Sunteți pe pagina 1din 85

HORMONII HIPOTALAMICI

Generalitati Peptide & amine


Biologic active
 Hipotalamus si hipofiza
coopereaza pentru reglarea
sistemului imun
 Reproducerea, cresterea,
metabolismul celular Tropic
 Homeostazia
 Temperaturii corpului
 Starii afective alimentatiei/
apei
HIPOFIZA ANTERIOARA
Sistemul port Hipotalamic- Hipofizar

Corpul celular
al neuronilor
hipotalamici hipotalamus

capilare arteriale si venoase

Hipofiza posterioara
capilare venoase actiune locala via difuziune
Hipofiza Anterioara
Hipofiza Posterioara
Control
Corpul celular
al neuronilor Neuronal
hipotalamici
hipotalamus

Fibre axonale

Flux sanguin
Vasopresina
Oxytocina
ADH
Hipofiza Posterioara
Feed back negativ

Homeostazia
Hormonala -
Mentine nivelele de
hormoni in limite
fiziologice Figure 3
Tabel sintetic
Table 1

Hormoni Hipotalamici Hormoni hipofizari Organ Hormonul


tinta Organ tinta
Hormonul eliberator al hormonului de Hormonul de crestere {GH, Hormonul de
creştere {GHRH} (+) somatotropin} crestere similar
ficat
Hormonul inhibitor a eliberării insulinei {IGH,
hormonului de creştere {SRIH, somatomedine}
somatostatin} (-)
Hormonul eliberator al corticotropinei Adrenocorticotropina Glucocorticoizi,
{CRH} (+) {ACTH} mineralocorticoizi,
Corticala androgeni
suprarenala
Hormonul eliberator al tirotropinei tirotropina (TSH} Tiroxina,
{TRH}(+) Tiroida triiodotironina

Hormonii eliberatori ai Hormonul foliculostimulant Estrogeni,


gonadotropinelor {GnRH} {FSH}, Hormonul Gonade progesteron,
luteinizant {LH} testosteron

Hormonul inhibitor al prolactinei Prolactina {PRL} sin ---


Dopamine (-)
GH-RH (GRH) – hormon eliberator al
hormonului de creştere
Sunt folositi 2 factori polipeptidici
 GH- RH40 este indicat în terapie (s.c) la copii cu deficit al

hormonului de creştere, la care nu s-au osificat cartilajele


de creştere.
Avantaje (faţă de STH):
 păstrează feed-back-ul la nivelul hipofizei

 costul mai redus faţă de STH

 GH- RH44 este indicat în diagnosticarea capacităţii


funcţionale a hipofizei de sinteză a hormonului de creştere
(i.v.)
Efecte adverse:
 înroşire facială

 senzaţie de căldură la nivelul extremităţii cefalice, retrosternal,


gât (20-30% cazuri)
SOMATOSTATIN (hormon inhibitor al
eliberării STH)
 Produce inhibarea neselectivă a eliberării:
 GH (STH)

 Insulină

 Glucagon

 VIP

 Gastrină

 TSH

 T1/2 = 1-3 minute


 Administrare intravenoasă. Durată scurtă de acţiune
 PROSOMATOSTATIN este de 10 ori mai activ pe insulină şi de 2 ori
mai activ pe glucagon. Are un T1/2 mai lung, relativ mai selectiv.
 Este preferat pentru diagnosticul diferenţial al stării funcţionale a

adenohipofiză.

 OCTREOTID este analog de sinteză. Are acţiune de 45 ori mai


puternică în sensul inhibării eliberării GH şi numai de 2 ori mai
puternic în sensul eliberării insulinei. T1/2 = 80 minute
Octreotide {Sandostatin LAR}

 Analog de Somatostatin
 Inhiba eliberarea de GH din hipofiza
 Farmacocinetica
 T1/2- 80 minutes
 Administrare SC sau IV
 45x mai potent decit peptidele endogene
OCTREOTID
Indicaţii:
 acromegalie

 adenoame hipofizare secretoare de TSH

 gastrinoame

 glucagonoame

 diabet zaharat (scade necesarul de insulină)

 diaree diabetică

 sindrom DWHA (diaree apoasă – hipokalemie – aclorhidrie)

 tumori carcinoide

 hemoragii prin ruptura varicilor esofagiene

 prevenirea complicaţiilor după pancreatectomie (scade


necesarul de insulină);
Acromegalia

 Exces de GH la adult
 Obisnuit in carcinoame
hipofizare
Octreotid
 Reactii adverse
 Afectiuni de tract biliar
 calculi, sludge fara calculi, dilatare de cai biliare
intrahepatice
 Bradicardie, greata, varsaturi, dureri colicative
abdominale, flatulenta
TRH (PROTIRELIN) – hormon eliberator al
TSH
Mecanism de acțiune:
 TRH stimulează producţia hipofizară a tirotropinei ( TSH), probabil, prin stimularea
adenilat-ciclazei.
Indicaţii:
 diagnostic diferenţial al depresiilor (nivelul maxim de TSH ca raspuns la protirelin este
diminuat la pacientii cu depresie si normal dupa revenirea din depresie)
 diagnosticul hipotiroidismului
 primar (tiroidian) – creşte TSH
 secundar (hipofizar) – nu este influenţat nivelul TSH, chiar scade
 terţiar (hipotalamic) – răspuns întârziat în TSH
Efecte adverse:
 greţuri, vărsături
 crampe abdominale
 HTA tranzitorie
 Polakiurie
 Gust metalic
 T1/2 = 5-5 min
CRH (reglează eliberarea de ACTH)
Mecanism de acțiune:
 Efectul său de eliberare a corticotropinei ( ACTH) este asociat cu
generarea de AMPc.
Indicaţii:
 scop diagnostic:
 sindrom Addison – creşte nivelul ACTH
 sindrom Nelson – creşte nivelul ACTH
 sindrom Sheehan – nu este influenţat nivelul ACTH
 b. Cushing – nu este influenţat nivelul ACTH

Efecte adverse:
 cefalee
 hTA
 bradicardie
 roşeaţa feţei
GnRH (LH-RH) (GONADORELIN)
Administrarea pulsatilă, intermitentă determină
eliberarea de LH şi FSH
 amenoree primară şi secundară

 stimularea spermatogenezei la bărbaţii cu


hipogonadism secundar
 diagnosticul diferenţial al hipogonadismului primar şi
secundar

Administrare continuă – inhibă eliberarea


gonadotropinelor
 sindromul premenstrual sindromul ovarului polichistic

 pubertatea precoce
analogi de sinteză ai GnRH
LEUPROLIDE
Indicatii (in administrare continua/cronica)
 în neoplasmul de prostată

 fibroizi uterini

 endometrioză

 sindromul ovarului polichistic

 pubertate precoce

NAFARELIN
GOSERELIN
TRIPTORELIN
HISTRELIN
HORMONII ADENOHIPOFIZARI
STH (GH)
 Stimuleaza sinteza hepatica de
somatomedine care induc dezvoltarea şi
diferenţierea scheletului
 încorporează timidina în ADN şi uridina în
ARN
 transformă prolina în hidroxiprolină cu rol în
dezvoltarea cartilagiilor de creştere
 rol în absorbţia insulinei – are efect
diabetogen, asigurarea rezistenţei
organismului la foame
STH (GH)
Indicatii:
 deficit de creştere la copii la care nu s-au osificat
cartilajele de creştere
Contraindicaţii:
 bolnavi cu cartilaje de creştere osificate

 hipotiroidism netratat sau tratat cronic cu GCS

Se poate utiliza hormonul uman (are specificitate de


specie), de sinteză sau obţinut prin inginerie
genetică.
STH (GH)

Efecte adverse:
 sindrom Creutzfeldt Jakob (1985, SUA, 3 cazuri)
– datorită unui virus neurotrop; simptomele apar la
5-7 ani după administrare
 lipsa răspunsului la terapie

 anticorpi anti-STH
TSH
Indicaţii:
 diagnosticul diferenţial al hipotiroidismului primar
sau secundar
 carcinomul metastatic tiroidian (asociat cu iod
radioactiv şi T3)

Efecte adverse:
 greţuri, vărsături
 edeme
 durere locală la injectare
 creşterea în volum a tiroidei + hipervascularizaţie
ACTH
Indicaţii:
 aceleaşi ca la glucocorticoizi (GCS)

 profilaxia atrofiei corticosuprarenalei în

administrare cronică de GCS


 Avantaje faţă de GCS – dă mai puţine leziuni

a cartilajelor de creştere
 Dezavantaje faţă de GCS – retenţie de apă

şi sare mai intensă


LH, FSH
 Nu sunt indicaţi în terapie
 Sunt înlocuite cu MENOTROPINELE (hMG)
= urina femeii postmenopauză (FSH =LH)
 sau cu GONADOTROPINA CORIONICA
(hGC)  LH
MENOTROPINELE (în monoterapie sau
asociat cu hGC)

Indicatii:
 amenoree primară sau secundară
 inducerea spermatogenezei
(hipogonadism secundar)
 sindromul ovarului polichistic
 cicluri anovulatorii
GONADOTROPINE (hCG)
Indicaţii:
 diagnosticul diferenţial al criptohidiei
/pseudocriptohidie
 terapie (+ hMG)

Efecte adverse:
 cefalee stări depresive
 edeme
 anticorpi anti-hGC
 pubertate precoce
 ginecomastie
Prolactina


Nivelurile crescute inhibă ovulaţia, determină amenoree
şi galactoree la femeie şi pierderea libidoului şi impotenţă la
bărbat.
 BROMOCRIPTINA:
 Mecanisme de acţiune:
 agonist al receptorului dopaminergic central D2
 antagonist pe receptorul D1, α şi pe receptorul 5-HT2, fără efecte pe
musculatura netedă uterină

Indicații:
 inhibarea secreţiei de prolactină;
 tratamentul sindromului amenoree-galactoree;
 tratamentul bolii Parkinson.

Efecte adverse:
 frecvent, apar halucinaţii, hipotensiune arterială;
 tulburări circulatorii cutanate, favorizate de frig;
 mai rar, diskinezii.
HORMONII GLANDEI
CORTICOSUPRARENALE (CSR)
 Hormonii glandei suprarenale:
-- mineralocorticoizi
-- glucocorticoizi
-- androgeni
Fiziologie
 Zona glomerulara - 15% din
cortexul suprarenalei
- produce mineralocorticoizi, care
sunt responsabili de reglarea
metabolismului apei si sarii

 principalul mineralocorticoid:
aldosteronul
Fiziologie
 Zona fasciculata - 78% din cortexul
suprarenalei
-produce glucocorticoizi, care sunt
implicati in metabolismul normal si in
rezistenta la stress.

Principalul glucocorticoid: cortisol


Fiziologie
Zona reticulara - 7% din cortexul
suprarenalei
- produce hormoni sexuali
(androgeni)

Principalul androgen:
dehydroepiandrosterone (DHEA)
Fiziologie
Fiziologie
 Hipotalamusul elibereaza corticotropina
(CRH)
 CRH este transportat direct in glanda
hipofizara unde determina eliberarea
hormonului adrenocorticotrop (ACTH)
Fiziologie
 ACTH este eliberat in singe
 odata ajuns in sange, ACTH este
transportat la glanda suprarenala unde
determina eliberarea de
corticosteroizi
Fiziologie
 Pot exista si influente inhibitorii asupra
hipofizei /hipotalamusului
 Aceste influente inhibitorii actioneaza
asupra neuronilor eliberatori de
CRH si hipofiza
 Rezultatul este reducerea eliberarii de
ACTH
HORMONII
GLUCOCORTICOSTEROIZI (GCS)
GCS naturali (secreţie în afara stresului 20 mg/zi)
 cortizon

 hidrocortizon

Efecte farmacodinamice:
 directe asupra celulelor

 datorate ripostelor homeostatice

 “permisive” (permit desfăşurarea unor procese


fiziologice, atunci când concentraţia plasmatică a GCS
este normală, aceste efecte nu “cresc” atunci când se
creşte doza de GCS )
 Toti hormonii corticosuprarenalieni si
steroizii sintetici anti‑inflamatori au
urmatoarele trasaturi
 Grupările care le conferă acţiunea
antiinflamatoare sunt:
 dubla legătură carbon 4-5

 prezenţa oxigenului la carbonul 3

 prezenţa grupării HO- la carbonul 11

 legătura C=O din poziţia 20


C D

A B
 Orice modificare în structura acestor grupări duce
la pierderea activităţii biologice. Inactivarea prin
metabolizare hepatică se datorează reducerii
dublei legături carbon 3-4.

 Analogii sintetici al cortisolului au rezultat


prin adăugarea unor grupări în diverse poziţii ale
nucleului steroidic, ceea duce la amplificarea
proprietăţilor antiinflamatoare şi reducerea
proprietăţilor mineralocorticoide
 prednisolon – prezenţa dublei legaturi între
carbonii 1-2 amplifică de 4 ori activitatea
antiinflamatoare;
 metilprednisolon – la structura prednisolonului
se adaugă o grupare CH3- la carbonul 6 ceea ce
creşte activitatea antiinflamatoare;
 dexametazona - la structura prednisolonului se
adaugă o grupare CH3- la carbonul 16, şi un
atom de fluor la carbonul 9; aceasta face să
crească activitatea antiinflamatoare şi să scadă
retenţia de sare;
 betametazona – este un isomer beta al
dexametazonei cu proprietăţi similare
 fludrocortizon – la structura hidrocortizonului se
adaugă un atom de fluor la carbonul 9; această
modificare duce la creşterea activităţii
antiinflamatoare
 triamcinolon - la structura prednisolonului se
adaugă un atom de fluor la carbonul 9 şi o
grupare HO- la carbonul 16, modificare care
face să dispară activitatea mineralocorticoidă
 prednison (cortizon) - la structura
prednisolonului o legătură C=O la carbonul 11;
există o diferenţa minimă de structură şi
proprietăţi faţă de prednisolon;
 parametazon - la structura prednisolonului se
adaugă un atom de fluor la carbonul 6 şi o
grupare CH3­­- la carbonul 16, ceea ce face să
dispară activitatea mineralocorticoidă
Glucocorticoizii

Corticosterone

Cortisol
(Hydrocortisone)

Cortisone
Mecanismul de acţiune al
glucocorticoizilor
 mediat de receptori specifici
 receptorii pentru hormonii steroizi sunt larg
distribuiţi în diferite ţesuturi
 receptorii pentru glucocorticoizi apartin unei
superfamilii de receptori nucleari care cuprind
receptorii pentru:
 steroizi,

 steroli (vitamina D),

 hormoni tiroidieni,

 acid retinoic, etc.

Această categorie de receptori reglează


transcripţia diferitelor gene.
 În absenţa unor liganzi, receptorii pentru
glucocorticoizi se găsesc iniţial localizaţi în
citoplasmă sub formă de complexe cu două
proteine (heat shock proteins – hsp), hsp 90 şi
hsp56, care protejează receptorul şi-l menţin apt
să reacţioneze cu hormonul.
 Moleculele libere de hormoni glucocorticoizi din
plasmă sau spaţiul interstiţial străbat membrana
celulară graţie liposolubilităţii lor crescute, se
leagă de receptorii specifici din citoplasmă
care vor suferi modificări conformaţionale
ce duc la disocierea proteinelor Hsp.
 Complexul ligand-receptor este apoi
transportat activ în nucleu unde
interacţionează cu unele secvenţe ADN aflate
în regiuni reglatorii ale diverselor gene , cu
efect stimulator sau inhibitor asupra proceselor
transcripţionale.
 O altă posibilitate este aceea a interacţiunii
complexului ligand-receptor cu factori
transcripţionali neimplicând fixarea de
ADN.
 Ca urmare a acestor procese, are loc activarea
ARN-polimerazei, sinteza de ARN mesager
care migrează în citoplasmă unde prin
intermediul ribozomilor şi a ARN-ului de transfer
se amplifică sinteza unor proteine.
 După finalizarea acţiunii lor, complexele
ligand-receptor disociază în elementele
constitutive care sunt reciclate sau
metabolizate
R Hsp 56

Hsp 90

R Hsp 56 S S

S
SS R R
S Hsp 90

S
R ADN
S R

răspuns S R

proteine ARN polimeraza

ARNm
ARNm

nucleu
citoplasmă
 efectele glucocorticoizilor vor apărea după un
interval de timp de 30-90 minute (interval
necesar sintezelor/sau inhibiţiei sintezelor de
proteine intracelulare)
 Există două tipuri de receptori
glucocorticoizi: alfa şi beta.
 Receptorii alfa sunt responsabili de efectele

glucocorticoide
 receptorii beta au rol reglator pentru

receptorii alfa, prevenind fixarea complexelor


ligand-receptor pe secvenţele ADN.
 Prezenţa în număr mare a receptorilor beta la

unii pacienţi explică rezistenţa lor la terapia


cu glucocorticoizi.
 Glucocorticoizii acţionează şi pe o serie de receptori
membranari (cuplaţi cu proteine G):
 inhibiţia adenilat ciclazei cu reducerea concentraţiei

de AMPc intracelular
 scăderea influxului de calciu

 creşterea efluxului de potasiu şi hiperpolarizarea

membranei
 inhibarea proteinkinazei C

Rezultatul este o reducere a activităţii celulare


şi generarea efectului antiinflamator.
Ca urmare a acestui tip de mecanism de acţiune pe
receptori membranari efectele apar mult mai
rapid, în 1-2 minute.
FARMACOCINETICA

 Glucocorticoizii circulă în plasmă legaţi de proteine în


proporţie de 90%: 10% de albumine şi 80% de α2
globulină (transcortină, CBG – corticosteroid
binding globuline).
 În diferite afecţiuni în care albuminemia este

scăzută (boli hepatice, boli renale) creşte nivelul


cortisolului liber cu creşterea efectelor biologice şi
a efectelor adverse.
 La scăderi sub 2,5 mg% a albuminemiei creşte de

2 ori incidenţa efectelor adverse.


 Eliminarea corticosteroizilor se face prin
metabolizare hepatică prin reacţii de reducere şi
de conjugare cu acidul glicuronic.
FARMACOCINETICA

 Derivaţii sintetici sunt greu


metabolizabili ceea ce le prelungeşte
durata de acţiune.
 Prednisonul necesită metabolizare hepatică
pentru a–şi exercita acţiunea, metabolitul
său activ fiind prednisolonul.
 Astfel, la pacienţii cu suferinţă hepatică se

preferă administrarea prednisolonului


pentru a reduce la maxim solicitarea celulei
hepatice.
 Determinarea duratei de acţiune a
preparatelor cortizonice se face prin intermediul
duratei de inhibiţie a axului hipotalamo-
hipofizo-suprarenalian.
 Durata de acţiune a unui preparat cortizonic
corespunde timpului de înjumătăţire
biologic care este mai mare decât timpul de
înjumătăţire propriu-zis (T1/2).
 Astfel, T1/2 cortizon este 90 minute şi T1/2
metilprednisolon, dexametazonă este 200
minute iar T1/2 biologic este 8-12 ore.
Dupa T1/2 biologic, preparatele cortizonice se pot
clasifica în:
- cu durată scurtă de acţiune (24 –36 ore):
hidrocortizon
metilprednisolon
prednisolon
prednison

- cu durată medie de acţiune (48 ore):


parametazonă
triamcinolon

- cu durată lungă de acţiune (> 48 ore):


betametazonă
dexametazonă
Efecte farmacodinamice
Efectele tisulare ale corticoizilor sunt rezultatul a
trei tipuri de acţiuni:
 acţiune glucocorticoidă
 acţiune mineralocorticoidă (slabă)
 acţiune antiinflamatoare şi imunosupresoare
Acţiunea glucocorticoidă

 Efecte la nivelul metabolismului glucidic, lipidic şi proteic:


 creşterea absorbţiei intestinale de glucoză

 inhibarea preluării şi utilizării glucozei la nivelul

ţesuturilor periferice (scade activitatea receptorilor


tisulari pentru insulină)
 creşterea gluconeogenezei

 creşterea catabolismului muşchilor scheletici, pielii,

ţesutului limfoid, ţesutului adipos, conjunctiv


 stimularea degradării proteinelor şi ARN-ului
Acţiunea glucocorticoidă

 stimularea şi inducerea sintezei proteice hepatice


 inhibarea sintezei proteice în ţesuturile periferice
 scăderea sintezei de colagen în fibroblaşti
 stimularea furnizării de aminoacizi pentru
gluconeogeneză hepatică (aminoacizii necesari
gluconeogenezei sunt furnizaţi de reducerea sintezei
proteice în ţesuturile periferice)
 scăderea captării celulare de aminoacizi
Acţiunea glucocorticoidă

 Consecinţa acţiunii glucocorticoide:


 creşterea glicemiei
 insulinorezistenţă
 balanţă azotată negativă
 hiperlipemie
 dispoziţia specifică a depozitelor adipoase (aspect
cushingoid)
 afectarea nutriţiei şi creşterii musculare – topire
musculară, miopatie
 osteoporoză
 cicatrizare defectuoasă
 ulcer peptic
Acţiunea mineralocorticoidă

 creşterea reabsobţiei de sodiu şi apă


 pierderea de potasiu şi ioni de hidrogen la nivelul
tubului contort distal şi tubul colector.
 Acest efect se datoreşte asemănării structurale a
glucocorticoizilor cu aldosteronul şi stimulării de către
acesta a receptorilor pentru aldosteron.
 Mineralocorticoizii cresc reabsorbţia de sodiu şi din alte
umori: transpiraţie, salivă, suc gastric.
 scad reabsorbţia intestinală de calciu
 cresc eliminarea renală de calciu şi fosfat.
Acţiunea mineralocorticoidă

Consecinţa clinică a efectelor de tip mineralocorticoid:


 creşterea în greutate (pe seama excesului de apă /sare)

 edeme

 hipertensiune

 precipitarea /agravarea unei insuficienţe cardiace

 hipopotasemie

 alcaloză

 hipocalcemie

 corticoizii sintetici, cum ar fi metilprednisolonul şi


analogii săi, sunt practic lipsiţi de efecte
mineralocorticoide.
Acţiunile antiinflamatoare
 scăderii permeabilităţii capilare prin
reducerea sensibilităţii acestora la kinine şi toxine
bacteriene, scăderii eliberării de mediatori
mastocitari - reducerea edemului inflamator;
 inhibării fosfolipazei A fapt care duce la
scăderea eliberarea de acid arahidonic din
fosfolipidele membranare şi reducerea sintezei de
prostaglandine şi leucotriene;
 stimulării sintezei de lipocortină-1 care are
ca efect blocarea ciclooxigenazei 2 şi inhibarea
sintezei de prostaglandine în focarul inflamator;
 inhibării nitric oxid sintetazei, enzimă
responsabilă de sinteza de monoxid de azot cu
proprietăţi vasodilatatorii locale;
Acţiunile antiinflamatoare

 creşterii sensibilităţii vasculare la catecolamine cu


creşterea tonusului vascular şi a rezistentei vasculare la
hipoxie
 scăderii expresiei moleculelor de adeziune a
leucocitelor la endoteliul vascular
 reducerii migrării leucocitelor la focarul inflamator;
 reducerii degranulării mastocitelor şi eliberării
enzimelor lizozomale din neurofile şi eozinofile;
 scăderii a secreţiei de colagenaze în focarul
inflamator
 inhibării proliferării fibroblaştilor ce intervin în etapa
finală a inflamaţiei cu scop de reparare tisulară
Efectul imunosupresor

 scăderii limfocitelor circulante prin redistribuirea


temporară a circulaţiei şi acumulării lor în ţesutul limfoid
 scăderii răspunsului celulelor T la mitogeni şi
alloantigene
 scăderii producţiei de citokine a limfocitelor,
monocitelor (IL-1, IL-2, IL-3, IL-6, IFN, TNFα )
 reducerii numărului leucocitelor circulante (cu
excepţia neutrofilelor)
 reducerii capacităţii de fagocitoză şi citotoxice a
celulelor specializate
 Consecinţa clinică este scăderea rezistenţei la
infecţii.
Efectul antialergic
 secundar activităţii imunosupresoare şi
antiinflamatoare şi se datorează:

 inhibiţiei de recunoaştere a antigenului


 blocării formării complexelor antigen-
anticorp
 inhibării degranulării mastocitelor
 scăderii permeabilităţii vasculare
 creşterii tonusului şi rezistenţei vasculare
Alte efecte

 scad producţia şi cresc degradarea vasopresinei


 inhibă eliberarea de ACTH, hormon
melanocitostimulator
 cresc producţia de eritrocite şi trombocite şi
tendinţa la coagulare
 cresc producţia de acid clorhidric şi pepsină gastrică
 scad excitabilitatea neuronală şi inhibă recaptarea
catecolaminelor
Efecte adverse

 Precipitarea sau agravarea unui diabet zaharat


 dislipidemie, obezitate, redistribuţia ţesutului adipos
 proteoliză, inhibarea sintezei proteice
 scăderea reabsorbţiei calciului, osteoporoză, necroză
aseptică de cap femural
 retenţie hidrosalină, hipertensiune, ateroscleroză
 vulnerabilitate la infecţii
 datorită efectului lor antipiretic, antiinflamator maschează
prezenţa infecţiei
 miopatie, reducerea masei musculare
 atrofie şi fragilitate cutanată, vergeturi
 hipogonadism
Efecte adverse

 ulcer peptic, hemoragii digestive


 cartaractă, glaucom
 euforie, depresie, tulburări de somn, psihoze
 scăderea secreţiei hormonului de creştere
 sindrom Cushingoid: facies de „lună plină”, hirsutism,
acnee, vergeturi, redistribuirea tronculară a ţesutului
adipos
 scăderea secreţiei hormonului tireostimulant
 insuficienţă suprarenaliană acută după întreruperea
rapidă glucocorticosteroizilor administraţi timp
îndelungat
   Indicaţii

 edem angioneurotic, reacţie Herxheimer


 anemie hemolitică, trombocitopenie
idiopatică, limfoproliferări
 boli de colagen (poliatrita reumatoidă,
polimiozita, lupus, vasculite, polimialgie)
 afecţiuni inflamatorii oculare, nevrită optică
 meningită TBC
 boală Crohn, rectocolită ulcerohemoragică
   Indicaţii

 glomerulonefrite şi nefrite autoimune


 hepatite cronice autoimune
 edem cerebral, convulsii infantile,
polineuropatie demielinizantă
 astm bronşic, sarcoidoză, insuficienţă
respiratorie acută
 pemfigus
 transplant de organ
 insuficienţă suprarenală acută sau cronică
Antagonişti GCS şi inhibitori ai sintezei GCS
 Inhibitori ai sintezei
 METYRAPONE
 AMINOGLUTETIMIDA
 KETOCONAZOL
 MITOTANE
 AMPHENONE
 TRILOSTANE
 Antagonişti ai receptorului GCS
 MIFEPRISTONE
 METYRAPONE  inhibă relativ selectiv
sinteza steroizilor (inhibă controlul care
asigură producerea de cortisol)
Indicaţii:
 test diagnostic (măsoară capacitatea hipofizei
anterioare de a produce ACTH)
 tratamentul sindromului Cushing

 tumori hipofizare, sindrom de secreţie


ectopică de ACTH, hiperplazii ale CSR pentru
a limita efectele adverse ale GCS
METYRAPONE
 Efecte adverse majore
 Retenţie de apă şi sodiu  edeme
 Hirsutism
AMINOGLUTETIMIDA se poate asocia cu
Ketoconazol în
 sdr. Cushing
 Cancer adrenocortical

KETOCONAZOL - antifungic
 inhibă hormonii steroizi
 Inhibitor enzimatic al metabolizării medicamentoase
pe cale cit.P450

MIFEPRISTONE (RU 486)  agonist parţial al


receptorilor pentru steroizi (GCS şi
Progesteron).
 sdr. Cushing
 Antiprogestativ
MITOTANE
 carcinom adrenalian

Efecte adverse:
 diaree,

 greţuri, vărsături

 depresie,

 somnolenţă

 erupţii cutanate

AMPHENONE B
Efecte adverse:
 creşte producţia de ACTH.

 hiperplazia adenohipofizei,

 depresie, tulburări gastro-intestinale,

 afecţiuni cutanate,

 tulburări ale funcţiei ficatului şi tiroidei

TRILOSTANE
Efecte adverse:
 somnolenţă,

 tulburări gastro-intestinale
HORMONII MINERALOCORTICOIZI (MC)
La om:
 aldosteron

 dioxicorticosteron (DOC) în cantitate foarte


mică, dar cel mai important din punct de
vedere terapeutic

Se preferă în terapie: FLUDROCORTISON


(derivat de sinteză - produce o puternică
retenţie de apă şi sodiu; cel mai mult folosit
în terapie datorită administrării orale).
Farmacodinamie
 Activarea receptorilor pentru HMC din celulele ţintă
(cel. tubului contort distal renal, ansa Henlé, cel. epiteliilor
transportoare ale vezicii urinare şi ale colonului) 
stimularea Na+, K+, ATP-aza membranară care
produce
 trecerea ionilor de Na+ din cel. tubulare renale în
spaţiul peritubular, în sânge
 concomitent cu creşterea secreţiei în spaţiul peritubular

a ionilor de H+ şi K+

 Aceste fenomene se produc şi în glandele salivare şi


sudoripare.
Farmacodinamie

În hiperaldosteronism prin supradozare de


aldosteron, tumori:
 hipernatremie

 hipokaliemie

 hipertensiune arterială

 edeme

 alcaloză metabolică
Farmacocinetică
 secreţia zilnică de Aldosteron la o
persoană normală = 100-200g/zi.
 nu se leagă puternic de proteinele
plasmei;
 metabolizarea hepatică prin
glicuronoconjugare;
 eliminare renală parţial glicuronidat,
parţial nemodificat.
Aldosteron - utilizare terapeutică

 terapia de substituţie
 în orice formă de insuficienţă a
hormonilor mineralocorticoizi
1. Deoxicorticosteron acetat (DOCA)
Injectabil

2. FLUDROCORTIZON  oral
Efecte adverse  retenţie de sodiu crescut.
Excesul de aldosteron se tratează cu:

Antagonişti competitivi ai receptorilor


 SPIRONOLACTONA
 PRORENONA
 DROSPIRENONE

Antagonişti fiziologici ai Aldosteronului


 TRIAMTEREN
 AMILORID
Antagonişti competitivi ai receptorilor
Indicaţii:
 I.C
 I.R (sindromul nefrotic)
 ciroze hepatice
 HTA + hipokaliemie
 Hirsutism
 DROSPIRENONE  contraceptiv oral, care antagonizează şi efectele
aldosteronului
Efecte adverse:
 hiperkaliemie
 anomalii menstruale
 ginecomastie
 sedare
 cefalee
 rash cutanat
Stimularea secreţiei de Aldosteron are loc în caz
de:
 hipovolemiile

 HTA

 Stimularea receptorilor 1 ai celulelor


juxtaglomerulare renali
 dietă hiposodată, desodată

 ACTH

 Diuretice care cresc eliminarea Na+


(THIAZIDE, Diuretice de ansă).