Universitatea ,,Spiru Haret “, Brașov

Facultatea de Științe juridice și economice

Actualitatea temei:  Relaţiile sociale care particularizează societatea contemportană a suferit
mari modificări, deven ind o societate bazată pe idee, informaţie şi cunoaştere. Acest ultim fapt
este generat cu precădere de dezvoltarea în tempou excesiv de rapid a mijloacelor tehnice, în
special informatice şi informaţionale. La categoria genurilor de activitate importante se atribuie
şi cea de creaţie intelectuală, care, datorită implicit schimbărilor de ordin tehnologic a suferit şi
ca modificări esenţiale, fiind catalogată ca o componentă necesară practic pentru desfăşurarea
oricărui alt gen de activitate. 

Odată cu apariţia dreptului de autor şi cu reliefarea acestuia în societate, persoanelor, creatoare

de opere ştiinţifice, literare şi artistice, i-au fost recunoscute aceste drepturi, precum şi dreptul de
valorificare a operelor. Pe parcurs o importanţă imensă au primit obiectele dreptului de autor,
fiind principalul pilon pe care se ţine însuşi dreptul de autor.

Dacă să privim din perspectiva actualităţii şi importanţei obiectelor dreptului de autor, atunci
putem observa că acestea reprezintă principalele elemente esenţiale care se bucură de protecţie
din partea statului, deoarece odată cu dezvoltarea societăţii, indivizii doresc să se afirme, să
creeze şi să devină individuali, ceea ce orientează structurile statale spre protecţia şi spre
siguranţa obiectelor dreptului de autor, ca obiecte ale creaţiei intelectuale.

Definitia dreptului de autor

Prin drept de autor se intelege totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce
decurg din crearea si valorificarea operelor stiintifice, literare sau artistice. Obiectul reglementarii
acestei institutii juridice il formeaza raporturile personale nepatrimoniale si raporturile
patrimoniale ce apar in legatura cu geneza si valorificarea operelor stiintifice, literare si artistice.

Mai trebuie precizat ca, prin obiectul si prin metoda reglementarii lor(pozitia de egalitate juridica
a partilor), raporturile ce se nasc din crearea si valorificarea operelor stiintifice, literare si
artistice sunt raporturi juridice civile, iar institutia care le reglementeaza este o institutie de drept
civil. Crearea unei opere stiintifice, literare sau atistice are drept consecinta nasterea in persoana
autorului operei a unui drept subiectiv de autor, drept care ii confera autorului anumite
prerogative in legatura cu opera creata si valorificarea ei.

Dreptul de autor are ca obiect rezultatul activitatii creatoare a autorului, creatia sa intelectuala si
nu lucrul corporal in care ea se concretizeaza in realitate.

 Obiectul dreptului de autor

Obiectul dreptului de autor il constituie operele literare, artistice si stiintifice, indiferent de forma
lor de exprimare, de valoarea sau destinatia lor.

Analiza dispozitiilor legale a permis doctrinei sa desprinda trei conditii esentiale de care depinde
vocatia la protectie in cadrul dreptului de autor si anume:

-opera trebuie sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului;

-sa imbrace o forma concreta de exprimare, perceptibila simturilor;

-sa fie susceptibila de aducere la cunostinta publicului.

In cele ce urmeaza vom vedea la ce se refera aceste trei conditii:

a)     Opera trebuie sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului.

Pentru a fi considerata indeplinita aceasta conditie, autorul nu trebuie sa se limiteze la o

reproducere mecanica a operei, fara o contributie proprie in ceea ce priveste substanta de idei a
operei in discutie.

In doctrina aceasta conditie poarta si numele de originalitate. Astfel, pentru a fi protejata, opera
trebuie sa poarte amprenta personalitatii, a individualitatii individului.

b)     Pentru a forma obiectul unui drept de autor, opera trebuie sa imbrace o forma concreta de
exprimare, perceptibila simturilor.

Aceasta conditie, inseamna ca dreptul de autor se naste din momentul in care opera imbraca
forma de manuscris, schita, tema, tablou ori alta forma concreta.

c)     Cea de a treia conditie pentru ca o opera sa aiba vocatie de protectie este aceea de a fi
susceptibila de aducere la cunostinta publicului, prin reproducere, executare, expunere sau orice
alt mijloc. Aceasta cerinta fiind strans legata de cea precedenta, unii autori nu mentioneaza decat
doua conditii ale protectiei, in cadrul dreptului de autor.

Conform legii dreptului de autor constituie obiect al acestui drept urmatoarele:

-scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere
scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;

-operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare,
manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;

-compozitiile muzicale cu sau fara text;

-operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;

-operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;

-operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

-operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie,
arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design,
precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;

-operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de

arhitectura;

-lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general;

-operele de arta digitala.

 Subiectele dreptului de autor

Principiul adevaratului creator al operei

Art. 3 alin. (1) al Legii privind dreptul de autor stipuleaza ca este autor persoana fizica sau
persoanele fizice care au creat opera.

Doar persoana fizica poate avea calitatea de autor al operei, fiind singura susceptibila de a avea o
asemenea activitate. In ciuda acestui fapt, Legea privind dreptul de autor prevede in art. 3 alin.
(2) ca in cazuri expres prevazute de lege, pot beneficia de protectia acordata autorului persoanele
juridice si persoanele fizice altele decat autorul.

Avand in vedere cele mentionate mai sus, va trebui sa distingem intre subiectele originare ale
dreptului de autor si cele derivate.

Subiectul primar este autorul nemijlocit, creator al operei, in timp ce subiect derivat este acea
persoana care, datorita unor imprejurari a dobandit unele prerogative ale dreptului de autor.

Revenind la persoana juridica, ca subiect exceptional al dreptului de autor, trebuie sa subliniem

ca aceasta nu va beneficia niciodata de toate prerogativele pe care le comporta dreptul de autor.
Aceasta deoarece dreptul de autor al persoanei juridice nu poate deriva din creatia operei,
deoarece din faptul crearii unei opere nu rezulta decat calitatea de autor al celui care a creat-o.
Dreptul de autor al persoanei juridice poate doar deriva din drepturile de autor ale persoanelor
fizice care au creat opera, insa pentru aceasta trebuie sa prezumam ca aceste persoane au
consimtit, in prealabil, in favoarea persoanei juridice, cesiuni partiale ale prerogativelor care le
revin in calitate de autori. Trebuie insa subliniat ca aceste cesiuni sunt admise de lege doar in
ceea ce priveste prerogativele patrimoniale, ele nefiind posibile in ceea ce priveste prerogativele
personale nepatrimoniale,dat fiind caracterul acestora de a fi intim legate de persoana autorului.

Uneori, numele autorului unei opere nu este cunoscut, caz in care avem de-a face cu o opera
anonima. Alteori, in virtutea faptului ca autorul are dreptul de a-si afirma paternitatea operei, dar
nu si obligatia de a o face, acesta poate decide ca opera sa apara sub pseudonim.
Pluralitatea de autori

Operele nu constituie intotdeauna rezultatul activitatii creatoare a unui singur autor. Mai ales in
cazul operelor stiintifice ne aflam adeseori in fata unei pluralitati de autori si a unei opere unice
comune.

In cazul pluralitatii de autori trebuie sa distingem intre opera comuna si opera colectiva.

Este opera comuna, opera creata de mai multi coautori; in colaborare. Bazindu-se pe o activitate
creatoare comuna, opera comuna este prin definitie o opera unitara.

Dreptul de autor asupra operei comune apartine coautorilor acesteia, iar in lipsa unei conventii
contrare, coautorii nu pot utiliza opera decat de comun acord. Un eventual refuz al
consimtamantului din partea oricaruia dintre coautori trebuie sa aiba o justificare temeinica.

In situatia in care contributia fiecarui autor este distincta, aceasta poate fi utilizata in mod
separat, cu conditia sa nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalti
coautori.

Este opera colectiva, opera in care contributiile personale ale coautorilor formeaza un tot, fara a
fi insa posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori
asupra ansamblului operei create.

Astfel, operele colective sunt intotdeauna opere complexe din punctul de vedere al obiectului,
reunind elemente de natura diferita (spre exemplu: scenariul, regia, compozitia muzicala etc.).

O alta trasatura esentiala a operelor colective o constituie faptul ca persoanele care participa la
elaborarea acestei opere sunt fiecare in parte, subiectul distinct al unui drept de autor asupra unui
obiect determinat, si anume fiecare din operele de natura diferita formand opera complexa pe
care o reprezinta opera colectiva (autorul scenariului asupra scenariului, autorul compozitiei
muzicale asupra acesteia din urma etc.)

Conform legii, in lipsa unei conventii contrare, dreptul de autor asupra operei colective apartine
persoanei fizice sau juridice din initiativa, sub responsabilitatea careia a fost creata.

Referindu-ne acum la raporturile dintre coautori, regula fundamentala este aceea ca, in cazul
operelor ce apar ca rezultat al unor colaborari, dreptul de autor apartine in comun, coautorilor.

Remuneratia se cuvine coautorilor in proportiile pe care acestia le-au convenit. In lipsa unei
conventii, remuneratia se imparte proportional cu partile de contributie ale acestora sau in mod
egal, daca acestea nu se pot stabili. In cazul unei opere indivizibile, coautorii nu vor putea sa-si
exercite prerogativele care alcatuiesc dreptul de autor, atat cele personale patrimoniale, cat si
cele nepatrimoniale, decat de comun acord. Refuzul consimtamantului din partea oricaruia dintre
coautori trebuie sa fie temeinic justificat.
Cand opera este divizibila, iar contributia fiecarui autor este susceptibila de a fi valorificata
separat, fiecare dintre acestia isi va putea exercita drepturile personale nepatrimoniale asupra
partii sale conditionat fiind de a nu aduce atingere intereselor celorlalti.

Raporturile intre autorul operei originare si cel al operei derivate

O prima regula care rezulta din natura exclusiva a dreptului de autor consta in obligatia autorului
operei derivate de a cere autorizarea folosirii operei preexistente de la autorul ei.

O alta regula care rezulta din natura operelor in cauza consta in obligatia pe care o are autorul
operei derivate de a respecta dreptul la calitatea de autor a creatorului operei originare, indicand
sursa operei derivate.

Continutul dreptului de autor

Drepturile personale nepatrimoniale

Conform art. 10 din Legea privind dreptul de autor, autorul unei opere are urmatoarele drepturi
morale:

-dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;

-dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;

-dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica;

-dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum

si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa;

-dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare,
prejudiciati prin exercitarea retractarii.

Dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului

Fiind organic legat de personalitatea autorului, dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului
apartine in exclusivitate autorului. Acest drept de divulgare este primul in ordine cronologica a
nasterii prerogativelor autorului, influentand aparitia drepturilor patrimoniale, care, prin
exercitarea acestuia, devin drepturi propriu-zise.

Dreptul de divulgare reprezinta posibilitatea autorului de a prezenta public rezultatul creatiei

sale. El are libertatea de a alege modalitatea de publicare precum si momentul in care va aduce
opera la cunostinta publicului.

O trasatura importanta a acestui drept consta in faptul ca este intransmisibil prin acte intre vii.
Astfel, art. 11 alin.(1) al Legii prevede ca drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari
sau instrainari.
Dreptul la paternitatea operei

Deoarece opera este rezultatul muncii sale de creatie, autorul are dreptul la recunoasterea
paternitatii operei sale.

Recunoasterea dreptului la paternitatea operei implica obligatia tuturor acelora care folosesc
opera de a indica numele autorului operei originale cat si a celei derivate.

Acest drept are un continut cu dublu caracter:pe de o parte are un caracter pozitiv prin dreptul de
a revendica oricand calitatea de autor si presupune si dreptul la nume; pe de alta parte, are un
caracter negativ prin dreptul de a se opune la orice act de contestare a acestei calitati din partea
unor tert.

Dreptul la nume ofera posibilitatea autorului de a decide intre mai multe variante si anume: daca
opera va fi adusa la cunostinta publicului sub numele sau, daca va fi sub pseudonim sau fara
indicarea numelui.

Dreptul la paternitatea operei supravietuieste mortii autorului, transmitandu-se prin mostenire

potrivit legislatiei civile. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine conform
legii organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz,
organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie.

Dreptul la inviolabilitatea operei

Denumit si dreptul la respectul si integritatea operei consta in aceea ca opera de creatie
intelectuala trebuie adusa la cunostinta publicului asa cum a fost creata de autor, fara sa i se
aduca modificari asupra formei, continutului sau numelui autorului. De aici rezulta
imposibilitatea oricaror suprimari, modificari sau completari fara acordul acestuia.

Cu toate acestea, doctrina precizeaza insa ca, in cazul anumitor forme de folosire a operei,
autorul care si-a dat consimtamantul la ele a acceptat implicit si modificarile care sunt indisolubil
legate de acel mod de folosire a operei(spre exemplu, cazul adaptarilor cinematografice).

Din punct de vedere al naturii juridice, dreptul la inviolabilitatea operei este un drept absolut si
inalienabil. El poate fi transmis prin mostenire potrivit legislatiei civile.

Drepturile artistilor interpreti sau executanti

Deoarece nu s-a putut revendica pentru interpreti sau executanti statutul de coautori, intrucat nu
se poate vorbi de o participare a acestora la crearea operei interpretate sau executate, s-a pus pe
plan teoretic problema calificarii prestatiilor lor drept opere derivate. Astfel incat pentru protectia
prestatiei interpretilor si executantilor a devenit necesara amenajarea unui regim care, desi
modelat dupa acela al dreptului de autor sa fie totusi diferit de acesta.
De altfel legislatia a consacrat aceasta protectie in cadrul drepturilor conexe, rezervate
auxiliarilor creatiei literare sau artistice.

Prin artisti interpreti sau executanti se intelege: actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii si alte
persoane care prezinta, canta, danseaza recita, declama, joaca, interpreteaza, regizeaza, dirijeaza
ori executa in orice alta modalitate o opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel,
inclusiv folcloric, de varietati, de circ ori de marionete.

Artistul interpret sau executant are urmatoarele drepturi morale:

dreptul de a pretinde recunoasterea paternitatii propriei interpretari sau executii;

dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare
spectacol si la fiecare utilizare a inregistrarii acestuia;

dreptul de a pretinde respectarea calitatii prestatiei sale si de a se opune oricarei reformari,

falsificari sau altei modificari substantiale a interpretarii ori executiei sale sau oricarei incalcari a
drepturilor sale, care ar prejudicia grav onoarea ori reputatia sa.

Drepturile prevazute anterior nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari. Dupa moartea
artistului interpret sau executant exercitiul acestor drepturi se transmite prin mostenire.

Totodata artistul interpret sau executant are si dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de
a  interzice urmatoarele:

fixarea interpretarii sau executiei sale;

reproducerea integrala sau partiala, directa ori indirecta, temporara sau permanenta, prin orice
mijloc si sub orice forma, a interpretarii sau a executiei fixate;

distribuirea interpretarii sau a executiei fixate;

imprumutul interpretarii sau a executiei fixate;

importul in vederea comercializarii pe piata interna a interpretarii sau a executiei fizice;

radiodifuzarea si comunicarea publica a interpretarii sau a interpretarii sale, in afara cazului in

care interpretarea sau executia a fost deja fixata sau radiodifuzata;

punerea la dispozitia publicului a interpretarii sau a executiei sale fixate, astfel incat sa poata fi
accesata in orice loc si in orice moment ales, in mod individual de catre public;

retransmiterea prin cablu a interpretarii sau a executiei fixate.

Se considera fixare incorporarea, prin orice mijloc, de sunete, imagini ori de sunete si imagini
sau de reprezentari digitale ale acestora in orice fel de suport, inclusiv electronic, care permite
perceperea, reproducerea ori comunicarea lor catre public intr-un mod oarecare.

 Apararea drepturilor de autor

. Apararea drepturilor personale nepatrimoniale ale autorului

Persoana care a suferit o atingere intr-un drept personal nepatrimonial, poate cere instantei
incetarea faptului care aduce atingere drepturilor sale si obligarea celui vinovat la savarsirea
actelor necesare acelui drept.

In masura stabilita de lege, drepturile nepatrimoniale sunt aparate chiar si dupa moartea
titularului lor, iar instanta are dreptul de a aplica mijloace de constrangere pentru a asigura
executarea reparatiei.

Actiunea civila poate fi deschisa in cazul unor incalcari ce au ca obiect:

dreptul de divulgare, prin aducerea la cunostinta publicului a unei opere inainte ca autorul sa
considere oportun acest lucru;

dreptul la paternitatea operei, prin uzurparea calitatii de autor, prin indicarea gresita sau omiterea
numelui autorului;

dreptul la inviolabilitatea operei, prin modificarea sau denaturarea acesteia;

dreptul la dreptul de retractare, prin publicarea sau difuzarea operei la a carei difuzare sau p
ublicare autorul a renuntat.

Obiectul actiunii in aceste cazuri este dublu. Autorul lezat in drepturile sale nepatrimoniale poate
cere instantei incetarea savarsirii faptelor care aduc atingere dreptului sau, si, de asemenea,
obligarea celui vinovat la savarsirea unor acte care sa permita restabilirea dreptului incalcat.
Astfel de acte vor consta, de obicei, in:

publicarea hotararii pronuntate in instanta;

retragerea exemplarelor operei din tipografie sau librarii, ori o alta masura corespunzatoare
naturii operei;

revenirea la textul autentic, subliniata prin aducerea masurii la cunostinta publicului prin presa;

inscrierea sau rectificarea numelui autorului in cazul utilizarilor fara respectarea dreptului la
nume al acestuia.
Pentru indeplinirea acestor fapte instanta va stabili un termen, iar in situatia in care la expirarea
acestuia nu s-a luat nici o masura pentru restabilirea drepturilor incalcate ale autorului, instanta
va putea impune plata unei amenzi pentru fiecare zi de intarziere.

Dupa moartea autorului, mostenitorii acestuia vor putea exercita actiunea in nume propriu,
intrucat orice atingere adusa drepturilor morale ale autorului se rasfrange si asupra
mostenitorilor, care sunt si ei lezati in drepturile lor personale nepatrimoniale.

CONCLUZII

În concluzie pot să spun cu certitudine că obiectul de dreptului de autor reprezintă consecinţa

creaţiei intelectuale a persoanei, precum şi forţa prin care individul a valorificat opera sa.
Obiectele beneficiază de protecţie o dată cu crearea acestora, daqr şi ca urmare a înregistrării
acestora în AGEPI (Agenţia Pentru Protecţie Intelectuală), fapt prin care sunt recunoscute în
societate drept proprietate a persoanei fizice sau juridice, fiind inviolabilă, adică inadmisibilă de
atingere.

Odată cu crearea, fie înregistrarea operelor ştiinţifice, literare şi artistice, acestea se transformă în
obiecte ale dreptului de autor şi obţin recunoaştere că către persoanele care obţin dreptul de
valorificare prin licenţă exclusivă sau neexlusivă. Astfel, obiectele dreptului de autor, reprezintă
elementele esenţiale ale societăţii, deoarece dezvoltarea acesteia se bazează pe existenţa
obiectelor date.

Cărţile, muzica, melodiile, poeziile, sculpturile, tablourile, toate acestea ne înconjoară în viaţa de
zi cu zi, dar nu întotdeauna noi realizăm  că ele sunt creaţii intelectuale şi beneficiază de
protecţie. Utilizîndu-le fără voinţa autorului, noi prejudiciem creaţia lui, precum şi valorificarea
acesteia.

Obiectele dreptului de autor, reprezintă pilonii societăţii. Avînd originea în gîndurile oamenilor,
acestea se materializează prin acţiunile individului şi devin opere ce se răspîndesc, beneficiind de
recunoaştere atît naţională, cît şi internaţională.

Persoanele fizice şi juridice, care sunt creatoare de obiecte ale dreptului de autor şi care au
intenţia să le valorifice, au dreptul de a fi protejaţi, deoarece fără protecţie nu există siguranţă în
munca pe care o depun şi la rîndul său, nici dorinţă de a crea ceva nou şi ceva deosebit.

BIBLIOGRAFIE

Aurelia Ionascu, Nicolae Comsa, Mircea Muresan, Dreptul de autor, Editura Academiei,

Bucuresti, 1969, p. 19

Stanciu D. Carpenaru, Dreptul civil. Drepturile de creatie intelectuala, Universitatea din

Bucuresti, Facultatea de drept, p. 8

Yolanda Eminescu, Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p. 41

Yolanda Eminescu, op. cit., p. 90

Cristinel Murzea, Notiuni de proprietate intelectuala, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj,

2000, p. 34

Y. Eminescu, op. cit., p. 95

C.Murzea, op. cit., p. 46

S. Carpenaru, op. cit., p. 29

C.Murzea, op. cit., p. 46

Y. Eminescu, op. cit., p. 128

Y. Eminescu, op. cit., p. 131

Y. Eminescu, op. cit., p. 200

C.Murzea, op. cit., p. 117

C.Murzea, op. cit., p. 120

Y. Eminescu, op. cit., p. 211

Y. Eminescu, op. cit., p. 216

C.Murzea, op. cit., p. 125