Răspunsul imun în schistosomioză

I. Generalități
Schistosoma este un gen de viermi paraziti din clasa Trematoda, cunoscuți și sub
numele de schistosome. Acești paraziți provoacă boala cunoscută sub denumirea
de schistosomiază sau bilharzioză. Există mai multe specii de Schistosoma care
pot infecta oamenii, cele mai importante fiind Schistosoma mansoni,
Schistosoma haematobium și Schistosoma japonicum.

Infecția cu Schistosoma se produce atunci când larvele cercariene ale parazitului,

eliberate în apele contaminate cu ouă, pătrund în corpul uman prin piele sau prin
ingestie. După pătrunderea în corp, larvele migrează către sistemul circulator și
ajung la organele în care se dezvoltă în stadii adulte. Aici, paraziții se reproduc și
eliberează ouă care sunt eliminate prin fecale sau urină în mediul înconjurător.

Ouale de Schistosoma pot supraviețui în apă și pot infecta alte gazde

intermediare, cum ar fi melcii de apă dulce. În interiorul melcilor, ouăle se
dezvoltă în larve cercariene care pot reinfecta omul în cazul contactului cu apa
contaminată.

Simptomele schistosomiazei pot varia în funcție de specia de Schistosoma și de

organele afectate. Infecția cu S. mansoni și S. japonicum poate duce la afectarea
ficatului, intestinelor, splinei și a altor organe. Infecția cu S. haematobium
afectează în principal vezica urinară și ureterele, putând provoca leziuni renale.

Simptomele comune ale schistosomiazei pot include febră, oboseală, dureri

abdominale, diaree sau constipație, sânge în urină sau scaun, mialgii și erupții
cutanate. Infecția cronică cu Schistosoma poate duce la complicații severe, cum
ar fi fibroza hepatică, hipertensiunea portală, cancer de vezică urinară și
insuficiență renală.

Diagnosticul schistosomiazei se poate face prin examinarea fecalelor sau a urinei

pentru a identifica ouăle de Schistosoma sub microscop. De asemenea, pot fi
utilizate teste serologice pentru detectarea anticorpilor specifici parazitului.

Tratamentul principal pentru schistosomiază este administrarea de medicamente

antiparazitare, cum ar fi praziquantelul. În plus, măsuri de igienă și evitarea
contactului cu apele contaminate pot ajuta la prevenirea infecției.

II. Antigenele
Antigenele parazitare complexe ale schistosomei reprezintă substanțe specifice
eliberate de către paraziți în timpul ciclului lor de viață și care declanșează
răspunsul imun al gazdei umane. Aceste antigene sunt
esențiale pentru diagnosticul și studiul schistosomiazei.

Există mai multe tipuri de antigene parazitare complexe ale schistosomei, printre
care se numără:

a. Antigene solubile: Acestea sunt proteine secretate de către paraziți și pot fi

detectate în serul sau urina pacienților infectați. Ele pot fi utilizate pentru testele
de diagnostic serologic al schistosomiazei.

b. Antigene de suprafață: Aceste antigene se găsesc pe suprafața tegumentului

parazitului și sunt responsabile pentru interacțiunea cu sistemul imunitar al
gazdei. Ele includ glicoproteine și lipide care pot stimula răspunsul imun al gazdei
și pot fi utilizate pentru dezvoltarea de vaccinuri.

c. Antigenele excretoare-secretorii: Acestea sunt substanțe eliberate în mediul

înconjurător de către paraziți și pot fi detectate în fecalele pacienților. Ele sunt
utile pentru diagnosticul infecției active cu schistosomiaza și pentru monitorizarea
eficacității tratamentului.

Antigenele parazitare complexe ale schistosomei au fost studiate în detaliu

pentru a înțelege mecanismele imune implicate în infecție și pentru a dezvolta
strategii de diagnostic și tratament. Aceste studii au condus la dezvoltarea unor
metode de diagnostic mai precise și la identificarea unor potențiali candidați
pentru vaccinuri împotriva schistosomiazei.

În cazul infecției cu Schistosoma, ouăle parazitului sunt un component important

al răspunsului imun al gazdei umane. Ouale de Schistosoma sunt eliberate în
mediul înconjurător de către femelele adulte ale parazitului și pot declanșa o
reacție inflamatorie în țesuturile gazdei.

Ouale de Schistosoma sunt acoperite cu un strat protector numit membrană ouă-

parazit. Această membrană conține antigene specifice care sunt recunoscute de
sistemul imunitar al gazdei. Antigenele de ou sunt eliberate odată cu excreția
ouălor în țesuturile gazdei, ceea ce duce la activarea sistemului imunitar și
declanșarea unui răspuns inflamator.

Răspunsul imun al gazdei la antigenele de ou ale Schistosoma poate implica

celule imune precum limfocite, macrofage și celule dendritice. Aceste celule
imune recunosc antigenele parazitului și eliberează citokine și alte molecule de
semnalizare care mediează inflamația și încercarea de a elimina ouăle
parazitare.

Cu toate acestea, deși răspunsul inflamator inițial poate ajuta la controlul infecției,
acesta poate duce, în același timp, la leziuni tisulare și complicații asociate cu
schistosomiaza. În timp, ouăle de Schistosoma pot provoca fibroză hepatică,
fibroză pulmonară sau alte leziuni ale organelor afectate.
Detectarea ouălor de Schistosoma în probele de fecale sau urină ale pacienților
infectați este unul dintre principalele metode de diagnostic pentru
schistosomiaza. Aceste ouă pot fi observate sub microscop și pot fi utilizate
pentru a confirma prezența infecției.

Antigenele de ou ale Schistosoma și răspunsul imun asociat au fost studiate în

detaliu pentru a înțelege mecanismele patogenezei schistosomiazei și pentru a
dezvolta strategii de diagnostic și tratament mai eficiente. Comprenderii acestor
procese ar putea contribui la dezvoltarea de terapii și vaccinuri împotriva
schistosomiazei în viitor.
În infecția cu Schistosoma, răspunsul imun T-dependente joacă un rol crucial în
controlul și eliminarea parazitului, dar poate și contribui la patogeneza și
complicațiile asociate schistosomiazei.

Răspunsul imun T-dependente în schistosomioză implică celulele T helper CD4+

și celulele B. Acestea sunt principalele componente ale sistemului imun adaptativ
care sunt implicate în recunoașterea și eliminarea
parazitului.

1. Celulele T helper CD4+: Aceste celule joacă un rol esențial în schistosomiaza

prin secreția de citokine și interacțiunea cu alte celule imune. Există două
subpopulații principale de celule T helper CD4+ care sunt implicate în răspunsul
imun la Schistosoma: Th1 și Th2.

- Th1: Aceste celule produc citokine precum interferon-gamma (IFN-gamma) și

interleukina-2 (IL-2). Aceste citokine stimulează activitatea macrofagelor și a altor
celule efectore, contribuind la distrugerea ouălor de Schistosoma. Răspunsul Th1
poate fi benefic în controlul infecției și poate ajuta la reducerea încărcăturii
parazitare.

- Th2: Aceste celule produc citokine precum interleukina-4 (IL-4), interleukina-5

(IL-5) și interleukina-13 (IL-13). Aceste citokine sunt implicate în recrutarea și
activarea celulelor inflamatorii, cum ar fi eozinofilele, care pot distrugea ouăle
parazitului. Răspunsul Th2 este asociat cu formarea granulomelor, care pot
proteja țesuturile gazdei de la daunele cauzate de ouăle de Schistosoma.

2. Celulele B: Aceste celule produc anticorpi împotriva antigenele de suprafață și

solubile ale parazitului. Anticorpii pot opsoniza ouăle de Schistosoma, ceea ce
facilitează fagocitoza și distrugerea lor de către celulele fagocitare, cum ar fi
macrofagele. Anticorpii pot, de asemenea, să blocheze funcțiile critice ale
parazitului și să contribuie la eliminarea acestuia.

III. Anticorpi
Anticorpii reprezintă componentele esențiale ale răspunsului imun adaptativ în
infecția cu Schistosoma și joacă un rol important în controlul și eliminarea
parazitului. Acești anticorpi sunt produși de celulele B în urma interacțiunii cu
antigenele parazitului și pot avea mai multe funcții în combaterea infecției.

1. Neutralizarea parazitului: Anticorpii pot bloca capacitatea parazitului de a se

atașa și de a infecta celulele gazdei sau de a se dezvolta în interiorul lor. Aceasta
poate reduce încărcătura parazitară și poate ajuta la controlul infecției.

2. Opsonizarea ouălor de Schistosoma: Anticorpii pot se atașa la ouăle

parazitului, facilitând fagocitoza și distrugerea lor de către celulele fagocitare,
cum ar fi macrofagele. Acest proces ajută la eliminarea ouălor și la reducerea
inflamației și complicațiilor asociate cu depunerea lor în țesuturi.

3. Activarea sistemului complement: Anticorpii pot declanșa activarea sistemului

complement, care este o serie de proteine plasmatice ce pot distruge direct
parazitul sau pot atrage celulele imune către zona de infecție.

4. Recrutarea celulelor imune: Anticorpii pot juca un rol în recrutarea și activarea

altor celule imune, cum ar fi celulele NK (natural killer) și eozinofilele, care pot
distruge ouăle și paraziții.

5. Modularea răspunsului imun: Anticorpii pot influența răspunsul imun prin

interacțiunea cu alte celule și molecule imune, cum ar fi citokinele. Aceasta poate
ajuta la reglarea inflamației și la menținerea unui echilibru în răspunsul imun.

Detectarea anticorpilor specifici în serul pacienților infectați cu Schistosoma

poate fi utilizată pentru diagnosticul infecției și pentru monitorizarea răspunsului
imun în timpul tratamentului sau în studiile epidemiologice. Testele serologice pot
detecta anticorpii IgG și IgM împotriva antigenelor parazitului și pot fi utile în
detectarea infecțiilor actuale sau trecute.

Este important de menționat că răspunsul imun în schistosomiază poate varia în

funcție de specia de
Schistosoma și de caracteristicile individuale ale gazdelor umane. Înțelegerea
interacțiunii dintre parazit și răspunsul imun specific poate contribui la
dezvoltarea de strategii de diagnostic și tratament mai eficiente în combaterea
schistosomiazei.