Femeia în perioada

interbelica
1.Regina Maria a României
Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia – d. 18
iulie 1938, Castelul Peliș or, Sinaia, Regatul României) a fost principesă de coroană și a doua
regină a României, în calitate de soție a principelui devenit ulterior regele Ferdinand I al
României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, nă scută Marie Alexandra Victoria de
Saxa-Coburg și Gotha, a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei
Victoria a Regatului Unit.

Membru de onoare al Academiei Române

Pă rinții să i au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg ș i Gotha, duce de Edinburgh, iar
mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ț arului
Alexandru al II-lea al Rusiei.
Maria și-a petrecut copilă ria și adolescența la Eastwell Park, reședința familiei din comitatul
Kent.

S-a că să torit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, Principele moștenitor al

tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o
adoptase ca Principesă și, începând din 1914, ca Regină .
A urmă rit constant întă rirea legă turilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale
calită ți diplomatice în susținerea și apă rarea intereselor României. S-a opus intră rii
României în Primul Ră zboi Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu
Antanta, în vederea susținerii de că tre aceasta a realiză rii statului național român.
Pe timpul ră zboiului și-a acompaniat soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de
caritate în spitalele militare, activitate care a fă cut să fie numită în popor „mama ră niților”.

În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919), dar și după încoronarea, ală turi de Regele
Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o
campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit,
având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite
ale Americii, Woodrow Wilson, prim-ministrul Franț ei, Georges Clemenceau sau cu
reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha s-a nă scut la 29 octombrie 1875 la
reședința familiei, de la Eastwell Park, Ashford, comitatul Kent, Anglia, fiind fiica cea mare a
pă rinților să i Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg ș i Gotha, duce de Edinburgh și Maria
Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al
Rusiei.
Tată l să u era cel de-al doilea fiu al reginei Victoria și prințului-consort Albert. Mama sa era
singura fiică în viață a din că să toria
Pe fondul atmosferei tensionate din familie, cauzată de o mamă irascibilă , dominatoare și
neglijată , și un tată slab de fire și plecat aproape permanent în lungi că lă torii pe mare,
prințesa Maria va fi crescută timp de aproape 12 ani numai la Eastwell Park, reședința de
la țară a familiei de Edinburgh, preferată de mama sa reședinței oficiale de la
Londra, palatul Clarence House.[4]:p. 9. Eastwell Park a ră mas unul din locurile favorite ale

Mariei, pe care l-a evocat întotdeauna cu bucurie și

nostalgie.
2. Ecaterina
Teodoroiu
Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu; n. 15 ianuarie 1894,
Vă deni
– d. 3 septembrie 1917, lângă Panciu) a fost o cercetaș ă și participantă la Primul Ră zboi
Mondial, unde a murit la sfârșitul bă tă liei de la Mă ră ș eș ti luptând în fruntea unui pluton
de infanterie al Armatei Române.
Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina Teodoroiu a plecat la București
pentru a deveni învă ță toare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații
de cercetaș i din țară . După intrarea României în Primul Ră zboi Mondial, a activat ca
asistentă medicală pe frontul din regiunea natală . Din dorința de a-i ră zbuna pe toți cei
patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de
combatanți. A fost luată prizonieră , a evadat și a fost ră nită de două ori. În spital, a fost
decorată de casa
regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bă tă lia de
la Mă ră șești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.
Celebrată ca eroină națională după terminarea ră zboiului, imaginea ei a fost la început
marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist.

S-a nă scut la Vă deni (astă zi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu), județul Gorj în Regatul
României, într-o familie de agricultori care mai aveau alți cinci bă ieți și două fete. A început studiile
la școala primară din sat și le-a continuat la una din Târgu Jiu, perioadă de când datează schimbarea
numelui ei în Ecaterina Teodoroiu (după cum a fost scris în catalogul clasei). A continuat studiile
până în 1909 la școala româno-germană din Târgu Jiu și apoi a mers la un gimnaziu-pension
din București cu scopul de a deveni învă ță toare. Acolo, a avut contact cu primii cercetași din
România, intrând în 1913 în cohorta „Pă storul Bucur”.

Războiul :
După izbucnirea Primului Ră zboi Mondial, Ecaterina s-a transferat la Târgu Jiu, la cohorta
„Domnul Tudor”. După intrarea ță rii sale în ră zboi, a activat ca asistentă medicală pe front,
urmând Regimentul 18, în care lupta fratele ei, Nicolae, chiar în zonele natale din Gorj. După
moartea lui Nicolae, că zut pe front, din dorința de a-și ră zbuna familia distrusă , Ecaterina a
hotă rât să lupte activ și a cerut permisiunea comandantului Diviziei 2 să fie transferată într-o
unitate de combatanți.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bă tă lie de la Jiu. Armata I Română , comandată de
generalul Ion Dragalina, a respins o puternică ofensivă inamică , iar soldatul Ecaterina
Teodoroiu a fost în primele linii. A fost luată prizonieră , dusă fiind la Că rbunești.[3] De acolo,
a evadat folosind un revolver ascuns pentru a-l împușca pe soldatul ce îi pă zea pe ea și pe
comandantul plutonului ei, fiind ră nită ușor la picior în timp ce fugea.[3] Revenită la unitatea
sa, a continuat luptele în zona orașului Filiaș i și a fost din nou ră nită ,[4] de această dată mai
grav, suferind fracturi ale tibiei și femurului stângi. În timp ce se afla în spital, armata română
s-a retras în Moldova, și ea a fost mutată pe rând în spitalele
din Craiova, București și în cele din urmă , Iaș i.[3]
Pentru aceste fapte de arme a fost decorată în martie 1917 mai întâi de organizația de cercetași
cu „Virtutea cercetă șească ” de aur, iar apoi prin decret regal cu „Virtutea militară ” clasa a II-
a.[2] A fost vizitată personal de regina Maria care i-a conferit decorația și a înaintat-o în gradul
de sublocotenent. Întâlnirile sale cu familia regală au fost puternic mediatizate.

Moartea:
A revenit pe front în vara lui 1917. La 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie
din care fă cea parte ocupa
pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului în zona localită ții Muncelu. În seara
zilei de 22 august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă
german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic, împușcată
în cap[6] (conform unei versiuni) sau în piept[7] (conform altei versiuni), în
fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.