Universitatea din Pitești

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Specializarea: Istorie

REFERAT
Gheorghe Brătianu

Coordonator: conf. univ. dr. Aurelian Chistol

Student:Stoica( Călin) Elisabeta

Istorie
Anul I

1
 CUPRINS

Origini.........................................................................................................................................3

I. Activitatea militară..................................................................................................................3

II. Activitatea istoriografică și politică.......................................................................................4

Concluzii.....................................................................................................................................7

Bibliografie.................................................................................................................................8

2
 Origini
S-a născut la data de 21 ianuarie 1898 la Ruginoasa, judeţul Iaşi, fiind fiul lui
Ion I. C. Brătianu (1864 - 1927) şi al principesei Maria Moruzi-Cuza. Mama sa era
văduva lui Alexandru Al. Cuza, fiul lui Alexandru Ioan Cuza, fostul domnitor al
Principatelor Unite. Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o alături de mama sa, la
Ruginoasa şi la proprietatea din Iaşi a mamei sale, Casa Pogor. Înanul 1916 şi-a dat
bacalaureatul la Iaşi, iar în vara aceluiaşi an îl vizitează pentru prima oară preistoricul
Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte. Nicolae Iorga a fost cel care i-a publicat primul
studiu, în "Revista istorică"1.

I. Activitatea militară
După intrarea României în război, la 15 august 1916, Gheorghe I. Brătianu, în
vârstă de 18 ani, se înrolează voluntar, fiind încorporat la Regimentul 2 Artilerie. În
perioada 10 octombrie 1916 - 31 martie 1917 a urmat cursurile şcolii de ofiţeri de
rezervă de artilerie, la Iaşi, iar la 1 iunie 1917 este avansat la gradul de sublocotenent. În
vara anului 1917, participând la luptele grele de la Cireşoaia, a fost rănit, iar după
însănătoşire a ajuns din nou pe front, în Bucovina. Experienţa de pe front şi-a expus-o în
cartea "File rupte din cartea războiului".
După demobilizarea sa din armată, în anul 1918, Gheorghe I. Brătianu a urmt
calea firească a studiilor pentru a deveni şi a se afirma ca savant istoric. A luat licenţa în
drept la Universitatea din Iaşi (1919), licenţa în litere la Sorbona, Franţa (1921), a
devenit doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuţi (1923) şi doctor în litere (istorie
medievală), tot la Sorbona, în Franţa, în anul 19292.

1
Stelian Neagoe, Oameni politici români, București, Editura Machiavelli, 2007, p. 99
2
Keith Hitchins, România 1866-1947, ediția a V-a, trad. de George G. Potrași Delia Răzdolescu, București,
EdituraHumanitas, 2017, pp. 450-451
3
 II. Activitatea istoriografică și politică

În anul 1924 a fost numit profesor titular la Catedra de istorie medievală la

Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. A activat în această funcţie până
în anul 1940, când a fos ttransferat la Universitatea din Bucureşti, în locul lui Nicolae
Iorga, pensionat la limită de vârstă, anul următor fiind numit decan al Facultăţii de
Litere.
Din anul 1928 adevenit membru corespondent al Academiei Române, la
propunerea istoricului Nicolae Iorga. În această perioadă, Gheorghe I. Brătianu a fost
membru şi al altor societăţi şi organisme ştiinţifice, lumea ştiinţifică românească şi
internaţională recunoscându-l ca pe un savant medievist de primă talie3.
Deşi părinţii săi s-au despărţit la scurt timp după căsătorie, chiar înaintea
naşterii sale, Ionel Brătianu l-a recunoscut ca fiu legitim şi a avut grijă să supravegheze
formarea intelectuala a tânărului Gheorghe. În timp ce tatăl său domina cu autoritate
viaţa politică din România, el aderă la ideologia politică a Partidului Naţional Liberal,
însă se va implica activ pe scena politică abia după decesul nefericit al bătrânului
Brătianu (1926). Anul următor devine deputat în Reprezentanţa Naţională, fotoliu pe
care îl va păstra neîntrerupt până la dizolvarea din 1940.
Treptat, Gheorghe Brătianu devine o voce activă în cadrul PNL, în special în
rândul tinerei generaţii, însă problema restauraţiei carliste va genera apariţia clivajului la
nivelul elitei partidului. Spre deosebire de majoritatea liderilor, în frunte cu Vintilă
Brătianu, unchiul său, şi I. G. Duca, Gheorghe Brătianu a sprijinit reîntoarcerea în ţară a
principelui Carol şi proclamarea acestuia ca suveran. În timpul discuţiilor din noaptea
de 7 iunie, la numai o zi după sosirea inopinată la Bucureşti a lui Carol, Brătianu l-a
asigurat de sprijinul său total pentru anularea actelor de la 4 ianuarie 1926. Obţinând
sprijinul tuturor partidelor, cu excepţia PNL, Carol a fost proclamat rege al României la
8 iunie 19304.
Ca urmare a atitudinii sale, Gheorghe Brătianu a fost exclus din partid. Cu
toate acestea, tânărul istoric a reuşit să strângă în jurul său o serie de personalităţi
marcante ale culturii române precum Ştefan Ciobanu, C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu,
Simion Mehedinţi, Arthur Văitoianu, Mihai Antonescu, ş.a., iar la 15 iunie a anunţat
înfiinţarea propriei formaţiuni politice pe care a denumit-o tot Partidul Naţional Liberal.
Fără o influenţă electorală notabilă, PNL-Georgist a sprijinit în primii ani politica lui
Carol al II-lea, însă pe măsură ce acesta îşi accentua lupta împotriva partidismului şi
3
Stelian Neagoe, op. cit., p. 100
4
Keith Hitchins, op. cit., p. 457
4
 parlamentarismului, regimul său căpătând nuanţe autoritare, Brătianu a început să se
distanţeze de atitudinile politice ale monarhului. Înalegerile din decembrie 1937 a
semnat pactul de neagresiune electorală cu PNŢ şi Garda de Fier împotriva guvernului
condus de Gheorghe Tătărescu, prim-ministru PNL însă fără sprijinul bătrânilor din
partid în frunte cu Dinu Brătianu. După ce nici un partid nu reuşeşte să obţină cel puţin
40% din voturi pentru a obţine prima majoritară şi a avea majoritate în Cameră astfel în
cât să susţină un guvern, Carol a chemat la guvernare partidul clasat pe locul patru,
deschizând calea spre instaurarea dictaturii regale5.
În aceste condiţii, Gheorghe Brătianu decide să se reîntoarcă în PNL, iar la 10
ianuarie va avea loc fuziunea dintre cele două formaţiuni. După numai trei luni partidele
politice vor fi dizolvate, iar liberalii se vor vedea nevoiţi să activeze în ilegalitate.
În perioada interbelică s-a manifestat ca adept al statu-quo-ului de după Primul
Război Mondial şi a atras atenţia asupra păstrării alianţelor României, considerând
Rusia sovietică un adversar şi un pericol pentru ţară6.
Ca urmare a modificării raportului de influenţă în Europa din anii 1935-1936,
Gheorghe I. Brătianu a sesizat scăderea influenţei Angliei şi a Franţei, deci un pericol
pentru garanţia păstrării graniţelor României, obţinute după încheierea Primului Război
Mondial. Folosind deplasările în scop ştiinţific în Germania şi în scop politic, a fost
primit de Adolf Hitler la 16 noiembrie 1936, căruia a încercat să îi explice pericolul
revizionismului maghiar, încurajat de Mussolini, dar nu a obţinut nici un rezultat.
În vara anului 1940, deşi nu a participat la şedinţele Consiliilor de Coroană
care au decis soarta României, s-a declarat adeptul rezistenţei armate.
La data începerii operaţiunilor militare ale României în cel de-al Doilea Război
Mondial, la 22 iunie 1941, Gheorghe I. Brătianu a fost mobilizat în cadrul Diviziei 7
infanterie, cu gradul de căpitan de rezervă, până la data de 12 iulie 1941. După această
dată a fost ataşat Comandamentului Corpului de Cavalerie, ca translator de limbă
germană, până la demobilizarea sa, la 30 noiembrie 1941. În martie 1942 obţine gradul
de maior, cu care este mobilizat din nou, la Corpul de Cavalerie, între 16 iulie-24
septembrie 1942, cu care participă la luptele din Crimeea7.
În primăvara anului 1945 a revenit de pe front la Şcoala Superioară de Război,
unde a ţinut patru prelegeri, rezumate ulterior sub titlul "Formule de organizare a păcii
în istoria universală", dar numai prelegerea cu numărul 1 este cunoscută în prezent.

5
Ion Novăcescu, Modernizarea României 1875-1938, Cluj-Napoca, EdituraTribuna, 2021, pp. 298-299
6
Stelian Neagoe, op. cit., p. 101
7
Keith Hitchins, op. cit., p. 456
5
 După 23 august 1944 a fos tconsiderat de comuniştii din România ca fiind
adversar al acestora şi atacat în presa de stânga ce servea interesele Partidului Comunist
din România. În anul 1947 autorităţile comuniste i-au fixat domiciliu obligatoriu pe
strada Biserica Popa Chiţu, în Bucureşti, interzicându-i şi contactele cu lumea din afara
ţării. Totodată, a fost suspendat şi din postul de la Universitate şi de la Institutul de
Istorie Universală "N. Iorga", iar la 9 iunie 1948, prin Decretul Prezidiului Marii
Adunări Naţionale, i-a fost retrasă calitatea de membru al Academiei Române, alături de
alte 97 personalitati culturale româneşti8.
Deşi a fost sfătuit încă din 1947 de către prieteni să se refugieze în afara ţării,
Gheorghe I. Brătianu a refuzat şi a continuat activitatea sa ştiinţifică pe durata anilor de
domiciliu forţat (1947-1950), redactând patru mari lucrări: "Sfatul domnesc şi adunarea
stărilor în Principatele Române", "Formules d'organisation de la paix dans l'histoire
universelle", "În jurul întemeierii statelor româneşti" şi capodopera sa, "La mer Noire.
Des origines a la conqueteotomane".
În noaptea de 7/8 mai 1950 a fost arestat şi întemniţat la Penitenciarul pentru
deţinuţi politici de la Sighetu Marmaţiei, unde, fără a fi fost vreodată judecat şi
condamnat, a fost omorat în noaptea de 23/24 aprilie 1953.
Prin grija familiei, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Ştefăneşti,
judeţul Argeş, la Biserica Florica, în anul 1971, împreună cu ale unchiului său
Constantin I. C. Brătianu, de asemenea mort în temniţele comuniste. Pe placa funerară
de la Biserica Florica, familia sa a pus următoarea inscripţie: "Au murit la Sighet,
neclintiţi în credinţa lor. Osemintele aşezate în aceeaşi criptă la 2.10.1971"9.

Concluzii
În concluzie, Gheorghe Brătianu a fost unul dintre cei mai mari istorici români. El
a murit pentru credința și opiniile sale într-o închisoare comunistă.

8
Dennis Deletant, România sub regimul communist, ediția a IV-a revăzută și adăugită, trad. de Delia
Răzdolescu, București, Editura Fundației Academia Civică, 2012, pp. 55-56
9
Florin Constantin Pavlovici, Tortura, pe înțelesul tuturor, București, Editura Fundației Academia Civică, 2012,
pp. 188-189
6
Bibliografie
7
 DELETANT, Dennis, România sub regimul communist, ediția a IV-a revăzută și
adăugită, trad. de Delia Răzdolescu, București, Editura Fundației Academia Civică,
2012
HITCHINS, Keith, România 1866-1947, ediția a V-a, trad. de George G. Potra și
Delia Răzdolescu, București, Editura Humanitas, 2017
NEAGOE, Stelian, Oameni politici români, București, Editura Machiavelli, 2007
NOVĂCESCU, Ion,Modernizarea României 1875-1938, Cluj-Napoca, Editura
Tribuna, 2021
PAVLOVICI, Florin Constantin, Tortura, pe înțelesul tuturor, București, Editura
Fundației Academia Civică, 2012