Reeducarea functionala in

traumatologia membrului superior

Traumatismele umarului intereseaza:

articulatia scapulo-humerala,
articulatia acromio-claviculara,
ligamentele si tendoanele acestor articulatii,
oasele care le formeaza,
plexul nervos brahial.

Din punct de vedere lezional, umarul

sufera:
contuzii,
luxatii,
fracturi,
plagi taiate sau intepate,
arsuri.

Sechelele acestor tipuri lezionale sunt

reprezentate de:
durere si redoare articulara
hipotrofie sau atrofie musculara
paraliziile de plex brahial
paraliziile de nerv circumflex
fenomene algodistrofice.

 Durerea si inflamatia trebuie combatute in toate fazele ce

urmeaza traumatismului, cu ajutorul medicatiei ( antalgice,
sedative, antiinflamatorii nesteroidiene sau chiar steroidiene la
care se asociaza sau nu infiltratii locale) si a terapiei fizicale.
Tratamentul fracturilor se face prin reducerea ortopedica
si prin aparat ghipsat sau prin osteosinteza chirurgicala.
In timpul imobilizarii se pot efectua exercitii active cu
membrele libere, iar la cel imobilizat se pentru muschii de sub
ghips.
La varstnici se recomanda practicarea gimnasticii respiratorii
pentru prevenirea unor complicatii pulmonare.

Ruelle si Sohier au impartit in cinci faze schema

generala de recuperare a umarului, care se aplica
in majoritatea cazurilor.

Faza I
Perioada imediat urmatoare traumatismului, sau
dupa interventia chirurgicala, care s-a soldat cu
imobilizarea centurii scapulare
In aceasta perioada umarul nu trebuie solicitat,
ocupandu-ne doar de membrul superior in totalitate, de
coloana cervicala si de torace.

Exista trei situatii:

Imobilizarea cu cotul lipit de corp (tip Dujarrier),
realizata cu fesi ghipsate, benzi adezive sau fesi simple,
mentine antebratul pe fata anterioara a toracelui in
adductie sau rotatie interna. Pericolul acestei imobilizari
este capsulita retractila in zona inferioara si anterioara a
articulatiei scapulo-humerale ce da o redoare rapida a
acestei articulatii. Astfel, imobilizarea nu trebuie sa
depaseasca 20-30 de zile. Aceasta imobilizare poate fi
ameliorata printr-o pernuta sub brat si intre antebrat si
torace, obtinand astfel o oarecare abductie si RE.

 Imobilizarea cu bratul in abductie, in aparat toracobrahial. Este greu de suportat, insa are mai multe avantaje:
pozitia fiziologica, evita aparitia capsulitei retractile si a
redorii umarului, se poate aplica pe o perioada mai lunga
de 30 de zile. Scoaterea aparatului trebuie facuta treptat, la
inceput cateva ore pe zi, in 15-20 zile sa fie complet
suprimat.

 Imobilizarea in esarfa poate fi facuta de la

inceput sau sa urmeze pentru cateva zile celorlalte
doua tipuri de imobilizare.

Faza a II-a
Este perioada imediat dupa suspendarea imobilizarii,
in care umarul inca nu poate fi solicitat, sar, fara a irita
leziunea trebuie reinceputa miscarea de intretinere a
umarului imobilizarea nu se suspenda intotdeauna
complet.
Metodele de baza din aceata faza sunt:
1. masajul are o importanta foarte mare;
2. rearmonizarea mecanica a umarului ( postura: rotatie
externa a bratului in jos, mobilizarea activa a bratului);
3. exercitii pasive, pasivo-active si active;
4. exercitii statico-izometrice care se incep de la
extremitatea distala, urcand spre umar, cu un efect
circulator si trofic bun.

Faza a III-a
Leziunea incepe sa fie treptat solicitata prin
mobilizarile care nu se puteau executa in faza
anterioara. Durerea constituie semnul major al
contunuarii sau renuntarii la o anumita
miscare. Este o tatonare a inceperii activitatii
complexe din faza urmatoare.

Faza a IV-a
Este perioada recuperarii propriu-zise a
functionalitatii umarului. Obiectivele sunt,
refacerea amplitudinii de miscare, recastigarea
supletii si a fortei musculare.

 Caldura, masajul, electroterapia antalgica sunt

premergatoare kinetoterapiei.
Manevre de intindere capsulo-ligamentara.
Exercitii de facilitare proprioceptiva.
Exercitii autopasive la scripete.
Exercitii active, pentru cresterea mobilitatii.
Exercitii cu rezistenta, pentru cresterea fortei
musculare (la scripete cu greutati, cu gantere, haltere,
extensoare, etc.).
Exercitii de coordonare recuperare gestuala a
miscarilor articulatiei umarului. Cea mai buna metoda
este innotul.

Faza a V-a

Nu este obligatorie pentru toti pacientii. Este faza

de recastigare a profesionalismului pentru cei
care lucreaza in efort intens sau au nevoie de o
inalta abilitate (sportivi, instrumentisti).

Cotul posttraumatic
Cotul este o articulatie de mobiliatate si orice
effort recuperator va trebui sa orienteze asupra
recastigarii miscarii maxime. Un obiectiv la fel de
important este si cresterea fortei si rezistentei
musculare.
Articulatie cotului are de fapt trei articulatii:
humero-cubitala, humero-radiala si radiocubitala. Ea este o trahleartroza extrem de
stransa, ceea ce are efecte negative in recastigarea
mobilitatii articulare dupa orice afectare a cotului.

Traumatismele cotului pot determina leziuni ca:

contuzii, plagi, arsuri,

entorse,
luxatii
fracturi,
leziuni de vase si nervi.

Sechele ce apar la acest nivel sunt reprezentate de:

redoare articulara de tip mecanic,

deviatii axiale (cubitus varus sau valgus), retractii
ischemice ale flexorilor, cot balant, etc.,
atrofie musculara, ruptura tendino-musculara,
paraliziile nervilor periferici,
retractie ischemica Volkmann,
sechele la distanta: redoare de umar, pumn,
algoneurodistrofiile

Schema generala de program recuperator:

I. Recuperarea precoce
. Imediat posttraumatic, indiferent daca cotul a fost sau
nu operat, este imobilizat ( aparat ghipsat,extensie
continua, atela ghipsata). Se vor incepe, dupa 8-10 zile,
aplicarea unor procedee fizicale terapeutice si de
recuperare.
1.
Aplicarea undelor electromagnetice de inalta
frecventa,
2.
Masajul mainii si antebratului, a umarului,
3.
Pozitionarea procliva a membrului superior,
4.
Mentinerea mobilitatii articulatiilot neafectata cu
exercitii pasivo-active.

II. Recuperarea dupa suspendarea mobilizarii

Imobilizarea are o durata variabila in functie
de tipul leziunii. Cu cat este mai lunga, cu atat
problemele recuperatorii vor fi mai mari:
1. Combaterea durerii prin medicatie antalgica,
antiinflamatorie, sedativa si terapie fizicala cu
efecte antalgice;
2. Combaterea tulburarilor vasomotorii si trofice
prin metode fizicale;
3. Recastigarea mobilitatii articulare este
obiectivul de baza

 Cotul se recupereaza numai prin miscari

active. Trebuie recuperate in primul rand,
sectoarele minime utile de miscare, respectiv
flexia-extensia intre 80-120, care poate deveni
functionala cu compensare cervicala, din umar,
pumn si mana.
Terenul este un factor important in aparitia redorii
articulare.
Inainte trebuie sa ne asiguram ca:
1. nu exista obstacol osos,
2. integritatea anatomica a musculaturii este conservata.

Argumente contra folosirii mobilizarilor

pasive:
Pot determina inflamatie articulara ca si mici rupturi
ale tesutului periarticular cu formare de hematoame.
Acestea sunt mult mai frecvente la cot;
Efectele accentuate ale inductiei reciproce asupra
musculaturii articulatiei cotului. Intinderea pasiva
(strech reflexul) contractii simultane ale
antagonistilor, care se vor opune si mai mult
mobilizarii.
Singurele miscari pasive permise sunt cele autopasive cu ajutorul scripetilor.

Kinetoterapia este ajutata de procedee fizicale ca:

caldura locala,
ultrasunetul,
masajul,
curentii de frecventa medie.

 Cresterea fortei musculare: recastigarea

fortei flexorilor cotului ( biceps, brahial, lung
supinator) este mult mai importanta decat a
extensorilor (triceps).
O atentie deosebita se acorda stabilizatorilor
cotului, muschilor epicondalieni si epitrohleeni,
ce vor fi tonifiati izometric.

Mana posttraumatica
Mana este cel mai complicat segment de membru
din organism. Pe langa functia de prehensiune, ea este
organul cu cea mai importanta sensibilitatea
discriminatorie in marea majritate a cazurilor, suferinta
mainii este de origine traumatica.
Mana suporta greu mobilizarea, chiar de scurta
durata, iar retractiile si redorile sechelare sunt foarte
greu reductibile. Tratamentul recuperator cere asadar,
pe langa experienta si profesionalism, multa
perseverenta.

Exista 4 grupe mari clinico-recuperatorii:

leziuni de tendon (rupturi partiale sau totale);
paraliziile nervilor periferici;
mana rigida, inghetata (frozen hand) consecinta
imobilizarii indelungate, algodistrofiei, frecturi,
leziuni ale partilor moi;
amputatiile.

Obiectivele recuperarii: mobilizarea articulara +

tonifiere musculara + coordonare sau abilitate gestica.

LA REVEDERE !