FACULTATEA: I.M.I.M.

SPECIALIZAREA: I.E.D.M. – IFR

ANUL: III

REFERAT

Drept şi Legislaţie Economică

Avantajele protecţiei extinse

a drepturilor patrimoniale de autor

ÎNDRUMĂTOR: Prof. Gheorghe Lucian

STUDENT: Vîjială Elena

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

Cuprins

1. Introducere

2. Descrierea caracteristicilor şi a protectiei drepturilor patrimoniale de autor

3. Concluzii finale

4. Referinte

IEDM-IFR-III Pagina 2 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

1. Introducere

Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective având conţinut economic,

recunoscute de lege în favoarea autorului oricărei opere de creaţie intelectuală şi, prin
exercitarea cărora, respectivul autor se bucură de avantajele materiale ce decurg din
valorificarea operei sale de creaţie intelectuală.

Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi eventuale, existenţa lor fiind condiţionată de
manifestarea de către autor a dreptului de a aduce opera la cunoştinţă publică şi de a o
exploata în beneficiul său şi al succesorilor săi.

În vechea legislaţie acest drept prevedea doar posibilitatea de utilizare şi exploatare a

operei. Pe baza noilor reglementări, există dreptul autorului de a folosi opera şi de dispune
de ea, sau dreptul autorului de valorficare a operei.

2. Descrierea caracteristicilor şi a protectiei drepturilor patrimoniale de autor

Drepturile patrimoniale de autor sunt legate de persoana autorului, sunt exclusive şi limitate
de timp. Fiind un drept absolut, dreptul patrimonial din conţinutul dreptului de autor are
aceleaşi caractere generale specific acestor categorii de drepturi, cât şi unele specific:

Caractere generale ale dreptului patrimonial de autor:

- Are cunoscut numai titularul, titularul obligaţiei corelative este necunoscut, fiind
format din toate celelalte subiecte de drept civil;

- Îi corespunde obligaţia generală negativă de a nu i se aduce atingere;

- Este opozabil (erga omnes) în sensul că tuturor subiecţilor de drept civil la revine
obligaţia de a nu-l încălca.

Caractere specifice ale dreptului patrimonial de autor:

- Sunt drepturi subiective civile strâns legate de persoana autorului (intuitu

personae);

IEDM-IFR-III Pagina 3 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

- Caracterul personal al drepturilor patrimoniale reiese din conţinutul art. 1 din Legea
8/1996, ([…]Acest drept este legat de persoana autorului, comportând astfel
atribuite de ordin moral şi patrimonial);

- Sunt drepturi civile limitate de timp, ele durând pe tot parcursul vieţii autorului, iar
după moartea autorului se transmit pe o perioadă de timp limitată. Caracterul
temporar reiese din dispoziţiile art. 25, alin. 1, (Drepturile patrimoniale […]
durează pe tot parcursul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin
moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la
care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal);

- Aceste drepturi pot face obiectul unei înstrăinări sau al unei cesiuni exclusive sau
neexclusive. Conform art. 39, alin.1 “Autorul sau titularul dreptului de autor poate
ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale”;

- Prin derogare de la dreptul comun, unele dintre aceste drepturi nu pot fi transmise
prin moştenire.

Tot din cadrul caracterelor specifice ale drepturilor patrimoniale de autor fac parte
caracterul personal, caracterul exclusiv şi caracterul temporar.

Caracterul personal al drepturilor patrimoniale de autor induce următoarele drepturi:

dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului pentru prima
oară; dreptul de retractare; dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor;
dreptul la respectul integrităţii operei sau dreptul la calitatea acesteia.

Caracterul exclusiv al drepturilor patrimoniale are un înţeles dublu: primul este acela că
autorul are dreptul suveran de a decide dacă opera sa va fi exploatată, în ce mod şi când, al
doilea fiind acela că monopolul exploatării aparţine în exclusivitatea autorului, care poate
decide să-şi exploateze singur opera, după cum poate consimţi la utilizarea operei de către
alţii, în condiţiile financiare pe care el le va stabili cu cesionarul.

Conform art. 12 din Legea 8/1996, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a
decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea
operei de către alţii. Cu privire la materia drepturilor patrimoniale, din perspectiva
întelesului, termenii utilizare şi exploatare sunt sinonimi, însemnând a folosi, a întrebuinţa
opera, a pune opera în valoare. Dreptul patrimonial de a utiliza opera are doua componente,

IEDM-IFR-III Pagina 4 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

prima pozitivă, adică de a utiliza sau exploata opera în mod exclusiv, iar a doua, negativă,
care se referă la posibilitatea autorului de a interzice terţilor utilizarea sau exploatarea
operei sale, prin neautorizarea acestor activitati. Acest drept generează pentru autor sau
titularul dreptului de autor o serie de prerogative patrimoniale distincte şi exclusive de a
autoriza sau interzice modalităţile de punere în valoare a operei. Modalităţile de valorificare
patrimonială a operei sunt „numeroase şi aparent diverse”.

Doctrina straina şi-a conturat opinia conform căreia modalităţile de utilizare a operei sunt
susceptibile de clasificare în doua categorii importante: reproducerea şi reprezentarea.

În legislaţia română, drepturile sunt enumerate în cadrul Legii 8/1996 după cum urmează:

- reproducerea operei; conform art. 14 prin „reproducere”, se înţelege realizarea integrală

sau parţială a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar sau
permanent, prin orice mijloc şi sub orice forma, inclusiv realizarea oricărei inregistrări
sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă sau temporară a
acesteia cu mijloace electronice.

În literatura noastră de specialitate s-a arătat că prin reproducere se înţelege fixarea

materială şi durabilă a operei pe un lucru , prin orice procedee , în scopul de a fi
comunicată publicului indirect, prin intermediul acelui lucru.

Obiectul reproducerii îl constituie opera protejată, cu condiţia implicită ca ea însăşi a fi fost

fixată pe un suport de natură să permita o astfel de operaţiune. De asemenea, ne aflăm în
situaţia unei reproduceri atunci când o reprezentare sau execuţie a operei ce este fixată pe
un suport este şi multiplicată. În aceasta ipoteză obiect al reproducerii este atât opera cât şi
interpretarea sau execuţia fixată care la rândul lor sunt protejate ca opere de creaţie
intelectuală.

Legea nu face distincţie între reproducerea parţială sau totală a operei, oricare dintre ele
presupunând acordul autorului sau titularului de drepturi de autor sau conexe. De
asemenea, legea nu distinge în mod limitativ anumite procedee tehnice de reproducere,
acestea putându-se realiza aşa cum se prevede în textul legal „în mod direct sau indirect,
temporar sau permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă”.

O reproducere a unei opere poate fi facută în scopul de folosinţă publică cât şi pentru uzul
privat. Între cele două tipuri de reproducere există o diferenţă sub raportul necesităţii

IEDM-IFR-III Pagina 5 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

autorizării de către autor sau de către titularul dreptului de autor. Diferenţa consta în faptul
că reproducerea în scopul folosinţei publice este supusă autorizării de către autor sau
titularul dreptului de autor, ceea ce nu este cazul reproducerii în scopul folosinţei private,
care se poate face fără acordul autorului sau titularului dreptului de autor, în condiţiile
prevazute de art. 34, adică fără a fi necesară vreo remunerare a titularului dreptului de
autor, cu condiţia ca opera sa fi fost adusă anterior la cunostinţă publică, iar reproducerea să
se facă cu respectarea bunelor uzante, să nu contravină exploatării normale a operei şi să
nu-l prejudicieze pe autor sau pe titularul dreptului de autor.

- distribuirea operei; conform art. 14.1, prin „distribuire” se înţelege vânzarea sau orice
alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere,
precum şi oferirea publică a acestora.

Acest drept se epuizează odată cu prima vânzare sau primul transfer de drept de proprietate
asupra originalului ori a copiilor unei opere pe piaţa internă. În art. 40 este instituită o
prezumţie de cesiune a acestui drept în cazul cesiunii dreptului la reproducere. Aceasta
prezumţie este una relativă, care devine eficientă numai în cazul în care nu exista nici o
clauză expresă privitoare la dreptul la distribuire inserata în contractul de cesiune a
dreptului la reproducere. De asemenea, potrivit art. 63 alin. 3, în cazul contractului de
închiriere, autorul îsi păstrează dreptul de autor asupra operei inchiriate cu exceptia
dreptului de distribuire. Ca şi în cazul cesiunii dreptului la reproducere şi în acest caz
legiuitorul instituie o prezumţie relativă privind dobândirea dreptului de distribuire de către
locatar, prezumţie ce capătă eficienţa în lipsa unei convenţii contrare.

- importul în vederea comercializării pe piaţa interna a copiilor realizate, cu

consimţământul autorului, după opera; conform art. 14.2, prin „import” se înţelege
introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal
realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.

- închirierea operei; conform art. 14.3, prin „închiriere” se întelege punerea la dispoziţie
spre utilizare, pentru un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial direct ori
indirect, a unei opere.

Acest drept de a autoriza închirierea operei poate fi acordat pe o perioadă de timp limitată,
dar în schimbul unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect. De remarcat că

IEDM-IFR-III Pagina 6 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

acest drept este o noutate în reglementarea actuală el nefiind prevăzut în decretul nr.
321/1956.

- împrumutul operei; conform art. 14.4 prin „împrumut” se întelege punerea la dispoziţie
spre utilizare, pentru un timp limitat şi fără un avantaj economic sau comercial direct ori
indirect, a unei opere prin intermediul unei instituţii care permite accesul publicului în acest
scop.

Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului şi dă dreptul acestuia

la o remuneraţie echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunţări.

Legiuitorul a prevăzut în art. 14.5 că nu pot face obiectul închirierii sau împrumutului:

a) proiectele de structuri arhitecturale;

b) originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată produselor destinate unei
utilizări practice;

c) originalele sau copiile operelor, în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare
există un contract;

d) lucrările de referinţă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituţii;

e) operele create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt
utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.

- comunicarea publică; conform art. 15 se consideră „comunicare publică” orice

comunicare a unei opere, direct sau prin orice mijloace tehnice, făcute într-un loc deschis
publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul
normal al unei familii şi al cunoştintelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea
sau orice altă modalitate publică de execuţie ori prezentare directă a operei, expunerea
publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură, proiecţia
publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă
digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul inregistrărilor sonore sau
audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a
unei opere radiodifuzate. Ca atare, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin
mijloace cu fir sau fără fir, prin punere la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau

IEDM-IFR-III Pagina 7 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces
din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

Comunicarea publică este determinată de două criterii, primul este cel al locului (este
considerată publică orice comunicare făcută într-un loc deschis publicului), iar cel de-al
doilea este cel al participanţilor la recepţia comunicării (se consideră publică orice
comunicare a unei opere făcută într-un loc în care se adună un număr de persoane care
depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunosţintelor acesteia, indiferent
dacă membrii care compun acel public susceptibil de recepţiona astfel de comunicări pot
sau nu să o facă în acelaşi loc sau în locuri diferite ori în acelaşi timp sau în momente de
timp diferite).

- radiodifuzarea operei; conform art. 15.1 prin „radiodifuzare” se înţelege deopotrivă

emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune sau televiziune, prin orice
mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor ori a
reprezentării acestora, inclusiv comunicarea publică prin satelit, în scopul recepţionării de
către public, cât şi transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu,
prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare, în
scopul recepţionării de către public.

- retransmiterea prin cablu a operei; conform art. 15.2 prin „retransmiterea prin cablu”
se înţelege retransmiterea simultană, nealterată şi integrală, prin mijloacele prevăzute de
art. 15.1 lit. b sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultra-scurte, pentru recepţionarea
de către public a unei transmisii iniţiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de
programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepţionării de către public.

- realizarea de opere derivate; conform art. 16 prin „realizarea de opere derivate” se

înţelege traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a
unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală. „În fapt, condiţionarea
traducerii, adaptării, transformării operei etc., de obţinerea autorizaţiei autorului constituie
şi o garanţie a dreptului moral la integritatea operei”.

Conform art. 35 nu necesită autorizarea autorului sau titularului dreptului de autor şi nici nu
creează nici o obligaţie de remunerarea a acestora, transformarea privată, care nu este
destinată şi nu este pusă la dispoziţia publicului, cea al cărei rezultat este o parodie sau o

IEDM-IFR-III Pagina 8 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

caricatură, cu condiţia că rezultatul să nu creeze confuzie în ceea ce priveşte opera originală

şi autorul acesteia, precum şi transformarea impusă de scopul utilizării permise de autor.

- dreptul de suită; reprezintă dreptul netransferabil şi inalienabil al autorului unei opere

originale de arta plastică sau grafică de a obţine un beneficiu economic din vânzările
succesive ale operei în cauză. Acesta oferă autorului posibilitatea să perceapă o remuneraţie
pentru înstrăinările succesive ale operei.

Yollanda Eminescu precizeaza în volumul Dreptul de autor faptul că acest drept a fost
recunoscut autorilor de opere de artă grafică, plastică, fotografică etc., mai întâi în legislaţia
franceză la începutul secolului XX, după care a cunoscut extindere rapidă ajungând ca în
zilele noastre să aibă o recunoaştere generală fapt subliniat şi de cuprinderea sa în textul
Convenţiei de la Berna.

În doctrină se regăsesc mai multe justificări ale acestui drept care se sprijină pe diferite
argumente ca de pildă protecţia patrimonială a tinerilor creatori care lipsiţi fiind de
notorietate îşi valorifică lucrările la preţuri mici, lucrări care în funcţie de recunoaşterea
ulterioară a artistului pot fi evaluate la sume mult mai mari. De aceea s-a considerat ca
echitabil ca artiştii să primească o parte din această creştere valorică. Tot raportat la
valorificarea patrimonială de catre autor a operelor care fac obiectul dreptului de suită s-a
argumentat că dreptul de a utiliza sau folosi opera nu sunt de natura a aduce avantaje
economice semnificative, având în vedere că „esenţial pentru valoarea unei opere de artă
plastică nu este monopolul dreptului de reproducere şi reprezentare al autorului, ci suportul
material cu care opera face corp comun”.

Dreptul de suită este explicat în Legea 8/1996 care recunoaşte autorului unei opere
originale de artă grafică sau plastică ori a unei opere fotografice, precum şi copiilor
operelor originale ale acestora făcute într-un număr limitat de către autor sau cu aprobarea
acestuia, dreptul de a încasa o cota din preţul de vânzare obţinut la orice revânzare a operei,
ulterioară primei instrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi informat cu privire la
locul unde se află opera sa. Beneficierea de această cotă este conditionată ca revânzarea să
implice în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă,
precum şi orice comerciant de opere de artă. Acest drept nu poate face obiectul vreunei
renunţări sau înstrăinari, nefiind transmisibil nici pe cale succesorală, deci este un drept
inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil. Dreptul de a cere sumele cuvenite autorului în

IEDM-IFR-III Pagina 9 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

virtutea dreptului de suită este, aşa cum se precizează şi în art. 21 alin. 6 este prescriptibil în
termen de 3 ani de la data revânzării.

În vederea protejarii dreptului de suită, legiuitorul român a prevazut mai multe obligaţii atât
în sarcina vânzătorului cât şi în sarcina proprietarului operei. Potrivit art. 21 alin. 5,
vânzătorul trebuie să-i comunice autorului informaţiile privitoare la operaţiunile de vânzare
în termen de două luni de la data vănzării, răspunzând de asemenea de reţinerea din preţul
de vânzare şi de efectuarea plăţii catre autor a sumelor cuvenite.

- dreptul de recuperare pe care-l are autorul asupra unei opere care ar urma să fie
distrusă aflată în proprietatea altei persoane. Conform art. 23, alin. 1: „Proprietarul
originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului la preţul de
cost al materialului.”

În vederea asigurării dreptului autorului de a fi informat cu privire la unde se află opera sa,
prerogativă care permite autorului o mai eficientă exercitare a dreptului de suită, legea
8/1996 în art. 22 si 23, instituie obligaţia proprietarului sau posesorului unei opere să
permită accesul autorului şi să pună la dispoziţia acestuia, dacă acest fapt este necesar
pentru exercitarea dreptului sau de autor şi cu condiţia ca prin aceasta să nu se aducă
atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. În acest caz, proprietarul
sau posesorul poate pretinde autorului o garanţie suficientă pentru securitatea operei,
asigurarea operei la o sumă ce reprezintă valoarea de piaţă a originalului, precum şi o
remuneraţie corespunzătoare. De asemenea, proprietarul originalului unei opere nu are
dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului la preţul de cost al materialului. În
eventualitatea unei imposibilităţi a proprietarului de a returna opera în original, acesta are
obligaţia de a-i permite autorului să facă o copie de pe opera într-o manieră
corespunzătoare.

- transmiterea drepturilor patrimoniale prin moştenire potrivit legislaţiei civile.

- cedarea drepturilor patrimoniale prin contract. Cesiunea drepturilor patrimoniale ale

autorului poate fi limitată la anumite drepturi, la un anumit teritoriu şi respectiv la o
anumită perioadă de timp. Principalele contracte prin care autorul poate transmite (cesiona)
altora drepturile sale sunt: contractul de comandă a unei opere viitoare, contractul de
editare, contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală, contractul de închiriere
a unei opere, contractele ce pot fi încheiate în domeniile speciale reglementate în partea a

IEDM-IFR-III Pagina 10 din 11

Drept şi Legislaţie Economică Student: Vîjială Elena

doua a legii: în domeniul operelor cinematografice sau domeniul utilizării programelor

pentru calculator, etc.

3. Concluzii finale

Autorului unei opere literare, artistice, ştiinţifice i se recunoaşte un drept asupra operei pe
tot parcursul vieţii sale, conform art. 24 alin. 1 din legea 8/1996. Acest drept ia naştere din
momentul creaţiei operei indiferent de modul sau forma concretă de exprimare a acelei
creaţii.

Drepturile morale sunt inalienabile şi imprescriptibile, adică nu pot face obiectul vreunei
renunţări sau înstrăinări din partea autorului sau al unei dobândiri, pe orice cale, din partea
vreunei alte persoane. Drepturile morale sunt ocrotite din momentul creării operei şi până la
decesul autorului. Drepturile morale sunt cele enumerate de art. 10 din lege.

Articolul 149 alin. 3 din lege prevede că, în ceea ce priveşte durata drepturilor de
exploatare , în cazul operelor a căror autori au decedat înainte de intrarea în vigoare a legii
nr. 8/1996 , şi pentru care au expirat termenele de protecţie, se prelungeşte până la termenul
prevăzut de această lege.

După împlinirea termenului de protecţie opera cade în domeniul public adică monopolul
exploatării operei, recunoscut titularilor drepturilor patrimoniale încetează şi din acel
moment opera intră în patrimoniul comun al umanităţii şi poate fi folosită liber.

4. Referinte

1. Bodoasca, T., Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006.

2. Ros, V., Dreptul proprietatii intelectuale, Editura Global Lex, Bucuresti, 2001.

3. Lect. Univ. Dr. Ionescu, M.F.M, Dreptul de proprietate intelectuală, Universitatea

Hyperion, Bucureşti, 2011.

4. Eminescu, Y., Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.

5. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

IEDM-IFR-III Pagina 11 din 11