CAPITOLUL XIV

14. CLASA CAMBISOLURI

Clasa cambisolurilor grupează soluri care au ca orizont diagnostic un

orizont B cambic (Bv). Culoarea acestui orizont este mai deschisă decât cea a
orizontului Bv al solurilor din clasa umbrisoluri, valorile şi crome fiind mai mari
3,5 la material în stare umedă; cambisolurile nu prezintă în primii 80 cm orizont
de acumulare a carbonaţilor alcalino – pământoşi (Cca). Profilul cambisolurilor
este constituit din orizont A (Am, Au sau Ao) urmat de orizont Bv. Poate fi
prezent un orizont organic (O), precum şi/sau orizonturile pelic (z) sau vertic (y)
asociat orizontului Bv.
În clasa cambisoluri sunt incluse două tipuri de sol: eutricambosol şi
districambosol. Tipul de sol terra rossa (conform S.R.C.S. – 1980) aparţine
aceleaşi clase şi în Sistemul român de taxonomie a solurilor (2003), dar este
separat ca subtip de sol (eutricambosol rodic).
Cambisolurile (eutricambosoluri şi districambosoluri) sunt soluri
nediferenţiate textural pe profil deosebindu-se între ele prin:
• conţinutul de cationi bazici schimbabili şi de cationi acizi;
• aciditatea actuală redată prin unităţi pH;
• aciditatea datorată sarcinii dependente
• conţinutul de aluminiu schimbabil;
• tipul de humus (mull calcic – eutricambosol şi mull acid la
districambosol).

14.1. Eutricambosol
Denumirea de eutricambosol s-a dat pentru a evidenţia starea bună de
aprovizionare în cationi bazici adsorbiţi. Acest tip de sol prezintă un orizont Bv
cu V≥ 60% şi, cel puţin în partea superioară sau cel puţin în pete (în proporţie de
peste 50%), culori în nuanţe mai galben decât 5 YR, cu valori şi crome ≥ 3,5 la
materialul în stare umedă, cel puţin în interiorul elementelor structurale.
Răspândire. Sunt soluri caracteristice pentru regiunile de podiş, zona
Subcarpaţilor şi pe suprafeţe mici apar şi în regiunea montană. Astfel, se găsesc
răspândite în Podişul Moldovei, Podişul Transilvaniei, Podişul Getic,
Piemonturile vestice în cadrul Carpaţilor Orientali, Meridionali şi zona
Subcarpaţilor. Mai rar apar în zona câmpiilor înalte.

273
 Caracterizarea condiţiilor naturale de formare.
Clima. Condiţiile climatice variază foarte mult în funcţie de relief. Media
anuală a precipitaţiilor este cuprinsă între 600 – 1000 mm, iar a temperaturilor
între 6- 100C. Indicii de ariditate sunt cuprinşi între 35-55.
Regimul hidric este de tip percolativ iar evapotranspiraţia potenţială mai mică
decât media precipitaţiilor.
Vegetaţia naturală. Formarea acestor soluri a avut loc sub o vegetaţie
formată din păduri de gorun, fag – gorun sau în zona montană sub răşinoase
(Abies alba, Picea excelsa).
Sub păduri abundă o vegetaţie ierboasă caracteristică : Dentaria bulbifera,
Aelium ursinum, Asperula odorata, Geranium robertianum, Mercurialis perenis,
etc.
Roca de solificare. Eutricambosolurile s-au format pe roci variate, dar
suficient de bine aprovizionate în CaCO3 sau alţi cationi bazici: conglomerate,
depozite de terasă, gresii calcaroase, depozite de pantă rezultate din dezagregarea
şi alterarea unor roci eruptive şi metamorfice bazice, etc.
Relieful . Au evoluat de pe versanţi bine drenaţi în zona de munte,
piemonturi, dealuri şi podişuri. Mai rar pe suprafeţe plane sau slab înclinate din
zona colinară şi a câmpiilor înalte.
Ocupă formele de relief cu drenajul extern bun.

Alcătuirea profilului.
Eutricambosolul tipic, are profilul de tip Ao-Bv-C .
Orizontul Ao, gros de 20 – 35 cm ( mai subţire în regiunile montane şi mai
gros la solurile din zonele de deal şi podiş); are culoare brună sau brun – închisă,
structură grăunţoasă medie relativ stabilă, poros.
Orizontul Bv, fără acumulare de argilă, are grosime de 20-120 cm; brun –
gălbui închis sau uşor ruginiu; textura lutoasă, structură poliedrică angulară cu
stabilitate hidrică mică; prezintă multe fragmente de rocă spre baza orizontului.
Orizontul C, apare sub nivelul de 60-140 cm, este alcătuit dintr-un
material teros de culoare gălbuie cu numeroase fragmente de rocă dezagregată.
Proprietăţi.
Textura acestui sol este lutoasă sau luto – prăfoasă şi nu se diferenţiază pe
profil, dar este mult condiţionată de natura mineralogică a rocii.
Structura este grăunţoasă cu stabilitate redusă în Ao şi poliedrică angulară
sau prismatică în Bv. Proprietăţile fizice şi hidrofizice sunt bune.

274
 Eutricambosolul este relativ bine aprovizionat cu elemente nutritive, are
reacţie slab acidă până la neutră cu valorile pH cuprinse între 6,2 – 7. Conţinutul
în humus 2-4%; gradul de saturaţie în baze (V%) oscilează între 55-85% (tabelul
nr. 49).

Subtipuri.
Eutricambosolul datorită modificărilor ce apar în condiţiile de
pedogeneză, prezintă mai multe subtipuri.
Eutricambosol tipic, cu profilul Ao-Bv-C.
Eutricambosol, molic. A fost cunoscut şi sub denumirea de sol brun închis.
Este asemănător celui tipic, dar are humusul mai bogat în acizi huminici şi ca
urmare are profilul Am-Bv-C.
Eutricambosol, vertic. A fost cunoscut şi sub denumirea de sol brun
argilos compact. Prezintă un orizont vertic a cărui limită superioară este situată
între baza orizontului Ao şi 100 cm, sau numai crăpături de orizont vertic în
intervalul arătat, care pot ajunge până la suprafaţă. Profilul morfologic este de tip
Ao-Bvy-C.
Eutricambosol, gleic. Este asemănător celui tipic, dar având un orizont Go
situat în primii 200 cm sau orizont Gr cu limita superioară sub 125 cm, adâncime.
Ca urmare, profilul morfologic va fi de tipul Ao-Bv-Cgo sau Ao-BvGo-CGo.
Acest sol a fost cunoscut şi sub denumirea de sol brun gleizat. Are
fertilitatea potenţială mai scăzută faţă de cel tipic.
Eutricambosol, stagnic. În cazul acestui sol excesul de umiditate pluvial a
determinat apariţia unui orizont W grefat pe Bv, a cărui limită superioară este
situată între 50 şi 200 cm adâncime sau w situat în primii 100 cm. Profilul
morfologic al solului va fi de tipul Aow-Bvw-Bv-C sau Ao-Bvw-Bv-C sau Ao-
Bvw-BvW-C.
Au potenţialul de fertilitate scăzut.
Pe lângă subtipurile menţionate care au o răspândire mai mare, se cunosc
şi alte subtipuri sau varietăţi care apar pe suprafeţe mai reduse: calcic,
rezicalcaric, rodic, lamelar, andic, clinogleic, salinic, sodic, aluvic, scheletic şi
litic.
Fertilitate şi folosinţă.
Unele dintre proprietăţile eutricambosolurilor formate pe roci magmatice,
metamorfice şi sedimentare cimentate constituie factori limitativi ai fertilităţii
acestora, cum ar fi: volumul edafic util scăzut (din cauza prezenţei fragmentelor
de schelet şi a contactului litic la adâncime mică), capacitatea totală mică de

275
reţinere a apei şi rezerva mijlocie spre mică de elemente nutritive, raportată la
întregul volum de sol care include pământul fin şi scheletul solului. Capacitatea
totală redusă de reţinere a apei este compensată parţial de excedentul de
precipitaţii.
eutricambosolurile profunde, bine structurate, relativ saturate în cationi de
calciu, bogate în substanţe nutritive şi cu o capacitate mare în apa utilă sunt soluri
fertile pe care se găsesc arborete de clase superioare de producţie. Sunt în general
soluri tipice pentru gorunetele şi şleaurile de dealuri, pentru făgetele premontane
şi montane şi pentru amestecurile de fag cu răşinoase de productivitate superioară.
Scăderea fertilităţii acestor soluri poate fi determinată de volumul lor edafic mic,
datorită pantei mari a versanţilor din zona montană.
Ameliorarea şi conservarea fertilităţii eutricambosolurilor se poate realiza
prin: alegerea judicioasă a modului de folosinţă; executarea unor lucrări
antierozionale specifice; întreţinerea lucrărilor existente; târlirea; administrarea
îngrăşămintelor organice şi minerale.
Împotriva eroziunii, protecţia cea mai bună se realizează prin ocuparea
suprafeţelor cu vegetaţie forestieră. Astfel, coroana arborilor atenuează energia
cinetică a picăturilor de ploaie şi reţine pe frunze şi pe ramuri o anumită cantitate
de apă. Prezenţa litierei pe suprafeţele împădurite determină micşorarea vitezei
de scurgere a apei la suprafaţa solului, împiedică concentrarea scurgerilor şi
realizarea infiltrării lente şi treptate a apei prevenind creşterea rapidă a nivelului
hidrostatic al cursurilor naturale de apă şi, implicit, producerea viiturilor.
În zona de deal şi podiş eutricambosolurile pot fi bine protejate
antierozional cu vegetaţie de pajişti sau prin lucrări de terasare bine executate şi
întreţinute.

14.2. Districambosol
În ţara noastră districambosolurile au cea mai mare răspândire mai ales în
zona montană, începând de la altitudinea de 700 – 1000 m şi până la limita
superioară a pădurii (1200 – 1600 m). Pe suprafeţe mai mici se găsesc răspândite
şi în depresiunile subcarpatice, caracterizate prin climat umed şi răcoros, la
altitudini de 600 – 700 m.
Districambosolurile sunt soluri cambice oligobazice, definite printr-un
orizont Bv având V% sub 53% şi cel puţin în partea superioară culori cu valori şi
crome ≥3,5 la materialul în stare umedă.
În literatură au fost cunoscute sub denumirea de soluri montane brune
acide, soluri brune acide criptopodzolice, soluri brune – gălbui acide, etc.

276
 Răspândire. Ocupă suprafeţe întinse în Carpaţii Orientali (Munţii Gutâi,
Ţibleş, Rodnei, Giurgeu), suprafeţe mai reduse în Carpaţii de Curbură şi
Meridionali şi apar sporadic în Munţii Banatului (Semenic, Almăj) şi estul
Munţilor Bihorului şi Gilăului.

Caracterizarea condiţiilor naturale de formare.

Clima. Aceste soluri se formează într-un climat umed şi răcoros. Spre
limita superioară de răspândire , temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 3-
40C şi de 6-80C la limita inferioară a arealului de răspândire. Precipitaţiile medii
anuale cresc cu altitudinea fiind cuprinse între 800 – 1200 mm şi sunt suficient de
uniform repartizate pe anotimpuri. Indicele de ariditate De Martonne este de 45 –
50 la limita inferioară şi de 70 – 75 la limita superioară. Precipitaţiile predomină
cu mult faţă de cantitatea de apă evaporată, regimul hidric al solului este
percolativ repetat.
Vegetaţia naturală. Formarea şi răspândirea acestor soluri este specifică
zonei forestiere montane, unde sunt dominante pădurile de molid sau amestec de
molid şi fag. Flora ierboasă de sub aceste păduri are caracter acidofil, alcătuită din
Oxalis acetosella, Luzula luzuloides, Homogyne alpina, Soldanella montana,
Deschapsia flexuosa, etc.
Sub pădurile de molid sunt răspândiţi şi muşchii verzi din genurile
Dicranum, Hyloconium şi Entodon.
O deosebită importanţă pentru descompunerea resturilor organice de sub
aceste păduri o prezintă ciupercile, care descompun celuloza şi lignina,
contribuind astfel la transformarea litierei.
Fauna. Resturile organice sunt prelucrate de un număr important de
protozoare şi nematozi, iar sub pădurile de amestec şi cele de fag din zona
montană se adaugă acarienii şi diferite insecte. Bacteriile se găsesc în număr
redus şi acesta creşte uşor de la pădurile de confiere spre cele de foioase.
Roca de solificare. Districambosolurile se formează , în general, pe roci
acide sărace în calciu sau alte minerale bazice, şi foarte variate; granite,
micaşisturi, gresii, gnaisuri, luturi, etc. De asemenea, s-au format şi pe depozite
de dezagregare – alterare puternic debazificate, cum sunt unele conglomerate
silicioase din Bucegi sau depozitele de pantă formate din produsele de
dezagregare – alterare a rocilor eruptive şi metamorfice acide.
Relieful. Aceste soluri au cea mai mare răspândire în zonele montane,
unde ocupă cumpenele de apă şi versanţii nordici, umezi şi puternic înclinaţi.

277
 Alcătuirea profilului de sol
Districambosolul tipic prezintă următoarele orizonturi: Ao-Bv-C sau R.
Orizontul Ao, are mărimea de 20-30 cm, de culoare brun deschis, grăunţos
cu stabilitate redusă.
Orizontul Bv, având grosimi de 25-50 cm, culoare brună sau brun gălbuie
cu valori şi crome de peste 3,5 la materialul în stare umedă, cel puţin în interiorul
elementelor structurale. Are gradul de saturaţie în baze (V%) sub 55 % în timp ce
în orizontul Bv al eutricambosolurilor V% are valori de peste 55%.
Orizontul Bv se continuă în adâncime cu roca mamă C sau fragmente din
orizontul R ( roca dură).
Proprietăţi.
Conţinutul de argilă are valori medii de 18 – 20 % cu o abatere standard
de ± 6 – 7 %. Partea silicatică a părţii superioare a profilului de sol are un conţinut
mai mare de fracţiuni granulometrice fine decât cea inferioară, datorită proceselor
de dezagregare şi alterare mai intense. În partea inferioară a profilului conţinutul
de fracţiuni grosiere (nisip grosier, pietre, bolovani) este mai mare, ceea ce
asigură un drenaj intern (vertical şi lateral), foarte bun. Densitatea aparentă a
pământului fin este de 0,8 g/cm3 în orizontul A şi de circa 1,2 g/cm3 în orizontul
Bv. Conţinutul mare de schelet (fragmente de rocă mai mare de 2 mm) asigură o
permeabilitate mare a solului dar determină o reducere a capacităţii de reţinere a
apei (B ă l ă c e a n u, 2002). Volumul edafic scăzut, permeabilitatea mare şi
capacitatea mică de reţinere a apei, ca factori limitativi ai dezvoltării vegetaţiei,
sunt parţial atenuaţi de excedentul de precipitaţii şi de temperaturile scăzute,
factori care micşorează pierderile de apă prin evapotranspiraţie.
Reacţia solului este puternic sau foarte puternic acidă, valorile pH-ului
încadrându-se în intervalul 4,5 – 5,5. Capacitatea de schimb cationic are valori
cuprinse între 15 – 33 me/100 g sol. Mărimea capacităţii de schimb cationic scade
odată cu creşterea adâncimii ca urmare a micşorării conţinutului de humus şi de
argilă. În complexul adsorbtiv predomină ionii de H+ (60 – 70 %) urmaţi de Ca++
(15 – 20 %), Mg++, K+ şi Na+.
Aluminiul schimbabil este prezent în toate subtipurile
districambosolurilor, valorile cele mai mari (6 – 8 me/100g sol) înregistrându-se
la soluri oligobazice cu grad de saturaţie (VSH) mai mic de 35 %. Valorile gradului
de saturaţie în baze cuprinse între 20 şi 53 % încadrează districambosolurile în
categoria solurilor oligobazice sau oligomezobazice.
Conţinutul de materie organică din orizontul A este de 6 %. Cu toate
acestea, rezerva de humus calculată pe adâncimea de 0 – 50 cm este mică spre

278
mijlocie în funcţie de mărimea volumului ocupat de materialul fin şi de scheletul
solului.

Subtipuri.
Districambosolurile includ următoarele subtipuri:
tipic (Ao – Bv – C sau R); umbric (Au – Bv – C sau R); andic
(districambosol cu material amorf provenit din rocă sau material parental cel puţin
în unul dintre orizonturi fără a îndeplini parametrii necesari pentru proprietăţi
andice ca să fie încadrat la andosol); prespodic (districambosol cu orizont Bv
prezentând acumulare de sescvioxizi, îndeosebi de aluminiu, fără a îndeplini
caracterele de orizont spodic); litic (districambosol cu rocă compactă continuă
situată între 20 şi 50 cm); scheletic (districambosol cu orizonturi A sau B excesiv
scheletice, mai mult de 75 % schelet); aluvic (districambosol format pe materiale
fluvice); gleic (districambosol cu proprităţi gleice între 50 şi 100 cm), clinogleic,
stagnic, gleic şi folic.
Fertilitate şi folosinţă.
Fertilitatea districambosolurilor variază între limite destul de largi, în
raport cu variaţia tipului de humus şi a regimului de umiditate. Fiind soluri
oligomezobazice sau oligobazice, au troficitate minerală submijlocie sau mijlocie.
Troficitatea azotată a acestor soluri cu mull acid, mull-moder sau moder, variază
în funcţie de grosimea orizontului humifer şi de volum edafic, de la mijlocie la
ridicată.
Pentru unele specii de răşinoase ca molidul şi pinul, puţin exigente faţă de
troficitatea minerală, districambosolurile au de regulă o fertilitate relativ ridicată.
Regimul de umiditate estivală, al acestor soluri variază între limite reduse.
În funcţie de relief, solurile se menţin în sezonul estival mijlociu la nivelul reavăn
jilav în special pe versanţii umbriţi şi sub nivelul reavăn pe alte expoziţii.
Fertilitatea acestor soluri variază în funcţie de profunzimea şi volumul lor
edafic. Cele profunde sau mijlociu profunde şi cu volum edafic mijlociu au o
fertilitate ridicată pentru arborete de răşinoase (molidişuri, brădet, pinete) şi chiar
pentru amestecurile de fag cu răşinoase. Pentru făgete, goruneto-făgete şi
gorunete aceste soluri sunt de fertilitate mijlocie spre inferioară, mai rar ridicată.

279
 CAPITOLUL XV
15. CLASA LUVISOLURILOR

Această clasă are ca orizont diagnostic orizontul B argic (Bt) având

culori cu valori şi crome peste 3,5 în stare umedă începând din partea superioară
a orizontului; fără Btna. Pot prezenta orizont O, orizont vertic asociat orizontului
B argic (Bty). Nu pot prezenta în primii 50 cm proprietăţii stagnice intense (W) şi
nici proprietăţii gleice (Gr) sau proprietăţii salsodice intense (sa, na).
În această clasă sunt cuprinse următoarele tipuri de sol: Preluvosol,
Luvosol, Planosol şi Alosol.

15.1. Preluvosol
Aceste soluri au fost separate, încă în anul 1911, de Gh. Munteanu
Murgoci. Cercetările ulterioare au permis caracterizarea lor şi au stabilit strânsa
dependenţă dintre apariţia acestor soluri, vegetaţia de pădure, formată din asociaţii
de Quercinee şi climatul temperat cu influenţe submediteraneene. De asemenea, s-
a putut stabili că preluvosolurile au o răspândire limitată în partea de sud şi sud-
vest a ţării.
Datorită condiţiilor specifice de mediu în care apar şi a nuanţelor intens
roşcate pe care le prezintă, unii cercetători consideră actualele preluvosoluri ca un
facies provincial şi climatic al solurilor brune argiloiluviale, care fac trecerea în
zonele de răspândire, între aceste soluri brune şi cernoziomurile.
Răspândire. Preluvosolurile în totalitatea lor, ocupă o suprafaţă de cca.
760 000 ha, reprezentând 3,2% din suprafaţa agricolă a ţării. Cea mai mare
răspândire o au în Muntenia centrală şi vestică şi în Oltenia. Pe suprafeţe mai mici
se găsesc răspândite în Câmpia piemontană de la nord-est de Timişoara.
Aceste soluri se prezintă sub forma unei fâşii în partea de nord a zonei
cernoziomului, având ca limită în Oltenia, la nord-vest Turnu Severin , la nord
Craiova, în sud Pleniţa şi Segarcea, iar în sud –est Caracalul. În Muntenia ocupă
cele mai importante suprafeţe, cuprinse, la nord , între Găieşti, Târgovişte şi
Câmpina, iar la sud între Drăgăneşti – Vlaşca şi Călugăreni, având cea mai mare
răspândire în jurul Bucureştilor.
Caracterizarea condiţiilor naturale de formare.
Clima. În zona de formare a preluvosolurilor clima este temperată, cu
influenţe submediteraneene, mai accentuate în Banat şi Oltenia şi mai răspândite

280
în Muntenia. Ca urmare a acestor influenţe, clima este caracterizată prin veri calde
şi secetoase şi ierni blânde însă umede.
Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 10-11,7 0C ( cu valoarea
medie cea mai ridicată de 11,70C la Turnu Severin ). Caracteristice pentru această
zonă sunt şi diferenţele mari de temperatură de la vară la iarnă. Astfel,
temperatura medie a celei mai reci luni ( februarie) înregistrează – 3,8 0C la
Bucureşti, iar temperatura medie a celei mai calde luni (iulie) depăşeşte 22,30C.
Precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 580 – 660 mm, iar
evapotranspiraţia potenţială ajunge la 700 mm. Ca urmare, în zona de formare a
preluvosolului se înregistrează un deficit de umiditate cuprins între 60 – 120 mm.
Cel mai mare deficit de umiditate apare în lunile iulie şi august.
Indicii anuali de ariditate au valori cuprinse între 25-32.
Regimul hidric este de tip periodic percolativ, însă în sezoanele umede
conţinutul de apă al solului depăşeşte capacitatea pentru apă în câmp, determinând
percolarea pe toată grosimea profilului.
Vegetaţia naturală. Formarea acestor soluri la noi în ţară este strâns legată
de vegetaţia lemnoasă, însoţită şi de o vegetaţie ierbacee vernală. Vegetaţia
lemnoasă este reprezentată prin păduri de quercinee: Quercus cerris (cer),
Quercus frainetto (gârniţă), Quercus pubescens (stejar pufos), Quercus robur
(gorun), pure sau în amestec cu Tilia sp, (tei), Carpinus betulus (carpen),Acer
campestre (jugastru), Fraxinus excelsior (frasin), etc. de asemenea, sub pădure
apare un bogat subarboret, format din Cornus mas şi Sanguinea ( corn sânger),
Lingustrum vulgare (lemn câinesc), etc.
Pădurile au fost şi sunt , în general, bine încheiate, cu creştere viguroasă,
sub aceasta însă, înainte de înfrunzirea completă a pădurii, creşte o vegetaţie
erbacee vernală, alcătuită din plante cu rizomi şi bulbi şi alte plante care
generează mull: Corydalis solida (brebenei), Viola sp. (viorele, toporaşi),
Asperula odorata (vinariţa), Anemona nemorosa (Floarea paştilor), etc.
Fauna. Un rol important în formarea acestor soluri îl are şi fauna. Astfel,
mărunţirea bogatei litiere de foioase este opera insectelor. Dintre insecte rolul
principal îl au coleopterele, colombelele şii acarienii. Materialul rezultat este
descompus în continuare de microorganisme, remarcându-se activitatea mult mai
intensă a bacteriilor faţă de cea a ciupercilor.
Roca de solificare. Rocile pe care s-au format aceste soluri sunt relativ
variate, fiind formate pe loess şi depozite loessdoie, luturi, luturi roşii şi chiar pe
depozite nisipoase, dar întotdeauna bine aprovizionate cu carbonat de calciu.

281
 Relieful. Preluvosolurile se găsesc de obicei răspândite pe câmpii înalte
sau coline joase, bine drenate, împădurite sau care au fost împădurite, cu relieful
ondulat şi brăzdat de văi adânci. Pe suprafeţe mai mici apar şi în zona
piemonturilor joase din Banat şi Oltenia şi în zona deluroasă la est de Prahova.
Altitudinea de răspândire este cuprinsă între 90 – 250 m.
Apa freatică. Procesul de pedogeneză al acestor soluri, în mod obişnuit,
nu este influenţată de apele freatice, adâncimea acestora fiind sub nivelul de 5-10
m. În unele cazuri însă, pe vechile câmpii de divagare sau pe terase, apele freatice
se găsesc şi la adâncimi mai mici de 5 m, influenţând procesul de solificare şi
determină formarea preluvosolurilor gleizate.
Alcătuirea profilului.
În zona de răspândire a acestui sol, cele mai întinse suprafeţe s-au format
pe terenurile bine drenate şi având ca roci mame depozitele loessoide, loessurile şi
luturile carbonatice.
Profilul acestui sol este de tipul Ao-A/B-Bt-C sau Cca (fig. 4.1.), cu
orizonturile bine diferenţiate între ele şi cu lungimea profilului de peste 2,40 m.
Orizontul Ao, reprezintă orizontul de acumulare a humusului de tip mull
forestier, cu o grosime de 25-40 cm; are culoare brună sau brună – cenuşie în
primii 15-20 cm şi brună slab roşcată pe tot restul orizontului (10 YR 5/2); textura
lutoasă spre luto-argiloasă. Structura este grăunţoasă, care spre baza orizontului
devine poliedrică angulară medie.
Orizontul A/B. Trecerea spre orizontul Bt se face prin intermediul acestui
orizont, cu o grosime de 10-15 cm, mult mai sărac în humus dar îmbogăţit cu
argilă. Are o structură poliedrică angulară sau chiar mic prismatică.
Orizontul Bt, este orizont diagnostic pentru acest sol, remarcându-se prin
culoarea, grosimea, structura şi conţinutul în argilă. Are grosimi foarte variate
cuprinse între 80-140 cm; culoarea intens brun – roşcată, având pe feţele şi în
interiorul elementelor structurale din partea de mijloc şi inferioară a orizontului şi
cel puţin în pete, în proporţie de peste 50% în partea superioară, culori în nuanţe
de 7,5 YR şi mai roşii, cu crome ≥ 3,5 la materialul în stare umedă. Textura este
luto – argiloasă sau chiar argiloasă; structura este, în general, prismatică mare şi
prezintă depuneri de coloizi ( de argilă şi sescvioxizi de fier), sub forma unor
pelicule pe feţele de separare a elementelor structurale, prin uscare se formează
crăpături verticale lungi, întretăiate de crăpături orizontale ce separă deosebit de
clar agregatele structurale. Este un orizont compact, datorită unui plus de argilă
levigată din orizontul superior şi depusă prin coagulare sub acţiunea ionului de
Ca++, ridicat capilar din orizontul C. În acest orizont se creează, în anumite

282
perioade din cursul anului, condiţii anaerobe ce favorizează formarea
bobovinelor.
În unele cazuri, orizontul Bt se poate subdivide în Bt1, Bt2, etc.
Orizontul Cca apare sub nivelul de 1,40 – 1,60 m şi este un orizont tipic
carbonatoiluvial net separat de Bt; culoarea este brun – gălbuie sau roşcat –
gălbuie; textura lutoasă sau luto – argiloasă. Prezintă numeroase separaţii de
CaCO3 sub formă de pete, micelii şi concreţiuni de diferite mărimi şii forme.
Orizontul C, roca mamă, în majoritatea cazurilor conţine carbonat de
calciu şi este friabilă, lutoasă sau luto – argiloasă, mai rar argiloasă sau nisipoasă.
Proprietăţi.
Textura acestor soluri este , în general, mai uşoară în orizontul A 0 faţă de
orizontul Bt. Depinde însă de roca pe care s-au format şi de intensitatea
proceselor de migrare. Preluvosolurile formate pe loessuri şi depozite loessoide
au în orizontul Ao textură lutoasă, iar cele formate pe luturi textură luto –
argiloasă. În orizontul Bt din cauza proceselor de iluviere pe care le înregistrează,
textura este argilo-lutoasă cu indicele de diferenţiere texturală de 1,3 – 1,5 ( la
preluvosolul tipic). În acelaşi timp compoziţia chimică a argilei, pe toată lungimea
profilului, rămâne neschimbată.
Structura, în partea superioară a orizontului Ao, este grăunţoasă, iar spre
bază poliedrică angulară medie şi devine, în orizontul Bt, prismatică, foarte bine
conturată.
Datorită conţinutului mai ridicat în argilă al orizontului Bt, acesta prezintă
o compactitate mare şi o permeabilitate mai redusă faţă de orizontul de
bioacumulare (tabelul 51).

Din aceleaşi cauze densitatea aparentă prezintă valori mici în orizontul

Ao, de 1,30 – 1,35 g/cm3 şi valori mari, de 1,52 – 1,56 g/cm3, în orizontul Bt.

283
 Coeficientul de higroscopicitate oscilează între 8,2 – 11,4%, iar
coeficientul de ofilire între 12,6 – 17,8%, deci înregistrează valori mari.
Capacitatea de câmp pentru apă în orizontul Ao este mijlocie, oscilând
între 20,7 – 26,1% şi cu o evidentă tendinţă de scădere în orizontul Bt. Aceiaşi
dinamică pe profilul solului o are şi capacitatea de apă utilă cu valori de 7,0 –
11,5% în orizontul Ao şi mai scăzute în Bt.
Conţinutul de humus în preluvosolurile cultivate este mijlociu, cu valori
cuprinse între 2,8 – 3,5% şi cu o rezervă de 135 – 160 t/ha pe adâncime 0-40 cm.
Sub păduri, rezerva de humus este mai mare. Humusul este dominat de acizii
huminici, raportul dintre acestea şi acizii fulvici având valori de 1,2 – 1,3. Cât
priveşte alcătuirea acizilor huminici, aceştia sunt caracterizaţi printr-un conţinut
suficient de ridicat de acizi huminici cenuşii faţă de acizii humici bruni. Raportul
C/N variază între 12,0 – 14,0.
Reacţia solului în orizontul Ao este slab acidă, cu valori pH de 6,2 – 6,7.
Capacitatea totală de schimb cationic ( valoarea T), depăşeşte 30 m.e/100
g sol, iar gradul de saturaţie cu baze (V%) variază între 80-90 %.
Preluvosolurile tipice sunt moderat aprovizionate cu substanţe nutritive,
având un conţinut de azot total de 0,11 – 0,18%.
P2O5 total 0,09 – 0,14% şi K2O total 1,56%.
Subtipuri
Preluvosolurile formate în alte condiţii de rocă, hidrologice, microclimat,
vegetaţie , etc. decât cele expuse, prezintă unele însuşiri diferite faţă de
preluvosolul tipic şi, ca urmare, putem separa la tipul preluvosol şi alte subtipuri:
tipic, calcic, rezicalcaric, molic, roşcat, rodic, lamelar, vertic, stagnic, gleic, sodic,
scheletic şi litic.
Fertilitatea
Aceste soluri au o textură lutoasă şi deci o capacitate de înmagazinare a
apei disponibilă pentru plante destul de mare. Din zăpezile iernii şi din ploile de
primăvară şi începutul verii, ele pot să-şi facă o rezervă de apă disponibilă în
lunile secetoase de vară, suficientă pentru aprovizionarea arboretului.
Ele sunt răspândite în subzona stejeretelor şi a şleaurilor de câmpie.
Arboretele pure de stejar pedunculat ca şi şleaurile de câmpie realizează pe aceste
soluri clase ridicate de producţie. Ele sunt deci soluri de fertilitate ridicată pentru
vegetaţia forestieră.
Sunt soluri profunde, permeabile, au o stare fizică bună şi sunt active
biologic. Defrişate şi cultivate agricol, cu timpul, aceste soluri se acidifică şi
debazifică, starea fizică se înrăutăţeşte, după ploile de primăvară formează crustă,

284
iar prin arătură la acelaşi nivel se formează un strat compact în orizontul B, numit
talpa plugului.

15.2. Luvosol
Luvosolurile se găsesc răspândite în acelaşi areal cu preluvosolurile, unde
ocupă însă, suprafeţe mari pe formele de relief plane.
În literatura de specialitate au fost cunoscute sub denumirea de soluri
brune de pădure podzolite, soluri silvestre podzolite, etc.
În “Sistemul român de clasificare a solurilor” au fost încadrate la clasa
Luvisoluri cu un orizont (El) de eluviere şi unul (Bt) de iluviere.
Răspândire. Aceste soluri se găsesc răspândite pe suprafeţe importante în
regiunea Dealurilor subcarpatice, în Podişul Transilvaniei, Podişul Moldovei,
Podişul Getic, Piemonturile Vestice, Câmpia înaltă din vestul şi nord-vestul ţării,
etc.

Caracterizarea condiţiilor naturale de formare.

Deşi luvosolurile se formează în acelaşi areal cu preluvosolurile, prezintă
unele particularităţi: climat mai umed şi mai răcoros, ocupă forme de relief mai
netede, drenajul extern deficitar, rocile mame sărace în elemente bazice, etc.
Clima. Condiţiile climatice de formare a acestor soluri variază între limite
mari. Astfel, media anuală a precipitaţiilor oscilează între 650 – 1000 mm,
temperaturile medii anuale între 6-70 C şi 9-100C, iar indicele de ariditate între 34
– 50. Evapotranspiraţia potenţială este mai mică decât precipitaţiile, iar regimul
hidric este percolativ.
Vegetaţia naturală. Formarea şi evoluţia acestor soluri a avut loc sub
păduri de Quercus petraea sau în amestec cu Fagus silvatica, bine încheiate şi
păstrate. Alături de vegetaţia lemnoasă se găseşte şi o vegetaţie ierboasă
acidofilă.
Roca de solificare. Rocile pe care s-au format luvosolurile, în general,
sunt sedimentare acide, fiind reprezentate prin luturi, gresii, conglomerate,
materiale argilo-lutoase, diferite materiale rezultate din dezagregarea şi alterarea
unor şisturi cristaline şi chiar roci eruptive. Toate rocile parentale care stau la baza
formării acestui sol sunt sărace în calciu, în elemente nutritive şi chiar în
minerale fero – manganice, comparativ cu preluvosolurile.
Relieful. Luvosolurile s-au format pe un relief foarte diferit: dealuri,
podişuri, culmi netede, câmpii înalte, etc. pe formele de relief menţionate aceste

285
soluri ocupă terenurile slab drenate şi deci cu un plus de umiditate care percolează
solul, provocând debazificarea şi levigarea activă a unei însemnate părţi din
complexul coloidal. Apa freatică este situată la adâncimi mari şi nu influenţează
formarea profilului de sol.
Alcătuirea profilului
Luvosolul tipic are profilul de tipul Ao-El-E/Bt-Bt-C.
Orizontul Ao, are o grosime de 15-20 cm , este de culoare brun – cenuşie
deschisă. Prezintă structură grăunţoasă sau poliedrică angulară medie, puţin
stabilă. Orizontul prezintă pete ruginii.
Orizontul El, gros de 15-30 cm, de culoare brun – deschisă cenuşie sau
brun – deschisă gălbuie. Este parţial levigat de argilă şi din această cauză structura
devine prăfuită sau mic lamelară. Silicea coloidală pudrează elementele
structurale. Prezintă mici depuneri ferimanganice.
Orizontul Bt, are grosimi variabile de 60-150 cm, este brun – gălbui şi
prismatic. Prezintă pelicule coloidale pe feţele elementelor structurale. Culoarea
acestui orizont trebuie să prezinte peste 50% nuanţe de 10 YR şi mai galbene cu
valori şi crome de peste 3,5 la materialul în stare umedă, cel puţin în interiorul
elementelor structurale. Este argilos şi compact. Conţine bobovine consistente şi
pete de oxizi de fier hidrataţi.
Orizontul C, poate să lipsească sau să apară la mare adâncime slab
conturat.
Proprietăţi.
Textura acestui sol este lutoasă sau luto – prăfoasă în Ao şi argiloasă în Bt,
cu indicele de diferenţiere texturală = 1,5 – 1,7.
Structura în orizontul Ao este grăunţoasă cu slabă stabilitate, în orizontul
El este prăfuită sau lamelară, iar în Bt este prismatică mare, foarte compactă.
Regimul aero – hidric defectuos. Orizonturile superioare sunt relativ uşor
străbătute de apa provenită din precipitaţii, dar se opreşte la partea superioară a
orizontului Bt. Ca urmare, aceste soluri, în sezoanele umede, prezintă exces de
umiditate, iar în cele secetoase, datorită evaporărilor intense, vor înregistra deficit
de umiditate. Argila iluvionată în Bt este depusă sub formă de pelicule la
suprafaţa elementelor structurale.

Conţinutul de humus este mai scăzut 2-2,5 % şi ,fiind dominat de acizii

fulvici, va fi de slabă calitate şi uşor solubil.
Reacţia solului este acidă cu pH-ul de 5-5,4 , iar gradul de saturaţie în baze
(V%) de 50 – 70 % (tabelul 4.3.).

286
 Luvosolul este slab aprovizionat cu substanţe nutritve: 0,09 – 0,12 % N
total şi 0,07 – 0,10% P2 O5. De asemenea, solul prezintă o slabă activitate
microbiologică.
Subtipuri
Luvosolul încadrează şi alte subtipuri: tipic, calcic, rezicalcaric, roşcat,
rodic, albic, alic, albeglosic, planic, lamelar, vertic, stagnic, gleic, sodic, scheletic
şi litic.
Fertilitatea.
Fertilitatea acestor soluri variază între limite largi în funcţie de troficitatea
minerală şi azotată, precum şi de regimul de umiditate şi aeraţie al acestora. În
general troficitatea minerală este mijlocie sau mijlocie spre superioară. Pentru
speciile forestiere, troficitatea azotată este de asemenea satisfăcătoare. În ce
priveşte regimul de umiditate luvosolurile pot diferi mult între ele în raport cu
relieful, expoziţia, conţinutul de schelet şi volumul edafic util. Luvosolurile
situate pe coame sau în partea superioară a versanţilor însoriţi, se usucă până la
starea de uscat reavăn mai ales în arboretele rărite. Apa din orizontul B nu poate
urca în orizonturile superioare şi puieţii speciilor forestiere pot suferi din cauza
uscăciunii. Versanţii umbriţi au soluri mai umede şi fără variaţii. De aceea pe
aceşti versanţi, arboretele de gorun, gorun cu fag şi făgetele pure sunt de clase mai
ridicate de producţie decât cele de pe versanţii însoriţi.
Solurile stagnogleice de pe terenurile orizontale au de asemenea o
fertilitate ridicată pentru goruneto-făgete sau făgete întrucât asigură o mai bună
aprovizionare cu apă a rădăcinilor.

287