SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

AMG 1 H
Asistent medical generalist

Portofoliu
-BIOCHIMIE-

Autor: Flcescu Lavinia-Corina Profesor: Nedelea Elena

 Cuprins

Proteina....................................................................................................................................... 3
Clasificarea proteinelor .......................................................................................................... 4
Structura unei albumine ......................................................................................................... 5
Proteinele din sange ............................................................................................................... 5
Proteinele din muschi ............................................................................................................. 6
Proteine vegetale .................................................................................................................... 6
Proteine din cereale ............................................................................................................ 6
COMPOZITIA PROTEINELOR ........................................................................................... 7
ASIMILATIA SI SINTEZA PROTEINELOR ...................................................................... 7
STRUCTURILE PROTEINELOR NATURALE .................................................................. 8
IZOLARE SI PURIFICARE .................................................................................................. 8
ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN: ....................................................... 9
NECESARUL DE PROTEINE ............................................................................................ 10
SURSE DE PROTEINE ....................................................................................................... 10
Lipidele si importanta lor in organism ....................................................................... 11
Tipuri de lipide ..................................................................................................................... 11
Rolul lipidelor in organism .................................................................................................. 12
Colesterol bun (HDL) vs colesterolul ru (LDL) .............................................. 13
Colesterolul bun (HDL) .................................................................................................... 14
Colesterolul ru (LDL) ..................................................................................................... 14
Organismul produce colesterol? ........................................................................................... 15
Cealalt surs: alimentele ..................................................................................................... 15
Valori normale / anormale colesterol ................................................................................... 16
Concluzii .............................................................................................................................. 17
Bibliografie............................................................................................................................... 22
GLUCIDELE ........................................................................................................................... 18
INTRODUCERE .................................................................................................................. 18
NOMENCLATURA ............................................................................................................ 18
STRUCTURA ...................................................................................................................... 18
CLASIFICARE .................................................................................................................... 19
IMPORTAN .................................................................................................................... 20
CONCLUZIE ....................................................................................................................... 21
2
Proteina

Proteinele sunt componente de baza ale

tuturor celulelor vii, alaturi de lipide, zaharide,
vitamine, enzime, apa si saruri anorganice,
formand impreuna un sistem complex in cadrul
caruia se petrec o serie de reactii chimice care
asigura reproducerea, dezvoltarea si functionarea
normala a fiintelor vii.Sunt componente ale
structurilor celulare si au functii biologice
fundamentale : enzimatice, hormonale ,
imunologice. Sunt proteine unele substante cu
puternica activitate biologica ale celulelor ca:
enzimele, pigmentii respiratori, multi hormoni si
anticorpii. Substanta contractila din fibrele
musculare, din cilii si din flagelele organismelor
inferioare, care poseda proprietatea de a
transforma energia chimica in energie mecanica,
este de asemenea o proteina. Ele intra in structura
tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea
celulelor. Ca aspect , la microscop , proteinele sunt
subtiri , ca niste bastonase gelatinoase. In organele
animale apar sub forma de muschi , piele ,par . Ele
se gasesc si in plante , in cantitati mai mici . Toate
sunt amestecuri de compusi complecsi , continand
carbon , hidrogen , azot , oxigen , uneori si fosfor ,
fier , iar de multe ori sulf . Proteinele sunt principali
constituenti ai corpului animalelor . Indeplinind o mare varietate de functii , se
descopera o diversificare deosebita in alcatuirea lor . S-a demonstrat ca
proteinele constituie partea cea mai insemnata din substanta uscata a celulelor
. In corpul omenesc , 15 % din greutate se datoreaza proteinelor. Analiza lor
elementara a fost facuta de chimistul olandez Gerardus Iohannes Mulder ( 1802
- 1882 ) , extragandu-le din tesuturi animale si vegetale . Acesta le-a dat , in
anul 1838 , la sugestia fostului sau profesor J.J. Berzelius , numele de proteine
, de la grecescul 'protos' , care inseamna primul , in prima linie . Mulder publica
aceasta denumire in 1840 ( in unele tratate apare anul 1843 ) , in limba
olandeza , tradusa apoi si

in limba franceza .

Caracteristica cea mai importanta a proteinelor este specificitatea:

proteinele diferitelor specii vegetale si animale se deosebesc intre ele, existand
deosebiri chiar si intre proteinele indivizilor din aceeasi specie. Se apreciaza ca
intr-un organism animal exista circa 100.000 de proteinele specifice. Fiecare

3
macromolecula de proteina este alcatuita din 50 pana la 10.000 de unitati de -
aminoacizi, unite prin legaturi peptidice.

Clasificarea proteinelor

1. Dupa sursa de provenienta :

- proteine de origine vegetala

- proteine de origine animala

2. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electoliti :

- insolubile (fibroase)

- solubile (globulare)

3. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala :

- proteine propriu-zise ( dau prin hidroliza totala numai -

aminoacizi)

- proteine conjugate sau proteide ( prin hidroliza totala se obtine,

pe langa - aminoacizi, si o alta substanta, care in structura
proteinei apare ca grupa prostetica)

Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera

tesuturilor rezistenta mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva
agentilor exteriori.

KERATINELE- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si

coarne se disting printr-un continut mare de sulf. Keratinele sunt
insolubile in apa atat rece cat si calda, precum si in solutii saline. Din
cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata de agentii chimici,
precum si fata de enzime.
FIBROINA, componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in
acest material inconjurata cu o componenta amorfa, cleioasa, sericina,
care reprezinta cca. 30 % din greutatea totala. In cele doua glande ale
viermelui de matase, proteinele sunt continute sub forma de solutie
concentrata, vascoasa.
COLAGENUL, este componenta principala a tesuturilor conjunctive,
tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste.
Exista numeroase varietati de colagen. Colagenul are o compozitie
deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat in glicol, prolina si
hidroxiprolina, nu contine cistina si triptofan. Prin incalzire prelungita cu
apa, colagenul intai se imbiba,apoi se dizolva transformandu-se in
gelatina sau clei.
4
 ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a
cauciucului, a arterelor si a unora din tendoane, cum este de exemplu
tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se transforma in gelatina la
fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si colagenul, fibrele de
elastina sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucina, glicocol si
prolina.
In regnul vegetal nu se gasesc proteine fibroase; functia lor este indeplinita in plante de celuloza.
Proteinele fibroase se dizolva numai in acizi si baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare
este insotita de o degradare a macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza
proteina initiala. Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci
nu au valoare nutritiva.

Proteinele solubile sau globulare apar in

celule in stare dizolvata sau sub forma de geluri
hidratate. Ele au insusiri fiziologice specifice si
se subimpart in albumine si globuline.
Albuminele sunt solubile in apa si in solutii
diluate de electroliti (acizi, baze, saruri),iar
globulinele sunt solubile numai in solutii de
electroliti.

Exemple de proteine solubile:

- albuminele din oua

-
caseina din lapte
-
globulinele si albuminele din sange
(hemoglobina, fibrinogenul)
- proteinele din muschi (miogenul si miosina)
-
Structura unei
albumine
proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)
- proteinele produse de virusi (antigeni) si bacterii
- anticorpii
- nucleoproteidele
- enzimele
- hormonii proteici (insulina)

Proteinele din sange

Sangele este o suspensie a unor corpuscule mari, vizibile la microscop,

globulele albe si rosii, intr-un lichid omogen numit plasma. Globulele rosii
contin toata proteina colorata rosie, hemoglobina. Plasma contine in solutie
5
fibrinogenul, globuline si albumine. Lichidul ramas la indepartarea globulelor
si a fibrinogenului se numeste serul sanguin. Coagularea sangelui se
datoreaza transformarii fibrinogenului intr-un gel ireversibil, fibrina.

Globulinele din ser pot fi separate in trei fractiuni, L-, B si z. O

importanta deosebita o constituie z-globulinele, care s-au dovedit identice cu
anticorpii din serul sanguin.

Se stie ca in urma infectiilor cu bacterii sau virusuri, organismul animal

devine imun, un timp mai lung sau mai scurt, fata de o noua infectie cu
acelasi germen patogen. Imunitatea se datoreaza aparitiei de anticorpi in
serul animalului infectat. Substantele care determina formarea anticorpilor,
numite antigeni, sunt proteine, produse de bacterii sau provenite din acestea
sau din virusuri prin dezagregarea lor. Orice proteina straina introdusa prin
injectie in organism actioneaza ca antigen.

Proteinele din muschi

Muschii vertebratelor contin 15-20% proteine. Au fost izolate :

miogenul, miosina, globulina X, stroma musculara, tropomiosina si actina.

Miogenul este un amestec de cel putin 3 proteine, cu caracter de

albumine si globuline. Miogenul contine enzimele esentiale ale muschiului:
fosforilaza, fosfoglucomutaza, etc..

Miosina si actina sunt proteinele care asigura functiunea contractila a

muschiului. Tropomiosina este o proteina unitara.

Proteine vegetale

Globulinele vegetale sunt mult raspandite in natura, alaturi de

albumine.de exemoplu globulinele din semintele oleaginoase :edestina, din
samanta de canepa, excelsina din nuca braziliana, amandina din migdale si
corilina din alune, apoi globulinele din leguminoase, de ex.: faseolina din
fasole, legumina din mazare, precum si globulinele din cartofi, tomate,
spanac,etc. Toate au configuratii globulare.

Proteine din cereale

Proprietatea graului de a da o faina panificabila se datoreaza

caracterului special al proteinelor din endospermul, bogat in amidon, al
semintelor acestei cereale. Proteina din grau, glutenul, se obtine prin
framantarea fainei intr-un curent de apa; acesta antreneaza granulele de
amidon, lasand glutenul sub forma unei mase lipicioase. Spre deosebire de
celelalte proteine vegetale, glutenul este insolubil in apa si in solutii saline.
Cercetarea clasica a glutenului a dus la concluzia ca el este un amestec de

6
doua proteine : glutenina si gliadina. Cea din urma este singura proteina
solubila in alcool de 70 % si poate astfel fi separata de glutenina.

Din punct de vedere al constitutiei, majoritatea proteinele solubile

fac parte

din categoria proteinelor conjugate, in care grupa prostetica poate fi o

lipida (lipoproteide), acid fosforic (fosfoproteide), un metal
(metaloproteide) sau un acid nucleic (nucleoproteide).

COMPOZITIA PROTEINELOR

Toate proteinele contin elementele: C, H, O, N si S; in unele proteine se mai

gasesc, in cantitati mici: P, Fe, Cu, I, Cl, si Br. Continutul procentual al
elementelor principale este de: C 50-52 %, H 6,8-7,7 %, S 0,5-2 %, N 15-18
%.

Prin hidroliza, proteinele se transforma in aminoacizi. Hidroliza

proteinelor se poate efectua cu acizi, cu baze sau cu enzime. Hidroliza acida
se face prin fierbere indelungata (12-48 ore) cu acid clorhidric de 20% sau
mai bine cu acid formic continand HCl (2 ore). Hidroliza cu hidroxizi alcalini
sau cu hidroxid de bariu are loc intr-un timp mai scurt. Prin hidroliza se obtine
un amestec care poate sa contina circa 20 L-aminoacizi. Se formeaza si
amoniac prin hidroliza grupelor CONH2 ale asparaginei si glutaminei.

ASIMILATIA SI SINTEZA PROTEINELOR

Se gasesc proteine in fiecare celula vie. Pentru sinteza lor, respectiv a

aminoacizilor care le compun, plantele se folosesc de combinatii anorganice
ale azotului, amoniac si azotati, pe care le extrag din sol. Unele vietuitoare
inferioare, bacteriile de sol, pot folosi chiar azotul molecular.

Animalele nu au proprietatea de a asimila combinatiile anorganice ale

azotului, ci sunt nevoite sa utilizeze proteinele de origine animala sau
vegetala, continute in hrana lor. Proteinele nu pot fi intrebuintate ca atare, ci
sunt hidrolizate in timpul digestiei, pana la aminoacizi. Acestia difuzeaza prin
peretele intestinului in sange si servesc apoi celulelor pentru sinteza
proteinelor proprii ale organismului. Numai datorita acestui mecanism, fiecare
celula isi poate construi proteina ei specifica.

Organismul animal nu poate sintetiza decat anumiti aminoacizi; altii

provin din proteinele hranei. De aceea, nu este suficient ca hrana animalelor
sa contina o anumita cantitate de proteine, ci acestea trebuie sa cuprinda o
cant. suficienta din fiecare aminoacid esential. Proteinele din lapte, carne,
peste, oua, creier, serum, fibrina, soia si din embrionul de grau contin
7
aminoacizii esentiali in proportie adecvata. In schimb, hemoglobina, gelatina
si multe proteine din vegetale sunt deficiente in unul sau altul din aminoacizii
esentiali. Folosirea exclusiva in alimentatie a acestor proteine duce la tulburari
grave. Lipsa aminoacizilor esentiali din proteinele hranei se manifesta la
animalele tinere a caror crestere inceteaza sau este incetinita. Simptomele de
deficienta dispar daca se completeaza dieta cu lapte.

STRUCTURILE PROTEINELOR NATURALE

Se disting patru grade structurale sau niveluri de organizare dupa

complexitatea lor. Acestea au fost numite structuri primare, secundare,
tertiare si cuaternare.

Structura primara a unei proteine este determinata prin numarul si

succesiunea specifica a aminoacizilor din catena polipeptidica. Structura
secundara a unei proteine este determinata de aranjarea in spatiu a catenei
polipeptidice si de legaturile care se stabilesc intre catene. Cercetarile in
domeniu au sugerat ca macromolecula peptidica nu are forma extinsa, ci
adopta o forma rasucita sau incretita. Structurile tertiare : structurile
secundare sunt determinate de legaturile de hidrogen dintre grupele CO si NH
ale catenelor polipeptidice. Intr-o elice L foarte lunga , se pot stabili legaturi
slabe, dar numeroase , si intre grupele R proeminente spre exterior , ale
aminoacizilor. Sunt folosite 4 feluri de legaturi intre grupe R apartinand
aceleiasi catene polipeptidice prin care se poate realiza o structura tertiara. La
adoptarea si mentinerea unei anumite conformatii tertiare contribuie uneori
ioni metalici sau, in proteide, grupele prostetice.

Un model de structura tertiara este aceea a mioglobinei; iar un model de

structura secundara este acela al keratinei.

Mai multe asemenea structuri tertiare sunt asociate intre ele formand
structuri cuaternare. Fortele de atractie sunt aceleasi ca in structurile tertiare,
dar ele actioneaza in acest caz intermolecular, unind catene polipeptidice sau
elice L-diferite. Un exemplu de structura cuaternara este acela al
hemoglobinei.

IZOLARE SI PURIFICARE

Proteinele insolubile pot fi usor separate de compusii care le insotesc in

organismele animale, grasimi, hidrati de carbon sau proteine solubile, asa ca
izolarea lor nu prezinta dificultati. Din cauza insolubilitatii lor, nu pot fi
purificate prin dizolvare.

8
 Proteinele solubile sufera usor la incalzire, sau sub actiunea acizilor, a
bazelor, a dizolvantilor organici si a altor compusi chimici, o transformare
numita denaturare, prin care se pierde activitatea biologica specifica.
Denaturarea proteinelor consta in modificarea ireversibila a formei lor
spatiale, naturale, in urma desfacerii unor legaturi din structura moleculei
proteice. Aceste modificari se produc fie sub actiunea unor agenti fizici
(caldura, radiatii, ultrasunete) fie sub actiunea unor agenti chimici (solutii de
acizi, baze sau saruri, solventi organici, etc.)

Proteina se extrage din materialele biologice in care se gaseste cu o

solutie salina, mai rar cu dizolvanti organici ca glicerina sau acetona, diluate
cu apa. Solutiile acestea contin si substante neproteice; indepartarea acestora
se face cu ajutorul dializei prin membrane permeabile pentru aceste
substante dar impermeabile pentru proteine. Proteinele insolubile in apa
distilata se precipita la sfarsitul dializei. Indepartarea ionilor straini poate fi
accelerata prin suprapunerea unei electrolize, intr-un dispozitiv special
(electrodializa).

Metoda obisnuita pentru obtinerea proteinelor din solutiile purificate

prin dializa consta in precipitare cu saruri neutre, sulfat de amoniu sau sulfat
de sodiu, in stare solida sau in solutie saturata. Dupa un alt procedeu,
precipitarea proteinei se face cu etanol.

ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN:

1. Plastic.

2. Functional (realizeaza presiunea oncotica; participa la echilibrul acido-

bazic; participa la constituirea enzimelor; hormonilor; constituie receptori
membranari, intra in constitutia altor substante active etc.).

3. Aparare (refacerea tesuturilor lovite, anticorpi; troficitate a celulelor

sistemelor de aparare specific si nespecific; creste rezistenta fata de
actiunea nociva a unor substante toxice: Pb, Hg, Cd, Cr, Se, As, benzen,
toluen, amine, nitrobenzen, cloroform, CCl4, pesticide organoclorurate,
sulfamide, antibiotice toxice - tetraciclina, saruri de Au s.a.).

4. Energetic - prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet dand
nastere unor substante toxice (amine toxice: indol, triptamina, histamina)
care cer un efort hepatic suplimentar.

9
NECESARUL DE PROTEINE

Depinde de necesitatile organismului:

1.Cantitativ:

Copii: 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24 h

7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24 h
12-20 ani - 1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h
Adulti: 1,2-1,5 g/kgc/zi (ex: 75 kg 85-105 g
proteine/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2 g/kgc/zi
Sportivi, mucitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/zi

SURSE DE PROTEINE

Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine),

carne (20% proteine),viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
- Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).
- Cereale : paine (8%).
- Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci, legume, fructe (ultimele 2 mai
putin).

10
 Lipidele si importanta lor in organism
Solubilitatea in alcool si eter si insolubilititatea in apa sunt
caracteristicile care definesc cel mai bine lipidele. Lipidele mai sunt
denumite si corpi grasi sau substante organice grase (grasimi). Lipidele au
un continut energetic mare in raport cu greutatea lor.

Inca nu a fost stabilit cu exactitate necesarul de lipide in

alimentatie. Este firesc ca in perioada de crestere, perioada in care
necesarul caloric este foarte crescut, si aportul caloric al lipidelor sa fie
crescut. La fel in cazul adultului, daca vorbim de o activitate fizica mai
semnificativa, poate creste procentul caloric al lipidelor.

Nu este bine ca lipidele sa lipseasca din alimentatia zilnica. O

cantitate care sa asigure aportul de acizi grasi esentiali si de vitamine
liposolubile este necesara, deoarece organismul nu este capabil sa
sintetizeze singur o cantitate suficienta. Se apreciaza ca aportul de lipide
la un adult este bine sa fie in jur de 30% din aportul energetic total.

Tipuri de lipide
Lipidele alimentare pot fi de origine animala, vegetala sau mixte.
Lipidele de origine animala se gasesc in carne, lapte si derivate, unt,
smantana, branzeturi, untura, seu, peste, ulei de peste, ou. Lipidele de
origine vegetala se gasesc in floarea soarelui, soia, porumb, masline, nuci,
alune, seminte de dovleac, cereale, legume, fructe. Lipidele mixte se
gasesc in diferite tipuri de margarina.

Sursele alimentare de lipide trebuie alese cu grija, astfel ca ele sa

nu creasca excesiv valoarea calorica, sa asigure un aport adecvat de acizi
grasi polinesaturati, gasiti in margarine si grasimi vegetale, sa asigure un
aport adecvat de vitamine liposolubile, sa limiteze aportul de colesterol la
maxim 350 mg pe zi. Se poate foarte usor ajunge la exces, deoarece
lipidele sunt principiile nutritive care confera produselor alimentare o
savoare placuta.

11
Rolul lipidelor in organism
Lipidele confera rezistenta membranelor celulare, capacitanta
electrica, permeabilitate selectiva data de interactiunea cu substantele. Pe
langa rolul structural (acela de a participa la alcatuirea membranelor
celulare) lipidele mai indeplinesc si un rol de rezerva energetica. Lipidele
poseda cea mai mare densitate calorica, in comparatie cu celelalte principii
nutritive.

Jumatate din lipidele organismului se gasesc in tesutul subcutanat,

restul fiind depozitat in jurul sau in interiorul organelor interne. Deficienta
acizilor grasi esentiali poate duce la tulburari grave nu doar la om, si la
animale.

Acizii grasi esentiali sunt acizii pe care organismul nu-i poate

sintetiza, sau ii sintetizeaza in cantitati mai mici decat necesare pentru
nevoile cresterii si sustinerii unor procese fiziologice. Acestia sunt necesari
pentru transportul si metabolismul colesterolului. S-a constatat ca in
absenta grasimilor din alimentatie se acumuleaza in ficat o cantitate mare
de colesterol, trigliceride si fosfolipide. La adult apare foarte rar deficit de
acizi grasi, deoarece in tesutul adipos exista o rezerva foarte mare de acid
linoleic. Lipidele mai au, pe langa functiile enumerate anterior, si rolul de a
asigura aportul de vitamine A, D, E si K.

Alimentatia omului modern a inregistrat modificari serioase in ceea

ce priveste lipidele, prin cresterea procentului de calorii provenite din
lipide din pricina calitatilor gustative ale produselor bogate in grasimi,
cresterea consumului de produse rafinate lipidice de natura vegetala
(uleiuri) si animala (unt, branza, smantana), cresterea consumului de
colesterol ca urmare a cresterii consumului de grasimi animale.

12
Colesterol bun (HDL) vs colesterolul
ru (LDL)

Colesterolul ridicat reprezint o problem grav a generaiei fast food i

produce nenumarate afeciuni cardiovasculare.

Conform unui studiu efectuat de prof. dr. Mircea Cintez, 30% din populaia
Romniei are un nivel ridicat de colesterol. Conform aceluiai studiu, n
cazul persoanelor cu vrsta peste 70 de ani procentul persoanelor cu un
nivel ridicat al colesterolului este de aproximativ 43%.

n ultima perioad am impresia c se exagereaz foarte mult atunci cnd

se prezint efectele colesterolului asupra organismului. Am observat c de
obicei este prezentat ca fiind dunator tot colesterolul sau se prezint
efectele negative i nu i cele pozitive (destul de multe).

Colesterolul, n cantiti potrivite, nu este duntor ci chiar este foarte util.

n cazul colesterolului se face o greeal similar celei facute n

cazul glucidelor rele i bune, unde toate glucidele au fost catalogate ca fiind
rele i deci trebuie eliminate din diet (o afirmaie total eronat).

Ce este colesterolul?
Este un sterol ce servete ca precursor al vitaminelor liposolubile i al
hormonilor steroizi. Colesterolul circul prin organism prin intermediul

13
sngelui. Fiind un compus pe baz de grsimi nu se poate amesteca cu
sngele i nu poate fi transportat n aceast stare.

Pentru a depi aceast problema organismul transform moleculele de

colesterol sau de alte grsimi n particule minuscule acoperite cu proteine
numite lipoproteine, particule ce pot fi transportate cu uurin prin
intermediul sngelui.

Grsimile din lipoproteine sunt formate din colesterol, trigliceride i

fosfolipide. Trigliceridele sunt lipide formate din trei acizi grai i glicerol i
care, ca i colesterolul, n cantitate mare au efecte negative asupra
sistemului cardiovascular.

Exist dou tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat

n acest articol i anume LDL (lipoproteine cu densitate sczut) i HDL
(lipoproteine cu densitate ridicat). Dup cum observai, diferena ntre cele
dou substane este reprezentat de densitatea acestora. Densitatea lor
este dat de raportul dintre proteine i lipide; compuii ce conin mai multe
lipide dect proteine au o densitate mai mic dect cele ce au un coninut
mare de proteine.

Colesterolul bun (HDL)

HDL este opusul LDL. Fa de LDL, colesterolul bun, are n compoziie o
cantitate mare de proteine i este srac n lipide. Acest compus acioneaz
ca un aspirator i absoarbe colesterolul n exces de la nivelul esuturilor i
celulelor i l transport la nivelul ficatului. Ficatul elimin colesterolul din
aceste particule i l folosete sau l recicleaz. Aceast activitate a HDL
explic de ce acesta are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular.

HDL conine i antioxidani ce pot mpiedica oxidarea LDL i transformarea

lui n particule i mai periculoase pentru organism.

Stilul de via influeneaz foarte mult nivelul de HDL exerciiile fizice l

pot crete, iar fumatul l scade. Dietele bogate n grsimi cresc nivelul de
HDL, dar i pe cel de LDL, iar cele sarace n lipide scad cantitatea de LDL i
HDL. Totui, printr-o alegere atent a alimentelor consumate putei scdea
cantitatea de LDL fr s influenati negativ nivelul HDL.

Pentru a crete nivelul de HDL simultan cu scderea cantitii de LDL trebuie

s consumai mai puine alimente ce conin grasimi saturate i s
consumai alimente ce conin grsimi nesaturate ca uleiul de msline, pete,
alune, migdale etc.

Colesterolul ru (LDL)
n general, 60-70% din cantitatea total de colesterol este purtat prin
organism de particulele LDL. Aceste particule asigur transportul
colesterolului de la ficat la locul unde este necesar prezena lui.
14
Dac nivelul de colesterol din snge este mai mare dect necesarul
organismului, acesta nu este folosit de celule, circul liber i astfel ajunge
s se ataeze de pereii vaselor de snge i ngreuneaz circulaia sngelui.
Aceste blocaje pot duce la afeciuni grave ale sistemului cardiovascular
(infarctul miocardic).

Coordonatorii unui studiu efectuat n anul 2011 au fost surprini cnd au

observat ca subiecii ce aveau un nivel ridicat al colesterolului rau au
acumulat mai mult mas muscular dect persoanele cu un nivel sczut.
Persoanele testate aveau vrsta cuprins ntre 60 i 69 ani i nu erau active
fizic. Observaia a fost fcut dup ce subiecii studiului au fost supui unor
exerciii fizice intense.

n urma acestui studiu s-a ajuns la concluzia c exist anse ca datele

obinute s fie utile n elaborarea unei soluii n ceea ce privete pierderea
masei musculare, afeciune specific persoanelor cu vrst naintat.

Organismul produce colesterol?

Colesterolul este att de important pentru organism nct acesta are
capacitatea de a sintetiza acest compus. Chiar dac urmai o diet lipsit
de colesterol organismul va produce zilnic aproximativ 1000 mg, cantitate
necesar funcionrii corespunzatoare.

Organismul poate controla cantitatea de colesterol din snge, producnd

mai mult atunci cnd dieta nu furnizeaz o cantitate suficient i invers.

Aproape toate celulele organismului pot produce colesterol, dar ficatul este
organul ce produce cantitatea cea mai mare i astfel suplimenteaz
cantitatea produs de celule. Aceast suplimentare este foarte important
pentru zonele ce necesit cantiti mari (de exemplu ovarele pentru
producerea hormonilor).

Exist posibilitatea ca fr s consumai alimente bogate n colesterol s

avei un nivel ridicat al acestuia. Acest lucru se poate datora faptului c
organismul, datorita unei predispoziii genetice sau din alte cauze, produce
mai mult colesterol dect are nevoie sau mecanismul de eliminare nu este
eficient. n acest caz consultai un medic specialist.

Organismul are nevoie de alimente pentru a produce colesterol, dar acestea

nu trebuie s l i conin.

Cealalt surs: alimentele

n general, pentru persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului,
propriul ficat nu reprezint singura surs de colesterol. Alimentele bogate
n grasimi saturate i colesterol sunt foarte des ntlnite pe farfuriile
romnilor i dup cum am menionat mai sus, organismul nu are nevoie
de surse externe de colesterol.
15
Am menionat i grasimile saturate pentru c, dei nu conin colesterol, se
gasesc n alimente ce l conin. Grsimile saturate cresc nivelul colesterolului
i atunci cnd sunt prezente n alimente ce nu conin colesterol. Acest
fenomen nu poate fi nc explicat.

Totui, ultimele descoperiri indic faptul c grsimile saturate nu sunt att

de duntoare pe ct se credea i c sunt chiar benefice dac sunt
consumate cu moderaie (depinde i de sursa grsimilor).

Alimentele de care trebuie s v ferii dac dorii s reducei aportul de

colesterol sunt organele (ficat, inima, rinichi, creier etc.), icre i
moluste. Ou putei consuma, dar cu moderaie.

Pentru a vedea coninutul de colesterol al alimentelor v rog s urmai

linkurile prezente aici i aici.

Valori normale / anormale colesterol

Colesterol total Observaie

Mai puin de 200mg/dL Optim

200-239 mg/dL Ridicat

240mg/dL i mai mare Foarte ridicat

Colesterol LDL Observaie

Mai puin de 100mg/dL Optim

100-129mg/dL Moderat

130-159 mg/dL Destul de ridicat

160-189 mg/dL Ridicat

190 mg/dL i mai mare Foarte ridicat

16
 Colesterol total Observaie

Colesterol HDL Observaie

Mai puin de 40 mg/dL Risc mare de afeciuni cardiace

4059 mg/dL Acceptabil

60 mg/dL i mai mare V protejeaz de afeciuni cardiace

Concluzii
Concluzia celor prezentate n acest articol este ca LDL nu este chiar att de
ru i c, n limite normale, este un compus foarte important fr de care
organismul nu ar putea funciona.

LDL este i un semnal important n ceea ce privete starea de sntate a

organismului i astfel un nivel ridicat ne atenioneaz c greim cu ceva sau
c lucrurile nu funcioneaz normal (fumat, diet bogat n colesterol, lipsa
activitii fizice etc.).

Despre HDL nu mai este nevoie s spunem prea multe pentru c se nelege
foarte clar c este un compus foarte important pentru starea noastr de
sntate.

Un studiu recent a demonstrat c utilizarea colesterolului ca ingredient n

produsele cosmetice protejeaz pielea de efectele duntoare ale radiaiilor
UV.

Pentru a avea un nivel optim de colesterol i o sntate de fier ncercai s

consumai mai puine alimente ce conin grsimi saturate, alcoolul trebuie
consumat cu moderaie, ncercai s fii activi fizic i s nu devenii
supraponderali.

Fumatul este un alt factor ce poate duce la creterea cantitii de colesterol

din snge.

Un mod de via echilibrat i o alimentaie sntoas i lipsit de alimente

aditivate sunt modurile prin care putei avea o via lung i sntoas.

17
 GLUCIDELE

INTRODUCERE

Glucidele (cunoscute i sub denumirea de: zahruri, zaharide, carbohidrai sau hidrai de
carbon) reprezinta una dintre principalele grupe de compusi organici ai materiei vii. Din aceasta
grupa de substante fac parte ozele si substantele care prin degradare dau nastere la oze.
Denumirea de zaharid vine din grecescul (skkharon), care nseamn zahr. Dei
nomenclatura zaharidelor este complex, numele monozaharidelor i dizaharidelor se termin
de cele mai multe ori cu sufixul -oz. De exemplu, glucida din struguri este glucoza, zahrul
este zaharoza, iar glucida din lapte este lactoza.

Lactoza. Formula sa molecular este C12H22O11.

NOMENCLATURA

Cel care ncearc prima dat s denumeasc glucidele este C. Schmidt n anul 1844, care le
denumete hidrai de carbon, datorit raportului observat ntre atomii de hidrogen i oxigen de
2:1. Se propune formula general de Cn (H 2O)n. Formula propus are 2 incoveniente:
Hidrogenul i oxigenul nu sunt legai sub forma de molecule de ap de atomul de carbon
sunt substane de tipul aldehidei formice CH2O, acid lactic C 3(H2O)3, care nu sunt
glucide.
Nomenclatura actual de glucide provine de la grecescul (glikis=dulce). Nici aceast
denumire nu este riguros tiinific deoarece glucide cu mas mare (celuloz, amidon) nu au
gust dulce.

STRUCTURA

Din punct de vedere chimic glucidele sunt substante care contin in molecula functiuni mixte: o
functiune carbonil (>C=0) si mai multe functiuni hidroxil (-OH). n majoritatea cazurilor,

18
raportul dintre numrul atomilor de hidrogen i de oxigen este de 2:1 (ca al apei); cu alte
cuvinte, au formula empiric Cm(H2O)n (unde m poate fi diferit de n). Clasa zaharidelor este
mprit n trei grupe: monozaharide, oligozaharide (pot fi dizaharide, trizaharide, etc) i
polizaharide.

Glucidele joac diverse roluri n organismele vii, att la animale, ct i la plante. Unele
polizaharidele sunt substane de rezerv sau de depozit al energiei (cum este de exemplu
amidonul i glicogenul), iar altele sunt componente structurale (cum este celuloza la plante i
chitina la artropode). Monozaharida riboz este un component important al unor compui
biochimici, precum adenozintrifosfatul sau acidul ribonucleic (la fel cum este i dezoxiriboza
component a acidului dezoxiribonucleic). Zaharidele i derivaii lor reprezint biomolecule
care joac roluri importante n sistemul imunitar, fecundare, previn evoluia bolilor, n
coagularea sngelui i n dezvoltare. Sub aspect biochimic i fiziologic, glucidele constituie o
materie prim pentru sinteza celorlali compui biochimici: proteine, lipide, cetoacizi, acizi
organici.

CLASIFICARE

Clasificarea glucidelor se face din mai multe puncte de vedere si anume: dupa comportarea lor
fata de agentii de hidroliza si in raport de unele caracteristici structurale.

Astfel, dupa comportarea glucidelor la reacia de hidroliz, glucidele se pot imparti in:

Oze
= cunoscute i sub denumirea de monoglucide sunt glucidele care prin hidroliz nu pot fi
descompuse n molecule mai simple care s posede proprieti fizico - chimice caracteristice
glucidelor; De asemenea constituie substane de rezerv utilizate de ctre celule i esuturi.
Biosinteza lor se realizeaz prin fotosintez.

Ozide
= substane formate prin unirea mai multor molecule de monozaharide:
Oligozaharide formate dintr-un numr mic de resturi de monozaharide
(exemplu: zaharoza, maltoza, lactoza)
Polizaharide numr foarte mare de monozaharide (exemplu: rafinoza)

O alta clasificare include:

Monozaharide:
cu 5 atomi de carbon (ex.: manoza, riboza, dezoxiriboza si arabioza)
cu 6 atomi de carbon (ex.: glucoza, fructoza i galactoza - toate 3 au formula molecular
C6H12O6, dar proprieti diferite)

19
 Polizaharide:
Amidonul: este substan de rezerv n celula vegetal; are rol energetic
Glicogenul: este substan de rezerv n celula bacterian, fungal i animal rol
energetic
Celuloza i hemiceluloza: intr n alctuirea peretelui celular la plante
Chitina: intr n alctuirea peretelui celular n celula fungal i n exoscheletul insectelor

IMPORTAN

Carbohidraii sau glucidele sunt o clas de substane nutritive despre care nutritionitii susin
c fac parte din aa-numitul lan al vieii". Acetia sunt o parte esenial a unei diete echilibrate
mai ales pentru c sunt o surs important de energie. Nutriionitii au clasificat glucidele, n
linii mari, n dou categorii: cu asimilare rapid, numite i carbohidrai simpli (glucoza,
zaharoza) i cu asimilare lent, numite carbohidrai compleci (glucide cu molecule complexe).
Pe acetia din urm i poi gsi n pine, n cereale, n legumele cu coninut crescut de amidon,
n orez i n paste. Fructele, vegetalele, laptele i produsele lactate conin carbohidrai simpli,
fiind i surse importante de vitamine i de minerale. La fel, carbohidrai simpli conin i
zaharurile rafinate, cum ar fi cele din zahr i din derivatele" sale, dar i alimentele rafinate,
precum fina alb sau orezul decorticat. Iar zaharurile simple favorizeaz creterea n greutate
i apariia altor probleme de sntate.

mprirea glucidelor n simple i complexe are sens din punct de vedere chimic, dar nu explic
ce se ntmpl cu acestea dup ce ajung n organism. De exemplu, amidonul din cartofii prajiti
este o glucid complex, dar organismul uman l transform n glucoz ca i cum ar fi o glucid
simpl. Un alt exemplu este fructoza, glucida din fructe care dei este o glucid simpl aceasta
nu afecteaz foarte mult nivelul de glucoz din snge.

Astfel, glucidele din bomboane, ciocolat, sucuri nu sunt la fel ca cele din legume, fructe i
cereale integrale. De aici i noiunea de glucide rele / bune.

Glucidele complexe (bune)

Glucidele complexe sunt cele mai bune surse de energie pentru organismul nostru. Acestea se
gsesc de obicei n alimente bogate n fibre, se descompun mai greu i astfel avem un nivel
constant al glicemiei pe toat durata zilei i o poft de mncare mai mic.

Alimente ce conin glucide complexe:

fructe proaspete, de preferat cele ce au un index glicemic mic, cum ar fi caisele, zmeura,
capunile, murele etc.
legume ce nu conin amidon (fasole, mazre, linte, ardei, vinete, roii etc.).
cereale integrale i alimente ce conin cereale integrale (orz, ovz, gru, orez brun, secar,
fulgi din aceste cereale, pine din cereale integrale etc.).
nuci, alune.
20
 produse din lapte ce nu conin zahr adaugat: iaurt, smntn, brnz, lapte etc.
germeni de grau atenie acetia conin inhibitori enzimatici. Citii aici cum putei elimina
aceti inhibitori din germenii de gru i din alte alimente.

Glucidele simple (rele)

Organismul descompune rapid glucidele simple i astfel acestea sunt absorbite rapid la nivelul
sngelui i duc la o cretere rapid a glicemiei. Surplusul de glucide din snge este stocat apoi
sub form de grsimi. Dac nu suntei sportiv sau dac nu avei nevoie de un plus de energie
ntr-un anumit moment, aceste glucide trebuie evitate.

Glucidele rafinate sunt considerate a fi nesntoase. Aceste substane sunt glucide complexe ce
au rmas fr fibre i care n organism se comport ca i glucidele simple. Sunt absorbite rapid
i cresc nivelul de glucoz din snge. Aceast cretere este urmat de o scdere brusc a
glicemiei.

n esen aceste glucide sunt calorii goale nu conin i alte substane benefice organismului i
pot duce chiar i la apariia diabetului.

Alimente ce conin glucide simple i rafinate:

painea alb, orez alb, paste ce nu sunt facute din cereale integrale;
prjituri, bomboane, ciocolat, biscuii, fursecuri etc.;
cartofi;
buturi rcoritoare i sucuri naturale cu adaos de zahr;
zahr;
gem i dulcea;
compoturi i fructe congelate cu adaos de zahr.

Indicele glicemic este un nou sistem prin care se dorete o clasificare a alimentelor n funcie
de ct de repede i ct de mult acestea cresc nivelul glucozei din snge, comparativ cu glucoza
pur. Alimentele ce au un scor de peste 70 sunt considerate alimente cu indice glicemic ridicat
care cresc foarte repede si foarte mult nivelul glucozei din snge, iar cele cu un scor mai mic
de 55 au un efect moderat asupra nivelului de glucoza din sange i sunt considerate alimente cu
un indice glicemic scazut.

CONCLUZIE

Doar pentru c anumite alimente conin glucide rele nu nseamn c trebuie s eliminate din
dieta. Lista ce conine glucide rele / glucide bune nu trebuie luat ca o regul strict.

21
 Vitaminele si importanta lor

Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a

organismului, pe care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile
(vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza.

Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentatie sau, in lipsa, prin medicamente. Toate
sunt continute in laptele matern, dar nu intotdeauna in cantitati suficiente (vitamina K, in
special, trebuie sa faca obiectul unei suplimentari medicamentoase sistemice la nastere).
Structura chimica si rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute in zilele noastre
(acid folic, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K si PP) sunt foarte diferite. De
altfel, vitaminele actioneaza in doza mica, singure sau in mod sinergic, si nu au nici o valoare
energetica.

Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa),

care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine
liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.

Vitamina A
Mai este cunoscuta si sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmica sau vitamina
cresterii. In stare pura se prezinta sub forma de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de
culoare galbena .

Este extrem de sensibila la lumina, in special la radiatii ultraviolete. In plante se afla sub
forma de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La
nivelul ficatului si intestinului acestea sunt transformate in retinoli.

Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseste in industria alimentara,

farmaceutica, medicina, cosmetica si in hrana animalelor,el se gaseste in toate legumele si
fructele, dar in cantitate mai mare se afla in morcov, spanac, urzici, varza, macese, rosii, citrice,
catina, pepeni, porumb etc. Cantitatea zilnica necesara de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.

Vitamina A se gaseste ca atare in uleiul de peste, ficat, lapte, galbenusul de ou,

unt. Vitaminele A au un rol important in cresterea organismelor tinere, in protejarea
mucoaselor si in procesul vederii.

Hipervitaminozele A provoaca fenomene toxice si fragilitate.

Vitamina B
B1

Vitamina B1 este numita si vitamina antiberiberica .A fost izolata in anul 1911 de Funk,
din taratele de grau. Windaus si Wiliam ii stabilesc in anul 1931 constitutia chimica. Vitamina
22
B1 este solubila in apa, alcool. Solubilitatea ei creste in mediu alcalin. Are un miros caracteristic
si obisnuita este stabila la o temperatura, peste 100 grade C se descompune.

Absorbtia si metabolismul. Vitamina B1 extrasa din alimente sau sintetizata de

bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subtire. Prin
resorbtia intestinala ajunge in sange sub fo a libera.

E xcretia vitaminei B1 se face pe rm cale renala in cantitati de 50-250 micrograme.

Valori mai mici de 40 de micrograme indica carenta vitaminei B1.

Vitamina B1 intervine in procesele metabolice de baza ale organismului, cu rol de

coenzime. Participa la procese generale de oxireducere, regleaza schimburile gazoase, joaca un
rol important in functiile sistemului nervos central si periferic si a glandelor endocrine. De
asemenea, intervine in metabolismul apei si regleaza functiile motorii, secretorii si de absorbtie
digestiva.

Surse: in alimente de origine vegetala (cereale mai putin legume) si animala (carne,
peste, lapte, oua etc). Cele mai mari cantitati de vitamina B1 se gasesc in drojdia de bere, in
coaja si germenii boabelor de grau.

Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.

B2

Vitamina B2 se mai numeste si vitamina hidrosolubila de crestere . Este termostabila

(rezista si la 120 de grade C), solubila in apa si alcool, cu solubilitate crescuta in mediul alcalin.

Vitamina B2 a fost izolata pentru prima oara in anul 1933 si sintetizata de Kareer in
1935.

Absorbtia si metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma

libera, dupa care ajunge in ficat si rinichi. Nu se depoziteaza in organism. Eliberarea se face
prin fecale si mai putin prin urina. Intervine in procesele de oxireducere, in metabolismul
glucidelor, lipidelor in funtiile sistemului nervos, a aparatului vizual si are rol antitoxic (plumb,
mercur).

Surse: alimente de origine animala (lapte, oua, ficat, creier, splina), crustacee si unele
vegetale (spanac, salata verde, rosii etc).

Vitamina B2 poate fi sintetizata de unele bacterii.

B3

Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati

aproape identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic.

Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom

de azot. Acidul nicotinic si amida nicotinica sunt substante cristaline, incolore, solubile in apa,
alcool, termostabile.

23
 Absorbtia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde patrund in
sange. Se elimina prin urina, fecale, tranpiratie.

Vitamina B3 previne si vindeca pelagra, caracterizata prin tabloul simptotic a celor trei
D (dementa, diaree, dermatita). Ele participa de asemenea la procesele de oxireducere, la
metabolismul glucidelor, proteinelor, a produsilor pigmentari si influenteaza sistemul nervos si
activitatea unor glande cu secretie interna. Este binecunoscuta si a actiunea vasodilatatoare a
vitaminei B3.

Surse: alimente vegetale mai ales in coaja boabelor de cereale, in drojdia de bere,
alimente de origine animala (carne, rinichi, ficat)

Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanta cu structura apropiata de aceea a vitaminei

B3 dar cu actiune antogonista.

B4

Vitamina B4 (adenina) are functii si indicatii terapeutice, mai putin cunoscute. Ea alaturi
de alte vitamine B, intervine in functiile sistemului nervos cat si cele ale sistemului
hematopoietic.

Carenta vitaminei B4 modifica echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei si

granulopeniei.

Administrarea sulfamidelor si a antibioticelor creste consumul de vitamina B4. Ea are

un rol important in metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, in functiile
suprarenalelorsi a proceselor cresterii.

Surse: alimente din regnul animal si vegetal. Cea mai importanta sursa este drojdia de
bere.

Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriana intestinala este redusa la om.

Absorbtia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subtire. In sange,

concentratia cea mai mare de vitamina B4, este in hematii.

Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiratie.

B6

Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul si piridoxamina. In mediu alcalin si acid

sunt sensibile la lumina.

24
 Regnul vegetal ofera o importanta sursa de vitamina B6.

Sursele de obtinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta
grupa.

Absorbtia vitaminei B6 se realizeaza la nivelul intestinului sub forma libera si mai bine
combinate cu proteine. In organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine
in metabolismul substantelor organice si intra in compozitia unui mare numar de enzime cu
functie de oxidoreducere. Participa la biosinteza sfingozimei cu rol in metabolismul lipidelor.

Eliminarea vitamine B6 se face in cea mai mare masura pe cale renala si scade cu varsta.

B12

Vitamina B12 este compusa din substante cristalizate, de culoare rosie, solubile in apa
si alcool, stabile in aer si in mediu acid. Sunt semirele la actiunea oxidantilor, bazelor si acizilor
puternici. Rezista la 120 de grade C, timp de 20 minute.

Vitamina B12 se gaseste mai putin in regnul vegetal si mai mult in alimentele de origine
animala (ficat, splina, creier, muschi). Principala sursa de vitamina B12 este sinteza microbiana.

Biogeneza vitaminei B12 are loc sub actiunea a numeroase bacterii din sol si a
bacteriilor intestinale, mai ales din colon.

Absorbtia si metabolismul. Absorbtia vitaminei B12 se realizeaza la nivelu mucoasei

intestinale, in prezenta unui factot intrisec produs de mucoasa gastrica si cu care alcatuiesc
factorul antipernicios depozitat in ficat.

Vitamina B12 absorbita si retinuta la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza,

reconstituind prima faza a absorbtiei intestinale. Factorul intrisec are rol de protectie in
absorbtia intestinala prin formarea unor compusi de inactivare a vitaminelor B12. Factorul
intrisec activ fixeaza pana la 264 de micrograme vitamina B12mg.

Vitamina are rol in hematopoieza si mai ales in eritropoieza. Cea mai importanta actiune
a acestei vitamine este anemia pernicioasa de tip Biernner, unde intervin modificari ale
trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase.

B13

Vitamina B13 are structura chimica asemanatoare acidului azotic, constituie un

principiu component al complexului B, cu rol in stimularea cresterii puilor, porcilor.

B14

Vitamina B14 este extrasa din urina umana, are rol in hematopoieza.

B15
25
 Vitamina B15 (acidul panganic) se gaseste in alimente de origine animala.

Intervine in procesele enzimatice si, in cantitate de 2 mgzi acopera nevoile organismului.

B17

Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o

vitamina, mai putin cunoscuta, dar foarte controversata in lumea medicala. Dupa ani de
cercetari, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, in 1950, o noua vitamina pe care a denumit-o
B17 - cunoscuta si sub numele de amigdalina (sau laetrile).

Se face din ce in ce mai auzita opinia conform careia cancerul ar fi o boala cauzata de o
deficienta nutritionala. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxina misterioasa, ci
pur si simplu despre absenta unei substante pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa:
vitamina B17.

Samburii de caise - pe care ii mancam cu mare placere cand eram copii - sunt cea mai
bogata sursa naturala de vitamina B17. In general, semintele fructelor (mai putin citricele)
contin aceasta substanta, care le confera un gust amarui, specific. Conform studiilor dr. Krebs,
consumul zilnic a 7-10 samburi de caise previne aparitia cancerului

Vitamina C

Este acidul ascorbic, sau vitamina anti-scorbutica. Are o importanta capitala pentru
organism, intervenind in procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infectios, tonifiant, participa
la detoxifierea organismului si la folosirea rezervelor de fier, protejeaza vitaminele A si E,
economiseste vitaminele din complexul B.

Vitamina este sensibila la temperaturi ridicate, la actiunea oxigenului si a luminii.

Vitamina C catalizeaza formarea si mentinerea colagenului (component de baza al substantei

fundamentale intercelulare). In lipsa vitaminei C, substanta colagenica dintre celulele
endoteliului capilarelor se degradeaza si apar hemoragii la nivelul gingiilor, muschilor,
tegumentelor, etc.

Ca urmare a pierderilor de sange si a diminuarii absorbtiei fierului apare anemia intalnita in

scorbut.

Gingiile sangereaza usor, spontan sau la traumatisme minime, dintii devin mobili si cad.
Mineralizarea scheletului este alterata, fracturile se vindeca mai greu, cicatrizarea plagilor se
face mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de aparare a organismului fata de infectii, putand
apare mai des, de exemplu, gripa sau tuberculoza pulmonara.

Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau
substante chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen, etc.).

26
 Efortul muscular, frigul si febra maresc consumul si necesarul de vitamina C. S-a demonstrat
ca 10 miligrame zilnic reprezinta aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Ratia zilnica
este estimata insa, pentru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila si usor
oxidabila, vitamina C se poate pierde usor in timpul pastrarii si prepararii alimentelor.

Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singura sursa
naturala este constituita de legumele si fructele proaspete. In Zonele cu clima temperata sau
rece, unde productia de fructe este sezoniera, exista riscul aparitiei hipovitaminozelor in
perioada de iarna-primavara, cand se recomanda un aport medicamentos de vitamina C.

Exemple de vegetale (100 grame) ce contin vitamina C (miligrame):

- patrunjelul 200

- napul 140

- ardeiul 120

- varza 120

- mararul 100

- lamaia 065

- portocala 060

- conopida 060

- spanacul 050

Vitamina D
Vitamina D se prezinta sub forma mai multor substante liposolubile (solubile in
grasimi), care au efecte de prevenire si combatere a rahitismului (la copii) si a osteomalaciei (la
adulti). Cele mai importante sunt vitaminele D2 si D3.

Vitamina D2 (ergocalciferolul) se obtine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine

continuta in anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.)

Vitamina D3 (colecalciferolul) se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al

sebumului, secretat de piele.

Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se
depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua
activare avand loc la nivelul rinichilor).

Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D

este asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi
asemanate cu glandele endocrine.
27
 Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de
vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta
factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale
rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau
micsorarea fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Copiii sunt obositi,
prezinta un abdomen voluminos,au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala
(pneumonii, enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai
periculos (decat prin sine insusi).

Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se

acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin
manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea
poftei de mancare, oboseala fizica si intelectuala, deshidratare, tulburari nervoase si de
comportament.

Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare,
nu este bine definita ratia zilnica pentru om. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca
pentru un adult normal care isi desfasoara macar o parte din activitate in aer liber, nu este
necesar aportul alimentar, fiind suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul
portiunilor de piele expuse luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400
u.i. zilnic este relativ important, si este absolut necesar copiilor mici si femeilor in perioada
maternitatii. Necesarul zilnic de vitamina D pentru adulti este de 100 - 150 UI, iar la copii de
120 - 200 UI. Se recomanda ca in cazul unor fracturi sau aparitiei unor tulburari metabolice ale
calciului si fosforului, sa se mareasca doza zilnica la 500 - 700 UI.

Vitamina D se gaseste in special in produsele de origine animala, oua, peste, produse lactate
grase:lapte integral, unt, smantana, frisca, branzeturi grase. Ficatul si margarina vitaminizata
reprezinta alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.

Vitamina E
Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii
organelor genitale, avand si titlul de 'vitamina fertilitatii'. Cercetari ulterioare au dovedit faptul
ca vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau
carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia
neuro-musculara sau in metabolismul lipidic.

Nevoile organismului se situeaza intre 10 si 20 miligrame zilnic,cele mai bune surse fiind
uleiurule extrase din seminte (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazarea, fasolea si
painea intermediara si neagra (mult mai sanatoasa decat cea alba, rafinata).

In articolul urmator va vom oferi informatii despre vitaminele hidrosolubile ( complexul B si

vitamina C).

Vitamina K
Desi ne intereseaza mai putin structura chimica, mentionam ca se cunosc trei vitamine
K:

28
 Vitamina K1, fitochinona, este sintetizata de frunzele verzi si prezenta in vegetalele verzi.

Vitamina K2, farnochinona, este sintetizata de catre microorganismele de putrefactie.

Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteza cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre
deosebire de celelalte).

Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei
microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe timp
indelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este sinteza
microbiana intestinala.

Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile spontane sau dupa traumatisme minore, fiind

perturbata coagularea sangelui.

Nu se cunoaste exact ratia zilnica necesara prin aport alimentar, fiind descrisa doza de 2
miligrame zilnic, la adult.

Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul si, nu in ultimul rand, galbenusul
de ou. Nu ocoliti, asadar, spanacul, salata, loboda, urzicile, mararul, leusteanul, ceapa verde,
etc.

Vitamina P
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de
'economisire' a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de
vitamina P, acesta fiind mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica.

Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele (lamaile, portocalele, strugurii,

mandarinele, etc.).

Bibliografie

[1] Biochimie Medicala V. Atanasiu, Ed. Universitatea Carol Davila 2006

29
[2] Biochimie Medicala Maria Mohora, Ed. Niculescu 2006
[3] Biochimie mic tratat V. Dinu, E. Trutia, E. Cristea, A. Popescu, Ed. Medicala 2000
[4] Biochimie Medicala ghid pentru lucrari practice, Valeriu Atanasiu (coordonator), Maria
mohora, Adrian Caplanusi, Beatrice Dogaru, Cristian Dogaru, Carmen Duta, Marilena Galca,
Annamaria Katona, Daniela Lixandru, Bogdan Manolescu, Corina Musurel, Liliana Pslaru, Irina
Stoian, Bogdana Virgolici, Ed. Niculescu, Bucuresti
[5] Biochimie Matilda Rosetti-Coltoiu, Niculina Mitrea Editura Didactica i Pedagogic,
Bucureti
[6] Biochimie clinic fundamentare fiziopatologic Luminia Pleca Manea, M. Cucuianu, I.
Crisnic, Ioana Brudasca, Editura Argonaut 2003
[7] Biochimie clinic implicaii practice - Minodora Dobreanu, Ed. University Press Tg. Mure
2006
[8] Biochimie Medical M. Grigorescu, V. Darie, D. Firu, AM Buga, S. Popescu, Ed. Sitech, 2006
[9] Biochimie Clinic I. Funduc, M. Dobreanu, R. Alexandrescu, Ed All, 2000

30