Micoplasmele

Definitie. Etiologie. Epidemiologie .

Micoplasmele sunt cele mai mici microorganisme , lipsite de perete cellular . In locul peretelui
cellular au o membrane pliabila ce acopera citoplasma , AND si ARN , precum si alte componente
metabolice , ce permit deplasarea in mediu . Alte caracteristici ce contribuie la deosebirea de bacterii ,
chlamidii , si virusi sunt : dimensiunile foarte mici , diametru de 0,3 microm (sunt cele mai mici
microorganisme capabile sa se deplaseze in mediu ) , au ADN si ARN , se multiplica in mediu
acelular , nu necesita pentru multiplicare prezenta acizilor nucleici ai gazdei , dar necesita sterol si
proteine native pentru propagare , au metabolism energetic intrinsic , iar cresterea lor este inhibata
numai de Anticorpi specifici . Sunt rezistente la antibioticele ce distrug peretele cellular (cum ar fi
penicilinele ) , cit si la cele ce inhiba metabolismele (tetracicline ) .
Dintre cele 3 familii taxonomic descrise ( Mycoplasmata , Spiroplasmataceae ,
Acholeplasmataceae ) , patogene pentru om sunt numai cele din prima familie , care contin genul
Mycoplasma , ce nu hidrolizeaza urea , si Ureaplasma , ce hidrolizeaza urea . In patologia umana
obstetricala si ginecologica se discuta 2 micoplasme : M . hominis si Ureaplasma urealyticum.
Mycoplasmele au fost suspectate a fi implicate in bolile tractului genital de cind L.Dienes si G. Edsall
, in 1937 , le-au izolat din abcesele glandei Bartholin . In 1984 McCormak W.M. si Taylor Robinson
D. au revazut epidemiologia mycoplasmelor . Colonizarea tractului genital feminine cu mycoplasme
apare de la nastere la o treime din nou-nascute , mai frecvent cu M.Urealyticum decit cu M.Hominis ,
sub aspect subclinic , si dispare cu cresterea in virsta . Aproximativ 22 % din fetele prepubertare au
colonizare cu mycoplasme , iar in postpubertate colonizarea se accentueaza odata cu inceperea vietii
sexuale . Studii la gravidele din New-Orleans au izolat mycoplasmele la 50 % din cazuri si
ureaplasme la 80 % , desi , din punctual de vedere al patogenitatii , Ureaplasma este mai putin
implicate in BTS .
PATOGENEZA
Numeroase studii ale multor investigatori au sugerat ca in unele conditii mycoplasmele pot fi cauza
unor boli ale tractului genital , mai ales M.Hominis , dar culturile tisulare au aratat ca mycoplasmele
pot creste in interiorul celulelor epiteliale fara a determina distructia pe care o induc gonococii sau
chlamidiile . In baza acestor date , sunt necesare noi studii pentru a clarifica rolul real al
mycoplasmelor in patologia tractului genital feminin . Dovada patogenitatii se bazeaza pe cresterea
titrurilor de anticorpi , desi unii autori au folosit culturile , mai ales hemoculturile . Toate micoplasmele
sunt parazite la om, animale si plante. Desi unele micoplasme fac parte din flora normala, unele sunt
patogene, determinand boli cu evolutie cronica, daca patrund in fluxul sanguin si colonizeaza diferite zone.
Majoritatea micoplasmelor sunt paraziti de suprafata ai epiteliilor tractului respirator si urogenital, ca
Mycoplasma hominis, Ureaplasma Urealyticum.
Atasarea pe celula gazda se realizeaza la nivelul receptorilor sialoglicoproteici sau sialoglicolipidici, prin
varfurile aplatizate ale micoplasmelor, unde se gasesc organitele de atasare care contin proteine de
adeziune (adezina majora P1). Aderenta este destul de mare, impiedicand eliminarea lor prin secretiile
mucoaselor sau urina, producand chiar staza ciliara, cu alterarea metabolismului celulei-gazda. Asocierea
stransa a micoplasmelor cu celula-gazda realizeaza un mediu, in care concentratia metabolitilor toxici
elaborati de parazit initiaza si intretine leziunea tisulara. In plus, deoarece micoplasmele nu au perete
celular, s-a demonstrat ca membrana parazitului ar fuziona cu cea a gazdei. Fuziunea membranelor ar
altera permeabilitatea si compozitia membranelor celulei-gazda, permitand intrarea in celula a enzimelor
hidrolitice, cu producerea de leziuni grave.
Natura factorilor toxici, care afecteaza suprafetele mucoaselor infectate de micoplasme este neclara.
Toxinele sunt rar depistate in micoplasme. Cercetatorii considera ca produsul finit al metabolismului
micoplasmelor este responsabil de leziunea tisulara. Peroxidul de hidrogen, produsul finit al respiratiei
micoplasmelor, a fost implicat ca factor patogen major.
Micoplasmele activeaza macrofagele, induc productia de citokine si proliferarea limfocitelor. Proprietatile de
superantigen ale unor componente ale celulei micoplasmale pot fi considerate, de asemenea, factori de
patogenitate. Micoplasmele pot evita recunoasterea imuna, datorita variatiei antigenelor de suprafata.
Variabilitatea antigenica, capacitatea de a suprima raspunsul imun al gazdei, rata mica de proliferare si
localizarea intracelulara ar putea explica natura cronica a infectiilor micoplasmatice si incapacitatea
frecventa a gazdei de a suprima infectia prin raspunsuri imune si neimune.

Adaptarea rapida a micoplasmelor la conditiile oferite de gazda este adesea insotita de modificari rapide
ale receptorilor de adeziune de pe suprafata celulei, pentru o legare si penetrare mai eficenta, si de
modificari rapide ale proteinelor structurale, pentru a mima structurile antigenice ale gazdei (mimetism
antigenic).
Unele specii de Micoplasma, de ex. M. fermentans, M.penetrans, M.pirum au fost implicate drept cofactori
infectiosi in infectia cu HIV, fiind detectate in procent de cca 20 %. Specii patogene de Mycoplasma pot
influenta patogeneza infectiei cu HIV, prin activarea sau supresia specifica si directa a sistemului imun,
productia de superantigene, cu alterari ulterioare ale raspunsurilor imune, sau prin contributia la stressul
oxidativ. De asemenea, infectia cu HIV ar putea creste susceptibilitatea altor pacienti la infectii cu diferite
specii de micoplasme, de ex. M. fermentans. Aceste specii sunt capabile sa lege glicoproteina gp 120 din
capsida HIV permitand aderarea virionilor HIV, la suprafata micoplasmei. Acestia ar putea fi transportati
direct la celula care exprima receptori CD4. Dupa legarea de celula-tinta, micoplasmele stimuleaza
activarea celulei gazda prin IL-1 si TNF-a, efectori cunoscuti ai reproducerii virale. In plus, oligozaharidele
micoplasmei pot proteja virionii HIV-1 legati de raspunsul imun la gazdei.

TABLOUL CLINIC
Daca in ginecologie mycoplasmele pot fi implicate in inducerea uretritelor non-gonococice si
eventual , a uretritei postgonococice (la fel cu Chlamidia Trachomatis ) , discutabil in boala
inflamatorie pelvina , in obstetrica pot fi incriminate in febrele post-abortum si post-partum ,
corioamnionita . La pacientele febrile post-abortum s-a izolat M.Hominis si pacientele s-au
recuperate cu sau fara antibiotice . A fost izolata din sange la pacientele cu corioamnionita febrile ,
dar si la cele afebrile . U.urealyticum s-a descoperit de asemenea la pacientele cu corioamnionita , dar
in alte conditii , si anume dupa ruptura premature de membrane produsa cu multe ore ante-partum .
Deseori micoplasmele se gasesc ca paraziti la nivelul organelor genitale, astfel incat motivele de infectie
sunt greu de stabilit. Infectiile provocate de micoplasme sunt asimptomatice in 30-70 % cazuri.
Micoplasmele incriminate in etiologia infectiilor urogenitale sunt: Mycoplasma hominis, M. genitalium, M.
fermentans, M. pirum, M. penetrans.
Un alt agent etiologic este si Ureaplasma, cu cele 2 specii: Ur. urealyticum si Ur. parvum.
Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum au fost implicate intr-o gama variata de afectiuni
urogenitale, cum ar fi: boala inflamatorie pelvina, sterilitate, avort septic, uretrite non-gonococice, infectii
puerperale acute (subacute si cronice), pielonefrite, peritonite si sindromul Reiter. Anumite serotipuri sunt
implicate in etiopatogenia infertilitatii.
La om, Mycoplasma si Ureaplasma se pot transmite si prin contact direct intre gazde, vertical de la mama la
fat, prin infectii nozocomiale si prin transplant.
Uretritele reprezinta 20-25 % din totalul uretritelor non-gonococice, fiind provocate de: M. hominis, Ur.
urealyticum si M. genitalium. Acesti agenti colonizeaza vaginul femeilor, care au contact cu mai multi
parteneri. Clinic, se manifesta ca: vaginite, cervicite, bartholinite, febra postpartum si chiar sterilitate.
Ureaplasmele pot cauza inflamatii placentare, pot invada sacul amniotic, provocand infectii persistente si
complicatii la nastere. Mycoplasma hominis si Ureaplasma s-au izolat in procent de 10% din sangele
femeilor cu febra postpartum sau avort dar nu la femeile afebrile, care au avut avorturi, sau la gravide
sanatoase.
La persoanele cu sistemul imun intact, Mycoplasma hominis si Ureaplasma sunt, de obicei, germeni
comensali ai mucoasei tractului genital inferior, prezenta lor nefiind asociata cu manifestari clinice.
Virulenta lor este scazuta, comportandu-se ca oportunisti. Prezenta lor in aceasta zona in procente diferite
este explicata prin modul de comportament, care se refera la: statutul economic, comportamentul sexual si
numarul partenerilor sexuali.

Cealalt categorie de infecii genitale, care constituie subiectul acestui articol, este produs
de micoplasme (Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum), microorganisme relativ
frecvent ntlnite la multe persoane n cadrul florei normale din uretr si vagin. n anumite
circumstane aceste microorganisme se pot multiplica excesiv i pot determina infecii (prin
rspunsul inflamator din partea organismului). Infecia poate fi din punct de vedere clinic
asimptomatic sau cu diverse manifestri i forme clinice de boal.
La barbai, Ureaplasma urealyticum determin n special uretrita (a doua cauza de uretrita
non-gonococic) i ocazional prostatita i epididimita.
La gravide Ureaplasma urealyticum poate duce la corioamniotita i la ruperea prematura a
membranelor, cu risc de infecie neonatal.
Mycoplasma hominis a fost implicat n producerea endometritelor i salpingitelor (infecii
ale mucoasei uterine i a trompelor uterine) i este asociat cu vaginoza bacterian.
Incidena colonizarii i a infeciei cu Mycoplasma hominis, respectiv izolarea acesteia sunt
legate de: o activitate sexuala crescut, igiena deficitar, promiscuitate sexual, colonizarea
sau infecia concomitenta cu ali agenti infectioi (gonococ, trichomonas, candida,
treponeme), modificari ale ph-ului local n special la nivelul vaginului (prin nlocuirea florei
normale cu o alta flor, dar i prin ntrebuinarea frecvent a unor spunuri alcaline!).
Infecia cu micoplasme (asemanator infectiei cu alti ageni) a fost asociat cu sterilitatea
persoanei sau cuplului respectiv. Astfel, de la brbaii cu sterilitate s-a izolat frecvent
Ureaplasma urealyticum din sperma. La femei, infecia cu Ureaplasma urealyticum a fost
asociat att cu sterilitatea ct i cu insuficiena reproductiv, adic incapacitatea de a da
natere unor copii normali, la termen (avorturi habituale, nateri premature,
subponderabilitate a copiilor la natere).

Diagnostic
Diagnosticul de certitudine se face prin examene de laborator ,ele cultivindu-se pe diferite medii cu
mai mare usurinta decit virusii sau unele bacterii anaerobe .
1) Examene bacteriologice de izolare a mycoplasmelor pe baza proprietatilor lor metabolice . Sau izolat din secretiile lor cervicale si uretrale , mai putin di urina , dint trompele inflamate ,
abcesele tubo-ovariene sau ale Douglas-ului . Multi Bacterilogi arata ca atunci cind nu se
izoleaza speciile uzuale aerobe sau anaerobe de la o pacienta cu un sindromce poate fi generat
de mycoplasme ( de exemplu : uroculturi negative la cazuri cu disurie si piurie ) , clinicianul
trebuie alertat asupra posibilei prezente a acestora .
2) Metode serologice pentru evidentiere de anticorpi specifici fixatori de complement , cu
identificare fie prin metoda ELISA , fie prin procedee de imunofluorescenta . Acesti anticorpi
s-au evidentiat la jumatate din cazurile cu salpingite fata de 10 % din femeile sanatoase . S-a
discutat cresterea sau scaderea titruluio de anticorpi in timpul bolii la mai mult de jumatate
din bolnavele cu M.hominis in tractul genital inferior .
n laborator pentru diagnosticarea infeciilor cu micoplasmele genitale se utilizeaz truse
speciale care asigur cultivarea, identificarea i titrarea difereniat (adic aprecierea
cantitativ a microorganismului din prob) a celor doua specii de micoplasme. Se
preleveaz produse patologice din uretra, col uterin si vagin; este foarte important ca
tampoanele recoltate s conin celule epiteliale deoarece micoplasmele adera la aceste
celule. Se mai pot recolta la barbai urina primul jet i sperma. Citirea probelor se face de la
caz la caz la 24h sau 48h.
Deoarece aceste microorganisme pot fi prezente att n flora normal, ct i ca organisme
patogene n cadrul infeciilor urogenitale, trebuiesc folosite criterii cantitative pentru
interpretarea culturilor obtinue.
Rezultatul poate fi exprimat astfel: negativ, slab pozitiv sau pozitiv n functie de cantitatea
de microorganism izolat, conduita terapeutic fiind stabilit de medicul clinician care ia n
considerare i simptomatologia clinic.

TRATAMENT
Se recomanda lincomicina pentru M.hominis si eritromicina pentru U.urealiticum , la care
M.hominis este rezistenta .
Prognosticul sarcinii .Se discuta despre un prognostic mai prost la gravidele cu mycoplasme ,
existind un risc de avort septic , intirzierea cresterii fetale in utero .

BOALA

M.Hominis

U.Urealyticum

Pielonefrita

Da +++

Nu

Abcese de glanda
Bartholin
Vaginite si cervicite

Slab

Nu

Nu

Nu

Boala inflamatorie
pelvina

Da +++

Slab +

Febra post-abortum

Da +++

Nu

Febra post-partum

Da +++

Nu

Boala abortive si
deces in utero
Corioamnionita

Nu

Nu

Nu

Unele

Hipotrofie fetala

Nu

Unele

Infertilitate

Nu

Nu

Comentarii asupra
relatiilor si proportiei
de boli atribuite
mycoplasmelor
Forme acute si
exacerbare

M.hominis poate
determina unele
cazuri , fara a se
cunoaste procentul
M.hominis poate
determina unele
cazuri , fara a se
cunoaste procentul
Mycoplasmele pot fi
cauza majora
Exista asocieri fara a
se dovedi legatura
Exista asocieri in
unele studii , fara a se
dovedi legatura
Ureaplasma scade
motilitatea
spermatozoizilor