DETERMINAREA PROPRIETĂŢILOR FIZICE ALE

SOLULUI

4.1. DETERMINAREA TEXTURII SOLULUI

În funcţie de mărimea particulelor elementare, în cadrul părţii minerale se

separă o serie de componente numite fracţiuni granulometrice. Acestea sunt
reprezentate de partea fină, alcătuită la rândul ei prin particulele cele mai mici de
argilă, particule intermediare de praf şi particulele cele mai mari de nisip precum
şi scheletul solului sau partea grosieră.
Textura (alcătuirea granulometrică) – reprezintă conţinutul procentual
al diferitelor fracţiuni granulometrice(argilă, praf şi nisip) care intră în
alcătuirea solului.
Prin particulă elementară se înţelege particula minerală solidă, silicatată
care nu poate fi divizată în alte particule mai mici prin tratamente fizice sau
chimice simple (CANARACHE A., 1990).
Gruparea particulelor elementare de sol după dimensiuni (mărime)
cuprinse între anumite limite convenţionale în categorii numite fracţiuni
granulometrice poartă denumirea de ,,Clasificarea fracţiunilor granulometrice’’.
Criteriul principal după care se stabilesc limitele de separaţie între
fracţiunile granulometrice este acela de a include în aceeaşi categorie particulele
care au practic aceleaşi proporţii (FILIPOV F. şi colab., 2004).
În ţara noastră este utilizat sistemul de clasificare zecimală propus de
Atteberg în 1912 şi adoptat de Asociaţia Internaţională de Ştiinţa Solului în 1926
(tabelul 4.1. şi figura 4.1.).
Tabelul 4.1.
Fracţiunile granulometrice ale solului
(scara Atteberg)
Fracţiuni granulometrice Diametrul (mm)
Nisip grosier 2 - 0,2
Nisip fin 0,2 - 0,02
Praf, mâl 0,02 - 0,002
Argilă <0,002

Figura 4.1. Grupele de material scheletic al solului (după scara Atterbeg)

48
 Fragmentele grosiere cu diametrul peste 2 mm, formează ,,scheletul
solului’’.
Un alt sistem de clasificare folosit este scara Kacinski în 1937-1958 şi scara
Departamentului Agriculturii S.U.A. redate în tabelul 4.2. şi figura 4.2.
Tabelul 4.2.
Fracţiunile granulometrice ale solului
(scara Kacinscki)
Fracţiuni granulometrice Diametrul (mm)
- grosier 1 - 0,5
Nisip: - mediu 0,5 - 0,25
- fin 0,25 - 0,05
- grosier 0,5 - 0,01
Praf: - mediu 0,01 - 0,005
- fin 0,005 - 0,001
- grosier 0,001 - 0,0005
Argilă: - mediu 0,0005 – 0,0001
- fin <0,0001

Compoziţia granulometrică a solului depinde de roca mamă, de gradul de

dezagregare şi alterare al acesteia, de natura şi stadiul procesului de solificare.
Textura solului influenţează o serie de însuşiri importante ale solului:
capacitatea de absorbţie, coeziunea, permeabilitatea şi capacitatea pentru apă şi
aer, regimul aerohidric şi termic.
Cunoaşterea texturii solului prezintă importanţă atât pentru explicarea
proceselor pedogenetice, cât şi pentru aplicarea unor tehnologii diferenţiate de
prelucrare şi ameliorare a solurilor.

Figura 4.2. Dimensiunile principalelor fracţiuni granulometrice (după diferiţi autori)

Fracţiunile granulometrice cu diametrul mai mare de 0,05 mm se separă

prin cernere iar cele cu diametrul mai mic de 0,05 mm prin diferite variante ale
metodei sedimentării. Rezultatele analizei se redau prin tabele şi grafice. În
continuare vom prezenta determinarea texturii solului prin metoda sedimentării.

49
 Determinarea alcătuirii granulometrice comportă două faze distincte:
1. Tratarea probelor de sol în vederea dispersării particulelor elementare;
2. Separarea fracţiunilor granulometrice

1. TRATAREA PROBELOR DE SOL ÎN VEDEREA DISPERSĂRII

PARTICULELOR ELEMENTARE;
Dispersarea particulelor elementare se realizează prin înlăturarea factorilor
care favorizează structurarea solului. Se acţionează asupra agenţilor care
determină coagularea şi cimentarea particulelor de sol, respectiv asupra
humusului şi a carbonaţilor (CaCO3 şi MgCO3). Humusul se distruge prin oxidare
cu perhidrol, iar carbonaţii prin tratare cu soluţii diluate de acizi (HCl,
CH3COOH).

METODA CERNIKOVA
Este o metodă simplă, care dă rezultate satisfăcătoare pe solurile lipsite de
carbonaţi.
Aparatură şi materiale necesare: vas Petri, baghetă de sticlă cu manşon
de cauciuc, pipetă de 10 ml, balanţă analitică, soluţie de oxalat de sodiu 0,5 n
pentru solurile de stepă şi de 0,2 n pentru cele de silvostepă şi pădure.
Modul de lucru
După ce solul a fost uscat la aer, mojarat şi cernut prin sita cu ochiurile de
2 mm, se cântăreşte la balanţa analitică o probă de 10 g, care se pune într-un vas
Petri şi se umectează cu o soluţie de oxalat de sodiu, picătură cu picătură până se
ajunge la o consistenţă mijlocie. Se lasă apoi în repaus 30 minute – o oră, după
care se amestecă cu o baghetă de sticlă timp de 5 minute.
După introducerea solului în cilindrii pentru analiza granulometrică, se
adaugă 6 ml oxalat de sodiu pentru proba din zona de stepă şi 2 – 3 ml pentru
proba din zona de pădure, cu aceeaşi normalitate ca la umectare (citat după
DRĂGAN I. şi OPRIŞ L., 1974).

2. SEPARAREA FRACŢIUNILOR GRANULOMETRICE

Cele mai cunoscute metode care sunt folosite pentru analiza compoziţiei
granulometrice a solului sunt următoarele:
2.1. CERNEREA UMEDĂ, constă în trecerea probei de sol prin sită sub
curent de apă. Această metodă este utilizată la separarea nisipului grosier.
Fracţiunile mai mici se separă prin pipetare. Masa particulelor se află prin
cântărire după ce se elimină apa.
Principiul care stă la baza metodei pipetării este sedimentarea cu viteză
diferită a particulelor într-un lichid, în funcţie de mărimea lor conform legii lui
Stokes:
2
2 g( Dp−Dl )r
V= gh y
unde:
V = viteza de sedimentare a particulelor (cm/s);

50
 g = acceleraţia gravitaţiei (9,81 cm/s2);
Dp = densitatea solului analizat (g/cm3);
Dl = densitatea lichidului de dispersie (d/cm 3);
2/9 = coeficient experimental;
r = raza particulelor (cm);
y = vâscozitatea lichidului (g/m·s).

Din formulă rezultă că viteza de cădere a particulelor este direct

proporţională cu masa şi invers proporţională cu vâscozitatea lichidului.
Vâscozitatea lichidului depinde de temperatură. Pe baza formulei lui
Stokes a fost întocmit un tabel în care este redat timpul în care particulele de
diferite diametre parcurg spaţiul de 10 cm de la suprafaţa lichidului, în funcţie de
greutatea specifică a solului analizat şi de temperatura de lucru. Cu cât particula
este mai fină, cu atât va sedimenta mai încet (tabelul 4.3.).
La intervalele de timp stabilite cu ajutorul acestui tabel, se vor face
pipetări succesive, pentru categoriile de particule grosiere (0,02 mm), fine (0,01
mm) şi pentru argila coloidală (< 0,002 mm).
Tabelul 4.3.
Durata de sedimentare a particulelor

Diametrul maxim al particulelor (mm)

Temperatura 0,02 - praf 0,002 – argilă
ºC Adâncimea de pipetare
10 10 8 6
14 5 18s
m h
9 15 m h
7 15 m
5 26m
h

15 5m10s h
8 50 m h
7 04 m
5h18m
16 5m02s h
8 36 m h
6 53 m
5h10m
17 4m54s 8h23m 6h43m 5h03m
18 4m46s h
8 10 m h
6 32 m
4h54m
19 4m38s h
7 57 m h
6 22 m
4h47m
20 4m32s h
7 47 m h
6 13 m
4h39m
21 4m25s 7h35m 6h04m 4h33m
22 4m18s h
7 24 m h
5 55 m
4h26m
23 4m12s h
7 13 m h
5 47 m
4h21m
24 4m06s 7h03m 5h39m 4h15m
25 4m00s h
6 54 m h
5 31 m
4h08m

Suspensia (câte 10 cm3) extrasă succesiv cu ocazia celor trei pipetări, se

trece în creuzete de porţelan sau sticle de ceas, numerotate şi tarate în prealabil, se
usucă în etuvă până la greutate constantă, apoi se cântăresc la balanţa analitică.
Extinzând rezultatele cântăririi de la 10 cm3 (conţinutul pipetei) la 1000
cm3, cât conţine cilindrul de agitare, se poate calcula procentul de participare a
categoriei respective în proba de sol.

2.2. METODA CERNERII ŞI PIPERĂRII

51
 Aparatură şi materiale necesare: cilindrii de sedimentare, pipetă cu
robinet, pâlnie cu diametrul de 18-20 mm, pisetă, capsulă mare din porţelan, sticle
de ceas, site cu ochiuri de 0,2 mm, fiole de aluminiu, pâlnie, etuvă, apă distilată,
creuzet, balanţă analitică.
Această metodă cuprinde următoarele faze:

a). Separarea nisipului grosier (2 – 0,2 mm)

Proba de sol pregătită pentru analiză se trece într-un cilindru de
sedimentare pe care se aşează o pâlnie mare în care se pune o sită cu diametrul
ochiurilor de 0,2 mm. Pe această sită se vor reţine grăunciorii de nisip grosier, iar
celelalte particule mai mici (argilă, praf) vor trece în cilindru, antrenate de un
curent de apă distilată suflat dintr-o pisetă. În acest mod este spălat materialul de
pe sită.
Folosind aceeaşi pisetă cu apă distilată, se spală cu atenţie nisipul grosier
de pe sită după ce sita se aşează cu gura în jos într-o capsulă de porţelan. Se lasă
la sedimentat nisipul grosier din capsula de porţelan, după care surplusul de apă
din aceasta se elimină, nisipul grosier fiind trecut într-un creuzet (sticlă de ceas)
tarat în prealabil şi se introduce în etuvă pentru uscare. După uscare, se scoate din
etuvă, se răceşte, după care se cântăreşte la balanţa analitică.

b). Separarea fracţiunii de praf (0,02 – 0,002 mm)

Vasul în care a fost pregătită proba de sol, sita şi pâlnia vor fi spălate bine
cu apă distilată, care este colectată în cilindru, ajungând până la semnul de 1000
ml.
Cu ajutorul unui termometru introdus în cilindru se măsoară temperatura
suspensiei. În funcţie de temperatură (tabelul 4.3.), se stabileşte timpul de cădere
într-o coloană de apă de 10 cm înălţime a particulelor cu diametrul echivalent mai
mare decât a particulelor de pulberi.
Se astupă cilindrul cu un dop de cauciuc agitându-se bine prin răsturnare
timp de 2 minute, după care se scoate dopul şi se lasă în repaos. Din acest moment
se înregistrează timpul cu un cronometru. Cu 10-15 secunde înaintea expirării
timpului de sedimentare a nisipului fin, se introduce în cilindru o pipetă specială
scufundându-se până la adâncimea de 10 cm. În momentul trecerii timpului citit
în tabel, se aspiră suspensia în pipetă, într-un mod lent circa 30 de secunde pentru
a nu tulbura conţinutul cilindrului.
Suspensia pipetată şi apa de spălare a pipetei se introduce de asemenea într-
o fiolă tarată sau vas Petri, se evaporă apa şi se usucă complet în etuvă la 105 0C.
După răcire în exicator se cântăreşte cu o precizie de 0,0001g. Diferenţa faţă de
tara fiolei ne indică cantitatea de particule corespunzătoare primei pipetări (M2).

c). Separarea fracţiunii de argilă (< 0,002 mm în diametru)

După ce s-a separat conţinutul cilindrului, acesta se agită din nou, apoi se
lasă atâta timp cât este necesar depunerii din primii 10 cm a fracţiunilor mai mari
de 0,002 mm. Se introduce apoi pipeta în cilindru, operaţia repetându-se ca în
cazul separării prafului.
d). Separarea nisipului fin (0,2-0,02 mm)

52
 Separarea se realizează prin îndepărtarea cu ajutorul unui sifon, ataşat la
cilindrul de sedimentare a unei coloane de 25 cm suspensie, după sedimentarea
nisipului fin pe fundul cilindrului (5 cm grosime). Pentru stabilirea timpului de
sedimentare se foloseşte acelaşi tabel ca şi în cazurile precedente, în acesta caz
însă, coloana de lichid în care se va introduce pipeta va fi de 20 cm.
Prin sifonări repetate se îndepărtează integral praful şi argila din proba de
sol. Nisipul fin rămas se trece sub curent de apă într-o capsulă de porţelan, apoi pe
o sticlă de ceas se usucă în etuvă şi se cântăreşte. De cele mai multe ori însă
conţinutul de nisip fin se calculează prin diferenţă.

CALCULUL REZULTATULUI
Pentru stabilirea procentuală a fracţiunilor granulometrice (nisip grosier,
nisip fin, praf şi argilă), trebuie determinată în prealabil masa solului complet
uscat şi lipsit de carbonaţi. Aceasta se poate afla cu ajutorul formulei:
m100  c 
m su 
100  Ug
în care:
msu - masa solului complet uscat şi lipsit de carbonaţi (g);
m - masa solului luat pentru analiză (g);
c - conţinutul de carbonat de calciu (%);
Ug - umiditatea solului uscat la aer (%).

Stabilirea procentuală a fracţiunilor granulometrice din proba de sol

analizată, se realizează cu ajutorul formulelor de mai jos:
100  M1
Nisip  grosier (%) 
msu

100  M 2
Nisip  fin (%) 
m su

100  V M 3  M 4 
Pr af (%) 
v  m su

100  V  M 4
Argila (%) 
v  m su
în care:
M1 - masa nisipului grosier (g);
M2 - masa nisipului fin (g);
M3 - masa prafului din 10 cm3 suspensie (g);
M4 - masa argilei din 10 cm3 suspensie (g);
V - volumul suspensiei din cilindrul de sedimentare (1000 cm3);
v - volumul pipetei (10 cm3).

53
 INTERPRETAREA REZULTATELOR
Analiza granulometrică se efectuează pentru fiecare orizont pentru a-l
încadra în una dintre speciile texturale şi a trage apoi concluzii privind fertilitatea
solului cercetat.
Încadrarea unui sol într-una dintre unităţile texturale se face în funcţie de
procentul de nisip, praf şi de argilă coloidală conţinute, cu ajutorul TRIUNGHIULUI
TEXTURII. Acesta constă dintr-un triunghi echilateral, pe ale cărui laturi sunt
reprezentate procentele principalelor fracţiuni granulometrice (argilă, praf., nisip).
Triunghiul textural (figura 4.3.) a fost întocmit de CHIRIŢĂ în1974 şi
este împărţit într-o serie de compartimente, avându-se în vedere raportul dintre
influenţele argilei, prafului şi nisipului.

Figura 4.3. Triunghiul texturii solului (procentul de argilă, praf, nisip)

(după A.N.STRAHLER, 1973)

Cele trei laturi sunt divizate în 0-100 procente iar vârfurile sunt notate cu A
(argilă), N (nisip), P (pulberi). Punctul de intersecţie al celor trei drepte paralele la
laturile triunghiului va indica textura orizontului de sol analizat. Denumirea
texturii este dată de denumirea zonei în care se produce intersecţia. De exemplu
sunt date următoarele valori : 30% nisip
30% pulberi
40% argilă
100% total

54
 Aplicând aceste date la triunghiul texturii, cele trei paralele se vor
intersecta într-un punct situat în zona notată cu "luto-argilos".

INDICELE DE DIFERENŢIERE TEXTURALĂ (Idt)

Atunci când procesele de migrare a coloizilor sunt accentuate, datorită

instabilităţii complexului coloidal şi efectului apelor cu circulaţie descendentă, se
constată deosebiri de textură între orizontul superior (A) şi cel de iluvionare a
argilei (B).
Solurile formate pe materiale parentale omogene textural prin influenţa
proceselor pedogenetice de argilizare şi argiloiluviere poate prezenta o
diferenţiere texturală pe profil, conţinutul maxim de argilă înregistrându-se la
nivelul orizontului Bv, Bt sau Btna.
Pentru exprimarea cantitativă a diferenţelor de repartizare pe profil a
fracţiunii argiloase se utilizează indicele de diferenţiere texturală (Idt), care se
determină ca urmare a calculării raportului argilă B/argilă A sau E.
Solurile, în funcţie de mărimea acestui indice, se clasifică conform
tabelului 4.4.
Tabelul 4.4.
Clasificarea solurilor după indicele de diferenţiere texturală (Idt)

CATEGORIA DE SOL Idt

Sol nediferenţiat textural <1
Sol slab diferenţiat textural 1,1 - 1,2
Sol moderat diferenţiat textural 1,2 - 1,4
Sol puternic diferenţiat textural 1,4 - 2
Sol foarte puternic diferenţiat textural >2

Indicele de diferenţiere texturală exprimă numai amplitudinea de variaţie a

conţinutului de argilă pe profil, nu şi diferenţele de textură de la un strat de sol la
altul (des întâlnite la solurile aluviale).
Neomogenitatea texturală a solurilor aluviale se exprimă prin ,,indicele de
neomogenitate texturală’’ care reprezintă abaterea medie pătratică a valorilor
conţinutului de argilă pe 10 straturi succesive cu grosimea de 10 m
(CANARACHE, A., 1990).
Repartiţia categoriilor de particule pe profilul de sol şi variaţia procentului
de argilă coloidală, dau indicaţii asupra genezei şi fertilităţii solului. Astfel, un
raport echilibrat al celor trei componente pe profilul de sol îi asigură :
- un drenaj intern normal;
- capacitate ridicată de înmagazinare a apei;
- aerisire optimă;
- capacitate de adsorbţie şi schimb cationic ridicat, deci o fertilitate
crescută.

55
 Solurile în care predomină particule grosiere sunt excesiv permeabile iar
cele prea fine, vor avea un drenaj intern mic. Solurile slab diferenţiate textural pe
profil vor avea un drenaj intern uniform pe tot profilul.
Solurile cu migrare activă de argilă pe profil înregistrează diferenţe
importante de permeabilitate între orizonturi; se creează astfel condiţii de stagnare
temporară a apei în anumite orizonturi ale solului.

4.2. DETERMINAREA DENSITĂŢII SOLULUI

Densitatea solului - reprezintă masa (greutatea) unităţii de volum a

solului, considerată fără spaţiile sale lacunare. Se obţine făcând raportul între
masa (greutatea) unei probe de sol complet uscat şi volumul ocupat de acesta,
conform relaţiei:
M
D = V
unde:
D - densitatea solului (g/cm3);
M - masa (greutatea) solului complet uscat (g);
V - volumul “real”, adică volumul fazei solide din proba de sol
(g/cm3).
Cu ajutorul densităţii se calculează porozitatea totală a solului, de asemenea
aceasta indică natura mineralogică a solului şi conţinutul în materie organică.
In laborator, densitatea se determină cu ajutorul picnometrului, adică un vas din
sticlă cu o capacitate de 50-100 ml, cu dop de sticlă prevăzut cu orificiu capilar
(figura 4.4.).

Figura 4.4. Picnometru

Aparatură şi materiale folosite:

Picnometru, balanţă analitică, etuvă, exicator de vid, pompă de vid, mojar,
fiole de uscare, pâlnie de sticlă, pipetă, apă distilată.

Modul de lucru
Picnometrul gol, uscat şi prevăzut cu dop se cântăreşte la balanţa analitică.
Separat se cântăreşte 10 g sol, după care cu ajutorul unei pâlnii mici se
introduce în picnometru. Peste solul din picnometru, se pune apă distilată, în aşa
fel încât aceasta să treacă cu 2-3 cm peste sol. In cazul unor determinări speciale,

56
pentru o mai mare exactitate, în locul apei distilate se foloseşte benzen, toluen,
xilen, petrol (aceste hidrocarburi nu sunt adsorbite de coloizii din sol).
Picnometrul se agită uşor, apoi se introduce fără dop într-o baie de apă
care fierbe liniştit, se ţine astfel 10-15 minute pentru eliminarea aerului dintre
particulele de sol, până când nu mai apar bule de aer la suprafaţa lichidului din
picnometru.
Eliminarea aerului poate fi realizată şi cu ajutorul unei instalaţii de vid.
Se lasă picnometrul la răcit, se umple apoi cu apă distilată până la
extremitatea superioară a capilarului din dop, se şterge bine şi se cântăreşte la
balanţa analitică. Se notează masa (greutatea) picnometrului cu sol şi apă
distilată.
Se goleşte apoi picnometrul, se spală bine, se umple până la semn cu apă
distilată şi se cântăreşte la balanţa analitică. Se obţine astfel masa (greutatea)
picnometrului plin cu apă distilată.
Pentru analiză se foloseşte sol fin mărunţit şi uscat la 105ºC.

CALCULUL REZULTATULUI.
Densitatea solului se calculează folosind următoarea formulă:
M 2 −M
D= M 1 + M 2 −M −M 3 xd

unde:
D - densitatea solului (g/cm3);
M - masa picnometrului gol (g);
M1 - masa picnometrului plin cu apă (g);
M2 - masa picnometrului cu sol (g);
M3 - masa picnometrului cu sol şi apă (g);
D - densitatea lichidului la 20ºC (care în cazul folosirii apei
distilate poate fi considerată 1).
In urma realizării calculelor, la numărător se obţine masa solului complet
uscat, iar la numitor masa lichidului dislocuit de sol.
Prin împărţirea masei lichidului la densitatea lichidului se obţine volumul de
M
sol care a dislocuit lichidul (V = d ) (după V. ŞTEFAN, L. NIŢĂ, 2002).
Pentru ca rezultatele să fie cât mai precise, determinările se fac în două
repetiţii pentru fiecare probă.

INTERPRETAREA REZULTATULUI.
Densitatea solului este influenţată de constituenţii lui şi de raportul cu care
aceştia intră în alcătuirea masei solului. La majoritatea solurilor densitatea are
valori cuprinse între 2,50-2,70 g\cm3, valorile mai mici de 2,50 g\cm3
caracterizează solurile bogate în materie organică, humusul are o densitate între
1,2 şi 1,5 g/3 (după PUIU ST. şi colab., 1983), iar cele peste 2,70 g\cm 3 solurile cu
un procent ridicat de compuşi ai fierului (minerale grele).

57
 4.3. DETERMINAREA DENSITĂŢII APARENTE
Densitatea aparentă - reprezintă masa (greutatea) unităţii de volum a
solului considerat cu spaţiile sale lacunare. Este dată de raportul dintre masa
(greutatea) unei probe de sol complet uscat în aşezare naturală şi volumul ocupat
de acesta, conform relaţiei:
M
DA=
Vt
unde:
DA - densitatea aparentă (g\cm3);
M - masa (greutatea) solului complet uscat (g);
Vt - volumul total al solului (cm3).
Cunoaşterea densităţii aparente, permite caracterizarea şi calcularea
compactităţii şi porozităţii solului, calcularea rezervelor de apă, a humusului, a
sărurilor şi a altor componente ale solului.

Aparatură şi materiale folosite.

 cilindrii din alamă sau material inoxidabil cu pereţii de 0,8-1,0 mm
grosime, cu înălţimea de 4-6 cm şi diametrul de 5-8 cm. Cilindrii sunt ascuţiţi la o
extremitate şi numerotaţi prin ştanţare. Pentru o singură probă se folosesc 4-6
cilindrii;
 capac din material plastic pentru acoperirea cilindrilor sau rondele din
folie de plastic şi inele de cauciuc pentru fixarea rondelelor pe cilindrii;
 inel metalic pentru protejarea cilindrilor împotriva deformării acestora în
timpul lovirii cu ciocanul;
 etuvă, balanţă analitică, şubler, ciocan, cuţit pedologic, cutii pentru
transportul cilindrilor, borderou pentru înregistrare.

Modul de lucru.
Recoltarea probelor de sol se face pe treptele profilului principal de sol. Pe
o treaptă se aşează cilindrii cu partea ascuţită în jos, introducerea acestora în sol
are loc prin apăsare sau lovire cu ciocanul peste inelul de protecţie suprapus
cilindrilor.
Extragerea cilindrilor se face cu precauţie, astfel încât să rămână sol şi în
partea inferioară a acestora. Solul care depăşeşte extremităţile cilindrului se
elimină cu ajutorul cuţitului pedologic. Cilindrii trebuie să fie complet umpluţi cu
pământ altfel proba se repetă.
In laborator, cilindrii se deschid în partea superioară şi după ce au fost
prevăzuţi cu capac metalic sau cu o rondea de hârtie de filtru fixată pe cilindrii,
aceştia se introduc în etuvă, timp de 24 ore la 105ºC pentru uscare.
După uscare, se cântăreşte fiecare cilindru, apoi se goleşte solul şi se
cântăreşte din nou cilindrul împreună cu capacul inferior.
Cu şublerul, se măsoară înălţimea şi diametrul interior al cilindrului pentru
stabilirea volumului acestuia

58
 CALCULUL REZULTATULUI.
Pentru a calcula densitatea aparentă se foloseşte următoarea formulă:
M 1 −M 2
DA = V
unde:
DA - densitatea aparentă (în g/cm3);
M1 - masa cilindrului cu sol prevăzut cu capac metalic (g);
M2 - masa cilindrului gol prevăzut cu capac metalic (g);
V - volumul cilindrului (cm3).
Probele care au rămas în urma determinării densităţii aparente pot fi
utilizate pentru alte determinări: sucţiune, conductivitate hidraulică etc.
Rezultatele obţinute în urma determinării densităţii aparente se interpretează
în funcţie de natura materialului solid din sol şi compoziţia sa granulometrică
(tabelul 4.5.) (după V. ŞTEFAN, L. NIŢĂ, 2002).
Tabelul 4.5.
Clase de valori ale densităţii aparente

Valori (g/cm3) pentru soluri minerale cu textura

Denumirea nisipoasă nisipo- luto- lutoasă luto- argiloasă
lutoasă nisipoasă argiloasă
Extrem de mică sub 1,28 sub 1.21 sub 1.18 sub 1.13 sub 1.05 sub 0.94
Foarte mică 1.28-1.40 1.21-1.34 1.18-1.31 1.13-1.25 1.05-1.18 0.94-1.07
Mică 1.40-1.53 1.35-1.47 1.32-1.45 1.26-1.39 1.19-1.31 1.08-1.20
Mijlocie 1.54-1.66 1.48-1.61 1.46-1.58 1.40-1.53 1.32-1.45 1.21-1.34
Mare 1.62-1.75 1.62-1.75 1.59-1.72 1.54-1.66 1.46-1.58 1.35-1.47
Foarte mare peste 1.79 peste 1.75 peste 1.72 peste 1.66 peste 1.58 peste 1.47

4.4. DETERMINAREA POROZITĂŢII SOLULUI

Starea de aşezare a particulelor solide ale solului se poate exprima nu

numai prin densitatea aparentă, ci şi prin porozitatea totală, care este dată de
volumul total al porilor din unitatea de volum, exprimat în procente, conform
formulei:
Vp Vp
x 100= x 100
PT = Vt V s +V p
unde:
PT - porozitatea totală (%),
Vt - volumul total al solului (cm3),
Vs - volumul păţii solide a solului (g/ cm3),
Vp - volumul porilor (cm3).
Pentru determinarea porozităţii totale există metode directe care folosesc
dispozitive speciale, numite porozimetre. Utilizarea lor este însă destul de greoaie,
motiv pentru care se preferă determinarea ei prin calcul.

59
 Proporţia porilor ocupată de aer (atunci când solul are umiditatea
corespunzătoare capacităţii de câmp pentru apă), reprezintă porozitatea de
aeraţie.
În scopul determinării porozităţii prin calcul, se folosesc valorile unor
indici hidrofizici şi fizici, conform relaţiilor:
 DA 
PT  1    100
 D 
unde:
PT - porozitatea totală (%);
DA - densitatea aparentă (g/cm3);
D - densitatea solului (g/cm3).

PA = PT - CC x DA
unde:
PA - porozitatea de aeraţie (%) de volum;
PT - porozitatea totală (%);
DA - densitatea aparentă (g/cm3);
CC - capacitatea de câmp pentru apă a solului (%) de greutate.
Interpretarea rezultatelor se face conform tabelului 4.6.
Tabelul 4.6.
Clase de valori ale porozităţii totale

Valori ale porozităţii (%) pentru soluri minerale cu diferite texturi

Denumirea Nisipoasă Nisipo- Luto- Lutoasă Luto- Argiloasă
clasei lutoasă nisipoasă argiloasă
Extrem de mare peste 53 peste 55 peste 56 peste 58 peste 61 peste 65
Foarte mare 49-53 51-55 52-56 54-58 57-61 61-65
Mare 44-48 46-50 47-51 49-53 52-56 56-60
Mijlocie 39-43 41-45 42-46 44-48 47-51 51-55
Mică 34-38 36-40 37-41 39-43 42-46 46-50
Foarte mică sub 34 sub 36 sub 37 sub 39 sub 42 sub 46

60
61