Alexandru Cernat

Alexandru Cernat (n. 17 ianuarie 1828, Galaţi - d. 8 decembrie 1893, Nisa, Franţa),
general al Armatei Româ ne, şef al Statului General Major, om politic, deputat şi senator
liberal, ministru al Ră zboiului.

Biografie

S-a nă scut la 17 ianuarie 1828 la Galaţi, fiind ultimul fiu al familiei Eustaţiu (originar din
Vâ rlezi, judeţul Covurlui) şi Teodosia Cernat (fiica protopopului Gheorghe Avram din
Galaţi).

Grade militare:

 cadet-1851
 sublocotenent -1852

 locotenent-1855

 că pitan-1857 (foto)

 maior-1858

 locotenent-colonel-1863

 colonel-1866

 general de brigadă -1873

 general de divizie-1877 (1 decembrie 1877, avansat pe câ mpul de luptă , în

Ră zboiul de Independenţă ).
Funcţii militare:

 funcţii în Regimentul 4 Infanterie (1851-1863), Regimentul 6 Infanterie (1863-

1866)
 comandant al Regimentului 5 Infanterie, Iaşi (1866-1871)

 ofiţer în statul major al Diviziei 3 militare teritoriale, Iaşi (1871-1873)

 comandant al Diviziei 3 militare teritoriale, Iaşi (1873-1877)

 ministru de ră zboi (2 aprilie-19 august 1877, 17 martie-24 noiembrie 1878)

 comandantul Armatei Româ ne de Operaţii (20 august 1877-17 martie 1878)

 şeful Marelui Cartier General (5 decembrie 1877-17 martie 1878)

 comandant al Diviziei 3 Infanterie (1878-1881)

 şeful Statului Major General (1881-1882)

 comandant al Corpului 2 Armată , Bucureşti (1883-1891)

În perioada 1864-1888 a fost ales deputat şi senator, din partea partidului liberal
(radical) al că rui membru a fost, în unele sesiuni fiind ales vicepreşedinte al Senatului.

Decoraţii şi medalii:

 “Semnul onorific” de argint

 “Semnul onorific” de aur (1876)

 “Virtutea militară ” de aur (1877)

 “Steaua Româ niei” în grad de mare ofiţer

 Medalia “Trecerea Dună rii”

 Medalia “Apă ră torilor Independenţei”

 Ordinul “Sf. Gheorghe” clasa a IV-a (Rusia, 1877)

 Ordinul “Sf. Ana”, clasa a II-a (Rusia) şi altele

A fost trecut în retragere la 1 decembrie 1891.

Ca şef al Statului Major General şi ministru de ră zboi, a contribuit substanţial la opera de
reorganizare a oştirii şi a sistemului naţional de apă rare a ţă rii între anii 1879-1890,
care a inclus, printre altele, trecerea armatei la cadrul de pace (1879), elaborarea şi
aplicarea Legii asupra organiză rii comandamentelor militare (1882), a Legii asupra
administraţiei militare, adoptarea Legii asupra serviciului de stat major (1883) şi a
Regulamentului asupra serviciului de stat major.

A lă sat posterită ţii lucrarea Memorii. „Campania 1877-1878”.

Ministru de Ră zboi şi comandant al Armatei Româ ne în Ră zboiul de Independenţă

În preajma declanşă rii Ră zboiului de Independenţă , generalul Cernat este numit, la 2

aprilie 1877, ministru de ră zboi. În Ordinul de zi dat cu ocazia numirii sale generalul
Cernat arată : „Activitatea şi energia sunt mai necesare astă zi decâ t oricâ nd, spre a se
putea da o mai mare impulsie şi mai repede dezvoltare instrucţiei şi formă rii soldatului
nostru, insuflâ ndu-i acea disciplină adevă rat militată , care face pe om a merge cu
abnegaţie pâ nă la sacrificiul vieţii sale ”

La 6 aprilie, pe baza propunerilor generalului Cernat, este decretată mobilizarea

armatei, se trece la pregă tirea armatei pentru ră zboi, concomitent cu acoperirea
frontierei de sud a ţă rii şi respingerea atacurilor otomane la nord de Dună re, acţiuni
începute la 26 aprilie câ nd “tunul româ nesc a bubuit la Calafat, nu însă cum bubuie de
peste 200 de ani, numai la parade, ci şi ca să arate stră inilor care ne încalcă drepturile,
(…), că nu permitem aceasta fă ră a protesta şi în scris şi cu tunul”, „ ... bateriile noastre,
sub ordinele maiorului Popescu (comandant de divizion din Regimentul 1 Artilerie,
viitor general, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 1 Armată din
Craiova – n.n.), ridică drapelul în semn de alarmă şi după ce lasă pe turci să tragă şase
lovituri, (...), la a şaptea lovitură ră spund bateriile locotenetului Dă nescu şi bateria a 2-a
a că pitanului Gră mă ticescu”, artileriştii devenind astfel primii vestitori ai independenţei.

La 19 august este numit comandant al Armatei Româ ne de Operaţii, ocazie cu care, prin
Ordinul de zi, cere: „Luâ nd această comandă fac apel la devotamentul şi curajul vostru, şi
în acest fel, cu toţii să ne îndeplinim mă reaţa datorie ce ne impune iubirea de ţară şi
drapel. ” După ce la 23 august raportează domnitorului Carol I, comandantul armatei
ruso-româ ne de la Plevna (de Vest), la cartierul să u de la Poradim, despre trecerea
Dună rii de că tre armata româ nă , generalul Cernat ia mă surile necesare pentru
pregă tirea şi angajarea acţiunilor de luptă de la Plevna.

La 29 august la punctul să u de comandă de la Verbiţa va da Ordinul de zi nr. 54: „Mîine

30 august, Corpul de armată va da asaltul redutei mari...”, stabilind coloanele de atac ale
Diviziei 3 (colonlel Gheorghe Angelescu) şi 4 Infanterie (colonel Alexandru Angelescu),
componenţa acestora şi obiectivele de atac, modul de acţiune al infanteriei şi artileriei,
misiunile Diviziei de rezervă (colonel Mihail Cristodulo Cerchez), misiunile cavaleriei,
modul de comportare pe câ mpul de luptă . Cea de a treia bă tă lie a Plevnei, deşi a
constituit un semieşec, a reprezentat un succes incontestabil pentru Armata româ nă ,
singurul succes militar fiind cucerirea redutei Griviţa 1 de că tre româ ni şi luarea ca
trofee a trei tunuri turceşti, care n-au fost împă rţite cu nimeni, fiind aduse în ţară şi
dispuse, conform ordinului domnitorului Carol I, la statuia lui Mihai-Bravul şi la garda
Palatului domnesc. În raportul să u că tre primul ministru I. C. Btă tianu, generalul Cernat
arată : „Subsemnatul m-am aflat la ora 12.30 la observatorul ales înaintea poziţiunii
rezervelor, de unde puteam îmbră ţişa toate operaţiile ... Trupele, în tot timpul acţiei, au
dat probe de cel mai mare devotament şi abnegaţiune, s-au luptat ca nişte eroi. Moralul
lor este excelent ... Cu drept cuvâ nt ne putem mâ ndri că am început a ne afirma în faţa
Europei şi se pot convinge că româ nii sunt o naţie eroică . ”

Apoi va conduce asaltul trupelor româ ne împotriva redutei Griviţa 2, în ordinul nr. 57
din 5 septembrie precizâ nd: „... toate bateriile de artilerie instalate în tranşeile deschise
în apropiere de redută vor deschide focul asupra redutei. Bateriile de pe coamă ale
Diviziei a 3-a vor combate bateriile inamice...La ora 11 dimineaţa focul bateriilor din
jurul redutei vor înceta deodată şi se va da asaltul imediat de că tre trupele adunate în
acest scop...”. Din nefericire, asaltul se va încheia printr-un rezultat negativ, ceea ce-l va
determina pe generalul Cernat să susţină operaţia de învestire şi blocadă a Plevnei, care
se va încheia cu cea de a patra bă tă lie a Plevnei, din 28 noiembrie, care va duce la
capitularea armatei otomane comandată de Osman-paşa. Totodată detaşamentul colonel
Slă niceanu va ocupa cetatea Rahova la 9 noiembrie, după ce mai întâ i va fi cură ţată de
turci zona dintre râ urile Vid şi Isker. Pentru aceste merite generalul Cernat va fi avansat
în grad, iar Marele duce Nicolae, comandantul trupelor ruse, într-un ordin de zi, aprecia:
„Exprim sincera mea recunoştinţă comandantului trupelor româ ne ale corpului de
împesurare, generalului Cernat, care a ştiut a face să pă trundă spiritul militar în trupe, ce
prima oară luau parte la luptă , care a ştiut a le ră zboi la toate ostenelile vieţii militare, în
împrejură rile cele mai grele, care a ştiut a îndeplini pâ nă la capă t întreaga sarcină ce i se
încredinţase”.

La 10 decembrie 1877, Consiliul de ră zboi de la Poradim, desfă şurat cu participarea

domnitorului Carol I, a împă ratului Alexandru al II-lea, a marelui duce Nicolae, a
generalului Cernat etc., a hotă râ t o nouă misiune pentru Armata româ nă : blocarea şi
cucerirea Cetă ţii Vidin. Devenit, din 5 decembrie, şef al Marelui Cartier General,
generalul Cernat a condus nemijlocit această operaţie cu sprijinul colonelului Ştefan
Fă lcoianu.
Post-mortem

A decedat la 8 decembrie 1893, la Nisa, fiind înmormâ ntat în cimitirul Bellu-Bucureşti.

În necrologul publicat de revista Româ nia militară se arată : “Cu adâ ncă durere
înregistră m stingerea din viaţă a ilustului general de divizie Cernat Alexandru, fost
commandant de că petenie al armatei româ ne în campania independenţei din 1877-
1878, una din figurile cele mai blâ nde şi mai modeste care în acelaşi timp încarna pe
şeful pă rinte. Pierderea sa este simţită nu numai de întreaga armată dar şi de întreaga
ţară . Numele să u va ră mâ ne dar să pat în inima şi mintea generaţiilor prezente şi
viitoare, iar istoria ţă rii îi va rezerva cuvenitul loc de onoare printer oamenii iluştri ai
ţă rii”.

La catafalcul gloriosului ostaş, Dimitrie Sturdza, preşedintele liberalilor, arată : “Modest

şi simplu, plin de bună tate şi de iubire de ostaşi, plin de patriotism şi de abnegaţie în tot
ce privea ţara şi neamul, generalul Cernat a fost totdeauna, de la gradul de soldat pâ nă la
rangul superior de general commandant pe câ mpul de ră zboi, bă rbat al serviciului să u,
al datoriei sale. Generalul Cernat a ră mas neclintit militarul drept şi disciplinat …
generalul care se uita la armată va la odorul cel mai nepreţuit al unui popor. Armata
româ nească a pierdut un ostaş viteaz, un general care a condos-o la victorie. Eternă dar
să fie memoria cetă ţeanului Cernat, devotat patriei, devotat poporului, devotat naţiunii!
Eternă dar să fie memoria generalului Cernat, ostaşul credincios steagului, credincios
patriei, victorios pe câ mpul de ră zboi al independenţei Româ niei”.

Foştii să i subordonaţi au trimis telegrame de condoleanţe familiei generalului: “Ofiţerii

Corpului 2 Armată se unesc cu mine pentru a exprima sentimente de o adâ ncă mâ hnire
prin pierderea vechiului lor comandant”(General Eracle Arion, comandantul Corpului 2
Armată , în ră zboiul independenţei leful artileriei din Marele Cartier General). “Eu şi toţi
ofiţerii Corpului 3 Armată care am luat parte la ră zboiul independenţei ne unim profund
la durerea nereparabilei pierderi a soţului vostru ţi rugă m a primi condoleanţele noastre
pentru valorosul nostrum fost comandant” (General Constantin Barozzi, comandantul
Corpului 3 Armată ).
 Alexandru Cernat, comandantul oştirii române în Războiul de
Independenţă

Politician şi general, Alexandru Cernat s-a nă scut,

conform unei surse, în Vâ rlezi, judeţul Galaţi, la data de 28 ianuarie 1834. Dacă e să dă m
crezare unei alte surse, Alexandru Cernat s-a nă scut la Galaţi, pe 17 ianuarie 1828,
ultimul fiu al lui Eustaţiu şi Teodosia Cernat. Bunicul din partea mamei a slujit la biserica
Vovidenia şi a fost protopop al ţinutului Covurlui, în 1786 şi în perioada 1790-1824.

A fă cut şcoala primară la Galaţi, apoi pe cea militară la Iaşi. A fost un elev cuminte şi
dedicat studiului. Din acest motiv, împreună cu alţi câ ţiva colegi, a fost desemnat să îl
întâ mpine pe domnitorul Alexandru Ghica, în momentul instală rii acestuia pe tronul
Moldovei. Un an mai tâ rziu, a terminat şcoala şi a intrat în „miliţia pă mâ nteană ” cu
rangul de cadet în Regimentul 4 infanterie din Iaşi.
Cariera sa militară a început ca sublocotenent în Regimentul 4 Infanterie, pe câ nd avea
24 de ani. Evoluţia sa pe treptele ierarhiei militare a fost una rapidă , fiind înaintat la
gradul de general de brigadă , avâ nd sub comandă Divizia 3 Infanterie.

În plin Ră zboi de Independenţă , Alexandru Cernat a fost numit în funcţia de ministru de

ră zboi. La doar patru zile după investirea sa, a decretat mobilizarea armatei pentru
apă rarea frontierei de inamicii otomani.

Aşteptări neînşelate şi merite răsplătite

În august 1877, a fost numit comandant de operaţiuni a armatei, funcţie din care a
comandat pregă tirea trupelor pentru cucerirea redutelor din preajma Plevnei. A dovedit
tenacitate şi un spirit de conducere ce au condus la cucerirea redutei Griviţa 1, reuşind
să încolţească trupele turceşti, pâ nă în momentul în care Osman Paşa a decis, pe 29
noiembrie, să se retragă . După acest eveniment, Cernat a fost avansat la gradul de
general de divizie. Meritele lui au fost recunoscute şi ră splă tite cu numeroase medalii,
printre care Steaua Româ niei şi Medalia Apă ră torilor Independenţei, iar din partea
Rusiei a primit Ordinul „Sfâ nta Ana“ şi Ordinul „Sfâ ntul Gheorghe”.

A activat în cadrul Partidul Naţional Liberal, fiind ales în două râ nduri deputat şi
senator, şi în mai multe sesiuni a fost vicepreşedinte al Senatului. A ocupat şi funcţia de
ministru de ră zboi tot de două ori, pe perioade relativ scurte, respectiv 2 aprilie – 19
august 1877 şi 19 martie – 24 noiembrie 1878. După ce Ră zboiul de Independenţă a luat
sfâ rşit, Alexandru Cernat a fost numit şef al Statului Major General, ocupâ nd această
funcţie timp de un an, în perioada 1881-1882. A trecut în rezervă în anul 1891, din
funcţia de comandant al Corpului 2 Armată .

Decesul lui Cernat, regretat de armată şi de ţară

Alexandru Cernat a murit la Nisa, în 1893, la doi ani de la retragere, şi a fost

înmormâ ntat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. La mormâ ntul lui, Dimitrie Sturdza,
preşedintele liberalilor, a punctat că era un om modest, bun şi care şi-a iubit ostaşii.
Româ nii au pierdut un patriot adevă rat, dedicat şi devotat datoriei sale faţă de ţară , şi
care a condus armata româ nă că tre victorie. Memoria lui, preciza Sturdza la acel
moment, va fi eternă , iar el – cinstit ca cetă ţean devotat patriei şi ca general victorios pe
câ mpul de ră zboi.

Ş i pentru că memoria generalului Alexandru Cernat a ră mas vie, două stră zi, una din
Bucureşti şi una din Galaţi, îi poartă numele. Garantat în memoria posterită ţii ră mâ ne şi
datorită filmului „Pentru patrie”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, unde rolul să u a fost
interpretat de marele actor Amza Pellea. Mai mult decâ t atâ t, Ministerul Administraţiei şi
Internelor i-a atribuit Jandarmeriei Galaţi denumirea onorifică General de divizie
Alexandru Cernat.