Proteza

de
genunchi
Crețu Bianca-Gabriela
Grupa 6, anul 4
Facultatea de Bioinginerie Medicală
UMF„Gr. T. Popa” , Iași
Cuprins:

• 1.Introducere
• 1.1.Anatomia genunchiului
• 1.2.Mijloace de unire
• 1.3Biomecanica genunchiului
• 2.Proteza de genunchi
• 2.1 Tipuri de proteze
• 2.2.Biomateriale folosite în realizarea protezelor de genunchi
• 2.3. Proteze unicompartimentale sau proteze parțiale
• 2.4. Proteze totale
• 2.5.Durata de viață a protezei
1. Introducere
1.1 Anatomia genunchiului
Genunchiul reprezintă partea membrului inferior în care
gamba se uneşte cu coapsa. Funcţionarea sa este complexă.

Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulație a

corupului. Aceasta trebuie să fie mobilă şi suplă pentru a permite
flexia şi extensia membrului inferior, de asemenea, să fie stabilă,
având în vedere că susţine toată greutatea corpului.
 Suprafetele articulare ale genunchiului sunt reprezentate de:
epifiza inferioara a femurului, epifiza superioara a tibiei si fața dorsală
a patelei.
Epifiza inferioara a femurului prelungeste corpul la partea lui
distala. Prezinta doua proeminente, condilii femurali lateral si medial.
In partea anterioara a epifizei se afla o suprafata articulara pentru
rotula, numita fata patelara.
Rotula (patela)
este un os scurt
triunghiular, situat pe
fata anterioara a
genunchiului.

Epifiza
superioara a tibiei este
voluminoasa si usor
curbata posterior. Este
formata din doi condili
(medial si lateral).
 1.2 Mijloace de unire
Capsula articulara se insera superior pe femur si inferior pe tibie,
prezentand anterior un orificiu pentru patela.

Traiectul insertiei pe femur este

sinuos, plecand superior de pe fata
trohleara, coborand pe condilii femurali
si apoi inferior de epicondili, ajungand
posterior in fosa intercondiliana.

. La nivelul fosei, capsula se intrerupe

si fibrele ei fuzioneaza cu ligamentele
incrucisate.
Capsula prezinta mici orificii pentru
prelungirile sinovialei.
1.3 Biomecanica genunchiului
Complexul anatomic al genunchiului realizează o
parghie de gradul III, cu forţa între punctul de sprijin şi cel de
rezistenţa . Alcătuirea sa îi conferă o singură direcţie de mişcare,
şi anume în plan sagital, în sensul flexie-extensie. Secundar,
există şi o a doua direcţie, care permite rotaţia axială limitată.
• Mişcarea de flexie-extensie se face, teoretic, în jurul unui ax
transversal orizontal, care trece prin cele două tuberozităţi
condiliene ale femurului şi care, din cauza valgus-ului fiziologic,
formează un unghi de 81° cu axul diafizei femurale şi de 93° cu cel
al diafizei tibiale . În realitate, datorită volutei condiliene, fexia-
extensia se desfăşoară în jurul unui ax care se deplasează în sus şi
înapoi în flexie, şi în sens invers în extensie.

• La mişcările de flexie-extensie se asociază o rotaţie automată

(,,mişcarea de şurub''). Începutul flexiei este insotită de o relaxare a
ligamentului colateral lateral şi de o relaxare parţială a ligamentului
încrucisat antero-extern.

• Extensia completă nu devine posibilă decât dacă tibia se rotează în

jurul axului sau ver¬tical cu 2 până la 5° extern, pentru a da
posibilitatea şi condilului medial să pună în tensiune calota
condi¬liana medială, la capatul cursei sale.
2. Proteza de genunchi
Proteza de genunchi sau inlocuirea articulatiei
genunchiului cu o componenta artificiala este singura metoda de
tratament in cazul stadiilor avansate de gonartroza.

Proteza totala de genunchi reprezinta indepartarea

suprafetei articulare acoperita cu cartilajul distrus la nivelul tibiei
cat si a femurului , indepartarea menisculilor si ligamentelor
incrucisate.
Etape intraoperatorii :

• Incizia la nivelul pielii .

• Disectia in straturi pana la nivelul articulartiei.
• Indepartarea cartilajului.
• Aplicarea implantului de proba.

• Cimentare sau fixarea componentelor finale la

nivelul tibiei si a femurului si introducerea componentei
de polietilena intre cele 2 componente de metal pentru a
asigura stabilitatea si functionalitatea normala a
genunchiului

• Inlocuirea rotulei : foarte rar este nevoie de

inlocuirea suprafetei articulare a rotulei cu o componenta
de polietilen, in cele mai multe cazuri se efectueaza doar
indepartarea osteofitlor si centrarea a rotulei.
2.1 Tipuri de proteze
Exista mai multe tipuri de proteze, in functie de diferitele
leziuni artrozice intalnite in practica curenta. Acestea se disting printr-
un anumit numar de parametrii:

• Caracterul lor partial (unicompartimentala) sau complet (proteza

tricompartimentala)

• Dupa sistemul de stabilizare, cu conservarea sau nu a ligamentelor

incrucisate, protezele superstabilizate “in balama, etc

• Dupa sistemul de fixare la os: cimentate sau necimentate

• Dupa mobilitatea pieselor protezei: proteze cu platou tibial fix sau

mobil
 Proteze cu un singur ax de
miscare
(proteza “in balama”)

Proteze cu doua axe de

miscare Actual acest tip de proteza
se foloseste in artrozele
genunchiului cu diformitate mare
Proteze cu doua
axe de miscare
Acest tip de
proteza se
foloseste in
artrozele
genunchiului cu
diformitate mare
si cu un sistem
ligamentar
deficitar.
2.2. Biomateriale folosite în realizare protezei de genunchi

• Polietilena de inalta densitate

Polietilena (PE) - Termenul de polietilenă se referă la plasticul
format prin polimerizarea etilului CH2=CH2.

Polietilena cu masă moleculară foarte mare (UHMWPE) este folosită la

cupele acetabulare şi la componenta tibială, a protezelor de şold şi de
genunchi.

• MetalCobalt crom sau titan

Materialele folosite sunt aliaje Co-Cr ranforsate cu fibre de
carbon ce confera o rezistenta mecanica marita.
Aliajele pe bază de cobalt-crom-molibden conţin o cantitate ponderată
de cobalt, 26-30% crom, molibden 5-7%, precum şi alte elemente
componente precum: carbonul, fierul, magneziu, azotul, nichelul şi
siliciul.
 • Titanul pur şi aliajul Ti-6Al-4V

• sunt cele mai des utilizate materiale pe bază de titan pentru

fabricarea implanturilor.

Dezavantajele titanului includ o rezistenţă la forfecare

relativ mică, rezistenţă mică la uzură şi dificultăţi în procesul de
fabricaţie.
Avantajele cele mai importante ale utilizarii titanului
sunt: densitatea titanului (4,5 g/cm3) , rezistenţă mecanică mare,
rezistenţă mare la coroziune în medii agresive.
2.3. Proteze unicompartimentale sau
proteze parțiale
Asigura inlocuirea suprafetelor articulare uzate in cazul
in care artroza afecteaza compartimentul femurotibial intern, mai
rar compartimentul femuro-tibial extern si uneori compartimentul
femuropatelar. Toate aceste proteze sunt alcatuite din:
• parte femurala metalica, cimentata sau necimentata
• parte intermediara de polietilena
• Si un “platou” fixat la nivelul tibiei pe care se sprijina piesa
de polietilena.

Avantajul acestor proteze consta in marele comfort pe

care il redau mersului, cu o mare amplitudine a mobilitatii, si o
disparitie totala a durerilor. Totusi utilizarea lor necesita criterii
stricte:
 2.4. Proteze totale
Reprezinta tipul cel mai frecvent folosit de proteza de
genunchi. Protezele totale au beneficiat de o cunoastere mai
buna a fiziologiei genunchiului, in mod particular a notiunilor
de rulare, alunecare si rotatie tibiala in timpul flexiei-extensiei.

Protezele tricompartimentale pot trata orice

afectiune artrozica a genunchiului, fie ca afecteaza
unul, doua, sau toate cele 3 compartimente
ale genunchiului.
De asemenea, aceasta interventie
chirurgicala poate fi propusa oricare ar fi
starea ligamentelor incrucisate. Aceste
proteze pot fi utilizate oricare ar fi
deformarea preexistenta legata de artroza
sau de o deformare congenitala preexistanta.
 Dupa mecanismul de stabilizare se disting protezele
care conserva ambele ligamente incrucisate, doar ligamentul
incrucisat posterior sau care scarifica ambele ligamente
incrucisate, in acest caz proteza compensand prin
componentele ei stabilitatea articulatie: protezele
posterostabilizate.

 Dupa modul de fixare la os se disting protezele

cimentate si protezele necimentate. Fixarea poate fi diferita
pentru oricare dintre cele 3 componente ale protezei.In cazul
protezelor cimentate, chirurgul foloseste ciment, care este de
fapt un polimer (metacrilat de metil) . Avantaje: aceasta
metoda se poate adapta la orice caz indifferent de natura
osului pe care se implanteaza proteza. Dezavantaje: studiile
statistice nu arata inconveniente clare ale acestei metode.
2.5. Durata de viata a protezei
Actual durata de supravietuire medie a protezelor de genunchi
este de 12 ani in Europa.
Insa, protezele mai moderne, prin conceptia, design-ul lor, prin
protectia anti-uzura, prin procedeele de fabricare a polietilene si prin
perfectionarea tehnicii chirurgicale de implantare, au toate sansele sa
reziste intre 16 si 20 de ani la o un pacient de 60-65 de ani cu o
activitate fizica normala pentru aceasta grupa de varsta.
 Bibliografie:

 Baciu C., “Semiologia clinica a aparatului locomotor”, Editura Medicală, Bucureşti

1975;Editura Medicală, Bucureşti 1981;
 Ciobanu V., Stroiescu, L., şi Urseanu L., “Semiologie şi diagnostic în reumatologie”,
Editura Medicală, Bucureşti 1991;
 Cordun, M., „Hidrokinetoterapia în afecţiunile reumatismale”, Editura A.N.E.F Bucureşti
1999;
 Şuţeanu, Ş., Vicoria Ionescu-Bl., Moangă M.,şi “Clinica şi tratamentu bolilor reumatice”,
Editura Medicală, Bucureşti 1977;
 Trosc P., Radu D., “Genunchiul instabil dureros”, Editura Junimea, Iaşi 1978;
 Urseanu, I., „Reumatismul adultului tânăr”, Editura Militară, Bucureşti 1979;
 Vlad, T., “Fiziopatologie”, Editura Universitaţii Al. I. Cuza, Iaşi 2006;
 Sef lucr. Dr. Stoica Cristian-Clinica de Ortopedie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Genunchi
 https://www.chirurgieartroscopica.ro/anatomia-genunchiului/
 https://clinicamasaya.ro/articol/proteza-totala-de-genunchi
 https://drapostolescu.ro/protezare/protezare-genunchi/proteza-totala-de-genunchi/
 https://www.doctorortoped.ro/tratamente/proteza-de-genunchi

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1350630722002266
Vă mulțumesc pentru atenție !!