BANU MARIUS CRISTINEL

Drept ID anul 2 sem.1

Aplicarea legii penale în spațiu

Aplicarea legii penale în spaţiu constă în activitatea de traducere în viaţă a prevederilor

legii penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracţiuni (în ţară sau în străinătate) de
către cetăţeni români sau străini ori de persoane fără cetăţenie.

În virtutea principiului suveranităţii statului român, legea noastră penală se întinde, spaţial,
până acolo unde se întinde suveranitatea. Altfel spus, legea penală este teritorială, ea se aplică
tuturor infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării noastre, aceasta atât în conformitate cu
principiul suveranităţii statului român, cât şi pe considerentul că valorile sociale
fundamentale, ocrotite de legea penală, nu pot fi pe deplin apărate dacă pedepsirea
infractorului nu s-ar face potrivit legii penale române şi de către autorităţile ţării noastre,
indiferent de calitatea pe care o are făptuitorul român sau străin.

Legea penală se adresează tuturor persoanelor care se găsesc pe teritoriul românesc şi care
trebuie să se conformeze prevederilor acesteia.

Legea penală se adresează tuturor persoanelor care se găsesc pe teritoriul românesc şi care
trebuie să se conformeze prevederilor acesteia.

Există situaţii când se săvârşesc fapte prevăzute de legea penală română şi în străinătate, fie
de către cetăţeni români, fie de către cetăţeni străini, fapte care sunt îndreptate împotriva
intereselor statului nostru ori ale căror victime sunt cetăţeni români. În asemenea cazuri
efectul strict teritorial al legii penale române nu este de ajuns, nu le poate acoperi, ceea ce ar
crea posibilitatea vătămării valorilor sociale ocrotite de legea penală română, fără a putea
aplica sancţiunea ca efect al comiterii acestora, în vederea realizării scopului legii penale.

De asemenea, pot fi cazuri în care se comit infracţiuni în străinătate de către cetăţeni străini,
altele decât cele îndreptate împotriva statului nostru ori a persoanelor de cetăţenie română, dar
urmate de refugierea infractoruilor pe teritoriul ţării noastre, caz în care efectul teritorial al
legii noastre apare trunchiat.
Având la bază aceste considerente, legiuitorul penal român de la 1968, promovează concepţia potrivit
căreia finalitatea normelor care reglementează aplicarea legii penale în raport cu spaţiul permite
organizarea activităţii de represiune penală atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, în aşa fel
încât, oriunde, în orice loc s-a săvârşit o faptă penală, să existe posibilitatea de a trage la răspundere
penală pe făptuitor. Acest obiectiv este condiţionat în atingerea sa, de înlăturarea primatului intereselor
proprii ale fiecărui stat,, de o înţelegere şi o colaborare internaţională între toate statele, iar în plan
legislativ, de consacrarea tuturor principiilor menite să asigure inevitabilitatea aplicării legii penale în
raport cu spaţiul şi promovarea instituţiei extrădării în toate legislaţiile interne
Aceste principii sunt: principiul teritorialităţii legii penale, principiul personalităţii legii
penaleprincipiul realităţii şi principiul universalităţii legii penale.
Potrivit principiului teritorialităŃii legii penale – consacrat de art. 3 C.pen. –
legea penală se aplică infracŃiunilor săvârsite pe teritoriul României, prin dispoziŃiile
înscrise în art. 142 si art. 143 explicându-se înŃelesul noŃiunilor de „teritoriul
României” si „infracŃiune săvârsită pe teritoriul României”.
Legea penală română se aplică infracŃiunilor săvârsite pe teritoriul Ńării,
condiŃiile de tragere la răspundere penală, de aplicare si executare a sancŃiunilor, fiind
cele prevăzute de legea română, neinteresând calitatea făptuitorului (cetăŃean român
sau străin, apatrid care domiciliază sau nu în România). Sunt si excepŃii de la
principiul teritorialităŃii, legea consacrând expres – potrivit art. 8 C.pen. – imunitatea
12
de jurisdicŃie, când legea penală română nu se aplică infracŃiunilor săvârsite de

reprezentanŃi diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate

cu convenŃiile internaŃionale, nu sunt supuse jurisdicŃiei penale a statului român.

Principiul teritorialităŃii cunoaste si alte restrângeri [pentru care recomandăm

consultarea doctrinei care tratează si alte categorii de excepŃii].

Alături de principiul teritorialităŃii – principiul de bază al aplicării în spaŃiu –

sunt consacrate si principii complementare de aplicare a legii penale române în cazul

infracŃiunilor săvârsite în afara teritoriului tării.

Potrivit principiului personalităŃii legii penale (art. 4 C. pen.), legea penală se

aplică infracŃiunilor săvârsite în afara teritoriului Ńării dacă făptuitorul este cetăŃean

român sau dacă, neavând nicio cetăŃenie, are domiciliul în Ńară. Pentru infracŃiunile

săvârsite în afara teritoriului Ńării aplicarea legii penale române potrivit principiului

persoanlităŃii este posibilă în următoarele condiŃii: comiterea infracŃiunii să aibă loc

în

străinătate, dacă fapta este considerată infracŃiune potrivit legii penale române
(necerându-se, astfel, dubla incriminare), iar infractorul la data săvârsirii

acestor principii.

În ceea ce priveste realitatea legii penale române – conform art.5 alin.1 acesteia să

fie cetăŃean român sau apatrid cu domiciliul în Ńară (nefiind necesară prezenŃa sa în

România).

Legea penală română se aplică si infracŃiunilor săvârsite în afara teritoriului

Ńării de către un cetăŃean străin sau de o persoană fără cetăŃenie care nu are
domiciliul

în Ńară, conform principiului realităŃii si celui al universalităŃii legii penale române,

dacă sunt întrunite condiŃiile prevăzute de lege care atrag incidenŃa

C.pen. -, infracŃiunile trebuie să fie dintre cele limitativ enumerate în textul legal,

respectiv infracŃiuni contra statului român sau contra vieŃii unui cetăŃean român ori

prin care s-a adus o vătămare gravă integrităŃii corporale sau sănătăŃii unui cetăŃean

român. Legea impune si condiŃia privitoare la punerea în miscare a acŃiunii penale

pentru infracŃiunile menŃionate, care se face numai cu autorizarea prealabilă a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaŃie si JustiŃie (art.

5 alin. 2).

Legea penală română se aplică potrivit principiului universalităŃii, în cazul

comiterii altor infracŃiuni decât a celor ce atrag incidenŃa legii conform principiului

realităŃii, în condiŃiile dublei incriminări a faptei si dacă făptuitorul se află în Ńară.

Pentru infracŃiunile îndreptate contra intereselor statului român sau contra unui

cetăŃean român, făptuitorul poate fi judecat si în cazul când s-a obŃinut extrădarea lui

(conform art. 6 alin.2 C.pen.). Legea penală română se aplică potrivit principiului
universalităŃii – în condiŃiile mai sus arătate -, în cazul în care urmărirea si judecata

sunt posibile potrivit legii statului în care făptuitorul a săvârsit infracŃiunea (când nu

există anumite cauze care împiedică punerea în miscare sau continuarea procesului

penal, ori executarea pedepsei) sau atunci când pedeapsa aplicată nu a fost executată

sau considerată ca executată.

Aplicarea legii penale în spaŃiu conform principiilor realităŃii si universalităŃii

este posibilă dacă nu se dispune altfel printr-o convenŃie internaŃională la care

România este parte (art. 7 C.pen.).

13

Aspectele privitoare la aplicarea legii penale în spaŃiu potrivit principiilor de

care ne-am ocupat într-o prezentare sintetică, se întregesc cu cele ce privesc

cooperarea judiciară internaŃională în materie penală, art. 9 C. pen. – într-o

reglementare cu caracter principial – consacrând extrădarea. [Pentru detalii,

recomandăm consultarea literaturii de specialitate si a legislaŃiei în materie – a se

vedea în acest sens, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaŃională

în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 594/1.07.2004, modificată si

completată prin Legea nr. 224/2006].

4. Perspective

Aplicarea legii penale în timp

Aplicarea legii penale in raport cu timpul indica solutionarea prealabila a unor

probleme privind determinarea legii incidente si, deci, aplicabile in reglementarea
relatiilor de aparare sociala la un moment dat. Asemenea probleme apar in mod curent
in procesul aplicarii dreptului penal deoarece legile penale sunt temporare, ele sunt
adoptate si intra in vigoare la un anumit moment, isi exercita actiunea lor asupra
relatiilor de aparare sociala o perioada mai mult sau mai putin indelungata, dupa care
sunt scoase din vigoare, atunci cand nu mai corespund intereselor societatii. Asistam,
astfel, la o permanenta miscare a legislatiei penale, la adoptarea si punerea in vigoare a
unor legi si la abrogarea altora, la la succesiunea unor legi penale care reglementeaza in
mod diferit aceleasi relatii de aparare sociala etc.

Aplicarea legii penale în timp este guvernată de următoarele principii:

activitatea legii penale, neretroactivitatea si retroactivitatea legii penale,
ultraactivitatea legii penale temporare si principiul aplicării legii penale mai
favorabile .
Principiul activităŃii legii penale este consacrat expres în art. 10 C.pen.
potrivit căruia „legea penală se aplică infracŃiunilor săvârsite în timpul cât ea se află
în vigoare”.
Cu alte cuvinte, legea penală este incidentă în cazul infracŃiunilor săvârsite pe
durata ei de aplicare, între momentul intrării în vigoare si până la iesirea din vigoare a
legii. De regulă, intrarea în vigoare a legii penale are loc la trei zile de la data publicării în
Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în textul
ei. Iesirea din vigoare a legii penale are loc prin diferite moduri – prin abrogare (totală
sau parŃială; expresă sau tacită), prin modificare - modalitate la care se recurge
frecvent în etapa de tranziŃie - ori prin ajungere la termen sau prin dispariŃia
condiŃiilor care au impus adoptarea legii (în cazul legii temporare).
După cum s-a arătat, desi legea formulează expres principiul legalităŃii
incriminării si a sancŃiunilor de drept penal, doctrina vine în completarea textului
legal (art. 2 C.pen.), subliniind anterioritatea legii în raport cu momentul săvârsirii
faptei incriminate si cu sancŃiunea aplicată, ceea ce înseamnă neretroactivitatea legii
penale. Astfel, legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârsite,
nu erau prevăzute ca infracŃiuni (art. 11 C.pen.).
Din principiul activităŃii decurge, de asemenea, consecinŃa potrivit căreia
legea penală nu se aplică nici ulterior iesirii ei din vigoare (non-ultraactivitatea).
Subliniem faptul că principiul activităŃii legii penale nu are un caracter
absolut, fiind consacrate si excepŃii, cazuri de retroactivitate si, respectiv, de
ultraactivitate a legii penale.
Retroactivitatea legii penale este prevăzută de art. 12 C.pen. în formularea
potrivit căreia „legea penală nu se aplică faptelor săvârsite sub legea veche, dacă nu
mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de
siguranŃă si măsurilor educative pronunŃate în baza legii vechi, precum si toate
consecinŃele penale ale hotărârilor judecătoresti privitoare la aceste fapte încetează
prin intrarea în vigoare a legii noi” (alin. 1).
Textul legal consacră retroactivitatea legii penale de dezincriminare, în acest
caz legea nouă intervenind ulterior comiterii faptei care nu mai este prevăzută ca
infracŃiune de legea penală. Potrivit doctrinei, caracterul retroactiv al legii de
dezincriminare se justifică prin aceea că nu se poate urmări si judeca o faptă care, în
condiŃiile de aplicare a legii penale noi, a pierdut caracterul infracŃional, întrucât nu
mai există o bază legală pentru urmărirea si judecarea acelei fapte, după cum nu se
poate continua executarea unei pedepse pronunŃate pentru o infracŃiune care, în legea
nouă, nu mai este incriminată.
Potrivit aceluiasi art. 12, în alin. 2 se consacră si retroactivitatea legii care
prevede măsuri de siguranŃă sau măsuri educative si care se aplică infracŃiunilor care
nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi. În doctrină s-a
exprimat punctul de vedere conform căruia prevederile din acest alineat nu au
legătură cu cele prevăzute în alin. 1 al art. 12 (care au în vedere dezincriminarea
faptei), considerându-se că ar trebui să-si găsească locul în cadrul reglementărilor
privind aplicarea legii penale mai favorabile, desigur, ca o excepŃie de la aceste
reglementări.
Doctrina penală reŃine si retroactivitatea legii penale interpretative, lege care,
fără a cuprinde noi incriminări, precizează voinŃa legiuitorului exprimată în legea
incriminatoare intrată în vigoare anterior, făcând corp comun cu legea pe care o
interpretează si astfel, aplicându-se de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă.
Legea penală interpretativă intervine în situaŃia unei practici judiciare neunitare, prin
10
lămurirea înŃelesului legii ce a generat acest fenomen, în vederea uniformizării
soluŃiilor dispuse în aplicarea legii.
Ca excepŃie de la principiul activităŃii legii penale, art. 16 C.pen. prevede si
cazul aplicării ultraactive a legii temporare. Ultraactivitatea legii penale temporare nu
trebuie înŃeleasă ca o ultraactivitate propriu-zisă, deoarece o lege penală care a iesit
din vigoare nu poate produce efecte asupra unor infracŃiuni comise după acest
moment. Legea penală temporară se aplică infracŃiunilor săvârsite în timpul cât era în
vigoare, producându-si efectele si după iesirea din vigoare pentru faptele care, comise
sub imperiul ei, datorită duratei scurte de aplicare a legii, nu au fost urmărite sau
judecate cât legea era în vigoare. Prin aplicarea ultraactivă a legii penale temporare
sunt înlăturate orice posibilităŃi de eludare a legii de către acei infractori care,
cunoscând caracterul ei temporar, ar putea săvârsi faptele incriminate spre sfârsitul
duratei de aplicare, existând posibilitatea de a nu putea fi sancŃionaŃi dacă legea n-ar
avea efect ultraactiv.
Extraactivitatea legii penale mai favorabile – problemă cunoscută în planul
tranziŃiei legii penale – are în vedere două situaŃii disciplinate prin dispoziŃiile art. 13-
15 C.pen.. În această materie, distingem, pe de o parte, între aplicarea legii penale mai
favorabile în cazul pedepselor nedefinite (art.13) si, pe de altă parte, aplicarea legii
penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (art. 14, 15).
Potrivit primei situaŃii, în cazul în care de la data săvârsirii infracŃiunii si
până la judecata definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se
aplică legea cea mai favorabilă (art. 13 alin.1 C.pen.).
Atunci când de la data comiterii infracŃiunii si până la judecata definitivă a
cauzei intervine o succesiune de legi penale, se ridică problema determinării legii
penale mai favorabile infractorului, ceea ce implică operaŃiunea de comparare a
legilor succesive, în vederea identificării si aplicării acelei legi, ca lege mai blândă în
situaŃia concretă atrasă prin săvârsirea infracŃiunii. Fapta comisă trebuie să constituie
infracŃiune potrivit dispoziŃiilor cuprinse în toate aceste legi, care cuprind însă
reglementări distincte, fie la nivelul incriminării faptei, fie sub aspectul condiŃiilor de
tragere la răspundere penală sau al pedepsei. Rezultă de aici faptul că, legile urmează
să fie comparate per ansamblul reglementărilor pe care le cuprind, deci, din punctul
de vedere atât al condiŃiilor de incriminare, al celor de tragere la răspundere penală,
cât si în ceea ce priveste pedeapsa si instituŃiile privitoare la aceasta.
Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor nedefinitive va
conduce, după caz, fie la retroactivitatea legii penale noi, fie la ultraactivitatea legii
penale vechi, în funcŃie de legea apreciată în concret de instanŃă ca fiind legea penală
mai favorabilă.
Potrivit aceluiasi art. 13 alin.2 se prevede: „când legea anterioară este mai
favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se
aplică în conŃinutul si limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt
prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică”, însemnând că pedepsele
complementare se aplică potrivit legii noi, conformă cu interesele apărării sociale sau,
cu alte cuvinte, legea penală nu se stabileste în funcŃie de pedepsele complementare.
11
Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este
reglementată corespunzător art.14 si 15 C.pen. si se referă la acele situaŃii când, după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru infracŃiunea săvârsită si până la
executarea completă a pedepsei (în baza legii vechi), intervine o lege penală nouă care
prevede o pedeapsă mai usoară în raport de pedeapsa aplicată de instanŃă. Legea
penală nouă poate interveni înainte de a se trece la executarea pedepsei, în timpul
executării, după cum îsi va produce efectele si în cazul pedepselor deja executate.
Compararea legilor penale succesive se realizează exclusiv sub aspectul pedepsei,
dezvăluind deci, în toate situaŃiile, aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile.
Prin lege sunt reglementate mai multe si variate situaŃii privind aplicarea legii
penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. SituaŃiile descrise în lumina art.
14 C.pen. (aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile) atrag aplicarea
retroactivă a legii noi, conducând la reducerea sau înlocuirea pedepsei aplicate de
instanŃă în condiŃiile prevăzute de lege. Reproducem una dintre aceste situaŃii descrisă
conform alineatului 3 care dispune: „dacă legea nouă prevede în locul pedepsei
închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieste cu amenda, fără a putea
depăsi maximul special prevăzut în legea nouă. łinându-se seama de partea executată
din pedeapsa închisorii se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii ”.
Articolul 14 a inserat si prevederea care obligă la reducerea sau înlocuirea
pedepsei si în cazul pedepselor executate (alin. 5), oferind si soluŃii privitoare la
pedepsele complementare, măsurile de siguranŃă si măsurile educative (alin. 4).
Potrivit art.15 C.pen. sunt avute în vedere si alte situaŃii de aplicare a legii
penale mai favorabile (aplicare facultativă) în cazul pedepselor definitive, aplicarea
fiind restrânsă la pedeapsa privativă de libertate a închisorii. Dacă sunt întrunite
condiŃiile legii, Ńinându-se seama de criteriile legale enumerate în conŃinutul
articolului menŃionat, se dispune fie menŃinerea, fie reducerea pedepsei, fiind lăsată la
aprecierea instanŃei aplicarea legii penale mai favorabile. Pedeapsa aplicată nu poate
fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporŃional cu
micsorarea maximului special prevăzut pentru infracŃiunea săvârsită. Legea nouă mai
favorabilă îsi produce efectele si în cazul pedepselor deja executate până la data
intrării ei în vigoare, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime (art. 15 alin.2).