In Primul Război Mondial, nu doar bărbații au înfruntat gloanțele și obuzele, ci au fost și femei care au

dat dovadă de un curaj extraordinar. Ce-i drept, implicarea efectivă a femeilor în conflictul armat a fost o
excepție, mai mult decât o regulă. Poate cea mai cunoscută figură a unei combatante din Primul Război
Mondial este cea a Ecaterinei Teodoroiu. Au existat, însă, și alte femei care au avut contribuții
semnificative în Marele Război, chiar dacă nu au luptat efectiv, cu arma în mână, așa cum a făcut-o
eroina noastră. Dintre aceste femei curajoase, am ales să spunem povestea primei românce pilot de
avion, Elena Caragiani și a călugăriței Mina, pe numele ei laic Marina Hociotă. Totodată, aflați mai multe
și despre asistentele medicale aflate pe front, dar și despre medicul Marta Buteanu, prima româncă din
Transilvania cu grad didactic universitar.

Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu

Una dintre cele mai interesante figuri din perioada Primului Război Mondial a fost Ecaterina Teodoroiu.
Ea poate fi asemănată, până la un punct, cu Jeanne d’Arc, pentru curajul cu care a luptat pe front, într-
un rol neobișnuit pentru acei ani. Pentru cei mai mulți, însă, a rămas Eroina de la Jiu.

Ea s-a născut în anul 1894 în satul Vădeni, acum cartier al orașului Târgu-Jiu. Istoricii au descoperit că
numele său era Cătălina Toderoiu, însă învățătoarea sa de la școala româno-germană din Târgu-Jiu a
înscris-o în catalog sub numele de Ecaterina Teodoroiu, pe care l-a purtat mai apoi toată viața. Tânăra
avea cinci frați și două surori. Ecaterina Teodoroiu a fost trimisă la un pension în București, unde urma să
fie pregătită pentru a fi învățătoare. La București, ea a descoperit mișcarea cercetășească și a devenit
cercetaș în anul 1913, în cohorta ”Păstorul Bucur”. După izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914,
Ecaterina Teodoroiu s-a transferat în cohorta de cercetașe din Târgu-Jiu, ”Domnul Tudor”. Istoricul
Luminița Dumănescu ecovă personalitatea și viața Ecaterinei Teodoroiu și povestește, printre altele, cum
Ecaterina a petrecut câteva nopți la Bacău, în redacția revistei ”Viitorul Țării”, unde și-a redactat ceea ce
numim acum memoriile sale de război. Ecaterina Teodoroiu a fost, fără să vrea, și jurnalist de război.

În 1916, după intrarea României în război, Ecaterina Teodoroiu a luat parte la luptele prin intermediul
cărora voluntarii din Târgu-Jiu au încercat să împiedice intrarea în oraș a trupelor germane. Participă la
misiuni de evacuare a răniţilor în luptele de pe Valea Jiului. Curajul şi spiritul ei de sacrificiu ies în
evidenţă la jumătatea lui octombrie, acelaşi an, când trupele germane forţează podul de peste Jiu.
Armata noastră rezistă cu greu asaltului, dar populaţia oraşului Târgu Jiu, inclusiv grupele de cercetaşi,
se mobilizează pentru apărarea acestui punct strategic. De aici încolo, Cătălina va fi cunoscută drept
„eroina de la Jiu“. Pentru vitejia sa, a fost decorată cu Virtutea Cercetăşească, în aur.

După acest moment, ea a plecat la Regimentul 18 de Infanterie, unde servea fratele său, Nicolae. Inițial,
rolul Ecaterinei Teodoroiu era acela de a acorda asistență medicală răniților însă după moartea fratelui
său, ea a decis să lupte cu arma în mână. Ecaterina Teodoroiu aflase că tatăl ei a fost luat prizonier, iar
alți doi frați căzuseră în lupte.

Înrolarea ei a fost ușurată de faptul că deja fusese remarcată de Regina Maria a României, care îi aprecia
curajul și devotamentul.

“La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu
Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua
invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj, a fost
făcut prizonier, iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt
locotenent în Regimentul 5 Vânători, sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare. Nemaigăsind nici pe
mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei. În
ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la
Porcenii de Gorj; atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerându-i
voie să lupt în Regimentul domniei sale. Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în
tranşee alături cu soldaţii Regimentului 18 Gorj. Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din
partea inamicului şi a unei scurte lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o
santinelă germană, am scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind
noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri. În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi
două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în piciorul drept. Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz
m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi”.

În spitalul din Iași, la începutul anului 1917, a reîntâlnit-o pe Regina Maria a României. La inițiativa
Reginei Maria și la insistențele Principelui Carol, i-a fost acordat gradul de sublocotenent, un grad
onorific, spune istoricul Alin Ciupală, în cartea sa, ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război
Mondial”. La propunerea Alteței Sale Regale Principelui Moștenitor Carol I al României, Ecaterina
Teodoroiu a fost decorată cu Virtutea Militară, după ce fusese decorată și cu Virtutea Cercetășească.

La externarea din spital, Ecaterina Teodoroiu s-a întâlnit cu un cunoscut din Gorj, locotenentul Gheorghe
Mănoiu, cel care avea să devină logodnicul ei. El a primit-o ca voluntar în detașamentul pe care îl
comanda în sudul Moldovei. Regina Maria i-a stabilit Ecaterinei Teodoroiu o soldă de 400 de lei, care îi
era plătită din fondurile Familiei Regale. Documentele arată că Ecaterina Teodoroiu cheltuia o mică
parte a banilor pentru ea și că își împărțea banii cu camarazii săi. Ecaterina Teodoroiu a primit din nou
rolul de a-i îngriji pe răniți, însă, ea a luat arma în mână și a pornit spre linia I. Documentele din arhivele
militare arată că era pregătită să lupte cu pistolul, carabina și mitraliera și, de asemenea, știa să arunce
grenade și să călărească. Tânăra a murit într-o confruntare militară din 22 august 1917.

Sacrificiul său a impresionat profund opinia publică. În anul 1921, osemintele sale au fost duse și
reînhumate la Târgu-Jiu, iar în 1935, autoritățile i-au ridicat un mausoleu realizat de artista
basarabeancă Milița Petrașcu. Tot în perioada interbelică, un regiment a primit numele său. De
asemenea, în țară au fost ridicate numeroase monumente în cinstea Eroinei de la Jiu.

În perioada comunistă, după desprinderea comuniștilor români de Moscova, modelul Ecaterinei

Teodoroiu a revenit în opinia publică. Comuniștii au realizat chiar un film despre ea, în 1978, în care,
însă, nu menționează nimic de Familia Regală sau despre activitatea cercetășească. Un regiment din
Caransebeș a primit numele eroinei, care rămâne un simbol al spiritului de sacrificiu.