1

Dreptul proprietății intelectuale

(rezumat)

I. Considerații generale

1. Istoric
Revoluția tehnologică, culturală și economică din ultima perioadă au condus la
profunda transformare a drepturilor de autor. Recunoașterea și protecția dreptului de
autor este o cucerire târzie. Vechii greci și romani nu au cunoscut o protecție a operelor
lor. Astfel, dreptul de autor se reducea la dreptul asupra manuscrisului operei.
În evul mediu, cărțile erau mai scumpe decât în antichitate și era momentul când
începe să apară la Oxford dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor, iar indicațiile
copiștiilor iau o amploare deosebită. Astfel, de la călugări, care copiau manuscrise, până
la universități și până la descoperirea tiparului, numărul celor care copiau operele a ajuns
la 10.000 de persoane.
Astfel, momentul în care a fost creat cadrul legal în care s-au pus bazele dreptului
de autor coincide cu descoperirea tiparului de Guttenberg în Germania în anul 1450. Trei
secole mai târziu se multiplicau cărți, acestea încep să apară în librării, iar plagiatorii erau
puși în umbră.
Pe de altă parte, a apărut și necesitatea unei protecții a celor care obțineau
profit legitim din proprietatea intelectuală. Astfel, în Franța s-a interzis vânzarea fără
autorizarea prealabilă a universității pentru toate cărțile noi și pentru cele din străinătate,
prevăzându-se și sancțiuni. Tipărirea și vânzarea cărților a devenit un privilegiu la care nu
avea acces oricine. Aceste privilegii asupra anumitor opere au apărut în Italia, Germania,
Franța sau Anglia.

2. Reglementarea proprietății intelectuale în România

Potrivit legislației interne, proprietatea intelectuală se divide în următoarele
categorii:
- operele literare artistice sau științifice și alte asemenea de creație intelectuală;
- interpretările sau execuția artiștilor interpreți și executanți;
- înregistrările sonore ale producerii de înregistrări sonore;
- radiodifuziunea și televiziunea;
- bazele de date;
- mărcile de produs sau de servicii;
- desenele industriale;
- indicațiile geografice.
În temeiul legii 344/2005 privind măsurile pentru asigurarea respectării dreptului
de proprietate intelectuală la operele de vămuie prin drept de proprietate intelectuală
corespunzătoare creanțelor evocate se înțeleg următoarele categorii de drepturi:
- dreptul de autor;
- drepturile conexe;
- dreptul asupra mărcilor sau serviciilor protejate;
- dreptul asupra desenelor;
- indicațiile geografice;
 2

- brevetul de invenție;
- certificatul suplimentar de protecție;
- dreptul asupra soiurilor de plante;
- drepturile sui-generis ale fabricanților de date.

3. Definiții
a) Dreptul de autor poate fi definit ca dreptul de proprietate intelectuală
recunoscut persoanei sau persoanelor fizice sau juridice (sau altor titulari legali) care
au creat o operă originară de creație intelectuală artistică, oricare ar fi modalitatea de
creație, forma de exprimare și independent de destinația lor.

b) Drepturile generice sunt drepturile, altele decât drepturile de autor, de care

beneficiază artiștii, interpreții, producătorii de înregistrări sonore, audio-vizuale pentru
propriile înregistrări, precum și organizatorii de radiodifuziune și televiziune pentru
proprietatea serviciilor de program.

c) Drepturile sui-generis sunt drepturile de proprietate intelectuală recunoscute

fabricanților de baze de date sau de alte elemente independente, protejate printr-un
drept de autor sau conex, dispuse într-o modalitate sistematică ori metodică și în mod
individual prin mijloace electronice.

d) Drepturile din brevet (sau brevetul de invenție) sunt drepturile proprietății

industriale ce se nasc ca urmare a eliberării unui titlu de protecție ce poate fi dobândit
prin invenție a unei creații tehnice ce are ca obiect un produs sau procedeu în
domeniul tehnologic, cu condiția ca invenția să fie nouă, să fie susceptibilă de aplicare
industrială.

e) Drepturile asupra mărcilor de produs sau de servicii înregistrate sunt

drepturile proprietății industriale ce decurg din folosirea în condițiile legii de către o
persoană susceptibilă de reprezentare grafică care servește la deosebirea serviciilor
acelei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altei persoane (ca exemple de
forme distinctive enumerăm: cuvintele, numele de persoane, desenele, literele, cifrele,
elementele figurative, formele tridimensionale, respectiv forma produsului, combinațiile
de culori, precum și orice combinație a acestor semne).

f) Dreptul asupra desenelor reprezintă acel drept al proprietății industriale ce

decurge din realizarea unui aspect nou al unui produs, având o funcție utilitară.

g) Drepturile asupra indicațiilor geografice sunt cele care decurg din

identificarea dintr-o țară, regiune sau localitate a unui stat, în cazul în care o calitate,
reputație sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esențial atribuite acestei
origini geografice.

4. Reglementări
În dreptul intern, drepturile de creație intelectuală sunt reglementate prin
următoarele acte normative:
 3

a) Constituția României;
b) legea 129/1992 privind protecția desenelor;
c) legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe;
d) legea 64/1996 privind dreptul de invenție;
e) legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice;
f) legea 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea dreptului
proprietății intelectuale în cadrul operațiunilor de vămuire.

Normele acestor legi speciale sunt completate cu cele care aparțin altor ramuri: de
drept administrativ, civil, penal etc.

5. Obiectul dreptului de autor. Categorii de opere protejate

Obiectul dreptului de autor poate fi reprezentat de:
- însăși creația intelectuală;
- sau de bunul corporal propriu-zis.
Reprezintă astfel obiecte ale dreptului de autor: operele originare de creație
intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, modul sau forma concretă de
exprimare și independent valoarea și destinația lor.
Intră astfel în categoria drepturilor protejate, fiind considerate obiect al
dreptului de autor următoarele:
- scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile,
precum și orice alte opere scrise sau orale și programele pentru calculator;
- operele științifice scrise sau orale cum ar fi: studiile, comunicările, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;
- compozițiile muzicale cu sau fără text;
- operele dramatice, coregrafice și pantonimele;
- operele cinematografice sau audio-vizuale;
- operele fotografice;
- operele de artă geografică sau plastică;
- operele de arhitectură;
- lucrările plastice, hârtiile și desenele din domeniul topografiei și științei în
general;
- operele de artă digitală;
- precum și alte opere de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau
științific, indiferent de modul sau de forma concretă de exprimare.

Cu toate acestea, legea prevede în mod expres că nu pot beneficia de protecția

legală a dreptului de autor următoarele opere:
- ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, metodele de funcționare
sau concepțiile matematice, invențile conținute într-o operă, oricare ar fi
modul de preluare, de explicare sau de exprimare;
- textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și
traducerile oficiale ale acestora;
- simbolurile oficiale ale statului, ale autorității publice și ale organizațiilor,
cum ar fi stema, sigiliul, drapelul, emblema sau medalia;
- mijloacele de plată;
 4

- știrile și informațiile de presă;

- simplele fapte și date.

În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe tipuri de clasificări ale operelor,

având în vedere regimul juridic al genului și speciei din care face parte:
- după domeniul de creație intelectuală în care este elaborată avem:
o opere literare;
o opere științifice;
o opere artistice.
- după gradul de originalitate al operei avem:
o opere originale (care a fost creată fără folosirea unei opere
preexistente);
o opere derivate (care a fost creată plecând de la una sau mai multe
opere preexistente – de ex: traducerea, publicarea în culegere,
adaptarea, precum și orice altă transformare a unei opere
preexistente dacă aceasta constituie creație intelectuală. Este
important ca opera derivată să facă mențiunea despre inspirația,
punctul de plecare existent, respectiv asupra operei originale care a
stat la baza creării operei derivate. Protecția acordată de lege operelor
derivate se face cu condiția neprejudicierii autorilor operelor
originale);
o există și opere situate la limita dintre opera oficială și opera derivată
și anume: operele artiștilor interpreți sau executanți și operele
producătorilor de înregistrări audiovizuale, care fac obiectul
drepturilor conexe de autor și drepturilor sui-generis.
- după gradul de spontaneitate în creație avem:
o opere născute sui-generis;
o opere născute la comandă (este opera născută în baza unui contract
de comandă. Dacă acest tip de operă nu conține condițiile contractuale,
autorul poate răspunde pentru neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a contractului).
- după numărul de autori avem:
o opere singulare (acelea create de un singur autor);
o opere comune – creată de doi sau mai mulți autori, în colaborare, care
la rândul lor se împart în:
 opere divizibile;
 opere indivizibile.
o opere colective (operă comună, în care condițiile autorilor formează
un tot fără a fi posibilă, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept
distinct vreunuia asupra ansamblului operei create).

6. Conținutul dreptului de autor

Prin conținutul dreptului de autor se înțelege totalitatea drepturilor subiective și a
obligațiilor corelative acestor drepturi. Specificul conținutului dreptului de autor constă
în aceea că orice raport juridic de drept de autor, în momentul în care a luat naștere,
conține în același timp și drepturi morale de autor și drepturi patrimoniale.
 5

II. Drepturile de autor

1. Drepturile morale de autor

Acestea reprezintă dreptul subiectiv al cărui conținut nu este exprimat într-o
formă pecuniară. Încălcarea unui drept moral de autor dă dreptul titularului dreptului de
autor să solicite acordarea de despăgubiri (sau daune morale).
Dreptul moral este astfel:
- un drept cu caracter perpetuu, strâns legat de persoana autorului;
- imprescriptibil (adică dreptul la acțiune pentru apărarea sa nu se stinge oricât
timp ar trece de la încălcarea lui);
- inalienabil;
- transmisibil mortis causa (produce efecte juridice și după moartea autorului).

Potrivit legii, autorul unei opere are următoarele drepturi morale:

- dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi opera adusă la cunoștință;
- dreptul de a pretinde recunoașterea de autor al operei;
- dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică;
- dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei
modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea
sau reputația sa;
- dreptul de a redacta opera despăgubind dacă este cazul pe titularul drepturilor
de utilizare prejudiciat prin exercitarea redactării.

a) Prin dreptul de divulgare se înțelege dreptul moral de a aduce pentru prima

oară opera la cunoștință publicului.
Acest drept are următoarele trăsături:
- este un drept subiectiv (fiind considerat unul dintre cele mai personale
drepturi);
- este intransmisibil prin acte între vii (problema transmisiunii sale după
moartea autorului se pune cu privire la operele postume – publicate după
moartea autorului).

În ceea ce privește operele comune și colective, legea 8/1996 precizează că

pentru opera comună dreptul de autor aparține coautorilor, între care unul poate fi
autorul principal, de unde rezultă că acestuia îi revine dreptul moral de a decide dacă, în
ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică.
Calitatea de autor principal trebuie să fie recunoscută de către autori în scris
printr-o convenție. În lipsa convenției, coautorii nu pot aduce opera la cunoștință publică
decât de comun acord. Există posibilitatea ca un singur coautor să se opună, însă refuzul
(opoziția) acestuia poate fi atacat de ceilalți coautori în instanță.

În situația operelor colective în care colectivitățile personale ale coautorilor

formează un tot, legea precizează că în lipsa unei convenții coautoare, dreptul de autor
și dreptul de divulgare a operei aparțin persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub
responsabilitatea și sub numele căruia a fost creată opera.
 6

b) Dreptul la paternitatea operei conține două aspecte:

- dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;
- dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică.

Recunoașterea dreptului la paternitatea operei are ca obligație corelativă obligația

tuturor celor care foloseau opera de a indica numele autorului. Cât privește numele
autorului operei, acesta poate să fie cel real sau poate să fie un pseudonim.
Dreptul la paternitatea operei supraviețuiește morții autorului și durează în timp.

c) Dreptul la inviolabilitatea operei constă în dreptul de a pretinde respectarea

integrității operei, de a se opune oricărei modificări, precum și dreptul de a se opune
oricărei atingeri dacă acestea prejudiciază onoarea sau reputația autorului. Cu privire
la inviolabilitatea modificărilor aduse operei, aceasta îi privește atât pe cesionarii
dreptului de reproducere, cât și pe cei care folosesc opera în cazul licențelor legale. De
ex: citarea din opere este licită numai dacă fragmentul din opera citată este reprodus
fidel și într-un context care să nu îi dezavantajeze sensul inițial.
Opera reflectă personalitatea celui care a creat-o și nimeni nu are dreptul, fără
consimțământul autorului să facă modificări asupra conținutului său sau asupra formei
operei și nici cu privire la titlul acesteia sau la numele autorului.

d) Dreptul de a retracta opera a fost definit în literatura de specialitate ca fiind

dreptul contrar dreptului de divulgare a operei și consecința directă a caracterului
absolut și discreționar al acesteia. Dreptul de retractare este un drept moral, distinct, care
odată activat impune potrivit legii despăgubirea, dacă este cazul, a titularilor drepturilor
de exploatare, care au fost prejudiciați prin exercitarea retractării (retragerii).
Legea nu condiționează exercitarea acestui drept de retractare, iar în cazul unui
litigiu – când este vorba de neîndeplinirea obligațiilor din contractul de aducere la
cunoștința publicului – instanța poate doar stabili eventualele despăgubiri datorate de
autor. Exercitarea dreptului de a retracta opera în alt scop decât acela în vederea căruia a
fost recunoscut de lege este o exercitare abuzivă a dreptului moral de retractare care este
sancționată de lege.

2. Drepturile patrimoniale de autor

Acestea reprezintă acele drepturi subiective civile cu conținut economic, născute
din crearea unei opere literare, artistice sau științifice. Aceasta înseamnă că ele vor
împrumuta toate caracteristicile generale ale oricărui drept civil patrimonial. Aceste
drepturi au următoarele trăsături:
- sunt drepturi subiective civile la fel ca și cele morale, fiind strâns legate de
persoana autorului, adică intuitu personae;
- sunt drepturi subiective civile în principiu, exclusive, adică absolute sau
opozabile erga omnes;
- sunt drepturi subiective civile temporare în sensul că durează pe tot timpul
vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit moștenitorilor pentru o
durată limitată de timp;
- pot face obiectul întrăinării sau al cesiunii exclusive sau neexclusive spre
deosebire de drepturile morale;
 7

- prin derogare de la dreptul comun, unele dintre drepturi nu pot fi transmise

prin moștenire.

Legea 8/1996 reglementează următoarele două drepturi patrimoniale:

a) dreptul de a decide utilizarea operei;
b) dreptul de suită.

a) Dreptul de a decide utilizarea operei – autorul unei opere are dreptul

patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera, inclusiv de
a consimți la utilizarea operei de către alții.
Acest drept, deși este patrimonial, este un drept exclusiv și absolut și pe cale de
consecință opozabil erga omnes. Utilizarea unei opere dă naștere pentru autorul ei la
drepturi patrimoniale distincte și exclusive de a autoriza sau de a interzice următoarele
operațiuni:
- reproducerea operei (definită de legea 8/1996 ca fiind realizarea integrală
sau parțială a uneia ori a mai multor copii a unei opere direct sau indirect,
temporar sau permanent prin orice mijloace și sub orice formă inclusiv
realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere precum
și stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu mijloace electronice);
- distribuirea operei (presupune vânzarea sau orice alt mod de transmitere cu
titlu oneros ori gratuit a originalului sau a copiilor unei opere, precum și
oferirea publică a acestora. Dreptul de distribuire se utilizează odată cu prima
vânzare sau cu primul transfer al dreptului de proprietate asupra originalului
ori asupra copiilor unei opere pe piața internă de către titularul de drepturi sau
cu consimțământul acestuia);
- importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor după operă
realizate cu consimțământul autorului (constă în introducerea pe piața
internă cu scopul comercializării a originalului sau a copiilor legal realizare
ale unei opere fixate pe orice fel de suport);
- radiodifuzarea operei (presupune emiterea unei opere de către un organism
de radiodifuziune sau de televiziune prin orice mijloace ce servește la
propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor ori reprezentării
acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit în scopul recepționării
de către public. Tot prin radiodifuzare se înțelege și transmiterea unei opere
sau a reprezentării acesteia prin fir, cablu, fibră optică sau prin orice alt
procedeu similar cu excepția rețelelor de calculatoare în scopul recepționării
sale de către public);
- transmiterea prin cablu a operei (are semnificația de retransmitere
simultană, nealterată și integrală către un operator prin fir, cablu, fibră
optică, printr-un sistem de difuzare prin unde ultra scurte pentru
recepționarea de către public a unei transmisii inițiale cu sau fără fir,
inclusiv pe satelit, de servicii, de programe de radiodifuziune sau televiziune
destinate recepționării de către public);
- realizarea de opere derivate.
- închirierea operei presupune punerea la dispoziția altei persoane spre
utilizare pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial
 8

direct ori indirect a unei opere prin intermediul unei instituții care permite
accesul publicului în acest scop. Împrumutul realizat prin biblioteci, deși nu
necesită autorizarea autorului, dă dreptul acestuia la o remunerație echitabilă.
Cu toate acestea, remunerația nu se datorează în cazul în care împrumutul este
realizat prin bibliotecile instituțiilor de învățământ și bibliotecile publice cu
acces gratuit. Împrumutul unei opere fixate în înregistrări sonore sau
audiodifuziune nu poate avea loc decât după 6 luni de la prima distribuire a
operei. Dispozițiile referitoare la împrumut și închiriere nu se aplică:
o construcțiilor rezultate din proiecte arhitecturale;
o originalelor sau copiilor operelor de design sau de artă aplicată
utilizării pentru realizarea produselor de consum;
o originalelor sau copiilor operelor realizate în scopul comunicării
publice ori pentru a căror utilizare există un contract;
o lucrărilor de referință pentru consultare imediată sau pentru împrumut
între instituții;
o operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă,
dacă acestea sunt utilizate de către angajator în cadrul activității lui
obișnuite.

Comunicarea publică reprezintă orice comunicare a unei opere realizată direct

sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în
care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al
cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenic, recitarea sau orice altă modalitate
publică de execuție ori de prezentare directă a operei.
Prerogativele autorului rezultă din dreptul de a utiliza opera ce durează tot
timpul vieții acestuia, iar după moartea lui se transmit moștenitorilor pe o perioadă de
70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod
legal. În lipsa moștenitorilor, exercitarea acestor prerogative revine după caz:
- organismului de gestiune colectivă, mandatat în timpul vieții de autor;
- organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din
domeniul respectiv de creație, atunci când autorul nu a mandatat nici un
organism în timpul vieții.

b) Dreptul de suită – este un drept patrimonial prin care autorului i se dă

dreptul de a încasa o cotă din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei
de artă ulterioară primei întrăinări realizate de autor, precum și dreptul de a fi
informat cu privire la locul în care se află opera sa.

Dreptul de suită este specific:

- doar operelor originale de artă grafică sau plastică, ori a unei opere
fotografice;
- dar și copiilor operelor originale care au fost realizate în mod limitat de chiar
autorul operei sau cu aprobarea acestuia.
 9

Dreptul de suită se aplică tuturor actelor de revânzare a unor opere originale de

artă grafică, plastică sau fotografică, ce implică în calitate de vânzător, cumpărător sau
intermediar, saloane sau galerii de artă (orice profesioniști în opere de artă).
Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunțări sau întrăinări. De
aici rezultă ca acest drept este acel drept:
- patrimonial;
- scos din circuitul civil;
- inalienabil;
- insesizabil;
- imprescriptibil.

Suma datorată ca drept de suită se calculează în baza unor cote procentuale din
prețul vânzării, fără a putea depăși 12500 de euro sau contravaloarea acestei sume în
lei. De ex: dacă suma de revânzare este cuprinsă între 300 și 3000 de euro, procentul
va fi de 5%. Dacă suma va fi peste 550000 de euro, procentul va fi peste 50%.
Acest drept dă naștere conform legii drepturilor de autor la următoarele obligații
pentru terții ce intervin în vânzarea ulterioară a operei:
- să comunice autorului informații în legătură cu prețul net al revânzării;
- să comunice autorului locul unde se află opera după revânzarea acesteia în
termen de cel mult 2 luni de la momentul revânzării;
- să rețină din prețul revânzării procentele datorate autorului;
- să plătească autorului suma datorată cu titlu de drept de suită.

Proprietarului sau posesorului operei îi revine obligația de a permite accesul

autorului operei și să o pună la dispoziția acestuia dacă acest fapt este necesar pentru
exercitarea dreptului său de autor.
Exercitarea dreptului nu trebuie să aducă atingere interesului legitim al
proprietarului sau al posesorului operei. În acest caz, aceștia pot pretinde autorului o
garanție suficientă pentru garantarea operei și asigurarea acesteia la o sumă reprezentând
valoarea pe piață a originalului, precum și la o remunerație corespunzătoare.

3. Limitele juridice ale execitării dreptului de autor

Durata protecției drepturilor de autor se împarte în două mari categorii:
a) durata protecției drepturilor morale de autor;
b) durata protecției drepturilor patrimoniale de autor.

a) Durata protecției juridice a drepturilor morale de autor – diferă în raport

cu categoria din care face parte opera, de modul și împrejurarea cum aceasta a fost adusă
la cunoștință publică.
După împlinirea termenului de protecție juridică, opera intră în domeniul public,
adică monopolul utilizării operei recunoscut titularului drepturilor morale sau
patrimoniale pe durată limitată încetează, iar din acest moment opera intră în
patrimoniul comun al umanității, putând fi folosită liber de orice persoană fizică sau
juridică.
 10

Dreptul de autor asupra unei opere literare artistice sau științifice se naște din
momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare. Deci, atât
drepturile morale, cât și cele patrimoniale se nasc chiar din momentul realizării operei.
Cu toate acestea, nașterea lor nu este sinonimă cu exercițiul drepturilor respective.
Astfel, exercițiul drepturilor morale presupune divulgarea operei, iar nașterea celor
patrimoniale implică utilizarea operei.
În ambele cazuri este necesară manifestarea de voință a autorului operei, fără
această manifestare de voință, dreptul de autor ar rămâne un simplu drept virtual.
Momentul de la care curge termenul de protecție juridică este momentul creării
operei, chiar dacă autorul valorifică sau nu drepturile ce decurg din acesta. Dacă opera
este creată pe o perioadă de timp (serii, volume etc.), termenul de protecție va fi calculat
pentru fiecare dintre aceste componente din momentul creării ei și nu din momentul
realizării operei în întregime.
În raport cu prevederile legii 8/1996, drepturile morale subzistă și deci vor fi
protejate pe toată durata vieții autorului, existând și 3 excepții în care exercițiul unor
drepturi reale se transmite prin moștenire legală1 sau testamentară2 și anume:
- dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință
publică și dreptul de divulgare;
- dreptul de a pretinde recunoașterea drepturilor de autor și paternitatea
operei;
- dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și dreptul de a se opune
oricărei modificări dacă prejudiciază onoarea sau reputația autorului.

Posibilitatea transmiterii prin moștenire a exercițiului celor 3 drepturi morale este

de natură să asigure mijloacele legale necesare pentru apărarea paternității și integrității
operei, adică a personalității operei după moartea autorului. În concluzie, drepturile
morale sunt ocrotite juridic din momentul creării operei și până la data decesului
autorului, cu excepția exercițiului celor 3 drepturi cărora li se asigură o protecție
juridică veșnică.

b) Durata protecției juridice a drepturilor patrimoniale de autor – legea

8/1996 instituie următoarele reguli în privința duratei în timp a protecției juridice a
drepturilor patrimoniale de autor:
a) drepturile patrimoniale se nasc și protecția juridică a acesta va
subzista în principiu chiar din momentul creării operei;
b) drepturile patrimoniale durează tot timpul vieții autorului;
c) după moarea autorului drepturile patrimoniale se transmit prin
moștenire legală sau testamentară pe o perioadă de 70 de ani, oricare
ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal.
Acest termen de protecție este un termen de drept comun;
d) în lipsa moștenitorilor, exercitarea drepturilor patrimoniale care pot
fi transmise prin moștenire revine organismului de gestiune colectivă
mandatat în timpul vieții de către autor sau în lipsa acestuia,

1
este cea bazată pe clase de moștenitori (cele 4 clase), începând cu soțul supraviețuitor;
2
este cea bazată pe testament (+cota rezervatară pentru descendenții din clasa 1).
 11

organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de

membri în domeniul respectiv de creație.
De la aceste reguli legea instituie și anumite excepții:
a) persoana care după încetarea protecției drepturilor de autor aduce la
cunoștință publică în mod legal, pentru prima oară o operă nepublicată
înainte, beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor
patrimoniale ale autorului. În acest caz, durata protecției acestor drepturi
este de 25 de ani, începând din momentul în care opera a fost adusă pentru
prima oară la cunoștință publică în mod legal;
b) durata protecției drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la
cunoștință publică sub pseudonim sau fără indicarea autorului este de 70 de
ani de la data aducerii la cunoștință publică a acestora. Deci, în această
ipoteză, termenul de 70 de ani nu curge de la data morții autorului, ci de la
data la care opera a fost adusă la cunoștință publică;
c) dacă totuși identitatea autorului este dezvăluită înainte de expirarea
termenului de 70 de ani de la aducerea operei la cunoștință publică sau
pseudonimul folosit de autor nu lasă nici o îndoială asupra identității
acestuia, protecția va dura pe tot timpul vieții autorului, iar după moartea
acestuia, pentru încă o perioadă de 70 de ani;
d) drepturile patrimoniale de autor asupra operelor realizate în colaborare sunt
protejate timp de 70 de ani de la moartea ultimului coautor, iar dacă
contribuțiile coautorilor sunt distincte, durata protecției este de 70 de ani
pentru fiecare constribuție de la moartea fiecărui coautor;
e) drepturile patrimoniale asupra operelor colective sunt protejate timp de 70
de ani de la data aducerii operelor la cunoștință publică. Dacă aducerea
operei la cunoștință publică nu se realizează timp de 70 de ani de la crearea
operelor, durata drepturilor patrimoniale expiră după 70 de ani de la crearea
acestora;
f) în cazul programelor pentru calculator, protecția drepturilor patrimoniale
durează pe tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia, se transmit
prin moștenire potrivit legislației civile pe o perioadă de 70 de ani.

Termenele de protecție arătate mai sus se calculează de la data de 1 ianuarie a

anului următor decesului autorului sau a anului următor aducerii operei la cunoștință
publică.

Condițiile generale pentru limitarea exercițiului drepturilor patrim. de autor

Pentru ca limitarea exercițiului drepturilor patrimoniale de autor să fie legitimă, se
impun a fi întrunite cumulativ condițiile de ordin general înscrise în art. 53 din
Constituția României.
Astfel, conform textului Constituției României, restrângerea exercițiului unor
drepturi este supusă următoarelor cerințe:
- să fie dispusă numai prin lege;
- să fie impusă de apărarea ordinii, a sănătății ori a moralei publice;
- apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor;
- prevenirea consecințelor unei calamități naturale;
 12

- să fie necesară într-o societate democratică;

- să fie proporțională cu situația care a determinat-o;
- să fie aplicată într-un mod nediscriminatoriu;
- să nu aducă atingere existenței drepturilor sau a libertăților.

Condițiile speciale pentru limitarea exercițiului drepturilor patrim. de autor

Legea 8/1996 prezintă cerințele speciale ce urmează a fi îndeplinite cumulativ
pentru ca limitarea exercițiului drepturilor patrimoniale de autor să fie legitimă:
- opera din care derivă drepturile patrimoniale de autor ale cărui exercițiu poate
fi restrâns trebuie să fi fost adusă anterior la cunoștință publică;
- limitările trebuie să fie conforme cu bunele uzanțe;
- limitările să nu contravină exploatării normale ale operei;
- limitările să nu-l prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare;
- limitările să fie prevăzute de lege.

Nerespectarea oricăreia din condiții determină depășirea exigențelor legale ale

limitării exercițiului drepturilor patrimoniale de autor, iar pe cale de consecință este de
natură să angajeze răspunderea juridică a persoanei, a autorității sau a instituției
respective.
Legea reglementează 3 modalități prin care exercițiul drepturilor de autor pierde
calitatea de a fi exclusiv și anume:
- utilizarea sau reproducerea unei opere fără consimțământul autorului;
- transformarea operei fără consimțământul autorului;
- înregistrarea operei fără consimțământul autorului.

Aceste situații constituie excepții de la principiul conform căruia autorul are

dreptul moral de a pretinde respectarea integrității operei, precum și de la principiul
conform căruia autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce
mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către
alții.

Modalitățile juridice de limitare a exercițiului drepturilor patrim. de autor

Aceste modalități pot apărea sub diferite forme și anume:
a) utilizarea operei fără consimțământul autorului – se poate face în
interes public sau privat. În acest sens:
 art. 33 din legea 8/1996 enumeră situațiile în care utilizarea
operei fără consimțământul autorului se face pentru uz public:
 utilizarea de scurte (sau lungi) citate dintr-o operă în
scop de analiză, comentariu sau critică, ori cu titlu de
exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică
întinderea citatului (de ex: citatele sau notele de subsol
dintr-o lucrare de licență sau disertație3);
 utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din
opere în publicații, emisiuni radio sau TV, înregistrări
sonore sau audiovizuale destinate exclusiv
3
de ex: a se vedea apud (după), Ion Deleanu, op. cit., p. 307.
 13

învățământului, precum și reproducerea pentru

învățământ de articole izolate sau scurte extracte din
opere în măsura justificată de scopul urmărit;
 utilizarea operelor în timpul ceremoniilor oficiale
religioase organizate de o autoritate publică;
 utilizarea în scopuri publicitare a imaginilor operelor
prezentate în cadrul expozițiilor cu acces public sau cu
vânzare la târgurile de licitații publice ale operei de artă
ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând
orice utilizare comercială.
 iar art. 34 enumeră situațiile în care reproducerea operei are loc
pentru uz privat4.

Fără obținerea unui avantaj direct sau indirect, comercial sau economic, sunt
permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public:
- de scurte extrase din articole de presă și reportaje radiofonice sau televizate în
scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepția acelora pentru
care o astfel de utilizare este în mod expres rezervată;
- de scurte fragmente ale conferințelor, pledoariilor și ale altor opere de acest
fel exprimate oral în public cu condiția ca aceste utilizări să aibe ca unic scop
informarea privind actualitatea;
- de scurte fragmente ale operelor în cadrul informațiilor privind evenimentele
de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;
- de opere în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învățământ sau pentru
cercetare științifică;
- de opere în cazul și în beneficiul persoanelor cu handicap care sunt direct
legate de acel handicap și în limita cerută de handicapul respectiv.

În cazurile de utilizare prevăzute de lege, trebuie să se menționeze sursa și numele

autorului, cu excepția situației în care acest lucru se dovedește a fi imposibil.

b) reproducerea operei fără consimțământul autorului – se referă la

utilizările unei opere fără consimțământul autorului și fără plata unei
remunerații și anume:
 reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare,
parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de
siguranță/securitate publică;
 reproducerea pentru informare și cercetare de scurte extrase din
opere în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor,
fonotecilor, arhivelor instituțiilor publice culturale sau
științifice care funcționează fără scop lucrativ;
 reproducerea integrală a exemplarului unei opere pentru
înlocuirea acesteia, în cazul distrugerii sau pierderii

4
vezi pagina 14, reproducerea operei fără consimțământul autorului (ce nu constituie o încălcare a dreptului
de autor).
 14

exemplarului unic din colecția permanentă a bibliotecii sau

arhivei respective;
 reproducerea cu excluderea oricăror mijloace care vin în
contact cu opera, distribuirea sau comercializarea către public a
imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau
artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice în afara
cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al
unei astfel de reporduceri, distribuiri sau comercializări și dacă
este utilizată în scopuri comerciale.

Conform legii 8/1996, nu constituie o încălcare a dreptului de autor reproducerea

unei opere fără consimțământul autorului pentru uz personal sau pentru cercul normal al
unei familii dacă sunt întrunite cumulativ următoarele 3 condiții:
- opera a fost adusă anterior la cunoștință publică;
- reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei;
- reproducerea nu îi prejudiciază pe autori sau pe titularii drepturilor de
utilizare.

c) transformarea operei fără consimțământul autorului - și fără plata

vreunei remunerații este permisă în următoarele ipoteze:
 dacă este vorba despre o transformare privată care nu este
destinată și nu este pusă la dispoziția publicului;
 dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu
condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ceea ce privește
opera originală și autorul acesteia;
 dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permis de
autor;
 dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a
operelor în scop didactic, cu menționarea autorului.

d) înregistrarea operei fără consimțământul autorului – cesiunea

dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de
radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze
opera pentru nevoile propriilor emisiuni în scopul realizării o singură
dată a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări astfel
înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, aceștia
având dreptul la plata unei remunerații.

Acest drept nu poate face obiectul vreunei renunțări. Dacă în termen de 6 luni de
la data primei emiteri nu se solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
Prin excepție de ka regula menționată, în cazul înregistrării temporare a unei
opere realizate prin mijloace proprii de către orgnismele de radiodifuzare sau televizare
pentru propriile emisiuni, conservarea acestei înregistrări în arhivele oficiale este permisă
în cazul în care prezintă o valoare documentară deosebită.
 15

III. Contractele de cesiune și formele acestora

1. Transmiterea contractuală a dreptului de autor

Dreptul de autor se transmite printr-un contract de cesiune, care este un contract
numit prin care una din părți denumită cedent, care poate fi autorul unei opere sau
titularul dreptului de autor, cedează celeilalte părți numită cesionar pentru un timp
limitat drepturile de natură patrimonială asupra unei opere prezente în schimbul unui
avantaj economic numit remunerație.

Conform legii 8/1996, contractul de cesiune îmbracă următoarele forme:

- contract de editare;
- contract de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală;
- contract de închiriere.

Cesiunea drepturilor patrimoniale se poate prezenta sub forma următoarelor

modalități:
- cesiune nelimitată – în cazul căreia se transmit prin contract pe durată
nedeterminată și pentru orice teritoriu toate drepturile patrimoniale de
autor;
- cesiune limitată – în temeiul căreia pot fi cedate doar anumite drepturi petru
un anumit teritoriu și pentru o anumită durată;
- cesiune exclusivă – în temeiul căreia însuși titularul dreptului de autor nu
mai poate utiliza opera în modalitățile, în termenul și pe teritoriul convenite
cu cesionarul și nici nu poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.
Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fie prevăzut expres în contract, el
neprezumându-se5;
- cesiunea neexclusivă – în temeiul căreia titularul dreptului de autor poate
utiliza el însuși opera și poate transmite dreptul neexclusiv și altor persoane.
La rândul său, cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei alte
persoane decât cu consimțământul expres al cedentului.

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor are următoarele

caractere juridice:
- este un contract numit deoarece are consacrată o reglementare legală
specială6;
- este un contract consensual datorită faptului că existența și conținutul său se
poate dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, deci contractul de cesiune în
formă scrisă este cerut de forma ad probationem7 și nu de forma ad
validitatem8;
- este un contract comutativ deoarece trebuie să prevadă drepturile
patrimoniale transmise și să menționeze pentru fiecare dintre acestea modul în

5
nu pot să pretind că există dacă nu este prevăzut în contract;
6
de ex: contractul numit poate fi contractul de vânzare-cumpărare, iar cel nenumit, contractul de vânzare-
cumpărare cu clauză de întreținere;
7
presupune doar existența contractului (dovada);
8
presupune încheierea contractului în formă solemnă/autentică.
 16

care acestea sunt transmise, precum și remunerația titularului dreptului de

autor. De fapt, absența oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părții
interesate de a cere rezilierea contractului;
- este un drept intuitu personae întrucât cesionarul nu poate ceda dreptul său
unei alte persoane decât cu consimțământul expres al cedentului (de ex: în
cazul contractului de cesiune exclusivă).
- este un contract cu titlu oneros deoarece legea prevede obligativitatea unei
remunerații pentru autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor
cesionate;
- este un contract sinalarmatic deoarece dă naștere la drepturi și obligații
corelative și în principiu concomitente pentru ambele părți;
- este în principiu un contract cu executare succesivă adică are efect doar
pentru viitor9.

Contractul de cesiune se încheie în formă scrisă pentru a dovedi existența și

conținutul acestuia. De aici rezultă că cesiunea poate fi consemnată atât într-un contract
autentic, cât și într-unul sub semnătură privată.
Legea 8/1996 cere în mod expres ca în contractul de cesiune să fie menționate
următoarele clauze:
- drepturile patrimoniale transmise;
- modalitățile de utilizare pentru fiecare drept transmis;
- durata și întinderea cesiunii;
- remunerația titularului dreptului de autor.

Lipsa oricăreia dintre aceste clauze dă dreptul persoanei interesate să ceară

anularea contractului, aflându-ne astfel în prezența unei nulități relative (ce nu poate
produce efecte juridice).
Pe lângă clauzele obligatorii enumerate mai sus, evident că se impun a fi inserate
și alte clauze specifice unui contract de drept civil:
- identificarea părților contractante;
- modul de executare a obligațiilor;
- clauze privind răspunderea contractuală;
- locul și termenul plății;
- semnăturile părților;
- data și locul încheierii contractului de cesiune.

Remunerația se stabilește prin acordul părților, aceasta constituind regula, iar

stabilirea remunerației de către instanța de judecată reprezentând excepția. Cuantumul ei
se calculează fie proporțional cu încasările venite din exploatarea operei, fie în sumă fixă
sau într-un alt mod. În cazul în care există o disproporție evidentă între remunerația
autorului și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul
poate solicita organelor competente revizuirea contractului sau mărirea considerabilă a
remunerației.

9
de ex: în cazul rezilierii, care are efect doar pentru viitor, nu pentru trecut – nu mai pot cere din urmă
odată cu rezilierea spre deosebire de rezoluțiune, care are efect doar pentru trecut – mi se dă bunul înapoi și
eu restitui prețul plătit până atunci (contractul cu executare dintr-o dată/concomitentă).
 17

În ceea ce privește rezilierea contractului, autorul poate solicita desființarea lui în

cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă
prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.

2. Specii ale contractului de cesiune

Ținând cont de cele menționate mai sus, enumerăm următoarele specii ale
contractului de cesiune:
a) contractul de editare – este contractul prin care titularul dreptului de
autor cedează altei persoane, numită editor, dreptul de a reproduce și de
a distribui opera în schimbul unei remunerații;
b) contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală – acel
contract în temeiul căruia titularul dreptului de autor cedează unei
persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta sau de a executa în
public o operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală,
coregrafică sau o pantonimă în schimbul unei remunerații, iar
cesionarul se obligă să o reprezinte sau să o execute în condițiile
convenite;
c) contractul de închiriere a operei – reprezintă contractul civil numit
prin care una din părți (autorul operei) se obligă să permită celeilalte
părți (cesionarul) utilizarea pe timp determinat a cel puțin 1 exemplar al
operei sale în original sau copie, în schimbul unui avantaj economic
direct sau indirect cu titlu de remunerație.

IV. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA)

Acest oficiu funcționează în temeiul legii 8/1996 și a unei Hotărâri de Guvern ca

organ de specialitate în subordinea guvernului fiind autoritate unică de înregistrare,
reglementare, evidență prin registre naționale, supraveghere, autorizare, arbitraj și
constatare tehnico-științifică în domeniul drepturilor de autor și a drepturilor conexe.
ORDA are următoarele atribuții:
a) reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general;
b) elaborează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate;
c) ține evidența repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă;
d) organizează și administrează contra cost înregistrarea în registrele naționale și
în alte evidențe naționale specifice;
e) eliberează contra cost marcaje utilizabile în condițiile legii în domeniul
drepturilor de autor și ale drepturilor conexe la valoarea prețului de achiziție la
care se adaugă un comision de administrare de 30%;
f) avizează ca organ de specialitate al administrației publice centrale înscrierea
în registrul aflat la grefa judecătoriei, a asociațiilor și fundațiilor constituite în
domeniul drepturilor de autor și a drepturilor conexe, inclusiv în ceea ce
privește asociațiile pentru combaterea pirateriei;
g) controlează funcționarea organismelor de gestiune colectivă și stabilește
măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancțiuni;
 18

h) efectuează contra cost pe cheltuiala inculpaților în cazul dovedirii vinovăției

acestora constatări științifice cu privire la caracterul original al produselor
purtătoare de drepturi de autor și drepturi conexe, la solicitarea organelor de
urmărire penală;
i) efectuează la cerere expertize contra cost pe cheltuiala părților interesate;
j) desfășoară activități de formare privind legislația din domeniu, precum și
activități de instruire pe cheltuiala celor interesați;
k) desfășoară activități de reprezentare în relațiile cu organizațiile de specialitate
similare și cu organizațiile internaționale din domeniu la care România este
parte.

Tarifele pentru operațiunile ce pot fi efectuate de ORDA sunt stabilite prin

Hotărâre de Guvern.