Aspecte morfologice, ecologice, sistematica și

răspândirea ARȚARULUI ȘI TEIULUI

Student: Georgică ALEXEEV

 Clasificare știintifică
Regn: Plantae
Subregn: Spermatofite
Angiosperme
Încrengătură: Eudicotidae
Clasă: Rosidae
Ordin: Malvales
Familie: Malvaceae
Subfamilie: Tilioideae
Gen: Tilia

Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Sapindales
Familie: Aceraceae [1]
Gen: Acer
Specie: A. platanoides
 Teiul

Teiul, sau Tilia, este un gen care cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, nativi 

zonelor temperate ale emisferei nordice, în Asia (unde majoritatea diversității speciilor este
găsită), Europa și Estul Americii de Nord. Inițial teiul a facut parte din familia Tiliaceae, însă în
urma studiilor genetice recente, teiul a fost clasificat ca făcând parte din familia Malvaceae.

Teii sunt copaci foioși, ajungând până la 40 metri înălțime, cu frunze cu o anvergură de 6–

20 cm, străbătute de nervuri.
 Teiul

Numărul exact de specii este incert deoarece multe

dintre ele hibridizează spontan, atât în sălbăticie cât și
cultivate.
Sunt specii hermafrodite, cu florile femele si cele mascule pe
aceeasi plantă. Polenizarea se face prin insecte.

Au o crestere lenta in primii ani, dupa care cresc destul de

rapid si au o longevitate de aproximativ 200 de ani. 
 În Europa și implicit în Romania, cea mai întâlnită specie este Tillia platyphyllos (tei cu
frunza mare), fiind totodată și una dintre cele mai înalte specii de tei, putând ajunge până
la înălțimea de 40m. 
Crește ca arbore de talia I, având o coroană largă, mare, cu ramurile groase și forma
rotunjită. Frunzele sunt asimetrice, mari de aproximativ 12 cm, au forma cordată, usor
ovata. Au reversul verde-deschis, cu smocuri de puf albicios. Florile sunt galben-pal, au un
miros puternic și înfloresc în luna iunie. Cultivaruri: 
• ‘Fastigiata’ – coroana piramidală, îngustă
• ‘Laciniata’ – frunze puternic sectate 
• ‘Rubra’ – are lujeri de culoare roșu-oranj, ce ies în evidență iarna. 
 Tilia cordata (tei pucios, tei de deal) 
Este o specie autohtonă ce crește de talia a II-a, până la 20
m înălțime. Are un trunchi drept și o coroană globuloasă,
ovală. Frunzele au forma cordiformă, sunt mai mici decât
la celelalte specii, au culoare verde-închis pe partea
superioară; partea inferioară este verde-albăstruie și
prezintă smocuri de puf maronii. Florile apar în iunie-iulie,
sunt grupate în raceme pendulare, sunt mici, de culoare
alb-galbuie, plăcut parfumate. Fructul este o capsulă de
dimensiuni mici, cu pereții moi. Cultivaruri: 
• ‘Pyramidalis’ – coroana îngustă, cu forma piramidală.
• ‘Candida’ – cu reversul frunzelor albicios.
 Tei pucios

Tei pucios
 Tilia tomentosa (tei alb, tei argintiu)
Este o specie indigenă ce crește ca arbore de talia I
și poate ajunge la înalțimea de 30 m. Formează o
coroană largă, deasă, cu forma ovală și lujerii
tomentoși. Frunzele sunt cordiforme, cu vârful
acuminat și marginea serată. Pe fața superioară
sunt lucioase, de culoare verde-închis, iar partea
inferioară este tomentoasă, de nuanță cenușie.
Florile sunt galbene, cu sepale catifelate și au un
parfum puternic. 
Tei argintiu
 Tilia
Tilia xx europaea (tei
europaea (tei comun) 
comun) 
Este un
Este un hibrid
hibrid între T.
între T. cordata și T.
cordata și T. platyphyllos,
platyphyllos, are
are o o talie
talie înaltă
înaltă (până
(până la
la 40
40 m)
m) și
și formează
formează oo coroană
coroană oval-
oval-
rotunjită.
rotunjită. Frunzele
Frunzele sunt
sunt cordiforme,
cordiforme, glabre,
glabre, de
de culoare
culoare verde-închis
verde-închis pe
pe partea
partea superioară,
superioară, cu
cu reversul
reversul
pubescent, verde-deschis. Florile sunt galbene, parfumate, înfloresc tardiv spre sfârșitul
pubescent, verde-deschis. Florile sunt galbene, parfumate, înfloresc tardiv spre sfârșitul verii.  verii. 

Tilia
Tilia xx euchlora (tei
euchlora (tei cu
cu frunza
frunza lucioasă)
lucioasă)
Crește ca
Crește ca arbore
arbore de
de talia
talia aa II-a,
II-a, cu
cu coroană
coroană globuloasă
globuloasă și
și lăstarii
lăstarii și
și ramurile
ramurile de
de la
la bază
bază pendente.
pendente. Frunzele
Frunzele sunt
sunt
cordiforme,
cordiforme, oval-rotunjite,
oval-rotunjite, auau partea
partea superioară
superioară lucioasă,
lucioasă, dede culoare
culoare verde-închis
verde-închis șiși reversul
reversul deschis
deschis la
la culoare.
culoare.
Formează mai puține flori comparativ cu celelalte specii și înflorește în luna
Formează mai puține flori comparativ cu celelalte specii și înflorește în luna iulie.  iulie. 

Tilia
Tilia americana (teiul
americana (teiul american)
american)
Este un
Este un arbore
arbore înalt
înalt de
de talia
talia II ce
ce poate
poate crește
crește până
până la
la o
o înălțime
înălțime de
de 40
40 m.m. Frunzele
Frunzele sunt
sunt mari
mari de
de până
până la
la 20
20 cm,
cm,
cordate,
cordate, de
de culoare
culoare verde
verde deschis,
deschis, glabre.
glabre. Înflorește
Înflorește la
la începutul
începutul verii,
verii, florile
florile sunt
sunt mari,
mari, de
de culoare
culoare alb-
alb-
galbuie.   
galbuie.   
 Teiul- aspecte morfologice
Trunchiul teiului este asemănător unui pilon, cu ramuri divizate și subdivizate în numeroase
ramificații. În sezonul cald, când pomul înfrunzește, se poate observa o coroană abundentă cu frunze
mari și dese.

Frunzele au o dimensiune de 6-20cm, sunt lung-pețiolate, rotunde, ascuțite la vârf, iar pe fața
inferioară se observă nervuri proeminente.

Fructele sunt mici, asemănătoare unor boabe de mazăre, atașate de una sau două bractee (frunze
care se află la marginea florii) subțiri și lunguiețe.

Teiul produce flori, în număr de 2–10 pe ram, uneori și mai multe, de culoare alb-gălbuie, plăcut
mirositoare, așezate pe un peduncul comun, concrescut aproape pe jumătatea lungimii lui, cu o
bractee lungă în formă de limbă, de culoare verde-gălbuie. Fiecare floare este formată din 5 sepale
care cad în momentul înfloririi, 5 petale, numeroase stamine și un ovar globulos. Florile tuturor
speciilor de tei sunt similare.
 Teiul- istorie

În Europa, au fost documentați tei multi-seculari și milenari. De exemplu, o

plantație de Tilia cordata, aflată în Westonbirt Arboretum, Gloucestershire,
are o vârstă de aproximativ 2.000 de ani.
De asemenea, în curtea Castelului Imperial de la Nuremberg există un tei
despre care se spune că a fost plantat de împărăteasa Cunigunde, soția lui
Henric al II-lea al Germaniei, plasând vârsta arborelui, la momentul descrierii
(1900), la 900 de ani.
Un alt exemplu este Teiul din Neuenstadt am Kocher, în provincia Baden-
Württemberg din Germania, care a fost evaluat la 1.000 de ani.
Pe de altă parte, "Bătrânul Tei" din Naters, Elveția, este menționat într-un
document medieval din 1357, fiind descris de autorul respectiv ca fiind deja
"magnam" (uriaș).
Teiul din Najevnik (Najevska lipa), este un Tilia cordata de circa 700 de ani,
considerat cel mai gros arbore din Slovenia.
 Teiul- istorie

Teiul Edignei numit și "Teiul de 1000 de ani" este un 

tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos) care se află în
cimitirul de lângă biserica Sankt Sebastian din Puch,
un cartier al orașului Fürstenfeldbruck, Bavaria, 
Germania. Arborele care este declarat monument al Teiul lui Eminescu
naturii se apreciază că are vârsta între 500 și 1200 de
 este un tei argintiu cu o vârstă de aproximativ 540 de ani, afl
ani. Numele teiului provine după numele sfintei Edigna at în Parcul Copou din Iași. Arborele, asociat istoric cu poetul
von Puch, care a trăit prin secolul XI în Bavaria. Mihai Eminescu, reprezintă unul dintre cei mai importanți ar
Conform legendei Edigna a fost fiica regelui Henric bori monument din România și constituie un simbol pentru o
I al Franței, ea s-a refugiat în Bavaria, unde a căutat rașul Iași.
să scape de căsătoria forțată, plănuită de tatăl ei. Ea
ar fi trăit timp de 35 de ani o viață de sihastru în
scorbura unui arbore. O serie de icoane religioase o
prezintă pe eremita Edigna în scorbura unui arbore.

Alt arbore multisecular

este Teiul Sfântului
Laurențiu (în engleză "St
Lawrence Lime Tree"), înalt
de circa 30 metri, crescut în
interiorul terenului de crichet
"St Lawrence Ground" din
Canterbury, Kent. Prăbușit
natural, în urma unei furtuni,
în 2005.
 Teiul- Înmultirea
Teii pot fi înmulțiți prin semințe, altoire, marcotaj
sau drajoni.
Semințele se recoltează în faza de pârgă și se seamănă
imediat. Semințele mature germinează mai greu și
necesită stratificare. Este un procedeu dificil, din acest
motiv este practicat doar de silvicultori.
Altoirea se face în despicătura, primăvara, pe portaltoi
de T. platyphyllos.
Înmulțirea prin marcotaj se utilizează în special pentru T.
x europaea, din cauza semințelor sterile. 
Teii sunt plante ce drajonează și lăstăresc puternic, de
aceea pot fi înmulțiți prin drajoni. Totuși, această metodă
nu este recomandată în cazul arborilor urbani, deoarece
exemplarele obținute astfel drajonează foarte puternic și
pot deteriora asfaltul sau pavajul.
Teiul poate fi înmulțit prin butași, altoire dar și prin
semințe. Ei cresc rapid într-un sol bogat, însă sunt
subsceptibili atacurilor diferitor insecte.
 Teiul- valoare ecoprotectiva
 
Ca arbore santinelă
Metodele moderne de analize fizico-chimice ale frunzelor
afectate de poluare (arsuri) includ recoltarea de mostre de la
așa-numiții “arbori santinelă” sau “arbori bioindicatori”. Acest
procedeu de monitorizare a poluării atmosferice este mult mai
ieftin decât cel clasic, iar teiul argintiu se pretează foarte bine
la rolul de “arbore santinelă” (bioindicator).
Scriind în apărarea teilor din Iași, botanistul 
Ionel Lupu afirmă că "la 50 de ani, teiul (Tilia
tomentosa) încă manifestă o creștere activă,
realizează anual un număr de peste 300.000 de
frunze, însumând o suprafață verde de
aproximativ 600 mp. Într-o zi de vară, acest tei
mediu poate filtra 4.000-5.000 mc de aer, din
care consumă aproximativ 9 kg dioxid de carbon
și produce 6-7 kg oxigen. Sub coroana teiului
temperatura aerului este mai mică cu 3-4 grade
C, datorită albedoului de 20% al frunzișul
(acesta reflectă o parte din radiația solară), iar
aerul este mai umed, datorită transpirației
arborelui. Cele 300.000 de frunze tomentoase,
cu peri stelați, inclusiv pe pețiol, pot reține
cantități importante de praf, care apoi este
spălat de ploi și ajunge pe sol. În privința acestei
însușiri, teiul este pe locul 3, după stejar și
ulm." 
Același expert sugerează că "nu este neglijabilă
nici capacitatea teilor de a emite fitocide,
substanțe organice complexe de autoapărare
împotriva microorganismelor și a insectelor, dar
care sunt utile și omului, distrugând bacilul
tuberculozei, agentul dizenteriei și al unor
afecțiuni pulmonare."
 Arțarul

Arțarul (Acer platanoides), numit și paltin de câmp, este o specie de arbori din familia 
Aceraceae, după sistemul Cronquist (1981) sau Sapindaceae după sistemul APG III (2009).
 Arțarul
Caractere morfologice

Este un arbore rezistent, cu lemnul alb și tare, cu frunze caracteristice, lucioase,

despicate în cinci lobi lungi și ascuțiți, de 10 – 18 cm diametru, cu sinusuri larg rotunjite.
Pețiolul frunzei este lung; frunza are o sevă lăptoasă. Toamna frunzele se colorează în
galben-auriu ajungând până la roșu. Are flori de culoare galben verzuie, grupate în
inflorescențe care se deschid în aprilie-mai înaintea apariției frunzelor. Fructul este format
din două samare alăturate, de 8 - 10 centimetri, cu aripioare late ce formează un unghi
obtuz.
 Arțarul
Caractere morfologice
Arbore indigen
Arbore indigen de
de mărimea
mărimea aa II-a,
II-a, cu
cu înrădăcinare
înrădăcinare pivotant-trasantă,
pivotant-trasantă, mai mai superficială
superficială decât
decât la
la paltinul
paltinul de
de munte.
munte.
Tulpina este destul
Tulpina este destul de
de dreaptă
dreaptă şişi înaltă,
înaltă, scoarţa
scoarţa cenuşie,
cenuşie, cu
cu ritidom
ritidom timpuriu
timpuriu subţire,
subţire, fin
fin crăpat
crăpat longitudinal,
longitudinal, neexfoliabil.
neexfoliabil.
Lemnul este
Lemnul este bun, bun, dar
dar de
de calitate
calitate inferioară
inferioară celui
celui de
de paltin
paltin de
de munte.
munte.
Coroana este largă, ovoidă, mai regulată decât la specia
Coroana este largă, ovoidă, mai regulată decât la specia precedentă.precedentă.
Lujeri brun-roşcaţi,
Lujeri brun-roşcaţi, glabri
glabri lucitori.
lucitori.
Muguri opuşi,
Muguri opuşi, ovoizi, alipiţi de lujer, roşcaţi, glabri, cu solzi ciliaţi pe margini; mugurele
ovoizi, alipiţi de lujer, roşcaţi, glabri, cu solzi ciliaţi pe margini; mugurele terminal
terminal este
este mai
mai mare
mare înîn patru
patru
muchii; cicatricele
muchii; cicatricele mugurilor
mugurilor perechi
perechi se se unesc
unesc într-un
într-un unghi
unghi ascuţit.
ascuţit.
 Arțarul
Caractere morfologice

Frunze subţiri, de 9-18 cm, penta-palmat-

lobate, cu lobi acuminaţi, ce au vârfuri
ascuţite, pe margini cu puţini dinţi, cu sinusuri
larg rotunjite, pe dos glabre; peţiol de 8-15
cm, conţine un suc lăptos.
Flori poligame, verzui-gălbui, grupate în
corimbe erecte, se deschid în aprilie-mai
înainte de înfrunzire.
Fructele sunt disamare, cu nucule turtite şi
aripi divergente ce sunt unite sub un unghi
obtuz.
Fructificaţia începe de la 30-35 ani în masiv,
aproape anual şi abundent, iar maturaţia
fructelor este în septembrie-octombrie.
Creşterile sunt destul de rapide până la 40-50
ani, ulterior fiind depăşit de stejar, frasin, astfel
că paltinul de câmp rămâne în subetaj.
Longevitatea este de 200 ani.
 Ar’țarul – varietati

 Acer platanoides ‘Rubrum’ – varietate cu frunze la început

verzi iar vara devin roșu-închis;

 Acer platanoides ‘Schwedleri’ – varietate cu frunze la

început roșu-deschis iar vara devin verde-închis;

 Acer platanoides  ‚Crimson King’– varietate cu frunze de

culoare roșu-purpuriu;

 Acer platanoides ‘Royal Red’ – varietate cu frunze de

culoare roșu-purpuriu; etc.
 Arțarul - Înmulțirea

Înmulțirea plantelor de arțar se face prin semințe semănate toamna

imediat dupa recoltare sau primăvara (se stratifică în prealabil 60 zile);
Înmulțirea plantelor de arțar se face prin altoire la varietăți
 Arțarul
Cerințe ecologice
Arealul general al paltinului de câmp este
mai larg decât cel al paltinului de munte:
Europa Centrală şi estică până în munţii Urali,
la nord depăşind 60° latitudine nordică în
Scandinavia (Finlanda), ajunge la ţărmul
Oceanului Atlantic şi al Mării Mediterane şi în
Caucaz. La noi paltinul de câmp se găseşte
diseminat la câmpie şi deal, dar poate apare
şila munte, în făgete şi amestecuri de fag cu
răşinoase.

Specia este adaptată la un climat continental

excesiv: reclamă căldură estivală, rezistă la
geruri excesive. Este mai puţin pretenţioasă
faţă de sol în raport cu paltinul de munte,
solicitând totuşi soluri fertile, prezenţa sa fiind
un indicator al fertilităţii ridicate.
 Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Mulțumesc
pentru atenție!