Mareșalul Constantin Prezan ( 1861-1943)

În paginile acestei lucrări sunt adunate imagini din viaţa celui care a fost, este şi va fi
Constantin Ţurcanu cunoscut şi sub numele de Peneş Curcanul. A fost unul dintre eroii care au
jucat un rol important în evenimentul 1877, în Primul Război Mondial (1914-1918), momente care
au reprezentat eforturile de luptă pentru libertate şi unitate naţională.

Emblematica personalitate a veteranului Constantin Ţurcanu născut la Vaslui, la 1 martie

1854 cel care era „un bărbat înalt, drept, om cu o fire aleasă, iubindu-şi familia, slujind cu
abnegaţie armata era un adevărat militar ce şi-a înţeles misiunea… pătruns de un devotament
desăvârşit pentru ţară şi neamul său”1 a fost personalitatea identificată mereu cu „Peneş
Curcanul” din poeziile lui Vasile Alecsandri.

Născut într-o familie de condiţie modestă, părinţii săi Gheorghe şi Mărgărinta Ţurcanu,
care nu avuseseră parte de alţi copii, au făcut tot posibilul ca unicul lor fiu să înveţe carte. A fost
susţinut în şcoală de o rudă de la Huşi urmând în oraşul dintre vii, cele cinci clase primare
obligatorii, între anii 1861- 18662.

După terminarea studiilor, la vârsta de 15 ani, el a început să-şi câştige singur existenţa,
numărându-se printre locuitorii care munceau la pietruirea şi întreţinerea drumului care mergea
spre Iaşi trecând pe la Soleşti.

La 15 mai1875, tânărul Constantin Ţurcanu care împlinise 21 de ani şi care „era un bărbat
cu păr bogat, castaniu, adumbriţi de sprincene groase, un mers mândru” 3 s-a prezentat la cazarma
de la Vaslui, pentru a-şi începe serviciul militar cu cei de leatul său „toţi voinici ca brazii”4. A fost
repartizat în compania a 5-a, batalionul 2, care făcea parte din Regimentul 7 dorobanţi, cu
reşedinţa în Iaşi. A fost însoţit de tatăl său Gheorghe Ţurcanu, care era mândru „că dă oastei un
flăcău aşa de chipeş şi de isteţ”5. La numai un an de la intrarea sa în armată, soldatul Constantin
Ţurcanu este ridicat la gradul de caporal la 1 iulie 1876 de către maiorul Dimitrie Lecca,

1
Viteji ai neamului 1877-1878, Redactori coordonatori dr.Florian Georgescu, Elena Pălănceanu, Bucureşti,1977,p.
139; vezi şi Elena Popovici- Coţovu, „Amintiri în legătură cu viaţa şi activitatea eroului sergent Ţurcanu
Constantin din Vaslui”p.13-15.
2
Traian Nicola, Valori spirituale vasluiene,Bibliografii, Vol.II, P-Z, Vaslui,Tipar executat la S. C.Odeon S.R.L.,
Muzeul de istorie „Ştefan cel Mare”,2001, p.507.
3
Gavrilă Săcădat, Peneş Curcanul (Sergentul Constantin Ţurcanu), Bucureşti,Editura Militară,1970, p.19.
4
Ibidem,p.22.
5
Ibidem, p.21.

1
comandantul batalionului, iar comandantul campaniei Grigore Andronescu, la numit la comanda
unei grupe de recruţi6.

Prin Înaltul Decret nr. 2198 / 26 noiembrie 1876, se trecea la reorganizarea regimentelor
de dorobanţi, ce-şi schimbau nu numai denumirea, dar şi componenţa. Cu această ocazie
Regimentul 7 dorobanţi devenea Regimentul 137, comandat de lt. col. Petrovanu, care făcea parte
din Divizia a IV-a comandată de general Gheorghe Manu şi colonel Gheorghe Anghelescu, care
făcea parte din cadrul Corpului II armată, comandată de general Alexandru Radovici.

6
Viteji ai neamului 1877…,p.140.
7
Regimentul 13 dorobanţi. Cuprindea judeţele Iaşi şi Vaslui. Primul Batalion Iaşi (cu reşedinţa la Iaşi) condus de
maior Ioan Petrovici. Avea o primă companie la Iaşi, ( reşedinţa la Iaşi) se compunea din plăsile Copou, Stavnicul
şi oraşul Iaşi condus de căpitan George Dimitriu şi locotenent Nicolae Cernat. A doua companie era la Turia,
(reşedinţa Bivolari) se compunea din plasa Turia condusă de locotenent Panait Kiriac şi sublocotenent George
Lelescu. A treia companie Târgu-Frumos, (reşedinţa Târgu-Frumos) se compunea din plăsile Bahlui şi Cârligătura
condus de căpitan Panait Botez şi locotenent Ion Atanasie Olănescu. A patra companie Sculeni, (reşedinţa Sculeni)
se compunea din plasa Braniştea şi Codru condus de căpitan Constantin Lipan şi locotent Vasile Ştefănescu. Al doilea
batalion se afla la Vaslui cu resedinţa la Vaslui era condus de maior Dimitrie Lecca. A cincea companie era la
Vaslui,( cu reşedinţa la Vaslui) se compunea din plăsile Mijlocu, Crasna şi oraşul Vaslui condusă de căpitan Grigore
Andronescu şi sublocotenent Ioan Budişteanu. A şasea companie Negreşti, (cu reşedinţa la Negreşti) se compunea
din plasa Funduri condusă de căpitan Lascăr Sterie. A şaptea companie Stemnicu, (reşedinţa Buhăieşti) se
compunea dim plasa Stemnicu condusă de locotenent Constantin Costăchescu. A opta companie Racova (reşedinţa
Racova) se compunea din plasa Racova condusă de căpitan Ioan Pretorian şi locotenent Constantin Nicolescu.

A îmbracăt uniforma militară în anul 1854, la vârsta de 15 ani. La 7 aprilie1856 este înălţat la gradul de
sublocotenent. Işi începe serviciul în Regimentul 1 infanterie. Avansat locotenent la doi ani şi încadrat în Statul Major
General. În anul 1864 publică studiul „ Organizarea sistemului militar al României”. Revine în anul1866, la trupe, şef
de stat –major de unitate-militară sau comandant de regiment de linie. În aprilie 1877 i se încredinţează Divizia a 3-
a infanterie din Corpul de armată al generalului Radovici. Marşul spre Oltenia, ocuparea aliniamentului de apărare,
din nou marş pentru a prelua sectorul Diviziei a 4-a din acelaşi corp- care păşeşte prima pe malul bulgar. La 26 august
divizia se află în faţa redutei de la Griviţa. După căderea Plevnei la 12 ianuarie 1878 a bombardat Belogragicul şi a
cucerit Tatargicul de la turci, facilitând prin aceasta instituirea blocadei Vidinului. La 22 februarie 1879, prin Înalt
Decret 373, se înfiinţează la Constanţa prima mare unitate militară, sub denumirea de „Divizia Activă Dobrogea”
(redenumită în anul 1903 Divizia 9 Infanterie) la conducerea căreia a fost numit Generalul Gheorghe Angelescu. Acest
moment din istoria militară a Dobrogei se întâmpla la scurt timp după revenirea la patria mamă a străvechiului
pământ românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră, în urma Războiului de Independenţă. În anii de pace, generalul va
milita pentru întărirea capacităţii de apărare a patriei, atât la comanda de divizie, ca şi la cea de corp de armată şi,
pentru o perioadă scurtă a fost în funcţia de ministru de război (25 ianuarie - 1 august 1882), cu care prilej va elabora
„Legea comandamentelor”. Intre anii 1882 - 1885 este senator, iar între anii 1883 - 1894 - Comandantul Corpului I
Armată.

A îmbrăcat uniforma militară în anul 1847, la vârsta de 15 ani. În anul 1871 este general de brigadă şi comandant
al Diviziei 2 teritoriale iar anul 1875 îl găseşte la comanda Diviziei 3 teritoriale. În primăvara independenţei i s-a
dat, divizia, cu efective de război şi se îndreaptă spre Bucureşti. Primeşte comanda Corpului 2 armată care-şi are o
divizie a 3-a infanterie, parte pe Sabar, parte spre Giurgiu, iar pe cealaltă, a 4-a infanterie în Bucureşti şi împrejurimi
şi prin cantonamente către Olteniţa. La trecerea Dunării de către unităţile ruse, realizează cu acestea o cooperare.
Această cooperare este continuă şi diversă, începând cu focul intens executat de Regimentul 7 infanterie, sub protecţia
căruia sunt aduse porţile podului de peste Olt şi fixează în ax, şi până la tragerile de artilerie în sprijinul atacului

2
 La 6 aprilie 1877, Regimentul 13 Dorobanţi a ajuns să fie cantonat în preajma capitalei,
pentru ca la mijlocul lunii mai să asigure serviciul în zona Bechet. Urmează ca în luna iulie, să
treacă Oltul pe la Moldoveni şi să ajungă la Turnu-Măgurele. La insistenţele marelui Duce Nicolae,
Divizia a IV-a, inclusiv Regimentul 13 dorobanţi va primi în ziua de 25 august ordin de marş spre
Griviţa. Luptele din zilele de 27- 31 august 1877 pentru cucerirea redutelor vor acoperi de glorie
Regimentul 13 Dorobanţi8.

Odată cu „Proclamaţia dată de Carol I către armata română înainte de începerea bătăliei
pentru Plevna”, din 27 august din Paradin, şi îndemnul că „ după două secole de slăbiciune şi de
înjosire, voi astăzi aţi reluat arma în mână. Punându-mă în fruntea apărătorilor drepturilor şi
independenţei patriei, simt trebuinţa de a-mi împărtăşi cugetările şi speranţele cu naţiunea, care
mi-a încredinţat destinele sale”9 s-a desfăşurat lupta pentru ocuparea unui redan ce a însemnat un
prim pas pentru ocuparea redutei Griviţa I.

Un moment foarte dificil pentru Constantin Ţurcanu a fost şi acela când drapelul
Regimentului 13 dorobanţi era ameninţat să cadă în mâna turcilor. În timp ce sergentul încerca să
salveze steagul regimentului, aceasta este rănit cu o cange care i-a fost înfiptă în spate. Deşi
drapelul este salvat, Constantin Ţurcanu este transportat la spitalul de la Târgu-Măgurele. În urma
comunicatului oficial de pe teatrul de operaţii de la Plevna, în legătură cu luptele desfăşurate la 27
august 1877, în buletinul de pe teatrul de război de la Târgu- Măgurele, datat 28 august 1877 se
menţionează că: „au luat parte la această luptă Regimentul 13 dorobanţi şi un batalion din a 5-a
linie. Sub focul neîntrerupt al unei redute inamice, trupele noastre au înaintat şi au ocupat un
retranşament. Pierderile noastre sunt: un soldat mort şi vreo 30 de răniţi, între care căpitanul
Morţun şi sub-locotenentul Hartel. Cernavoda va urma astăzi” 10.

asupra Nicopolului. De la 24 iulie, va conduce atât trupele române cât şi cele ruseşti,la apărarea Cetăţii Nicopole.
Răspunde cu destoinicie de corpul încredinţat până la data de 20 iulie. După război va comanda prima divizie de
cavalerie, iar la scurtă vreme va fi investi în funcţia de inspector general al acestei arme, apoi, pe rând, în aceea de
comandant al Corpului 3 şi Corpului 4 armată. Îşi încheie serviciu sub drapel în anul 1891, cu grad de general de
divizie.
8
Ioan Mancaş, Nicolae Ionescu, Vasluieni în războiul de independenţă 1877-1878, Bârlad, Editura Sfera, 2007,
p.90.
9
Dan Berindei, Leonida Loghin, Gheorghe Stroian Documente militare, Războiul pentru independenţă naţională,
Bucureşti,Editura militară, 1971,
10
Ibidem, p.351.

3
 Luptele au continuat, primul succes al armatei române la Plevna a însemnat şi mari jertfe
de sânge: 132 de ostaşi răniţi. Pentru faptele lor de luptă Ţarul Alexandru al II-lea a acordat
românilor 50 de medalii, Vasile Alecsandri a glorificat Regimentul 13 în „Peneş Curcanul” şi
„Sergentul”, iar Carol I a acordat vasluienilor „Steaua României”11.

Figura lui Constantin Ţurcanu din acest moment va fi bine cunoscută, iar faptele lui de
glorie vor purta şi medaliile „ Trecerea Dunării”, „Independenţei”, „Comemorativa rusă”.

Constantin Ţurcanu distins şi strălucit pe câmpul de luptă a fost primit cu căldură la

întoarcerea sa la Vaslui.

La începutul anului 1882 trăieşte un moment fericit, se căsătoreşte cu Rariţa Zaharia, care
îi va fi o bună soţie, cu care îşi va cumpăra şi o casă „cu verandă spre stradă”12 pe strada Gheorghe
Lazăr, nr.15, intrând astfel în rosturile vieţii civile.

La intrarea României în Primul Război Mondial, în anul 1916, Constantin Ţurcanu este „
însumat voluntar” prin Înaltul Decret 2784, ordinul 1 din 15 august1916, fiind încadrat în
Regimentul VII Racova Nr. 25, având garnizoana la Vaslui13, şi care făcea parte din „Gruparea
Oituz”, subordonată Armatei de Nord. Împreună cu întreaga sa unitate, a făcut parte din Divizia
15 a armatei române condusă de generalul Eremia Grigorescu, participând la cele două încleştări
de la Oituz din septembrie – octombrie şi noiembrie 1916.

La 28 octombrie generalul Eremia Grigorescu a dat trupelor Diviziei 15 un ordin de luptă

prin care arăta: „ Mâine la ora 5, 30 artileria din poziţiile hotărâte de subsemnatul va declanşa o
tragere simultană în toate cele cinci sectoare asupra artileriei duşmane. Sectorul Oituz se va
lansa în atac şi va respinge pe vrăşmaşi în defileu şi va ocupa satul Poiana Săracă” 14. Evocând
acele zile, comandantul regimentului avea să noteze mai târziu în foaia calificativă Constantin
Ţurcanu: „Deşi într-o vârstă înaintată, a fost totuşi exemplu de bărbăţie şi vrednicie înfruntând
toate greutăţile campaniei. A împărtăşit asprimea timpului, lipsurile şi nevoile şi îndeosebi

11
Ioan Mancaş, Nicolae Ionescu, op.cit.p.91.
12
Gavrilă Săcădat, op.cit.p.56.
13
Viteji ai neamului...,p.143.
14
Gavrilă Săcădat, op.cit., p.70-71.

4
pericolele, stând pe poziţiile de la muntele Seciu şi Dealul Slatinei, rămânând cu o pildă de virtute,
abnegaţie şi devotament contingentelor tinere ce l-au văzut totodată la datorie”15.

La 1 martie 1917 are loc un eveniment important pentru sergentul Constantin Ţurcanu când
comandantul unităţii citi ordinul de zi Nr. 1153, prin care bătrânul oştean a fost avansat la gradul
de plutonier. Zilele de 22 şi 23 aprilie 1917 găseşte Regimentul VII Racova Nr. 25 pe culmile
Petricelei, Fetişoara şi Plaiul Ursului, înlocuind trupele care rezistaseră acolo. Pentru ca la
începutul lunii august 1917 forţele germane şi austro – ungare să se pregătească febril în vederea
unei ofensive generale pe întreg frontul românesc. La 2 august sectorul apărat de Regimentul 25
Infanterie este ocupat de o subunitate inamică sprijinită de artilerie care reuşeşte să cucerească prin
surprindere muntele Ghimeş, iar o alta să pună stăpânire pe înălţimea cu cota 860 de pe Dealul
Slatina. Portdrapelul Regimentului, Constantin Ţurcanu a fost tot timpul în primele linii. Acolo,
pe Dealul Slatina, se afla şi el în dimineaţa zilei de 6 august 1917. Ordinul de zi adresat ostaşilor
români era: „Azi vom arăta încă odată ceea ce românul face atunci când răbdarea lui este
încercată şi când patria se află în primejdie. Înfingeţi baionetele voastre în inimile duşmanului,
faceţi ca oasele lui să îngălbenească pământul ţării ”16.

Luna mai a anului 1918 găsi regimentul VII Racova Nr. 25 pe ordin de a se îmbarca şi a se
întoarce în ţară pentru ca în data de 8 mai Constantin Ţurcanu să se afle la Vaslui. Sfârşitul lui
octombrie 1918 îl îmbracă din nou în uniformă pe Constantin Ţurcanu şi se prezintă ca voluntar la
Regiment. Îndeplineşte cu devotament toate misiunile pe care le primeşte astfel încât în aprilie
1919 comandantul Regimentului VII Racova Nr. 25 scria: „Disciplinat şi energic, prin
comportarea sa a dat pildă camarazilor mult mai tineri. Foarte conştiincios. Ca o recompensă
pentru îndelungate servicii aduse oştirii şi ţării, îl propunem spre a fi înaintat la gradul de
sublocotenent de rezervă ”17. Pentru ca la 31 octombrie 1919 acelaşi comandant să scrie:
„Neobosit plin de hotărâre, a trecut peste multe piedici în război, înflăcărând cu sfatul şi cu fapta
pe tinerii camarazi în mijlocul cărora a fost întotdeauna neobosit…Merită cu prisosinţă înaintarea
la gradul de sublocotenent de rezervă ”18.

15
Ibidem., p. 74.
16
Ibidem., p. 78.
17
Ibidem., p. 83.
18
Ibidem.

5
 Deşi nu i s-a acordat gradul de sublocotenent în aprilie 1920 prin ordinul 1028 Constantin
Ţurcanu a fost avansat la gradul de plutonier major. La 31 octombrie 1920 comandantul
Regimentului în foaia calificativă spunea: „este încă sănătos şi rezistent, suportând fără oboseală
toate exigenţele serviciului. Voluntar, în mijlocul camarazilor săi tineri, este fără preget un simbol
viu de îmbărbătare şi un stimulent pentru afirmarea calităţilor ostăşeşti şi menţinerea la nivel
ridicat a stării morale a trupei”19.

Pe la mijlocul anului 1922 comandantul Regimentului menţiona faptul că: „Prezenţa

bătrânului veteran, plutonier major Constantin Ţurcanu în mijlocul nostru este de un folos real.
El este o pildă vie a trecutului glorios şi o dovadă grăitoare de felul cum trebuie să fie ostaşul.
Merită a-şi trăi ultimele zile ale vieţii în mijlocul camarazilor lui de arme.”20.

Prin ordinul Nr. 10126 din 15 iunie 1923 se făcea cunoscut faptul că plutonierul major
Constantin Ţurcanu urma să fie menţinut conform cererii sale în serviciul activ al armatei până la
sfârşitul vieţii. Meritele sale ostăşeşti au fost răsplătite mereu şi mereu cu alte şi alte medalii şi
distincţii: „Virtutea Militară – clasa I”, „Medalia Serviciul Credincios - clasa I”, „Crucea
Comemorativă a Războiului 1916 - 1918” iar în anul 1931 prin Înaltul Decret Nr. 3876 i s-a
conferit medalia „Mihai Viteazul”.

La 15 noiembrie 1932 la vârsta de 72 de ani inima lui Constantin Ţurcanu a încetat să mai
bată. Astfel „Neamul românesc pentru Popor” aduce un ultim omagiu unuia din cei mai destoinici
fii ai Vasluiului: „A murit, la Vasluiu, mai zilele trecute, viteazul între viteji, moşneagul Constantin
Ţurcanu – Mătru, numit de către poetul Vasile Alecsandri: Peneş Curcanul. Acesta a intrat de
mult în legendă purtând cuşma pe-o ureche şi schimbând porecla în renume şi pe al cărui piept
strălucea şi << Crucea Sfântului Gheorghe şi a României Stea>>. Elevii şcolilor primare şi
secundare, care au învăţat frumoasele poesii Sergentul şi Peneş Curcanul, vor fi încercat o durere
adâncă aflând că viteazul care a smuls bardului de la Mirceşti acele poesii, nu mai trăieşte şi că
sufletul i se întâlneşte cu toate umbrele luminoase ale fraţilor lui de luptă. Mulţi din elevi l-au
văzut la serbările de 10 Maiu defilând în opinci, având pe cap acea cuşmă clasică şi purtând în
fruntea camarazilor săi steagul Regimentului 25 Infanterie. Peneş Curcanul a fost exemplu
întrupat acum 56 de ani, când se presimtă de bună voie la oaste, ca apoi să înfigă cel d intâiu la

19
Ibidem., p. 84.
20
Ibidem., p. 85.

6
Griviţa, pe vârful redutei, steagul biruinţii Românilor asupra Turcilor. În războiul pentru
întregirea neamului a încălţat iarăşi opinca, ducând tricolorul nostru prin cele mai crâncene
atacuri, câştigând <<Virtutea Militară>> şi fiind avansat plutonier major în activitate pe viaţă,
onoare de acest fel acordată numai mareşalilor” 21.

Al doilea mareșal al României, după Averescu, Constantin Prezan a fost unul dintre
comandanții care au asigurat victoriile pe câmpul de luptă de la Mărășești, Mărăști, Oituz, în
timpul primul război mondial.

S-a născut la 27 ianuarie 1861, la Butimanu, județul Ilvof. Îmbrățișînd cariera militară, a
urmat Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie București, Școala Specială de Artilerie și
Geniu București (1880-1883), Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu Fontainbleau (1886),
fiind brevetat ofițer de stat major. A parcurs cu rezultate strălucite toate treptele ierarhice militare
sublocotenent( 1880), locotenent ( 1883), căpitan ( 1887), maior ( 1892), locotenent colonel
(1895), general de brigadă( 1910), general de divizie (1914), general de corp de armată ( 1917),
mareșal al României ( 1930).

Ca ofițer specializat în arma geniului, a contribuit la desăvârșirea de construcții de la ,,

Cetatea Bucureștilor, iar în 1890 a fost în misiune la Magdeburg, pentru a supraveghea
construirea materialelor destinate liniei fortificate Focșani-Nămoloasa-Galați.

O dată cu declanșarea Războiului de Reîntregire Națională, i s-a încredințat comanda Armatei de

Nord, care opera la aripa dreaptă a dispozitivului ofensiv în Transilvania. A comandat grupul de
armate, cunoscute sub numele de Grupul de Armate General Prezan în bătălia Bucureștilor.

În calitate de șef al Marelui Cartier General, a realizat un puternic aliniament defensiv pe linia
Siretului și în Carpații Orientali, la adăpostul căruia s-a desfășurat opera de refacere a armatei
române, în iarnă și primăvară a coordonat activitatea de elaborare a planului campaniei anului
1917, sprijiind ideea declanșării unor acțiuni hotărâtoare de lovire a grupurilor de armate ,
Arhiducele Iosif și Feldmareșalul Mackensen, ceea ce a dus la obținerea biruințelor de pe frontul
Mărășești-Mărăști-Oituz.

Moartea lui Peneş Curcanul în „Neamul românesc pentru popor”, Anul al XX-lea, Nr. 20 , 1-16 Decembrie
21

1932, p. 538.

7
 În perioada 1918-1919 a revenit în fruntea Marelui Cartier General și a contribuit la
înlăturarea ultimelor obstacole în calea Unirii din Decembrie 1918. Ca o confirmare a calităților
excepționale de mare comandant de oști, a primit numeroase ordine, printre care Ordinul ,, Mihai
Viteazul, toate cele trei clase.

După război, ofițerul cu ținută sigură, vorbă socotită și de cugetare îndelungată, cum avea
să-l caracterizeze Nicolae Iorga, a trăit retras departe de vâltoarea partidelor politice. Încă din
1887, Constantin Prezan cumpără de la Constantin Livaditi din Iași moșia Schinetea, comuna
Dumești , din județul Vaslui, pe care își construiește un conac, de fapt o casă țărănească de
proporții mari.

Generozitatea Mareșalului Constantin Prezan și a familiei sale s-a extins și în domeniul

învățământului. După cum mărturisea În dorința de a contribui la răspândirea luminii prin școală
și de a pune la îndemâna copiilor de săteni un local care să întrunească condițiile de ordin
didactic, Mareșalul C. Prezan,așa cum arată prefectul județului Vaslui, Ion Rășcanu, într-o adresă
către primarul comunei Dumești, la 14 ianuarie 1943, a hotărât să contruiască o școală primară
în satul Schinetea. Dar anul 1943 va fi anul nefast pentru familia sa. La 18 iunie, moare la
București soția Mareșalului, Olga Prezan care, conform dorinței sale, este adusă și înmormântată
la moșia Schinetea. La ceremonialul de înmormântare a participat și mareșalul Ion Antonescu,
conducătorul statului. Trenul mortuar a trecut prin gara Vaslui ,, din ajun...sobru cernită și a
ajuns la gara Băcești. După ceremonie, în cadrul unor întrevederi, prefectul județului Vaslui va
obține din partea Mareșalului Antonescu suma de 20 de milioane de lei pentru reconstrucția
școlilor și bisericilor afectate de cutremurul din 1940.

Nu mult după moartea Olgăi Prezan, la 27 august 1943, moare și Mareșalul Constantin
Prezan. Din mărturiile celor care au participat la caremonia înmormântării la Schinetea au fost
față Majestățile sale Regele Mihai și Regina Maria, Ion Antonescu, conducătorul statului, Mihai
Antonescu.

După anul 1990, vasluienii au inițiat o serie de acțiuni de comemorare a marelui Mareșal,
legat de ținutul care a dat și pe eroul legendar Peneș Curcanul.

8
 Grigore T.Popa ( 1892-1948)

Personalitate marcantă a învățământului medical românesc, profesor de anatomie, creator

de școală și elevi anatomiști, om de cultură, talentat scriitor Grigore T. Popa este una dintre
figurile distinse ale orașului Vaslui între cele două razboaie mondiale.

S-a născut la data de 1 mai 1892 în satul Șurănești, fiind fiul notarului Teodor Popa (
1865-1942) și al Mariei, fiica lui Iancu Gorea din Dănești. A urmat școala primară în satul natal
cu învățătorul Ion Kogălniceanu, căruia i-a purtat vie recunoștință. A mers apoi la Iași, unde a
urmat cursurile Liceului Național (1903-1911) și apoi Facultatea de medicină, fiind declarat
doctor în medicină și chirurgie în 1920. După obținerea doctoratului a plecat la București ca șef
de lucrări la Institutul de Anatomie. Remarcându-se în munca sa de cercetare a fost trimis ca
bursier, specializându-se în anatomie comparată la Universitatea din Chicago și la Stațiunea
biologică marină de la Woods-Hale.

Studiile cele mai importante le-a efectuat în Anglia, țară care și-a lăsat în mod pregnant
amprenta în cultura sa și în felul său de a gândi. Între anii 1927-1928, Grigore T. Popa a urmat
cursuri și a făcut cercetări în domeniul anatomiei și antropologiei la Universitatea din Londra.

Revenind la Iași, în anul 1928, este numit profesor titular al Catedrei de anatomie și
embriologie de la Facultatea de medicină și va rămâne până în 194222, când pleacă din nou la
București la Institutul de Medicină. În activitatea sa didactică, profesor Grigore T.Popa a creat la
Iași renumita școală de anatomie continuată de elevul său, profesorul Rainea.Valoarea
descoperirilor sale din domeniul relațiilor neuroendocrine, sistemul porthipofizar i-au asigurat o
recunoaștere mondială. Pentru meritele sale de om de știință, a fost ales președinte al Societății
de medici naturaliști din Iași și București, precum și membru al mai multor societăți din
străinătate. În 1936, Grigore T. Popa a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Încă din anul 1926 savantul anatomist român a fost invitat la universitatea din Chicago ca
demonstrator al cursului de embrionologie generală, câte cinci luni în 1929, 1930, 1932, în
calitate de cercetător al Institutului de anatomie al Universității din Londra, câte patru luni, în

22
Mihai Ciobanu, Alexandru Andronic Petru Necula,Cronica Vasluiului, 1999, pag.364

9
1935 și 1936 ca demonstrator și cercetător al Institutului de anatomie al Universității din
Cambridge.

Grigore T.Popa a luat parte la toată viața culturală a Iașului dintre cele două războaie. În
1936, împreună cu Mihail Sadoveanu și George Topârceanu, a fondat revista Însemnări ieșene,
publicație remarcabilă în istoria culturii românești. Deoarece revista Viața românească era
transferată la București ( 1930-1940), în jurul revistei Însemnări ieșene se grupează mulți
scriitori ca Magda Isanos, Otilia Cazimir, Al.Piru.

Se stinge din viață la 18 iulie 1948. Rămâne o personalitate importantă, cu o activitate

dintre cele mai variate, Universitatea de Medicină din Iași, purtându-i numele.

10
 Bibliografie

• dr.Florian Georgescu, Elena Pălănceanu, Bucureşti,1977, Viteji ai neamului

1877-1878p. 139
• Elena Popovici- Coţovu, „Amintiri în legătură cu viaţa şi activitatea eroului
sergent Ţurcanu Constantin din Vaslui”p.13-15
• Traian Nicola, Valori spirituale vasluiene,Bibliografii, Vol.II, P-Z,
Vaslui,Tipar executat la S. C.Odeon S.R.L., Muzeul de istorie „Ştefan cel
Mare”,2001, p.507.
• Gavrilă Săcădat, Peneş Curcanul (Sergentul Constantin Ţurcanu),
Bucureşti,Editura Militară,1970, p.19.
• Ciobanu Mihai, Andronic Alexandru, Necula Petru- Cronica Vasluiului,
Ed.Polirom, 1999, pag.364

11