UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE “CAROL DAVILA”

Medicină Generală

RĂSPUNSUL IMUN ÎMPOTRIVA SCHISTOSOMEI

-IMUNOLOGIE-

Studenți:
 ASAN Melisa
 AVRAM Ana-Maria
 BALTAC Sorana-Gabriela
 BALINCA Alexandra
Anul: III
Seria: I
Grupele: 7 - 8

BUCUREȘI
2023
 1

Cuprins:

I. Generalități……………………………………………………………… 2
II. Antigenele……………………………………………………………......4
III. Anticorpi…………………………………………………………………7
IV. Încheiere………………………………………………………………….8
 2

Răspunsul imun în schistosomioză

I. Generalități

Schistosoma este un gen de viermi paraziti din clasa Trematoda, cunoscuți și sub numele
de schistosome. Acești paraziți provoacă boala cunoscută sub denumirea de schistosomiază sau
bilharzioză. Există mai multe specii de Schistosoma care pot infecta oamenii, cele mai
importante fiind Schistosoma mansoni, Schistosoma haematobium și Schistosoma japonicum.

Figura 1 – Tipuri de Schistosoma

Infecția cu Schistosoma se produce atunci când larvele cercariene ale parazitului,

eliberate în apele contaminate cu ouă, pătrund în corpul uman prin piele sau prin ingestie. După
pătrunderea în corp, larvele migrează către sistemul circulator și ajung la organele în care se
dezvoltă în stadii adulte. Aici, paraziții se reproduc și eliberează ouă care sunt eliminate prin
fecale sau urină în mediul înconjurător.
Ouale de Schistosoma pot supraviețui în apă și pot infecta alte gazde intermediare, cum
ar fi melcii de apă dulce. În interiorul melcilor, ouăle se dezvoltă în larve cercariene care pot
reinfecta omul în cazul contactului cu apa contaminată.
 3

Figura 2 – Ciclul biologic

Simptomele schistosomiazei pot varia în funcție de specia de Schistosoma și de organele

afectate. Infecția cu S. mansoni și S. japonicum poate duce la afectarea ficatului, intestinelor,
splinei și a altor organe. Infecția cu S. haematobium afectează în principal vezica urinară și
ureterele, putând provoca leziuni renale.
Simptomele comune ale schistosomiazei pot include febră, oboseală, dureri abdominale,
diaree sau constipație, sânge în urină sau scaun, mialgii și erupții cutanate. Infecția cronică cu
Schistosoma poate duce la complicații severe, cum ar fi fibroza hepatică, hipertensiunea portală,
cancer de vezică urinară și insuficiență renală.
Diagnosticul schistosomiazei se poate face prin examinarea fecalelor sau a urinei pentru a
identifica ouăle de Schistosoma sub microscop. De asemenea, pot fi utilizate teste serologice
pentru detectarea anticorpilor specifici parazitului.
Tratamentul principal pentru schistosomiază este administrarea de medicamente
antiparazitare, cum ar fi praziquantelul. În plus, măsuri de igienă și evitarea contactului cu apele
contaminate pot ajuta la prevenirea infecției.
 4

II. Antigenele
Antigenele parazitare complexe ale schistosomei reprezintă substanțe specifice eliberate
de către paraziți în timpul ciclului lor de viață și care declanșează răspunsul imun al gazdei
umane. Aceste antigene sunt esențiale pentru diagnosticul și studiul schistosomiazei.
Există mai multe tipuri de antigene parazitare complexe ale schistosomei, printre care se
numără:

a. Antigene solubile: Acestea sunt proteine secretate de către paraziți și pot fi detectate în
serul sau urina pacienților infectați. Ele pot fi utilizate pentru testele de diagnostic
serologic al schistosomiazei.

b. Antigene de suprafață: Aceste antigene se găsesc pe suprafața tegumentului parazitului și

sunt responsabile pentru interacțiunea cu sistemul imunitar al gazdei. Ele includ
glicoproteine și lipide care pot stimula răspunsul imun al gazdei și pot fi utilizate pentru
dezvoltarea de vaccinuri.

c. Antigenele excretoare-secretorii: Acestea sunt substanțe eliberate în mediul înconjurător

de către paraziți și pot fi detectate în fecalele pacienților. Ele sunt utile pentru
diagnosticul infecției active cu schistosomiaza și pentru monitorizarea eficacității
tratamentului.

Antigenele parazitare complexe ale schistosomei au fost studiate în detaliu pentru a

înțelege mecanismele imune implicate în infecție și pentru a dezvolta strategii de diagnostic și
tratament. Aceste studii au condus la dezvoltarea unor metode de diagnostic mai precise și la
identificarea unor potențiali candidați pentru vaccinuri împotriva schistosomiazei.
În cazul infecției cu Schistosoma, ouăle parazitului sunt un component important al
răspunsului imun al gazdei umane. Ouale de Schistosoma sunt eliberate în mediul înconjurător
de către femelele adulte ale parazitului și pot declanșa o reacție inflamatorie în țesuturile gazdei.
 5

Ouale de Schistosoma sunt acoperite cu un strat protector numit membrană ouă-parazit.

Această membrană conține antigene specifice care sunt recunoscute de sistemul imunitar al
gazdei. Antigenele de ou sunt eliberate odată cu excreția ouălor în țesuturile gazdei, ceea
ce duce la activarea sistemului imunitar și declanșarea unui răspuns inflamator.

Răspunsul imun al gazdei la antigenele de ou ale Schistosoma poate implica celule imune
precum limfocite, macrofage și celule dendritice. Aceste celule imune recunosc antigenele
parazitului și eliberează citokine și alte molecule de semnalizare care mediează inflamația și
încercarea de a elimina ouăle parazitare.
Cu toate acestea, deși răspunsul inflamator inițial poate ajuta la controlul infecției, acesta
poate duce, în același timp, la leziuni tisulare și complicații asociate cu schistosomiaza. În timp,
ouăle de Schistosoma pot provoca fibroză hepatică, fibroză pulmonară sau alte leziuni ale
organelor afectate.
Detectarea ouălor de Schistosoma în probele de fecale sau urină ale pacienților infectați
este unul dintre principalele metode de diagnostic pentru schistosomiaza. Aceste ouă pot fi
observate sub microscop și pot fi utilizate pentru a confirma prezența infecției.
Antigenele de ou ale Schistosoma și răspunsul imun asociat au fost studiate în detaliu
pentru a înțelege mecanismele patogenezei schistosomiazei și pentru a dezvolta strategii de
diagnostic și tratament mai eficiente. Comprenderii acestor procese ar putea contribui la
dezvoltarea de terapii și vaccinuri împotriva schistosomiazei în viitor.
În infecția cu Schistosoma, răspunsul imun T-dependente joacă un rol crucial în controlul și
eliminarea parazitului, dar poate și contribui la patogeneza și complicațiile asociate
schistosomiazei.
Răspunsul imun T-dependente în schistosomioză implică celulele T helper CD4+ și
celulele B. Acestea sunt principalele componente ale sistemului imun adaptativ care sunt
implicate în recunoașterea și eliminarea parazitului.
 6

Celulele T helper CD4+: Aceste celule joacă un rol esențial în schistosomiaza prin secreția de
citokine și interacțiunea cu alte celule imune. Există două subpopulații principale de celule T
helper CD4+ care sunt implicate în răspunsul imun la Schistosoma: Th1 și Th2.

- Th1: Aceste celule produc citokine precum interferon-gamma (IFN-gamma) și interleukina-2

(IL-2). Aceste citokine stimulează activitatea macrofagelor și a altor celule efectore, contribuind
la distrugerea ouălor de Schistosoma. Răspunsul Th1 poate fi benefic în controlul infecției și
poate ajuta la reducerea încărcăturii parazitare.

- Th2: Aceste celule produc citokine precum interleukina-4 (IL-4), interleukina-5 (IL-5) și
interleukina-13 (IL-13). Aceste citokine sunt implicate în recrutarea și activarea celulelor
inflamatorii, cum ar fi eozinofilele, care pot distrugea ouăle parazitului. Răspunsul Th2 este
asociat cu formarea granulomelor, care pot proteja țesuturile gazdei de la daunele cauzate de
ouăle de Schistosoma.

Celulele B: Aceste celule produc anticorpi împotriva antigenele de suprafață și solubile ale
parazitului. Anticorpii pot opsoniza ouăle de Schistosoma, ceea ce facilitează fagocitoza și
distrugerea lor de către celulele fagocitare, cum ar fi macrofagele. Anticorpii pot, de asemenea,
să blocheze funcțiile critice ale parazitului și să contribuie la eliminarea acestuia.

Figura 3 – Răspunsul imun

 7

III. Anticorpi

Anticorpii reprezintă componentele esențiale ale răspunsului imun adaptativ în infecția cu

Schistosoma și joacă un rol important în controlul și eliminarea parazitului. Acești anticorpi sunt
produși de celulele B în urma interacțiunii cu antigenele parazitului și pot avea mai multe funcții
în combaterea infecției.

1. Neutralizarea parazitului: Anticorpii pot bloca capacitatea parazitului de a se atașa și de a

infecta celulele gazdei sau de a se dezvolta în interiorul lor. Aceasta poate reduce
încărcătura parazitară și poate ajuta la controlul infecției.
2. Opsonizarea ouălor de Schistosoma: Anticorpii pot se atașa la ouăle parazitului, facilitând
fagocitoza și distrugerea lor de către celulele fagocitare, cum ar fi macrofagele. Acest
proces ajută la eliminarea ouălor și la reducerea inflamației și complicațiilor asociate cu
depunerea lor în țesuturi.
3. Activarea sistemului complement: Anticorpii pot declanșa activarea sistemului
complement, care este o serie de proteine plasmatice ce pot distruge direct parazitul sau
pot atrage celulele imune către zona de infecție.
4. Recrutarea celulelor imune: Anticorpii pot juca un rol în recrutarea și activarea altor
celule imune, cum ar fi celulele NK (natural killer) și eozinofilele, care pot distruge ouăle
și paraziții.
5. Modularea răspunsului imun: Anticorpii pot influența răspunsul imun prin interacțiunea
cu alte celule și molecule imune, cum ar fi citokinele. Aceasta poate ajuta la reglarea
inflamației și la menținerea unui echilibru în răspunsul imun.

Detectarea anticorpilor specifici în serul pacienților infectați cu Schistosoma poate fi

utilizată pentru diagnosticul infecției și pentru monitorizarea răspunsului imun în timpul
tratamentului sau în studiile epidemiologice. Testele serologice pot detecta anticorpii IgG și IgM
împotriva antigenelor parazitului și pot fi utile în detectarea infecțiilor actuale sau trecute.
 8

Este important de menționat că răspunsul imun în schistosomiază poate varia în funcție

de specia de Schistosoma și de caracteristicile individuale ale gazdelor umane. Înțelegerea
interacțiunii dintre parazit și răspunsul imun specific poate contribui la dezvoltarea de strategii
de diagnostic și tratament mai eficiente în combaterea schistosomiazei.

IV. Încheiere

Controlul schistosomiazei se bazează pe tratamentul la scară largă al grupurilor de

populație expuse la risc, accesul la apă potabilă sigură, îmbunătățirea igienei și educației în
comportamentul personal, precum și controlul melcului și gestionarea mediului înconjurător.

Noul plan de acțiune pentru bolile tropicale neglijate 2021-2030, adoptat de Adunarea
Mondială a Sănătății, își propune ca obiective globale eliminarea schistosomiazei ca problemă de
sănătate publică în toate țările endemic și întreruperea transmiterii acesteia (absența infecției la
oameni) în țările selectate.

Strategia OMS pentru controlul schistosomiazei se concentrează pe reducerea bolii prin

tratament periodic și țintit cu praziquantel prin tratamentul la scară largă (chimioterapie
preventivă) al populațiilor afectate. Aceasta implică tratamentul regulat al tuturor grupurilor
expuse la risc. În câteva țări, acolo unde există o transmitere redusă, ar trebui să se urmărească
întreruperea transmiterii bolii.