ARTROPLASTIA

TOTALĂ
DE ŞOLD
• Soldul reprezinta una din cele mai mari
articulatii ale corpului uman. Acesta este
format dintr-o cavitate concava la nivelul
bazinului (acetabul) si partea superioara a
osului coapsei (femurul).
• Suprafata osoasa a articulatiei soldului este
acoperita de cartilajul articular (un strat neted
si lucios), ce protejeaza oasele si permite
miscarea.
• O membrana subtire denumita membrana
sinoviala inconjoara articulatia soldului. Intr-
un sold sanatos, aceasta membrana secreta o
cantitate mica de fluid care lubrifiaza
cartilajul si elimina aproape integral
frictiunea in timpul miscarii soldului.
• Totul este acoperit de catre capsula articulara
care, cu ajutorul unor ligamente puternice
confera stabilitate soldului.
• Aparitia coxartrozei se caracterizeaza prin
pierderea supletei cartilajului articular, cu
ingustarea pana la disparitia spatiului
articular (oasele vin in contact -„os pe os"), si
aparitia osteofitelor (ciocuri osoase)
• Protezarea soldului are indicatie in mai multe afectiuni, dar cele mai frecvente sunt fractura de
col femural si coxartroza. De asemenea este indicata NACF, tumori, poliartrita
reumatoida. Scopul operatiei este de a scadea sau elimina durerile pe care pacientul le percepe
la nivelul soldului si coapsei, redarea mobilitatii articulatiei, dar si reluarea rapida a
recuperarii, mobilizarii si mersului pentru a putea prevenii complicatiile date de statul in pat:
infectii urinare, pneumonie, escare, trombaza venoasa.
Exista mai multe motive pentru care chirurgul ortoped va poate recomanda artroplastia
totala de sold. Pacientii care beneficiaza de aceasta procedura se confrunta adesea cu:
• Durere severa de sold care limiteaza activitatile zilnice, precum mersul pe jos sau
aplecarea
• Durere moderata sau severa de sold care nu cedeaza in timpul repausului diurn sau
nocturn
• Rigiditatea (intepenirea) soldului care limiteaza capacitatea de miscare sau ridicare
a piciorului
• Lipsa de raspuns la alte tratamente, precum medicatia antiinflamatorie,
fizioterapia, folosirea unor elemente ajutatoare la mers (cadru/carje/baston)
• Nu exista contraindicatii absolute
legate de varsta sau greutatea
corporala in ceea ce priveste
artroplastia totala de sold.
• Recomandarea pentru interventie
se bazeaza pe gradul de durere si
dizabilitate al pacientului si nu pe
varsta.
• Majoritatea pacientilor care sufera
o artroplastie totala de sold au
varste cuprinse intre 50 si 80 de
ani.
• Artroplastii totale de sold au fost
efectuate cu succes pe pacienti de
toate varstele, de la adolescenti cu
artrita juvenila pana la pacienti in
varsta, cu artroza.
Evaluare ortopedica

Chirurgul ortoped va va face o evaluare

completa care consta in:
• Istoricul medical. Medicul ortoped va
va solicita informatii despre starea
generala de sanatate, despre nivelul de
durere resimtit si mobilitate.
• Examenul clinic. Examinarea clinica
va stabili gradul de mobilitate si forta
ale soldului si modul de aliniere
generala a oaselor piciorului.
• Radiografii. Imaginea oferita de
radiografii contribuie la stabilirea
gradului de deteriorare si deformare a
soldului.
• Alte teste. Ocazional, imagistica
avansata precum CT-ul poate fi necesar
pentru a vedea mai in detaliu starea in
care se afla oasele soldului.
Pregatirea pentru operatie
Evaluarea medicala
• Daca se decide asupra artroplastiei totala de sold, chirurgul ortoped poate
solicita programarea la un examen medical complet la medicul de familie
inainte de operatie. Acest lucru este necesar pentru a se asigura ca starea de
sanatate permite efectuarea operatiei si procesul de recuperare completa.
Pacientii cu afectiuni cronice precum bolile de inima pot fi de asemenea
evaluati de un specialist (de ex. cardiolog) , inainte de interventie.
Investigatii
• Mai multe investigatii, printre care analize de sange, sumarul de urina, o
electrocardiograma (EKG) si o radiografie pulmonara pot fi necesare pentru
planificarea interventiei de catre chirurgul ortoped.
Pregatirea pielii
• Pielea trebuie sa nu prezinte nicio infectie sau iritatie inainte de interventie.
Daca exista o astfel de afectiune, chirurgul ortoped va recomanda
tratamentul adecvat pentru piele inainte de interventie.
Donatiile de sange
• Este posibil sa se recomande donarea de sange inainte de interventie, pentru
cazul in care este nevoie de transfuzii dupa aceasta.
Medicatie
• Informarea chirurgului despre medicamentele pe care pacientul le ia.
Acesta va spune ce medicamente trebuie sa continue sa ia si care
trebuie oprite inainte de operatie.
Scaderea in greutate
• Scaderea in greutate inainte de interventie pentru a reduce stresul
asupra noului sold si pentru a reduce riscurile operatiei.
Evaluare stomatologica
• Desi incidenta infectiilor dupa artroplastia de sold este foarte
scazuta, acestea pot aparea daca bacteriile patrund in sange Pentru a
reduce riscul infectiilor, procedurile stomatologice majore (precum
extractiile) trebuie finalizate inainte de interventia de artroplastie
totala de sold.
Evaluare urologica/nefrologica
• Persoanele care au un istoric recent de infectii urinare frecvente
trebuie sa consulte medicul urolog inainte de interventie. Persoanele
in varsta, cu afectiuni ale prostatei trebuie sa ia in considerare
finalizarea tratamentului inainte de artroplastia totala de sold.
Descrierea procedurii
• In cadrul protezarii totale a articulatiei soldului (artroplastia totala de sold)
osul si cartilajul deteriorat sunt indepartate si inlocuite cu elementele protezei.
• Capul femural (portiunea superioara a femurului) deteriorat este indepartat si
inlocuit cu o tija metalica care se introduce pe centrul femurului. Tija
femurala poate fi sau nu cimentata in os.
• O bila metalica sau ceramica este fixata la partea superioara a tijei. Ea
inlocuieste capul femural deteriorat care a fost indepartat.
• Cartilajul articular deteriorat de la nivelul acetabulului este indepartat si
inlocuit de o emisfera metalica ce se va potrivi perfect in concavitatea osului
coxal. Ea este fixata uneori cu ajutorul unor suruburi sau cu ciment.
• Un distantier de plastic, ceramica sau metal este introdus intre bila (noul cap
femural) si emisfera metalica pentru a permite o alunecare usoara.
 Tipuri de endoprotezare
La aproape două secole de la primele realizări în domeniu, după nenumărate încercări soldate cu succese
importante dar şi cu eşecuri, chirurgia ortopedică foloseşte următoarele tipuri de proteze de şold:
 Proteza parţială (hemiartroplastie):
-proteza monopolară (cervico-cefalică);
-proteza bipolară (intermediară).
 Proteza totală
 Proteza de acoperire
Prin definiţie, hemiartroplastia reprezintă înlocuirea uneia din cele două elemente componente ale unei
articulaţii diartrodiale.
Proteza monopolară este o proteza cu coada centro-medulară, având o mobilitate mica între capul metalic şi
cotilul osteocartilaginos.
Proteza bipolară este o proteză în care capul femural protetic are o articulaţie intermediară formată pe de o
parte de coada implantată în diafiza femurală şi care se termină printr-un mic cap sferic sau cilindric, peste
care este prinsă o hemisferă echivalentă cu dimensiunea capului înlocuit. Există deci, posibilitate dublă de
mobilizare, atât între hemisferă şi cotil cât şi între hemisferă şi capul ataşat tijei.
Protezarea totală este intervenţia prin care se înlocuiesc ambele componente ale
articulaţiei şoldului. Componenta femurală înlocuieşte capul femural natural, diferite porţiuni ale colului sau
colul în totalitate, precum şi elemente osoase la nivelul femurului proximal, între marele şi micul trohanter,
fixându-se printr-o tijă centromedulară în diafiză. Componenta acetabulară este alcătuită dintr-o cupă
concavă, ataşată pelvisului, menită să înlocuiască acetabulul afectat şi să asigure o congruenţă cât mai bună.
Proteza de acoperire realizează conservarea colului şi capului femural, acestuia din urmă fixându-i-se o
cupulă care va lua contact articular cu cupa. După modalitatea de fixare, o articulaţie artificială poate fi
ancorată în două moduri în corpul uman: cu sau fără cimentare. Fiecare metodă necesită anumite proprietăţi
de suprafaţă ale implantului. Cele două metode de ancorare, cimentată sau necimentată, pot fi
combinate într-un sistem hibrid, în care o componentă este fixată cu cement şi cealaltă este
necimentată.
Complicațiile endoprotezării
•Ca orice intervenţie chirurgicală, artroplastia de şold prezintă riscul producerii unor complicaţii. Acestea
pot apărea chiar în timpul operaţiei, în zilele imediat următoare, dar şi după externare.
•Tromboza venoasă profundă este una dintre complicaţiile ce se manifestă prin blocarea circulaţiei venoase
datorită coagulării sângelui, formând un tromb (cheag). Migrarea trombului de sânge de la nivelul venei
către plămân poate bloca una din ramurile arterei pulmonare, şi, astfel, se întrerupe circulaţia sângelui în
plămâni. Această complicaţie a trombozei venoase se numeşte embolie pulmonară şi poate avea un final
tragic, prin decesul subit al pacientului.
•Echimoza (colorarea în albastru a tegumentelor) este frecventă în cazul intervențiilor chirurgicale prin
extravazarea sângelui în țesuturi şi nu reprezintă o complicație propriu-zisă de gravitate mare. Hemoragiile
intraoperatorii prin lezarea unor vase sangvine de mari dimensiuni care să necesite transfuzii masive de
sunt mai rare.
•O complicaţie importantă și de temut este infecţia, care necesită adesea procedure suplimentare
chirurgicale, cum ar fi eliminarea a protezei, rezecţie osoasă şi chiar amputare.
•Osificările heterotopice pot apărea după o perioadă variabilă de timp de la operaţie şi pot conduce la
limitări articulare, anchiloze, simptome dureroase şi, consecutiv acestora, la noi intervenţii chirurgicale.
•Una din complicaţiile cele mai frecvente care poate rezulta este luxaţia protezei, cu rate variind între 1-8%
. Cauzele luxării pot fi: greşeli de poziţionare a protezei în timpul operaţiei, foarte frecvent dezechilibre
neuro-musculare la nivelul musculaturii periarticulare a șoldului, contracturi musculare severe, obezitatea,
nerespectarea indicaţiilor cu privire la igiena funcțională a protezei ce fac referire la mișcările și pozițiile
contraindicate pentru șoldul operat. Riscul luxaţiei scade odată cu trecerea timpului, însă un rol important
în prevenirea acestei complicații și diminuarea riscului avându-l kinetoterapia prin recuperarea stabilității
articulare și dezvoltarea musculaturii periarticulare de la acest nivel.
Complicațiile endoprotezării
•Demineralizarea osoasă din osteoporoză duce de multe ori la fracturi ale colului
femural (la protezele de acoperire) sau la fracturi diafizare. Rar, producerea
facturilor poate fi datorată perforării osului din timpul operaţiei.
•Inegalitatea de lungime a membrelor inferioare nu poate fi corectată totdeauna
intraoperator datorită rezistenţei miofasciale sau a riscului de leziuni vasculo-
nervoase prin tensionarea acestora în cazul diferențelor mai mari. Soluția reducerii
diferenței de lungime dintre membrele inferioare fiind purtarea unor talonete sau
chiar a încălțămintei ortopedice în cazul unor diferențe mai importante.
•Paraliziile nervoase datorate leziunii directe, compresiunii sau tracțiunii unui nerv
reprezintă şi ele o complicaţie ce poate să apară în cazul artroplastiei totale de şold
însă aceasta este întâlnită destul de rar. Leziunile sunt cauzate îndeosebi de
întinderea nervului în încercarea de alungire a membrului inferior sau de
compresiune de cele mai multe ori cauzată de ţesutul cicatricial abundent.
https://www.youtube.com/watch?v=MO7S1hS2NlY
https://www.youtube.com/watch?v=yXRvq24WoyE&t=778s
https://www.youtube.com/watch?v=Po42cbJLqnM
 Tratamentul pre-operator
Înaintea oricărei intervenții chirurgicale are loc o pregătire fizică, psihică, și materială .
  Evaluarea stării de sănătate este realizată de echipa medico-chirurgicală
(chirurgortoped, anestezist, kinetoterapeut). Evaluarea și pregătirea pre-operatorie durează
mai multe zile sau chiar săptămâni. Toate evaluările efectuate în această etapa permit
stabilire unui diagnostic corect și evitarea omiterii unor probleme de sănătate necunoscute
până în acel moment.
Pentru pregătirea psihologică se preferă o perioadă calmă, fără prea multe preocupări,
perioadă în care pacientul trebuie să se simtă pregătit. Se vor pune în balanță beneficiile și
inconvenientele legate de artroplastie în ceea ce privește calitatea vieții. Această decizie va fi
luată de către pacient împreună cu medicul, în urma unei discuții bine sistematizate, bazată
pe o serie de principii.
În ceea ce privește pregătirea fizică pacientul va fi familiarizat cu tipurile de exerciții
utilizate în recuperarea post-operatorie. Se insistă pe creșterea tonusului membrelor
superioare (este ideal să se folosească forța brațelor în primele zile după intervenție).
Creșterea forței musculare a abductorilor, a extensorilor șoldului și a cvadricepsului este
foarte importantă, datorită stabilității bazinului realizată de către acești muşchi. Astfel,
pacientul învaţă şi devine conștient de modul în care trebuie să realizeze mişcarea pentru a
dezvolta fiecare muşchi sau grup muscular afectat.
Se va învăța unui program de exerciții respiratorii cu rol în prevenirea complicațiilor
post-operatorii. Tot în această etapă este foarte importantă reducerea greutății corporale,
atunci când aceasta din urmă poate prezenta un eventual risc (luxarea protezei).
Programul mai conține învățarea evitării pozițiilor antalgice, învățarea pasajelor
posturale, a așezării și ridicării din pat.
Tratamentul pre-operator

Mijloacele terapeutice folosite sunt:

• Fizioterapia - cu scop antalgic sau trofic, în funcție de starea pacientului:
- curenți galvanici: TENS (este un curent antalgic și electrostimulant motor);
- ionizări (favorizează penetrarea medicamentelor local);
- curenți magnetici (cu rol în reducerea senzației de durere);
- terapia laser.
Tratamentul pre-operator

Kinetoterapia - este mijlocul terapeutic de bază în pregătirea operatorie și cuprinde:

• mobilizare articulară, exerciții posturale, stretching, gimnastică respiratorie, exerciții
• active și activ-asistate, facilitare neuro-musculară, contracții izometrice.
Terapia se începe cu o evaluare preoperatorie și înregistrarea acestor date.
Programul de exerciții fizice pentru creșterea forței musculare la nivelul brațelor cuprinde contracții
izometrice și izotonice pentru mușchii biceps și triceps brahial precum și a muşchilor de realizează
ridicarea şi coborârea umărului.
La nivelul membrelor inferioare, gimnastica are drept scop, după cum se preciza anterior, creșterea
tonusului mușchilor cvadriceps, extensori ai șoldului și abductori.
Se va întocmi un plan de exerciții individualizat pentru fiecare pacient, în funcție de vârstă și
pregătire fizică. Se va folosi cu preponderență contracția izo-metrică a acestor mușchi (excepție
vor face cardiacii).
În cazul existenței unui status de obezitate, pacientul va urma un tratament de reducere a greutății
corporale. Gimnastica respiratorie este fundamentală în prevenirea complicațiilor respiratorii și
circulatorii. Ea trebuie foarte bine asimilată de către pacient începând din perioada pre-operatorie.
Tratamentul pre-operator

După ce pacientul s-a familiarizat cu materialele auxiliare utilizate pentru terapie (cadru de mers metalic fix și
mobil, baston), se va iniția programul de educare a mersului cu ajutorul acestora (pentru cei în imposibilitatea
deplasării se va face doar o educare teoretică).
Pacientul va fi pus in temă cu principiile de bază ale folosirii acestora. De asemenea, ședințele de kinetoterapie vor
include și aspecte tehnice terapeutice ale transferului pacientului de pe pat pe scaun (ridicarea și coborârea) utilizând
forța brațelor.
 Masajul – se realizează cu scopul relaxării musculaturii contracturate, a tonifierii mușchilor hipotoni, în vederea
stimulării circulației locale și a circulației de retur în funcție de necesitățile și particularitățile fiecărui pacient.
 Hidroterapia - cuprinde hidromasajul care se poate realiza după 6 luni de la intervenția chirurgicală și
hidrokinetoterapia care presupune reeducarea mersului în bazine speciale și poate începe încă din a doua săptămână
cu condiția ca nivelul apei să nu treacă de nivelul genunchilor. Se poate realiza reeducarea mersului cu imersia totală
a trunchiului inferior abia după ce cicatrizarea plăgii operatorii este completă.
 Terapia medicamentoasă folosită este cea antiinflamatorie, antalgică și sedativă. Foarte important de precizat este
că anticoagulantele se suspendă cu 5 zile înainte de intervenție.
 Terapii alternative folosite în cazul acestor pacienți pot fi reflexologia plantară și acupunctura pentru diminuarea
inflamațiilor, a durerii postoperatorii etc.
Planificarea spatiului de locuit
• Anumite modificari ale domiciliului pot face mai usoara deplasarea prin casa in perioada de recuperare, si pot
facilita desfasurarea activitatilor zilnice:
• Instalarea unor bare de sprijin sau a unei balustrade in baie sau in dus
• Instalarea unor balustrade de siguranta pe scara
• Achizitionarea unui scaun stabil pentru perioada de recuperare, cu o perna tare (care sa permita genunchilor sa
ramana mai jos de solduri), cu spatar drept si doua brate
• Instalarea unui inaltator pentru scaunul de toaleta
• Instalarea in baie sau in dus a unui scaun stabil pentru a evita caderile
• Utilizarea unui burete de baie cu maner lung si a unui dus cu maner lung
• Utilizarea unui incaltator cu maner lung pentru incaltaminte evitand astfel indoirea excesiva a noului sold
• Utilizarea unui dispozitiv de prindere a obiectelor pentru a evita aplecarea excesiva
• Utilizarea unor perne tari pentru scaune, canapele si masina care sa permita asezarea cu genunchii mai jos decat
soldurile
• Indepartarea tuturor covoarelor si cablurilor ce va stau in cale si va supun riscului de impiedicare
Utilitatea unui program de kinetoterapie inainte de operatie este justificata de:
• procesul de atrofie musculara care intrevine in urma imobilizarii
• prevenirea aparitiei osteoporozei(favorizata de imobilizare si varsta inaintata)
• mentinerea tonuslui muscular si prevenirea scurtarilor musculare
• preventia osteoartritei
• scurtarea timpului de recuperare si pentru ca recuperarea sa devina mai facila.
 RECUPERAREA POST-OPERATORIE
• În alcătuirea programului de recuperare, după artroplastia de șold, s-a ținut cont de reguli precise, care țin
cont de condițiile intervenției, de caracteristicile protezei, calea de abord chirurgicală, vârsta persoanei
operate, abilitatea kinetică a subiectului precum și de unele boli asociate .
• Nu există un program de reabilitare post-operatorie unanim acceptat. Deși se obține un șold nedureros, cu
eforturi minime, un program de reabilitare bine pus la punct va grăbi recuperarea mobilității și
funcționalității, va diminua șchiopătatul și va ajuta pacientul să se întoarcă la un stil de viață independent.
• Programul de recuperare se adresează în ansamblu regiunii, în aspectul său anatomic, fiziologic, analitic și
funcțional și depinde foarte mult de starea șoldului anterior intervenției (amplitudine articulară, calitatea
mușchilor, schema de mers):
Raportul între kinetoterapeut și pacientul său trebuie să fie caracterizat printr-o participare afectivă și
călduroasă, bazată pe respect reciproc și pe deplină conlucrare în atingerea obiectivelor, dulceața și răbdarea
neînsemnând slăbiciune.
RECUPERAREA POST-OPERATORIE
Obiectivele generale ale tratamentului post-operator:
 prevenirea pericolelor derivate din imobilizarea la pat
(tromboflebita, embolia
pulmonară, pneumonia, escarele, etc.);
 prevenirea luxației protezei (flexia, adducția și rotația internă-
posterior, ca și extensia,
adducția și rotația externă-anterior pot disloca proteza);
 recuperarea unei articulații nedureroase, în limite de precauție;
 potențarea musculaturii membrului operat (abducția șoldului este
cel mai important
exercițiu care va permite pacientului să-și reia mersul fără a
șchiopăta);
 stabilitatea șoldului;
 combaterea durerii;
 educarea pacientului pentru efectuarea autonomă a pasajelor
posturale și mersul cu
materiale auxiliare;
 evitarea solicitărilor articulației operate.
RECUPERAREA POST-OPERATORIE

Inițial realizăm evaluarea post-operatorie a tuturor parametrilor necesari alegerii metodelor și tehnicilor
terapeutic.
Se pot delimita mai multe perioade în recuperarea postoperatorie:
1. de imobilizare;
2. de ridicare în șezut;
3. de verticalizare și mers.
Perioada de imobilizare la pat succesivă intervenției chirurgicale este variabilă, de la 3-5 zile sau zile în
funcție de condițiile generale ale pacientului.
Aproximativ din a 5-a zi post-operator, se iniţiază exerciţiile ce fac tranziţia spre verticalizare reeducând
ridicarea în poziţia şezând. Exercițiile de flexie a trunchiului, pentru reeducarea flexorilor șoldului
pacientului nu vor depăși 90o şi vor fi completate de exerciţii pentru tonifierea membrelor superioare,
necesare la deplasarea cu aparatele ajutătoare de mers. Kinetoterapeutul va da indicaţii corespunzătoare
Exercițiile de mers pot începe chiar şi din a 3-5-a zi post-operator. Majoritatea pacienților vârstnici au
nevoie de un cadru pentru a-și menține stabilitatea. Mulți pacienţi tineri au nevoie de un cadru metalic doar
pentru câteva zile, trecând apoi la folosirea cârjelor.
Gradul permis de încărcare al membrului operat depinde de maniera de fixare a componentelor , de
prezența grefoanelor osoase structurale, de factorii de creștere a efortului unitar în femur și de osteotomia
trohanterului. Dacă componentele au fost cimentate, este permisă o anumită încărcare precoce a șoldului.
Recuperarea mersului
1) Faza mersului fără sprijin în care:
 sprijinul se face pe membrul sănătos;
 piciorul membrului operat nu stă în aer suspendat ci se așează pe sol în sprijin virtual;
 extensia șoldului în timpul pasului posterior trebuie să fie completă;
 genunchii trebuie să se flecteze ca într-un mers normal;
 atingerea solului cu piciorul afectat, deși mimat se face prin talon, cu rularea și părăsirea solului prin vârf;
 balansul membrului afectat și sprijinul virtual se face fără deviație;
 distanța dintre pași tre
2) Faza de încărcare a membrului operat se face progresiv, 10-20-50% din greutatea corpului pacientului. Pentru aceasta, se
așează pe un cântar piciorul membrului operat iar cel sănătos pe un suport de aceeași înălțime, pacientul trebuind să
memoreze presiunea pe membrul operat, pe care o utilizează ulterior la mersul cu cadrul sau bastonul. Exercițiul se va executa
de 3-4 ori pe zi pentru a memora valoarea încărcării.
3) Faza de mers cu bastonul se începe când pacientul încarcă cu 50% din greutatea corpului, iar pelvisul nu mai basculează
(semnul Trendelenburg) datorită insuficienței abductorilor. Mersul cu bastonul se execută având în vedere următoarele
aspecte:
 bastonul este utilizat în mâna de partea opusă membrului operat;
 deplasarea acestuia se face concomitent cu membrul operat;
 sprijinul bastonului se face pe aceeași linie cu piciorul afectat;
 urcarea scărilor se face cu piciorul sănătos;
 coborârea cu piciorul operat;
 încărcarea poate ajunge până la 70% din greutatea corpului;
 există bastoane dinamometrice care măsoară presiunea mâinii;
 uneori bastonul se va folosi toată viața.
 In spitalul/clinica in care s-a efectuat operatia, un kinetoterapeut / fiziokinetoterapeut trebuie  sa ajute pacientul sa
coboare din pat (de a doua zi postoperator), sa-l invete sa urce si sa  coboare scarile ( URCA CU PICIORUL SANATOS,
COBOARA CU PICIORUL BOLNAV)
În primele 3 luni postoperatorii sunt contraindicate odihna și somnul în decubit homolateral (pe partea operată)
datorită presiunii care se exercită pe articulație și posibilității de apariție a complicațiilor la nivelul cicatricei
postoperatorii. Se recomandă ca odihna și somnul să se efectueze în poziție de decubit dorsal sau decubit heterolateral.
În cadrul adoptării poziției șezând fie pe pat sau scaune sau alte suprafețe , acestea vor avea înălțimea de 70 cm,
pentru a evita o flexie mai mare de 90 grade la nivelul șoldului operat. Scaunele vor avea spătare de sprijin , dar mai ales
cotiere de care pacientul să se ajute în momentul ridicării în ortostatism.
Trecerea din pat la marginea patului se realizează spre pre partea membrului inferior operat pentru evitarea
adducției membrului operat și luxarea protezei. Astfel pacientul va duce membrul inferior operat la marginea patului fiind
urmat de membrul inferior sănătos, se va avea în vedere evitarea rotației excesive a membrului operat.
Ridicarea în ortostatism se realizează prin după ce pacientul a ajuns la marginea patului cu ambele tălpi pe sol,
așezate paralel, din această poziție pacientul se sprijină cu mâinile pe pat și împingându-se în ele se ridică în ortostatism
evitând flexia de 90 grade de la nivelul șoldului operat.
Aşezarea în pat se realizează în sens invers ridicării din pat, membrul sănătos urcând primul. O poziţionare bună a
corpului în momentul începerii acestui lucru este în plan paralel cu patul. În timpul așezării pe pat membrele superioare
se așează pe pat cu rolul de a se sprijini în momentul ridicării membrelor inferioare pe pat.
Aşezarea pe scaun începe prin întoarcerea lentă, poziționarea membrelor inferioare cu scaunul. În momentul
aşezării, greutatea copului se transferă pe membrele superioare (aşezate pe cotierele scaunului) şi pe membrul sănătos. În
această poziţie nu se pune picior peste picior.
Ridicarea de pe scaun se face printr-o împingere în forţă în membrele superioare şi membrul inferior sănătos, cel
operat fiind poziţionat mai în faţă pentru un echilibru mai bun.
Dușul se va realiza după 15-20 zile postoperator sau după ce s-a cicatrizat plaga operatorie. Efectuarea igienei
corporale este de preferat să se realizeze în cadrul dușului și să se evite efectuarea acesteia în cadă deoarece există riscul
de efectuare a unor mișcări greșite și de luxare a protezei.
Folosirea W.C.-ului se realizează doar prin adaptarea acestuia cu un înălţător special montat pe acesta care să înalțe
șezutul până la aproximativ 60-70 cm față de sol și care să fie prevăzut cu brațe de sprijin. Aşezarea/ridicarea de pe acesta
se face în mod similar folosirii scaunului cu ajutorul brațelor suportului sau a barelor auxiliare montate pe perete.
• Nu va avea voie sa se
aplece in fata mai mult
de 90 grade, sa stea
picior peste picior sau sa
isi roteasca varfurile
picioarelor catre interior
sau exterior. Oricare
dintre aceste miscari pot
produce luxarea protezei.