Universitatea din Craiova FACULTATEA DE INGINERIE ELECRICA

Radioactivitatea
Proiect

Prof. indrumator Conf. dr. ing. Niculae Boteanu

Student Papa Adriana Cosmina

Cuprins
Scurt istoric al radioactivitatii Capitolul I 1.1 Generalitati 1.2 Radiatia ionizanta 1.3 Dezintegrarea radioactive Capitolul II 2.1 Radioactivitatea naturala. Izotopi naturali 2.2 Radioactivitatea artificiala. Izotopi artificiali Capitolul III : Masurarea radioactivitatii 3.1 Unitati de masura 3.2 Instrumente de masurare 3.2.1 Numarator Geiger Muller 3.2.2 Alte instrumente de masurare Capitolul IV : Efectele radiatiilor asupra sanatatii Capitolul V : Protectia impotriva radiatiilor

Scurt istoric al radioactivitatii

Descoperirea radioactvitatii a dus la obtinerea unor beneficii semnificative pentru dezvoltarea sa social-economic, n primul rand productia de energie, aplicatii n medicina, biologie, agricultura, industrie etc., dar a dat nastere ngrijorrii mondiale asupra consecinelor ngrozitoare ale utilizrii militare bombardamentele din 1945 de la Hiroshima i Nagasaki i ale accidentelor survenite n funcionarea centralelor nucleare sau din utilizarea energiei nucleare in alte domenii. 1896 Descoperirea radioactivitii de ctre Antoine Henri Becquerel, pe cnd studia luminescena unor sruri ale uraniului. 1898 Descoperirea primelor elemente radioactive radiu i poloniu de ctre sotii Pierre si Marie Curie; dou elemente cu radioactivitate mult mai puternic dect a uraniului. In 1934 a fost descoperita radioactivitatea artificial, de catre soii Irne i Frdric Joliet- Curie. 1919 Prima transformare artificial a atomilor de ctre lord Ernest Rutherford 1934 Descoperirea procesului de ncetinire a neutronilor, care va face posibil evidenierea fisiunii atomilor de uraniu de ctre Enrico Fermi. 1942 Primul reactor nuclear- format din crmizi-supori din grafit i combustibil de uraniu. 1943 -1945 Construirea i testarea primei bombe atomice la Los Alamos, din statul New Mexico Statele Unite. 1945, 6 August.Prima bomb atomic explodeaz deasupra Hiroshimei. 1945, 9 August. A doua bomb atomic explodeaz deasupra oraului Nagasaki 1951 Primul reactor nuclear functional - a produs pentru prima oar electricitate 1954 In iunie este pus n funciune prima central nuclear-electric.

Capitolul I 1.1 Generalitati

Radioactivitatea este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom instabil, numit i radioizotop, se transform spontan (dezintegreaz) degajnd energie sub form de radiaii diverse (alfa, beta sau gama), ntr-un atom mai stabil. Atomul este cea mai mic particul ce caracterizeaz un element chimic, respectiv este cea mai mic particul dintr-o substan care prin procedee chimice obinuite nu poate fi fragmentat n alte particule mai simple. Un atom se compune dintr-un nucleu (incarcat pozitiv) in jurul caruia orbiteaza electroni (incarcati negativ). Nucleul este format din protoni (sarcina pozitiva) si neutroni (particule neutre). In mod normal, numarul protonilor din atom este egal cu numarul electronilor, deci atomul este neutru din punct de vedere electric.

Fig.1 : Ilustrarea unui atom Toti atomii aceluiasi element au acelasi numar de protoni; numarul de neutroni poate fi insa diferi. Numarul atomic, Z, reprezinta totalitatea protonilor si totodata alectronilor din atom, iar numarul de masa, A, reprezinta suma dintre numarul protonilor si numarul neutronilor din nucleu atomic. Atomii aceluiasi element care au un numar diferit de neutroni se numesc izotopi. In unii atomi, nucleul este instabil; asta inseamna ca el are un exces de energie. Acestia sunt atomii radioactivi. Dupa eliberarea intregului surplus de energie, atomii devin stabili si nu mai sunt radioactivi. Radiatia reprezinta fenomenul fizic de transmitere, la distanta, a energiei fara a fi nevoie de un mediu purtator.

Radiatiile se pot clasifica dupa mai multe criterii: a)Dupa natura lor: - electromagnetice - reprezinta propagarea sub forma de unde transversale a variatiilor campului electromagnetic: (radiatia ). Spectrul undelor electromagnetice este prezentat in figura de mai jos:

Fig.2 : Spectrul undelor electromagnetice - elastice - reprezinta propagarea sub forma de unde longitudinale a vibratiilor unui mediu elastic. - corpusculare - sunt formate din fascicule de particule de mare energie/viteza (radiatii si radiatii ). b) Dupa energie : - ionizante - radiatii de mare energie, capabile sa produca ionizarea, emise de atomi radioactivi. - neionizante - radiatii de energie mai mica, insuficienta pentru a produce ionizarea: domeniile radio, microunde, IR, VIS si UV.

1.2 Radiatia ionizanta Radiatia ionizanta (emisa de atomi radioactivi) este radiatia care are suficienta energie pentru ca in urma interactiei sale cu un atom sa poata expulza un electron de pe orbita atomului, formand ioni; de aici si numele sau.

Fig.3 : Radiatia ionizanta

Exista trei tipuri importante de radiatie ionizanta: Radiatia Alfa () Particulele se compun din doi neutroni (fara sarcina electrica) si doi protoni (incarcati pozitiv). Cand particulele alfa traverseaza un material solid, ele interactioneaza cu multi atomi pe o distanta foarte mica. Dau nastere la ioni si isi consuma toata energia pe acea distanta scurta. Cele mai multe particule alfa isi vor consuma intreaga energie la traversarea unei simple foi de hartie. Principalul efect asupra sanatatii corelat cu particulele alfa apare cand materialele alfa-emitatoare sunt ingerate sau inhalate iar energia particulelor alfa afecteaza tesuturile interne, cum ar fi plamanii. Radiatia Beta () Particula Beta este un electron liber. El penetreaza materialul solid pe o distanta mai mare decat particula alfa. Efectele asupra sanatatii asociate particulelor beta se manifesta in principal atunci cand materialele beta-emitatoare sunt ingerate sau inhalate.

 Radiatia gama () Radiatia gama se prezinta sub forma de unde electromagnetice sau fotoni (particule cu masa de repaus nula care se mic cu viteza lumini ) emisi din nucleul unui atom. Ei pot traversa complet corpul uman, putand fi oprite doar de un perete de beton sau de o placa de plumb groasa de 15 cm. Radiatia gama este oprita de: apa, beton si, in special, de materiale dense, cum ar fi uraniul si plumbul, care sunt folosite ca protectie impotriva expunerii la acest tip de radiatie.

Fig.4 : Puterea penetranta a radiatiilor

1.3 Dezintegrarea radioactiva Dezintegrarea radioactiva este o transformare natural permanent a anumitor substane care const n transformarea atomilor i a nucleelor lor instabile, n atomi cu proprieti fizice i chimice diferite de cele iniiale. n acest fel o substan iniial se diminueaz permanent, n masa care se dezintegreaz aprnd permanent o nou substan.

Fig.5: Dezintegrare

Dezintegrarea radioactiva poate fi: dezintegrare alfa procesul prin care din nucleul atomului,se emite o particular alfa (2 Protoni si 2 neutroni), cu apariia unui atom avnd numrul atomic diminuat cu 2 i numrul de mas diminuat cu 4. dezintegrarea beta - procesul prin care nucleul atomic emite particule beta (electron sau pozitron) pentru a obine numul optim de protoni i neutron. dezintegrarea gamma - procesul prin care nucleul emite radiaie gama pentru a reveni la starea stabil cu energie mai sczut. Trecerea spre un nucleu stabil se poate face printr-o singur transformare sauprin mai multe transformri trecnd prin stri intermediare instabile pn la starea final stabil, irul lor formnd o serie de dezintegrare. Timpul de injumatatire reprezinta timpul necesar pentru ca substanta initiala sa se diminueze pana la jumatate; este o caracteristica invariabila, intrinseca a acesteia. Ca valoare absoluta, timpii de njumatatire ai diferitelor substante sunt extrem de diferiti, incepand de la trilionimi de secunda si ajungand pana la cuadrilioane de ani si mai mult.

Capitolul 2
Din punct de vedere al originii, radioactivitatea poate fi : naturala si artificiala. 2.1 Radioactivitatea naturala. Izotopi naturali Radioactivitea naturala este prezenta in intreg mediu inconjurator.Radiatia poate ajunge la Pamant din spatiu cosmic; Pamantul insusi fiind radioactiv, iar radioactivitatea naturala este prezenta in alimentatie si in aer.Fiecare dintre noi este expus la radiatia naturala intr-o masura mai mare sau mai mica. Radioactivitatea naturala a fost definitiv stabilita la toate elementele care au Z>83. Seriile radioactive reprezinta ansamblul de elemente radioactive care deriv unele din altele prin dezintegrri i ca rezultat al legii transmutaiei radioactive. Fiecare serie incepe cu un atom radioactiv instabil, numit cap de serie si se termina cu un atom stabil, numit izotop stabil. Acestea apartin unei serii de elemente radioactive care formeaza o familie radioactiva. Uraniu (U) este un element chimic, un metal, din seria actinidelor a sistemului periodic al elementelor care are Z =92. Are cea mai mare masa atomica dintre toate elementele natural si este aproximativ cu 70% mai dens decat plumbul si este usor radioactiv. Distributia sa naturala este de circa cateva parti per milion in sol, roci si apa. Uraniul este extras industrial din minerale relativ bogate n concentratie fat de cea naturala , prin procedee mecanice, fizice i chimice . Principalii izotopi ai uraniului sunt: U-234 cu o abundenta de 0,006%; U-235 cu o abundenta de 0,72%; U-238 cu o abundenta de 99,275%. Aceasta proportie din natura se datoreaza timpului de njumtire al celor trei izotopi, pentru U-238 acesta este de 4,47 miliarde de ani, iar pentru U-235 este de 704 milioane de ani.

Aplicatii: datarea varstei Pmantului; capacitatea de a ntretine o reactie nucleara n lant. Uraniul epuizat (uraniul-238) este folosit n penetratorul cu energie cinetica si blindarea vehiculelor; este folosit pe post de colorant n sticla de uraniu, producand diferite tente de culoare,de la portocaliu-rosu pana la galben-llamaie; a fost folosit si pentru a umbri si a da tente de culoare n arta fotografica; este folosit drept combustibil nuclear sub forma uraniului metalic sau a unor compusi chimici; sursa de energie pentru producerea curentului electric.

Seriile Uraniului Cap de serie: U-238 T1/2= 4.46 x109 ani Final de serie: Pb -206 Emanatia radioactiva: Rn-222 (radon)

Prezinta 12 dezintegrri i 8 dezintegrri .

Fig.6 : Seria uraniului 238

Cap de serie U- 235 Final de serie Pb- 207 Emanatia radioactiva Rn-223

Prezinta 12 dezintegrari si 9 dezintegrari .

Fig.7: Seria uraniului 235

Toriu (Th) este un element chimic natural radioactiv cu Z= 90. Are 6 izotopi, dintre care cel mai stabil este Th-232, care are un timp de njumatatire de peste 14 milioane de ani. Toriul este considerat a fi combustibilul nuclear al viitorului. Mai putin radioactiv decat uraniul, thoriul poate fi exploatat n cariere de suprafata, iar acest lucru are un impact minim asupra mediului si costuri relativ reduse de valorificare. n urma dezintegrarii nucleare a toriului rezulta un gaz nobil si radioactiv, radonul (Rn). Cantitatea estimata de thoriu din scoarta terestra este de trei pana la patru ori mai mare decat cea a uraniului. Toriul pur este un metal alb argintiu, care este stabil n aer uscat si isi psstreaza luciul metalic pentru mai multe luni. Atunci cand este adus in mediu umed si bogat n oxigen, ncepe s se oxideze, devenind treptat cenusiu, apoi negru. Este moale, foarte ductil, putand fi laminat la rece.

Seria Toriului Cap de serie Th 232 Final de serie Pb 208 Emanatia radioactive Rn 220 numit si toron (izotop al toriului)

Prezinta 7 dezintegrari si 5 dezintegrari .

Fig.8 : Seria toriului 232

Radiu (Ra) este un element chimic natural radioactiv cu Z = 88, ce face parte din grupa metalelor alcalino-pamantoase. Are o culoare alb argintie si este extrem de radioactiv.Expus la aer oxideaza foarte usor, devenind negru. Acest element are o abundenta relativ redusa n scoarta terestra si extragerea sa ntampina probleme, acestea datorandu-se n mare parte radioactivitatii sale mari. n prezent, compusii radiului nu au nici o utilizare practica iar metalul este folosit foarte rar ca sursa de neutroni.

Principalii izotopi ai radiului: Ra-223, cu un timp de injumatatire de 11,43 zile; Ra-224, cu un timp de injumatatire de 3,63 zile; Ra -226, cu un timp de injumatatire de 1 601 ani; Ra-228, cu un timp de injumatatire de 5,75 ani. Dintre cei patru izotopi cel mai stabil este Ra-226. Seria Radiului Cap de serie Ra-226 Final de serie Pb-206 Emanatia radioactiva Rn-222 Prezinta 5 dezintegrari si 4 dezintegrari . Fig.9 : Seria radiului

Actiniu (Ac) este un element radioactive natural cu numarul atomic Z= 89 si face parte din seria actinidelor a sistemului periodic al elementelor. Este un metal alb argintiu, usor, care a dat numele grupei in care se gaseste. Actiniu straluceste in intuneric, emitand o lumina de culoare albastra. Datorita raritatii sale, a pretului ridicat si a radioactivitatii mari, acest element nu are un uz industrial semnificativ. Izotopii actiniului: Ac-227 reprezinta aproape toata cantitatea de actiniu ce se gaseste in natura. Are Un timp de injumatatire de 21.772 ani si este un produs al seriei radioactive a izotopului U-235. Ac-225 este extreme de rar. Are un timp de injumatatire de 10 zile si este un produs al seriei radioactive a izotopului Th-232.

Printre izotopii radioactivi ai elementelor care se gasesc in natura se numara si : K-40 este un izotop radioactiv al potasiului ce se gaseste in natura in proportie de 0,0117% si are un timp de injumatatire de 1.248109 ani . Este cea mai mare sursa de radioactivitate naturala la oameni si animale, corpul unui adult continand aproximativ 0.0187 grame de potasiu radioactiv. Izotopul K-40 se dezintegreaz n izotopul stabil Ar-40 prin captura electronic sau emisie de pozitroni, sau se descompune n Ca-40 prin dezintegrare beta. Dezintegrarea izotopului K-40 n Ar-40 activeaz o metod folosit n datarea rocilor. O alt aplicaie a izotopilor potasiului a fost n studiul meteorologic. Rb-87 este un izotop radioactiv natural al rubidiului,ce compune aproximativ 28% din rubidiu natural. Este usor radioactiv, cu un timp de injumatatire de 49 bilioane de ani de trei ori varsta universului. Izotopul Rb-87 se dezintegreaza in izotopul stabil Sr-87 prin dezintegrare si a fost utilizat in datarea rocilor. In-115 este un izotop radioactiv al indiului si reprezinta aproximativ 95% din indiu natural. Are un timp de injumatatire de 4.411014 ani, si de dezintegreaza in izotopul stabil Tin-115 prin dezintegrari . Pt-190 este un izotop radioactiv al platinei si reprezinta 0,01% din platina naturala (cel mai putin abundent izotop), avand un timp de injumatatire de 6.51011 ani.

2.2 Radioactivitatea artificiala. Izotopi artificiali Radioactivitatea artificiala este realizata prin bombardarea unui atom cu particule cu sarcina, sau cu neutroni, de cele mai multe ori in reactorul nuclear, care este sursa principala de izotopi radioactivi artificiali, sau cu ajutorul acceleratorului. Izotopii artificiali se pot realiza prin urmatoarele procese nucleare: adaugarea unui neutron eliminarea unui proton nuclear) eliminarea unui neutron neutroni adaugarea unui proton incarcate) radioizotopi bogati in neutroni (cu ajutorul reactorului

radioizotopi saraciti de (in acceleratoarele de particule

Plutoniu (Pu) este cel mai important element chimic radioactiv artificial al carui numar atomic Z= 94. In prezent, in natura se pot gasi urme ale plutoniului (sub forma izotopilor Pu-238, Pu-239, Pu-244) in minereurile de uraniu. Plutoniu artificial este produs in reactoarele nucleare, din uraniu, prin absorbtie de neutroni. Plutoniu este un metal gri- argintiu, solid in conditii normale, ce devine galben cand este expus la aer. Izotopi ai plutoniului: Plutoniu are 20 de radioizotopi dintre care cei mai intalniti sunt: Pu-238 este utilizat ca sursa de current pentru sateliti. Nu este utilizat pentru Armele nucleare si are un timp de injumatatire de 87,7 ani. Pu-239 este folosit la producerea caldurii, care este transformata in electricitate.Are un timp de injumatatire de 24 100 ani si este utilizat in realizarea armelor nucleare. Pu-240 are un timp de injumatatire de 6 560 de ani. Dintre izotopii plutoniului cei mai des sintetizati sunt Pu-238 si Pu- 239.

Seria plutoniulu

Cap de serie Pu-238

Final de serie Pb-207

Prezinta 13 dezintegrari si 10 dezintegrari .

Fig. 10 : Seria plutoniului

Americiu (Am) este un element chimic radioactiv cu numarul atomic Z =95.Este Un metal argintiu ,usor si solid in conditii normale. Se considera ca americiul initial (care a existat pe Pamant in timpul formarii lui) s-a dezintegrat pana acum. Americiul care exista in prezent este produs in mod artificial prin bombardarea uraniului si plutoniului cu neutroni in reactoarele nucleare si este utilizat in cercetare.

Izotopii americiului: Am-241 este cel mai important izotop al acestui element si singurul cu utilizare comerciala: medicina, cercetare. Are un timp de injumatatire de 432.2 ani si Am-243 are un timp de injumatatire de 7 370 ani. Seria americiului

Fig. 11 : Seria americiului Cap de serie Am-241 Final de serie Bi-209 Emanatie radioactiva Rn-217

Prezinta 10 dezintegrari si 5 dezintegrari

Neptiniu (Np) este un element chimic radioactiv, cu Z = 93 si este considerat un metal ce apartine seriei actinidelor. In prezent, neptunium este realizat in mod artificial in reactoarele nucleare, desi mai exista urme ale acestui element (sub forma izotopilor Np237 si Np-239) in minereurile de uraniu. Izotopii neptuniului Neptuniu are 19 izotopi dintre care cei mai importanti sunt: Np-237, este un produs secundar al reactoarelor nucleare si al productiei de

plutoniu.Este cel mai stabil izotop al neptuniului cu un timp de injumatatire de 2.14 millione de ani, ce prezinta si seria radioactiva a acestui element. Np-239, produs prin bombardarea uraniului cu neutron. A fost primul element transuranian produs sintetic si are un timp de injumatatire de 2 356 de zile. Seria neptuniului

Cap de serie Np-237 Final de serie Ti-205

Prezinta 9 dezintegrari si 5 dezintegrari .

Fig. 12 : Seria neptuniului

Izotopii artificiali ai elementelor chimice din natura: Cs-137 si Cs-134 sunt radioizotopi ai cesiului. Dintre cei doi, cel mai important este Cs-137, produs atunci cand uraniu si plutoniu absorb neutroni si sunt supusi fisiunii. Printre utilizarile lui se numara si reactoarele si armele nucleare. Are un timp de injumatatire de 30 de ani si este un metal alb- argintiu, usor si maleabil. Co-60 este un radioizotop al cobaltului. Este produs in scopuri comerciale (medicina, industrie) in acceleratoare liniare, dar este si un produs secundar rezultat in urma operatiilor efectuate intr-un reactor nuclear. Este un metal gri-albastrui, solid in conditii normale, ce poate fi magnetizat. I-129 si I-131 sunt cei mai importanti si mai periculosi radioizotopi artificiali ai iodului. Cei doi izotopi sunt produsi gazosi secundari ai fisiunii uraniului in reactoarele nucleare si ai plutoniului in detonarea armelor nucleare. I-131 este utilizat foarte mult in medicina nucleara datorita timpului de injumatatire scurt, de 8 zile. I-129 are putine utilizari practice. Sr-90 este cel mai important radioizotop al strontiului, desi se cunosc 12 izotopi radioactivi ai acestui element. Sr-90 este un produs secundar al fisiunii uraniului si plutoniului si reactoarele si armele nucleare si se gaseste in deseurile acestora. Cantitati mari de Sr-90 au fost emise in mediu inconjurator in timpul testarii bombelor atomice ,in anii 50 si 60, dar pana in prezent aceasta cantitate s-a diminuat. Tc-99 si Tc-99m sunt radioizotopi ai technetiului. Tc-99 este un produs secundar al reactoarelor nucleare si nu are multe utilizari practice. Tc-99m este cel mai utilizat izotop din lume, fiind folosit in aproximativ 20 de milioane de proceduri n medicina nucleara ( cum ar fi scanarea rinichilor sau a oaselor). Tc-99m este sintetizat cu ajutorul unui generator molybden/ technetiu, plecand de la izotopul Mo-99 (un produs al reactoarelor nucleare).Mo-99 are un timp de injumatatire de 66 ore, iar Tc-99m unul si mai scutr, de 6 ore.

Capitolul III : Masurarea radioactivitatii

Radiatia ionizanta nu poate fi vazuta, auzita sau simtita. Ea poate fi insa masurata, folosind diferite tipuri de instrumente. Masurand cantitatea de radiatie, se pot detecta sursele de radiatie si se pot lua masuri necesare pentru evitarea efectelor acestora.

3.1 Unitati de masura

Cantitatea de radiatie emisa de un material radioactiv se masoara in unitati de activitate : Bequerel (Bq). 1 Bq inseamna o dezintegrare pe secunda. De exemplu, corpul uman are o radioactivitate medie de aprox. 120 Bq / kilogram. 1 Bq = 1 dezintegrare/ secunda Pe masura ce radiatia trece prin material, inclusiv prin tesuturi vii, ea interactioneaza cu atomii, transferand o parte din energia sa. Energia cedata unei anumite cantitati de tesut se numeste doza absorbita si se exprima in Gray (Gy). 1 Gy = 1 Joule/ Kg Doza echivalenta reprezinta diferitele capacitati ale radiatiilor de a produce defecte tesuturilor. Aceasta se obtine prin multiplicarea dozei absorbite cu un factor f si se exprima in Sievert(Sv). 1 Sv = f*Gy unde: f = 1 pentru radiatii si f = 20 pentru radiatii O alta unitate de masura pentru doza echivalenta este rem-ul. 1 Sv = 100 rem Unele organe sunt mai sensibile la radiatii decat altele. Acest fapt este luat in considerare printr-un factor de risc specific, ducand la obtinerea dozei efective.

Doza echivalenta este ponderata cu factorul de risc specific pentru a se obtine doza efectiva, exprimata in Sievert (Sv) sau miliSievert (mSv).

3.2 Instrumente de masurare a radiatiilor

3.2.1 Numaratorul Geiger Muller este un detector de particule ce masoara radiatia ionizanta, fiind cel mai utilizat instrument de detective a radioactivitatii. Instrumentul Geiger Muller este format din 2 elemente principale: Un tub Geiger, adica un tub de metal ce contine 2 electrozi: un anod si un catod si este umplut cu un gaz (argon, heliu,neon) Un numarator electronic digital

Fig. 13 : Schema unui detector Geiger - Muller Functionarea aparatului consta in aplicarea unei diferente de potential, utilizand o grupare RC, intre cei 2 electrozi. Radiatia , sau care patrunde in tub va ioniza o parte din atomii de gaz. Acesti ioni sunt rapid accelerati la o viteza mare, datorita diferentei de potential, suficient de mare astfel incat sa produca ionizarea altor atomi de gaz. Astfel pentru fiecare raza care intra in tub, un numar mare de ioni se formeaza, ce duc la producerea unui puls de curent electric. Acest impuls este amplificat si condus

catre numaratorul electronic digital, care il inregistreaza, si astfel se poate determina numarul de particule care strabat tubul intr-un timp dat. Afisarea rezultatelor Rezultatele obtinute cu ajutorul unui aparat Geiger Muller pot fi afisate ca rata de numarare sau ca doza absorbita. Rata de numarare este cea mai simpla citire a aparatului si reprezinta numarul de evenimente ionizante produse intr-un interval de timp prestabilit si se utilizeaza, in special, atunci cand sunt detectate radiatii sau . Afisare ratei dozei absorbite este mai complexa, deoarece tubul Geiger Muller poate detecta doar prezenta radiatiilor, nu si energia lor, care determina efectul ionizant. Pentru aceasta afisare este nevoie de o conversie utilizand factori cunoscuti, conversie specifica fiecarui instrument si data de calibrare si design. Acest tip de afisare se foloseste doar pentru masuararea razelor X si .

Limitarile aparatului Exista doua limitari principale ale numaratorului Geiger: Nu permite diferentierea intre tipurile de radiatii, deoarece impulsul de iesire are aceeasi marime indiferent de tipul de radiatie. Incapacitatea de a masura rate ridicate de radiatie, din cauza timpului mort al tubului, dupa fiecare ionizare. In aceast timp nici o radiatie nu va avea ca rezultat o numaratoare, deci rata de numarare indicata de aparat este mai mica decat in realitate. Timpul mort depinde de caracteristicile fiecarui tub si pentru compensarea lui unele aparate au circuite specifice. Tipuri si aplicatii ale numaratorului Geiger Aplicarea i utilizarea unui contor Geiger depind n ntregime de proiectare a tubului. Detectarea de particule alfa si beta Primele utilizri ale principiului Geiger au fost pentru detectarea particulelor alfa si beta, iar instrumentul este nc folosit n acest scop azi. Pentru particulele alfa si a particulelor beta de joasa energie se utilizeaza tipul de tub Geiger- Muller cu fereastra

finala (end window), deoarece aceste particule au o gam limitat, chiar si n aer liber si sunt usor de oprit de un material solid. Fereastra finala este conceputa suficient de subtire pentru a permite acestor particule sa patrunda in tub cu minima atenuare. Pentru o detectie eficienta a particulelor alfa tubul Geiger Muller trebuie sa fie la 10 mm de sursa de radiatie, datorita atenuarii particulelor in aer liber. Tubul produce un puls de iesire ce are aceeasi magnitudine pentru toate radiatiile detectate, deci numaratorul Geiger Muller cu fereastra finala nu poate diferenta intre particulele alfa si beta. Detectorul tip clatita este o varianta a celui cu fereastra finala, proiectat cu o suprafata mai mare de detectare si este utilizat pentru monitorizarea contaminarii cu particule alfa si beta.

Fig.14: Tub GM cu fereastra finala

Fig. 15: Tub GM tip clatita

Detectarea radiatiilor gamma Pentru detectarea radiatiei gamma se utilizeaza tubul fara fereastra, cu o eficienta de 1 % datorita interactiunii scazute a radiatiei cu tubul. Un design tipic pentru detectia radiatiei gamma este tubul lung cu pereti subtiri. Acest model ofera un volum de gaz suplimentar si astfel creste eficienta aparatului. Detectia neutronilor O varianta a tubului Geiger Muller utilizat pentru detectia neutronilor foloseste ca si gaz trifluorura de bor sau heliu 3 si este prevazut cu un moderator de plastic cu rol de a incetini neutronii. Acesta creeaza o particular alfa in interiorul detectorului si astfel neutronii pot fi numarati.

Utilizarea numaratorului Geiger Muller Inainte de utilizarea practica a numaratorului Geiger Muller este necesara calibrarea aparatului. Calibrarea aparatului presupune masurarea radioactivitatii aerului, numita si zgomot, intr-un interval de timp. Deoarece radiatia aerului variaza cu timpul se fac mai multe masuratori si se face media rezultatelor. Pentru masurarea radioactivitatii unei anumite probe tubul Geiger Muller se pozitioneaza cat mai aproape posibil de proba respectiva si se fac mai multe masuratori. Masuratorile se realizeaza pentru acelasi interval de timp ca si la calibrare.

Fig.16: Masurarea radioactivitatii unei probe de apa

Fig.17: Masurarea radioactivitatii unei probe de sol

Rezultatele masuratorilor sunt exprimate in dezintegrari/minut si sunt apoi transformate in Bequereli. Pentru a analiza rezultatele masuratorilor se face o comparatie intre radioactivitatea aerului si radioactivitatea probei analizate. Daca radioactivitatea probei este mai mare decat radioactivitatea aerului atunci proba respective este contaminata cu substante radioactive.

3.2.2 Alte instrumente de masurare

Detectorul cu scintilatie , foloseste un material care, atunci cand este lovit de radiatia ionizanta, devine fluorescent sau emite instantaneu un puls luminos; un detector sensibil la lumina inregistreaza intensitatea radiatiei prin cantitatea de lumina emisa de materialul fluorescent. Ecusoanele cu film sunt utilizate in special de personalul medical si cel din domeniul nuclear pentru a masura cantitatea de radiatie primita. Aceste ecusoane folosesc un film care prin expunere la radiatii produce o imagine. Developarea filmului arata expunerea cumulata la radiatii.

Capitolul IV : Efectele radiatiilor asupra sanatatii

Radiaiile ionizante pot fi periculoase pentru om. n drumul lor, radiatiile ionizante, elibereaza o cantitate suficienta de energie, pentru a putea ndeparta unul sau mai multi electroni din atomii tesuturilor iradiate, deregland activitatea lor chimica normala in tesuturile vii. La un anumit grad de dereglare a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot regenera pe cale naturala i raman permanent dereglate sau mor (n cazul distrugerii ADN-ului). Gradul de severitate al efectelor radiaiei depinde de: durata expunerii intensitatea radiatiilor tipul radiatiilor Expunerea la nivele ridicate de radiatii poate provoca: Efecte deterministe, care sunt efecte biologice pe termen scurt, ce apar de obicei In urma unui incident specific (inrosiri si/sau arsuri ale pielii, boala de iradiere). Aceste efecte apar doar daca se atinge un nivel de prag al dozei incasate. Simptomele apar cu atat mai repede si sunt cu atat mai severe cu cat doza de radiatie a fost mai mare.

 Efecte stocastice, care sunt efecte biologice intarziate, a caror probabilitate de aparitiedepinde de doza totala incasata si de obicei apar dupa un timp (mai multi ani sau chiar zeci de ani) dupa un incident sau o expunere cumulativa. Acestea se manifesta prin cresterea riscului de cancer si boli ereditare. O persoana normala, care nu este expusa unor surse suplimentare naturale sau artificiale de radioactivitate, primete o doza a radiatiei naturale ntre 2 i 3 mSv pe an. Sensibilitatea tesuturilor umane la radiatie difera in functie de tesut, de exemplu o doza de 1 Sv la organele de reproducere este mai daunatoare dect 1 Sv la ficat.

Activitate

Doza echivalent primit de o persoan

Doza medie mondial din 2,8 mSv pe an toate sursele Zbor cu avionul dus 0,1 mSv ntors EuropaSUA Radiografie pulmonar 0,1 mSv Procedur medical cu 510 mSv doz ridicat Fig. 14 : Example de doze

Capitolul V : Protectia impotriva radiatiilor

Datorita faptului ca se presupune ca orice doza de radiatii genereaza anumite riscuri i fiindca ntotdeauna exista un anumit nivel de radiatii de fond n natura, nu este posibil sa eliminam toate riscurile asociate cu aceste radiatii. Pentru a mentine acest risc la un nivel cat mai scazut, permitand, in acelasi timp, utilizarea benefica a radiatiilor si a materialelor radioactive, au fost elaborate o serie de principii de protectie pentru acele activitati care conduc la cresterea dozelor incasate de oameni:

Aceste activitai trebuie desfasurate numai daca efectele pozitive le depasesc pe cele negative, adica n cazul n care beneficiile rezultate din aceste practici vor fi mai mari dect riscurile generate; Riscurile de radiatii dintr-o anumita activitate nu trebuie sa depaseasca limitele specificate; Chiar si sub aceste limite, riscurile de radiatii trebuie mentinute la cel mai scazut nivel rezonabil posibil, adica trebuie luate masuri pentru a reduce riscurile cat mai mult, cu exceptia cazului n care acestea sunt prea costisitoare sau dificile n comparatie cu posibila reducere a dozei. Pentru acele surse de radiatii care pot fi controlate, exista limite pentru dozele pe care populatia le poate primi. Un individ nu trebuie sa primeasca mai mult de 1 milisivert pe an de la toate unitatile nucleare i de la alte activitai generatoare de radiatii. Acest lucru nu include dozele primite de o persoana din sursele naturale de radiatii sau n scopuri medicale. Un individ care lucreaza cu radiatii nu trebuie sa primeasca mai mult de 20 mSv pe an din activitatea respectiva. Exista restrictii speciale referitoare la femeile nsarcinate care lucreaz cu radiatii, pentru a garanta protectia fatului. Acestea sunt limite superioare, nsa nu este suficienat conformarea la aceste limite. Dozele trebuie mentinute la o valoare cat mai joasa posibil n limite rezonabile, ceea ce de regula inseamna ca sunt cu mult sub aceste limite. De fapt, numai un numar limitat de persoane, care traiesc n apropierea facilitatii respective pot primi doze aproape de limitele prevazute pentru populatie, nsa pentru majoritatea oamenilor dozele de la acele facilitati vor fi mult mai reduse. Si majoritatea lucratorilor din industria nucleara nu

primesc mai mult de cativa mSv pe an, iar lucratorii din alte domenii cum ar fi personalul de pe liniile aeriene sau personalul medical primesc doze similare n activitatea lor profesionala.

Bibliografie

www.sciencedirect.com www.metadata.berkeley.edu www.agentianucleara.ro www.chemoglobe.org www.chempaths.chemedlle.org www.wikipedia.org www.geigercounter.org www.bt.cdc.gov www.orise.orau.gov