TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

MODULUL 4

MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI

PODURI

1|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Capitolul 1
PIATRA NATURALA. MORTARE CU LIANTI ANORGANICI METALUL SI
OTELURILE DE CONSTRUCTII

1. NOTIUNI GENERALE
Piatra naturala rezulta in urma exploatarii si prelucrarii rocilor naturale de la suprafata
scoartei terestre, zona numita litosfera;
Rocile sunt structuri minerale ce contin unul sau mai multe minerale, mineralele fiind
substante chimice cu compozitie bine definita, in general cristaline, foarte rar amorfe.
Ca materiale de constructii, rocile se folosesc in doua moduri:
- produse prelucrate mecanic (concasare, sortare, spalare, cioplire si slefuire), fara o prelucrare
termica sau chimica ce le-ar modifica compozitia si proprietatile;
- ca materie prima in obtinerea unor noi materiale de constructii (prin arderea lor la diferite
temperaturi li se schimba atât compozitia chimica, cât si structura).
Având in vedere proprietatile fizico-mecanice foarte bune si datorita abundentei in care se
gasesc in tara noastra, produsele din piatra naturala prelucrate mecanic se folosesc pe scara larga
in constructii (placaje interioare si exterioare, pile si culee de poduri, ziduri de sprijin, diguri,
pavaje de drumuri, etc.).

2. TIPURI DE ROCI
a) Dupa modul de formare:
- Roci magmatice ce iau nastere ca urmare a solidificarii topiturii silicioase (magma) in drumul ei
spre suprafata pamântului.
- Roci sedimentare, ce iau nastere prin depunerea succesiva a produselor de coroziune (produsele
rezultate ca urmare a actiunii agentilor externi – apa, vântul, temperatura – asupra altor roci
preexistente).
- Roci metamorfice, ce iau nastere ca urmare a actiunii presiunii si temperaturii ridicate asupra
rocilor eruptive sau sedimentare, roca de baza schimbându-si structura, compozitia chimica si
textura.

b) Dupa structura:
- Roci cu structura holocristalina, alcatuite numai din minerale cristalizate complet.
- Roci cu structura hemicristalina, alcatuite dintr-un amestec de minerale cristalizate si minerale
amorfe.
- Roci amorfe (vitroase), formate numai din minerale amorfe.
c) Dupa textura (modul de aranjare in spatiu a mineralelor componente):
- Roci cu textura neorientata sau masiva, când aranjarea in spatiu a mineralelor nu este ordonata.
- Roci cu structura stratificata, la care toate straturile sunt alcatuite dintr-un singur mineral.
- Roci cu textura sistoasa, la care straturile sunt alcatuite din minerale diferite (fiecare strat fiind
alcatuit dintr-un singur mineral).
d) Dupa densitatea in stare uscata:
- Roci usoare, având densitatea mai mica sau egala cu 1800kg/m3.
- Roci grele, având densitatea > 1800kg/m3.

e) Dupa domeniul de utilizare:

- Roci pentru constructii civile si industriale.
- Roci pentru constructii ingineresti.

2|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

3. PROPRIETATI GENERALE ALE AGREGATELOR

3.1) Densitatea agregatelor:
Deoarece agregatele, in majoritatea cazurilor prezinta pori atât permeabili cât si
impermeabili, se definesc urmatoarele tipuri de densitati:
• densitatea absoluta se refera ia masa unitatii de voium oe material solid excluzând porii.
Pentru a se elimina efectul porilor impermeabili pe care ii contine, agregatul trebuie adus in
stare de pulbere si determinat volumul sau prin metoda picnometrica.
Densitatea ρ se calculeaza cu formula:

in care:
m= masa materialului in g ;
m1= masa picnometrului plin cu lichid, in g;
m2= masa picnometrului cu material si lichid, in g;
ρliq= densitatea lichidului utilizat in determinare in g/cm3.
• densitatea aparenta reprezinta masa unitatii de volum a solidului uscat, care contine si
porii impermeabili. Determinarea densitatii aparente pentru granulele de pietris se face cu
ajutorul balantei hidrostatice, pe agregatul uscat in prealabil in etuva (100 -110°C), pâna la masa
constanta.
Densitatea aparenta ρap se calculeaza cu formula:

in care:
m= masa agregatului uscat, in g;
m1 = masa agregatului saturat cu apa, cântarit in aer in g;
m2 - masa agregatului saturat, cântarit in apa, in g;
ρapa = densitatea apei, in g/cm3.
• densitatea in gramada sau vrac reprezinta masa unitatii de volum a agregatului in gramada.
Densitatea absoluta si aparenta se refera numai la volumul particulelor de agregrat si nu este
posibil ca particulele sa se impacheteze in asa fel incât sa nu ramâna goluri intre ele. Când
agregatul se dozeaza dupa volum, este necesar sa se cunoasca masa agregatului care umple un
vas de un anumit volum. Densitatea in gramada depinde de gradul de indesare a agregatului.
Gradul de indesare care se poate obtine, depinde in mare masura de forma particulelor. Functie
de gradul de indesare masurat conform standardelor se definesc: densitatea in gramada in stare
afânata si in stare indesata.
Determinarea acestor doua marimi se face cu ajutorul unor cilindri (vase) din otel de volum
cunoscut (1 - 10dm3), functie de dimensiunea maxima a agregatului.

3|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
Densitatea in gramada se calculeaza cu formula:

in care:
ρga - densitatea in gramada in stare afânata, in kg/m3;
ρgj - densitatea in gramada in stare indesata, in kg/m3;
m- masa vasului gol, in kg;
m1 - masa vasului umplut cu agregat afanat, in kg;
m2 - masa vasului umplut cu agregat indesat, in kg;
V- volumul vasului, in dm3.

3.2) Umiditatea agregatelor

Agregatele expuse intemperiilor colecteaza o cantitate considerabila de apa si, cu exceptia

suprafetei haldei in care este depozitat, pastreaza aceasta umiditate lungi perioade de timp.
Aceasta se intâmpla in special la agregatele fine, la care umiditatea trebuie luata in considerare
cu formula:

m1= masa agregatelor umede, in g;

m= masa agregatelor uscate, in g;

3.3) Infoierea nisipului

Nisipul este un material granular care in stare uscata nu are coeziune proprie. in stare
umeda, fenomenele de suprafata si cele capilare capata o importanta considerabila. Fortele
superficiale si cele capilare formeaza un sistem coerent capabil de a suporta eforturi mecanice la o
anumita valoare a umiditatii care determina si o crestere de volum a nisipului (raportat la unitatea
de masa) numita infoiere.
Gradul de infoiere depinde de gradul de umiditate din nisip si de finetea acestuia. La o
umiditate de 5-8% se produce o infoiere de 20-30%.
Cresterea volumului agregatelor umede fata de agregatele uscate (infoiere) se calculeaza
cu formula:

in care:
ρga=densitatea in gramada in stare afânata a agregatului uscat, in kg/m 3; ρgui=densitatea in
gramada in stare afânata a agregatului cu umiditatea i, in kg/m3;
i=umiditatea, in %.

4|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

3.4) Forma granulelor sl textura suprafetei

Forma granulelor de agregat este esentiala pentru anumite proprietati ale betonului, cum
ar fi:
• compactitatea care este determinata de fractia de goluri pe care o admite o
anumita forma, din considerente geometrice;
• lucrabilitatea care este determinata de unghiul de frecare interna si suprafata
specifica a agregatului;
• rezistentele mecanice care sunt mai mici pentru forme defectuoase (aschioase sau
tabulare) pe anumite directii, datorita tendintei acestor agregate de a se aseza, la punerea in
lucrare, perpendicular pe directia de compactizare;
• durabilitatea, afectata prin obtinerea unor structuri stratificate din agregate cu
forma defectuoasa, care permit cantonarea apei sau a aerului sub ele.
Când discutam despre influenta formei granulelor de agregat asupra proprietatilor
betonului, ne gândim in general la pietris, dar nu trebuie sa uitam ca forma granulelor de nisip,
desi nu este vizibila cu ochiul liber, are aceeasi importanta pentru mortare si betoane, ca si in cazul
pietrisului.

3.5) Granulozitatea agregatului

Granulozitatea sau compozitia granulometrica este repartitia procentuala a diferitelor
sorturi elementare ce compun agregatul.
Compozitia granulometrica a unui agregat poate fi inteleasa si interpretata cu mai multa
usurinta, daca este reprezentata grafic, sub forma curbelor de granulozitate.
O curba de granulozitate poate arata, de la prima vedere, daca granulozitatea unei probe
este corespunzatoare scopului, daca este prea grosiera, prea fina sau deficitara in granule de o
anumita dimensiune.
Intr-o diagrama obisnuita a compozitiei granulometrice, pe ordonata se reprezinta
procentul cumulat de material care trece prin sita, iar pe abscisa, diametrele ochiurilor sitelor si
ciururilor in ordine crescatoare.
Pentru mortare, ca si pentru betoane compacte, proportia sorturilor granulare trebuie sa
asigure un volum minim de goluri intre granulele de agregat, astfel incât, in conditii de comportare
date, cu un consum minim de ciment, sa se obtina o compactitate cât mai ridicata.
Curba de granulozitate pentru agregatele obtinute prin concasare este mai bogata in parte
fina, pentru a asigura lucrabilitatea necesara.
Granulozitatea discontinua poate fi definita ca fiind granulozitatea din care lipsesc una sau
mai multe fractiuni elementare. Pe o curba granulometrica, granulozitatea discontinua se prezinta
printr-o linie orizontala, in intervalele de dimensiuni care lipsesc.
Alegerea sorturilor, in cazul granulozitatii discontinue, se face prin calcul, daca se presupun
granulele ca fiind sferice si tinând seama ca fractiunea inferioara trebuie sa intre in golurile
fractiunii imediat superioare.
Deoarece granulele nu au forma sferica, experimentarile au stabilit ca sortul imediat
inferior trebuie sa aiba dimensiunea maxima a granulelor egala cu 1/5 din dimensiunea minima a
granulelor din sortul imediat superior.
Granulozitatea discontinua necesita o sortare mai riguroasa a agregatelor si conduce la
obtinerea de betoane mai putin lucrabile. Controlul atent si mai ales grija in manipulare, pentru a
evita segregarea, sunt esentiale pentru obtinerea unui beton de buna calitate.

5|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
4. MATERIALE DE CONSTRUCTII DIN PIATRA NATURALA

Produsele extrase din cariere se folosesc in constructii fie sub forma in care au fost extrase
– piatra bruta, fie prelucrate prin diferite procedee
– piatra prelucrata.

Prin concasarea rocilor se obtin produse granulare, utilizate ca agregate (piatra sparta) la
betoane si mortare. Materialele granulare extrase din balastiere se sorteaza pe fractiuni si se
spala.
Prelucrarea pietrei naturale se face prin taiere, slefuire sau lustruire, buciardare. Gradul de
prelucrare al pietrei naturale este in functie de destinatia elementului de constructie executat din
piatra naturala.

Piatra naturala are un domeniu foarte vast de utilizare in constructii. In functie de felul
zacamântului de piatra naturala produsele se impart in doua grupe mari:
- produse de balastiera;
- produse de cariera.

4.1 Produse de balastiera

Din aceasta categorie de produse fac parte balastul, pietrisul si nisipul, utilizate atât ca
agregate la prepararea mortarelor si betoanelor, cât si la constructia drumurilor. In cazul in care
contin impuritati, ele sunt spalate si sortate.

Conditia esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca aceste roci este ca ele sa fie inerte si
stabile la actiunea liantului, apei, aerului si inghetului. De asemenea, agregatele naturale trebuie
sa provina din roci rezistente la intemperii. Se interzice folosirea agregatelor naturale cu un
continut mai mare de 10 % granule constituite din roci alterate, moi sau friabile. Ele nu trebuie sa
contina corpuri straine vizibile. Conditiile de admisibilitate pe care trebuie sa ie indeplineasca
diferitele sorturi de agregate naturale de balastiera sunt in functie de domeniul lor de utilizare.
Domeniile de utilizare ale agregatelor naturale de balastiera sunt:
- realizarea imbracamintilor ( bituminoase si din beton de ciment), a straturilor de baza sl
de fundatie din alcatuirea structurilor rutiere;
- lucrari de intretinere si reparare a drumurilor, cum sunt: tratamente bituminoase, straturi
bituminoase realizate prin reciclare, etc.;
- executarea pavajelor din piatra naturala, piatra bruta sau bolovani, pavele de beton;
lucrari de executie a pietruirilor st de intretinerea lor; incadrarea imbracamintilor rutiere.
In functie de marimea granulelor, produsele de balastiera se impart in:
- nisip fin (0-1mm);
- nisip grauntos (1-7mm), margaritar (3-7mm);
- pietris natural neprelucrat (7-70mm), impartit in 2-3 sorturi (7-15; 15-30; 30-70);
- balast – amestec natural de pietris si nisip;
- bolovani, cu dimensiuni mai mari de 70mm.
Dupa tehnologia de prelucrare:
a) agregate naturale neprelucrate;
b) agregate naturale prelucrate prin:
- spalare si sortare: nisip, pietris, balast;
- spalare, concasare si sortare: nisip de concasare, pietris concasat, balast concasat.

6|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
Definitii.
1.Balastul este un amestec de pietns nisip cu marimea maxima a granulei de 63 mm,
provenit prin sfarâmarea naturala a rocilor se livreaza in sorturile: 0-8; 0-16; 0-25; 0-31; 0-53.
2. Balastul concasat reprezinta balastul obtinut prin concasarea balastului si a bolovanilor
din balastiera; se livreaza in sorturile 0-3; 0-16; 0-25; 0-31; 0-63.
3. Pietrisul (pentru domeniul rutier), este agregatul natural sortat din balast in sorturile 4-8
(margaritar); 8-16; 16-25; 16-31, 8-25; 8-31
4. Pietrisul concasat reprezinta pietrisul obtinut crin concasarea si sortarea balastului sau
bolovanilor din balastiera; se Iivreaza in sorturile 4-3; 8-16; 16-25; 16-31 sau 4-6; 6-10; 10-14 (
pentru tratamente bituminoase ).
5. Nisipul este agresatul natural reprezentat de fractiunea fina din balast. Se livreaza in
sortul 0-4.Nisipul provenit din concasarea balastului se trateaza ca nisip de concasare, conform SR
567.
6. Bolovanii sunt agregate naturale cu forme rotunjite, cu dimensiuni intre 63 mm si 350
mm. Se folosesc la executarea fundatiilor rutiere, la ziduri de sprijin, la executarea pavajelor sau la
producerea pietrei sparte prin concasare.

4.2 Produse de cariera

Produsele de cariera pot fi utilizate așa cum au fost extrase din cariera (la fundatii, pavaje,
material de zidarie), sau dupa o prelucrare prealabila (concasare, cioplire, slefuire). Agregatele
naturale sfarâmate artificial sunt produse in cariere prin concasarea, granularea si sortarea rocilor
cu caracteristici fizico-mecanice corespunzatoare. In aceasta categorie se inscriu: piatra bruta,
piatra sparta, criblurile si nisipul de concasaj.
Piatra bruta se utilizeaza la executarea zidariilor de sprijin, fundatiilor. Ea are forme si
dimensiuni variabile, rosturile zidariilor fiind dispuse aleator. Legarea pietrelor intre ele se
realizeaza cu mortar, iar fata vizibila a rosturilor se prelucreaza.

Fig. 1 - Zidarie din piatra bruta

Piatra prelucrata utilizata in constructii este de diferite tipuri, dupa gradul de prelucrare si
in functie de destinatia produsului rezultat dupa prelucrare avem urmatoarele produse:
Moloanele: sunt pietre naturale fasonate pe o fata si pe o portiune din fetele
adiacente (câtiva centimetri – fig. de mai jos).
Moloanele se utilizeaza la executarea zidariilor aparente, acestea fiind zidarii cu rosturi
drepte. In cazul utilizarii moloanelor, consumul de mortar este mai mic ca si in cazul pietrei brute.

7|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Fig. 2 - Zidarie din moloane

a – rost prelucrat, b – mortar; c – molon.
Piatra de talie este o piatra fasonata pe toate fetele, având forma geometrica dorita, de
regula paralelipipedica sau trapezoidala (fig. de mai jos), când se utilizeaza la bolti.

a b
Fig. 3 - Piatra de talie

Zidaria din piatra de talie se deosebeste de celelalte tipuri de zidarie din piatra naturala
prin faptul ca are rosturile plane si paralele pe toata grosimea zidului, necesitând o cantitate
redusa de mortar la executarea sa.
Mortarele utilizate la executarea zidariilor din piatra naturala sunt confectionate cu lianti
hidraulici, având o marca minima M50, marca ce asigura o intarire corespunzatoare si o aderenta
buna la piatra.
Piatra sparta se obtine prin sfarâmarea pietrei brute cu ajutorul concasoarelor, urmata de
sortare. Din aceasta categorie fac parte:
- savura, obtinuta in procesul de concasare simpla a rocilor dure si de duritate medie. Se
foloseste de regula ca material de agregare la executarea macadamului, livrându-se de
obicei in sortul 0—8, cu max 5 % granule care ramân pe ciurul de 8 mm. Continutul de
impuritati acceptat este de max 1,0 %;
- splitul rezultat din concasarea simpla a rocilor si sortarea in sorturile 8-16, 16-25 si 25-
40. Continutul de impuritati maxim acceptat este de 1,0
- piatra sparta mare, sort 40—63 si 63—90, care trebuie sa respecte aceleasi conditii de
calitate ca si splitul;
- piatra sparta, sort 25—40, pentru prepararea betoanelor de ciment rutiere, cu un
continut de granule mai mari de 40 mm de max 5 %, mai mici de 25 mm de max 10% si
mai mici de 0,09 mm de max 0,30 %. Nu se admite prezenta corpurilor straine.
Piatra sparta se utilizeaza pentru intretinerea drumurilor, executia straturilor de fundatie, a
straturilor de baza, macadamurilor, macadamurilor bituminoase etc., deci reprezinta unul din
materialele rutiere importante. De asemenea, se poate utiliza la constructia imbracamintilor
rutiere din beton de ciment, atât pentru stratul de rezistenta, cât si pentru stratul de uzura.
Criblura este agregatul natural alcatuit din granule de forma poliedrica, obtinut prin
concasare, dubla granulare si selectionare in sorturi a rocilor dure, de regula magmatice (bazice și
neutre).
In general, conditiile de calitate impuse sunt identice cu cele mentionate pentru piatra

8|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
sparta sort 25-40. Nu se admite prezenta argilei in nici unul din sorturile de cribluri.
Nisipul de concasaj este agregatul natural sfarâmat artificial, cu dimensiunile
0- 3,15 mm. Granulozitatea sa trebuie sa fie continua, fara corpuri straine si cu un continut de
granule mai mari de 3,15 mm de max 5%.
Criblurile si nisipul de concasaj se utilizeaza cu precadere pentru prepararea unei mari
diversitati de mixturi asfaltice la cald si la rece si pentru prepararea betoanelor de ciment rutiere.
Filerul este o pulbere minerala cu granulozitatea sub 0,63 mm (granule mai mici de 0,09
mm, min 80 %), obtinuta prin macinarea fina a rocilor calcaroase, a cretei brute sau prin stingerea
in pulbere a varului bulgari, urmata de separarea corespunzatoare.
Principalele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca filerul utilizat la prepararea
mixturilor asfaltice sunt urmatoarele:
- sa nu reactioneze chimic cu liantii;
- sa asigure o buna adezivitate a liantului pe granulele de filer;
- granulele sale sa nu fie poroase, pentru a nu mari consumul de liant prin adsorbtie;
- sa nu adsoarba in mod selectiv anumiti componenti ai bitumului, care sa conduca la
modificarea in mod necorespunzator a caracteristicilor liantului.
Filerul actioneaza favorabil nu numai asupra granulozitatii mixturii, ci si direct asupra
caracteristicilor bitumului, imbunatatind plasticitatea si ducând la intirzierea procesului de
imbatrinire a bitumului, care are loc sub actiuinea oxigenului si a razelor ultraviolete.
Influenta favorabila a flerului in lucrarile de asfaltaj se datoreste suprafetei sale specifice
mari si procesului de absorbtie, provocat de aceasta. In consecinta, calitatea unui filer este data in
primul rind de finetea lui. Fractiunea de filer sub 75 microni se mai numeste si filer activ sau floare
de filer.
Pulberile -minerale folosite ca filer in asfaltaj sunt praful de calcar fin macinat si praful de
var gras stins in pulbere cu o cantitate minima de apa sau cu vapori de apa. Se mai poate folosi
praful din diferite roci cu conditia sa fie inerte si cimentul, care insa este mai scump si are alte
intrebuintari.
In practica, se utilizeaza lin mod curent filerul de calcar. Acesta se obtine prin macinarea
rocilor calcaroase in mori cu bile si separarea prin cicloane la granulatia necesara. Rocile din care
se fabrica filerul trebuie sa fie omogene, fara incluziuni straine, cu uncontinut de cel putin 95%
CO3Ca si cu o rezistenta de rupere la compresiune de cel putin 800 daN/cm 2.
Filerul se ambaleaza in saci de 50 kg sau poate fi livrat in vrac. Depozitarea filerului se face
in incaperi protejate contra umiditatii, in general, umiditatea produce aglomerarea filerului sub
forma de colonii, de aceea filerul trebuie ferit de umezeala din momentul fabricarii pina in
momentul intrebuintarii. La expeditia din fabrica producatoare, umiditatea filerului nu trebuie sa
depaseasca 3%.

Macinarea calcarului și separarea filerului

9|P age MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Definitii
1.Sortul se noteaza cu dimensiunea sitei sau ciurului pe care agregatul ramâne integral
(dmin) separata cu o liniuta de cel ai sitei sau ciurului prin care agregatul trece integral (d max). (De
exemplu, sort 4-8; sort 8-16).In cazul când dmin este mai mic de 1 mm sortul se numeste 0 - dmax.
(De exemplu, sort 0-4; sort 0 -16).
2. Piatra bruta, produs natural obtinut prin sfarâmarea rocilor, cu dimensiuni mai mari de
80 mm.
3. Piatra sparta mare, agregai natural obtinut prin concasarea simpla a rocilor si
selectionarea in sorturile 40 - 63 si 63 - 80.
4. Piatra sparta (split) agregat natural obtinut prin concasare simpla a rocilor si selectionat
in sorturile 8-16, 16-25 si 25-40.
5. Savura - agregat natural obtinut prin concasare simpla a rocilor si selectionat in sorturile
0 - 8 sau 0-16, folosit de regula ca material de impanare la executarea macadamului.
6.Criblura, agregat natural alcatuit din granule de forma poliedrica, obtinut prin
concasarea, granularea si selectionarea In sorturile 4 - 8; 8 -16 si 16 - 25 pentru mixturi
bituminoase si betoane si in sorturile 4-6; 6 - 10 si 10 - 14 pentru tratamente bituminoase.
7.Nisip de concasare, agregat natural sfarâmat artificial cu dimensiuni cuprinse intre (0... 4}
mm.
8.Bordura - bloc prismatic de piatra cioplita sau de beton, utilizat la incadrarea unor
anumite tipuri de imbracaminti sau a trotuarelor.
9. Pavele - blocuri prismatice obtinute prin cioplirea pietrei brute.

MORTARE CU LIANTI ANORGANICI

1. GENERALITATI, CLASIFICARE
Amestecul bine omogenizat de liant, nisip si apa care dupa intarire capata o structura
asemanatoare gresiei naturale poarta numele generic de mortar. Pentru a imbunatati calitatile
mortarelor functie de domeniul de utilizare la prepararea lor se pot folosi o gama variata de
substante aditive – plastifianti, coloranti, substante impermeabilizatoare, substante pentru
reglarea prize, etc.
Domeniul de utilizare al mortarelor:
- legarea intre ele a pietrelor naturale sau artificiale pentru obtinerea unor elemente de
constructie mai mari (zidarie);
- asigurarea unui aspect placut constructiilor prin protejarea elementelor acestora
(tencuieli);
- impermeabilizarea unei suprafete care vine in contact cu un lichid (de regula apa);
- protectie antiacida a peretilor rezervoarelor, conductelor;
- izolarea termica si fonica a unor incaperi.

a) Dupa domeniul de utilizare:

- mortare obisnuite: utilizate in mod curent in constructii de orice fel si pot fi:
- mortare de zidarie;
- mortare de tencuieli;
- mortare speciale:
- pentru tencuieli decorative;
- pentru protectie anticorosiva;

10 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
- pentru izolatii hidrofuge (impermeabile);
- mortare refractare;
- mortare de mare rezistenta utilizate in tehnica betonului precomprimat
(asamblarea elementelor, injectarea in canalele cu cabluri sau aplicate prin torcretare).
b) Dupa densitatea aparenta:
- mortare grele având a > 1800kg/m3;
- mortare semigrele având a = 1500-1800kg/m3;
- mortare usoare având a = 1000-1500kg/m3;
- mortare foarte usoare având a < 1000kg/m3.
c) Dupa consistenta:
- mortare fluide având consistenta mai mare de 12cm;
- mortare plastice având consistenta cuprinsa intre 7-12cm;
- mortare vârtoase având consistenta mai mica de 7cm.
d) Dupa compozitie, adica dupa numarul de lianti utilizati la prepararea lor mortarele sunt:
- mortare unitare la prepararea carora se foloseste un singur liant;
- mortare mixte la prepararea carora se folosesc cel putin doi lianti (aici intra si mortarele
cu adaosuri).
e) Dupa natura liantilor utilizati:
- mortare pe baza de var care la rândul lor pot fi mortare numai de var (unitar), mortare de
var-ciment si var-ipsos;
- mortare pe baza de ciment care cuprind mortarele de ciment, mortarele de ciment-var si
mortarele de ciment-argila;
- mortare pe baza de ipsos care includ mortarele de ipsos si mortarele de ipsos-var;
- mortare pe baza de pamânturi argiloase.
f) Dupa dozajul liant-nisip, respectiv proportia in volume de liant si nisip care intra in
componenta mortarului (Exemplu: 1:3 inseamna un volum liant si trei volume nisip) mortarele
sunt:
- mortare slabe având dozajul cuprins intre 1:5 si 1:7;
- mortare mijlocii având dozajul cuprins intre 1:3 si 1:5;
- mortare grase cu un dozaj de 1:1 sau 1:2, de regula mortare de ipsos curat sau ipsos
amestecat cu var (un volum ipsos si 0,2-0,4 volume var) utilizate la lucrari interioare si in incaperi
cu umiditate mai mica de 60% sau ca suport pentru vopsitorii.
Tencuielile de ipsos curat sunt foarte rezistente la actiunea flacarilor.
g) Dupa rezistenta la compresiune, respectiv marca mortarului (notata cu M) adica
rezistenta medie la compresiune determinata la 28 de zile pentru toate mortarele si la 90 de zile
numai in cazul mortarului de var marca M4, mortarele se impart (se clasifica) in felul urmator:

h) Dupa mediul in care va fi utilizat mortarul:

- in mediul umed: mortare cu lianti hidraulici sau lianti aerieni cu adaosuri hidraulice;
- in mediul uscat: mortare cu lianti nehidraulici.

11 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
5.METALUL SI OTELURILE DE CONSTRUCTII

Avantaje:
- greutate proprie mica;
- siguranta mai mare a constructiilor;
- omogenitate buna a materialului;
- posibilitate de laminare (profile, sârma, bare);
- timp de executie mai mic (productivitate mare la constructiile metalice);
- refacerea continuitatii materialului prin sudura si in general o executie sigura din
punct de vedere calitativ, mai ales in privinta geometriei executiilor.
Dezavantaje:
- rezistenta redusa la foc;
- pericol de distrugere prin coroziune;
- costuri mari pentru protectiile la foc si coroziune;
- rigiditate scazuta mai ales la elementele structurale supuse la sarcini mobile,
alternante, seismice, etc.
Metalele folosite in constructii se clasifica in doua categorii:
- metale feroase (fonta si otel);
- metale neferoase (aluminiul, cuprul, zincul, plumbul) cât si diversele aliaje ale
acestora.
Rezistenta
Tipul de Profil şi mod de Diametrul nominal
[N/mm2]
oţel beton prelucrare [mm]
c min r
OB 00 Neted laminat la cald 6; 7; 8; 10; 12 - -
6; 7; 8; 10; 12 255 370
OB 37 Neted laminat la cald 14; 16; 18; 20; 22;
285 370
25; 28; 32; 36; 40
Netedă N şi 3; 3,55; 4 510 610
STNB
Profilată P 4,5; 5; 5,6; 6; 7,1 460 560
(STPB)
Prin tragere (T) 8; 9; 10 400 510
6; 7; 8; 10; 12; 14; 360
16; 18; 20; 22; 25; 340
PC 52 Periodic laminat la cald 510
28; 32; 34; 36; 40 350
6; 7; 8; 10; 12; 14;
430
16; 18; 20; 22; 25;
PC 60 Periodic laminat la cald 390 590
28; 32; 36; 40
10; 12; 14; 16; 18;
PC 90 Periodic laminat la cald 590 890
20; 22; 25; 28

12 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

13 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Capitolul 2
LIANTI BITUMINOSI

Liantii bituminosi (bitumurile) sunt materiale de natura organica, hidrofobe, avand

culoarea inchisa, brun - negru, aflate in stare rigid - casanta, plastica sau fluid - vascoasa, in functie
de temperatura.
Liantii bituminosi sunt amestecuri foarte complexe de hidrocarburi de origine naturala sau
insotite prin pirogenare, insotite de derivate cu oxigen, azot si sulf, care prezinta capacitatea de
aglomerare a agregatelor naturale.
Ei se prezinta sub forma lichida, vascoasa sau solida, au o culoare brun inchisa pana la
neagra si sunt integral solubile in sulfura de carbon. Conditia de aglomerare a agregatelor naturale
este indeplinita numai de bitumurile asfaltice si de gudroane.
Bitumul asfaltic se gaseste in stare naturala sub diferite forme si se poate prepara si pe cale
artificiala, prin distilarea fractionara a anumitor titeiuri si prelucrarea reziduurilor.

In functie de origine bitumul poate fi :

 bitum de petrol obtinut prin prelucrarea produselor petroliere in rafinarii ;
 bitum natural, rezultat din procesul de asfaltizare a titeiului din zacamant.

Bitumul de petrol
In functie de continutul de parafina, respectiv de natura titeiului de obtinere, poate fi :
 bitum neparafinos (continut de parafina sub 2%) ;
 bitum parafinos (continut de parafina intre 2 si 4%).

Bitumul de petrol mai poate fi clasificat in functie de domeniul de aplicare:

o bitum pur ;
o bitum aditivat ;
o bitum modificat.

Bitumul natural
Se gaseste sub forma nativa sau sub forma de impregnatii :
 bitum ca atare, bitum nativ se gaseste in regiunea Marii Moarte numit si bitum de
Iudeea ( desi este foarte pur - 98% - nu poate fi folosit in lucrarile rutiere din cauza lipsei de
adezivitate si a duritatii foarte mari ), sunt cunoscute zacamintele din Insula Trinidad, in Venezuela
(Lacul Bermudes), in Cuba, Madagascar, Siria, in Albania ( la Selenita ) si in multe alte locuri ;
 in natura bitumul se gaseste si sub forma de impregnatii in roci calcaroase, gresii,
nisipuri, argile etc. Rocile impregnate cu bitum asfaltic se numesc roci asfaltice. Dintre cele mai
cunoscute si intrebuintate roci asfaltice sunt calcarele si nisipurile bituminoase din Elvetia ( Val de
Travers ), Franta ( Seyssel, Pont – De - Chateau, etc ).Ele contin in medie 8÷12 % bitum si sunt
intrebuintate direct in anumite lucrari de asfaltaj. In general bitumul impregnat in aceste roci nu se
extrage, totusi se poate extrage cu anumite tehnologii speciale ( fie folosind un solvent, fie prin
separare cu apa calda alcalinizata ). Operatia nu este economica.

La noi in tara se gaseste bitum natural, sub forma de impregnatii in nisip in bazinul Derna
Tatarus-Budoi, cu un continut de 16÷18 % bitum. Bitumul este de foarte buna calitate, nu contine
parafina, insa este foarte moale si pentru a obtine un bitum rutier el trebuie supus unor prelucari
speciale.

14 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
Nisipul bituminos de Derna-Tatarus este folosit direct in lucrarile de asfaltaj dupa
tehnologii speciale, simplu sau in amestec cu un bitum rezidual dur.
Se mai gaseste bitum natural la Matita si Pacureti, in judetul Prahova, sub forma de
impregnatii in argila si nisip fin, cu un continut de 10÷12 % bitum pur de buna calitate.
Aceste nisipuri sunt folosite, in amestec cu bitumul rezidual la lucrarile de asfaltaj locale.
In afara de rocile asfaltice se mai gasesc in natura argile sau marne impregnate cu bitum
insolubil, puternic mineralizat, numite sisturi bituminoase sau pirosisturi. Separarea partii
bituminoase se poate face nnumai prin pirogenare, operatie in urma careia se obtine un ulei
soecial numit ulei de sist.
Astfel de zacaminte se gasesc si la noi in tara la Anina in judetul Caras Severin.

Din bitum pot deriva urmatorii lianti bituminosi :

 emulsiile bituminoase - dispersii de ordinul micronilor de bitum in apa in prezenta
unui
emulgator si a unui agent de ionizare ;
 bitumurile taiate - bitum cu adaos de solvent pentru reducerea vascozitatii si
intrebuintarea lui in metoda la rece; dupa punerea in opera solventul se evapora si
bitumul ramane cu carateristicile initiale ;
 bitumurile fluxate-amestec de doua bitumuri cu consistente diferite sau amestec de
bitum mai dur cu cu un produs petrolier sub forma de fluid vascos;dupa punerea in
opera produsul rezultat actioneaza ca un liant unitar cu caracteristici diferite de cele
pe care le-a avut la inceput.

Gudroanele sunt produse vascoase obtinute prin pirogenarea unor materii organice , ca
huila, lignit, lemn etc. Gudroanele folosite in tehnica rutiera provin din distilarea uscata a huilei. La
noi in tara nu avem o productie propiu zisa de gudron. A fost o perioada cand s-a folosit un gudron
reconstituit din smoala si o serie de uleiuri antracenice obtinute din pirogenarea carbunelui in
industria de prepararea coxului utilizat in siderurgie.
Gudroanele, spre deosebire de bitum, nu se gasesc in stare naturala.

CLASIFICAREA BITUMURILOR

Bitumurile pentru drumuri se noteaza eu simbolul „D" urmat de numerele care indica
domeniul valorilor penetratiei la 25 °C, in zecimi de mm, despartite printr-o linie oblica.
Spre exemplu:
 bitum D 80/120 este un bitum neparafinos pentru drumuri, cu
penetratia cuprinsa intre 80 si 120 zecimi de milimetru;
 bitum Dp 150/120 este un bitum parafinos pentru drumuri, cu
penetratia intre 80 şi 120 zecimi de milimetru;
 bitum DA 150/120 este un bitum neparafinos D 80/120, aditivat;
 bitum Dp A 80/120 este un bitum parafinos Dp 80/120, aditivat.

Bitumurile industriale se noteaza cu simbolul „I" urmat de numerele care indica domeniul
valorilor punctului de inmuiere, exprimate in [°C]. Astfel, se pot intalni urmatoarele situatii:
 bitum I 45/55 este un bitum industrial neparafinos, cu punct de
inmuiere cuprins intre 45 °C si 55 °C;

15 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
 bitum Ip 85/100 este un bitum industrial parafinos, cu punct de inmuiere
cuprins intre 85 °C si 100°C;
 bitum I A 45/55 este un bitum industrial neparafinos 1 45/55, aditivat;
 bitum lpA 85/100 este un bitum industrial parafinos Ip 85/100, aditivat.

Bitumurile pentru hidroizolatii se noteaza cu simbolul „H" urmat de numerele care indica
domeniul valorilor punctului de inmuiere, exprimate in °C. Ca exemple de notare amintim:
o bitum H 45/55 este un bitum pentru hidroizolatii, cu punct de inmuiere
cuprins intre 45 °C si 55 °C.
o bitum HA 45/55 este un bitum pentru hidroizolatii H 45/55, aditivat.

Bitumurile cu intrebuintari speciale se noteaza cu simbolul „S", urmat de una sau mai
multe majuscule, care reprezinta initialele utilizarii principale, la care se adauga numerele ce indica
domeniul valorilor punctelor de inmuiere, exprimate in °C. Spre exemplificare amintim:
 bitum SA 85/95 este un bitum pentru acumulatoare, cu punct de
inmuiere cuprins intre 85°C si 95 °C ;
 bitum SAA 85/95 este un bitum SA 85/95, aditivat;
 bitum SP 95 este un bitum pentru protectia conductelor, cu punct de
inmuiere min. 95°C;
 bitum SE 125 este un bitum pentru lacuri si amestecuri electro-izolante
cu punct de inmuiere min. 125°C;
 bitum SEA 125 este un bitum SE 125 aditivat;
 bitum SF 80/90 este un bitum pentru fitil de amorsare, cu punct de
inmuiere cuprins intre 80°C si 90°C;
 bitum SC165 este un bitum pentru industria cauciucului, cu punct de
inmuiere min. 165°C.

COMPOZITIA CHIMICA A BITUMURILOR

Compozitia chimica a bitumurilor este foarte complexa. Ele sunt amestecuri de

hidrocarburi lichide, solide si derivati ai acestora cu oxigenul, sulful si azotul.
Prin utilizarea unor solventi cu tensiune superficiala diferita, se pot separa urmatoarele
grupe de substante componente cu caracteristici (compozitie, structura, comportare la incalzire,
solubilitate si altele) asemanatoare:
 petrolenele sunt alcatuite din hidrocarburi aciclice si ciclice simple sau
condensate. Au o consistenta fluid-vascoasa, se dizolva in benzina usoara, eter
sau petrol. Se numesc si uleiuri ;
 maltenele sunt formate din amestecuri de hidrocarburi ciclice si aromatice, din
derivatii lor cu oxigenul, sulful si azotul in amestec cu acizi asfaltogenici. La
temperatura obisnuita sunt semisolide, au deformabilitate plastica mare, se
dizolva in eter de petrol. Se numesc rasini ;
 asfaltenele sunt alcatuite din hidrocarburi aromatice policiclice cu greutate
moleculara mare.

Sunt substante solide, friabile, de culoare neagra, la temperaturi de peste 300°C se

carbonizeaza fara a se topi, se dizolva in tetraclorura de carbon. Se pot identifica doua subgrupe:
carbenele si carboidele:

16 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
 carbenele au o structura aromatica policiclica mai sarace in hidrogen si cu
greutate moleculara mai mare decat a asfaltenelor. Sunt solide
macromoleculare, solubile in sulfura de carbon.
 carboidele sunt substante solide, cu continut ridicat in carbon, insolubile in
solventi.

Gudroanele si smoalele au o compozitie chimica mai complexa decat a bitumurilor,

continand in plus si substante cristalizate, compusi cu caracter acid sau bazic, carbon.

PREPARAREA BITUMULUI

In lucrarile de constructia, reabilitarea si intretinerea drumurilor sunt folosite bitumurile

reziduale sau de petrol, rezultate din distilarea fractionara a titeiului. Sunt folosite titeiurile
naftenice sau asfaltoase ( numite si neparafinoase).
Titeiurile semiparafinoase sau parafinoase, prin distilarea lor, dau bitumuri de calitate
necorespunzatoare din cauza continutului ridicat de parafina,dar care, supuse unei prelucrari
speciale, pot da si ele bitumuri bune.
In principiu, prelucrarea titeiului se face in doua faze distincte :
 distilare primara,in care titeiul este incalzit la o temperatura de 300-400° C. Vaporii
diferitilor compusi din titei se ridica intr-o coloana speciala de distilare la temperatura
atmosferica si se condenseaza la o inaltime corespunzator cu punctul de fiebere. Se capteaza, cu
ajutorul unor instalatii speciale, benzina B, lampantul L, si motorina M. La baza coloanei se aduna
reziduul distilarii primare , care este pacura. Daca pacura are un continut sarac de hidrocarburi
naftenice, procesul de distilare nu mai este continuat; pacura fiind folosita drept combustibil sau,
eventual supusa unui proces de cracare ;
 distilare secundara, pacura bogata in hidrocarburi naftenice, este incalzita in alt cuptor si
trimisa in a doua coloana de distilare, de data aceasta in vid, prin care rezulta uleiurile de uns si
masa asfaltoasa ca reziduu in blaz. Reziduul ramas in urma distilarii secundare este foarte vascos
si este numit masa asfaltoasa. Aceasta masa constitue bitumul de distilare; distilarea pacurii in
vid se continua pana se obtine consistenta dorita a bitumului.

Cand bitumul de distilare are un continut redus de asfaltene ( 1,5 ÷ 5 % ), constitue un ulei
asfaltic ( Road-Oils ), are o putere redusa de adezivitate si se intareste foarte incet.
Este intrebuintat la lucrari de stropiri sau fluxarea bitumurilor prea consistente.

STRUCTURA BITUMURILOR
Din punct de vedere structural, bitumurile sunt sisteme coloidale de tip sol ( bitumurile fluide ) sau
de tip gel ( bitumurile semisolide ).
La bitumurile fluide, mediul de dispersie este lichid, fiind alcatuit din solutia de maltene in
petrolene iar dispersoidul este format din micele de asfaltene in carbene, cu pelicula adsorbita de
maltene, fata de care au o mare afinitate ( fig. Structura bitumului - a ).
Prin evaporarea lenta sau prin oxidarea naturala sau artificiala se produce reducerea mediului de
dispersie din bitumurile fluide si micelele incep sa se asocieze in grupari incluzand si o parte din
mediul de dispersie, bitumurile devenind din ce in ce mai vascoase, transformandu-se in mase
plastice ( fig. Structura bitumului - b ).

17 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Fig. - Structura bitumului

Prin evaporarea lenta sau prin oxidarea naturala sau artificiala se produce reducerea
mediului de dispersie din bitumurile fluide si micelele incep sa se asocieze in grupari incluzand şi o
parte din mediul de dispersie, bitumurile devenind din ce in ce mai vascoase, transformandu-se in
mase plastice ( fig. Structura bitumului - b ).
Continuand procesul de asociere a micelelor se formeaza bitumuri semisolide cu structura
de gel, la care micelele formeaza o retea tridimensionala, in ochiurile careia ramane dispersata
solutia de maltene in petrolene (fig. Structura bitumului - c).
Bitumul poate redeveni fluid daca se adauga uleiuri minerale.

DETERMINARI ASUPRA BITUMURILOR

In tabelul 1 sunt prezentate valorile prescrise pentru bitumul de constructii, utilizat la
hidroizolatii.
Tabelul .1

Tipuri de bitum
Caracteristici
H 38/42 H 45/55 H 68/75 H 80/90 H 100/105
Punct de inmuiere, *°C+ 38...42 45...55 68...75 80...90 100...105
Penetratie la 25 °C, *mm/10+ 180...220 40...60 35...50 20...30 15...25
Punct de rupere Fraas,max., *°C+ -17 -10 -12 -10 -8
Ductilitate
- laO°C, min., *cm+ 8 - 14 - -
- la 25 °C min., *cm+ 100
80 3 2
Tabelul 2
Caracteristici Tipuri de bitum
D 25/40 D 40/50 D 60/80 D 80/100 D 100/120 D 180/200
Penetratia, [mm/10] 25...40 40...50 60... 80 80... 100 100...120 180...200
Punct de inmuiere, *°C+ 57...67 55...60 49...55 43...49 43...46 38...42
Ductilitatea min., [cm] 4,0 5,0 6
- la5°C 25 50 100 100 100 7 100
- la25°C
Punct de rupere -10 -12 -13 -15 -15 -17
Fraass, max., *°C1
Stabilitatealal63°CTFOT: 0,7 0,8 0,8 0,8
- pierderea de masa, %max. - 50 -
- penetratia reziduala 52 77 47

18 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
Adezivitatea pe agregat
etalon - minima, [%] 80 80 80 80 80
Continut de parafrna, [%]
maximum 2 2 2 2 2 2
Densitatea 2 la 15 °C
min., [kg/m l 1000 998 995 992 992 990

Tabelul 3
Caracteristici Conditii de admisibilitate
DT-A DT-B DT-C DT-D DT-E DT-F DT-G
Penetratia la 25°C 200... 120...81 80...51 50...41 40...31 30..21 20...10
Punctul
[mm/10] de Tnmuiere, 160 38...44 45...50 51...58 59...68 69... 78 80...90 100...100
Ductilitate,
f°Cl cm: 9 5 3 26 1,5 1 1
- la 0 °C, minima 4 3 2
- la 25 °C, minima
Punct de rupere Fraass, -25 -25 -25 -18 -18 -15 -15
*°C+ maximum
Solubilitatea in 99 99 99 99 99 99 99
sulfura de carbon, [%]
minim
Inflamabilitate, *°C+ 220 220 225 230 240 250 260
Stabilitate
minim la incalzire la 0.5 0.5
163 °C: - pierdere de 1 0.5 30 0.5 30 0.5 30 0.5 30
masa, % maximum
- penetratie 30
reziduala [%] maxim
Continutul de parafina, 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5 0.5
[%] max.
Densitatea 3 la 15 °C, 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000
min. [kg/m ]

Prelevarea bitumului pentru determinari se face din butoaie sau lazi de la o adancime de
minim 100 mm de la suprafata butoiului (lazii), dupa indepartarea stratului de la suprafata.
Butoiul se alege la intamplare. Se preleveaza 2 Kg de bitum care se introduc in cutii de
lemn cu capac, unde se pastreaza pana la incercare.
Rezultatele determinarilor vor fi comparate cu valorile inscrise in tabelele 1; 2 ; 3.

CARACTERISTICILE LIANTILOR BITUMINOSI

Liantii bituminosi au un puternic comportament reologic, cu deformatii elastico-vascoase,

care depind in primul rand de viteza de solicitare, de durata aplicari incarcarii si de temperatura la
care se produc solicitarile.

Principalele caracteritici ale liantilor bituminosi, care intervin in aprecierea calitatii acestora
se pot grupa in:
 caracteristici in legatura cu consistenta ;
 caracteristici in legatura cu plasticitatea ;
 caracteristici in legatura cu adezivitatea ;
 caracteristici in legatura cu intarirea si procesul de imbatranire.

Caracteristici in legatura cu consistenta:

Consistenta este apreciata prin relatia de dependenta dintre deformatia specifica si
solicitarile care produc aceasta deformatie si se datoreste coeziunii.Coeziunea reprezinta fortele

19 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
de atractie inermoleculara care se opun fortelor care produc deformatia. Consistenta liantilor
bituminosi in stare fluida se apreciaza prin vascozitate, iar in stare plastica sau solida la
temperatura obisnuita, prin penetratie.

Vascozitatea
Reprezinta rezistenta pe care o opune un lichid la curgere datorita frecarii interioare a
particulelor fluidului . Aceasta este vascozitate dinamica si se masoara in unitati numite poise.
Vascozitatea bitumului se poate determina in laborator cu aparate de tipul ascozimetrului
rotativ cu cilindri coaxiali sau cu consistometrul Hoppler, etc.
In practica consistenta bitumurilor fluide la temperatura obisnuita se poate masura , in
mod conventional cu aparate prevazute cu orificii de scurgere.In acest scop se pot folosi
vascozimetrul Engler sau vascozimetrul S.T.V. ( Standard Tar Vascozimeter ).
Folosind vascozimetrul Engler, vascozitatea se exprima prin raportul dintre durata de
scurgere a unui anumui volum de liant si durata de scurgere a unui volum egal de apa, la aceeasi
temperatura, printr-un ajutaj de ceasi forma si dimensiuni ( de regula diametrul ajutajului este de
4 mm ) ; vascozitatea in acest caz se exprima in grade Engler.

Penetratia
Consistenta bitumurilor plastice sau solide la temperatura obisnuita, se apreciaza prin
penetratie.
Prin penetratie se intalege adancimea de patrundere intr-o proba de bitum, a unui ac cu
anumite dimensiuni, incarcat cu o greutate de 100 gf, care este lasat sa patrunda in masa
bitumului, timp de 5 secunde.
Penetratia se masoara prin adancimea de patrundere a acului, exprimata in zecimi de
milimetru.
Penetratia este una dintre caracteristicile principale ale bitumului, care pune in evidenta
evolutia comportarii lui. In general penetratia variaza foarte rapid in primul an de exploatare si are
in continuare o variatie mult mai lenta in timp. Studiile indica ca diferentele mari, care apar la
inceput pentru diferite tipuri de bitumuri, se niveleaza si au in continuare o evolutie lenta similara
pentru toate tipurile de bitum.
Determinarea se face de regula la temperatura de 25°C, cu penetrometrul Richardson care
este prezentat in continuare:

20 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Fig. - Penetrometrul Richardson

Notatiile prezente in figura de mai sus reprezinta:

1 - postament;
2 - brat fix de sustinere verticals;
3 -brat fix de sustinere orizontala, prevazut cu surub pentru a putea glisa in el
in sus si in jos axul mobil si pentru a putea fixa acul la suprafata bitumului;
4 - ax vertical mobil, ce gliseaza in sus si in jos;
5 - ecran de citire a penetratiei;
6 - clapeta de pornire a patrunderii acului in bitum;
7 - acul penetrometrului; 8 - capsula penetrometrului; 9 - vas cu apa la 25°C.
Punctul de inmuiere
Punctul de inmuiere, determina in mod conventional, temperatura la care bitumul trece
din stare plastica in stare lichida.
Bitumurile pentru drumuri trebuie sa aiba un punct de inmuiere suficient de ridicat pentru
a nu se inmuia la temperaturile mari din timpul verii si a produce deformatii permanente.
Punctul de inmuiere se determina in mod convetional prin metoda inel si bila, prin care se
stabileste temperatura la pastila de bitum dintr-un inel de alama, cu dimensiuni standardizate, se
deformeaza sub greutatea unei bile cu masa de 3,5 g; totul fiind intr-o baie de apa.
Incalzirea trebuie astfel sa fie condusa incat temperatura sa creasca continuu si uniform, in
mod conventional 5 °C/min.
Temperatura la care bila strabate masa de bitum; bitumul deformandu-se sub forma unei
pungi si atinge placa inferioara a stativului.
Pentru determinare se utilizeaza aparatul cu inel si bila desenat mai jos.

21 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Fig. - Aparatul cu inel şi bila

Notatiile prezente in figura de mai sus semnifica:

1 - vas de sticla utilizat ca baie;
2 - suport cu trei tije verticale pe care se fixeaza placile;
3 - placa superioara cu 2-3 orificii pentru inele;
4 - placa inferioara plina;
5 - capac metalic cu orificiu pentru termometru;
6 - inelele aparatului;
7 - bilele aparatului;
8 - termometru;
9 - apa.

Ductilitatea
Ductilitatea este proprietatea unui material de a fi tras in fire subtiri.
La bitum aceasta notiune este putin diferita, adica este alungirea ( L ÷ Lo ) maxima, pe care
o are bitumul supus la o temperatura stabilita (5, 10, 15, 20 si 25)° si o viteza de intindere de
(5±0,25) cm/minut.
Aceasta determinare se face cu aparatul numit ductilimetru. Epruvetele folosite sunt in
forma de „8" si sunt figurate in desenul de mai jos.

22 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI

Fig. - Epruveta pentru determinarea ductilitatii bitumului

Punctul de picurare
Se intelege prin punct de picurare temperatura la care sub greutate proprie bitumul incepe
sa picure. Determinarea se face cu aparatul Ubbelohde, prezentat desen.

Fig. - Aparatul Ubbelohde

Notatiile din desenul de mai sus reprezinta:

1 - dop de pluta pentru fixarea termometrului cu manson şi niplu;
2 - epruveta sticla;
3 - ulei de vaselina sau apa;
4 - pahar Berzelius, rezistent la temperatura ridicata;
5 - niplu confectionat din alama nichelata;

23 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
6 - bitum-picatura formata;
7 - hartie alba de filtru u diametru de 20-25 mm;
8 - termometru;
9 - manson de legatura intre termometru şi niplu.

Punctul de rupere Fraas

Punctul de rupere Fraaas se defineşte ca fiind temperatura la care bitumul işi pierde
plasticitatea din cauza racirii si se fisureaza la solicitarea de incovoiere.
Determinarea se face cu aparatul Fraas, prezentat in desenul de mai jos

Fig. - Aparatul Fraas

Stabilitatea in strat subtirea bitumului pentru drumuri, prin metoda TFOT

Stabilitatea prin aceasta metoda consta in compararea masei ( pierderea de masa ),
penetratiei ( scadere la 25 °C ), punctului de inmuiere ( creştere ) şi ductilitatii ( scadere la 25°C )
unui bitum incalzit la ( 163±1 ) °C.
Se efectueaza determinarea masei, a punctului de inmuiere si a ductilitatii bitumului de
analizat, obtinandu-se rezultatele initiale.
Se introduc apoi 3 probe in etuva la ( 163 ± 5 ) °C si se mentin in etuva 5 ore apoi se scot si
se racesc.
Se efectueaza determinarile masei, penetratiei, punctului de inmuiere şi a ductilitatii,
obtinandu-se rezultatele finale.
Se calculeaza variatiile acestor proprietati şi se compara cu cele prescrise in tabelele 1 şi
2.

24 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
CARACTERISTICI IN LEGATURA CU ADEZIVITATE

Liantii bituminosi au propietatea de a adera pe suprafata agregatelor si de a aglomera

granulele intre ele. Adezivitatea poate fi definita ca rezistenta pe care o opune la dezlipire o
pelicula de liant, sub actiunea de infiltrare a apei. Adezivitatea depinde atat de propietatile
liantului cat si de cele ale agregatului si se verifica in prezenta apei, ca atare adezivitatea este
functie de tensiunile interfaciale liant – agregat – apa.
Pentru a realiza adezivitatea trebuie urmarite doua aspecte; in primul rand liantul trebuie
sa aiba propietatea de uda suprafata agregatelor si in al doilea rand pe suprafata de cntact dintre
liant si agregat sa se produca o adsorbtie selectiva.
Aderenta dintre liant si suprafata agregatului trebuie sa se mentina si in prezenta apei.
In principiu, un liant adera bine daca uda piatra; liantii bituminosi fiind in general uleiosi, ei
vor adera foarte bine de suprafetele hidrofobe, carateristica care este indeplinita de rocile bazice
cum sunt calcarele si bazaltul.
Suprafata agregatelor trebuie sa fie curata si uscata, sa nu contina apa sau alte materii
straine in special argila, care impiedica realizarea contactului direct intre liant si agregat.
Daca agregatele sunt curate si uscate, o parte din rasinile liantului sunt adsorbite selectiv
pe suprafata agregatului.
Adezivitatea liantului fata de agregate nu este suficienta decat daca se mentine in prezenta
apei. Apa are o tensiune superficiala ( 75 dyn/cm ) mai mare decat a bitumului ( 25 dyn/cm ) si din
aceasta cauza, apa uda mai bine agregatele decat bitumul si tinde sa-i ia locul.
Conditia de udare a unei picaturi de liant pe suprafata agregatului se poate determina, in
prezenta apei, prin echilibrul tensiunilor interfaciale.
Pentru a face posibila udarea si a obtine o adezivitate corespunzatoare pe orice fel de roca,
trebuie micsorata tensiunea interfaciala piatra - liant.
Acest lucru se poate realiza folosind urmatoarele procedee :
 innobilarea suprafetei agregatelor cu lapte de ciment sau var (circa 2%), care
dau o reactie alcalina favorabila acrosarii liantului ;
 folosirea unor substante tensioactive, numite activanti sau aditivi.

Aceste substante exercita un dublu rol favorabil: pe de o parte diminueaza tensiunea

interfaciala liant - piatra si amelioreaza etalarea liantului pe suport, iar pe de alta parte fiind
adsorbite pe suprafata agregatului, formeaza legaturi interfaciale puternice.
Datorita dificultatilor realizarii studiilor fizico - chimice asupra adezivitatii, in practica sunt
folosite metode indirecte, bazate pe evaloarea dezanrobarii sau reducerea rezistentelor mecanice
ale
unor epruvete din mixtura asfaltica, mentinute in anumite conditii in prezenta apei.
La noi in tara sunt utilizate doua metode pentru analiza adezivitatii:
 metode calitative: statica si dinamica ;
 metoda cantitativa.

25 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
CARACTERISTICI IN LEGARURA CU INTARIREA SI IMBATRANIREA LIANTILOR BITUMINOSI
In timpul exploatarii, bitumurile manifesta modificari complexe ale propietatilor lor sub
actiunea diversilor factori. Transformarile pe care le sufera bitumul de la punerea in lucrare,
marcheaza trei perioade distincte:
 perioada de priza si intarire ;
 perioada de comportare plastica ;
 perioada de fragilitate si dezagregare.

Dupa punerea in lucrare in stare fluida la temperaturi diferentiate dupa consistenta lor,
liantii
bituminosi se intaresc prin racire la temperatura normala. In cazul liantilor moi, intarirea are loc
dupa racire, intr-un interval in care se evapora o parte din uleiurile usoare, volatile.
Dupa racire si intarire, datorita comportarii tixotropice, creste gradul de structurare a
liantilor pusi in lucrare, determinand astfel marirea vascozitatii, a punctului de inmuiere si
scaderea penetratiei.
Ca urmare, in perioada dupa punerea in lucrare si conservarea la temperatura normala,
liantii bituminosi continua sa se intareasca lent.
Ridicarea temperaturii in apropierea punctului de inmuiere, are loc un proces de
destructurare, iar dupa racire, datorita comportatrii tixotropice,bitumul revine la penetratia
initiala.
Compozitia bitumului evolueaza in timpul exploatarii sub influenta factorilor chimici (reactii
de oxidare si polimerizare), fizici (evaporarea substantelor volatile si absorbtia fractiunilor cele mai
usoare din bitum de catre agregatul mineral in timpul anrobarii) si mecanici, conducand la
pierderea treptata a plasticitatii si coeziunii.
Liantii bituminosi, intariti la temperatura normala, sunt geluri cu structura de coagulare si
prag de curgere relativ redus.
Liantii bituminosi nu sunt materiale liante de rezistenta asa cum este cimentul Portland,
insa avand proprietati adezive ei sunt folositi sub forma de pelicula subtire care anrobeaza si
aglomereaza agregatele intre ele, ceea ce face ca mixtura asfaltica sa se intareasca si sa capete
rezistenta necesara suportarii traficului.
In timp liantii bituminosi imbatranesc, fenomen care se datoreste pierderii progresive prin
evaporare, datorita caldurii si aerului in miscare, a unei parti insemnate din petrolene si oxidarii
rasinilor, sub actiunea oxigenului si a ultravioletelor din spectrul solar.
De asemenea au loc procese de condensare si polimerizare. Toate aceste actiuni si procese
produc modificari de compozitie si de structura si prin urmare modificari ale propietatilor fizice.
Astfel suprafata expusa devine mata, rugoasa si incepe sa prezinte fisuri; rigiditatea
liantului creste treptat devenind fragil, penetratia scade, campul de plasticitate se restrange, iar
liantul pierde capacitatea de autoreparare a fisurilor si devine permeabil la apa. Degradarea
avanseaza de la suprafata spre baza stratului.
Concluziile incercarilor efectuate in legatura cu imbatranirea bitumului subliniaza
urmatoarele:
 procesul de imbatranire este mult mai accentuat in stratul de suprafata decat in
adancime ;
 razele ultraviolete din spectrul solar grabesc imbatranirea ;
 bitumurile moi imbatranesc relativ mai repede decat bitumurile dure, dar suporta
un timp mai indelungat actiunea agentilor atmosferici decat bitumurile dure ;

26 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI

 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
 supraincalzirile prelungite, chiar la temperaturi relativ mici (80..90°C) grabesc
imbatranirea bitumului.

Incalzirea la temperaturi foarte ridicate, chiar in timp scurt, schimba consistenta bitumului,
prezentand chiar pericolul arderii lui ; incalzirea agregatelor naturale peste 200°C produce
modificari accentuate la contactul peliculei subtire de liant cu agregatul supraincalzit.
Analiza susceptibilitatii la imbatranire a liantilor bituminosi, la noi in tara se face prin
determinarea pierderii de masa si prin o serie de incarcari dezvoltate pe plan international:

- RTFOT (Roling Thin Film Oven Test) ;

- TFOT (Thin Film Oven Test) ;
- PAV (Pressurized Aging Vessel) [ metoda de determinare a
imbatranirii accelarate a bitumurilor. ]

BITUM MODIFICAT CU POLIMERI

Bitum modificat cu polimeri este liantul cu caracteristici fizico-chimice specifice, obtinut

prin amestecarea bitumului pur (nemodificat) pentru drumuri cu anumite tipuri de polimeri, in
instalatiile speciale, la temperaturi de 160...180 oC.
Principalele avantaje ale bitumului modificat cu polimeri, comparativ cu bitumul pur sunt :
 creşterea rezistentei la deformatii permanente la temperaturi ridicate;
 creşterea rezistentei la fisurare la temperaturi scazute şi la oboseala;
 micşorarea susceptibilitatii la imbatrânire, atât in procesul de preparare a
mixturilor asfaltice, cât şi in timpul exploatarii;
 imbunatatirea coeziunii şi a adezivitatii fata de agregatul natural;

Imbunatatirea performantelor bitumului de drumuri prin adaos de polimeri specifici a

permis utilizarea bitumului modificat, in special la urmatoarele tipuri de lucrari :
1. mixturi asfaltice pentru inbrancaminti bituminoase realizate pe drumirile cu trafic greu, in
scopul creşterii rezistentei la intindere, a rezistentei la oboseala, reducerea deformatiilor
permanente la temperaturi ridicate şi cresterea rezistentei la fisurare la temperaturi
scazute ;
2. mixturi asfaltice speciale pentru executarea straturilor bituminoase subtiri, foarte subtiri şi
ultrasubtiri ;
3. betoane asfaltice drenante, caracterizate printr-un volum mare de goluri ( circa 16…20 % ) ;
4. procedee antifisuri pentru limitarea si intarzierea transmiterii fisurilor in stratul de rulare,
in cazul structurilor rutiere suple cu straturi din agregate naturale stabilizate cu lianti
hidraulic sau a structurilor rutiere mixte, cu fundatii din beton de ciment ;
5. mixturi asfaltice cu fibre ;
6. tratamente bituminoase pe drumuri cu trafic greu şi foarte greu.

Polimerii folositi pentru prepararea bitumurilor modificate se pot grupa in doua categorii
principale:
A. polimeri inerti ;
B. polimeri reactivi, cum este INTERLOY, care reactioneaza cu o serie de componenti ai
bitumului si astfel se usureaza prepararea si stocarea bitumului modificat. Acest
27 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI
 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
polimer se poate introduce diret in malaxor, fara sa fie necesara o tehnologie
speciala de prepararea bitumului modificat.

BITUMURI SPECIALE

Bitumurile speciale formeaza o clasa relativ noua de produse bituminoase pentru care nu
exista inca specificatii general admise.
In prezent termenul de “bitumuri speciale” acopera un ansamblu de produse avand un
spectru clar de consistente si propietati.
Bitumurile speciale sunt produse de industria rafinariilor pentru a raspunde aplicatiilor
rutiere.
Astfel au fost au fost realizati bitumuri pentru productia asfaltului turnat, care printre alte
caracteristici ale materialului finit, o lucrabilitate suficienta, pentru punere in opera fara a recurge
la dozaje ridicate de liant, care dupa racire ar conduce la riscul de fisurare.
O caracteristica principala este caracterul acid al bitumului care poate fi natural , functie de
natura titeiului, sau poate fi dat procesul de elaborare in rafinarie.
Sunt elaborati liantii de regenerare utilizati in tehnologiile de reciclare a mixturilor asfaltice.
Compozitia chimica si nivelul de vascozitate ale acestor lianti, trebuie sa conduca la
imbunatatirea consistentei si corectarea compozitiei prin adaos de fractiuni aromatice a bitumului
din mixtura existenta.

Din categoria bitumurilor speciale mai sunt considerate :

1. bitumurile dure sau multigrade
Sunt utilizate in tehnologia la cald (performantele acestor bitumuri sunt superioare
bitumurilor traditionale), iar ameliorarea este obtinuta, in rafinarii, prin folosirea unor
procedee speciale, fara adaos de polimeri. Bitumurile dure pot fi definite ca avand o
penetratie mai mica de 25 mm/10 la 25°C. Se comercializeaza in trei tipuri: 15/25, 10/20,
5/10; in acest moment bitumul 5/10 in stadiul de experimentare. Aplicatiile principale ale
acestor bitumuri sunt la prepararea la cald a mixturilor asfaltice utilizate la executarea
imbracamintilor asfaltice, in scopul evitarii deformatiilor permanente prin fluaj, pentru
cresterea capacitatii portante a imbracamintii sau de a-i reduce grosimea. Mai recent
bitumurile dure sunt utilizate in emulsia folosita la amorsare, ceea ce permite circulatia
utilajelor si muncitorilor fara a lasa urme. Bitumurile de tip multigrade sunt folosite intr-un
interval de temperatura mult mai larg. Ele sunt facute sa reziste mai bine la deformatii
permanente in timpul temperaturilor ridicate de vara si fisurarii termice la temperaturile
scazute din timpul iernii. Aceste bitumuri se caraterizeaza printr-un indice de penetratie
ridicat, 0 > IP > 2 ;
2. bitumuri si lianti de sinteza pigmentabili
Bitumurile pigmentabile se caraterizeaza in primul rand prin continutul redus in asfaltene,
compusi cu masa moleculara mare, responsabili de culoarea neagra a bitumului. Acest
continut mic de asfaltene este pe de o parte selectiei unui bitum de baza, el insusi sarac in
asfaltene, si pe de alta parte al unui procedeu special de rafinare. Aceste bitumuri, datorita
compozitiei particulare sunt succeptibili la temperatura si o mare afinitate fata de polimeri.
Liantii de sinteza pigmentabili sunt bitumuri reconstituiti fara asfaltene; ei sunt obtinuti
prin amestecarea fractiunilor petroliere si petrocimice (uleiuri, rasini, agenti stabilizanti
contra ultravioletelor), evetual cu adaos de polimeri.
28 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI
 TEHNICIAN DRUMURI SI PODURI
BITUMURI SPUMANTE

Spuma de bitum este un material compozit, cu un continut de bitum de 97 ÷ 98 %, restul

fiind vaporide apa ( 1 ÷ 3 % ) si aditivi.
In interiorul unei camere de expansiune se injecteaza bitum la temperatura de 170 ÷ 180°C
si apa la temperatura ambianta.
Cele doua lichide se amesteca si se injecteaza printr-un ajutaj in exterior.
Prin contactul apei cu bitumul fierbinte, aceasta se vaporizeaza instantaneu, antrenand
moleculele de bitum in exterior in pelicule de 0,01mm.
Spuma de bitum este una dintre cele mai noi tehnologii utilizata la reciclare la rece sau
chiar la prepararea mixturilor asfaltice.
“Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului UNIVERSITATEA TEHNICA DE
CONSTRUCTII BUCURESTI Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri Rezumatul tezei de doctorat
STUDIUL CARACTERISTICILOR FIZICO-MECANICE A MIXTURILOR CU BITUM SPUMAT SI
TEHNOLOGIILE DE PUNERE IN OPERA Conducator stiintific: prof. univ. dr. ing. Constantin
ROMANESCU Doctorand: ing. fiz. Marian PETICILA Bucuresti, 2010
Ca o recunoastere internationala a activitații de cercetare derulate in toata aceasta
perioada de activitate pentru studiul mixturii cu bitum spumat, in anul 2009, lucrarea „Effect of
Process Parameters on Foam Bitumen-Based Road Material Production”[37], la care sunt coautor,
a obținut Marele premiu pentru cea mai buna lucrare științifica publicata in „Road Materials And
Pavement Design - International Journal” in anul 2008.”

29 | P a g e MATERIALE UTILIZATE LA DRUMURI SI PODURI