Hormoni

1. Introducere
Hormonii sunt substanţe biochimice care transmit informaţii de la un organ sau
ţesut la altul, fiind secretaţi de glandele endocrine sau de alte ţesuturi, care
stimulează şi coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism.
Spre deosebire de sistemul nervos, unde informaţiile de la centru
(creier sau măduva spinării) se propagă prin prelungirile axonice sau dendritice cu o
viteză mare, de ordinul fracţiunilor de secundă, informaţiile transmise pe cale
hormonală sunt mai lente (în cazul adrenalinei, durează secunde, pe când în cazul
celorlalţi hormoni durează zile până când informaţiile ajung la organul sau ţesutul
ţintă).
Hormonii au fost descoperiţi la începutul secolului XX, iar termenul a fost
pentru prima oară folosit în anul 1905 de către psihologul englez Ernest Starling. Fiind
substanţe care acţionează pe anumite organe ţintă ce au receptori speciali în
membrana celulară care leagă moleculele hormonului respectiv, unde se declanşează
o serie de reacţii biochimice, hormonii pătrund prin membrana celulară şi ajung în
citoplasma şi nucleul celulei.
Hormonii din organismul animal sunt produşi şi de glandele endocrine: hipofiză,
epifiză, tiroidă, paratiroidă, pancreas, glandele suprarenale cu corticosuprarenala şi
insulele Langerhans, gonadele sau glandele genitale.
Denumirea de glande endocrine sau glande cu secreţie internă se datorează
faptului că hormonii produşi de glandele respective se varsă direct în sânge, fiind
transportaţi pe calea sanguină la organul ţintă.
Hormonii produşi de plante se numesc fitohormoni (au un nucleu format din o
grupare fenolică şi steroidă) şi, asemănător hormonilor produşi de organismul animal,
acţionează la distanţă, fiind suficientă o cantitate foarte mică, de ordinul
nanogramelor.
Știinţa care se ocupă cu studiul glandelor endocrine şi hormonilor se numeşte
endocrinologie.

2. Clasificare
Clasificarea hormonilor se face în funcţie de raza de acţiune, solubilitate,
structura chimică şi locul de sinteză.

Clasificarea hormonilor în funcţie de raza de acţiune

În funcţie de raza de acţiune, hormonii sunt grupaţi în:

 Hormoni locali: autocrini şi paracrini
 Hormoni endocrini
 Neurohormoni
Hormoni endocrini
Hormonii endocrini respectă definiţia clasică, fiind sintetizaţi şi secretaţi de
celule specializate, urmând să ajungă la celula ţintă prin intermediul sistemului
circulator. Ei sunt legati de proteine transportoare, în cazul hormonilor hidrofobi, sau
liberi în sânge, în cazul hormonilor hidrofili.

Hormonii paracrini
Hormonii paracrini nu respectă definiţia clasică dată hormonilor, fiind sintetizaţi
de o celulă specializată, urmând să acţioneze asupra celulelor învecinate, fără a mai
ajunge în sistemul circulator.

Hormonii autocrini
Hormonii autocrini sunt sintetizaţi şi secretaţi de către o celulă în spaţiul
extracelular, acţionând ca mesager asupra aceleiaşi celule. În acest caz, celula ţintă şi
celula secretoare reprezintă de fapt aceeaşi celulă.

Neurohormonii
Neurohormonii sunt o categorie specială de substanţe chimice produse de către
celulele nervoase, eliberate în sânge prin terminaţiile axonale şi apoi vehiculate prin
sistemul circulator până la nivelul celulei ţintă. Prin intermediul neurohormonilor se
realizează interacţiunea dintre sistemul nervos şi sistemul endocrin.

Clasificare hormonilor în funcţie de solubilitate

În funcţie de solubilitate, hormonii se pot clasifica în hormonii hidrosolubili

(hidrofili) şi hormoni liposolubili (hibrofobi). Hormonii liposolubili necesită proteine
transportoare pentru a fi vehiculaţi prin sânge până la nivelul celulei ţintă. De
asemenea, aceşti hormoni prezintă capacitatea de a traversa stratul dublu lipidic al
membranei celulare, pătrunzând în interiorul celulei, unde se află receptori specifici
fie în citoplasmă, fie legaţi de cromatină la nivelul nucleului. Hormonii hidrosolubili
circulă liberi prin sistemul circulator, însă nu pot traversa membrana celulară.
Receptorii pentru acest tip de hormoni se află încorporaţi în membrana celulară,
determinând producţia de mesageri secunzi la nivelul spaţiului citoplasmatic,
hormonul fiind considerat mesager primar.

Hormonii hidrosolubili
 Hormonii peptidici
 Hormonii proteici
 Hormonii derivati din aminoacizi

Hormoni liposolubili
 Hormonii steroizi
 Hormonii tiroidieni

Clasificarea hormonilor după structura chimică

Hormoni derivaţi din aminoacizi

 Hormonul Aminoacid precursor Loc de sinteză
Dopamina Tyrozina Hipotalamus, medulosuprarenală
Adrenalina Tirozina Medulosuprarenală
Noradrenalina Tirozina Medulosuprarenală, nervi periferici
Histamina Histidina Celule bazofile, celule care se regenerează
Serotonina Triptofan Ficat, nervi simpatici
3,5,3'-
Tirozina Glanda tiroidă
triiodotironina

Hormoni polipeptidici, proteici şi glicoproteici

Număr de
Hormon Loc de sinteză
resturi aminoacidice
Hormonul eliberator al
3 Hipotalamus
tireotropinei (TRH)
Met-encefalina 5 Hipotalamus
Leu-encefalina 5 Hipotalamus
Angiotensina II 8 Sânge
Vasopresina (ADH) 9 Neurohipofiză
Ocitocina 9 Neurohipofiză
Hormonul eliberator al
10 Hipotalamus
gonadotropinelor (Gn-RH)
Somatostatina (GH-RIH) 14 Hipotalamus
Mucoasă
Gastrina 17
gastrică duodenală
Hormonul
27 Hipofiză anterioară
melanocitostimulator (MSH)
Secretina 27 Duoden şi jejun
Peptidul intestinal vasoactiv (VIP) 28 Duoden şi jejun
Celule A
Glucagonul 29
(α) pancreatice
β-endorfina 31 Hipofiză anterioară
Calcitonina 32 Celule C tiroidiene
Colecistokinina (CCK) 33 Duoden şi jejun
Polipeptidul pancreatic 36 Celule F pancreatice
Hormonul adenocorticotrp
39 Hipofiză anterioară
(corticotropina, ACTH)
Hormonul eliberator de
41 Hipotalamus
corticotropina (CRH)
Peptidul inhibitor gastric (GIP) 43 Duoden şi jejun
Hormonul eliberator al hormonului
44 Hipotalamus
de crestere (GH-RH)
Celule B
Insulina 51
(β) pancreatice
Factorul de crestere epiermal (EGF) 53 Glande salivare
Factorul de crestere asemanator
67 Ficat
insulinei (IGF II)
Somatomedina (IGF I) 70 Ficat
Hormonul parotidian 84 Celule parotidiene
Interleukine Variabil Celule albe din sânge
Prolactina (PRL) 198 Hipofiză anterioară
Hormonul tiroido-stimulator (TSH) 209 Hipofiză anterioară
Hormonul luteinizant (LH) 215 Hipofiză anterioară
Gonadotropina corionica
231 Placentă
umana (hCG)
Hormonul foliculo-stimulator 236 Hipofiză anterioară

Hormoni steroizi
Hormonii steroizi sunt hormoni ce au ca precursor comun colesterolul:
 estradiol
 estronă
 testosteron
 1,2 dihidroxicolecalciferol
 cortisol
 aldosteron

Hormonii eicosanoizi
Hormoniii eicosanoizi reprezintă o serie de hormoni derivaţi din acidul
arahidonic:
 prostaglandinele primare (clasice, PG)
 endoperoxizii prostaglandinici (PGG2 şi PGH2)
 prostaciclina (PGI2)
 tromboxani (TX)
 leucotrienele (LT)

Clasificarea hormonilor în funcţie de locul de producere

Hormonii sunt secretaţi la nivelul întregului organism, putând fi secretaţi de
organe specializate sau de celule individuale ce prezintă activitate secretorie.

Hormoni hipotalamici
  hormonul eliberator al tireotropinei (trh)
 hormonul eliberator al somatostatinei (gh-rih)
 hormonul eliberator al gonadotropinelor (gn-rh)
 hormonul eliberator al corticotropinei (crh)
 hormonul eliberator al somatotropinei (gh-rh)

Hormoni hipofizari
 somatotropina numita şi hormonul de crestere (gh)
 corticotropina numita şi hormonul adenocorticotrop (acth)
 gonadotropine (gn)
o hormonul luteinizant (lh)
o hormonul foliculo-stimulator (fsh)
 tireotropina (tsh)
 prolactina (prl)

Hormoni gastrointestinali
 gastrina
 colecistokinina (cck)
 secretina
 polipeptidul intestinal vasoactiv (vip)
 peptidul gastic inhibitor (gip)
 ghrelina
 peptidul yy
 parotina
 sialogastrona
 leptina
 motilina

Hormoni pancreatici
 insulina
 glucagonul
 somatostatina
 polipeptidul pancreatic

Hormoni suprarenalieni
 epinefrina (adrenalina)
 norepinefrina (noradrenalina)
 cortisolul
 aldosterona

Hormoni secretaţi de rinichi

 renina

3. Efecte ale hormonilor

Hormonii sunt compuşi cu acţiune directă sau indirectă asupra:

- glicemiei (concentraţia de zahăr din sânge), reglată prin insulină produs de
pancreasul endocrin
- lipemiei (concentraţia de grăsimi), reglată prin activitatea ficatului şi pancreasului
- senzaţiei de foame
- activităţii sexuale la bărbat sau femeie şi reglarea ciclului menstrual
- dezvoltării sistemului osos
- adaptării la stres.

Activitatea hormonală este dirijată prin:

- axul hipotalamo-hipofizar printr-un sistem feedback
- sistemul nervos vegetativ (parasimpatic şi ortosimpatic)
- prin concentraţia în sânge a calciului, glucozei etc.

4. Hormoni sintetizaţi chimic

Esenţa fiziologiei şi patologiei glandelor endocrine este dependentă de
hormonii produşi de glande. Aceste substanţe chimice au o structură chimică în
general cunoscută. Majoritatea au fost sintetizaţi şi pot fi folosiţi ca medicamente.
Pentru unii din ei, a căror sinteză chimică este dificilă, cum este hormonul de creştere
(GH) al hipofizei sau insulina pancreasului, s-au pus la punct tehnici de inginerie
genetică; sunt produşi de bacterii în care s-au introdus acizi dezoxiribonucleici
recombinaţi, adică cu fragmente din acizii nucleici ai omului, care conţin programul
genetic de sinteză a acestor hormoni.
Progresele chimiei moderne au permis să se sintetizeze substanţe înrudite cu
hormonii naturali, dar mult mai puternici decât ei, numite analogi sintetici hormonali,
şi care sunt folosiţi curent în terapeutică. Astfel, există dexametazonul şi prednisonul
ca analogi ai cortizonului suprarenal, desmopresina ca analog al hormonului
antidiuretic, dietilstilbestrolul ca analog al hormonilor estrogeni, buseralinul ca analog
al neurohormonului gonadoliberină.
Administrarea hormonilor sau a analogilor lor sintetici ca medicamente trebuie
făcută cu mare prudenţă, deoarece sunt substanţe foarte active, care influenţează
puternic echilibrul organismului şi sunt supuşi unei autoreglări extrem de precise prin
mecanisme cibernetice rapide de feedback. De exemplu, orice glandă endocrină
produce hormonii ei specifici numai dacă concentraţia lor sangvină are tendinţa să
scadă şi nu mai funcţionează dacă apare o creştere a nivelului sangvin a acestor
hormoni. Dacă administrăm hormoni din afară, ca medicamente, fapt foarte răspândit
mai ales când este vorba de hormonii cortizonici, glandele endocrine
corespunzătoare sunt blocate şi se vor atrofia. În cazul suprarenalei, atrofia acesteia
prin corticoterapia prelungită pune în pericol viaţa.

5. Cei mai importanţi hormoni şi rolurile acestora

Cei mai importanţi hormoni sunt:
a) hormonii hipotalamici:
 hormonul eliberator ai somatotropinei (SRH sau GH-RH)
  hormonul eliberator ai tireotropinei (TRH), numit şi tireoliberină, este cel mai
bine cunoscut. Din punct de vedere chimic, este un tripeptid format din acid
glutamic , histidină şi prolină. Structura chimică a acestui compus prezintă însă
următoarele particularităţi: acidul glutamic este sub forma ciclică, parolina este
încatenată prin hidrogenul iminic , iar gruparea carboxilică a parolinei se
găseşte sub formă de amidă
 hormonul eliberator al corticotropinei (CRH) se mai numeşte şi corticoliberină şi
a fost pus în evidenţă prin cercetările lui Saffran şi Schally. S-a arătat mai târziu
că acest polipeptid este alcătuit din 41 resturi de aminoacizi. Concomitent cu
stimularea eliberării de corticotropină (ACTH), CRH-ul stimulează şi
eliberarea de către adenohipofiză a unui alt compus biologic activ numit ß-
endorfină. Aceasta are de asemenea structură polipeptidică şi are
acţiunea opusă CRH-ului; este deci un inhibator al ACTH-ului.
 hormonul eliberator al aigonadotropinelor (GN-RH)
 hormonul eliberator al somatostatinei (GH-RH)

b) hormonii hipofizari:
 somatotropina (GH) este esenţială în procesul de creştere, iar la adult are un rol
important în activităţile metabolice. Este sintetizată în celulele acidofile ale
hipofizei anterioare, iar secreţia sa din granulele de depozit intracelulare este
reglată de hormonii hipotalamici GHRH şi SRIF; sinteza lor depinde de
neurotransmiţători, ca serotonina, dopamina, norepinefrina şi peptidele de
eliberare a hormonului de creştere.
 corticotropina (ACTH), hormonul adenocorcotrop sau corticotropina stimulează
creşterea, dezvoltarea şi activitatea secretorie a glandelor corticosuprarenale.
Hipersecreţia de ACTH determină hipertrofierea corticosuprarenalei şi
hipersecreţie de hormoni ai acesteia, având ca urmare tulburări metabolice.
 gonadotropina (Gn–LH şi FSH) controlează funcţiile gonadelor feminine şi
masculine. De asemenea, controlează secreţia glandelor mamare la femeie.
 tireotropina (TSH) stimuleaza creşerea, dezvoltarea şi secretia de hormoni ai
glandei tiroide
 prolactina (PRL) este secretată de hipofiza anterioară şi eliberată episodic.
Prolactina apare în ser sub trei forme diferite. Predomină forma monomerică
(80 %) care este activă din punct de vedere biologic şi imunologic; urmează în
procent de 5-20 % forma dimerică care este biologic inactivă, iar în proporţie de
0.5-5 % forma tetramerică, cu activitate biologică scăzută. Organul ţintă pentru
prolactină este glanda mamară unde îşi exercită funcţia lactogenică şi
galactopoietică.

c) hormonii gastrointestinali:
 gastrina este un hormon secretat de celulele G (localizate în porţiunea distală a
stomacului şi în duoden) ca răspuns la stimularea vagală, ingestia de
alimente/alcool/calciu sau prezenţa de secreţie gastrică alcalină. După
eliberarea în circulaţie ajunge la nivelul stomacului unde stimulează secreţia de
acizi, pepsină, factor intrinsec şi insulină.
 colecistokinina este un hormon secretat de celulele duodenale, ca răspuns la
prezenţa de alimente parţial digerate în duoden.
  secretina este un hormon polipetidic secretat de mucoasa duodenală sub
influenţa conţinutului gastric acid. Are rol stimulator asupra secreţiei
pancreatice.

d) hormonii pancreatici:
 insulina este singurul hormon al organismului cu acţiune hipoglicemiantă. El
face ca glucoza din sânge să intre în celule, care o folosesc pentru producerea
de energie.
 glucagonul este un hormon secretat de către pancreas şi care creşte
concentraţia sangvină a glucozei. Glucagonul este indicat pacienţilor diabetici în
caz de hipoglicemie cauzată de o supradozare în insulină care a antrenat o stare
de rău sau o comă.

e) hormonii trombocitari:
 tromboxani

f) hormonii limfocitari:
 leucotrienele sunt substanţe chimice sintetizate de celulele mastoide, bazofile,
macrofage şi alte ţesuturi din ţesutul arahidonic. Leucotrienele sunt implicate în
reacţiile inflamatorii şi în răspunsul imun; ele cresc permeabilitatea vaselor
sangvine mici. Produc contracţia muşchilor netezi şi atrag neutrofilele la locul
infecţiei.

g) hormonii suprarenali:
 epinefrina sau adrenalina este un hormon produs de glanda suprarenală ce are
un rol primordial în funcţionarea sistemului nervos sinaptic.
 norepinefrina
 cortisolul este un hormon corticosteroid produs de către cortexul glandei
suprarenale şi care este implicat în răspunsul la stres. El creşte tensiunea
arterială, glicemia, şi poate cauza infertilitate la femei.
 aldosterona

h) hormonii renali:
 renina este o enzimă secretată de o zonă a rinichiului situată în apropierea
glomerulilor şi denumită aparat juxtaglomerular. Nivelul reninei în sânge creşte
în cursul anumitor hipertensiuni, în cursul insuficienţelor renale sau cardiace.
Din contră, nivelul său scade în cursul unor dereglări hormonale de origine
suprarenaliană (hipercorticism, sindromul lui Conn).

i) hormonii din ţesutul miocardic atrial:

 polipeptidul natrinuretic.