Generalul Eremia Grigorescu

Eremia Teofil Grigorescu (n. 28 noiembrie 1863, Tâ rgu Bujor, judeţul Galaţi - d. 21
iulie 1919, Bucureşti) a fost un general de artilerie al Armatei Româ ne, ministru de Ră zboi
între 24 octombrie 1918 - 29 noiembrie1918, erou naţional.

Biografie
Eremia Grigorescu s-a nă scut la Tâ rgu Bujor la 28 noiembrie 1863. A fost că să torit de două ori.
A divorţat de prima soţie în anul 1918 şi s-a că să torit cu Elena Negroponte, cu care a avut o
relaţie în timp ce era pe front şi în al că rei conac generalul îşi va instala cartierul general în
anul 1917. Fiul să u cu Elena Negroponte, Ulyse, s-a nă scut la Bâ rlad, judeţul Vaslui, la 20
noiembrie 1917, în timp ce Eremia Grigorescu era încă însurat cu prima soţie. După ce va
divorţa de aceasta, îşi va recunoaşte oficial fiul.

Studiile
Urmează şcoala primară (1870 - 1874) şi gimnaziul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1874
- 1878). Obţine diploma de bacalaureat în 1881, la Liceul Naţional din Iaşi. După absolvirea
ciclului inferior, se înscrie la cursurile Facultă ţii de Ştiinţă şi Medicină din acelaşi oraş.
Urmează doar primul an, după care, în 1882, pleacă la Bucureşti şi se dedică carierei militare.
Este admis în urma unui examen la Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie. După absolvirea
acestei în 1884, mai urmează încă doi ani la Şcoala de artilerie şi geniu. Pentru că a obţinut
rezultate excepţionale a fost ataşat comitetului de artilerie Saint Thomas d'Acquin din Paris,
urmâ nd cursurile de matematică la Sorbona (1887 -1889).
După ce s-a întors în ţară a publicat lucrarea Calculul probabilităţilor aplicat la gurile de foc şi a
început să predea cursuri de algebră superioară şi de artilerie la şcolile militare din ţară .
În 1895 a înfiinţat Pulberă ria de la Dudeşti, pe care a condus-o mulţi ani.

Grade militare:

 sublocotenent (1884)
 locotenent (1889)
 că pitan (1892)
 maior (1899)
 locotenent-colonel (1902)
 colonel (1911)
A avansat rapid în ierarhia militară , pâ nă la gradul de general de brigadă (28 noiembrie 1915),
apoi, în timpul Marelui Ră zboi, este avansat la general de divizie (1 aprilie 1917), şi general
armată (24 ianuarie 1918).
Funcţii militare:

 comandant de subunitate în Regimentele 2, 6, 10, 11, 9 şi 1 artilerie (1884; 1889-1896)

 sudirector al Pulberă riei Armatei (1896-1899)
 director al Pulberă riei Armatei (1899-1903)
 director al Artileriei în Ministerul de ră zboi (1903-?)
 comandant al Şcolii de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1907-1910)
 director al direcţiei de personal din Ministerul de ră zboi
 comandant al Brigă zii 3 artilerie
 comandant al Diviziei 15 infanterie (1915-1917)
 comandant al Corpului 6 Armată (1917)
 comandant al Armatei 1 (1917-1918)
 ministru de ră zboi (24 octombrie-29 noiembrie 1918)

În timp ce era director al Pulberă riei Armatei a refuzat în mod repetat să recepţioneze o
comandă de fulmicoton (un tip de exploziv), achiziţionat de la firma vieneză Blumau, pentru că
acesta nu corespundea caietului de sarcini. Din acest motiv a fost schimbat, din ordinul
ministrului de ră zboi,Dimitrie Sturdza, din funcţia de director al Pulberă riei.
Participarea la Primul Război Mondial
Intrarea Româ niei în Primului Ră zboi Mondial, în 1916, îl gă seşte pe post de comandant al
Diviziei 15 infanterie. Obţine victoriile de la Mulciova şi Arabagi în Dobrogea. De aici este trimis
de urgenţă cu divizia sa la Oituz. Aici va câ ştiga trei bă tă lii decisive, reuşind să stabilizeze
frontul.

Pâ nă în iulie 1917 ră mâ ne cu Divizia sa pe poziţii, apoi este trimis la Nă moloasa, în calitate de

comandant al Corpului VI armată . De aici este trimis la Mă ră şeşti la comanda Armatei I româ nă
şi a celei de-a IV-a rusă . În condiţii vitrege, reuşeşte să câ ştige bă tă lii extrem de grele împotriva
germanilor conduşi de feldmareşalul Mackensen supranumit „spă rgă torul de fronturi”. În final
a fost pentru prima dată învins la Mă ră şeşti de armata germană mult superioară .
Eremia Grigorescu este autorul lozincii „Pe aici nu se trece” de la Oituz şi a lozincii „Nici pe aici
nu se trece”, de la Mă ră şeşti. Este considerat eroul de la Mă ră şeşti şi Oituz.

În momentul reintră rii Româ niei în ră zboi, Grigorescu a ocupat funcţia de ministru de Ră zboi
(24 octombrie 1918 - 29 noiembrie 1918) în guvernul Coandă . După Marea Unire, a îndeplinit
funcţia de inspector general de armată pâ nă la moartea sa, survenită la 21 iulie 1919, la vâ rsta
de 56 de ani. A fost înmormâ ntat iniţial în cimitirul ostaşilor de la Mă ră şeşti, osemintele fiindu-
i mutate ulterior la Mausoleului de la Mă ră şeşti, în sarcofagul din partea centrală a acestuia.
Lucrări
 Calculul probabilităţilor cu aplicare la gurile de foc de artilerie
 Studiul balistic al armei Manlicher md. 1893 şi altele
 Eremia Teofil Grigorescu s-a nă scut la Tâ rgu Bujor, pe 28 noiembrie 1863. A urmat şcoala
primară şi gimnaziul la Galaţi, iar liceul la Iaşi. A fost înscris timp de un an la Facultatea de
Medicină şi Ştiinţe din Iaşi, după care a plecat la Bucureşti, dedicâ ndu-se carierei militare.
Militar şi om politic, el a comandat armatele romane în bă tă lia de la Mă ră şeşti, din Primul
Ră zboi Mondial, a fost ministru de ră zboi în perioada octombrie-noiembrie 1918 şi a fost
decorat cu medalia din Ordinul Mihai Viteazul, clasa a doua. Considerat erou naţional al
Româ niei, generalul Eremia Grigorescu a intrat în istorie, împreună cu deviza „Pe aici nu se
trece!”, în timpul luptelor de la Mă ră şeşti şi Oituz, din Primul Ră zboi Mondial, în care a oprit
înaintarea armatelor germane. A absolvit Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie în 1884, iar
apoi Şcoala de artilerie şi geniu. Rezultatele excepţionale i-au adus şi un stagiu la Paris, unde a
urmat cursuri de matematică la Sorbona. Revenit în ţară , a predat algebră superioară la şcolile
militare din ţară , avansâ nd destul de rapid şi în carieră , în 1915 obţinâ nd gradul de general de
brigadă . Intrarea Româ niei în ră zboi l-a gă sit în funcţia de comandant al Diviziei 15 Infanterie.
Obţine două victorii în Dobrogea, fiind trimis de urgenţă la Oituz, unde a câ ştigat trei bă tă lii
decisive, reuşind să stabilizeze frontul. În 1917 a devenit comandant al trupelor de la
Mară şeşti, unde acţionau Armata I Româ nă şi Armata a IV-a Rusă , câ ştigâ nd mai multe lupte
împotriva celebrului feldmareşal german Mackensen. Viziunea modernă a tacticilor şi
strategiilor în condiţii reale de luptă l-au ajutat să obţină victorii pe aproape toate fronturile. A
fost distins cu numeroase ordine şi medalii româ neşti, dar şi cu Legiunea de onoare franceză
sau Sabia de onoare a împă ratului Japoniei. După încheierea conflagraţiei mondiale a fost
ministru de Ră zboi (1918) şi inspector general de armată , funcţie pe care a deţinut-o pâ nă la
moarte, pe 21 iulie 1919. A fost înmormâ ntat, cu funeralii naţionale, la Mă ră şeşti, osemintele
fiindu-i mutate ulterior în mausoleul ridicat în localitate.
Joi, 28 noiembrie 2013, a fost să rbă torită împlinirea a 150 de ani de la naşterea
generalului Eremia Grigorescu, omul care, prin victoria de la Mă ră şeşti, a schimbat, în
defavoarea armatei germane, derularea Primului Ră zboi Mondial. Din nefericire, aşa cum a
remarcat primarul Laurenţiu Gâ dei, această aniversare a fost marcată doar în localitatea natală
a generalului, oraşul Tâ rgu Bujor, nu şi la nivel naţional. „Mi-ar fi plă cut să vă d la televizor
dezbateri despre acest mare general, ca naţiunea româ nă să îl aniverseze aşa cum se cuvine şi
nu doar comunitatea din Tâ rgu Bujor, în care s-a nă scut”, ne-a declarat primarul. La slujba de
sfinţire a statuii generalului, din parcul din centrul oraşului, au participat sute de localnici,
prefectul Galaţiului, Dorin Otrocol, county-managerul Costel Fotea, colonelul Vasile Balaban,
inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” din
Galaţi. Primă ria Tâ rgu Bujor a emis o plachetă jubiliară , pe care a decernat-o principalelor
instituţii administrative, dar şi Mausoleului de la Mă ră şeşti, unde a fost înhumat trupul
generalului.
Un general care a schimbat istoria
Primarul din Tâ rgu Bujor ne-a spus că bujorenii se mâ ndresc cu omul care a schimbat mersul
ră zboiului. „Suntem mâ ndri că o astfel de personalitate s-a nă scut la Tâ rgu Bujor. Ce mă doare
este faptul că ieri citeam pe site-ul unei televiziuni o ştire în care nu se spunea nimic de
generalul Eremia Grigorescu, ci se vorbea de generalul Averescu, că ruia i se atribuia deviza
generalului Eremia Grigorescu, <<Pe aici nu se trece!>>. Istoria ar trebui respectată şi valorile
preţuite. În Primul Ră zboi Mondial, în momentul în care Bucureştiul că zuse şi nemţii erau pe
linia Mă ră şti – Mă ră şeşti –Oituz, ţara era ca şi pierdută şi nimeni nu credea că izbâ nda armatei
româ ne va fi atâ t de mare. Dar generalul Eremia Grigorescu, un maestru al armelor, a preluat
comanda Armatei I şi, cu iscusinţa lui, a adus acea ră sună toare victorie de la Mă ră şeşti, care a
schimbat soarta întregului ră zboi. Toate cancelariile europene au fost surprinse de victoria pe
care soldaţii noştri au avut-o sub comanda generalului Grigorescu. A fost o victorie obţinută cu
preţul vieţilor a 21.000 de soldaţi, un sacrificiu foarte mare pentru naţiunea româ nă . A fost un
general care a stat tot timpul printre soldaţi, în tranşee, şi le-a insuflat patriotismul,
devotamentul şi dragostea de ţară , lucruri care acum lipsesc cu desă vâ rşire”, ne-a declarat
primarul Laurenţiu Gâ dei.
În alocuţiunea sa, prefectul Galaţiului, Dorin Otrocol, a remarcat că „de-a lungul timpului, Tâ rgu
Bujor a dat ţă rii multe personalită ţi, poetul Grigore Hagiu, Lască r Catargiu şi nu în ultimul râ nd,
generalul Eremia Grigorescu”, amintind faptele de vitejie ale generalului din timpul Primului
Ră zboi Mondial. Colonelul Vasile Balaban a prezentat detalii relevante din viaţa şi activitatea
generalului, precum şi medaliile româ neşti şi distincţiile internaţionale care i-au fost oferite,
printre care „Legiunea de onoare” şi „Sabia de onoare”, conferită de împă ratul Japoniei.

O personalitate de o emoţionantă modestie

County-managerul Costel Fotea, care este legat de Tâ rgu Bujor prin cei 15 ani de activitate, ne-
a declarat că faptele de vitejie şi modestia generalului sunt exemplare şi că este mâ ndru că o
astfel de personalitate s-a nă scut la Tâ rgu Bujor: „Este un privilegiu pentru mine să mă întorc la
Tâ rgu Bujor cu prilejul unui eveniment atâ t de important, aniversarea a 150 de ani de la
naşterea marelui erou, generalul Eremia Grigorescu, autorul celor două devize, <<Pe aici nu se
trece!>> la Oituz şi <<Nici pe aici nu se trece!>>, la Mă ră şeşti. Sunt emoţionante aceste cuvinte
şi faptele de vitejie ale acestui mare erou. La Muzeul Militar de la Bucureşti poate fi vă zută
<<Sabia de Onoare>> dă ruită de împă ratul Japoniei bravului nostru erou, dar şi o altă sabie,
care i-a fost oferită tot generalului Eremia Grigorescu, de Academia Româ nă , în Aula
Universită ţii de la Iaşi. Sunt emoţionat şi de cele spuse atunci de general în cuvâ ntul să u de
mulţumire: <<Nu am fă cut altceva decâ t să ascult un ordin al ţă rii mele, l-am ascultat şi nu am
dat voie duşmanului să treacă >>. Sunt cuvinte emoţionante şi mă bucur, sunt mâ ndru, să fiu la
acest moment la Tâ rgu Bujor, pentru că după 15 ani de activitate aici, mă consider bujorean”, a
spus county-managerul.
„Pe aici nu se trece!”
Generalul Eremia Grigorescu s-a nă scut la Tâ rgu Bujor, pe 28 noiembrie 1863. A urmat şcoala
primară şi gimnaziul la Galaţi, iar liceul la Iaşi. A fost înscris timp de un la Facultatea de
Medicină şi Ştiinţe din Iaşi, după care a plecat la Bucureşti, dedicâ ndu-se carierei militare.
Militar şi om politic, el a comandat armatele romane în bă tă lia de la Mă ră şeşti, din Primul
Ră zboi Mondial şi a fost ministru de ră zboi în perioada octombrie-noiembrie 1918. Considerat
erou naţional al Româ niei, generalul Eremia Grigorescu a intrat în istorie, împreună cu deviza
„Pe aici nu se trece!”, în timpul luptelor de la Mă ră şeşti şi Oituz, din Primul Ră zboi Mondial, în
care a oprit înaintarea armatelor germane. A fost distins cu numeroase ordine şi medalii,
printre care „Legiunea de onoare” cu care a fost distins de Franţa şi „Sabia de onoare”, conferită
de împă ratul Japoniei.

De asemenea oameni, eroi ai neamului româ nesc, nu trebuie să ne amintim doar cu prilejul
omagierii vreunui centenar sau a vreunui eveniment naţional de importanţă majoră , ci trebuie
să le pă stră m mereu vie amintirea. Cinstindu-i pe ei, ne cinstim pe noi înşine şi preţuim jertfa
vieţii lor, pentru ca acest neam să dă inuie în istorie şi să fie model de convieţuire şi pentru alte
neamuri.

Noi, cei de azi, tră im clipe de libertate şi neatâ rnare faţă de stă pâ niri stră ine oprimante, fă ră să
conştientiză m aceasta în fiecare zi. Sunt clipe de fericire pe care stră bunii noştri nu le-au tră it,
ci şi le-au dorit, iar pentru ele s-au luptat din greu, chiar prin dă ruirea vieţii lor pe câ mpurile de
luptă . S-au luptat nu pentru a lua în stă pâ nire pă mâ nturile altora, ci pentru a-şi apă ra pă mâ ntul
pă rintesc, pe care au fost nă scuţi, au crescut, l-au muncit şi apoi au fost înmormâ ntaţi. Din
aceste prea puţine şi să race motive, pomenirea eroilor este o datorie pentru fiecare dintre noi.
Dacă generaţiile urmă toare îşi vor manifesta recunoştinţa prin cuvinte şi fapte, şi identitatea
acestui popor va dă inui.

Sunt oameni care de-a lungul vieţii lor şi-au înfrâ nt pornirile egoiste, fiind mai sensibili la
nevoile aproapelui şi ale neamului. Renumele acestor oameni nu a ră mas îngropat sub pă mâ nt
şi dat uită rii, ci el se pă strează în sufletul poporului în care au tră it şi pe care l-au sprijinit. Un
asemenea om al că rui renume nu a putut fi dat uită rii este „Eroul de la Mă ră şeşti“, pe care, din
pă cate, noi, cei de astă zi, îl cunoaştem doar din impresiile şi amintirile celor care l-au cunoscut,
precum generalul maior Nicolae Ionescu, care a scris în cartea dedicată superiorului să u:
„Puternica personalitate a generalului Eremia Grigorescu, în jurul că ruia am tră it ani de-a
râ ndul, a exercitat asupra mea o influenţă de multe ori copleşitoare. Chiar şi azi, după
scurgerea atâ tor ani, aşternâ nd pe hâ rtie impresiile şi amintirile, mă simt cuprins de un
sentiment de nelinişte: voi putea reda oare, în lumina înţelegerii generaţiei de azi, figura
acestui mare ostaş, a acestui mare patriot?“
Încredinţaţi nu numai de această mă rturisire, ci şi de alte zeci de file care au fost închinate celui
mai priceput comandant pe care l-a avut Armata Româ nă în timpul Primului Ră zboi Mondial,
afirmă m că Eremia Grigorescu s-a impus încă din tinereţe datorită puterii de muncă
extraordinare, caracterului integru şi intransigent, culturii generale uimitoare şi minţii
sclipitoare. De-a lungul vieţii sale, orice activitate o raporta nu la binele să u, ci al întregului
popor româ n.

Sunt numeroase episoade care ilustrează adâ ncul sentiment de responsabilitate, cu prilejul
fiecă rei funcţii pe care a deţinut-o, precum însă rcinarea primirii fulmicotonului (exploziv
puternic) de la austrieci. În momentul sosirii în fabrica austriacă , Eremia Grigorescu nu a fost
un simplu curier, ci şi-a pus halatul şi a executat el însuşi toate probele chimice şi fizice cerute
de caietul de sarcini, pentru a concluziona dacă fulmicotonul întruneşte toate condiţiile.
Rezultatele au fost negative şi astfel a refuzat transportul, revenind în ţară ca să raporteze
ministrului de ră zboi Dimitrie A. Sturdza pericolul la care se expuneau soldaţii româ ni în cazul
folosirii acestui material explozibil. Contrar aşteptă rilor, ministrul de ră zboi i-a reproşat că nu
cunoaşte diplomaţia şi că trebuia să primească fulmicotonul. Patriotul Eremia i-a ră spuns că el
a învă ţat matematicile şi că nu cunoaşte decâ t calea cifrelor, fapt pentru care a fost degrevat de
misiune şi trimis altcineva ca să aducă în ţară materialul explozibil greşit fabricat.

„Pe aici nu se trece!“

Adâ ncul simţ al responsabilită ţii, pregă tirea militară temeinică şi dragostea de ţară l-au
propulsat în ierarhia Armatei Româ ne, în ciuda piedicilor puse de unii dintre mai-marii să i.
Primul Ră zboi Mondial l-a gă sit în fruntea Diviziei 15, împreună cu care a luptat pentru oprirea
înaintă rii diviziilor germano-turco-bulgare, ce obţinuseră victoria de la Turtucaia.

În faţa inamicului, superior numeric, a morţii, a dotă rii slabe în armament, dar şi a laşită ţii unor
unită ţi ruseşti, care pă ră seau câ mpul de luptă , lă sâ nd numeroase breşe în linia defensivă
româ nă , soldaţii şi ofiţerii româ ni erau cu adevă rat înspă imâ ntaţi şi lipsiţi de încredere.
Generalul Eremia Grigorescu s-a remarcat tocmai pentru că ştia să suplinească inferioritatea
numerică cu superioritatea morală , pe care reuşea să o obţină de la soldaţii să i, convinşi că ,
executâ ndu-i ordinele, nu vor da greş. Pentru actele de bravură purtate în luptele din
Dobrogea, Eremia Grigorescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“, clasa a III-a, fiind
primul general româ n care a primit această distincţie.

Victoriile repurtate de Eremia Grigorescu au determinat chemarea lui pe frontul de la Oituz.

Dacă inamicul izbutea să pă trundă şi să ajungă la calea ferată de la Mă ră şeşti, se împiedica
retragerea armatei româ ne din Muntenia şi astfel toată ţara ar fi devenit o pradă foarte uşoară .
Din cauza focurilor grele ale artileriei inamice, rarefiatele trupe româ neşti erau nevoite să se
retragă foarte mult, precum a cerut comandantul regimentului 65: „Tunurile ne bat chiar în
vale unde suntem. Am ră mas cu 20 de oameni, restul morţi şi ră niţi. Pă durea s-a aprins din
două pă rţi. Ne înă buşe fumul. Este infern. Nu mai avem putere nervoasă de a rezista. Rog
ordonaţi retragerea“. În aceste momente grele, generalul Grigorescu a rostit înă lţă toarele şi
emoţionantele cuvinte: „Pe aici nu se trece!“, ceea ce s-a adeverit.

„Faceţi din piepturile voastre scutul de apă rare a ţă rii, scut de care inamicul să se pră buşească ,
să se sfă râ me. Gâ ndiţi-vă la gloria stră bună , câ nd stră moşii apă rau ţara cu mă ciuca, dar n-au
îngă duit să o calce duşmanul şi v-au lă sat-o vouă moştenire. Ei erau puţini la numă r, dar mari şi
nă prasnici în luptă . Voi apă raţi ţara cu arma şi tunul. Ară taţi-vă demni de ei!“

„Românu-n veci nu moare!“

Punctul culminant al gloriei ilustrului general Eremia Grigorescu a fost victoria de la Mă ră şeşti,
împotriva marelui spă rgă tor de fronturi - mareşalul Mackensen, unde, de asemenea, generalul
Grigorescu a rostit cuvintele: „Nici pe aici nu se trece!“, iar eroicii ostaşi româ ni câ ntau în
tranşee: „Foaie verde meri domneşti/ Lupte ca la Mă ră şeşti/ Pă mâ ntul n-a mai vă zut/ Şi nici
nemţii n-au avut/ C-aşa iad de foc şi fum/ N-a fost decâ t la Verdun“.

Cu adevă rat „n-a fost decâ t la Verdun“, pentru că pe frontul româ nesc Paul von Hindenburg,
şeful Statului-Major german, a trimis artileria şi divizia de la Verdun, Româ nia devenind un
„paratră snet imens care a atras asupra sa tot uraganul care sufla din toate pă rţile orizontului“.
Aceasta s-a întâ mplat pentru că guvernele aliate cauzei noastre, adică cel rus, italian, francez şi
britanic, nu trecuseră la ofensivă , ci doar la însă rcină ri reciproce şi organiză ri de conferinţe de
ră zboi, dâ nd posibilitatea armatelor inamice să îşi concentreze toate forţele împotriva
Româ niei.

Din aceste prea puţine relată ri ale evenimentelor Primului Ră zboi Mondial se conturează
însemnă tatea marelui româ n Eremia Grigorescu, dar şi a victoriilor militare obţinute de
curajosul şi vizionarul general, nu numai pentru poporul româ n, câ t şi pentru întreaga
omenire. Datorită jertfei unor asemenea româ ni s-au înfă ptuit mă reţe idealuri ale stră bunilor
noştri, precum libertatea, demnitatea şi unitatea neamului româ nesc.

Ră mă şiţele „Eroului de la Mă ră şeşti“, ră pus de o gripă infecţioasă la 21 iulie 1919, la doar 56 de

ani, au fost depuse în sarcofagul din incinta Mausoleului de la Mă ră şeşti, ală turi de osemintele
altor bravi ostaşi ai să i, depuse în criptele din jur, pentru a-i aminti trecă torului că toate pier, în
afară de faptele bune. „Să ne tră ieşti, viteze, spre-a neamului mâ ndrie/ Tu ce-ai adus la viaţă
stră buna vitejie/ Şi-ai reînscris cu aur bă trâ na zică toare/ Că -n cartea omenirii: Româ nu-n veci
nu moare!“, aşa cum scrie Aurel A. Bobescu în Marşul Armatei I.
Săbiile generalului Eremia Grigorescu

În bogata colecţie de arme a Muzeului Militar Central din Bucureşti atrage atenţia o sabie de
provenienţă japoneză . Puţini ştiu că această sabie a fost înmâ nată comandantului Armatei 1
româ ne, generalului Eremia Grigorescu, din partea împă ratului Japoniei, la scurt timp după
istorica bă tă lie de la Mă ră şeşti.

Presa vremii a comentat pe larg evenimentul – expresie a puternicului ecou stâ rnit de marea
izbîndă a oştirii româ ne, al că rei principal artizan a fost generalul Eremia Grigorescu. Ziarul
„Româ nia“ din 6 septembrie 1917, într-un articol publicat pe prima pagină , insera aceste
râ nduri: „Solii (Japoniei, n.n.) s-au prezentat de curâ nd generalului Grigorescu, care a coborâ t
cea mai ruşinoasă înfrâ ngere pe fruntea celor mai semeţe oşti din lume. Nebiruiţii fii ai soarelui
au descoperit în stră nepoţii dacilor de la poalele Carpaţilor un popor înrudit prin eroismul
să u”. Splendida sabie imperială , autentic obiect de artă , a fost însoţită de urmă toarea dedicaţie:
“Voi sunteţi aceia care scrieţi istoria ţă rii”.

Înainte de a ajunge în panoplia muzeului, sabia oferită de împă ratul Japoniei a poposit, pentru
o vreme, în casa lui Mihail Sadoveanu, admirator înflă că rat al eroului de la Mă ră şeşti. Sabia
japoneză , împreună cu o altă sabie, de serviciu, a lui Eremia Grigorescu, i-au fost încredinţate
scriitorului, spre pă strare, de că tre soţia generalului, după decesul prematur al acestuia, în
noiembrie 1961. După dispariţia scriitorului, Valeria Sadoveanu înapoiază cele două arme
fiului generalului Grigorescu, adresâ ndu-i, cu acest prilej, o emoţionantă scrisoare, din care
desprindem: “Socot că acum, după decesul soţului meu, ele nu pot ră mâ ne într-o panoplie
particulară şi vi le înmâ nez ca să le puteţi aşeza lâ ngă celelalte mă rturii ale faptelor mă reţe de
arme ale tată lui dumneavoastră ”. La câ teva zile după aceasta, Dan Eremia Grigorescu, fiul
generalului, donează cele două să bii Muzeului Militar Central.
Acelaşi muzeu pă strează , la loc de cinste, şi o altă sabie, de onoare, a generalului, a că rei
poveste e la fel de captivantă . Fră mâ ntatele zile care au urmat încheierii pă cii de la Buftea l-au
gă sit pe generalul Eremia Grigorescu în fruntea Ministerului de Ră zboi. Ochii şi inimile tuturor
româ nilor se îndreptau şi de această dată că tre cel care, în vara fierbinte a anului 1917, a avut
„cheia ce trebuia să deschidă mă reaţa clă dire a Româ niei Mari sau mormâ ntul Româ niei Mici“ –
şi a ştiut atâ t de magistral să o folosească .

Un comitet de initiativă , compus din Constantin Climescu, Xenofon Gheorghiu, Petru Poni, dr. E.
Riegler, Constantin Thiron, A.D. Xenopol – foşti profesori ai lui Eremia Grigorescu în perioada
studenţiei sale la Universitatea din Iaşi, şi-a propus să strâ ngă fonduri în vederea confecţionă rii
unei să bii de onoare care să -i fie dă ruită generalului în semn de admiraţie a universitarilor
pentru „eroul de azi şi elevul lor de ieri”. Gestul avea o evidentă valoare de simbol, exprimâ nd
ferma convingere că se apropia momentul reluă rii luptei pentru alungarea definitivă a forţelor
de ocupaţie stră ine şi împlinirea visului multisecular al reîntregirii naţionale.

Cu toate greută ţile financiare ale timpului, această iniţiativă a avut un larg ecou, comitetul
primind numeroase şi substanţiale donaţii în bani. Mişcat de iniţiativă , generalul Grigorescu îi
scria lui A.D. Xenopol: „Maestre, gâ ndul Vostru mi-a înă lţat inima. Rog însă ca sabia ce voiaţi a
mi se da să aibă o câ t mai mică valoare materială . Suma ce veţi aduna să fie destinată pentru
înă lţarea unei amintiri pe una din pieţele Iaşului în cinstirea scumpilor noştri ostaşi care şi-au
jertfit viaţa pentru a aşeza, cum spui D-ta în frumoasa scrisoare ce mi-ai trimis, numele şi
destinul ţă rii lor în cheotorile veşniciei”.

La 11 noiembrie 1918 stră vechea capitală a Moldovei, înveşmâ ntată în straie de să rbă toare, îşi
cinstea eroul. Aula Universită ţii din Iaşi, unde urma să se desfă şoare solemnitatea înmâ nă rii
sabiei de onoare generalului Grigorescu, se vă dea neîncă pă toare. Erau prezenţi membrii
guvernului, ai corpului diplomatic, personalită ţi ale vieţii militare, culturale şi artistice, un
numeros public. Profesorul Petru Poni, preşedintele Academiei Româ ne şi ministru al
Instrucţiei, a rostit, deschizâ nd adunarea, o scurtă alocuţiune în care arată că pe sabie „sunt
înscrise glorioase nume: Oituz, Pralea, Mă ră şeşti care, ală turi de numele să rbă toritului, vor
stră luci în veci în istoria neamului nostru”. Apoi, în aplauzele şi ovaţiile celor prezenţi, i s-a
oferit generalului sabia de onoare, o adevă rată opera de artă , de care era prins dragonul cu
panglica Ordinului „Mihai Viteazul”.

„Nu am fă cut decâ t să execut un ordin pe care l-am simţit că este al ţă rii întregi. Mi s-a ordonat
să nu las inamicul să treacă şi l-am oprit.” – a spus, sobru, în încheierea solemnită ţii, omagiatul.

Ca si cum ar fi gravat, pe o sabie, o inscripţie pentru eternitate.