squama of the temporal bone and the sphenoid angle of the parietal bone
that formins the sphenoparietal, sphenosquamous, sphenopetrosal and
petrosalsquamous suture.
The middle cranial fossa is larger and deeper that the anterior fossa and
corresponds on the midline to the hypophyseal gland and to the
hypothalamus, and laterally to the temporal lobes of the cerebral
hemispheres.
On the lateral face of the sphenoid body the carotid groove, bordered lateral
by sphenoid lingula and the groove of the cavernous sinus conduce to the
superior orbital fissure. Posteromedially the foramen lacerum, the foramen
ovale and the foramen spinosum complete the sphenoidal slope of this
fossa. The posterior zone of the middle cranial fossa floor is made of the
anterior face of the petrosal part of the temporal bone, where in
posterolateral sense are disposed the trigeminal impression, the petrosal
nerves hiatus and grooves directing towards the foramen lacerum, the
arquate eminence and tegmen tympani.
 the posterior cranial fossa (fossa cranii posterior) is large and deep and
contains the brainstem and the cerebellum. It is limited anteriorly by the
dorsum sellae and the superior margin of the petrosal part and posteriorly
by the horizontal plane passing through the occipital protuberance and the
transversal sinuses grooves.The floor is made of by the posterior face of
dorsum sellae, the superior faces of the basilary part and the squama of the
occipital bone, the posterior faces of the petrosal parts and the internal faces
of the mastoid parts with the sigmoid sinus groove and the mastoid angles
of the parietal bones that articulate forming the petrooccipital ,
occipitomastoid and parietomastoid sutures. In the central zone of the
posterior cranial fossa is situated the foramen magnum and anteriorly from
it the clivus, formed by the superior faces of the basilary process, the
posterior face of the sphenoid body and of the dorsum sellae. Laterally
from the clivus is found the groove of the inferior petrosal sinus and
anterolaterally from the foramen magnum, the hypoglssus nerve canal.
Between the anterolateral margin of the occipital bone and the petrosal part
of the temporal bonelimit s the jugular foramen. Posteriorly to the foramen
magnum the cerebellar fossae are separated on the midline by the internal
occipital crest. Each fossa is limited superiorly by the transversal sinus
groove that gives attachment to the tentorium cerebelli. On the posterior
face of the petrosal part, approximately above the foramen jugulare, is the
internal acustic meatus. Posterosuperiorly from it is the subarcuate fossa ,
posterolaterally the aperture of the vestibule canaliculus and along the
superior margin of the temporal petrosal, the superior petrosal sinus groove.
Bones 518
26. THE RESISTENCE STRUCTURES OF THE SKULL
26.1. The principles of the human skull functional organization

The functional organization of the human skull is determined by:
 the brain development whose volume and shape determine the formation of an
adequate neurosensory container;
 the disposition in the frontal plane of the optic and olfactory telereceptors and the
lateral fixation of the auditory one;
 the appearance of the masticatory apparatus adapted to feeding with processed food;
 the development of the human phonation and articulate language;
 the development of the human face characterized by the vertical, sequential
disposition of the orbital, nasal and oral cavities.
The resistence skull structures may be:
common of the base and vault are disposed on the skull midline and are represented
by the mediocranial arch, oriented sagittally, that starts at the level of sphenoid
body, directs posteriorly along the clivus up to the anterior margin of foramen
magnum, where bifurcates, follows the foramen magnum margins, reunites
posteriorly and follows successivelly the internal occipital crest and protuberance, the
longitudinal sinus groove, and the crista galli until the jugum sphenoidale.
the resistence structures of the skull base, disposed transversally are represented
by:
 the transversal anterior structure starts at the sellar tubercle and jugum
sphenoidale, directs laterally towards the base of the lesser wing, where divides
into two fascicles:
◦ anterior, concave anteromedially, that directs anterolateral towards the
zygomatic pillar;
◦ posterior, concave posteromedially, that follows the posterior margin of the
lesser wing and continues with the inferior lateral arch (inferior temporal line);
 the transversal posterior structure is represented by the petrosal parts of the
temporal bones that unite the clivus with the posterior arches of the calvary;
the resistence structures of the calvary:
 the mediocranial arch continues the one of the skull base, starting from the
internal occipital protuberance, along the groove ot the superior sagittal sinus, the
internal frontal crest and crista galli;
 the superior paramedian arch starts at the orbital process of the zygomatic bone
and continues posterosuperiorly along the zygomatic process of the frontal bone
and the superior temporal line, until the mastoid process;
 the inferior paramedian arch starts at the sphenotemporal crest and directs
posterosuperiorly along the inferior temporal line, up to the base of the mastoid
process;
519 The skull
 the posterolateral transversal arch is represented by the zygomatic arch, starts

at the mastoid process supramastoid crest and continues anteriorly with the
inferior and superior orbital arches;
 the superior transversal arch, that follows the lambdoid suture;
 the intermediary arch that corresponds to the superior nuchal line from the
occipital protuberance to the mastoid process;
 the inferior arch that starts at the external occipital crest and directs laterally
along the inferior nuchal line up to the jugular process of the occipital bone.
the resistance pillars of the skull are disposed vertically and anteroposteriorly are
represented by:
 the frontonasal pillar, that starts at the incisiv and canines teeth and directs
ascendingly along the canine eminence and the frontal process of maxilla,
intersecting the anterior extremities of the supraorbital and infraorbital arches;
 the zygomatic pillar, that starts at the first molar and follows the inferior margin
of the zygomatic process of maxilla, the zygomatic bone and the zygomatic
process of the frontal bone, intersecting the zygomatic arches, infra-orbital, supra-
orbital, and paramedian superior;
 the maxiloptrerygoid pillar, that starts at the last molar and the maxillar
tuberosity and continues superomedially along the anterior face of the pterygoid
process until the sphenoid bone.
the mandibular resistance structures are determined by the human type
functionality of the mandible and consists of osseous trabecles organized between
the two bony compacta. They are associated in fascicles called trajectory
(trajectorium), that have a characteristical space architecture and intersect, usually in
the right angle. The most important trajectories of the mandible are (Fig. 26-5):
▪ the trajectorium dentale starts at the condyl level, crosses anteroinferiorly
the vertical branch and follows the alveolar margin;
▪ the trajectorium basilare that starts at the condyl, directs anteroinferiorly and
follows the basilary margin of the mandible;
 the trajectorium posticum starts at the condyl level and follows
craniocaudally the posterior margin of the vertical branch;
 the trajectorium marginale traverses the mandible angle from the vertical
branch posterior margin until the basilary margin;
 the trajectorium copolans starts at the condyl level and follows the
mandibular notch until the apex of the coronoid process;
 the trajectorium praeceps starts at the coronoid process, follows the anterior
margin of the mandible branch, bends anteriorly and divides into a lateral fascicle
that follows the oblique line and another one medial, that follows the miohyoid
line. This fiber condensation is the result of the temporal muscle actions;
 the trajectorium transversum starts at the coronoid process and directs
posteroinferiorly towards the mandible angle;
Bones 520
 the trajectorium radiatum starts at the level of alveolar apex and

interalveolar septum and directs distally towards the basilary margin of the
mandible.
521 The skull
27. SKULL MORPHOMETRY
27.1. Generalities
The morphometrical studies allow the comparison between skulls and utilizes, next to
the anatomical landmarks described, the reference planes that enable the identical
positioning of the skulls that will be measured and the landmarks of the neuro and
viscerocranium important in anthropology.
The horizontal reference planes:
 the alveolocondyl plane (of Broca) that unites the alveolar margin of maxilla with
the occipital condyls maximum convexity points;
 the Frankfurt plane that unites the infraorbital margin with the superior margin of
the external acustic meatus and forms with the alveolocondyl plane an 25º anteriorly
opened angle. This plane, proposed by Virchow (1882), is used most frequently by
antropologists;
 the Reid plane uites the infra-orbital margin with the center of the external acustic
meatus and passes through the external occipital protuberance;
The landmarks of the neurocranium, are classified as:
 median:
 basion, located in the middle of the anterior margin of foramen magnum;
 opisthion, located in the middle of the posterior margin of foramen magnum;
 inion, represented by the most prominent point of the external occipital
protuberance;
 supra-inion, the point located at the junction of the external occipital crest
and the external occipital protuberance;
 endinion, represented by the most prominent point of the internal occipital
protuberance;
 lambda, the point where intersects the sagittal and lambdoid suture;
 obelion, the point located at the two third anterior and posterior third of the
sagittal suture that corresponds inferolateral to the parietal foramina;
 bregma, the point of intersection of the sagittal and coronary suture;
 vertex, the highest point of the calvary according to the horizontal plane of
reference. Thus, the vertex determined in Broca plane is translated anteriorly
before bregma, while the vertex determined in Frankfurt plane is located on
the perpendicular line passing through the superior pole of the external acustic
meatus;
 ophryon, the point located above glabella, at the intersection of the
mediosagittal plane with the horizontal plane passing through the maximum
convexity points of the orbital cavity roof;
 glabella point, located at the intersection of the mediosagittal plane with the
plane traced through the maxim convexity points of the supracilliar arches;
Bones 522
 sphenoid point located endocranially, corresponding to the most prominent

point of the sellar tubercle.
 lateral:
 stephanion, located at the intersection between the cornary suture with the
superior temporal line;
 pterion, the point locted at the middle of the parietosphenoidal suture;
 porion, the point located at the superior pole of the external acustic meatus;
 euryon, located in the most prominent point of the parietal tubercle;
 asterion, point of intersection of the lambdoid, parietomastoid and
occipitalomastoid sutures.
The landmarks of viscerocranium, are classified as follows:
 median:
 nasion, located at the intersection between the medionasal suture with the
frontonasal suture. It has the highest point of viscerocranium and corresponds
to the nasal spine root and to the anterior margin of the cribriform plate.
 rhinion, located at the inferior extremity of the medionasal suture;
 nasospinal point, located on the horizontal line traced through the base of the
anterior nasal spine;
 prosthion (superior alveolar point) located at the inferior extremity of the
intermaxillary suture;
 inferior alveolar point, located at the intersection of the alveolar process of
the mandible and the sagittal plane;
 staphylion, the point that corresponds to the base of the inferior nasal spine;
 symphysion, the most prominent point of the menton tubercle;
 gnathion, the most declive landmark of viscerocranium located at the
intersection between the mediosagittal plane with the basilary margin of the
mandible;
 lateral:
 dacryon, located at theintersection of the frontomaxillary and
lacrimomaxillary suture;
 lacrimal point located at the intersection of frontolacrimal suture with the
posterior lacrimal crest;
 supra-orbital correspond to the maximum convexity of the inferior orbital
margin;
 ectokonchion, the point located at the half of the external orbital margin;
 orbital (inferior orbital point), corresponds to the maximum concavity of the
inferior orbital margin and is located in the Frankfurt plane;
 zygion, the point that corresponds to the maximum convexity of the zygomatic
arch;
 gonion, point that corresponds to the top of the mandible angle.
The morphometrical landmarks of neurocranium
523 The skull
The planes and the landmarks described allow the complex measurments, of the dry
skulls as well as of the radiologic images, CT and RMN by means of the modern imagistic
systems equiped with the morphometry automatic programs.
The morphometrical parameters of neurocranium were established throught the
measurements on significant lots and express quantitatively the normality and the deviations
from the norma anatomica. The most frequently used parmeters are:
 the maximum anteroposterior diameter connects glabella with subinion and is
about of 180 mm;
 the maximum trandvers diameter (biparietal), is measured between the euryons and
is about 145 mm;
 the maximum vertical diameter, is represented by the basion-bregma line and
measures about 130 mm;
 the central point of neurocranium is found of the intersection of the lines that
connect glabella to lambda and respectively bregma to basion;
 the cranial capacity is approximately equal with the cerebral volume, is measured by
the method of replacement of the cavity volume and is about 1550 cm3. Depending
on the cranial capacity Broca described five skull types:
 under 1150 cm3 – microcephalus;
 1150-1450 cm3 – small skull;
 1450-1650 cm3 – middle skull;
 1650-1950 cm3 – large skull;
 over 1950 cm3 – macrocephalus.
 the basilar angle (of Broca) is formed between the lines basion-opistion and basion-
nasion and indicate the orientation of the foramen magnum that in humans is oriented
anteroinferiorly and posteroinferiorly in mammals;
 the sphenoid angle (of Virchow and Welcker) is formed between the lines basion-
sphenoid point and sphenoid-point – nasion, is measured on radiographs of the cranial
profile and is about of 125-145º;
 the cephalic indicators express the independence and the variationof parameters
determined morphometrical and are calculated after the formula:
lesser diameter
x 100
greater diameter
The most frequently used indexs are:
 the horizontal cephalic index represents the raport between the diametra
values maxim transversal and anteroposterior. Depending on that, Broca
classifies the skulls as:
 long (dolichocephal) with the horizontal cephalic index under 75;
 medium (mesencephal), with the horizontal cephalic index between 75-
80;
 short (brahicephal) with horizontal cephalic index above 80.
Bones 524
 the sagittal cephalic index represents the ratio between the nasion-bregma
and anteroposterior maximal diameter values, and permits the evaluation of the
skull perimeter on profile images. Depending on that, the skulls classify:
 flat (platicephal) with cephalic index under 70;
 normal (ortocephal), with sagittal cephalic index between 70-75;
 elongated (hipsicephal) with the sagittal cephalic index above 75;
 the transverse vertical index represents the raport between the values of the
nasion-bregma and biparital diameters and permits the evaluation of the
transversal diameter variations of the skull observed in norma anterior.
Depending on that, the skulls classify:
 tapinocephal, with transversovertical index under 92;
 metriocephal with the index between 92-98;
 stenocephal with the index above 98;
 turicephal (as a tower) with the index above 100.
The morphometrical parameters of viscerocranium express the quantitative
aspects of the human face and is determined on dry skulls or on radiologic, CT and RMN
face and profile images. The morphometrical data of viscerocranium are used in the clinics to
establish the normal or pathological human face typology and in anthropology to establish the
age, sex and eventually race on recent Homo Sapiens skulls and to identify and classifiy the
hominide fossiles.
The most used parameters are:
 the bizygomatic diameter, measured between the zygions, is smaller than the
biparietal diameter only in Homo Sapiens;
 the maximum vertical diameter of the face is measured from nasion to gnathion;
 the vertical naso-alveolar diameter is measured from nasion to prosthion and
represents the hight of the face without mandible;
 the angle of the facial profile is formed at the intersection of the nasion-prosthion
line with the condyloalveolar plane of Broca;
 the facial angle of Rivet is formed at the intersection of the line nasion-prosthion
with the line prosthion-basion, expresses the degree of the anterior displacement of
viscerocranium from the neurocranium and permits the classification of the skulls as:
 prognate, with the Rivet angle smaller than 700;
 mesognate with the Rivet angle between 700-730;
 orthognate with Rivet angle larger than 730.
The modern humans are orthognate, with the opened Rivet angle due to the
development of the prefrontal lobes.
 the mandibular angle is formed at the intersection of the lines passing throught the
basilary margin and the posterior margin of the vertical branch of mandible;
 the inferior facial angle is formed at the intersection of the lines that unites the
inferior alveolar point with the symphysion.
The mostly used indexs are:
525 The skull
 the facial total index, the ration between the values of the bizygomatic and the
maximum vertical diameters of the face. From this view point the skulls are classified
as:
 dolichofacial, narrow and tall;
 mesatifacial, medium;
 brahifacial, flattened and large.
 the nasal index represents the ratio between the maximum length and height values
of the nose and permit the classification as:
 leptorhine, long and thin nose;
 mesorhine, medium nose;
 platirhine, large and flat nose.
527 The pectoral girdle
Chapter V
THE PECTORAL GIRDLE
28. CLAVICLE (CLAVICULA)
28.1. Generalities
The clavicle is a long bone oriented horizontally in the anterior part of the pectoral
girdle, between sternum manubrium and the acromion process of scapula. It is shapes as an
italic S (S) and has two curves, one medial, with the convexity anterior, and one lateral, with
the convexity posterior.
The clavicle articulates with:
sternum, located medial;
scapula, located posterolateral.
The isolated clavicle orients as follows:
medial – the most voluminous extremity;
anterior – the curvature that continues the most voluminous extremity, with the
convexity anterior;
superior – the smoothest face, rounded of the bone.
28.3. The clavicle consists of the sternal extremity, body and acromial extremity.
28.3.1. Sternal extremity (extremitas sternalis) is voluminous and is shaped as a
rectangular pyramid trunk that presents:
the medial face (larger base), smooth, elongated vertical, where is found the articular
sternum face (facies articularis sternalis) for the clavicle notch of the manubrium;
the articular sternum face (facies articularis sternalis) for the clavicle notch of the
manubrium;
the anterior face where inserts the great pectoral muscle;
the posterior face where inserts the sternohyoid muscle;
the superior face where insert the clavicle fascicle of the sternoceidomastoid muscle;
the inferior face where are found:
▪ medial, the articular surface for the superior face of the first rib;
▪ lateral, a rough surface, the impression for the costoclavicular ligament
(impressio ligament costoclavicularis) where insert the costoclavicular
ligament;
the lateral face that fuses with the body of the bone.
28.3.2.Clavicle body (corpus claviculae)
It is flat craniocaudal, more obvious towards the lateral extremity and has:
the superior face, flat in the lateral third where insert , anterior, the deltoid muscle,
and posterior the trapeze, and it is convex in two third medial where is covered by the
superficial planes of the lateral triangle of the neck;
the inferior face has two zones:
Bones 528
▪ anterior, smooth, that expands from the conoid tubercle to the impression of
the costoclavicle ligament;
▪ posterior that presents in lateromedial sense:
◦ the trapezoid line (linea trapezoidea), oriented oblique posteromedial,
where inserts the trapezoid fascicle of the coracoclavicular ligament;
◦ the conoid tubercle (tuberculum conoideum), located at the medial
extremity of the trapezoidal line, where insert the conoid fascicle of the
coracoclavicular ligament;
◦ the groove of the subclavicular muscle (sulcus musculi subclavii),
where insert the subclavicular muscle. Lateral from the groove is the
main nutritive foramen of the bone, and on its edges insert the
clavipectoral fascia.
the anterior margin presents:
▪ the lateral zone, concave, thin, rough, where expands the insertion of the
deltoid muscle. Sometimes, in the area of maximum concavity, is found the
deltoid tubercle.
▪ the intermediary zone, subcutaneous, variable in size depending on the
muscle development of the person, that forms the base of the infraclavicular
fossa;
▪ the medial zone, where inserts the great pectoral muscle.
the posterior margin limits anterior the cervicobrahial passage and connects with the
subclavicular vein, subclavicular artery and the brachial plexus trunks. It has three
zones:
▪ lateral, convex, rough, where insert the trapeze muscle;
▪ intermediary, variable in size, depending on the muscular development of the
person, covered by the superficial planes of the lateral triangle of the neck;
▪ medial, where inserts sternocleidomastoid muscle.
28.3.3. The acromial extremity (extremitas acromialis)
It is flat craniocaudal and presents:
the superior face, rough, that could be divided in three zones:
▪ anterior where inserts the deltoid muscle;
▪ intermediary, subcutaneous;
▪ posterior where insert the trapeze muscle.
the inferior face has two zones:
▪ anterior, where is the expandion of the trapezoidal line;
▪ posterior, smooth, that participates in the formation of the vault coraco-
acromio-clavicular and is separated from the scapulohumeral articulation
through the serous bursa subacromial.
the peripheral semicontour, has in the middle the acromial articular face (facies
articularis acromialis). It has an ovoid shape with the long axis anteroposterior,
oriented inferolateral and articulates with the acromion process. Anterior and
posterior of the articular surfaces insert the deltoid and trapeze muscle.
28.4. The particularities of development of the clavicle
The clavicle is the initial place of ossification of the human skeleton. It ossifies
desmal, being the only bone with this type of ossification of the postcranial skeleton. The
beginning of the ossification is early, in the weeks 5-6 of the embryogenesis. The primary
ossification centers, medial and lateral, appear at the unification of the middle third with the
lateral of the clavicle body and fuses at the beginning of the week 7th of embryonic life.
During the fetal period appear the cartilaginous center type epiphyse of the sernum extremity
that ensures after birth, the growth of the bone in length. It ossifies and fuses with the body of
the bone at 18-20 yearsold. The final ossification takes place at 25years old. During
development could appear some defects. For instance, the lack of fusion or the primary
centers produce the clavicular disostosis that could be associated with defects of the desmal
ossification of calvary (cleidocranial disostosis).
bone canal for the supraclavicular nerves (6%);
supplementary diarthrosis coracoclavicular.
Bones 530
29. SCAPULA (SCAPULA)
29.1. Generalities
Scapula represents the posterior segment of the pectoral girdle and participates to the
formation of the shoulder and of the thorax dorsal face superolateral part corresponding to the
ribs III-VII. It has an extraparietal topography being attached to the dorsolateral face of the
thoracic wall and to the lateral face of the axial organ by multiple muscular planes that ensure
the specific mobility of the scapular girdle.
Scapula articulates with:
clavicle, anteriorly;
humerus, laterally.
The isolated scapula orients as follows:
anteriorly – the concave face;
laterally – the most voluminous angle;
inferiorly – the sharpest angle.
29.3. Scapula is a flat, wide bone, triangular shaped, made of:
29.3.1. The anterior face (facies anterior) or the costal face (facies costalis),
concave mostly occupied by the subscapular fossa (fossa subscapularis) with 3-4 rough
crests (cristae musculares) directed inferomedially where insert the subscapularis muscle and
its fascia. The subscapular fossa is limited medially by a vertical crest that splays gradually
towards the superior and inferior angles forming triangular surfaces where takes attachments
the serratus anterior muscle. Laterally, the subscapular fossa is separated from the lateral
margin by the glenoid cavity pillar (Rouviere) or crista infraglenoidalis, a thick and
smooth, vertical prominent crest, that starts at the middle part of the glenoid cavity neck,
directs inferolaterally and ends on the lateral margin inferior third;
29.3.2. The posterior face (facies posterior) is convex and, craniocaudally consists
of:
the supraspinous area made of:
 the base, located medially, that corresponds to the superior segment of the
vertebral margin;
 the apex, located laterally from the glenoid cavity neck;
 the inferior margin, represented by the root of the scapular spine;
 the superior margin represented by the scapula superior margin.
The supraspinous area forms together with the superior face of the scapular spine the
supraspinous fossa (fossa supraspinata) where insert the supraspinous muscle and its fascia.
the scapular spine (spine scapulae), triangular shaped, detaches from the
posterior face in a right angle and consits of:
the superior face that closes inferiorly the supraspinous fossa;
the inferior face that complete superiorly the infraspinous fossa;
the base, located anteriorly and superolaterally directed, fuses with the
scapula posterior face;
the posterior margin, directed posterosuperiorly and laterally, starts at the
scapula vertebral margin by the trigonum spinee scapulae, a triangular area
covered by the trapeze muscle fascia serous bursa. It presents a superior lip
where insert the trapeze muscle caudal fascicles and an inferior lip where
originate, on the deltoid tubercle (tuberculum deltoideum) situated
medially, the posterior fibers of the deltoid muscle;
the lateral margin, convex craniocaudally and concave transversally is made
of:
◦ the superolateral extremity, thiner, that fuses with the posterior margin
of scapular spine forming the acromion;
◦ the middle zone, sharp, that limits with the neck of the glenoid cavity the
greater scapular notch (incisura scapulae inferior) through which pass the
suprascapular neurovascular bundle;
◦ inferomedial extremity, console like shaped that fuses with the neck of
the glenoid cavity;
the apex that continues superolaterally with the acromion.
the acromion (acromion) is a craniocaudally flattened process, located
posterosuperiorly from the scapula lateral angle. It is triangular shaped with the
long axis oriented anterolaterally and presents:
the base, located medially, that fuses with the scapula spine apex;
the apex, located anterolaterally, where insert the acromiocoracoid ligament;
the superior face, convex and rough, covered by the superficial planes of the
scapular region;
the inferior face, concave and smooth, participate to the formation of the
coracoacromial vault and is separated from the scapulohumeral joint capsula
through the subacromial serous bursa;
the anterior margin, short, presents laterally the smooth, ovoid area of the
clavicular articular facet (facies articularis clavicularis) that articulates with
the lateral extremity of the clavicle. Medially, it continues with the superior lip
of the scapular spine, forming the posterior segment of the medial
acromioclavicular contour, where inserts the trapeze muscle.
the posterior margin continues with the scapular spine inferior lip up to the
acromion apex forming the posterior segment of the lateral acromioclavicular
contour where inserts the deltoid muscle. The posterior margin is made of an
initial, posteromedial segment, and a terminal, posterolateral segment, that
form together the acromion angle (angulus acromii) whose apex promines
under the deltoid region teguments.
the infraspinous area, triangular shaped, presents:
Bones 532
the base located medially, that corresponds to the inferior segment of the
vertebral margin;
the apex, located superolaterally from the neck of the glenoid cavity;
the superior margin, represented by the base of the scapular spine;
the lateral margin, represented by the scapula axillary margin.
The infraspinous area is made of:
the medial zone that limits together with the scapular spine inferior face the
infraspinous fossa (fossa infraspinata) where insert the supraspinous muscle and
its fascia;
the intermediary zone, represented by an oblique inferomedially groove that
starts at the glenoid cavity neck and becomes more superficial towards the scapula
apex. The groove corresponds to the glenoid cavity pillar from the scapula
anterior face and gives a torsioned appearance to the lateral margin;
the lateral zone, adjacent to the lateral margin, narrow and rough is triangular
shaped divided by an inferomedial crest into a superior surface where inserts the
teres minor muscle and an inferior surface where inserts the teres major muscle.
29.3.3. The superior margin (margo superior) also called cervical, concave and
sharp, directed inferolaterally, lasts from the superior angle of scapula until the base of the
coracoid process where presents the superior scapular notch (incisura scapulae). The
transversal superior ligament of scapula closes the notch forming a canal osteofibrous,
through which passes the suprascapular nerve. Above the ligament are passing the
suprascapular artery and the committing veins. On the superior margin, laterally from the
scapular notch, originate the scapular venter of the omohyoid muscle;
29.3.4. The medial margin (margo medialis) also called the vertebral margin is
sharp and made of:
the superior segment, short, oriented inferomedially, where inserts the levator
scapulae muscle;
the intermediary segment, the medial margin angle, that corresponds to the
scapular spine trigonum;
the inferior segment, longer and vertical, where insert the lesser and greater
rhomboid muscles.
29.3.5. The lateral margin (margo lateralis) also called the axillary margin, is thick,
oblique inferomedially and presents immediately under the glenoid cavity a rough
prominence, the infraglenoid tubercle (tuberculum infraglenoidale) where inserts the caput
longum of the triceps brachialis muscle;
29.3.6. The superior angle (angulus superior), thin and sharp, forms between the
superior and medial margins and gives attachment to the levator scapulae muscle;
29.3.7. The inferior angle (angulus inferior), the sharpest, rough and thick angle,
forms between the medial and lateral margins and gives attachments to latissimus dorsi
muscle, posteriorly, and to the teres major and serratus anteriorly.
29.3.8. The lateral angle (angulus lateralis) is voluminous, irregular and consists of:
the glenoid cavity (cavitas glenoidalis) is a smooth, ovoid, slightly concave,

articular surface, with the long axis directed posteroinferiorly. It is oriented
superolaterally and inferiorly, articulates with the head of the humerus and
consists of:
the articular fossa that has in the central zone the glenoid tubercle (Assaky
tubercle);
the glenoid margin gives attachments to the glenoid labrum (labrum
glenoidale) and to the glenohumeral joint capsula and is interrupted
anterosuperiorly by the glenoid notch (incisura glenoidalis). The glenoid
labrum passes over the glenoid notch and transforms it into a osteofibrous
canal through which are passing the joint vessels and nerves. The glenoid
notch corresponds to the space between the glenohumeral superior and middle
ligaments and gives passage to the serous bursa of the subscapularis muscle
tendon.
the neck of the scapula (collum scapulae) is a narrow periglenoid zone, that
supports the glenoid cavity and presents:
- the anterior face that continues medially with the subscapular fossa and
inferiorly with the glenoid fossa pillar;
- the posterior face that limites together with scapular spine the
spinoglenoid groove;
- the superior margin, short and horizontal, presents medially from the
base of the coracoid process, the supraglenoid tubercle (tuberculum
supraglenoidale) where inserts the caput longum of the brachial biceps
muscle;
- the inferior margin, oblique inferomedially, continues with the
infraglenoid tubercle and with the axillary margin of scapula.
29.3.9. The coracoid process (processus coracoideus) detaches from the
superomedial part of the scapula external angle and directs superolaterally and anteriorly,
describing an arch above the glenoid cavity. It has a slightly torsioned appearance and
presents:
the apex, where originate the common tendon of the biceps brachial caput
brevis and of the coracobrachialis muscles;
the inferior face, concave, smooth, separated from the glenohumeral joint by
the serous subcoracoid bursa;
the superior face is rough and gives attachments to the trapezoid and conoid
coracoclavicular ligaments;
the medial margin where originates the lesser pectoralis muscle;
the lateral margin where insert the acromiocoracoid and coracohumeral
ligaments.
29.4.The developmental particularities of scapula
Scapula ossifies condrally. The beginning of osteogenesis takes place during the 8th
week of embryogenesis when, in the scapula’s body, appears a primary ossification center,
Bones 534
unique. In the fetal stage numerous cartilaginous centers appear and ossify and fuse
successively after the birth.
the acromial bone (7-15%) result from the lack of fusion between the basal and apical
ossification points and could be diagnosed only at 25 years old;
the scapula foramen (19-23%) results from an excess of ossification of the superior
scapular ligament.
535 The upper limb
Chapter VI
THE UPPER LIMB
30. HUMERUS (HUMERUS)
30.1. Generalities
The humerus forms the arm skeleton. Its extremities participate in the formation of the
shoulder and elbow. Overall, due to the posteromedial position of the head, the frontal one of
the distal extremity and due to the direction of the radial groove, the bone seems torsioned.
The humerus articulates with:
scapula, proximal, with which forms the glenohumeral joint;
radius and ulna, distal, with which forms the elbow joint.
On the upper limb in anatomical position, the humerus has directed inferomedially, forming
the proximal slope of the elbow physiological valgus of the.
The isolated humerus orients as follows:
superomedially – the unique, large and convex articular surface,;
posterior – the deepest fossa of the flattened extremity.
30.3. The humerus is a long bone consisting of a body and two proximal and distal
extremities. The proximal extremity, voluminous, forms the brachial slope of the
glenohumeral joint and is made of:
30.3.1. The head of humerus (caput humeri) is shaped as approximately one third of
a sphere bony cap whose convex, smooth, articular surface is oriented posteromedially and
superiorly. The humeral head axis passing throughits geometrical center forms with the
longitudinal axis of humeral body a medially opened, 1300 angle, called angle of
inclination and with the transversal axis of the distal extremity, a 200 posteromedially
opened angle called angle of declination.
30.3.2. The anatomical neck (collum anatomicum) represented by a rough, circular
groove, more evident superiorly, located at the periphery of the humeral head. Its plane forms
with the horizontal plane a 400 angle, opened laterally. The anatomical neck consists of a
cranial, intercapitulotubercular part, corresponding to the joint capsula, glenohumeral
ligaments and rotatory muscles cap tendons and of a caudal, intercondylodiaphyseal part,
that continues progressively with the surgical neck and corresponds to the capsule weak zone
and to the synovial axillary reces.
the greater tubercle (tuberculum majus), a voluminous prominence located on the
body’s axis, superolaterally from the humerus head, from which is separated by the
anatomic neck. It consists of:
 the superior face (subacromial), subdivided by two shalow crests into:
◦ the superior facet where insert the lateral fascicle of the coracohumeral
ligament and the supraspinous muscle;
◦ the posterosuperior facet where inserts the infraspinous muscle;
◦ the posteroinferior facet where inserts the small round muscle.
Bones 536
 the lateral face (subdeltoid) corresponding to the acromiocoracoid vault

(fornix humeri), the subdeltoid serous bursa and to the deep fascia of the deltoid
muscle. It continues distally with the lateral face of the humerus body;
 the anterior margin prolongates inferiorly with the greater tubercle crest
(crista tuberculi majoris) that forms the sulcus intertubercularis lateral lip and
gives insertion to the transverse ligament;
 the posterior margin prolongates inferiorly with the deltoid tuberosity lateral
margin.
the lesser tubercle (tuberculum minus), significantly smaller, is located
anteromedially and presents a subacromial, superomedial face where insert the
subscapularis muscle, the superior glenohumeral ligament and the medial fascicle of the
coracohumeral ligament and another one inferolateral that prolongates inferiorly with
the lesser tubercle crest (crista tuberculi minoris) that forms the sulcus
intertubercularis medial lip;
 the intertubercular groove (sulcus intertubercularis), limited by the greater
and lesser tubercle crests, is transformed into an osteofibros tunel by the
transverse humeral ligament and presents a superior, intertubercular
segment, located intra-articulary, where the transverse humeral ligament is
reinforced by the tendon of the subscapularis muscle and another one inferior,
infratubercular consisting of a lateral lip (labium laterale) where inserts the
pectoralis major muscle and a medial lip (labium mediale) where inserts the
teres major muscle and anteriorly to it, in the groove’s depth latissimus dorsi
muscle inserts on the longitudinal homonymous crest.
The intertrabecular groove is transformed into an osterofibrous canal by the
transverse ligament reinforced by the superficial fibers of the subscapular muscle tendon. All
these structures serves as hipomochlion for the tendon of the long biceps muscle coated in its
synovial sheath.
30.3.3. The surgical neck (collum chirurgicum)
The proximal extremity is united to the humerus body by the surgical neck, a narrow
circular zone where the bone frequently is fractured. The surgical neck lacks of muscular
insertions and has the following relations:
 posteriorly – the axillary nerve, the posterior humeral circumflex artery and the
committing veins;
 medially – the axillary recessus of the glenohumeral joint;
 anteriorly – the tendons of pectoralis major and latissimus dorsi muscles;
 laterally – subdeltoid serous bursa and the profound face of the deltoid muscle.
Around the surgical neck the anterior and posterior circumflex humeral arteries anastomose
forming the perihumeral arterial ring.
30.3.4. The humerus body (corpus humeri) is cylindrical shaped in the proximally
part and becomes triangular towards the junction with the distal extremity. It presents:
the anteromedial face (facies anteromedialis), convex, is made of:
 the superior zone covered by the tendons of the latissimus dorsi and teres major
muscle;
537 The upper limb
 the middle zone that presents the roughness of the coracobrachial muscle insertion
and the humerus medial nutritive foramen;
 the inferior zone where originates the brachial muscle. Sometimes, in front of the
medial margin, above the medial epicondyl, may be found the supracondylar
process (processus supracondylaris), on which inserts the fibrous arch of Struthers
and originates the superior fibers of the pronator teres muscle.
the anterolateral face (facies anterolateralis) may be divided into:
 the superior zone (subdeltoid), convex and smooth in the proximal segment that
continues progresivelly with the surgical neck and rough and prominent in the distal
segment where presents the “arrow tip” shaped deltoid tuberosity (tuberositas
deltoidea), situated between the anterior margin and the superior lip of the radial
groove. The deltoid tuberosity consists of:
 the cranial rough area where inserts the deltoid muscle;
◦ the distal sharp margin, “V” shaped, that presents a lateral arm where insert
superiorly, the lateral head of the triceps brachialis muscle and the brachialis
muscle and a medial arm, where inserts the brachialis muscle.
 the inferior zone, called subdeltoid fossette, slightly concave, situated bellow the
termination of the radial groove that gives insertion to the brachialis muscle.
the posterior face (facies posterior) is crossed, inferolaterally, by the radial nerve
groove (sulcus nervi radialis) that contains the radial neurovascular bundle formed of
the radial nerve trunk, located directly on the bone, its collateral branches, the arteria
profunda brahii and committing veins. The radial nerve groove divide the posterior face
into a superior zone, where inserts the triceps brachialis caput lateralis muscle and
presents the posterior nutritive foramen and an inferior one, where inserts the triceps
brachialis caput medialis muscle.
At the groove’s lips these insertions become fibrous and form the osteofibrous spiral canal,
the anatomical substrate for the syndrome of compression of the radial nerve.
the medial margin (margo medialis) appears only in the middle third of the humerus
body, under the roughness of coracobrachialis muscle insertion and accentuates
progressively craniocaudally. Inferiorly, it becomes the thin and prominent medial
supracondylar crest (crista supracondylaris medialis) and on it inserts the
intermuscular septum.
the lateral margin (margo lateralis) lasts from the deltoid tuberosity until the lateral
epicondyl and becomes more accentuated inferiorly where is called lateral
supracondylar crest (crista supracondylaris lateralis) and gives attachment to the
lateral intermuscular septum and to the brahioradialis and the extensor carpi radialis
longus muscles.
the anterior margin (margo anterior), the longest of the humerus body, continues the
greater tubercle crest and the external lip of the intertubercular groove until the distal
extremity where bifurcates and participate to the coronoid fossa formation. The inferior
half of the anterior margin is covered by the brachial muscle origin.
The distal extremity, flattened anteroposteriorly and slightly curved anteriorly, consists of:
Bones 538
 the articular part (condylus humeri) made of capitulum, trochlea, the

capitulotrochlear groove, and the radial, coronoid and olecranon fossae;
 the nonarticular part, consisting of the medial epicondyl and lateral;
30.3.5. The capitulum (capitulum humeri) is a smooth surface, convex anteriorly,
representing a sector of a sphere that articulates with the radial head fovea and is limited by:
 the superior margin, that separates it from the anterosuperiorly located radial fossa;
 the inferolateral margin, that separates it from the posteroinferiorly lateral epicondyl
fossa, where inserts the radial collateral ligament;
 the medial margin, that separates it from the capitulotrochlear groove.
30.3.6. The humerus trochlea (trochlea humeri), located medially from the
capitulum is clepsidra shaped, made of two cone trunks united by their small base that limit
in between a spiral groove directed posteroanteriorly and mediolaterally, called the trochlea
neck and divergently the trochlea slopes. The medial slope is more expanded transversally
and anteroposteriorly compared with the shorter lateral one. The trochlea articulates with the
trochlear notch of ulna and presents:
 the lateral extremity, separated from capitulum by a deep groove called
capitulotrochlear groove;
 the medial extremity, larger, separated sharply from the medial epicondyl;
 the medial slope, wider and more prominent anteromedially and inferiorly;
 the lateral slope, more expanded posteriorly.
The medial slope and the trochlea neck geometry contribute to establishing the
physiological valgus of the elbow and the direction of the arm flexion movement.
The capitulotrochlear groove is also trochlea shaped and consists of the lateral, capitular,
and the medial, trochlear slopes separated by an anteroposteriorly directed groove,
functionally equivalent with the trochlea neck. The surface of the capitulotrochlear groove is
smooth and articulates with the lunula obliquua of the radius head.
The radial fossa (fossa radialis) is located superior from capitulum, between the lateral and
middle split branches of the anterior margin of humerus. It is shaped as a triangular
depression, covered by the joint synovial, where enters the radial head anterior margin during
the forearm flexion.
The coronoid fossa (fossa coronoidea) is located on the anterior face of the humerus distal
extremity, between the anterior margin branches of bifurcation, above the trochlea. It is deep
and triangular shaped, covered by a corpus adiposus and the joint synovial. During the forced
flexion of the forearm, the apex of the coronoid process enters the coronoid fossa.
The olecranon fossa (fossa olecrani) is located on the posterior face of the humerus distal
extremity, above the trochlea and it receves the olecranon apex during the maximum
extension of the forearm. It is a triangular shaped depression, deep and expanded
transversally, with a thin floor, sometimes transparent or perforated by the supratrochlear
foramen, through which communicates with the coronoid fossa. The fossa described is
entirely intracapsular, reson being described with the articular surfaces of the distal extremity
of humerus.
539 The upper limb
30.3.7.The lateral epicondyle (epicondylus lateralis) is a large, pyramidal shaped

tuberosity, located posterolaterally and superiorly from capitulum. It promines subcutaneous
and presents:
the anterior face where insert the extensor carpi radialis brevis, extensor digitorum,
extensor digiti minimi, extensor carpi ulnaris and supinator muscles
the posterior face on which insert the radial collateral ligament and the anconeus
muscle.
30.3.8. The medial epicondyle (epicondylus medialis) is a pyramidal tuberosity,
larger than the lateral epicondyle, located posteromedially and superiorly from trochlea, more
prominent subcutaneously that presents:
 the anterior face where insert the pronator teres, flexor carpi radialis, palmaris longus
flexor carpi ulnaris and flexor digitorum superficialis muscles;
the inferior margin where inserts the collateral ulnar ligament of the elbow joint;
the posterior face that presents the ulnar nerve groove (sulcus nervi ulnaris) limited
laterally by the olecranon medial face.
30.4. The torsion and detorsion of humerus
In the fetus and newborn the thorax is cylindrical shaped, the scapula oriented almost
sagittally and the acromioclavicular angle is opened posteromedially. Consequently, the
humerus head looks posteriorly and the distal extremity, medially. The angle between the
geometric axis of the head and the one of the distal epiphysis is of 600, opened
posteromedially and represents the humerus torsion. During the postnatal ontogeny, the
thorax progressively flattens anteroposteriorly by the costal angles development and scapula
becomes placed in the frontal plane and the acromioclavicular angle progressively reduces.
Humerus follows this movement, the head looks posteromedially and the distal extremity
anteriorly and the angle between the principal axes reduces to 15-300. This phenomenon is
called humerus detorsion and refers to the distal extremity that permits the anatomical and
functional individualization of the abduction and flexion zones of the bone.
30.5. Developmental particularities of humerus
The humerus ossifies condrally. The debut of the process takes place in the weeks 7-8
of embryogenesis when, in the middle third of the diaphysis cartilaginous model, appears a
primary, unique, ossification center.
During the fetal stage the diaphysis ossification expands towards extremities and, in
the epiphyses, appear numerous cartilaginous centers that ossify after birth. Postnatally, the
diaphysis ossification progresses towards extremities and the bone growth in length is
realized especially through the proximal epiphysis (the active epiphysis ) of the diaphyse.
The fusion of the centers in a bone mass unique takes place at 6-8 years old for the proximal
epiphyse and 14 yers old for the distal epiphyse. The final ossification of humerus takes place
at 18-20 years old in women and 20-22 years old in men.
 bony canal for the radial nerve (3%);
 supratrochlear foramen (8%);
 supracondylian process (1%), prominence as a hook oriented inferior, located on the
median face at 5 cm above the medial epicondyle.
Bones 540
31. RADIUS (RADIUS)
31.1. Generalities
The radius forms togheter with the ulna, the skeleton of the forearm, being positioned
laterally. It represents the main bone of the antebrahial slope of the wrist joint and its inferior
extremity depasses distally ulna. In the frontal plane the bone axis describes a middle
corporeal curvature, convex laterally and two peripheral corporeal curvatures, concave
laterally.
The radius body also presents a corporeal curvature in the sagittal plane, with the convexity
oriented dorsally.
On the superior limb anatomical position, the radius directs oblique inferolaterally forming
the inferior slope of the elbow physiologic valgus (“carrying angle”).
The radius articulates with:
 the humerus, proximally, with which forms the elbow joint;
 the ulna, medially, with whom forms the radioulnar joints;
 the scaphoid and lunate bones, distally, with which forms the wrist joint.
The isolated radius orients as follows:
 inferiorly – the largest extremity;
 anteriorly – the body concave face;
 medially – the sharpest margin.
31.3. The radius is a long bone consisting of two extremities and a body.
31.3.1.The proximal extremity, capitel shaped, is formed of head, neck and
tuberosity.
the head of radius (caput radii) is a cylindrical shaped and consists of the superior
face and the circumference:
 the superior face is circular, concave and smooth, is made of:
◦ the articular fovea (fovea articularis) that articulates with the humerus
capitulum;
◦ the oblique lunula, located on the ulnar margin of the superior face that
articulates with the capitulotrochlear groove. It consists of a central, rounded
crest separating the medial, trochlear slope located inferiorly and of the lateral
slope, located superiorly;
 the peripheral margin made of medial zone that belongs to the oblique
lunula, anterior zone that enters the radial fossa during maximal forearm
flexion and a posterolateral zone corresponding to the deep face of the
annular ligament.
 the circumference (circumferentia articularis) is smooth, entirely articular, taller
medially and consists of an inferomedial zone, crescent shaped corresponding to the
radial notch and a superomedial one corresponding to the trochlear slope of the
oblique lunula. The rest of the circumference articulates with the deep face of the
annular ligament.
541 The upper limb
31.3.2. The radius neck (collum radii) is thinner, cylindrical shaped with the large
axis oriented inferomedially. It is located intraarticulary and corresponds medially to the
sacciform recess and to the quadrate ligament and anterolaterally and posteriorly to the
radius annular ligament, the radial insertion of the elbow joint capsule and the deep fibers of
the supinator muscle.
31.3.3. The radial tuberosity (tuberositas radii) is situated in the anteromedial part
of the radius proximal extremity, at the junction with the body. It is ovoid shaped, with the
long axis vertically and presents:
 the posteromedial zone, rough and prominent, where inserts the biceps brachialis
muscle tendon;
 the anterior zone, smoother, in relation with the serous sub-bicipital bursa and with
the tendon of the biceps brachial muscle, during pronation.
31.3.4. The radius body (corpus radii) is curved in the sagittal plane with the
convexity looking dorsally. It is cylindrical just bellow the junction with the proximal
extremity and distally is triangular prismatic shaped with three faces (anterior, posterior and
lateral) and three margins (anterior, posterior and interosseous).
The anterior face (facies anterior) is concave anteriorly and narrower proximally where it is
limited between:
 the lateral crest of the radius tuberosity that directs inferolaterally, continues with
the body anterior margin and gives attachments to the fibrous arch of the flexor
digitorum superficialis muscle;
 the medial crest of the radius tuberosity, oriented inferomedially continues with
the interosseous margin, and gives attachments to the superficial fibers of the oblique
cord of the interosseous membrane.
The anterior face progressively expands towards the distal extremity and in the proximal
third, closer to the anterior margin presents the main nutritive foramen of the radius. In the
proximal two third originates the flexor pollicis of the thumb and in the distal third, the
pronator muscle.
The posterior face (facies posterior) in the proximal third, it is convex and on it inserts the
supinator muscle. In the middle third it is concave, adjacent to the interosseous margin and
convex for the rest. On it insert the abductor longus and extensor brevis pollicis.
The distal third is wider and convex, covered by the tendons of the extensor longus pollicis
and extensor indicis muscles.
The lateral face (facies lateralis), convex and rounded, presents in the proximal third the
insertion surface of the supinator muscle and in the middle third the pronator tuberosity
(tuberositas pronatoria), a rough ovoid surface, with the long axis vertically, where inserts
the pronator teres muscle. In the distal third the lateral face is convex and smooth, covered by
the tendons of the extensor carpi radiales longus and brevis muscles.
The anterior margin (margo anterior) continues distally the lateral crest of the bicipital
tuberosity until the suprastyloid crest (crista suprastyloidea), where inserts the pronator
muscle. Distally the crest bifurcates and continues with the styloid process margins.
The posterior margin (margo posterior) is rounded, less evident and continues distally with
the dorsal tubercle crest.
Bones 542
The interosseous margin (margo interosseus) continues distally the medial crest of the
radial tuberosity and gives insertions to the interosseous membrane. Inferiorly it bifurcates
limiting a triangular rough surface that belongs to the radioulnar syndesmosis. On the anterior
branch of bifurcation insert the deep fibers of the pronator muscle.
31.3.5. The distal extremity is larger than the proximal extremity, extends
inferolaterally with the styloid process and is rectangular pyramid trunk shaped presenting:
 the greater base that forms the carpal articular face (facies articularis carpalis)
that is triangular shaped with the base medially. Concave and smooth, it presents the
anteroposterior lunatonavicular crest, that divides it into:
 lateral surfaces, triangular shaped with the base medially, concave transversally
and anteroposteriorly, that articulates with the scafoid bone and transversally
expands on the medial face of the styloid process;
 medial surface, rectangular, concave transversally and anteroposteriorly, with the
prominent posterior margin, that articulates with the lunate bone.
The medial face is continues distally the triangular rough surface of the radioulnar
syndesmosis limited in between the interosseous margin branches. Rectangular shaped,
concave transversally and craniocaudally, it is called ulnar notch (incisura ulnaris) and
articulates with the head of ulna. Its anterior, superior and posterior prominent margins
gives attachment to the wrist joint capsule and the inferior one to the articular disc.
The anterior face is concave and consists of:
 the superior zone, that continues the anterior face of the body, is smooth and
expanded mediolaterally and gives insertion to the pronator muscle;
 the inferior zone, more prominat, concave laterally and rough medially where inserts
the joint capsule and the palmar radiocarpal ligament.
The posterior face, concave, is made of:
 the superior zone, that extends from the posterior margin of the ulnar notch to the
dorsal tubercle (tuberculum dorsale) of radius (Lister tubercle). It presents a vertical
crest located close to the dorsal tubercle that divides it into:
 the medial groove, vertical and superficial, through which pass the tendons of
extensor digitorum and the extensor indicis muscles;
 the lateral groove, narrower and deeper, oblique inferolaterally, through
which passes the tendon of the extensor pollicis longus muscle.
 the inferior zone, prominent medially as the lunate tubercle (tuberculum lunatum)
and concave laterally where inserts the joint capsule.
The lateral face is situated in between the lateral faces of the radius body and the styloid
process and consists of:
 the superior zone, where inserts the brahiradialis muscle;
 the inferior zone, that lasts from the dorsal tubercle until the anterior margin of the
distal extremity and presents in the middle part a vertical shallow crest that divides it
into:
 the medial groove, through which pass the tendons of the extensores carpi
radiales longus and brevis muscles;
543 The upper limb
 the lateral groove, through which pass the tendons of the abductor pollicis
longus muscle and extensor pollicis brevis muscles.
31.3.6. The styloid process of the radius (processus styloideus radii) detaches from
theinferolateral part of the distal extremity under the transversal plane passing through the
radiocarpal joint interline and is conical shaped, laterally flattened and is made of:
the lateral face, concave, that presents the terminal part of the groove for the
abductor pollicis longus muscle and extensor pollicis brevis muscles.
 the medial face, that amplifies the concavity of the wrist joint navicular surface;
 the posterior margin, that lasts from the suprastyloid crest to the apex of the styloid
process;
 the anterior margin, concave, that continues with the anterior margin of the distal
extremity;
 the apex, where inserts the lateral collateral ligament of the wrist joint.
On the styloid process, the dorsal tubercle and the bony crests of the posterior and lateral
faces of radius distal extremity inserts the retinaculum of the extensor muscles of carpus and
fingers.
31.4. The developmental particularities of the radius
The radius ossifies is condrally. The onset of the ossification process takes place in the weeks
7-8 of embryogenesis when appears an unique, primary ossification center, in the middle
third of the diaphyseal cartilaginous model. The cartilaginous centers appear in the fetal
stage. After birth the diaphyseal ossification advances towards the extremities and epiphyseal
cartilaginous centers starts to ossify in the first year of life. The bone growth in length is
assured especially by the inferior epiphysis that is the most active. The order of the radius
ossification centers apparition:
 for the superior epiphysis:
 the radius head center at 5-7 years;
 the radius tuberosity center at 10-12 years.
The fusion of the superior epiphyseal centers into a unique bone mass takes place at 12-14
years of age.
 for the inferior epiphysis, the most “active”:
 the distal epiphyseal center – 18 month to 2 years;
 the styloid process center at 10-12 years old.
The fusion of the inferior epiphyse centers in a unique bone mass takes place at 14-18 years
old. The final ossification is realized at 21-25 years old.
Bones 544
32. ULNA (ULNA)
32.1. Generalities
The ulna is the medial bone of the forearm skeleton, represents the main forearm bone
in the elbow joint and surpasses cranially the radius with the height of the olecranon process.
Ulna presents three curvatures:
 in the sagittal plane, the bone is convex posteriorly;
 in the frontal plane, in the proximal half is concave medially, and in the distal half it
is concave laterally.
On the upper limb in anatomical position, the longitudinal axis of the bone is directed
inferolaterally, forming with the humerus shaft axis an oblique angle opened laterally. The
apex of this angle is located medially from the vertical axis of the upper limb that unites the
geometrical center of the humerus head with the one of the ulna head.
The ulna articulates with:
 the humerus, proximally, forming the elbow joint;
 the radius, laterally, forming the radio-ulnar joints;
 the triquetrum bone, distally, through the ulno carpal articular disc.
32.2. The space orientation
The isolated ulna orients as follows:
 superiorly – the most voluminous extremity;
 anteriorly – the concavity of this extremity;
 laterally – the sharpest obvious margin of the body.
32.3. The ulna is a long bone made of a proximal extremity, a body and a distal
extremity.
The proximal extremity is the largest and most complex part of the bone. It articulates with
the humeral trochlea and with the circumference of the radial head. It consists of olecranon,
a vertical disposed process and of the coronoid process, oriented horizontally and
anteroinferiory. The olecranon and the coronoid process limit togheter the trochlear notch
(incisura trochlearis).
32.3.1. The olecranon (olecranon) is a voluminous process disposed vertically, in the
axis of the ulnar shaft and watched from the front, resembles a “cobra head”. It is shaped as
an irregular rectangular prism, whose inferior face continues with the ulna body. It consists
of:
the anterior face, presents:
 the superior zone, concave and smooth, entirely articular, forms the superior
part of the trochlear notch and is made of:
◦ the trochlear crest, vertical and rounded, concave anteroinferiorly, that
divides the anterior face into a lateral, narrower slope and medial one,
wider and taller, that correspond the the similar surfaces of the humerus
trochlea;
545 The upper limb
◦ the inferior margin, marked by the tranversal rough and irregular groove,
incomplete laterally, that separates it from the superior face of the
coronoid process;
◦ the superior margin, thin and sharp, angulated at the level of the apex
(rostrum), corresponds to the proximal extremity of the trochlear crest and
enters in the olecranon fossa during maximum elbow extension;
◦ the lateral margins and medial margin gives attachments to the the joint
capsule.
 the inferior zone, fused with the base of the coronoid process.
 the posterior face, smooth and triangular, is limited between the branches of the
proximal bifurcation of the body posterior margin. It is covered by the olecranon
subcutaneous serous bursa and by the superficial planes of the elbow posterior region;
 the superior face is approximately rectangular and presents anteroposteriorly:
 the anterior zone narrow, adjacent to the olecranon rostrum, is intraarticular,
covered by hyaline cartilage;
 the intermediary zone, shaped as a rough, shallow, transversal groove where
insert successively the synovial membrane, the subsynovial adipous body and
the capsule of the humero-ulnar joint;
 the posterior zone, rougher, prominent is more extended and gives insertion
to the tendon of the triceps brachialis muscle.
 the medial face, rough and rectangular, continues distally with the ulna body
medial face and anteroposteriorly on it inserts the joint capsule, the posterior
and oblique fascicles of the collateral ulnar ligament of the elbow and the
ulnar caput of the flexor carpi ulnaris muscle;
 the lateral face, rough and rectangular, continues distally the posterior face of
the ulna body. Anteroposteriorly, on it insert the joint capsule, the posterior
fascicle of the radial collateral ligament, and the anconeus muscle.
32.3.2. The coronoid process (processus coronoideus) is shaped as a rectangular
pyramid with the base located posteriorly and where detaches in right angle (“console” like)
from the anterior face of the olecranon. The coronoid process presents:
 the superior face, concave, articular, smooth, forms the inferior aspect of the
trochlear notch. It is rectangular shape and presents the anteroposterior, rounded
trochlear crest, concave superiorly, that divides it in two slopes:
 the medial, more extended anteroposteriorly and transversally;
 the lateral, narrower transversally, separated from the radial notch by a
smooth crest, concave laterally, the corresponds to the oblique lunula of the
radial head. The slopes correspond to the similar surfaces of the humerus
trochlea.
 the inferior face, irregular and rough, concave anteroinferiorly corresponds to the
anteroinferior recessus of the elbow joint, to the serous bursa of the brachialis muscle
and presents craniocaudally:
Bones 546
 the ulna tuberosity (tuberositas ulnae), a rough prominence where inserts the
brachial muscle;
 the vertical crest that unites the medial margins of the ulna tuberosity with
the coronoid process. On it originates the ulnar fascicle of the pronator teres
muscle.
 the medial face, prominent, presents the insertions of the anterior and oblique
fascicles of the ulnar collateral ligament of the elbow joint and the ulnar
origins of the flexor digitorum superficialis and the pronator teres muscles;
 the lateral face, triangular shaped, presents:
 the anterior zone, narrow, where inserts the anterior extremity of the annular
ligament and the anterior fascicle of the radial collateral ligament of the elbow
joint.
 the intermediary zone, that consists of:
◦ the superior segment, articular, consisting of the radial notch
(incisura radialis), a smooth concave articular surface for the head of
radius;
◦ the inferior segment, non-articular, situated between the bifurcation
branches of the interosseous margin, corresponds to the sacciforrm
recessus of the elbow joint and gives attachments to the superior radio-
ulnar joint quadrate ligament.
◦ the posterior segment, where insert the posterior extremity of the
annular ligament of radius, the middle fascicle of the radial collateral
ligament and the supinator muscle.
 the apex, oriented anteriorly, that enters the coronoid fossa during the maximal
flexion of forearm.
32.3.3. The ulna body (corpus ulnae), triangular shaped in cross section in two third
proximal and becomes cylindrical in the distal third. Overall, the body is slightly convex
posteriorly. In frontal plane it has a sinuous aspect with a superior laterally concave and an
inferior medially concave double curve. The ulna body consists of:
the anterior face (facies anterior) is wider in two third proximal and
progressively narrows distal. Proximally, the anterior face is separated from the
superior extremity by the anterior line of interosseous margin bifurcation and by
the ulna tuberosity. In two-third proximal it presents:
 a longitudinal groove, large and sometimes deep, where originates the flexor
digitorum profundus muscle;
 the nutritive foramen of the bone, located closer to the anterior margin,
through which enter a branch of the anterior interosseous artery and the
committing veins.
In the distal third the anterior face becomes convex and is crossed by a rough line
oblique, with inferomedial direction, that extend between the anterior and interosseous
margins and marks the lateral limit of the pronator teres muscle insertion.
the medial face (facies medialis) is wide and flat or slightly concave proximally and
narrows and becomes convex distally. In three fourth proximal it is covered by the
547 The upper limb
origin of the flexor digitorum profundus muscle and in the distal fourth becomes
subcutaneously.
 the posterior face (facies posterior) is wider proximally where presents the triangular
insertion surface of the anconeus muscle. Bellow it, the posterior face is divided by a
vertical, rough crest, into the medial surface where orginates the extensor carpi
radialis muscle and another lateral one, narrower, where originate, proximodistally,
the abductor pollicis longus, the extensor pollicis brevis et longus and extensor indicis
muscles;
 the anterior margin (margo anterior) rounded and sinuous unites the ulna tuberosity
with the styloid process base. In the three proximal fourth on it originates the flexor
digitorum profundus muscle;
 the posterior margin (margo posterior) is superficial, subcutaneous along all its
length and gives attachment to the forearm deep investing fascia;
 the interosseous margin (margo interosseus) is sharp and on it inserts the radio-
ulnar interosseous membrane. Proximally, this margin bifurcates into a posterior
ascending branch, the supinator crest (crista musculi supinatoris) and an anterior
branch, oblique superomedially that limits with the inferior margin of the radial
notch, a rough, triangular surface, where inserts the quadrate ligament and originates
the ulnar fascicle of the supinator muscle. Distally, the interosseous margin becomes
sharp and ends laterally from the ulna head.
The distal extremity is less voluminous than the proximal one and consists of:
32.3.4. The head of ulna (caput ulnae) formed mostly of a rounded smooth surface,
called the articular circumference (circumferentia articularis) that articulates with the
ulnar notch of the radius distal extremity. The inferior face of the ulna head is slightly flat,
separated by the articular disc from the superior face of the triquetrum bone;
32.3.5. The styloid process of ulna (processus syloideus ulnae) is located
posteromedially on the distal extremity and overcomes distally the articular circumference. It
presens:
 a medial face, prominent subcutaneously;
 a lateral face, on which inserts the ulno-carpal articular disc;
 the apex, where inserts the ulnar collateral ligament of the wrist.
Between the two prominences the dorsal face of the ulna distal extremitylimit s a shallow
groove, through which passes the tendon of the extensor carpi ulnaris muscle.
32.4. Developmental particuilarities of ulna
The ulna ossifies condrally. The onset of the ossification process takes place in the
weeks 7-8 of embryogenesis. The center of ossification is unique and appears in the middle
third of the diaphyse cartilaginous model. In the fetal stage appear the cartilaginous centers of
the trochlear and radial incisures that correspond to the bases of the olecranon and the
coronoid process respectively. They ossify and fuse with the epiphyse in the 24-26 weeks of
the intrauterine life. Unlike radius, the ulna ossification is more advanced at birth. The
growth in length is realized through the distal metaphyses. Postnatally, the cartilaginous
centers ossify as follows:
 for the superior epiphyse:
Bones 548
 rostral olecranon center at 8-12 years;

 intermediary olecranon center ar 8-12 years.
The fusion of these centeres in a unique bone mass takes place at 16-19 years old.
 for the inferior “active” epiphyse:
 capitular center at 5-7 years;
 styloid process center at 7-8 years.
The fusion of the inferior epiphyse centers in a bone mass unique takes place at 18-20 years
old, and the final ossification at 22-25 years old.
549 The upper limb
33. CARPAL BONES (OSSA CARPI, OSSA CARPALIA)
33.1. Generalities
The carpal bones form a complex called carpus (carpus) that is secured through
intrinsic joints in a bone mass, convex dorsally and concave palmary, where forms the carpal
tunnel through which pass the flexor of the fingers tendons, their synovial sheath and the
median neurovascular bundle.
The carpus consists of eight short bones, disposed into two rows:
 the proximal row (antebrachial) is formed, in the radioulnar sense, by the scaphoid,
semilunar, triquetrum and pisiform bones. It has an arch shape, convex proximally
and presents:
 the proximal face, convex, that forms the proximal carpal condyl and
articulates with the inferior extremity of the radius and with the fibrocartilage
of the radiocarpal joint;
 the distal face, concave, corresponds to the superior face of the distal carpal
condyl of the second row of carpal bones.
 the distal row (metacarpal), made of, in the radioulnar sense by the bones trapeze,
trapezoid, capitate and hamate bones. It is more expanded transversally, centered by
the capitates bone, and presents:
 the proximal face, convex, that forms the distal carpal condyl;
 the distal face, that articulates with the bases of the metacarpal bones.
Each row consist of marginal bones that present tubercles or processes forming the radial
carpal respectively ulnar carpal (eminentia carpi ulnaris) eminences on which insert the
flexor muscles retinaculum and of central bones that form the deepest plane of the dorsal and
palmar regions of the wrist on which are disposed the synovial sheath of the flexor and
extensor muscles of the carpus and fingers.
The carpal bones are irregular, cuboid shaped, with six faces that have the following
particularities:
 the central bones have the dorsal and ventral nonarticular faces;
 the marginal bones that have a third nonarticular radial (lateral) or ulnar (medial)face;
 the nonarticular dorsal face is larger than the ventral face;
 the distal articular face is larger than the proximal one;
 the lateral and medial articular faces are rough and serve to the insertion of the
interosseous ligaments.
33.2. Scaphoid bone (os scaphoideum)
33.2.1. Generalities
It is the marginal radial bone of the carpus proximal bones row, is characteristical
“navy” shaped with the longest axis oriented laterodistally and palmary and contributes to the
formation of the lateral carpal eminence.
Bones 550
The scaphoid bone articulates with:

 the radius, proximally;
 the lunate and capitate bones, medially;
 the trapeze and trapezoid bones, distally.
33.2.2. Space orientation
The scaphoid isolated orients as follows:
 proximally – the convex articular face;
 laterally – the nonarticular face, that presents a tubercle;
 dorsally – the nonarticular face that presents a groove.
33.2.3. The scaphoid bone is irregular shaped and presents:
the proximal face, triangular, smooth and convex is oriented proximolaterally and
articulates with the lateral surface from the inferior face of the radius distal extremity;
the distal face also triangular, smooth and convex is divided by a thin crest into a
lateral surface that articulates with the trapeze bone and a medial surface that
articulates with the trapezoid bone;
the medial face is traversed by a dorsoventral, rough crest that divides it into:
 the proximal surface, flat and smooth, that articulates with the lunate bone;
 the distal surface semicircular and concave, larger and smooth that articulates
with the lateral part of the capitates bone head;
the lateral face, narrow and rough gives attachment to the collateral radial ligament
of the radiocarpal joint;
the palmar face is nonarticular, rough, concave and presents medioproximally the
groove for flexor radialis carpi tendon and laterodistally, the scaphoid tubercle
(tuberculum ossis scaphoidei) where insert the flexor muscles retinaculum and
abductor pollicis brevis muscle;
the dorsal face, nonarticular, rough and narrow presents (Fig. 33-3) the nutritive
foramen of the bone and a laterodistally rough groove where inserts the lateral
fascicle of the dorsal radiocarpal ligament.
33.3. Lunate bone (os lunatum)
The lunate bone is located between the scaphoid and triquetrum, in the center of the
arch formed by the carpal bones proximal row and the characteristic crescent appearance is
observed from the mediolateral profile.
The lunate bone articulates with:
 the radius, proximally;
 the scaphoid bone, located laterally;
 the capitate and hamate bones, located distally;
 the triquetrum bone, located medially.
The isolated lunate bone orients as follows:
551 The upper limb
 proximally – the convex articular surface;

 medially – the rectangular articular surface;
 palmary - the large and convex, nonarticular face.
33.3.3. The lunate bone is irregular cuboid shaped and presents:
the proximal face, smooth and convex that articulates with the medial articular
surface of the radius distal extremity;
the distal face, smooth and deeply concave, made of a lateral, larger smooth surface
that articulates with the head of the capitate bone and another one medial, smaller
that articulates with the hamate bone;
the medial face, smooth and concave rectangular shaped that articulates with the
triquetrum bone;
the lateral face, a narrow, crescent shaped articular surface for the scaphoid bone.
the palmar face, rough and larger where insert the fibers of the palmar radiocarpal
ligament;
the dorsal face, that, unlike the other carpal bones, is smaller than the palmar one and
gives attachment to the dorsal radiocarpal ligament fibers.
33.4. Triquetrum bone (os triquetrum)
The triquetrum bone is located at the ulnar margin of the carpal bones proximal
row, medially from the lunate and posteriorly from the pisiform bone.
The triquetrum bone articulates with:
 the articular disc ulnocarpal, located proximally;
 the lunate bone, located laterally;
 the hamate bone, located distally;
 the pisiform bone, located anteriorly.
The isolated triquetrum bone orients as follows:
 distally – the concave articular surface;
 laterally – the rectangular articular surface;
 dorsally – the larger nonarticular face.
33.4.3. The triquetrum bone is irregular shaped and presents:
the proximal face made of a lateral zone, smooth and convex, that articulates with
the ulnocarpal fibrocartilage of the radiocarpal joint and of another one medial,
rough, nonarticular, where insert the deep fibers of the medial collateral ligament;
the distal face, oriented inferolaterally is concave and wider superiorly, convex and
narrower inferiorly and articulates entirely with the hamate bone;
 the distal face, rough and narrow, gives attachments distally to the ulnar collateral
ligament and proximally to the ulnocarpal disc of the radipcarpal joint;
 the lateral face, smooth and rectangular flat is oriented superolaterally and articulates
with the lunate bone;
Bones 552
 the palmar face consists of an ovoid, smooth, medial zone, with the longest axis
vertically that articulates with the pisiform bone and a rough lateral one, where insert
the medial fibers of the palmar radiocarpal ligament;
 the dorsal face, wide and rough, presents:
 the triquetrum bone crest, located inferomedially, transversally directed, where
insert the medial fibers of the dorsal radiocarpal ligament;
 the triquetrum bone tubercle, located at the medial extremity of the crest,
where insert the posterior fascicle of the ulnar collateral ligament.
33.5. Pisiform bone (os pisiforme)
It is the smallest of the carpal bones and promines in the superomedial part of the
medial carpal eminence. It is included, as sesamoid bone, in the tendon of the flexor carpi
ulnaris muscle.
The pisiform articulates only with the triquetrum bone, located dorsally.
33.5.2. Space orienation
The isolated pisiform bone orients as follows:
 distally – the extremity of the bone that overpasses the articular surface;
 laterally – the face that presents a groove;
 dorsally – the articular surface.
33.5.3. The pisiform bone is ovoid shaped with the long axis oriented laterodistally
and presents:
the proximal extremity rough and convex, doesn’t depass the horizontal plane
passing through the superior pole of the articular surface;
the distal extremity, rough and narrow, depasses inferiorly the articular surface and
gives attachments to the pisohamate and pisometacarpal ligaments;
the palmar face rough and convex, where insert the tendon of the flexor carpi ulnaris
muscle, the retinaculum of the flexor muscles, the pisometacarpal and pisohamate
ligaments and originates the abductor auricularis muscle;
the medial face rough and convex, presents the same musculoligamentary insertions
as the palmar face;
the lateral face has a groove that forms the medial wall of the inferior ulnar
osteofibrous tunnel (Guyon channel) through which passes the ulnar neurovascular
bundle;
the dorsal face presents a smooth, ovoid surface, located closer to the superior
extremity of the bone, that articulates with the triquetrum bone.
33.6. Trapeze bone (os trapezium)
The trapeze bone is located at the radial extremity of the distal row of the carpal bones
and contributes to the formationof the lateral carpal eminence.
553 The upper limb
The trapeze bone articulates with:

 the scaphoid bone, proximally;
 the trapezoid and the second metacarpal bones, medially;
 the first metacarpal bone, distally.
The isolated trapeze bone orients as follows:
 distally, the face that has an articular surface type sellar;
 medially, the face that has two articular surfaces;
 palmary, the nonarticular face that presents a tubercle.
33.6.3. The isolated trapeze bone is oblong shaped, with the axis oriented
laterodistally and has:
the proximal face is smooth, oriented laterodistally, concave transversally and
convex anteroposteriorly, is sadle shaped and articulates with the base of the first
metacarpal bone;
 the medial face presents a proximal larger surface, smooth and concave, that
articulates with the trapezoid bone and a distal one, smaller, smooth and ovoid, that
articulates with the base of the second metacarpal bone;
 the lateral face, rough and narrow, presents the tubercle of the trapeze bone
(tuberculum ossis trapezii), situated laterally where inserts the retinaculum for the
flexor muscles and originate the abductor pollicis brevis, opponens pollicis and flexor
pollicis brevis. The groove for the tendon of the flexor carpi radialis muscle is
situated medially to the tubercle;
 the dorsal face, rough and narrow is elongated transversally and ends at the
extremities with a tubercles where insert the dorsal carpometacarpal ligaments.
33.7. Trapezoid bone (os trapezoideum)
It is the radial central bone of the carpal bones distal row, insinuated between the
scaphoid, trapeze, capitate and the base of the second metacarpal bone, as a keystone
structure that maintains the carpal excavation.
The trapezoid bone articulates with:
 the scaphoid bone, located proximally;
 the trapeze bone, located laterally;
 the capitate bone, located medially;
 the second metacarpal bone, located distally.
The isolated trapezoid bone orients as follows:
 distally, the face that has a sadle shaped articular surface;
 medially, the triangular articular surface;
 palmary, the smaller nonarticular face.
Bones 554
33.7.3. The trapezoid bone is pyramid trunk shaped with the greater base dorsally
and presents:
the proximal face, smooth and concave, that articulates with the scaphoid bone;
the distal face, smooth, concave transversally and convex anteroposteriorly, that
articulates with the base of the second metacarpal;
the medial face presents a palmar smooth and concave surface, that articulates with
the capitate bone and dorsal rough zone for the insertion of the dorsal intercarpal
ligaments;
the lateral face smooth and convex, that articulates with the trapeze bone;
the palmar face rough and narrow, participates in the formation of the floor of the
carpal groove where originate the carpal fascicles of the adductor pollicis and flexor
pollicis brevis muscles;
the dorsal face, rough and larger, is covered by the dorsal intercarpal ligaments.
33.8. Capitate bone (os capitatum)
The capitate bone is the largest of the carpal massive, located centraly in the ulnar part
of the distal row of the carpal bones and protrudes cranially as the distal carpal condyle. It is
elongated proximodistally and its axis coincides with the anatomical axis of the hand that
passes through the third metacarpal bone.
The capitate articulates with:
 the lunate bone, proximally;
 the scaphoid and the trapezoid bones, laterally;
 the hamate, medially;
 the metacarpal II-IV bones, distally.
On the anatomic dry preparate the isolated bone orients as follows:
 distally – the face that has three articular surfaces;
 palmary – the nonarticular face that presents a tubercle;
 laterally- the face that has two articular surfaces.
33.8.3. The capitate bone is characteristically “champagne stopper” shaped (Dufour)
and consists of a proximal extremity, the smooth and rounded head, a neck, the narrowest,
rough part of the bone and a larger body, oriented distally. Overall the capitate bone is cubic
shaped and presents:
the proximal face, smooth, that corresponds to the head convexity and articulates
with the distal face of the lunate bone;
the distal face is divided by two smooth crests into:
 the lateral zone, smooth and narrow that articulates with the base of the
second metacarpal;
 the intermediary zone, smooth and larger, trapeze shaped, with the greater
base dorsally, that articulates with the base of the third metacarpal bone;
555 The upper limb
 the medial zone, smooth, elongated dorsally, that articulates with the base of
the fourth metacarpal bone;
the medial face, smooth and concave, more extended proximally, flat and narrow
distally that articulates with the hamate bone;
the lateral face consisting of:
 the proximal surface, smooth, convex, semicircular, that articulates with the
scaphoid bone;
 the intermediary surface, rough, for the insertion of the interosseous
intercarpal ligaments;
 the distal surface, smooth, flat, triangular, that articulates with the trapezoid
bine;
the palmar face is rough and presents laterodistally the capitate bone tubercle
(tuberculum ossis capitati) where insert the radiocarpal, the palmar radiar carpal
ligaments and originate the carpal fascicles of the adductor and flexor pollicis brevis
muscles;
the dorsal face, rough and prominent gives attachment to the intercarpal and dorsal
carpometacarpal ligaments.
33.9. Hamate bone (os hamatum)
The hamate bone is the marginal ulnar bone of the distal row of the carpal bones. It
participates to the formation of the medial carpal eminence and limits medially the carpal
groove.
The hamate bone articulates with:
 the lunate bone, proximally;
 the capitate bone, laterally;
 the triquetrum bone, medially;
 the IV-V metacarpal bones, distally.
The isolated hamate bone orients as follows:
 distally – the surface that presents two articular faces;
 medially – the narrowest nonarticular face;
 palmary – the nonarticular face that presents an hook like process.
33.9.3. The hamate bone is shaped as a pyramid trunk with the greater base laterally
and presents:
the proximal face that forms the lateral extremity of the mediocarpal interlinium and
is made of:
 the lateral zone, narrow, that articulates with the lunate bone;
 the medial zone, smooth, convex, wide superior, concave and narrower
inferior, that articulates with the triquetrum bone;
the distal face that consists of two zones separated by a smooth crest:
Bones 556
 the lateral zone, oriented distally, that articulates with the base of the fourth
metacarpal bone;
 the medial zone, oriented mediodistally, that articulates with the base of the
fifth metacarpal bone;
the medial face corresponds to the bone lesser base, is rough and narrow and gives
attachments to the ligaments medial carpometacarpal;
the lateral face, smooth, equivalent to the larger base, articulates entirely with the
capitate bone;
the palmar face is rough, nonarticular and presents in the mediodistal part the
hamate bone hook (hamulus ossis hamati), an unciform process flattened
dorsopalmary, directed inferomedially then palmary and laterally, that presents:
 the medial surface, convex, that participates in the formation of the medial
carpal eminence. Its base is crossed by the groove of the deep ulnar
 the lateral surface, concave, forms the medial wall of the carpal groove;
 the apex, where inserts the retinaculum for the flexor muscles and originate
the flexor brevis and opponens digiti minimi muscles;
the dorsal face is rough, and on it insert the ligaments carpometacarpal dorsal.
33.10. Developmental particularities of the carpal bones
The carpal bones ossifies chondrally. In the weeks 10-12 of embryogenesis develops a
cartilaginous center unique for each of the carpal bones. At birth, the carpal bones models are
cartilaginous and the ossification starts at different ages, in a precise order, that is important
in establishing the health status of the child and also for the forensic medicine.
The order of ossification of the carpal massive is:
 the capitate bone – 1-6 month;
 the hamate bone – 1-7 month;
 the triquetrum bone – 5-38 month;
 the lunate bone – 25-65 month;
 the scaphoid bone – 44-75 month; (that meand the scaphoid?)
 the trapeze bone – 45-90 month;
 the trapezoid bone – 45-80 month;
 the pisiforme bone – 8-12 years.
 the styloid bone (os styloideum) (3-4%) located at the articular line carpometacarpal,
between the capitate, trapezoid, proximal and the proximal extremities of the
metacarpals II and III, distal;
 the hamate bone per se (os hamuli proprium), the separate existence of the hamate
bone process;
 the central bone of the carpus (os centrale carpi), supranumerary carpal bone,
situated between the scaphoid bone, proximally and the capitate and trapezoid bones,
distally.
557 The upper limb
34. METACARPAL BONES (OSSA METACARPI)
34.1. Generalities
There are five metacarpal bones that form the skeleton of the hand and, in the radio-
ulnar sense, are numbered with roman characters (I-V). They are fan like disposed, tightly
united at the bases and divergent radiary towards the distal extremities, limiting in between
the interosseous spaces. The first metacarpal bone is strategical positioned in order to asure
the characteristical mobility of the human thumb.
The metacarpal bones articulate with:
 the carpal bones of the distal row, proximally;
 the first phalanx of the corresponding finger, distally;
 the neighboring metacarpal bones (at the proximal extremities), except the first
metacarpal bone.
The metacarpal bones orient as follows:
 distally – the extremity with a rounded articular surface dorsopalmary elongated;
 anteriorly – the concave, prominent margin;
 radially – the sharpest margin.
The metacarpals are long, miniatural bones consisting of:
34.3. The base (basis ossi metacarpi) irregular cube shaped is prominent palmary,
fuses distally with the metacarpal bone shaft and presents:
 the dorsal face, rough and nonarticular, is covered by the dorsal
carpometacarpal ligaments and by the extensor muscles fascia;
 the palmar face, rough and nonarticular, is covered by the capsules and
ligaments of the palmar carpometacarpal joints and form the deep plane of the
hand spaces;
 the proximal face articulates with the second row of carpal bones;
 the medial and lateral faces present:
◦ the smooth surfaces, that articulate with the neighboring metacarpal bones
bases;
◦ the rough surfaces where insert the interosseous ligaments.
34.4. The body (corpus ossis metacarpi), thin and triangular shaped in cross section,
is concave palmary, in the flexion and prehension plane and presents:
 the dorsal face, narrower in the middle and expanded towards the extremities, is
covered by the fascia and tendons of the fingers extensor muscles;
 the medial face, flattened vertically and concave anteroposteriorly, limits the
lateral face of the interosseous space (except the fifth metacarpal bone);
 the lateral face, convex vertically and concave anteroposteriorly, limits the
medial face of the interosseous space (except the first metacarpal bone);
 the anterior margin, prominent and concave, where insert the musculo-
aponeurotic structures of the palmar region;
Bones 558
 the medial and lateral margins, are prominent and give attachments to the deep
musculo-aponeurotic formations of the hand dorsal region.
34.5. The head (caput ossi metacarpi) participates to the formation of the
metacarpophalangeal joint, is flattened mediolaterally and presents:
 the articular zone represented by the metacarpal capitulum (capitulum ossis
metacarpale), smooth surface, convex sagittally and transversally, that expands
on the palmar face of the distal extremity through two rounded prominences,
separated by a shallow sagittal groove concave proximally. The capitulum
articulates with the base of the first phalange.
 the nonarticular zone consisting of:
◦ the anatomical neck (collum anatomicum), a peripheral groove, rough and
narrow, where inserts the articular capsule;
◦ the collateral tubercles (tuberculum colaterale), medial and lateral, where
insert the collateral ligaments of the metacarpophalangeal joint.
34.6. The first metacarpal bone (os metacarpi I)
The first metacarpal bone, the shortest and thickest, hasn’t any contacts with the other
metacarpal bones. Its longitudinal axis is oriented laterodistally and palmary so that in
anatomical position, the thumb is situated more ventrally than the palmar face of the hand. It
consists of:
the base (basis ossis metacarpi primi) that presents:
 the proximal surface, saddle shaped, that articulates with the trapeze bone;
 the lateral surface with a tubercle where inserts the abductor pollicis longus
muscle;
 the medial face where inserts the articular capsule.
the body (corpus ossis metacarpi primi) is flattened dorsopalmary and presents:
 the dorsal face, convex, covered by the tendons of the extensor muscles of the
thumb;
 the medial face, concave, where originates the lateral end of the first dorsal
interosseous muscle;
 the lateral face, concave, where inserts to opponens pollicis muscle.
the head (caput ossis metacarpi primi) is large, convex distally and palmary and
articulates with the base of the proximal phalanx of the thumb and with the sesamoid
bones of the flexor pollicis brevis tendon. At the periphery, the head presents a rough
groove where inserts the capsule of the first carpometacarpal joint.
34.7. Second metacarpal bone (os metacarpi II) is the longest of the metacarpal
bones and presents:
the base (basis ossis metacarpi secundi), large, protrudes between the trapeze,
trapezoid and capitates bones and presents:
 the distal face that fuses with the metacarpal body;
 the proximal face with three surfaces:
◦ lateral, rectangular, that articulates with the trapeze bone;
◦ intermediary, concave, elongated anteroposteriorlz, that articulates with the
trapezoid bone;
559 The upper limb
◦ medial, narrow, triangular with the base palmary, that articulates with the
capitates bone.
 the medial face which has a smooth surface, elongated dorsoventral, narrower in
the middle, that articulates with the third metacarpal bone;
 the lateral face, rough, where insert the lateral carpometacarpal ligaments;
 the dorsal face that presents the styloid process of the metacarpal II a rough
prominence, elongated axially, where inserts the extensor carpi radialis longus
muscle;
 the palmar face that presents a tubercle where inserts the flexor radialis carpi
muscle.
the body (corpus ossis metacarpi secundi) is triangular shaped in cross section, and
presents:
 the dorsal face, convex, covered by the tendons of the index extensors muscles;
 the lateral face, where originates the ulnar end of the first dorsal interosseous
muscle;
 the medial face, divided by an axial crest into two zones:
◦ palmar zone, where originates the first palmar interosseous muscle;
◦ dorsal zone, where originates the radial end of the second dorsal interosseous
muscle.
the head (caput ossis metacarpi secundi) that articulates with the base of the
proximal phalange of the index;
34.8. The third metacarpal bone (os metacarpi III) is a bit shorter, oriented in the
hand axis and consists of:
the base (basis metacarpi tertii) that presents:
 the proximal face, smooth, concave, that articulates with the capitates bone;
 the dorsal face, rough, projects laterally the styloid process of the
metacarpal III bone (processus styloideus ossis metacarpi tertii), where inserts
the extensor carpi radialis brevis muscle;
 the lateral face, smooth and concave, that articulates with the second
metacarpal bone;
 the medial face, that articulate with the fourth metacarpal bone.
the body (corpus ossis metacarpi tertii) that consists of:
 the dorsal face covered by the tendon for the medius of the extensor digitorum
muscle;
 the lateral face where originates the ulnar end of the second dorsal interosseous
muscle;
 the medial face where originates the radial end of the third dorsal interosseous
muscle;
 the anterior margin where originates the adductor pollicis muscle.
the head (caput ossis metacarpi tertii) that articulates with the base of the medius
proximal phalange.
Bones 560
34.9. The fourth metacarpal bone (os metacarpi IV), short and thinner is made of:
the base (basis ossis metacarpi quarti) presents:
 the proximal face that presents a medial articular surface for the hamate bone
and another one lateral for the capitates bone;
 the lateral face that articulates with the third metacarpal bone;
 the medial face, smooth and concave that articulates with the fifth metacarpal
bone.
the body (corpus ossis metacarpi quarti) that presents:
 the lateral face divided by an axial crest into a palmar surface where
originates the second interosseous palmar muscle and another one dorsal, where
originates the ulnar end of the third dorsal interosseous muscle;
 the medial face that gives attachment to the ulnar head of the fourth dorsal
interosseos muscle;
 the dorsal face is covered by the extensor tendon of the fourth digit;
the head (caput ossis metacarpi quarti) that articulates with the base of the proximal
phalange of the fourth finger.
34.10. The fifth metacarpal bone (os metacarpi V), the shortest and thinnest of the
metacarpal bones consists of:
the base (basis ossis metacarpi quinti) that presents:
 the proximal face smooth and concave transversally and convex dorsopalmary
that articulates with the hamate bone;
 the medial face that presents a styloid like tubercle where inserts the tendon of the
extensor carpi ulnaris muscle;
the body (corpus ossis metacarpi quinti) that presents:
 the dorsal face, covered by the extensor muscles tendons of the fifth finger;
 the lateral face where is found an axial crest that divides in two surfaces:
◦ palmar where originates the third palmar interosseous muscle;
◦ dorsal, where originates the ulnar end of the fourth dorsal interosseous
muscle;
 the medial face where inserts the opponens auricularis muscle;
 the head (caput metacarpi quinti) that articulates with the base of the proximal
phalange of the fifth finger.
34.11. Developmental particularities of the metacarpal bones
The metacarpal bones ossify condrally starting from the 9th week of embryogenesis.
The primary ossification center is unique for each bone and appears successively in the order
II, III, IV, V, I, in the middle third of the diaphyseal cartilaginous model. During the fetal
stage the diaphyseal ossification expands towards extremities and appears a cartilaginous
center in the distal, active epiphyse for the metacarpal bones II-V and in the proximal, active
epiphyse of the first metacarpal bone. After the birth, the ossification takes place in the
following order:
 the distal epiphyseal centers of the metacarpal bones II-V, 17-36 month;
 the proximal epiphyseal center of the metacarpal bone I , 17-39 month;
561 The upper limb
 the sesamoid bones of the first articulation metacarpophalangeal start to ossify after
18 month.
The fusion of the centers in a unique bone mass take place at 15-20 years old.
The final ossification takes place at 22-25 years old.
Bones 562
35. PHALANGES (OSSA DIGITORUM, PHALANGES)
35.1. Generalities
The phalanges are also long miniatural bones, that form the finger skeleton. The
fingers II-V have three, proximal, middle and distal phalanges. The thumb has only two,
proximal and distal, phalanges. Each phalanx consists of a base situated proximally, a body
and a distal extremity – the head.
35.2. The proximal phalanx (phalanx proximalis)
35.2.1. The base of the phalanx (basis phalangis) is cubical shaped, flattened
dorsopalmary. The distal face fuses with the body and presents:
 the proximal face, glenoid shaped, is ovoidal, smooth and concave, wider
transversally and articulates with the head of the corresponding metacarpal bone;
 the lateral and medial faces, where insert the interosseous muscles and the collateral
ligaments of the metacarpophalangeal joints;
 the dorsal face where inserts the tendons of the extensor digitorum muscle;
 the palmar face where inserts the glenoidal fibrocartilage, the joint capsule and the
fibrous sheath of the flexor muscles tendons.
35.2.2. Particularities
On the thumb base, insert laterally the abductor pollicis brevis and flexor pollicis
brevis muscles and medially, the adductor pollicis muscle.
On the fifth finger base insert medially the abductor and flexor brevis digiti quinti muscles
and laterally the fourth palmar interosseous muscle.
35.2.3. The phalanx body (corpus phalangis) is flattened dorsopalmary and
presents:
 the dorsal face, convex transversally and flattened axially is covered by the tendons
of the extensor digitorum muscle;
 the palmar face, concave transversally and axially, is covered by the fibrosynovial
sheath of the flexor muscles tendons.
35.2.4. The phalanx head (caput phalangis) consists of the trochlea (trochlea
phalangis), articular surface characteristically shaped with a central groove and two slopes
that expand palmary toward the flexion zone. The lateral and medial faces of the head present
a peripheral groove, rough, for the insertion of the joint capsule and corresponding tubercles
where insert the collateral ligaments of the proximal interphalangeal articulations.
35.3. The middle phalanx (phalanx media) consists of:
35.3.1. The base with a central rounded crest and two lateral slopes that articulates
with the head of the proximal phalanx bone;
35.3.2. The body, flattened dorsopalmary that presents:
 the palmar face, concave, where inserts the flexor superficialis digitorum muscles
tendon;
 the dorsal face, convex, where inserts the tendon of the extensor digitorum
muscle;
563 The upper limb
35.3.3. The head, trochlea shaped that articulates with the base of the distal phalanx
forming the distal interphalangeal joint. The second phalange of the thumb ends with a
terminal tuberosity, on the palmar face insert flexor pollicis longus muscle and on the dorsal
face the extensor pollicis longus muscle.
35.4. The distal phalanx (phalanx distalis) is the shortest of the phalanges, presents
the same general characteristics except the base where inserts palmary the tendon of the
flexor digitorum profundus muscle, the body that is short and flattened dorsopalmary and the
head that ends as a proximally concave, horse shoe shaped tuberosity (tuberositas phalanges
distalis), where insert palmary the connective tissue elements of the fingertip and dorsally,
the nail matrix.
35.5. Developmental particularities of the phalanges
The phalanges ossifies condrally. The ossification of the three phalanges starts as follows:
 the proximal phalanx bone, in the 9th week;
 the intermediary phalanx bone, in the 11th week;
 the distal phalanx bone, in the weeks 7-8.
The primary ossification center is unique for each phalanx, and appears in the central zone of
the diaphyseal cartilaginous model. During the fetal period appears the active cartilaginous
center in the proximal epiphysis of each phalange. Postnatal the ossification evolutes as
follows:
 the proximal phalanges , 1-3 years;
 the intermediary phalanges, 2-3 years;
 the distal phalanges, 2-3 years.
 the fusion of the centers in a unique bone mass takes place at 15-20 years.
 the final ossification of the phalanges takes place at 20-24 years old.
565 The pelvic girdle
Chapter VII
THE PELVIC GIRDLE
36. COXAL BONE (OS COXAE)
36.1. Generalities
The coxal is a flat bone forming togheter with sacrum and coccyx the osseous pelvis. It
constitutes the skeleton of the inferior segment of the trunk but also the pelvic girdle. The
term of girdle hasn’t the same equivalent functional value at both extremities of the trunk
because the pectoral girdle is exo-truncally disposed, without cavity participation, so it
constitutes an external cingulum for the thorax. The pelvic girdle is disposed intra-truncally
and forms a cingulum for the pelvic organs.
The coxal bone is located on the anterolateral part of the pelvis, anteromedially from the
lower limb root and articulates with:
the sacrum bone, posteromedially;
the opposite coxal, on the median line, ventrally;
the femur, laterally.
The coxal bone isolated orients as follows:
cranially – the thickest italic S (S) shaped margin;
laterally – the face that has an articular cavity;
posteriorly – the margin with a deep notch.
36.3. The coxal bone is irregular, rectangular shaped, narrowed in the middle and is
compared with the number 8 or with a propeller whose superior half is torsioned
anterolaterally, participating to the dorsoventrally flattened shape of the human type trunk,
while the inferior half is torsioned inferomedially and forms the pelvis that contains the
terminal segments of the digestive, genital and urinary tracts.
Morphogenetically, the coxal bone consists of three components: ilion, ischion and pubis,
united through a Y shaped cartilage, with value of growth cartilage, through which the bodies
of the three bones fuse at the acetabulum.
The ilion bone consists of a body (corpus ossis ilii) oriented inferiorly and the ilion wing
(ala ossis ilii) located superiorly.
The pubis bone has a body (corpus ossis pubis) located anterosuperiorly, an horizontal
segment that continues the body, called superior branch of the pubis (ramus superior ossis
pubis), a symphyseal part (pars symphysialis), directed vertically, often confused with the
body of the pubic bone, and a descendending part, with directed posteroinferiorly, the
inferior branch of the pubis (ramus inferior ossis pubis).
The ischion bone consists of a body (corpus ossis ischii) oriented posterosuperiorly that
continues successively with the descending branch (ramus ossis ischii) oriented vertically,
the ischion tuberosity (tuber ischiadicum) located at the posteroinferior angle of the coxal
bone and with the pars pubica, oriented anterosuperiorly. Pars pubica represents the distal
Bones 566
segment of the ischiopubic branch. The fusion zones of the three bones body are marked on
the acetabulum margin by the ischiopubic, ischioiliac and iliopubic groves.
In adult, the coxal is a well individualized anatomical entity and presents two faces (internal
and external), four margins (superior, inferior, anterior and posterior) and four angles
(anterosuperior, anteroinferior, posterosuperior and posteroinferior).
36.3.1. The external (exopelvic) face consists of:
the superior zone, called gluteal surface;
the middle zone, narrow, consisting of acetabulum;
the inferior zone, consisting of the preforaminal area, the obturate foramen and
the retroforaminal area.
The gluteal surface (facies glutea) represents the external face zone corresponding to
the iliac wing. The gluteal surface is hemicyclic shaped, taller in the middle, with the long
axis directed anteroposteriorly. It is crossed by three rough crests (lines):
the inferior gluteal line (linea glutea inferior) that originates in the most profound
part if the greater ischiadic notch, directs anterosuperiorly, parallel with the superior
contour of the acetabulum limb and ends on the lateral face of the anteroinferior iliac
spine.
the anterior gluteal line (linea glutea anterior) longer, prominent, arch shaped,
starts in the middle of the greater ischiadic notch superior margin, directs
anterosuperiorly and ends on the lateral lip of the iliac crest at the level of iliac
tubercle.
the posterior gluteal line (linea glutea posterior) starts at the posteroinferior iliac
spine, directs vertically and ends on the lateral lip of the iliac crest, approximately
5cm before the posterosuperior iliac spine.
Between the gluteal lines are limited:
the posterior gluteal surface, between the posterosuperior angle of the bone and the
posterior gluteal line, where originates the gluteus maximus;
the intermediary gluteal surface, in between the posterior and anterior gluteal lines
where originates the gluteus medius muscle;
the anterior gluteal surface, located between the anterior and inferior gluteal lines,
where originates the gluteus minimus muscle.
Acetabulum (acetabulum)
It is a deep hemispheric cavity that belongs to the coxofemural joint and presents:
the acetabulum margin (margo acetabuli) or acetabulum limb (limbus acetabuli)
that represents the peripheral contour, prominent and sharp, of the joint cavity, where
insert the acetabulum labrum and the coxofemural joint capsule. The acetabulum
margin is interupted by:
 the ilioischiadic groove, located posterosuperiorly;
 the iliopubic groove, located anterosuperiorly;
 the ischiopubic groove, located inferiorly.
They divide the acetabulum limbus into:
 the iliac part, that occupies two fifth superior;
 the pubic part, that occupies one fifth anterior;
 the ischiadic part, that occupies two fifth posterior.

the semilunar surface (facies lunata), smooth, located at the acetabulum periphery
and horse shoe shaped, opened anteroinferiorly, that represents the contact zone of the
acetabulum with the femoral head. The crescent surface is more extended in the
middle iliac sector and narrows progressively towards the extremities where ends with
an anterior, narrow and less prominent corn, and a posterior one, rounded and well
emphasized.
the acetabulum fossa (fossa acetabuli) represents the deepest part of the acetabulum
situated in the concavity of the facies lunata from which it expands inferiorly until the
superior margin of the obdurate foramen. It is rectangular shaped, rough, with many
vascular foramina and corresponds to the adipous body of the coxofemural joint.
the acetabulum notch (incisura acetabuli) corresponds to the ischiopubic groove
and islimited:
 anteriorly, the tubercle of the dorsal obturator crest that belongs to the body
of the pubis;
 posteriorly, the inferior face of the posterior cornu of the fascia lunata that
protrudes as a sharp margin in the notch area;
 medially, the zone of the acetabulum situated above the superior margin of the
obdurate foramen.
The insertion of the acetabulum labrum and of the transverse ligament of acetabulum
transform the notch into an osteofibrous tunnel through which pass the vessels and nerves for
the femur head.
The supraretro-acetabulum surface consists of:
the supra-acetabulum groove (sulcus supra-acetabularis) where originates the
horizontal tendon of the rectus femoris muscle;
the retro-acetabulum area where slide the pelvitrohanteric muscles.
The preforamina area is located anteroinferiorly from the obturator foramen where
originate superiorly the pectineus and obturator externus muscles and inferiorly the adductor
longus, brevis and gracilis muscles.
The obturate foramen (foramen obturatum) is located anteroinferiorly from the acetabulum
and its contour, where insert the obturator membrane, has an oblong shape in men and
triangular in women. The obturator foramen consists of:
the superior semicontour that directs anterosuperiorly and laterally towards the
femural side of pubis and is limited posterosuperiorly by the ischion body and
anterosuperiorly by the pubic body. At the junction of the two bones promines the
posterior obturator tubercle (tuberculum obturatorium posterius), located under the
acetabulum notch, the posterior cornu of the facies lunata and of the anterior
extremity of the infra-acetabulum groove. In between this tubercle and the pubic
tubercle, the superior semicontour protrudes as a lateral obturator crest (crista
obturatoria) and forms the superolateral slope of the obturator groove.
the inferior semicontour directs anterosuperiorly and medially towards the pelvic
face of the superior branch of the pubis and is limited posteroanteriorly by the
ischiadic tubercle, the pubic branch of the ischion and the inferior branch of the pubis.
Bones 568
At the junction with the simphyseal part it presents the anterior obturator tubercle
(tuberculum obturatorium anterius) and the inferior semicontour protrudes as medial
obturatory crest that forms the superomedial slope of the obturator groove.
the obturator groove consisting of the divergence of the lateral and medial obturator
crests, directs oblique inferolaterally and it is closed inferiorly by the superior free
margin, of the obturated membrane that transforms it into the obturator canal through
which pass the neurovascular obturator bundle and adipous body.
The retroforaminal area is a surface located behind the obturate foramen, and coresponds to
the superior infraacetabulum groove through which pass the obturator externus muscle
tendon and more inferiorly originates the quadratus femoris muscle.
36.3.2. The internal face (pelvic) presents craniocaudally:
the iliac fossa (fossa iliaca), a triangular shaped smooth surface, concave
anterosuperiorly, made of:
 the base , oriented superiorly, consisting of the iliac crest;
 the apex, oriented anteroinferiorly towards the anteroinferior iliac spine;
 the anterior margin, formed by the vertical segment of the anterior margin of
the coxal bone;
 the posterior margin, formed proximally by the anterior margin of the sacro-
iliac surface and distally by the arcuate line.
On the iliac fossa that presents posteroinferiorly the main nutritive foramen originates the
iliac muscle and inserts the iliac fascia.
the arcuate line (linea arcuata) is a prominent, smooth crest that starts at the
maximum convexity of the auricular surface and directs towards to the iliopectineal
eminence, forming the middle segment of the terminal line (linea terminalis) that
participates to the pelvic inlet formation.
the sacropelvic face (facies sacropelvica) is an oblique posteromedially surface that
forms with the iliac fossa a dihedral angle opened posteriorly and consists of:
 the articular zone situated posterosuperiorly, made of:
◦ the auricular surface (facies auricularis), located anteroinferiorly
that is pina or crescent shaped with the concavity oriented
posterosuperiorly and articulates with the lateral face of sacrum bone.
Before its sharp and convex anterior margin, is found a pre-auricular
groove where insert the anterior sacroiliac ligaments. The posterior
concave margin is separated from the iliac tuberosity by a rough, deep
depression, where insert the anterior fascicles of the interosseous
sacro-iliac ligament. The posterior cornu of the auricular surface
reaches the posterior margin of the coxal bone at the postero-inferior
iliac spine;
◦ the iliac tuberosity (tuberositas iliaca) is located posterosuperiorly,
between the auricular surface and the iliac crest. It has a central
prominent tubercle, and more rough swellings and depressions where
insert anteroposteriorly the sacro-iliac interosseous posterior and
iliolumbar ligaments originates the erector spinae muscle.
 the nonarticular zone (facies pelvina) is triangular shaped, and presents:

◦ the base, oriented posterosuperiorly formed by the convex margin of
the auricular surface;
◦ the apex, oriented anteroinferiorly towards the ischiadic notch;
◦ the superior margin that consists of the arcuate line;
◦ the inferior margin that consists of the superior contour of the
ischiadic notch;
 the acetabulum surface rectangular shaped that corresponds to the
acetabulum fossa, and presents the origin of the obturator internus muscle;
 the smooth crest, that expands from the ischiadic spine to the posterior
obturator tubercle and represents the most narrow part of the pelvis. On it
originates the lateral fascicle of the levator ani muscle.
 the obturator foramen consisting of (Fig. 36-5):
◦ the contour where inserts the obturator membrane and originates the
obturator internus muscle;
◦ the pre-obturator area, that corresponds to the posterior face of the
symphyseal part of pubis and where originate the anterior fascicles of
the levator ani and insert the anterior pubogenital part of the sacro-
recto-genito-pubic laminae;
◦ the sub-obturator area, corresponds to the medial face of the
ischiopubic branch and on it take attachment the musculofascial and
erectile elements of the anterior perineum;
◦ the retro-obturator area corresponds to the medial face of the
ischiadic tuberosity and forms the lateral wall of the ischiorectal fossa.
36.3.3. The anterior margin is limited between the anterosuperior iliac spine and the
superior margin of the symphyseal face (facies symphysialis) of pubis. Directed
inferomedially, it is concave superomedially and presents craniocaudally:
the anterosuperior iliac spine (spine ialiaca anterior superior) where originate the
tensor of fascia lata and sartorius muscles and insert the inguinal ligament;
the anterior interspinous notch through which pass the cutaneus femoris lateral
nerve;
the anteroinferior iliac spine (spine iliaca anterior inferior) where originates caput
rectum of the rectus femoris muscle;
the groove of the ilio-psoas muscle where pass the iliopsoas muscle and the femoral
nerve.
the iliopubic eminence (eminentia iliopubica) marks the fusion between the bodies
of ilion and pubic bones. On it inserts the iliopectineal arch that separates the
muscular and the vascular lacunae of the femoral ring.
 the pectineal surface triangular shape with the base laterally, at the iliopubic
eminence and the apex medially at the pubic tubercle. Its posterior margin,
prominent and sharp, called pecten pubis, gives insertion to the lacunar
Bones 570
ligamentand the anterior margin represented by the lateral obturator crest to

the pubofemoral ligament of the coxofemoral joint.
the pubic tubercle (tuberculum pubicum) where inserts the lateral band of the
inguinal ligament.
the pubic crest (crista pubica) where insert the rectus abdominis muscles,
pyramidalis and the ligamentum lacunare.
36.3.4. The posterior margin extends from the posterosuperior iliac spine to the
ischiadic tuberosity, is concave posteromedially and presents:
the posterosuperior iliac spine (spina iliaca posterior superior) that presents
anteroposteriorly the insertions of the short and long dorsal sacro-iliac ligaments and
the superior fibers of the sacrotuberal ligament.
the posterior interspinous notch where continues the insertion of the sacrotuberal
ligament;
the posteroinferior iliac spine (spine iliaca posterior inferior) that has an anterior
slope consisting of the posterior cornu of the auricular surface and a posterior slope
where insert the sacrotuberal and sacrospinous ligaments;
the greater ischiadic notch (incisura ischiadica major) deep and concave
posteromedially is closed by the sacrospinous and sacrotuberal ligaments forming
the greater ischiadic foramen (foramen ischiadicum majus), a larger osteofibrous
orifice through which passes the piriform muscle dividing the foramen into:
 the suprapiriform compartment, through which passes the superior gluteal
 the infrapiriform compartment, , through which pass the ischiadic and
pudenal neurovascular bundles.
the ischiadic spine (spine ischiadica) is triangular shaped and presents:
 the apex, directed medially, where inserts the sacrospinous ligament;
 the lateral face where originates the gemellus superior muscle;
 the medial face, where originates the levator ani muscle;
the lesser ischiadic notch (incisura ischiadica minor) through which pass the obturator
internus tendon and the pudenal neurovascular bundle.
36.3.5. The superior margin, also called the iliac crest (crista iliaca), lasts between
the anterosuperior and posterosuperior iliac spines. It is italic S shaped, thicker towards the
extremities, convex superiorly, concave medially in two third anterior and laterally in the
posterior third and presents:
the external lip (labium externum) where originate in two third anterior the
obliquus externus abdominis muscle and in the posterior third the latissimus dorsi
and gluteus maximus muscles. At 5-7cm posterior of the anterosuperior iliac spine
the ilac crest presents the iliac tubercle (tuberculum iliacum) where originate the
fibers for the gluteus medius muscle and the iliotibial tract.
the intermediary line (linea intermedia) where originate in the two anterior third the
obliquus internus abdominis muscle and in one third posterior, the qudratus
lumborum muscle.
the intenal lip (labium internum), where originate in the two anterior third the
transversus abdominis muscle and in one third posterior the erector spinae muscle.
36.3.6. The inferior margin lasts from the ischiadic tuberosity until the inferior
margin of the pubis symphyseal face. It consists of the inferior margin of the ischiopubic
branch and presents a femoral slope where insert the fascia femoralis and a perineal slope
where inserts the superficial perineal fascia. Overall this margin is superficial and could be
palpated in the depth of the genitofemoral groove.
36.3.7. The anterosuperior angle corresponds to the anterosuperior iliac spine.
36.3.8. The posterosuperior angle corresponds to the posterosuperior iliac spine.
36.3.9. The anteroinferior angle is represented by the symphyseal face (facies
symphysialis) of the pusbis, a smooth ovoidal surface with the long axis directed
superomedially. It articulates with the antimere coxal bone forming the pubic symphyse.
36.3.10. The postreoinferior angle is represented by the posterior face of the
ischiadic tuberosity. Overall the tuberosity presents:
the medial face, where insert the musculofacial and erectile structures of the anterior
perineum;
the lateral face, where originate, craniocaudally, the gemellus inferior and quadratus
femoris muscles;
the posterior face, larger and rough, is divided by a transversal groove into:
 the superior zone, where originate the semimembranosus muscle, laterally,
and the common tendon of the semitendinos muscle and the biceps femoris
caput longum, inferomedially;
 the inferior zone, that presents a femoral face where originates the adductor
magnus muscle and a gluteal face covered by the serous bursa of the gluteus
maximus muscle.
36.4. Developmental particularities of the coxal bone
The coxal bone ossifies condrally. The onset of the process takes place in the 7th week of
embryogenesis. The primary ossification centers appear in the body for each of the three
components of the coxal bone (ilion, ischion and pubis). The three primary centers are
separated by a Y shaped cartilage with the opening posteroinferior, that crosses the
acetabulum and presents an anterior arm that corresponds to the iliopubic eminence, a
posterosuperior arm corresponding to the ilio-ischiadic groove of the acetabulum margin
and a posteroinferior arm that corresponds to the ischiopubic groove.
During the 3-4th month of intrauterine life, the ossification of the center of the ilion body
extends superiorly and forms the iliac wing. In the month 4-5 takes place the ossification of
the center of the body of ischion, that extends posteroinferiorly and forms the ischiadic
tuberosity. In the 6th month of fetal life the ossification of the pubic body extends
anteromedially and forms the horizontal branch and the symphyseal part. Later, appear many
secondary cartilaginous centers in the components of the coxal bone. After birth the
ossification of the coxal bone advances eccentric, the active growth zone being the Y
cartilage. The cartilaginous secondary centers ossify immediately after birth.
Bones 572
Os acetabuli (0.2%) consists in the separate ossification of the pubic acetabulum

center inside the anterior branch of the Y cartilage.
37. SACRUM (OS SACRUM)
37.1. Generalities
The sacrum bone is located at the caudal extremity of the axial organ, contains the
distal segment of the vertebral canal and forms the posterior wall of the pelvis.
Sacrum bone articulates with:
the fifth lumbar vertebra, located cranially;
the coxal bones, located laterally;
the coccyx, located caudally.
Sacrum bone is oriented as follows:
anterior – concave face;
superior – the largest ovoid articular surface .
36.3. Sacrum is shaped as a irregular rectangular pyramid with the base
anterosuperiorly and the apex posteroinferiorly and presents:
37.3.1. The pelvic face (facies pelvica) is oriented anteroinferiorly, concave
transversally and vertically and consists of:
the median zone, tronconic shaped with the greater base superiorly, crossed
by four rough crests, the transversal lines (lineae transversae) that limits five
sacral segments, smooth surfaces, concave vertically and convex transversally,
whose dimensions decrease craniocaudally. Classically it is considered that the
transversal lines correspond to the ossified sacral intervertebral discs and the
sacral segments correspond the vertebral bodies that fuse during pre and
postnatal ontogenesis;
the intermediary zone, that presents:
 four pairs of orifices called anterior sacrate foramina (foramina
sacralia anteriora). Each foramen is made of:
◦ the medial semicontour, prominent, that corresponds to the
extremity of the sacrate line;
◦ the lateral semicontour, shallow, that continues with a
tranversal groove oriented towards the sacral slope of the
ischiadic notch.The anterior sacrate foramina are larger that the
posterior ones and through them pass the anterior branches of
the first four pairs of sacral nerves, the spinal branches of the
lateral sacrate arteries superior and inferior, and the committing
veins.
 three pairs of horizontal osseous bridges, the interforaminal crests
(cristae interforamines), cranial, intermediary and caudal, where
originate the piriformis muscle. The cranial and caudal crests are
wider and rectangular and the intermediary is sharp and horizontal.
They direct towards the lateral margin of the sacrum bone and
corresponds to posterior cornu of the auricular surface. Classically it is
Bones 574
affirmed that the crests result through the fusion of the costal
processes.
the lateral zone, triangular shaped, with the base cranially, crossed by the
transversal grooves that continue laterally the sacral foramina where originate
the piriform muscle.
The pelvic face is covered by the presacral fascia and has relations with the sacral plexus, the
sacral sympathetic, the parietal branches of the hypogastric artery, the pelvic venous
plexuses, the posterior face of the rectum and the laterorectal peritoneal recessus.
37.3.2. The dorsal face (facies dorsalis) is narrower than the pelvic face, triangular
with the base cranially, convex vertically and transversally, oriented posterosuperiorly
presents numerous depressions and swellings that give a rough appearance. Mediolaterally it
consists of:
the median sacral crest (crista sacralis mediana) that consists of 3-4
tubercles with value of muscular processes where originate the erector spinae
muscle and the thoracolumbar fascia. At the superior extremity, the sacral
crest branches into two crests oblique anterolaterally that fuse with the
articular processes of the bone base and limits posterolaterally the superior
aperture of the sacral canal. Inferiorly, the crest also bifurcates and the
resulting branches unite with the medial sacral crests and limit superolaterally
the sacral hiatus (hiatus sacralis). It represents the inferior aperture of the
sacral canal and is limited lateral by the medial sacral crests and inferior by the
base of the coccyx bone.
the posterior sacral groove, rough, oriented vertically, continues distal the
corresponding vertebral groove and here inserts the distal end of the spinel
erector;
the medial sacral crest (crista sacralis medialis) lasts from the articular
process of the sacrum base until the sacral cornu and presents 3-4 tubercles
located on the medial slope of the posterior sacral foramina where originate
the superficial fascicles of the gluteus maximus muscle. Inferiorly, the crest
unites with the medial crest, becomes thicker and limits laterally the sacral
hiatus. It forms the sacral cornu (cornu sacrale) that articulates with coccyx
bone cornu.
the posterior sacral foramina (foramina sacralia posteriora) through which
pass the posterior branches of the sacral nerves;
the lateral sacral crest (crista sacralis lateralis) that also presents 3-4
tubercles located laterally from the posterior sacral foramina, where insert the
posterior sacroiliac ligaments, the sacrotuberous ligament and the gluteus
maximus muscle.
Classically, it is stated that on the dorsal face of the sacrum we could recognize the
elements of the vertebral arch. So, the median sacral crest results from the fusion of the
spinous processes, the medial sacral crests from the fusion of the zygapophyseal joints, the
lateral sacral crests from the fusion of the transversal processes and the posterior sacral
groove corresponds to the vertebral laminae.
37.3.3. The lateral face (pars lateralis) consists of:

the superior zone, triangular shaped with the base cranialy is extended
anteroposteriorly corresponding to the first three sacral segments and to the
superior and intermediary interforaminal crests of the pelvic face and consists
of:
 the auricular surface (facies auricularis) shaped as a crescent with
the concavity posterosuperior, that articulates with the coxal bone;
 the sacrum bone tuberosity (tuberositas ossis sacri), an area with
prominent and rough depressions where insert the interosseous and
posterior sacroiliac ligaments.
the inferior zone, thin, concave anteriorly, gives insertion anteroposteriorly,
to the cocygeus muscle, the sacrospinous ligament, the sacrotuberous ligament
and the large gluteus muscle. Inferiorly, the lateral face of the sacrum ends by
the terminal tubercle that unites with the lateral part of the bone apex.
37.3.4. The base of the sacrum (basis ossis sacri), oriented cranially presents:
the median zone, ovoid, consisting of a central rough zone and a peripheral
smooth zone with of annular epiphysis value, articulates with the last
intervertebral disc and the inferior face of the fifth lumbar vertebra body. The
margin of this surface is slightly concave posteriorly, where limits anteriorly
the superior aperture of the sacral canal and convex, thick and prominent
anterolaterally, where forms togheter with the fifth lumbar vertebra body, the
promontory (promontorium) that is a reference element of the pelvic inlet.
the lateral zone, antimere, each represented by the sacrum wing (ala ossis
sacri), a triangular surface that forms the floor of the iliolumbar fossa and is
made of:
 the base located laterally, that belongs to the sacroiliac joint;
 the apex, directed medially towards the promontorium;
 the posterior margin consisting of:
◦ the medial zone, equivalent to the intervertebral groove in
rapport with the trunk of the fifth lumbar nerve;
◦ the intermediary zone, from which detach the articular process
of the base of the sacrum bone that present an anterior articular,
concave surface, that articulates with the corresponding inferior
articular process of the fifth lumbar vertebra and a dorsal
nonarticular, rough and convex surface that presents the
mamillary tubercle.
◦ the lateral zone, where insert the lumbosacral ligaments.
 the anterior margin that forms the sacral segment of the terminal line.
37.3.5. The apex of the sacrum (apex ossis sacri) presents:
the medial zone, consisting of a oblong surface, slightly convex, smooth, that
articulates with the base of the coccyx;
Bones 576
the lateral zone, as a transversal crest that directs lateral and fuses with the
terminal tubercle of the lateral face.
37.3.6. The sacral canal (canalis sacralis)
Represents the caudal extremity of the vertebral canal and contains the sacral
peridural space, the dural sac with its lateral and inferior extensions, the sacral cauda equina
and the sacral cistern of the subarachnoid space. On transversal section, it is triangular shaped
superiorly and as a crescent slit concave anteriorly, in the inferior part.
It is made of:
the anterior wall, convex, consisting of the posterior faces of the sacral segments;
the posterior wall, concave, that corresponds to the anterior aspect of the median
sacral crest, sacral grooves and medial sacral crests;
the lateral margins where are found the medial apertures of the sacral intersegmental
canals;
the superior aperture triangular shaped, located at the base of sacrum bone;
the inferior aperture, crescent shaped located in the superior angle of sacral hiatus.
The sacral intersegmental canals are four pairs of bone tunnels through which pass the
sacral nerves trunks and branches. Each tunnel starts with medial aperture located on the
lateral side of the sacral canal. Each tunnel starts with an aperture medial located on the
lateral margin of the sacral canal, directs anterolaterally and inferiorly and ends at the sacral
foramina. Each canal presents:
the superior and inferior walls, represented by the corresponding faces of the sacral
interforaminal crests;
the anteromedial wall, convex, represented by the posterolateral face of the
intertransversal crests and by the adjacent zones of the corresponding sacral segments;
the posterolateral wall, concave, with the posterior sacral foramina.
37.4. Developmental particularities of sacrum
The sacrum bone is the distal, fixed, segment of the axial organ, but it belongs
functionally to pelvis, whose posterior wall it forms. It developes from the para-axial
mesoderm of the caudal eminence that appears under the inductor action of the secondary
neurulation and is disposed ventromedially, on the ventral side of the distal extremity of
neural tube and posterolaterally, on each side of the posterior neuropore lips.
The ventromedial mesenchime without notochorde component, remains unsegmented and
develop, starting the third month of fetal life, the cartilaginous primary nuclei with segmentar
orientation, that ossify after the birth and fuse craniocaudally, forming the medial column of
the sacrum and coccyx.
The dorsolateral mesenchymal material is disposed as a unique envelopment at the periphery
of the terminal cone of the primitive neural tube and its dural sac. It develops the primary
cartilaginous centers of neural arch type that realizes the neurocentral junctions.
The secondary cartilaginous centers appear in the sacral crests, median and lateral, of the
wings and the lateral parts of sacrum bone, and their final ossification takes place late, after
puberty.
38. COCCYX (OS COCCYGIS)
38.1. Generalities
Coccyx belongs to the terminal segment of the axial organ and constitutes the
principal median bone element of the posterior perineum and is formed by the fusion of 3-5
coccygeal mesenchymal segments developed from the caudal eminence.
The coccyx bone articulates superiorly with the sacrum bone and inferiorly is anchored to the
musculoligamentar pelviperineal structures.
The coccyx isolated orients as follows:
anteriorly – the concave face;
cranially – the most voluminous part of the bone, that has an articular surface
ellipsoid.
38.3. The coccyx is triangular shaped, with the long axis oriented anteroinferiorly and
presents:
38.3.1. The pelvic face, concave, oriented anteriorly, crossed by three transversal
grooves that mark the intersegmental limits. On the pelvic face insert the anterior
sacrococcygeal ligament and the fibers of the coccygeal and levator ani muscles;
38.3.2. The dorsal face is convex, oriented posteriorly and presents on the median
line a minimal crest that seems to continue the median sacral crest and marks the inferior
angle of the sacral hiatus. On it insert the posteroinferior sacroccygeal ligaments and the
gluteus maximus muscle;
38.3.3. The lateral margins are directed inferomedially and on them insert
anteroposteriorly the coccygeal and levator ani muscles, the sacrospinous and the
sacrotuberous ligaments, and originate the inferior fibers of the great gluteus maximus
muscle;
38.3.4. The base, located superiorly, presents:
the median zone, with an ellipsoidal articular surface, with the long axis
transversally, that articulates with the corresponding surface of the sacrum
bone apex.
the lateral zones, with lamellar appearance, are united with the terminal
sacral tubercles through the posterolateral sacrococcygeal ligament and have
relations with the branches of the fifth pair of sacral nerves;
38.3.5. The apex could be rounded of bifid, sometimes deviated laterally and on it
inserts the fibrous anococcygeal raphe.
38.4. Developmental particularities of coccyx
The mesenchymal model of the coccyx bone develops four primary cartilaginous
centers with craniocaudal segmentar disposition, that start to ossify after birth and fuse
between 14-20 years.
Bones 578
39. PELVIS (PELVIS)
39.1. Generalities
The bony pelvis consists of sacrum and coccyx bones posteriorly and anterolaterally
of the coxal bones, considered in anatomical position as they are on the anatomical preps for
didactic use or as they are observed on radiographs.
The pelvis presents:
the external surface that, in the posteromedian part, belongs to the axial organ, and
anterolaterally correspond to the root of the inferior limb;
the inner surface, the bony pelvis, it is divided by the terminal line into:
 superior, abdominal part, called greater pelvis (pelvis major)
 inferior part, called lesser pelvis (pelvis minor) or pelvic cavity (cavitas
pelvis).
The pelvic cavity consists of:
39.2. The pelvic inlet (apertura pelvis superior) formed by the promontory, linea
terminalis, iliopubic eminence, pectin pubis and the superior margin of the pubis symphysis.
39.3. Pelvic outlet (apertura pelvis inferior) limited by the inferior margin of pubic
symphysis that forms the pubic arch (arcus pubicus), the inferior margin of the coxal bone,
the ischion tuberosity, the posterior margin of the coxal bone and the lateral margins of
sacrum and coccyx united by the sacrotuberal and sacrospinous ligaments;
39.4. The inner surface, limited anteroposteriorly by :
 posterior face of the pubic symphyse;
 posterior faces of the symphyseal parts of the coxal bones (preobturatory
areas);
 medial faces of the obturator foramen and obturatory membrane,
sacrospinous ligament and sacrotuberal and ischon foramina;
 anterior faces of sacrum and coccyx.
It circumscribes the lesser pelvis and is narrower in the middle part, the middle straight of
the pelvis, that is limited:
anterior, by the retropubic eminence;
lateral, by the medial faces of the ischiadic spines;
posterior, by the anterior face of the third sacral segment.
In women, the bony pelvic cavity forms the hard canal traversed by the fetus during the birth
and its morphometry is important in obstetrics.
39.5. Morphometric parameters of the pelvis
the pubic angle (arcus pubicus), opened postero-inferior, 110-120º;
the interspinous distance (distantia interspinosa) that is measured between the
antimere iliac spines anterosuperior – 25-26cm;
the intercristal diameter (distantia intercristalis) that is measured in frontal plane
between the farthest points of the iliac crests – 28-29cm;
the intertrochanteric distance (distantia intertrochanterica) that is measured
between the extreme points of the lateral faces of the large trochanters – 31cm;
the pubospinous distance (conjugata externa) that is measured between the superior
margin of the pubic symphyse and the top of the spinous process of the V-th lumbar
vertebra – 18-21 cm.
39.6. The morphometry of the pelvic inlet
the anatomical diameter (conjugata anatomica) that is measured between the
superior margin of the pubic symphyse and promontory – 12cm;
the obstetrical diameter (conjugata vera) that is measured between the retropubic
eminence (eminentia retropubica) and promontory – 11-11.5cm.
the diagonal diameter (conjugata diagonalis) that is meajured between the inferior
margin of the pubic symphyse and promontory – 13cm;
the transversal diameter maximum superior (diameter transversa)
the first oblique diameter (left) (diameter oblique I) that is measured between the
right sacroiliac articulation and the left iliopubic eminence – 12-12.5cm;
the second oblique diameter (right) (diameter obliqua II) that is measured between
the left sacro-iliac joint and the right iliopubic eminence – 11.5-12cm.
39.7. Morphometry of the pelvic outlet
the pubococcygeal diameter (sagittal) (conjugata recta, diameter sagittalis) that is
measured between the inferior margin of the pubic symphyse and the apex of the
coccyx – 9.5-10cm. Through a physiological dislocation of the coccyx during birth, it
could increase to 11.5cm
the pubosacral diameter (conjugata mediana, distantia sacropubica) that is
measured between the inferior margin of the pubic symphysis and the top of the
sacrum – 11.5cm;
the inferior transverse diameter (diameter transversa) that is measured between the
medial faces of the ischiadic tuberosities – 10-11cm;
the transverse diameter of the middle straight that is measured between the medial
faces of the ischiadic spines – 10.5cm.
581 The lower limb
Chapter VIII
THE LOWER LIMB
40. FEMUR
40.1. Generalities
The femur is the longest and the strongest bone of the body, its size being
proportional with the height of the person (over 50cm in adult). It forms the thigh skeleton
and participates in the hip joint and knee joint.
In sagittal plane the femur is convex anterior, and in frontal plane has a lateral concavity.
On the inferior limb, in anatomical position, the longitudinal axis of the bone’s body is
directed inferomedially and forms with the tibia axis an obtuse angle opened laterally, called
physiological valgus of the knee. The apex of this angle is located medially from the vertical
axis of the lower limb, and unite the geometrical center of the femur head with talus. To the
people of the same height this axis is more inclined in women, whose pelvis has a larger
transversal diameter.
The femur articulates with:
the coxal bone, proximally, forming the hip joint;
tibia and patella, distally, forming the knee joint.
The isolated femur orients as follows:
superiorly – the extremity that has an articular head;
posteriorly – the most prominent margin;
medially – the articular head;
40.3. The femur is a long bone consisting of a proximal extremity, a body, and distal
extremity.
40.3.1. Proximal extremity consists of the femoral head (caput femoris), the neck
(collum ossis femoris) the greater trochanter (trochanter major), lesser trochanter
(trochanter minor), and the surgical neck forms the femoral slope of the hip (articulatio
coxae).
40.3.1.1. The femoral head (caput femoris) is shaped as a cap that represents two
third of a sphere. Its surface is smooth, articulates with facies lunata of the acetabulum cavity
and is more extended superolateral due to the amplitude of the thigh abduction.
Posteroinferiorly, at the point where the neck axis intersects the articular surface of the head
is found the femoral head fossa (fovea capitis femoris), a circular depression with vascular
foraminae where insert the ligament of the femoral head. At periphery, the articular surface is
limited by an irregular contour disposed in a posteromedial oblique plane that is the junction
zone between the head and the femoral neck.
40.3.1.2. The femoral neck (collum ossis femoris) is located between the femoral
head and the tuberosities, is cylindrical shaped, flattened anteroposteriorly and presents:
the anterior face, is trapeze shaped, with the lesser base towards the
intertrochanteric line (linea intertrochanterica). It is perforated by numerous
Bones 582
vascular foramina, covered by the joint synovial membrane and entirely

intracapsulary. The intertrochanteriac line offers insertion to the capsule of the
coxofemoral joint and is limited at extremities by the superior and inferior
tubercules where insert the iliofemoral and pubofemoral ligaments. Inferomedially it
is connected by a spiral line with the medial crest of the linea aspera.
the posterior face, more extended mediolaterally is also trapezoid shaped with the
lesser base medially towards the peripheral contour of the head and the greater base
laterally at the intertrochanteric crest (crista intertrochanterica). It presents:
 the medial zone, that occupies the two third medial of the posterior face. It is
perforated by numerous vascular foramina, covered by the synovial joint
membrane and entirely intracapsulary.
 the lateral zone, is extracapsulary, and presents in the superolateral part the
trochanteric groove covered by the pelvifemoral muscles and trochanteric
fovea where inserts the common tendon of the obturatorius internus, gemellus
superior and inferior muscle.
the superior margin, is narrow, almost horizontal;
the inferior margin, is more extended and oblique inferolaterally.
The axis of the femoral neck (XO) reaches medially the geometrical center of the articular
surface of the head and laterally forms with the transversal biepicondylar axis (Z1-Z2) the
torsion angle of approximately 12-150, opened posteromedially, that expresses the degree of
rotation, characteristically human of the femur superior extremity.
The femoral neck axis (XO) forms with the body’s axis (YO) the inclination angle of almost
1270 oriented inferomedially. The decrease of the value of the angle under 1200 determine the
vicious posture called coxa vara and determines a free triangular space between the medial
face of the thighs in the superior third, the accentuation of the physiological valgus of the
knee and the shortening of the lower limb. The increase of this angle value over 135 0
determins coxa valga, that has consequence the increasing of the physiologic valgus of the
knee, the parallel positioning of the thighs and the elongation of the lower limb.
40.3.1.3. The greater trochanter (trochanter major) is located posterolaterally from
the head-neck complex, continues the femural body axis, is prism shaped and presents:
the superior margin (edge of the prism) where inserts the piriformis muscle;
the anterior face, flat, where inserts the gluteus minimus muscle;
the posterior face, that presents in the middle zone, the tuberculum quadratum
where inserts the quadratus femoris muscle;
the lateral face, convex, that is made of:
 the superior zone, smooth, where slides on the trochanteric bursa, the gluteus
medius muscle;
 the intermediary zone, represented by an irregular crest directed
anteroinferiorly where inserts the gluteus medius muscle;
 the inferior zone, smooth, where slides on the gluteal bursa the gluteus
maximus muscle.
the medial face, concave, that presents a deep depression, trochanteric fossa (fossa
trochanterica) where inserts the tendon for the obturatorius externus muscle. The
583 The lower limb
fossa prolongates anteromedially, towards the posterior face of the femoral neck with
a groove where inserts the gemellus superior, obturatorius internus and gemellus
inferior muscles.
40.3.1.4. The lesser trochanter is a conical tuberosity located posteromedially, in
the angle between the inferior margin of the femur neck and body. Posterosuperiorly, it is
united with the greater trochanter by the intertrochanteric crest, anterosuperiorly, through the
spiral line and inferiorly with the pectineal line. On the lesser trochanter insert proximally the
psoas muscle and distally the iliac muscle.
40.3.1.5. The surgical neck (colum chirurgicum) is classically described as the
fusion zone between the proximal extremity and the body of the femur and is represented by
the transversal plane passing through the lesser trochanter, that constitutes, also, the landmark
for the high thigh amputations.
40.3.2. The femur body (corpus ossis femoris), cylindrical, convex anteriorly,
narrower in the middle, is included in the quadriceps femoris muscle’s mass and presents
three faces and three margins.
40.3.2.1. The anterior face, smooth and convex in both transversal and sagittal
planes, presents:
the superior zone, expanded on three fourth proximal, where originates the vastus
intermedius muscle;
the intermediary zone, narrow, situated immediately where originates the articularis
genu muscle;
the inferior zone corresponding to the distal fourth, that is intracapsulary, covered by
suprapatellar synovial bursa.
40.3.2.2. The posterolateral face is wide, concave sagittally and convex transversally
and presents:
the anterior zone, that occupies five sixths of this face where originates the vastus
intermedius muscle;
the posterior zone, narrow, parallel with the lateral lip of the linea aspera, where
originates the vastus lateralis muscle.
40.3.2.3. The posteromedial face is narrower towards the extremities, concave
sagittal, convex transversal, and presents:
the anterior zone, close to the medial margin, where originates the vastus
intermedius muscle;
the intermediary zone, smooth, covered by the deep face of the vastus medialis
muscle;
the posterior zone, narrow, linear, parallel with the medial lip of the linea aspera
where originates the vastus medialis muscle.
40.3.2.4. The posterior margin is shaped as prominent and rough crest, linea aspera,
that presents:
the lateral lip (labium laterale) where originate, anteroposteriorly, the vastus
lateralis muscle, the lateral intermuscular septum and caput breve of the biceps
femoris muscle.
Bones 584
the medial lip (labium mediale) where originate, anteroposteriorly, the vastus
medialis, adductor longus, adductor brevis and adductor magnus muscles and the
medial intermuscular septum.
Proximally, the linea aspera becomes thicker, more prominent and divides progressively into
three divergent rough crests:
the lateral crest, directed towards the greater trochanter where becomes more
prominent as the third trochanter (trochanter tertius). Overall, this crest is called the
gluteal tuberosity (tuberositas glutea) and on it inserts the gluteus maximus muscle.
Cranially, it continues with a horizontal crest that corresponds to the greater
trochanter base and where originates the vast lateral muscle.
the middle crest that directs to the lesser trochanter and gives insertion to the
pectineus muscle;
the medial crest that directs superomedially, crosses the medial face of the bone
where is called the spiral line and continues with the distal extremity of the
intertrochanteric line. On it originates the vastus medialis muscle.
Distally, the linea aspera progressively narrows and divides into:
the lateral supracondylian crest (crista supracondylaris lateralis) that directs
inferolaterally towards the lateral femural epicondyl, where originate the caput breve
of the biceps femoris muscle and inserts the lateral intermuscular septum;
the medial supracondylian crest (crista supracondylaris medialis), oriented
inferolaterally towards the great adductor tubercle and presents three portions:
 the proximal third, where, anteroposteriorly originate the vastus medialis
muscle, the medial intermuscular septum and inserts the distal fibers of the
adductor maximus muscle;
 the middle third, less evident, that corresponds to the adductor maximus ring
through which are passing the femoral vessels and their sheath.
 the distal third where inserts the tendon of the adductor maximus muscle.
Between the proximal ramifications of the linea aspera is delimited the proximal triangular
area, oriented with the apex inferiorly and limited as follows:
 anteriorly, the spiral line;
 posteriorly, the pectineal line;
 superiorly, the surgical neck plane traced through the small trochanter;
Between the distal ramifications of the linea aspera is delimited the distal triangular area or
popliteal surface (facies poplitea), oriented with the apex superiorly and limited as follows:
 medially, the medial supracondylian crest;
 laterally, the lateral supracondylar crest;
 inferiorly, the intercondylian line.
40.3.2.5. The medial margin lasts from the inferior tubercle of the intertrochanteric
line until the superior part of the medial epicondyl, it is smooth and on it originate the fibers
of the vastus intermedius muscle.
40.3.2.6. The lateral margin lasts from the base of the greater trochanter until the
superior part of the lateral epicondyl. It is smooth and covered by the origin of the vastus
585 The lower limb
intermedius muscle. The two margins are rounded, less evident and the femoral body the
appears almost cylindrical.
40.3.3. The distal extremity consists of the two medial and lateral condyles that
fuse anteriorly at the patellar surface (facies patellaris) and, posteriorly, are separated by
the intercondylar fossa (fossa intercondylaris).
40.3.3.1. The medial condyl (condylus medialis) is narrower, extended
anteroposteriorly and promines laterally forming the proximal slope of the physiological
valgus of the knee. It is roll shaped that fuses proximally with the femur body and presents:
the articular surface, smooth, located anteromedially, inferiorly and posteriorly, that
articulates with the menisci and the medial tibial plateau. Anterolaterally, the articular
surface of the medial condyl is separated from the patellar surface by the medial
condylopatellar line and, posteriorly, from the popliteal surface, by the medial
extremity of the intercondylar line.
the lateral nonarticular surface corresponds to the intercondyl groove and presents
in its anterior part, a fossete where inserts the posterior cruciate ligament;
the medial nonarticular surface, is more prominent, and presents craniocaudally:
 the adductor tubercle (tuberculum adductorum), located at the junction with
the medial supracondylian line where inserts the tendon of the adductor
maximus muscle;
 a rough surface elongated inferomedially where originates the caput mediale
of the gastrocnemius muscle;
 the insertion surface for the joint capsule and the tibial collateral ligament.
40.3.3.2. The lateral condyl (condylus lateralis), larger, extended transversally, is
located on the lower limb axis. It is shaped as a roll that fuses superiorly with the femur body
and presents:
the articular surface, smooth, more expanded transversally, located anterolaterally,
inferiorly and posteriorly, that articulates with the lateral meniscus and the lateral
tibial plateau. Anteromedially, the articular surface of the lateral condyl is separated
from the patellar surface by the lateral condylopatellar line;
the medial nonarticular surface, corresponds to the intercondylar groove and
presents in its posterior part a fossete where inserts the anterior cruciate ligament.
the lateral nonarticular surface, prominent, called the lateral epicondyl
(epicondylus lateralis) is rougher, and, craniocaudally, presents:
 an elongated rough surface where originates the plantaris muscle;
 a rough fossett where originates the lateral end of the gastrocnemius muscle;
 a rough fossett where originates the popliteus muscle.
40.3.3.3. The patellar surface (facies patellaris) is a trochlea shaped structure that
articulates with the posterior face of patella. It consists of:
the lateral articular surface, oriented anteromedially, expanded anteroposteriorly
and transversally is separated from the articular surface of the lateral condyl by the
lateral condylopatellar line (linea condylopatellaris lateralis).
the vertical median groove that expands up to the intercondylar fossa and
corresponds to the crest of the patella posterior face;
Bones 586
the medial articular surface, oriented anterolaterally, narrower transversally,

separated from the articular surface of the medial condyl by the medial
condylopatellar line (linea condylopatellaris medialis).
40.3.3.4. The proximal margin, directed inferomedially, is separated by a shallow
crest from the anterior face of the femur body corresponding to the suprapatellar bursa.
40.3.3.5. The distal margin presents:
the lateral zone consisting of the medial and lateral condylopatellar lines;
the central zone that represents the posterior extremity of the median groove and is
separated from the intercondylian fossa by a sharp crest.
40.3.3.6. The intercondylar fossa (fossa intercondylaris) is a deep intracapsular but
extrasynovial depression that contains the organized connective tissue elements for the
stabilization of the knee joint. It is limited anteriorly by the distal margin of the patella
surface, posterosuperiorly by the intercondylian line, and laterally by the described
intercondylian surfaces.
40.4. Developmental particularities of the femur
The femur ossifies condrally. The onset of the ossification process starts in the 7th
week of embryogenesis. The primary ossification center is unique, and appears in the central
zone of the dialphyseal cartilaginous model. During the fetal life, the diaphyseal ossification
expands towards extremities and appear secondary cartilaginous epiphyseal centers, that
ossify after birth. During postnatal ontogenesis, the diaphyseal ossification advances towards
extremities and the growth in length of femur is realized through the inferior extremity of the
diaphyse. The cartilaginous ossification of the femur’s epiphyseal centers progresses as
follows:
for the superior epiphyse:
 the femoral head center, at 10 month;
 the greater trochanter center, at 3 month;
 the lesser trochanter center, at 11 years old. The fusion of the centers in a
unique mass takes place at 10-11 years old.
for the inferior epiphyse, the unique center that corresponds to the femoral trochlea
and starts to ossify in the 9th month of intrauterine life.
The final ossification ends at 19-20 years old.
587 The lower limb
41. PATELLA (PATELLA)
41.1. Generalities
Patella is a short sesamoid bone, situated in the thickness of the quadriceps femoris
tendon that articulates posteriorly with the femur distal extremity (Fig. 41-1).
The isolated patella, orients as follows:
posteriorly – the articular face;
laterally – the wider transversally articular surface of the posterior face;
inferiorly – the sharpest angle of the bone.
Patella is triangular shaped with the apex downwards and presents:
41.3. The anterior face (facies anterior), convex transversally and longitudinally,
with many vascular foramina and vertical striations determined by the superficial fibers of the
quadriceps femoral tendon, is covered by the prepatellar serous bursae and the superficial
planes of the patellar region;
41.4. The posterior face (facies posterior) presents:
the articular zone (facies articularis), that occupies four fifth superior of the
posterior face, articulates with the patellar surface of the femur and consists
of:
 a rounded vertical crest, that corresponds to the patellar face groove;
 the medial surface, narrower and flatter that presents superomedially the
“odd” facet that serves as hipomochlion for the quadricepsfemoris muscles
at the first step of knee extension starting from maximal flexion;
 the lateral surface, slightly concave, expanded transversally.
The two surfaces correspond to the homonym slopes of the patellar surface of the femur and
forms the patellar angle of 120-1400 opened anteriorly.
the nonarticular zone, rough, that occupies the inferior fifth of the posterior
face and corresponds to the infrapatellar adipous body and to the deep fibers
of the patellar ligament.
41.5. The base of patella (basis patellae) is thick, oriented transversally, convex
proximally, and has anterior a rough crest where inserts the tendon for the quadriceps femoral
muscle and posterior a smooth area and narrow, covered by hyaline cartilage;
41.6. The margins of patella, medial and lateral, are sharp and gives attachment to
the fibrotendineous complexes of the patellar retinacula;
41.7. The patella apex (apex patellae) is blunt, oriented distally, contained in the
patellar ligament. During the knee in extension the patella apex corresponds to the knee joint
interlinium.
41.8. Developmental particularities of patella
Patella develops from an unique cartilaginous center, that starts to ossify after 3 years
old.
Bones 588
42. TIBIA (TIBIA)
42.1. Generalities
Tibia forms togheter with fibula the leg skeleton being located medially and
participates to the both knee and talocrural joints formation.
Tibia is convex anteriorly in the sagital plane and is italic S (∫) shaped in the frontal plane. On
the lower limb, in anatomical position, the bone longitudinal axis is inferolaterally directed
and forms togheter with the femur shaft axis an obtuze angle opened laterally, called
physiological valgus of the knee. Theapex of this angle is located medially from the vertical
axis of the lower limb (Mikulicz line) that unites the geometrical center of the femoral head
with the talus passing through the tibia pillar and respectively the distal extremity of the bone.
The tibia articulates with:
the femur, proximally, at the knee joint;
the talus, distally, at the talocrural joint;
the fibula, laterally, forming the proximal, intermediary and distal tibiofibular joints.
The isolated tibia orients as follows:
proximally – the larger extremity;
anteriorly – the sharpest margin;
medially – the less large extremity process.
42.3. Tibia is a long bone consisting of proximal extremity, body and distal
extremity.
42.3.1. The proximal extremity is the largest and most complex part of the bone. It
is shaped as a column capitellum leaning excentrically on the bone’s body, overlaping it
posteromedially (retroversio tibiae). It articulates with the femoral condyls and forms the
crural slope of the knee joint. It consists of the tibia condyls, located posteromedially and
posterolaterally, separated throughthe intercondylian zone and the tibia tuberosity, located
anteroinferiory.
42.3.1.1. The medial condyl (condylus medialis) overlaps medially the body’s axis
forming the tibial slope of the physiologic valgus of the knee. It is a vertical, large, cubic
shaped prominence, whose lateral face fuses with the lateral condyl, continues inferiorly with
the bone body and is made of:
the superior face (medial tibia plateau), concave, elongated anteroposteriorly,
presents:
 the central zone, smooth, ovoid shaped, extends on the medial slope of the
intercondylar eminence and articulates with the medial femoral condyl.
 the lateral zone, that corresponds to the tibiomeniscal compartment of the
knee joint and consists of:
- the meniscal area, smooth, covered by the inferior face of the medial
meniscus;
- the capsular area, rough, located peripherally, where insert the deep
tibiomeniscal fibers of the knee joint capsule.
589 The lower limb
the anterior face, rough, with numerous vascular foramina, where inserts the joint
capsule and the deep fibers of the medial retinaculum of patella;
the medial face, presents:
 the insertion of the joint capsule;
 the insertion of the collateral medial ligament;
 the transversal groove where inserts the anterior tendon of the
semimembranous muscle.
the posterior face, that has a rough impression where inserts the distal tendon for the
semimembranous muscle.
42.3.1.2. The lateral condyl (condilus lateralis) overlaps laterally the shaft axis, and
is situated medially to the lower limb axis that unites the geometrical center of the femoral
head with the talus. It is a vertical masive cubic shaped prominence whose medial face fuses
with the medial condyl and inferior face that continues with the tibia body. It consists of:
the superior face (lateral tibial plateau) O shaped and concave, that presents:
 the central zone, circular, smooth, that articulates with the lateral femoral
condyl and expands on the lateral slope of the intercondylian eminence;
 the lateral zone, that belongs to the tibiomeniscal compartment of the knee
joint and is made of:
- the meniscal area, smooth, corresponding to the inferior face of the
lateral meniscus;
- the capsular area, thin and rough, located peripherally, where insert
the deep tibiomeniscal fibers of the knee joint capsule;
the anterior face, rough, with numerous vascular foramina, that consists of:
 the superior zone where insert the joint capsule and the deep fibers of the
lateral retinaculum of patella;
 the tubercle of the iliotibial tract (tuberculum tractus iliotibialis) (of Gerdy)
where insert the iliotibial tract, crural fascia and originates the anterior tibial
muscle.
the lateral face, that presents:
 the rough zone, for the insertion of the joint capsule;
 the fibular articular face (facies articularis fibularis) flat and rounded, that
articulates with the proximal extremity of fibula.
42.3.1.3. The intercondylar zone is situated in between the lateral and medial tibial
plateaux, corresponds in depth to the axial fusion of the two condyls and consists of:
the anterior intercondylar area (area intercondylaris anterior) where insert
anteroposteriorly, the anterior cornu of the tibial meniscus and the transverse ligament
of the knee;
 the intercondylar eminence (eminentia intercondylaris) consists of the
medial (tuberculum intercondylare mediale) and lateral (tuberculum
intercondylare laterale) intercondylar tubercles united by a bone bridge that
forms a pyramidal prominence that presents:
 the anterior slope, where inserts the anterior extremity of the fibular
meniscus;
Bones 590
 the posterior slope, where insert the posterior extremity of the fibular
meniscus;
 the lateral slope, that amplifies the articular surface of the fibular condyl;
 the medial slope, that enlarges the articular surface of the tibial condyl.
the posterior intercondylar area (area intercondylaris posterior) where insert
anteroposteriorly, the posterior extremity of the tibial meniscus, the posterior
meniscofemoral ligament and the posterior cruciate ligament.
42.3.1.4. The tibia tuberosity (tuberositas tibiae) a rough , triangular tubercle, with
the base oriented towards the intercondylian anterior surface consists of:
the superior zone, that corresponds to the deep face of the patellar ligament and to
the infrapatellar adipous body of Hoffa;
the intermediary zone, where inserts the patella ligament;
the inferior zone, smooth, subcutaneous, that continues proximally with an oblique
crest oriented superolaterally towards the iliotibial tract tubercle where originate the
tibialis anterior muscle and fascia cruralis. Distally, it continues with the tibia anterior
margin.
42.3.2. The tibia body (corpus tibiae) is prismatic triangular shaped in the proximal
half and its volume reduces progressively towards the inferior extremity where becomes
almost cylindrical and it is called tibial pillar. Overall, the tibia body is slightly concave
posteriorly and in the frontal plane presents a superior curvature, concave laterally and an
inferior curvature, concave medially. The tibia body presents:
42.3.2.1. The medial face (facies medialis) is wide, slightly convex in the proximal
half and narrower and flat in the distal half is superficial, subcutaneous excepting the most
superior part where inserts pes anserinus superficialis, consisting of the tendons of
sartorius, semitendinous and gracilis muscles;
42.3.2.2. The lateral face (facies lateralis) is concave, narrower towards extremities
gives attachment to the anterior tibialis muscle. In the vicinity of the distal extremity it
becomes smooth, convex, and directs anteromedially, giving the distal part of the bone a
slightly torsioned aspect. In this segment the lateral face of tibia is crossed by the tendons of
the tibialis anterior, extensor hallucis longus, extensor digitorum longus, peroneus tertius
muscles and by the anterior tibial neurovascular bundle;
42.3.2.3. The posterior face (facies posterior) presents in the superior third the
soleus muscle line (linea musculi solei), a rough crest oblique inferomedially that lasts from
the fibular articular surface until the proximal third of the medial margin. The crest consists
of:
the superior lip, where insert the fascia and popliteus muscle;
the interstitium where originates the soleus muscle, presents the tubercle of the
fibrous arch and is pierced by numerous vascular foramina;
the inferior lip where originate medially the flexor hallucis longus muscle and
laterally, the tibialis posterior muscle. The soleus muscle line divides the posterior
face of the tibia into:
 the proximal zone, triangular shaped, called popliteal surface, where inserts
the popliteus muscle;
591 The lower limb
 the distal zone, divided by a vertical crest in two aproximately equal surfaces:
- the medial one where originates the flexor hallucis longus muscle;
- the lateral one, where originates the tibialis posterior muscle and
presents a vertical narrow groove directed distally towards the main
nutritive foramen of the bone.
In the vicinity of the distal extremity, the posterior face of tibia is smooth, covered by
the flexor hallucis longus, flexor digitorum longus and the tibialis posterior tendons.
42.3.2.4. The anterior margin (margo anterior) lasts spreads form the inferolateral
part of tibia tuberosity until the anterior margin of the medial malleolus. It is italic S (∫)
shaped, very prominent and sharp in the middle third and gives attachment to the crural
fascia;
42.3.2.5. The medial margin (margo medialis) lasts from the posterior part of the
medial condyl until the posterior margin of the medial malleolus. It is smooth and rounded
towards extremities, prominent in the middle third and gives attachment to the crural fascia;
42.3.2.6. The interosseous margin (margo interosseus) lasts from the posterior part
of the lateral condyl, bellow the fibular articular surface until the rough area of the
tibiofibular syndesmosis and gives attachments to the interosseous membrane;
42.3.3. The distal extremity of tibia is smaller than the proximal one, articulates
inferiorly with the talus and laterally with the fibula. It is rectangular pyramid trunk shaped
with the lesser base fused with the tibia body and consists of:
42.3.3.1. The inferior face (facies articularis inferior) represents the greater base of
a pyramid trunk and is smooth, concave anteroinferiorly. It consists of a median rounded
crest with directed anteroposteriorly and two slopes that articulate with the talus trochlea;
42.3.3.2. The anterior face is smooth, convex, covered by retinacula and the tendons
of the extensor muscles. It overpasses distally the inferior face forming a rough crest where
inserts the talocrural joint capsule;
42.3.3.3. The posterior face is convex and presents an inferomedially oblique groove
through which passes the tendon of the flexor hallucis longus muscle. It overpasses distally
the inferior face forming a prominent crest, called posterior malleolus where inserts the
talocrural joint capsule;
42.3.3.4. The lateral face presents a triangular shaped surface that results from the
bifurcation of the interosseous margin, called fibular notch (incisura fibularis). It is
concave, rough and articulates with tibia through the interosseous ligament tibiofibular
inferior. On its margin insert the anterior and posterior tibiofibular ligaments;
42.3.3.5. The medial face is convex, subcutaneous, and expands inferiorly, under the
interlinium of the talocrural joint with the medial malleolus (malleolus medialis) that
presents:
the base fused with the distal extremity;
the medial face, convex, smooth, subcutaneous;
the lateral face that consists of:
 the anterosuperior zone, that presents the articular surface of the medial
malleolus (facies articularis malleoli medialis), smooth, comma shaped,
Bones 592
oriented horizontally, with the large extremity directed anteriorly that

articulates with the medial surface of the talus;
 the posteroinferior zone, rough, where insert the deep fibers of the
medial collateral medial ligament of the talo-crural joint;
 the apex, that gives attachment to the medial collateral ligament of the
talocrural joint and is made of the anterior malleolar tubercle, the malleolar
notch, and the posterior malleolar tubercle that separates the tibial malleole
groove;
the anterior margin where inserts the talocrural joint capsule;
the posterior margin that presents the tibial malleolar groove (sulcus malleolaris
tibiae), through which pass the tendons of the tibialis posterior muscles and flexor
digitorum longus muscles.
42.4. Developmental particularities of the tibia
Tibia ossifies condrally. The process onset takes place in the 7th week of
embryogenesis. The primary center of ossification is unique, and appears in the middle third
of the cartilaginous diaphyseal model. During the fetal stage, in the proximal epiphyse
appears a secondary cartilaginous center, that starts to ossify in the last month of intrauterine
life. Subsequently appear the cartilaginous centers of the tibial tuberosity and distal epiphyse.
Postnatally the cartilaginous epiphyseal centers evoluate as follows:
inferior epiphyse center, at 2 years old;
tibial tuberosity center, at 12-14 years old;
The fusion of the centers in a unique mass takes place at the age of 19-21 years and the
final ossification at 22-25 years.
593 The lower limb
43. FIBULA (FIBULA)
43.1. Generalities
Fibula forms togheter with tibia the leg skeleton, being located laterally. It is a thin,
long bone, with larger “spear tip” shaped extremities that promine on the lateral sides of the
knee and respectively ankle joints. Its body is covered entirely by the crural muscular groups.
On the lower limb in anatomical position, its longitudinal axis is directed inferolaterally.
In the sagittal plane fibula is concave anteriorly and in the frontal plane is concave laterally.
Fibula articulates with:
laterally with tibia, togheter with forms the proximal, intermediary and distal
tibiofibular joints;
distally with talus, forming the fibular slope of the talocrural joint.
The isolated fibula orients as follows:
distally – the extremity that has a triangular articular surface;
posteriorly – the rough and deep depression near the triangular joint surface;
laterally – the concave face of the body.
43.3. Fibula is a long bone consisting of proximal extremity, body and distal
extremity.
43.3.1. The proximal extremity, called the head of fibula (caput fibulae), is
pyramidal shaped, its base fuses with the body and presents:
the superomedial face, represented by the smooth articular surface of the fibular
head (facies articularis capitis fibulae) that articulates with the lateral tibial condyl;
the inferolateral face, rough, where originate the peroneus longus and extensor
longus digitorum muscles;
the anterior face, where insert the collateral fibular ligament and the anterior fibers
of the biceps femoris tendon;
the posterior face, rough, where originate the inferior fibers of the popliteus and the
fibular caput of the solear muscles;
the apex of the fibular head (apex capitis fibulae), also called styloid process where
insert the posterior fibers of the biceps femoral tendon.
43.3.2. The fibula body (corpus fibulae) is united with the proximal extremity by a
narrow zone called fibula neck (collum fibulae), continues distally with the lateral maleolus
and presents:
the posterior face presents in the two third superior the medial crest (crista
medialis) directed anteroinferiorly that lasts from the fibula neck until the
interosseous margin. The medial crest divides the posterior face into an anteromedial
area where originates the tibialis posterior muscle and a posterior area where
originates the flexor hallucis longus muscle;
the lateral face lasts from the fibula neck until the distal extremity and is concave in
¾ superior where originate the in proximodistal sense, the peroneus longus and brevis
Bones 594
muscles. In the inferior fourth this face directs posteroinferiorly and is covered by the
tendons of the peroneal muscles and their retinaculum;
the medial face, narrower, presents a vertical crest where inserts the interosseous
membrane and divides it into an anterior area giving attachment to the extensor
digitorum longus, extensor hallucis longus and peroneus tertius muscles and a
posterior area where originates flexor hallucis longus muscle;
the posterior margin gives insertion to the posterior intermuscular crural septum;
the anterior margin is sharp, and on it inserts the anterior intermuscular crural
septum;
the medial margin that is covered by the origin of the flexor hallucis longus muscle.
43.3.3. The distal extremity, called lateral malleolus (malleolus lateralis) is a
triangular pyramid shaped and consists of three faces, apex and three margins:
the lateral face, smooth, is subcutaneous and determines the lateral malleolar
prominence;
the posterior face, narrow and concave forms the lateral malleolar groove (sulcus
malleolaris lateralis) through which pass the peroneal muscles tendons and is closed
by the lateral retinaculum;
the medial face that consists of:
 the superior zone, rough and triangular that articulates with the tibia fibular
notch through the inferior interosseous tibiofibular ligament;
 the anteroinferior zone, that presents the fibular malleolar articular face
(facies articularis malleoli lateralis), smooth and triangular shaped that
articulates with the corresponding lateral surface of the talus;
 the posteroinferior zone that presents a deep excavation, the lateral
malleolar fossa (fossa malleoli lateralis) where inserts the posterior
talofibular ligament;
the lateral malleolus apex, where inserts the calcaneofibular fascicle of the talocrural
lateral collateral ligament;
the anterior and posterior margins are rough and gives attachments to the articular
capsule and the lateral collateral ligament of the talocrural joint;
the lateral margin separates the subcutaneous face from the posterior one and
continues proximally with an oblique crest directed anterosuperiorly that fuses with
the anterior margin of the body and limits distally the lateral face of the fibula.
43.4. Developmental particularities of fibula
Fibula ossifies condrally. The onset of the ossification process takes place in the 8th week of
embryogenesis. The primary ossification center is unique, and appears in the middle third of
the diaphyseal cartilaginous model. In the fetal stage appear the secondary cartilaginous
epiphyseal centers. Postnatally, the fibular ossification centers evolute as follows:
the inferior epiphyseal center, at 2 years old;
the superior epiphyseal center, at 4-6 years old;
The fusion of the epiphyseal centers with the diaphyse takes place at 17-19 years old.
The ossification ends at 20-22 years old.
595 The lower limb
44. TARSAL BONES (OSSA TARSI)
44.1. Generalities
The foot is the distal, free extremity of the caudal appendicular organ and is organized
as a grade II leverage that has a supports the body weight during static or dynamic
locomotion. The body weight is transmitted through the talocrural articular complex to the
leverage arm that has the distal fulcrum at the free extremity of the foot and is antigravity
mobilized by the muscles acting on posterior extremity of the foot.
The foot skeleton consists of 7 tarsal bones that form the tarsal foot or proximal and of 5
metatarsal bones and 14 phalanges that participate to the formation of the
metatarsophalangeal foot or distal.
The tarsal bones are disposed on two rows:
proximal, formed inferolaterally by the calcaneus bone and superomedially by the
talus;
distal, made laterally by the cuboid bone and medially by the scaphoid and the
cuneiform bones.
In between the two rows is formed the mediotarsal joint (of Chopart). The distal faces of the
cuneiform bones and of the cuboid bone forms togheter with the bases of the metatarsal
bones the tarsometatarsal joint (of Lisfranc).
Overall, the foot is structured as a vault sustained by longitudinal and transversal resistance
arches. The longitudinal arches are:
medial, deeper, that follows the superomedial margin of the plantar groove and is
formed by the calcaneus, talus, scaphoid and the first metatarsal bone;
lateral, more depressed, made of calcaneus, cuboid and the fifth metatarsal bones.
The transversal arches, oriented divergently starting the lateral margin of the foot, are:
proximal (calacaneotalar);
intermediary (cuboidocuneiform);
distal, (tarsometatarsal), made of by the bases of the metatarsal bones and and by the
metatarsophalangeal, interphalangeal proximal and distal joints. The transversal
arches represent the main support points of the functional leverage of the foot.
44.2. Variability of tarsal bones
Out of the seven normal tarsal bones could appear supplementary tarsal bones that, on
a radiograph, could be interpreted as fracture fragments. The most known are:
os trigonum located on the posterior margin of talus (13%);
os tibiale externum located at the navicular bone tuberosity (10%);
os calcaneus secundarius (4.5%);
os peroneum (10%);
os cuboideum secundarium (1%).
Bones 596
45.TALUS (TALUS)
45.1. Generalities
Talus belongs to the posterior tarsus and is located in its anteromedial, proximal part,
in the center of the joint complex tibiomalleolar (tibiofibular) mortise that masks it almost
entirely. It is oriented perpendiculary on the inferior limb axis and represents the point where
the body weight distributes to the functional arches of the foot.
On the inferior limb in anatomical position, talus is the tallest bone of the foot and the only
one in contact with the leg bones.
Talus articulates with:
the inferior face of the distal extremity of tibia, located proximally;
the lateral malleola, located laterally;
the medial malleole, located medially;
the calcaneus bone, located distally;
the navicular bone, located anteriorly.
The isolated talus orients as follows:
proximally – the articular surface shaped as a trochlea;
anteriorly – the articular surface shaped as a sphere cap;
laterally – the articular surface shaped as a triangle.
45.3. Talus is a short, irregular shaped bone formed by a head (caput tali), neck
(collum tali) and body (corpus tali) that presents:
45.3.1. The superior face consisting of:
the anterior zone, oblique posteroinferiorly that belongs to the talus neck and
is rough, perforated by numerous vascular foramina. Anteroposteriorly it
presents the ligament talonavicular and the joint capsule insertions. Posteriorly
it ends with a central, rough depression, that correspond to the trochlear neck;
the posterior zone, rectangular and smooth, the talus trochlea (trochlea tali)
that articulates with the inferior face of the distal extremity of tibia, and
presents:
 the trochlear neck, a central, posteromedially oriented groove;
 the medial slope, narrower, depressed, convex anteroposteriorly and
transversally, that continues medially with the talus, tibial malleolar
articular surface;
 the lateral slope, more prominent and convex anteroposteriorly and
transversally that continues medially with the talus, fibular articular
surface.
The talus trochlea is limited by:
- the anterior margin, more extended and oblique posteromedially that separates
the trochlea from the talus neck;
- the posterior margin, smaller and oblique anteromedially, that separates trochlea
from the posterior side of the bone;
597 The lower limb
- the medial margin, rounder, less tall, that separates trochlea from the medial face
of the bone;
- the lateral margin, taller and sharped, that separates the trochlea from the lateral
face of talus.
45.3.2. The inferior face, very irregular that presents:
the anterior articular area, consisting of:
 the articular facet for the plantar calcaneonavicular ligament
(facies articularis ligament calcaneonavicularis plantaris), smooth,
located anteromedially, that articulates with the plantar
calcaneonavicular ligament that has a fibrocartilage value;
 the anterior calcaneal articular surface (facies articularis calcanea
anterior) that limits anterolaterally the sulcus tarsi;
 the middle calcaneal articular surface (facies articularis calcanea
medialis) that limits anteromedially the sulcus tarsi.
the talus excavation, it is a deep depression, triangular shaped with the base
anterolaterally that consists of:
 the talus sulcus (sulcus tali), a deep, rough groove, with numerous
vascular foramina, located posteromedially, between the middle
calcaneal and the posterior calcaneal articular surfaces, where inserts
the interosseous talocalcaneal ligament (pars medialis);
 the sinus tarsi, located between the anterior and posterior articular
calcaneal surfaces that represents the anterolateral, estuary shaped of
the talus sulcus. Rough and deeper, it presents the insertion of the
interosseous talocalcaneal ligament (pars lateralis);
 the posterior calcaneal articular surface (facies articularis calcanea
posterior), smooth, ovoid shaped, with the long axis, directed
anterolaterally, that is more concave axially and articulates with the
homonymous surface of the calcaneus.
45.3.3. The lateral face that presents:
the anterior zone, narrow, corresponding to the talus neck at the sinus tarsi
opening;
the intermediary zone, articular, that presents:
 the lateral malleolar face (facies malleolaris lateralis), smooth, triangular
shaped with the base superiorly, concave vertically and convex
anteroposteriorly, that occupies the whole height of this face and articulates
with the corresponding surface of the fibular malleolus;
 the posterior intermediary articular face (facies articularis intermedia
posterior) located posterosuperiorly, under the lateral slope margin of talus
trochlea, it is triangular, and rapports with the inferior fibers of the posterior
tibiofibular ligament during the exagerated plantar flexion of the foot;
the posterior zone, narrow, rough, where inserts the posterior talofibular
ligament;
Bones 598
the talus lateral process (processus lateralis tali), a rough pyramidal triangular
shaped prominence, that separate the lateral and inferior talus faces;
45.3.4. The medial face that presents:
the anterior zone, that corresponds to the talus neck medial face where inserts
the anterior tibiotalar ligament;
the intermediary zone, that presents anterosuperiorly, the medial malleolus
articular surface (facies malleolaris medialis). It is comma shaped with the
largest extremity anteriorly and articulates with the lateral face of the medial
malleolus;
the posterior zone, located posteroinferiorly where insert the deep fibers of
the medial collateral ligament (deltoid).
45.3.5. The anterior face (facies articularis navicularis) is convex and smooth and
articulates with the posterior face of the navicular bone. Inferiorly, it continues with the
articular surface for the plantar calcaneonavicular ligament and with the anterior calcaneal
articular surface;
45.3.6. The posterior face is narrower, elongated transversally and presents:
the rough zone where inserts the posterior talofibular ligament;
the posterior process of talus (processus posterior tali) consisting of:
 the lateral tubercle (tuberculum laterale), larger, where insert superiorly the
lateral talocalcaneal ligament and inferiorly the posterior talofibular ligament;
 the medial tubercle (tuberculum mediale), smaller, where insert superiorly
the posterior tibiotalar fascicle of the deltoid ligament and inferiorly the
medial talocalcanean ligament;
 the groove for the tendon of the muscle long flexor of the hallux (sulcus
tendinis musculi flexoris halluci longi) located between the two tubercles and
oriented oblique inferomedially.
45.4. Developmental particularities of talus
Talus ossifies chondraly. The cartilaginous nucleus appears and starts to ossify in the
th
7 month of fetal life. The small nuclei appear and evoluates secondary for the lateral
tubercle and the posterior process of talus and ossifies at 1-2 years old. The final ossification
takes place at 18-20 years old.
599 The lower limb
46.CALCANEUS (CALCANEUS)
46.1. Generalities
Calcaneus belongs to the posterior tarsus being located in its posterior distal and
lateral part. It overpasses posteriorly the talocrural joint forming the prominence of the heel
and represents the common posterior fulcrum of the sagittal functional arches of the foot.
On the inferior limb in anatomical position, the calcaneus is the main bone of contact of the
foot with the ground.
It articulates with:
the talus, located proximally;
the cuboid bone, located anteriorly.
The isolated bone orients as follows:
proximally – the bone face that has three articular surfaces separated by a deep
groove;
anteriorly – the bone face that has a unique articular surface;
medially – nonarticular face of the bone that has a has a large groove.
46.3. Calcaneus is a short, rectangular irregular bone with the long axis directed
anterolaterally and presents:
46.3.1. The superior face consisting of:
the subtalar zone presents anteroposteriorly:
 the anterior talar articular surface (facies articularis talaris anterior)
smooth, oblong, with the long axis oriented anterolaterally, that corresponds to
the homonymous face of talus and is separated from the anterior bone face by
a sharp crest;
 the middle talar articular surface (facies articularis talaris media) is
located posteromedially and is an ovoid shaped with the long axis oriented
anteroinferiorly and laterally, parallel with the anterior margin of sinus tarsi. It
is united with the previous face by a bony bridge or by a shallow groove
forming the facies bipartita calcanei and articulates with the middle calcaneal
surface of talus.
sustentaculum tali is a craniocaudally flattened process that detaches from the
junction of the calcaneus superior and medial faces, and is made of:
◦ the superior face, that presents the middle talar joint surface;
◦ the inferior face concave inferomedially, that limits superiorly the medial
calcaneal sulcus and presents the anteroinferiorly directed groove of the flexor
hallucis longus tendon;
◦ the lateral margin, oriented anteroinferiorly, that presents the groove of the
flexor digitorum tendon;
◦ the anterior margin, where insert the medial fibers of the calcaneonavicular
ligament;
Bones 600
 the posterior margin where insert the superficial fibers of the deltoid
ligament, the talocalcaneal ligament and a fascicle of the posterior tibial
muscle.
the calcaneus excavation corresponds to the similar structure of the talus, is
triangular shaped with the long axis oriented anterolaterally and consist of:
 the sulcus calcanei, deep, rough, with numerous vascular foramina is located
posteromedially from the middle talar articular surface, and gives insertion to
the talocalcanean interosseoous ligament (pars medialis). Togheter with the
homonymous groove of the talus it forms canalis tarsi;
 the sinus tarsi, is situated in front of the posterior talar joint surface,
represents the calcaneal slope (floor) of the sinus tarsi bony tunnel and
contains the talocalcanean interosseous ligament (pars lateralis), the main
structure of the posterior tarsus stabilization.
the posterior talar articular surface (facies articularis talaris posterior), smooth
and ovoid, with the long axis oriented anterolaterally is convex axially and concave
transversally and articulates with the homonymous surface of talus;
the retrotalar zone, located behind the talocrural joint, consists of a rough surface,
elongated anteroposteriorly, that forms the two fifth posterior from the whole length
of the bone and belongs functionally to the calcaneal lever. It is convex transversally,
concave sagittally and corresponds to the talocrural adipous body.
46.3.2. The anterior face, oriented anteromedially, is entirely occupied by the
rectangular, saddle shaped cuboid articular face (facies articularis cuboidea). It is smooth,
concave sagittally, convex transversally and articulates to the cuboid bone posterior face;
46.3.3. The lateral face, relatively flat, consists of:
the subtalar zone, that occupies its three fifth anterior and presents:
 the rough surface, where inserts the calcaneocuboidal laterlal
ligament;
 the fibular trochlea (trochlea fibularis), a relatively prominent
tubercle that corresponds to the fibular process of the talus and serves
as hipomochlion for the peroneus longus and brevis tendon;
 the groove of the peroneus brevis muscle tendon (sulcus tendinis
musculi peronei brevis) located above the fibular trochlea;
 the groove of the peroneus longus muscle tendon (sulcus tendinis
musculi peronei longi) located below the trochlea. On the apex of this
process inserts the inferior retinaculum of the peroneal muscles;
the retrotalar zone, flat, more extended vertically, belongs to the calcaneal
region and presents the insertions of the calcaneaofibular ligament and of the
superior retinaculum of the peroneal muscles.
46.3.4. The medial face is concave and presents anteroposteriorly:
the rough surface of calcaneonavicular plantar ligament;
the calcaneal groove, is limited anterosuperiorly by sustentaculum tali and
posteroinferiorly by the medial process of the calacaneus tuberosity
(processus medialis tuberis calcanei) (Fig. 44-16), gives passage to the
601 The lower limb
posterior tibial neurovascular bundle and is converted into a fibro-osseous

canal by the origin of the adductor hallucis muscle and by the insertions of the
flexor muscles medial retinaculum.
46.3.5. The posterior face, wider inferiorly, convex vertically and transversally is
divided into:
the superior zone, that corresponds to the calcanean tendon and to the pre-
tendinous bursa and adipous body;
the middle zone, where insert the calcanean tendon and the plantaris muscle
tendon;
the inferior zone, large, oriented oblique anteroinferiorly, that forms the
prominence of the heel.
46.3.6. The inferior face directs anterosuperiorly and presents:
the posterior zone, expanded transversally, the calcaneus tuberosity (tuber
calcanei) consisting of:
 the posteromedial process (processus medialis), where insert the
superficial part of flexor muscles retinaculum, fascia plantaris and
originate the adductor hallucis and flexor digitorum brevis muscles;
 the lateral process (processus lateralis), smaller, where originates the
abductor digiti quinti muscle;
the intermediary zone, rough, that belongs to the middle plantar osteofascial
compartment and where inserts the long plantar ligament and originates the
flexor acessorius muscle.
46.4. Developmental particularities of the calcaneus bone
Calcaneus ossifies chondraly. The primary cartilaginous nucleus starts to ossify in the
5-6 month of fetal life. It is described a secondary nucleus, posterior, that corresponds to the
posterior extremity of the bone and starts the ossification after 13 years old.
Bones 602
47. NAVICULAR BONE (OS NAVICULARE)
47.1. Generalities
The navicular bone belongs to the anterior tarsus, is located in its posterior , superior
and medial part and forms the anterior slope of the mediotarsal articulation. It represents the
tallest point of the medial sagittal arch of the foot and does not have any contact with the
ground. On the inferior limb in anatomical position, the navicular bone articulates with:
talus, located posteriorly;
cuboid bone, located laterally;
cuneiform bones, located anteriorly.
The navicular bone isolated orients as follows:
superiorly –the most extended of the bone nonarticular face;
anteriorly – the articular face that has three articular surfaces;
medially – the tubercle of the bone;
47.3. The navicular bone is characteristical boat shaped, flattened anteroposteriorly,
elongated transversally, and presents:
47.3.1. The posterior face, concave and ovoid, with the long axis oriented
inferomedially that articulates with the talus head;
47.3.2. The anterior face is convex and presents:
the superior zone, smooth, that occupies the most part of the anterior face and
is divided into:
 the medial surface, relatively triangular with the base downwards,
that articulates with the medial cuneiform bone (I);
 the intermediary surface, triangular with the base upward, that
articulates with the intermediary cuneiform bone (II);
 the lateral surface, ovoid, that articulates with the lateral cuneiform
bone (III).
the inferior zone, ovoid and rough, perforated by numerous vascular
foramina, where insert the calcaneonavicular fibrocartilage and ligament;
47.3.3. The superior face, narrow and rough, convex transversally, where insert the
talonavicular dorsal, the dorsal cuneonavicular, the dorsal cuboidonavicular and the medial
band of the bifurcate ligaments;
47.3.4. The inferior face also called the plantar face, is rough, concave inferiorly,
narrows progressively medially, where at the junction between the anterior and inferior faces
presents a tubercle where insert the inferior talonavicular ligament and the expansion of the
posterior tibial muscle tendon;
47.3.5. The medial face is represented by the navicular bone tuberosity
(tuberositas ossis navicularis), a rounded prominence, where insert the tendon of the
posterior tibial muscle;
47.3.6. The lateral face, narrow, rough and on it inserts the ligament interosseous
calcaneonavicular. Sometimes, a small articular surface for the cuboid bone may be observed.
603 The lower limb
47.4. Developmental particularities of the navicular bone

The navicular bone ossifies chondraly. The cartilaginous nucleus of the navicular
bone forms during the fetal period and starts to ossify after 4 years old. It is the last of the
tarsal bones that starts to ossify.
Bones 604
48. CUBOID BONE (OS CUBOIDEUM)
48.1.Generalities
The cuboid bone belongs to the anterior tarsus, is located inferolaterally of it and
forms the lateral slope of the mediotarsal joint. It belongs to the lateral functional arch of the
foot and has contact with the ground through its lateral face.
On the inferior limb in anatomical position, the cuboid bone articulates with:
calcaneus bone, located posteriorly;
navicular bone and lateral cuneiform, located medially;
metatarsal bones IV and V, located anteriorly.
The cuboid bone isolated orients as follows:
superiorly – the nonarticular face the is the largest of the bone;
anteriorly – the face that has two articular surfaces;
laterally – the nonarticular face, the narrowest.
48.3. The cuboid bone is pyramid trunk shaped with the smaller base oriented
laterally and presents:
48.3.1. The superior face, rough, oriented superolaterally, gives insertion to the
dorsal cuboideonavicular, dorsal cuneocuboideum, dorsal cuboideometatarsal and the lateral
band of the bifurcate ligaments;
48.3.2. The inferior face is crossed mediolaterally by a prominent crest, the cuboid
bone tuberosity (tuberositas ossis cuboidei), where insert the deep fibers of the plantar
calcaneocuboidian ligament. The crest divides this face into:
the anterior zone, that presents the deep transversal groove of the long
fibular muscle tendon (sulcus tendinis musculi fibularis, longi) (Fig. 44-
20). The groove is separated from the anterior face of the bone by a prominent
margin where insert the superficial fibers of the long plantar ligament;
the posterior zone, triangular and rough, more prominent posteromedially,
the calcaneal process (processus calcaneus) where insert the plantar
calcaneocuboidian ligament, the expansion of the tibialis posterior muscle and
originate the abductor digiti quinti, and the oblique part of the adductor
hallucis muscles;
48.3.3. The lateral face is the narrowest and presents at the lateral extremity the
groove for the fibularis longus muscle tendon;
48.3.4. The medial face is flat, oriented sagittally and presents posteroanteriorly:
the rough surface for the insertion of the cuboideonavicular ligament and of
the lateral band of the bifurcate ligament;
the small articular surface, inconstant, for the navicular bone;
the triangular articular surface for the lateral cuneiform bone;
the rough surface for the insertion of the interosseous cuneocuboid ligament.
48.3.5. The anterior face is entirely articular and presents a vertical rounded crest,
that divides it into:
605 The lower limb
 medial surface, rectangular, concave, that articulates with the base of the IVth
metatarsal bone;
 lateral surface, rectangular with the axis transversal, concave medial and
convex lateral, that articulates with the base of the Vth metatarsal.
48.3.6. The posterior face, saddle shaped, is entirely articular with the anterior face
of the calcaneus.
48.4. Developmental particularities of the cuboid bone
The cuboid bone ossifies chondraly. The cuboid starts to ossify in the first month after
birth. If talus and calcaneus starts the ossification during the fetal life, the cuboid bone is the
first one among the tarsal bone to start the ossification postnatally.
Bones 606
49.CUNEIFORM BONES (OSSA CUNEIFORMIA)
The medial, intermediary and lateral cuneiforms are short bones, situated in the
anteromedial part of the anterior tarsus and functionally are asociated to the navicular bone.
The cuneiform bones are situated medially from the cuboid bone anteriorly from the
navicular bone and posteriorly from the first three metatarsals bones. They are triangular
prism shaped and consist of four faces, a base and a canthus. The bases are strategically “key
stone” disposed, the medial cuneiform bone having the canthus dorsally directed and the
other two, intermediar and lateral the canthus oriented plantary. So, they realised a bone
block with the concavity oriented inferomedially that participates to the creation of the foot
transversal resistance arches.
49.1. Medial cuneiform bone (os cuneiforme mediale)
It is the biggest of the cuneiform bones and it is situated in the axis of the longitudinal
medial arch of the foot. On the inferior limb in anatomical position, the medial cuneiform
bone articulates with:
navicular bone, located posteriorly;
intermediary cuneiform bone and the base of the II metatarsal bone, located
laterally;
the I metatarsal bone, located anteriorly.
The medial cuneiform bone isolated orients as follows:
superiorly – the narrowest nonarticular face;
laterally – the crescent shaped articular surface;
posteriorly – the triangular shaped articular surface.
49.1.3. The medial cuneiform bone is shaped as a triangular prism with the edge
(canthus) oriented superolateral and has:
49.1.3.1. The posterior face is smooth, concave vertically and triangular shaped with
the apex directed superolaterally. It articulates with the medial surface of the navicular bone
anterior face;
49.1.3.2. The anterior face is smooth, crescent shaped, concave laterally, convex
vertically and articulates with the base of the first metatarsal bone;
49.1.3.3. The medial face is rough, convex transversally and on it inserts the medial
dorsal cuneonavicular ligament. The antero-inferior angle of the medial face presents a
rounded tubercle where inserts the tendon of the anterior tibial muscle. Superolaterally, a
groove contains the serous bursa of the tendon;
49.1.3.4. The lateral face presents:
the posterosuperior zone, smooth, concave inferiorly, that articulates with
the intermediary cuneiform bone;
the anterosuperior zone, located parallel with the canthus of the bone, that
articulates with the base of the second metatarsal bone;
607 The lower limb
the anteroinferior zone, rough, where insert the intercuneiform interosseous

ligaments, cuneometatarsal (Lisfranc) and an fibrous expansion of the tendon
for the muscle long fibular;
49.1.3.5. The base is rough, rectangular, oriented inferiorly, convex transversally and
flat anteroposteriorly and presents:
the posterior zone where inserts the tendon for the anterior tibial muscle;
the anterior zone where inserts the tendon for the posterior tibial muscle.
49.1.3.6. The canthus is directed superolaterally and on it inserts the medial dorsal
cuneonavicular ligament.
49.2. Intermediary cuneiform bone (os cuneiforme intermedium)
It is the smallest of the cuneiform bones. On the inferior limb in anatomical position,
the intermediary cuneiform bone articulates with:
medial cuneiform bone, located medially;
lateral cuneiform bone, located laterally;
the II metatarsal bone, located anteriorly.
The intermediary cuneiform bone isolated orients as follows:
superiorly – nonarticular surface, the most expanded;
medially – the reversed “L” shaped articular facet;
posteriorly – the triangular articular face.
49.2.3. The intermediary cuneiform bone is triangular prism shaped with the base
oriented superolaterally and present:
49.2.3.1. The posterior face smooth, triangular with the apex inferiorly, articulates
with the middle facet of the navicular bone anterior face;
49.2.3.2. The anterior face is smooth, triangular, with the apex downwards and
articulates with the base of the second metatarsal bone;
49.2.3.3. The medial face presents:
the posterosuperior zone, smooth, reversed “L” shaped with the opening
anteroinferiorly, that expands posteriorly along the superior margin and
articulates with the medial cuneiform bone;
the anteroinferior zone, rough, where inserts the ligament interosseous
intercuneiform;
the posterior zone smooth, rectangular, with the long axis vertically presents
a notch in the middle of the anterior margin, and articulates with the lateral
cuneiform bone;
the anterior zone, rough, where inserts the interosseous intercuneiform
ligament.
49.2.3.5. The base is flat, oriented dorsally, rectangular with the axis anteroposterior,
slightly convex transversally and on it insert the lateral cuneonavicular dorsal ligament;
Bones 608
49.2.3.6. The canthus is rough, oriented plantary and on it insert posteriorly the
fibrous expansion of the posterior tibialis muscle tendon and the plantar intermediary
cuneonavicular ligament, and anteriorly originates the flexor hallucis brevis muscle.
49.3. Lateral cuneiform bone (os cuneiforme laterale)
It is located in the central part of the foot intermediary transversal arch. On the
inferior limb in anatomical position, the cuneiform bone articulates with:
cuneiform intermediary bone, and metatarsal II, located medially;
cuboid bone and metatarsal IV bone, located laterally;
metatarsal III bone, located anteriorly.
The isolated lateral cuneiform bone orients as follows:
superiorly – the largest nonarticular face;
posteriorly – the articular face, triangular;
medially – the face that has three articular surfaces.
49.3.3. The lateral cuneiform bone is triangular prism shaped with the base oriented
superolaterally and presents:
49.3.3.1. The posterior face consisting of:
 the superior zone, smooth, triangular with the apex inferiorly, concave
vertically and flattened transversally, that articulates with the anterior face of
the navicular bone;
 the inferior zone, rough and narrow, where inserts the lateral plantar
cuneonavicular ligament;
49.3.3.2. The anterior face, smooth and elongated with the apex inferiorly,
articulates entirely with the base of the third metatarsal bone;
49.3.3.3. The medial face presents:
the posterosuperior zone is smooth, with a notch at the anterior margin and
articulates with the intermediary cuneiform bone;
the intermediary zone is rough and presents a posteroinferiorly directed deep
groove, where inserts the interosseous intercuneiform ligament;
the anterior zone presents two smooth, crescent shaped superior and inferior
surfaces, that articulate with the lateral face of the second metatarsal bone
base.
the posterosuperior zone, smooth, triangular with the apex inferiorly, that
articulates with the cuboid bone;
the intermediary zone, rough, where inserts the cuneocuboid interosseous
ligament;
the anterosuperior zone, smooth, ovoid with the long axis vertically, that
articulates with the dorsal part of the medial face of the base of the fourth
metatarsal bone.
609 The lower limb
49.3.3.5. The base is rectangular with the long axis anteroposteriorly, flat, rough and
on it inserts the dorsal lateral cunonavicular ligament;
49.3.3.6. The canthus, oriented inferiorly, is rough and rounded transversally and
directs anteroposteriorly. On it insert the fibrous expansion of the tibialis posterior tendon
muscle and originate the adductor hallucis (pars obliqua) and flexor hallucis brevis muscles.
49.3.4. Developmental particularities of the cuneiform bones
The cuneiform bones ossifies chondrally. The cartilaginous nucleus of the lateral
cuneiform bone, formed during the fetal life, starts to ossify early, in the first six month after
birth, and the one of the cuneiform bones medial and intermediary, after three years old. We
point out the fact that the foot ossification starts in the lateral longitudinal arch (calcaneus,
cuboid and lateral cuneiform bones).
Bones 610
50. METATARSAL BONES (OSSA METATARSI)
50.1. Generalities
The metatarsal bones form the metatarsophalangeal foot skeleton, are disposed
between the anterior tarsus and the root of the toes and are counted mediolaterally with
Roman numbers (I-V). They are fan like disposed, are tightly interconnected in the proximal
part by the tarsometatarsal and intermetatarsal joints and diverge distally, where limit the
interosseous spaces of the foot. On a transversal section, the functional metatarsal complex is
vault shaped, concave plantary and medially, leaning on the ground only on the lateral
margin.
Generally the metatarsal bones articulate with:
anterior tarsus bones, proximally;
first phalanx of the corresponding toe, distally;
the neighboring metatarsal bones, at the proximal extremities.
The metatarsal bones orient as follows:
distally - the extremity with the rounded articular surface;
plantary –the concave and prominent margin;
medially – the sharpest margin, continuos on the entire length of the bones body.
50.3. The metatarsals are long bones, consisting of a proximal extremity (base), a
body and a distal extremity (head).
50.3.1. The base (basis osssis metatarsi) is irregular, triangular prism shaped and
presents:
the dorsal face, rough and nonarticular, covered by the dorsal tarsometatarsal
fibromuscular complexes;
the canthus, oriented plantary, is rough and nonarticular, also coverd by the plantar
tarsometatarsal fibromuscular complexes;
the proximal face articulates with the cuneiform bones or with the cuboid bone;
the medial and lateral faces, present:
 smooth surfaces, articular for the bases of the neighboring metatarsal bones;
 rough surfaces, where insert the interosseous ligaments.
50.3.2. The body (corpus ossis metatarsi) triangular prism shapes, is thinner in the
middle, and presents:
the dorsal face, crossed by a crest that starts in the middle third of the lateral margin,
directs oblique anteromedially and divides the face into:
 proximal facet, rectangular, that continues with the medial face of the bone,
fact that confers to the bone a axial torsioned aspect;
 distal facet, triangular with the base distally, covered by the tendons of the
extensor muscles of the toes.
the medial face, flattened vertically and concave anteroposteriorly, that limits the
medial slope of the interosseous space (except the first metatarsal bone);
611 The lower limb
the lateral face, convex vertically and concave anteroposteriorly, that limits the
lateral slope of the interosseous space (except the fifth metatarsal bone);
the inferior margin (plantar) prominent, concave inferiorly, where insert the
fibromuscular plantar structures;
the medial margin, sharp, continues on the entire length of the body;
the lateral margin, less prominent in the middle.
50.3.3. The head (caput ossis metatarsi) has the value of articular capitulum that
participates to the formation of the metatarsophalangeal joint. It is flattened mediolaterally
and presents:
the articular surface, smooth, convex sagittally and transversally that prolongates on
the plantar face of the distal extremity by two rounded surfaces, separated by a notch
concave posteriorly;
the peripheral groove, rough, narrow, with anatomical neck aspect, where inserts the
articular capsule. This is more obvious superolaterally where the slope of the head
ends through a margin transversal; laterally and medially the groove presents two
tubecules, where insert the collateral ligaments of the metatarsophalangeal joint.
50.4. The Ist metatarsal (os metatarsale I) is the shortest and thickest of the
metatarsal bones and presents:
the base (basis ossis metatarsi primi) is shaped as a triangular prism with the distal
face fused to the body ad has:
 the dorsal face, rough and nonarticular, covered by the dorsal tarsometatarsal
 the proximal face, smooth, oblong, with the axis vertical, that articulates with
the distal face of the medial cuneiform bone. At periphery of the articular
surface are two notches:
◦ lateral, located in between the articular surface for the second
metatarsal bone and tuberosiy;
◦ medial, located as a continuation of the medial margin of the body.
The two notches are united through a smooth horizontal crest, that
divides the articular surface in two:
- inferior, oblong, flat or slightly concave;
- superior, circular, with the concavity more accentuated.
 the medial face, rough, where insert the ligaments tarsometatarsal medial;
 the lateral face, has:
◦ superior, an oblong surface with the axis vertical, that articulates with
the base of the second metatarsal;
◦ inferior, tuberosity of the first metatarsal bone (tuberositas ossis
metatarsi primi) where inserts lateral the tendon of the long fibular
muscle and medial. The expandion of the tendon for the tibial anterior
muscle.
the body (corpus ossis metatarsi primi) has the shape of a triangular prism and has:
 the dorsal face, flat, in rapport with the tendons for the extensor muscles of
the hallux;
Bones 612
 the lateral face, slightly concave, whereinserts the medial end of the first
dorsal interosseous muscle;
 the medial face, triangular, with the nase oriented posterior and inferomedial,
and which has rapports with the elements of the medial planetar lodge.
the head (caput ossis metatarsi primi) presents:
 superior articular zone, articulating with the base of the proximal phalange
of the hallux;
 inferior articular zone, presenting a posteroanterior median rounded crest
related to the fibrocartilage of the first metatarsophalangeal joint, and to lateral
and medial articular facets for the corresponding dorsal faces of the medial
and lateral sesamoid bones included in the tendon of the flexor hallucis brevis
muscle;
 peripheral groove, rough, where inserts the capsule of the first
metatarsophalangeal joint.
50.5. The IInd metatarsal bone (os metatarsale II) is the longest metatarsal bone
through which passes the anatomical axis of the foot. It presents:
the base (basis ossis metatarsi secundi) characteristical shaped consisting of:
 the proximal face, triangular, concave vertical, that articulates with the
intermediary cuneiform bone;
 the medial face, presenting:
◦ superior articular surface, rectangular, for the medial cuneiform bone;
◦ inferior articular surface, for the base of the first metatarsal bone;
◦ intermediary zone, rough, for the insertion of the interosseous
intermetatarsal ligament.
 the lateral face, presenting:
◦ superior articular surface, ovoid with the long axis directed
anteroposteriorly, divided by a vertical crest into a posterior area,
articulating with the lateral cuneiform bone, and an anterior area, articulating
with the base of the second metatarsal bone;
◦ inferior articular surface, oblong, with the long axis directed vertically,
divided by a vertical crest into a posterior area articulating with the lateral
cuneiform bone and an anterior area articulating with the base of the third
metatarsal bone;
◦ intermediary zone, rough, for the insertion of the intermetatarsal
interosseous ligament.
the body (corpus ossis metatarsi secundi), triangular prism shaped, is thin, with the
inferior margin sharp and concave. On the medial face originates the lateral end of the
dorsal interosseous muscle, and on the lateral face originates the medial end of the
second interosseopus muscle dorsal.
the head (caput ossis metatarsi secundi) articulating with the base of the proximal
phalanx.
613 The lower limb
50.6. The IIIrd metatarsal bone (os metatarsale III) consists of:
the base (basis ossis metatarsi tertii) presenting:
 the posterior face, triangular with the canthus downward, articulating with
the lateral cuneiform bone;
 the medial face presenting the superior articular zone, horizontal, more
extended anteroposteriorly and the inferior articular zone, vertical and
smaller, both articulating with the corresponding surfaces of the base of the
second metatarsal bone;
 the lateral face, presenting on the superior part an ovoid articular surface,
with the long axis directed anteroposteriorly, articulating with the fourth
metatarsal bone;
 the canthus where inserts an expansion of the tibialis posterior muscle tendon
and originates the oblique caput of the adductor hallucis muscle;
the body (corpus ossis metatarsi tertii) is thin with the plantar margin sharp and
concave. On the medial face originates the first interosseous plantar muscle and the
lateral fascicle of the third dorsal interosseous muscle.
the head (caput metatarsi tertii) articulating with the base of the proximal phalanx.
50.7. The IVth metatarsal bone (os metatarsale IV) consists of:
the base (basis ossis metatarsi quarti) presenting:
 the posterior face, ovoid, with the long axis oriented inferomedially,
articulating with the cuboid bone;
 the medial face divided into:
◦ the posterosuperior zone, smooth and triangular with the base
posteriorly, divided by a vertical crest into a posterior facet articulating
with the lateral cuneiform bone and an anterior facet articulating with the
third metatarsal bone;
◦ the anteroinferior zone, rough, for ligament insertions.
 the lateral face has a triangular surface with the apex directed anteriorly for
the articulation with the fifth metatarsal bone;
 the canthus, well represented, large, where insert the transversal ligament
intemetatarsal planetar.
the body (corpus ossis metatarsi quarti) is shorter and laterally flattened. On the
medial face originate the second plantar interosseous mucle and the lateral fascicle of
the third dorsal interosseous muscle, and on the lateral face, the medial fascicle of the
fourth dorsal interosseous muscle.
the head (caput ossis metatarsi quarti) articulating with the base of the first phalanx.
50.8. The Vth metatarsal bone (os metatarsale V) consists of:
the dorsal face, rough and nonarticular, covered by the dorsal tarsometatarsal
the posterior face, triangular, with the apex oriented posterolaterally, articulating
with the cuboid bone;
Bones 614
the medial face, triangular, with the axis directed anteroposteriorly, articulating with
the base of the fourth metatarsal bone;
the lateral face, prominent, triangular shaped that prolongates with the tuberosity the
fifth metatarsal bone (tuberositas ossis metatarsi quinti). The tuberosity is piramid
shaped and presents:
 the superior face separated from the rest of the extremity by a groove
directed anteromedial where inserts the fibularis tertius muscle;
 the inferior face, where insert the abductor digiti quinti muscle and the lateral
band of the plantar fascia;
 the lateral face where inserts the fibularis brevis muscle.
50.9. Developmental particularities of the metatarsal bones
The metatarsal bones ossify chondrally. The diaphyseal cartilaginous nuclei of the
metatarsal bones start to ossify in the 9th week of embryogenesis, in the order II, III, IV, V, I.
The secondary cartilaginous nuclei appear in the proximal epiphyse of the first metatarsal
bone, and in the distal epiphyses of the other metatarsal bones. The ossification starts in
between 1-4 years, and the final ossification is accomplished after 20-22 years old.
615 The lower limb
51. PHALANGES (OSSA DIGITORUM, PHALANGES)
51.1.Generalities
The skeleton of the toes consist of long, miniatural bones, called phalanges. They
resemble to the ones at the hand in terms of:
total number:14;
disposition: hallux has 2 phalage, and the toes II-V each has three;
nomenclature: proximal (I) middle (II), and distal (III).
The phalanges presents:
proximal extremity (base of the phalange);
body of the phalange;
distal extremity (the head of the phalange).
51.2. The proximal phalange (phalanx proximalis) consists of:
the base of the phalange (basis phalangis), cuboid shaped presents:
 the proximal face, smooth, concave, elongated transversally, articulating with
the head of the corresponding metatarsal bone;
 the dorsal face, where insert the capsular apparatus of the
metatarsophalangeal joints and the tendons of the extensor muscles;
 the ventral face, concave transversally and anteroposteriorly, gives
attachment to the articular capsules and the fibrosynovial sheath of the flexor
muscles tendons;
 the interdigital face, lateral and medial, where insert the collateral ligaments
of the metatarsophalangeal articulation and the fibers of interosseous muscles
tendons.
the phalanx body (corpus phalagis) thin and rounded, is convex dorsally, covered by
the fibrous expansions of the extensor muscles and concave ventrally, where insert the
fibrosynovial sheath of the flexors muscles tendons;
the phalanx head (caput phalangis) presents phalanx trochlea (trochlea
phalangis), an articular surface oriented anteroinferiorly, with a sagittal groove and
two lateral slopes articulating with the base of the middle phalange. On the lateral
sides, the phalanx head present the lateral and medial tubercles where insert the
collateral ligaments of the proximal interphalangeal joints.
51.3. The middle phalanx (phalanx media) consists of:
the base (basis phalangis), trochlea shaped, articulating with the head of the proximal
phalanx;
the body (corpus phalangis), short, is covered dorsally, by the fibrous expansion of
the extensor muscles and ventrally by the fibrosynovial sheath of the flexor muscles
tendons;
the head (caput phalangis) presents a trochlea shaped articular surface, oriented
anteroinferiorly, with a median groove and two lateral slopes articulating with the
Bones 616
base of the distal phalanx. On the lateral sides insert the collateral ligaments of the
interphalangeal distal joints.
51.4. The distal phalanx (phalanx distalis)
the base (basis phalangis) presents a smooth surface with a middle crest and two
slopes articulating with the trochlea of the middle phalanx;
the body (corpus phalangis), small, is covered plantary by the tendon of the flexors
digitorum muscles and dorsally by the expansions of the extensor digitorum tendons;
the head (caput phalangis), consists of a rough tubercle, flattened transversally,
called the phalanx tuberosity (tuberositas phalangis distalis). It is separated from
the bone body by a posteriorly concave margin, where insert dorsally the ungveal
matrix and plantary the connective elements of the toe pulp.
51.5. The characteristics of certain toes phalanges
51.5.1. The hallux has only two phalanges.
The proximal phalanx is short and large, with the body axis directed anterolaterally
and forms an angle of 6-10º, opened laterally with the body axis of the first metatarsal bone
(physiological valgus of the hallux).
The base of the phalange, presents:
the proximal face, concave, smooth, that articulates with the head of the first
metatarsal;
the dorsal face where insert the muscles extensor long and short of the hallux;
the plantar face consisting of:
 the medial zone, where inserts mediolateral the medial fascicle of the short
flexor hallucis brevis muscle;
 the intermediary zone, related to the flexor hallucis brevis tendon and to the
corresponding sesamoid bones;
 the lateral zone, where insert the flexor hallucis brevis and adductor hallucis
muscles.
the lateral and medial faces related to the capsular apparatus and the collateral
ligaments of the first metatarsophalangeal joint.
The body of the palanx, short and thick, flattened dorsoventrally and concave plantary, is
covered dorsally by the expansions of the extensor hallucis muscles tendons and plantary by
the insertion of the fibrosynovial sheath of the flexor hallucis longus tendon.
The head of phalanx is large and trochlea shaped.
The distal phalanx is different from the others only by volume and presents on the plantar
concave face, the insertion of the flexor hallucis longus tendon and on the dorsal face the
insertion of the extensor hallucis longus tendon.
51.5.2. The small toe presents three phalanges with the described general
characteristics, but some maz be incompletely developed or partially missing. On the plantar
face of the first phalanx inserts the flexor brevis digiti quinti and laterally, the abductor digiti
quinti muscles.
51.6. Developmental characteristics of the phalanges
The phalange ossify chondraly. The timing of the ossification onset process for the
three phalange is:
617 The lower limb
proximal phalanx in the 3-4 month of fetal life;

intermediary phalanx in the 4-8 month of fetal life;
distal phalanx in the 10th week of embryogenesis.
The primary center of ossification is unique for each phalange and appears in the central zone
of the cartilaginous diaphyseal model. During the fetal period appear in each phalanx the
epiphyseal ossification centers in the following order:
proximal phalanges – appears a proximal epiphyseal center at 3-4 years;
in the intermediary phalanges appears a proximal epiphyseal center at 2-3 years;
in the distal phalanges appears a proximal epiphyseal center at 1-2 years.
The final fusion of the centers in a unique bone mass takes place at 16-20 years, and the final
ossification is at 20=24 years old.
619 Bibliografie (References)
BIBLIOGRAFIE (REFERENCES)
[1]. Anson BJ, McVay CB: Surgical anatomy, 6th ed., Philadelphia, WB Saunders
Company, 1984
[2]. Antohe DŞt, Varlam H, Chistol Raluca: Schindileza-model general de organizare
a structurilor de rezistenţǎ mediofaciale, Revista de Medicinǎ Stomatologicǎ, 2003,
7, 1:352-356
[3]. April EW: Anatomy, 2nd ed., Harwal Pub Co, Media, Pennsilvania, New York,
1990
[4]. Bairati A: Trattato di anatomia umana/Apparato locomotore, III editione, Minerva
Medica, Saluzzo, 1978
[5]. Bellocq P: L’os temporal chez l’homme adulte, Strasbourg Médical, 1924
[6]. Benninghoff, Drenckhahn: Anatomie, Urban – Fischer, Műnchen, Jena, 16
Auflage, 2003
[7]. Bertolini (Hrsg.), Leutert/Rother, Scheuner/Wendler: Systematische Anatomie
des Menschen, 5 Auflage, Ullsterin Mosby, Wiesbaden, 1978
[8]. Bonnel F, Chevrel JP, Outrequin G: Anatomie clinique/Les Membres, Springer-
Verlag France, Paris, 1991
[9]. Bordei P, Iliescu D, Şapte E: Scheletul corpului uman, Ovidius University Press,
Constanţa, 2004
[10]. Bories J: Le crâne humain, Springer-Verlag France, Paris, 1996
[11]. Bouchet A, Cuilleret J: Anatomie topographique, descriptive et fonctionelle, 3e ed,
Simep-Masson, Paris, 1995
[12]. Calais-Germain B: Anatomie der Bewegung, Fourier Verlag, 3. Auflage,
Wiesbaden, 2002
[13]. Căruntu Irina-Draga, Cotuţiu C: Histologie/Ţesuturi fundamentale, ed. “Gr. T.
Popa“, Iaşi, 2004
[14]. Dalcq A, Fautrez J: Manuel theoretique et pratique de dissection, Masson & Cie
Ed, Paris, Ed Desoer, Liège, 1944
[15]. Dessins C: La main, Bibliothèque de l’Image, Paris, 2000
[16]. Diaconescu N, Rottenbeg N, Niculescu V: Noţiuni de anatomie practică, Ed Facla,
Timişoara, 1979
[17]. Drews U: Atlas de poche d’embryologie, Flammarion, Paris, 1998
[18]. Dufour M: Anatomie de l’appareil locomoteur, Masson, Paris, 2002
[19]. Ellis H, Logan BM, Dixon AK: Human sectional anatomy, 2nd ed, Arnold Pub,
Cambridge, 2001
[20]. Fanghanel J, Pera F, Anderhuber F, Nitsch R: Waldeyer Anatomie des
Menschen, 17. Auflage, Berlin, New York, Walter de Gruyter, 2003
[21]. Fonzi L: Anatomia funzionale e clinica dello splancnocranio, Edi.Ermes, Milano,
2000
Bones 620
[22]. Fucci S, Benigni M, Fornasari V: Anatomia e meccanica dell’apparato motorio e

neuro-muscolare per la preparazione atletica, Quarta Edizione, Coni EMSI, Roma,
2002
[23]. Gamble JG: The musculoskeletal system/Phisiological basics, Raven Press, New
York, 1988
[24]. Graumann W, Sasse D: CompactLehrbuch Anatomie, Band 2 Bewegungsapparat,
Schattauer GmbH, Stuttgart, 2004
[25]. Hale RB, Coyle T: Albinus on anatomy, Dover Publications, Inc., New York, 1988
[26]. Healey JE, Hodge J: Surgical anatomy, 2nd ed., Toronto, BC Decker, 1990
[27]. Hochschild J: Apparato locomotore/anatomia e funzioni. Aspetti pratici per la
terapia manuale, Edi Ermes, Milano, 2003
[28]. Hollinshead WH, Rosse C: Textbook of anatomy, 4th ed, Harper & Row, Publ,
1985
[29]. Juvara E: Lecţiuni de anatomie practică, Bucureşti, Stabilimentul grafic IV
Socecu, 1897
[30]. Kahle W, Leonhardt H, Platzer W: Anatomie/Appareil locomoteur, Flammarion
Medicine-Science, Paris, 1982
[31]. Lambertini G, Mezzogiorno V: Anatomia umana, Piccin Editore, Padova, 1973
[32]. Lang J: Clinical anatomy of the nose, nasal cavity and paranasal sinuses, Thieme
Verlag, Stuttgart, 1989
[33]. Lang J: Skull base and related structures, 2nd ed., Schattauer GmbH, Stuttgart,
2001
[34]. Lanz von T, Wachsmuth W: Praktische Anatomie, Springer-Verlag, Berlin, 2004
[35]. Larrabee WF, Makielski KH: Surgical anatomy of the face, Raven Press, New
York, 1993
[36]. Larsen WJ: Human embriology, 2nd ed., Churchill Livingstone, New York, 1997
[37]. Leonhardt H, Tillmann B, Tondury G, Zilles K: Rauber/Kopsch Anatomie des
Menschen, Thieme, Stuttgart, New York, 1998
[38]. Lippert H: Lehrbuch Anatomie, 5. Auflage, Urban Fischer, Munchen, Jena, 2000
[39]. Mathers LH, Chase RA, Dolph J, Glasgow EE, Gosling JA: Clinical
anatomy/Principles, Mosby - Year Book, St Louis, Baltimore, Boston, 1996
[40]. McMinn RMH: Last’s anatomy/Regional and applied, 8th.ed., Churchill
Livingstone, 1991
[41]. Möller TB, Reif E: Taschenatlas der Schnittbildanatomie, Computer-tomographie
und Kernspintomographie, Thieme, Stuttgart, New York, 1997
[42]. Moore KL, Dalley AF: Clinically oriented anatomy, 4th ed, Lippincott Williams &
Wilkins, Philadelphia, Baltimore, 1999
[43]. Mousavi SM, Laske H, Steiner E: Atlas der Schnittanatomie und Radiologie,
Verlag Wilhelm Maudrich, Wien, Munchen, Bern, 1989
[44]. Mumenthaler M, Stöhr M, Müller-Vahl H: Kompendium der Läsionen des
peripheren Nervensystems, Thieme Verlag, Stuttgart, 2003
[45]. O’Malley CD, Saunders JB de CM: Leonardo da Vinci on the human body, Dover
Publications, Inc., New York, 1983
[46]. O’Rahilly R, Müller F: Human embriology & teratology, Wiley-Liss, Inc., 1996
621 Bibliografie (References)
[47]. Palastanga N, Field D, Soames R: Anatomy & human movement/Structure &

function, 3rd ed, Butterworth Heinemann, 1998
[48]. Papilian V, Papilian VV: Manual practic de disecţie şi descoperiri anatomice, ed.
IV, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
[49]. Papilian V: Anatomia omului, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1974
[50]. Paturet J: Traité d’anatomie humaine, Ed. Masson, Paris, 1964
[51]. Pipino F, Quagliarella L: Biomeccanica ortopedica e traumatologica, UTET,
Torino, 1995
[52]. Platzer W: Pernkopf Anatomy, 3rd ed, Urban Schwarzenberg, Baltimore, München,
1989
[53]. Prives M, Lysenkov N, Bushkovich V: Human anatomy, Mir Pub, Moscow, 1985
[54]. Proctor B: Surgical anatomy of the ear and temporal bone, Thieme Medical
Publishers, Inc., New York, 1989
[55]. Romanes GJ: Cunningham’s manual of practical anatomy, 15th ed., Oxford Med
Pub, New York - Tokio, 1987
[56]. Romanes GJ: Cunningham’s textbook of anatomy, 12th ed., Oxford Med Pub,
Oxford, 1981
[57]. Rouvière H, Delmas A: Anatomie humaine (descriptive, topografique et
fonctionnelle), 14e édition, Ed. Masson, Paris, 1997
[58]. Sambrook Ph, Schrieber L, Taylor T, Ellis A: The musculoskeletal system,
Harcourt Pub, Edinburgh, 2001
[59]. Saunders JB de CM, O’Malley CD: The illustrations from the works of Andreas
Vesalius of Brussels, Dover Publications, Inc., New York, 1973
[60]. Slaby FJ, McCune SK, Summers RW: Gross anatomy in the practice of medicine,
Lea & Febiger, Philadelphia, Baltimore, Hong Kong, London, Munich, Sydney,
Tokyo, Waverly Co, 1994
[61]. Snell RS: Clinical anatomy for medical students, 5th ed., Little, Brown & Co,
Boston, New York, Toronto, London, 1995
[62]. Tate Ph, Kennedy J, Seeley R: Study guide to accompany anatomy and
physiology, Williams & Wilkins, Baltimore, 1992
[63]. Terminologia Anatomica, Thieme, Stuttgart, New York, 1998
[64]. Testut L, Latarjet A: Traité d’anatomie humaine, 8e ed., Doin, Paris, 1931
[65]. Testut L, Latarjet A: Traite d’anatomie topographique avec applications médico-
chirurgicales, 5e ed., Doin, Paris, 1929
[66]. Thiel W: Photographiescher Atlas der Praktischen Anatomie, 2. Ausgabe, Springer,
Berlin, 2003
[67]. Tillmann B, Tondury G: Rauber/Kopsch Anatomie des Menschen, Thieme Verlag,
Stuttgart, New York, 1998
[68]. Tittel K: Beschreibende und funktionelle Anatomie des Menschen, 12. Auflage,
Fischer Verlag, Jena, Stuttgart, 1994
[69]. Tortora GJ: Principles of human anatomy, 9th ed., New York, John Wiley & Sons
Inc, New York, 2002
Bones 622
[70]. Uhlmann K: Lehrbuch der Anatomie des Bewegungsapparates, 4 Auflage, Quelle

& Meyer Verlag GmbH & Co., Wiesbaden, 1996
[71]. Varlam H, Antohe DŞt, Chistol Raluca: Studiul morfometric al atlasului, Ars
Medica Tomitana, Constanţa, 2004, 2(37): 15-22
[72]. Varlam H, Francu LL, Antohe DŞt, Chistol Raluca: Bulele etmoidale-clasificare
topograficǎ şi organizare funcţionalǎ, Revista de Medicinǎ Stomatologicǎ, 2003, 7,
1:301-306
[73]. Warwick R: Johnston’s synopsis of regional anatomy, 9th ed., J&A Churchill Ltd,
London, 1963
[74]. Wicke L: Atlas of radiologic anatomy, Williams & Wilkins, Baltimore, 1997
[75]. Williams PL, Warwick R, Dyson M, Bannister LH: Gray’s anatomy, 37th ed.,
Churchill Livingstone, Edinburg, 1989
[76]. Winkel D, Vleeming A, Meijer OG: Anatomie in vivo für den bewegungsapparat,
3 Auflage, Urban & Fischer, München, 2004
[77]. Woodburne RT, Burkel WE: Essentials of human anatomy, 8th ed., New York,
Oxford University Press, 1988.

Sistemul Locomotor - Oasele PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sistemul Locomotor - Oasele PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cristina Furnică Horaţiu Varlam

Raluca Minea Dan-Ştefan Antohe

Asist. Drd. Raluca Minea Şef lucrări Dr. Cristina Furnică

Descrierea Cip a Bibliotecii Naţionale a României

Partea a II-a. Scheletul organului axial 45

Partea a III-a. Toracele osos 72

Partea a IV-a. Craniul 97

Partea a V-a. Centura pectorală 233

Partea a VI-a. Scheletul apendicular rostral 247

Partea a VII-a. Centura pelvină 295

Partea a VIII-a. Scheletul apendicular caudal 321

ISTORIA ANATOMIEI DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ ÎN EPOCA POSTVESALIANĂ

Anatomia ca ştiinţă este de o vârstă cu civilizaţia umană şi a apărut ca parte integrantă

tratat renascentist de anatomie, Anatomia Carpi, Isagoge breves perlucide ac uberime, in

La iniţiativa profesorului Nicolas (Nancy, Franţa) se înfiinţează Federaţia

William Cheselden Osteographia, London, 1733.

reale, de secţiune, care se trasează cu mijloace specifice, rezultând „felii” a căror

Restul termenilor anatomici au specificitate topografică relativă şi îi prezentăm pe

1.3.5. Pe secţiuni anatomice

între 5-6 ani;

parieto- şi scuamosfenoidale, are formă patrulateră alungită cu axul mare orizontal şi

A Sutura coronalis Spiculi ossei B

Fonticulus anterior Sutura Sutura Sutura Sutura

Fonticulus Fonticulus Fonticulus Fonticulus

Centru Rest Nerv

segmentul notocordal corespunzător pe care îl înglobează şi formează centrul corpului

Spina bifida fiziologică

Joncţiune Proces costal

Osificarea centrilor cartilaginoşi primari începe din săptămâna a 9-a a vieţii

materialul celular al crestelor neurale care are şi efect inductor;

Somitae Eminentia Margo

2.4. Punctele de osificare ale membrului superior.

Corpus radii 9s Corpus ulnae 9s

2.5. Punctele de osificare ale membrului inferior

Spina iliaca anterior

Trochanter minor, Os pubis, 5-7 l

3. DATE GENERALE PRIVIND OASELE

3.1.Alcătuirea scheletului uman

în interiorul oaselor calvariei – ossa intercalaria (Fig. 3-2).

Oasele suturale pot fi:

Ossa carpalia Ossa tarsalia

ale cărui trabecule sunt orientate pe direcţiile solicitărilor mecanice.

3.3.Detalii anatomice particulare ale formelor oaselor

Maxilla Sinus frontale Labyrinthum

Processus Hamulus ossis

eminenţa parietală, protuberanţa occipitală externă) (Fig. 3-11);

Protuberantia Linea arcuata

sau mănunchiuri neurovasculare (Fig. 3-12);

Fossa cerebellaris Impressiones gyrorum Sulci arteriosi

Fovea dentis Incisura mandibulae Sulcus tali

Meatus acusticus Foramen nutricium

Caput Trochanter Tuberculum Tuberculum Olecranon

Suprafeţe osoase articulare – extremitatea proximală a femurului (A), extremitatea proximală

lamele osoase concentrice, unit cu lama profundă, osteogenetică a

Figura 3-17.Organizarea funcţională a metafizei

Figura 3-18. Aspectul radiologic al extremităţii proximale a

colaterale care formează următoarele plexuri:

Periost Canal medular

Inervaţia autonomă este asigurată de axonii eferenţi ai neuronilor postganglionari care se

Tabelul 3-1. Oasele scheletului uman

Scheletul apendicular 124

COLOANA VERTEBRALĂ (COLUMNA VERTEBRALIS)

William Cheselden Osteographia, London, 1733.