GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

Analiza granulometrică
(cernere şi sedimentare)
Lucrarea de laborator 1

STASURI
1. STAS 1913/5-85, Teren de fundare. Determinarea granulozității.
2. SR EN ISO 14688-1:2018, Cercetări și încercări geotehnice. Identificarea și
clasificarea pământurilor. Partea 1: Principii pentru o clasificare.
3. SR EN ISO 14688-2:2018, Cercetări și încercări geotehnice. Identificarea și
clasificarea pământurilor. Partea 1: Identificare și descriere

SCOP / UTILITATE
Această încercare de laboratorul se realizează cu scopul de a stabili mărimea
particulelor, proporția relativă a fiecărei fracțiuni cu dimensiuni bine definite ce constituie un
anumit pământ în vederea identificării şi clasificării acelui pământ. Procedeul cernerii se
utilizează pentru particulele mai mari iar procedeul sedimentării pentru determinarea
distribuției particulelor fine. Alcătuirea unui pământ, distribuția diferitelor dimensiuni ale
granulelor afectează proprietățile fizice şi mecanice ale pământului.
Analiza granulometrică a pământurilor are aplicații directe în domeniul construcțiilor:
➢ pământul ca material de construcție – pământurile utilizate pentru construirea
digurilor, în plus față de alte specificații, trebuie să se încadreze în limitele
stabilite prin curbele de distribuție a dimensiunilor particulelor;
➢ pământul ca material de construcție – pământurile utilizate la realizarea
straturilor rutiere trebuie să respecte anumite specificații iar pentru aceasta
trebuie să se cunoască distribuția granulometrică;
➢ filtre de drenaj - specificația de clasificare pentru un strat de filtru trebuie să fie
asociată într-un anume fel cu clasificarea terenului adiacent sau cu următorul
strat filtrant;
➢ compactarea dinamică - într-o anumită situație, caracteristicile slabe ale
pământului pot fi îmbunătățite prin compactare dinamică, iar fezabilitatea
acestui procedeu poate fi indicată pe baza analizei granulometrice.

SUPORT TEORETIC
Procedeul tehnic prin care se sortează şi se individualizează, sub formă de repartiție
procentuală, particulele dintr-o probă de pământ se numeşte analiză granulometrică. În funcţie
de dimensiunile şi forma particulelor ce alcătuiesc pământul acestea pot fi împărţite în trei
categorii principale, trei fracțiuni granulometrice.
Prin fracţiune granulometrică se înţelege cantitate de material (mi) exprimată în (%) din
masa totală uscată (m) a unei probe, ce are particule cu dimensiuni (di) cuprinse între două
limite date (d1 < di < d2).
11
 Analiza granulometrică

Principalele fracţiuni granulometrice utilizate pentru caracterizarea pământului sunt:

fracţiunea nisip, fracţiunea praf şi fracţiunea argilă.
Fracţiunea pietriş (Gr) este constituită din particule solide ce au diametrul cuprins
între 63 mm şi 0,063 mm. Culoarea particulelor variază de la alb până la galben închis şi uneori
de la culoarea brună şi până la culoarea neagră, în funcţie de prezenţa unor amestecuri, material
de construcţie, bucaţi de rocă cu particule de quartz, feldspaţi şi alte minerale.
Fracţiunea nisip (Sa) este constituită din particule solide ce au diametrul cuprins între
2,00 mm şi 0,063 mm. Culoarea particulelor variază de la alb până la galben închis şi uneori de
la culoarea brună şi până la culoarea neagră, în funcţie de prezenţa unor amestecuri. În stare
curată, uscată sau saturată, este foarte permeabilă, prezintă o ascensiune capilară redusă, ce
creşte odată cu micşorarea particulelor, şi nu posedă coeziune. Nu este sensibilă la îngheţ-
dezgheţ şi nu prezintă umflări sau contracţii. Forma granulelor este rotunjită sau colţuroasă iar
suprafaţa poate fi netedă sau zgrunțuroasă.
Fracţiunea praf (Si) este constituită din particule fine aproximativ sferice, cu
dimensiunile cuprinse între 0,063 mm şi 0,0063 mm. Fracţiunea praf prezintă o permeabilitate
mică, o ascensiune capilară semnificativă şi un potenţial de umflare-contracţie mic sau chiar
nul. Este fracţiunea cea mai sensibilă la îngheţ-dezgheţ. Introdusă în apă, fracţiunea praf se
desface relativ uşor în particulele componente, datorită coeziunii relativ mici.
Fracţiunea argilă (Cl) este constituită din particule de formă aciculară, plată şi solzoasă,
cu dimensiunea mai mică decât 0,0063 mm. Fracţiunea argilă, este practic impermeabilă,
prezintă o viteză a ascensiunii capilare foarte redusă şi un potenţial de umflare - contracţie
mare sau foarte mare. Introdusă în apă, rezultă o masă lipicioasă plastică, iar particulele
componente se separă relativ greu, datorită coeziunii ridicate
Metodele de determinare a fracţiunilor granulometrice se diferenţiază funcţie de
dimensiunile fracţiunii granulometrice predominante:
➢ metoda cernerii prin ciururi, pentru pământuri cu granule mai mari de 2,00 mm;
➢ metoda cernerii pe site, pentru pământuri cu granule între 2,00 şi 0,063 (0,08 ÷
0,05)mm;
➢ metoda sedimentării cu areometrul sau metoda sedimentării cu pipeta, pentru
pământuri cu granule mai mici ca 0,063 (0,08 ÷ 0,05)mm;
➢ metoda combinată (cernere + sedimentare), pentru pământuri cu plaje întinse ale
granulaţiei.
În urma efectuării analizei granulometrice, prin una sau alta din metodele recomandate,
se obţin fracţiuni granulometrice, deci cantităţi de material ( mi ) exprimate (%) din masa totală
uscată ( md ) a probei, ce au particule cu dimensiuni (di) cuprinse între două limite date (d1 < di
< d2).
 GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

METODA CERNERII
Metoda constă în separarea pe fracţiuni granulometrice, cu ajutorul sitelor şi ciururilor
a pământurilor necoezive; convențional diametrul granulei se consideră egal cu diametrul
ochiului sitei prin care trec granulele.

Aparatura necesară:
➢ set ciururi (cu cutie și capac) din tablă cu ochiuri rotunde sau pătrate: 20; 10;5 mm,
conform STAS 1078/73;
➢ set site (cu cutie și capac) din țesătură de sârmă cu ochiuri pătrate: 2,0; 1,0; 0,5; 0,25;
0,1; 0,08; 0,05 mm, conform STAS 1077/67;
➢ șubler sau șabloane cu ochiuri rotunde pentru stabilirea diametrelor particulelor cu
dimensiuni mai mari decât ochiurile sitelor sau ciururilor;
➢ mașină de cernut adaptată sitelor și ciururilor;
➢ balanță tehnică cu precizia 0,01 g;
➢ cântar comercial cu precizia de cântărire 0,5 g;
➢ etuvă sau instalația de uscare cu temperatura constantă de 105 ± 20C;
➢ capsule de porțelan, pensule pentru curățat, linguri, spatule, carbonat de litiu.

Desfăşurarea lucrării:
1. Proba se usucă în etuvă la 1050C până la masă constantă. Cantitatea de material md
utilizată pentru realizarea încercării este funcţie de natura pământului (tabelul 1).

Tabelul 1
Denumirea pământului Cantitatea de pământ
luataă în analiză md
Bolovăniş 5,0 kg
Pietriş 2,0 kg
Pietriş cu nisip 1,0 kg
Nisip mare şi mijlociu 0,4...0,5 kg
Nisip fin 0,1...0,2 kg
Nisip argilos 0,07... 0,1 kg
Argilă grasă 0,07 kg

2. Dacă pământul prezintă o coeziune cât de mică, datorită prezenţei unui liant, proba se
amestecă cu apă şi 0,2g de carbonat de litiu, se păstrează 24h să se desfacă legăturile, se trece
prin sita de 0,063 sub jet de apă să se separe liantul. Ulterior proba se pune din nou la uscat în
etuvă şi se usucă până la masă constantă.
3. Sitele se aşază în ordinea descrescătoare a ochiurilor având talgerul la partea
inferioară. Numărul de site este de regulă 6 iar dimensiunile ochiurilor sitelor vor fi trecute în
formularul de înregistrare a datelor (exemplu: 10mm; 5mm; 2mm; 1mm; 0,5mm; 0,25mm,
0,1mm, cutie)
4. Se aşază materialul pe sita superioară, se acoperă cu capacul şi se începe cernerea, timp
de 10 minute.

13
 Analiza granulometrică

5. Cernerea se consideră terminată daca scuturând fiecare sită deasupra unei hârtii ceea
ce trece prin sită nu reprezintă mai mult de 1% din fracțiunea materialului cernut.
6. Fracţiunile rămase pe fiecare sită şi în cutie se cântăresc, iar dacă suma lor diferă cu
mai mult de 1% din masa totală încercarea se repetă. Dacă materialul din cutie reprezintă mai
mult de 10% din cantitatea totală încercarea se completează cu metoda sedimentării.

Figura 1 – Realizarea încercării

Interpretarea rezultatelor:
Rezultatele analizei granulometrice prin cernere se înscriu într-un formular standard
ce cuprinde:

Figura 2 – Interpretarea rezultatelor

 GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

➢ prima coloană: dimensiunile ochiurilor sitelor sau ciururilor în (d) mm;

➢ a doua coloană: cantităţile de material mi rămase pe fiecare sită;
➢ în a treia coloană se calculează şi se notează valorile procentuale ale maselor mi, faţă
de masa totală, md, a materialului utilizat.
➢ în ultima coloană se înscriu procentele fracţiunilor granulare cu dimensiuni mai mici
decât dimensiunea sitei, calculat faţă de masa iniţială a probei uscate.

METODA SEDIMENTĂRII
Analiza granulometrică prin metoda sedimentării se bazează pe aplicarea legii lui
Stokes, lege care permite determinarea vitezei de cădere a particulelor într-un lichid, funcţie de
diametrul acestora.
Pentru realizarea încercării se utilizează o suspensie pământ iniţial omogenă, iar
datorită sedimentării se produce o variaţie a densităţii, ce este proporţională cu variaţia
vitezelor de sedimentare a granulelor şi care la rândul lor sunt funcţie de diametrul acestora şi
de densitate.
Metoda constă în măsurarea, la diferite intervale de timp, cu ajutorul unui areometrul,
densitatea acestei suspensii de pământ.

Pregătirea probelor:
➢ granulozitatea se determină pe o probă de pământ a cărei masă este de 75...100 g.
➢ proba de pământ se introduce într-o capsulă, după care se usucă în etuvă la
temperatura de 1050C, până la masă constantă, conform STAS 1913/1-82. După uscare,
capsula cu proba de pământ se lasă să se răcească la temperatura mediului ambiant.
➢ din materialul uscat se ia o cantitate de material care se cântărește cu precizia 0,01g.
➢ această masă constituie masa inițială a probei, md. Pentru pământuri care conțin
materii organice, se realizează inițial oxidarea chimică cu circa 100 cm3 apă oxigenată
6%. Determinarea conținutului de materii organice se realizează conform STAS
7107/1-85.

Aparatura necesară:
➢ areometru de tip Casagrande, etalonat la 200C, cu interval de citiri între 0,995. . .1,030,
cu precizia de 0,0005;
➢ termometru cu interval de citire 0. . .400C (precizie 0,50C);
➢ cilindri gradați cu volumul de 1000 cm3, ¸si diametrul interior 60 mm;
➢ cronometru;
➢ capsule de porțelan sau sticlă cu diametrul 120 mm;
➢ sticle de ceas cu diametrul de 100 mm;
➢ exicator;
➢ etuvă termoreglabilă cu posibilitatea de reglare a temperaturii la 105±200C;
➢ agitator manual sau electric;
➢ spatulă, cuțit, răzătoare, pensulă;
➢ pahar Berzelius de 500 cm3;
➢ carbonat de litiu anhidru;
➢ apă oxigenată soluție 6%;
➢ soluţie diluată de silicat de sodiu 4,4%, densitate 1,04 g/cm3;

15
 Analiza granulometrică

➢ soluție de hexametafosfat de sodiu: 40 g de hexametafosfat de sodiu dizolvat în 1000

cm3 de apă distilată.

Desfăşurarea lucrării:
➢ se trece materialul printr-o sită din țesătură din sârmă cu ochiuri pătrate cu latura de
0,063 mm. Folosind apă potabilă și prin pensulare, se reține pe sită numai fracțiunea
mai mare de 0,063 mm. Materialul reținut pe sită se colectează într-o capsulă și se
usucă în etuvă la temperatura de 105±200C până la masă constantă, după care se
cântărește; dacă materialul reținut este mai mare de 10% din masa inițială a probei,
atunci se va executa și operațiunea de cernere, în completare.
➢ cantitatea de pământ trecută prin sită, se toarnă într-un cilindru gradat, suspensia
completându-se cu apă distilată până la diviziunea 1000 cm3. Se menționează că pentru
desfacere se va folosi o cantitate de apă limitată, pentru a nu depăși în final cantitatea
totală de suspensie de 1000 cm3. În caz contrar se va lăsa suspensia să se evapore (apa),
până la volumul de 1000 cm3.
➢ pentru omogenizarea suspensiei se astupă cilindrul cu podul palmei și se agită de
câteva ori, apoi se introduce agitatorul cu disc perforat.
➢ imediat după terminarea omogenizării se introduce areometrul în suspensie și se fac
citirile la următoarele intervale de timp: 30 sec, 1 min, 2 min, 4 min, 30 min, 60 min,
120 min, 240 min.

Interpretarea rezultatelor:
Rezultatele analizei granulometrice prin metoda sedimentării se înscriu într-un
formular standard (tabel 2) ce cuprinde:
Tabel 2

Coloana 0: timpul de sedimentare [min];

Coloana 1: temperatura citită a suspensiei, 0C;
 GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

Coloana 2: temperatura medie a suspensiei, 0C;

Coloana 3: citirile reduse pe areometru;
Coloana 4: corecţia de temperatură;
Coloana 5: citirile corectate pe areometru;
Citirile pe tija areometrului se fac la partea superioara a meniscului deoarece, datorită opacitatii
suspensiei supusă operatiunilor experimentale, partea inferioară a meniscului este greu
vizibilă.

Figura 3 – Citirile pe areometru şi corecţia de temperatura

Astfel este necesară introducerea unei corecţii de menisc, ∆R, stabilită experimental.
Întrucât valorile înscrise pe areometru cresc înspre partea inferioară a tijei acestuia, corectia
de menisc va fi întotdeauna pozitivă.
Pentru a se tine seama de diferența între temperatura de tarare a instrumentului şi
temperatura la care se fac determinările, se introduce o corecție de temperatura, Ct. Valorile
corecției Ct se stabilesc experimental sau se calculează şi se prezintă în final sub formă de grafic
(Figura 3).
- astfel, citirea reală – sub formă de densitate redusă –, va fi:

- unde R’ este citirea pe tija areometrului, la partea superioara a meniscului, ∆R este 1.

Coloana 6: diametrul granulelor ce au sedimentat la timpul t. Pentru aceasta se utilizează

Nomograma Casagrande (modul de lucru fiind prezentat pe formular)
Coloana 7: procentul mp din masa totala md ce a sedimentat în timpul t iar mp se calculează
cu formula.

unde ρs este densitatea scheletului (a particulelor de pământ).

17
 Analiza granulometrică

Analiza granulometrică - interpretarea rezultatelor şi reprezentarea grafică

În urma efectuării analizei granulometrice se obțin fracțiuni granulometrice, deci

cantități de material mi, exprimate în % din masa totală a probei, ce au particule cu dimensiuni
di cuprinse între două limite date. Astfel datele obținute prin analiza granulometrică servesc la
reprezentarea grafică a distribuției procentuale pe fracţiuni granulometrice a particulelor,
reprezentare ce se face pe o diagramă semi-logaritmică printr-o: curbă de granulozitate;
histogramă; poligon sau curbă de frecvență.

Curba de granulozitate (A) sau curba granulometrică este reprezentarea uzuală a

compoziţiei granulometrice, ce se trasează pe un formular tip (fig.1.) şi care are în abscisă
diametrul particulelor solide, la scară logaritmică, ce au diametrul mai mic decât dimensiunea
dată, şi în ordonată masa acestora, exprimată în procente din masa totală a probei uscate. Scara
logaritmică este reprezentată de logaritmul în baza 10 din diametrul particulei.

Figura 4: Reprezentarea grafica a rezultatelor analizei granulometrice: (A – curba

granulometrica; B –histograma; C – curba frecventelor relative)

Pe baza curbei granulometrice se determină fracţiunile de Cl% (argilă), Si% (praf) şi Sa%
(nisip), Gr% (pietriş) pe baza cărora se identifică denumirea pământurilor iat pentru
pământurile necoezive se face şi clasificarea şi se clasifică pământurile cu ajutorul diagramei
ternare.
PE curba granulometrică se poate defini un diamtru dx, pentrucare conţinutul procentual
este x% )tototalitatea particulelor cu diametrul mai mic decât dx)
Cu ajutorul curbei granulometrice se poate clasifica un pământ din punct de vedere a
uniformităţii lui.
➢ Coeficientul de neuniformitate, Un (STAS 1243-88) sau factorul de uniformitate
granulometrică, Cu (SR EN ISO 14688-2:2018)
𝑑60
𝐶𝑢 = 𝑈𝑛 =
𝑑10
 GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

➢ Factorul de curbură, Cc
𝑑30 2
𝐶𝑐 =
𝑑10 ∙ 𝑑60
d10 - dimensiunea granulei corespunzătoare conţinutului de 10% de pe curba de granulometrie
a pământului, în mm;
d30 - dimensiunea granulei corespunzătoare conţinutului de 30% pe curba de granulozitate a
pământului, numită şi diametru efectiv, în mm.
d60 - dimensiunea granulei corespunzătoare conţinutului de 60% pe curba de granulozitate a
pământului, numită şi diametru efectiv, în mm.

Pământurile se pot împărţi în următoarele categorii (STAS 1243-88):

➢ pământuri cu granulozitate foarte uniformă Un  5
➢ pământuri cu granulozitate uniformă 5  Un  15
➢ pământuri cu granulozitate neuniformă Un  15
Cu cât pământurile au o granulometrie mai neuniformă, cu atât capacitatea lor de
compactare creşte, prin umplerea spaţiilor dintre particulele mari cu particule mici. În acest
sens se consideră că un nisip cu Un  4 - 5 şi respectiv un pietriş cu Un  4 constituie un bun
material pentru realizarea terasamentelor .
În SR EN ISO 14688-2Ş2018 funcţie de fcatorul de uniformitate şi factorul de curbură,
forma/alurea curbei este aprecită astfel:

Forma curbei granulometrice Cu Cc

Uniformă <3 <1
Rău gradată 3...6 <1
Mediu gradată 6...15 <1
Bine gradată > 15 1...3
Discontinuă (neuniformă) > 15 < 0,5

19
 Analiza granulometrică

Formulare
METODA CERNERII (STAS 1913/5-85)
Cantitatea de material uscat (md)
Dimensiunile ochiurilor Cantitatea rămasă pe sită/ciur
Cantitate trecută pe sită/ciur
sitei/ciurului
(fracţiuni cu diametrul mai mic
(diametrul [g] [%] faţă de md decât d) în [%] din cantitatea totală
particulelor), d [mm]
1 2 3 4

Taler (Cutie)

METODA SEDIMENTĂRII (STAS 1913/5-85)

Corecția de menise △R
Cantitatea de material uscat md g
Densitatea scheletului ps g/cm3

Citiri Fracțiuni cu
Timpu Citiri pe Temp Corecția Citiri Diametrul
reduse pe diametrul
l areometru citită de temp corectate granulelor
areometru mai mic
t [min] R' R=R'+△R T [°C] Ct Rc=R+Ct d (mm) decât
mp (%)d
0,5
1
2
4
8
15
30
60
120
720
1440
 GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

Formulare
Nomograma pentru determinarea diametrelor particulelor la analiza prin
sedimentare, metoda cu areometrul

21
Analiza granulometrică

Formulare
GEOTEHNICĂ CFDP - Caiet de laborator

Formulare

23
 Determinarea greutăţii volumice şi
a umidității pământurilor în stare
naturală

Bibliografie
1. Silion, T., Răileanu, P., Boţi, N., et al., Geotehnică –lucrări de laborator, Institutul Politehnic din Iaşi, 1979;
2. Nicuţă, A., Grecu, V., Geotehnică - Indrumător pentru lucrări de laborator – Editura Societăţii Academice
Matei Teiu-Botez, Iaşi, 2003;
3. Stanciu, A., Lungu, I., Fundaţii (vol. I), Editura Tehnică, Bucureşti, 2006;
4. STAS 1913/1-82: Teren de fundare. Determinarea umidității;
5. STAS 1913/3-76: Teren de fundare. Determinarea densității pământurilor;
6. Note de curs şi explicaţii la sală;
 Generalități
Pământurile sunt sisteme disperse, trifazice în care mediul de dispersie îl
reprezintă aerul și apa, iar dispersoidul îl constituie particulele de diferite
dimensiuni.
Cele trei faze componente ale pământului sunt:
- faza solidă: particulele solide (scheletul pământului);
- faza lichidă: apa cuprinsă în porii pământului;
- faza gazoasă: aerul și gazele din porii pământului.
Raportul dintre cele trei faze este dictat de modul de aranjare relativă a
particulelor, deci de structură.
Proprietățile fizico-mecanice ale pământurilor sunt dependente de structura lor
și implicit de interacțiunea fazelor componente. Structura pământului este reliefată
printr-o serie de indici simpli (mărimi fizice) ce exprimă de obicei raporturile în care
se găsesc în pământ fazele componente, atât în ceea ce privește volumul ocupat de
acestea cât și greutatea lor.
Dacă se consideră o probă de pământ de volum Vtotal prin separarea ipotetică a
fazelor componente se obține:
𝑉𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 = 𝑉𝑠 + 𝑉𝑤 + 𝑉𝑎 = 𝑉𝑠 + 𝑉𝑝
2
 Generalități
𝐺𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 = 𝐺𝑠 + 𝐺𝑝 = 𝐺𝑠 + 𝐺𝑤

Fig.1. Definirea mărimilor fizice fundamentale

3
 Generalități
Mărimile fizice care exprimă sub o formă sau alta raportul între părţile
constituente ale unei probe de pământ şi în consecinţă, caracterizează structura
acestora se împart în:
• mărimi fizice fundamentale, care se obţin prin determinări de laborator, asupra
unei cantităţi de pământ (probă) sau in situ;
• mărimi fizice derivate, care rezultă prin prelucrarea matematică a mărimilor
fundamentale.
Mărimile fizice fundamentale sunt:
• greutatea volumică a pământului (), adică raportul dintre greutatea unei probe
de pământ umed G şi volumul V al acesteia (inclusiv golurile), (STAS 1913-75 şi
STAS 1913/3- 76).
• umiditatea pământului (w= water), definită ca raportul între masa apei mw
conţinută în porii unei probe de pământ şi masa particulelor solide ms din această
cantitate, (STAS 1913/1- 82), deci:
• greutatea volumică a scheletului (s), reprezentând raportul dintre greutatea
particulelor (Gs) conţinute într-o cantitate de pământ şi volumul propriu (Vs) al
acestor particule (fără goluri), (STAS 1913/2-76).
4
 Determinarea umidității
Umiditatea unui pământ (w), este de definită ca o mărime geotehnică
determinată ca raportul dintre masa de apă pierdută prin uscare la 1050C și masa
uscată a probei.
Apa care rămâne în probă după uscarea la această temperatură și obținerea unei
mase constante se consideră ca făcând parte din compoziția fazei solide a
materialului.
Conținutul de apă este ușor de stabilit pe cale experimentală, în laborator.
Principiul constă în determinarea masei de apă pe care o pierde o cantitate
cunoscută de pământ, prin uscare în etuva termoreglabilă până la masă constantă, la
temperatura de 105± 20C.
Pentru pământurile care prezintă impregnații de tip ghips sau mai mult de 5%
substanțe organice, uscarea se face la temperatura de 800C.

Aparatura necesară:
• recipiente cu capac, fiole de sticlă, sticle de ceas cu clemă;
• balanță tehnică sau cântar cu precizia 0,01 g;
• etuvă sau instalație de uscare cu temperatura constantă de 105±20C;
• exicator pentru răcirea probei.
5
Pregătire probelor:
Determinarea umidității se face de obicei pe 3 probe obținute din aceeași masă
totală, iar masa fiecărei probe ar trebui să fie, aproximativ:
75 g Pământuri coezive
100 g Nisip fin
200 g Nisip mare, mijlociu
500 g Pietriș cu nisip
1kg Bolovăniș, pietriș
2 ÷ 6 kg Bolovăniș

Efectuare determinării:
Proba supusă operațiunilor experimentale se așează întru-un recipient (tară)
și se cântărește împreună cu acesta din urmă, după care se introduce pentru
uscare în etuvă la 1050C, determinându-se masa inițială a probei împreună cu
tara (A).
După uscarea în etuvă proba se introduce în exicator pentru a se răci și apoi
se cântărește din nou proba de pământ împreună cu tara pe care a fost așezată
determinându-se masa (B) după uscare. Masa tarei se notează cu C.
Durata uscării depinde de natura materialului, astfel:
6
 6 ore nisipuri
10 ore Pământuri nisipoase
16 ore Pământuri argiloase
24 ore Argile grase
24 ore Pentru pământuri cuprinzând frecvente impregnații de ghips, uscate la 80%

Umiditatea va fi dată de relația:

𝐴−𝐵
𝑤= ∙ 100 %
𝐵−𝐶
unde:
A – masa pământului în stare naturală cu tot cu tară (g)
B – masa pământului în stare uscată cu tot cu tară (g)
C – masa tarei;
Când determinarea se face pe trei probe, umiditatea este media aritmetică
a celor trei valori parțiale, dacă diferența dintre ele este mai mică de 2%
(procente de umiditate).
Umiditatea de saturație, wsat, poate fi determinată teoretic cu relația de mai
jos și reprezintă umiditatea pământului când toți porii sunt plini cu apă:

w
wsat = e 
s
7
unde:
e – indicele porilor;
w – greutatea volumică a apei;
s – greutatea volumică a scheletului mineral;
Cunoscând umiditatea naturală (w) și umiditatea de saturație (wsat) se poate
determina gradul de saturație (Sr). Acesta poate fi definit ca raportul între volumul
de apă conținut într-o probă de pământ și volumul total al porilor probei respective:
w
Sr =
wsat
Conform STAS 1243/88 pământurile se pot clasifica după gradul de saturație în:
Gradul de umiditate al Sr
pământurilor
uscat ≤ 0,40
umed 0,41 ….. 0,80
Foarte umed 0,81 …… 0,90
Practic saturat > 0,90

8
 Determinarea greutatii volumice
Densitatea pământurilor în stare naturală, notată cu ρ, se exprimă ca raportul
dintre masa m a pământului în stare naturală (umedă) și al volumului V al acestuia.
𝑚
𝜌= 𝑔/𝑐𝑚3
𝑉

În calculele inginerești se folosește noțiunea de greutate volumică în stare

naturală a pământurilor, notată cu  egală cu raportul dintre greutatea unei mase m
de pământ în stare naturală a pământului și volumul V al acestuia.
𝐺
𝛾= 𝑘𝑁/𝑚3
𝑉
Relația dintre greutatea volumică și densitate este dată de relația:
𝛾 = 9,81 ∙ 𝜌 𝑘𝑁/𝑚3
Greutatea volumică a pământurilor poate fi determinată, în laborator, folosind
una din următoarele metode, în funcție de natura, umiditatea și consistența
materialului:
• prin ștanțare (sau cu ștanța),
• prin imersare în mercur,
• prin cântărire hidrostatică, după parafinare.
9
1. Metoda cu ștanța
Metoda cu ștanța se utilizează la pământurile coezive aflate în stare plastic
consistentă sau vârtoasă și care nu prezintă în componență particule mai mari de 2
mm (argile, prafuri argiloase, nisipuri prăfoase-argiloase, nisipuri slab cimentate ori
având coeziune aparentă).
Metoda se poate aplica pământurilor care nu conțin materii organice în procent
mai mare de 5%. Pentru alte pământuri (humus, turbă, etc.) valorile determinate
sunt orientative. Ștanța este un inel cilindric din oțel inoxidabil prevăzut cu un guler
și cu un cuțit.
Atât gulerul cât și cuțitul au același diametru cu inelul ștanței. Cuțitul are
peretele ascuțit la partea inferioară pentru a ușura pătrunderea ștanței în pământ.
Dimensiunile orientative utilizate pentru ștanță sunt:
• Di, diametrul interior - valorile diametrului interior vor fi:
Di > 40 mm pentru pământuri coezive;
Di > 70 mm pentru pământuri semicoezive;
Di >100 mm, pentru pământuri fără coeziune și pentru determinări in situ.
• h = (0,6. . .1,3)Di, înălțimea ștanței;
• g = 1,5. . .3,0 mm, grosimea peretelui.
Nu se vor folosi ștanțe având un volum interior mai mic de 50 cm3.
10
Aparatura necesară:
Pe lângă ștanțe metalice mai sunt necesare:
- cuțite cu muchii drepte;
- mistrii;
- plăci de sticlă pătrate având dimensiunile mai mari decât diametrul ștanței;
- balanță tehnică sau cântar cu precizia 0,01 g.

Pregătirea probelor și efectuarea determinării

Se introduce ștanța metalică în proba de pământ netulburată (monolit, ștuț,
etc.). În prealabil se realizează lubrifierea ștanței cu vaselină sau ulei de parafină
pentru recoltarea corectă a probelor fără deranjarea structurii naturale a
pământului.
Dacă pământul este vârtos-tare, se înlesnește înaintarea ștanței răzuind
pământul înaintea cuțitului până la un diametru apropiat de al acestuia. În cazul
pământurilor fără coeziune se folosesc două plăci din sticlă sau tablă, perfect plane
pentru susținerea materialului în ștanță.
Se detașează cuțitul și prelungitorul și se nivelează la ambele fețe, urmând ca
volumul probei de pământ să fie același cu volumul interior al ștanței. Epruveta
astfel pregătită se cântărește fără a o scoate din ștanța metalică, obținându-se masa
inițială m1. Anterior acestei operațiuni se determină volumul interior al ștanței, V, și
masa acesteia, m0. 11
Exprimarea rezultatelor:
Se calculează densitatea pământului în stare naturală de umiditate cu relația:
𝑚 𝑚1 −𝑚0
𝜌= = 𝑔/𝑐𝑚3
𝑉 𝑉
unde:
m0 este masa ștanței;
m1 – masa ștanței cu material;
V – volumul interior al ștanței.
Greutatea volumică a probei de pământ se determină cu relația:
𝛾 = 9,81 ∙ 𝜌 𝑘𝑁/𝑚3
Pentru aflarea densității în stare uscată, ρd, se extrage epruveta din ștanța
metalică și se pune la uscat în etuvă. După uscare și răcire în exicator, epruveta se
cântărește din nou și se obține masa netă de pământ uscat, md. Densitatea în stare
uscată se evaluează cu relația:
𝑚𝑑
𝜌𝑑 = 𝑔/𝑐𝑚3
𝑉

12
2. Metoda prin cântărire hidrostatică
Metodele prin cântărire hidrostatică se aplică pământurilor aflate în stare
plastic vârtoasă sau tare (pământuri coezive și cu o cimentare mai puternică).
Metoda se poate aplica pământurilor care nu conțin materii organice în procent mai
mare de 5%. Pentru alte pământuri (humus, turbă, etc.) valorile determinate sunt
orientative.
Aparatură și materiale:
• balanță tehnică cu dispozitiv pentru cântărirea sub apă, având precizia de 0,01 g;
• vas cu capacitatea de 3. . .4 l;
• fir de mătase sau naylon;
• sticle de ceas;
• termometru de laborator;
• parafină.

Efectuarea determinării
Se taie cu grijă o bucată de pământ cu formă geometrică regulată din proba
netulburată, cu o greutate de 80...150g, fără a deranja structura naturală a
pământului studiat. Se cântărește epruveta înregistrându-se masa m0.

13
 Se leagă epruveta cu un fir de mătase sau nailon și se introduce 1-2 secunde
într-un vas cu parafină topită (57. . .60C). Operația se repetă de mai multe ori, până
când se formează, pe suprafața laterală a probei, o peliculă ermetică de parafină,
fără bule de aer.
Se lasă să se răcească, se cântărește și se înregistrează masa probei parafinate,
m1 .
Se atașează proba la dispozitivul pentru cântărirea sub apă al balanței și se
efectuează cântărirea probei parafinate introdusă în vasul cu apă, obținându-se
masa m2. În timpul cântăririi, proba nu trebuie să atingă pereții vasului; masa firului
de mătase sau nylon se neglijează.
Se usucă epruveta cu hârtie de filtru și se cântărește din nou. În cazul în care
învelișul de parafină nu a fost ermetic, apa pătrunzând în epruvetă, se modifică
masa m1, ceea ce impune reluarea determinării pe altă epruvetă.

Exprimarea rezultatelor:
Se calculează densitatea pământului în stare naturală de umiditate cu relația:
𝑚 𝑚0
𝜌= = 𝑔/𝑐𝑚3
𝑉 𝑉1 −𝑉2
unde: m0 – masa epruvetei de pământ neparafinată;
V1 – volumul probei parafinate;
V2 – volumul parafinei. 14
 Volumele V1 și V2 se determină cu relațiile:
𝑚1 − 𝑚2
𝑉1 = 𝑐𝑚3
𝜌𝑎𝑝𝑎
𝑚1 − 𝑚0
𝑉2 = 𝑐𝑚3
𝜌𝑝𝑎𝑟𝑎𝑓𝑖𝑛𝑎
unde:
m0 – masa epruvetei de pământ neparafinată;
m1 – masa epruvetei parafinate;
m2 – masa epruvetei parafinate imersate în apă.
rapa – densitatea apei – 1g/cm3;
rparafină – densitatea parafinei – 0,9g/cm3.
V1 – volumul probei parafinate;
V2 – volumul parafinei.

15
 DETERMINAREA UMIDITĂŢII NATURALE A PĂMÂNTURILOR

Unitatea de Epruveta nr.

Elemente de calcul
măsură 1 2 3
masa probei umede + tară, A = g
masa probei uscate + tară, B = g
masa tarei, C = g
஺ି஻
umiditatea naturală, ܹ = 100 %
஻ି஼
umiditatea medie, ܹ௠௘ௗ %

DETERMINAREA GREUTĂŢII VOLUMICE prin metoda ştanţei

Unitatea de Epruveta nr.

Elemente de calcul
măsură 1 2 3
masa ştanţei, m1 = g
masa ştanţei+ epuveta de pământ, m2 = g
volumul interior al ştanţei, V0 = cm3
௠మ ି௠భ
densitatea pământului, ߩ = g/cm3
௏బ
densitatea medie, ߩ௠௘ௗ g/cm3

DETERMINAREA GREUTĂŢII VOLUMICE prin cântărire hidrostatică

Unitatea de Epruveta nr.

Elemente de calcul
măsură 1 2 3
masa epruvetei de pământ neparafinată,
g
m0 =
masa epruvetei de pământ + învelişul
g
de parafină, m1 =
masa epruvetei de pământ parafinată,
g
imersată în apă, m2 =
volumul epruvetei de pământ
௠ ି௠
parafinată, imersată în apă, ܸଵ = భ మ cm3
ఘೢ
volumul învelişului de parafină,
௠ ି௠
ܸଶ = భ బ cm3
ఘ೛ೌೝೌ೑೔೙ă
௠బ
densitatea pământului, ߩ = g/cm3
௏భ ି௏మ

densitatea medie, ߩ௠௘ௗ g/cm3

Student,
Grupa,
 Stări caracteristice ale
pământurilor coezive şi necoezive
1. Nicuță, A., Grecu, V., Geotehnică - Îndrumător pentru lucrări de laborator –
Editura Societății Academice Matei Teiu-Botez, Iași, 2003;
2. Stanciu, A., Lungu, I., Fundaţii (vol. I), Editura Tehnică, Bucureşti, 2006;
3. Manea, S., Batali L., Popa, H., Mecanica pământurilor – Elemente de
teorie, Încercări de laborator, Exerciții, Conspress – București, 2003;
4. STAS 1913/4-86. Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate;
5. B. Munwar Basha, Soil classification, Sieve Analysis, Liquid Limit and Plastic
Limit – presentation;
6. Note de curs şi explicaţii la sală.

2
Stări caracteristice ale pământurilor necoezive
Unul din indicii care caracterizează starea în care se găsește un pământ
necoeziv este porozitatea.
Porozitatea este definită ca fiind raportul dintre volumul porilor (Vp) dintr-o
probă de pământ și volumul aparent (volumul total de pământ inclusiv golurile Va) al
aceleiași probe.
𝑉𝑝
𝑛 = ∙ 100
𝑉𝑎
Deoarece prin deformarea pământului se modifică atât volumul aparent (Va)
cât și volumul porilor calculele ar deveni complicate, de aceea în calculele
geotehnice se utilizează indicele porilor.
Indicele porilor este raportul dintre volumul porilor și volumul scheletului
solid cuprins în același volum de pământ.
𝑉𝑝
𝑒=
𝑉𝑠
Legătura dintre porozitate și indicele porilor este dată de relațiile:
𝑒 𝑛
𝑛= ∙ 100 𝑒=
1+𝑒 100 − 𝑒
3
Stări caracteristice ale pământurilor necoezive
Cu ajutorul acestor doi indici se pot face aprecieri asupra calității și
proprietăților constructive ale pământului sau caracterizarea lui ca suport al
construcțiilor.
Stările extreme în care se poate afla un pământ necoeziv dpdv al indicelui
porilor sunt: starea de îndesare maximă și starea de afânare maximă (STAS 13006-91).
n ϵ (0,50 … 0,30)
e ϵ (0,91 … 0,35)

4
Starea de afânare maximă a pământurilor necoezive
Aparatura necesară:
• cilindru de sticlă prevăzut cu guler prelungitor, având V = 2830cm3;
• dispozitiv de afânare a nisipului;
• pâlnie din sticlă cu țeavă, d = 13mm;
• etuvă cu temperatură termoreglabilă la 105±20C;
• exicator cu clorura de calciu;
• mojar cu pistil din porțelan dur;
• balanță analitică cu precizie de 0,5g;
• rigla de otel.

Desfășurarea lucrării
Din materialul pregătit pentru determinări, se ia o cantitate de 2-3 kg și se usucă
în etuvă apoi se lasă în exicator să se răcească.
Dacă după uscare pământul prezintă o slabă coeziune se va mojara, realizându-se
în acest mod desfacerea întregii mase de pământ în particule componente.
Se toarnă proba de pământ cu ajutorul pâlniei în cilindrul prevăzut cu guler, unde
în prealabil s-a introdus dispozitivul de afânare. Turnarea se realizează printr-o curgere
constantă, menținând dispozitivul în poziție verticală.
5
 Se mișcă în spirală dispozitivul de turnare, dinspre margine spre centrul probei,
astfel ca fiecare strat sa aibă grosimi uniforme.
Umplerea vasului se face cu o depășire de aproximativ 13-25 mm, deasupra
parții superioare a formei. După umplerea vasului, se scoate prin rotație dispozitivul
de afânare, se îndepărtează gulerul prelungitor și se nivelează ușor pământul, fără
a-l îndesa.
Se determină masa vasului plus pământul afânat și se notează cu m2. Se
cântărește masa cilindrului gol și se notează cu m1.
Cunoscând volumul V al cilindrului, se determină densitatea minimă a probei de
pământ, și pe baza acesteia indicele porilor în stare afânată, notat cu emax, calculat
cu relația:
𝑚2 − 𝑚1 𝜌𝑠 − 𝜌𝑑,𝑚𝑖𝑛
𝜌𝑑,𝑚𝑖𝑛 = 𝑒𝑚𝑎𝑥 = →
𝑉 𝜌𝑑,𝑚𝑖𝑛
𝑉 ∙ 𝜌𝑠
𝑒𝑚𝑎𝑥 = −1
𝑚2 − 𝑚1

unde: ρs - densitatea scheletului

Interpretarea rezultatelor
Valoarea lui emax va fi rezultatul mediei aritmetice a cel puțin trei determinări,
diferența între valoarea maximă și minimă nu va depăși 3%.
6
Starea de îndesare maximă a pământurilor necoezive
Aparatura necesară:
• cilindru de sticlă prevăzut cu guler prelungitor, având V = 2830cm3;
• dispozitiv de afânare a nisipului;
• etuvă cu temperatură termoreglabilă la 105±20C;
• exicator cu clorura de calciu;
• mojar cu pistil din porțelan dur;
• balanță analitică cu precizie de 0,5g;

Desfășurarea lucrării
Pentru efectuarea determinării, proba se pregătește după aceeași metodologie ca
și în cazul stabilirii lui emax. Pentru a aduce proba în starea de îndesare maximă, se
procedează în felul următor:
- Asupra pământului din cilindrul utilizat anterior se aplică cu ajutorul unui piston
metalic 25 de lovituri.
- Se reumple vasul cu materialul analizat, și se bate din nou pământul. Se repeta
procedura până nu se mai observă o tasare.
- Se scoate gulerul prelungitor și se nivelează proba de pământ la gura vasului, fără a-
l îndesa.
7
 Se determină masa vasului plus pământul îndesat și se notează cu m3. Se
cântărește masa cilindrului gol și se notează cu m1.
Cunoscând volumul V al cilindrului, se determină indicele porilor în stare
îndesată, notat cu emin, calculat cu relația:

𝑚3 − 𝑚1 𝜌𝑠 − 𝜌𝑑,𝑚𝑎𝑥
𝜌𝑑,𝑚𝑎𝑥 = 𝑒𝑚𝑖𝑛 = →
𝑉 𝜌𝑑,𝑚𝑎𝑥
𝑉 ∙ 𝜌𝑠
𝑒𝑚𝑖𝑛 = −1
𝑚3 − 𝑚1

unde: ρs - densitatea scheletului

Interpretarea rezultatelor
Valoarea lui emin va fi rezultatul mediei aritmetice a cel puțin trei determinări,
diferența între valoarea maximă și minimă nu va depăși 3%.

8
 Indici geotehnici
1. Gradul de îndesare (ID)

Pentru un aranjament structural caracterizat prin porozitatea n, sau prin

indicele porilor e, îndesarea pământului în starea lui naturală este apreciată pe
baza gradului de îndesare ID.

𝑒𝑚𝑎𝑥 − 𝑒 Starea de îndesare ID [%]

𝐼𝐷 =
𝑒𝑚𝑎𝑥 − 𝑒𝑚𝑖𝑛 Foarte afânată 0-15
Afânată 15-35
Cu îndesare medie 35-70
Îndesată 70-85
Foarte îndesată 85-100

În general se consideră că fundarea pe nisipuri cu un indice de îndesare mai

mare de 0,5 se poate face fără o compactare suplimentară.

9
 Indici geotehnici
2. Capacitatea de îndesare (Ci)
Proprietatea pământurilor necoezive de a-și micșora volumul prin
rearanjarea particulelor solide și micșorarea volumului porilor.

𝑒𝑚𝑎𝑥 − 𝑒𝑚𝑖𝑛 Capacitatea de îndesare Ci

𝐶𝑖 = Mică < 0,4
𝑒𝑚𝑖𝑛
Mijlocie 0,4 … 0,6
Mare > 0,6

Cu cât capacitatea de îndesare este mai mare cu atât variațiile de volum

sunt mai mari și respectiv tasarea construcțiilor fundate pe astfel de terenuri.
Se apreciază că terenurile cu o capacitate de îndesare mai mic de 0,4 sunt
terenuri bune de fundare.

10
Stări caracteristice ale pământurilor coezive
Plasticitatea este proprietatea pământurilor coezive (argiloase) sau semicoezive
(prăfoase) de a se deforma ireversibil sub acțiunea forțelor exterioare, fără variații
de volum și fără apariția unor discontinuități în masa lor (STAS 3950-81).
Plasticitatea este o proprietate intrinsecă, ea nu depinde de umiditatea de
zăcământ. Pământurile care au această proprietate se numesc pământuri plastice,
iar cele ce nu posedă această proprietate sunt pământuri neplastice.
Pământurile în funcție de umiditatea la care se află la un moment dat pot avea o
anumită stare fizică:
A) Starea solidă
- Comportament mecanic asociat corpurilor solide, se deformează sub sarcini
având reveniri elastice până la un anumit nivel al încărcării. Umiditatea ar
corespunde unei umidități de higroscopicitate.
- Pământul nu prezintă creșteri de volum până la o anumită limită de creștere a
umidității (ws – limita de contracție);
B) Starea semisolidă
- Umiditatea pământului în această stare este dată de umiditatea de
higroscopicitate și apa strâns legată. În această stare particulele au o anumită
mobilitate, adică apar deformații remanente importante după încetarea acțiunii.
11
Stări caracteristice ale pământurilor coezive
C) Starea plastică
- În această stare pământul sub sarcini prezintă numai deformații plastice, fără
variații de volum, probele putând fi modelate fără să apară discontinuități în
masa materialului (fisuri și crăpături).
- Pe măsura creșterii cantității de apă, mobilitatea particulelor crește, consistența
scade, determinând o creștere liniară a volumului de pământ o dată cu creșterea
umidității, până la o anumită limită a umidității (de lichiditate) după care capătă
caracteristicile unui lichid.
D) Starea lichidă
- Umiditatea depășește umiditatea caracteristică apei peliculare astfel încât
particulele se pot mișca ușor unele față de altele luând forma vasului în care este
pus.

12
Stări caracteristice ale pământurilor coezive

Starea plastică a pământurilor se întinde pe intervalul de variație a umidităților

cuprinse între wL și wp sau limitele de plasticitate ale lui Atterberg.

1. Limita inferioară de plasticitate sau limita de frământare (wp) este umiditatea

care corespunde trecerii pământului din stare solidă în stare plastică.
2. Limita superioară de plasticitate sau limita de curgere (wL) este umiditatea
care corespunde trecerii pământului din stare plastică în stare curgătoare.
13
Determinarea limitei inferioare de plasticitate
Determinarea limitei inferioare de plasticitate se poate face prin două
metode (STAS 1913-86):
• Metoda cilindrilor de pământ;
• Metoda mediilor absorbante.

A) Metoda cilindrilor de pământ

Metoda constă în determinarea umidității minime la care un pământ poate fi
modelat sub formă de cilindri de 3 ... 4 mm diametru şi 40 ... 50 mm lungime prin
rulare cu palma pe suprafața plană a unor plăci de sticlă mată sau de marmură.

Aparatura necesară:
• plăci din sticla mată, sau plăci din marmură;
• răzătoare din tablă galvanizată;
• cuțite de laborator;
• sticle de ceas
• pânză pentru șters aparatura.

14
Mod de lucru:
Din pământul supus analizei se pregăteşte o pastă bine omogenizată,
consistentă, din care, prin rulare se formează cilindri de pământ. Dacă la grosimea
de 3 ... 4 mm cilindrii rămân bine legati şi nu apar fisuri și crăpături rezultă că
materialul nu este la limita inf. de plasticitate și este necesară o modificare a
umidității
Materialul se reamestecă şi se rulează din nou până când, prin pierdere de
apă, cilindrii se fisurează şi se separă în bucăti. În acest moment se
determină umiditatea, rezultatul obținut este limita inferioară de plasticitate.

Pentru fiecare probă de pământ se fac trei determinări paralele pe câte 5

cilindri (cca. 10 - 15 g material pentru fiecare determinare) luându-se ca limită
inferioară de plasticitate media aritmetică a rezultatelor obținute.
15
Interpretarea rezultatelor:
Pentru determinarea umidității se va utiliza metoda standard, utilizând
relația:
𝐴−𝐵
𝑤= ∙ 100 %
𝐵−𝐶
unde:
A – masa pământului umed cu tot cu tară (g);
B – masa pământului în stare uscată cu tot cu tară (g);
C – masa tarei.

În urma analizelor de laborator pentru determinarea limitei inferioare de

plasticitate prin metoda cilindrilor de pământ s-au obținut rezultatele prezentate în
tabelul de mai jos (exemplu).

16
 Elemente de calcul Unitatea de Limita inferioară de plasticitate
măsură 1 2 3
Indicativ tară - C2 C1 C3
Masa probă umedă+ tara (A) g 44,07 48,36 48,76
Masa probă uscată+ tara (B) g 40,72 43,78 44,21
Masa tarei (C) g 33,95 34,62 35,15
Umiditatea [wp] % 49,48 50 50,22
Umiditatea medie [wp] % 49,90

44, 07 − 40, 72
C2 wp1 = 100 = 49, 48%
40, 72 − 33,95

48,36 − 43, 78
C1 wp 2 = 100 = 50, 00%
43, 78 − 34, 62

48, 76 − 44, 21 wp1 + wp 2 + wp 3

C3 wp 3 = 100 = 50, 22% wp = = 49,90%
44, 21 − 35, 22 3

17
 B) Metoda mediilor absorbante
Metoda constă în determinarea umidității maxime a unei paste de pământ
prin comprimarea acesteia între medii filtrante absorbante.

Aparatura necesară:
• inel cu diametrul de 50mm, confecționat din tablă de alama sau aluminiu de
2mm înălțime;
• discuri metalice cu ø = 100mm;
• dispozitiv de presare cu forța de 14,71kN;
• hârtie de filtru cu dimensiuni de 100x100mm;
• răzătoare de tabla galvanizată;
• sticla de ceas cu ø = 80mm și cleme tarate și numerotate;
• pânză pentru șters aparatura.
Mod de lucru:
Din pământul pregătit ca la metoda cilindrilor de pământ, se execută cu
ajutorul inelului metalic și discurilor metalice, trei discuri de pastă, având ø =
50mm și grosimea 2 mm. Fiecare disc de pastă este așezat între 20 hârtii de filtru.
Pachetul astfel format se așează în dispozitivul de presare la o forță de 12,749kN,
timp de 30 min. Se pune apoi discul de pământ pe sticla de ceas și se apasă cu
mâna.
18
 Dacă discul nu crapă se continuă operația de presare până ce la apăsare cu
mâna, se produce crăparea acestuia.
Se vor face câte trei determinări. Limita inferioară de plasticitate, wp, va fi
media aritmetică a rezultatelor obținute.

Interpretarea rezultatelor:
Se utilizează același mod de interpretare ca și la metoda cilindrilor de pământ.

19
Determinarea limitei superioare de plasticitate
Determinarea limitei superioare de plasticitate se poate face prin trei metode:
• Metoda cu Cupa Cassagrande;
• Metoda într-un singur punct;
• Metoda cu conul Vasiliev.

A) Metoda cu Cupa Cassagrande

Metoda constă în determinarea umidității unei paste de pământ la care fanta făcută în
pasta pusă în cupa Cassagrande și se închide pe o lungime de 12 mm după 25 de
căderi ale cupei de la o înălțime de 10 mm.
Aparatura necesară:
• aparat Cassagrande;
• răzătoare din tablă galvanizată;
• cuțite de laborator;
• sticle de ceas;
• pânză pentru șters aparatura.

20
Cupa Casagrande

21
Desfășurarea lucrării:
Din pământul de cercetat, o cantitate de aproximativ 200g se trece prin
răzătoare, se adaugă apa și se omogenizează prin amestecare prelungită până se
obține o pastă plastic moale.
Se umple 2/3 din cupa aparatului cu pastă omogenizată, se trasează la
mijlocul cupei, cu spatula, o tăietura adâncă până la fundul cupei.
Se învârte manivela lăsând cupa să cadă pe postamentul aparatului de la o
înălțime constantă de 10 mm (căderea cupei se face la intervale de timp regulate:
120 căderi/minut).
Operația se repetă până când fanta se închide pe o lungime de 12 mm.
Se determină umiditatea probei de pământ (metoda standard) și se notează
într-un buletin valoarea acesteia și numărul de lovituri la care fanta s-a închis pe o
lungime de 12mm.
În aceeași pastă de pământ analizat se adaugă, succesiv, mici cantități de
apă. De fiecare dată se repetă operațiile de mai sus, inclusiv determinarea
umidității și a numărului de lovituri la care fanta se închide pe lungimea de 12mm.

22
23
Interpretarea rezultatelor:
Rezultatele obținute se trec într-un formular tip.

Elemente de calcul Unitatea de Limita superioara de

masura plasticitate
1 2
Indicativ tara - 2 12
Masa proba umeda+ tara = A g 72,94 75,89
Masa proba uscate+ tara = B g 56,02 57,48
Masa tarei = C g 32,45 33,53
Umiditatea [w] % 71,79 76,87
Numarul de lovituri 35 15
Umiditatea [wL] % 73,8

Umiditatea corespunzătoare limitei superioare de plasticitate este

determinată cu ajutorul unei drepte ce trece prin minim 2 puncte experimentale
(wi ;Ni).
Punctul de pe dreapă care are ordonata N=25 de lovituri are ca abscisa wL.
24
(N1; w1)

(N2; w2)

25
B) Metoda într-un singur punct

Metoda se bazează pe metoda cu cupa și se folosește pentru determinări rapide

la care nu se cere o precizie prea mare.
Metoda constă în determinarea unei singure umidități, corespunzătoare unui
număr de căderi N ale cupei.
Limita superioară de plasticitate wL se obține prin adăugarea, la umiditatea
obținută wN, o corecție K, corespunzătoare numărului de căderi N:
𝑤𝐿 = 𝑤𝑁 + 𝐾

N K N K N K N K N K
20 -1,4 26 +0,2 32 +1,6 38 +2,7 44 +3,7
21 -1,1 27 +0,5 33 +1,8 39 +2,9 45 +3,8
22 -0,8 28 +0,8 34 +2,0 40 +3,1 46 +4,0
23 -0,5 29 +1,0 35 +2,2 41 +3,2 47 +4,1
24 -0,3 30 +1,2 36 +2,4 42 +3,4 48 +4,2
25 0,0 31 +1,4 37 +2,5 43 +3,5 49 +4,4

26
Aparatura necesară:
• aparat - tip Cassagrande;
• răzătoare din tablă galvanizată;
• cuțite de laborator;
• sticle de ceas;
• pânză pentru șters aparatura.
Desfășurarea lucrării:
Pentru realizarea încercării se utilizează
același mod de lucru ca și la Metoda cupa
Cassagrande, dar de această dată nu se repetă
procedura pentru mai multe umidități ci se face o
pastă cu o singură umiditate și se fac 2 probe.
Pentru ca rezultatul obținut prin prezenta metodă să fie cât mai apropiat de
cel obținut prin metoda cu cupa este necesar ca la repetarea încercării să se obțină
aceeași valoare, sau valori diferite cu cel mult un procent.

N= 32 lovituri → 𝑤32 = 63,8% ș𝑖 𝑁 = +1,6

𝑤𝐿 = 𝑤32 + 𝐾 → 𝑤𝐿 = 63,8% + 1,6 → 𝑤𝐿 = 65,4%

27
C) Metoda cu conul Vasiliev

Metoda constă în determinarea umidității pastei de pământ în care un con,

având vârful pe suprafața pastei, lăsat liber, pătrunde în pastă 10mm. Această
metodă se aplică la pământurile care, sub acțiunea dinamică a cupei eliberează apa
la suprafața lor.
Limita superioara de plasticitate este definită ca fiind umiditatea
corespunzătoare pastei omogenizate pentru care conul pătrunde sub propria-i
greutate 10mm în pastă.
Aparatura necesară:
• conul Vasiliev compus dintr-un con din oțel inoxidabil cu unghi la vârf de 300;
• suportul conului;
• pahar pentru pasta de pământ;
• răzătoare din tablă galvanizată;
• sticlă de ceas și cleme numerotate;
• Cuțit de laborator.

28
Desfășurarea lucrării:
Din materialul pregătit pentru determinări, se introduce o cantitate în paharul
conului Vasiliev, având grijă să nu existe goluri. Se fixează conul cu vârful pe
suprafața pastei, apoi se lasă să cadă liber în pastă, și se citește pătrunderea (d) pe
suprafața laterală a conului. Pentru obţinerea unei pătrunderi a conului de 10 mm
se fac mai multe încercări prin adăugarea de apă distilată sau material, după caz.
Pentru fiecare probă se fac trei determinări la umidităţi diferite şi se citesc
pătrunderile conului. La fiecare din încercări se determină umiditatea pastei.

29
Interpretarea rezultatelor:
Rezultatele obţinute se reprezintă la scară logaritmică, trecând pe ordonată
pătrunderile conului, iar în abscisă umiditățile corespunzătoare. În acest fel se obţin
3 puncte prin care se trasează o dreaptă.
Limita superioară de plasticitate se stabileşte prin interpolare grafică, pentru o
pătrundere de 10 mm a conului în pastă.
100

40
30
Adancimea de pătrundere a conului (mm)

25 (d1; w1)
20

10
(d2; w2)
5

1
0 20 wL 40 60 80 100
Umiditatea (%)
30
 Indici geotehnici
1. Indicele de plasticitate (Ip)
Intervalul de variație a umidităților pentru care pământurile se comportă plastic
se numește indice de plasticitate și este specific fiecărui pământ în parte.
𝐼𝑝 = 𝑤𝐿 − 𝑤𝑃

Starea de plasticitate Ip Denumirea pământului

Neplastice 0 Nisip
Cu plasticitate redusa ≤ 10 Nisip prăfos, praf nisipos
Cu plasticitate mijlocie 11 - 20 Praf, praf argilos, nisip argilos
Cu plasticitate mare 21 -35 Argila, argilă prăfoasă, argilă nisipoasă
Cu plasticitate foarte mare > 35 Argilă grasă

31
2. Indicele de consistență (Ic)
𝑤𝐿 − 𝑤
𝐼𝑐 =
𝑤𝐿 − 𝑤𝑃

3. Indicele de lichiditate (IL)

𝐼𝐿 = 1 − 𝐼𝑐

Caracterizare pământ Indicele de consistență Indicele de lichiditate

Curgător Ic < 0 IL ≥ 1,0
Plastic curgător Ic ≤ 0,25 0,75 < IL < 1, 0
Plastic moale 0,25 < Ic ≤ 0, 5 0, 5 < IL ≤ 0, 75
Plastic consistent 0,5 < Ic ≤ 0, 75 0,25 < IL ≤ 0, 5
Plastic vârtos 0,75 < Ic ≤ 1,0 IL ≤ 0,25
Tare Ic ≥ 1,0 Ic ≤ 0

32
DETERMINAREA STĂRII DE AFÂNARE MAXIMĂ A NISIPURILOR

Unitatea de Determinarea nr.

Elemente de calcul
măsură 1 2 3
volumul util al cilindrului, V cm3
masa cilindrului gol, m g
masa cilindrului umplut cu nisip, m1 g
mmin = m1 − m g
mmin
ρ d ,min = g/cm3
V
ρ s − ρ d ,min
emax = -
ρ d ,min
Media -

DETERMINAREA STĂRII DE INDESARE MAXIMĂ A NISIPURILOR

Unitatea de Determinarea nr.

Elemente de calcul
măsură 1 2 3
volumul util al cilindrului, V cm3
masa cilindrului gol, m g
masa cilindrului umplut cu nisip, m1 g
mmax = m1 − m g
mmax
ρ d ,max = g/cm3
V
ρ s − ρ d ,max
emin = -
ρ d ,max
Media -

Student,
Grupa,
 LIMITE DE PLASTICITATE

Unitatea Umiditatea Limita inferioară de Limita superioară

Elemente de calcul de naturală, w plasticitate, wP de plasticitate, wL
măsură 1 2 3 1 2 3 1 2 3
indicativ tară -
masa probei umede + tară, A g
masa probei uscate + tară, B g
masa tarei, C = g
஺ି஻
umiditatea, ‫= ݓ‬ 100 %
஻ି஼
numărul de căderi ale cupei, N -

50

40
Numarul de caderi ale cupei, N

30

20

15

10

5
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Umiditaea, w%

Limita inferioară de plasticitate, wP = ___________ %

Limita superioară de plasticitate, wL = ___________ %

Umiditatea naturală, w = ___________ %

Indicele de plasticitate, I P = wL − wP = ___________ %

Indicele de consistenţă, wL − w
IC = = ___________ %
wL − wP

Student,
Grupa,
Determinarea permeabilităţii şi
înălţimii capilare
1. Nicuță, A., Grecu, V., Geotehnică - Îndrumător pentru lucrări de laborator –
Editura Societății Academice Matei Teiu-Botez, Iași, 2003;
2. Stanciu, A., Lungu, I., Fundaţii (vol. I), Editura Tehnică, Bucureşti, 2006;
3. Manea, S., Batali L., Popa, H., Mecanica pământurilor – Elemente de
teorie, Încercări de laborator, Exerciții, Conspress – București, 2003;
4. STAS 1913/4-86. Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate;
5. B. Munwar Basha, Soil classification, Sieve Analysis, Liquid Limit and Plastic
Limit – presentation;
6. http://www.uic.edu/classes/cemm/cemmlab/
7. Note de curs şi explicaţii la sală

2
Determinarea permeabilității și a înălțimii capilare
Permeabilitatea pământului, considerat ca fiind un mediu poros, este
proprietatea acestuia de a putea fi străbătut de un fluid.
Capilaritatea este una din manifestările cele mai importante ale existenței celor
trei faze ale pământului: solid, lichid și gazos.
Porii pământului formează vase capilare prin care apa se ridică sub efectul
sucțiunii capilare. Înălțimea până la care apa se ridică sub efectul sucțiunii capilare
se numește înălțime capilară.

3
 1. Determinarea permeabilității
Permeabilitatea unui pământ se exprimă prin valoarea coeficientului
de permeabilitate k.
Coeficientul de permeabilitate este dat de raportul:
v
k=
i
unde:
v – viteza aparentă de filtrație, ca fiind raportul dintre debitul de apa
care trece printr-o suprafață plană din mediul poros perpendiculară pe
direcția curentului de fluid și aria suprafeței;

i – gradientul hidraulic sau panta hidraulică, definită ca fiind raportul

(i=h/l) dintre diferența de nivel piezometrică h pentru două suprafețe
echipotențiale și lungimea liniei de curent l.

4
• compoziţia granulometrică a pământului;
• forma granulelor şi mărimea lor;
• compoziţia petrografică;
• structura şi textura pământurilor;
• starea fizică a pământului;
• gradul lui de saturaţie.

Valori orientative după STAS 1913/6-76

Tipul pământului kt [cm/s]
Pietriş, bolovăniş 10-10-1
Nisip, nisip cu pietriş 10-1-10-3
Nisip fin; prăfos; praf argilos, loess 10-3-10-7
Argilă nisipoasă, prăfoasă, praf argilos 10-5-10-8
Argilă, argilă grasă 10-7-10-13

5
 Metodele de determinare în laborator a coeficientului de
permeabilitate sunt:

- Metoda permeametrului cu gradient constant fără sucțiune sau cu

sucțiune.
- Metoda permeametrului cu gradient variabil.

Prima metoda se aplica la toate tipurile de pământuri, atât pe

probe netulburate cât și tulburate. La probele tulburate se pot face
determinări ale permeabilității la diferite grade de îndesare.

Metoda permeametrului cu gradient variabil se aplica la pământuri

necoezive.

6
 Metoda permeametrului cu gradient constant cu sau fără
sucțiune
Această metodă constă în determinarea
permeabilității, prin trecerea unui curent de
apă sub gradient constant (diferența de nivel
constantă, lungimea probei constantă) printr-o
probă de pământ.
Permeametrul este compus în general din:
• proba cilindrică de pământ (1) de înălțime L
și arie A;
• rezervorul (2) cu nivel constant prin
alimentarea continuă cu apă, ce menține
aceeași cotă piezometrică h;
• tub de plastic (3) de legatură;
• filtre (4);
• preaplin (5) din care se colectează volumul
de apă evacuată din probă, într-un interval
7
de timp T.
8
 Mod de lucru:
Pe parcursul determinării, după intrarea curgerii în regim se măsoară
următoarele:
• volumul de apa evacuata V prin preaplinul (5), în cm3, în intervalul de
timp T;
• intervalul de timp T, în care curge volumul de apa V, în secunde;
• diferența de nivel piezometric h, în cm, cu o precizie de 1mm.
Debitul de curgere al apei, q, este stabilit cu relația:
V
q=
T
Viteza de curgere, v:

q
v=
A
9
 Viteza de curgere, v, exprimată cu ajutorul legii lui Darcy este:
v = k  igr
Gradientul hidraulic, igr este menținut constant pe parcursul
determinării, putând fi determinat cu ajutorul relației:

h
igr =
L
Coeficientul de permeabilitate pe direcția verticală de curgere, stabilit în
condiții de laborator, la temperatura t, și notat kt, este dat de relația:

V L
kt =
T  A h

10
 Valoarea stabilită experimental este corectată în funcție de
temperatura măsurată, față de valoarea de referință de 200C, printr-un
factor de corecție c.

k = kt  c

Valorile factorului de corecție c în funcție de temperatură sunt:

t0C c t0C c t0C c t0C c

10 1,31 15 1,14 20 1,00 25 0,89
11 1,27 16 1,11 21 0,98 26 0,87
12 1,23 17 1,08 22 0,95 27 0,85
13 1,20 18 1,05 23 0,93 28 0,83
14 1,17 19 1,03 24 0,91 29 0,81

11
 Metoda permeametrului cu gradient variabil

Determinarea permeabilității este pusă

în evidență la trecerea unui curent de apă,
sub gradient variabil, printr-o probă de
pământ netulburată, sau remaniată la
îndesarea dorită.
Permeametrul este compus în general
din:
• proba cilindrică de pământ (1) de
înălțime L și arie A;
• tub de plastic (2) cu cu secțiune
transversală de arie a;
• filtre (3);
• preaplin (4) pentru apa evacuată din
probă, într-un interval de timp T.
12
13
 Mod de lucru:
Pentru declanșarea încercării se umple cu apă tubul de plastic (2)
până la nivelul piezometric h1, considerat în limitele de valabilitate ale
legii lui Darcy și se urmărește coborârea nivelului apei. Se cronometrează
intervalul de timp T (s), între momentul în care apa are cota h1 și cel
pentru care cota devine h2.
Coeficientul de permeabilitate se calculează cu formula:

aL h1
kt =  ln
A T h2
unde: a – aria tubului prin care apa intră în probă;
T – este intervalul de timp în care apa coboară de la cota h1 la
cota h2.

14
 2. Determinarea înălțimii capilare
Determinarea înălțimii capilare se face la roci necoezive uscate sau cu o
umiditate foarte mică. În acest scop se folosește un capilarimetru drept care este
un tub de sticlă sau un cilindru din metal sau material plastic format din
tronsoane.

Mod de lucru:
În capilarimetru se introduce nisipul de analizat și se compactează până la
realizarea unui grad de îndesare cât mai apropiat de starea naturală.
Capilarimetrul se așează în poziție verticală, cu capătul inferior introdus într-
un vas de imersiune umplut cu apă. Coloana se lasă în această poziție timp de
câteva zile până ce apa nu se mai ridică prin capilaritate, adică până ce greutatea
totală a tubului rămâne constantă.
Se scoate apoi tubul din vasul cu apa și se determina umiditatea nisipului la
diferite înălțimi ale coloanei, după care se trasează curba de variație a umidității
capilare cu înălțimea.

15
16
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE PERMEABILITATE A PĂMÂNTURILOR

METODA GRADIENTULUI VARIABIL (STAS 1913/6-76)

CARACTERISTICILE PROBEI
Epruvetă
Caracteristică Simbol UM
1 2 3
înălțimea inițială a probei L cm

secțiunea cilindrului/tubului de sticlă gradat a cm2

secțiunea epruvetei A cm2

temperatura apei T °C

coeficient de corecție c -

VALORILE ÎNREGISTRATE ȘI CALCULATE

Interval Coeficient de permeabilitate la temperatura
Nivel inițial Nivel final
timp de 20°C
ln(h2)
Epruveta
Δt H1 H2 kt Media

[sec] [cm] [cm] - [cm/s] [cm/s]

3
 Coeficient de Coeficient Coeficient Coeficient
T0C corectie, T0C de corectie, T0C de corectie,, T0C de corectie,
c c c c
10 1,31 15 1,14 20 1,0 25 0,89
11 1,27 16 1,11 21 0,98 26 0,87
12 1,23 17 1,08 22 0,95 27 0,85
13 1,20 18 1,05 23 0,93 28 0,83
14 1,17 19 1,03 24 0,91 29 0,81
Determinarea umidităţii optime de
compactare, a permeabilităţii şi
înălţimii capilare
1. Nicuță, A., Grecu, V., Geotehnică - Îndrumător pentru lucrări de laborator –
Editura Societății Academice Matei Teiu-Botez, Iași, 2003;
2. Stanciu, A., Lungu, I., Fundaţii (vol. I), Editura Tehnică, Bucureşti, 2006;
3. Manea, S., Batali L., Popa, H., Mecanica pământurilor – Elemente de
teorie, Încercări de laborator, Exerciții, Conspress – București, 2003;
4. STAS 1913/4-86. Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate;
5. B. Munwar Basha, Soil classification, Sieve Analysis, Liquid Limit and Plastic
Limit – presentation;
6. http://www.uic.edu/classes/cemm/cemmlab/
7. Note de curs şi explicaţii la sală

2
Determinarea umidității optime de compactare
Compactarea pământurilor reprezintă atât o metodă de punere în operă cat și o
metodă de îmbunătățire a proprietăților terenurilor de fundare în cazul în care
acestea nu au o capacitate portantă suficientă.
Din punct de vedere al posibilităților de compactare pământurile pot fi
clasificate în raport de indicele de consistență:
𝑤𝐿 − 𝑤
𝐼𝑐 =
𝑤𝐿 − 𝑤𝑃

Caracterizare pământ Indicele de

consistență
Compactarea nu este posibilă 0,00 < Ic < 0,50
Compactare foarte dificilă 0,50 < Ic ≤ 0, 75
Compactare ineficientă, efectul pernei de cauciuc 0,75 < Ic ≤ 1,00
Compactare eficace 1,00 < Ic ≤ 1,10
Domeniul optim de compactare 1,10 < Ic ≤ 1,30
Pământ prea uscat, necesită consum mare de Ic ≥ 1,30
energie
3
 Pentru a aduce pământul în domeniul optim de compactare este necesar să
asigurăm acelui pământ o anumită umiditate.
Determinarea umidității optime a unui pământ pentru a fi în domeniul optim
de compactare se face prin încercarea Proctor.

Scopul încercării Proctor este de a stabili, pentru un anumit lucru mecanic

specific de compactare (L), umiditatea optimă wopt [%] care trebuie aplicată
pământului ce urmează a fi compactat, astfel încât acesta să fie adus la starea cea
mai îndesată care se poate obține pentru acel lucru mecanic, caracteristică care se
definește prin densitatea în stare uscată maximă ρd,max.
𝜌 𝛾
𝜌𝑑𝑚𝑎𝑥 = 𝑤𝑜𝑝𝑡 𝛾𝑑𝑚𝑎𝑥 = 𝑤𝑜𝑝𝑡
1+ 1+
100 100
În funcție de valoarea lucrului mecanic specific de compactare se deosebesc
doua încercări Proctor:
- încercarea Proctor normal în care: L = 0,6 J/cm3
- încercarea Proctor modificat în care: L = 2,7 J/cm3.
Încercarea Proctor normal se folosește în general pentru stabilirea
caracteristicilor de compactare ale terasamentelor de drumuri și cale ferată.
Încercarea Proctor modificat se folosește la stabilirea caracteristicilor de
compactare ale straturilor de bază și ale straturilor și substraturilor pentru drumuri
sau din pământuri stabilizate mecanic, ale digurilor și barajelor. 4
 Valori orientative ale umidităţii optime de compactare a pământurilor
pentru Proctor normal şi modificat

Denumirea pământului conform Umiditatea optimă wopt %

STAS 1243 Proctor normal Proctor modificat
(L=0,6 J/cm3) (L=2,7 J/cm3)
Argilă grasă 20 – 25 15 – 20
Argilă 16 – 23 12 – 18
Argilă prăfoasă 16 – 22 12 – 17
Argilă nisipoasă 14 – 20 10 – 16
Argilă prăfoasă nisipoasă 16 – 18 12 – 14
Praf argilos 14 – 18 10 – 14
Praf argilos nisipos 12 – 16 9 – 12
Praf 13 – 16 10 – 12
Praf nisipos 11 – 16 8 – 12
Nisip argilos 13 – 16 10 – 13
Nisip prăfos 11 – 14 8 – 11
Nisip 8 – 11 6–8
Pietriş 4–8 3–6
Balast 2–6 2–5
5
 Pentru încercarea Proctor se utilizează pentru compactare un mai și un cilindru
și conform STAS 6400-73 lucrul mecanic efectuat este egal :
𝑚 ∙ 𝑔 ∙ ℎ𝑖 ∙ 𝑛
𝐿=
𝐴∙𝑎
deci depinde de caracteristicile maiului și a cilindrului, unde:
m – masa maiului;
g – accelerația gravitațională;
hi – înălțimea de cădere;
n – numărul de căderi;
A – aria secțiunii cilindrului în cm2;
a – grosimea stratului compactat în cm.

Pentru încercarea Proctor normal, umiditatea optimă rezultată are în general

valori diferite în funcție de tipul pământului, de ordinul celor prezentate mai jos:

Tip pământ Umiditatea optimă

Pietrișuri 4–8%
Nisipuri 8 – 11 %
Pământuri prăfoase 13 – 16 %
Argile 18 – 25 %
6
 Efectul compactării poate fi reprezentat grafic astfel:

Aparatura necesară:
• aparatul Proctor, compus din:
- cilindri cu inele prelungitoare și păci de bază;
- mai de compactare.
• site de 20mm;
• balanță tehnică;
• etuvă cu temperatură reglabilă;
• ciururi cu ochiuri rotunde;
• riglă metalică, cuțite, scafă, perie, sticle de ceas, tăvi pentru amestecare, cilindru
7
de sticlă gradat.
Proctor manual

8
Proctor mecanic

9
Mod de lucru:
Cantitatea de pământ necesară pentru realizarea unei încercări Proctor este de
aproximativ 15kg, în funcție de granulozitate.
Pământul este uscat în aer liber sau la etuva la maxim 500C, apoi este cernut prin
sita de 20mm și doar ce trece prin sita va fi folosit la determinare.
Cantitatea supusă determinării este împărțită în cinci părți care vor fi aduse la
diferite umidități. Fiecare parte de pământ va fi conservată în saci etanși, în scopul
obținerii unei umidități omogene.
Se pune o cantitatea de pământ în cilindru și cu ajutorul maiului, prin
executarea unor cercuri concentrice, se efectuează numărul de bătăi necesare astfel
încât să se aplice lucru mecanic dorit. Se pune apoi un nou strat de pământ și se
repetă procedura până la umplerea cilindrului.
Se îndepărtează gulerul prelungitor și se nivelează proba.
Se scoate proba din cilindru și se determină densitatea probei.
Se repetă procedura pentru umidități diferite ale aceluiași pământ.

10
11
Interpretarea rezultatelor:
Rezultatele măsurătorilor se trec într-un tabel, împreună cu o parte din calcule.
Pentru fiecare încercare de compactare se calculează densitatea (greutatea
volumică) în stare naturală și în stare uscată și umiditatea corespunzătoare.
𝑚1 − 𝑚2 𝐴−𝐵
𝜌= 𝑤=
𝑉 𝐵−𝐶
𝜌
𝜌𝑑 = 𝑤
1+
100
unde m1, m2, V, A, B, C sunt conform tabelului.
Perechile de valori (ρd, w) sunt apoi reprezentate grafic sub forma curbei Proctor.
Coordonatele vârfului acestei curbe sunt (wopt, ρd,max).
ρd,max

wopt
13
Determinarea permeabilității și a înălțimii capilare
Permeabilitatea pământului, considerat ca fiind un mediu poros, este
proprietatea acestuia de a putea fi străbătut de un fluid.
Capilaritatea este una din manifestările cele mai importante ale existenței celor
trei faze ale pământului: solid, lichid și gazos.
Porii pământului formează vase capilare prin care apa se ridică sub efectul
sucțiunii capilare. Înălțimea până la care apa se ridică sub efectul sucțiunii capilare
se numește înălțime capilară.

14
 1. Determinarea permeabilității
Permeabilitatea unui pământ se exprimă prin valoarea coeficientului
de permeabilitate k.
Coeficientul de permeabilitate este dat de raportul:
v
k=
i
unde:
v – viteza aparentă de filtrație, ca fiind raportul dintre debitul de apa
care trece printr-o suprafață plană din mediul poros perpendiculară pe
direcția curentului de fluid și aria suprafeței;

i – gradientul hidraulic sau panta hidraulică, definită ca fiind raportul

(i=h/l) dintre diferența de nivel piezometrică h pentru două suprafețe
echipotențiale și lungimea liniei de curent l.

15
• compoziţia granulometrică a pământului;
• forma granulelor şi mărimea lor;
• compoziţia petrografică;
• structura şi textura pământurilor;
• starea fizică a pământului;
• gradul lui de saturaţie.

Valori orientative după STAS 1913/6-76

Tipul pământului kt [cm/s]
Pietriş, bolovăniş 10-10-1
Nisip, nisip cu pietriş 10-1-10-3
Nisip fin; prăfos; praf argilos, loess 10-3-10-7
Argilă nisipoasă, prăfoasă, praf argilos 10-5-10-8
Argilă, argilă grasă 10-7-10-13

16
 Metodele de determinare în laborator a coeficientului de
permeabilitate sunt:

- Metoda permeametrului cu gradient constant fără sucțiune sau cu

sucțiune.
- Metoda permeametrului cu gradient variabil.

Prima metoda se aplica la toate tipurile de pământuri, atât pe

probe netulburate cât și tulburate. La probele tulburate se pot face
determinări ale permeabilității la diferite grade de îndesare.

Metoda permeametrului cu gradient variabil se aplica la pământuri

necoezive.

17
 Metoda permeametrului cu gradient constant cu sau fără
sucțiune
Această metodă constă în determinarea
permeabilității, prin trecerea unui curent de
apă sub gradient constant (diferența de nivel
constantă, lungimea probei constantă) printr-o
probă de pământ.
Permeametrul este compus în general din:
• proba cilindrică de pământ (1) de înălțime L
și arie A;
• rezervorul (2) cu nivel constant prin
alimentarea continuă cu apă, ce menține
aceeași cotă piezometrică h;
• tub de plastic (3) de legatură;
• filtre (4);
• preaplin (5) din care se colectează volumul
de apă evacuată din probă, într-un interval
18
de timp T.
19
 Mod de lucru:
Pe parcursul determinării, după intrarea curgerii în regim se măsoară
următoarele:
• volumul de apa evacuata V prin preaplinul (5), în cm3, în intervalul de
timp T;
• intervalul de timp T, în care curge volumul de apa V, în secunde;
• diferența de nivel piezometric h, în cm, cu o precizie de 1mm.
Debitul de curgere al apei, q, este stabilit cu relația:
V
q=
T
Viteza de curgere, v:

q
v=
A
20
 Viteza de curgere, v, exprimată cu ajutorul legii lui Darcy este:
v = k  igr
Gradientul hidraulic, igr este menținut constant pe parcursul
determinării, putând fi determinat cu ajutorul relației:

h
igr =
L
Coeficientul de permeabilitate pe direcția verticală de curgere, stabilit în
condiții de laborator, la temperatura t, și notat kt, este dat de relația:

V L
kt =
T  A h

21
 Valoarea stabilită experimental este corectată în funcție de
temperatura măsurată, față de valoarea de referință de 200C, printr-un
factor de corecție c.

k = kt  c

Valorile factorului de corecție c în funcție de temperatură sunt:

t0C c t0C c t0C c t0C c

10 1,31 15 1,14 20 1,00 25 0,89
11 1,27 16 1,11 21 0,98 26 0,87
12 1,23 17 1,08 22 0,95 27 0,85
13 1,20 18 1,05 23 0,93 28 0,83
14 1,17 19 1,03 24 0,91 29 0,81

22
 Metoda permeametrului cu gradient variabil

Determinarea permeabilității este pusă

în evidență la trecerea unui curent de apă,
sub gradient variabil, printr-o probă de
pământ netulburată, sau remaniată la
îndesarea dorită.
Permeametrul este compus în general
din:
• proba cilindrică de pământ (1) de
înălțime L și arie A;
• tub de plastic (2) cu cu secțiune
transversală de arie a;
• filtre (3);
• preaplin (4) pentru apa evacuată din
probă, într-un interval de timp T.
23
24
 Mod de lucru:
Pentru declanșarea încercării se umple cu apă tubul de plastic (2)
până la nivelul piezometric h1, considerat în limitele de valabilitate ale
legii lui Darcy și se urmărește coborârea nivelului apei. Se cronometrează
intervalul de timp T (s), între momentul în care apa are cota h1 și cel
pentru care cota devine h2.
Coeficientul de permeabilitate se calculează cu formula:

aL h1
kt =  ln
A T h2
unde: a – aria tubului prin care apa intră în probă;
T – este intervalul de timp în care apa coboară de la cota h1 la
cota h2.

25
 2. Determinarea înălțimii capilare
Determinarea înălțimii capilare se face la roci necoezive uscate sau cu o
umiditate foarte mică. În acest scop se folosește un capilarimetru drept care este
un tub de sticlă sau un cilindru din metal sau material plastic format din
tronsoane.

Mod de lucru:
În capilarimetru se introduce nisipul de analizat și se compactează până la
realizarea unui grad de îndesare cât mai apropiat de starea naturală.
Capilarimetrul se așează în poziție verticală, cu capătul inferior introdus într-
un vas de imersiune umplut cu apă. Coloana se lasă în această poziție timp de
câteva zile până ce apa nu se mai ridică prin capilaritate, adică până ce greutatea
totală a tubului rămâne constantă.
Se scoate apoi tubul din vasul cu apa și se determina umiditatea nisipului la
diferite înălțimi ale coloanei, după care se trasează curba de variație a umidității
capilare cu înălțimea.

26
27
 DETERMINAREA UMIDITĂŢII OPTIME DE COMPACTARE.

ÎNCERCAREA PROCTOR (STAS 1913/13-83)

Natura pământului: ps = g/cm3

Cilindru Mai Compactare

d h Număr de Număr de lovituri
Parametrii
compactării [mm] [mm] V [cm3] D [mm] H [mm] m [kg] straturi pe strat (n)

Caracteristici UM Numărul încercării

1 2 3 4 5 6 7 8
masa cilindrului cu [g]
material
masa cilindrului gol [g]

masa materialului [g]

volumul materialului [cm3]

compactat
densitatea, p [g/cm3]

Indicativ tara -

Masa tara [g]

Masa proba umedă + tara [g]

Masa proba uscată + tara [g]

umiditatea, w [%]

densitatea în stare uscată, [g/cm3]

pd
DIAGRAMA PROCTOR

umiditatea optimă de compactare wopt [%]

densitatea în stare uscată maximă γd, max [g/cm3]

Determinarea rezistenţei la
forfecare a pământurilor
1. Nicuta, A., Grecu, V., Geotehnică - Indrumator pentru lucrari de laborator –
Editura Societatii Academice Matei Teiu-Botez, Iasi, 2003
2. Stanciu, A., Lungu, I., Fundaţii (vol. I), Editura Tehnică, Bucureşti, 2006
3. Manea, S., Batali L., Popa, H., Mecanica pamanturilor – Elemente de
teorie, Incercari de laborator, Exercitii, Conspress – Bucuresti, 2003.
4. STAS 8942/2-82.
5. B. Munwar Basha, Soil classification, Sieve Analysis, Liquid Limit and
Plastic Limit – presentation
6. http://www.uic.edu/classes/cemm/cemmlab/
7. Note de curs şi explicaţii la sală

2
 Studiul rezistenței la forfecare a pământurilor este necesar pentru
realizarea analizei de stabilitate a pantelor, a calculelor de capacitate
portantă, la evaluarea împingerii pământului asupra lucrărilor de sprijin.

Fundatii de suprafata Taluz

Suprafața de cedare

Mobilizarea rezistenței
la forfecare

3
 Mobilizarea
Zid de
rezistentei la
sprijin
forfecare

Suprafata de
cedare

Încercările de laborator utilizate, în general, pentru determinarea

parametrilor rezistenței la forfecare sunt:

1. Încercarea de forfecare directă

4
 Încercarea de forfecare directă
Aparatura necesară și mod de
lucru:

Încercarea de forfecare
directă (pe plan obligat) - constă în
supunerea unei probe (1)
paralelipipedice 6x6x2cm sau mai
mari, plasată într-o casetă de
forfecare constituită din două părţi
(2 – mobilă; 3 – fixă), limitată la
partea superioară şi inferioară de
plăci striate şi respectiv pietre
poroase (4+6), la o forţă axială
constantă N (prin intermediul
jugului 7) şi acţionarea în trepte
sau continuu de o forţă tăietoare
crescătoare în intensitate până la
ruperea/cedarea probei (STAS
5
8942/2-82).
 Plăcile poroase permit evacuarea apei din probă iar plăcile striate perforate
împiedică alunecarea probei pe fundul casetei sau pe pistonul de încărcare.

Pe timpul încercării, pe lângă parametrii impuşi (N/T) se măsoară deformaţia

probei pe verticală (îndesare/afânare) şi respectiv deplasarea () a casetei mobile
în raport cu cea fixă cu ajutorul microcomparatoarelor (9) şi (10).

- Set de greutăți pentru aplicarea încărcării verticale;

- Balanță analitică;
- Etuva termoreglabilă;
- Exicator;
- Cuțit de laborator.

6
7
8
Rezistenţa la forfecare este dependentă de starea de compactitate şi umiditate
→ tipuri de încercări corespunzătoare situaţiilor de solicitare create
Pământuri argiloase Argile grase saturate
Parametrii
Tipul încercării Simbol rezistenţei
Reprezentarea grafică, ecuaţia şi parametrii dreptei intrinseci
la forfecare

Încercarea de
forfecare 
CD
consolidată –
drenată c

Încercarea de
forfecare cu
CU
consolidată –
nedrenată ccu

Încercarea de
forfecare
u
UU
neconsolidată –
nedrenată
cu

9
 Vitezele de forfecare corespunzătoare tipului de încercare ce
urmează a fi executată sunt:

Viteza Tip încercare

1-1,5mm/min Încercare neconsolidată-nedrenată (U.U) și pentru cea
consolidată-nedrenată (C.U.)
1-1,5mm/min Încercare de tip consolidată-drenată (C.D.) – pentru nisipuri
mari și mijlocii
0,5mm/min Încercare de tip consolidată-drenată (C.D.) – pentru nisipuri
fine
0,1mm/min Încercare de tip consolidată-drenată (C.D.) – pentru prafuri
0,05mm/min Încercare de tip consolidată-drenată (C.D.) – pentru
pământuri argiloase
0,01mm/min Încercare de tip consolidată-drenată (C.D.) – pentru argile
grase

10
 Desfășurarea lucrării:
• Introducerea epruvetei în aparat;
• Aplicarea încărcării verticale;
• Inundarea epruvetei în cazul încercării de forfecare consolidată;
• Consolidarea epruvetei sub această încărcare în cazul încercării de
forfecare consolidat;
• Încercarea de forfecare propriu-zisă.

Încărcarea verticală se aplică prin intermediul dispozitivului de încărcare

perpendicular pe planul de forfecare. Aceste încărcări pot avea următoarele
mărimi:

Valoarea încarcării [kPa] Tip pământ

50; 100; 150 Pământuri argiloase în stare de consistență plastic moale și
pentru nisipuri în stare afânată
100; 200; 300 Pământuri argiloase în stare plastic consistentă și plastic
vârtoasă și pentru nisipuri în stare de îndesare medie
200; 300; 400 Pământuri argiloase în stare tare și pentru nisipuri în stare
îndesată

11
 Mod de lucru:
În timpul forfecării, se înregistrează citirile traductorului (comparatorului
inelului dinamometric) (forța de frecare), deplasarea pe orizontală a casetei și
deformația pe verticală a epruvetei.
Forfecarea epruvetei se consideră terminată în momentul când are loc o
scădere evidentă a forței de forfecare sau când aceasta rămâne constantă la o
deplasare a casetei de circa 5mm.
Citirile la traductori (comparator) se fac la intervale de 15 sec.

Etapele încercării

A B E

Forta normală
Forta normală

Proba de pământ
Proba de pamant
Proba de pământ
Forța de
forfecare
Pietre poroase
Caseta de forfecare
12
Calculul și interpretarea rezultatelor:

Pe baza încercărilor de forfecare directă se stabilesc parametrii rezistenței la

forfecare a pământurilor prin:
a) Metoda grafică
b) Metoda analitică

Forta normală (P)

Forta normala (P)

 = Tensiunea normala =
Proba de pamant Sectiunea probei (A)
Forța de
forfecare (S)

Proba de pământ h  = Rezistenta la forfecare =

Forta de forfecare dezvoltata pe planul de forfecare (S)
L =
Sectiunea probei (A)
A=L·B
L=B
Proba de pământ B

13
 a) Metoda grafică

Metoda grafică constă în trasarea dreptei intrinseci prin punctele de

coordonate ( ; f ) în sistemul de axe ( 0 ).
Unghiul dreptei intrinseci cu axa orizontală este unghiul frecării interne Ø, iar
ordonata la origine a acesteia reprezintă coeziunea pământului c.

Ø =100

c=82kPa

14
PROBA 1 PROBA 2 PROBA 3

σ=100kPa σ=200kPa σ=300kPa

Proba de pamant Proba de pamant Proba de pamant

τmax = 100,28kPa τmax = 114,72kPa τmax = 135,56kPa

Ø =100

c=82kPa

15
 b) Metoda analitică
Constă în determinarea prin calcul a parametrilor rezistenței la forfecare cu
relațiile:

n  i   fi -   i   fi
tan  =
n  - (   i )
2 2
i

c=
    -     
i
2
fi i i   fi
n  - (   ) 2 2
i i

Unde: Ø – unghiul de frecare interioara a pământului; c – coeziunea;

σi – eforturile verticale sub care se execută forfecarea epruvetelor; τfi – eforturile
de forfecare corespunzătoare presiunilor; n - numărul de determinări

16
 PROBA 1 PROBA 2 PROBA 3

σ=100kPa σ=200kPa σ=300kPa

Proba de pamant Proba de pamant Proba de pamant

τmax = 100,28kPa τmax = 114,72kPa τmax = 135,56kPa

3  (100 100,28 + 200  114,72 + 300  135,56) - (100 + 200 + 300)  (100,28 + 114,72 + 135,56)
tan  =
3  (1002 + 2002 + 3002 ) − (100 + 200 + 300)2
tan  = 0,176   = 10,160

(1002 + 2002 + 3002 )  (100, 28 + 114,72 + 135,56) − (100 + 200 + 300)  (100  100, 28 + 200  114,72 + 300  135,56)
c=
3  (1002 + 2002 + 3002 ) − (100 + 200 + 300)2

c = 82,87kPa

17
18
19
Valori orientative ale unghiului de frecare internă şi a coeziunii la
pământurile coezive după STAS 3300/1-85

20
Determinarea rezistenţei pământurilor prin forfecare directă

Epruveta nr.

Efortul unitar normal, σ , [kPa]

σ 1 = ______ [kPa] σ 2 = ______ [kPa] σ 3 = ______ [kPa]
Deformaţia

Deformaţia

Deformaţia
orizontală,

orizontală,

orizontală,
Timpul, Δ Timpul, Timpul,

Δ
t [min] t [min] t [min]

c
cti
da
Di

T1 = ______ [kN] T2 = ______ [kN] T3 = ______ [kN]

 300
Efort unitar de forfecare, τ , [kPa]

200

c
100

0
0
cti
100 200 300 400 500
da
Efort unitar normal, σ , [kPa]

Student, ___________________________
Grupa, ____________________________
Di