TEMA 3

DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ

CUPRINS

1. Reglementarea, noțiunea și clasificarea dreptului de proprietate.

2. Conținutul și caracterele juridice ale dreptului de proprietate.
3. Noțiunea de limite ale dreptului de porprietate privată. Limitele materiale

Obiectivele unităţii de învăţare 3

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi :

 Să intelegeti notiunea dreptului de proprietate privată

 Să înțelegeți relația dintre dreptul de poprietate privată și dreptul de proprietate publică
 Să înțelegeți conținutul (atributele/prerogativele) dreptului de proprietate
 Să vă explicați diferitele categorii de limite ale dreptului de proprietate privată
 Să rezolvați probleme/situații practice/spețe din materia regimului dreptului de proprietate
privată și a limitelor exercitării sale

Timp de studiu: 2 ore

1.Reglementarea noțiunea și clasificarea dreptului de prpoprietate

 Reglementări internaţionale.
- Art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite din 1948: „Orice persoană, privită ca subiect unic sau asociat în
colectivităţi, are dreptul la proprietate. Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa”.
- Art. 1 din Primul Protocol adiţional (adoptat în 1952, intrat în vigoare în 1954) la Convenția
Europeană privind Drepturile Omului, cu denumirea marginală Protecţia proprietăţii: „Orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale
dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe
care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau
pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”

1
  Reglementări interne.
Constituția României:, art.44.Dreptul de poprietate privată.
Codul Civil:
- Art. 555 alin. 1: „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de
un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.” Acest text reglementează
definiția (legală) a dreptului de proprietate.
- Art. 858 : „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi
administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de
interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.”
Din art. 553 alin. 1 și 554 rezultă criteriul după care NCC face clasificarea dreptului de
proprietate: obiectul (bunul) asupra căruia poartă dreptul de proprietate: dacă bunul este de uz sau
interes privat, dreptul care poartă asupra bunului este drept de proprietate privată (art. 553 alin. 1);
dacă bunul este, prin declarația legii sau prin natura lui, de uz sau interes public, atunci dreptul de
proprietate care poartă asupra lui este un drept de proprietate publică (art. 554 alin. 1).
Astfel, proprietatea este publică sau privată (art. 136 alin. 1 Constituție, art. 552).
-dreptul de proprietate privată – tipul, paradigma, regula dreptul de proprietate ( a se vedea și
art. 554 alin. 2)
-dreptul de proprietate publică – excepția, reglementare exorbitantă, restrictivă.

2.Conținutul și caracterle juridice ale dreptului de proprietate

Conform art. 555, dreptul de proprietate are în conținutul său și conferă titularului trei atribute:
posesia (ius possidendi), folosința (ius utendi și ius fruendi) și dispoziția (ius abutendi). Dreptul de
proprietate este cel mai complet sau complex drept reale, întrucât conține toate cele trei atribute, spre
deosebire de celelalte drepturi reale (dezmembramintele) care se formează prin dezmembrarea din
dreptul de proprietate – a cel puțin- unuia din atributele menționate ( cu excepția dispoziției, care este
de esența dreptului de porprietate).

a)Posesia (ius possidendi). Ca atribut al dreptului de proprietate, posesia este un element/

stare de drept, exprimând, din punct de vedere juridic, ideea c civ. de apropriere şi stăpânire a bunului.
Posesia, ca stare de drept ( atribut al dreptului de proprietate, art.555) se deosebeşte de posesia stare de
fapt (art.916 C.civ.).
În privința dreptului de proprietate nu interesează- spre deosebire de materia posesiei ca stare
de fapt- buna sau reaua credință în exercitarea dreptului, sub rezerva exericțiului abuziv al dreptului,
sancționabil pe cale delictuală.

b) Folosința (ius utendi și ius fruendi). Conține două componente:

-posibilitatea de a utiliza bunul (ius utendi)
și
-de a-i culege fructele (ius fruendi); fructele sunt- potrivit art. 548, naturale, industriale și
civile- și sunt culese de proprietar, în condițiile art. 550 alin. 1-3.

2
 c)Dispoziția (ius abutendi). Conține două componente:
-dispoziția materială : posibilitatea de a modifica bunul în materialitatea sa, de a-i schimba
forma, de a-i consuma substanța, de a-i culege productele, de a-l distruge.
și
-dispoziția juridică : încheierea de acte juridice translative între vii (vânzare, schimb, donație),
constituirea de dezmembrăminte), constituirea de garanții (ipotecă etc.) sau pentru cauză de moarte
(legat), abandonarea bunului mobil sau renunțarea, prin declarație autentică, la dreptul de proprietate
asupra unui imobil (art. 562 alin. 2).

Caracterele juridice reies tot din definiția legală a dreptului de proprietate (art. 555 alin. 1), în
care se spune că atributele dreptului (posesia, folosința și dispoziția) se exercită în mod absolut,
exclusiv și perpetuu.
a)Caracterul absolut:dreptul de proprietate este cel mai complet dintre drepturile reale,
întrucât conferă titularului plenitudinea prerogativelor asupra bunului sau;
b)Caracterul exclusiv. Proprietarul exercită singur, fără intervenţia altei persoane,
prerogativele dreptului său; în ipoteza stării de coproprietate, când atributele dreptului de proprietate
sunt exercitate concomitent de mai mulţi titulari, caracterul exclusiv rămâne prezent, doar că se
raportează la ansamblul titularilor dreptului comun.
c)Caracterul perpetuu. Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, ci numai prin pieirea
bunului (prev. expresă în art. 562 alin. 1 teza I):
-imprescriptibilitatea dreptului de proprietate sub aspect extinctiv: acțiunea în revendicare este
imprescriptibilă extinctiv, cu excepția cazurilor când se dispune altfel (art. 563 alin. 2)
-dreptul este prescriptibil achizitiv, uzucaparea dreptului de către o terţă persoană paralizând
acţiunea în revendicare .

3.Limitarea dreptului de proprietate.Limitele materiale

Art.555 Cod civil- definind dreptul de proprietate- enunţă că prerogativele sale se exercită în
limitele determinate de lege.
Limitele materiale.Conform Art. 556 alin. 1: Dreptul de proprietate poate fi exercitat în
limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează
obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.
Limitele materiale în cazul dreptului de proprietate asupra terenurilor. Art. 559.
Întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor. (1) Proprietatea terenului se întinde şi asupra
subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.
Suprafața terenului. Art. 560 (Obligaţia de grăniţuire): Proprietarii terenurilor învecinate sunt
obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare,
suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

3
 Art. 561 (Dreptul de îngrădire) Orice proprietar poate să îşi îngrădească proprietatea,
suportând, în condiţiile legii, cheltuielile ocazionate.
- Acest drept poate fi limitat în exercițiul său de existența dreptului de trecere (art. 617-620 și
621-623).
Spațiul suprapus terenului. Art. 559 alin. 2 teza I: Proprietarul poate face, deasupra (...)
terenului, toate construcţiile, plantaţiile şi lucrările pe care le găseşte de cuviinţă, în afară de excepţiile
stabilite de lege, şi poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce; limite stabilite de
Codul aerian (OG nr. 29/1997, modificată): nu se poate construi în apropierea aeroporturilor decât în
anumite condiții etc. (servituțile aeronautice, art. 77 din Codul aerian...)
Subsolul terenului. Art. 559 alin. 2: Proprietarul poate face, (...) în subsolul terenului, toate
construcţiile, plantaţiile şi lucrările pe care le găseşte de cuviinţă, în afară de excepţiile stabilite
de lege, şi poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este ţinut să
respecte, în condiţiile şi în limitele determinate de lege, drepturile terţilor asupra resurselor
minerale ale subsolului, izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor şi instalaţiilor subterane şi
altora asemenea.
- Art. 44 alin. 5 din Constituție Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate
folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru
daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile
autorităţii.

Test de auto-evaluare

1.Prin dispozitia materială se intelege atributul proprietarului unui bun:

a) de a dispune de substanta bunului;
b) de a înstrăina bunul;
c) de a constitui garantii asupra bunului.

2. Dreptul de proprietate:
a) are caracter absolut, în sensul că nu este susceptibil de abuz;
b) poate aparține unei persoane, în timp ce altă persoană are doar posesia asupra bunului respectiv ;
c) este singurul drept real care presupune și atributul posesiei.

3. Dreptul de proprietate privată:

a) este cel mai complet drept real;
b) produce efecte diferite, în funcție de buna sau de reauacredință a proprietarului;
c) este imprescriptibil achizitiv.

4
Răspunsuri test de evaluare:
1.a; 2.b., 3.a
Bibliografie

Obligatorie (alternativ)
C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principal, ediția a 4-a Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020/

V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, ediția a 4-a, 2021

Facultativă
C. Zamșa, Drept civil. Drepturile reale principale. Manual de seminar, ediția a III-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2022

5
 TEMA 4. LIMITELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ(II)
CUPRINS

1. Limitele legale ale dreptului de proprietate privată.

2. Limitele conventionale ale dreptului de proprietate privată. Clauza de
inalienabilitate.
3. Limitele judiciare ale dreptului de poprietate

Obiectivele unităţii de învăţare 3

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi :

 Să intelegeti notiunea de limitelegale ale dreptului de proprietate

 Să înțelegeți noțiunea de inalienabilitate conevnțională
 Să înțelegeți modul de limitare a dreptului de proprietate pe cale judiciară
 Să rezolvați probleme/situații practice/spețe din materia regimului dreptului de proprietate
privată și a limitelor exercitării sale

Timp de studiu: 2 ore

1.Limitele legale ale dreptului de proprietate

Clasificare. Criteriu. Criteriul îl constituie interesul în protejarea căruia se instituie limitele.

Sunt limite ale exercițiului dreptului de proprietate instituite în interes public sau în interes privat (art.
602).
Limite legale în interes public.Limitele pot să privească: restricții privind circulația juridică a
bunurilor (forma actelor juridice – de regulă forma autentică; înregistrarea în registrele de publicitate
imobiliară; dreptul de preemțiune pentru anumite categorii de bunuri: bunurile culturale s.a.
Cu titlu de principiu, art. 553 alin. 4 din Codul Civil prevede că : Bunurile obiect al proprietăţii
private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele
pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de
lege.
Inalienabilitatea legală a anumitor bunuri. În anumite cazuri, pentru a evita deturnarea în
scop speculativ a unor beneficii recunoscute de lege unor anumite persoane sau pentru a evita
fraudarea intereselor unor terţe persoane, legea instituie inalienabilitatea temporară, totală sau parţială,
a anumitor bunuri ( exemplul Legii nr. 112/1995 imobilelel cumpărate de chiriaşi nu pot fi înstrăinate
timp de 10 ani de la data cumpărării, sub sancţiunea nulităţii absolute (articolele 9 alin. ultim şi 11 din
lege).

Imobilele formează obiectul material al următoarelor limite:

6
  Art. 1244 (Forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară): În afara altor cazuri prevăzute
de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute,
convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea
funciară.Art. 888 (Condiţii de înscriere – în cartea funciară)
 Art. 44 alin. 2 teza a II-a din Constituție: Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
 Reguli speciale privind construcțiile. Limitele exercițiului dreptului de proprietate privată
sunt prevăzute în două acte normative: Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
construcțiilor și Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Astfel,
pentru desființarea (demolarea) sau executarea unor construcții este nevoie de obținerea a
două acte administrative, și anume certificatul de urbanism (art. 6 din Legea nr. 50/1991 și
art. 28-34 din Legea nr. 350/2001) și autorizația de construire sau de desființare (art. 1 din
Legea nr. 50/1991), emise de autoritățile administrative competente (de la nivel local).
În acest fel este limitat exercițiul atributului dispoziției materiale.

Limite legale în interes privat, în interesul asigurării bunei vecinătăți. Art. 602 alin. 2:
Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desfiinţate temporar prin acordul părţilor. Pentru
opozabilitate faţă de terţi este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. În
art.604-620 NCC sunt reglementate – prin norme cu caracter supletiv-in detaliu limitele legale stabilite
în interes privat pentru asigurarea bunei vecinatati, aspecte care,în temeiul Vechiului Cod civil erau
prevazute ca fiind servituți legale sau naturale.
Prevederile art. 617620 reglementează dreptul de trecere al proprietarului fondului care nu are
acces la calea publică de a cere permisiunea pentru a trece pe fondul vecinului său. Dreptul de
trecere se naște ex lege, și este considerat un drept potestativ. Dreptul de trecere ca limită legală a
exercițiului dreptului de proprietate trebuie deosebit de servitutea de trecere.
În această materie trebuie operată distincția dintre nașterea dreptului de trecere și exercitarea
dreptului, acest ultim aspect formând obiect de reglementare al art. 619 C.civ. (prin convenție, hotărâre
judecătorească sau printro folosință continuă timp de 10 ani se stabilesc întinderea și modul de
exercițiu al dreptului de trecere).
Dreptul de trecere are următoarele caracteristici:
- este imprescriptibil, nu se stinge prin neuz. Modul de exercitare a dreptului de trecere
se stabilește, potrivit art. 619 C.civ.,;
- dreptul de trecere nu are caracter gratuit, proprietarul fondului pe care se realizează
trecerea având dreptul de a primi despăgubiri. Despăgubirea trebuie să acopere
echivalentul lipsei de folosință a terenului.

2. Limitele convenționale ale dreptului de proprietate.Clauza de inalienabilitate.

Pe cale convențională, părțile contractante pot amenaja limitarea diferitelor atribute ale

7
dreptului de proprietate, în virtutea principiului libertății de a contracta și cu observarea limitelor
acestuia. De exemplu, pot crea raporturi obligaționale sau de drepturi reale prin derogare de la
dispozițiile legale care reglementează limitele legale în interes privat ( de ex., distanța dintre plantații,
construcții), caz în care se reține limitarea atributului folosinței și/sau al dispoziției materiale.
Cea mai importantă limită convențională a dreptului de proprietate vizează atributul dispoziției
juridice prin clauza de inalienabilitate.
Codul civil reglementează clauza de inalienabilitate în art.627-629, prin care se prevede
posibilitatea limitarii temporare a atributului dispoziției juridice.
Aart. 627. Clauza de inalienabilitate. Condiţii. (1) Prin convenţie sau testament se poate interzice
înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani şi dacă există un interes
serios şi legitim. Termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului.(2) Dobânditorul poate fi
autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate
a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate
stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea
acestuia. În contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezumă, până la proba
contrară.(4) Clauza de inalienabilitate este subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a
transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.(5) Transmiterea
bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilităţii.

Clauza de inalienabilitate are o natură juridică sui-generis, cu un regim legal bine stabilit din
perspectiva condițiilor de valabilitate și de opozabilitate, precum și din perspectiva sancțiunilor. Deși
se aseamănă cu o obligație negativă de a nu înstrăina, nu trebuie confundată cu aceasta; ceea ce le
diferențiază este materia sancțiunilor: în timp ce nerespectarea unei obligații negative de a nu înstrăina
se sancționează potrivit dreptului comun în materie-art.1516 alin. 2-, nerespectarea unei clauze de
inalienabilitate va urma, în mod obligatoriu, regimul sancționator prevăzut în art.629 C.civ.
Conditiile de valabilitate:
(i) clauza să fie temporară. Este considerată , de exemplu, temporară o clauză care este prevăzută până
la ajungerea la maturitatea legală a destinatarului ei. Dimpotrivă, nu îndeplineşte această condiţie o
clauză care ar fi stipulată pe toată durata vieţii stipulantului sau destinatarului ei. Durata clauzei
trebuie să fie determinată până la limita de 49 de ani,
(ii) clauza să fie întemeiată pe un interes serios şi legitim, care poate fi al dispunătorului, al
destinatarului clauzei sau al unui terţ.
Condiţii de opozabilitate.În materie imobiliară, pentru efectul de opozabilitate faţă de terti,
se impune notarea clauzei de inalienabilitate în cartea funciară, conform art.628 Cod civil. Terții în
această materie sunt subiectele de drept care pot invoca un drept sau un interes patrimonial cu privire
la situația creată prin inalienabilitate: creditorii dobânditorului bunului și eventualii dobânditori ai
dreptului de proprietate asupra bunului.
Art. 628. Condiţii de opozabilitate. (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată
împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze
decât dacă este valabilă şi îndeplineşte condiţiile de opozabilitate.(2) Pentru opozabilitate, clauza de

8
 inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, dacă este
cazul.(3) În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru
dobândirea proprietăţii prin posesia de bună-credinţă. (4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a
fost prevăzută într-un contract cu titlu gratuit, ea este opozabilă şi creditorilor anteriori ai
dobânditorului. (5) Neîndeplinirea condiţiilor de opozabilitate nu îl lipseşte pe beneficiarul clauzei de
inalienabilitatede dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului care nu se conformează acestei
obligaţii.
Art. 629. Sancţiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate. (1) Înstrăinătorul poate
să ceară rezoluţiunea contractului în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobânditor.
(2) Atât înstrăinătorul, cât şi terţul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, pot
să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.
(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, cât timp
clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
De reținut cele două sancțiuni specifice în caz de nerespectare a clauzei de inalienabilitate:
 rezoluțiunea actului care conține clauza și
 nulitatea celui de-al doilea act, încheiat prin nerespectarea clauzei de
inalienabilitate.

3.Limitele judiciare ale dreptului de proprietate.

În temeiului actualului Cod civil, limitele judiciare ale exercițiului dreptului de proprietate sunt
stabilite de instanță, potrivit art. 630 în baza echității, independent de atitudinea culpabilă a proprietarului
vecin. Spre deosebire de teoria abuzului de drep- folosită în temeiul vechiului cod civil pentru sancționarea
depășirii limitelor dreptului de proprietate în raporturile de vecinătate, , în temeiul art.630 instanța intervine
din considerente de echitate pentru a remedia inconvenientele anormale cauzate de proprietatrul vecin sau
prejudiciile de o anumită gravitate.
Măsurile care pot fi luate de reparare a prejudiciului:
- acordarea de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului;
- dispunerea încetării activității păgubitoare, doar dacă activitatea nu este realizată în
temeiul unei autorizații administrative;
- măsuri provizorii de prevenire a pagubei, dacă prejudiciul este iminent sau foarte
probabil.

Test de autoevaluare

1.Clauza de inalienabilitate în materie imobiliară :

a) pentru a fi valabilă, trebuie notatată în cartea funciară ;
b)chiar dacă nu e notată în cartea funciară,îi acordă dreptul beneficiarului clauzei de a solicita despăgubiri
de la proprietarul bunului ;
c)terțul beneficiar al clauzei poate să solicite rezoluțiunea contractului în care este stipulată clauza.

9
 2. . Ca natură juridică, clauza de inalienabilitate reprezintă:
a) o figură juridică sui- generis
b) o incapacitate de a înstrăina;
c) o obligație de a nu face corelativă unui drept real.

3.În raportul de vecinătate, limitarea dreptului de proprietate prin hotărâre judecătorească:

a) nu este posibilă;
b) este justificată pe ideea abuzului de drept;
c) este justificată pe ideea de echitate.

4. În raportul de vecinătate, dreptul de trecere al proprietarului imobilului lipsit de acces la drumul

public:
a)poate avea ca izvor contractul, hotărârea judecătorească, legea;
b)nicio variantă corectă;
c) poate forma obiectul unei convenții între proprietari cu referire la modul de exercitare.

Bibliografie

Obligatorie (alternativ)
C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principal, ediția a 4-a Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020/

V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, ediția a 4-a, 2021

Facultativă
C. Zamșa, Drept civil. Drepturile reale principale. Manual de seminar, ediția a III-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2022

Răspunsuri test de autoevaluare:

1b, 2 a, 3 c., 4c.

10
 TEMA 5 DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ

CUPRINS
1. Noțiunea și caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică.
2. Exercitarea dreptului de proprietate publică.
3. Dobândirea și încetarea dreptului de proprietate publică.
4. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Obiectivele temei 5
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi :
 Să înțelegeti notiunea și specificul dreptului de proprietate publică
 Să înțelegeți cum și de către cine se exercită dreptul de proprietate publică
 Să vă explicați mecanismul exproprierii pentru cauză de utilitate publică
 Să rezolvați probleme/situații practice/spețe din materia regimului dreptului de proprietate
publică

Timp de studiu: 2 ore

1. Noțiunea și caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică.

Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate ce aparţine statului sau unităţilor administrativ
teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judetul) asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt
de uz sau de interes public.
Cadrul legal este reprezentat de :
 Constituţia României, art.136;
 Actualul Cod civil art.858-875.
Există o relaţie de strictă corespondenţă juridică între domeniul public şi proprietatea publică,
în sensul că din domeniul public fac parte exclusiv bunuri ce formează obiect al dreptului de
proprietate publică şi reciproc, proprietatea publică poartă exclusiv asupra bunurilor din
domeniul public. Art. 858 C.civ. prevede că formează obiect al dreptului de proprietate publică
bunurile care „potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public” (s.n.).
Constituţia României în art.136 alin.4, art.861 C.civ, precum și Legea nr.213 în art.11
stipulează că bunurile proprietate publică sunt:
 Inalienabile; bunurile proprietate publică sunt inalienabile prin mecanisme proprii dreptului civil,
prin opoziţie cu alienabilitatea bunurilor proprietate privată;
 Insesizabile; insesizabilitatea presupune imposibilitatea executării silite a bunurilor de către
creditorii statului şi unităţilor administrativ-teritoriale precum şi imposibilitatea constituirii de
garanţii reale asupra bunurilor;
 Imprescrttpibile; imprescriptibilitatea bunurilor proprietate publică-atât sub aspect achizitiv, cât și
sub aspect extinctiv- poate fi considerată o consecinţă şi o garanţie a inalienabilităţii.

11
2. Exercitarea dreptului de proprietate publică.
exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate publică se poate realiza:
 direct: titularii dreptului, prin organelor reprezentative, exercită nemijlocit posesia, folosinţa,
dispoziţia şi
 indirect: prin constituirea, în condiţiile legii constituţionale şi organice, de drepturi reale şi de
creanţă asupra bunurilor publice, caz în care atributele sunt exercitate prin intermediul titularilor
respectivelor drepturi.

a)Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică (art.136 alin.4 Constitutie, art.867-870
C.civ., art.12 din Legea nr.213/1998,) are izvorul într-o hotărâre a Guvernului sau a consiliilor locale şi
prezintă natura juridică a unui drept real principal, fiind opozabil erga omnes, inalienabil, insesizabil,
imprescriptibil, şi cuprinzând atributele de posesia, folosinţă, dispoziţie corespunzătoare acestui drept.
Titularii dreptului de administrare: regiile autonome şi instituţiile publice.

b)Dreptul de concesiune asupra bunurilor proprietate publică (reglementat în art.136 alin.4 Constitutie,
art.871-873 C.civ.) are izvorul în contractul de concesiune şi prezintă natura juridică a unui drept real,
opozabil erga omnes, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil şi cuprinzând atributele de posesia, folosinţă,
dispoziţie corespunzătoare acestui drept, exercitate în mod temporar. Titularii dreptului de concesiune
(concesionarii) pot fi orice persoane fizice sau juridice de drept privat, române sau străine.

c)Dreptul real de folosinţă gratuită asupra bunurilor proprietate publică (reglementat prin art.136 alin.4 ,
art.874-875 C.civ., art.17 din Legea nr.213/1998) are izvorul în actul administrativ al autorităţilor publice şi
natura juridică a unui drept real, opozabil erga omnes, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil și are caracter
intuituu personae, temporar şi gratuit. Titularii dreptului real de folosinţă gratuită sunt persoane juridice de
drept privat fără scop lucrativ şi instituţiile de utilitate publică.

d)Închirierea bunurilor proprietate publică (art.136 alin.4 Constitutie, art.14-16 din Legea nr.213/1998)
are izvorul în contractul de închiriere aprobat de Guvern sau de consiliile locale şi prezintă natura
juridică a unui drept de creanță al cărui titular poate fi o persoană fizică sau juridică, română sau străină.

3. Dobândirea și încetarea dreptului de proprietate publică.

Conform art.863 C.civ. modurile dobândire a proprietăţii publice sunt:

a) achiziţia publică, efectuată în condiţiile legii;
b) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii;
c) donaţia sau legatul, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa
dispunătorului, devine de uz ori de interes public;

12
 d) convenţia cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului, devine de uz
ori de interes public;
e) transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din domeniul
privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condiţiile legii;
f) prin alte moduri stabilite de lege.

Încetarea sau stingerea proprietăţii publice prezintă

 cauzele generale de încetare, conform art.864 C.civ. :
a)pieirea bunului: dispariţia bunului indiferent de cauze,fenomene naturale sau intervenţia
umană (voluntară sau involuntară).
b)trecerea bunului din domeniul public în domeniul privat.
c)încetarea uzului sau interesului public.

 cauză specială de încetare a dreptului de proprietate publică este stipulată în art.35 din Legea
nr.33/1994, în ipoteza retrocedării imobilelor expropriate către foştii proprietari în situaţia
neutilizării imobilelor conform scopului de utilitate publică timp de un an de la data exproprierii.

Art. 865 C.civ. instituie în sarcina titularului dreptului de proprietate publică obligaţia apărării în
justiţie a proprietăţii publice. Pe cale de consecință, titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii
publice sunt obligaţi să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de
proprietate publică; să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile
prevăzute de Codul de procedură civilă.

4. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Potrivit articolului 44 alin. 3 din Constituţie, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză
de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, principii reflectate de
asemenea de articolul 481 din Codul civil şi articolul 1 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea
pentru utilitate publică. În această materie, Legea nr.33/1994 reprezintă dreptul comun, iar Legea nr.
255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de
interes național, județean și local, reprezintă dreptul special.
În procedura exproprierii trebuie distinse trei etape:
(a) declararea utilităţii publice de către diverse autorităţi publice, în funcţie de natura şi importanţa
lucrărilor care urmează a fi realizate, iar în anumite cazuri utilitatea publică se declară prin lege;
(b) exproprierea care poate fi amiabilă sau judiciară. Este amiabilă atunci când părţile convin
transferul dreptului de la proprietar la autoritatea administrativă. în lipsa unei asemenea convenţii
este necesară o hotărâre judecătorească de expropriere;
(c) în cazul unei cesiuni amiabile indemnizaţia este stabilită prin convenţie. în cazul unor
neînţelegeri, cuantumul indemnizaţiei se stabileşte injustiţie;
Despăgubirea trebuie să fie dreaptă şi prealabilă, în sensul că trebuie să corespundă pierderii efectiv

13
suferite de expropriat și să fie de asemenea plătită înaintea intrării în posesie a expropriatorului. în
consecinţă, cu excepţia unor cazuri de extremă urgenţă (articolul 32 din Legea exproprierii),
expropriatul poate refuza predarea imobilului până la plata efectivă a despăgubirilor.

Test de evaluare

1.În materia dreptului de proprietate publică:

a) dreptul de propietate publică este inalienabil prin mijloace specifice dreptului adminsitrativ;
b)dreptul de poprietate publică este imprescriptibil achizitiv și prescriptibil extinctiv;
c) acesta reprezintă excepția, prin comparație cu dreptul de proprietate privată,

2.. Dreptul de concesiune:

a)se poate constitui asupra bunurilor proprietate publică sau privată a statului;
b) are natura juridică a unui drept real, opozabil erga omnes.
c) nicio variantă corectă.

3. Exproprierea:
a) exclude orice înțelegere a subiectelor implicate
b) se poate realiza cu titlu gratuit;
c) are caracter mixt, de drept civil și de drept public..

Bibliografie

Obligatorie (alternativ)
C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principal, ediția a 4-a Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020/

V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, ediția a 4-a, 2021

Facultativă
C. Zamșa, Drept civil. Drepturile reale principale. Manual de seminar, ediția a III-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2022

Răspunsuri la testul de evaluare

1.c; 2.,b; 3.c.

14