TERAPIA

OCUPATIONALA

Dr. SUCIU ANA MARIA

 Terapia ocupaţională

 ADL=activitati din viaţa zilnică

 Terapia este ramură a medicinei care studiează
mijloacele şi metodele de tratament al bolnavilor.
 ”Terapia ocupaţională este forma de tratament
care foloseşte activităţi şi metode specifice pentru
a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea
individului de a desfăşura activităţi necesare vieţii,
de a compensa disfuncţii şi de a diminua
deficienţe fizice”.
 Terapia ocupaţională are o mare varietate de
înţelesuri, astfel:

 - Terapia ocupaţională este o

profesie care ajută o
persoană cu incapacitate să-şi câştige
potenţialul maxim pentru independenţă şi
productivitate în propria viaţă.
 - Terapia ocupaţională îndrumă indivizii să
se ajute singuri, să facă ce este necesar
cu ce pot.
 Terapia ocupaţională are o mare
varietate de înţelesuri, astfel:
 Terapia ocupaţională este arta practică de a promova ind
ependenţă funcţională prin utilizarea activităţilor vieţii
zilnice şi/sau modificând echipamentul sau mediul, când
este necesar, pentru A.D.L.-uri.
 - Terapia ocupaţională foloseşte „activităţi pentru
creşterea şi restaurarea stării fizice şi psihice ale unei
persoane la nivel funcţional necesar vieţii cotidiene”
 - Terapia ocupaţională este terapia care ajută
o persoană să se adapteze mediului, sau adaptează
mediul pentru nevoile unei persoane, astfel încât aceasta
să devină capabilă să-şi desfăşoare viaţa cu demnitate şi
respect de sine.
 Terapia ocupaţională are o mare
varietate de înţelesuri, astfel:
 Terapia ocupaţională este o profesie pentru sănătate
care contribuie la independenţa fizică şi emoţională ca şi
la starea de bine a individului – stare ce se realizează
prin utilizarea unor activităţi selectate.
 Terapia ocupaţională promovează calitatea vieţii restaurâ
nd, reîntărind şi crescând participarea indivizilor la
activităţile necesare vieţii.
 Terapia ocupaţională este o „terapie funcţională” având
ca obiectiv educarea
pacientului la cel mai înalt nivel funcţional posibil care
să-i permită să efectueze toate activităţile vieţii acestuia
 Terapia ocupationala
 Acest obiectiv se poate atinge prin trei
direcţii de lucru:
 adaptând activităţile individului în aşa fel
încât „să facă” ce ar trebui „cu ce poate”;
 adaptând mediul înconjurător la
deficientul funcţional al pacientului;
 adaptând maniera unei persoane de a
realiza o sarcină
Principii în terapia ocupaţională

 Noţiunea de „ocupaţie” nu se referă strict

la serviciul pe care-l are un individ.
 Terapia ocupaţională înţelege prin

ocupaţie o sumă de activităti din cele mai

variate domenii pe care individul le
realizează în cursul zilei şi care dau sens
vieţii lui.
 Terapia ocupationala
 Aceste activităţi se referă:
 - autoîngrijirea zilnică;
 - munca;
 - activităţi educaţionale;
 - activităţi de divertisment în timpul liber;
 - hobby-uri;
 - alte activităţi
 Terapia ocupationala
 Cel care indică şi efectuează terapia ocupaţională treb
uie să ofere următoarele servicii:
 1. Evaluarea capacităţii funcţionale a subiectului, a
restantului funcţional.
 2. Evaluarea mediului de viaţă, acasă şi la locul de
muncă.
 3. Programe de asistenţă terapeutică/recuperare atât
cu metode specifice, cât şi ajutătoare.
 4. Recomandarea şi antrenarea pacienţilor
în utilizarea unor echipamente adaptative care
înlocuiesc sau ajută funcţiile pierdute
 Terapia ocupationala
 5. Instruirea familiei şi îngrijitorilor asupra
modului de ajutor pe care trebuie să-l dea
pacientului.
 6. Sprijinul şi asistarea efectelor
emoţionale, sociale, cognitive cauzate de boli şi
traumatisme’
 7. Cunoştinţele asupra creşterii
şi dezvoltării copilului şi a perturbărilor tardive
detreminate de abaterile de la dezvoltarea
normală
 Terapia ocupationala - indicatii
 De metodele terapiei ocupaţionale beneficiază
următoarele cazuri:
 - bolnavi neurologici;
 - bolnavi cu artropatii cronice inflamatorii , degenerative
 - cei cu sechele posttraumatice;
 - bolnavi cardiopulmonari;
 - bolnavi cu probleme de sănătate mintală;
 bolnavi cu probleme de comportament, cognitive;
 - bolnavi cu afecţiuni senzoriale;
 - amputaţi;
 - arşi
 Terapia ocupationala - indicatii
 - pacienţi cu probleme :
dependenţi de droguri, alcool, cu abuzuri
alimentare
 - copii cu tulburări de dezvoltare
neuromusculară;
 - vârstnici cu sindromul de decondiţionare
fizică
 Terapia ocupaţională are trei
preocupări esenţiale:

 evaluarea

 tratamentul

 consultanţa
 Evaluarea
 Evaluarea pacientului cuprinde:
 - încadrarea în cele trei grupe:
 - infirmitate
 - incapacitate
 - handicap
 Evaluarea mediului: acasă, la locul de
muncă, la şcoală, agrement
 Consultanţa
 În faza evaluării se recomandă
tratamentul.
 Consultanţa
 – terapeutul oferă indicaţii, sfaturi,
programe pacienţilor şi instituţiilor în
scopul creării de oportunităţi pentru ca
aceştia să-şi desfăşoare viaţa cât mai
corect posibil, din punct de vedere fizic şi
psihic.
 Rolul terapiei ocupaţionale
 În fiecare etapă a vieţii, în viaţa fiecărei individ, există activităţi
(ocupaţii)optime pentru menţinerea stării de sănătate şi pentru
societate.
 Rolul terapiei ocupaţionale constă în:
 - evaluează tipurile de activităţi ocupaţionale trecute şi prezente, pe
care le poate executa individul;
 - identifică disfuncţiile privind activităţile ocupaţionale;
 - identifică comportamentele disfuncţionale din gestică şi impactul lor
asupra activităţilor ocupaţionale;
 - remediază sau compensează disfuncţiile din
activităţile ocupaţionale şi din gestică;
 - facilitează sau structurează schemele de mişcare din activităţile
ocupaţionale,în funcţie de vârstă şi de rolul pe care îl are de îndeplinit
pacientul în viaţa zilnică
 Activităţile ocupaţionale
 Rolul ocupaţional se referă la noţiunile de preşcolar,
şcolar, angajat, casnic, pensionar.
 Activităţile ocupaţionale cuprind:
 autoîngrijirea: hrănire, îmbrăcat, pieptănat, manipul
area obiectelor,mobilitatea;
 munca: îndeletniciri legate de îngrijirea casei şi a
familiei;
 educaţia: activităţi şcolare şi educaţionale;
 joaca (pentru copii-
joaca; pentru adulţi – sporturi, hobby-
uri, activităţi sociale) şi activităţile recreative.
 Terapia ocupaţională este definită ca fiind
forma de tratament care foloseşte activităţile
şi metode specifice pentru a dezvolta,
ameliora sau reface capacitatea de a
desfăşura activităţile necesare vieţii individului,
de a compensa disfuncţii şi de adiminua
deficienţe fizice.
 Esenţială pentru eficienţa terapiei ocupaţionale
este participarea activă a pacientului la
tratament
 Stadiile TO
 Stadiul I.
 Metode auxiliare - sunt proceduri care
pregătesc pacientul pentru activităţile
ocupaţionale.
 - sunt premergătoare activităţilor practice
 - includ:
 - exerciţii fizice
 - tehnici de facilitare şi inhibiţie
 - posturări
 Stadiile TO

 - stimulare senzorială- procedură ce

foloseste agenţi fizici şi terapeutici
 - preocuparea principală
a terapeutului este
evaluarea şi remedierea componentelor
performanţei ocupaţionale
 Stadiile TO

 Stadiul II
 Metode facilitatoare (şi/sau instalaţii) - ele stimulează activităţile
practice:
 - scândura pentru şlefuit;
 - skating boards (placă de alunecat);
 - clădirea unor cuburi sau conuri;
 - confecţionarea de cârlige de rufe;
 - stimulatoare de conducere auto;
 stimulatoare de activităţi profesionale (echipamentul computerizat B
altimore);
 - activităţi care se desfăşoară în masă.
 Stadiile TO
 Stadiul III.
 Activităţile practice.
 Acestea sunt esenţa terapiei ocupaţionale.
Includ activităţi care au un scop desine –
stătător, care este relevant şi semnificativ
pentru pacient.
 Aceste activităţi facparte din rutina vieţii
cotidiene şi se desfăşoară în cadrul
performanţei ocupaţionale.
 Stadiile TO
 Stadiul IV.
 Performanţa ocupaţională şi
rolurile ocupaţionale.
 In stadiul final al tratamentului, pacientul
îşi execută rolurile sale ocupaţionale în
mediul ambiant şi în comunitate
 Ajutoarele tehnice
 Ajutoarele tehnice sunt unelte,
instrumente sau dispozitive temporare sau
definitive,utilizate intermitent în scopuri
precise: deplasare, autoîngrijire,
autoservire,practicarea unor profesiuni,
jocuri sportive, alte activităţi sociale.
 Ele se împart în 6 clase:
 Clasele activităţilor practice

 1. Activităţi productive de bază sunt esenţiale şi se

regăsesc în orice serviciu de TO.
 Ele includ activităţi umane vechi: olăritul, ţesutul,
împletitul popular a rafiei, nuielelor, prelucrarea
lemnului şi a fierului. S-a constat o înclinare aproape
înnăscută pentru aceste activităţi, chiar şi în cazul
pacienţilor neîndemânatici. Fiecare activitate practică
este extrem de complexă şi include mai multe
subactivităţi, încât pacientului i se pot prescrie, în funcţie
de necesităţile recuperatorii funcţionale, anumite
subactivităţi sau întreaga tehnologie, până la produsul
final.
 Clasele activităţilor practice
 Activităţi productive complementare
sunt mai numeroase decât precedentele şi
includ activităţi productive recente, care n
ecesită calificare, experienţă şi cunoştinţe
în domeniu.
 Exemple: cartonajul, marochinărie,
strungăria,tipografia, dactilografia.
 Clasele activităţilor practice
 Activităţi de expresie sunt utilizate mai
ales în tratamentul bolnavilor mintal şi includ
ocupaţii speciale cu caracter artistic: desen,
pictură, sculptură, gravură,mânuire de
marionete etc.Aceste trei categorii de
activităţi au ca rezultat realizarea unui produs
final,care poate fi valorificat, reprezentând
aşa numita terapia ocupaţională
retribuită,prin care pacientul îşi poate
completa veniturile.
 Clasele activităţilor practice
 4. Activităţi corporale luidice sunt numeroase şi
includ jocuri de mişcare, jocuri sportive sau părţi
componente ale acestora, tenis de masă, trasul cu arcul.
 5. Activităţi corporale recreative sau de loisir sunt
foarte apreciate: şah cu piese grele (uneori
magnetizate), fotbal cu pompiţe suflătoare, o minge
de ping-pong este dirijată de curentul de aer al unor
paie prin care sufla jucătorii
 6. Activităţi de readaptare prin care mediul se
adaptează capacităţii funcţionale a disabilului, încât
acesta dobândeşte independenţă de comunicare, de
participare la acţiuni sociale şi activităţi curente
 Proteza - Orteza
 Adaptarea se realizează prin proteze, orteze şi ajutoare
tehnice.
 - Protezele şi ortezele sunt dispozitive plasate pe corp,

ele ameliorează statica şi dinamica segmentului respectiv.

Proteza este stabilă şi înlocuieşte un segment corporal sau
fragmente ale acestuia.
Orteza permite corectarea unei atitudini, menţinerea sau
redarea nivelului funcţional al unui segment corporal în
afecţiuni traumatice ortopedice, neurologice şi
reumatismale.
 Terapia ocupationala
 Terapia ocupaţională utilizează activităţi practice
pentru a facilita, menţine şi reface abilitatea
pacientului de a-şi desfăşura rolurile sale
ocupaţionale.
 Echipamentele speciale (ajutătoare tehnice) se
referă la :
 - deplasare: cârje, bastoane, scaune rulante,
triciclete, automobile adaptate, căi de acces în
mijloacele de transport în comun, instituţii
publice de învăţământ, de cultură
 Echipamentele speciale
 locuinţă: adaptări exterioare
(poartă, scări, garaj) şi interioare (amenajarea
parcursului locuinţei, adaptarea mobilerului, a
grupurilor sanitare).
 - activităţile curente în gospodărie: ustensile

pentru igiena locuinţei, îmbrăcămintea, pregătirea şi

servirea hranei, autoîngrijirea,
petrecerea timpului liber, scaune, aparate pentru nev
ăzători.
 - activităţi profesionale: maşinile de scris, de cusut,

războaie de ţesut,computere.
 Obiectivele terapiei ocupaţionale
 Terapia ocupaţională este un mijloc terapeutic care
utilizează activităţi productive şi corporale pentru
restabilirea capacităţii funcţionale normale sau
dezvoltarea compensatorie a funcţiilor restante
sănătoase, precum şi pentru neutralizarea tulburărilor de
comportament, încât individul să poată să se
autoservească, deplasa cu mijloace de transport speciale
sau în comun, să practice anumite jocuri, sporturi,
activităţi zilnice (ADL) sau chiar să-şi exercite profesia. •
 Obiectivele terapiei ocupaţionale sunt:
 1. Educarea sau reeducarea motorie;
 2. Educarea sau reeducarea gestuală.
In cazul reeducării corectează, simplifică sau automatizează
gesturile deficitare sau incorecte (readaptare funcţională) pentru
asigurarea independenţei psihosociale a individului.
 3. Atenuarea şocului psihic la revenirea pacienţilor în societate,
prin trecerea de la inactivitate forţată la activităţi crescute;
 4. Stimularea gândirii pozitive;
 5. Stimularea încrederii în sine şi crearea condiţiilor optime pentru
dezvoltarea firească a personalităţii, acest scop apare pregnant în
cazul persoanelor cu handicap major: malformaţii congenitale;
infirmitate motorie cerebrală; sechele poliomelitice; paraplegii
postraumatice, alte boli cu caracter invalidant.
 Prin terapia ocupaţională se urmăreşte:
 Promovarea unei mişcări a cărei forţă şi amplitudine vor
creşte treptat.
Prin mişcare se efectuează deplasarea unui segment cor
poral (de exemplu a unei membru în raport cu celălalt);
 Promovarea unui ansamblu de mişcări utilitare care
iniţiază şi dezvoltă alte calităţi ale muşchiului, mai fine şi
mai elaborate şi care solicită participarea susţinută a
sistemului nervos; e vorba de viteză, ritm, economie,
armonie (psihomotricitate).
 In caz de eşec ireductibil, se vor folosi compensaţiile.
 RECOMANDAREA TO
 Terapia ocupaţională are două determinări:
 - specifică funcţională;
 - nespecifică, globală (sau ocupaţională).
 Recomandarea To presupune un bilanţ complex:
 bilanţ cutanat, important în condiţiile aplicării unor prote
ze sau orteze;
 - bilanţ neurologic;
 - bilanţ funcţional care cuprinde:
bilanţ articular, muscular, al aptitudinilor gestuale şi al ni
velului de independenţă în viaţa cotidiană (autoîngrijire,a
utoservire posibilităţi de comunicare şi deplasare
 RECOMANDAREA TO
 - analiza efectelor activităţilor susceptibile
de a fi realizate din punct de vedere
cinetic, organe şi fiziologic;
 - alegerea scopului activităţii practice;
 - obţinerea acordului şi a participării
pacientului
 Indicaţii metodice:
 1. Să fie profesia pacientului sau, dacă e posibil, o ocupaţie
obişnuită, cunoscută:tricotat, brodat, tâmplărie, împletit de
nuiele 2. Să fie simplă, uşor de înţeles şi de executat;
 3. Să fie utilă, iar produsele să poată fi comercializate;
 4. Să fie adaptată caracteristicilor ergofuncţionale
ale segmentelor care trebuie recuperate (Ex. pe recuperarea
mâinii se vor indica activităţile cu solicitarea prehensiunii);
 5. Să fie variată pentru a evita monotonia;
 6. Să fie executată în grup;
 7. Să solicite efort progresiv: ritmul şi intensitatea
activităţilor să se cunoască, iar perioadele de repaos să se
scurteze;
 8. Intregul proces al muncii va fi îngreunat
prin mijloace specifice cazului: instrumente din ce în ce
mai grele, manevrabile din poziţii din ce în ce mai
dificile, materiale de prelucrat din ce în ce mai
rezistente, activităţi practice din ce în ce mai fine. In
acest fel pacientul îşi redobândeşte capacitatea
funcţională şi de muncă normală sau cât mai aproape de
normal
 9.Să se execute permanent sub supravegherea cadrelor
de specialitate pregătitetehnic şi cu calităţi pedagogice
ce le recomandă.
 Modalităţi de abordare terapeutică:

 -abordare biomecanică;
 -abordare senzorial motorie;

 -abordare reabilitantă.

 Abordarea biomecanică în tratamentul disfuncţiilor fizice

aplică principiile fizice ale cineticii şi cinematicii la

mişcările corpului uman.
 Exemplu de tehnici biomecanice sunt bilanţul muscular

şi articular, activitatea kinetică, exerciţiile terapeutice şi

ortezarea.
 Obiectivele abordării
biomecanice constau
 în:
 -evaluarea limitărilor mobilităţii, forţei şi
rezistenţei;
 -refacerea mobilităţi, forţei şi rezistenţei;
 -reeducarea diformităţiilor.
 Recomandarea tehnicilor se face după analiza
fiecărui caz, în funcţie de stadiul procesului
inflamator, mărirea deformărilor, frecvenţă
şi intensitatea durerilor.
 Terapia ocupaţională se indică în fazele de
remisie, fiind contraindicată în puseu
inflamator.
 Dintre tehnici se recomandă: cusut, gravare
modelat cu ceară etc.
 Abordarea senzorial motorie se aplică la pacienţii cu
disfuncţii ale sistemuluinervos central şi se bazează pe
refacerea controlului motor.
 In acest tip de tratament sunt incluse:
 -metode de terapie prin mişcare: Road; Brunnström;
 -tehnici de facilitare neuromusculară periferică: Knot şi
Voss;
 -tratementul neuroevolutiv:Bobath;
 -metoda Affolter.
 Abordarea reabilitantă.
 Reabilitarea are sensul de revenire la abilitate

(mai precis de aşi recăpăta abilitatea), ceea ce

înseamnă maximă capacitate fizică,intelectuală, so
cială, profesională şi economică posibilă pentru
un individ. Prin această abordare se încearcă o
recuperare la un anumit grad de abilitate care
să-i permită pacientului să trăiască şi să
muncească cu capacitatea restantă.
 Metodele de tratament sunt:
 1.Evaluarea şi antrenarea activităţilor de autoîngrijire.
 2.Achiziţionarea şi antrenamentul pentru folosirea dispozitivelor de asistare.
 3.Îmbrăcăminte adaptată disfuncţiilor bolnavului.
 4.Activităţi casnice şi îngrijirea copilului.
 5.Simplificarea muncii şi conservarea energiei.
 6.Activităţi legate de profesie.
 7.Activităţi de relaxare, în timpul liber.
 8.Antrenarea cu proteze.
 9.Utilizarea căruciorului cu rotile.
 10.Evaluarea şi adaptarea locuinţei.
 11.Transportul în comun.
 12.Adaptari arhitecturale.
 13.Achiziţia şi antrenamentul în folosirea ajutoarelor pentru comunicare.
 Metodele terapiei
ocupaţionale
 Conceptul francez de terapie prin muncă,
metodă de tratament a unor boli încare munca
este procesul activ, ergoterapie, a pornit de
la analiza gestualităţii umane observate în
efectuarea celor mai variate meserii şi activităţi.
Au fost studiate 1300 de meserii şi s-a constat
că există doar 43 de gesturi diferite
în executarea lor, din care 27 sunt gesturi ale
mâinii. In diferite activităţi aceste gesturi de
bază se combină în diverse moduri.
 Şcoala franceză de terapie ocupaţională consideră că există două
tipuri de ergoterapie:
 Specifică sau analitică

Nespecifică sau globală.
Terapia ocupaţională specifică se adresează direct
deficitului funcţional propriu-zis, articulaţiei afectate.
Terapia ocupaţională nespecifică se adresează prin
diverse ocupaţii întregului organism, pentru a-
l educa să participe la limitarea consecinţelor deficitului
funcţional.
De exemplu un hemiplegic va executa activităţi, atât cu
partea paralizată,cât şi cu cea sănătoasă, în felul acesta
creşte performanţa întregului corp.
 Şcoala franceză denumeşte, deasemenea, activităţile utilizate în terapia
ocupaţională ca şi „tehnici” înţelegându-
se părţi gestuale extrase din ocupaţiile practice umane.
 Aceste „tehnici” se clasifică în 6 grupe:
 1.Tehnici de bază:
 -olărit;
 -prelucrarea lemnului;
 -împletit nuiele, rafie, papură;
 -ţesut la război sau la gherghef;
 -prelucrarea fierului.
 In cadrul terapiei ocupaţionale, unui pacient i se pot recomanda, în funcţie
dedeficitul funcţional, 1-2-3 tehnici – gesturi dintr-
o anumită meserie, sau toategesturile. Ele se pot executa cu sau fără
ajutor.
 2.Tehnici complementare :
 marochinăria, cartonaj, tipografie, dactilog
rafia,computer, ambalaj, bucătărie,
lăcătuşărie.
 Se poate utiliza parţial sau total gestualitatea activităţii.
 3.Tehnici de readaptare sunt foarte importante, ele
reprezintă activităţile vieţii zilnice.
 Pentru creşterea performanţelor sunt necesare unele adaptări şi
echipamente speciale.

4.Tehnici de exprimare , includ toate preocupările cu
caracter artistic şi pe cele cu rol de comunicare. Au un puternic impact
asupra psihicului. Exemple:desenul, pictura, sculptura, gravura manipularea
marionetelor, muzica, scrisul,vorbitul, gestica expresivă.
 5.Tehnici recreative sunt utilizate în
pauzele dintre celelalte tehnici, de exemplu:şah, table, ţintar, fotbal
de masă, jocuri de cărţi etc. Jocurile pot fi adaptate pentru deficitul
pacientului, ca şi greutate sau volum.
 6.Tehnici sportive , care au pe lângă caracterul recreativ
au şi alt rol (badminton,golf, tenis de masă, tras cu arcul, popice,
înot ciclism – se pot utiliza doar părţigestuale ale acestor sporturi,
în funcţie de pacient.
 Metodele de lucru ale terapiei ocupaţionale se mai pot clasifica în 3
tipuri:
 A – esenţiale – semnificative;
 B – neesenţiale – nesemnificative;
 C – ajutătoare
VA MULTUMESC!