UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3

Aplicarea legii penale în spațiu

PLAN
§ 1. Principiile de aplicare a legii penale în spațiu
§ 2. Aplicarea legii penale în raport cu faptele săvârșite pe teritoriul țării
§ 3. Aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării
§ 4. Extrădarea
Test de verificare
Rezumat
Bibliografie

Obiective
• Învățarea principiilor care guvenează aplicarea legii penale în raport cu spațiul.

Timp de învățare aproximat: 2 ore

§ 1. Principiile de aplicare a legii penale în spațiu

Principiile de aplicare a legii penale în raport cu spațiul trebuie să ofere soluții la
problemele ce se ivesc în interacțiunea spațiului cu faptele și persoanele care săvârșesc
infracțiuni, adică să dea răspuns problemelor de aplicare a legii penale atunci: când
infracțiunea s-a săvârșit în întregime pe teritoriul țării și făptuitorul se află în țară; când
infracțiunea s-a săvârșit în parte în țară, ori numai rezultatul s-a produs în țară; când
infracțiunea s-a săvârșit în întregime în străinătate, dar făptuitorul este cetățean român
sau o persoană juridică română; când infracțiunea s-a săvârșit în străinătate de către un
cetățean străin ori o persoană fără cetățenie, dar împotriva statului român contra unui
cetățean român ori a unei persoane juridice române; când infracțiunea s-a săvârșit în
străinătate de cetățeni străini, dar după săvârșirea faptei aceștia se află de bunăvoie pe
teritoriul României.
Pentru a oferi soluții acestor probleme în Codul penal (art. 8–11) au fost consacrate
reguli cu valoare de principii.

§ 2. Aplicarea legii penale în raport cu faptele săvârșite pe teritoriul țării

Principiul teritorialității. Este un principiu de bază al aplicării legii penale în spațiu,
consacrat prin dispozițiile art. 8 alin. 1 C.p.: „Legea penală română se aplică infracțiunilor
săvârșite pe teritoriul României”.
Aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite pe teritoriul țării este un
principiu de bază al aplicării legii penale în spațiu pentru că atât calificarea faptei ca
infracțiune, condițiile răspunderii penale, aplicarea sancțiunilor ca și executarea acestora
se realizează pe baza legii penale române, indiferent de calitatea făptuitorului (cetățean
român, cetățean străin, persoană fără cetățenie cu domiciliul în țară sau în străinătate).
Dacă pentru infracțiunea săvârșită pe teritoriul țării s-a executat o măsură preventivă
privativă de libertate ori o pedeapsă, durata măsurii sau partea din pedeapsă executată se
vor scădea din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România (art. 73
C.p.).
Cunoașterea sferei de aplicațiune a legii penale teritoriale presupune determinarea
noțiunii de „teritoriu” în sens juridico-penal.

1
Noțiunea de teritoriu. Prin dispozițiile art. 8 alin. 2 C.p. s-a precizat că: „Prin teritoriul
României se înțelege întinderea de pământ, marea teritorială și apele cu solul, subsolul și
spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat”.
În noțiunea de teritoriu sunt cuprinse așadar elementele:
a) întinderea de pământ sau suprafața terestră cuprinsă între frontierele
politico-geografice stabilite de statul nostru prin convenții cu statele vecine;
b) marea teritorială a României cuprinde fâșia de mare adiacentă țărmului ori, după
caz apelor maritime interioare pe o lățime de 12 mile marine (22,224 Km) măsurată de la
liniile de bază. Liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul țărmului sau
după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale țărmului, inclusiv ale
țărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice și
ale altor instalații portuare permanente (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 17/1990 privind
regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al
zonei economice exclusive ale României). Limita exterioară a mării teritoriale este linia
care are fiecare punct situat la o distanță de 12 mile marine, măsurată de la punctul cel
mai apropiat al liniilor de bază (art. 2 alin. 4 din Legea nr. 17/1990). Marea teritorială a
României se delimitează de marea teritorială a statelor vecine prin înțelegere cu fiecare
dintre aceste state, în conformitate cu prevederile și normele dreptului internațional (art.
3 din Legea nr. 17/1990). Limitele exterioare și laterale ale mării teritoriale constituie
frontiera de stat maritimă a României (art. 4 din Legea nr. 17/1990)
c) apele, adică apele cuprinse între frontiere ca: lacuri, bălți, râuri, apele maritime
interioare. Apele maritime interioare se situează între țărmul mării și liniile de bază de la
care se măsoară marea teritorială (art. 5 din Legea nr. 17/1990).
d) Subsolul, corespunzător solului terestru, acvatic, mării teritoriale, fără limite în
adâncime (practic până unde poate ajunge omul).
e) Spațiul aerian național reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului
României (suprafeței terestre, apelor interioare, mării teritoriale – s.n.) până la limita
inferioară a spațiului extraatmosferic (art. 6 alin.1 din Codul aerian).
Infracțiuni săvârșite pe teritoriul țării. Înțelesul expresiei „infracțiuni săvârșite pe
teritoriul României” îl găsim în Codul penal art. 8 alin. 3: „prin infracțiune săvârșită pe
teritoriul României se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul arătat în alin. 2 sau
pe o navă sub pavilion românesc ori pe aeronavă înmatriculată în România”.
Așadar, pe lângă teritoriul arătat mai sus, infracțiunea săvârșită pe teritoriul României
este și cea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc ori pe aeronavă înmatriculată în
Românie, aflate în afara granițelor țării (oriunde s-ar afla nava ori aeronava).
Prin dispozițiile art. 8 alin. 4 C.p. se precizează că: „infracțiunea se consideră săvârșită
pe teritoriul României și atunci când pe acest teritoriu, ori pe o navă sub pavilion
românesc ori pe aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de
instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracțiunii”. Prin
aceste ultime dispoziții se consacră criteriul zis al ubicuității sau al desfășurării integrale
potrivit căruia infracțiunea se consideră săvârșită pretutindeni (termenul ubicuitate derivă
din adverbul latin ubique = pretutindeni), unde s-a săvârșit fie și numai un act de
executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul
infracțiunii. Este astfel competent să judece infracțiunea orice stat pe teritoriul căruia s-a
săvârșit un act de executare ori s-a produs rezultatul.
Excepții de la principiul teritorialității. Aceste excepții decurg din tratatele internaționale
la care România este parte și care privesc și principiul teritorialității.
În Codul penal s-a prevăzut expres că „dispozițiile art. 8-11 se aplică dacă nu se
dispune altfel printr-un tratat internațional la care România este parte” (art. 12). Așadar
legea penală română se aplică potrivit principiilor de aplicare în spațiu: al teritorialității
(art. 8 C.p.), al personalității (art. 9 C.p.), al realității (art. 10 C.p.) și al universalității (art.
2
 11 C.p.) numai dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internațional la care România este
parte, tratate internaționale care au prioritate în aplicare față de legea penală română.
Imunitatea de jurisdicție. Legea penală română nu se aplică infracțiunilor săvârșite de
reprezentanții diplomatici ai statelor străine, sau de alte persoane care, în conformitate cu
convențiile internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a statului român (art. 13
C.p.).
Alte persoane prevăzute în convențiile internaționale care pot fi: șefi de state, șefi de
guverne, miniștrii de externe, personalul tehnic și administrativ din cadrul misiunilor
diplomatice, reprezentanți ONU, agenți consulari, care au doar o imunitate parțială în
legătură cu actele săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu consulare.
Se bucură de imunitate de jurisdicție și militarii unei armate străine, aflate în trecere
ori staționate pe teritoriul țării în baza unui acord cu statul român.
Infracțiunile săvârșite la bordul navelor sau aeronavelor străine aflate pe teritoriul
țării noastre. Deosebim după cum navele și aeronavele sunt militare ori sunt folosite în
scopuri comerciale.
- Navele și aeronavele militare ori folosite în scopuri guvernamentale se află pe
teritoriul țării cu acordul statului român și reprezintă statul cărora aparțin. Infracțiunile
săvârșite la bordul lor nu cad sub incidența legii penale române.
Infracțiunile ce ar fi săvârșite de persoanele care fac parte din echipajul acestor nave sau
aeronave pe timpul cât nava sau aeronava s-ar afla în porturi sau aeroporturi românești,
ori când nava s-ar afla în apele maritime interioare ori marea teritorială, nu cad sub
incidența legii penale române.
- Navele și aeronavele folosite în scopuri comerciale nu se bucură de același regim ca
navele ori aeronavele militare ori folosite în scopuri guvernamentale. Infracțiunile
săvârșite la bordul lor atâta timp cât se află în porturi ori aeroporturi românești se judecă
după legea română.
În cazul infracțiunilor săvârșite la bordul navelor comerciale aflate în trecere prin marea
teritorială a României, în principiu nu se aplică legea penală română, deci este o excepție
de la principiul teritorialității.
Totuși legea penală română se va aplica (art. 26 al. 2 din Legea nr. 17/1990)
infracțiunilor săvârșite la bordul navelor comerciale străine aflate în trecere prin marea
teritorială dacă:
a) infracțiunea a fost săvârșită de un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie
care are domiciliul pe teritoriul României;
b) infracțiunea este îndreptată împotriva intereselor României sau împotriva unui
cetățean român, ori a unei persoane rezidente pe teritoriul României;
c) infracțiunea este de natură să tulbure ordinea și liniștea publică în țară sau ordinea
în marea teritorială;
d) exercitarea jurisdicției române este necesară pentru reprimarea traficului ilicit de
stupefiante sau de substanțe psihotrope;
e) asistența autorităților române a fost cerută, în scris, de căpitanul navei ori de un
agent diplomatic sau un funcționar consular al statului al cărui pavilion îl arborează nava.

Autoevaluare
Ce se înțelege prin „infracțiune săvârșită pe teritoriul țării” ?

§ 3. Aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării

Principiul personalității legii penale. Principiul mai este cunoscut în doctrina penală și sub
denumirea de principiul naționalității active ori al cetățeniei active.
Există două ipoteze:

3
 1. Într-o primă ipoteză, prevăzută prin dispozițiile art. 9 alin. 1 C.p., „legea penală
română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean
român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română
este detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de 10 ani”.
Condiții:
a) infracțiunea să fie săvârșită în afara teritoriului țării;
b) infracțiunea să fie de o anumită gravitate – pentru sancționarea ei legea penală
română să prevadă pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea mai mare de 10 ani;
c) fapta să fie calificată ca infracțiune potrivit legii penale române. Nu se cere ca fapta
să fie infracțiune și potrivit legii locului unde aceasta a fost comisă;
d) infractorul să fie cetățean român ori o persoană juridică română în momentul
săvârșirii infracțiunii. Dacă infractorul nu avea cetățenia română la momentul săvârșirii
infracțiunii, dar o dobândește ulterior, nu este îndeplinită condiția pe care o examinăm și
acestei persoane nu i se poate aplica legea penală română conform principiului
personalității.
2. A doua ipoteză de aplicare a legii penale conform principiului personalității se
deduce din dispozițiile art. 9 alin. 2 C.p. care prevăd „în celelalte cazuri, legea penală
română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean
român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune și de
legea penală a țării unde a fost săvârșită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este
supus jurisdicției niciunui stat.”
Condiții:
a) săvârșirea unei infracțiuni în afara teritoriului țării;
b) infracțiunea să fie sancționată de legea penală română cu pedeapsă cu închisoarea
de cel mult 10 ani sau cu pedeapsa amenzii;
c) fapta să fie prevăzută ca infracțiune atât în legea penală română cât și în legea penală
a țării unde aceasta a fost comisă. Această condiție a dublei incriminări nu poate opera
(nu are cum să fie îndeplinită) dacă infracțiunea a fost comisă într-un loc care nu este
supus jurisdicției niciunui stat, fiind suficientă prevederea în legea penală română a faptei
ca infracțiune;
Conform art. II din Legea nr. 217/2020 prin excepție de la prevederile art. 9 din Codul penal, pentru
faptele prevăzute la art. 218-220 (infracțiunile de viol, agresiune sexuală și act sexual cu un minor)
, art. 221 alin. (1)-(21) (infracțiunea de corupere sexuală a minorilor), art. 2221 (infracțiunile de act
sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor și racolarea minorilor în scopuri sexuale săvârșite
în anumite circumstanțe agravante), art. 2161 (infracțiunea de folosire a prostituției infantile) și art.
374 alin. (1) și (11) (infracțiunea de pornografie infantilă) din Codul penal, legea penală română se
aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană
juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este
prevăzută ca infracţiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.
d) infractorul să fie cetățean român ori o persoană juridică română în momentul
săvârșirii infracțiunii. Este îndeplinită această condiție și atunci când infractorul are pe
lângă cetățenia română și cetățenia altui stat și chiar dacă acesta are reședința în
străinătate. Dacă infractorul nu avea cetățenia română la momentul săvârșirii infracțiunii,
dar o dobândește ulterior, nu este îndeplinită condiția pe care o examinăm și acestei
persoane nu i se poate aplica legea penală română conform principiului personalității.
► În ambele ipoteze punerea în mișcare a acțiunii penale se face cu autorizarea
prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază
teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al
parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Termenul în care procurorul
poate emite autorizația este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării și poate
fi prelungit, în condițiile legii, fără ca durata totală să depășească 180 de zile.
• Dacă pentru infracțiunea săvârșită în străinătate s-a pronunțat de către instanța străină
o pedeapsă care a fost executată în parte ori în întregime, ceea ce s-a executat se va deduce
4
 din pedeapsa aplicată de instanța de judecată din România, astfel cum se prevede în
dispozițiile art. 73 C.p.
■ Dispozițiile ce privesc personalitatea legii penale române se aplică dacă nu se
dispune altfel printr-un tratat internațional la care România este parte (art. 12 C.p.).
Principiul realității. Principiul mai este cunoscut în doctrina penală și sub denumirea de
principiul protecției reale ori al naționalității pasive sau al cetățeniei pasive și este
consacrat în dispozițiile art. 10 C.p. ce are ca denumire marginală „Realitatea legii penale”
Condiții:
a) Infracțiunea să fie săvârșită în afara teritoriului țării.
b) Infracțiunea săvârșită să fie dintre cele arătate expres în art. 10 C.p.: contra statului
român, contra unui cetățean român ori contra unei persoane juridice române.
c) Fapta să fie infracțiune potrivit legii penale române. Nu este necesar ca fapta să fie
prevăzută ca infracțiune și în legea locului unde a fost comisă (nu se cere dubla
incriminare).
d) Infractorul să fie cetățean străin sau o persoană fără cetățenie la data comiterii
infracțiunii.
e) Acțiunea penală se pune în mișcare cu autorizarea prealabilă a procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care va decide asupra
oportunității unui astfel de demers judiciar.
f) Fapta comisă să nu facă obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia
s-a săvârșit. Această condiție este necesară pentru a evita începerea unor proceduri
judiciare de urmărire penală ori de judecată în paralel, atât la locul săvârșirii faptei cât și
în statul român conform principiului realității.
■ Aplicarea legii penale române conform principiului realității este posibilă numai
dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internațional la care România este parte, așa cum
se prevede în art. 12 C.p.
• Când în statul unde a fost comisă fapta a fost demarată o procedură judiciară în
legătură cu acea faptă, aplicarea legii penale române potrivit principiului realității este
blocată. În acest caz legea penală română nu mai este aplicată, iar incidența dispozițiilor
art. 73 C.p. privind computarea pedepselor și a măsurilor preventive executate în afara
teritoriului țării, care se referă și la dispozițiile art. 10 C.p., rămân fără aplicare fiindcă în
România nu se va mai ajunge la aplicarea unei pedepse din care să se scadă pedeapsa
executată în afara teritoriului țării.
► Și în cazul aplicării legii penale române conform principiului realității sunt
incidente dispozițiile art. 13 C.p. referitoare la imunitatea de jurisdicție cu privire la
infracțiunile săvârșite de către reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de către
alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale, nu sunt supuse jurisdicției
penale a statului român.
Principiul universalității. Consacră aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite
în afara teritoriului țării, altele decât cele arătate la art. 10 C.p., dacă infractorul este
cetățean străin ori persoană fără cetățenie. Aplicarea legii penale române conform
principiul universalității este reglementată în dispozițiile art. 11 C.p. având denumirea
marginală de „Universalitatea legii penale”.
Există două ipoteze:
1. Într-o primă ipoteză, prevăzută în dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a C.p., aplicarea legii
penale române se face cu îndeplinirea următoarelor condiții:
a) Comiterea unei infracțiuni în afara teritoriului țării;
b) Infracțiunea comisă să nu facă parte dintre cele pentru care pentru care legea penală
română se aplică potrivit principiului realității, adică să nu fie o infracțiune contra statului
român, o infracțiune contra unui cetățean român sau contra unei persoane juridice române.

5
 c) Fapta comisă în afara teritoriului țării să fie calificată infracțiune potrivit legii penale
române. Nu se cere dubla incriminare, adică fapta să fie incriminată și potrivit legii locului
unde a fost săvârșită.
d) Pentru infracțiunea comisă în străinătate statul român și-a asumat obligația să o
reprime în temeiul unui tratat internațional.
e) Infractorul să fie cetățean străin ori o persoană fără cetățenie, indiferent unde își are
domiciliul.
f) Infractorul să se afle de bunăvoie pe teritoriul României.
2. În a doua ipoteză, prevăzută în dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. b și alin. 2 C.p.,
aplicarea legii penale române conform principiului universalității este posibilă dacă sunt
îndeplinite condițiile analizate mai sus (la prima ipoteză) la care se adaugă:
- Pentru infracțiunea comisă să se fi cerut extrădarea sau predarea infractorului.
- Extrădarea sau predarea infractorului să fi fost refuzată de partea română. Ca urmare
a refuzului de extrădare ori de predare a infractorului, statul român nu-i conferă
impunitate persoanei respective ci va proceda la judecarea acesteia.
În această a doua ipoteză aplicarea legii penale române nu va fi posibilă, conform art.
11 alin. 2 C.p., când potrivit legii statului în care s-a săvârșit infracțiunea există o cauză
care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori
executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.

• În ambele ipoteze dacă pentru infracțiunea săvârșită în străinătate a fost deja aplicată
o pedeapsă de către instanța străină, iar pedeapsa respectivă nu a fost executată sau a fost
executată numai în parte se va proceda potrivit dispozițiilor legale privitoare la
recunoașterea hotărârilor străine (art. 11 alin. 3 C.p.), fiind aplicabile și dispozițiile art.
73 C.p. privind computarea pedepselor și măsurilor preventive executate în afara țării.
■ În cazul aplicării legii penale române potrivit principului universalității sunt de
asemenea incidente dispozițiile art. 12 C.p. ce privesc aplicarea cu prioritate a
prevederilor din tratatele internaționale la care România este parte față de prevederile din
legea internă referitoare la aplicarea legii conform principiului universalității.
► Sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C.p. referitoare la imunitatea de jurisdicție cu
privire la infracțiunile săvârșite de către reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau
de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale, nu sunt supuse
jurisdicției penale a statului român.

Autoevaluare
Care sunt condițiile de aplicare a legii penale române potrivit principiului realității?

§ 4. Extrădarea
Noțiune și feluri. Extrădarea este un act bilateral între două state în baza căruia un stat pe al
cărui teritoriu s-a refugiat un infractor sau un condamnat îl predă la cerere, altui stat pentru
a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat.
La extrădare participă întotdeauna două state:
– Statul solicitat – pe teritoriul căruia se găsește infractorul sau condamnatul.
– Statul solicitant (care cere) și care poate fi:
a) statul pe teritoriul căruia s-a săvârșit infracțiunea;
b) statul împotriva intereselor căruia a fost săvârșită infracțiunea;
c) statul al cărui cetățean este infractorul.
Felurile extrădării. După poziția pe care o are statul în realizarea extrădării, aceasta poate
fi:
a) activă – când se cere extrădarea;
b) pasivă – când se acordă extrădarea.
6
Sisteme de acordare a extrădării. Sunt cunoscute trei sisteme:
a) Sistemul zis politic sau guvernamental, în care extrădarea este un act politic și de
aceea se acordă de guvernul statului solicitat, pe baza datelor culese de organele
administrative sau judiciare.
b) Sistemul jurisdicțional, în care extrădarea este un act exclusiv jurisdicțional și vor
decide asupra ei instanțele judecătorești.
c) Sistemul mixt, în care se recunoaște extrădării un caracter atât politic, cât și
jurisdicțional la rezolvarea extrădării participând atât organele judiciare care verifică
îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cât și autoritatea guvernamentală, ce decide
asupra extrădării.
Sistemul mixt era prevăzut prin dispozițiile Legii nr. 4/1971 privind extrădarea, dar
acesta a fost abrogat tacit prin dispozițiile Constituției din 1991.
Potrivit dispozițiilor constituționale și a Legii nr. 302/2004 sistemul de acordare al
extrădării este cel jurisdicțional - instanța de judecată (Curtea de apel) judecă cererea de
extrădare și decide acordarea ori respingerea ei.
Reglementarea extrădării. Extrădarea este reglementată cu caracter principial în art. 14
C.p.:
„(1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la
care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii.
(2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relația cu statele membre ale Uniunii
Europene se acordă sau se solicită în condițiile legii.
(3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internațional se acordă în
condițiile legii.”
Prin reglementarea din art. 14 alin. 1 C.p. s-a stabilit și ordinea de prioritate a
reglementărilor privind extrădarea:
a) în temeiul unui tratat internațional la care România este parte;
b) în lipsa unui tratat internațional extrădarea se va face pe bază de reciprocitate
(declarație de reciprocitate);
Atât în cazul extrădării în baza unui tratat internațional cât și în cazul extrădării pe
bază de reciprocitate extrădarea se va face în condițiile legii. Legea la care se referă
dispozițiile din Codul penal este Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală, publicată în M. Of. nr. 594 din 1 iulie 2004 și care în
titlul II reglementează extrădarea.
Între statele membre ale Uniunii Europene extrădarea este guvernată de dispoziții
reglementate la nivelul U.E. și între care un loc central îl ocupă Decizia-cadru nr.
2002/584/JAI din 13 iunie 2002, ale cărei prevederi au fost transpuse în dreptul intern de
fiecare stat membru. România a transpus aceste dispoziții prin Legea nr. 302/2004 în
cuprinsul titlului III denumit Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii
Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene
din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între
statele membre.
Conform art. 14 alin. 2 C.p. în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, predarea
sau extrădarea unei persoane se solicită sau se acordă în condițiile legii interne și nu în
temeiul unui tratat internațional ori pe bază de reciprocitate. Legea internă la care se referă
art. 14 alin. 2 C.p. este Legea nr. 302/2004 care a transpus Decizia-cadru a Consiliului
Uniunii Europene la care ne-am referit mai sus. Dispozițiile art. 14 alin. 2 C.p. se referă
atât la predarea cât și la extrădarea unei persoane. Având în vedere că între statele membre
ale Uniunii Europene se aplică dispozițiile privind mandatul european de arestare se pune
întrebarea dacă utilizarea termenului extrădare este oportună, deoarece emiterea unui
mandat european de arestare conduce la o predare a persoanei căutate și nu la o extrădare
a sa. Utilizarea termenului de extrădare alături de predare nu este întâmplătoare ci este

7
 menită să acopere acele situații când între statele membre ale Uniunii Europene continuă
să se aplice convențiile anterioare în materie de extrădare.
Conform art. 14 alin. 3 C.p. predarea unei persoane către un tribunal penal
internațional se acordă în condițiile legii. Această predare către un tribunal internațional
poate privi predarea către Curtea Penală Internațională sau către un tribunal penal
internațional ad-hoc. Deși dispoziția privitoare la predarea către un tribunal penal
internațional este enunțată în cuprinsul art. 14 din noul Cod penal referitor la extrădare,
această predare se deosebește de extrădarea propriu-zisă. Dacă în cazul „extrădării”
predarea unei persoane se face către un alt stat suveran, în cazul „predării” către un
tribunal penal internațional este vorba de predarea către o instituție față de care obligația
de predare decurge ca urmare a aderării statului respectiv la tratatul ce reglementează
funcționarea și statutul tribunalului internațional către care se face predarea persoanei în
cauză. De altfel în Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale este folosit termenul
de „predare” și nu cel de „extrădare”.
Condiții în care se poate solicita ori acorda extrădarea. Din reglementările privitoare
la extrădare: Convenția europeană, convențiile bilaterale, legea internă nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, inclusiv a dispozițiilor din
această lege privind cooperarea între statele membre U.E., se desprind condițiile cu
privire la infracțiune, cu privire la infractor, cu privire la urmărirea penală sau
executarea pedepsei, cu privire la cererea de extrădare.
a) Condiții cu privire la infracțiune.
1. Să se fi săvârșit o infracțiune pe teritoriul statului solicitant ori împotriva intereselor
acestuia, sau de către un cetățean al acestui stat.
Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui
proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal
în România.
2. Fapta să fie incriminată în legile ambelor state (dubla incriminare) care participă la
extrădare (art. 24 din Legea nr. 302/2004). De la această regulă sunt prevăzute excepții
prin dispozițiile alin. 2 art. 24 din Legea nr. 302/2004 republicată, astfel: „(2) Prin
derogare de la dispozițiile alin. (1) extrădarea poate fi acordată și dacă fapta respectivă
nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei
incriminări printr-o convenție internațională la care România este parte.”
3. Infracțiunea săvârșită să atragă potrivit legislației statului solicitant cât și legislației
statului român o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea
executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni (art. 26 din Legea nr.
302/2004 republicată).
În Convenția europeană de extrădare (art. 2 pct. 1) se prevede că vor da loc la extrădare
faptele pedepsite de legile părții solicitante și ale părții solicitate cu o pedeapsă privativă de
libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate de cel puțin 1 an sau cu o
pedeapsă mai severă, iar în cazul condamnatului pedeapsa aplicată trebuie să fie pe o durată
de cel puțin 4 luni.
4. În ce privește gravitatea deosebită a faptelor pentru care se acordă ori cere extrădarea
în Legea nr. 302/2004 se prevede că: „Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este
pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată
decât cu condiția ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de
către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa urmând a fi comutată” (art. 27).
Aceste dispoziții sunt în concordanță cu dispozițiile din Convenția europeană de
extrădare.
5. Extrădarea va fi refuzată dacă nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în
sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

8
fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 sau a oricărui alt instrument
pertinent în domeniu ratificat de România [art. 21 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 302/2004].
b) Condiții cu privire la infractor
1. Când România este stat solicitat, infractorul ori condamnatul trebuie să fie cetățean
străin.
2. Nu pot fi extrădați de către România potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr.
302/2004:
A) cetățenii români, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 20 din
Legea nr. 302/2004 republicată. Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 2 din Constituția
revizuită a României „Cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor
internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.”
În acord cu acest principiu prin Legea nr. 302/2004 s-au prevăzut prin dispozițiile art. 20,
condițiile în care poate avea loc extrădarea cetățenilor români astfel: „(1) Cetățenii români
pot fi extrădați din România în baza convențiilor internaționale multilaterale la care
aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, numai dacă este îndeplinită cel puțin una din
următoarele condiții: a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant
la data formulării cererii de extrădare; b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului
solicitant; c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean
al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii
Europene (2) În cazul prevăzut la alin. 1 lit. a și c. atunci când extrădarea se solicită în
vederea efectuării urmăririi penale și a judecății, o condiție suplimentară este ca statul
solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente ca, în cazul condamnării la o pedeapsă
privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi
transferată în vederea executării pedepsei în România”.
B) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România (art. 19 alin. 1 lit.
b din Legea nr. 302/2004);
C) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în
condițiile și în limitele conferite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale (art.
19 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004);
D) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părți, martori
sau experți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților
conferite prin convenție internațională (art. 19 alin. 1 lit. d din Legea nr. 302/2004).
Menționăm că refuzul extrădării propriului cetățean ori a refugiatului politic obligă
statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităților sale judiciare
competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală și judecata, dacă este cazul
(art. 23 al. 1 din Legea nr. 302/2004).
c) Condiții privind urmărirea penală sau executarea pedepsei
1. Infracțiunea pentru care se cere extrădarea să nu fie dintre acelea pentru care
acțiunea penală atât în legislația română cât și în legislația statului solicitant poate fi
angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se
opune extrădării (art. 30 din Legea nr. 302/2004).
2. Să nu fi intervenit potrivit legii penale române, ori potrivit legii penale a statului
solicitant prescripția răspunderii penale ori prescripția executării pedepselor.
3. Extrădarea nu se admite pentru o infracțiune pentru care a intervenit amnistia în
România, dacă statul român avea competență să urmărească această infracțiune, potrivit
propriei sale legi penale (art. 34 din Legea nr. 302/2004).
4. Extrădarea este inoperantă dacă în statul solicitant s-a acordat grațierea pentru
pedeapsa aplicată infractorului (art. 35 din Legea nr. 302/2004).
d) Condiții privind cererea de extrădare

9
 Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant
se adresează Ministerului Justiției din România. Dacă cererea de adresează pe cale
diplomatică, ea se transmite Ministerului Justiției.
Cererea de extrădare trebuie să fie însoțită de înscrisuri din care să rezulte temeiurile
pentru admiterea extrădării (art. 36 din Legea nr. 302/2004 republicată)
Regula specialității extrădării. Această regulă presupune că persoana extrădată nu poate fi
judecată decât pentru infracțiunea ori infracțiunile pentru care a fost extrădată, și tot astfel,
nu poate fi pusă să execute decât pedeapsa ori pedepsele pentru care a fost extrădată (art.
74 din Legea nr. 302/2004 republicată). Persoana extrădată este într-un fel sub protecția
statului care a acordat extrădarea pentru faptele sale anterioare predării.
Persoana ce a fost extrădată:
– va fi judecată și pentru alte infracțiuni, anterioare predării, dar cu acordul
prealabil al statului ce a acordat extrădarea și în același sens, pentru cazul extrădării
condamnatului (art. 74 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 302/2004);
– va putea fi judecată și pentru alte infracțiuni, anterioare predării dacă după
executarea pedepsei nu părăsește teritoriul în termen de 45 de zile de la liberarea sa defini-
tivă sau după ce a părăsit teritoriul statului solicitant revine pe acesta (art. 74 alin. 1 lit. b
din Legea nr. 302/2004);
– persoana care beneficiază de regula specialității va putea fi judecată și pentru
alte infracțiuni, anterioare predării dacă renunță la acest beneficiu, iar această renunțare
trebuie să rezulte din declarația dată în fața judecătorului care trebuie să se asigure că
persoana a exprimat-o voluntar și pe deplin conștientă de consecințele acțiunii sale,
asistată de un apărător ales sau numit din oficiu.
Ordinea de preferință în acordarea extrădării. Dacă extrădarea este cerută de mai multe
state, fie pentru aceeași faptă, fie pentru fapte diferite, partea română hotărăște, ținând
seama de toate împrejurările și, în mod deosebit, de gravitatea și de locul săvârșirii
infracțiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de naționalitatea persoanei
reclamate, de existența reciprocității de extrădare în raport cu statul român și de
posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.
Despre existența concursului de cereri Ministerul Justiției va înștiința de urgență
autoritățile competente ale statelor în relație (art. 39 din Legea nr. 302/2004).

Test de verificare
1) Arătați condițiile în care legea penală română se aplică potrivit principiului realității.
2) Ce este extrădarea ? Care sunt sistemele de acordare ale extrădării ? Care sunt izvoarele extrădării
în dreptul penal român ?
3) Care sunt excepțiile de la aplicarea legii penale române conform principiului teritorialității?
4) Care sunt condițiile de acordare ale extrădării de către statul român ?
5) Ce sisteme de acordare ale extrădării cunoașteți?
6) În ce constă principiul specialității extrădării?

Rezumat
• Aplicarea legii penale române în spațiu este guvernată de principiul teritorialității
(pentru faptele comise pe teritoriul țării) și de principiile personalității, realității,
universalității (pentru faptele comise în afara teritoriului țării).
• Aplicarea legii penare române în spațiu nu se poate întemeia concomitent pe două sau
mai multe dintre principiile arătate.

Bibliografie

10
C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român – partea generală, ediția a IV-a revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2022;
Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal partea generală. Curs pentru studenţii anului II,
Editura Hamangiu, ediția a 3-a, Bucureşti 2021;
Lavinia Valeria Lefterache, Cristian Mitrache, George Alexandru Lazăr, Dorel Herinean,
Ionuț-Gabriel Vișinescu, George Cristian Ioan, Ștefan-Iuliana Sorohan, Marius-Georgel
Sima, Drept penal partea generală - Caiet de seminar, Editura Hamangiu, 2022;
F. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal.Partea generală, curs universitar, vol.I, Editura
Universul Juridic, București, 2014;
Maria-Ioana Mărculescu-Michinici, Mihai Dunea, Drept penal. Partea generală. Curs
teoretic în domeniul licenței (I), Editura Hamangiu, București, 2017;
V. Pașca, Drept penal. Partea generală, ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, 2015.

11