Traumatismele de la nivelul umarului sunt intalnite in activitatea sportiva si intereseaza in principal articulatiile adevarate,ligamentele si tendoanele acestor articulatii,oasele ale

caror extremitati participa la realizarea acestor articulatii si nu in ultimul rand plexul brahial si partile moi. Umarul este cea mai mobila articulatie a corpului,avand poate cea mai imperfecta coaptare a suprefetelor articulare.Acest neajuns morfologic este suplinit printr-un sistem de structuri capsulotendinoase de mare eficienta morfofunctionala,care in marea majoritate a cazurilor stau la baza disfunctionalitatii umarului

Afectiunile tarumatice ale umarului se pot clasifica astfel:

1.Macrotraumatismele: contuzii,plagi,traumatisme articulare (entorse,luxatii) si rupturi musculare. 2.Microtraumatismele: sunt leziuni de suprasolicitare produse de agenti traumatici de intensitate mica sau medie,dar repetati frecvent,care depasesc potentialul de regenerare a structurilor,rezultand microleziuni anatomice;prin insumare se ajunge in final la aparitia unor leziuni de tip traumatic la care agentul propriu-zis este greu de identificat.

Factorii favorizanti ai traumatismelor si ai reducerii performantei sportive sunt: 1.Factori extrinseci(fara legatura cu sportivul): -erori de antrenament,climat,echipamentul, terenul de antrenament. 2.Factori intrinseci(legati de caracterele anatomice si biomecanice ale sportivului):variatii anatomice ,muschi cu forta redusa,flexibilitate redusa,dezechilibre musculare,deprinderi neuro-musculare reduse,disfunctii ale lantului kinetic.

Obiectivul de baza in recuperarea umarului post-traumatic: este reprezentat de prevenirea instalarii redorii articulare si respectiv corectarea cat mai precoce a acesteia in conditiile in care deja a apucat sa se instaleze. Urmatoarele obiective, ca si aplicare in timp a recuperarii, sunt constituite de angajarea unei stabilitati articulare si a unei forte musculare corespunzatoare unei functionalitati bune la nivelul umarului.

Fazele recuperarii umarului post-traumatic:

1).Perioada imediat urmatoare traumatismului, caracterizata prin imobilizarea centurii scapulare si lipsa solicitarii la nivelul umarului.,mobilizarea pumnului,degetelor si coloanei cervicale,prin exercitii libere active;controlul staticii gatului,umerilor,toracelui -exercitii izometrice ale musculaturii centurii scapulare,gimnastica respiratorie ,masaj cervical si al trapezului. 2).Perioada imediat urmatoare suspendarii imobilizarii, caracteristica fiind inceperea mobilizarii, fara a irita insa leziunea: masajul,de o importanta deosebita,cu scop antalgic-decontracturant,terapeutic. -rearmonizarea mecanica a umarului: a)instabilitatea superioara :controlul posturii ,tractiunea axiala ,exercitii de tip Codman ,mobilizarea active a bratului . b)instabilitatea inferioara -exercitii pasive,pasivo-active,si active,de intretinere a amplitudinii miscarilor articulare,si de recastigare a sincronismului muscular: a)mobilitatea libera a articulatiilor integre a membrului superior b)mobilizari ale intregului umar c)miscari passive si pasiv-active d)hidrokinetoterapie 3).Perioada in care leziunea incepe sa fie treptat solicitata, semnul major al continuarii sau renuntarii unei anumite solicitari fiind determinat de durere.Nu are nimic caracteristic,este o faza de pregatire pt exercitiile complexe din faza urmatoare.

4).Perioada corespunzatoare recuperarii propriu-zise a umarului:caldura,masaj,electroterapie antalgica ,manevre de intindere capsuloligamentara pt remobilizarea capului humeral in glena. 5).Perioada caracteristica redobandirii performantelor motorii, absolut necesara in recuperarea sportivului. Directiile urmarite de kinetoterapie pe parcursul acestor 5 faze vizeaza refacerea mobilitatii, a fortei musculare, a stabilitatii, a miscarilor controlate, a abilitatii. Refacerea mobilitatii porneste de la premisa potrivit careia limitarea mobilitatii umarului este urmarea afectarii aparatului capsulo-tendomusculo-ligamentar, caracterizat prin mari posibilitati de reeducare functionala.

Mijloacele kinetice utilizate in refacerea mobilitatii la nivelul umarului sunt multiple, astfel: adoptarea de posturi,mobilizari pasive,mobilizari autopasive,mobilizari active si streching. Adoptarea de posturi se adreseaza doar partilor moi ale caror tesut conjunctiv poate fi influentat, in vederea cresterii mobilitatii la nivelul umarului. Se vor adopta posturi corective pe directiile de miscare a caror amplitudine este deficitara, deci in flexie, in extensie, in ABD sau in rotatie.