Anghelologia Dupa Vechiul Si Noul Testament

1
Anghelologia după Vechiul și Noul Testament
Profesor coordonator: Elev:

Gălușcă Mirel Bere Dumitru Alexandru
2
Cuprins
Argument 2
ANGHELOLOGIA: CREAREA, FIREA ȘI CĂDEREA ÎNGERILOR 3
a) Crearea 3
b) Firea 6
c) Căderea îngerilor 10
ROLUL ÎNGERILOR ÎN ICONOMIA MÂNTUIRII 15
1) Existența îngerilor 16
2) Îngerii în raport cu Mântuitorul 17
3) Rolul îngerilor 20
4) Rolul îngerilor la parusie 22
5) Îngerii răi23
SFINȚII ÎNGERI ÎN CULTUL BISERICII ORTODOXE 24
RAPORTUL ÎNGERILOR CU LUMEA VĂZUTĂ DUPĂ EPISTOLA CĂTRE
COLOSENI A SF. AP. PAVEL 32
Concluzie 37
Bibliografie 39
3
ARGUMENT
Tema lucrării de față este aleasă în contextul aprecierii și cinstirii mele deosebite față de
îngeri dar și pentru a-mi clarifica, în primul rând mie, anumite aspecte ale lumii cerești.
De mult timp, chiar de când am început să am un contac tot mai direct cu teologia,
lucrările Sfinților Părinți și chiar discuții foarte serioase pe tema divinității și a creației, o atracție
deosebită, pentru mine a avut-o tema legată de puterile cele de sus, îngerii.
Mereu eram fascinat de existența acestor făpturi și de prezența lor continuă în viața
pământenilor. Eram atras de orice element care ținea de angheologie și doream să pot auzi cât
mai multe variante despre ei. Încercam să mă documentez, în special, despre căderea îngerilor, să
aflu dacă mai au vreo șansă de scăpare, de revenire la starea din care au căzut. Deasemenea
atenția mea era captată și de modul lor de viețuire în cer, cum își duc existența și cum decurge
acea viețuire a lor, mereu în legătură cu Duhul Sfânt. Mii de imagini și filme îmi derulau prin
minte despre acea Liturghie Cerească neîncetată și multe altele despre cum, în ierarhia rânduită,
cântă imne de laudă Creatorului. Imaginația mea fragedă îmi desena în minte sute de fresce care
se remodelau mereu, când aflăm ceva nou despre îngeri sau îmi trecea pe la ureche vreun zvon.
Prin lucrarea de față doresc să clarific, mie în primul rând, cele trei mari aspect care țin
de îngeri și lumea lor: crearea, ființa și căderea. Astfel am apelat la lucrări mult mai concrete și
care au fost construite pe temelia pusă de marii teologi ai creștinismului.
Dorința de cunoaștere, care mă împinge de la spate, și neliniștea de a ști adevărul m-au
determinat să aleg doar documente și studii teologice pentru a-mi face persfectiva asupra acestei
teme, în primul rând, din prisma Ortodoxiei.
Deci, acestă temă vine să îmi răspundă întrebărilor din viziunea adevărului, adică a
Ortodoxiei, dar și consultând păreri teologice din Biserica Apuseană.
4
ANGHELOLOGIA. CREAȚIA, NATURA ȘI CĂDEREA
ÎNGERILOR
Existența îngerilor este obiect al credinței noastre. Prezența lor active în lumea creată, ca
slujitori ai providenței divine, este un adevăr care face parte integrantă din religia creștină.
În docrina creștină a primelor veacuri, acest adevăr de credință primește un loc
considerabil, indicând premizele unei angheologii care se va contura ulterior, în lucrările celor
trei mari ierarhi ai Bisericii și a Fericitului Augustin, pentru ca să se afirme apoi în operă capitală
lui Pseudo Dionisius Areopagitul.
Plecând de la afirmațiile Sfintei Scripturi, ale Sfinților Părinţi și scriitorilor bisericești, ale
Sfintei Tradiții, vom urmări: crearea îngerilor, firea îngerească și căderea îngerilor.
A) Crearea îngerilor
Din punct de vedere dogmatic, problema cosmogonică nu poate fi sesizată decât în ansamblul
pe care-l prezintă Sfânta Scriptură ca pe un tot, existența duhurilor fără materie, existența teoriei
neînsuflețite și existența desăvârșitei unități materie-duh, adică omul.În Sfânta Scriptură se
găsesc numeroase locuri în care se vorbește despre îngeri. Cărțile filozofice ale Vechiului
Testament vorbesc despre îngeri: în cartea Iov (IV, 18), un glas – care pare a fi chiar a unui duh
slujitor care vorbește: „Iată că El n-are încredere nici în slugitorii Săi și găsește greșeli chiar în
îngerii Săi”. La fel și în Psalmi: „Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, Lăudați-L toți
îngerii Lui”1, ect.
În Noul Testament îngerii nu mai apar așa de pregnant ca în Vechiul Testament, căci
rolul lor de pregătitori ai venirii Mântuitorului se trecuse 2. Dar și aici sunt nenumărate locuri
unde se vorbește despre îngeri, în epistolele Sf. Petru, sau Iacob, fie în Faptele Apostolilor, însuși
1
Magistrand Anca Manolache, Un capitol de angheologie:create, firea și căderea îngerilor, în revista ”Studii
teologice”, nr. 1 – 2, anul 1955, p. 122.
2
Magistrand Anca Manolache,art. cit., p. 124.
5
Mântuitorul atestă existența lor, la Matei 22, spune Domnul că „cei ce înviază nu se însoară, nici
nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu, în cer”.
Aceste exemple ale existenței îngerilor vin să confirme și să întărescă prezența lor în
lume, prezența menționată simbolic în primele versete ale Genezei, existența lor, nu erau nici
necesare și suficiente relatării lui Moise: el a descoperit evreilor pe Creatorul lumii din cele
sesizabile.
Cartea lui Iov, apărută mai târziu, vine și interpretează primele versete ale Genezei;
deasemenea, căderea îngerilor răi se precizează cu ajutorul cărților profetice (Ezechiel și Isaia) și
cu unele afirmații ale Mântuitorului. Afirmații pe această temă apar și mai târziu în epistolele
Pauline și în operele Sfinților Părinți3.
Explicația acestei tăceri a Genezei, ne-o dă Teofan Cherameul, prin idea, că, dacă
Moise ar fi numit pe îngeri, duhuri, iudeii „ar fi considerat pe îngeri, una cu Dumnezeu”. Mai
târziu Sfinţii Părinți au reușit a situa în text apariția îngerilor în viața cosmosului. Cu toții sunt
deacord că îngerii au fost creați înaintea omului. Fixarea locului în Geneză al momentului
apariției lor este ceva mai dificil; unii afirmă că îngerii ar fi fost creați după crearea primului cer,
dar părerea dominantă este că îngerii au fost primul act de creație. Dumnezeu a echilibrat astfel
creația Sa, cum spune Sf. Ioan Damaschin, încât a creat întâi făpturile spiritual, apoi lumea
materială și în urmă pe om, „din cele două”4.
În această privință, Fericitul Augustin fixează actul creării îngerilor înainte de ziua a IV-a
în care sunt create astrele și soarele, pentru motivul că se vorbește de lumină înainte de apariția
soarelui, în versetele 3 și 4 ale Genezei. Cartea lui Iov (38, 7) spune “Când stelele au fost făcute,
toți îngerii mei au ridicat glas ca să cânte lauda mea” – reieșind de aici că duhurile cerești aveau
ființa înaintea astrelor. Ei sunt „cerurile” pe care le-a făcut Dumnezeu la început, ei sunt
„lumină” care a apărut la zisa Domnului: “Să fie lumină!” strălucirea care a apărut înaintea
soarelui5.
În același sens interpretează și Teofan Cherameul versetul 2 din capitolul Geneza,
înțelegând prin apele peste care se purta Duhul, pe duhurile create care în acest mod erau ajutate
să rămână în sfințenie. Preîntâmpinând obiecția că îngerii sunt mai adesea simbolizați prin foc,
3
ibedem., p. 125.
4
Ibidem, pp.
5
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia dogmatică ortodoxă,Editura Institul Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe, București, Editura Apologeticum,București, anul 1996, p. 123.
6
Teofan spune că și Duhul Sfânt a fost numit așa, și a venit că foc. Deci Duhul lui Dumnezeu
învăluie primele făpturi ale universului, menținându-le atmosferă proprie dezvoltării lor
spirituale.
Totuși, imediat după acest vers (al 3-lea), apare intervenția Creatorului, care desparte
lumină de întuneric. Dacă – în conformitate cu cele de mai sus – admitem că prima lumină creată
este cea nematerială înseamnă că și primul întuneric de care ea este despărțită, este tot
nematerial. Prin urmare, în versetul 4, este precizată și dezbinarea în lumea spirituală, care se
concretizează, în căderea îngerilor și în despărțirea celor răi de cei buni. Aceiași este și
interpretarea Fericitului Augustin6.
Deci, între versetele 3-4 cu care începe Geneza, este concentrată pe vestirea întregei vieți
a îngerilor în prima perioadă din viața cosmosului: naștere, progres, dezbinare, luptă, biruința și
cădere. E greu de admis că toată această frământare să se fi petrecut atât de repede, Când pentru
restul referatului – crearea lumii material – urmează încă alte cinci zile.
Aceasta, pe de o parte, s-ar explica prin interpretarea lui Tefan Cherameul, amintită mai
sus, și care aici indică lipsa de necesitate a unei geologii la acea vreme, din lipsă de pregătire a
poporului căruia se adresează. Îngerii nu apar în cosmologia iudaică: ei întervin însă mereu în
viața poporului evreu, până când – după „plecarea vremii” – încep a fi plasat într-un sistem
docrinal, acela al noii cosmologii creștine7.
Dar mai este o explicație: Fericitul Augustin spune că la început fiind creată lumea
spiritulă, este mai înaintea timpului. Argumentul acestei idei fiind legat de situaţia că timpul,
măsurându-se prin zile și nopţi, există după apariția soarelui care să-l măsoare; or cum soarele
este creat în ziua a IV-a, înseamnă că anterior nu putea fi. Am putea spune în acest sens că, în
acea primă zi nu era creat încă spaţiul pe care să-l parcurgă îngerii: calitatea lor de vestitori și
păzitori ai oamenilor, încă nu apăruse8. Pentru acea perioadă trebuie să presupunem că viața
îngerilor era numai cântărea de laudă a Domnului. Alegerea acelui „altceva” decât Dumnezeu –
se presupune deci, un process tot în afară de timp. Termenul de „mişcare spre rău” a îngerilor și
toată gama de pervertire a lor în jurul Satanei, poate fi înţeleasă, pentru aceea, în sens de
întensitate, de process spiritual, care se poate produce îndependent de legile cunoscute pentru
timpul material. Aşadar putem presupune desfăşurarea acestui process de perfecţionare a unora,
6
Magistrand Anca Manolache, art. cit., p. 126.
7
Ibidem, pp.
8
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, op. cit., p. 127.
7
de întunecare a altora, de ciocnire și de despărţire pentru veșnicie, înainte de începerea timpului.
Astfel, departe de a fi „o lume de idei”, cum vrea să rezolve
problema angelologica teologul protestant Martensen, lumea nevăzută a îngerilor este o lume
reală, a cărei existență este atestată de Scriptură, de Sfinții Părinți, și a căror creare este arătat în
primele trei versete ale Genezei, termenul de „cer” echivalând cu puritatea făpturilor îngerești.
b) Firea îngerilor
Existența lumii îngerești a fost contestată de unii teologi protestanți ca Martensen. Aceste
păreri se bazează pe imposibilitatea plasării lor în universal astrelor, în concepția despre univers,
a lui Copernic9.
Această idee este un defect de raționament, pentru că dacă am merge pe această linie, am
putea ajunge la căutarea locului, spațial în care Dumnezeu și-ar fi plasat tronul. În acest
raționament se pornește de la o premiză falsă și neteologică: a afirma că duhurile cerești au un
loc spațial în lumea creată ar însemna să ajungem la părerea că deasupra Serafimilor,
Heruvimilor și Tronurilor, se află Dumnezeu. Iată deci pe Domnul a toată făptura, plasat undeva
spațial, sus dar oarecum fixat!
După multe păreri, Sinodul al VII-lea a hotărât ca îngerii sunt făpturi „netrupești”10.
Dar de aici se nasc alte întrebări: dacă nu au trupuri, sunt ei o materie subtilă,
fluidificată, sau cu totul imateriali? Dacă nu au trup, atunci pot fi pretutindeni prezenți?
Sf. Scriptură și scriitorii Bisericii au suficiente răspunsuri la aceste întrebări. După
Sfânta Scriptură, ei sunt „duhuri slujitoare”, ca în epistolele Pauline, duhuri nevăzute ca în Iov 4,
18. Psalmii ni-I arată ca pe ființe subtile pe care le compară cu focul. Proorocul Daniil vedea
îngerii ca foc, fulger, lumină față de care șimte spaima neputinții11.
Sfântul Vasile îi numește pentru aceasta, “duh aerian plus foc imaterial”
amestecând astfel subtilitatea materială a aerului, cu imaterialitatea focului. Îngerii sunt „pară de
foc”, pentru că după spusa lui Pseudo Dionisiul Areopagitul – „focul pătrunde prin toate, fără să
se amestece cu ce este mai presus de toate”; fiind în totul lumină și în același timp în care el este
9
Andrei Pleșu, Despre îngeri, Editura Humanitas, București, anul 2003, p. 132.
10
11
Pr. Dr. Ioan Mincea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, anul 1995, p. 169.
8
în sine necunoscut. Sf Grigorie Teologul spune că îngerii sunt „o lume de minți”, „munții cei
luminoși prin care ne luminează Dumnezeu”, „prima lume supralumească înainte de lume”.
. Cu toate aceste, unii scriitori bisericești, ca Tertuliu și Fericitul Augustin
au îndoieli în privință perfectei imaterialități a îngerilor, din pricina formei omenești sub care s-
au arătat de cele mai multe ori în istoria poporului evreu. Fericitul Augustin tinde să spună că ei
trebuie să aibă o corporalitate oarecare, căci altfel, cum ar fi putut să mănânce și să bea? La
această chestiune ne răspunde Sf. Iustin Martirul spunând că îngerii au mâncat “după cum grăim
noi, când spunem despre foc că a înghițit totul”, și că este vorba de un limbaj figurat. În cartea
Tobit îngerul Rafail spune: „În aceste zile am fost văzut de voi (mâncând și bând), dar eu n-am
mâncat, nici n-am băut, ci numai ochilor voștrii s-a părut asta”. Deci putem depăși asta dacă
acceptăm că naturii lor incandescenta – la figurat – a putut mistui hrana materială, făcând-o să
dispară. Cei mai autorizați Părinți ca Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Damaschinul,
confirmă perfectă spiritualitate a „luminilor” cerești. Termenii întrebuințați arată pe îngeri ca
fiind chiar după propiul chip al lui Dumnezeu, sau că „sunt netrupești întocmai ca Dumnezeu”,
sau că puterile supracerești sunt sfințe, fiind „unite cu Dumnezeu”12.
Iată de confirmarea unei spiritualități desăvârșite. Totuși, poate apărea un echivoc
în privință imaterialității puterilor cerești. Sf. Teodor Studitul atrage atenția asupra acestei
probleme, care stă sub întrebarea dacă îngerii, prin perfectă lor imaterialitate, nu cumva au și
ubicuitate. În față acestei chestiuni, Teodor Studitul este gata să afirme că, deși „munții de
lumină” și „flacăra cuvântătoare” a lui Dumnezeu, îngerii au o oarecare corporalitate, pentru că
ei nu au ubicuitate. Într-adevăr, în cartea lui Iov, Satana urcă și coboară între cer și pământ; la
Matei citim: „... îngerul Domnului, pogorându-se din cer, a venit...”. Din aceste citate reiesa că
îngerii nu pot fi în același timp în două locuri. Naturii acorporale și aspațiale, ei întrebuințează
totuși timp ca să ajungă dintr-un loc în altul, chiar dacă se deplasează foarte repede.
Explicația este faptul că, deși nematerial, ei sunt mărginiți, ei nu pot fi peste tot în
același timp, numai Dumnezeu poate aceasta. Hristos fiind la zămislirea Să și în Fecioară și
pretutindeni13.
Sf. Ioan Damaschin, rezumând gândirea patristică pe această temă, spune: “Care este însă
naturii și definiția ființei lui (a îngerului) numai Ziditorul o știe. Se spune că este necorporal și
12
13
Adrian Peșu, art. cit., p. 139.
9
imaterial în raport combatibil, este grosolan și material. Numai dumnezeirea este cea imateriala
și necorporală”14.
Dacă unii au afirmat o oarecare materialitate a lor, alții au slăvit spiritualitatea lor
desăvârşită.
Astfel, de pildă, în teologia veacului nostru, Serghie Bulgacov afirma că a contopi atât de
mult sfințenia îngerilor cu cea a Duhului, încât ajunge să afirme că îngerii nu au o naturii proprie,
alta decât cea dumnezeiască, ei „n-au natură proprie, sunt dumnezei creați”, zice teologul rus,
susținută în alt loc: „Ei n-au o natură deosebită de cea divină. Deși ea este dată ca la niște
creaturi, totuși ea fiind dată, constituie deja substanța lor”.
Pentru ortodoxia noastră, afirmația pare o exagerare. Pentru moment însă putem alătura
afirmațiile teologului catholic Etienne Gilson, în aceeași materie; el spune că îngerii nu se
deosebesc de Dumnezeu prin aceea că sunt mai materiali și nu au nici un fel de materie, ci, „pură
inteligenta, forma simplă și liberă de orice materie”. Cu alte cuvinte, ei se deosebesc de
Dumnezeu ca finitul de înfinit15.
Exact același lucru reiese și din lucrarea lui Serghie Bulgacov, care trage ultimele
consecințe: „ei sunt doar creați”, neavând o naturii specifică lor.
Iată că ceea ce e condamnabil la teologul rus, este prezent și în afirmația teologiei
catolice. Cel puțin, Serghie Bulgacov are și imaginația necesară – uneori foarte bine venită – în a
explica posibilitatea căderii prin cele două aspect ale libertăţii creaturale.
Este important faptul că, încercarea de a identifica esența angelică cu cea divină și a nu
face decât o diferențiere de cantitate peste aproape o impietate. Este de mirat cum teologul
catolic nu s-a lăsat influiențat de ideile marelui Părinte al Bisericii apusene, ale Fericitului
Augustin, care neagă identitatea aceasta de natură. Acesta precizează, în lucrarea “De civitate
Dei”, că: „El le-a dat ființă (viață) dar nu din ființa supremă care este a Să”, de aceea, spune
marele teolog, îngerii sunt schimbători, pentru că sunt luați „nu din substanța Să, ci din
nimic”16.
Sfântul Vasile cel Mare, în tratatul său Despre Duhul Sfânt, clarifică această chestiune,
arătând că puterile cerului nu sunt sfinte prin fire, ci au măsură sfințeniei de la Duhul. Sfințenia
14
Sfântul Serafim al Dmitrovului, Despre îngeri, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucuresti, anul 2013, p.
59.
15
Ibidem, p. 60.
16
10
este deci, înafara ființei lor, că fiindu-le împărtășită de Persoanele Sfintei Treimi – în speță – de
Duhul17.
Pe aceeași undă, Sf. Ioan Gură de Aur, își precizează bine idea în sensul că imaterialitatea
lor nu presupune cufundarea lor în însăși esența Dumnezeirii. Esența lui Dumnezeu este nu mai
greu de cuprins, de înțeles, dar ea este de neatins în vreun mod specific naturii create, nici chiar
îngerilor, spune marele comentator, căci “nimeni nu a văzut pe Dumnezeu vreodată”, ceea ce
înseamnă că și îngerii văd pe Dumnezeu numai prin pogorământul lui Dumnezeu din milă pentru
lucrul mâinilor Sale.
Am văzut că în actul creaţiei, - „cerul” – se nasc la un cuvânt, sau numai la gândul lui
Dumnezeu, cum spusese Sfântul Grigorie Teologul - dar toți deodată - această apariţie a întregii
lumi angelice de la începutul timpului și până în veșnicie, care arată că natura lor spiritulă
implică abilitatea pocreației, deci, a înmulțirii lor între și prin ei. Prin urmare nu au posibilitatea
de a comunica fințial între ei, ci sunt – cum spune Bulgacov – fiecare „un modus oarecare al
naturii lor”. Ei nu sunt un neam, cum suntem noi oamenii, ci trăiesc uniți și toată viața lor
participând la Duh; unirea lor nu este naturală, ci una ipostatică.
Lipsa de „confluiență” a naturii angelice aparține, e drept – cinul îngeresc de transmitere
a păcatului unuia dintre ei. Dacă în neamul omenesc păcatul a întrat printr-un singur om, în cel
îngeresc, păcatul unuia nu poate angrena celelalte ființei din punct de vedere ontologic, decât
doar din punct de vedere moral.
Deasemenea, din aceeași cauză, adică din lipsă de comunicabilitate a naturii lor, firea
îngerească a putut primi între monadele sale dezbinarea, sfârșirea definitivă.
Dar această viciire dată fiind firea îngerească, este mult mai accentuată pentru cei atinși
de corupție, decât a putut fi păcatul strămoșesc pentu neamul omenesc luat ca întreg. Noi
oamenii, prin întruparea Mântuitorului, avem posibilitatea de sfințire și înviere după moarte, pe
când moartea duhurilor netrupești, este ireversibilă, înviere nu exista. Niciodată Satana nu va
reveni la viață, el își va trăi continuu propria moarte, pe care a ales-o din proprie iniţiativă, în
virtutea liberei sale alegeri. Prin urmare, căderea
satanei și a îngerilor lui, ne obliga a contesta afirmația că naturii îngerilor este comună cu cea a
lui Dumnezeu – cum afirma teologia catolică sau cea a lui Serghie Bulgacov, rămânând
17
Sfântul Serafim al Dmitrovului, op. cit., p. 90.
11
încontestabil afirmația că firea lor este o esență proprie, pur spiritulă, având sfințenia nu în sine,
ci prin participare, prin împărtășirea de la Duhul Sfânt.
C) Căderea îngerilor
Problema aceasta, a primului păcat în lumea creată, este desigur o piatră de încercare
pentru teologia creștină. Dacă la căderea omului, o primă explicație imediată oferă o justificare
de moment – fiind vorba de intervenția nefastă a diavolului – la păcatul primelor creaturi dispare
și această încercare de justificare. Răul pe care l-a ales Satana, n-a mai fost provocat, nu a mai
venit ca răspuns a unei incitaţi dinafară. Dar nici înlăuntrul lui, căci naturii lui a ieșit curată de la
Creator. Naturii îngerilor e atât de bună, că nimic nu poate să o strice, decât depărtarea de
Dumnezeu – spune Fericitul Augustin18.
Dar cum s-a produs această depărtare, ce a determinat-o? După un larg proces de gândire
și expriență a neamului omenesc, s-a dedus că motivul esențial care e determinat prăbuşirea unei
părți din lumea îngerilor, este legat de problematica persoanei: libertatea19.
Primele texte de valoare centrală în această privință, Isaia 14, 12 și Iezechiel 28, 14 –
indică suficiente teme de discuție.
„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor. Cum ai fost doborât la
pământ, tu, biruitorul neamurilor!”. În conformitate cu cele stabilite până acum, îngerii sunt
“lumini de a doua”, stălucirea lor este reală (dar nu neapărat fizică), zorile neînsemnând altceva
decât lumină.
Comparând locul de mai sus cu cel de la Iezechiel, Luceafărul nu pare a fi decât o
căpetenie de mare preț a oștilor cerești.
Aceste texte împreună cu afirmația Mântuitorului: „Văzut-am pe Satana ca pe un fulger
căzut din cer”20, stabilesc indiscutabil o zdruncinare parţiala în mersul firesc al vieții primei lumi.
Momentul dezbinării situat, după cum am văzut, în apariția oricărei lumi materiale și chiar a
timpului.
Nelegiuirea care se naște în Satana, este deci o problemă pur spiritulă. Versetele care
urmează, descriu oarecum acest proces: „Ți s-a îngânfat inima din pricina frumuseții tale, Ți-ai
stricat înțelepciune cu stălucirea ta”. „Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui la cer, îmi voi ridica
18
19
20
12
scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării
dumnezeilor... voi fi ca Cel Prea Înalt”21.
Păcatul pentru care Satana se desprinde de lumină, este deci mândria și invidia.
Frumusețea pe care Dumnezeu a pus-o în luminătorii Săi, prilej de îngânfare pentru unii. Și iată,
lumină lor s-a întunecat. Locuri din Scriptură că 2 Petru 2, 4, arată ce a urmat aceste întunecări, o
intervenție din partea Creatorului: Dumnezeu nu a cruțat pe îngerii care au păcătuit și i-a aruncat
în iad și i-a dat peșterilor întunericului. Locul acesta coincide cu cel din Geneză, în care se
spune: „Dumnezeu a despărțit lumină de întuneric”22. În momentul când s-a conturat precis o
întunecare a unei părți din duhuri, Iată mâna Celui Prea Înalt, apare pentru a face ordine și a pune
capăt războiului23.
Războiul acesta însă, nu pare să fi fost intervenția unei autorități care pedepsește pur și
simplu, că raiul primordialului om, Când izgonirea lui Adam nu implica participarea într-o luptă
de la egal la egal. Războiul cu Satana a însemnat un risc pentru cei buni, o angrenare a
personalității lor în combaterea răului, într-o măsură care ar fi putut să-i coste viața. Dar ei nu și-
au „Iubit viața lor până la moarte”, spune Ioan în Apocalipsă, ceea ce presupune un act de mare
curaj, susținit de afirmarea unei mari iubiri.
Dar Răul acesta localizat circumscris de acţiunea îngerilor buni și pecetluit apoi de
intervenția finală a creatorului, unde oare a găsit loc în ființa strălcitorului heruvim și de unde a
putut lua naștere? De ce invidia s-a putut naște în unii de aceeași naturii cu alții care s-au păstrat
buni?
Îngerii sunt „Dumnezei prin îndumenzeire de la Dumnezeu, dar nu prin fire”, spune
Sfântul Teodor Studitul. Deci în firea lor exista o posibilitate, o eventulitate de întoarcere spre
rău. Iar Fericitul Augustin adaugă că în firea îngerilor a existat de la început o voință bună, cu o
înclinare pozitivă; fără această voință bună, natura îngerilor n-ar fi putut și bună. O cauză
eficientă a relei voinței nu exista, ea e propria voință a îngerilor potrivnici lui Dumnezeu. Îngerii
buni consimt la dragostea lui Dumnezeu și prin aceasta sunt buni; ceilalţi refuză și prin aceasta
sunt răi24.
21
Ibidem, p. 140.
22
Ibidem, p. 143.
23
Pr. Dr. Sterea Tache, Teologie Dogmatică și sombolică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, p. 231.
24
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, op.cit., p. 149.
13
Aici este nodul problemei, pe care teologia ortodoxă încearcă să o rezolve. „De unde este
păcatul?” – se întreabă Teofan Zăvorâtul - . Originea lui e surprinzătoare și în diavol și în om...
pentru că el, deși cunoaște cele plăcute lui Dumnezeu, alege cele neplăcute Lui. Astfel e ființa
libertăţii. Ființa liberă este principalul-sursă al faptelor despre care nu putem răspunde totdeauna
de ce? Pur și simplu pentru că vreau; și vreau, pentru că așa vreau25.
Dar exegeza cea mai în această privință, o face Fericitul Augustin. El fixează căderea
îngerilor înainte de ziua a IV- a, în care sunt create astrele și soarele, pe motivul că se vorbește
de lumină înainte de apariția soarelui, în versetele 3 și 4 ale Genezei. În ziua a 3-a și a 2-a, fiind
vorba de crearea cerului material și de despărțirea apelor de pământ, rămâne numai posibilitatea
ca îngerii să fi fost creați în prima zi. Ei sunt cerurile pe care le-a făcut Dumnezeu la început.
În același sens interpretează și Teofan Cherameul versetul 2 din Geneză, înțelegând prin
apele peste care se purta Duhul, pe duhurile care în acest mod erau ajutate să rămână în sfințenie.
Deci Duhul lui Dumnezeu învăluie primele făpturi ale universului, menținându-le atmosfera
propice dezvoltări lor spirituale26.
Totuși, imediat după acest verset (al 3 lea), apare intervenția Creatorului, care desparte
lumină de întuneric. Dacă – în conformitate cu cele spuse mai sus – admitem că prima lumină
creată este cea nematerială înseamnă că și primul întuneric de care ea este despărțită, este tot
imaterial. Aceași este și interpretarea Fericitului Augustin27.
Deci, între versetele 3-4 cu care începe Geneza, este concentrată vestirea întregii vieți a
îngerilor în prima perioadă de viața cosmică: naștere, progres, dezbinare, lupta, biruința și
cădere. E greu de admis că toată această frământare să se fi petrecut așa repede când crearea
lumii material a neceșitat încă alte cinci zile. Totuși, păstrând proporția, această primă zi în care
se crează lumea spirituală se și desparte binele de rău este mult prea restrânsă ca relatare.
Aceasta pe de o parte se poate explica prin interpretarea lui Teofan Cherameul, care
indica lipsa de neceșitate a cumoasterii angeolologiei la acea vreme, din lipsă de pregătire a
poporului evreu. Îngerii nu apar în cosmologia iudaică; ei întervin însă mereu în viața poporului
evreu, până când – după „plinirea legii” - încep a fi prezenţi într-un sistem docrinal, acela a noii
cosmologii creștine.
25
26
Ibidem, p.78.
27
Pr. Prof Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, anul 2002, p. 23.
14
Pentru prima dată, libertatea creaturii a dat un răspuns dragostei divine. „Creația – cum
spune un mare gânditor – s-a angajat pe calea izolării, a dezbinării și a urii, în momentul Când a
vrut să se afirme prin ea însăși”. Lucifer cu cei ai lui au preferat dragostea de sine și libertatea de
a alege între sine și Dumnezeu. Și au ales. Dar alegând au primit moartea. Întreruperea
contactului cu centrul de energie, înseamnă pentru făptura stingerea luminii, deci a frumuseții ei
creaturale28.
În ființa libertăţii deci, se afla posibilitatea păcatului. Serghie Bulgacov spune că același
fel de libertate l-au avut îngerii la început și îl au și acum. Bulgacov susţine că libertatea de care
e vorba, se prezintă sub două specte: primul, fiind o libertate naturală, un dar; al doilea, o
libertate câştigată, un răspuns al creaturii ca fiind o autodeterminare a libertăţii. Dumnezeu ne
crează pe noi ca pe niște fiinţe libere. Cu alte cuvinte, în clipa creaţiei sale, prima mişcare,
tendinţa ființei, este mulţumirea, cosimțirea la propria-i codevenire a unui „eu însumi”. Cu toate
acestea însă, actul libertăţii primordiale nu este epuizat; ființa consimte la propria ei viață,
acceptarea este un act al propriei sale libertăţi29.
Urmează însă un al doilea aspect al libertăţii, am spune, un mod de reflexiune a libertăţii
asupra ei însăși, o aplicare a iei spre desăvârşirea persoanei.
Reluând ideea, am putea spune că în primul stadiu libertatea creată nu este starea cea mai
deplină a libertăţii: ea este posibilitatea unei alegeri dar presupune și ezitarea în alegerea modului
de realizare a persoanei proprii. În acest moment Bulgarov are drepate să afirme: „Libertatea
este o posibilitate realizabilă, dar încă nerealizata, spre a deveni tu însuți”30. Libertatea devine o
stare de conştiinţă. Momentul autostructurarii existenței pe drumul Binelui, deci, procesul
desăvârşirii înseamnă încetul cu încetul o depăşire a posibilităţii de a greși.
Posibilitatea greşelii dispare în cazul sfințeniei, căci aceasta înseamnă și cunoașterea mai
adâncă a lui Dumnezeu, iar cumoasterea mai adâncă înseamnă și dragoste mai deplină: „Gustaţi
și vedeţi că bun este Domnul...”. După ce L-au gustat, îngerii cei înţelepţi au cunoscut că nu se
mai pot despărţii de dragostea Lui. Al doilea apect al libertăţii nu a mai funcţionat la Lucifer; el a
fost anihilat de planurile geloziei și orgoliului: „... voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor...
voi fi ca Cel Prea Înalt...”.
28
29
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologia Dogmatică manual pentru seminariile
teologice, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, anul 2006, p. 177.
30
Pr. Prof Dr. Ene Braniște, op. cit., p. 23.
15
După doborârea lui Satan,
îngerii buni s-au întărit încă în virtute: „Ei și-au depăşit libertatea lor creaturala... lăsând-o pe
unica-deplîna ascultare față de creator. Cu vrednicie ei au realizat-o și prin aceasta ei au ajuns
mai sus dincolo de libertate”. Iată
paradoxul: libertatea este darul suprem făcut de Dumnezeu ființei, persoanei, cu scopul de a se
depăşi pe sine, de a depăşi deci însăși libertatea, pentru a ajunge la suprema fericire, la izvorul
libertăţii însuși31.
Am ajuns acum la încheierea
care priveşte prima perioadă în viața lumii personale, această perioadă de lumină în care apar
furtuna, întunecarea, lupta și în sfârşit cataclismul: prăbuşirea Luceafărului dimineţii, Fiul
zorilor, cu cei ai lui, pentru ca după aceea cerurile să se liniştească și să cânte cantări de slavă și
de biruință32.
Desigur, apare întrebarea: De ce a creat Dumnezeu fiinţe despre care atotcunoașterea lui
știa că vor cădea, că vor rămâne niște coji goale de conştiinţă, care își vor trăi veşnic agonia? Un
răspuns ni-l dă Fericitul Augustin, care vede în planul Providenței utilitatea acestor făpturi pentru
procesul desavrașirii ulterioare a lumii create, un exemplu de bine și de rău. „Căci Dumnezeu n-
ar fi creat un singur înger – spune episcopul de Hippo – un singur om a cărui cădere o prevazu-se
dacă nu ar fi știut și în ce măsură v-a fi de folos celor buni, și astfel, făcând să strălucească prin
aceste antiteze poezia seculară a ordinei veacurilor.
31
Pr. Drd. Marin Stomate, Rolul îngerilor în iconomia mântuirii după Noul Testament, în revista ”Studii teologice”
nr.5 – 6, anul 1977 p. 499.
32
Ibidem, pp.
16
ROLUL ÎNGERILOR ÎN ICONOMIA MÂNTUIRII DUPĂ
NOUL TESTAMENT
Ne este cunoscut faptul că îngerii ocupă primul loc între creaturile aduse la existență de
către Dumneze, din nimic, ca ei sunt fiinţe spirituale, nevăzute, raţionale și libere, inferioare lui
Dumnezeu, superioare omului, dar mărginite și nemuritoare33.
Îngerii au fost creați pentru preamărirea lui Dumnezeu, pentru a se bucura de fericire
deplină, pentru a fi veștitori ai voinţei divine în lume și a ajuta pe cei credincioși la mântuire.
Creați în număr mare (Facere 32, 1-2; Daniil 7, 10; Matei 26, 53; Luca 2, 13; Col. 1, 16;
Apocalipsa 5, 11), îngerii, fiinţe reale și personale, văd pururea, în ceruri, față lui Dumnezeu
(Matei 18, 10), îl preamăresc (Isaia 6, 1), împlinesc voia Lui (Matei VI, 10), și slujesc în
iconomia mântuirii (Evrei I, 14)34.
Prin îngeri, poporul evreu a primit de la Dumnezeu cele mai frumoase prescripţii și cele
mai sfinte legi ale Lui. Prin îngeri, Dumnezeu a descoperit lui Moise legea cea veche, stabilind
cu poporul lui Israel leganantul pe muntele Sinai (Fapte 7, 38, 53; Galateni 3, 19)35.
Întreaga învăţătură cu privire la îngeri se întemeiază pe mărturia Sfintei Scripturi, dar și
pe mărturia Sfintei Tradiții. Revelaţia Noului Testament, însă, expune mai clar adevărul despre
existența îngerilor și rolul lor de fiinţe personale și spirituale în iconomia mântuirii.
1. Existența îngerilor
Aghiografi Noului Testament mărturisesc cu toată evidenţă Existența și rolul îngerilor.

Potrivit mărturiilor neotestamentare, aceste fiinţe nemuritoare și fără de trupuri mijlocesc între
creator și făptura cea văzută (Matei 1, 20; Luca 1, 11, 26; Fapte 8, 26). Expresiile „înger al lui
Dumnezeu” (Ioan 1, 51) și „înge al Domnului” (Matei 1, 20, 24), arata cu claritate că ei nu sunt
33
Pr. Prof. Dr. George Remete, op. cit., p. 30.
34
Ibidem, p. 32.
35
Pr. Drd. Marin Stomate, art. cit., p. 501.
17
personificări ale însușirilor divine sau ale acțiunilor proniatoare ale lui Dumnezeu, ci fiinţe reale
și personale care lucrează în lume după porunca lui Dumnezeu36.
Fiind în mod deosebit în preajma lui Dumnezeu, „Sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38; Luca 9,
26) sau „îngeri aleși” (I Timotei 5, 21), împreună cu „Sfinţii” (Efeseni 1, 18; Coloseni 1, 12), „au
dreput loc natural sfințenia lui Dumnezeu”. Starea de sfințenie și curăţie a îngerilor nu se
datorează naturii lor, ci harului divin, care lucrează prin ei37.
Sfinţi Evangheliști și Sfinţi Apostoli, relatează despre multe arătări ale îngerilor
(anghelofanii) ca despre fapte reale și istorice. Astfel îngerul Gavriil anunţa preotul Zaharia
naşterea Sfanatului Ioana Botezătorul (Luca 1, 11-13), iar Sfintei Fecioare Maria, naşterea
Mântuitorului (Luca 1, 26-28). Un înger înştiinţează pe Ioșif că se vor împlini cu adevărat cele ce
s-au tăgăduit în chip minunat strămoşului David (Matei 1, 20; 2, 13, 19) și tot un înger aduce
vestea cea bună păstorilor de la Betleem; iar odată cu împlinirea acestei veștiri, o întreaga oaste
cerească cântă în cor acel preaslăvit imn de laudă la naşterea Mântuitorului (Luca 2, 9-14).
Îngerii slujesc lui Iisus Hrisos, după întreita ispitire din puștie (Matei 4, 11) și un înger Îl
întăreşte în rugăciunea din grădina Getsemani (Luca 22, 43). Un înger vesteşte femeilor
mironosiţe învierea lui Hrisos din morţi (Matei 28, 2-8; Marcu 16, 5-8) și tot un înger se arată
Apostolilor la Înălţarea Domnului; anunţându-le a două venire întru mărirea Fiului Omului
(Fapte 1, 10-11). Un înger scoate din temniţă pe Aplostoli (Fapte 5, 18; 12, 7-11), un înger dă
instrucţiuni sutaşului Corneliu în legătură cu primirea botezului de către acesta (Fapte 10, 3-6) și
tot un înger vorbește Sfântului Pavel despre călătoria sa la Roma (Fapte 27, 23)38.
Mântuitorul însuși și Sfinţii Apostoli vorbesc despre îngeri în așa fel, încât nu lasă nici o
îndoială cu privire la existența lor. În parabola neghinei, Domnul Iisus Hristos pune pe îngeri pe
același plan al realităţii omului, cu lumea, cu fii împărăţiei etc. În acest sens, îngerii sunt ființe
tot atât de reale, pe cât sunt celelalte lucruri din textul parabolei.
Îngerii văd pururea față Tatălui Ceresc și mijlocesc pentru omenire (Matei 17, 18), iar cel
care v-a mărturisi pe Iisus Hristos înaintea oamneilor pe acela îl v-a mărturisi și Iisus înaintea
îngerilor lui Dumnezeu (Luca 11, 8-9). Într-un cuvânt, îngerii nu se confundă nici cu Dumnezeu,
nici cu oamenii.
36
Pr. Prof. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, p. 30.
37
Ibidem, p. 35.
38
Ibidem, p. 36.
18
Mulţimea textelor biblice, în care se spune că înerii nu cunosc data parusiei pe care o
cunoaşte numai Tatăl (Marcu 13, 32), nici adâncurile Ființei Dumnezeiești (I Corinteni 2, 11),
nici tainele lui Dumnezeu (Efeseni 3, 9-10), nici gândul Lui (Romani 11, 12, 34), că vor însoţi pe
Iisus Hristos la a două venire (Matei 25, 31), că sunt mult mai prejos decât Fiul lui Dumnezeu
(Evrei 1, 4-5), că pot fi invocaţi spre mărturie, că petrec o viața deosebită de cea a oamenilor
(Matei 22, 29-30), ca numărul lor este neîchipui de mare (Apocalipsa 5, 11), cu o anumită ordine
ierarhică (Efeseni 1, 20), toate aceste texte dovedesc cu certitudine adevărul cu privire la
Existența reală a îngerilor.
2. Îngerii în raport cu Mântuitorul Iisus Hristos
Îngerii au fost mai întâi iniţiați în taina divină a întrupării lui Iisus Hristos, ca apoi această
cunoştinţă să ajungă la noi prin ei. Mărturiile Noului Testament însă cu privire la îngeri trebuie
să se înţeleagă în mod evident în contextul venirii domnului Iisus Hrisos, al întrupării, al morții și
învierii sale, al înălţării și revenirii Sale întru mărire.
În timp ce în Vechiul Testamenta aveau rol să preamărească și să slujească lui Dumnezeu
și oamenilor (Daniil 7, 10), în Noul Testament iei mărturisesc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu
întrupat și slujesc în operea Sa de mântuire39.
În general, Noul Testament nu pune accent pe faptul descrieii exterioare a îngerilor, ci
mai degrabă scoate în relief miăiunea pe care o au în a anunţa oamenilor poruncile divine și în a
sluji Evanghelia Lui Hristos. În acest sens îngerul Gavriil înştiinţează pe Fecioara Maria, ca prin
ea se v-a săvârşi acea taină a negrăitei întrupări (Luca 1, 26, 38).
Sfânta Evanghelie lasă să se înţeleagă că în această privință îngerul are doar rolul de
mesager, de vestitor. Când acţiunea personală a lui Dumnezeu nu e încă vizibilă pentru om,
Dumnezeu se foloseşte de îngeri, cărora le încredinţează misiune de vestitori ale actelor divine.
Prin întrupare, Iisus Hristos stă în centrul mântuirii lumii, iar îngerii coboară cu el ca să
fie slujitori și martori ai operei Sale. În această privință se poate spune că oștiri de îngeri coboară
din cer asupra peșterii din Betleem (Luca 2, 4) ca să înconjure pruncul Sfânt nou-născut, să I se
închine, să-I slujească ca unui adevărat Dumnezeu, și să-L laude și să-I înalte imn de slavă (Luca
39
19
2, 14), Dumnezeu îngăduie deci fiului Său să fie însoţit de îngeri, cu scopul ca aceștia să-I
slujească în desăvârşirea operei Sale40.
Astfel, prin mijlocirea lor, s-a făcut cunoscută lui Ioșif, porunca Tatălui, de a se refugia
cu pruncul Iisus în Egipt și tot prin întermediul îngerilor i s-a comunicat porunca de a se întoarce
în pământul Israel (Matei 2, 13-15, 19-21).
În general lumea îngerească ocupă un loc important în prediaca Mântuitorului. Pe îngeri,
Mântuitorul îi descrie ca ființei reale și active, veghind asupra oamneilor (Matei 18, 10).
Tot Mântuitorul precizează că îngerii participă întens la bucuria lui Dumnezeu când
păcătoşii se convertesc (Luca 15, 10)41.
Din însuși cuvintele Mântuitorului se desprinde faptul că îngerii sunt în număr mare,
organizaţi pe cete, după misiunea pe care o au de îndeplinit în ceruri și pe pământ (Matei 26, 53).
Pe toți aceștia Mântuitorul îi prezintă apoi ca fiind într-o slujire permanentă în sensul că se vor
sui și se vor cobor „peste Fiul Omului” (Ioan 1, 51). Ca odinioară pe scara lui Iacob la Betel.
Slujirea permanantă a îngerilor se încadrează astfel în întreaga activitate pământească
Fiului lui Dumnezeu. În toată această slujire a lor însă, îngerii sunt și martori epifania Logosului
în trup42.
Sfântul Apostol Pavel, scoţând în evidenţă superioritatea lui Iisus Hristos față de îngeri și
față de orice altă creatură (Coloseni 1, 16), menționează că în numele Lui se pleacă tot
genunchiul, al celor cerești și al celor pământeşti (Filip 2, 9-10). Deasupra întregii naturi
îngerești, cunoscute sau necunoscute, firea umană a fost înălţată prin persoana lui Iisus Hristos,
spre uimirea puterilor cerești. Înălţarea lui Iisus Hristos deasupra lumii îngerești își are drept
raţiune faptul că Mântuitorul „este cap a toată domnia și stăpânirea” (Colosen 2, 10), pentru că El
este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi nascut decât toată făptura (Coloseni 1, 15) și că
toate câte există în cer și pe pământ, văzute și nevăzute, au fost făcute prin El și pentru El
(Coloseni 1, 16). Sfântul Apostol Pavel n-ar putea descrie într-un chip mai măreţ și mai
convingător poziţia încurajabil superioară lui Iisus Hristos în raport cu toată creatura și în
deosebi cu îngerii43.
40
Pr. Drd. Marin Stamate, art. cit., pag. 500.
41
42
Ibidem, pag. 91.
43
Pr. Prof. Dr. Isidor Tudoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologie dogmatică manula pentru seminarii teologice,
Editura Reîntregirea, p. 28.
20
Raportul dintre îngeri și Fiul lui Dumnezeu e deci, un raport de subordonare, aceștia sunt
înferiori lui Iisus Hristos, se subordonează Lui și întervin cu slujirea lor atunci când sunt trimişi
de Dumnezeu. În momentul răstignirii lui Iisus, de plida, ca și după moartea Sa, Dumnezeu nu
mai trimite pe îngeri să slujească pe Dumnezeu-Omul, deoarece acesta singur și-a luat asupra Sa
misiunea să şteargă pentru totdeauna păcatul, să biruie moartea și să supună pe Satan.
Același lucru se poate supune și cu privire la rolul pe care îl au îngerii în momentul
înălţării la cer a Domnului. Prezența celor doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe care nu pot fi decât
doi îngeri este descrisă de astfel de Sfântul Luca în Faptele Apostolilor. Sfântul Apospstol Pavel
ne sigură că îngerii slujesc lui Hristos și după înălţarea Sa la cer (Efeseni 1, 20-21). Același
adevăr este mărturisit și de Sfântul Apostol Petru, după care toate oștile îngeresc slujesc lui Iisus
Hristos chiar și după ce S-a înalțat de-a dreapta Tatălui (I Petru 3, 22)44.
3. Rolul îngerilor
Ca slujitori ai lui Dumnezeu, îngerii au și chemarea de a fi implinători și veștitori ai

poruncilor lui Dumnezeu în lumea credincioșilor, pentru întemeierea și desăvârşirea împărăţiei
cerești.
Astfel, îngerii își desfăşoară rolul lor de mesageri și slujitori față de: a) Biserică; b) față
de comunitatea tuturor oamenilor; c) față de fiecare credincios în parte, ca protectori și
îndrumători.
a) Întrucât, după mărturia Noului Testament, Hristos-Domnul, înălţat de-a dreapta
Tatălui, continuă opera de mântuire și sfințire prin întermediul Sfântului Duh care lucrează în
chip nevăzut în Biserică (Ioan 16, 5-15; Fapte 2, 1-4), slujirea îngerilor se subordonează operei
de mântuire pe care Biserica o actualizează prin lucrarea propovăduire și sfințire.45
44
Ibidem, p. 30.
45
Pr. Drd. Marin Stomate, art. cit., pag. 501.
21
Îngerii, ca soli ai Tatălui ceresc, au de slujit persoana lui Iisus Hristos cât și Biserica
însăși, care, prin porunca directă de la Mântuitorul, asigură propovăduirea Evangeliei și
mântuirea oamenilor (Matei 28, 19). În acest sens, ei au cunoştinţă că între Hristos și Biserica
întemeiata de El, exista o unitate indisolubilă. Că membrii ai Bisericii triumfătoare, ei se alătură
prin slujirea lor acţiunii pe care Sfântul Duh o desfăşoară în Biserica lui Hristos pe pământ, în
Biserita luptătoare46.
Din Noul Testament, aflam că Dumnezeu s-a slujit totdeauna de îngeri pentru
manifestarea voii Sale. După cum Mântuitorul se slujeşte de Sfinţii Săi Apostoli, trimiţându-i
către toate neamurile pentru a le învăţa și boteza, tot așa Dumnezeu se slujeşte de îngerii Săi,
trimiţându-i către aceste neamuri ca să le îndrume și ocrotească47.
Dornici să slugească în opera manturii, îngerii se pleacă atenţi spre cele de jos și se
minunează de variatele forme prin care Biserica lucrează, cum sunt: iertarea păcatelor, păstrarea
și propovăduirea învăţăturii de credinţă, săvârşirea Sfintei Euharistii, promovarea dragostei, a
dreptăţii și a adevărului între oameni; credincioșii fiind chemaţi să consacre lui Dumnezeu toată
viața lor (Romani X12, 11), ca să „devină sfinţi în toaţă petrcerea vieții” (I Petru I, 15)48.
Vorbind de legătura dintre credincioși și îngeri, prin Hristos, Sfântul Maxim

Mărturisitorul spune: „sub raportul existenței veşnice, Dumnezeu va cuprinde pe toți, fiind în toți
prezent; dar sub raportul fericirii veşnice, va cuprinde în chip deosebit pe îngeri și pe sfinţi”49.
Înaintea chiar și de judecata universală, îngerii și Sfinţii alcătuiesc „Biserica cerească”
(Evrei 12, 22-23; Apocalipsa 5, 14) sau biruitoare și liturghisesc în cer cu Hristos-Arhiereu.
Pentru apărarea Bisericii, îngerii, sub cârmuirea Arhanghelului Mihail, căpetenia lor, se
împotrivesc lui satan, într-o luptă care durează de la începutul existenței lor (Apocalipsa 12, 1-9).
O legătură intimă uneşte astfel lumea pământescă cu lumea cerescă; sus îngerii celebrează o
perpetuă liturghie (Apocalipsa 4, 3, 11) căreia se alătura jos pe pământ liturghia Bisericii.
Tainele lui Hristos sunt deci celebrate de puterile cerești în același timp când sunt celebrate și de
Biserica luptătoare.
46
Ibidem, pag. 501.
47
Pr. Dr. Sterea Tache, Teologie Dogmatică și sombolică, op. cit., p. 242.
48
49
Pr. Drd. Marin Stamate, op. cit., p. 502.
22
a) În același timp, ca slugitori ai lui Hristos în opera mântuirii, îngerii au mișiunea de a
fi protectori ai credincioșilor (Matei 18, 13; Fapte 12, 5); de aceea se bucura de întoarcerea
păcătoşilor (Luca 15, 10) întăresc pe apostoli și ucenici în credinţa. În general, ei doresc să
privească taina Evangheliei, adică modul cum se realizează mântuirea oamenilor (I Petru 1, 12).
Aceeași idee din cuvintele Sf. Ap. Petru cu privire la îngeri, se află într-o formulare
asemănătoare și la Sfântul Pavel: „Dumnezeu s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Duhul, a fost
văzut de îngeri...” (I Timotei 3, 16).
Îngerii se plecă deci, dornici să contempleze taina mântuirii. Trimişi de Dumnezeu, ei dau
porunca celor aleși de pe pământ să proorocească la neamuri, limbi și popoare (Apocalipsa 10,
11), arătând cele ce trebuie să se întâmpla în viitor. Pe lângă slujirea în jurul tronului lui
Dumnezeu, îngerii au și mișiunea de a proteja pământul50.
Prin urmare îngerii se minunează de actualizarea deplină a mântuirii omului (Efeseni 3,
10) și se bucură Când văd pe aleşii din această lume așa de aproape „de cetatea Dumnezeului
celui viu” (Efeseni 12, 22).
b) Referitor la rolul îngerilor ca protectori și îndrumători ai noştri, aghiografii Noului
Testament afirma că fiecare creştin vieţuieşte sub ocrotireau unui înger păzitor, după cum găsim
în Scriptură (Matei 18, 10 și Fapte 12, 5), unde se vorbește despre îngerii copiilor și despre
îngerul lui Petru. Deci îngerii, nu numai că slujesc tainei întrupării și protejează biserica lui
Hristos, ci au și misiunea de a proteja și îndruma fiecare creştin în parte. Acest fapt constituie
unul dintre multiplele realizări ale harului divin.
Slujirea îngerilor în favoarea fiecărui credincios se face evidenţă mai întâi prin mijlocirea
acestora înaintea lui Dumnezeu pentru cei care le-au fost încredinţaţi pentru îndrumare și
protejare. Ea se face apoi vădită în protecţia imediată pe care o conferă prezența lor. Urmare a
acestui fapt, îngerii păzitori întăresc credinţa și pietatea acelui credincios.
Înzestrat cu raţiune, îngerul păzitor e alături de cel credincios și îl asistă nu numai ca
martor (I Corinteni 4, 9), ci îl orientează spre observarea ordinii stabilite de Dumnezeu Creatorul,
și scapă de frământările sufletești care îi pot tulbura efortul depus pentru câştigarea mântuirii.
Aşadar, Dumnezeu păzeşte pe credincioși în toată ființa lor, direct și permanent, prin
atotputernicia, harul și purtarea Sa de grijă și îndirect prin „îngerii păzitori”51.
50
Ibidem, p. 503.
51
Pr. Drd. Marin Stamate, op. cit., p. 508.
23
Tot îngerii păzitori au drept misiune să însoţească și sufletele celor adormiţi la judecata
particulară, fapt confirmat de Sfânta Evanghelie: „Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri
în sânul lui Avaam” (Luca 16, 22)52.
4.Rolul îngerilor la parusie.
Misiunea îngerilor în istoria manturii v-a lua sfârşit odată cu venirea întru slavă a
Domnului. În această privință scrierile Noului Testament mărturisesc clar că la venirea Sa,
Hristos v-a fi însoţit de îngeri (Matei 16, 27; 25, 31; Marcu 8, 38). Ei „vor culege din împărăţia
Lui, toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea și-i vor arunca pe ei în văpaia focului, vor
despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni” (Matei 13, 41-42, 49-50; Marcu 13, 27) și vor aduna
pe cei aleși ai Lui din cele patru zări53.
Rolul îngerilor de veștitori și slujitori se face vădit pentru ultima dată în ziua parușiei.
Mesageri ai Domnului, ei anunţă în cuvinte sau prin semne ca pământul și toate puterile lui
trebuie să se supună Judecăţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 10, 1). În ziua judecăţii sau a
secerişului de la sfârşitul veacurilor, îngerii sunt secerătorii (Matei 13, 39) și de aceea au
misiunea „să binevestească Evanghelia veşnică celor de pe pământ, la tot neamul și seminţia și
limba și poporul” (Apocalipsa 14, 6). Înainte de aceasta însă rolul eshatologic al îngerilor este –
prin voia lui Dumnezeu, să anunţe pedepsele ce vor veni asupra celor păcătoşi, ca ei să se
îndrepte (Apocalipsa 8 și 9). Executori ai voii lui Dumnezeu, îngerii vestesc cu sunete de
trâmbiță suferinţele și pedepsele ce vor veni asupra oamenilor păcătoşi54.
După judecată universală, la care îngerii își desfăşoară, pentru ultima dată rolul de
apărători ai sufletelor, Ierusalimul cel ceresc adună atât pe aceștia, cât și pe cei vrednici de
mântuire, înaintea lui Dumnezeu. În această cetate mărirea lui Dumnezeu v-a umple viața
îngerilor și a drepţilor desăvârşiţi și ea v-a fi veşnică, căci mărirea lui Dumnezeu de alt fel
constituie și scopul întregii istorii a mântuirii pe pământ55.
5.Îngerii răi
52
Pr. Prof. Dr. Isidor Tudoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 27.
53
Ibidem, p. 29.
54
Pr. Prof. Dr. Isidor Tudoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 36.
55
Ibidem, p. 37.
24
În fără de îngerii buni, Noul Testament vorbește în multe locuri și despre îngerii răi.
Prezenţi întotdeauna ca fiinţe reale și nu imaginare, acești îngeri răi sunt numiţi duhuri rele,
duhuri necurate, diavoli, draci, demoni, ispititorul (Luca 7, 21; 8, 2; Matei 10, 1; Matei 25, 41),
Belzebul (Luca 11, 15), Veliar (2 Corinteni 6, 15).
Numărul acestor îngeri răi este mare (Luca 8, 30) și formează o adevărata împărăţie a
răului. Răutatea lor are diferite grade (Luca 6, 26); ei ai o căpetenie (Matei 12, 24) și se găsesc
orânduiţi pe trepte diferite (Efeseni 6, 12; Coloseni 2, 15).
În comparaţie cu îngerii buni, activitatea îngerilor răi este direct opusă voinţei
dumnezeiești, iar împărăţia lor este a morţii spirituale (Evrei 2, 14) și a întunericului, în opoziţie
cu împărăţia dragostei și a păcii lui Hristos.
Acţiunea îngerilor răi se îndreaptă cu deosebire împotriva operei de mântuire a noastră.
Amăgitori ai sufletului nostru, îngerii răi caută în mod expres să împingă pe cei buni la rău, prin
tot felul de uneltiri, ispitiri și nenorociri pe care le aduc asupra lor (Apocalipsa 2, 10), iar pe cei
răi să-i încurajeze pe calea peirzarii și să-i înstrăineze tot mai mult de Dumnezeu. Îngerii răi au
un rol negativ, nu slujes operei de mântuire a oamenilor56.
Sfinţii Îngeri în cultul Bisericii Ortodoxe
Biserica creștină din cele mai vechi timpuri a cinștit pe Sfinţii Îngeri și celelalte cerești
puteri, așa cum din început a cinstit atât pe sfinţi, pe prooroci, pe apostoli, pe numeroși mucenici
și cuvioși, cât și sfintele lor relicve, îmbrăcăminte sau alte obiecte care au aparţinut acestora57.
56
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit., p. 45.
57
Pr. Dr. Ioan Mincea, op. cit., p. 171.
25
Biserica învaţă că noi cinstim pe Sfinţii îngeri numai ca mijlocitori între noi și Dumnezeu
și nu ne închinăm lor ca lui Dumnezeu, deoarece sunt creaturi, tot așa cum cinstim pe sfinţi și îi
rugăm să mijlocească pentu noi ca să putem deveni părtaşi ai împărăţiei lui Dumnezeu.
Exista o comuniune între Sfinţii Îngeri și oamenii credincioși și împreună formează
sobornicitatea Bisericii sau Biserica luptătoare. Comunitatea dintre Sfinţii Îngeri și Sfinţii din
ceruri se numește Biserica triumfătoare, căci îngerii și Sfinţii împreună locuitori, așa cum spune
Sf. Ap. Pavel despre sfinţi: „V-aţi apropiat de Muntele Șionului și de cetatea Dumnezeului celui
viu, de Ierusalimul cel ceresc și de zeci de mII de îngeri slăvitori” (Evrei 12, 22)58.
Crearea îngerilor a avut ca scop și preamărirea lui Dumnezeu, dar în același timp de a
face cunoscută voia lui Dumnezeu oamenilor și de a le sluji în marea taină de răscumpărare și
mântuire. De aceea Sfinţii Îngeri sunt slujitor, dar și mijlocitori între om și Dumnezeu, căci
„Lege, cum zice cuvântul Dumnezeiesc peri înngeri ni s-a dat”. Pe părinţii noştri dinainte de lege
și de după lege, îngerii i-au ridicat la Dumnezeu, sau i-a învăţat ce să facă și i-au adus la calea
dreaptă de la rătăcire, de la viața lipsită de curăţie, ei (îngerii) au descoperit „rânduieli sfinte, sau
viziuni ascunse de taine cerești sau anumite preziceri”59.
De aceea, cinstirea sau venerarea Sfinților Îngeri începe odată cu cinstirea Sfinților
prooroci, din cele mai vechi timpuri a istoriei poporului ales. Biblia ne prezintă cazuri concrete
când acești trimişi ai lui Dumnezeu au avut diferite misiuni de îndeplinit. Iosua s-a închinat și a
căzut cu față la pământ la cuvintele arhanghelului: „Eu sunt voievodul oștirii Domnului și am
venit acum. Și Iosua a căzut cu față la pamnt și s-a închinat” (Iosua 5, 14-15). Aceeași închinare
au adus-o părinţii lui Samnson când li s-a arătat un înger trimis de Dumnezeu, cu vestea că la
bătrâneţe vor avea un fiu: „Și pe când flacăra se ridica de pe jertfelnic la ceruri, îngerul
Domnului s-a înălţat în flacără jertfelnicului și Manoe și femeia lui care priviseră au căzut cu
față la pământ” (Judecători 13, 20).
Profeţii Vechiului Testament au fost cinstiţi și ei atunci când făceau minuni cu puterea lui
Dumnezeu, cum este cazul lui Elisei. „Când ucenicii au văzut această minune a lui Elisei au
ieșit întru întâmpinarea lui și s-au închinat până la pământ” (9 Regi, 9, 37). Asemenea și mama
copilului înviat de Elisei i s-a închinat până la pământ. Același lucru îl aflăm despre Sfântul Ilie
58
Monahia Eustachia Ciucanu, Cultul Sfinților îngeri în Biserica Ortodoxă, în revista ”Studii Teologice”, nr. 1 - 2,
1983, pag. 30.
59
Ibidem, pag. 30.
26
Proorocul când se întâlneşte cu Obadia și recunoscându-l „a căzut cu față la pământ” (3 Regi, 18,
27).
Istoria Noului Testament ne spune că Arhanghelul Gavriil, slujitorul și veștitorul darului,
se arată în templul preotului Zaharia și aduce vestea cea bună a naşterii Luceafărului, înainte
mergător a Soarelui Hristos. Bătrânul Zaharia se cutremura și se tulbura de vestea neaşteptată a
Arhanghelului60.
Sunt multe alte locuri în Noul Testament ca și Sfinţii Apostoli încă în viața fiind erau
cinstiţi de credincioși că sfinţi. Cinstirea care se dă îngerilor cât și Sfinților se reduce în chip
indirect la Dumnezeu, căci lăudând pe îngeri și pe sfinţi, lăudăm prin aceștia pe Dumnezeu care
le-a dat harul61.
Biserica încă de la începuturile ei a arătat prin faptă, cinstirea ce se cuvine îngerilor, prin
instituirea de sărbători spre pomenirea și lauda lor, prin înălţarea de lăcaşuri sfinte închinate lor,
iar părinţii și melozii Bisericii, le-au compus tropare, condace și canoane, acatiste și cântări
pentru psalmodierea lor62.
Pe Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil ca cei ce sunt mai întâi a cetelor îngerești, Biserica
Ortodoxă îi serbează laolaltă în ziua de 8 noiembrie, sub denumirea de „Soborul Sfinților
Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor puterilor cerești”. În cinstea Sfinților Arhangheli și a
celor lalte cete îngerești s-au compus cele mai frumoase imne de laudă, pentru înalta lor slujire,
ca cei ce sunt în chipul focului, primind de la Dumnezeu lumină cunoştinţei celei dumnezeiești63.
O altă cântare a îngerilor, imploră pe Sfinţii Arhangheli, ca prin veşnicele lor rugăciuni
către Dumnezeu „să liniştească tulburările războaielor, eresurilor Bisericii, și toate smintenile
și pe noi în pace să ne păzească”. Cum însă arhanghelul Gavriil este trimisul lui Dumnezeu pe
pământ ca slujitor al tainelor și transmiţător al vestilor celor bune, o cântare de la aceeași
sărbătoare suna astfel: „Să ne veselînm împreună cu îngerii, noi oamenii duhovniceşte, întru
bucurie că Gavriil iarăşi binevesteşte acum unirea Bisericilor și surparea a tot eresului celui
potrivnic, întru veşnica pomenire a lor”64.
La Sărbătoarea Bunei Veștiri, Arhangelul Gavriil ca cel care a slujit tainei întrupării
Cuvântului lui Dumnezeu, este în tot cuprinsul aceste slujbe lăudat cu prea frumoase cântări
60
Monahia Eustachia Ciucanu, op. cit., p. 35.
61
62
Ibidem, p. 172.
63
Pr. Prof. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, p. 55.
64
27
pentru că îl numește „înger al darului și al sfatului celui mare”. Pe Arhangelul Gavriil îl laudă
peste tot ca pe unul ce a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului de la început și până la
sfârşit. După Sfânta Tradiţie, Arhangelul Garvriil este cel care a slujit Sfintei Fecioare în templul
Domnului, a fost slujitorul bunei veștiri; tot el este cel care vesteşte pastorilor Pruncului Iisus;
vesteşte femeilor mironosiţe învierea Mântuitorului și apoi și Sfînțilo Apostoli se arată. Pentru că
lui i s-a încredinţat „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiuta” a întrupării Fiului lui
Dumnezeu, fiind deci înstrumentul de mijlocire și comunicare, de slujire a acestei taine, Biserica
Ortodoxă îl sărbătoreşte și separat a două zi de Buna Veștire pe 26 martie, numindu-se Soborul
Arhangelului Gaviil65.
O alta sărbătoare instituită de Biserica este aceea din 6 septembrie în cinstea Sfântului
Arhanghel Mihail, Când se face pomenirea; „minunea din Colose a arhanghelului Mihail”.
Sinaxarul acestei sărbători ne pune înainte minunea în care Arhanghelul Mihail salvează o
biserică ridicată în cinstea numelui său, de la o distugere inevitabilă, pusă la cale de lumea
păgână din Laodiceea, care au vrut să inunde biserica. Când totul a fost pregătit pentru această
distrugere, înconjurat de flăcări de foc arhanghelul Mihail a apraut în față lui Arhip care păzea
aceasta biserică și cu sabia în mâna despica stânca muntelui și apa este dirijată prin spărtura
stâncii, apărând astfel biserica66.
Arhangelul Mihail ca cel care este capentenia oștilor îngerești cu minte dumnezeiască și
cu putere de la Dumnezeu, s-a arătat în totdeauna tare în războaie și grabnic ajutător tuturor celo
care îi cer cu credinţă sprijinul și ocrotirea.
Sfinţii Îngeri sunt prezenţi în toate rugăciunile de zi și de noapte și în afară de sărbătorile
care le-au fost închinate special. Sunt prezenţi în cantările din duminici și praznice împărăteşti;
în rugăciunile de la botezul copiilor, Când i se da celui nou încreştinat, ocrotitor al vieții pe
îngerul păzitor; la săvârşirea celorlalte taine și ierurgii, precum sunt imploraţi în rugăciunile la
vreme de nevoie67.
Marea sărbătoare a Învierii Domnului, „sărbătoarea sărbătorilor și praznic al
praznicilor”, începe chiar cu aceasta prea frumoasă cantare: „Învierea ta Hristoase Mântuitorule,
îngerii o laudă în ceruri, iar pe noi pre pământ ne învredniceşte, cu inima curată să te mărim”.
65
66
.***Minuni ale Sfinților Îngeri, trad. din greacă: Ion Andrei Tărlescu, Editura Bunavestire, p. 67.
67
28
Cu ce dumnezeiești cuvinte anunţă îngerii pe Sfânta Fecioară, că Hristos Mântuitorul
lumii a înviat și toată lumea să se bucure, exprimate în axionul Sfîntelor Paști ce se cântă în toată
perioada praznicului învierii Domnului: „Îngerul a strigat celei pline de dar, Curată Fecioară
bucură-te și iarăşi zic bucură-te că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt”68.
Dumnezeiasca Liturghie care stă la baza cultului Bisericii Ortodoxe și care a fost și prima
formă de manifestare cultică în Biserica primară chiar din timpul Sfinților Apostoli, are în
centrul ei misterul euharistic al jertfei celei fără de sânge, săvârşită în altar de către preot în
psalmodierea și prosternarea Sfinților Îngeri. Rugaciunile cât și cântările premergătoare jertfei
euhariștice, pregătesc sufleteşte pe credincioși, care trebuie să închipuie pe Heruvimi cu taină și
să-I aducă cantare Sfintei Treimi, Să primiească pe Împăratul cerurilor care în chip nevăzut este
de față înconjurat de cetele îngerești, oamenii cântând împreună cu Puterile cerești cântarea
serafimică: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta. Osana
întru cei de sus, bine este cuvântat Cel cel vine întru Numele Domnului”. Acest mister euharistic
este și mai limpede reprezentat prin textul Heruvicului de la Liturghia Darurilor mai înainte
sfinţite. „Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut sluijesc, că Iată întră Împăratul slavei.
Iată Jetfa tainică săvârşită de dânsele se înconjoară. Cu credinţă și cu dragoste să ne apropiem
ca părtaşi ai vieții veşnice să ne facem. Aliluia”.
Cugetând la misterul euhariștic, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „O, daruruile lui
Hristos! Sus oștile îngerești slavoslovesc, jos în biserica ceată făcânu-se oameni, aceiași
slavoslovie cu dânşii urmează. Sus Serafimii, cântarea cea întreită sfântă strigă, jos, mulţimea
oamenilor aceeași cântare înalță. De obște sărbătoare se face a celor cerești și acelor
pământeşti”. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne mai spune: „Oare aţi cunoscut glasul acesta: oare
al nostru este, sau al Serafîmilor? Și al nostru și al Serfîmilor, prin Hristos Care a ridicat
peretele cel din mijlco al îngrădirII și a împăcat cele din ceruri și cele de pre pământ... a făcut
pe amândouă una”69.
Fiecare creştin cucernic, stă sub ocrotirea unui înger păzitor după cum ne încredinţează
Mântuitorul însuși: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe unul din aceștia mici, că zic vouă: „Că îngerii
lor în ceruri, pururi văd față Tatălui Meu, Care este în cereuri” (Matei 18, 10).
După învăţătura Bisericii fiecare om la botez primește un înger păzitor, care îl fereşte de
ispite și necazuri și îl întăreşte în credinţa lui Dumnezeu, alungând tot timpul pe duşmanii
68
Ibidem, p. 44.
69
29
sufletelor. Îngerul păzitor ne călăluzește paşii de la naștere și până la mormânt și ne conduce și
dincolo de mormânt, în față lui Dumnezeu70.
Predania Bisericii ne învaţă că îngerul păzitor este mijlocitor prin rugăciuni către
Dumnezeu pentru mântuirea noastră. De câte ori creştinul se scufunda în pâcla păcatelor, îngerul
păzitor se întristează și se îndepărtează de om, după cum se bucură când creştinul se pocăieşte și
se apropie de Dumnezeu, căci zice Scriptura: „Că mare bucurie este înaintea îngerilor lui
Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca XV, 10).
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Că îngerii sunt toți duhuri slujitoare trimişi ca să
slujească pentru toți cei ce vor fi moștenitorii mântuirii” (Evrei I, 14), ne duce cu gândul la
marea mulţumire a martirilor, care cuprinşi de fiorul unei dragoste față margini, dorind după
Dumnezeu nu mai simţeau durerile chinurilor la care erau supuși și mulţi vedeau îngerii care le
slujeau, le vindecau rănile și le uşurau suferinţele, le dădeau curaj în față judecătorilor, punându-
le în Gură cuvintele ce trebuiau să le răspundă.
Din Cărțile cu vieţile Sfinților reiese de asemenea, ca și marii cuvioși și trăitori ai înalte
spiritualităţi se bucurau de slujirea îngerilor, în urcuşul pe scara desăvârşirii lor.
Biserica Ortodoxă are multe rugăciuni întocmite pentru îngerii ocrotitori ai vieții omului
și chiar un „canon de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului”, în care se cere nemijlocit
ajutorul și ocrotirea Sfântului Înger să mijlocească peîn rugăciuni către Dumnezeu71.
Zilnic Biserica se roagă prin ectenia cererii de după heruvic, ca să ne dăruiască
dumnezeu: „înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelo și trupurilor noastre”. Iată
deci ca Biserica ne oferă nenumărate rugăciuni către Sfinţii îngeri și către toate puterile cerești,
toate fiind mijlociri pentru a ne face pe noi moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu.
Pentru evalavai pe care au avut-o Creștinii întotdeauna față de Sfinţii Arhangheli, au pus
și pun la botez pruncilor lor numele de: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil și alții pun chiar și
numele de Serafim72.
Creștinii din primele secole se adunau pentru rugăciuni în diferite case speciale și apoi
chiar în locaşuri de cult. După încetarea prigoanei împotriva creştinilor, în urma edictului de la
Milano în 313, oficial în toată lumea creștină, pe locul templelor păgâne s-au ridicat biserici,
unele zidite pe mormintele martirilor, altele chiar pe locul martirajului. Însă Împărateasa Elena,
70
Ibidem, p. 58.
71
ibidem p. 59.
72
30
construieşte numeroase biserici pe locurile sfinţite de marile momente din istoria mântuirii și a
vieții Mântuitorului: Buna Veștire din Nazaret, Naşterea Domnului din Betleem, pe locul unde s-
a rugat în noaptea pătimirii în Getsimani, pe locul răstignirii și pătimirii73.
În același timp s-au zidit biserici în cinstea Sfinților Îngeri și în special a Sfinților
Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cel mai vechi lăcaş de cult închinat Sfinților Îngeri, este închinat minunei Arhanghelului
Miahil din Hone-Colose din Asia Mică, despre care se spune că ar fi fost zidit chiar de Sfinţii
Apostoli Ioan și Filip.
Patriarhul Sisinei al Constantinopolului, mort în anul 427 care scrie după izvoare mai
vechi despre minunea Arhangelului Mihail în Colose, își exprima convingerea că arhanghelul a
ajutat cu asistenta sa pe apostolii Ioan și Filip în Asia Mică și că au fost ocrotiţi de arhangheli,
drept care i-au zidit și biserica în Hone, în numele lui. Biserica a fost construită lângă un izvor
care era miraculos, tot prin puterea Arhanghelului Mihail, și care în cursul secolelor a devenit un
loc de pelerinaj. În locul sanctuarelor păgâne din acele locuri care au fost dărâmate s-au ridicat
cele creștine și între ele multe în cinstea Arhanghelului Mihail. Încă din timpul apostolilor, spune
același autor s-a dezvoltat în toată Așia Mică, venerarea Arhanghelului Mihail 74. Cultul Sfântului
Arhanghel Mihail în această zonă a lumii se poate constata și astăzi.
Cu timpul s-au înălţat biserici în cinstea Sfinților Arhangheli în toată lumea creștină. În
ţara noastră sunt foarte multe biserici zidite și sfinţite care au ca patroni pe Sfinţii Arhangheli
Mihail și Gavriil75.
Locaşurile de închinare au fost împodobite și cu picturi în același timp, care în scurgerea
secolelor au cunoscut o continua evoluţie, de la pictură oarecum naiva din epoca primară, până la
epoca de înflorire a artei bizantîne, al cărei apogeu îl atinge în secolul 13 și 1476.
Dar, fie iconografia timpurie a icoanelor, religvelor, a zugrăvirii cărților de cult, a
picturilor murale din totdeauna până astăzi, aceste fiinţe întraripate sunt pictate atât în scenele cu
compzitII cum sunt cele cu Buna Veștire, cu Naşterea, Botezul, Patîmile, Învierea și Înălţarea
Domnului, ca cei care au slujit nemijlocit marei taine de răscumpărare a lumii, cum sunt pictaţi și
alături de sfinţi, sau singuri acolo unde patronează biserici.
73
Ibidem, p. 63.
74
Ibidem, p. 65.
75
76
Pr. Dr. Sterea Tache, op. cit., p. 267.
31
În multe biserici „Iisus Pantocrator” este zugravit stând pe tronuri, care sunt reprezentaţi
sub forma de câte trei cercuri sau roti, parţial suprapuse cu aripi multe și cu ochi nenumăraţi pe
aripi, înconjurat de Serfîmi și Heruvîmi în poziţie de prosternare, slavoslovînd, „Sfânt, Sfânt,
Sfânt Domnul Savaot” și mulţimi de îngeri care susţin tăria cerurilor slavei lui Dumnezeu.
Maica Domnului cu Pruncul în braţe din absida altarului, în totdeauna este zugrăvita
având de o parte și de alta Arhanghelii Mihail și Gavriil și mulţime de îngeri planând uşor în
zobor în jurul ei pe albastrul cerului, vrând să însemneze slava cerească de care se bucura Sfânta
Fecioară77.
Liturghia îngerească zugrăvita în multe biserici în bolta principală, întregul cortegiu
funebru este format din Sfinţii Îngeri. În proceșiune, îngerii cu chipuiri cucernice în uşoara
prosternare, cutremuraţi parcă de fiorul jertfei lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, poarta epitaful cu
tupul Domnului spre îngropăciune78.
Unele biserici au zugravit și scară din visul lui Iacob, care are în capul scării și-n bolta
cerească, chipul Celui vechi de zile, iar îngerii pe o parte urcași pe cealaltă coboară, uniund prin
aceasta cerul cu pământul. Sunt încă și alte scene biblice cu îngeri care sunt reprezentate în
iconografie acolo unde este statornicita prezența îngerilor. Încă și pe Sfântul Ioan Botezătorul,
pictura Bisericii răsăritene, îl reprezintă uneori cu aripi de înger, ca cel care a adus viața
pământească asemenea îngerilor; tot așa cum pe unii marii cuvioși, Biserica noastră îl cinsteşte
cu numirea de „Îngeri în trup, temeiul credinței”79.
Raportul îngerilor cu lumea văzută după epistola către Coloseni a Sfântului

Apostol Pavel
În cadrul teologiei paolîne, problema hristologica ocupa un loc deosebit de important.

Deși în Epistola către Coloseni învăţătura hristologicanu are o extensiune așa de mare în raport
cu Epistolele către Filipeni, Evrei, Galateni, totuși conţinutul ei pune încă o piatră la edificiul
doctrîne Bisericii creștine. Ca și celelalte epistole ale activităţII, ea ne prezintă pe Mântuitorul
77
78
79
Monahia Eustachia Ciucanu, op. cit., pag. 41
32
Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, izvor al unităţII de credinţa prin care se rișipesc
superstiţIIle și toate învăţăturile greșite idudeo-gnoștice80.
Motivul întrupărII Domnului nostru Iisus Hristos a fost mântuirea noastră și împăcarea
întregii creaţii cu Dumnezeu. În acest context ne interesează felul în care și lumea nevăzută –
lumea îngerilor – a fost angrenata și cuprinsă în această operă de mântuire. În acest sens v-a
trebui să lămurim raportul dintre Iisus Hristos și Dumnezeu Tatăl, iar pe de o altă parte raportul
dintre Mântuitorul Hristos cu lumea creată, cu referire specială la îngeri.
La sfârşitul anului 62 și începutul anului 63 d.Hr., Sfântul Pavel se afla închis la Roma
pentrul înteresul arătat în predicarea Evangheliei Mântuitorului. Aici el primește vizita
ucenicului său Epafras, care îl informează în legătură cu Existența unor probleme în comunitatea
colosenilor și Existența unor învăţături eretice.
Nu putem preciza cu exactitate cine erau înovatorII, care ameninţau Evanghelia, dar din
datele pe care le avem se pare că este vorba de o erezie iudeo-gnoștica, ai cărei adepţi acordau o
cinstită exagerata îngerilor, spunând despre îngeri că sunt fiinţe necreate întermediare între noi și
Dumnezeu, considerând că Dumnezeu, în stălucirea Lui, nu poate fi cunoscut și de aceea noi am
fost încredinţaţi unor întermediari, adică îngerilor81.
După cum se știe, gnoșticii obişnuiau să-şi reprezînte unversul văzut și nevăzut printr-o
ierarhie pe trepte fixe. Și îngerii, potrivit ideilor lor, făceau parte dintr-o ierarhie cerească,
ducând la apariția unui cult exagerat al îngerilor. Consecinţa negativă a acestui cult exagerat a
fost elimînarea operei de mântuire a Domnului Iisus și peste tot mînimalizarea persoanei și
activităţii Sale. Unii dintre ertici mergeau și mai departe spunând că întruparea Fiului lui
Dumnezeu nu este necesară sau chiar imposibilă.
De aceea Sfântul Apostol Pavel în această Epistolă acoate în evidenţă superioritatea
absolută a Mântuitorului în raport cu universul creat și în deosebi față de îngeri. El precizează că
puterile îngerești sunt subordonate Mântuitorului Iisus Hristos82.
În Epistola, Sfântul Apostol Pavel prezintă pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu
(Coloseni 1, 13), Creator și proniator a lumii văzute și nevăzute și răscumpărător din robia
păcatului, deosebirea dintre El și îngeri este prezentată ca fiind deosebirea dintre Creator și
creatura.
80
Doctorand Dumitru Viezuianu, op. cit., p. 75.
81
Ibidem, p. 75.
82
33
Persoana Mântuitorului este prezentată sub două aspecte: 1. În raport cu Tatăl, și 2. În
raport cu creaturile Sale, în special îngerii.
Pentru a scoate în evidenţă raportul dintre Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul, Sfântul
Apostol Pavel subliniază două elemente: a) Fiul este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut”; și b)
„mai întâi născut decât toată făptura83.
Considerarea Fiului drept „chipul lui Dumnezeu” nu o găsim aici pentru prima dată ci în
Epistolă a două către Corinteni. Ea este preluată din Vechiul Testament unde înțelepciune este
definită „stălucirea luminii celei veşnice... și chipul bunătăţii Sale” (Înt. lui Solomon 7, 26).
Pe lângă sensul de reflectare a unui prototip, i se dea și sensul de particitare la naturii
prototipului reflectat. Suport al acestei afirmații sunt cuvintele: „Celui care este stălucirea slavei
și chipul ființei lui Dumnezeu” (Evrei I, 13), însuși Mântuitorul spune despre Sine: „Eu și Tatăl,
una suntem” (Ioan 10, 30; 38); „Cel ce m-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl (Ioan 14, 9).
Prin urmare, Mântuitorul Iisus Hristos este „chip al lui Dumnezeu” în sensul că el însuși
este Dumnezeu, este deoființă cu Tatăl prin natura Sa divină. „În El locuieşte toată deplinătatea
Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9). El posedă toate însușirile divinităţii, este împreună-creator și
proniator al universului, este veşnic, pretutindeni prezent (Coloseni 1, 16-17) și posedă „toate
vistieriile înţelepciunii și ale cunoştinţei (Coloseni 2, 3)84.
În al doilea rând, așa cum s-a mai spus, Fiul este prezentat drept „mai întâi născut decât
toată făptura (Coloseni 1, 15). Sfântul Ioan Gură de Aur, comnetand acest verset, observa că
Apostolul n-a scris în Epistola „mai întâi creat”, ci „mai întâi născut”, expresia „născut” arătând
de la început superiotatea absolută a Fiului lui Dumnezeu față de orice creatură, fie ea văzută sau
nevăzută85.
Expresia „mai întâi născut decât toată făptura” înclude două idei: ideea ca Fiul nu este
creatura, ci fiu și deofiinta cu Tatăl86, și ideea ca Fiul este născut din veșnicie. Naşterea Fiului
este dinaintea creării oricărei făpturi, inclusiv a îngerilor.
În total acord cu datele revelaţiei (Facere 1, 27; Ioan 1, 3 și 10), Sf. Apostol Pavel afirma
că Mântuitorul este creator al întregii lumi (Coloseni I, 16), ca „înEl au fost făcute toate cele din
ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tromuri, fie domnii, fie căpetenii, fie
83
Ibidem, p. 75.
84
Pr. Prof. Dr. George Remete, Teologie dogmatică și simbolică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, p. 167.
85
Doctorand Dumitru Viezuianu, op. cit., pag. 77.
86
Ibidem, pag. 77.
34
stăpânii” (Coloseni 1, 16). Prin cele din ceruri... cele nevăzute”, înţelegem fiinţele spirituale, iar
prin cele văzute, înţelegem toată lumea pamantescă87.
În operă de conservare și realizare a scopului ultim al lumii, înţeleasă teologic, un rol
deosebit îl are Fiul. El imprima universului unitate și ordine, iar prin jertfa Sa pe cruce
răscumpăra și „împaca prin sângele Sau pe cele din cer și pe cele de pe pământ (Coloseni 1, 20);
Romani 5, 11). Prin aceste cuvinte care vorbesc despre împăcarea „celor din cer și a celor de pe
pământ” s-a înțeles oamenii, care se împaca cu Dumnezeu, prin „cele din ceruri” s-a înțeles
sufletele drepţilor adormiţi înainte de întruparea Mântuitorului.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Teofilact și alții s-au gândit la o împăcare a noastră cu îngerii
săvârşita îndată după împăcarea noastră cu Dumnezeu. Aceasta împăcare se referă la îngerii
buni, care, înainte de întruparea Mântuitorului erau miraţi și mâhniţi datorită păcatelor noastre.
„Necunoscând iconomia mântuirii care era „taina ascunsă din veacuri” (Coloseni I, 26), îngerii s-
au bucurat văzând actul săvârşit de Fiul lui Dumnezeu pe cruce”. „Îngerii se arata iarăşi pe
pământ, fîînda Omul s-a arătat în ceruri”.
Între cer și pământ a fost restabilită armonia, prin mântuirea celor buni și osândirea celor
răi. Crucea Mântuitorului Iisus hristos n-a apropiat de Dumnezeu numai pe oameni ci și pe
îngerii cei buni.
După crearea lumii materiale și spirituale, Mântuitorul este prezent pretutindeni în creație
prînputerea Să. El conţine totul fără să fie conţinut, este în același timp imanent și trascendent
nouă, asigurând unitatea și armonia în univers. Nimic nu există și nu se produce fără participarea
și activitatea Sa mântuitoare88. Prin întruparea, moartea și învierea Sa a biruit moartea și a adus
împăcarea omului credincios cu Dumnezeu.
Sunt mijlocitori ai mântuirii noastre și Sfinţii, Maica Domnului și îngerii, dar nu în sensul
în care a mijlocit Mântuitorul. Ei au mijlocit pe lângă Mântuitorul în sensul că se fac purtătorii
urgaciunilor celor credincioși către El, îi întăresc în virtute, îi ajuta să-I împlinească voia și în
felul acesta să-şi însuşească subiectiv mântuirea.
În cadrul iconomiei mântuirii, îngerii au o serie de scopuri, iar apropiera lor de
Dumnezeu, devotamentul înfinit arătat față de El îi învredniceşte de o cînste deosebită din partea
oamenilor credincioși.
87
Ibidem, pag. 78.
88
35
Chiar și Sfântul Apostol Pavel recomandă credincioșilor cinstirea îngerilor, dar nu vrea
ca aceasta cînștire să fie în detrimentul cinstitorii lui Hristos (Coloseni ÎI, 6, 8, Galateni IV, 14).
Apostolul știe că îngerii au adus legea lui Moise (Galateni 3, 19), ca ei locuiesc în ceruri
(Galateni 1, 8) în lumină, ca ei asista și participa activ la servicIIle divine în Biserică (I
Corîntenteni 11, 10), ca ei vor însoţi pe Judecătorul suprem în ziua cea de pe urma (II
Tesaloniceni 1, 7) și ca un arhanghel va da semnalul judecăţii și al învierii morţilor (I
Tesaloniceni 1, 16)89.
Cu toate acestea, între Mântuitorul Hristos și îngeri nu este pișibila o comparaţie, iar
raportul dintre El și îngeri este că de la Creator la creatură90.
Semnificativ este avertismentul pe care-l dă aghiograful împotriva exagerărilor din
Colose: „Nimeni să nu vă smulgă biruința ţinând cu smerenie la slujirea îngerilor...” (Coloseni 2,
18). „Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trîmis ca să slujească pentru cei ce vor fi
moștenitorii mântuirii”? (Evrei I, 14), sau „Căruia dintre îngeri I-a zis Dumnezeu vreodată: Fiul
Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut”? (Evrei I, 5).
Cel mai imortant moment, în combaterea ereziei colosenilor, din Epistola este atunci
Când apostolul numește pe Mântuitorul „Cap a toată domia și stăpânia” (Coloseni 2, 10).
Titlul de cap exprima aici demnitatea cea mai mare sugerând ideea ca Mântuitorul
Hristos domina puterile îngerești. Mai mult, Hristos este numit capul trupului, adică al Bisericii
(Coloseni 1, 18). El este capul cu care toate membrele sunt în legătură directă și imediată
(Coloseni 2, 19). Membrele trupului taînic al Domnului sunt însăși credincioșii care alcătuiesc
Biserică văzută, cât și fiinţele spirituale, îngerii, care împreună cu Sfinţii alcătuiesc Biserica
nevăzută. Aceasta Biserică este o sinteză a divinului și umanului91.
Din aceste două morive nici o ființa creată nu poate fi în locul capului deoarece „pe toate
le-a supus sub picioarele Sale” (Efeseni 1, 22).
Mântuitorul Iisus Hristos este începutul, izvorul din care curge viața harica, viața în
bucurie și mărire92.
89
Ibidem, p. 85.
90
Ibidem, pp.
91
Doctorand Dumitru Viezuianu, op. cit.,p. 82
92
Tache, Pr. Dr. Sterea, op. cit., p. 399.
36
Oamenii credincioși trăiesc cu smerenie în bucuria învierii Mântuitorului și împărăţia
harului. Toți au datoria „să caute la cele de sus, unde se afla Hristos şezând de-a dreapta lui
Dumnezeu” (Coloseni 3, 1)93.
Concluzie
Concluzionând la această temă aş putea spune că, după ce am văzut mai multe idei și
păreri, mi-am creat o imagine de ansamblu mult mai clară și care m-a făcut să îmi răspund unor
întrebări care mă frământau de mult.
Această lucrare m-a făcut să văd, dintr-o perspectivă mult mai liniştită nu sub ghidajul
imaginaţiei și al gândurilor, lumea nevăzută a îngerilor, ierarhia, rolul și vieţuirea lor în prezența
iubirII constant a lui Dumnezeu.
93
Ibidem, pag. 83
37
Am ajuns la convîngerea că îngerii sunt prîmile făpturi create de către Dumnezeu, rolul
lor este de-al slavi pe Dumnezeu și de a fi, nouă oamenilor, păzitori și ocrotitori.
Acum pot spune ca făpturile anghelice au fost, sunt și vor fi prezente în viața universului
și în special a oamenilor. Ei au o substanță și constuctie diferită fiind creați din nimic, sunt
duhuri de foc, înzestraţi cu puteri special pentru a duce la împlinire misiunile date de Dumnezu.
Ei, îngerii, sunt întermediarii dintre noi și Creatorul, prin ei noi am prîmit Legea și tot ei sunt cei
care au pregătit întruparea lui Dumnezeu în lume pentru mântuirea noastră.
Primul război din creație a avut loc tot în lumea îngerilor, pornit de arhanghelul Lucifer,
Fiul zorilor, care din mândrie a dorit să se înalte mai mult decât Creatorul Dumnezeu și care a
avut ca și consecinţa pierderea dragostei lui Dumnezeu, aproximativ pentru o treime din îngerii
care au căzut odată cu Satana. Aceasta cădere fiind pentru ei ireversibilă.
Noi suntem datori îngerilor buni să-i cinstim dar fără să cădem în erezie cum a fost cazul
colosenilor. Biserica acorda cinstirea cuvenită îngerilor în măsură învăţăturilor lăsate de Sfântul
Apostol Pavel fără să facem din aceasta un cult al lor în defavoarea Sfintei Treimi.
O altă idee pe care am tras-o din lucrare ar fi aceea ca îngerii noştrii păzitori sunt mereu
cu noi chiar și după ce plecăm din lumea aceasta și mergem în față Judecătorului.
Îngerii ca fiinţe libere și raţionale, ca și noi oamenii de altfel, au mereu posibilitatea de a
alege între bine și rău, fiind mereu expuși pierderii concactului cu harul divin și căderea lor din
lumină.
Acest studiu m-a făcut să îmi modific îmaginea despre îngeri și să-i privesc mai clar ca
entităţi reale în lume și ca raport între noi și ei, aceștia reprezentând jumătatea spiritulă din
component omului.
În încheire aş pute să mai adaug că vieţuire lor în prezența Duhului Sfânt, îndragoste și
adevăr, ne motivează și pe noi să timdem spre această realitate dar și faptul că noi avem un
avantaj în comparative ci ei: posibilitate mântuirii după căderea în păcat ceea ce la ei nu mai este
posibilă, se pare.
38
BIBLIOGRAFIE:
 Cărți
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tradusă de Prefericitul Bartolomeu Anania, Institutul Biblic
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007.
2. Sfântul Serafin al Dmitrovului, Despre îngeri, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura
Sofia, București, 2013.
3. Mincea, Pr. Dr. Ioan, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucurește, 1995.
4. Tache, Pr. Dr. Sterea, Teologie Dogmatică și sombolică, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.
5. Stăniloaie, Pr. Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, Institul Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe, București, 2010.
6. Pleșu Andrei, Despre îngeri, Humanitas, București, 2003.
7. Braniște, Pr. Prof Dr. Ene, Liturgica generală, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați,
2002.
8. Remete, Pr. Prof. Dr. George, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia,
2012.
9. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologia Dognatică manual
pentru seminariile teologice, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006.
 Studii:
10. Stamate Pr. Drd. Marin, Rolul îngerilor în iconomia mântuirii după Noul Testament, în
revista” Studii teologice”, Editura Insitutelor teologice din Patriarhia Română, București,
1977.
11. Ciucanu Monahia Eustachia, Cultul Sfinților Îngeri în Biserica Ortodoxă, în revista
”Studii teologice”, Redacția și administrația: Arhiepiscopiei Iașilor, nr. 1 – 3, 1983.
12. Chialda, Pr. Prof. M, Cinstirea Sfinților Îngeri, în revista ”Studii teologice”,Editura
Redacția și administrația: Arhiepiscopiei Iașilor, nr. 6, 1986.
13. Magistrand Anca Manolache, Un capitol de angheologie: creația, natura și cădrea
îngerilor, în revista” Studii teologice”, Editura Institutelor teologice din Patriarhia
Română, Redacția și administrația București, nr. 1 – 2, 1955.
39
14. Viezuianu, Drd. Dumitru, Mântuitor Iisus Hristos și Sfinții Îngeri după Epistola către
Coloseni a Sf. Ap. Pavel, în revista ”Studii teologice”, Editura Institutelor teologice din
Patriarhia Română, București, nr. 1 – 2, 1977.
15. ***Minuni ale Sfinților Îngeri, trad. din greacă: Ion Andrei Tărlescu, Editura
Bunavestire, București, 2009.
40

Anghelologia Dupa Vechiul Si Noul Testament

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anghelologia Dupa Vechiul Si Noul Testament

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Anghelologia după Vechiul și Noul Testament

Profesor coordonator: Elev:

Aghiografi Noului Testament mărturisesc cu toată evidenţă Existența și rolul îngerilor.

2. Îngerii în raport cu Mântuitorul Iisus Hristos

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, îngerii au și chemarea de a fi implinători și veștitori ai

Vorbind de legătura dintre credincioși și îngeri, prin Hristos, Sfântul Maxim

4.Rolul îngerilor la parusie.

Sfinţii Îngeri în cultul Bisericii Ortodoxe

Raportul îngerilor cu lumea văzută după epistola către Coloseni a Sfântului

În cadrul teologiei paolîne, problema hristologica ocupa un loc deosebit de important.

S-ar putea să vă placă și