Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în centrala nucleară,

pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a
centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala
electrică se afla la 51°23′23″N 30°5′58″E, în apropiere de orașul Prîpeat, Ucraina.
Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei
nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice
ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari
din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate
aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60 % din precipitațiile radioactive cad în
Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie
nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să
devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus -
au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr
precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea
din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și
ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de
deces. O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza
accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e
complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a
multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de
primitivă, atât înainte cât și după accident.[1] Pernicioasei și proverbialei secretomanii
a regimului sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală
tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în
timp, de cancer, ca urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de
alți factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele
segmente demografice afectate 
 Accidentul nuclear de la Fukushima
Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi a avut loc la data de 11 martie 2011
la centrala electrică atomică Fukushima din Japonia, care constă din 3 reactori
nucleari, ca urmare a cutremurului din nord-estul țării de la ora 14:46,[1] urmat de
un tsunami de mari proporții. Centrala nucleară Fukushima I a fost nevoită să
recurgă la acumulatoarele electrice de rezervă, dar acestea au o capacitate
limitată.La 14 martie compania TEPCO (Tokyo Electric Power Company), care
administrează centrala, a făcut cunoscut că nici sistemul de răcire al reactorului 2 nu
mai funcționează. Fără o răcire normală la un reactor se poate ajunge la
supraîncălzirea miezului cu material fisionabil radioactiv al reactorului până la o
temperatură de 2.000 °C, crescând riscul topirii lui și al unor explozii. La 15 martie
autoritățile din Tokyo au anunțat că la reactorul (blocul) 2 Fukushima a avut loc o
explozie care a avariat învelișul acestuia, provocându-se astfel o creștere a
radioactivității în zona înconjurătoare. Administrația centralei vorbește despre "valori
dramatice ale radioactivității". Drept urmare populația locală din perimetrul de 30 de
km în jurul centralei (care nu era încă evacuată) a fost avizată să rămână în locuințe,
pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul respirator) radioactivității
crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un incendiu la reactorul 4 (care
la cutremur era în revizie). De la acesta provine acum creștere puternică a
radioactivității direct în atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv ar avea
două găuri de dimensiuni metrice în înveliș (carcasă).[necesită  citare]
Centrala nucleară de la Fukushima-Daiichi a fost construită începând cu 25 iulie
1967, iar primul reactor a fost inaugurat pe 26 martie 1971, urmat de reactorii 2 (18
iulie 1974), 3 (27 martie 1976), 4 (12 octombrie 1978). Alte 2 reactore, nr 5 (18
aprilie 1978) și 6 (24 octombrie 1979) nu au fost avariate în urma accidentului, dar
au fost official oprite pe 17 decembrie 2013, în timp ce cei 4 reactori avariați au fost
opriți oficial pe 19 mai 2011. Acestea erau proiectate de General Electric cu ajutorul
Toshiba, Hitachi, Ebasco și Kajima, fiind folosite după tipul BWR-3/4/5 (Reactor cu
Apă Fierbinte). Acești reactori au fost criticați datorită proiectării nesigure, cu riscuri
cunoscute încă de la inaugurarea centralei. Construcția altor 2 reactori aflată în faza
inițială (cu data de pornire prevăzută între 2016 și 2018) a fost anulată.
EFECTELE RAZELOR UV
Razele UV sunt radiatii electromagnetice emanate de
soare. Razele UV difera in functie de lungimea de unda
masurata in nanometri, UV Vacuum (lungime de 100-200
nm), UVC (lungime de 200-290 nm) – blocate de stratul de
ozon – si raze UVA (lungime de 315-380 nm) sau UVB
(lungime de 290-315 nm) – care ajung pe pamant si
afecteaza corpul uman, dar si obiectele de pe pamant.
Razele ultraviolete sunt emise în mod artificial de lă mpi cu mercur
(de înaltă și joasă presiune), care se aplică la o distanță de
minimum 75 cm față de regiunea cutanată . Timpul de expunere este
în concordanță cu scopul terapiei, dar nu mai mare de 10 min.
Metodele de dozare a razelor ultraviolete sunt fizice (cu aparate
speciale) și biologice (se cuantifică reacția biologică a organismului
uman). În practică se utilizează mai mult metoda biologică . O
unitate biologică este egală cu cantitatea de radiații necesară pentru
obținerea celui mai puțin intens eritem (se exprimă în minute).

Efecte biologice raze ultraviolete

razele ultraviolete raze ultraviolete
 determină apariția unui eritem actinic, la 6-8 ore cu
durată de 24 ore, a că rui intensitate variază cu regiunea
tratată , cu durata expunerii, cu vârstă (UVA);
 provoacă pigmentație și exfoliere cutanată (UVA);
 influențează sinteza vitaminei D din ergosterol (UVB);
 Norme de protectie in cazul unui atac
nuclear
 In cazul unui dezastru nuclear, nu ar trebui să folosim
telefoanele decât dacă este absolut necesar, pentru că liniile
telefonice trebuie să rămână libere pentru operatorii
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Dacă vă aflaţi în
maşină, trebui să închideţi geamurile şi sistemul de ventilaţie cât
mai repede cu putinţă. Dacă aţi fost în aer liber în timpul
dezastrului nuclear, este recomandat să vă scoateţi hainele şi să
le depozitaţi în saci de plastic. Dacă în aer există iod radioactiv,
el este introdus în plămâni prin inhalare şi de acolo, o parte va
pătrunde în sistemul circulator, de unde va fi absorbit de glanda
tiroidă.

Pavel Andra
Diana