BORDUSEL MIRKO CLASA A 10 Rolul reginei Maria în primul război mondial

Ate unul dintre mai îndrăgite personaje din istoria ţării, Regina Maria, supranumită „Regina–soldat”
şi „Mama tuturor”, datorită curajului de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a jucat un rol
cheie în recunoaşterea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 de către marile puteri,scrie Descoperă.

Căsătorită de la numai 17 ani cu principele Ferdinand I, moştenitorul tronului României (căsătoria a

avut loc în 10 ianuarie 1893), Maria de România, născută Marie Alexandra Victoria de Edinburgh şi
Saxa-Coburg-Gotha, fiica principelui Alfred al Marii Britanii, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii
şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, era o fire îndrăzneaţă şi curajoasă, scrie Descoperă.

În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913), principesa Maria a reuşit să îl convină pe Regele Carol
I să o lase să organizeze o tabără pentru ajutorarea soldaţilor aflaţi în război, în apropiere de Sofia,
care erau afectaţi de holera izbucnită în iulie 1913.

Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I şi încoronarea lui
Ferdinand, aceasta a fost un sfătuitor de bază al soţului ei, care o consulta în treburile legate de stat.
După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a organizat, printre altele, spitale de
campanie pentru tratarea soldaţilor răniţi pe front şi mai apoi a bolnavilor de tifos, a înfiinţat un
serviciu de ambulanţă şi a reuşit să obţină donaţii, prin cunoştinţele sale din străinătate, pentru
ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în
ajutorarea acestora, cărora le aducea şi mici daruri pentru a le alina suferinţa. În schimb, unii dintre
ei nutreau să o vadă „împărăteasa tuturor românilor”.

Emoţionantă în acest sens este mărturia ei din 30 august/12 septembrie 1916, din „Jurnal de război.
1916-1917”, publicat la Editura Humanitas în 2014, într-o ediţie îngrijită de istoricul Lucian Boia, şi
care cuprinde însemnările ei din anii respectivi:

„Toţi mă salută cu o bucurie aproape emoţionantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le
aduc flori, dulciuri, ţigări. Cu cei mai grav răniţi stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru
mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi
spun «Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor», acesta e
refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să
ajung eu «Împărăteasa tuturor românilor.» [...] De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu
pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?”, a scris
Regina Maria în memoriile ei.
Unii dintre aceştia aveau să trăiască ziua respectivă în 1 decembrie 1918, când se definitiva Marea
Unire a românilor.

Discuţiile cu „Tigrul” Clemenceau

„Împărăteasa tuturor românilor”, Regina Maria trebuia să apere interesele noului stat creat în urma
unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România şi ale cetăţenilor ei, pe fondul neinţelegerilor
dintre premierul Ionel Brătianu şi reprezentanţii Franţei şi Angliei pentru retrasarea graniţelor.

Astfel, în 1919, Regele Ferdinand a trimis-o în vizite neoficiale în Franţa şi Marea Britanie, pe care le-a
efectuat în martie – aprilie, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920),
unde a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut armata română în timpul Primului Război Mondial,
impresionând opinia publică şi având convorbiri importante cu preşedintele Franţei Raymond
Poincare şi cu prim-ministrul Georges Clemenceau. Totodată, s-a întâlnit cu prim-ministrul Marii
Britanii, Lloyd George, şi cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson.

Poate cea mai grea întânire pe care a avut-o a fost cea din 7 martie 1919, de la Paris, cu prim-
ministrul francez Georges Clemenceau, în faţa căruia a pledat pentru integrarea în România, după
Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. În cadrul întâlnirii,
Clemenceau a criticat încheierea păcii separate cu Germania, pe care România a fost nevoită să o
facă în primăvara anului 1918, pe fondul ieşirii Rusiei din război şi a epidemiei de tifos care a decimat
soldaţii şi populaţia. Totodată, potrivit cronicilor vremii, Clemenceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus,
atunci, legat de recunoaşterea graniţelor României: „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“.
Răspunsul Reginei Maria a fost prompt: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“. Clemenceau avea să fie
impresionat de ea, rămânând antologică afirmaţia acestuia: „O regină ca aceasta trebuie primită cu
onor militar, cu generalul Foch (mareşalul Ferdinand Foch, unul dintre principalii comandanţi militari
francezi din timpul Primului Război Mondial n.r.) în frunte!”.